Eseistică

Publicitatea construieste realitatea. Eseu despre fiinta umana, religie si publicitate in societatea de consum Creatia publicitara occidentala, urmand modelul a ceea ce se intampla si in alte domenii (dintre care le amintim doar pe cele ale comunicarii sau eticii, ale stiintei sau economiei), este si ea tributara modului in care este structurat imaginarul occidental cu privire la locul central ocupat de om in ierarhizarea lumii. In lumea occidentala am fost obisnuiti cu imaginea omului ce este asezat de divinitate in centrul creatiei si supus provocarilor unui univers ierarhizat si totalizator in care omul este slujitor al lui Dumnezeu, iar lumea creata este destinata slujirii omului. - Fragment

Spre sfârșitul lui 2019, scriitoarea și antropologa Raluca Nagy ajunge în Vietnam, iar criza sanitară mondială și alegerile proprii o rețin acolo aproape doi ani. Aceasta este, aparent, premisa ori pretextul memoir-ului de față. Numai că, încet, încet, autoarea se imersează în acest spațiu complet necunoscut, într-o cultură și-un context noi, în timp și-n memorie, iar ceea ce descoperă despre sine și despre lume e inedit, dar relevant pentru fiecare dintre noi.

Pentru Daniel Cristea-Enache, scrisul este o formă de viață, prilejuindu-i o necontenită imersiune în realitatea imediată, din care captează imagini și tușe esențiale, portrete în filigran creionate cu subtila artă a detaliului psihologic, dar și impresii personale, străbătute de forfota marilor orașe ori, dimpotrivă, de murmurul liniștitor al naturii mereu primitoare. Când vocea criticului literar se retrage în tăcere, privirea scriitorului alunecă spre trecut, rămânând ancorată, câte o clipă, în stanțele copilăriei de altădată, regăsite în amintire precum într-un neprețuit album de familie. Mai presus de toate, Cinematograful gol este o confesiune despre oamenii din jurul nostru, despre timpul adesea nerăbdător care schimbă cu o neașteptată repeziciune nu doar fizionomiile celor dragi, ci și înfățișarea întregii lumi, despre partea luminoasă a umanității, cu întâmplările ei de zi cu zi. Prin inserțiile ce amintesc de stilul alert al tabletei publicistice, Daniel Cristea-Enache observă în profunzime lumea scriitoricească, dar și psihologia colectivă a societății românești adesea captivate de iluzia spectacolului și a măștii mistificatoare, în locul rosturilor simple, însă atât de firești ale existenței cotidiene.

Maria Hulber

Ediţia a III‑a adăugită, precedată de un cuvânt înainte și completată cu șase eseuri polemice

Într-o lume tot mai sceptică și relativistă, în care fiecare vrea „să aibă dreptatea și adevărul lui“, ne pierdem criteriile morale și intelectuale și nu mai suntem capabili să înfruntăm momentele de cumpănă ale vieții noastre și ale istoriei. Cum se poate lupta cu dogmatismul, cu fanatismul, cu autocrațiile, cu antiliberalismul, cu teoriile conspiraționiste? Cum putem reconstrui o ierarhie reală a valorilor armonizându-ne credințele individuale? Metoda pe care o alege Andrei Cornea „oferă un mod de a discerne între sisteme, valori, poziții filozofice și culturale care nu presupune o judecată a priori“. Titlul evocă povestea hanului khazar care trebuie să aleagă între creștinism, iudaism și islam. Noua ediție a „Turnirului khazar” este adăugită, precedată de un cuvânt înainte și completată cu șase eseuri polemice.

