Eseistică

Dictatura este un sistem în care simplii cetățeni trăiesc într-o condiție a ființei apropiată de animal. Sunt conduși de un mascul (sau o femelă) Alfa, aflat în vârful unei ierarhii de neclintit, în fața căreia nu crâcnesc. Se hrănesc cu ce le scuipă printre dinți fiarele dominante. Luptă pentru supraviețuire, fiecare pentru el sau familia sa. Condiția pentru a rezista este să nu gândească rațional, să-și reducă existența la instincte, frică, foame, sex. Să nu fie luați la ochi, să devină invizibili pentru fiarele dominante. Sau să devină una dintre ele. Să nu existe. În Dictatură, ca să reziști, cel mai bine e să nu exiști. Expresia „Lupta pentru existență” are sensuri diferite în Dictatură și Democrație. În Dictatură înseamnă lupta pentru a viețui, în Democrație înseamnă lupta pentru a exista.

Auzisem vorbindu-se despre lumi în întregime dispărute, de imperii scufundate laolaltă cu toate popoarele și zămislirile lor; scoborâte în străfundul inexplorabil al veacurilor împreună cu zeii și cu legile lor, cu academiile și științele pure și aplicate, cu gramaticile, cu dicționarele, cu clasicii, cu romanticii și cu simboliștii lor, cu criticii și cu criticii criticilor lor. Știam prea bine că întreg pământul ce se vede este făcut din cenușă, că cenușa înseamnă ceva. (…) Atâtea orori nu ar fi fost cu putință fără atâtea virtuți. A trebuit, neîndoielnic, multă știință pentru a ucide atâția oameni, pentru a risipi atâtea bunuri, pentru a nimici atâtea orașe în atât de puțin timp; dar au trebuit nu mai puține calități morale. A ști și A trebui, sunteți, așadar, suspecte? - Paul Valéry

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția „Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes“, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Într-o lume prea puțin sensibilă la virtuțile filozofării și la vocația intelectualului, Meditații despre Don Quijote (1914) enunță și analizează principala temă a filozofiei spaniole moderne, aceea pe care intelectualii gene­rației de la 1898 o numiseră „problema Spaniei“. Schița de diagnostic socio-cultural și politic din Meditații capătă forța unei analize cuprinzătoare, în care este inclusă nu numai realitatea spaniolă, ci și cea europeană, lumea occidentală în sens larg, ceea ce face din Ortega primul filozof spaniol al modernismului și unul dintre primii apologeți ai Europei unite. Gândirea orteguiană se vădește un demers înscris în viață, radiografia unei căutări intelectuale înțeleasă ca o filozofie a iubirii. Dragostea este arhitectul divin care coboară în lucruri «pentru ca toate să existe în conexiune», dar mai ales o formă de responsabilitate a intelectualului, care se legitimează în sfera publică prin capacitatea sa de «a clarifica» situații, idei, cauze și consecințe («claritatea – spune Ortega – este politețea filozofului»), și de a extinde granițele cunoașterii. Vedem, astfel, o declarație de implicare a reflecției filozofice în dilemele cetății pe care Ortega y Gasset a onorat-o de-a lungul întregii vieți. Așa cum a onorat datoria de a rămâne neanexat și lucid în relație cu toate avatarurile puterii politice și cu toate convulsiile istoriei spaniole din prima jumătate a secolului trecut.“ — MIANDA CIOBA

Dacă v‑ați întrebat vreodată ce forme poate lua abstractul, ideea, uitându‑se în oglindă, tabletele‑eseu ale lui Michel Tournier pot fi un răspuns inedit, chiar fascinant. Nu doar pentru că dau substanță actului reflexiv, transformă imaterialul într‑o savuroasă poveste a percepției contrapunctice, nu doar pentru că mizează pe elementul surpriză al soluției binare menite să clarifice conceptul, ci și prin jocul dialogurilor, șaradelor intertextuale pe care le instituie, ca tot atâtea reîntoarceri la misterul cuvintelor și al gândurilor.

După 30 de ani de la publicarea bestsellerului său revoluţionar, Lumea Sofiei, Jostein Gaarder a revenit la subiectul filosofiei cu o carte de non-ficţiune care tratează despre propria sa filosofie de viaţă. Noi suntem acum pe Pământ abordează teme care variază de la natură, ecologie şi sustenabilitatea planetei la relaţii, religie, îmbătrânire, dragoste, viaţă şi moarte.

