Eseistică

Volumul face parte dintr-o serie de cărți care le prezintă adolescenților și tinerilor de azi, într-o manieră riguroasă dar accesibilă, subiecte esențiale pentru înțelegerea lumii în care trăiesc. Seria este coordonată de Liviu Papadima și Roxana Jeler. Vă gândiți la istorie ca la o înșiruire de date și de evenimente majore, presărată de figuri mitice?

Aceasta este o introducere scurta, distractiva si iluminatoare in istoria si cultura cafelei, de la originile modeste ale boabelor de cafea in nord-estul Africii, in urma cu mai bine de un mileniu, pana la ceea ce reprezinta astazi: un fenomen global savurat in toata lumea.

Descopera fascinatia si misterul din spatele celei mai iubite delicii: ciocolata. In Filosofia ciocolatei, Sam Bilton intrepatrunde istoria, cultura si simbolismul acestei creatii divine, realizata din boabele copacului tropical de cacao. Impartita tematic, aceasta carte captivanta te poarta de la ritualurile sacre si semnificatiile simbolice ale ciocolatei, pana la reputatia sa de afrodiziac si puterea sa de vindecare. Vei descoperi povesti din spatele productiei in America, implicarea istorica si dureroasa a muncii fortate si exploatarii, dar si modul in care ciocolata a devenit un simbol al placerii si luxului in cultura occidentala si in intreaga lume.

Dimensiuni etice asupra barbariei actuale In stabilirea profilului barbariei in structura vietii contemporane, autorul cartii se straduie sa surprinda orice forma a degradarii umanului, incepand cu desocializarea vietii si terminand cu distrugerea acesteia. Prin urmare, exista in carte o tendinta de a nu scapa ceva din acest tablou. Aceasta tendinta este vizibila in tot cuprinsul lucrarii, dupa cum la fel de pregnanta este si capacitatea autorului de-a excela intr-un limbaj apropiat eseului. - Vasile Morar

Expunerea la informații în era tehnologiei alimentează un egalitarism intelectual narcisist și orientat greșit, care afectează negativ orice tip de dezbatere. Astfel, omul de rând care își culege informațiile de pe internet ajunge să se creadă la fel de competent în medicină ori diplomație ca specialiștii din domeniile respective. Toate opiniile, inclusiv cele mai ridicole, se cer a fi luate în serios și orice contrazicere a acestei teze este respinsă drept elitism nedemocratic. Printre motivele respingerii experților, Tom Nichols enumeră accesibilitatea internetului, apariția modelului satisfacției clientului în cadrul studiilor superioare și transformarea industriei media într-o mașină de divertisment non-stop. În loc să formeze un public educat, diseminarea tot mai democratică a informațiilor face ca o armată de cetățeni furioși și prost informați să nege realizările intelectuale, iar în acest context înseși instituțiile democratice riscă să devină victimele populismului sau ale tehnocrației. Sfârșitul competenței analizează acest fenomen și avertizează cu privire la pericolele care amenință stabilitatea și supraviețuirea democrației moderne în era informației, cea de-a doua ediție incluzând și exemple elocvente oferite de stilul de conducere al președintelui american Donald Trump și de pandemia de COVID-19.

„Cum ajungi la muzica bună? Cum alegi informația din carul cu fân? Ai timp să asculți zilnic suficient cât să rămâi cu ceva care să te miște, să te conecteze cu prezentul și să conțină calitățile pe care muzica le-a arătat dintotdeauna? Am ajuns să ascultăm prea multă muzică, peste tot?

Un cunoscător – un specialist – se poate ocupa de sănătatea corpului tău, de cultura ta, de instalația electrică, de plantele tale sau de nedumeririle tale trecute prin suflet. Te ajută să alegi, dar nu o face pentru tine. Și cred că e la fel de important să existe cineva care să te ajute să alegi ce muzică să asculți, să-ți deschidă apetitul sau să-ți spună mai multe despre ceea ce ai ascultat deja. Biblioteca ta e plină de cărți și discuri alese de tine, dar o bună parte dintre ele au fost alese în urma unor recomandări. Poate că această carte îți va îmbogăți colecția.“ — BERTI BARBERA

„Am avut plăcerea să citesc în avanpremieră câteva capitole din ceea ce a devenit acum o carte. Mă bucur că Berti Barbera, îndrăgostit iremediabil de muzica bună de orice gen, ne prezintă aici albume și artiști, cu entuziasmul lui efervescent. Sper să vă molipsească!“ — ALEXANDRU ANDRIEȘ

„Berti a ales lucrări semnificative din istoria muzicii rock, despre care ne povestește cu multă dăruire, pasiune și admirație. Dar ne povestește nu numai despre aceste capodopere, ci și despre geneza lor, prin minibiografii ale celor care le-au creat, demonstrând că are un bagaj imens de cunoștințe. Capitolele cărții ar putea fi și adevărate sinopsisuri, care să inspire creații noi. Ascultă și dă mai departe! reușește să ne catapulteze din realitatea banală în lumea fantastică a creațiilor muzicale ale unor monștri sacri.“ — JOSEF KAPPL

Preocupat de noile războaie culturale purtate în universități, în școli, la locul de muncă, pe rețelele de socializare și în mass-media, celebrul comentator politic Douglas Murray examinează câteva teme centrale ale dezbaterii actuale: orientarea sexuală, feminismul, rasa și identitatea trans. În lumea postmodernă, ne spune el, în care aproape toate marile narațiuni s-au prăbușit, „interpretarea lumii din perspectiva «dreptăţii sociale», a «politicii grupurilor identitare» şi a «intersecţionalismului» este probabil cel mai în­drăzneţ şi mai cuprinzător efort de a crea o nouă ideologie de la încheierea Războiului Rece…“ Ceea ce a început ca o campanie legitimă pentru drepturile omului a ajuns prin exagerare, distorsionare, manipulare la excese care amplifică problemele, reconfigurând relațiile de putere din societate.

