Eseistică

„În paginile care urmează, povestesc unele momente pe care le-am trăit, istorii care mi-au fost spuse, cugetări din vremea când parcurgeam o anume etapă a râului din viața mea“, declară Paulo Coelho în deschiderea volumului de față, o antologie de cronici din perioada 1998-2005 scrise inteligent, cu pasiune și umor, cuprinzând anecdote personale, parabole și reflecții despre literatură, istorie, dificila artă a iubirii și a scrisului: teme eterne și universale, înfățișate prin cuvintele unui scriitor unic, care se simte chemat să aducă mărturie despre adevărul și frumusețea lumii.

Fii ca râul care curge reprezintă șapte ani de călătorii, întâlniri și lecturi, fiecare aducând o nouă nuanță în tabloul complex al vieții. Coelho își reconstituie drumul parcurs, oferindu-ne o distilare prețioasă a filozofiei sale: aceea a unei ființe care își acceptă și îmbrățișează existența, văzută ca un flux mereu schimbător, uneori limpede și lin, alteori iute și tulbure, dar mereu de neoprit. Consemnându-și în stilul său inimitabil gândurile despre spiritualitate, iubire și destin, Coelho își invită fiecare cititor să pornească într-o călătorie personală.

Nu aș ști să rezum pe scurt temele acestor eseuri; și, dacă aș fi știut, probabil că nu aș fi simțit nevoia să le scriu. Majoritatea lor se referă nu la chestiuni eterne, ci la cele vremelnice, dar care – îmi place să cred – sunt importante. Multe dintre reflecțiile mele pun în lumină ambiguitățile faptelor și acțiunilor omenești, incertitudinea alegerilor și obscuritatea judecăților. Din această pricină, ele nu se pot împăca cu gândirea fundamentalistă, adică (într-unul dintre sensurile cuvântului) cu fericita credință că adeptul se află întotdeauna pe un teren solid, de unde poate striga lozinci entuziaste și condamnări, și niciodată pe un teren alunecos, instabil sau mlăștinos. Înțeles astfel, fundamentalismul este o trăsătură firească atât a minților tinere, cât și a celor senile; ambele se întâlnesc în această predispoziție.

Așa cum obișnuiesc adesea, pun la îndoială valoarea sau durabilitatea diverselor clasificări și scheme învățate la școală, care se dovedesc ulterior ineficace sau inhibitoare pentru înțelegere. Deviza mea este: atunci când lucrurile par clare și ușor de înțeles, trebuie să semănăm o confuzie vindecătoare și să acoperim acea claritate aparentă cu umbra incertitudinii. Știu că este o activitate enervantă. (Leszek Kołakowski)

Leszek Kołakowski (1927-2009), unul dintre cei mai proeminenți intelectuali ai timpurilor noastre, poate cel mai de seamă filozof din spațiul central-european, ocupă un loc distinct în cadrul școlii poloneze de filozofie, care s-a impus în secolul XX cu câteva nume de rezonanță europeană: Roman Ingarden, Innocenty M. Bocheński, Władysław Tatarkiewicz, Tadeusz Kotarbiński etc. Născut în anul 1927, la Radom, în Polonia, a manifestat încă de tânăr un interes deosebit față de carte. A studiat filozofia la Universitatea din Lódź. Va deveni profesor de filozofie la Universitatea din Varșovia, până în anul 1968, când, în urma tendițelor de revizuire a filozofiei marxiste în spirit umanist și a mișcării naționaliste, îndreptate împotriva evreilor, coordonate de activiștii de partid de la vârf, a trebuit să părăsească țara și să emigreze. Ca specialist cu temeinică pregătire a găsit repede de lucru în universități de renume în Europa (Oxford) și Statele Unite (Berkeley, Chicago). În limba română au mai apărut: Principalele curente ale marxismului, 3 vol. (editura Curtea Veche), Prezența mitului (editura Curtea Veche), Este Dumnezeu fericit? (editura Curtea Veche). La editura Ratio et Revelatio a mai apărut volumul Conferințe mici pe teme mari (2024).

„Adevăratul pionier al civilizației nu este ziarul, nici religia, nici calea ferată, ci Whisky-ul!” – Mark Twain

Dincolo de savoarea sa complexă, whisky-ul este o oglindă a istoriei umane, o artă a răbdării și o celebrare a ingeniozității. Alăturați-vă lui Billy Abbott într-o călătorie fascinantă prin istoria culturală a acestei băuturi legendare.

„Filosofia Whisky-ului” completează prestigioasa colecție Filosofia… a Editurii Cetatea de Scaun, aducând în prim-plan o istorie bogată și controversată, de la distilerii ilicite la exporturi globale. De-a lungul veacurilor, scriitori de calibru precum Robert Burns, James Joyce și Haruki Murakami au meditat asupra sa, iar dezbaterile în jurul whisky-ului sunt aprinse, de la modul în care ar trebui pronunțat cuvântul, până la complexitatea procesului de creație.

Un ingredient esențial în cocktailurile clasice, whisky-ul se află în inima a diverse culturi din întreaga lume. Descoperiți tradițiile consacrate din Scoția și Irlanda, dar și inovațiile recente, precum distileria Mackmyra din Suedia, deschisă în 1999, sau recordurile stabilite de Karuizawa din Japonia și Kavalan din Taiwan, care a plasat whisky-ul taiwanez pe harta mondială.

Billy Abbott vă va familiariza cu cele patru ingrediente cheie – cerealele, lemnul, drojdia și timpul – și vă va învăța cum să degustați whisky-ul ca un profesionist, de la alegerea paharului potrivit la prepararea cocktailurilor. O carte dedicată tuturor celor care doresc să devină parte a familiei internaționale a iubitorilor de whisky.