„Eseurile din concursul Subiectiv au fost, pentru mine, una dintre cele mai surprinzătoare experiențe din acest an. M-au impresionat enorm poveștile și calitatea scrisului, de multe ori am avut impresia că citesc pagini din cărți deja publicate, nu exerciții la o tema dată. Dincolo de plăcerea lecturii a fost însă descoperirea că generația tânără poate să povestească despre drame, lucruri incomode, frici și cutume sociale mai bine decât generațiile anterioare și o face cu empatie, responsabilitate și mult talent.” (Tatiana Țîbuleac)

Ediție îngrijită de Mona Antohi şi Sorin Antohi

Studiu introductiv şi post-scriptum de Sorin Antohi

„…istoria intelectuală a omenirii nu este decât jocul minții umane cu ea însăși și nici nu poate să fie altceva. Interacțiunea dintre minte și lume produce simboluri. Dar și aplecarea minții asupra ei înseși și asupra propriilor ei posibilități produce simboluri, iar acestea sunt mai durabile decât celelalte.” (Ioan Petru Culianu)

„Conjectura mea este că spre sfârșitul vieții sale Culianu a intrat în posesia unui principiu cognitiv care i-a reevaluat într-o manieră radicală toate cunoștințele anterioare și l-a aruncat într-o cursă vertiginoasă de transvaluare a întregii istorii culturale, pe care însă nu a apucat decât să o schițeze. Dacă până în 1985 (dată indicatorie a cezurii) creația lui Culianu este aceea a unui erudit extrem de talentat, distins de colegii săi printr-o înclinație filozofică mai pronunțată, după cezură creația sa capătă un profil nou, deopotrivă straniu și ultimativ. Ceea ce se desprinde din tonul ei este somația descoperirii unui nou temei al unității lumii. Totul la ultimul Culianu devenise urgent și trepidant…” (H.-R. Patapievici)

O carte despre dezintegrarea valorilor americane

Americanii nu se mai pot pune de acord asupra lucrurilor ce fac ca ţara lor să fie specială şi admirată pe mapamond. Unii dintre ei nici nu mai cred că e specială şi că merită această admirație. De fapt, lumea întreagă s-a schimbat foarte mult, iar odată cu ea și gândirea asupra rolului Statelor Unite în istorie şi în prezent. Ben Shapiro observă că valorile care până mai ieri țineau națiunea unită astăzi sunt virulent combătute.

Luându-şi ca repere documentele fondatoare ale Statelor Unite și clasicii liberalismului, el analizează în acest volum dezintegrarea valorilor americane și descrie orizontul spre care se îndreaptă ţara. Face acest lucru fără a renunța la renumita lui vervă polemică, lansând un avertisment împotriva politicilor stângii contemporane. „Cum să distrugi America în trei paşi simpli” nu este, așadar, o carte comodă, dar constituie una dintre cele mai incitante invitaţii la reflecţie venite dinspre conservatorismul american actual.

„Gândirea lui Andrei Pleșu stârnește mereu idei în mintea cititorului, ceea ce o face greu – aproape inutil – de rezumat. Scrisul lui ilustrează un tip de gândire trăită, în contact cu viața, la antipodul organizării și reorganizării de concepte, de abstracțiuni. Cum o spune el însuși la un moment dat, «conceptele sunt cadavre de îngeri. Iar cei care, în exercițiul gândirii, nu văd nimic dincolo de ele practică – nu neapărat cu rea-credință – o formă patetică de necrofilie». Andrei Pleșu a scris o stimulatoare lucrare de filozofie.“ — ANDREW LOUTH

Pe copertă: Hans Memling, Îngeri muzicieni (detalii), cca 1490, Muzeul Regal de Arte Frumoase, Anvers

Și El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoașteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole. (Marcu 4, 11—12)

„Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt și pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei știinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există și întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârșit, întrebările «mari», întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun «rusești», căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii? Pentru astfel de întrebări, nu poți să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un «ocoliș» transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: «uite cum stau lucrurile!», spui: «hai mai bine să-ţi spun o poveste». În cartea de faţă va fi vorba despre poveștile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care și-o asumă e imposibilă, așadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă și abuz doctrinar, și are de dat nu doar materie de reflecţie, ci și motivaţie de viaţă, suport existenţial.“ — ANDREI PLEȘU

Pe copertă: Moretto da Brescia, Christ in the Wilderness (detaliu), Metropolitan Museum of Art, New York