„Fie că suntem sau nu de acord cu el, Douglas Murray este unul dintre cei mai importanți intelectuali publici de astăzi.“ — BERNARD-HENRY LÉVY

„O lucrare foarte importantă, ușor de citit, bine scrisă.“ — National Review

„Murray trece dincolo de incoerența derutantă a vorbăriei despre dreptatea socială pentru a spune elocvent ceea ce credem 95% dintre noi, dar ne temem s-o spunem cu voce tare.“ — National Post

„Un ghid foarte inteligent al epocii războinicului dreptății sociale.“  — The Daily Telegraph

Vorbim adesea despre mania grandorii sau beția puterii ca și cum acest fenomen ar fi rezervat doar celor mai puternici. În realitate, avem de-a face cu cel mai răspândit lucru din lume: există și patologii ale micii puteri, dar și ale neputinței sau resentimentului. Tiranii înșiși sunt niște oameni obișnuiți, atâta numai că cele mai respingătoare laturi ale lor sunt scoase la iveală de mecanismele puterii.

Odată cu întoarcerea războaielor și tiraniilor, trăim în vremuri în care patologiile puterii au explodat.

Chiar și în democrațiile noastre de tip occidental, liderii care și-au pierdut simțul realității și furtunile de furie populară sunt gata să provoace pagube ireparabile: la capătul demagogiei se află tirania, iar populismul duce la autoritarism. 

Theodor Paleologu, fost elev al École Normale Supérieure din Paris și doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales, a fost cercetător la universitățile Harvard și Notre Dame (Indiana), a predat la Bard College Berlin, a fost ministru al Culturii, ambasador, deputat și candidat la președinția României. Din 2013 predă la Casa Paleologu.

Referitor la intenția cărții de față, autorul notează: „Nu este vorba aici de o lucrare științifică, ci de un eseu și, totodată, de o confesiune — și vă puteți aștepta ca această confesiune să fie completă.”

Te-ai întrebat vreodată ce locuri, ce momente te compun și te definesc? Poți spune cu certitudine ce înseamnă acasă? Pentru oamenii care trăiesc între lumi, acasă devine chiar interstițiul, spațiul acela intermediar dintre două redefiniri succesive. Eseurile personale și de călătorie ale Dianei Radovan te vor purta de-a lungul și de-a latul Germaniei contemporane, dar mai cu seamă în interiorul vulnerabil al imigrantei care caută, în această topografie fascinantă și stranie, harta metaforică a propriei regăsiri. Andreea Sepi

Într-un periplu de o intimitate dezarmantă, Diana surprinde, cu o exactitate aproape clinică, momentele esențiale ale căutării de sine și spațiului, geografic și spiritual, pe care-l poate numi din nou acasă. Adriana Cârcu

Diana Radovan scrie despre cum ne pierdem și cum ne regăsim fiecare din noi de-a lungul unei vieți. Și nu credeam că se poate scrie cu atâta sinceritate despre ce înseamnă experiența unei vieți în căutare. Căutarea unui loc, a unei stări, a unui acasă. O îmbinare între un Vest și un Est personale Dianei, dar care ne devin, pe măsură ce parcurgem paginile ei, nouă înșine personale. Răzvan Penescu

Două mari ideologii domină societățile occidentale: declinismul și catastrofismul. De la începutul secolului, toate evenimentele par să confirme acest pronostic: încălzirea climatică, terorismul islamic, coronavirusul și războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Singura salvare posibilă este propriul cămin, ultim refugiu și protecție contra sălbăticiei. Dar casa din zilele noastre nu este un simplu adăpost, ci un spațiu în sine care înlocuiește lumea. Poți să te bucuri de pe canapea de plăcerile oferite odinioară de cinematograf, de teatru, de cafenele. Totul sau aproape totul ne poate fi livrat la domiciliu. Și atunci de ce să ieși din casă și să te expui? Scopul eseului de față constă în analiza acestei mentalități a retragerii și a renunțării, în înțelegerea rădăcinilor sale filosofice și a formelor istorice. Fiindcă niciodată tensiunea dintre dorința de a vagabonda și înclinația spre solitudine nu a fost atât de puternică. Iar izolarea obligatorie, veritabil coșmar al ultimilor ani, pare să fi fost înlocuită în cazul multora de o autoizolare voluntară. Nu tirania sanitară ne amenință, ci tirania sedentară. Oare papucii de casă și halatul vor deveni noile embleme ale lumii viitoare?

