Eseistică

Volumul ,,Mihai Sora. Omul dialogal" este o introducere in gandirea filosofica a lui Mihai Sora, realizata atat printr-o expunere a problematicii si mizelor prin­cipalelor sale carti, abordate cronologic, cat si prin sugestii cu privire la personalitatea sa, asa cum i s-a dezvaluit lui Leonid Dragomir in intalnirile pe care le‑a avut de-a lungul mai multor ani.

Generat şi girat de o consistentă experienţă în evaluarea cercetării doctorale din două tărâmuri conexe ale ştiinţelor umaniste, filologie şi filosofie, noima acestui volum este de a contribui la risipirea suspiciunii care pare să învăluie tot mai mult ideea de doctorat în România. Dincolo de butaforiile responsabile pentru suspiciunea amintită, cultivată otova şi sub imperiul voinței impulsive, există şcoli doctorale de veritabilă elevaţie axiologică.

O lamentație la adresa unei lumi pierdute și o celebrare a suferinței umane și a imaginației religioase. Povestea unui geniu spusă de muzica sa, un vitraliu care iluminează și înalță epoca modernă în 100 de venerații reverent-ireverențioase, o demonstrație că limbajul nu trebuie să se încheie unde începe muzica.

Dacă bucătăria s-ar transforma în refugiul tău de calm și senin? Un vis prea frumos ca să fie adevărat? Dominique Loreau ne arată că nu este imposibil. Inspirându-se din cultura japoneză, al cărei principiu de bază este „bucură-te cu puțin și înnobilează-ți existența de zi cu zi”, Dominique Loreau ne învață... poezia bucătăriei: cum să gătim fără rețete, păstrând în minte legile fundamentale ale sobrietății – ingredientele de calitate, doar ustensilele necesare și o atitudine responsabilă.

Colecţia ,,Idei esenţiale" îi face cunoștință cititorului cu lucrări de referință din patrimoniul cultural universal care aduc în prim-plan concepte din filosofie, psihologie, economie, politologie sau spiritualitate. O colecție de cărți ale autorilor clasici care au contribuit, prin ideile lor, la fundamentarea lumii așa cum o cunoaștem astăzi, idei către care, indiferent de vârstă, ne îndreptăm pentru a dobândi o perspectivă completă asupra prezentului schimbător, a trecutului încețoșat și a viitorului incert. Ideile care, în ultimă instanță, ne-au fost esențiale pentru a deveni înțelepți, curajoși, umani.

Cum să lecuieşti un fanatic reuneşte o serie de excelente eseuri şi un interviu al lui Amos Oz pe teme care, prin stringenţa problemelor subsumate lor, ar trebui să figureze pe o „ordine de zi" a gândirii fieşcăruia dintre noi: fanatismul religios, conflictele culturale, relaţia cu celalalt, acceptarea diferenţei, nevoia de compromis inteligent. Lucid, ironic, perfect argumentat si informat, proaspăt şi profund, discursul lui Amos Oz deschide o nouă perspectivă, cea mai bună dintre cele posibile.

Brianna Wiest, autoarea bestsellerului „Tu ești muntele”, este foarte apreciată pentru eseurile ei motivaționale, care îmbină într-un mod accesibil psihologia și filozofia. Volumul de față reunește texte inedite și articole publicate online, citite de milioane de oameni din întreaga lume.

Pentru Brianna, cea mai importantă întrebare este: cum dobândim fericirea? Ca să găsim răspunsul, ne propune o multitudine de teme de reflecție ce ne vor ajuta să stabilim mai întâi care sunt scopurile vieții noastre și cum le putem îndeplini.

Una dintre ideile de bază ale cărții este că trecutul nu reprezintă o realitate bine determinată, ci o suită de amintiri mereu schimbătoare. Această perspectivă ne ajută să privim experiențele dureroase care ne-au marcat viața nu ca pe obstacole, ci ca pe mijloace pentru a obține fericirea.

