Eseistică

Cartea celor cinci cercuri (Go Rin no Sho în japoneză) este o lucrare clasică, scrisă de Miyamoto Musashi, unul dintre cei mai faimoși samurai și maeștri ai sabiei din Japonia.

Redactată în anul 1645, cu puțin timp înainte de moartea sa, este considerată atât un ghid de strategie militară, cât și o reflecție filosofică despre viață și confruntare. Importanța acestui text clasic de arte marțiale, conturat în jurul celor cinci cercuri, corespunzătoare celor cinci elemente din tradiția budistă și shintoistă (pământ, apă, foc, vânt, vid), este atât de covârșitoare, încât echivalează în cultura japoneză cu Arta războiului, de Sun Tzu, reflectând gândirea unui războinic care a câștigat peste 60 de dueluri și a ajuns să vadă sabia ca pe o cale spirituală, nu doar ca pe o armă.

Dincolo de relevanța cărții pentru călăuzirea samurailor pe calea desăvârșirii, studii contemporane o folosesc și în management, leadership sau dezvoltare personală.

În cea mai recentă carte a sa, renumitul psiholog clinician și autor de bestsellere Jordan Peterson ne poartă prin vechile povestiri biblice despre revoltă, sacrificiu, suferință și triumf, istorii care stau la baza întregii lumi occidentale. Plecând de la psihologia religiei, mitologie și filosofie, el dezvăluie înțelepciunea profundă a textelor biblice, explicând de ce le ignorăm astăzi și ce primejdie imensă ascunde această îndepărtare de Biblie. Adam și Eva și căderea eternă a omenirii; războiul sângeros dintre Cain și Abel; potopul îngrozitor al lui Noe; prăbușirea spectaculoasă a Turnului Babel; aventura teribilă a lui Avraam și epopeea lui Moise și a israeliților – ce ne-ar putea spune astăzi toate aceste povești? Cum ne-au ajutat ele, de-a lungul mileniilor, să înțelegem lumea și cine suntem? Și cum ne pot ele ghida în căutarea eternă a sensului și țelului ultim al vieții noastre? Plină de intuiții și de interpretări provocatoare, cartea de față îi conduce pe cititori într-o aventură intelectuală impresionantă, bazată pe cele mai profunde povești spuse vreodată.

”Dacă lumea ni se dezvăluie sub forma unei povești – care este acea poveste? Cum ne-am putea caracteriza în mod adecvat scopurile, tentațiile cele mai profunde și cele mai admirabile eforturi ascendente? Ce este relevant și ce poate și trebuie să fie ignorat? Cui ar trebui să-i acordăm atenția noastră în mod prioritar? Care este ierarhia adecvată a valorilor, prin care lumea se dezvăluie în modul cel mai productiv, generos și sustenabil? Cu alte cuvinte, care este povestea, adevărata poveste a vieții noastre – ce este și ce ar trebui să fie?”– Jordan B. Peterson

Cărțile lui Jordan B. Peterson s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume. Înainte de a deveni unul dintre cei mai influenți intelectuali publici ai zilelor noastre, a predat timp de decenii la universitățile din Harvard și Toronto, activând totodată în calitate de cercetător științific și psiholog clinician. A publicat peste o sută de lucrări științifice pe o gamă variată de subiecte: personalitate, comportament infracțional, credințe politice și religioase, precum și neuroștiința percepției, motivației și emoției.

Locuiește în Toronto, Canada, împreună cu soția sa, Tammy. Au doi copii și patru nepoți.

De același autor, au mai apărut la Editura Trei: 12 Reguli de viață, Dincolo de ordine și Hărțile sensului.

Gândirea noastră europeană începe cu grecii: de atunci, ea a fost considerată ca fiind singura formă de gândire. Fără îndoială, această formă de gândire greacă a devenit normativă pentru noi, europenii; atunci când filozofia și știința fac uz de gândire, ea se desprinde de toate condiționările istorice și țintește spre ceea ce este necondiționat și constant, așadar spre adevăr. Nu numai atât: pe lângă faptul că țintește într-acolo, ea reușește să conceapă ceea ce este constant, necondiționat și adevărat. Și totuși, această gândire a devenit ceea ce este de-a lungul istoriei – într-un sens mai profund al cuvântului „a deveni“ decât s-ar putea crede. Deoarece suntem obișnuiți să considerăm gândirea aceasta ca fiind ceva normativ, o proiectăm în mod naiv și natural și asupra altor moduri de gândire. O înțelegere istorică din ce în ce mai profundă a reușit să depășească, la cumpăna dintre secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, reprezentarea raționalistă a unui „spirit“ veșnic identic cu sine. Cu toate acestea, oamenii continuă să nu arate prea multă înțelegere pentru ideea unei nașteri a gândirii grecești, preferând în schimb să judece mărturiile lumii grecești timpurii prin prisma reprezentărilor noastre moderne. Iar întrucât Iliada și Odiseea, cele două poeme care constituie începutul Greciei, ne vorbesc în chip nemijlocit și ne ating profund, trecem ușor cu vederea faptul că lumea lui Homer este fundamental diferită de cea cu care suntem noi obișnuiți. Pentru a urmări, în cadrul dezvoltării lumii grecești timpurii, procesul care duce la apariția gândirii europene, trebuie să înțelegem în chip radical ce înseamnă „ascensiunea“ gândirii la greci: aceștia nu numai că au cucerit noi domenii (cum ar fi știința și filozofia) cu ajutorul unei gândiri care existase deja, extinzând astfel vechile metode (cum ar fi un mod de a proceda logic), ci, mai mult, au fost primii care au creat ceea ce numim noi azi „gândire“. Au descoperit spiritul uman ca pe un spirit activ, căutător, cercetător. Or, la baza acestui fapt stă o nouă concepție a omului despre sine însuși. Acest proces, descoperirea spiritului, poate fi observat în istoria poeziei și a filozofiei grecești de la Homer încoace; poemele epice, poezia lirică, tragedia, încercările de a înțelege în mod rațional natura și esența omului sunt etape ale acestui drum.

Atena începe să vorbească: „Vin din cer să potolesc a ta mânie, de te vei lăsa convins (ei ke pitheai)“. Ce nobilă amabilitate zace în aceste trei scurte cuvinte! Un astfel de discurs presupune forme sociale aristocratice: în mod politicos și cavaleresc, cineva își arată considerația față de celălalt și își ține în frâu propriile pretenții. Iată că o astfel de moralitate aristocratică guvernează și relațiile nemuritorilor cu muritorii. Zeul grec nu vine ca o furtună și o vreme rea pentru a vorbi tunător omului; iar omul nu se confruntă, îngrozit, cu propria-i slăbiciune atunci când dă ochii cu divinitatea. Dimpotrivă, Atena i se adresează aproape ca și cum ar vorbi cu cei de-o seamă cu ea: „Urmează-mă, dacă dorești“. Iar Ahile îi răspunde, liber și sigur: „Chiar dacă cineva e foarte mânios, tot mai bine este să-i urmeze pe zei“. La Homer, de fiecare dată când zeul îi apare unui om, nu-l strivește, făcându-l una cu pământul; dimpotrivă, când zeul i se alătură unui om, îl înalță și îl face liber, puternic, curajos și sigur de sine. (Bruno Snell)

Pentru jurnalism așa cum îl știam odată, mileniul al treilea a însemnat alungarea treptată a veteranului din peisaj în același timp cu ascensiunea rețelelor de socializare. Nu știm unde se va ajunge, însă, în pofida declinului jurnalismului, idealurile sale vor supraviețui meseriei în sine. Acuratețea, rigoarea, obiectivitatea, relevanța, responsabilitatea civică, dreapta judecată, exprimarea îngrijită, căutarea cu obstinație a adevărului, umorul ca indispensabilă formă de inteligență în scrutarea lumii, luminițele din ochii celui care aleargă să dea o veste în exclusivitate nu au cum să se stingă.

