Eseistică

Antologie şi prefaţă de Vladimir Tismăneanu

2023, ANUL MONICA LOVINESCU

„O spun cu deplină responsabilitate și convingere – în cultura română, Monica Lovinescu a fost cea mai rafinată cunoscătoare, exegetă, analistă a fenomenului comunist. A pledat ca nimeni altcineva pentru demontarea și demistificarea pretențiilor ideologice ale totalitarismului comunist. A surprins legăturile de adâncime, infraraționale, dintre comunismul românesc (și nu numai) și variile încarnări ale fascismului. Când regimul comunist a îmbrățișat temele, fantasmele și obsesiile extremei drepte interbelice, făcându-le ale sale, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au scris pagini magistrale despre geneza a ceea ce, mai târziu, am diagnosticat drept barocul fascisto-comunist.

La un ceas când asistăm la strădanii insidioase de obliterare a conștiinței istorice, găsim în opera Monicăi Lovinescu argumente imbatabile pentru a nu uita.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU

"Daca treci printr-o etapa in trezirea propriei constiinte, o faci pentru toata omenirea", spune seicul sufit Khaled Bentounes, raspunzand intrebarilor lui Patrice Van Eersel. Si mai adauga: "Niciodata dorinta de a ne conecta cu interiorul nostru nu a fost atat de puternica. Niciodata religiile si ideologiile nu au fost atat de mult puse sub semnul intrebarii. Niciodata nu s-a urmarit atat de asiduu ideea de sacralitate autentica. Provocarile care ni se impun ne obliga sa apelam la acea energie interioara, generatoare de sens."

În top 10 al celor mai bune 100 de cărți din secolul XX – National Review

Modernitatea a subminat prestigiul și statutul obiectiv al virtuților și al moralei, creând ceea ce C.S. Lewis numește „oameni fără piept“, oameni lipsiți de sălașul simbolic al curajului, onoarei și responsabilității. Cartea reunește trei conferințe susținute de autor în februarie 1943, la Universitatea din Durham, în plin război mondial. Pentru a dovedi că raportarea la o normă absolută și morala constituie fapte obiective, definitorii și universale pentru om, C.S. Lewis invocă mari nume ale gândirii grecești, romane, iudaice și creștine, precum Platon, Aristotel, Augustin, Toma d’Aquino, alături de maeștri ai gândirii orientale, Confucius sau înțelepții hinduși. Cartea se înscrie în rândul celor mai clarvăzătoare critici ale omului modern și postmodern. Obișnuit să considere adevărul și dreptatea niște chestiuni subiective, interpretabile, omul actual și-a pierdut criteriul essential care poate să-i confere rezistență în fața tiraniei și totalitarismului.

Un eseu pe cat de lucid, pe atat de seducator, care arunca o lumina de laser asupra corpului in calitatea sa de construct cultural si asupra istoriei eliberarii sale, inca neincheiate. Cu istetime si ochi critic, Olivia Laing analizeaza corpurile si toate limitarile de care s-au lovit, purtandu-ne intr-o calatorie a celor mai mari miscari de eliberare din secolul XX. Corpul este o sursa de placere si durere, emanand uneori vulnerabilitate, alteori putere fara limite. Corpuri bolnave, corpuri discriminate, corpuri prizoniere, corpuri sexuale, corpuri agresate, corpuri ca instrumente ale protestului: scopul comun al acestor lupte a fost dreptul de a nu fi oprimat.

Singurul scop al uneia dintre cele mai mari industrii din lume este acela de a face ca oamenii să nu miroasă a oameni. Încă din epoca medievală, mirosul uman a fost considerat primitiv și un semn al claselor de jos. Cei care își permiteau au investit în studii și experiențe și așa a luat naștere breasla parfumierilor, veșnic preocupați să inventeze amestecuri noi și incitante, iar astăzi industria parfumurilor este evaluată la zeci de miliarde de dolari, ceea ce sugerează cât de mult suntem dispuși să plătim pentru a ne masca adevăratul miros.

