Eseistică

Strategiile militare care au influențat gândirea și filosofia întregii lumi

„Arta războiului” adună strategii militare care, în timp, au influențat gândirea și filosofia întregii lumi. În cele 13 capitole, Sun Tzu discută psihologia războiului, strategii, folosirea terenului și a condițiilor meteo în propriul avantaj, utilizarea spionilor, dar și realizarea și păstrarea alianțelor.

Chiar și după două milenii și jumătate, „Arta războiului” rămâne cartea de căpătâi în materie de strategii de război în Estul Asiei, influențând totodată și gândirea militară occidentală, dar și tacticile legale, de afaceri și nu numai. Sun Tzu este în continuare respectat în cultura chineză și est-asiatică drept o măreață figură istorică și militară.

Într-o lume care se orientează dominant în funcție de criteriul utilității, riscând în momente de criză să elimine tot ce nu pare a-și dovedi folosul imediat, cartea profesorului Nuccio Ordine este o binevenită pledoarie pentru a redescoperi rolul esențial al inutilului în cunoaștere și o critică lucidă a lipsei de viziune și a derivelor utilitariste din sistemele de educație. Această apologie pasionantă a libertății spiritului și a exercitării fără constrângeri a curiozității intelectuale este și un îndemn la a-i reciti pe clasici și, mai ales, la a asculta ceea ce ei ne pot transmite cu adevărat pentru viața fiecăruia dintre noi. Abia atunci când îi este respectată libertatea și creativitatea, spiritul uman poate ajunge la o cunoaștere care, în cele din urmă, își va produce și efectele utile. Nuccio Ordine ne oferă aici o bibliotecă ideală, ușor de parcurs și de înmânat, pentru ca societatea noastră să nu-și piardă memoria și inspirația vitală.

„Îmi fac iluzia că cititorii acestui volum vor afla, așa cum am aflat și noi doi stând de vorbă, lucruri esențiale despre viața lor, despre prietenie, despre iubire, despre respect și liberă slujire, despre minciună și ură, despre gândirea însăși, despre spiritele mari ale lumii, despre ființele alese ale culturii noastre neonorate îndeajuns, despre cei care ne-au făcut oameni sau despre evitarea in extremis a marilor naufragii culturale.“ — GABRIEL LIICEANU

,,Dacă știința se opune religei, nu este din cauza a ceva din ceea ce conțin fie premisele, fie concluziile marilor teorii științifice. Acestea nu menționează nici un cuvînt despre Dumnezeu. Nu vorbesc despre vreo credință în afară de cea pe care ele însele o cer. Nu impun nici un ritual în afara ritualurilor obișnuite ale vieții academice, iar acestea nu implică nimic mai mult decît adorarea a ceea ce este adorat la scară largă. Afirmațiile încrezătoare ale oamenilor de știință care susțin că, în intimitatea camerei lor, au demonstrat că Dumnezeu nu există nu au nimic de-a face cu știința, și chiar mai puțin cu existența lui Dumnezeu.” David Berlinski

Textele cuprinse în acest volum – continuare, într‑un fel, a celui din 2021: Doctorul de povești. Medicină și literatură – au apărut de‑a lungul ultimilor ani în revistele Steaua, România literară, Tribuna etc., precum și în volume colective editate, cele mai multe, de Filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor. Revenind periodic asupra acelorași teme, dar în contexte și cu argumentări diferite, anumite secvențe „călătoresc”, firesc, dintr‑un text în altul.

Cum se face că românii au devenit vârf de lance în avangarda culturală din Occident? Care sunt posibilitățile și dificultățile unui dialog religios între creștini și musulmani? Cum s-a transformat rolul femeii în societate de-a lungul timpurilor și la ce ne putem aștepta în viitor? Care este explicația că grecii antici, care au apărut în Peninsula Balcanică fără să aibă vreo cultură atestată, s-au ridicat la o cultură ce stă la baza civilizației europene de azi? Cum pot etimologiile unor cuvinte să ducă la rescrierea istoriei? Transferul de cultură de la un popor sau națiune la alții este un cadou? Care e adevărul din spatele calomniilor lui Herodot la adresa tracilor? Cum se falsifică istoria și de ce acceptăm falsurile?

La 50 de ani de la prima publicare integrală a „Eseurilor” lui Montaigne în limba română, Editura Humanitas oferă cititorilor o nouă traducere a acestei opere fundamentale, semnată de Vlad Russo. Noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre, oferindu-i cititorului o adevărată bucurie a lecturii. Ea este programată să apară în trei volume, fiecare cuprinzând câte o carte a „Eseurilor”.

