Eseistică

Premiul PROSE pentru Excelență în Filozofie, acordat de Asociația Editorilor Americani în 2024 

În Elogiu eșecului, filozoful și eseistul Costică Brădățan ne amintește că viața noastră apare ca o licărire între „două ipostaze ale neantului”, și anume neantul de dinainte de a ne naște și cel de după moarte. Fiecare dintre noi, ontologic vorbind, se află în vecinătatea nimicului. Și fiecare dintre noi, în ciuda precarității noastre constitutive, are ceva de pierdut. „Miturile, religia, spiritualitatea, filozofia, știința, operele de artă și literatura” – toate, potrivit autorului, ne fac apropierea de neant „puțin mai suportabilă”.

Robert Pogue Harrison, The New York Review of Books

Pentru Daniel Cristea-Enache, scrisul este o formă de viață, prilejuindu-i o necontenită imersiune în realitatea imediată, din care captează imagini și tușe esențiale, portrete în filigran creionate cu subtila artă a detaliului psihologic, dar și impresii personale, străbătute de forfota marilor orașe ori, dimpotrivă, de murmurul liniștitor al naturii mereu primitoare. Când vocea criticului literar se retrage în tăcere, privirea scriitorului alunecă spre trecut, rămânând ancorată, câte o clipă, în stanțele copilăriei de altădată, regăsite în amintire precum într-un neprețuit album de familie. Mai presus de toate, Cinematograful gol este o confesiune despre oamenii din jurul nostru, despre timpul adesea nerăbdător care schimbă cu o neașteptată repeziciune nu doar fizionomiile celor dragi, ci și înfățișarea întregii lumi, despre partea luminoasă a umanității, cu întâmplările ei de zi cu zi. Prin inserțiile ce amintesc de stilul alert al tabletei publicistice, Daniel Cristea-Enache observă în profunzime lumea scriitoricească, dar și psihologia colectivă a societății românești adesea captivate de iluzia spectacolului și a măștii mistificatoare, în locul rosturilor simple, însă atât de firești ale existenței cotidiene.

Maria Hulber

Tocqueville și natura democrației, cea de-a doua carte scrisă de filosoful Pierre Manent, își păstrează deplina actualitate și la patru decenii după apariția sa în Franța. Consacrată unuia dintre cei mai subtili gânditori politici ai secolului al XIX-lea, cartea este o analiză pasionantă a unor teme fundamentale pentru oricine dorește să înțeleagă schimbarea radicală care se află la originea lumii moderne: democrația, natura umană, libertatea, egalitatea, religia. Recitindu-l pe Tocqueville, Pierre Manent reușește nu doar să pună în lumină excepționalele intuiții și observații ale predecesorului său, ci și să ne facă să gândim împreună cu acesta cele mai importante opțiuni ale «omului democratic». Generatoare a unei alte ordini sociale, democrația – regim politic rămas fără concurent ideologic, pentru a folosi o formulă a lui Manent – a devenit parte a vieții noastre, dar ne solicită în continuare la fel de mult discernământul: pentru a nu o trăda, mai cu seamă în fragilul și esențialul său echilibru cu libertatea, se cuvine – ne îndeamnă filosoful francez –, la fel ca în urmă cu aproape 200 de ani, «să o iubim cu moderație»”.

De la publicarea sa în 1940, Imaginarul lui Jean-Paul Sartre a devenit unul dintre reperele esențiale ale filozofiei franceze și, treptat, o referință obligatorie pentru orice abordare contemporană a imaginii, de la antropologia vizuală la studiile media. Interesul critic pentru datele experienței și rezultatele psihologiei clinice, descrierile riguroase ale trăirilor conștiinței, temeritatea conceptuală sunt doar câteva dintre calitățile ce impun Imaginarul în rândul lucrărilor majore care influențează decisiv gândirea imaginii de astăzi. Pentru tânărul Sartre, ideea de intenționalitate a conștiinței, pe care o descoperă avid în opera lui Edmund Husserl, constituie cheia de acces la înțelegerea rolului pe care imaginea îl joacă în viața psihică. Astfel, activitatea imaginantă a conștiinței, ca mod fundamental al intenționalității, asigură relația dintre subiect și lume, dar în registrul raportării la ireal. Obiectul imagistic este ceva ireal, susține Sartre, ceea ce schimbă modul de a înțelege nu doar imaginea mentală, ci și opera de artă. A imagina presupune deci o libertate a conștiinței în raport cu realitatea, iar de aici și până la marile întrebări din opera de maturitate Ființa și neantul nu mai este decât un pas.