„Cu talentul său obișnuit, Bruckner creionează portretul dulce-amar al unei omeniri ghemuite, chircite, care consideră că mai puțin înseamnă mai bine.“ - Le Monde

„COVID-ul a accentuat o tendință care ia amploare încă de la începutul secolului XXI: cea a extinderii excesive a spațiului domestic, căreia îi corespunde micșorarea spațiului public. Acest fenomen, după părerea filosofului, ar fi un răspuns la o politică a fricii, prin frică și pentru frică, o politică ce guvernează încă de la începutul secolului.“ - Le devoir

„Observator îngrijorat al unei epoci care duce lipsă de idealuri, Bruckner zugrăvește o imagine fără concesii a vieților noastre infuzate de confort și îi pulverizează pe cei care, asemenea lui Oblomov, eroul literaturii ruse, trăiesc culcați și devin treptat niște ființe diminuate. Un eseu salutar și coroziv.“ - Revue des Deux Mondes

Eleganța ignoranței sau de ce sunt miliardarii altfel

Alexander von Schönburg, temut cronicar monden, ne propune o expediție prin lumea de poveste a celor frumoși și bogați, a miliardarilor cu iahturi, avioane și submarine personale, cu descendență nobiliară sau cu palate cumpărate peste noapte, în ritmul unui dans nebun pe marginea unei prăpăstii de lux. 

Chinurile celor bogați și puternici • Arta conversației • High life în larg • Trăiască diferența de clasă! • Vatican, citadela bârfei • Hei, voi cei de jos! • Plinul de botox la Salzburg • Cap sau pajură? • De ce preferă bogații discreția? • Caritatea – la ce bun? • Snobismul – mai mișcă? • De ce nu sunt bunurile de lux un lux? • De ce sunt capetele încoronate înclinate spre nebunie? • De ce sunt bogați zgârciți?

De ce preferă bogații discreția?

Paul Allen, unul dintre întemeietorii Microsoft, și-a comandat un submarin (galben!) la constructorul Exomos din Dubai. Contractele de vânzare pentru asemenea submarine particulare includ de obicei clauze stricte de confidențialitate. Herald Tribune relatează că tuturor inginerilor li se explică foarte limpede că „o gură slobodă poate scufunda o navă“. Dar într-un articol apare totuși o scurtă relatare: Se pare că numărul submarinelor particulare din mările lumii a depășit o sută și se vorbește că și Roman Abramovici ar avea unul. „Dacă îl găsiți, al vostru să fie“, a replicat el arogant, când i s-a pus întrebarea. Iar dacă încerci să afli ceva despre clienții săi de la Bruce Jones, șeful firmei US Submarines, unul dintre producători, vei primi următorul răspuns: „Aș putea să vă dezvălui numele lor, desigur, dar după aceea ar trebui să vă împușc, din păcate.“

Autor

Contele Alexander von Schönburg, jurnalist monden și scriitor, s-a născut pe 15 august 1969 și este fiul contesei Beatrix Széchenyi von Sárvár-Felsovidék și al contelui Joachim von Schönburg-Glauchau.

Din anul 1999 este căsătorit cu prințesa Irina Verena de Hessa, nepoata prințului Christoph de Hessa și stră­ne­poata reginei Elisabeta a II-a. 

Împreună au trei copii: Maria-Letitia, Maximus Carolus Joachim Maria și Valentin Polykarp Joseph Maria. Sunt descendenți direcți ai reginei Victoria și stră-stră-strănepoți ai prințesei Margareta de Prusia, mezina împăratului Frederic. Din pricina confesiunii lor catolice, copiii au fost excluși de la succesiunea la tronul britanic.

Traducere, prefață, tabel cronologic și note de Melania Stancu

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Opera poetică şi, mai târziu, proza de idei a lui Antonio Machado au fost impregnate de frământările, contradicţiile şi conflictele finiseculare, reflectând marile transformări morale, sociale şi politice din prima jumătate a secolului XX spaniol şi european.  Inventarea personajelor apocrife, a personalităților alternative, se realizează printr-o îmbinare de elemente fictive și reale, ce întregește construcția personajelor și a episoadelor închipuite. Crearea personalităților apocrife ar putea fi înțeleasă ca o formă de autoficționalizare, un mod de a ascunde și, în același timp, de a dezvălui aspecte vitale ce ţin de identitatea autorului empiric. Mai mult decât o reflexie directă a sinelui, a ceea ce este acesta în dimensiunea sa cea mai profundă, Juan de Mairena apare ca posibilitate, complementaritate și antagonism. Personajele apocrife ale lui Machado întruchipează ideea sa despre «mobilitatea imuabilului»: aceeași substanță se metamorfozează în zeci de avataruri poetice și filozofice. Identitatea personală și opera poetică sunt ipostaze ale apocrifului machadian ca urmare a percepției și reflexiei lumii și a timpului în conștiința poetului.“ — MELANIA STANCU

„Cine nu vorbește unui om nu vorbește omului; cine nu vorbește omului nu vorbește nimănui. Spunea maestrul meu: A gândi înseamnă a hoinări de pe o stradă pe o străduță, de pe o străduță pe o uliță, până când ajungi pe un drum fără ieșire. Când ajungem pe drumul acela, credem că norocul ar însemna să ieșim de acolo. Și atunci căutăm poarta spre câmp.“ — ANTONIO MACHADO