„Matricea stilistică“ este ca un mănunchi de categorii care se imprimă, din inconştient, tuturor creaţiilor umane, şi chiar şi vieţii întru cât ea poate fi modelată de spirit. Matricea stilistică, în calitatea ei categorială, se întipăreşte, cu efecte modelatoare, operelor de artă, concepţiilor metafizice, doctrinelor şi viziunilor ştiinţifice, concepţiilor etice şi sociale etc. Sub acest unghi trebuie să notăm că „lumea" noastră nu e modelată numai de categoriile conştiinţei, ci şi de un mănunchi de alte categorii, al căror cuib e inconştientul. Frontul creator uman în raport cu „lumea" nu e simplu, cum cred Kant şi toţi care l-au urmat, ci multiplu, sau cel puţin dublu. „Lumea noastră" se înfruptă deci din spontaneitatea umană cu o intensitate exponenţială. (Lucian BLAGA)

Eleganța ignoranței sau de ce sunt miliardarii altfel.

„Astăzi, cine are bani duce în general lipsă de stil, iar cine are stil duce în general lipsă de bani. Pe timpuri, snobismul îndeplinea o anumită funcție, câtă vreme exponenții înaltei societăți impuneau un stil care merita imitat. [...].

Dar, fără modele, snobismul nu poate funcționa, iar în ceea ce privește bunul-gust și bunele maniere, modelele au dispărut de mult și astfel snobismul își trăiește resemnat agonia.“ ALEXANDER von SCHÖNBURG

Un prânz pe domeniul englez din Oxfordshire a fost dintotdeauna o piatră de încercare. Așa cum orice invitație la masa unui aristocrat englez este o piatră de încercare. și pretinde disciplină de fier. Nu, în ceea ce privește manierele la masă și ținuta e cât de cât ușor să te adaptezi uzanțelor englezești (When in Rome, do as the Romans do!) – conversația, în schimb, are propriile ei legi în Anglia. Legi cu totul diferite de normele noastre continentale, unde eticheta a fost impusă, în primul rând, de geniul francez predominant în Europa la mijlocul secolului al XVIII-lea. Francezul, la rândul său, după credem că știm, nu are umor, ci spirit, esprit. Diferența fiind că spiritul este prețios, superior și uneori chiar sarcastic, în vreme ce umorul se străduiește să rămână inofensiv. 

O persoană cu umor se iubește pe sine și își iubește semenii, dar poate glumi ofensator doar la adresa sa, în cel mai rău caz. Homme d’esprit nu se iubește nici pe sine, și nu își iubește nici semenii și i se potrivește de minune cunoscuta cugetare a irlandezului Oscar Wilde: „Mai bine îmi pierd un prieten bun, decât să ratez o glumă bună!“

De ce preferă bogații discreția?

Paul Allen, unul dintre întemeietorii Microsoft, și-a comandat un submarin (galben!) la constructorul Exomos din Dubai. Contractele de vânzare pentru asemenea submarine particulare includ de obicei clauze stricte de confidențialitate. Herald Tribune relatează că tuturor inginerilor li se explică foarte limpede că „o gură slobodă poate scufunda o navă“. 

Dar într-un articol apare totuși o scurtă relatare: „De fapt, nu am voie să vorbesc, dar vă pot da asigurări că e o adevărată operă de artă.“ Se pare că numărul submarinelor particulare din mările lumii a depășit o sută și se vorbește că și Roman Abramovici ar avea unul. „Dacă îl găsiți, al vostru să fie“, a replicat el arogant, când i s-a pus întrebarea. 

Iar dacă încerci să afli ceva despre clienții săi de la Bruce Jones, șeful firmei US Submarines, unul dintre producători, vei primi următorul răspuns: „Aș putea să vă dezvălui numele lor, desigur, dar după aceea ar trebui să vă împușc, din păcate.“

„În viață este preferabil să te obișnuiești să pierzi. Ca să te scutești de multă tristețe. “ Helmut Berger

 A fi înseamnă mai mult decât a avea. Iar a avea stil înseamnă totul. Le style c’est l’homme!

Putem chiar să facem un pas și mai departe și, oricât de paradoxal ar părea, să considerăm eșecul un secret al succesului. 