„Articolele lui Horia Ghibuțiu sunt și serios documentate, și ludice. Și bine scrise, și critice. Și amuzante, și pe teme foarte diverse. Și etice, și lucide. Iar dacă presa noastră ar urma măcar jumătate dintre cele 50 de porunci ale jurnalismului formulate de autor, am fi toți mai deștepți.” Cristian Preda

„Horia Ghibuțiu este un colecționar de cuvinte. Într-o lume fără focus, care „zapează“ și „scrollează“ fără pauză, Horia are răbdare. Desface presa ca pe-o ceapă, foaie cu foaie, pagină după pagină, decadă cu decadă. Plângi și râzi de la linotipist la influencer. Râzi și plângi de la Poșta redacției la ChatGPT.” Dan Perjovschi

„Domnul Ghibuțiu și-a păstrat sufletul de ziarist, chiar și când ziarele au ajuns mai rare decât zilele fericite ale oamenilor pe pământ. Noblețea cu care își tratează meseria muribundă este înduioșătoare și admirabilă. E locuit de un vânt lăuntric, e mereu împins de curiozitate mai departe și mai departe în înțelegerea lumii și a poveștilor pe care continuăm să ni le spunem pentru a rămâne, totuși, oameni și acum, cu puțin înainte de începutul epocii depline a roboților.” Andrei Crăciun

Gringologia nu este o disciplină, ci mai degrabă o luciditate. Este arta și știința de a fi străin fără a fi înstrăinat. Este exercițiul conștient al privirii din afară – o distanță care nu exclude iubirea, ci o aprofundează. Într-un fel, este continuarea firească a drumului meu prin blues, jazz, opusuri contemporane, literatură și tăcere… o meditație asupra a ceea ce înseamnă să fii în lume, dar nu al lumii. Aș putea spune că Gringologia e o formă de rezistență, un mod de a rămâne viu într-un sistem care preferă convenția în locul curajului, conformismul în locul experimentului, falsa politețe în locul adevărului. Este ceea ce se naște atunci când etica libertății întâlnește melancolia exilului interior. Această carte este o tentativă de a articula acest concept – nu ca teorie, ci ca trăire. Ea conține fragmente, eseuri, reflecții și observații care împreună alcătuiesc o hartă personală a Gringologiei: o disciplină fără dogmă, un drum fără destinație, o eliberare asumată până la capăt. AG Weinberger

AG Weinberger (n. 1965 la Oradea) este muzician, autor, eseist și una dintre cele mai pregnante voci ale libertății artistice din România. Cu o vastă experiență de viață și o carieră de peste patru decenii, el îmbină virtuozitatea muzicală cu o gândire critică profundă și o retorică elegantă, devenind un reper cultural greu de ignorat. Ancorat în realitățile central și est-europene, pasionat de blues, de jazz, dar și de muzică electronică și cea contemporană, Weinberger nu doar interpretează, ci rescrie paradigme – fie pe scenă, fie în scris sau în spațiul civic. Carisma sa nu se oprește doar la muzică: textele sale, adesea polemice și incomode, sunt manifeste împotriva superficialității și a imposturii. Este un constructor de sensuri, un artizan al autenticității și un militant constant pentru demnitatea creației. Fie că scrie, cântă sau conferențiază, mesajul său e același: arta nu este decor, ci rezistență. AG Weinberger nu cere aplauze – provoacă reflecție.

„Ideea pe care vrea să ne-o transmită Irene Vallejo e simplă: cărțile nu și-au spus ultimul cuvânt.“ - Le Figaro

„A fost odată o femeie singură ce trăia într-un tărâm primejdios. Mică și slabă, în fiecare noapte trebuia să înfrunte o amenințare înfricoșătoare. Însă în povești, cei mici, cei slabi, cei fragili au întotdeauna un talisman salvator. Ea cunoștea o vrajă care nu putea da greș: era capabilă să ridice în jur un zid de aer ca să se apere. Moloanele zidului invizibil erau cuvintele. Când izvora o poveste de pe buzele ei, lumea se oprea s-o asculte, cu privirea încremenită, ca în transă, uitându-și treburile, frica și mânia. Istorisirile ei erau, pentru toți, un refugiu din calea pericolului. E ușor s-o recunoști în ea pe persuasiva Șeherezada, dar și pe protagonista unei legende născute în tradiția orală franceză, „Mama poveștilor“, unde o tânără învăța arta de a spune povești ascultând murmurul vântului printre copaci…“ - Irene Vallejo

„Datorită extraordinarei sale abilități de a combina rigoarea istorică și plăcerea povestirii, Irene Vallejo a reușit să captiveze sute de mii de cititori din întreaga lume.“ - La Repubblica

„Faptele istorice sunt atât de atent împletite cu anecdote, citate literare și salturi tematice bine calculate, încât devii mai înțelept citind, fără ca măcar să-ți dai seama.“ - Information

„Irene Vallejo demonstrează că poți să fii un filolog excelent și, totodată, să scrii ca un înger.“ – ABC

Irene Vallejo (n. Zaragoza, 1979) a studiat limbi clasice și deține două doctorate, de la Universitățile din Zaragoza și din Florența. Este autoarea a două romane, două volume de eseuri și două cărți pentru copii. Infinitul într-o trestie (El infifinito en un junco, 2019; Pandora M, 2022) a devenit încă de la publicare un adevărat fenomen editorial internațional, fiind declarată cartea cea mai vândută în Spania în perioada carantinei. A fost tradusă în peste patruzeci de limbi. În 2020, Vallejo publică Amintiri din viitor (El futuro recordado), o carte de jurnalism filosofic care împletește temele prezentului cu lecțiile lumii antice. În același an, redactează un Manifest pentru lectură (Manifiesto por la lectura) la invitația Federației Sindicatelor Editorilor din Spania.