Profesorul Aurel Codoban construiește scenarii teoretice strânse și clare (dacă gândul tău e limpede, căci ruminat îndelung, expresia nu poate fi decât limpede și ea, credea D.D. Roșca, cel dintâi invitat la noul simpozion al ideilor), în marginea cărora provoacă neobosit exerciții aplicative, demontări cu schepsis, răsfrângeri surprinzătoare, cu aceeași gesticulație calmă, rafinată și tandru ironică. Tandra ironie e detectabilă, de altminteri, în tot ce scrie A.C.: pătrunde în miezul fierbinte al subiectului înarmat cu bibliografii străbătute la pas și în ritmul gândului alert, dar și cu fine, subtile intuiții, păstrând mereu o distanță sinonimă cu atingerea. Să mai adaug aici inconfundabila grație a frazei care face ca o convorbire cu el (lectura capătă, în cazul cărților sale, această înfățișare de taifas inteligent) să fie mereu firească și eliberată de prejudecăți.

S‑ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într‑o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într‑o formă mai blândă.

Teoria corzilor adună pentru prima oară celebrele eseuri despre tenis ale lui David Foster Wallace, însoțite de o elegantă introducere a scriitorului John Jeremiah Sullivan. Apărute la vremea lor în cunoscute reviste americane, cele cinci „tururi de forță” sunt scrise deopotrivă cu priceperea competitorului și entuziasmul obsesiv al fanului.

La câteva secole după infamele vânători de vrăjitoare din Europa și Statele Unite, vrăjitoarele continuă să fascineze: ca personaje negative în basme, ca protectoare ale cultelor păgâne și ca simboluri ale feminismului. Vrăjitoarele sunt deopotrivă victime și rebele. Dar cine sunt femeile care au fost acuzate și adesea ucise pentru vrăjitorie? Ce tip de femei au fost cenzurate, eliminate și reprimate timp de sute de ani? 

Mona Chollet vorbește despre trei categorii de femei care au fost acuzate de vrăjitorie și persecutate: femeia independentă, femeia fără copii și femeia ajunsă la maturitate. Examinând societatea modernă, Chollet argumentează că aceste femei continuă să fie hărțuite și blamate, confirmând că persecuția vrăjitoarelor nu marchează un moment istoric izolat, ci confirmă misoginia aparent nesfârșită a societății ce pedepsește femeile pentru gândurile și acțiunile lor. 

Solid argumentată, Vrăjitoare își propune să unifice imaginea mitică a vrăjitoarelor cu cea a femeilor din zilele noastre care caută să-și trăiască viețile în propriii lor termeni. 

„O examinare discursivă care invită la regândire, realizată de o voce elocventă a feminismului francofon... În Franța de astăzi, Chollet a apărut ca o revoluționară calmă, împotrivindu-se clișeelor și patriarhatului care le modelează... În Vrăjitoare demonstrează că decizia de a merge împotriva curentului – mai ales prin faptul că nu are copii – devine inevitabil un act politic, chiar un act de rezistență.” – Rachel Donadio, The New York Times Book Review

„Într-adevăr, această carte te va face să te înfurii pe forța statornică a misoginiei, dar, totodată, te va face să strigi: «Trăiască vrăjitoarele!», iar asta o face musai de citit.” – NPR

Publicat în 1983, în revista Le Débat, „Un Occident răpit” este uluitor prin acuratețea chirurgicală a analizei epocii și prin capacitatea vizionară de a prevedea dilemele Europei în secolul XXI. Elegie pentru Europa și îndemn la recuperarea valorilor culturale ale acesteia, ca unică modalitate de salvare în fața pericolelor Istoriei și dezintegrării, eseul lui Milan Kundera reprezintă o adevărată profesiune de credință, la fel ca discursul Literatura și națiunile mici, citit la un congres al scriitorilor din Cehoslovacia în 1967, înaintea Primăverii de la Praga. Înainte și după stabilirea în Franța, Kundera se dovedește, prin aceste două texte incluse în volumul de față, un adevărat umanist militant, al cărui demers îmbină idealismul cu luciditatea și realismul cu speranța.