,,Aurelian Crăiuțu prezintă o serie de portrete intelectuale captivante ale unor gânditori moderați care nu s-au lăsat pradă curentelor ideologice radicale. Aceasta nu înseamnă însă că acești gânditori au fost lipsiți de pasiune, indiferenți sau nehotărâți. Ei s-au remarcat mai degrabă ca niște apărători înfocați ai unor valori politice și culturale care păreau să-și fi pierdut farmecul și relevanța în vâltoarea conflictelor culturale și a războaielor civile. Cartea ne călăuzește prin diferite contexte naționale și intelectuale, din Franța, Statele Unite si Marea Britanie până în Italia, Polonia şi România și ne arată că acești autori, în ciuda diferențelor de temperament, convingeri politice și socializare intelectuală, împărtășeau un deosebit respect pentru virtutea moderației, o virtute animată atât de un spirit al dialogului, curiozitate și pluralism epistemologic, cât și de disponibilitatea de a apăra idei nepopulare, în vederea consolidării fundamentelor politicii democratice.” Balázs Trencsényi

Într-o lume care se orientează dominant în funcție de criteriul utilității, riscând în momente de criză să elimine tot ce nu pare a-și dovedi folosul imediat, cartea profesorului Nuccio Ordine este o binevenită pledoarie pentru a redescoperi rolul esențial al inutilului în cunoaștere și o critică lucidă a lipsei de viziune și a derivelor utilitariste din sistemele de educație. Această apologie pasionantă a libertății spiritului și a exercitării fără constrângeri a curiozității intelectuale este și un îndemn la a-i reciti pe clasici și, mai ales, la a asculta ceea ce ei ne pot transmite cu adevărat pentru viața fiecăruia dintre noi. Abia atunci când îi este respectată libertatea și creativitatea, spiritul uman poate ajunge la o cunoaștere care, în cele din urmă, își va produce și efectele utile. Nuccio Ordine ne oferă aici o bibliotecă ideală, ușor de parcurs și de înmânat, pentru ca societatea noastră să nu-și piardă memoria și inspirația vitală.

Ca teoreticiană a romanului modernist, dar și ca ilustră practicantă a literaturii experimentale de la începutul veacului al XX-lea, Virginia Woolf introduce schimbări fundamentale în relația dintre scriitor și lector. În cheie postromantică, ea își apropie publicul prin empatie, dar face un pas mai departe, îndemnându-l pe cititor să devină judecător și să-și asume o răspundere egală cu a autorului pentru evoluția ulterioară a literaturii. Virginia Woolf contează în acest sens pe reacțiile interlocutorului, stimulându-i creativitatea, incitându-l la dispute, dezvoltându-i spiritul critic. Monica Pillat

Într-o epocă în care micro-analizele sunt preferate survolărilor erudite ale marilor întrebări, Rémi Brague propune, cu îndrăzneală intelectuală, o amplă reflecție asupra fundamentelor culturii, desfășurată în trei volume.

Construit asemenea unui puzzle incitant, condus de firul roșu al etnografiei și folclorului, acest volum surprinde, în lentile metodologice erudit alternate, perspective inedite asupra registrelor infra și supra ale vieții spirituale colective. Străvechi tabuuri, cultul copacilor, ființe mitic-legendare precum Știma Apei și Fata Pădurii, anecdote, bancuri și legende urbane – producții folclorice mai puțin tratate în literatura clasică etnografică –, tot acest larg spectru tematic se regăsește lămurit de-a lungul unor analize cuprinzătoare și riguroase.

Exilul lucrează asupra oamenilor, îi schimbă în altceva decât erau înainte, îi supune cu deosebire unui lung șir de metamorfoze personale și intelectuale – este una dintre concluziile la care ajunge, în paginile acestui volum erudit, Constantin Eretescu, etnolog, antropolog și scriitor, recunoscut drept una dintre cele mai importante personalități ale exilului românesc din America.