'Schimbările accelerate ivite, în ultimele decenii, la nivelul producţiei culturale mondiale, ale căror consecinţe, iminente, au modificat structural învechitele paradigme, dominante până acum, ale ştiinţelor umane, asaltul studiilor culturale şi al paraliteraturii (unde esteticul e înlocuit cu sociologicul şi alte domenii de interferenţă), presiunea exercitată de noile contexte socioculturale, impunerea unei neaşteptate dinamici a raportului dintre canonic şi necanonic, multiplicarea contactelor cu toate sferele culturii, cu artele, filozofia, cultura de masă, produsele noilor tehnologii şi ale noilor ideologii etc. au resetat şi vor afecta sine die mişcarea comparatistă, chiar identitatea ei primară. Fenomenul literar, acaparat de câmpul bourdieusian, divers, instabil, dominat nu neapărat de contradicţii, ci de natura diferită a acestora, tinde să nu mai constituie centrul exclusiv al comparatismului. Cele mai multe eseuri din „Sfidarea secundarului”, fidele spiritului temelor din câteva cărţi anterioare („Omar Khayyām şi complexele mitului european”, 2009, „Rândunica din nasul lui Buddha”, 2012, „Ispitele textului şi demonii interpretării”, 2016, „Despre ce vorbeşte Lucreţiu când vorbeşte despre plăcere”, 2020, „Când muzele mai purtau corset”, 2022), pe lângă o lectură a noilor semne, încearcă să atragă atenţia asupra câtorva perspective ale cercetării comparatiste, păstrând echilibrul dintre caracterul teoretic şi practica discursivă, şi să răspundă unor nevoi stringente de adaptare a literaturii şi culturii la paradigmele actuale şi la utopia recentelor „metodologii”.' Gheorghe Iorga

Lumea pare o curte mică, plină de colb inteligent. Haideți la joacă! Recomandarea O Mie de Semne de astăzi de la Editura Tracus Arte este volumul recent apărut „Șosete pentru după-amiază (jurnalul unui terapeut modern, care este și ei om)”, de Suzan Mehmet.

Intalnirea cu Destinul cuprinde un intreg univers prezent si viitor, desi e o pledoarie pentru o lume care nu mai este, pentru o lume trecuta. Azi ne pregatim - unii dintre noi - de robotizare, ne marginim la fragmente mici de cunoastere si ne izolam in lumi artificiale, violente, paralele. Nu mai credem in valori autentice si nu mai credem in trecut. Or, in tot ceea ce suntem si in ceea ce gandim este mereu vie o istorie trecuta. E convingerea autorului prezentat printr-o secventa in aceste randuri, un medic daruit ca Hipocrate si un intelectual de stirpe nobila ca Louis Pasteur, asa cum au fost multi odinioara si cum sunt tot mai putini astazi. Muzele l-au daruit cu mai toate domeniile cunoasterii, facandu-l nu numai un mare cunoscator de oameni, ci si unul de universuri, produs deopotriva al stiintei si al credintei, asa cum au rodit ele intr-un sat mirific din Romania de odinioara. - Ioan-Aurel Pop

Scoala de la Frankfurt se studiaza in universitatile si institutele de stiinte sociale de referinta de pe glob. Scrierile semnate de Horkheimer, Adorno, Marcuse, Fromm, Pollock, Benjamin, Neumann, Habermas au explorat lumea intr-o maniera proprie si profunda si au elaborat concepte si teoreme noi, ce nu pot fi ocolite de cel care doreste cunoastere. Pariul fundamental al Scolii - libertatea inalienabila si drepturile imprescriptibile ale fiintei umane sunt conditie sine qua non a unei vieti demne de om - i-a intretinut vigoarea. Critica, inclusiv fata de sine, a alimentat creativitatea si vigoarea unei scoli care implineste un secol de la formare. Parcurgerea scrierilor Scolii de la Frankfurt este un bun indicator al gradului de rafinare a interogatiilor dintr-o cultura...