„S-a pus adesea întrebarea dacă Montaigne a fost credincios, dacă a fost un catolic sincer, sau a manifestat sentimente religioase din prudență, și poate din dorința de-a sluji societatea. A formula problema în acești termeni simpliști ar însemna să tratăm superficial o gândire a cărei intenție radicală este adesea nesocotită de filozofia occidentală. De altfel, urmași ai lui Montaigne precum Descartes sau Pascal au fost destul de alarmați de îndrăzneala acestei gândiri ca să-și îndrepte căutările principale către căile prin care o puteau ocoli. Montaigne deschide gândirii filozofice două perspective, între care nu pare să se fi hotărât încă. Pe de o parte, cea a filozofiei Luminilor, care supune criticii sale toate societățile istorice, nutrind gândul utopic al unei societăți raționale. Pe de alta, relativismul care respinge orice criteriu absolut ce i-ar putea îngădui unei culturi să judece culturile diferite de ea.“ — CLAUDE LÉVI-STRAUSS

„La mine acasă, mă retrag ceva mai des în bibliotecă, de unde îmi diriguiesc totodată și gospodăria. Sunt deasupra intrării și văd la picioare grădina, ograda, curtea și mai toate acaretu­rile. Frunzăresc aici când o carte, când alta, fără rânduială și fără plan, la nimereală. Uneori îmi las gândul să zboare, alteori îmi însemnez și dictez, umblând în sus și-n jos, gândurile de față. Se află la al treilea etaj al unui turn. Aici îmi petrec cele mai multe zile din viață și cele mai multe ceasuri din zi. Încăperea e rotundă, cu un singur perete drept, pentru masa și scaunul meu; iar rotunjimea îmi oferă dintr-o privire toate cărțile așezate jur împrejur, în despărțituri cu câte cinci rafturi fiecare. Are trei ferestre cu vedere largă, de nimic împiedicată, și șaisprezece pași în diametru.“ — MICHEL DE MONTAIGNE

„Într-o lume a imaginii flatante despre sine, nimic nu e mai detestabil și mai amenințător decât pierderea tinereții fizice. La 30, 40 sau 70 de ani, realitatea trebuie evitată și ascunsă cu orice preț. Dincolo de aparențe, de panica vârstei târzii și de fantasma tinereții veșnice, frumusețea fiecărei vârste ține însă de ce crede omul despre el însuși. Misterioasa călătoare nocturnă se insinuează în viețile tuturor mai devreme sau mai târziu. De ce oare femeile și bărbații percep dramatic diferit această vizită menită să-i învețe arta de a trăi și să-i deprindă cu vârsta pe care Montaigne o numea vârsta adevăratei vieți? Provocatoare, curajoasă și personală, deopotrivă amară și duioasă, această istorie culturală a vârstelor din fiecare om e o invitație la regândirea tinereții și îmbătrânirii, în amestecul de indiferență și tehnologie al secolului XXI.“ — TATIANA NICULESCU

„Fac apel la o «neutralitate» a bătrâneții. Nu îmi doresc o protecţie excesivă, adesea greu de suportat, ci mai degrabă o societate care să‑şi depăşească neîncrederea şi teama pe care le simte şi să înceapă să considere bătrâneţea o valoare importantă şi activă. Trebuie să încetăm să ne temem de ea, să ne dăm voie să ne‑o dorim. Să punem capăt violenței îndreptate împotriva ei din toate părțile, care este şi un semn al eșecului civilizației noastre. Să vedem în vârstă un rezervor de șanse noi, un prilej de a umple lumea în loc să o lăsăm goală. Să schimbăm viața sau cel puțin să schimbăm definiția și sensul a ceea ce înseamnă să trăiești...“ — LAURE ADLER

Ca teoreticiană a romanului modernist, dar și ca ilustră practicantă a literaturii experimentale de la începutul veacului al XX-lea, Virginia Woolf introduce schimbări fundamentale în relația dintre scriitor și lector. În cheie postromantică, ea își apropie publicul prin empatie, dar face un pas mai departe, îndemnându-l pe cititor să devină judecător și să-și asume o răspundere egală cu a autorului pentru evoluția ulterioară a literaturii. Virginia Woolf contează în acest sens pe reacțiile interlocutorului, stimulându-i creativitatea, incitându-l la dispute, dezvoltându-i spiritul critic. Monica Pillat