„Acest volum se țese în jurul a trei filme – două ale lui Marguerite Duras: Les mains négatives și Le camion (Mâinile negative și Camionul) și unul al lui Marcel Carné: Les Visiteurs du soir (Oaspeţi de seară) –, pe care le confruntă cu enigmaticele mâini negative care ne întâmpină în peșterile pictate din Franța și din nordul Spaniei și, respectiv, cu piesa L’Impromptu de Versailles (Impromptu‑ul de la Versailles) a lui Molière și cu romanul durasian Le ravissement de Lol V. Stein (Răpirea lui Lol V. Stein).” Sanda Golopenția

Într-o lume obișnuită cu mediocritatea și complezentă cu lipsurile și slăbiciunile proprii, o pledoarie pentru posibilitatea virtuților, ancorată în experiența religioasă, este nu numai bine-venită, ci și necesară pentru promisiunea statornică a demnității și a nobleței umane. Acoperind tematici intense și profund intime, precum speranța, fidelitatea, iubirea, moderația, bunătatea, frica, modestia, politețea, eseurile cuprinse în acest volum vorbesc fiecăruia și fiecăreia dintre noi în cuvintele după care tânjeam, în încercarea de a articula nevoia de apropiere, suflu interior, deschidere totodată spre umanul și divinul din noi. „Inteligența inimii” este acel nod fundamental în care sinele se întâlnește cu celălalt și cu cerescul, în care înțelegerea și iubirea se contopesc, în care existența și transcendența capătă sens și nemărginire. „Dacă cerul vieții este inima, Dumnezeu este cerul inimii”, scrie atât de viu și de frumos Bogdan Tătaru-Cazaban.

Profundele schimbări ale lumii contemporane au condus la configurarea unei noi paradigme civilizaționale. În centrul acesteia, se deschide o criză identitară europeană, marcată de succesivele mutații geopolitice, de pericolele naționalismului ori ale ideologiilor de extremă stânga, precum și de impactul rețelelor sociale, în umbra cărora s-a ivit o dimensiune virtuală dezagregată, lipsită de un autentic reper spiritual de sorginte creștină. Pe marginea acestor subiecte de reflecție, Teodor Baconschi, rafinat eseist și diplomat, și Alexandru Gussi, politolog, doctor al prestigioasei Sciences Po din Paris, reconstituie tabloul antropologic al spațiului public european din zilele noastre, aflat într-un sinuos proces de redefinire identitară. Recuperarea memoriei europene prin recursul la narațiunile sale fondatoare, apărarea libertății și a democrației în fața recentelor asalturi ale imperialismului rus, revigorarea societății românești sub impulsul eroismului colectiv ucrainean – toate acestea se dovedesc a fi, de-a lungul unui dialog captivant, tot atâtea teme esențiale ce stau la baza unei etici a responsabilității și a unor modele sociale capabile să fixeze centrul politic necesar unei noi recalibrări instituționale și comunitare.

„Clepsidra onirică a Monicăi Pillat, lamura întregii sale opere, unde memoria se lasă colindată ca o catedrală, cuprinde perfect esenţa poeziei şi efluviile confesiv-mărturisitoare din multele cărţi închinate acestei familii, dedicate cărturăriei, mirajelor naturii, simţului artistic şi etosului creştin.” Dan C. Mihăilescu

Într-o pătrunzătoare radiografie a lumii contemporane, Teodor Baconschi, unul dintre cei mai subtili observatori ai evenimentelor ce reconfigurează relațiile internaționale la începutul secolului al XXI-lea, investighează energiile intelectuale pe care civilizația creștină ar putea miza într-un moment de răscruce al evoluției sale, precum și strategiile de rezistență spirituală în fața marilor provocări ale istoriei. Eseurile și textele publicistice reunite în volumul de față constituie, deopotrivă, o stăruitoare pledorie pentru reafirmarea virtuților și normelor morale înscrise în fibra adâncă a umanității, dar și a unor idei și simboluri ce așază realitățile cotidiene în siajul imaginarului cultural ori sub auspiciul unei hermeneutici religioase menite să inițieze noi forme de dialog ale creștinismului cu științele și mentalitățile zilelor noastre. Analiza atentă a contextului sociocultural, inclusiv prin recursul la cărți și experiențe de viață cu totul remarcabile, relevă cu luciditate ideea că, în această eră a globalizării, trebuie să acordăm prioritate factorului uman și nesfârșitelor sale resurse interioare.

