Eseistică

Cuvânt înainte de Nadine Gordimer

„Cum să lecuieşti un fanatic” reuneşte o serie de excelente eseuri şi un interviu al lui Amos Oz pe teme care, prin stringenţa problemelor subsumate lor, ar trebui să figureze pe o „ordine de zi" a gândirii fieşcăruia dintre noi: fanatismul religios, conflictele culturale, relaţia cu celalalt, acceptarea diferenţei, nevoia de compromis inteligent. Lucid, ironic, perfect argumentat si informat, proaspăt şi profund, discursul lui Amos Oz deschide o nouă perspectivă, cea mai bună dintre cele posibile.

„Cred că, atunci când asistaţi la o catastrofă – o explozie, să zicem –, există doar trei opţiuni principale. Prima: să o luaţi la goană cât vă ţin picioarele, iar cei care nu pot fugi n-au decât să ardă. A doua: să-i trimiteţi o scrisoare foarte indignată editorului ziarului dumneavoastră, cerând ca vinovaţii să fie daţi afară din serviciu. Sau să organizaţi o manifestaţie. A treia: să aduceţi o găleată cu apă şi să o aruncaţi peste foc, şi dacă nu aveţi găleată să aduceţi un pahar, şi dacă nu aveţi pahar să aduceţi o linguriţă – tot omul are o linguriţă. Da, ştiu că o linguriţă e mică, iar focul e imens, dar suntem milioane de oameni, şi fiecare are o linguriţă. Ei bine, aş vrea să fondez Ordinul Linguriţei. Mi-ar plăcea ca aceia care îmi împărtăşesc atitudinea – nu fuga, nu scrisoarea, ci linguriţa – să poarte întotdeauna la rever o linguriţă, ca să ştim că suntem în aceeaşi mişcare, în aceeaşi frăţie, în acelaşi ordin, Ordinul Linguriţei. Aceasta este filozofia mea, într-un cuvânt – sau într-o linguriţă, cu voia dumneavoastră.“ — AMOS OZ

Alternând comentariul textelor sacre evreiești cu analiza fină și plină de umor a istoriei acestui popor aflat într-o eternă chestionare a propriei identități, a naturii legăturii omului cu Dumnezeu și a relației dintre oameni, volumul Evreii și cuvintele aduce la lumină, cu farmec și elocință, povești uitate din Marea Istorie. Conceput sub forma unui dialog între scriitorul Amos Oz și fiica acestuia, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul reliefează personaje mitice și cuvinte străvechi care ascund în ele un înțeles pierdut al lumii.

Sub forma unui eseu care are la bază un dialog între Amos Oz și fiica sa, Fania Oz-Salzberger, volumul de față pune de fapt problema identității evreiești, demontând clișee și preconcepții și sintetizând câteva dintre trăsăturile esențiale ale istoriei evreilor. Minuțios documentată, cartea nu devine greoaie datorită supleții argumentării și ideilor, condimentate cu un umor savuros: fie că este vorba despre figuri exemplare de rabini, despre o istorie a personajelor feminine din Biblie sau potențialul autor feminin al Cântării Cântărilor, ori despre importanța educației și inițierii timpurii a copiilor în tainele textelor sacre, ea păstrează aceeași formulă alertă și palpitantă până la sfârșit. Diversitatea informațiilor, paginile scrise cu o atitudine lipsită de înverșunare fac din Evreii și cuvintele o lectură esențială nu numai pentru cei interesați de istoria și înțelepciunea evreiască, ci și pentru cititorii pasionați de eseuri culturale care păstrează balanța între efervescența ideilor și exprimarea ponderată a acestora.