Dacă Vladimir Nabokov nu ar fi ajuns în exil, scăpătat, ar fi murit ca mărunt poet și mare colecționar de fluturi. Spre norocul nostru, al tuturor, dar probabil și spre norocul său, a avut șansa să piardă totul. 

Nu numai că triumfurile mărețe și eșecurile răsunătoare merg umăr la umăr, ci uneori paguba și nereușita, ori ghinionul, netezesc calea triumfului.

„Când hoinăresc pe străzi, prin piețe și de-a lungul canalului“, scria Nabokov, „simt difuz buza umezelii prin tălpile găurite – și îmi port cu mândrie norocul inexplicabil.“

„Prho­prhietatea, drhagul meu, prho-prhie-ta-tea este o întâmplarhe. Am pierhdut totul, în schimb ne-am rhăspândit în lumea larhgă. Parhis, Madrhid, Amerhica de Sud. Să rhămâi merheu în prhovincie, la noi în Estonia, ce plictiseală de moarhte!“ Un bătrân conte din țările baltice

Cel mai sărman copil pe care l-am întâlnit vreodată a fost Ali Kashoggi, fiul cel mic al multimilionarului Adnan Kashoggi. Camera sa din palatul lui Kashoggi, construit în munții care domină Marbella, avea dimensiunile unei hale de sport. Toate jucăriile erau model XXL: ursuleți gigantici, mașinuțe gigantice, printre care replici miniatu­rale de Ferrari și Rolls-Royce. Iar în mijlocul tumultului de sunete și lumini stridente trona Ali, un spirit agasant, insuportabil, care-și tortura nenumăratele surori, nesuportând să rămână singur nici măcar o clipă, trecând permanent de la plictiseală la agitație. Ca să fie distrat, i se aduceau clovni în fiecare după-amiază, dar nu l-am văzut niciodată zâmbind. Mai târziu, am aflat că ar fi fost trimis să urmeze școala la New York. Probabil la una din acele rich kids schools, ca Dwight, Spence ori St Ann’s. Spence se distinge grație elevelor de unsprezece ani deja echipate cu genți Prada, iar Dwight și St Ann’s prin consumul de alcool și de droguri din rândul elevilor. Ce i-ar mai putea bucura pe acești copii? Spre a-și compensa abundența din copilărie, nu le-ar mai rămâne decât să se facă hippies, în Goa, sau tramps dependenți de heroină, în Alger.

„Flaubert nu a lăsat nici un urmaș literar direct, cu toate că în ultima sută de ani i-au fost intentate numeroase procese de paternitate. Vargas Llosa discerne două feluri de reclamanți: pe de o parte, realiștii și naturaliștii (cărora prea adesea le-a lipsit simțul formei al lui Flaubert) și, pe de altă parte, formaliștii, cum ar fi susținătorii noului roman (al căror interes pentru temă a fost deseori dezamăgitor de mic). S-ar putea oare trage concluzia că Flaubert, ca și Milton, a fost un mare scriitor care a avut o influență nefastă? Poate că da. Dar printre ceilalți urmași ai săi se numără scriitori care pricep foarte bine ceea ce spune și înțeleg îndemnul său de a fi ei înșiși. În fruntea acestora se află Mario Vargas Llosa.“ — JULIAN BARNES

„Trebuie să fii încăpățânat cum a fost Flaubert pentru a fi scriitor, dacă nu ești înzestrat în mod natural cu talent, cum a fost cazul meu. Grație lui Flaubert am rezistat și am devenit scriitor. Datorită lui Flaubert pot spune că talentul, dacă nu îl ai ca dar înnăscut, poate fi obținut prin disciplină, perseverență, răbdare. Când a început să scrie, Flaubert n-avea talent. Dar a muncit enorm și a ajuns să-și construiască talentul pentru a deveni un mare, mare scriitor.“ — MARIO VARGAS LLOSA

„Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare. Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația. Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.“

„La început, esenţa umanităţii europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator constă în faptul că, în Eneida, eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esența trecutului său. Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el larii și penații strămoșilor. Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei și, ori de câte ori s-a reinventat, a fost și cifrul simbolic al Europei.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI)

Ilustraţia de pe copertă: Anne-Louis Girodet de Roussy-Trioson (1767–1824), Enea, Anchise şi Ascaniu fugind din Troia (detaliu)