„Recomandările iubitoare” din acest volum sunt tot atâtea exerciţii de admiraţie. În răspăr cu duhul demolator şi resentimentar al epocii, Teodor Baconschi recomandă autori, artişti şi gânditori, cărţi şi filme de neocolit. Cu mână sigură, alege ce-i mai bun, creionând astfel un adevărat canon cultural. În acest panteon subiectiv se regăsesc Stendhal şi Camus, Monseniorul Ghika, Nicolae Steinhardt şi Robert Schuman, Nicolás Gómez Dávila şi Martin Buber, Jacob Taubes şi Olivier Clément, Federico Fellini şi Horia Bernea... Marii autori sunt elogiaţi alături de exegeţii lor: Epictet şi Ioana Costa, Grigorie Palama şi Preasfinţitul Ignatie Trif, James Joyce şi Mircea Mihăieş, Mircea Eliade şi Wilhelm Dancă. Teodor Baconschi nu-i uită nici pe truditorii în câmpul erudiţiei academice, ci laudă izbânzile unor Corin Braga, Alexander Baumgarten, Aurelian Crăiuţu, Eugen Ciurtin sau Bogdan Tătaru-Cazaban.

Într-o lume obișnuită cu mediocritatea și complezentă cu lipsurile și slăbiciunile proprii, o pledoarie pentru posibilitatea virtuților, ancorată în experiența religioasă, este nu numai bine-venită, ci și necesară pentru promisiunea statornică a demnității și a nobleței umane. Acoperind tematici intense și profund intime, precum speranța, fidelitatea, iubirea, moderația, bunătatea, frica, modestia, politețea, eseurile cuprinse în acest volum vorbesc fiecăruia și fiecăreia dintre noi în cuvintele după care tânjeam, în încercarea de a articula nevoia de apropiere, suflu interior, deschidere totodată spre umanul și divinul din noi. „Inteligența inimii” este acel nod fundamental în care sinele se întâlnește cu celălalt și cu cerescul, în care înțelegerea și iubirea se contopesc, în care existența și transcendența capătă sens și nemărginire. „Dacă cerul vieții este inima, Dumnezeu este cerul inimii”, scrie atât de viu și de frumos Bogdan Tătaru-Cazaban.

Paginile care urmează reprezintă o selecție atent realizată a unora dintre cele mai expresive, uneori surprinzătoare, adesea relevante și revelatorii, dar întotdeauna pline de înțeles, vorbe ale Reginei Maria a României. Firește, fără urmă de pretenție a exhaustivitatii.

Este cunoscut faptul că Regina Maria a fost și o scriitoare desăvârșită, martore fiind sutele de pagini care au rămas în urmă Majestății Sale. Pe lângă stilul remarcabil, Regina a presărat în multe dintre scrierile sale și bucăți din experiență să vastă de viață, rezultând astfel texte, fraze, propoziții cu o volabilitate fără margini în timp și în spațiu. Exact că cele pe care le veți citi în acest album. Și pe care, trag nădejde, vi le veți aminti și odată ce cartea va fi închisă, la nevoie sau, pur și simplu, de și cu plăcere.

Astfel întră în discuție scopul, dar în același timp și noutatea acestui volum, care aduce în față cititorului câteva dintre cele mai sugestive mesaje ale Reginei, scrise de-a lungul vieții, organizate intr-o manieră originală. Deși aparțîn unei alte epoci - și, cel puțin pe alocuri, este recomandat să ținem cont și de acest lucru - pasajele semnate de Regina Maria din acest album își păstrează, cred, în foarte mare măsură, actualitatea și relevanță.

Despre așteptare explorează aceste întrebări și altele asemenea. Aducând în discuție câteva exemple fascinante, de la reflecțiile filozofului Henri Bergson pornind de la un cub de zahăr până la picturi ale lui Ferdinand Hodler și texte de Rainer Maria Rilke, Elizabeth Bishop și Raymond Carver, Harold Schweizer analizează din multiple perspective acest fenomen pe cât de prezent, pe atât de des trecut cu vederea. De la disperare la speranță, trecând prin plictiseală și absurd, autorul propune o filozofie a așteptării, înțelegând-o nu ca simplu segment de timp ce trebuie traversat, ci ca pe o condiție a ființei omenești.

Sherry Turkle, profesoară de științe sociale la MIT și specialistă în domeniul tehnologiei informației și comunicării, ne arată că există cel puțin o victimă neașteptată a dependenței noastre de tehnologie. Folosirea excesivă a mijloacelor digitale de comunicare a dus la scăderea calității conversațiilor directe și a relațiilor umane, împiedicându-ne să aprofundăm informațiile și să-i ascultăm cu adevărat pe ceilalți. „Redescoperirea conversației” este o lectură obligatorie pentru toți cei interesați de modul în care tehnologia ne influențează viața și de felul în care ne putem reconecta cu semenii la un nivel mai profund.