„O carte originală și cutremurătoare, Evreii și cuvintele reușește să adune laolaltă mai mult de cinci mii de ani de rugăciuni, cântece, povești, dispute, elogii, blesteme și glume în geamantanul unei cărți subțiri, palpitante de… ce anume? Istorie? Antropologie? Critică literară? Teologie? Toate acestea și chiar mai mult. Este o carte minunată.“ (Jonathan Safran Foer)

„În paginile care urmează, povestesc unele momente pe care le-am trăit, istorii care mi-au fost spuse, cugetări din vremea când parcurgeam o anume etapă a râului din viața mea“, declară Paulo Coelho în deschiderea volumului de față, o antologie de cronici din perioada 1998-2005 scrise inteligent, cu pasiune și umor, cuprinzând anecdote personale, parabole și reflecții despre literatură, istorie, dificila artă a iubirii și a scrisului: teme eterne și universale, înfățișate prin cuvintele unui scriitor unic, care se simte chemat să aducă mărturie despre adevărul și frumusețea lumii.

Fii ca râul care curge reprezintă șapte ani de călătorii, întâlniri și lecturi, fiecare aducând o nouă nuanță în tabloul complex al vieții. Coelho își reconstituie drumul parcurs, oferindu-ne o distilare prețioasă a filozofiei sale: aceea a unei ființe care își acceptă și îmbrățișează existența, văzută ca un flux mereu schimbător, uneori limpede și lin, alteori iute și tulbure, dar mereu de neoprit. Consemnându-și în stilul său inimitabil gândurile despre spiritualitate, iubire și destin, Coelho își invită fiecare cititor să pornească într-o călătorie personală.

„O cortină magică, ţesută din legende, atârna între noi şi lume. Cervantes l-a trimis pe don Quijote în peregrinare şi a sfâşiat cortina. Lumea i s-a arătat cavalerului rătăcitor în toată goliciunea comică a prozei sale.Aidoma unei femei care se fardează înainte de a pleca grăbită spre prima ei întâlnire, lumea – când aleargă spre noi în clipa când ne-am născut – este deja fardată, mascată, preinterpretată. Iar conformiştii nu vor fi singurii care vor fi traşi pe sfoară; rebelii, dornici să-şi exprime opoziţia faţă de tot şi toate, nici nu-şi dau seama cât sunt ei înşişi de docili; ei nu se vor revolta decât împotriva lucrurilor interpretate (preinterpretate) drept demne de a stârni revolta. [...] Căci noua artă a pătruns în lume tocmai în urma gestului lui Cervantes de a sfâşia cortina preinterpretării; gestul său distructiv se răsfrânge şi se prelungeşte în fiecare roman demn de acest nume; e pecetea care conferă identitate noii arte.“ — MILAN KUNDERA

Selecție, traducere din portugheză, prefață și note de Dinu Flămând

În 70 de cronici mai intimiste decât marile sale construcții romanești, deghizate sub caracterizarea sarcastică de „chestiuni alimentare“, Lobo Antunes abordează o vastă diversitate de teme precum copilăria, familia, iubirea, moartea, războiul colonial, fragmente caleidoscopice dintr-o viață dedicată literaturii legate de travaliul scriitorului sau de prietenie, ce condensează un univers individual ardent, plin de melancolie, și se constituie într-un adevărat exercițiu de deziluzionare, în care emoția este frustă, neornamentată, aproape dureroasă.

„Scriitura antuniană, atât de aparte, este adesea socotită simfonică. Dar epitetul este slab. Ar trebui să ne imaginăm o simfonie în care să putem auzi în același timp sunetul distinct al fiecărui instrument, gândurile muzicienilor și emoțiile dirijorului! [...] Acesta este Lobo Antunes: unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, un romancier prodigios, muzical și febril, de o exigență teribilă, ale cărui cronici – orice ar spune el – poartă de asemenea marca imensului său talent.“ — Le Monde

Cum să lecuieşti un fanatic reuneşte o serie de excelente eseuri şi un interviu al lui Amos Oz pe teme care, prin stringenţa problemelor subsumate lor, ar trebui să figureze pe o „ordine de zi" a gândirii fieşcăruia dintre noi: fanatismul religios, conflictele culturale, relaţia cu celalalt, acceptarea diferenţei, nevoia de compromis inteligent. Lucid, ironic, perfect argumentat si informat, proaspăt şi profund, discursul lui Amos Oz deschide o nouă perspectivă, cea mai bună dintre cele posibile.