„Fragmentele lui Arthur Suciu reprezintă rodul unui exerciţiu de luciditate desfăşurat pe durata a mai bine de trei decenii. Câtă luciditate, atâta libertate pentru că, asemeni stoicilor sau moraliştilor francezi, fulguraţiile şi cristalizările din această carte îşi datorează caracterul dorinţei şi capacităţii autorului de a nu se lăsa dominat de determinările social-politice sau de discursul hegemonic. În fragmentele scrise de Arthur Suciu la 18 ani nu era loc decât de el şi de Dumnezeu sau de teme absolut importante privite drept în ochi. Între timp, în cei 32 de ani care au urmat, în textele lui Suciu şi-au făcut apariţia şi oamenii, ceilalţi: familia extinsă, colegii de liceu, umiliţii şi înfrânţii de la colţul blocului, rataţii cartierelor, politicienii, hipsterii, fauna de dubioasă efervescenţă a presei. Chiar şi o călugăriţă care sforăie în tren. Puritatea iniţială a fost fericit întinată de oboseala şi generozitatea maturităţii. Omul s-a smerit. Obiectul privirii s-a diversificat. Ceea ce înseamnă că autorul dă mai mult decât primeşte, pentru că ştie să vadă lucrurile umile, nuanţele trecute cu vederea, banalităţile strivitoare ale vieţii de zi cu zi, cărora, tuturor, le găseşte noima. Și asta pentru că le iese în întâmpinare, le cercetează, nu se împiedică în aparenta lor lipsă de valoare. Ce lipseşte la inventarul lor, pune de la el. Energia, inteligenţa şi patosul cultural care răzbat din textele tinereţii se transformă, treptat, într-o imagine despre lume. Lirismul lasă loc cartografierilor precise. E cartea unui parcurs existenţiaI reuşit, care nu şi-a ratat miza.” (Mircea PLATON)

„Problema esențială pe care o pune cartea lui Vitalie Ciobanu este aceea că există o relație importantă între sentimentul național și democrație în ciuda faptului că experiența politică a secolului al XX-lea ne arată că naționalismul a fost funest pentru democrație. Sentimentul național, merg eu mai departe în implicațiile acestei cărți, nu este același lucru și nu trebuie văzut în același fel, cu naționalismul, cel legionar sau cel comunisto-ceaușisto-securist."

„O performanță impozantă, o întreprindere curajoasă, laborioasă.” (Andrei Pleșu)

Volumul face parte dintr-o serie care își propune să analizeze întreaga operă a lui Shakespeare.

„Când le povestesc uneori studenţilor mei că am apucat să-l văd în copilărie pe Călinescu, că i-am cunoscut mai târziu pe Cioculescu şi pe Geo Bogza, că am stat de vorbă cu Marin Preda şi cu Nichita Stănescu pe când eram eu însumi student, mi se pare întotdeauna că mă privesc cu neîncredere. Şi nu pentru că nu m-ar socoti destul de bătrân ca să fi participat la acele lumi scufundate, ci pentru că înseşi acele lumi au pentru ei, ca şi locuitorii lor, transparenţa destrămată a irealului. Nu l-am cunoscut pe Eminescu, nu sunt nici chiar aşa de bătrân. De multe ori m-am gândit însă cum ar fi fost. Au fost sute, mii de oameni care l-au văzut şi l-au auzit, şi cărora asta nu li s-a părut nimic deosebit. Căci, fireşte, Eminescu a deve­nit cu ade­vărat Eminescu abia după boală şi moarte. Până atunci era un ziarist în forfota bucureşteană, puteai sta lângă el în tramcar sau într-o berărie, iar dacă cineva ţi-ar fi zis: «Ăsta-i poetul Eminescu», poate că i-ai fi aruncat o a doua privire.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)