„Un îndemn către prețuirea intimității comunicării directe și spontane.“ — Kirkus

Cele trei eseuri cuprinse în acest al doilea volum din „Parerga et paralipomena” (1851) – culegere târzie, apărută la 33 de ani de la publicarea primului volum din „Lumea ca voinţă şi reprezentare” – nu reprezintă o simplă anexă a acestei opere, ci complementul ei necesar, care a pregătit succesul fulgerător şi recunoaşterea generală a gândirii lui Schopenhauer din ultimul deceniu de viaţă.

Primul dintre aceste eseuri, „Despre filozofia de universitate“, conţine o analiză, extrem de actuală şi astăzi, a mecanismelor pătrunderii și impunerii ideologiei oficiale în mediul academic, cu consecințe mergând de la bizarerie și ridicol până la trădarea adevărului, la anihilarea spiritului critic și la compromiterea formării intelectuale a tinerei generații. Cel de al doilea eseu, „Despre inten­ţionalitatea vizibilă din destinul individului“, merge pe urmele eforturilor vechilor greci de explicitare a forţelor invizibile care determină evenimentele vieţii individuale. O sută de ani mai târziu, C.G. Jung va elabora noțiunea de „sincronicitate“ pornind de la concepția dezvoltată aici de Schopenhauer. În ultima scriere din volum, „Eseu despre vederea de spirite și altele conexe“, îl regăsim pe Schopenhauer confruntat cu o serie de mărturii privitoare la așa-numitele fenomene oculte, cărora le propune o explicaţie unică. Demersul său reușește atât să conserve premisele kantiene ale dualității fenomen–lucru în sine, cât și să aducă o dovadă supli­mentară în favoarea propriei teorii a voinței, care va constitui una din sursele de inspiraţie ale psihanalizei freudiene.

Această carte se referă la istoria Bisericii primare, la primele patru sau cinci secole, și la modul cum creștinătatea s-a născut din cultura Antichității târzii. Principalul scop al scrierii mele este să atrag atenția asupra naturii radicale și specifice a noii religii în acel context […]. Enunțat în cea mai elementară și plină de optimism formă, argumentul meu este că, mai întâi, dintre toate marile tranziții care au marcat evoluția civilizației occidentale, în salturi sau treptat, politic sau filosofic, social sau științific, material sau spiritual, una singură – triumful creștinismului – poate fi considerată pe deplin o „revoluție”: o revizuire a viziunii dominante pe care umanitatea o avea asupra realității, atât de atotpătrunzătoare în influență și de vastă în consecințe, încât a creat o nouă concepție despre lume, despre istorie, despre firea umană, despre timp și despre binele moral.

Stephen Greenblatt cercetează figurile marilor tirani din piesele lui Shakespeare – Richard III, Macbeth, Lear, Coriolan – pentru a răspunde la o întrebare mereu actuală: cum e cu putință ca o națiune să încapă pe mâna unui despot? Cartea de față nu este numai excursul unui specialist de primă mână în opera shakespeariană, ci și, înainte de toate, o analiză strălucită a ideii de putere, dincolo de epoca în care ea se manifestă. Care sunt circumstanțele sociale, dar și resorturile psihologice care fac posibilă ascensiunea la putere a unor personaje patologice și ce urme lasă acestea pe chipul lumii în care trăim? Referințele la lumea ficțională și istorică a lui Shakespeare, precum și aluziile la tiranii prezentului zugrăvesc un tablou viu al corupției umane, la fel de actual și astăzi.

Omul robotizat, omul protetic, omul bionic, cyborg-ul, hibridarea omului cu mașina, transferul de conștiință... Sunt doar câteva dintre temele unor preocupări ce păreau cândva doar science-fiction, dar care încep să devină realitate și sunt promovate pe scară tot mai largă de un curent ideologic numit transumanism.