Ce vei descoperi în paginile cărții (din Cuprins):

• Istoria „terciului dubios”: O incursiune amuzantă și educativă în originile nesperate ale whisky-ului.
• Turul Mondial al Whisky-ului: De la tradițiile din Scoția și Irlanda la inovațiile din Japonia și Taiwan – o explorare a culturilor și tradițiilor de distilare.
• Arta de a degusta: Sfaturi practice despre cum să apreciezi pe deplin complexitatea și nuanțele unui dram.
• Cele 4 elemente esențiale: Înțelege rolul cerealelor, lemnului, drojdiei și timpului în crearea acestei licori legendare.

Despre Autor: Billy Abbott este un reputat scriitor specializat în băuturi, prezentator și trainer, cu o expertiză aprofundată în whisky. Organizează degustări și cursuri în întreaga lume, este un jurat apreciat la competiții de prestigiu precum World Drinks Awards (ca judecător pentru bere și whisky) și International Wine and Spirits Competition, și scrie pentru The Whisky Exchange.

Trăim vremuri de profundă criză morală; valorile umaniste comune s-au erodat. Individualismul, polarizarea exacerbată de mediul online, provocările tehnologiei și ale noilor curente ideologice iscă pretutindeni neîncredere, agresivitate în spațiul public, demagogie, izolare socială.

De la acest tablou al societății contemporane pornește argumentația filozofului și teologului Jonathan Sacks, care face o pledoarie pentru regăsirea valorilor morale și a spiritului de comunitate sub semnul toleranței și al dialogului interconfesional. Societatea liberă este o „operă morală“, care nu se poate susține doar prin legi și piețe. Statul poate impune reguli, economia poate genera prosperitate, dar ele nu pot construi, singure, legătura dintre oameni.

Aici intervine rolul esențial al societății civile. Ca soluție pentru coagularea ei, Sacks propune reîntoarcerea la o „cultură a legământului“, care presupune angajamentul voluntar al indivizilor de a trăi împreună în baza unor valori împărtășite: încredere, empatie, întrajutorare, solidaritate, sentimentul responsabilității colective. Doar astfel mai poate fi slujit binele comun în secolul XXI. În joc, spune autorul, este însuși viitorul nostru ca societate.

„Această ultimă carte a lui Jonathan Sacks se citește ca o sinteză a operei sale de-o viață: un dar binevenit și un punct de pornire pentru dezbatere.“ — The Washington Post

„Sacks expune, fără a se lăsa copleșit de pesimism sau inerție, complexitatea problemelor cu care ne confruntăm. Și vine cu soluții pragmatice, arătând că ne putem consolida comunitatea morală în câțiva pași ușor de făcut: fii prezent, fii bun cu semenii tăi, asumă-ți o parte din responsabilitate pentru cei mai vulnerabili membri ai societății. Iar pildele din experiența personală a autorului ne oferă speranță pentru viitor.“ — TLS

„Lordul Sacks a fost o veritabilă sursă de înțelepciune și bună judecată, promotor al valorilor morale, un far călăuzitor pentru toate națiunile. Am găsit în el un îndrumător de încredere, un maestru plin de inspirație și un prieten credincios.“ — Regele Charles III

Giuliano da Empoli pornește de la o constatare tulburătoare: ceea ce pare dezordine, scandal și improvizație în politica contemporană este, de fapt, rezultatul unei inginerii sofisticate a emoțiilor colective.

Asemenea unui carnaval permanent, scena politică este dominată de lideri care sfidează regulile, transformă defectele în virtuți și convertesc minciuna, conflictul și provocarea în capital electoral. În lumea lui Donald Trump sau a lui Viktor Orbán, haosul pare spontan. În realitate, el este atent proiectat. În spatele populismului global acționează o rețea discretă de strategi politici, experți în date, psihologi, fizicieni și specialiști în rețele sociale. Sunt inginerii haosului. Ei pot să răstoarne alegeri, pot să miște o țară de pe traiectoria sa istorică, știu să transforme furia publică în putere.

Furia antisistem, discursul antielite, viralitatea online și neîncrederea în instituții redesenează rapid harta politică, sub ochii unei societăți încă nepregătite să le descifreze. Aceste mecanisme s-au extins și s-au rafinat, infiltrându-se inclusiv în democrațiile fragile din Europa Centrală și de Est. Cartea aceasta este un demers esențial de explorare a manipulării, a tehnologiei și a noii fețe a puterii politice, într-o lume în care algoritmii votează înaintea oamenilor.

„Carnavalul nu mai e o ocazie de a lua în derâdere, preț de câteva ore, ordinea politică a lumii, ci a devenit regula cotidiană a competiției pentru putere sau a exercitării acesteia. Așa descrie Giuliano da Empoli populismul hrănit de tehnologiile de azi. A rezultat un eseu plin de informații și de anecdote politice, care te înfioară sau te pune pe gânduri.“ — CRISTIAN PREDA

Cartea conține trimiteri multimedia și 10 episoade podcast video cu autorul.

Schimbul de idei continuă pe IdentitateaVirtuala.ro.

„Cu această carte, Mihnea Măruță scoate gândirea filozofică românească din rutina de a comenta lucrări străine și, totodată, ridică discursul asupra lumii digitale de la texte descriptive la o teoretizare profundă și radicală.“ — AUREL CODOBAN

„Sunt două obsesii fundamentale care presează continuu, conștient sau subconștient, individul uman. A-și dovedi sieși prin ceilalți că este prezent în lume și a nu fi absent nici după moarte. Ele creează pe internet extensia lui fantomatică, pe care Mihnea Măruță o analizează și o reinventează convocând filozofi de la Aristotel până la Heidegger și după, cu o rigoare științifică și o adecvare literară cum rar am întâlnit. Este cea mai bună carte despre relația real–digital–virtual pe care am citit-o vreodată.“ — CRISTIAN TUDOR POPESCU

„Mihnea Măruță face parte din specia de gânditori pentru care filozofia nu e filozofare asupra filozofiei, ci atacarea, cu un arsenal puternic și variat, a unei probleme concrete – destinul nostru în lumea aparențelor digitale. Rareori mi s-a întâmplat să întâlnesc atâta originalitate și curaj intelectual.“ — VLAD ZOGRAFI