„Formarea mea, potrivit limbajului curent, este legată de cărţi, de experienţe şi de oameni. Sensul global pe care îl dau existenţei mele este acesta: există un sens. Cărţile care mi-au vorbit mi-au vorbit pentru că adresau în mine o parte care avea nevoie de ele pentru a se manifesta. Experienţele pe care le-am trăit mi-au fost revelate pentru a declanşa în mine acele orizonturi care altminteri, dacă nu ar fi existat, nu mi-ar fi permis punerea în lumină a semnificaţiei care îmi orientează viaţa. Făpturile pe care le-am iubit au fost acelea care au iubit în mine ceea ce, fără iubirea lor, nu ar fi meritat să supravieţuiască. Sunt de aceea recunoscător şi accept integral viaţa care mi-a fost dată. Am văzut ideile şi am cunoscut carnea lor: viaţa merită cu recunoştinţă trăită. Am devenit conştient prin a fi om de cultură.” HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

Pe copertă: Zbor, desen de Ștefan Câlția

© Fundaţia Ștefan Câlția

„O concepţie metafizică e destinată să dea o transparenţă mai întâi figurii şi articulaţiilor grave ale existenţei, să pună în lumină coordonatele fundamentale ale tainei cosmice, să reveleze osatura şi arhitectura secretă ce le bănuim în fiinţa Marelui Tot din care facem parte. Ca atare, orice gând metafizic aspiră să-şi aducă lumina sa în noaptea mare în mijlocul căreia suntem puşi. Metafizica e o lansare de făclii aprinse în ultime abisuri şi se repercutează în noi ca o «trezire». Noaptea din afară nu e însă totul. Mai este şi o noapte lăuntrică a propriei noastre fiinţe. Când ochiul filozofic s-a îndrumat spre lăuntrul omului, s-a ajuns de asemenea la înţelegeri care, indiferent de priza lor sub raport absolut, au devenit şi ele tot atâtea «treziri» pentru spiritul omenesc.“ (Lucian BLAGA)

Eseurile reunite în Dincolo de limite – mărturisiri tulburătoare despre perioada trăită sub ameninţarea fatwei emise de ayatollahul Khomeini, dar şi polemici literare sau discuţii despre pasiunile sale (fotbalul, muzica rock, filmele) – compun portretul lui Salman Rushdie, intelectual veritabil, romancier cunoscut în întreaga lume şi militant pentru libertatea de expresie. Subiectele alese variază de la Vrăjitorul din Oz, India sau scriitori ca Angela Carter, Arthur Miller, Edward Said, J.M. Coetzee şi Arundhati Roy până la unele probleme politice precum situaţia din Kashmir, Irlanda de Nord, Kosovo, lumea islamică versus lumea occidentală sau atacul terorist de la 11 septembrie 2001. Volumul se încheie cu o prelegere ce îi dă şi titlul, în care Rushdie analizează tema limitelor: depăşirea lor, înlăturarea tabuurilor şi frontierele iluzorii ale lumii în care trăim.

Despre criza culturii se vorbește astăzi pe nenumărate voci și pe toate meridianele. Dar înseamnă asta că înțelegem ce se întâmplă cu noi și că vedem mai clar încotro ne îndreptăm? Roger Scruton încearcă să dea un răspuns pornind de la rădăcinile culturii înalte și de la avatarurile suferite de ea odată cu „dezvrăjirea“ lumii petrecută în secolul Luminilor.

„O carte strălucită și încântătoare.“ (ALA Booklist)

„Puțini gânditori se ridică, astăzi, la nivelul lui Scruton. Modul în care este diabolizat și respins de establishmentul academic e de-a dreptul dizgrațios. În comparație cu el, cei mai mulți dintre criticii lui sunt niște pigmei intelectuali.“ (BRYAN APPLEYARD, The Sunday Times)

Scrisorile care alcătuiesc cea mai mare parte a acestei cărţi au fost scrise de domnii A.D., francez, în vârstă de douăzeci şi cinci de ani, care ştie câte ceva despre creaţiile Chinei, şi Ling-W.-Y., chinez, în vârstă de douăzeci şi trei de ani, bolnav de ciudata cultură occidentală de care s-au molipsit mulţi dintre compatrioţii săi, cultură exclusive livrescă. Şi le-au trimis în timpul călătoriilor întreprinse, de cel dintâi în China, de cel de‑al doilea în Europa.

Scrisorile de faţă reprezintă o selecţie. Publicându-le, ne propunem să arătăm reacţiile a două sensibilităţi, şi să sugerăm cititorilor unele reflecţii personale cu privier la viaţa, poate ciudată, a simţurilor şi a spiritului lor.