Cuvânt înainte de Nassim Nicholas Taleb

Prefață la ediția românească de Radu Paraschivescu

„Un imbecil este o persoană care cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a câștiga nimic în schimb, uneori chiar suferind pierderi de pe urma acțiunilor sale.“ — A treia lege fundamentală a imbecilității (Regula de Aur)

„Rostul acestei cărţi e să deschidem bine ochii, să ne uităm mai atent la ce (şi cine) e în jur şi să gândim cu mintea noastră. În nici un caz ea nu se dorește a fi un program de combatere sau de eradicare a imbecilităţii. Cipolla o ştie la fel de bine ca noi: o lume fără imbecili e o utopie.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Profesorul Carlo M. Cipolla a predat la mai multe universități din Italia și, mulți ani la rând, la University of California, Berkeley. A scris despre ceasuri, arme, politica monetară, depresiuni, credință, rațiune și, bineînțeles – fiind economist de formație –, despre bani. Eseul său despre imbecilitate circumscrie toate aceste subiecte, ca de altfel, probabil, întreaga experiență umană.“ — The Guardia

„Necazul e că, în ziua de azi, proștii sunt incredibil de siguri pe ei, iar oamenii inteligenți n-au decât îndoieli.“ — BERTRAND RUSSELL

„Ironia subtilă a lui Cipolla a făcut din această carte un clasic underground în Italia. Astăzi, din pricina tendințelor politice actuale la nivel mondial, o percepem mai curând ca pe o mostră de umor negru. Țineți minte: date statistice serioase arată că 98% dintre oameni cred cu toată convingerea că nu-s în nici un caz la fel de proști ca media.“ — CARLO ROVELLI

Istoria vinului este lungă și complicată, întinzându-se pe milenii, continente și clase sociale. Să cunoști întreaga poveste este, probabil, imposibil. Totuși, în drumul tău, vei întâlni acei oameni care nu doar că sunt convinși că știu totul despre vin, ci vor încerca să te facă să te simți ca un ratat pentru că știi mai puțin.

Pentru a-i impresiona, poți încerca să înveți câteva elemente de bază — soiuri și DOC, mici și mari castele, tehnici tradiționale și mișcarea naturală a vinului — pentru a-ți croi drum printre discuții și a ține pasul. Din păcate, dacă te pierzi în primele minute, risc să te trezești în buclă, repetând aceleași subiecte și simțindu-te tot mai plictisit, până când vei fi ulterior dat de gol.

Este păcat că așa merg lucrurile, pentru că, deși vinul are și momente plictisitoare, el are și o istorie plină de viață, bucurie și întâmplări ridicole, destinate celor care și-au dedicat viața acestei arte.

După ce vei citi această carte, nu vei mai percepe vinul doar ca pe o băutură plictisitoare sau complicată, ci te vei amuza spunând prietenilor: „Știați că părintele vinului californian a fost mâncat de crocodili?”

***
„Filosofia vinului” de Ruth Ball este o incursiune captivantă în istoria fascinantă și complexă a vinului, o poveste ce se desfășoară de-a lungul mileniilor, cuprinzând continente și straturi sociale diverse. Această carte este despre vin: istoria vinului și tradițiile bogate din întreaga lume.
***
Un cadou potrivit pentru iubitorii de vinuri, „Filosofia vinului” de Ruth Ball urmărește evoluția producției de vin, de la butoaie la sticle și de la călcarea strugurilor cu picioarele la presare, precum și schimbarea globală a locurilor de producție, de la regiunile tradiționale la noii exportatori de vin.
***
Cartea descoperă rolul esențial al vinului în evenimente istorice majore, cum ar fi metodele ingenioase prin care vinificatorii francezi au protejat vinurile neprețuite în timpul războiului. Cu un accent selectiv pe fapte neașteptate și personaje mai puțin cunoscute asociate cu această băutură, de la zeii greci ai vinului la călugării care au creat șampania, această lucrare explorează influențele istorice care au modelat gusturile noastre moderne.
***
Ruth Ball, autoare nominalizată la premii prestigioase „Rebellious Spirits” și „Rough Spirits and High Society” (British Library, 2017), lucrează la distileria East London Liquor Company. Prin „Filosofia vinului”, ea ne oferă o viziune inovatoare și profundă asupra modului în care vinul a devenit mai mult decât o simplă băutură – o reflectare a culturii și istoriei noastre colective.

Cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu

„Flaubert spunea: «A scrie e un mod de a trăi». Ei bine, eu sunt dovada vie că așa este. Eu trăiesc scriind. Munca îmi organizează viața, mă apără de frustrări, de eșecuri, de obstacolele pe care le înfruntăm toți în viața de zi cu zi. Munca îmi ordonează tot ce mi se întâmplă, bune și rele, oamenii pe care îi cunosc, lucrurile pe care le văd, le citesc, le visez și, desigur, mi le imaginez. Am ajuns chiar să am impresia că tot ce fac nu are, în ultimă instanță, altă rațiune de a fi decât propria-mi muncă. Căci totul e determinat de pagina pe care o scriu.“  — MARIO VARGAS LLOSA

„Ce m-a tulburat cu adevărat pe parcursul dialogurilor mele cu Mario Vargas Llosa a fost gândul că aveam în față pe unul dintre semizeii tradiționali pe care îi numeam «clasici». Straniu era să descopăr că un asemenea personaj, făcut pe alt tipar decât al nostru, putea să aibă calitatea cu totul nedivină de a fi contemporanul meu. Putea fi zărit la o adică undeva, pe o stradă din Paris sau Londra, asemeni unui Cervantes sau Tolstoi rătăciți în secolul meu, deposedați de rama temporală a geniului și speriindu-mă asemeni unei năluci care schimbase dimensiunea lui illo tempore cu aceea profană a timpului meu... și, apoi, Vargas Llosa sosise pe neașteptate, părând că se întruchipase din însăși neliniștea primei mele lecturi. Apariția lui avea ceva din frumusețea unui dieu en crépuscule...“ — GABRIEL LIICEANU

Într-o lume polarizată şi dezbinată, Haidt lansează o provocare gândirii convenţionale despre moralitate, politică şi religie, adresându-se întregatorii şi libertarienii au intuiţii diferite despre ce e bine şi ce e rău; fiecare din părţile implicate are dreptate în anumite privinţe. Haidt examinează originile moralităţii şi ale conflictelor umane şi ne oferă cheia pentru a înţelege miracolul cooperării.