„Venim pe lume echipați cu «Dumnezeu», altfel spus cu nevoia de a da nume vastității, acelui «Ceva» gândit în toate sensurile posibile ale nelimitatului. Dumnezeu este arhetipul perfecțiunii de care am nevoie pentru a trece dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e «cuierul» ontologic în care ne agățăm nevoia de absolut, idealul, dorința fierbinte, speranța și frica de moarte. Nu facem decât să-l înjosim căutându-l prin ceruri, văzduhuri și galaxii. Pentru a-l găsi, ne-ajung galaxiile dinlăuntru, «cămările infinite ale spiritului nostru» (Sf. Augustin).“

„Dumnezeu nu stă cu ochii pe tine, nu e arbitrul vieții tale. Nu pedepsește, nu răsplătește. Este doar reper și idee. Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca să poți apoi, având măsura a ce se cade și a ce nu, să stai cu ochii pe tine. Nimic din ce faci bun nu e menit să te salte în ochii lui și să sfârșească răsplătitor cu un loc călduț în rai. Totul, în raportarea la el, se petrece pentru a te întoarce la tine. Dumnezeu nu te judecă, ci te ajută să te judeci prin ochii lui, ca și cum ar fi și s-ar uita la tine. Dumnezeu e «banca din cer» în care ne-am depus tot capitalul moral.

Dar nu e bine să crezi că ai, în contul transcendenței, mai mult decât ai. Tot ce primești primești prin ricoșeu din ideea orientativă de Dumnezeu. În tot ce faci. Tot prin el îți măsori derapajele și căderile; la limită, ticăloșiile de ființă neîngerească. Însă e tare greu să-ți reglezi de-a lungul vieții cântarul interior care-ți permite să nu trăiești cu o falsă imagine de sine. Neexistând un tribunal divin, nu vei primi niciodată un certificat de bună purtare. Lui Dumnezeu nu-i ceri, iar el nu-ți dă. N-ai cu cine negocia. Obligația care-ți revine la ieșirea din viață este – dacă te-ai uitat bine la el – să-ți fi numărat singur păcatele.“ — GABRIEL LIICEANU

Ilustraţia de pe copertă: Pescar (simbol al lui Isus), mozaic, sec. VI, Biserica Sfinţilor Lot şi Procopius, Khirbet al-Mukhayyat (Nebo), Madaba, Iordania

Cutremurarea temeliilor (The Shaking of the Foundations -1948), este una din cartile care l-au facut cunoscut pe Paul Tillich in afara mediilor filosofice sau teologice, aducandu-i foarte repede celebritatea. Scrisa la scurta vreme dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial - eveniment care prin atrocitatile si milioanele de victime pe care le-a produs a zdruncinat toate valorile pe care se intemeiase umanitatea pana la acea data, cartea este o meditatie grava asupra conditiei umane in noile conditii create de durerosul conflict. Temeliile de pana atunci ale relatiilor omului cu semenii, cu lumea si cu el insusi au fost intr-atat de clatinate incat vechile solutii s-au dovedit neputincioase, fiind necesare noi abordari, noi solutii. In ciuda acestei experiente tragice, eshatologia lui Tillich nu se construieste atat pe nelinistea sau angoasa apropierii iminente a sfarsitului, cat mai ales pe speranta neclintita intr-un viitor mai bun.

,,În pofida evidențelor, a adevărului criminalității regimului bolșevic, credincioșii marxiști și neomarxiști sînt de neclintit, toți cei care depun mărturie în contra comunismului sînt catalogați drept mincinoși, vînduți capitalismului, americanilor, etc.''

Profundele schimbări ale lumii contemporane au condus la configurarea unei noi paradigme civilizaționale. În centrul acesteia, se deschide o criză identitară europeană, marcată de succesivele mutații geopolitice, de pericolele naționalismului ori ale ideologiilor de extremă stânga, precum și de impactul rețelelor sociale, în umbra cărora s-a ivit o dimensiune virtuală dezagregată, lipsită de un autentic reper spiritual de sorginte creștină. Pe marginea acestor subiecte de reflecție, Teodor Baconschi, rafinat eseist și diplomat, și Alexandru Gussi, politolog, doctor al prestigioasei Sciences Po din Paris, reconstituie tabloul antropologic al spațiului public european din zilele noastre, aflat într-un sinuos proces de redefinire identitară. Recuperarea memoriei europene prin recursul la narațiunile sale fondatoare, apărarea libertății și a democrației în fața recentelor asalturi ale imperialismului rus, revigorarea societății românești sub impulsul eroismului colectiv ucrainean – toate acestea se dovedesc a fi, de-a lungul unui dialog captivant, tot atâtea teme esențiale ce stau la baza unei etici a responsabilității și a unor modele sociale capabile să fixeze centrul politic necesar unei noi recalibrări instituționale și comunitare.