„Ordinea e prima regulă a Paradisului“, spunea George Gissing. Iar noi ne petrecem mare parte a vieții făcând ce nu trebuie sau nefăcând nimic. Prin urmare, când și mai ales în ce fel putem să facem ordine și curățenie în casă, în minte și în suflet, astfel încât propria existență să-și redobândească eleganța, stilul și candoarea?

Sa fii bun cu ceilalti e o virtute, sa fii bun cu tine insuti e o arta. Putini o stapanim, dar toti o putem invata. O pledoarie sarmanta in favoarea bunatatii, in care inteligenta sclipitoare si datele stiintifice de ultima ora se impletesc in armonie pe un fundal rafinat, cu tuse de umor british, exceptional dozat. Oamenii ar trebui sa ia mult mai in serios bunatatea si s-o pretuiasca, fara sa astepte dobanda. Cu totii suntem mai buni decat credem, dar am putea sa fim si mai buni – ceea ce ne-ar aduce nebanuite beneficii pentru minte si suflet. Dar sa fii bun nu e intotdeauna usor, pentru ca „adevarata generozitate este sa faci ceva bun pentru cineva care nu va afla niciodata despre asta“, cum spunea Frank A. Clark.

O colectie captivanta de eseuri si prelegeri academice compilate din reviste, monografii, carti, conferinte si simpozioane, ce reprezinta realizarile lui Alan Watts in domeniile, limbaj si misticism, budism si zen, crestinism, religie comparata, psihedelice, psihologie si psihoterapie. Puse la un loc, documentele combat stereotipul comun cu care a fost asociat autorul, de simplu popularizator, invitand mai degraba la o reevaluare a contributiilor sale in gandirea academica.

În 1632, într-o comunitate de ursuline din orășelul Loudun încep să apară cazuri de pretinsă posedare demonică. Exorcizările publice practicate asupra călugărițelor stârnesc vâlvă și atrag o sumedenie de curioși din Franța și din străinătate. Denunțat de stareța Jeanne des Anges, care nu-i putuse ierta refuzul de a deveni duhovnicul mănăstirii, chipeșul preot Urbain Grandier e acuzat că, în înțelegere cu diavolul, le-ar fi sedus spiritual și sexual pe călugărițe. Spre nenorocul lui, Grandier, ambițios și lipsit de scrupule, își făcuse deja dușmani puternici, printre care însuși cardinalul Richelieu. Drept urmare, va fi condamnat, supus torturilor și ars pe rug pentru vrăjitorie. Deși mai puțin cunoscută decât alte cărți ale sale, Diavolii din Loudun, remarcabilă analiză a acestui scandal faimos în epocă, este considerată una dintre cele mai bune lucrări non-ficționale ale lui Aldous Huxley.

De ce cred ca merita citita cartea mea? Cu alte cuvinte, de ce am scris-o? Ce castiga cineva care o parcurge? In primul rand, cititorul, care probabil e si spectator de teatru, are parte de o calatorie neobisnuita. Fiindca discursul la care asista nu se petrece intr-un spatiu public, pe scena, ci in culise, in sali de repetitii si in ateliere. Acolo unde ideile nu se declama cu siguranta oratorului erudit, ci cu ingrijorarea artistului care ridica spectacole traversand mari indoieli, pomenindu-se zilnic inaintea unor decizii de care depinde parca intreaga lui viata. Cartea mea este astfel o invitatie in cel mai intim colt al atelierului cuiva care face teatru.

Prefață de Erri de Luca

Acest eseu, prima operă postumă a lui Amos Oz, având ca punct de pornire o prelegere susținută în 2017 la Berlin, în cadrul unei conferințe, reia una dintre temele care l-au preocupat cu precădere în ultima parte a vieții pe marele scriitor israelian – aceea a trădătorului – și căreia i-a dedicat, în primul rând, un întreg roman, Iuda.