„O sinteză remarcabilă şi originală a psihologiei sociale, analizei politice şi raţionamentului moral care reflectă tot ce are mai bun ştiinţa în aceste domenii şi dovedeşte că suntem capabili din naştere de decenţa şi moralitatea necesare societăţilor pentru a supravieţui.“ (Edward O. WILSON)

„Cercetările lui Haidt au revoluţionat domeniul psihologiei morale. Dacă vreţi să ştiţi de ce aveţi anumite credinţe morale şi de ce mulţi au o cu totul altă părere, citiţi această carte.“ (Simon BARON-COHEN)

„Costică Brădățan susține în mod grăitor că moartea nu este pur și simplu opusul vieții, ci că ea o traversează și îi conferă intensitate; moartea poate chiar să insufle vieții o nouă viață.” Times Literary Supplement

„Cartea extrem de pătrunzătoare și provocatoare a lui Brădățan este o scrutare exemplară a vieții în toată complexitatea expresiilor sale, spirituale și corporale.” Los Angeles Review of Books

„Brădățan pledează pentru o filosofie înțeleasă ca un gest profund întrupat, un act inseparabil de felul în care trăim, respirăm și murim în această lume.” Marginalia Review of Books

„Cartea este impregnată de o subtilă joie de mourir, care, după cum ar spune Socrate al lui Platon, este doar cealaltă fațetă a unei cumpănite joie de vivre.” Aspen Review

„Cărțile de filosofie sunt rareori captivante, dar Brădățan reușește o fascinantă explorare a situațiilor-limită existențiale în care filosofii nu-și mai pot susține adevărul decât plătind cu propria lor viață.” Existential Analysis

„Oamenii au murit «pentru o cauză» de când există pe lume. Au murit pentru Dumnezeu sau pentru semenii lor, pentru idei sau pentru idealuri, pentru lucruri reale sau imaginare, rezonabile sau utopice. Dintre toate variantele posibile de moarte voluntară, cartea de față se apleacă asupra filosofilor care mor de dragul filosofiei lor. Desigur, o asemenea moarte nu e lipsită de ironie: plăteşti cu cel mai preţios lucru ce ţi‑a fost dat (propria viaţă) pentru ceea ce de obicei trece drept activitatea cea mai lipsită de importanţă. Dar filosofilor – sau celor mai fascinanţi dintre ei – nu le lipseşte niciodată simţul ironiei. Într‑un anumit sens, A muri pentru o idee este un excurs într‑un domeniu încă necercetat: ontologia existenţei ironice.” Costică Brădățan

Imaginați-vă că ar exista o poțiune mistică ce ar avea puterea de a uni publicul, indiferent de limbă, rasă, religie, politică și statut social. Oricine ar deține-o ar avea o autoritate de neatacat. Aceasta nu este o fantezie, deoarece superputerea există deja. Se numește bere.

Berea este o băutură răcoritoare egalitară și democratică care nu cunoaște granițe. Berea face parte din condiția umană și, fără ea, viața ar fi diminuată. Așa a fost timp de mii de ani, de când persoane necunoscute, cine știe unde, au prelevat pentru prima dată zaharuri fermentate din cereale și au văzut stele.

Ce este berea? The Oxford English Dictionary o definește ca: „băutură alcoolică obținută prin fermentarea malțului”.

Etimologia provine din engleza veche beor, care înseamnă „băutură tare”, care ar putea proveni din verbul latin bibere, „a bea”. Berea este un termen generic care acoperă o multitudine de stiluri, cum ar fi Mild, Wheat Beer, Pale Ale, Pilsner și Lambic. Toate sunt beri, doar versiuni diferite și combinații a patru ingrediente: apă, cereale malțificate, hamei și drojdie. Berea este cea mai produsă băutură alcoolică din lume, preparată în aproape toate țările în care alcoolul este legal și este a treia cea mai consumată băutură după apă și ceai. În mai multe țări, inclusiv Germania, Belgia, Republica Cehă și Anglia, este băutura oficială și un simbol național neoficial. Politicienii bărbați folosesc adesea berea pentru a-și lustrui acreditările de „om al poporului”, pozând cu paharul plin în mână și transmițând un mesaj subliminal că înțeleg viețile și preocupările electoratului. Uneori poate fi un act, dar este eficient și recunoaște poziția elementară pe care berea o are în societate. Berea este, de asemenea, un instrument al diplomației internaționale: președintele Obama și prim-ministrul David Cameron au făcut schimb de sticle cu berile lor locale în timpul unei vizite oficiale a premierului britanic la Casa Albă, în 2010, iar liderii britanici sunt cunoscuți pentru că i-au dus pe șefii de stat în vizită la bar pentru fotografia extrem de importantă de la tejghea în timp ce savurează o halbă. Când politicienii de peste hotare vizitează Republica Irlanda, este aproape obligatoriu să le faci o fotografie ținând în mână o bere Guinness.

Jane Peyton

În 2025, Dan Perjovschi împlinește 40 de ani de carieră artistică neîntreruptă. Cartea de față documentează o altă dimensiune a artistului: cea de scriitor, cronicar în revista 22, după 1990.

Pe lângă texte, volumul conține desene apărute în revistă de-a lungul anilor. Fin observator al contrastelor din jurul lui, dominat de propriii săi demoni, artistul practică un scris împotriva uitării, născut dintr-o disperată dorință de a marca prezentul și de a rememora trecutul recent ca pe o datorie morală. Perjovschi scriitorul trasează – și internalizează – săptămână de săptămână istoria plină de paradoxuri a României postcomuniste și a lumii, iar această carte se citește pe nerăsuflate, cu zâmbetul amar pe buze. Generos, Dan Perjovschi îți este mereu alături, partener de dialog imaginar, cu mult umor, ironie, încăpățânare, e solidar cu tine.

„Desen după desen, Dan Perjovschi explorează latura venală, cameleonică, estetică și absurd-comică a naturii umane, într-o manieră care dezvăluie frumusețea adevărului.” Kristine Stiles

Dan Perjovschi (n. 1961) trăiește și lucrează în Sibiu, alături de Lia Perjovschi, împărțindu-și activitatea între orașul natal și numeroasele proiecte din țară și străinătate. A avut expoziții personale la instituții prestigioase precum MoMA New York, Tate Modern Londra, Van Abbemuseum Eindhoven, MACRO Roma, Moderna Museet Stockholm, Reykjavík Art Museum, Ludwig Museum Köln, Kunsthalle Hamburg, Kunsthalle Basel, Rupert Vilnius și Kiasma Helsinki. De asemenea, a participat la expoziții de grup la Centre Pompidou Paris, Castello di Rivoli Torino, MCA Chicago, MUAC Ciudad de México, MAM Varșovia, MCBA Lausanne, SeMA Seul și MOT Tokyo. A fost prezent la Documenta 15 și la bienalele de artă din Istanbul, Veneția, São Paulo, Moscova, Sydney, Lyon, Dublin, Timișoara și Jakarta.

De-a lungul carierei a primit numeroase premii, printre care: Premiul George Maciunas (2004), Premiul ECF Principesa Margriet (2012, împreună cu Lia Perjovschi) și Premiul Rosa Schapire – Kunsthalle Hamburg (2016). În România, a fost distins cu Premiul Fundației pentru Drepturile Omului „Gheorghe Ursu” (1999) și cu Premiul Galei Societății Civile, categoria Participare Publică (2016).

Este reprezentat de galeriile Gregor Podnar Viena, Jane Lombard New York, Michel Rein Paris & Brussels, Kaufmann-Repetto Milano-New York și în România de Galeria Posibilă (carte și publicații de artist).

Din 1990, colaborează constant cu Revista 22, pentru care realizează desene, iar din 2010 derulează proiectul artistic continuu Ziarul Orizontal, desfășurat în spațiul public din Sibiu

Prozele și eseurile din această antologie explorează lumea școlii fără măști: cu luciditate, autoironie și curaj. Valoroase nu doar din punct de vedere estetic, ele pot fi studiate, în multe cazuri, și ca documente ale unei realități sociale.