„Literatura nu e niciodată departe de contururile realului.” Ioana Bot

„Viaţa estetică ne arată ce au în comun o călătorie cu autocarul prin praful provinciei toscane, peisajul păduratic din valea Hudsonului, dandysmul proiectat asupra oraşului modern şi muzicile misterioase ale unei Indii percepute în gamă minoră, «turistică sau, aduse împreună, cascada lui Coleridges şi galantarul cu fructe (täiate pe cuburi de gheaţă) al unei băcănii newyorkeze. Și, în toate acestea, perspectivele literare discrete, ca niște «signaturis criptate, ale unor autori esențiali pentru Laurent Jenny (Sartre, Proust, Michaux, Breton sau Stendhal), fiindcă literatura nu e niciodată departe de contururile realului." IOANA BOT

„În cartea lui Laurent Jenny, experienţa estetică a marilor maeştri se întâlnește cu experienţa personală a autorului, în felul acesta practicile şi reflecțiile despre «arta din viață» câştigând noi și noi sensuri. Suntem invitați, aşadar, să cultivăm estetul din noi, să fim atenți la clipele în care vederea unei forme noi ne trimite la o experienţă poetică din trecut, la stazele şi fluxul imaginarului care ne îmbogăţesc constant viaţa estetică." LA LIBERTÉ

Tocqueville și natura democrației, cea de-a doua carte scrisă de filosoful Pierre Manent, își păstrează deplina actualitate și la patru decenii după apariția sa în Franța. Consacrată unuia dintre cei mai subtili gânditori politici ai secolului al XIX-lea, cartea este o analiză pasionantă a unor teme fundamentale pentru oricine dorește să înțeleagă schimbarea radicală care se află la originea lumii moderne: democrația, natura umană, libertatea, egalitatea, religia. Recitindu-l pe Tocqueville, Pierre Manent reușește nu doar să pună în lumină excepționalele intuiții și observații ale predecesorului său, ci și să ne facă să gândim împreună cu acesta cele mai importante opțiuni ale «omului democratic». Generatoare a unei alte ordini sociale, democrația – regim politic rămas fără concurent ideologic, pentru a folosi o formulă a lui Manent – a devenit parte a vieții noastre, dar ne solicită în continuare la fel de mult discernământul: pentru a nu o trăda, mai cu seamă în fragilul și esențialul său echilibru cu libertatea, se cuvine – ne îndeamnă filosoful francez –, la fel ca în urmă cu aproape 200 de ani, «să o iubim cu moderație»”.

De la publicarea sa în 1940, Imaginarul lui Jean-Paul Sartre a devenit unul dintre reperele esențiale ale filozofiei franceze și, treptat, o referință obligatorie pentru orice abordare contemporană a imaginii, de la antropologia vizuală la studiile media. Interesul critic pentru datele experienței și rezultatele psihologiei clinice, descrierile riguroase ale trăirilor conștiinței, temeritatea conceptuală sunt doar câteva dintre calitățile ce impun Imaginarul în rândul lucrărilor majore care influențează decisiv gândirea imaginii de astăzi. Pentru tânărul Sartre, ideea de intenționalitate a conștiinței, pe care o descoperă avid în opera lui Edmund Husserl, constituie cheia de acces la înțelegerea rolului pe care imaginea îl joacă în viața psihică. Astfel, activitatea imaginantă a conștiinței, ca mod fundamental al intenționalității, asigură relația dintre subiect și lume, dar în registrul raportării la ireal. Obiectul imagistic este ceva ireal, susține Sartre, ceea ce schimbă modul de a înțelege nu doar imaginea mentală, ci și opera de artă. A imagina presupune deci o libertate a conștiinței în raport cu realitatea, iar de aici și până la marile întrebări din opera de maturitate Ființa și neantul nu mai este decât un pas.

Istoria ne va arata daca termenul socialism a murit si trebuie inlocuit. In ce ma priveste, consider ca el poate fi salvat si, mai mult, ca ramane termenul cel mai potrivit pentru a ilustra ideea unui sistem economic ca alternativa a capitalismului. In orice caz, nu este suficient sa fim contra capitalismului sau neoliberalismului, ci trebuie mai ales sa fim pro altceva, ceea ce inseamna sa identificam cat mai precis sistemul economic cu care dorim sa-l inlocuim, societatea echitabila la care ne gandim, oricare ar fi numele pe care le vom da acestora. A devenit o banalitate sa spunem ca sistemul capitalist actual nu are viitor intrucat adanceste inegalitatile si conduce la epuizarea resurselor planetei, doar ca, in absenta unei alternative clare, sistemul prezent mai are inca multe zile de trait.

