Eseistică

Eseurile ludice și savante ale acestui volum sunt și un exercițiu de expandare savuroasă a unui carnaval al deșertăciunilor. Vălcan pare încredințat că doar așa mai poți rămâne acum filosof, dacă privești de la mică distanță curgerea bizară a întâmplărilor lumii, cu toți clovnii, înțelepții alungați din cetate, știutorii și nebunii ei. Filosoful se joacă uneori inocent, alteori aspru, însă mereu rămâne în perimetrul lumii, nu o disprețuiește, nu-i nimicește pânzele transparente, capcanele și nadele. Îi face plăcere nu doar să scrie, ci și să desfacă lumea și să o refacă prin întâmplarea stranie, comică și deplin nefirească ce i-a ajuns în fața ochilor. Abilitatea de a vedea dincolo de suprafețe și culori, precum și cea de a reordona peisaje culturale, personaje și cronologii fac parte din arsenalul unic al unui scriitor original și greu încadrabil. GABRIELA GLĂVAN

A reflecta asupra consimţământului în toată complexitatea sa ne permite să abordăm vieţile noastre sexuale în toată profunzimea lor. Asta ne ajută să înţelegem că prostituţia nu este nici „viol contra cost”, nici o muncă ca oricare alta și că distincţia dintre munca sexuală și traficul de persoane nu este atât de ușor de stabilit pe cât pare, că pornografia le poate produce plăcere bărbaţilor și femeilor care o vizionează, dar că reprezentările pe care pornografia mainstream le propune despre bărbaţi, despre femei și despre sexualitate dăunează femeilor ca grup și fiinţelor umane în general. Că nu este același lucru să te culci cu cineva când ești ameţit după câteva pahare la sfârșitul serii sau să profiţi de o persoană care a băut atât de mult încât abia mai este conștientă pentru a avea o relaţie sexuală. Și că, spre deosebire de ceea ce ar vrea să ne facă să credem unele critici ale consimţământului, nu este același lucru să ai o relaţie sexuală neplăcută în sensul că experienţa a fost dezamăgitoare și să ai o relaţie sexuală neplăcută în sensul că autonomia și integritatea ta nu au fost respectate. Acest lucru ne arată, în cele din urmă, că femeile sunt deosebit de vulnerabile în ceea ce privește sexualitatea și că această vulnerabilitate conferă bărbaţilor o responsabilitate cu atât mai mare de a se asigura de consimţământul partenerelor lor. Și, în același timp, că femeile nu sunt singurele al căror consimțământ contează și că consimţământul nimănui nu poate fi considerat ca fiind de la sine înţeles. În acest sens, consimţământul sexual apare ca un concept care trebuie tratat cu precauţie, dar care poartă în sine promisiunea unei revoluţii sexuale care, de data aceasta, ar reprezenta o eliberare pentru toţi și pentru toate. Manon Garcia

Manon Garcia (n. 1985) este o filosoafă franceză, specialistă în filosofia feministă, care cercetează teme precum supunerea și consimţământul. Ea a studiat la École Normale Supérieure din Paris, iar ulterior a predat la Harvard și la Chicago. Din 2022 este profesoară la Freie Universität Berlin. Prima ei carte, On ne naît pas soumise, on le devient (2018), analizează formele multiple ale supunerii femeilor. În La Conversation des sexes. Philosophie du consentement (2021), autoarea investighează cultura violului și pledează pentru o erotizare egalitară a celor două sexe. Vivre avec les hommes. Réflexions sur le procès Pelicot (Cum să trăim cu bărbaţii. Reflecţii asupra procesului Pelicot, 2025) constituie cea de-a treia sa lucrare majoră.

Frumosul din lumea lui Van Gogh confirma în Cosmin Neidoni un eseist fascinat deopotrivă de artele literare și vizuale și deosebit de atent la gesturi mici, care conservă cantități uriașe de umanitate. De aceea, O istorie a sărutului  e un proiect surprinzător, dar nu imprevizibil.  Numit cu modestie „jurnal al mirărilor”, acest volum are de fapt greutatea și anvergura unui tratat eseistic despre multiple imagini și sensuri ale sărutului, despre „treptele” de intimitate și modulațiile în timp și spațiu ale acestui gest afectiv fondator. Variind de la registrele sterile ale convenționalului la acordurile cele mai profunde și subtile ale cordialității, O istorie a sărutului este, de fapt, o istorie a mentalităților culturale, a inteligențelor emoționale și a modului în care omenirea alege să-și gestioneze „capitalul” tandreței. Scris cu pătrundere, eleganță și grație eseistică, volumul lui Cosmin Neidoni devine îl însuși un „agent” persuasiv al afectivității. Nina Corcinschi

Ce este un sărut: un reflex biologic sau un act cultural încărcat de sens?
În această pasionantă lucrare interdisciplinară, Cosmin Neidoni propune o istorie simbolică a sărutului, urmărind metamorfozele acestui gest de la civilizațiile antice până în epoca postmodernă. Cartea își asumă perspectiva unui istoric al mentalităților și investighează sărutul ca fenomen cultural total, situat la confluența dintre biologie, antropologie, literatură, arte vizuale și filosofie.

Demersul nu se limitează la descrierea unui obicei intim, ci arată cum sărutul a funcționat, în diferite epoci, ca limbaj al dorinței, ca ritual al comuniunii, ca expresie a devoțiunii sau ca semn al intimității moderne. Prin analiza surselor istorice, a reprezentărilor literare și artistice și prin dialogul cu reflecția filosofică, volumul evidențiază modul în care un gest aparent minor concentrează tensiuni majore ale culturii: raportul dintre trup și sens, dintre individ și comunitate, dintre apropiere și interdicție.