Departe de clișee și idealizări, vocile unor autori cunoscuți în mediile literare contemporane se îmbină într-un dialog autentic despre educație, autoritate, vulnerabilitate și limita fragilă dintre reguli și libertate. Un volum care scoate școala din stereotipuri și o aduce în literatură — acolo unde poate respira, într-un spațiu al libertății pe care îl oferă scrisul.

„Cu siguranță, citind antologia, veți fi cu un pas mai aproape de a înțelege profesorii, lumea lor interioară, cea cu potențial creativ, legată de cultură și literatură. Veți descoperi că profesorii nu sunt doar niște soldăței de plumb, obligați să formeze minți, ci oameni cu propriile lor victorii și eșecuri, pasiuni, îndoieli și vise.”

Diana Iepure

Eseurile din acest volum propun o schimbare de înțelegere și o deschidere de sensuri asupra a ceea ce are astăzi un înțeles sărăcit, prea bătătorit de folosirea comună: virtutea. A vorbi sau a scrie despre virtute pare că trimite la un capitol al unui compendiu de morală. Însă paginile ce urmează vor dovedi contrariul. Virtutea, în continua remodelare conceptuală pe care i-au atribuit-o grecii, a fost un cuvânt ridicat de la un înțeles comun către a desemna ceva esențial omului. În limbile europene, virtutea are mai ales filieră semantică din latină, cu acele conotații care ne sunt familiare. Însă grecii au pus în joc un termen, arete, ce va fi mereu reconsiderat în relație cu exercițiul filosofării, marea descoperire a spiritului elen. Filosofarea a vizat propriul lumii și al omului, dar mai ales ce este dincolo de acestea, ce le transcende: inteligibilul, acel dincolo de tot ce e material. Această mereu reluată căutare a însemnat, de fiecare dată, interogarea statutului celor trei dimensiuni: om, cosmos, transcendență. În acest demers, arete,numele dat de greci virtuții, a însemnat abilitatea omului de a se pune într-un raport existențial dinamic cu sine, cu trupul său, cu lumea, și cu ce e dincolo de acestea.

„Odată ajunşi la putere, comuniştii trebuie să treacă drept monştri.“ — CORESPONDENŢA DINTRE MARX ȘI ENGELS

„Istoria este judecătorul, proletariatul este călăul.“ — MARX

„Când ne va veni rândul, nu ne vom deghiza terorismul.“ — MARX

„Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism.“ — MARX

„Comisariatul pentru justiție este «Comisariatul pentru exterminare socială».“ — LENIN

„În această revoluţie va trebui să-l trezim pe Diavol în sufletul oamenilor, să aţâţăm patimile cele mai josnice.“ — BAKUNIN

„Spiritul de distrugere e asemenea celui de creație.“ — BAKUNIN

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e suficient să-i băgăm în puşcării, pentru că din puşcării mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi.“ — SARTRE

ANDREI PLEȘU s-a născut în 1948 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar (1980–1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991–1997). Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi rector al Colegiului Noua Europă (1994), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur. Scrieri: Călătorie în lumea formelor, Meridiane, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Univers, 1980; Humanitas, 1992; Francesco Guardi, Meridiane, 1981; Ochiul şi lucrurile, Meridiane, 1986; Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului, Cartea Românească, 1988; Humanitas, 1994 (trad.: franceză, germană, suedeză, maghiară, slovacă); Jurnalul de la Tescani, Humanitas, 1993 (trad.: germană, maghiară); Limba păsărilor, Humanitas, 1994; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, 1996; Eliten – Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin–New York, 2001; Despre îngeri, Humanitas, 2003 (trad.: franceză, maghiară, germană, engleză, polonă); Obscenitatea publică, Humanitas, 2004; Comèdii la Porţile Orientului, Humanitas, 2005; Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Humanitas, 2006; Note, stări, zile, Humanitas, 2010; Despre frumuseţea uitată a vieţii, Humanitas, 2011; Faţă către faţă, Humanitas, 2011; Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012; Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri, Humanitas, 2013; O idee care ne suceşte minţile (în colaborare cu Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, Humanitas, 2014; Dialoguri de duminică (în colaborare cu Gabriel Liiceanu, Humanitas, 2015); Nelinişti vechi şi noi, Humanitas, 2016; Despre inimă şi alte eseuri, Humanitas, 2017; Pe mâna cui suntem?, Humanitas, 2018; Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (coautor Gabriel Liiceanu), Humanitas, 2020; Capodopere în dialog, Humanitas, 2023; numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.

GABRIEL LIICEANU este filozof, eseist şi scriitor, personalitate civică şi academică. Jurnalul de la Păltiniş este un bestseller al anilor ’80, mijlocind întâlnirea cititorilor cu modelul cultural construit de Noica. Apel către lichele, Tragicul, Cearta cu filozofia, Despre limită, Despre minciună, Despre ură, Despre seducţie, Uşa interzisă, Declaraţie de iubire, Scrisori către fiul meu, Întâlnire cu un necunoscut, Nebunia de a gândi cu mintea ta, Isus al meu, Impudoare, Despre destin (împreună cu Andrei Pleşu), Ce gândește Dumnezeu?, Exitus, Înapoi la argument (împreună cu Horia-Roman Patapievici), Scrisoare către Dorothea, Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficțiunea ca necesitate vitală (dialoguri cu Mario Vargas Llosa), „Am inventat Păltinișul!“ (împreună cu Constantin Noica și Andrei Pleșu) sunt o parte dintre volumele publicate de-a lungul timpului la Humanitas.