,,Aurelian Crăiuțu prezintă o serie de portrete intelectuale captivante ale unor gânditori moderați care nu s-au lăsat pradă curentelor ideologice radicale. Aceasta nu înseamnă însă că acești gânditori au fost lipsiți de pasiune, indiferenți sau nehotărâți. Ei s-au remarcat mai degrabă ca niște apărători înfocați ai unor valori politice și culturale care păreau să-și fi pierdut farmecul și relevanța în vâltoarea conflictelor culturale și a războaielor civile. Cartea ne călăuzește prin diferite contexte naționale și intelectuale, din Franța, Statele Unite si Marea Britanie până în Italia, Polonia şi România și ne arată că acești autori, în ciuda diferențelor de temperament, convingeri politice și socializare intelectuală, împărtășeau un deosebit respect pentru virtutea moderației, o virtute animată atât de un spirit al dialogului, curiozitate și pluralism epistemologic, cât și de disponibilitatea de a apăra idei nepopulare, în vederea consolidării fundamentelor politicii democratice.” Balázs Trencsényi

Cartea aceasta este, în esența ei, o hartă a sufletului autorului, o amprentă a opțiunilor cele mai intime ale lui. În ciuda drumului „cu acordeonul” fixat pe notele doinei de jale, cartea lasă să se întrevadă o „zariște” – cum ar spune Lucian Blaga – optimistă: dacă și în starea de acum a țării românii rezistă, atunci nu e nici o îndoială că avem viitor, căci Dumnezeu și-a pus amprenta pe aceste meleaguri.

„Explicația că latinofonii – proto-românii – se retrăgeau în munți vreme de secole în timpul «invaziilor» este de o absurditate atât de mare, încât e uluitor că a putut fi acceptată de-atâta timp. Pentru ca o populație compactă să trăiască secole în munți, ar trebui să avem așezări atestate arheologic, fortărețe și drumuri.

Carpații nu pot fi străbătuți de-a lungul crestelor altfel zis, nici astăzi, cu excepția unor alpiniști puși pe record, nu s-ar putea merge de la sud la nord, de-a lungul piscurilor, din trecătoarea Brașovului spre Bucovina. O populație sărăcită, fugită în munți vreme de secole, și-ar pierde rapid unitatea lingvistică și am avea azi nații romanice distincte între Făgăraș și Maramureș.

Apoi, îngustele văi ale Carpaților nu prezintă, arheologic, absolut deloc urmele unei ocupări vechi din partea unei populații masive. La fel cum toponimia și hidronimia munților Carpați nu sunt romanice, ci majoritar slave.

Misterioasa populație a strămoșilor noștri care de-a lungul «mileniului de tăcere» (271–1241) e presupusă a fi trăit în munți, în vreme ce câmpia a fost ocupată secole la rând de goți, slavi și cumani, nu a lăsat nici o urmă!“ —DAN ALEXE

Fiecare distanță străbătută de privire în adâncul cer e străbătută către ceva care, față de clipa aceasta, este mereu mai vechi, s-a petrecut mai demult, de la odinioară până la cel mai vechi odinioară. Jur-împrejur privirea noastră se cufundă în trecut, până foarte departe, până la niște lumini atât de vechi cât tinerețea lumii.

„Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii...

Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?

Asemenea informaţii vrea să dea, pe scurt, dar în adânc, cartea aceasta prin eseurile morale pe care le conţine.“ — PETRU CREŢIA

„Noica l-a numit «întâiul om de cultură al țării». Dar era mai mult decât atât. Ajunsese foarte departe în ceea ce s-ar numi libertatea minții cuiva. Ajunsese la libertatea ei pătimitoare, adică la o inteligență care absorbise cultura lumii în câmpul de experiență al vieții. Tot ce îndurase, pe toate versantele existenței, era spus când în nume propriu, când sub masca marilor figuri întemeietoare ale Europei.