Într-un dialog dens și pasionant, Boris Cyrulnik și Edgar Morin, doi dintre gânditorii francezi cei mai apreciați, preocupați să înțeleagă resorturile umanului, descoperă punctele de convergență dintre diferite domenii ale cunoașterii, precum biologia, sociologia, psihologia, etologia și antropologia. Ei constată că dezvoltarea creierului nu poate fi disociată de apariția formelor complexe de limbaj și de evoluția culturii, că intelectul și nivelul cerebral sunt interdependente, iar dimensiunea spirituală a omului, uimitoare prin caracterul său imprevizibil, se regăsește în toate aceste ecuații complexe ale naturii. Împotriva cercetărilor fragmentate prin procedee tehnico-științifice, cei doi autori propun o cultură a dialogului interdisciplinar și pledează pentru un nou mod de gândire, bazat pe conexiune, comunicare și empatie, pentru că tocmai în adâncul ființei umane este înscrisă întreaga organizare a lumii din care face parte.

Într-un subtil caleidoscop ideatic, Teodor Baconschi ne dezvăluie, în cel de-al treilea volum al seriei de autor, inefabila dualitate a omului contemporan, continua și imperceptibila sa glisare între spațiul labirintic al conștiinței și existența cotidiană, prelungită adesea în nesfârșita rețea a mediilor digitale, capabile să pătrundă până în cele mai fine pliuri ale intimității. Suita de reflecții asupra mediilor virtuale de socializare, galeria de portrete ale unor personalități contemporane, surprinse în tușe precise și cu o rară acuitate psihologică, jurnalul de idei și de lectură, evocând calmul în sepia al unor fotografii de familie, precum și eseul filosofic pe tema necunoscutului – toate aceste fire tematice, de o pasionantă diversitate, sunt străbătute de fiorul unei subtile pledoarii pentru reasumarea adevăratelor valori, într-o viziune creștină, menită să reconfigureze importanța culturii în actualul peisaj al modernității.

Un corpuscul a îngenuncheat o civilizație care își atribuie meritul unor realizări spectaculoase – de la energia atomică la explorarea spațiului și multe, multe altele. Cu toate acestea, studiile privind înțelegerea virusului sunt dezolante. Motivul este relativ clar: virusul SARS-CoV-2 și pandemia aparțin unei crize mai ample – o criză de viziune numită CoVID. Înțelegerea acestei situații creează posibilitatea unei revoluții în gândire. Este ceea ce sugerează și titlul acestui volum: Cumpăna științei. Prin subtitlul Viitorul contează este exprimată răspunderea pe care o avem pentru destinul omenirii. În complementaritate cu determinismul, care influențează acțiunile reactive, acțiunile anticipative se sustrag cauzalității restrictive a determinismului. Viața este un act de creare și de re-creare. Ceea ce e viu își are izvorul în viață. Înțelegerea eronată a vieții, ca nimic altceva decât o întrupare de electroni și protoni, de atomi, molecule și orice altceva care poate face obiectul fizicii, lasă la o parte ceea ce reprezintă efectiv viața în organismul viu: scop, alegere, valoare. Și, mai presus de toate: sens, semnificație. Acest tip de reducționism – care ignoră în totalitate sensul – are urmări foarte grave: următoarea criză, la o scară și mai mare, este mai aproape decât oricare dintre crizele anterioare. Reacția la crize este infinit mai scumpă decât prevenirea lor. În plus, subminează sustenabilitate omenirii. Această evaluare privește atât domeniul sănătății omului, cât și domeniul sănătății societății umane.