Originalitatea acestei lucrări constă în tratarea sărutului ca indicator al sensibilității umane și ca barometru al schimbărilor culturale. De la ritualul sacru la simulacrul mediatic, de la gest public la experiență intimă, sărutul devine aici o cheie de lectură a istoriei relațiilor umane.

Scrisă într-un stil elegant și alert, care îmbină rigoarea analitică cu reflecția personală, această carte se adresează atât cititorului interesat de istoria culturii, cât și celui care dorește să înțeleagă cum un gest cotidian poate dezvălui arhitectura profundă a umanului. Florina Pîrjol

Ce înseamnă, astăzi, a fi român? Întrebarea pare simplă, dar oricine a încercat să-i răspundă cu onestitate știe cât de repede se dizolvă răspunsurile facile — fie în mitologie patriotardă, fie în autoflagelare cosmopolită. Cartea de față propune o cale a treia: examinarea filosofică, lucidă și fără complexe, a ceea ce s-a numit, rând pe rând, „specificul național”, „sufletul românesc” sau, mai prudent, „identitate culturală”. Autorul reia firul marilor dezbateri din cultura română — de la Maiorescu și Eminescu la Blaga, Cioran, Noica, ș.a. — și le confruntă cu provocările prezentului: globalizarea, diaspora, criza tradiției, raportul tensionat dintre Orient și Occident, dintre rural și urban, dintre memorie și uitare.

Volumul face parte dintr-o serie de cărți care le prezintă adolescenților și tinerilor de azi, într-o manieră riguroasă dar accesibilă, subiecte esențiale pentru înțelegerea lumii în care trăiesc. Seria este coordonată de Liviu Papadima și Roxana Jeler.

„Îmi doresc să fac posibilă pentru tine o întâlnire memorabilă și, pe cât posibil, transformatoare cu filosofia. Nu vei citi, așadar, o prezentare scorțoasă, nici o istorie amănunțită și voi omite destule nume mari și momente critice din istoria gândirii. Călătoria noastră va aduce mai mult cu plimbarea printr-o țară a minunilor, mirărilor fertile și întrebărilor curajoase, sau cu o expediție care, deși nu îți va permite să explorezi tot, îți poate aprinde în suflet un dor constant de a reveni, iar și iar, pentru a descoperi mai mult. [...]

Nu trăim într-o lume simplă. Nu a existat niciodată o lume simplă. Se petrec schimbări profunde și ai și tu locul tău în această gigantică desfășurare de forțe. Chiar dacă nu cunoaștem chipul viitorului, ne putem întreba, cu discernământ și grijă pentru tot ce e valoros în natura umană, cum ar trebui să ne pregătim pentru ceea ce vine. Sunt gata să cred că lumea va fi un loc mai bun pentru toate ființele dacă vom ști să primim provocările cu înțelepciune, moderație și empatie. Dacă vom ști să evităm noile și vechile fanatisme și ne vom păstra vii simțul critic și capacitatea de a deosebi adevărul de fals – toate, daruri ale filosofiei. Dar filosofia îți propune un pariu care nu e lipsit de pericole. Să dai dovadă de luciditate fără să cazi în infatuare. Să realizezi că nicio formă de cunoaștere nu e infailibilă fără a cădea în relativism. Să dai dovadă de smerenie fără să uiți cine ești. E cel mai prețios pariu, pentru că miza lui ești chiar tu.” - Doru Căstăian

„Noi suntem români“ este titlul unui cântec patriotic. „Nimeni nu-i perfect“ este ultima replică din filmul Unora le place jazzul. Chiar dacă pare straniu, cele două enunţuri nu se bat cap în cap. Între ele există de fapt o legătură pe care viaţa în România de azi o strânge de la o zi la alta. Desfăşuraţi în paralel cu musicalul de mare succes „Mama Pandemia“, ultimii doi ani de viaţă românească te pun în situaţia de-a duce frecvent mâinile la cap: fie pentru atingerea frunţii fierbinţi, fie pentru smulgerea părului. Tragicomedia naţională e surprinsă aici în câteva zeci de texte din care scot capul tovarăşi de drum mai vechi sau mai noi: excepţionalismul, reflexul de obedienţă, ciubucul, discursul urii, bunul-plac şi prostul-gust. De râs şi de plâns. De citit şi de căzut pe gânduri.

RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015), Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) (Humanitas, 2016), Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri (Humanitas, 2017), Cartea râsului și a cercetării (Humanitas, 2017), Două mături stau de vorbă. Scene românești (Humanitas, 2018), Orice om îi este teamă (Humanitas, 2018), În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) (Humanitas, 2019), Omul care mută norii (Humanitas, 2019), Recviem vesel pentru tata (Humanitas, 2020), Vitrina cu șarlatani (Humanitas, 2020); Acul de aur şi ochii Glorianei (Humanitas, 2021), Noi suntem români (nimeni nu-i perfect) (Humanitas, 2022), Podul Diavolului (Humanitas, 2022), Garoafe la bordel (Humanitas, 2023), Libertatea de depresie (Humanitas, 2024), Brățară pe glezna ta, (Humanitas, 2024), În virtutea inepției (Humanitas, 2025).