Nu respecta morala în sensul ei filistin obișnuit, dar micile lui texte pe teme morale au frumusețea unui cod sau a unui îndreptar de viață.“ — GABRIEL LIICEANU

„Cu toții știm în chip intuitiv ce sunt minciuna, ura sau seducția. Dar, întorcând paginile acestei cărți, s-ar putea ca, la sfârșit, să ne trezim în cu totul alt punct decât eram înainte de a o fi deschis. Speranța autorului este că, la capătul acestui exercițiu de lectură, cititorul îi va împărtăși iluzia: aceea de a fi înțeles.“ — GABRIEL LIICEANU

Ediție filologică, studiu introductiv, tabel cronologic, traducere și note de Mianda Cioba și Anca Crivăț

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Celebrat încă din timpul vieții drept cel mai mare umanist spaniol, Antonio de Nebrija s-a transformat după moarte într-o legendă.“ Astfel începe portretul pe care i-l dedică Juan Gil, publicat cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la moarte. Iar proporțiile legendei lui Nebrija se extind asupra întregii istorii a culturii europene. Opera lui Nebrija îl plasează pe cititor într-o dinamică de idei surprinzător de consecvent articulate, idei încă vii despre limbă și învățarea ei, despre cunoaștere în general și raporturile acesteia cu limba și, poate mai mult decât orice, despre o nouă înțelegere a valorilor educației și a autorității cunoașterii.

Andaluz carismatic, spirit ascuțit și imperturbabil față de convenționalismele epocii, Antonio de Nebrija se situează la începutul unei tradiții erudite și de gândire critică în care se plăsmuiește Europa modernă.“ — MIANDA CIOBA, ANCA CRIVĂȚ

Ediție filologică, studiu introductiv, tabel cronologic, traducere și note de Mianda Cioba

Antologia de față cuprinde câteva dintre cele mai importante scrieri ale umanistului spaniol Fernán Pérez de Oliva, reunite sub titlul celei mai cunoscute dintre ele, Dialog despre demnitatea omului. Dacă în Dialogul dedicat dezbaterii asupra condiției umane autorul aduce la lumină o superbă viziune echidistantă despre om al cărei optimism este rezultatul deliberării și pe care, cu entuziasmul celor mai puțin de trei decenii de viață (existența sa meteorică se încheie la numai 37 de ani), o considera expresia vremurilor noi, Discurs despre facultățile sufletului și despre buna lor folosire este o miniatură filozofică în care, pornind de la tema liberului-arbitru și a construirii și desăvârșirii sinelui, Pérez de Oliva intră într-un remarcabil dialog de idei cu scrieri antice și medievale faimoase precum Etica aristotelică ori Summa tomistă. Volumul mai cuprinde și două piese argumentative de excepție: în Argument în sprijinul candidaturii pentru ocuparea catedrei de Filozofie morală îl vedem pe profesorul universitar aspirant Oliva desfășurând unul dintre cele mai frumoase discursuri din istoria premodernă a oratoriei spaniole – deopotrivă profesiune de credință a unui intelectual cu certă vocație magistrală și, pentru noi astăzi, o sursă prețioasă de cunoaștere a istoriei intelectuale a Renașterii; iar în Argument în favoarea navigației pe râul Guadalquivir descoperim nu doar o abilă pledoarie în sprijinul unei inițiative cetățenești care ar fi condus la prosperitatea orașului natal, Córdoba, ci și un exercițiu de etică aplicată, un discurs în jurul a ceea ce Kant avea să numească „Moralität“.

„Sufletul lumii”, una dintre ultimele cărți ale marelui filozof britanic, este socotită o capodoperă prin bogăția și limpezimea argumentelor. Roger Scruton își propune să doboare două tipuri de reducționism al paradigmei scientiste: mai întâi, religia nu este doar o explicație alternativă a lumii, în concurență cu cea rațională, și apoi, ea nu se reduce la un set de fenomene de resortul sociologiei sau al psihologiei evoluționiste. Astfel, căutarea lui Dumnezeu, în sensul vizat de Scruton, nu are nimic în comun cu soluțiile iluzorii și deja stereotipe la problemele vieții actuale, ci trebuie înțeleasă mai curând drept căutarea sufletului dacă nu pierdut, cel puțin primejduit al lumii zilelor noastre. Un suflet care se ascunde și în același timp se revelează în „lumea trăită“: aceea a emoției artistice, a sacrului, a nevoii de dăruire și sacrificiu, într-un cuvânt, a raportului autentic cu noi înșine și cu semenii noștri.