Alcătuit din douăsprezece eseuri inedite din perioada 1968–2000, volumul Uite cum stă treaba urmărește subiecte diverse: presa vremii („problema nu este dacă să crezi informația, ci dacă o găsești"), fantezistul domeniu San Simeon („Odată ce un loc devine accesibil ochilor... nu mai este accesibil imaginației...") sau dacă să-ți faci sau nu studiile superioare la Stanford. În „De ce scriem", Joan Didion cântărește actul scrisului: „Scriu doar din motivul de a afla ce gândesc, la ce mă uit, ce văd și ce înseamnă". De la admirația sa pentru fraza lui Hemingway la povestea Marthei Stewart, a cărei istorie „le-a dat curaj femeilor din țara asta, chiar dacă a devenit o amenințare la adresa bărbaților", eseurile lui Joan Didion sunt rodul unei observații acute, al mirării, al incisivității și clarviziunii.

„Puține povești din istoria lumii au cucerit cu atâta statornicie inimile și mințile oamenilor, au schimbat vieți, au provocat lupte de idei și au pecetluit destine ca istoria relatată în Biblie a primului cuplu, Adam și Eva. Acest cuplu originar și original a creat, ca nici un altul, o întreagă literatură religioasă, poetică, filozofică și o vastă cultură vizuală. Fiecare generație – indiferent dacă o acceptă ca poveste fondatoare a omenirii sau o expediază ca invenție puerilă – dă acestei povești un înțeles propriu, îi caută cea mai potrivită interpretare, se atașează de sensurile ei literale sau alegorice, o consideră o parte esențială din identitatea omului… Cartea lui Stephen Greenblatt nu epuizează motivele și răspunsurile, dar deschide o poartă către ele și către fiecare dintre noi, căci fără Adam și Eva existența noastră ar fi sărăcită de sensul începutului.“ — TATIANA NICULESCU

„Povestea lui Adam și a Evei își găsește ecou în noi toți. Vorbește despre cine suntem, de unde venim, de ce iubim și de ce suferim. Această vastă rază de acțiune pare să facă parte din felul în care a fost concepută. Deși joacă rolul pietrei de temelie a trei mari religii din lume, ea precedă, sau așa pretinde, orice religie. Surprinde bizarul mod în care specia noastră tratează munca, sexul și moartea – trăsături ale existenței pe care le avem în comun cu orice alt animal – ca obiecte de speculație, de parcă ar fi determinate de o faptă a noastră din trecut, de parcă ar fi putut să fie și altfel.“ — STEPHEN GREENBLATT

Carte câștigătoare a Premiului European pentru Eseu 2020

„În eseul său, Alessandro Baricco încearcă să înțeleagă profunda transformare digitală prin care trecem astăzi, subliniind că aceasta nu este doar consecința unei revoluții tehnologice și a utilizării de noi instrumente, ci și rezultatul unei «insurecții mentale». Într-o încercare de a înțelege această mutație profundă, el identifică evenimentele fondatoare care au modelat atitudinile și stilurile de viață contemporane, specifice sistemului digital. Cu stilul său inconfundabil, îmbinând perspicacitatea filozofică și umorul, el explorează istoria noii civilizații intitulate THE GAME, care a pornit de la jocurile video.“ — Din motivația juriului Prix Européen de l’Essai, 2020

„Autorul joacă aici rolul de istoriograf, de antropolog, de cartograf chiar, pornit într-o aventură de reconstrucție și cercetare de dimensiuni de-a dreptul istovitoare, scoțând la iveală perspective de o strălucire rară.“ — Wired (Italia)

„Oare mai-marii industriei Big Tech ne recalibrează creierul? Știu ei cu exactitate cum s-o facă sau care va fi rezultatul final? Și cine oare ne poate călăuzi prin acest teritoriu, cu amestecul potrivit de ironie și încredere, încântare și groază, emițând intuiții subtile și șocante pagină după pagină? Răspunsurile sunt, pe rând: fără doar și poate; mai mult ca sigur nu; Alessandro Barrico.“ — The New Yorker

„M-am hotărât să scriu un fel de Barbarii 2 acum mai multă vreme. Mă fascina în continuare povestea asta și încercam să-mi dau seama dacă revoluția digitală o să ne distrugă sau mai știu eu ce. Mai mult decât atât, se întâmplaseră o groază de lucruri între timp, tabloul era de-acum mai clar. În 2006, când am scris Barbarii, părea că înaintez cu luminile stinse. Nici iPhone nu exista, nici YouPorn, nici măcar Twitter, la naiba. În concluzie, se cerea o aducere la zi.“ — ALESSANDRO BARICCO, La Repubblica

Autoarea bestsellerului Tu esti muntele Vindecarea emotionala nu este un eveniment singular, ci un proces indelungat, declansat de o criza existentiala care te obliga sa-ti reevaluezi imaginea de sine si prioritatile in viata.