„Frazarea molcomă, sfătoasă, de bătrânețe isihast athonită și nesațiul pentru pelerinajul întru îmbisericire din aducerile aminte și hagialâcurile lui Dan Ciachir îți lasă uneori impresia că ai citit o evocare șlefuită simultan de Ion Ghica, Odobescu, Iorga, Hogaș, Pârvan, Mehedinți, Galaction, Sadoveanu sau G.M. Cantacuziono, într-atât sună de cuviincios crepuscular, hieratic, statuar sau, dacă vreți, vintage paginile acestui paleofil, care își declară de câte ori găsește prilejul patima pentru Ghepardul lui Lampedusa, Craii lui Mateiu Caragiale și Cronica de familie de Petru Dumitriu.”

(Dan C. Mihăilescu, „Un trecut mereu mai aproape”, din volumul Alte mijlociri. Arest livresc la domiciliu)

„Combinând perspective muzicologice, istorice și culturale, studiul Valentinei Sandu-Dediu arată cum muzica a reflectat și a modelat naţionalismele Europei moderne şi plasează cultura muzicală românească într-un cadru continental mai amplu. De la stiluri muzicale propriu-zise până la presiunile ideologice şi politice, cartea oferă o modalitate originală de a «asculta» istoria zbuciumată a secolului XX european.“ — ALEX DRACE-FRANCIS

„E muzica scrisă în vremea unei dictaturi diferită de cea compusă într-o lume liberă? Poți să-i convingi pe auditori că ești autentic, dar să te inspiri din muzica națională a altora? E oare naționalismul o ideologie mai influentă în muzica românească decât în cea franceză, rusă, italiană sau germană? Sunt doar câteva din întrebările la care răspunde Valentina Sandu-Dediu într-o carte populată cu figuri cunoscute ca Enescu, Rahmaninov, Bartók sau Schönberg. Erudită, autoa­rea ne îndrumă în hățișul instituțiilor, temelor și emoțiilor muzicale care au făcut ca naționalismul să fie la loc de cinste.“ — CRISTIAN PREDA

Prefață de Walter Hooper

„Unii oameni au pretenţia că văd sporii de ferigă, dar nu zăresc un elefant la zece metri depărtare, ziua în amiaza mare.“ (C.S. Lewis)

În distincta sa înfăţişare scriitoricească, C.S. Lewis oferă cu prilejul acestei noi colecţii de eseuri o apărare a dreptei credinţe creştine, confruntată cu ameninţările evului contemporan. Textele cuprinse aici sondează zone profunde şi sensibile ale sufletului religios, abordând cu simţ logic, cu imaginaţie şi cu exemple captivante probleme specifice discursului de tip teologic, precum noima apartenenţei la Trupul lui Hristos, semnificaţia şi puterea rugăciunii, înţelesul iertării, adevărul istoric al întâmplărilor descrise în Biblie, sau chestiuni ce ţin de un spectru mai larg, cum ar fi atitudinea faţă de război şi faţă de moarte în genere, falsul conflict dintre religie şi tehnologie ori pretenţiile nejustificate ale unora de a descifra sensul istoriei. Argumentaţia bine închegată şi de o mare limpezime, pusă în lumină de numeroase citate şi aluzii la Scriptură şi pigmentată cu inconfundabile tuşe de umor şi ironie, descoperă cărturarul fermecător şi pătrunzător care în finalul fiecărui pasaj lasă nostalgia vorbei scrise şi graba de a ne adânci în următorul, spre a regăsi savoarea pe care-o au doar fructele coapte ale minţii.

A fost soare peste Auschwitz. Nu l-am văzut eu, nu l-au trăit șase milioane de oameni, dar a fost întotdeauna acolo. A strălucit cu mai mult curaj după iulie 1944, și-a recăpătat locul pe cer în ianuarie 1945; mulți nu l-au găsit nici azi. Ei sunt cei care trebuie să știe, și mai apoi să creadă, vorba Annei Frank, că poți să vezi lumea din pod și de la Auschwitz. Adică poți să ierți. Viața post-Holocaust nu înseamnă că antisemitismul s-a încheiat, nici că lumea evreiască e scutită de ură, atât din afara, cât și din lăuntrul ei. Însă dacă rămâne ceva după Auschwitz, sunt convinsă că lumea cu care ne alegem e una în care se va muri mai blând, se va ierta mai puțin și se va iubi mai mult. Lumea asta va fi frumoasă atât cât încape în ea iertare, iubire și, vorba lui Camus, o moarte fericită. Pentru foarte puțini oameni, aceeași lume va fi sublimă pentru că ei pot ceva ce niciunul dintre noi, în rest, nu poate. Să ierte, fără ca prin asta să iubească mai puțin. Aceasta este o carte despre impardonabil, cu toate neîmpăcările lui, fără a fi despre resentiment. O carte care pune morala în disconfort, chestionând ce se întâmplă atunci când iertarea poate deveni un gest imoral și ce înseamnă că lumea post-Holocaust este una a impardonabilului? Așa s-au născut aceste rânduri, fără ca prin paginile de aici să reiau ceva din ceea ce face obiectul meditațiilor mele despre spațiile concentraționare, atrocitățile în masă din secolul XX, lagăre și gulaguri, despre genealogia antisemitismului și locul ei în rândul originilor totalitarismului. - Oana Șerban

S-ar putea ca nici cunoscătorii versați să nu fie în stare să-i deosebească pe Salieri de Mozart și invers. De această dată nu mai este vorba despre un mit, deoarece a asculta muzica, adică a o auzi, și a o înțelege sunt două lucruri diferite. O simplă ascultare, în ambele accepții, chiar dacă intim întrepătrunse – cumințenie supusă și audiere –, nu garantează auzirea multitudinii de sensuri pe care autodesfășurarea compoziției muzicale in nascendi le revelează auditoriului în totalitatea sa năvalnică. Nici cunoașterea tuturor planurilor structurale, și nici, cu atât mai puțin, sesizarea și înțelegerea cofuncționării lor procesuale nu reprezintă o astfel de garanție, căci una este „îmbăierea” în apele rareori limpezi ale propriilor emoții, stări și gânduri, în căutarea unei detașări de cotidian, și cu totul alta este sincronizarea care determină situarea în același flux cu gândirea compozitorului în general și cu logica deopotrivă structurală și procesuală a lucrării muzicale în particular.