Explorând una dintre cele mai profunde interogații adresate lumii contemporane, Clayton M. Christensen încearcă să identifice numitorul comun al multiplelor dimensiuni care dau sens existenței umane, de la relațiile de familie până la complexa activitate din marile companii. De aceea, în centrul preocupărilor sale se află fericirea omului, pe care o consideră unicul etalon al evaluării succesului în viață și o adevărată sursă de armonie socială, îndeosebi atunci când este însoțită de conștiința clară a unui scop nobil și a unor înalte valori morale, precum onestitatea și integritatea. Pornind de la o suită de modele inovatoare în domeniul dezvoltării afacerilor, Christensen își extinde teoriile dincolo de sfera mediului organizațional, pentru a demonstra că managementul oferă numeroase oportunități de afirmare a întregului potențial uman.

Crochiuri de fapte și întâmplări desprinse din imediata noastră realitate, minate adesea de gustul amărui al speranțelor obnubilate ori al provizoratului malign ce amenință însăși fibra morală a societății românești, articolele de opinie ale lui Romulus Rusan plămădesc țesutul înaltelor valori pe care se întemeiază proiectul Memorialului de la Sighet, în numele revelării adevărului despre anii sumbri ai represiunii comuniste. În egală măsură, florilegiul de amintiri, confesiuni, studii și interviuri dezvăluie că admirabilul său efort are darul de a tămădui amnezia, de a elibera trecutul de sub crusta indiferenței și a neputinței, de a înfrunta obstacole și adversități, de a preface suferința sutelor de mii de victime ale terorii – îndelung ocultată sub spectrul unei tăceri asurzitoare – într-un simbol arhitectonic de netăgăduit.

Eseurile filosofice reunite în volumul de față prefigurează un adevărat decalog al devenirii umane, sub semnul căruia paradigma ființării se transfigurează într-o necontenită căutare a sinelui lăuntric, într-o călătorie unică și individuală spre esențele tainice ale lucrurilor. Omul se descoperă treptat ca penumbră, cu privirea îndreptată spre două lumi opuse, asemenea unui Ianus care ia în posesie realitatea exterioară, prin verb și faptă, dar și propria interioritate, grație spiritului și conștiinței ce-l animă. Andrei Cornea revigorează discursul filosofic, căutând calea regală de recuperare a pierdutei armonii dintre om și cosmos, cea a rigorii, a bunei chibzuințe și, mai ales, a umanității repliate în stare de defensivă, dar nu de demisie. Sublim elogiu al penumbrei, în ale cărei contururi vagi și difuze se profilează însăși unicitatea ființei omului, cartea ne dezvăluie că lumea nu este doar atât cât se vede, ci ea se reflectă deopotrivă în speranțele și reveriile noastre, în dorul omenesc de bine, frumos și adevăr.

Pătrunzătoare exerciții de admirație, țesute cu migală pe blazonul celei de a șaptea arte intrate în Olimpul marilor creații, cronicile cinematografice ale lui Romulus Rusan reconstituie vârstele filmului, izvorâte dintr-o insolită mitologie a imaginii. Întreaga lume care gravitează în jurul „artei fără muză”, privită parcă printr-un periscop cu unghiuri fine de reglaj, își mistuie fervoarea într-un joc secund al realității, din ale cărui interstiții viața se multiplică în noi virtualități, căci destinul cinematografiei se întrepătrunde cu cel al omenirii înseși, din ultimul său secol. Cineaști, actori și spectatori – suntem cu toții martorii acestei fascinante călătorii a filmului de artă, încercând să întrezărim, dincolo de măști, gesturi sau obiecte, fața nevăzută a lumii.

Pe linia fină dintre lumi, în spațiul primitor al bibliotecii, acolo unde literatura se prelungește într-o miraculoasă odisee a cuvântului scris, criticul și istoricul literar Mircea Anghelescu se dedică unei cercetări laborioase, dar captivante prin puterea de pătrundere în țesutul de semne al cărților. Prin cronicile, eseurile și dialogurile reunite în volumul de față, ne propune o adevărată dioramă a literaturii române, cu multiple puncte de articulație, printre care se regăsesc literatura exilului, memorialistica, scrierile cu un pronunțat caracter documentar, publicistica din diferite epoci culturale, dar și un corpus de texte rare și prețioase, a căror recuperare este esențială pentru înțelegerea evoluției diferitelor curente și tendințe literare. Observând că demersul analitic reprezintă, mai presus de toate, un act dialogic, în urma căruia criticul literar îi oferă cititorului imaginea unei lumi filtrate prin lecturile sale, Mircea Anghelescu redimensionează această relație și îi adaugă o nouă instanță, opera literară, în măsura în care, dincolo de vocea fiecărui autor, se aude pulsând însăși viața cărții.