Filozoful Daniel C. Dennett supune fenomenul religios unei analize cu adevărat ştiinţifice şi multidisciplinare, ţinând seama de imensa complexitate a aspectelor lui antropologice, psihologice, sociale şi istorice, și abordează frontal atât problema originilor, cât şi a semnificațiilor sale în lumea de azi. Ruperea vrăjii pornește de la convingerea autorului că, prin rolul pe care religia continuă să-l joace în conflictele sociale şi politice, ca şi în căutarea de către miliarde de oameni a sensului propriei vieţi, ea este „mult prea importantă pentru a ne putea permite s-o ignorăm“.

„Vraja“ din titlu este atât tabuul care planează asupra examinării obiective a religiei, cât și religia însăşi. Daniel Dennett își duce demersul la bun sfârşit cu un ireproşabil tact şi respect pentru adevăr.

„Surprinzător de precaut, Dennett este conştient de limitele cunoaşterii noastre actuale şi este interesat mai ales să dezvolte un plan de cercetare. Discutând ipotezele particulare cu privire la anumite religii, el se dovedește a nu fi câtuşi de puțin dogmatic.“ — American Scientist

„…Religia este naturală în sensul că nu este supranaturală, că este un fenomen uman alcătuit din evenimente, organisme, obiecte, structuri, tipare etc. care sunt supuse legilor fizicii sau biologiei și care astfel nu presupun nici un miracol… Exact asta vreau să spun. Să se observe că nu este negată existența lui Dumnezeu, a unui Dumnezeu inteligent, conștient și viu care ne-a creat și care ne iubește pe noi toți – și totuși religia în sine, ca set complex de fenomene, rămâne un fenomen complet natural.“ — DANIEL C. DENNETT

Scrisă la cald în două săptămâni ca un act de „exorcizare”, cum spune însuşi autorul, cea mai recentă carte a lui Michel Houellebecq şi prima autobiografică relatează două evenimente care l-au marcat în perioada octombrie 2022 – martie 2023: controversele pe marginea afirmaţiilor făcute în interviul cu Michel Onfray apărut într-un număr special din revista Front Populaire, soldate cu noi acuzaţii de islamofobie şi un proces intentat de rectorul Marii Moschei din Paris, şi vâlva stârnită de ceea ce avea să devină cunoscut în mass-media ca „pornoul lui Houellebecq”, apariţia, alături de soţia lui, într-un film pornografic realizat de colectiva olandeză KIRAC şi subiectul unui alt proces...

O carte despre prezent care te provoaca sa te gandesti la viitor. Democratie si dezbinare, ecologie si economie, societate si inegalitate, Dragos Patraru te provoaca prin aceasta culegere de eseuri inspirate de Vocea Natiei sa preiei controlul asupra celei mai importante resurse: atentia ta. Spre ce vei alege sa-ti indrepti atentia: spre temele fierbinti ale zilei sau spre ideile fierbinti ale unei generatii care isi doreste o schimbare mai mult decat orice altceva, care isi doreste sa lase in urma copii mai buni pentru o planeta mai buna.

Unul dintre atuurile României în tabloul european și global îl constituie rezultatele obținute în sport. Dar poziționarea noastră în topurile lumii din acest punct de vedere datorează extrem de mult și contribuțiilor feminine. Prin urmare, al patrulea volum din seria dedicată de Andreea Paul româncelor contemporane reunește mărturiile a peste 80 de femei care au avut performanțe remarcabile în sport sau au fost legate într-un fel sau altul de sportul feminin autohton. În prima parte a cărții aflăm poveștile unor românce cu rezultate excepționale în gimnastică, atletism, canotaj, scrimă etc., de la Nadia Comăneci la Elisabeta Lipă, de la Iolanda Balaș la Gabriela Szabó, de la Ana Maria Brânză la Andreea Răducan.