Relația profund perturbată dintre iudaism și creștinism își găsește corespondentul în cea dintre Isus și Iuda, relație regândită de Amos Oz într-o manieră intimă, din interiorul unei moșteniri culturale și religioase pe care o împărtășește cu ambii protagoniști ai poveștii biblice. Oz redeschide o temă despre care fratele bunicului său, Joseph Klausner, profesor universitar și autor a două cărți controversate dedicate apariției creștinismului, scrisese la începutul secolului XX. Detectând și analizând cu multă delicatețe și franchețe fisurile de la nivelul narativului Evangheliilor, eseul de față recuperează figura biblică a lui Iuda și o resemnifică.

„Aşa cum se prezintă, cartea se adresează mai ales istoricilor religiilor, psihologilor şi filozofilor. Cea mai mare parte este consacrată expunerii diverselor forme ale tehnicilor yogice şi a istoriei lor. [...] Am insistat [...] asupra aspectelor mai puţin cunoscute sau insuficient studiate: ideile, simbolistica şi metodele yogice, aşa cum sunt ele exprimate în tantrism, în alchimie, în folclor şi în devoţiunea aborigenă.“ (Mircea ELIADE)

Volumul de față reunește o parte dintre eseurile publicate în ultimul deceniu de medicul psihiatru Mircea Lăzărescu, care își dorește să aducă în discuție, în rândurile publicului larg, psihologia și psihopatologia evoluționist-culturală, abordare încă nouă în știința psihologiei ce cartografiază natura umană folosindu-se de mijloace care țin de biologia evoluționistă, neuroștiințe, antropologie, fenomenologie, istoria culturală. Bazându-se pe cei peste cincizeci de ani de experiență profesională, autorul prezintă și explică mai multe tipuri de tulburări, disfuncții ori atitudini umane catalogate drept aberante, care se impun și ca problematici de ordin antropologic. În plus, cititorul va descoperi un alt înțeles al comportamentelor unor personaje celebre din literatură sau eroi din mitologie, multă vreme explicate ca rezultat al intervenției supranaturale. Un periplu fascinant, în care îi regăsim pe Stavroghin al lui Dostoievski și pe împăratul Iosif al II‑lea, dar care lămurește și mitul lui Dracula, fascinația ori teama față de magie și vrăjitorie sau apetența pentru rigoare geometrică a lumii romane.

Sir Ken Robinson a schimbat viețile a milioane de oameni.

În ultimii ani de viață a lucrat la o carte menită să servească drept manifest personal. Aceasta a fost scrisă pentru cititorii săi fideli, dar și pentru alții noi, ca o expunere a argumentelor cărora și-a dedicat întreaga viață și ca o lucrare literară fundamentală pentru revoluția în educație pe care a început-o. Când a primit diagnosticul de cancer în august 2020, Sir Ken Robinson a rugat-o pe fiica și colaboratoarea sa, Kate Robinson, să ducă la bun sfârșit scrierea manifestului și să-i continue munca.

În esență, opera lui Sir Ken Robinson este o scrisoare de dragoste adresată potențialului uman – o celebrare a ceea ce noi, ca specie, suntem capabili să facem și să fim dacă ne creăm condiții prielnice. Este o chemare la revoluționarea sistemelor noastre educaționale, a modurilor în care ne desfășurăm activitățile și a sistemelor noastre sociale, pentru ca ele să scoată din fiecare individ tot ceea ce este mai bun.

Sir Ken Robinson a observat adeseori că lucrul care ne separă de restul formelor de viață de pe pământ este puterea de imaginație: abilitatea de a aduce în mintea noastră lucruri care nu sunt prezente simțurilor noastre. Imaginația este cea care ne permite să creăm lumea în care mai degrabă trăim, decât existăm. Și, de asemenea, ne oferă puterea de a o recrea.