Cât vezi cu ochii este o culegere de studii de semiotică a vizualului.

Destinată celor interesaţi de domeniu, mai ales studenţilor, urmăreşte să demonstreze că ochiul, şi creatorul de artefacte vizuale, construieşte imaginile, oricât de simple ar părea unele dintre acestea.

O retorică a vizualului poate revela multe frumuseţi discrete ale lumilor în care ne mişcăm; înţelese, ele ne fac mai bogaţi.

Viaţa e mai mult decât scrisul, îmi spun asta practic în fiecare zi, dar, îmi spun şi asta, eu nu pot percepe viaţa decât prin scris, e diformitatea, monstruozitatea mea. De-asta nu pot renunţa la literatură, cum am vrut de-atâtea ori. Leapădă-ţi pielea, e cel mai greu organ al corpului tău, nu vezi cât te gârboveşte? Fără piele ai fi mult mai dezinvolt şi mai fericit, poate-ai putea chiar să zbori.

Da, dar fără piele n-aş putea trăi.

 

 

Solidaritatea înseamnă să rămâi în mijlocul conflictelor care nu pot fi mereu rezolvate - să rămâi, cu alte cuvinte, cu ceea ce este de nerezolvat, să continui lupta împotriva formelor de putere - capitalistă, rasistă, patriarhală, transfobă - care ne neagă viețile și libertățile fundamentale, care ne-ar răpi, dintr-o singură mișcare, limbajul, dorința și capacitatea de a respira și de a ne mișca liber. Chiar dacă nu ne putem depăși diferențele, le putem duce cu noi, certându-ne în timp ce construim o solidaritate pentru viitor – fiindcă una dintre cele mai urgente sarcini este să identificăm și să amplificăm forța coalițiilor capabile să garanteze libertățile și egalitatea fără de care nicio democrație viitoare nu poate fi demnă de acest nume. - Judith Butler

Această carte este mult mai mult decât un ghid despre cum să amesteci băuturi; este o incursiune profundă în istoria, cultura și arta care definesc fiecare sorbitură, transformând actul de a bea într-o experiență profundă și informată.

Jane Peyton, scriitoare premiată și expertă recunoscută în băuturi alcoolice – prima Pommelier acreditată din Marea Britanie și autoare a succeselor Filosofia Ginului și Filosofia Berii – vă ghidează într-o explorare captivantă. Aflați cum cocktailurile au evoluat de la elixiruri medicinale antice la simboluri de eleganță și rebeliune. De la influența distilării asupra civilizațiilor timpurii la rolul lor în abolirea Prohibiției americane și glamorizarea lor pe marile ecrane de la Hollywood, fiecare capitol dezvăluie fațete surprinzătoare ale acestor băuturi.

Cartea abordează teme variate și captivante:

• Originile misterioase: Cine a inventat cuvântul „cocktail” și cum a evoluat arta distilării?
• Mari personalități ale mixologiei: De la „Profesorul” Jerry Thomas la Harry Craddock, Harry MacElhone și Dale DeGroff, cunoașteți geniile din spatele artei băuturilor mixte.
• Impactul cultural și social: Descoperiți cum Prohibiția, femeile flapper și epoca Tiki au modelat gusturile și obiceiurile unei națiuni.
• Iconuri cinematografice: Cum au devenit Martini-ul lui James Bond și Cosmopolitan-ul din „Sex and the City” simboluri culturale definitorii.
• Glosar detaliat și rețete clasice: Un instrument esențial pentru a înțelege terminologia și a vă inspira propriile creații.

Filosofia Cocktailurilor este o invitație la a privi dincolo de lichidul din pahar, la a înțelege ritualul, inovația și povestea ce se ascund în spatele fiecărui cocktail. O lectură obligatorie pentru oricine dorește să aprofundeze arta și istoria uneia dintre cele mai rafinate forme de expresie a culturii noastre.

Care este, de fapt, relația dintre artă și psihanaliză?

Cu ce instrumente psihanalitice putem înțelege o operă de artă – și cum ne ajută arta, la rândul ei, să ne descifrăm propriul inconștient? În Psihonauții – Psihanaliza artei, Sînziana Ravini ne poartă într-o aventură intelectuală plină de farmec, umor și profunzime, prin 12 capitole ce corespund unor etape și tendințe majore ale esteticii contemporane – din artele vizuale, literatură, film și filosofie. De la mitul lui Oedip la The Matrix, de la Duchamp și Lee Lozano la Martin Margiela, Pierre Huyghe și Marina Abramović, cartea trasează o hartă a inconștientului artistic modern și arată cum acesta este influențat de noile tehnologii, inclusiv de inteligența artificială.

Îmbinând analiza psihanalitică, reflecția filosofică și întâmplări personale memorabile, Ravini scrie cu o libertate rară, transformând teoria într-o formă de literatură vie. Cu pasiunea unui „psihonaut” al ideilor, coboară în abisurile creației, punând în dialog Freud, Lacan, Blaga, Baudrillard, Žižek, Chantal Mouffe, Badiou și Bell Hooks cu miturile moderne și imaginile culturii pop. Filosofia devine aici busolă, arta – teren de explorare, iar psihanaliza – cheia secretă care deschide porțile inconștientului.