In Statul cultural. 12 eseuri de sociologia lecturii, Lucian Pricop (cercetator, profesor, editor si traducator) propune o radiografie lucida si provocatoare a modului in care cultura functioneaza ca sistem de putere si legitimare. Cartea arata cum valoarea literara este descoperita, dar si construita prin mecanisme institutionale, discurs critic si strategii de vizibilitate care modeleaza ierarhiile simbolice ale prezentului. Cu rigoare analitica si claritate conceptuala, volumul exploreaza teme actuale precum non-lectura, politicile memoriei, mitologia originalitatii si economia autenticitatii. Un capitol dedicat malpraxisului cultural dezvaluie felul in care promovarea culturii poate deveni instrument de excludere, iar analiza jurnalelor contrafacute reconstituie istoria moderna a autenticitatii simulate.

Intr-o epoca a hiperproductiei editoriale si a competitiei pentru prestigiu, „Statul cultural“ ofera instrumentele necesare pentru a intelege cum se construieste autoritatea culturala si cine beneficiaza de pe urma ei. Este o carte care explica mecanismele campului literar contemporan si invita cititorul sa-si reexamineze propriile criterii de lectura si de valorizare.

Un volum esential pentru toti cei interesati de sociologia culturii, teoria lecturii si dinamica publica a literaturii de astazi. Si pentru oricine vrea sa inteleaga ce se afla, de fapt, in spatele ideii de valoare culturala.

Pe o scară de la 1 la 10, cât de educată în domeniul sănătății mintale considerați că este societatea în care trăim? Suntem cu toții diferiți. Avem alt bagaj genetic, alte experiențe formatoare, alte contexte familiale, economice și de educație. Nu suntem liberi să devenim chiar orice ne propunem, psihologic vorbind – dar suntem liberi să facem tot ce putem cu noi înșine în interiorul acestor paranteze determinante. Iar uneori se întâmplă ceva. Un fluture albastru, un accident luminos, o aberație statistică vindecătoare, ce reface traiectoria unei vieți.

Cătălina Dumitrescu descrie, în această carte curajoasă, un context dur pentru ceea ce credem îndeobște despre sănătatea mintală, la nivel individual și la nivel de societate. Însă cei care pot duce greul acestei treceri în revistă, riguroase și exhaustive, vor primi în dar speranța: există relații-țesătură, atingeri reparatorii, accidente luminoase. Și tu poți fi unul dintre ele. Noi toți, ca societate, putem să fim. Psihoterapeuta Cătălina Dumitrescu nu este o optimistă, dar ne deschide o „fereastră de libertate” nouă, tuturor cititorilor ei. 

De la Apel către lichele (1989) la Strigoii noștri (2026) se întinde arcul de timp al unei declarații de dragoste pentru România, dar și, în oglindă, al unei la fel de statornice declarații de război împotriva politicienilor, demnitarilor sau poeților de curte lipsiți de scrupule și neiubitori de țară.  Pătimaș și revoltat, autoironic și nu o dată cu umor amar, Gabriel Liiceanu îi cheamă pe aceștia la lumina adevărului. „Ce faceți cu noi?“ pare el să întrebe. „Ce ne facem cu voi?“

„Nu mi-am făcut iluzia că «lichelele noastre», asemeni personajelor din romanele dostoievskiene, sub biciul lui Dumnezeu și al cutremurului conștiinței, vor fi atinse într-un târziu de remușcare și căință. Uneori am sperat că, rămase în trecut, nu ne vor bântui ca niște strigoi ieșiți din groapa istoriei în care am trăit câteva decenii. Ce să fac dacă îmi pasă de țara mea? Nici după 35 de ani, tot n-aș vrea să cred că partida e pierdută. Cum să accept că această țară, care-i dă ființei mele un temei, poate fi făcută praf de niște arătări persistente, de niște «silabe imprimate pe dos» din cartea umanității?“ — GABRIEL LIICEANU

GABRIEL LIICEANU este filozof, eseist şi scriitor, personalitate civică şi academică. Jurnalul de la Păltiniş este un bestseller al anilor ’80, mijlocind întâlnirea cititorilor cu modelul cultural construit de Noica. Apel către lichele, Tragicul, Cearta cu filozofia, Despre limită, Despre minciună, Despre ură, Despre seducţie, Uşa interzisă, Declaraţie de iubire, Scrisori către fiul meu, Întâlnire cu un necunoscut, Nebunia de a gândi cu mintea ta, Isus al meu, Impudoare, Despre destin (împreună cu Andrei Pleşu), Ce gândește Dumnezeu?, Exitus, Înapoi la argument (împreună cu Horia-Roman Patapievici), Scrisoare către Dorothea, Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficțiunea ca necesitate vitală (dialoguri cu Mario Vargas Llosa), „Am inventat Păltinișul!“ (împreună cu Constantin Noica și Andrei Pleșu) sunt o parte dintre volumele publicate de-a lungul timpului la Humanitas.

O subtilă alianță a eticii cu estetica, inspirată din filosofiile orientale, o apologie a simplității, care nu înseamnă, în ruptul capului, simplificare.