Europa regăseşte speranţa atunci când se deschide spre viitor. Atunci când se deschide spre tineri, oferindu-le serioase perspective de educaţie, posibilităţi reale de inserare în lumea muncii. Atunci când investeşte în familie, care este prima şi fundamentala celulă a societăţii. Atunci când respectă conştiinţa şi idealurile cetăţenilor. Atunci când garantează posibilitatea de a avea copii, fără teama că nu vor putea fi întreţinuţi. Atunci când apără viaţa în întreaga ei sacralitate. (Papa Francisc)

Am dorit să oferim, într-o traducere liberă în limba română, aceste texte ale Papei Francisc selectate după o logică simplă, aceea de a-l cunoaște pe Bergoglio ca un gânditor profund, îndreptat cu acuitate spre problemele lumii și ale Europei, cu o foarte clară armătură conceptuală pe care o folosește cu rigoare.
De-a lungul timpului, am avut eu însumi prilejul de-a scrie despre spiritul european, despre forța și perenitatea lui. Am regăsit în paginile Papei Francisc confirmarea multor idei despre capacitatea Europei de a ieși din încercările istoriei pe calea cea bună, a progresului.
Nădăjduiesc că cititorii vor găsi și ei, la rândul lor, un punct de sprijin sufletesc în gândirea Papei Francisc. (Liviu-Petru Zăpârțan, ambasador al României la Vatican, 2016 -2021)

Autorul Capitalului considera că revoluția comunistă va izbucni în țara sau țările cele mai industrializate, unde proletariatul este mai numeros, urmărind a se extinde la nivel planetar. După cum știm a izbucnit și a fost victorioasă în una dintre țările cele mai puțin avansate industrial, în Rusia țaristă, urmată de alte astfel de mișcări în Ungaria și Bavaria, cu o perioadă de supraviețuire destul de scurtă.

Deșcolarizarea României a fost procesul prin care elevii au fost deposedați de cunoaștere și de caracter. Procesul s-a desfă­șurat conform unor metode elaborate în Occident de către echipe de experți și puse apoi în aplicare de mari instituții internaționale care funcționează ca bănci de memorie instituțională a reformei.

Cu luciditate si rigoare, Fictiunea woke pune reflectoarele pe marile clivaje ideologice ale epocii noastre, dezvaluind erorile de rationament pe care le regasim in discursurile militante dominante. De ce Friends, Psycho si Urzeala tronurilor n-ar mai putea fi produse astazi asa cum au fost la vremea lor? De ce serialele de pe Netflix seamana toate intre ele? De ce filmele produse in studiourile Disney nu ne mai fac sa visam?

IOAN PETRU CULIANU: 75 DE ANI DE LA NAȘTERE

Strălucit profesor de istoria religiilor, consecvent adversar al superstiţiilor tribaliste şi al furiilor naţionaliste, Culianu a fost ucis în clădirea Divinity School din campusul Universităţii din Chicago, pe 21 mai 1991. Temerile cărturarului asasinat cvasiritualic, cu peste trei decenii în urmă, sunt de o dureroasă şi primejdioasă actualitate. VLADIMIR TISMĂNEANU

Apariția lui Culianu printre noi a fost un miracol; părea că exemplul său ne poate face mai buni, mai profunzi, mai îndrăzneți, mai temeinici. Dispariția sa a fost o catastrofă; fără emulația stârnită de extraordinara sa reușită, am redevenit ce eram, și chiar mai puțin decât atât. O cultură nu trăiește (numai) din buchiseală, ci (mai ales) din străpungeri și iluminări. După entuziasmul stârnit de revelațiile lui Mircea Eliade, a urmat emoția stârnită de revelațiile lui Ioan Petru Culianu. Primul ne-a arătat că abso lutul filozofiei se trage din existența ontologiilor arhaice, iar acestora le-a redat actualitatea. Al doilea ne-a inițiat în absolutul cunoașterilor revolute și viitoare, cărora le-a etalat epistemologia. Amândoi s-au ocupat de religii și au căutat realul absolut în toate formele de realitate cotidiană. Amândoi au biruit lumea, ajungând mari savanți recunoscuți de toți; și amândoi au încercat să realizeze în mod subversiv absolutul – unul cu îndrăzneala savantului universal, celălalt cu străfulgerarea geniului revoluționar. Descoperirile lor ar fi putut schimba din temelii o cultură. Dar după dispariția lor nu a urmat nimic. Străpungerile și iluminările prilejuite de creația lor au rămas, în țările care le-au dat naștere, lipsite de orice consecințe. Odată ei plecați, noi am recăzut în întuneric. Bâjbâim, complet lipsiți de geniu. HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

Cărui tip de om îi adresează ultimul Culianu iluminările sale? se întreabă Horia-Roman Patapievici. O întrebare gemelară: cărui tip de om i se adresa Giordano Bruno înainte ca întregul proiect al Renaşterii, cu a sa mundus imaginalis, să fie blocat de Reformă şi Contrareformă? Portretul acestei umanităţi este portretul ultimului Culianu, un portret de reflex utopic, cum observă şi autorul, la antipodul omului recent: „…este omul cu cap de savant, inimă de adolescent, curiozitate de experimentator, acribie de filolog, vastitate de computer, rapiditate de microprocesor, claritate de matematician şi putere de a trăi orice fel de viaţă ca pe o formă de tehnologie avansată proprie cyborg-ului“. 