HORIA-ROMAN PATAPIEVICI – născut la 18 martie 1957 (Bucureşti). Studii de fizică (1977–1981; diplomă de specializare 1982), cercetător ştiinţific (1986–1994), asistent universitar (1990–1994), director de studii (1994–1996), membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS, 2000–2005), preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR, 2005–2012). Preşedinte Artmark (din 2015). Cercetător privat în istoria ideilor. Scriitor. Realizator TV. Director al revistei ID – Idei în Dialog (2004–2009). A susţinut cursuri de istoria ştiinţei şi de istoria ideilor (Universitatea Bucureşti). Membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS); al Uniunii Scriitorilor din România (USR); al PEN Club. Membru fondator al Societăţii Academice Române (SAR) şi al Grupului de Cercetare a Fundamentelor Modernităţii Europene (Universitatea Bucureşti şi New Europe College). Membru de onoare al Institutului Ludwig von Mises – România. Debut în presă – 1992 (Contrapunct). Colaborări la 22, LA&I, Dilema, Orizont, Vatra, Secolul 20. Rubrici permanente la 22(1993–2003), LA&I (2003–2004) şi Dilema Veche (2004–2005), ID – Idei în Dialog (2004–2009). Editorialist la Evenimentul Zilei (2006–2010). Cărţi publicate: Cerul văzut prin lentilă, Nemira, 1995 (Premiul pentru eseu al Editurii Nemira, 1993; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, 1995); Polirom, 2002. Zbor în bătaia săgeţii, Humanitas, 1995; traducere în engleză: Flying against the Arrow, CEU Press, 2002. Politice, Humanitas, 1996. Nézz vissza haraggal. A románokról – roman szemmel (Az előszót Konrád Göyrgy írta), Pont/Kiadó, Budapest, 1997. Omul recent, Humanitas, 2001 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseu; Premiul revistei Cuvântul; Premiul AER pentru eseu); traducere în spaniolă: El Hombre reciente, Áltera, Madrid, 2005. Ochii Beatricei, Humanitas, 2004 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseu); traducere în italiană: Gli occhi di Beatrice. Com’era davvero il mondo di Dante?, Bruno Mondadori, Milano, 2006; traducere în spaniolă: Los ojos de Beatriz. ¿Cómo era realmente el mundo de Dante?, Siruela, Madrid, 2007. Discernământul modernităţii, Humanitas, 2004; Despre idei şi blocaje, Humanitas, 2007 (cu o nouă prefaţă, reluat cu titlul De ce nu avem o piaţă a ideilor, Humanitas, 2013); Ultimul Culianu, Humanitas, 2010; O idee care ne sucește mințile (în colaborare), Humanitas, 2014; Partea nevăzută decide totul (Humanitas, 2015), Două eseuri despre paradis și o încheiere (Humanitas, 2015). Traduceri (în colaborare): David Bohm, Plenitudinea lumii şi ordinea ei / The Wholeness and the Implicate Order, Humanitas, 1995. Emisiuni TV realizate: Idei în libertate, pentru TVR Cultural, 2002–2005 (Premiul Consiliului Naţional al Audiovizualului, CNA, pentru cea mai bună emisiune culturală a anului 2003; Marele Premiu al Asociaţiei profesioniştilor de televiziune, APTR, 2004); Înapoi la argument, pentru TVR Cultural, 2006–2012.

George Maior, descris de politologul George Friedman drept „un profesor existential" si „un om de stat care reuseste sa se pozitioneze ca un adevarat ghid", isi lanseaza cartea Manageri ai istoriei.

Studii si eseuri despre teoria si practica puterii in istorie, inainte de inteligenta artificiala.

Diplomatul analizeaza critic in noua sa carte rolul puterii in istorie, atat conceptual si filozofic, cat si ca exercitare a acesteia in mod practic, la nivel societal, statal sau international.

Michel Labrecque a vizitat Republica Moldova de trei ori: în 1991, imediat după declararea independenței, în 2006, pentru a vedea unde a ajuns Moldova în cincisprezece ani, și în 2023, după un an de război în Ucraina. De fiecare dată, l-a întâlnit pe Mihai Fusu, un jurnalist și dramaturg moldovean care i-a fost ghid înainte de a-i deveni prieten.
Inițial, Labrecque nu știa nimic despre această țară. Dar „afecțiunea sa pentru țările mici sau teritoriile care încearcă să se mențină pe linia de plutire în uraganul globalizării” l-a făcut să se îndrăgostească de Moldova. Întrucât am aceeași afecțiune, am apreciat enorm călătoria pe care am întreprins-o citind cartea sa. (Louis CORNELLIER)

Michel LABRECQUE este jurnalist și scriitor. Angajat la Radio-Canada din 1982. S-a remarcat în principal ca reporter radio internațional. A fost corespondent în America Latină, călătorind prin lume și explorând probleme sociale, politice, economice, culturale și umane majore. În 1991, a fost trimis la Moscova și Kîiv pentru a relata despre evenimentele-cheie din jurul prăbușirii URSS.
Este unul dintre puținii jurnaliști care s-au interesat de soarta Moldovei după ce fosta republică sovietică a devenit independentă, revenind aici în mai multe rânduri pentru a relata despre evoluțiile acesteia. În Moldova, l-a întâlnit pe Mihai Fusu, jurnalist, regizor și dramaturg care l-a ghidat prin țară și i-a rămas de atunci un prieten apropiat. De-a lungul a trei decenii, Michel Labrecque a rămas un martor atent și privilegiat al tensiunilor intense care zguduie Moldova și slăbesc viitorul cetățenilor săi.
În 2024, a publicat la Septembre Éditeur cartea La Moldavie dans l’oeil du cyclone russe, un eseu despre schimbările sociale și politice din Republica Moldova de-a lungul a mai bine de trei decenii.

Scriitorul și consilierul politic Giuliano da Empoli a avut șansa să acceadă la cele mai înalte niveluri ale puterii. Un privilegiu care nu i-a adus decât concluzii amare: trăim un moment de cotitură al civilizației fondate pe domnia legii, modelul democratic este subminat, președinții aleși se transformă în dictatori, magnații din Silicon Valley se erijează în guru și lideri ai unei noi (dez)ordini, un haos supervizat de Inteligența Artificială.

„În Vremea prădătorilor, totul este adevărat și nebunesc în același timp.“ — Paris Match

„Un portret neliniștitor al noii lumi a haosului. Cei slabi de înger să nu-l citească!“ — L’Opinion

„O analiză lucidă a modului în care elitele occidentale au predat cheile cetății noilor «conchistadori tech».“ — Les Échos

„O relatare magistrală.“ — L’Express

„O carte sumbră, dar strălucită.“ — La Tribune Dimanche

Filosofia se refera la studiul naturii fundamentale a cunoasterii, realitatii si existentei. In aceasta carte vom explora filosofia ceaiului. Da, a ceaiului. Ceea ce la inceput poate parea o bautura simpla are o istorie vasta si impresionanta, iar daca sunteti un consumator in principal de ceai negru din pliculete de ceai, veti fi surprinsi sa aflati ca varietatea de arome pe care planta de ceai o poate produce in mod natural este dificil de egalat chiar si in lumea vinului. Ce este planta de ceai, spuneti? Mai multe despre asta in capitolul urmator.

Creierul uman este optimizat pentru o viață de vânător-culegător. Astăzi trăim însă într-o lume radical diferită. Prin urmare, comitem sistematic greșeli de gândire cu efecte catastrofale. Un studiu atent făcut asupra capcanelor gândirii și câteva răspunsuri la marile întrebări moderne. 

De ce preferăm să avem o hartă, chiar și greșită • De ce ești fie soluția, fie problema • Ai grijă ce-ți dorești • Felicitări, ai câștigat la ruleta rusească • Mai puțin înseamnă mai mult • Nu accepta băuturi oferite gratis • Dulci minciuni inofensive • Asasinează-ți favoriții • Controlezi mult mai puțin decât îți închipui • Să nu-ți plătești niciodată avocatul cu ora • Nu te agăța de lucruri • Calamitatea conformismului • Dacă auzi în spate ropot de copite, nu te aștepta să apară o zebră • Nu contează ce spui, ci cum spui • Mitul minților care gândesc la fel • Desenează tu ținta în jurul săgeții • Cum să profiți de neverosimil • Deosebirea dintre risc și incertitudine • La vânătoare de țapi ispășitori

CUM SĂ-I UȘUREZI PE OAMENI DE MILIOANELE LOR

Un fermier îndopa o gâscă. La început, pasărea era suspicioasă, întrebându-se „Ce se petrece aici? De ce-mi dă să mănânc atât?“ Timp de câteva săptămâni, omul a continuat să o hrănească în același ritm, până când, într-un târziu, gâsca a început să prindă încredere. După două, trei luni, orătania era sigură că fermierul nu-i vrea decât binele. și fiecare zi în care primea mâncare din belșug îi confirma părerea. Pe deplin convinsă de generozitatea omului, păsării nu i-a venit să creadă când, înainte de Crăciun, fermierul a scos-o în ogradă și a tăiat-o. Gâsca a căzut victimă raționamentului inductiv – tendința de a trage concluzii generale pornind de la observații particulare. Filozoful David Hume a folosit această alegorie în secolul al optsprezecelea, pentru a atrage atenția asupra riscurilor gândirii de tip inductiv. Dar nu numai gâștele riscă să-i cadă pradă.