Dominique Loreau ne propune o subtilă alianță a eticii cu estetica, inspirată din filozofiile orientale, o apologie a simplității, care nu înseamnă, în ruptul capului, simplificare. Purifică-ți sufletul, golește-ți șifonierul, renunță la cumpărăturile compulsive, mănâncă frugal, îngrijește-ți corpul și numai atunci îți vei bucura și spiritul. De la arta de a vă simți bine „chez vous“ la arta de a fi fericiți „en vous“, Dominique Loreau transpune principiile Orientului pentru Occident, plecând de la dictonul japonez care spune că: „Perfecțiunea nu constă în a face lucruri neobișnuite, ci în a face lucruri obișnuite într-un mod neobișnuit.“

„Spațiu, lumină și ordine, iată de ce are nevoie omul ca să trăiască, pe lângă o farfurie cu mâncare și un pat.“ LE CORBUSIER

„De ziua mea, oferiți-mi, vă rog, un singur, suplu și frumos pahar pentru șampanie – Baccarat sau Lalique. Nu vreau nici să am lucruri multe, nici să răspund de ele. Nu vreau decât să am tot ce-mi trebuie, atunci când îmi trebuie ceva. Mulțumește-te să îți alegi un frumos șirag de perle și spune-le prietenilor că nu îți dorești cadouri care să trăiască mai mult decât o sticlă de Taittinger sau un buchet de trandafiri mov. Nu, nu vreau obiecte, vreau doar momente.“ Actriță americană

Stabilită în Japonia, Dominique Loreau este pătrunsă de maniera de viață a țării sale de adopție, ce se bazează pe principiul „Moins pour plus“ aplicat în toate domeniile, de la materie până la spirit.

Procesul lui Eichmann este pentru Hannah Arendt un pretext pentru un studiu amănunțit al întregului context european din anii 1939–1945 și pentru încercarea de a determina rădăcinile răului. Refuzând să se limiteze la raportul sec al unui corespondent de presă, ea formulează o întreagă teorie, a „banalității răului“, și creionează o tipologie umană fabricată în matrițele mediocrității și indiferenței care îi susțin perpetuarea.

„Un volum remarcabil, răscolitor.“  — Stephen Spender, The New York Review of Books

„O analiză profundă și bine documentată a problemelor ridicate de procesul lui Eichmann și a contextului istoric în care s-a desfășurat acesta. Cartea are menirea să ne pună pe gânduri și să ne tulbure conștiința.“ — Hans Morgenthau, Chicago Tribune

„Tema pe care a abordat-o autoarea depășește cu mult granițele crimelor înfăptuite de un singur om, din moment ce vizează cea mai mare problemă a vremurilor noastre… problema ființei umane încartiruite într-un sistem totalitar modern.“ — Bruno Bettelheim, The New Republic

Ce se întâmplă când oamenii nu mai ascultă unii de alții, când fiecare cântă pe cont propriu, fără ritm și fără direcție, fără valori și viziune comune?

Trăim într-o lume în care oamenii sunt tot mai conectați la tehnologie, dar tot mai deconectați unii de alții. Lipsa de sens, alienarea și conflictele par să fie noua normalitate. Dr. Vítor José Rodrigues propune o schimbare de perspectivă: în loc să funcționăm izolat, haideți să învățăm să trăim și să funcționăm precum o orchestră.

Gândirea simfonică este o carte-manifest despre felul în care oamenii pot trăi, lucra și evolua împreună într-o lume tot mai fragmentată. Plecând de la metafora orchestrei, dr. Vítor José Rodrigues te invită să-ți regândești rolul în comunitate, să înțelegi puterea colaborării autentice și să accepți diversitatea ca sursă de forță, nu de conflict. Doar împreună putem transforma zgomotul prezentului într-o simfonie cu sens.

Așa cum într-o orchestră fiecare instrument contează, cartea Gândirea simfonică ne reamintește că adevărata forță a umanității stă în capacitatea de a crea împreună și lansează pentru liderii de azi provocarea de a accepta că armonia nu înseamnă dominare sau uniformizare, ci creativitate, coordonare, sens și încredere.

Vítor José Rodrigues - Psiholog, psihoterapeut și scriitor, cu doctorat în psihologie (magna cum laude) la Universitatea din Lisabona (2002). A publicat 16 cărți pe diverse subiecte, de la dezvoltare personală și science-fiction până la filosofie și critică socială.

A condus Asociația Europeană de Transpersonal și a predat psihologia educațională și a dezvoltării la universități portugheze timp de 17 ani. A susținut în numeroase țări sute de cursuri și prelegeri referitoare la psihologia transpersonală.

A publicat articole relevante în domeniul studiilor conștienței și este autor principal al capitolului „Psihoterapii transpersonale“ din The Wiley-Blackwell Handbook of Transpersonal Psychology.

„Haosul există. El provine din modul în care acționăm, iar modul în care acționăm provine din minte.

Așadar, soluția trebuie să vină tot de acolo. Ca atare, trebuie să găsim un nou mod de a gândi. Modul în care am gândit despre noi, societate și rolul nostru în lume trebuie să fie greșit, întrucât rezultatul său, așa cum ne‑o demonstrează acțiunile și consecințele lor, este total greșit, urât și în dezacord cu natura (atât natura noastră interioară, cât și cea exterioară). Este ușor, nu‑i așa? Să dezvoltăm un nou mod de a gândi despre cine suntem, ce facem aici, de ce și cum să ajungem acolo.

Acest mod este gândirea simfonică.“ - Dr. Vítor José Rodrigues

Cărțile pentru copii sunt citite de o mulțime de oameni, sunt foarte iubite și din ce în ce mai prezente în librării. Dar mai niciodată nu primesc cu adevărat atenție, cel puțin nu din partea adulților. Cei mari au în schimb o putere foarte mare asupra a tot ceea ce îi privește pe copii: cărților dedicate acestora sunt scrise, publicate și cumpărate de adulți și adesea tot ei sunt și cei care le citesc cu voce tare. De aceea, cărțile pentru copii merită o discuție serioasă și onestă.

O carte de/despre cultură este astăzi o cărămidă de aur, iar faptul că Dalina Bădescu vorbește, cu pasiune și cu expertiză, despre confluenţa artelor este un pariu câștigat pentru noi toţi. Arhitectura, până la avangardele începutului de secol XX, era cu adevărat regina artelor, fiind suportul fizic pentru decoraţiuni, sculptură, pictură etc., împreună cu care propune un act artistic complex. Dalina Bădescu investighează, cu har și cu dedicare, această confluenţă profundă din zona monumentelor de for public. De mare interes pentru mine a fost relevarea importanţei istorice și contextuale a Monumentului de la Adamclisi, dar și legătura stilistică și de continuitate identitară cu Mausoleul de la Mărășești. Ca atare, vă invit să descoperiţi singuri aceste conextiuni, împreună cu întregul excurs și cu toate dezvăluirile legate de ritual, de comemorare și de monumentul însuși. - Acad. Dorin Ștefan, Arhitect, Prof. univ. dr.