Cercetând cum trăiesc aceste popoare, constat în primul rând o anumită unitate aparentă şi superficială datorată influenţei unui ansamblu de idei generale comun întregii civilizaţii albe, sau, cel puţin, celei europene. Dar dacă, scobind sub pojghiţa ideilor conştiente, voi încerca să pătrund în zona ideilor subconştiente, a instinctelor, a reacţiilor fireşti şi primare în faţa vieţii, voi constata cum la fiecare dintre aceste trei popoare se afirmă o atitudine distinctă, un complex idee-sentimente-forță caracteristic pentru fiecare în parte, care va fi în acelaşi timp norma moralei sale, cheia emoţiilor şi motorul actelor pure. Aceste complexe caracteristice sunt următoarele: Pentru englez, fair-play; pentru francez, ledroit; pentru spaniol, el honor.

„Impactul lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat şi a lăsat urme de durată. Tratatul lui rămâne pledoaria clasică pentru libertatea individuală.“ (ISAIAH BERLIN)

„Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.“ (JOHN STUART MILL)

Postfață de Raluca Bejenariu și Teodora Popescu

„Se crede că scrisul e cathartic, dar istoria literaturii, inclusiv cea românească, e plină de suferinzi și sinucigași. Cu toate acestea, nu am invitat să contribuie la acest volum scriitori: pe de o parte, pentru că ei au deja la îndemână instrumentele (și obișnuința) scrisului; pe de altă parte, pentru că mi s-au părut mai interesante imaginarul bolii și limbajul celor care îndeobște nu se exprimă pe sine, în artele lor, neapărat cu ajutorul cuvintelor.

Cât despre dimensiunea terapeutică a scrisului, a rămas la latitudinea fiecăruia să evalueze în ce măsură aceasta este sau nu un mit. Cum a remarcat și Andrew Solomon, autorul faimoasei cărți despre depresie Demonul amiezii: să scrii despre depresie e un lucru dureros, trist, solitar și stresant.

Veți descoperi în carte, dincolo de satisfacția și surpriza (poate chiar revelația) de a citi texte extrem de emoționante, profunde și, mai ales, expresive literar, o mare varietate de înfățișări și manifestări ale suferinței, de cauze și efecte, de dificultăți de acceptare, diagnosticare și vindecare, de situații, escaladări și rezolvări ale tulburărilor. Există în această suită de exerciții de umilință, onestitate și îndârjire cel puțin câte o experiență pe măsura, înțelegerea și consolarea fiecărui cititor în parte. E greu de crezut că cititorii, acești «nos semblables, nos frères», nu vor găsi aici confesiuni cu care să nu (poată să) se identifice, cu care să nu rezoneze, pe care să nu le citească cu empatie, această abilitate care ne preocupă pe toți în acest moment.“ — MARIUS CHIVU

DAN BYRON  •  NICOLAE COMĂNESCU  •  SUZANA DAN  •  DANA DEAC  •  MIHAI DOBRE  •  AIDA ECONOMU  •  ALEXANDRA FURNEA  •  ANDREA GAVRILIU  •  OANA GIURGIU  •  IULIA LUMÂNARE  •  RAZVAN MAZILU  •  MELA MIHAI  •  COSMIN „MICUTZU“ NEDELCU  •  KATIA PASCARIU  •  LIA PERJOVSCHI  •  ANDREEA RAICU  •  IULIA RUGINĂ  •  ADA SOLOMON  •  ALEXANDRU N. STERMIN  •  CATALIN ȘTEFĂNESCU  •  ISTVÁN TÉGLÁS  •  ȘTEFAN TEȘANU  •  ROMAN TOLICI  •  LUIZA ZAN

„Inginer chimist de formație, însă pasionat de alchimie, filosof à ses heures perdues, Alexandru Pop ne oferă în Libellus Nomisticus o mostră de alchimie speculativă. Care e miza acestor pagini? Aceea de-a ne spune – uneori doar sugerat, alteori cu argumente – că dincolo de ceea ce vedem, deopotrivă în metoda și-n reușitele ei, gândirea are o structură tainică, care cere și duce la o altă înțelegere. (…) Domnul Pop e dintre cei care caută punctul focal în care știința întâlnește conștiința și cunoașterea se dezvăluie ca frumusețe. Cât de mult s-a apropiat de el? S-o judece cititorii paginilor ce urmează. Ceea ce pe noi ne bucură e faptul că îl știm pe drum, cu o tinerețe și o determinare jovială ce mărturisește să transmutația e posibilă în sufletul celor ce cred în Marea Operă.” (Mihai Maci)