Cartea mi se pare exemplară nu numai prin argument şi acribie, ci şi prin faptul că restituie o personalitate atât de complexă precum Ioan Petru Culianu spaţiului culturii române, o cultură care nu a ştiut să valorifice intuiţiile celor câteva personalităţi prestigioase care o consacră universalităţii. ANGELO MITCHIEVICI

Pe copertă: Florin Creangă, Crâșma lui Mongolu (desen în peniță, 1983)

Proiect editorial realizat sub egida Fundației Transilvania Leaders

 

Această carte nu e o istorie a literaturii ori una a artelor plastice, nici măcar o încercare. E o bucată de suflet și o suită de oglinzi, în care s-au închegat fugoase chipuri de scriitori și pictori, de magiștri și discipoli, de comilitoni, de care el, sufletul, dar și peana s-au răsfățat răsfățându-i, așa cum ei toți l-au răsfățat cu arta lor și, cei ai timpului acesta, cu prietenia.

Ea n-a fost scrisă anume, ci s-a scris în curgerea anilor, în care îți este sortit să ai atâtea de făcut. Iar ei, cei pe care-i iubești și-i admiri, ar fi putut fi mai mulți, ba chiar mult mai mulți, dar scriitorul e și el om și nu doar ,,subt vremi”, cum zice cronicarul, ci și sub mâna timpului! Cu toții ne vom reuni într-o zi în Cafeneaua îngerilor, precum altădată Adrian Popescu, eu însumi, Florin Creangă, Petru Poantă, Ilie Călian și ceilalți din penumbra imaginii de pe copertă în subterana Arcadie clujeană, vegheați de silueta de fum a lui Mongolu. (Horia Bădescu)

HORIA BĂDESCU (n. 24 februarie 1943 la Aref pe Argeș) este poet, prozator și eseist, doctor în litere, jurnalist și diplomat; laureat al Premiului de poezie al Uniunii Scriitorilor și al mai multor premii ale Filialei Cluj a acesteia, al câtorva importante festivaluri internaționale, al Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1991) și al Premiului European de poezie francofonă „Léopold Sédar Senghor” (2004); membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor Francezi, membru al Maison Internationale de la Poésie de Bruxelles și al CIRET, membru de onoare al Academiei Francofone și al Uniunii Poeților Francofoni. A publicat peste treizeci de volume de poezie, eseuri și romane, apărute în România, Franța, Belgia, Bulgaria, Macedonia, Spania, Vietnam. Membru fondator al grupării Echinox și al Societății Culturale și Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Comandor al Ordinului național român Meritul Cultural și cavaler al Ordinului național francez Les Palmes académiques. Printre cele mai recente volume: O noapte cât o mie de nopți (roman, Limes, 2011), Cărțile viețuirii (poeme, Eikon, 2013), Roulette russe (poeme, Ed. L’Herbe qui tremble, 2015), Zborul gâștei sălbatice (roman, ed. a II-a, Școala Ardeleană, 2015), Le poème va pieds nus (poeme, Ed. l’Arbre à paroles, 2016), Decameronice (poeme, Școala Ardeleană, 2017), Doar din pământul patriei (eseuri, Școala Ardeleană, 2018), Joia patimilor (roman, ed. a IV-a, Școala Ardeleană, 2018), Căderea din Rai (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), Poduri și vămi (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), O sută și una de poezii (poezie, Editura Academiei Române, 2020), Dinaintea ta merge tăcerea (poezie, Școala Ardeleană, 2021), Între Scila și Caribda, încotro? (eseuri, Școala Ardeleană, 2022), E toamnă nebun de frumoasă la Cluj. Poeme alese și rostite de autor (ediție revăzută și adăugită, Școala Ardeleană, 2022), Rana ascunsă a fiecărei zile (poeme, Școala Ardeleană, 2023), Proba oglinzii  (eseuri, Școala Ardeleană, 2024).

Homo Sentient este o lucrare manifest care pune sub semnul întrebării locul în care ne-am plasat – adesea arogant și greșit – ca specie în raport cu restul vieții de pe planetă. Scris de Gabriel Păun, un om cu un parcurs profesional și uman rar, volumul este rezultatul unei vieți trăite pe muchie de cuțit, în lupta pentru salvarea naturii, animalelor și... a umanității.

„Ajută-te, căci şi Dumnezeu te va ajuta“ este o maximă al cărei preţ a fost de mult statornicit şi care închide într- un cadru din cele mai strâmte, roadele celei mai întinse experienţe. Spiritul de spontaneitate individuală este izvorul oricărei dezvoltări normale a individului, şi când el se dezvoltă la un mare număr de oameni, alcătuieşte adevărata temelie a puterii şi a vigoarei naţionale. Pe cât ajutorul venit din afară e moleşitor în efecte, pe atât cel ce vine dinăuntru este totdeauna întăritor.