Revenirea în țară a Sinzienei Ravini – doctor în filosofie la Heidelberg, conferențiar la Universitatea Sorbona 1, unde a predat estetica, filosofia artei  moderne, psihanalistă de orientare lacaniană, autor de beletristică și eseuri – mă bucură în mod deosebit. Cultura română va putea beneficia de experiențele sale academice și artistice pentru a se diversifica și aprofunda. 
Vasile Dem. Zamfirescu

Arta este cea care ne permite să explorăm vestigiile unei amintiri personale sau colective, să tragem cu ochiul la coșurile de gunoi ale societății, să ne liniștim sau să reactivăm rănile uitate, să ne stârnim fanteziile, temerile și dorințele și să ne conducă pe căi pe care nu ni le‑am fi imaginat vreodată. Arta nu oferă un leac, dar ne poate aduce împăcare cu natura traumatizantă a experienței umane. - Autoarea

Sinziana Ravini a publicat, între altele, teza de doctorat Goethes Schöpfungsmythen (Peter Lang Verlag, 2008), romanul La diagonale du désir (Éditions Stock, 2018) și Les Psychonautes (Presses Universitaires Françaises, 2022). Lucrările sale explorează relația dintre artă, dorință și inconștient, la intersecția dintre filosofie, estetică și psihanaliză. Sinziana Ravini este conferențiar la UNARTE.

Europa natală nu este doar o rememorare a trecutului, ci o încercare de a înțelege mecanismele prin care istoria modelează conștiința individuală. În acest sens, volumul depășește limitele autobiografiei tradiționale și se apropie de o formă de auto-analiză culturală. Experiența personală devine un instrument de interpretare a unei realități istorice mai largi, iar biografia se transformă într-un spațiu de intersecție între individual și colectiv. Relevanța actuală a volumului este evidentă. Într-o epocă în care Europa se confruntă din nou cu tensiuni identitare și politice, reflecțiile lui Miłosz oferă un cadru de interpretare care privilegiază complexitatea și evită simplificările. Europa apare aici nu ca un dat stabil, ci ca un proces în continuă transformare. Pentru cititorul român, această carte poate funcționa și ca o formă de auto-reflecție indirectă. Experiențele descrise de Miłosz nu coincid în totalitate cu cele ale spațiului românesc, dar există suficiente puncte de contact pentru a permite o recunoaștere. Tocmai această combinație de familiar și alteritate conferă textului o forță particulară. - Constantin Geambașu

Cine suntem și încotro ne îndreptăm? Volumul Neumanna. În gură de șarpe ar putea fi așezat sub semnul speculației continue, al unui prezent care nu oferă decât ipoteze de lucru asupra viitorului. Și totuși, istoria umanității, cu toate bunele ei intenții, în toate sferele, fie că e vorba de științe sau de religie, de drepturile omului sau de tehnologie, ne-a pus și la grele încercări, venind ulterior cu o îndreptare. Cu bine-cunoscutul său stil direct și incisiv, Cristian Tudor Popescu ne oferă o carte alcătuită dintr-o sumă de texte care conturează imaginea lumii contemporane și a mecanismelor care o guvernează.

„Eseurile Optzeci și nouă de cuvinte și Praga, poem ce dispare ar putea fi privite, alături de Literatura și națiunile mici și mai ales de Un Occident răpit, ca o tetralogie despre destinul țărilor și culturilor din centrul și estul Europei. Cu gravitate, demnitate și melancolie, Milan Kundera se analizează pe sine ca reprezentant al destinului tragic al acestei regiuni vaste, din care au pornit multe dintre avangardele, mai vechi sau mai noi, ale culturii occidentale, dar care continuă să rămână captivă între două mari presiuni hegemonice ce-o amenință, din direcții diferite, cu dispariția sau cel puțin cu mutismul, prin ocupare de o parte, prin ignorare, de cealaltă. La fel ca întotdeauna, soarta întregii Europe se joacă în Estul acesteia. Expulzat, ca atâția alți creatori est-europeni de literatură, din idiomul în care creează, Kundera s-a trezit dependent de traducerile care, uneori, îl trădau.“ — BOGDAN GHIU

„Împreună, aceste două eseuri alcătuiesc un fel de retrospectivă, distilând filozofia lui Kundera și viziunea sa asupra istoriei Europei în fraze de o limpezime tăioasă.“ — Financial Times

 

O parte dintre studiile publicate în volumul de față au făcut obiectul unor prezentări în cadrul conferinței care a purtat același titlu (Identități, ideologii și politici în Orientul Mijlociu, Mediterana și Asia de Sud), organizată, în 2024, la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, de către Centrul de Studii asupra Orientului Mijlociu și a Mediteranei (structură de cercetare din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie) și Middle East Political and Economic Institute, think-tank din București specializat în problematicile Orientului Mijlociu. Analizele din această carte acoperă subiecte variate, de la hermeneutică coranică la fenomenul islamismului contemporan, și se referă la aspecte sociopolitice, economice, securitare din diferite zone geografice, pornind din Mediterana de Nord (Franța) și de Sud (Maghreb), trecând prin Balcani, Egipt, Orientul Apropiat și Mijlociu, până în Afganistan. Ele se doresc a fi o modestă contribuție autohtonă în domeniul Middle Eastern Studies, dar sunt rezultatul unei autentice pasiuni științifice a fiecăruia dintre autori (unii abia ieșiți de pe băncile universității - sau chiar aflați încă acolo) pentru câmpul său de cercetare.