Prefață și notă biobibliografică de Gabriel Liiceanu

„Prin formaţia şi activitatea sa, Huizinga apare în cultura secolului al XX-lea ca un descendent al lui Jacob Burckhardt. El înfăptuieşte, ca şi acesta, o foarte savantă, dar totodată lipsită de pedanterie sinteză între istoria cultural-politică şi aceea artistică a Occidentului – de unde şi altitudinea discursului său, care atinge adesea sfera celor mai cuprinzătoare vorbiri despre cultura şi spiritualitatea europeană. Homo ludens stă prinsă în cumpăna dintre o nostalgie şi un ideal. Adevărul ei istoric nu este de găsit decât scormonind la rădăcinile civilizaţiei noastre; conceptul ei desăvârşit nu poate fi decât rodul unei prospecţii, al locului pe care istoria nu l-a atins încă şi unde spiritul ludic se va altoi direct pe trunchiul activităţilor fără de care nici o societate nu poate fi gândită. Formula trecerii din regnul necesităţii în cel al libertăţii are în fond un iz ludic.“ — GABRIEL LIICEANU

Ediție de Henry Hardy

Isaiah Berlin a rămas întotdeauna interesat de Rusia, care i-a marcat identitatea din punct de vedere personal și intelectual. Emigrat în Anglia în 1921, s-a întors în țară pentru prima dată în 1945, având parte de întâlniri cu scriitori ca Anna Ahmatova și Boris Pasternak, care urmau să-și pună amprenta asupra scrierilor sale ulterioare. Eseurile despre URSS reunite, după dispariția autorului, de editorul Henry Hardy în volumul Mintea sovietică includ, printre altele, relatarea celebrelor sale întrevederi cu diverși scriitori ruși după cel de-al Doilea Război Mondial, reflecții despre „dialectica artificială“ manipulatoare a lui Stalin, analiza culturii sovietice făcută după o vizită din 1956, portretele unor scriitori ca Osip Mandelștam și Boris Pasternak, un post-scriptum ca reacție la evenimentele din 1989.

„În paginile care urmează, povestesc unele momente pe care le-am trăit, istorii care mi-au fost spuse, cugetări din vremea când parcurgeam o anume etapă a râului din viața mea“, declară Paulo Coelho în deschiderea volumului de față, o antologie de cronici din perioada 1998-2005 scrise inteligent, cu pasiune și umor, cuprinzând anecdote personale, parabole și reflecții despre literatură, istorie, dificila artă a iubirii și a scrisului: teme eterne și universale, înfățișate prin cuvintele unui scriitor unic, care se simte chemat să aducă mărturie despre adevărul și frumusețea lumii.

Fii ca râul care curge reprezintă șapte ani de călătorii, întâlniri și lecturi, fiecare aducând o nouă nuanță în tabloul complex al vieții. Coelho își reconstituie drumul parcurs, oferindu-ne o distilare prețioasă a filozofiei sale: aceea a unei ființe care își acceptă și îmbrățișează existența, văzută ca un flux mereu schimbător, uneori limpede și lin, alteori iute și tulbure, dar mereu de neoprit. Consemnându-și în stilul său inimitabil gândurile despre spiritualitate, iubire și destin, Coelho își invită fiecare cititor să pornească într-o călătorie personală.

Lecturi, revolte, nostalgii veți găsi în această carte, adică: „reacții de bun-simț față de ofensiva prostiei și a imposturii“, proteste împotriva strâmbătăților aduse de corectitudinea politică în lumea de azi care a luat-o razna, analize lucide asupra unor fenomene ce mar­chează și reconfigurează societatea românească, occidentală ori globală, dar și un „vagabondaj livresc“ a cărui plăcere autorul, rafinat cronicar literar și scriitor, nu și-a refuzat-o. Un volum-mozaic care surprinde iureșul vieții complicate a ultimilor ani, abia trecutele spaime ale izolării pandemice și apăsătoarea atmosferă actuală pe care o generează războiul.