Publicat în 1983, în revista Le Débat, „Un Occident răpit” este uluitor prin acuratețea chirurgicală a analizei epocii și prin capacitatea vizionară de a prevedea dilemele Europei în secolul XXI. Elegie pentru Europa și îndemn la recuperarea valorilor culturale ale acesteia, ca unică modalitate de salvare în fața pericolelor Istoriei și dezintegrării, eseul lui Milan Kundera reprezintă o adevărată profesiune de credință, la fel ca discursul Literatura și națiunile mici, citit la un congres al scriitorilor din Cehoslovacia în 1967, înaintea Primăverii de la Praga. Înainte și după stabilirea în Franța, Kundera se dovedește, prin aceste două texte incluse în volumul de față, un adevărat umanist militant, al cărui demers îmbină idealismul cu luciditatea și realismul cu speranța.

Prefață de Erri de Luca

Acest eseu, prima operă postumă a lui Amos Oz, având ca punct de pornire o prelegere susținută în 2017 la Berlin, în cadrul unei conferințe, reia una dintre temele care l-au preocupat cu precădere în ultima parte a vieții pe marele scriitor israelian – aceea a trădătorului – și căreia i-a dedicat, în primul rând, un întreg roman, Iuda.

Relația profund perturbată dintre iudaism și creștinism își găsește corespondentul în cea dintre Isus și Iuda, relație regândită de Amos Oz într-o manieră intimă, din interiorul unei moșteniri culturale și religioase pe care o împărtășește cu ambii protagoniști ai poveștii biblice. Oz redeschide o temă despre care fratele bunicului său, Joseph Klausner, profesor universitar și autor a două cărți controversate dedicate apariției creștinismului, scrisese la începutul secolului XX. Detectând și analizând cu multă delicatețe și franchețe fisurile de la nivelul narativului Evangheliilor, eseul de față recuperează figura biblică a lui Iuda și o resemnifică.

Publicat în Franța în 2009, volumul de față reprezintă, după cum însuși Milan Kundera își avertizează cititorul, „o întâlnire între reflecțiile și amintirile mele; între vechile mele teme (existențiale și estetice) și vechile mele pasiuni“.

„Aproximativ treizeci de articole (uneori revăzute) compun această scriere care se declină în registre deja explorate în Testamente trădate și Arta romanului. Îl vedem pe Kundera în atelierul lui, printre egali, confruntându-se cu iluștrii săi înaintași (Broch, Nezval, Milosz, Hrabal), cu contemporanii săi (Fuentes, Chamoiseau, Škvorecký, Gombrowicz), cu muzicienii săi (Janáček, Schönberg, Xenakis), cu pictorii săi (Bacon, Matisse). Alături de ei, prin intermediul lor, meditează, experimentează, face digresiuni, verifică. Un tehnician vorbește despre meseria lui cu niște colegi. În măsura în care ne interesăm de culisele creației, va fi ușor să culegem o bogată recoltă de inteligență și umor acid.“ — JEAN-PAUL ENTHOVEN, Le Point

Articolele, interviurile, conferințele și însemnările reunite în acest volum sunt mărturia a peste cincizeci de ani de lectură, Vargas Llosa socotind creația borgesiană „o sursă inepuizabilă de plăcere intelectuală“. Un adevărat exercițiu de reverență închinat scriitorului argentinian, cartea oferă o perspectivă nuanțată asupra vieții și creației lui Jorge Luis Borges, așezându-l între figurile de geniu ale secolului XX, nu cu scopul de a realiza un tablou encomiastic, ci reconstituirea unei lumi vii, a unei realități care a absorbit mitul.

În șapte texte relativ independente, Milan Kundera își expune concepția despre romanul european, „arta născută din râsul lui Dumnezeu“. Volumul a fost publicat în 1986 și e cea dintâi carte scrisă de Kundera direct în franceză.