Marius Lazăr

În volumul de față se cuvin remarcate un sistem de gândire profund coerent și o metodă de interpretare hermeneutică perfect adaptată obiectului în studiu. Temele puse în discuție, teme majore ale gândirii universale, sunt regândite, reproblematizate cu ajutorul unui instrumentar filosofic de certă originalitate. Aproape toate sunt subsumate raportului – invizibil în sine – între viață și moarte, modurilor în care viața manifestă un ascendent asupra morții, sfidând-o în chiar rațiunea ei de a (nu) fi. Dacă moartea ia vieții ultimul cuvânt, acest ultim poate fi însă cel mai relevant, cel mai răsunător, deși deja aproape stins. Este cuvântul vieții de la sfârșit care trage concluzia, semnează despărțirea. Dar este totodată cuvântul tăcut, neștiut, al morții de la început. Același cuvânt și totuși spus altfel, din perspectivele diferite ale posibilității originare și a celei finale.

Este de fapt, în esență, tema dominantă ce traversează captivantele studii de thanatologie filosofică ale lui Horia Vicențiu Pătrașcu, alcătuind o carte ca o casă cu toate ferestrele deschise. Doar în aparență toate, căci pe una dintre ele trebuie să o deschidem noi, privind cât mai departe și mai adânc cu un ochi filosofic întrebător: ceea ce se vede din înaltul ferestrei morții este cu adevărat viața unui a fi care rămâne să fie, darul în sfârșit posibil al nemuririi? Nu e vorba de greu credibila valență soterio-logică a filosofiei, ci de acea luminoasă „privire transfiguratoare” în așteptarea neașteptatului, a vieții ce privește filosofia. Atunci, în acea clipă kairotică, bine-cuvântată, filosofia, la rândul ei, poate privi a-fi-ul vieții – fiindul viu, neprecogitabil, al unei veșnice donații – „în lumina stelelor de pe cer sau în acea cumpănă ce ne-a brăzdat viața”.

Dorin Ștefănescu

Studiile de thanatologie filosofică ale lui Horia V. Pătrașcu reușesc performanța să fie, în același timp, pătrunzătoare și sclipitoare, tulburătoare și dătătoare de speranță, elegante și tonifiante. Pătrașcu scrie cu precizie și gândește cu dezinvoltură, iar erudiția lui e debordantă la limita perplexității: de la Platon și Sfinții Părinți, prin Albrecht Dürer și Desiderius Erasmus, până la Martin Heidegger și Gershom Scholem nimic nu pare să-i fi scăpat. Cum să devii nemuritor se citește nu doar cu mare placere, dar și cu mult folos. Cartea te poate face, dacă nu nemuritor, ceva mai bine pregătit să-ți accepți condiția precară și muritoare.

Costică Brădățan

Prefață de Andrei Pleșu

„Cartea lui C.S.Lewis nu e, nici pe departe, o pledoarie pentru îndoială. Ea ne dă doar dreptul de a nu confunda credința cu «știința», de a prefera drumul aventuros și complicat spre Dumnezeu «instalării» mieroase, birocratice, în bunăvoința Lui. Poți avea, desigur, și șansa unei iluminări salvatoare, poți fi, eventual, un beneficiar al Harului, astfel încât, prin lucrarea Lui, să te dizolvi în lumina primitoare a Creatorului. Dar asta nu înseamnă că dacă te lovești și de întuneric, de întrebări, de nesiguranță ești evacuat – necreștinește! – din efortul accidentat al Căii. Ba poate că abia atunci, asemenea lui Iov, provoci reacția limpezitoare a lui Dumnezeu.“ — ANDREI PLEȘU

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

În top 10 al celor mai bune 100 de cărți din secolul XX – National Review

Modernitatea a subminat prestigiul și statutul obiectiv al virtuților și al moralei, creând ceea ce C.S. Lewis numește „oameni fără piept“, oameni lipsiți de sălașul simbolic al curajului, onoarei și responsabilității. Cartea reunește trei conferințe susținute de autor în februarie 1943, la Universitatea din Durham, în plin război mondial. Pentru a dovedi că raportarea la o normă absolută și morala constituie fapte obiective, definitorii și universale pentru om, C.S. Lewis invocă mari nume ale gândirii grecești, romane, iudaice și creștine, precum Platon, Aristotel, Augustin, Toma d’Aquino, alături de maeștri ai gândirii orientale, Confucius sau înțelepții hinduși. Cartea se înscrie în rândul celor mai clarvăzătoare critici ale omului modern și postmodern. Obișnuit să considere adevărul și dreptatea niște chestiuni subiective, interpretabile, omul actual și-a pierdut criteriul essential care poate să-i confere rezistență în fața tiraniei și totalitarismului.

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“ — ANDREI PLEȘU

Volumul “Pe:trecere” este o culegere de texte scurte și moderne, scrise de Ruxandra Donose mai întâi în cadrul proiectului lansat pe Facebook, “Ficțiuni reale”, apoi continuate pe cont propriu într-o ramificare tematică surprinzătoare potrivită cu existența scriitoarei care călătorește, cântă, meditează, analizează lumea și, pentru că viețuiește în afara țării, alchimizează dorul de casă în forme de artă surprinzătoare.

Cele cinci capitole ale cărții sunt însoțite de desene create special de marele artist Gigi Căciuleanu, un maestru al dansului, al coregrafiei, al poeziei și al desenului, cartea căpătând astfel, și la propriu, și la figurat, culori noi.

