Eseistică

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 391-420 din 1682

  • Scrieri 4. Darul desăvârșit. Cetatea sub asediu. Pe ce lume trăim
    40.17 LEI
    Într-o pătrunzătoare radiografie a lumii contemporane, Teodor Baconschi, unul dintre cei mai subtili observatori ai evenimentelor ce reconfigurează relațiile internaționale la începutul secolului al XXI-lea, investighează energiile intelectuale pe care civilizația creștină ar putea miza într-un moment de răscruce al evoluției sale, precum și strategiile de rezistență spirituală în fața marilor provocări ale istoriei. Eseurile și textele publicistice reunite în volumul de față constituie, deopotrivă, o stăruitoare pledorie pentru reafirmarea virtuților și normelor morale înscrise în fibra adâncă a umanității, dar și a unor idei și simboluri ce așază realitățile cotidiene în siajul imaginarului cultural ori sub auspiciul unei hermeneutici religioase menite să inițieze noi forme de dialog ale creștinismului cu științele și mentalitățile zilelor noastre. Analiza atentă a contextului sociocultural, inclusiv prin recursul la cărți și experiențe de viață cu totul remarcabile, relevă cu luciditate ideea că, în această eră a globalizării, trebuie să acordăm prioritate factorului uman și nesfârșitelor sale resurse interioare.
  • Identități ucigașe
    36.95 LEI
    De la Socrate şi faimosul său îndemn „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”, definirea identităţii a fost o problemă primordială a filosofiei. Pornind de la enigma identităţii personale, Amin Maalouf îşi propune să înţeleagă de ce atâţia oameni comit astăzi crime în numele identităţii lor religioase, etnice, naţionale sau de altă natură. De ce afirmarea de sine – a unei persoane, a unei etnii, a unei comunităţi – este însoţită atât de adesea de negarea celuilalt? A fost aşa dintotdeauna sau tensiunile sociale şi exploziile de violenţă cauzate de apartenenţele colective sunt o problemă specifică epocii actuale? Reflecţie lucidă marcată de nelinişte, dar şi de speranţă, „Identităţi ucigaşe” exprimă tocmai un refuz de a crede că ar exista o lege a naturii sau a istoriei care ne condamnă să ne ucidem între noi în numele identităţii noastre.
  • Ce gândește Dumnezeu? Puțină teologie
    47.57 LEI
    Epuizat din stoc
    „Dumnezeu nu stă cu ochii pe tine, nu e arbitrul vieții tale. Nu pedepsește, nu răsplătește. Este doar reper și idee. Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca să poți apoi, având măsura a ce se cade și a ce nu, să stai cu ochii pe tine. Nimic din ce faci bun nu e menit să te salte în ochii lui și să sfârșească răsplătitor cu un loc călduț în rai. Totul, în raportarea la el, se petrece pentru a te întoarce la tine. Dumnezeu nu te judecă, ci te ajută să te judeci prin ochii lui, ca și cum ar fi și s-ar uita la tine. Dumnezeu e «banca din cer» în care ne-am depus tot capitalul moral.
  • Dialog despre natura umană
    12.69 LEI
    Epuizat din stoc
    Într-un dialog dens și pasionant, Boris Cyrulnik și Edgar Morin, doi dintre gânditorii francezi cei mai apreciați, preocupați să înțeleagă resorturile umanului, descoperă punctele de convergență dintre diferite domenii ale cunoașterii, precum biologia, sociologia, psihologia, etologia și antropologia. Ei constată că dezvoltarea creierului nu poate fi disociată de apariția formelor complexe de limbaj și de evoluția culturii, că intelectul și nivelul cerebral sunt interdependente, iar dimensiunea spirituală a omului, uimitoare prin caracterul său imprevizibil, se regăsește în toate aceste ecuații complexe ale naturii. Împotriva cercetărilor fragmentate prin procedee tehnico-științifice, cei doi autori propun o cultură a dialogului interdisciplinar și pledează pentru un nou mod de gândire, bazat pe conexiune, comunicare și empatie, pentru că tocmai în adâncul ființei umane este înscrisă întreaga organizare a lumii din care face parte.
  • Un punct de cotitură. Războiul lui Putin și urmările lui
    63.43 LEI
    Un diplomat de calibru al Europei și fin cunoscător al politicii de la Moscova analizează la rece resorturile războiului în plină desfășurare, a cărui ofensivă a devenit sinonimă cu ambițiile unei singure persoane: Vladimir Putin.