În epoca contemporană, epoca „paradoxurilor terminale“, romanul e menit să lupte contra a ceea ce Heidegger numea „uitarea fiinţei“. El trebuie să fie un fel de contrapondere a progresului lumii, care conduce la o uniformizare şi unificare a istoriei planetei. Romanul, ca model al lumii bazat pe relativitatea şi ambiguitatea lucrurilor omeneşti, dacă vrea să descopere porţiuni noi de adevăr – deci să-şi împlinească menirea, nu poate să o facă decât în răspăr cu progresul. Istoria romanului, ca operă a Europei, înseamnă succesiunea descoperirilor romaneşti, şi nu însumarea cantitativă a romanelor. Personalităţile-cheie ale acestei istorii personale a romanului sunt Rabelais, Cervantes, Sterne, Diderot, Flaubert, Kafka, Joyce, Musil, Gombrowicz şi Broch. Concluzia finală a analizelor este că romanul, dacă vrea să supravieţuiască, nu mai poate trăi în pace cu spiritul timpului nostru, cel al uniformizării sub imperiul mass-mediei şi al kitsch-ului.

„Lumea teoriilor nu-mi aparține. Acestea sunt reflecțiile unui practician. Opera fiecărui romancier conține o viziune implicită a istoriei romanului, o idee despre ceea ce este romanul. Tocmai această idee, inerentă romanelor mele, încerc eu să o exprim.“ — MILAN KUNDERA

Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau „Primăvara de la Praga“, MILAN KUNDERA era deja un scriitor cunoscut: publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, şi nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fuseseră tipărite în ultimul an în peste 150 000 de exemplare. Atâta şi ar fi fost de-ajuns pentru ca noile autorităti cehe să-l excludă de la Catedra de literatură universală pe care o ocupa la Academia de Film şi să-i elimine cărţile din toate bibliotecile Cehoslovaciei. Şi cum să fi acceptat un regim împietrit în stalinismul deceniului şase pe acela care fusese nu doar un participant activ la efervescenţa mişcării pragheze, dar mai şi declarase – şi ilustrase în cărţile sale – că tocmai stalinismul l-a învăţat virtutea izbăvitoare a râsului? Iată de ce următorul roman, Viaţa e în altă parte, i-a apărut in 1973 în Franţa, iar doi ani mai târziu autorul însuşi se stabilea aici, devenind în scurt timp un scriitor de faimă internaţională, tradus în toate limbile importante ale lumii.

Opere scrise în cehă: Gluma, roman; Iubiri caraghioase, nuvele; Viaţa e în altă parte, roman; Valsul de adio, roman; Cartea râsului şi a uitării, roman; Insuportabila uşurătate a fiinţei, roman; Nemurirea, roman

Opere scrise în franceză: Jacques şi stăpânul său. Omagiu lui Denis Diderot, teatru; Arta romanului, eseu; Testamente trădate, eseu; Lentoarea, roman; Identitatea, roman; Ignoranţa, roman; Cortina, eseu în şapte părţi; O întâlnire, eseu

Despre opera lui Milan Kundera: Kvetoslav Chvatik, Lumea romanescă a lui Milan Kundera; Éva Le Grand, Kundera sau memoria dorinţei; Jocelyn Maixent, Secolul XVIII al lui Milan Kundera; Maria Nemcova Banerjee, Paradoxuri terminale; François Ricard, Ultima după-amiază a lui Agnes, eseu despre opera lui Milan Kundera; Guy Scarpetta, Vârsta de aur a romanului; Guy Scarpetta, Variaţiuni asupra erotismului

 