Iertarea este una dintre cele mai dificile, dar şi mai necesare experienţe din viaţa oricui. Repară relaţiile interumane deteriorate de incidente care pot fi profund traumatice, alină suferinţa şi ne ajută să înţelegem că viaţa merge mai departe. Are un imens potenţial eliberator atât pentru cel care a cauzat suferinţa, cât şi pentru cel ce a îndurat-o, dar nu poate fi impusă şi este un proces care cere timp.

Unele dintre personajele literare pe care le descoperim în copilărie ne însoțesc toată viața, desprinzându-se din paginile cărților și devenind adevărați prieteni care ne dezvăluie lucruri neștiute despre iubire și pierdere, despre pericolele și frumusețea lumii.

Într-un stil fermecător și erudit, Alberto Manguel scrie cu multă căldură despre personajele care i-au fost alături de-a lungul timpului, printre care Robinson Crusoe, Jim din Huckleberry Finn, Scufița-Roșie, căpitanul Nemo, Iov și monstrul lui Frankenstein.

Împărtășindu-și experiențele de cititor, Manguel ne oferă prilejul de a explora propriile noastre relații cu acești „monștri“ nemuritori și de a reflecta asupra înțelepciunii pe care ne-au ajutat s-o dobândim.

Cum definim patrimoniul cultural şi cui îi revine responsabilitatea de a-l proteja? Terorismul, războaiele şi conflictele ultimelor decenii au provocat daune de neimaginat asupra unei componente esenţiale a identităţii umane: patrimoniul cultural. Discursul despre patrimoniul cultural analizează redefinirea valorii proprietăţii culturale, contextul şi cauzele ce au stat la baza schimbării percepţiei asupra sa, dar şi demersurile întreprinse de-a lungul timpului pentru a o proteja şi prezerva, în vederea recunoaşterii şi respectării dreptului fundamental la cultură.

„Lucrarea este un reper dintre cele mai importante în cadrul bibliografiei critice românești, dar și europene, consacrate unei problematici a visului și a raporturilor acestuia cu literatura”. Liviu Petrescu

„Stilul ironic, tăios, precis în observații și aprecieri, face din blogogramele lui Gheorghe Erizanu o lectură palpitantă, cu efect de trezire bruscă, de resuscitare a spiritului critic și de revigorare a bunului-simț.” Nina Corcinschi

„O cortină magică, ţesută din legende, atârna între noi şi lume. Cervantes l-a trimis pe don Quijote în peregrinare şi a sfâşiat cortina. Lumea i s-a arătat cavalerului rătăcitor în toată goliciunea comică a prozei sale.Aidoma unei femei care se fardează înainte de a pleca grăbită spre prima ei întâlnire, lumea – când aleargă spre noi în clipa când ne-am născut – este deja fardată, mascată, preinterpretată. Iar conformiştii nu vor fi singurii care vor fi traşi pe sfoară; rebelii, dornici să-şi exprime opoziţia faţă de tot şi toate, nici nu-şi dau seama cât sunt ei înşişi de docili; ei nu se vor revolta decât împotriva lucrurilor interpretate (preinterpretate) drept demne de a stârni revolta. [...] Căci noua artă a pătruns în lume tocmai în urma gestului lui Cervantes de a sfâşia cortina preinterpretării; gestul său distructiv se răsfrânge şi se prelungeşte în fiecare roman demn de acest nume; e pecetea care conferă identitate noii arte.“ — MILAN KUNDERA

Inima curată a poveștilor este locul adânc de unde pornesc toate învățăturile bune și clăditoare de caractere. Avem nevoie de aceste învățături ca să înțelegem mai bine lumea și ce putem face noi în mijlocul ei.

Cunoaștem cu toții poveștile clasice ale copilăriei. Unele vin dintr-o tradiție orală de sute de ani, altele sunt povești culte, cu autori bine cunoscuți: Crăiasa zăpezii, Mica sirenă, Bambi, Pinocchio, Vântul prin sălcii sau Cronicile din Narnia. Ele au influențat generații întregi de copii. Familiile care practică homeschooling, precum și școlile de tradiție clasică pun aceste capodopere literare în centrul programei lor.

Ce unește toate aceste povești? Care este inima lor comună?

Răspunsul profesorului universitar Vigen Guroian, specialist în textele clasice, ne îndreaptă atenția spre felul în care poveștile trezesc imaginația morală a copiilor. Lupta dintre bine și rău se află în miezul tuturor poveștilor clasice. Cartea „Inima curată a poveștilor” analizează această confruntare, felul în care binele se arată superior, precum și delicatețea cu care poveștile cultivă dorul pentru virtuți în inima copiilor.