“A trasa linii, pe hârtie, în spațiul real sau virtual, a cânta, a dansa… Este o ACEEAȘI lume a liniilor: curbe, frânte sau drepte, ondulate, întortocheate…
Litera și vorba, vocea și mișcarea sunt înșiruiri, construcții de linii: Desene. Poeme. Note pe partituri muzicale. Scrisori.
Precum meandrele unui fluviu, valurile mărilor, dansul norilor sau orbitele cosmice, drumurile noastre sunt și ele linii. Prin viață, în minte, în suflet… Care pot revela tot atâtea adevăruri pe câte lucruri tăinuiesc. Aceste ascunzișuri à double sens sunt metaforele. Care formează și prețiosul material al viselor” Gigi Căciuleanu

“Vocea Ruxandrei Donose locuiește în text cu amestecul de fervoare și vibrantă delicatețe cu care ia în stăpânire o scenă. Scrierile ei sunt stampe japoneze, tablouri care surprind arhitectura umană în devenire, în spasm, în zbucium, pe o scară din casa copilăriei, la volan, într-un album de fotografii, la telefon, sub reflectoare, în interioare tapetate cu intensități emoționale, pe scenă. O trecere între atunci și acum, între amintire și proiecție, între identități care se perindă nevralgic și, în același timp, muzical. Ruxandra Donose se scrie pe sine dincolo de granițele Divei, cu ochiul inundat de sunet și urechea invadată de culoare. Richard Strauss și Nietzsche, Aznavour și Lady Vengeance, Puccini și starea de acasă, „labirintul însuși”, anarhia verilor cotropite de iasomie și un Siegfried dependent de întunericul care-i înfășoară iubita, „ca un boa de pene negre”. Toate acestea se țes vizual în ilustrația semnată Gigi Căciuleanu, care fuzionează cu mozaicul de povești, de momente din care se recompune viața, între familiaritate și excepțional, în pe-trecere” Ioana Bâldea Constantinescu

Ruxandra Donose este născută la București, într-o familie de muzicieni. Mama, Maria Donose, a fost profesoară de teoria muzicii, iar tatăl, Vasile Donose, compozitor și muzicolog celebru, autor de cărți în domeniul esteticii muzicale.

A studiat pianul de la vârsta de șase ani și a absolvit liceul de muzică “George Enescu” la secția pian. A decis, totuși, să nu devină pianistă, ci s-a lăsat revendicată de arta cântului și de aptitudinile sale vocale unice. A absolvit  Universitatea Națională de Muzică din București la secția canto și a început, de foarte tânără, o carieră muzicală de mare succes, devenind una dintre cele mai cunoscute și apreciate mezzosoprane din întreaga lume.

Ruxandra Donose a cucerit publicul tuturor marilor teatre de operă și critica de specialitate, evoluând pe scenele lirice cele mai însemnate, de la Opera de Stat din Viena și Covent Garden, până la Metropolitan Opera din New York sau teatrele din Tokyo și Beijing. Cu o carieră marcată de o versatilitate rară, artista a evoluat cu eleganță firească de la puritatea stilului belcanto și profunzimea partiturilor mozartiene către universul dramatic wagnerian sau cel al creației contemporane, fiind mereu apreciată pentru culoarea specială a vocii, omogenitatea registrelor, eleganța frazării, precum și pentru expresivitatea scenică remarcabilă. Având un repertoriu vast, ce cuprinde peste 80 de roluri de operă, și o discografie impresionantă, Ruxandra Donose a fost recompensată cu premii prestigioase precum Echo Klassik sau o nominalizare la premiile Grammy pentru Stabat Mater de Dvořák (apărut la Deutsche Grammophon). Recunoașterea sa internațională este în permanență dublată de o legătură profundă cu rădăcinile sale, fiind distinsă de Statul Român cu ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, laureată cu Premiul pentru Cultură „Constantin Brâncoveanu” și celebrată ca un veritabil ambasador al culturii române peste hotare.

Biografia sa solistică strălucită este însoțită de o profundă și remarcabilă activitate intelectuală și academică. Ruxandra Donose este profesor universitar doctor și profesor de onoare la Universitatea „Anton Bruckner” din Linz, Austria, vorbește cursiv șase limbi și își urmează pasiunea pentru scris în trei dintre ele. Este căsătorită și are doi copii, Anna și Max, care îi urmează destinul artistic, amândoi îmbrățișând diverse specialități muzicale.

La un sfert de secol de la debutul in volum cu „Adevar si democratie” (Editura Paideia, Bucuresti, 2001), Lucian Sarbu revine cu o noua culegere de eseuri scrise la fel de limpede, critic, argumentat, pe un ton adesea colocvial.

Precum stiu multi dintre cititorii sai, dat fiind ca este foarte activ pe retelele sociale, Lucian Sarbu are o viziune de stanga nu doar politica, ci si filozofic-existentiala. Daca in cartea de debut aceasta era doar schitata in reflectiile legate de educatia adultilor, axata pe distinctia dintre opresori si oprimati, sau in criticile punctuale la adresa neoliberalismului, in Perspectiva inversa ea este devoalata fara inhibitii, cu aplomb, ba chiar si cu o anumita radicalitate sustinuta insa de argumente din diverse domenii: filozofie, economie, psihologie, istorie. Leonid Dragomir

Daca ar fi sa aleg un singur titlu din Perspectiva inversa, o carte care, in paranteza fie spus, ofera cititorului avantajul stilului direct si al argumentarii limpezi, acesta ar fi cu siguranta cel care mi-a dat si cel mai mult de gandit dupa parcurgerea lui: Ciclurile de 40 de ani ale istoriei Romaniei. Tema ciclurilor nu e noua; s-a ocupat de ea si Kondratiev, dar aplicata asupra istoriei nationale tema devine cu atat mai captivanta, iar ciclurile de 40‒45 de ani din istoria noastra recenta sunt usor de conturat dupa ce Lucian Sarbu le arata trasaturile comune, tendintele de fundal, vectorii de suprafata care le modeleaza, modul in care adoptam si apoi abandonam cate un hegemon de conjunctura. Cristian Dogaru