Scrisa spre a aduce intelesuri deopotriva de natura estetica, artistica si de istoria artei, cartea Marianei Cimpeanu este si un salutar manual, adresat studentilor din spatiul interdisciplinar, ce cuprinde alaturi de ariile deja mentionate si pe cele ale teatrului, ale filmului ori ale spectacolului. Intelegand existenta operei de arta, cu accent vizual ce se desfasoara sub ochii umanitatii de peste 2000 de ani, asemenea unui spectacol plin de forme si culori, care includ miscarea, sunetul si actiunea; fiind totodata supusa si marilor categorii estetice asemeni frumosului, uratului, tragicului, comicului si kitsch-ului. Plecand din universul artei primitive si, mai apoi, antice, autoarea poposeste in principalele etape ale creatiei, respectiv creatori si opere insemnate, cu precadere vizand cultura, arhitectura sau sculptura, pe care le prezinta sub aspecte diverse; incadrand subiectul in spatiul variat al zonelor geografice, istorice, traditionale, ale credintelor monoteiste sau politeiste, ale mestesugurilor, ale vestimentatiei (modei). - Prof. Dr. Marcel Muntean

Cu un text adaptat, un glosar de termeni, cronologia vieții lui Viktor Frankl și discursuri comemorative ale acestuia, precum și o prefață de John Boyne, autorul cărții Băiatul cu pijamale în dungi, cartea este o lectură necesară și impresionantă de familiarizare a adolescenților cu Holocaustul ca istorie personală a lui Frankl și cu lecția universală a supraviețuirii.

„Omul în căutarea sensului vieții este un volum al cărui nucleu e alcătuit din propria experiență a autorului, care inițial fără să vrea, apoi în mod conștient, a devenit propriul lui obiect de studiu. În cei trei ani cât a stat în Auschwitz, Frankl, cu un simț al realității mai mult decât dezvoltat, ajunge să conștientizeze tot ceea ce trăiește. Astfel toată psihoterapia lui, care astăzi este foarte căutată, a fost construită pe propria experiență și nu pe e o teorie plecată din laborator, născută a priori. Ci pe experiența lui și apoi aplicată pacienților săi.

O carte care se adresează întâi de toate celor tineri și apoi altor categorii. Pe cât de multă cruzime descoperim în aceste pagini, pe atât de multe soluții ne oferă. “

Elisabeth Ungureanu, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel

„Othello” și „Poveste de iarnă” pun în scenă aceeași patimă: gelozia. În ambele piese, bărbați geloși tună și fulgeră împotriva soțiilor nevinovate. Natura, cuprinsă de furtună, se face ecoul acestei dezordini amoroase. Furtunii masculine i se opune muzica feminină, iar Desdemona și Emilia mor cântând. În tragedie, muzica nu poate acoperi furtuna, însă în comedia târzie (romance) energia tragică e deturnată, iar discordia furtunii se transformă în concordia muzicii. Iago uneltește întru distrugerea Desdemonei, dar în Poveste de iarnă timpul și providența conspiră pentru a o salva pe Hermiona. În cheie simbolică (mai productivă decât cea „postcolonială”), albul și negrul structurează tragedia lui Othello, alături de alte binoame: înger-demon, femeie-bărbat, Veneția-Cipru, muzică-furtună.

Ediție aniversară – 40 de ani de la apariție - cu un text însoțitor de Neale Donald Walsch

Conține Opinii despre Inteligența Materiei.

Ediția a IV-a, revizuită și adăugită. Postfață de Mircea Bărbuceanu

Lucrare distinsă cu Premiul pentru filosofie „Vasile Conta” al Academiei Române (1992)

Am citit această carte extraordinară, Inteligența Materiei, pentru care îi transmit Profesorului Dumitru Constantin-Dulcan adânca mea admirație și recunoștință. Lucrarea sa este uluitoare și extrem de benefică pentru specia noastră, pe care o ajută să se înțeleagă pe sine și Viața însăși. Cercetările sale aca­demice produc niveluri de conștientizare profund similare celor primite de mine doar prin revelație spirituală. Îl rog să accepte expresia înaltei mele prețuiri.