„Cartea de față este o reușită a unui gen de abordare pe care l-aș putea numi «inter-intra-disciplinar» (adică interdisciplinar în interiorul unui domeniu foarte larg și extins, cum este cel al filosofiei contemporane), într-o zonă intelectuală destul de puțin cultivată la noi, și anume filosofia religiei. Adrian Miroiu tratează o temă gravă pe care tradiția teologică a reliefat-o cu pregnanță: problema existenței, a rolului și a rostului răului, precum și a modului în care acesta e răspândit în lume (așadar, ideea de dreptate divină). Cititorii, deopotrivă specialiști sau numai interesați de domeniu și de temă, vor găsi în cartea lui Adrian Miroiu o analiză și o construcție conceptuale foarte pătrunzătoare, creative și originale.” (Mircea Dumitru, Academia Română)

„Această carte este un tur de forță. Este un spectacol. Este ceva fără precedent în tradiția gândirii filosofice și eseistice românești. Și îi găsesc cu greu un echivalent chiar și în literatura străină cu care sunt familiarizat. Este clar un eseu în tradiția eseului conversațional anglo-saxon. O carte unică în context românesc, un dar făcut culturii intelectuale și gândirii românești.” (Paul Dragoș Aligică, George Mason University și Universitatea din București)

„O carte provocatoare, scrisă de un filosof care vine din tradiția analitică anglo-saxonă și se îndreaptă spre religie cu scopul de a pătrunde mai în profunzime legăturile dintre credință și rațiune. Adrian Miroiu răscolește convingerile religioase ale celor care cred, invitându-i să creadă mai întemeiat, și le dă de gândit celor care cred că nu cred.” (Wilhelm Dancă, Universitatea din București)

Jim Holt ne invită într-o călătorie fascinantă prin universul ideilor care au modelat știința și filozofia modernă. Cu o claritate remarcabilă și cu mult umor, cartea sa, provocatoare și totodată accesibilă, explorează concepte profunde precum natura timpului, teoria relativității, teoria corzilor și misterele mecanicii cuantice.

Pe lângă explorarea ideilor lui Einstein și Gödel, Jim Holt aduce în prim-plan portrete intime ale unor gânditori celebri sau mai puțin cunoscuți, de la fiziciana Emmy Noether la pionierul informaticii Alan Turing și descoperitorul fractalilor, Benoit Mandelbrot. Când Einstein se plimba cu Gödel ne oferă astfel o introducere captivantă în unele dintre cele mai frumoase, dar și mai puțin înțelese idei ale omenirii și ne provoacă să reflectăm asupra viitorului universului și asupra felului în care înțelegem realitatea.

„Aceste eseuri sunt curajoase și provocatoare… Povești despre oameni reali și teoriile lor matematice, fizice și filozofice.“ — Nature

„Holt este un scriitor care poate să treacă de la teologie la cosmologie și la poezie, amintindu-ne că specializarea este o invenție modernă.“ — The New York Times

„Când Einstein se plimba cu Gödel este o incursiune palpitantă în unele dintre cele mai mari revelații din fizică, filozofie și matematică. Pătrunzător, edificator și captivant, Holt explorează modul în care o serie de gânditori – unii excentrici, alții tragici, dar cu toții geniali – au redefinit înseși limitele spațiului, timpului și cunoașterii.“ — BRIAN GREENE

In Occidentul debusolat, Jean-Loup Bonnamy mizeaza, cu optimismul relativ al cvadragenarului, pe ideea ca Franta (si Europa in general) se poate salva, daca va reusi sa iasa din sfera de influenta culturala americana. Si asta pentru ca polarizarea dintre progresisti si conservatori, impinsa la limita razboiului civil, nu corespunde dinamicii societale a batranului continent, ci ilustreaza acumularea unor tensiuni si utilizarea ideologica a unor frustrari colective tipic americane: in pofida parteneriatului strategic euroatlantic, cheia de bolta a democratiilor occidentale, nimic nu ne obliga sa importam din Statele Unite o agenda publica straina de traditiile Europei. Jean-Loup Bonnamy se erijeaza astfel in succesor moral al politicii generalului Charles de Gaulle si in aparator al "exceptiei culturale franceze", care ar trebui sa inspire si celelalte state europene. - Teodor Baconschi