Gândirea inductivă nu este totuși poarta către ruină; ba chiar se poate face avere pe seama ei, expediind câteva e-mailuri. Iată cum: redactați două previziuni referitoare la piața bursieră – una în care prognozați că prețurile vor crește în luna care urmează și cealaltă în care prevedeți o scădere în aceeași perioadă. Trimiteți-o pe prima prin e-mail la 50 000 de persoane și pe cea de-a doua la alte 50 000. Să presupunem că după o lună indicii bursieri au scăzut. Acum puteți trimite două noi mesaje, de data aceasta numai celor 50 000 care au primit predicția inițială corectă și pe care îi împărțiți în două grupuri: celor din primul grup le spuneți că prețurile vor scădea luna următoare, iar celor din grupul al doilea, că vor crește. și continuați în mod similar. După zece luni vă vor mai rămâne aproximativ o sută de persoane, cărora le-ați trimis prognoze impecabile. Din punctul lor de vedere, sunteți un geniu. Ați dovedit că aveți cu adevărat capacități premonitorii. Unele dintre aceste persoane vor fi dispuse să vă încredințeze banii lor. Luați-i și plecați să începeți o viață nouă în Brazilia.

DE CE SUNT LENEȘE ECHIPELE

În 1913, studiind performanțele cailor, Maximilian Ringelmann, un inginer francez, a ajuns la concluzia că forța a două animale care trag o căruță nu este egală cu de două ori forța unuia singur. Surprins de acest rezultat, el și-a extins cercetările asupra oamenilor. A cerut unui grup de bărbați să tragă o frânghie și a măsurat forța aplicată de fiecare dintre ei. În medie, dacă doi oameni trăgeau împreună, fiecare investea în activitate doar 93% din forța proprie; dacă trăgeau trei persoane, valoarea scădea la 85%, iar cu opt persoane se ajungea doar la 49%.

știința numește acest fenomen trândăveală socială. El se manifestă atunci când performanța individuală nu este vizibilă în mod direct, ci se contopește cu efortul de grup. Trândăveala socială se înregistrează în rândul canotorilor, dar nu în cursele de ștafetă, fiindcă aici contribuțiile individuale sunt ușor de identificat. Comportamentul este unul rațional: de ce să-ți investești întreaga energie, când și numai jumătate este suficientă – mai ales când această mică scurtcircuitare trece neremarcată? Simplu spus, trândăveala socială este o formă de trișare de care cu toții ne facem vinovați, chiar dacă se manifestă inconștient, așa cum s-a întâmplat în cazul cailor lui Ringelmann.

Rolf Dobelli s-a născut în 1966, la Lucerna, Elveția. Este scriitor, romancier și om de afaceri. A obținut un MBA și un doctorat în filozofia economiei la Universitatea St Gallen. Este cofondator al getAbstract, cel mai mare furnizor de rezumate de carte din lume.

Premiul Nobel pentru Literatură 1957

„De la idilele umanitare ale secolului al XVIII-lea până la eşafodurile sângeroase, drumul este drept, iar călăii din ziua de azi sunt, o ştim cu toţii, umanişti. Prin urmare, nu vom putea niciodată să ne îndoim îndeajuns de ideologia umanitară într-un domeniu precum cel al pedepsei cu moartea. [...] Lansat în dinamismul neînfrânat al istoriei, [omul] are nevoie de o fizică şi de câteva legi de echilibru. Are nevoie, să spunem drept, de o societate raţională, şi nu de această anarhie în care a fost aruncat de propriul orgoliu şi de puterile nelimitate ale statului.” (Albert Camus)

„Conceput ca o demonstraţie simplă, directă şi limpede adresată unui public larg, volumul Reflecţii despre ghilotină este expresia indignării viscerale a lui Albert Camus faţă de pedeapsa cu moartea şi de dreptul pe care statele şi-l arogă de a ucide în formă legalizată. Aceste reflecţii completează teoretizările din Omul revoltat, în special din secţiunea «Terorismul de stat şi teroarea raţională», şi articolele politice reţinute pentru Actuale în seria «Nici victime, nici călăi». În acelaşi timp, ele lămuresc temeiul moral al numeroaselor intervenţii publice ale lui Camus împotriva pedepsei capitale în situaţii istorice concrete precum condamnările politice din Spania franchistă, din Franţa de după eliberare, din Grecia în timpul războiului civil, din Ungaria după revoluţia din 1956 sau din Algeria sa natală, distrusă de războiul colonial.” (Marina Vazaca)

 

Ne place sau nu, revoluția AI ajunge și în domeniul educației. Salman Khan explorează modul în care inteligența artificială și tehnologia GPT vor transforma învățarea și oferă un ghid pentru profesori, părinți și elevi pentru a naviga în această lume nouă, interesantă și uneori intimidantă. Minunata lume nouă a cuvintelor nu se referă doar la tehnologie, ci și la semnificația acesteia pentru societatea noastră și la implicațiile practice pentru directori, consilieri de orientare și manageri de resurse umane care pot să valorifice potențialul AI în educație și la locul de muncă.

Go Rin No Sho („Cartea celor cinci cercuri”), scrisa de in 1645 este considerata cartea de capatai a luptei cu sabia (kenjutsu/ kendō) si un volum clasic despre artele martiale. Musashi a scris despre arta luptei cu sabia in asa fel incat invatatura sa poata fi urmata atat de catre un incepator, cat si de catre un maestru – desigur, la diferite niveluri.