Brâncuși avea darul să-și exprime în câteva fraze scurte gândurile despre artă, despre creație în general și despre propria creație, despre viață. El scria toate acestea într-o limbă personală, într-o franco-română aproximativă, dar fermecătoare pentru prietenii lui, o limbă care nu ținea cont de normele gramaticale. Această particularitate se adăuga aurei sale de artist gânditor, influențat de filosofia orientală, contribuind la constituirea unei imagini misterioase, aproape mistice. Spusele sale, adesea aforisme, au fost reluate, transformate, publicate în numeroase cărți, în franceză, engleză, italiană și română, sub diverse forme până când însuși sensul gândirii sale a fost deformat.

„Printre calităţile scrisului lui Grigore Vieru sunt unitatea stilistică, de vorbire, dublată de o mare iubire pentru limba care ne uneşte, un simţământ ce se revendică de la eminesciana simţire românească şi un acut sentiment al valorilor naţionale pe care niciun Prut nu-l poate şterge. Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea ideii de unitate naţională sub egida limbii române.” (Traian T. Coșovei)

Cum să-ți anihilezi fără replică adversarul și să ieși triumfător din orice dispută intelectuală.

O carte despre disputa de argumente care te va ajuta să identifici strategiile la care recurg cei ce vor să aibă întotdeauna dreptate.

• Adversarul trebuie înfuriat (Stratagema VIII)
• Apelați la argumente absurde (Stratagema XV)
• Apărați-vă despicând firul în patru (Stratagema XVII)
• Întrerupeți și deturnați discuția (Stratagema XVIII)
• Argumentul autorității (Stratagema XXX)
• Nu înțeleg nimic din ce-mi spuneți (Stratagema XXXI)
• În teorie da, în practică nu (Stratagema XXXIII)
• Interesele sunt mai presus decât rațiunea (Stratagema XXXV)
• Luați disputa la modul personal, proferați injurii și purtați-vă ca un necioplit (ultima Stratagemă)

Având în vedere declinul îndelungat al profitabilității industriei manufacturiere, capitalismul s-a orientat către date ca o modalitate de a menține creșterea economică și vitalitatea, în pofida lentorii sectorului de producție.

În secolul al XXI-lea, pe baza schimbărilor din tehnologiile digitale, datele au devenit din ce în ce mai importante pentru companii și pentru relațiile acestora cu angajații, clienții și alți deținători de capital.

Platforma a apărut ca un nou model de afacere, capabil să extragă și să controleze cantități imense de date, iar odată cu această schimbare, am asistat la apariția unor mari companii monopoliste.

Astăzi, capitalismul economiilor cu venituri ridicate și medii este tot mai dominat de aceste firme, iar dinamica descrisă în această carte sugerează că tendința va continua.

Ce sau cine mai poate opri prăbușirea omenirii în haos? O persoană? O instituție? O forță spirituală sau o construcție politică? Cînd lumea devine obsedată de Apocalipsă, este un semn sigur că lucrurile merg prost, un simptom cert al unei grave tulburări colective. De două mii de ani, creștinătatea a trecut prin multiple crize apocaliptice și milenariste, identificînd Anticriști sau căi rapide către Împărăția lui Dumnezeu. Rostul noțiunii de katehon, introdusă de Sfîntul Pavel, era tocmai să neutralizeze potențialul disruptiv al unor asemenea curente, reprezentări și manifestări apocaliptice, katehonul fiind persoana sau forța care întîrzie catastrofa finală. Paradoxul zilelor noastre constă în faptul că pretinșii katehoni par a fi mai degrabă niște acceleratori – cu voie sau fără voie.

Mobilizînd o vastă cultură teologică, filosofică și istorică, scrisă într-un stil accesibil, confesiv și adesea ironic, cartea de față oferă elemente indispensabile pentru înțelegerea prezentului nostru confuz și îngrijorător.

Theodor Paleologu, doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris), a fost cercetător la universitățile Harvard și Notre Dame (Indiana) și a predat la Bard College Berlin. Fost ministru al Culturii și ambasador, din 2013 predă la Casa Paleologu.

Theodor Paleologu, fost elev al École Normale Supérieure din Paris și doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris), a fost cercetător la universitățile Harvard și Notre Dame (Indiana), a predat la Bard College Berlin, a fost ministru al Culturii, ambasador, deputat și candidat la președinția României. Din 2013 predă la Casa Paleologu. La Editura Trei, autorul a mai publicat eseul Patologiile puterii. Gândurile unui convalescent (2025).  

Departe de a fi o încercare de analiză psihobiografică, cartea aceasta este mai curând o tentativă de unificare a doi versanți despărțiți aparent de o prăpastie: viața și opera, ca două jumătăți ale unui symbolon, ambele la fel de misterioase și de inepuizabile ca interpretare. Nu se explică reciproc, mai curând adâncesc misterul pe care-l constituie, pentru mine, Autorul. Eroii acestei cărți pătrund în clasor purtând solzii plini de culoare ai unei lumi dispărute, dar a cărei umbră își aruncă răceala asupra celei în care trăim. Sunt peștii mei cubanezi, a căror contemplare mă ajută să păstrez intact spațiul interior, în mod paradoxal, admirând modelul unor lupte purtate în lume. La fel de paradoxal, ochii care admiră solzii colorați ai peștilor le aparțin unor autori care nu apar de facto în carte, ci sunt prezențe fantomatice, filtre de lectură situate în afara clasorului, privind peste umărul filatelistului: Walter Benjamin, C.G. Jung, Mircea Eliade și, mai presus de toți, Michel de Montaigne. - Bogdan-Alexandru Stănescu