Cu dragoste, NEALE DONALD WALSCH

Prof. univ. dr. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN a ajuns în atenția publicului larg îndeosebi după publicarea, în 1981, a primei ediții a acestei cărți, Inteligența Materiei, devenită imediat un bestseller. În anul 1992, cartea a fost distinsă cu Premiul pentru filosofie „Vasile Conta” al Academiei Române.

Un impresionant volum de informații, extras din principalele domenii ale cunoașterii, este admirabil sintetizat într-o operă unitară, ușor accesibilă, scrisă într-un stil limpede și atrăgător.

Drumul materiei de la prima undă de lumină până în clipa în care, prin intermediul creierului uman, se poate conștientiza pe sine – acesta este conținutul cărții Inteligența Materiei. (Editura Școala Ardeleană)

Cartea pune laolalta eseuri si divagari publicate in ultima vreme in reviste literare (Romania literara, cele mai multe, apoi Steaua, Tribuna, Viata Romaneasca etc.), cateva intrand, fragmentar, si in cuprinsul unora dintre cartile mele precedente (Literatura romana contemporana. O panorama, Moartea la purtator. Stari si cuvinte, Oglinda si drumul. Prozatori contemporani, Vitraliul si fereastra. Poeti contemporani, De veghe intre carti, Viata mea de noapte, Ochii mintii etc.). Si de data aceasta, textele trimit, firesc, unele la celelalte. Gandirea vietii printre carti este una in miscare - conexeaza, se intoarce din drum, repeta, revine cu nuante, remaniaza discret in pas cu mereu alte lecturi. Raz-gandirea tine si ea aproape. Am adaugat cateva, putine, aproape-cronici de cate ori a fost vorba despre carti care m-au pus pe ganduri fiindca au atingere cu temele mele obsesive: Transilvania, romanitatea si limba romana, moartea, visul, locuirea, relatia fictiune-realitate, imaginatia si gandul... Teme care se imbrica inevitabil.

Volumul Criza si democratie ar trebui sa fie citit in primul rand de catre toti cei care decid soarta lumii! O carte-avertisment, de filosofia dreptului si a moralei, necesara pentru vremurile angoasante pe care le traim acum, scrisa cu luciditate si responsabilitate de catre un autor cu un CV de exceptie. Profesorul universitar dr. h. c. Ovidiu Predescu dispune de o impresionanta cultura, extinsa pe un larg registru de posibilitati, de la stiintele juridice la literatura cu caracter eseistic. (Prof. univ. dr. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN)

Reunind texte scrise între 2003 şi 2020, Limbaje ale adevărului cuprinde reflecţiile intelectualului Salman Rushdie în eforturile sale de a înţelege epoca de imense schimbări culturale pe care o trăieşte. Captivându‑şi cititorul pe o serie extrem de largă de subiecte, Rushdie scrie despre natura povestirii ca necesitate umană, aşternând astfel, în nenumărate forme, o scrisoare de dragoste adresată înseşi literaturii. Scriitorul explorează semnificaţiile profund personale ale operelor sau vieţilor reale ale unor autori ca Shakespeare, Cervantes, Samuel Beckett şi Toni Morrison, meditează profund asupra naturii „adevărului”, se delectează cu plasticitatea inepuizabilă a limbajului şi a creativităţii umane şi oferă o perspectivă proaspătă asupra migraţiei, multiculturalismului şi cenzurii.