„Iată o autopsie sociologică deschisă de un clin d'œil ghiduş. Titlul cărţii lui Cătălin Augustin Stoica trimite, desigur, la Anul Nou care n-a fost, filmul premiat al lui Bogdan Mureşanu. Şi la un eveniment care, deşi nu a avut loc, e revendicat cu o percutantă rimă interioară («Turul doi înapoi!»). A restitui ceva ce nu s-a petrecut ţine, fireşte, de inefabilul românesc, însă am proceda simplist dacă am practica persiflarea şi gluma ieftină. Nu e locul şi nu e cazul pentru aşa ceva. Lucrurile sunt serioase şi merită tratate în consecinţă. Exact asta face Cătălin Stoica în cartea de faţă. Cu instrumentele şi argumentele sociologului, el pune lupa pe România sfârşitului de an 2024 şi descompune în secvenţe actul electoral întrerupt la jumătate de acronimele decizionale CSAT, BEC şi CCR. O face cumpătat şi expresiv, fără exasperări teatrale sau inflamări indignate. O face punând la treabă pârghiile specialistului şi având grijă să nu omită nimic din desfăşurarea alegerilor ratate, infirmate, anulate – spuneţi-le cum vreţi. Turul doi care n-a fost pune în discuţie cam tot ce poate duce la o decizie atât de neobişnuită: sondajele de opinie şi teoriile conspiraţiei, clivajele dintre aleşi şi alegători şi prestaţia serviciilor secrete, reţelele sociale şi omoloagele lor offline. Studiul lui Cătălin Stoica ne ajută să înţelegem mai bine ce s-a întâmplat în ultima parte a lui 2024 în România urnelor electorale şi dezvăluie în acelaşi timp umorul şi talentul literar al observatorului.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 au fost, fără îndoială, unul dintre cele mai stranii și imprevizibile momente electorale din istoria recentă a României. În paginile acestei cărți încerc să înțeleg și să explic cum s-a ajuns ca personaje absolut marginale și bizare să devină actori principali ai scenei politice prin intermediul votului a peste două milioane de cetățeni. Acest volum surprinde resorturile ascunse ale unei competiții aparent lunatice, în care principalii candidați s-au transformat în personaje memorabile ale unei comedii absurde. Pornind de la rolul rețelelor sociale și ajungând până la influența ascunsă a unor diverse entități, volumul este o invitație la reflecție asupra modului în care se face politică în România de azi, pe fundalul unei profunde crize sociale și de legitimitate a partidelor și liderilor politici mainstream. În același timp, cartea oferă o perspectivă sociologică asupra evenimentelor din noiembrie 2024, schițând o serie de întrebări clare și posibile răspunsuri, dar lasă cititorului libertatea de a judeca singur ce s-a întâmplat cu adevărat într-un moment în care realitatea a depășit orice ficțiune.“ — CĂTĂLIN AUGUSTIN STOICA

„În viață este preferabil să te obișnuiești să pierzi. Ca să te scutești de multă tristețe. “ Helmut Berger

 A fi înseamnă mai mult decât a avea. Iar a avea stil înseamnă totul. Le style c’est l’homme!

Putem chiar să facem un pas și mai departe și, oricât de paradoxal ar părea, să considerăm eșecul un secret al succesului. 

Dacă Vladimir Nabokov nu ar fi ajuns în exil, scăpătat, ar fi murit ca mărunt poet și mare colecționar de fluturi. Spre norocul nostru, al tuturor, dar probabil și spre norocul său, a avut șansa să piardă totul. 

Nu numai că triumfurile mărețe și eșecurile răsunătoare merg umăr la umăr, ci uneori paguba și nereușita, ori ghinionul, netezesc calea triumfului.

„Când hoinăresc pe străzi, prin piețe și de-a lungul canalului“, scria Nabokov, „simt difuz buza umezelii prin tălpile găurite – și îmi port cu mândrie norocul inexplicabil.“

„Prho­prhietatea, drhagul meu, prho-prhie-ta-tea este o întâmplarhe. Am pierhdut totul, în schimb ne-am rhăspândit în lumea larhgă. Parhis, Madrhid, Amerhica de Sud. Să rhămâi merheu în prhovincie, la noi în Estonia, ce plictiseală de moarhte!“ Un bătrân conte din țările baltice

Cel mai sărman copil pe care l-am întâlnit vreodată a fost Ali Kashoggi, fiul cel mic al multimilionarului Adnan Kashoggi. Camera sa din palatul lui Kashoggi, construit în munții care domină Marbella, avea dimensiunile unei hale de sport. Toate jucăriile erau model XXL: ursuleți gigantici, mașinuțe gigantice, printre care replici miniatu­rale de Ferrari și Rolls-Royce. Iar în mijlocul tumultului de sunete și lumini stridente trona Ali, un spirit agasant, insuportabil, care-și tortura nenumăratele surori, nesuportând să rămână singur nici măcar o clipă, trecând permanent de la plictiseală la agitație. Ca să fie distrat, i se aduceau clovni în fiecare după-amiază, dar nu l-am văzut niciodată zâmbind. Mai târziu, am aflat că ar fi fost trimis să urmeze școala la New York. Probabil la una din acele rich kids schools, ca Dwight, Spence ori St Ann’s. Spence se distinge grație elevelor de unsprezece ani deja echipate cu genți Prada, iar Dwight și St Ann’s prin consumul de alcool și de droguri din rândul elevilor. Ce i-ar mai putea bucura pe acești copii? Spre a-și compensa abundența din copilărie, nu le-ar mai rămâne decât să se facă hippies, în Goa, sau tramps dependenți de heroină, în Alger.

Stră-străbunicul meu, contele Stephan Széchenyi, practica altruismul vecin cu nebunia, crezând cu tărie că ar fi preferabil să renunți la lucruri înainte de a-ți fi luate.

Cum un valet de calitate prezintă particularitatea de a-și domina stăpânii, este un lux să nu ai un valet. Ultimul Duce de Marl­borough depindea în asemenea hal de valetul său, încât odată, când călătorea singur, s-a mirat de ce periuța de dinți nu face spumă de la sine. Cea mai bună soluție este să poți deveni propriul tău valet. Să îți aduci singur mâncarea la pat, să te trimiți singur la cumpărături. Economisind astfel și bani, și nervi.