Părinții și educatorii vor găsi în această carte un sprijin excelent pentru prezentarea poveștilor clasice la clasă sau acasă. Cartea îi învață cum să citească și să înțeleagă personajele din povești, precum și situațiile dramatice prin care acestea trec. De asemenea, cartea oferă un model de lectură morală. Aflăm care sunt virtuțile întruchipate în povești, ce înseamnă drumul inițiatic și care sunt valorile spirituale cu care se asociază.

Dacă doriți ca lecțiile de viață și de spiritualitate din marile povești ale lumii să ajungă mai ușor la inima copiilor de astăzi, începeți încrezători de aici.

Integrarea vechii paradigme „simfonice bizantine” în gândirea politică modernă de proveniență vest-europeană se va vădi în timp un proiect dificil, în mare măsură imposibil de realizat, dat fiind faptul că lumea liberă a creștinătății din Apus a evoluat în direcția decuplării totale a Bisericii de stat în urma Reformei protestante, iar, ulterior, în direcția unei secularizări progresive promovate de Iluminismul sec. al XVIII-lea și de Revoluția franceză (1789).

De ce muntele exercită o asemenea fascinație? Temuți în trecut, munții au fost considerați încă de la Rousseau drept locul luminii și al liniștii, spre deosebire de orașele în care te poți pierde. Atracția pe care o trezesc nu a mai scăzut de atunci. Copil al zăpezii și al brazilor, crescut în Austria și Elveția, autorul are o relație cu totul specială cu subiectul său: cu cât urcă mai mult, cu atât reface legătura cu tinerețea.

Ana Blandiana - Despre sentințele ÎCCJ în cazul Ghorghe Ursu Alex Visarion - Impertinența- statutul privilegiat al imposturii Poeme indedite de Liviu Georgescu Proză de Maia Levantini Ion Godan Lefter - Viața literaturii Un eseu despre femeinism de Grete Tartler Liviu Bordaș - Din ineditele lui Eliade Ioan Scoruș - Prostia și adaptarea la rău Alina Gherasim - Stil Hanna Bota - Mens Liviu Capșa - ,,Incorporarea monstrului”

Conceptul propus de Peter Brook în Spațiul gol a schimbat complet viziunea despre artele spectacolului și a influențat hotărâtor numeroși creatori de teatru. Pasionant, neconvențional și fascinant, acest volum arată cum teatrul sfidează regulile, construiește și spulberă iluzii și oferă amintiri neprețuite publicului său. Prin crearea unui spațiu gol, actorul poate, împreună cu publicul, să găsească rezonanța și legitimitatea cuvintelor. Peter Brook se referă la necesitatea vidului, la absența dezordinii din spațiu, precum și la cea din spirite, pentru a ajunge la această transformare a banalului, care dă naștere actului teatral.

În Epoca inconștientului, Eric R. Kandel ne poartă într-o călătorie în Viena de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, unde artiști, scriitori și oameni de știință au contribuit la schimbarea radicală a ceea ce se știa despre mintea umană și despre relația acesteia cu arta. Pornind de la descoperirea inconștientului în cultura vieneză a epocii, Kandel încearcă să lămurească pentru publicul larg modul cum înțelegem astăzi mintea omenească în toată complexitatea și bogăția ei. Autorul ne arată cum schimbul de idei între artiști precum Klimt, Kokoschka și Schiele, scriitori ca Arthur Schnitzler și oameni de știință, inclusiv medici aparținând unei școli renumite în epocă, într-o Vienă ce era pe atunci capitala culturală a continentului, a condus la o adevărată revoluție în știința minții și a creierului. Atunci s-au pus bazele psihanalizei freudiene, ale unei psihiatrii și psihologii științifice, întemeiate pe explorarea creierului, și ale unei psihologii dinamice, care cercetează funcționarea minții separat de creier. Iar Kandel, el însuși vienez la origine și reclamându-se de la această cultură, face un veritabil tur de forță povestindu-ne cum a evoluat știința minții pe parcursul ultimului secol, ajungând până la psihologia cognitivă și neuroștiințele de astăzi.

Într-o epocă în care micro-analizele sunt preferate survolărilor erudite ale marilor întrebări, Rémi Brague propune, cu îndrăzneală intelectuală, o amplă reflecție asupra fundamentelor culturii, desfășurată în trei volume.