„Pentru un amator ca mine (nu-mi pot aroga decât statutul de cititor și de analizat/analizand), psihanaliza e compusă dintr-o succesiune de fetișuri, la originea căreia se află Freud. După anii de inițiere, dacă se menține același statut neimplicat, vei alege una dintre disidențe, în funcție chiar de alcătuirea personalității, în cazul meu Jung. Apoi, dacă persiști în alegere, vei devia și mai departe, în cazul meu spre James Hillman, pentru a descoperi că o asemenea deviere nu înseamnă decât o întoarcere relativă la Freud. Un Ouroboros care l-ar fi încântat pe Jung. Ce se interpretează? Visul, oare? Nu, orice simbol trebuie reîntregit, chiar dacă folosim un metal diferit: interpretarea se ocupă de textul visului povestit.“ - Bogdan-Alexandru Stănescu

Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) este doctor în literatură, prozator, poet, eseist, traducător și editor. În prezent este director editorial al imprintului Anansi. World Fiction, din cadrul Grupului Editorial Trei. În 2010, a publicat împreună cu Vasile Ernu cartea Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul. Au urmat volumul de eseuri Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis, romanul Copilăria lui Kaspar Hauser; în 2019 a publicat romanul biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută, în 2021, volumul de poeme Adorabilii etrusci, în 2022, romanul Abraxas, iar în 2024, romanul Soarele negru. A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Sue Prideaux, Edward Hirsch, Daniel Mendelsohn, Paul Auster, Philip Roth, Louise Glück, Hannah Arendt, C.G. Jung, Anne Carson și Kaveh Akbar. La Editura Trei au mai apărut volumul de eseuri — scris împreună cu Vasile Ernu — Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte (2023) și romanul Soarele negru (2024).

Cum a ajuns fotbalul să ocupe locul în care, altădată, tronau religiile?

E de spus, mai întâi, că fotbalul e o reprezentație care reproduce viața, în raporturile și detaliile ei esențiale. Pare complicat, dar observațiile care susțin această comparație sunt banale.

Fotbalul e un joc de „scor mic” („low scoring game” – în termeni tehnici). La fel ca viața, jocul de fotbal e decis de câteva (nu multe) momente‑cheie care apar în timpul finit al jocului. Spre deosebire de jocurile de scor mare (baschet, handbal etc.), fotbalul e o poveste în care reușita nu vine la tot pasul, iar ocaziile nu trebuie irosite. - Traian Ungureanu (TRU)

Czesław Miłosz este una dintre cele mai lucide și neliniștite conștiințe ale secolului al XX-lea.

Poet, eseist, diplomat și gânditor al exilului, el a trăit tensiunea dintre cultura Europei Centrale și Occidentul liber, între rădăcinile sale est-europene și spiritul critic al lumii moderne.

În centrul acestui traseu biografic și intelectual se află o ruptură esențială: desprinderea de idealurile utopice și de poezia angajată politic, urmată de o reflecție profundă asupra mecanismelor ideologice care strivesc individul.

Aceste eseuri sunt, astfel, mai actuale ca oricând. Într-un context global în care Rusia redevine un actor neliniștitor, nu doar prin acțiuni politice sau militare, ci și prin modelul de civilizație pe care îl propune, vocea lui Miłosz ne ajută să înțelegem că nu putem reduce această țară la o sumă de amenințări.

Ea este și o sumă de traume, de mituri, de tensiuni nerezolvate. Eseurile sale nu dau verdicte, ci deschid întrebări. Și tocmai de aceea sunt esențiale: pentru că nu ne învață ce să gândim despre Rusia, ci cum să o gândim. - Constantin Geambașu

„«În vremurile noastre de presupus acces la totalitatea informaţiei, orice mitologie este o rătăcire», scrie Dan Alexe. Iată o veste proastă pentru cei deprinşi să-şi ducă viaţa îngenunchind în faţa pădurii naţionale de eroi şi statui: voievozi, poeţi sau călugări scuturaţi de frisonul profeţiei. Dacopatia şi alte rătăciri româneşti propune un tip de deconstrucţie care ar putea să-l expună pe autor oprobriului public. Şi totuşi, riscul merită asumat. De ce? Fiindcă există în gândirea noastră o sumedenie de fixaţii, obsesii, fobii şi convingeri care se cer disecate, explicate şi înţelese. Narcisismul delirant, protocronismul în plăci, proastele deprinderi familiale, pedagogia punitivă sau mândria de-a fi urmaşii unor daci care vorbeau latină înaintea romanilor sunt teme care merită să fie puse în discuţie. Pentru asta e nevoie de inteligenţă, informaţii credibile, argumente, cultură şi stil. Dan Alexe întruneşte toate aceste criterii, ceea ce-i permite să deseneze o hartă a mentalului românesc, a şubrezeniilor şi anomaliilor lui. Cu vervă şi umor, el trece de la clişeele aşa-zisei bucătării carpatine la fonologie, de la complexul naţiei nebăgate în seamă la importurile lexicale ţigăneşti şi de la Icoanele neamului la depresie şi nefericire. Cine deschide Dacopatia şi alte rătăciri româneşti trebuie să ştie că va găsi în paginile ei atacuri excelent dirijate împotriva prostiei, mitizării frenetice, excepţionalismului băştinaş şi clişeelor.“ — RADU PARASCHIVESCU

„În Galaxia Gutenberg, Marshall McLuhan, vrând să arate cum privirea și percepția sunt doar constructe culturale, povestește anecdota cu filmulețul educativ pe teme sanitare proiectat într-un sat african, după care localnicii au fost întrebați ce au reținut de acolo, iar ei au spus: «Găina». Medicii nu știau de vreo găină, dar reproiectând filmul au descoperit că, într-adevăr, la un moment dat o găină traversează ecranul în prim-plan. Membrii tribului rămăseseră cu ochii pe orătanie, incapabili să vadă ansamblul și să priceapă mesajul real. De aceea, coperta acestei noi ediții ne prezintă o falnică găină în prim-plan, în fața tristului monument.