Contele Alexander von Schönburg, jurnalist monden și scriitor, s-a născut la 15 august 1969 și este fiul contesei Beatrix Széchenyi de Sárvár-Felsövidék și al contelui Joachim von Schönburg-Glauchau.

A fost căsătorit cu prințesa Irina Verena de Hessa, nepoata prin țului Christoph de Hessa și strănepoata reginei Elisabeta a II-a.

Împreună au trei copii: Maria-Letitia, Maximus Carolus Joachim Maria și Valentin Polykarp Joseph Maria. Sunt descendenți direcți ai reginei Victoria și stră-stră-stră nepoțiai prințesei Margareta de Prusia, mezina împăratului Frederic.

Din pricina confesiunii lor catolice, copiii au fost excluși de la succesiunea la tronul britanic.

„Teatrul mă interesează în măsura în care îl vedem, trece pe sub ochii noştri, iar apoi s-a terminat... Este sărbătoarea clipei, dar asta nu ne împiedică să ne amintim de ea. Îmi place această scriitură în aer care nu se fixează pe o pagină, dar care impregnează poate memoria unor fiinţe: lor le las moştenire teatrul meu privat, ca să-l salveze şi să se joace cu el. Este un teatru care nu va îmbrăca niciodată veşmintele muncii vizibile, ale strădaniei şi ale sudorii, este un teatru care, fără a fi dans, împrumută de la acesta calităţile de a vorbi despre Dumnezeu sau despre inexistenţa sa, despre solitudine şi despre copilărie, despre flecăreală, acel surplus de comunicare, şi despre tăcere. Aceste lucruri sunt deja suficient de grave pentru a nu mai avea nevoie să le mai adăugăm expunerea muncii.“ (Luc BONDY)

LUC BONDY s-a născut în 1948 la Zürich şi provine dintr-o familie evreiască de oameni de teatru şi literaţi. Studiază cu Jacques Lecoq la Paris, iar în 1969 obţine un post de asistent de regie la Teatrul Thalia din Hamburg. După retragerea lui Peter Stein, în perioada 1985-1987, este codirector la Schaubühne am Lehniner Platz de la Berlin alături de Dieter Sturm şi Christoph Leimbacher. Începând cu anii '70 pune în scenă câteva zeci de spectacole de teatru şi de operă, colaborând cu mai toate scenele teatrelor germane importante. Printre producţiile sale de referinţă se numără Marea de Edward Bond (Residenztheater, München, 1973), Pământ străin de Arthur Schnitzler (Théâtre des Amandiers, Nanterre, 1984), Timpul şi camera de Botho Strauß (Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin, 1989) sau Pescăruşul de Anton Pavlovici Cehov (coproducţie Wiener Festwochen şi Burgtheater Viena, 2000). În 1997 devine director artistic al Wiener Festwochen, festival al cărui director general este începând din anul 2001. Pe lângă activitatea de regizor de teatru şi de operă, Luc Bondy a regizat, de asemenea, trei filme şi este autorul mai multor volume de proză. La ora actuală este considerat unul dintre cei mai importanţi regizori din lume, creaţia sa fiind răsplătită cu numeroase premii.

Cu o prefață de Andrei Pleșu

„O carte alcătuită din gânduri destinate oamenilor de peste un secol. O capsulă a timpului, cu bucăți din viața noastră exterioară și interioară, cu secvențe din cotidianul care va deveni istorie.  Desigur, în subtext, destinatarii ceva mai siguri ai acestor pagini sunteți dumneavoastră, contemporanii noștri, îngrijorați de tot ce ne așteaptă în anii următori. În speranța că acest semn de normalitate, inteligență și civilitate, că acest semn de viață care este cititul va exista și peste o sută de ani, prin volumul de față le trimitem salutări pe mai multe voci oamenilor din 2125.  Prinse bine în actualitate și totuși depășind-o, scrisorile din volum au, cu siguranță, viitor.“ — IOANA PÂRVULESCU

O minunată și, în contextul actual, emoționantă pledoarie pentru carte, pentru citit, pentru transmiterea valorilor salvatoare. 27 de scriitori, plus un invitat surpriză — inteligența artificială —contribuie la acest dialog epistolar.

Adriana Bittel  •  Lidia Bodea  •  Dan-Liviu Boeriu  •  Cristina Bogdan  •  Alexandru Călinescu  •  Cristina Cioabă  •  Livius Ciocârlie  •  Andrei Cornea  •  Bogdan Crețu  •  Augustin Cupșa  •  Mihai Frățilă  •  Alexandra Furnea  •  Gabriel Liiceanu  •  Cristian Mungiu  •  Radu Paraschivescu  •  Cătălin Pavel  •  Ioana Pârvulescu  •  Andrei Pleșu  •  Cristian Preda  •  Valentina Sandu-Dediu  •  Ioan Stanomir  •  Alexandru N. Stermin  •  Robert Șerban  •  Cătălin Vasilescu  •  Smaranda Vultur  •  Rodica Zafiu  •  Vlad Zografi