Traducere de Cornelia Rădulescu​

Isabel Allende plonjează în adâncurile memoriei și ne oferă o carte emoționantă, dar îmbibată de umorul său caracteristic, despre relația cu feminismul și condiția de femeie, o pledoarie pentru viața care trebuie trăită, simțită și savurată cu deplină intensitate. În cea mai nouă carte a sa, marea autoarea chiliană ne invită s-o însoțim într-o călătorie personală în care, cu harul ei de povestitoare, revizitează episoadele ce o leagă de feminism, din copilărie până astăzi. Ne face cunoscute portretele unor femei cu rol esențial pentru destinul său, ne vorbește despre scriitoare și activiste, laudă creația unor tinere artiste care exprimă revolta generației lor și, nu îl ultimul rând, se înclină în fața anonimelor care, cunoscând suferința produsă de violență, s-au ridicat și, cu demnitate și curaj, au mers mai departe. Ele sunt cele care au inspirat-o și au însoțit-o pe întregul parcurs al al vieții, sunt femeile sufletului ei. Toate acestea fără să piardă nici o fărâmă din inconfundabila sa bucurie de a trăi și amintindu-ne că, dincolo de vârstă, există întotdeauna o vreme pentru dragoste.

„Anii 1930 sunt anii în care Pound dezvoltă, alături de scrierea primelor șaizeci de Cantos, marea pedagogie culturală a modernismului. Pound vedea cum universitățile, cu pedanteria lor «germană» (azi am zice «anglo-saxonă»), reușiseră să transforme cultura în ceva elitist și îndepărtat de viață. Cărțile ABC-ul lecturii și Ghid spre Kulthură fac parte din lupta lui Pound împotriva degradării culturii publice, împotriva menținerii culturii înalte în zona exclusivă a elitelor și în favoarea aducerii studiului la nivelul publicului inteligent lipsit de mijloacele bănești de a-și oferi o educație universitară specializată. Am putea spune că aceste două cărți fac parte din programa Ezuversității pe care Pound a pus-o pe picioare în anii 1930 pentru tinerii săi prieteni. Sunt manuale nonconformiste și ireverențioase de învățat cultura care contează. Cititorii de azi găsesc aici ceva foarte apropiat de niște lecții de adevăr pe viu, în mișcare: ceva deopotrivă edificator, eliberator, antișcolăresc și, cum s-ar spune azi, cool. Ceea ce a făcut Pound cu limba engleză când a lansat înainte de Primul Război Mondial modernismul în poezie, scuturând-o de zgura prefăcătoriilor literare ale pre­decesorilor victorieni, Pound face acum cu întreaga cultură: o scutură vehement de zgura, morga și prefăcătoriile ei universitare.“ – HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

„Vorbim despre ABC-ul lecturii al lui Ezra Pound. E o carte la care revin mereu și mereu, pentru idei clare și sugestii despre cum să scrii, cum să gândești despre scris. Și mai sunt în cartea asta o grămadă de mici poante și de miezuri, de sugestii condensate, pline de înțelepciune și de experiență practică (de fapt, înțelepciunea derivă din experiența practică, din scris). Iar Pound găsesc că face aici una dintre cele mai grozave examinări ale dezvoltării urechii englezești, ale prozodiei, ale versului hibridat cu forme poetice străine... E vorba despre fertilizarea încrucișată a limbilor pe măsură ce se dezvoltă culturile. Așa încât ce face el aici e o istorie bună, dacă vrei să înțelegi morfologia poetică, și pe deasupra definește bine termenii fundamentali... Eu de la acest Pound încep.“ – ALLEN GINSBERG

Traducere de Tudora Șandru Mehedinți

Volum de eseuri care trasează exemplar o originală istorie a liberalismului, purtând amprenta complexei personalități a autorului, Chemarea tribului poate fi considerat totodată și o autobiografie ideologică și politică, deoarece, după cum mărturisește Vargas Llosa în primul dintre cele opt capitole în care este structurată cartea, „descrie propria mea istorie intelectuală și politică, parcursul pe care l-am străbătut, de la tinerețea impregnată de marxism și de existențialismul lui Sartre, la liberalismul maturității mele, trecând prin revalorizarea democrației, la care mi-au fost de ajutor lec­turile din scriitori ca Albert Camus, George Orwell și Arthur Koestler. M-au împins apoi spre liberalism anumite experiențe politice și, mai cu seamă, ideile celor șapte autori cărora le sunt dedicate aceste pagini: Adam Smith, José Ortega y Gasset, Friedrich von Hayek, Karl Popper, Isaiah Berlin, Raymond Aron și Jean-François Revel“.