Indiferent dacă vorbeşte de prejudecăţile rasiale din Marea Britanie sau analizează o Indie marcată de fundamentalism şi ură religioasă, Rushdie e un observator imparţial, un cetăţean al lumii. Eseurile sale abordează teme precum literatura, politica, religia, pledând pentru manifestarea neîngrădită a diferenţei, libertate de expresie şi o identitate complexă şi amendând excesele de orice fel. Notele subiective din modul de raportare la istorie sunt justificate prin asumarea tacită a unui adevăr al amintirii şi al imaginaţiei. Două dintre eseuri vorbesc despre consecinţele publicării Versetelor satanice.

Premiul PROSE pentru Excelență în Filozofie, acordat de Asociația Editorilor Americani în 2024 

În Elogiu eșecului, filozoful și eseistul Costică Brădățan ne amintește că viața noastră apare ca o licărire între „două ipostaze ale neantului”, și anume neantul de dinainte de a ne naște și cel de după moarte. Fiecare dintre noi, ontologic vorbind, se află în vecinătatea nimicului. Și fiecare dintre noi, în ciuda precarității noastre constitutive, are ceva de pierdut. „Miturile, religia, spiritualitatea, filozofia, știința, operele de artă și literatura” – toate, potrivit autorului, ne fac apropierea de neant „puțin mai suportabilă”.

Robert Pogue Harrison, The New York Review of Books

Jocurile de actorie sunt astazi parte din dezvoltarea personala. Prin aceste jocuri poti explora noi orizonturi interioare, iti poti imbogati creativitatea, imaginatia si spontaneitatea, si-ti poti gestiona corect emotiile. In aceasta carte descoperi o serie de mijloace noi de expresie, de jocuri de actorie structurate pe diverse teme. Atentia, concentrarea, memoria, comunicarea, ritmul sunt parti importante in dezvoltarea unui individ. Aceste elemente se pot imbogati cu ajutorul Artei actorului.

Într-un stil sclipitor și cu instrumentele unei erudiții de mare calibru, marele gânditor Isaiah Berlin oferă o interpretare cu totul personală a mișcării romantice, în care vede expresia cultural-istorică a unei profunde aversiuni față de încrederea nelimitată în puterile rațiunii caracteristică tradiției filozofice occidentale. Romantismul devine astfel pentru Isaiah Berlin cea mai mare transformare care a avut loc în conștiința Occidentului, transformare cu efecte ce reverberează până în zilele noastre sub o serie aproape inepuizabilă de aspecte, mergând de la mari teorii filozofice până la pasiunea pentru antichități. Înzestrat cu un rar simț „morfologic“ în sens spenglerian, Berlin vede factori și cauze ale romantismului în fenomene extrem de diverse, a căror analiză surprinde și fascinează atât prin subtilitate, cât și prin tonul fermecător.

Aristocrația nu are nimic de-a face cu originea, în schimb depinde în mare măsură de cultură, pe care o poți dobândi. Sau nu.

Într-o epocă de egoism, arbitrar și grosolănie, me first a devenit o nouă formă de viață, puternică, neobosită și încrezătoare în sine, plină de cutezanță și lipsită de dubii.

Între anything goes și cavalerism sau între hedonism și noblețe ce ați alege? Cumva, virtutea? Pe care?

Despre roata destinului, urzeala sorții și chipurile neașteptate ale ursitei se vorbește și se scrie de când lumea. Vechi și noi, culturile și civilizațiile dau înțelesuri tulburător-obscure acestor forțe nevăzute care par să conducă din umbră viețile oame­nilor. Ce este, până la urmă, destinul? O zeitate legată la ochi? Libertatea omului de a-și asuma propriile fapte și decizii? Voia lui Dumnezeu? Fatalitatea?

Zece scrisori schimbate cu eleganța și firescul unei prietenii intelectuale vechi de peste patruzeci de ani, pline de reflecții, umor, experiențe personale și culturale, un turnir modern al ideilor în care se confruntă două concepții despre destinul omului. Un epistolar despre soartă și sorți care se citește pe nerăsuflate.