„Se pot închipui oamenii din această carte în România secolului 21? L-aş vedea perfect pe Maiorescu, atât de echilibrat, de raţional, de modern în toate privinţele, în Parlament, punându-i la punct pe toţi demagogii şi flecarii, propunând legi şi amendamente folositoare, luând poziţie în chestiuni litigioase şi, nu în ultimul rând, influenţând mersul lumii cu autoritatea lui. L-aş vedea apoi pe neobositul Carol Davila scoţând iar la lumină medicina de astăzi. Le-aş vedea în secolul 21 şi pe doamnele din secolul 19, dedicându-se deplin unor cauze altruiste, cum numai ele ştiau s-o facă, rezolvând o dată pentru totdeauna problema «copiilor străzii», deschizând azile pentru bătrâni, pentru orfani, cantine pentru săraci şi câte şi mai câte. L-aş vedea pe primarul Protopopescu-Pache rezolvând problema circulaţiei, a parcărilor, a murdăriei şi a gropilor din asfalt. Şi pe Caragiale l-aş vedea dând un nou volum de „Momente”, de trei ori mai voluminos şi mai savuros decât cel din 1901, în care personaje să fim noi toţi.“ — IOANA PÂRVULESCU, fragment dintr-un interviu

„Originea limbajului a fascinat întotdeauna omenirea, în toate culturile. Cu toate astea, misterul acelei origini rămâne total, ceea ce nu ne împiedică să-l abordăm aici, în această carte care nu este altceva decât o inițiere ludică în știința lingvisticii și în care încercăm să curățăm această taină a originii limbajului uman și a clasificării limbilor de vegetația luxuriantă a miturilor populare și a ideilor preconcepute.  Aceasta este și o carte care te va învăța că, dacă așa ai procedat, ai făcut rău abandonând, la o vârstă încă fragedă, studiul limbii franceze (sau ruse, germane etc.) ori al alteia pentru care simțeai că ai fi avut o vocație, dar te-au descurajat profesorii rigizi, care la rândul lor fuseseră traumatizați de predecesorii lor tiranici și disprețuitori și care n-au făcut decât să-ți transmită convingerea că diversitatea nesfârșită și aparent inutilă a limbilor este o pedeapsă și un chin.  Vei mai afla aici și care e cea mai bună metodă pentru a învăța o limbă străină (sau mai multe, oricâte); de ce româna nu datorează nimic limbii ruse; sau care este cea mai satisfăcătoare clasificare a limbilor vorbite pe planetă, imaginabile sau posibile.“ — DAN ALEXE

Un pom nu „face” nimic toată ziua și totuși înflorește, înfrunzește, rodește. „Făptuirea” naturii e altfel decât a noastră. Noi proiectăm, ne încordăm voința, trudim, naturii îi iese. Niciodată nu voi scrie o carte mai frumoasă, mai adevărată, mai necesară decât înfrunzirea unui pom.

Cristian Bădiliță

„Nimic nu mă descurajează, nici măcar descurajarea.“

În acest ton se deschide volumul de eseuri al lui Eugène Ionesco, Un om sub semnul întrrebărilor, care, mai actual ca oricând, ne propune o radiografie a societății de azi, vorbindu-ne despre măreția și decăderea omului.

Prin textele sale, Eugène Ionesco ne pune față în față cu disperarea universală, cu absența unui scop precis, cu prezența incontestabilă a demonilor, cu declinul Occidentului cuprins de confuzie.

Treptat, analiza politică dispare, iar în locul ei apar amintirile despre copilărie, visele, fantasmele. Cu o sinceritate tulburătoare, Ionesco ne invită în intimitatea angoasei care l-a însoțit mereu, surprinzând totodată, prin forța inocenței, uimirea și emoția eternului copil.

Publicat în Franța în 2009, volumul de față reprezintă, după cum însuși Milan Kundera își avertizează cititorul, „o întâlnire între reflecțiile și amintirile mele; între vechile mele teme (existențiale și estetice) și vechile mele pasiuni“.