„Cartea pe care ne-o oferă Vargas Llosa acum este o pledoarie înflăcărată întru apărarea liberalismului, bazată pe propria-i experiență de viață și, mai cu seamă, pe dialogul său interior cu câțiva dintre marii gânditori ai istoriei. “ – El País

Traducere de Gheorghe Miletineanu

Amos Oz readuce în discuție un subiect sensibil, și anume acela al fanatismului, fie el politic, religios ori naționalist. De multe ori acest fenomen, întâlnit în contexte diferite, poate fi dificil de recunoscut ca atare, deghizându-se și luând forma celor mai bune intenții. Tocmai de aceea, este de părere Oz, trebuie să avem ochii deschiși în permanență și să ne stabilim în minte, cu cât mai multă precizie, o hartă a răului pe care îl poate produce fanatismul.

Cele trei eseuri care alcătuiesc volumul Dragi fanatici pornesc de la o serie de conferințe susținute de Amos Oz între 1998 și 2016 în diverse medii – de la Universitatea din Tübingen, Universitatea Bar Ilan ori Institutul Interdisciplinar de la Herzelyah până la cadrul intim al unei întâlniri private, cu ocazia sărbătorii Shavuot. Cu o acuitate uimitoare a viziunii și cu multă incisivitate, Oz își propune să traseze în linii cât mai precise și mai expresive portretul fanaticului, indiferent de natura lui sau de categoria în care ar putea fi încadrat din punct de vedere teoretic. Pornind de la experiența de viață într-o zonă a lumii deloc ferită de conflicte care au dat și continuă să dea naștere unor reacții și atitudini contaminate de fanatism, Oz se declară specialist în ceea ce el numește „fanatism comparat“

Volumul Regele se-nclină și ucide reunește o „familie“ de nouă eseuri autobiografice. Experiențele traumatizante ale autoarei sunt descrise cu o luciditate precisă fără egal, constituindu-se într-o radiografie a vieții sub dictatură. Dar nu numai persecuțiile Securității și vătămările suferite sunt reliefate în aceste eseuri, ci și felul cum de aici se poate naște literatura, prin scris Herta Müller încercând să se elibereze de frică.

„Autoarea caută să pună pe hârtie ceea ce nici cea mai subtilă istoriografie a precedentului secol al terorii nu reușește să facă, anume să înfățișeze tehnicile de supraviețuire sub domnia groazei, care oscilează între acomodare pasivă, supunere și muțenie sau refugierea în confirmarea de sine morală printre disidenți. Cum intri la un interogatoriu și, încă mai important – cum ieși de-acolo?“ (Die Zeit)

„Firele care, în fluxul rememorării narative și al reflecției însoțitoare, se țes încolo și-ncoace între copilărie, maturitate și opera scrisă aruncă o lumină asupra izvoarelor de energie și a liniilor de forță ale limbajului poetic al Hertei Müller.“ (Frankfurter Rundschau)

"Cum să lecuieşti un fanatic" reuneşte o serie de excelente eseuri şi un interviu al lui Amos Oz pe teme care, prin stringenţa problemelor subsumate lor, ar trebui să figureze pe o „ordine de zi" a gândirii fieşcăruia dintre noi: fanatismul religios, conflictele culturale, relaţia cu celalalt, ac-ceptarea diferenţei, nevoia de compromis inteligent. Lucid, ironic, perfect argumentat si informat, proaspăt şi profund, discursul lui Amos Oz deschide o nouă perspectivă, cea mai bună dintre cele posibile.