Pentru a diseca o asemenea ideologie absurdă și compozită cum e dacopatia se potrivea o carte ca aceasta, caleidoscopică, o carte ce poate fi citită în orice ordine, îmbogățită acum, pe lângă multe adăugiri și revizuiri, cu un mare capitol în care sunt analizate iranismele din limba română (cioban, dușman, murdar etc.), apoi cu note suplimentare despre Mircea Eliade și Constantin Noica, precum și cu un foarte util indice de termeni.“ — DAN ALEXE

Gilles Deleuze (1925-1995) a predat filosofia vreme de mai bine de douăzeci de ani la Lyon și Paris, din 1964 până în 1987. Istoric al filosofiei, critic al psihanalizei și al capitalismului, teoretician al artei și al literaturii, Deleuze desfășoară în lucrările sale o gândire originală și complexă.
Filosofia lui a diferenţei și a devenirii, a creaţiei de concepte și a intensităţilor, elaborată pornind de la o critică a raţionalităţii occidentale și a dispozitivelor de control, reprezintă una din cele mai inovatoare teorii ale secolului al XX-lea.
În limba română au fost traduse mai multe lucrări ale lui Deleuze, dintre care: Diferenţă şi repetiţie (Babel, 1995); Ce este filosofia? (cu Félix Guattari; Pandora-M, 1998); Foucault (Idea Design & Print, 2002); Tratative (Idea Design & Print, 2005); Nietzsche și filosofia (Ideea Europeană, 2005); Kafka. Pentru o literatură minoră (cu Félix Guattari; Art, 2007); Capitalism și schizofrenie (I). Anti-Oedip (cu Félix Guattari; Paralela 45, 2008); Cinema I. Imaginea-mișcare (Tact, 2012); Cinema II. Imaginea-timp (Tact, 2013); Mii de platouri (cu Félix Guattari; Tact, 2013); Dialoguri (cu Claire Parnet; comunicare.ro, 2017); Logica sensului (Tact, 2023); Filosofia critică a lui Kant (Tact, 2025).

Filosofia nu e făcută să reflecteze cu privire la orice. Căci nimeni nu are nevoie de filosofie pentru a reflecta. Dacă filosofia ar trebui să servească la a reflecta asupra unui lucru, ea nu ar avea niciun motiv să existe. Dacă filosofia există, este pentru că ea are propriul său conţinut. Este cât se poate de simplu: filosofia este o disciplină la fel de creativă, la fel de inventivă precum orice altă disciplină, și constă în a crea sau a inventa concepte.
Conceptele nu există de-a gata într-un soi de cer unde ar aștepta să fie sesizate de un filosof. Conceptele trebuie fabricate. Desigur, ele nu se fabrică cu una, cu două. Nu-ţi spui într-o zi: „Iată, voi inventa cutare concept”, la fel cum nici un pictor nu își spune într-o zi: „Iată, voi face un tablou în felul acesta” sau un cineast: „Iată, voi face cutare film!” Trebuie să existe o necesitate, atât în filosofie, cât și în alt domeniu, altfel nu există nimic.
Un creator nu este un predicator care lucrează de plăcere. Un creator nu face decât ceea ce trebuie în mod absolut să facă.
Gilles Deleuze

„Omul intelept raspandeste in toate directiile parfumul virtutii sale. Nu exista locuri sfinte, nici persoane sfinte, ci doar momente sfinte, momente de intelepciune.“— BUDDHA

Invataturile inteleptilor Antichitatii este o carte de citate, in care au fost adunate cuvinte, vrednice sa ne trezeasca o constiinta a realitatii mult extinse, cuvinte care sa ne slujeasca in viata, sub forma de jaloane, cuvinte apte, care sa ne indrume mintea si atentia spre esential.

Sunt reflectiile unor filosofi, poeti, maestri spirituali si scriitori, care au stiut sa ne transmita, gratie unor cuvinte, invataturi spirituale sau intelegeri profunde despre viata si despre firea oamenilor.

„Bine v-am regăsit, prieten cititor, și sinceră mulțumire dacă v-ați hotărât să ridicați această carte în biblioteca de acasă.

După cinci decenii de recenzită contra timp și pe spații tipografice drastic îngrădite, îmi făgăduisem un interval de viață în care să-mi îngădui câteva texte scrise în mers de voie și pe spații nelimitate. De câțiva ani încoace, viitorul are pentru mine doar o perspectivă lunară, trăiesc, adică, până la fiecare zi de 20 a lunii, când trebuie să-mi trimit articolul pentru «feuda» mea (cum îi zice prietenul Mircea Mihăieș) de la revista Orizont din Timișoara.

Ei bine, singurele pagini scrise în mers de voie, adică păcălindu-mi adicțiile prin tândălire hedonistă, au rămas primul și ultimul text din cele cuprinse aici. Tot scriind nesățios și cu nemăsură, am căzut iarăși în dependența de claustrofilie și «deadline» și m-am obrăznicit să croiesc sumarul în pasul ștrengarului. În plus, tot scriind pentru Orizont, am încheiat încă o carte pentru anul acesta și am împins-o către 2026. Îi sunt recunos­cător proniei că-n locul viitorului lunar mi-a dăruit o perspectivă anuală. Iar domniei voastre îi doresc vrednicie, rodnicie și bucurie.“ — DAN C. MIHĂILESCU

Cu o voce care amintește de tradiția marilor moraliști europeni, Valentin Constantin privește cu luciditate spre mecanismele puterii, spre provincialismele care ne modelează fără să știm, spre felul în care ne pierdem spiritul critic și spre fragilitatea valorilor pe care pretindem că le apărăm. Eseurile sale traversează teritorii diverse – de la Antigona lui Sofocle la suveranismele recente, de la mecanismele puterii contemporane la derapajele provinciale ale societății românești, de la iluziile geopoliticii la neliniștile Europei de azi –, propunându-ne o radiografie intelectuală a prezentului uneori incomodă, adesea neașteptată, mereu necesară.