„În paginile pe care le adună aici PS Mihai Frățilă se află un aliaj, special și vizionar, de limpezime, credință și lumină. Ivit din mijlocul unei lumi tulburate, textul posedă claritatea privirii ce duce spre un alt cer. Lectura acestei cărți este o poartă ce ni se deschide: frazele ei ne conduc pașii spre un prag al intensității discrete. Umanul și divinul se întâlnesc, sub semnul înțelepciunii și al speranței.“ — IOAN STANOMIR

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția? Despre întâietatea onestității vizavi de capacitatea (interesată!) de a seduce, despre încântarea de sine – inamicul principal al mărturiei creștine –, dar și despre alegeri care nu se vor irosi încerc să vă întrețin în paginile acestei cărți.“ — MIHAI FRĂŢILĂ

MIHAI FRĂȚILĂ, episcop greco‑catolic de București, s‑a născut la Alba Iulia în 1970. A studiat teologia la Roma, ca bursier al Colegiului Pontifical Pio Romeno, singura instituție românească din Cetatea Eternă aflată sub patronajul Vaticanului, și la Paris. Între anii 2005 și 2007 a fost rector al acestui așezământ. A scris eseuri în care a aprofundat relația dintre speranța creștină și sfâșierile sufletești ale omului contemporan: Dumnezeu este acolo unde dorește să te întâlnească. Simplitatea în fragmente (2005), Lumina este un dar al Cerului. Privind viața prin ochii lui Dumnezeu (2007), „Cu o singură gură şi o singură inimă“. Liturghia altfel (2007), Curajul de‑a improviza. Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieții (2014), Rigoarea speranței (2015), Paștele memorabil. Cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o ușă se închide (2020). La Humanitas a publicat: Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării (2016), Există o zare. Despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct (2019), De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți. Un jurnal din vremea pandemiei (2021), Aventura dez‑amăgirilor. Despre risipa lui Dumnezeu (2023) și a contribuit la volumele colective Ce vrăji a mai făcut pisica mea (2023), Ce pozne‑a mai făcut cățelul meu (2024), Scrisori pentru cititorii din 2125. Un epistolar pe mai multe voci (2025).

„Dăm de proști la tot pasul: în familie, la birou, pe stradă, la piață, în trafic, printre prieteni și colegi, în instituții, partide,biserici și asociații. Ne amuză, ne enervează, ne plictisesc, ne deprimă, iar uneori sînt chiar chitiți să ne facă rău. Ce ne facem, așadar, cu atîția proști? Cum facem să nu ne strice cheful de viață, să nu ne contamineze, să nu ne prindă în capcana prostiei lor? Și cum evităm capcanele prostului interior care sălășluiește în fiecare dintre noi?” - Theodor Paleologu

O carte care oferă nu doar posibile răspunsuri, ci și context pentru aceste întrebări, pornind de la rădăcinile prostiei și trecînd prin soluțiile cîtorva minți strălucite sau curente de gîndire de-a lungul istoriei – de la Socrate la cinici, stoici sau creștini și pînă la Erasmus, Voltaire, Caragiale, Flaubert sau... Paleologu însuși.

Theodor Paleologu, fost elev al École Normale Supérieure și doctor în filosofie politică, predă în prezent la Casa Paleologu.

THEODOR PALEOLOGU, fost elev al École Normale Supérieure, doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris) și al Universității Ludwig-Maximilian (München), cercetător postdoctoral la Notre Dame și Harvard, a predat la Bard College Berlin, a fost ambasador la Copenhaga și ministru al Culturii, iar în prezent predă la Casa Paleologu. La Editura Trei, a mai publicat Patologiile puterii și Cine mai oprește Apocalipsa? (ambele în 2025).

Cartea aceasta se apleacă asupra unor dezbateri care obsedează în prezent societatea: teoria genului, drepturile animalelor și eutanasia. Ele au dat contur unor noi forme de activism, iar disciplinele care le abordează – studiile de gen (gender studies), studiile despre „emanciparea animalelor“ (animal studies), respectiv bioetica – s-au impus deja în mediul academic occidental. Totuși, când citim textele fondatorilor acestor discipline (John Money, Judith Butler, Peter Singer, Donna Haraway și alții), ne dăm seama că, dincolo de bunele lor intenții declarate, se desprind consecințe absurde, dacă nu chiar abominabile.

Jean-François Braunstein a parcurs miile de pagini ale acestor gânditori atât de influenți azi și le-a analizat ideile, contradicțiile, experiențele personale. A găsit în noile teorii aceeași eroare fundamentală: dorința de a șterge toate granițele – dintre sexe, dintre animale și oameni, dintre vii și morți. Concluzia e, dimpotrivă, un apel la confruntarea cu aceste granițe, care sunt parte din identitatea noastră și ne conferă substanță: să nu dăm uitării umanitatea de dragul unei filozofii care a luat-o razna!

„Un eseu de neratat, care arată că, dincolo de scopurile nobile pe care le afișează, teoriile abstracte contemporane au consecințe terifiante.“ — Le Figaro

„O carte aprigă și cu mult haz, totodată solidă și bine argumentată, despre excesele filozofice cu atât mai îngrijorătoare cu cât par să fie pavate cu cele mai bune intenții. O surpriză excelentă.“ — Atlantico