„Cred că, atunci când asistaţi la o catastrofă – o explozie, să zicem –, există doar trei opţiuni principale. Prima: să o luaţi la goană cât vă ţin picioarele, iar cei care nu pot fugi n-au decât să ardă. A doua: să-i trimiteţi o scrisoare foarte indignată editorului ziarului dumnea-voastră, cerând ca vinovaţii să fie daţi afară din serviciu. Sau să organizaţi o manifestaţie. A treia: să aduceţi o găleată cu apă şi să o aruncaţi peste foc, şi dacă nu aveţi găleată să aduceţi un pahar, şi dacă nu aveţi pahar să aduceţi o linguriţă – tot omul are o linguriţă. Da, ştiu că o linguriţă e mică, iar focul e imens, dar suntem milioane de oameni, şi fiecare are o linguriţă. Ei bine, aş vrea să fondez Ordinul Linguriţei. Mi-ar plăcea ca aceia care îmi împărtăşesc atitudinea – nu fuga, nu scrisoarea, ci linguriţa – să poarte întotdeauna la rever o linguriţă, ca să ştim că suntem în aceeaşi mişcare, în aceeaşi frăţie, în acelaşi ordin, Ordinul Linguriţei. Aceasta este filozofia mea, într-un cuvânt – sau într-o linguriţă, cu voia dumneavoastră.“ (Amos OZ)

„O carte originala si cutremuratoare, Evreii si cuvintele reuseste sa adune laolalta mai mult de cinci mii de ani de rugaciuni, cântece, povesti, dispute, elogii, blesteme si glume in geamantanul unei carti subtiri, palpitante de… ce anume? Istorie? Antropologie? Critica literara? Teologie? Toate acestea si chiar mai mult. Este o carte minunata.“ (Jonathan Safran Foer)

„O carte originala si cutremuratoare, Evreii si cuvintele reuseste sa adune laolalta mai mult de cinci mii de ani de rugaciuni, cântece, povesti, dispute, elogii, blesteme si glume in geamantanul unei carti subtiri, palpitante de… ce anume? Istorie? Antropologie? Critica literara? Teologie? Toate acestea si chiar mai mult. Este o carte minunata.“ (Jonathan Safran Foer)

Pagini de jurnal • Varianta a iubirii Hamlet–Ofelia traita de Pessoa la modul epistolar • Cronica vietii care trece in idei incomode • Scandal de presa ca farsa metafizica • Inselatoare pledoarii pentru false ambitii politice • Provocarile unui bancher devenit anarhist prin imbogatire • Canibalismul ca arta culinara • Indignarile unui pudic • Elogiul piromaniei sau despre labirintul gloriei

Premiul Nobel pentru literatură 1948

Eseurile literare ale lui T.S. Eliot au însemnat un moment de răscruce în istoria gândirii critice a secolului XX, printre preocupările sale aflându-se relaţia dintre tradiţie şi modernitate, relevanţa istoriei în scrierea şi înţelegerea poeziei, dar şi o reevaluare a creaţiei dramatice a lui William Shakespeare care să distrugă clişeele de receptare sau revalorizarea unor poeţi ai secolului al XVII-lea englez.

Texte fundamentale ale Avangardei literare europene, precum Ultimatum sau manifestele „păgânismului“, dar şi importante eseuri despre estetică, filozofie, religie, ocultism, istorie și psihologie, care definesc dintr-o nouă perspectivă personalitatea multiplului autor portughez.

 Müller, această autoare atât de neobişnuită, oferă în episoadele biografice care-i alcătuiesc cartea o privire foarte personală asupra scrisului ei, a căutării obstinate a cuvântului adevărat, dar şi asupra epocii. Cartea e, aşadar, deopotrivă autoportretul autoarei, permiţând cititorului urmărirea unui drum care duce din micul sat bănăţean, la literatură şi la literatura universală, precum şi o discuţie despre politică şi violenţa Puterii – portretul unei epoci pline de imperative nedrepte şi obtuze, creionată precis şi necruţător.