Cartea de față nu oferă consolări facile, dar oferă ceva mai prețios: o invitație la a privi lumea fără scurtături, fără sloganuri și fără autoamăgiri, cu o luciditate care nu renunță totuși la speranța că spiritul critic poate fi salvat.

O carte pentru cititorul care vrea să înțeleagă, nu doar să reacționeze; pentru cel care caută, în haosul discursului public, ordinea fragilă a gândirii bine alcătuite.

„Unul dintre cele mai controversate subiecte din România perioadei de după Revoluția din 1989, de tranziție la democrație, a fost reforma sistemului de securitate. Chiar și astăzi, aceste servicii se află în centrul multor teorii ale conspirației. Și totuși de la ele se așteaptă să protejeze societatea și să ofere sprijin celor care iau decizii, într-o perioadă de amenințări și incertitudine. Felul în care instituțiile de apărare din România sunt supravegheate și controlate în spiritul democrației constituie un important test al funcționării și responsabilității statului postcomunist. Marian Zulean oferă o analiză solidă și bine documentată a rolului, structurii și competenței acestor servicii începând din 1990 și până în prezent.“ — DENNIS DELETANT

Sistemul de securitate al României continuă să fie marcat de dis­funcțiile moștenite din perioada comunistă: mentalități rigide, reflexe instituționale depășite, carențe structurale care persistă de peste trei decenii. În ciuda reformelor declarate, statul român funcționează încă pe o arhitectură fragilă, construită în parte pe compromisuri și improvizații. România nu este o țară cu adevărat sigură, ci una aflată într-un echilibru precar, protejată mai degrabă de conjuncturi favorabile decât de un sistem solid.

Cartea aceasta oferă un diagnostic lucid și necruțător, în mozaicul complicat al istoriei noastre recente. Într-un peisaj internațional marcat de tensiuni regionale, conflicte hibride și reașezări geopolitice la granițele țării, autorul ridică o întrebare esențială: cât timp mai poate conta România pe conjuncturi favorabile în locul unei strategii coerente?

Articolele reunite aici combină perspectiva istorică și observațiile de actualitate, oferind o imagine complexă a modului în care inerțiile instituționale, lipsa de viziune și ignorarea semnalelor de avertizare pot transforma vulnerabilitatea într-o amenințare reală. Este o carte deopotrivă necesară și inconfortabilă, o reflecție critică asupra unei securități naționale mai degrabă declarative decât garantate.

MARIAN ZULEAN este profesor abilitat la Universitatea din Bucureşti. A obținut un doctorat în sociologie la aceeași universitate şi un master în politici publice şi relaţii internaţionale la Universitatea din Pittsburgh. A publicat mai multe cărţi şi articole despre relaţiile dintre armată şi societate, în domeniul sociologiei militare și al studiilor de securitate. Cea mai recentă carte (coeditată) este Social Values and Identities in the Black Sea Region (Bloomsbury, 2023). Înainte de cariera academică, a avut şi o bogată experienţă practică, în calitate de consilier la Preşedinţia României şi de ofiţer paraşutist (în Ministerul Apărării Naționale). Ca urmare a contribuţiei la aderarea României la NATO a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară“. În prezent, pregăteşte un volum despre Şcoala sociologică de la Bucureşti în arhivele americane, alături de Zoltán Rostás.

 

„Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim lumea între ființe «cuvântătoare» și «necuvântătoare». Dar scriitorul se socotește mai mult decât un cuvântător. El este un sacerdot al cuvântului care ridică limba pe altă treaptă a ei, dându-i o putere de care îndeobște lumea nu are nici cea mai mică idee.

Dar dacă scriitorul este mai mult decât un simplu cuvântător, dacă el este un sacerdot al cuvântului care ridică limba pe suprema treaptă a ei, acolo unde Verbul a născut lumea și unde nimeni în afara lui, după Creator, nu mai poate ajunge – nu trebuie el oare pedepsit? Pedeapsa acestei ascensiuni este dobândirea unei conștiințe a cărei luciditate este atât de mare, încât ea devine simultan mântuire și blestem.“

„Există oare un laborator al filozofiei? O încăpere în care experiențele de zi cu zi sunt puse pe masa gândirii şi disecate spre a fi înțelese? În care bucățile mele de viață devenite «viață gândită» sunt înțelese înainte de a fi uitate? În această încăpere trebuie să ai curajul să intri cu trăirile tale, cu pățaniile tale stranii, cu iubirile tale, cu dezamăgirile tale, cu indignările tale, cu tot ceea ce, pentru tine, a devenit problemă de viață.“ — GABRIEL LIICEANU

Cartea de față este prima parte din volumul întâi al monumentalei opere jurnalistice semnate de Mario Vargas Llosa, care reunește articolele scrise între 1963 și 2020 și reprezintă o amplă incursiune a scriitorului peruan în domeniul creației literare și artistice din secolul XX și din primele două decenii ale secolului nostru.

Structura cărții se bazează nu pe ordinea cronologică, ci pe cea tematică, și constă din două mari secțiuni: I. Arta ficțiunii: dezbateri și aproximări, și II. Cărți și scriitori. Cea dintâi pornește de la o analiză teoretică fundamentată pe multiple exemple (Literatura este foc, Literatură și exil, Literatura damnată...), iar cea de a doua înfățișează o serie bogată de portrete de scriitori din literaturile franceză, anglo-saxonă și latino-americană.

„O lecție magistrală a unui mare cititor.“ — El País

„Independența neclintită a judecății, criteriile personale, acumularea de experiențe și lecturile vaste ale lui Vargas Llosa transformă această operă într-un fel de biografie literară, un GPS vital, materie primă pentru romanele sale.“ — La Vanguardia