„Clepsidra onirică a Monicăi Pillat, lamura întregii sale opere, unde memoria se lasă colindată ca o catedrală, cuprinde perfect esenţa poeziei şi efluviile confesiv-mărturisitoare din multele cărţi închinate acestei familii, dedicate cărturăriei, mirajelor naturii, simţului artistic şi etosului creştin.” Dan C. Mihăilescu

Chiar și un cititor neavizat este, de regulă, conștient că versiunile ortodoxe ale Bibliei au un specific al lor și că cele protestante au, de asemenea, caracteristici care le deosebesc în mod evident de cele ortodoxe. Cititorii familiarizați cu Scriptura sesizează diferențele, dar rareori pot oferi explicații pentru ele, deoarece în numeroase cazuri rădăcinile fenomenelor care au dus la apariția divergențelor dintre două sau mai multe traduceri ale Bibliei coboară adînc în istorie, iar lămurirea lor presupune o cercetare pe măsură. Un astfel de studiu stă la baza lucrării de față, situată la confluența dintre mai multe domenii de studiu.

Carte și CD cu o selecţie din emisiunile radio

Selecție și prezentare de Cătălin Cioabă

Cuprinsul CD-ului

ÎN DIALOG CU MIRCEA ELIADE

1. Să nu te lași strivit de timp (26:36) 2. Rezistența împotriva timpului (17:13) 3. Mircea Eliade și obsesia României (19:54)

ÎN DIALOG CU EUGEN IONESCU

4. Comunismul este cea mai mare escrocherie a secolului 20 (19:57) 5. Pentru tăcere am ales pictura (33:19) 6. Eram un golan (25:55) 7. Eugen Ionescu (12:00)

„EXILUL ESTE O ȘANSĂ ȘI UN BLESTEM“

8. Exilul este o șansă și un blestem (28:48) 9. Plagiatul ca boală națională (35:24) 10. Adevărul ca șoaptă esențială (10:46)

„SFÂRȘIT DE VEAC ÎN ROMÂNIA“

11. Nu s-au limitat numai la vorbe (18:29) 12. Cum să te dezbari de comunism? (19:35) 13. Sfârșit de veac în România (15:26) 14. S-a comis o eroare, o gravă eroare (08:35) 15. Perfidia vinovată a tovarășilor de drum (35:14)

Antologie şi prefaţă de Vladimir Tismăneanu

2023, ANUL MONICA LOVINESCU

„O spun cu deplină responsabilitate și convingere – în cultura română, Monica Lovinescu a fost cea mai rafinată cunoscătoare, exegetă, analistă a fenomenului comunist. A pledat ca nimeni altcineva pentru demontarea și demistificarea pretențiilor ideologice ale totalitarismului comunist. A surprins legăturile de adâncime, infraraționale, dintre comunismul românesc (și nu numai) și variile încarnări ale fascismului. Când regimul comunist a îmbrățișat temele, fantasmele și obsesiile extremei drepte interbelice, făcându-le ale sale, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au scris pagini magistrale despre geneza a ceea ce, mai târziu, am diagnosticat drept barocul fascisto-comunist.

La un ceas când asistăm la strădanii insidioase de obliterare a conștiinței istorice, găsim în opera Monicăi Lovinescu argumente imbatabile pentru a nu uita.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU

"Daca treci printr-o etapa in trezirea propriei constiinte, o faci pentru toata omenirea", spune seicul sufit Khaled Bentounes, raspunzand intrebarilor lui Patrice Van Eersel. Si mai adauga: "Niciodata dorinta de a ne conecta cu interiorul nostru nu a fost atat de puternica. Niciodata religiile si ideologiile nu au fost atat de mult puse sub semnul intrebarii. Niciodata nu s-a urmarit atat de asiduu ideea de sacralitate autentica. Provocarile care ni se impun ne obliga sa apelam la acea energie interioara, generatoare de sens."