„Aproximativ treizeci de articole (uneori revăzute) compun această scriere care se declină în registre deja explorate în Testamente trădate și Arta romanului. Îl vedem pe Kundera în atelierul lui, printre egali, confruntându-se cu iluștrii săi înaintași (Broch, Nezval, Milosz, Hrabal), cu contemporanii săi (Fuentes, Chamoiseau, Škvorecký, Gombrowicz), cu muzicienii săi (Janáček, Schönberg, Xenakis), cu pictorii săi (Bacon, Matisse). Alături de ei, prin intermediul lor, meditează, experimentează, face digresiuni, verifică. Un tehnician vorbește despre meseria lui cu niște colegi. În măsura în care ne interesăm de culisele creației, va fi ușor să culegem o bogată recoltă de inteligență și umor acid.“ — JEAN-PAUL ENTHOVEN, Le Point

Într-o lume polarizată şi dezbinată, Haidt lansează o provocare gândirii convenţionale despre moralitate, politică şi religie, adresându-se întregului spectru politic. Judecăţile noastre morale, arată el, sunt de multe ori rezultatul instinctelor, nu al raţiunii. Liberalii, conservatorii şi libertarienii au intuiţii diferite despre ce e bine şi ce e rău; fiecare din părţile implicate are dreptate în anumite privinţe. Haidt examinează originile moralităţii şi ale conflictelor umane şi ne oferă cheia pentru a înţelege miracolul cooperării.

Jean Delumeau (1923 – 2020) a fost unul dintre cei mai mari istorici ai creștinismului; a  predat istoria mentalităților religioase la unele dintre cele mai mari universități franceze, între care Collège de France (1975 – 1994), și a ocupat funcția de director la mai multe instituții de cercetare și învățământ. A primit numeroase premii, distincții și o serie de titluri Doctor Honoris Causa, toate obținute pe parcursul unei spectaculoase cariere, aducându-i o consacrare ce a depășit granițele Franței.

Opera sa este remarcabilă prin dimensiunile neobișnuite și prin continuitatea tematică. Dintre lucrările sale publicate în limba română, menționăm: Religiile lumii, Cea mai frumoasă istorie a fericirii (co-autor, alături de André Comte-Sponville și Arlette Farge), Liniștiți și ocrotiți. Sentimentul de securitate în Occidentul de altădată, Mărturisirea și iertarea. Dificultățile confesiunii. Secolele XIII – XVIII, Grădina desfătărilor. O istorie a Paradisului.

„La scara sensurilor lumii, îmi place să-mi imaginez că există un Înger al compasiunii și al suferinței irosite care lasă la îndemâna fiecărei națiuni lovite și călcate în picioare de istorie câteva instrumente de recuperare, restituire ori salvare. Națiunea le poate vedea ori ignora; folosi ori irosi; duce la finalitate ori abandona. Dar un timp ele sunt acolo, la îndemână, vizibile, pregătite să salveze ceea ce se mai poate salva din ceea ce fusese adânc, superior, profund și înalt în civilizația națiunilor lovite.“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

„Corpul de idei pe care e construită poetica Jocului secund admite multe legături cu acea parte a matematicilor frecventate de Dan Barbilian în intervalul 1928-1935. Astfel, cele două aspecte nu pot fi separate, ci trebuie gândite împreună. Nu doar că aparțin unor domenii diferite ale creativității umane, dar conțin și idei de profunzime și de o mare dificultate, iar sarcina pe care ne-o asumăm aici e de a aduce lumină asupra conexiunii ce reunește acest câmp de idei. Miza discuției e că abia ținând seama de această dualitate a construcției literare din Joc secund putem înțelege poetica celui mai interesant dintre autorii modernismului românesc, un caz unic și greu repetabil în istoria literaturii. Interpretarea pe care o propunem e motivată de o serie de explicații pe care Barbilian singur le-a dat. Să reamintim acest fragment scris de Barbilian în 1940: «Personal mă consider un reprezentant al Programului de la Erlangen, al acelei mișcări de idei care, în ceea ce privește întinderea consecințelor și răsturnarea punctelor de vedere, poate fi asemuită „Discursului Metodei” sau „Reformei” înseși. Specializării strâmte ori tehnicității opace, de dinainte de Erlangen, se substituie un eclectism luminat».” (Bogdan Suceavă)