Reîntoarcerea spre valorile creștine, înnoirea spiritului, concilierea dintre tradiție și modernitate, dar și situarea conștiinței omului între îndoială și revelație reprezintă o parte din provocările adresate intelectualității românești la începutul acestui secol. În pătrunzătoarea cronică a unui moment inaugural, consemnată în anii laboriosului proces diplomatic care a precedat intrarea României în arhitectura comunitară europeană, Teodor Baconschi inițiază un dialog alert, de o amplă apertură ideatică, pe teme patristice, ecumenice, antropologice și hermeneutice, structurate într-o varietate de studii, conferințe, articole, recenzii, note de călătorie, portrete ale unor personalități emblematice pentru spiritualitatea europeană. Riguroasa analiză, dublată de o rafinată cambrare eseistică și de inedite joncțiuni etimologice și culturale, examinează relațiile dintre Biserică și Stat în noul context istoric, transformările lăuntrice ale omului religios în contemporaneitate, sinteza elementelor contradictorii ce definesc peisajul etic românesc, precum și efortul de a recupera fervoarea religioasă în numele idealului unității creștine.

Teritoriu vast și plural, spațiu al tuturor contradicțiilor posibile, Mediterana constituie miezul dialogului dintre Boris Cyrulnik și Boualem Sansal, care cercetează împreună sinuoasa istorie și relațiile culturale, politice și economice care s-au țesut de-a lungul acestor maluri. Preocupați să înțeleagă cauza războaielor care au fracturat, de mii de ani, această regiune aflată la granița dintre creștinism și islam, cei doi gânditori descoperă, în mod surprinzător, o suită de contraste care conferă Mării Mediterane caracterul unic în peisajul geopolitic al zilelor noastre. Pe de-o parte, evocă spiritul legendar al locului unde s-a născut civilizația, impulsionat de creativitate și de o vitalitate intempestivă, iar pe de alta, atrag atenția asupra amenințării islamismului, ce pune în pericol însuși viitorul regiunii. Între granițele sale friabile, reapar vechile resentimente, agravate de terorism și noile migrații – o constatare îngrijorătoare care, în viziunea interlocutorilor, nu oferă prea multe motive de optimism.

Cartea scriitorului Romulus Rusan readuce într-o neştirbită realitate mărturiile luate acum mai mult de un sfert de secol unor personalităţi orânduite de el, simbolic, în jurul Mesei Tăcerii. […] Sunt convorbirile lui Romulus Rusan cu doisprezece contemporani, care cu toţii au avut privilegiul de a fi stat faţă în faţă cu Brâncuşi, de a-l fi ascultat, apoi de a-şi reaminti cuvinte cândva rostite de el – iar, în cele din urmă, performanţa autorului şi a cărţii este că acestea formează un portret viu şi unitar. […] Discuţiile la Masa Tăcerii au fost așadar de-a dreptul culese de la chiar ultimii supravieţuitori români care efectiv l-au cunoscut pe Brâncuşi – cei mai mulţi într-o „primă audiţie” –, mărturiile lor având o neprețuită valoare.

Document afectiv al unui itinerar geografic și spiritual, America ogarului cenușiu depășește formula convențională a jurnalului de călătorie, devenind cronica unei lumi policrome, de o plasticitate robustă și un eclectism cuceritor, asemenea unui creuzet în miezul căruia s-au distilat, de-a lungul timpului, cele mai contradictorii atitudini, concepții și stiluri de viață. Între febrilitatea așteptării și visul transformat în realitate, Romulus Rusan consemnează, cu deosebită acuratețe, un caleidoscop de emoții și imagini surprinse în ritmul alert al Greyhoundului, acest martor tăcut al incursiunii în topografia palpabilă a Lumii Noi, în timpul ei pulsatoriu, modelat de succesiunea meridianelor străbătute, ori în geometria marilor orașe ce amintesc, necontenit, de fremătătorul spectacol al civilizației americane.