„Poe nu e un scriitor american tipic; uneori el se detaşează nu doar de literatura americană a timpului său, ci şi de literatura engleză a timpului său şi de cea care a urmat. El este un european care a cunoscut Europa doar în imaginaţie. Te duce într-o lume diferită de cea a oricărui alt poet. Şi are integritatea de a nu încerca să scrie despre nimic în afara propriei sale lumi sau de a face ceva ce alţi poeţi au făcut deja. Deşi conţinutul poeziilor sale nu este de natură intelectuală, atitudinea sa faţă de poezie a fost extrem de intelectuală. Poezia sa este originală. Adică viziunea sa asupra vieţii, deşi limitată, era particulară şi coerentă, iar idiomul său inconfundabil. Poezia sa este semnificativă: ea transformă mişcarea romantică şi prevesteşte o fază ulterioară a acesteia. Poe alege să apară nu ca un om inspirat, ci ca un meşteşugar.“ (T.S. Eliot)

„Poezia lui Poe e o poezie a visului, a nopţii, a morţii.“ (Charles Baudelaire)

„Aşa cum în arta poeziei aduce un sentiment viu al formei, o minte analitică, din impulsul lăuntric de a construi structura versului pe legi poetice la fel de exacte ca acelea care guvernează mişcarea planetelor, în critica literară, Poe insuflă un spirit novator bazat «exclusiv pe regulile cele mai pure ale Artei», reînnodând firele tradiţiei aristotelice. Prin interesul faţă de problemele compoziţiei şi ale expresiei literare, faţă de muzicalitatea, valoarea sugestivă şi caracterul indefinit ale poeziei, Poe anunţă simbolismul, prima mişcare postromantică de anvergură. Idealul «poeziei pure», descins din «cea mai înaltă ordine a intelectului imaginativ», va deveni imperativul central al noii doctrine estetice, iar Poe - necontestatul ei precursor.“ (Liviu Cotrău)

Edgar ALLAN POE (1809-1849) este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori americani ai secolului al XIX-lea. Şi-a început cariera literară ca poet şi a publicat mai multe volume de poezii. Singurul său roman finalizat, Povestea lui Arthur Gordon Pym, a apărut în 1838 (Polirom, 2013), fiind urmat de câteva volume de povestiri ce i-au adus faima de „părinte al prozei poliţiste” şi de „precursor al romanului SF şi horror”. Romanele şi povestirile sale au fost publicate la Editura Polirom grupate în următoarele volume: Masca Morţii Roşii şi alte povestiri (2003, 2012), Misterul lui Marie Rogęt şi alte povestiri (2005, 2008), Călătorii imaginare (2008), Cărăbuşul de aur şi alte povestiri (2011), Prăbuşirea Casei Usher şi alte povestiri (2018) şi Pisica neagră şi alte povestiri de groază (2019, 2022).

Cunoscut ca eseist de formație filosofică, în noua lui carte, Cosmin Neidoni se impune ca filosof de formație artistică. Inversează optica, coboară în minele de aur ale capodoperelor din literatură, sculptură, pictură, muzică, unde, sedusă și învrăjită, gândirea lui filosofică capătă o extraordinară grație și suplețe artistică. Mari creații ale umanității își (re)descoperă dintr-odată vigoarea și prospețimea. Intră în conexiuni noi, transmit ozonate fante de lumină, creează un spectacol mișcător de forme, voci și culori. Cu această carte, Cosmin Neidoni se arată drept un gânditor transfigurat de frumusețe și capabil – prin certă vocație literară și o deosebită capacitate speculativă – să transfigureze și percepția consumatorului, tot mai deconectat astăzi de tradiția artelor și a culturii.

Nina Corcinschi 

Ce poate fi mai frumos decât o călătorie spre sine, prin câteva spirite ale artei și filosofiei care poartă marca genialității? Cosmin Neidoni mărturisește, în această carte a întâlnirilor admirabile, nu prin exegeză academică uzuală, ci printr-o experiență hermeneutică inovatoare și erudită, trăirea estetică a omului, în care spiritul ține locul inimii, cum spune părintele Scrima, redescoperind „bucuria căutării, frumusețea întrebărilor și farmecul discret al iscodirii și al râvnei faustice de cuprindere a lumii”.

Ionel Bușe 

Din ritmul unei gândiri caligrafice și al unei sensibilități liminale survine această colecție de portrete meditate, filtrate prin aproape mistica experiență livrescă a lui Cosmin Neidoni, portrete dansante într-o succesiune contiguă cu logica construcției interioare, și nu cu cea a cronologiei aplatizante. Refuzul cronologiei sare în ochi ca refuz al timpului nostru: e nerealist să sugerezi, în vreun fel, că uriașii pe care ne clădim înțelegerea și spiritul conduc, în mod liniar, către noi înșine. Din întâlnirile cu Van Gogh, Don Quijote, Shakespeare, Eminescu, Seneca, Beethoven, Moise, Isus, inteligența artificială și spital (da, ciudată înșiruire), dobândim ce au acestea de oferit cu adevărat: spiritul, cuprinderea ideilor. Cartea lui Cosmin Neidoni este, astfel, o aporetică împreunare de mâini, o plecăciune sensibilă și receptivă în fața ideilor.

Claudiu Mesaroș  

În viziunea propusă de Matteo Nucci, trăsătura fundamentală a eroilor homerici nu e supraomenescul curaj manifestat în luptă, ci preaomenescul curaj de a da glas patimilor nemăsurate, tristeții fără margini în fața morții și durerii pricinuite de caracterul trecător al vieții – într-un cuvânt, curajul de a da frâu liber lacrimilor. Suntem astfel purtați într-o vastă călătorie prin lumea lui Homer.

În această carte am inclus, cu unele modificări și cu actualizările necesare, texte pe care le-am publicat începând cu 1989 și care pot fi reunite sub titulatura „România ca proiect”. Ele abordează tradiția națională și identitatea românească din perspectiva imperativului modernizării României. Acest imperativ ne obligă la o analiză lucidă a trecutului nostru recent, marcat de ceaușism – o formă specifică de neostalinism. Consider necesar acest travaliu analitic, ca să putem transcende realitatea existentă și să proiectăm o realitate românească mai bună: o Românie încă inexistentă, dar posibilă. Dedic aceste pagini celor care suferă, speră și vor: suferă pentru stările anacronice din țara lor, speră într-un viitor mai bun și vor să contribuie la proiectarea acestui viitor. Așadar, cartea se adresează celor ce iubesc nu doar România care a fost și care este, ci și România care ar putea fi!

Dumitru Borțun

Între aceste coperți se adună două texte care au fost două cărți separate: tzara mea, publicată în 2001, și Capcanele identității, publicată în 2011. Deceniul scurs între publicarea celor două cărți e marcat de o dublă ieșire din capcana căutării identității naționale, căci capcana a fost cu un dublu mecanism de prindere: o cursă cotidiană, întinsă zi de zi, și o cursă teoretică asemenea unui văl gros pe ochi. În tzara mea deconstruiam discursurile care mă încadrau în „voi, studenții basarabeni în Romania”.

„Modelul foiletonal, absența unei cenzuri sau a oricărei limite, chiar și aceea a formatului editorial; lipsa unei «poziționări» oficiale, alta decât acțiunea voluntară, pro bono; selecția generoasă, rezultând din spiritul de receptacul de opere prin donație, și, nu în ultimul rând, detașarea pe care ne-o dă îndepărtarea temporală de premieră, adică de perioada «fierbinte» din punctul de vedere al receptării critice a unui film (dezavantaj transformat în punct forte) – toate acestea au redat scrisului despre film nota de «neserios», de ludic, de improvizație, la fel de necesară ca abordările academice, riguroase. Iată de ce cred că Cinepub este o întâmplare frumoasă nu doar pentru cinemaul național, ci și pentru filmologia românească.” (Lucian Georgescu)