În Alt jurnal indirect, Mihai Zamfir ne propune un suprinzător tablou cultural, reflectat în evocarea personalităților și evenimentelor care au influențat spațiul dezbaterilor majore din ultimii cinci ani. Alcătuit dintr-o selecție de articole publicate, între 2015 și 2020, în revista România literară, sub rubrica sugestiv intitulată Întoarcerea la cărți, volumul impresionează prin anvergura pasionantă a reflecțiilor, reluate cu o sporită vigoare odată cu reîntoarcerea autorului în spațiul protector al bibliotecii. Desantul eseistic de înaltă ținută stilistică, fermentul ideatic, finețea inserțiilor istorice, articulate în mod revelator asupra contextului literar-artistic, recuperarea unor volume de referință pentru cultura românească și universală, toate aceste trăsături permit reconectarea la o lume care s-a înălțat în orizontul spiritualității datorită cărților. Edificând o galerie de portrete în jurul unor parcursuri intelectuale de excepție, Mihai Zamfir confirmă sau, după caz, recurge la o justă repoziționare axiologică a unor creatori autentici, pe nedrept ignorați în memoria culturală.

Maritain nu se mulțumește cu observații generale; împreună cu pedagogii clasici, consideră că, pentru a da unei societăți și, mai ales, unei democrații, substratul de valori comune indispensabile echilibrului său, educația este „instrumentul primordial”. Totuși, el adaugă imediat că, deși este o condiție necesară, nu este și suficientă; o altă condiție rezidă în autenticitatea regimului pe care educația este menită să-l pregătească. Dacă statul este corupt, atunci el este nociv și anihilează efortul școlii. Cât despre fragmentarea ideologică ce dezorientează deja practicile educative, în absența deciziei privitoare la ce tip de om și de societate vrem să avem, Jacques Maritain indică faptul că o „cartă democratică”, ce stabilește denominatorul axiologic minimal, trebuie să fie însoțită de un „pluralism autentic”. A identifica problemele timpului, a propune eventuale soluții, a reactiva pedagogia creștină, fără polemică, cu seninătate și siguranță, iată motivele succesului celor două prime ediții ale acestei cărți. (Guy Avanzini)

Dacă, în funcţie de împrejurările în care au fost redactate studiile despre educaţie publicate aici şi de caracterul concret şi practic al temei lor, perspectiva acestei lucrări ar trebui să fie, inevitabil, după cum o indicam mai înainte, una americană, totuşi, principiile filosofice pe care am încercat să le punem în lumină au de la sine o valoare şi o semnificaţie universale, iar dacă sunt adevărate şi întemeiate raţional, aşa cum credem, se cer a fi aplicate, în forme adecvate, sistemului educativ din ţara noastră, ca, de altfel, oricărui alt sistem educativ. (Jacques Maritain)

Stăruitoare pledoarie pentru edificarea unei civilizații a cărții și a cuvântului întemeietor, volumul de față aprofundează un mozaic tematic articulat în jurul marilor provocări adresate intelectualității la începutul noului mileniu, într-un răstimp prielnic pentru recuperarea simbolismului religios, a unor norme morale de sorginte creștină și a structurilor antropologice definitorii pentru o societate care se întemeiază pe conștiința sacrului. Reliefând imperativul afirmării unei noi retorici în dialogul ecumenic, dar și al descoperirii unor formule de reconciliere între spațiul ecleziastic și cel instituțional, Teodor Baconschi inițiază o pasionantă dezbatere, structurată într-un impresionant corpus de eseuri, studii de caz, mărturisiri de credință, consemnări diplomatice, recenzii și portrete esențiale pentru o stilistică a modelelor culturale contemporane. În filigran, rafinamentul argumentației se conjugă cu subtile reflecții asupra evenimentelor majore înscrise pe agenda ecumenică a epocii, configurând o adevărată estetică a speranței, într-o lume care se confruntă tot mai mult cu pericolul secularizării accentuate.