  • Scrieri 3. Facebook. Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut). Insula cetății. Despre necunoscut
    34.97 LEI
    Epuizat din stoc
    Într-un subtil caleidoscop ideatic, Teodor Baconschi ne dezvăluie, în cel de-al treilea volum al seriei de autor, inefabila dualitate a omului contemporan, continua și imperceptibila sa glisare între spațiul labirintic al conștiinței și existența cotidiană, prelungită adesea în nesfârșita rețea a mediilor digitale, capabile să pătrundă până în cele mai fine pliuri ale intimității. Suita de reflecții asupra mediilor virtuale de socializare, galeria de portrete ale unor personalități contemporane, surprinse în tușe precise și cu o rară acuitate psihologică, jurnalul de idei și de lectură, evocând calmul în sepia al unor fotografii de familie, precum și eseul filosofic pe tema necunoscutului – toate aceste fire tematice, de o pasionantă diversitate, sunt străbătute de fiorul unei subtile pledoarii pentru reasumarea adevăratelor valori, într-o viziune creștină, menită să reconfigureze importanța culturii în actualul peisaj al modernității.
  • Cumpana stiintei. Viitorul conteaza
    21.15 LEI
    Epuizat din stoc
    Un corpuscul a îngenuncheat o civilizație care își atribuie meritul unor realizări spectaculoase – de la energia atomică la explorarea spațiului și multe, multe altele. Cu toate acestea, studiile privind înțelegerea virusului sunt dezolante. Motivul este relativ clar: virusul SARS-CoV-2 și pandemia aparțin unei crize mai ample – o criză de viziune numită CoVID. Înțelegerea acestei situații creează posibilitatea unei revoluții în gândire. Este ceea ce sugerează și titlul acestui volum: Cumpăna științei. Prin subtitlul Viitorul contează este exprimată răspunderea pe care o avem pentru destinul omenirii. În complementaritate cu determinismul, care influențează acțiunile reactive, acțiunile anticipative se sustrag cauzalității restrictive a determinismului. Viața este un act de creare și de re-creare. Ceea ce e viu își are izvorul în viață. Înțelegerea eronată a vieții, ca nimic altceva decât o întrupare de electroni și protoni, de atomi, molecule și orice altceva care poate face obiectul fizicii, lasă la o parte ceea ce reprezintă efectiv viața în organismul viu: scop, alegere, valoare. Și, mai presus de toate: sens, semnificație. Acest tip de reducționism – care ignoră în totalitate sensul – are urmări foarte grave: următoarea criză, la o scară și mai mare, este mai aproape decât oricare dintre crizele anterioare. Reacția la crize este infinit mai scumpă decât prevenirea lor. În plus, subminează sustenabilitate omenirii. Această evaluare privește atât domeniul sănătății omului, cât și domeniul sănătății societății umane.
  • Cum iti vei masura viata?
    15.86 LEI
    Epuizat din stoc
    Explorând una dintre cele mai profunde interogații adresate lumii contemporane, Clayton M. Christensen încearcă să identifice numitorul comun al multiplelor dimensiuni care dau sens existenței umane, de la relațiile de familie până la complexa activitate din marile companii. De aceea, în centrul preocupărilor sale se află fericirea omului, pe care o consideră unicul etalon al evaluării succesului în viață și o adevărată sursă de armonie socială, îndeosebi atunci când este însoțită de conștiința clară a unui scop nobil și a unor înalte valori morale, precum onestitatea și integritatea. Pornind de la o suită de modele inovatoare în domeniul dezvoltării afacerilor, Christensen își extinde teoriile dincolo de sfera mediului organizațional, pentru a demonstra că managementul oferă numeroase oportunități de afirmare a întregului potențial uman.
  • Permisul de pieton. Istorie, memorie, memorial sau Cum se construiește un miracol
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc
    Crochiuri de fapte și întâmplări desprinse din imediata noastră realitate, minate adesea de gustul amărui al speranțelor obnubilate ori al provizoratului malign ce amenință însăși fibra morală a societății românești, articolele de opinie ale lui Romulus Rusan plămădesc țesutul înaltelor valori pe care se întemeiază proiectul Memorialului de la Sighet, în numele revelării adevărului despre anii sumbri ai represiunii comuniste. În egală măsură, florilegiul de amintiri, confesiuni, studii și interviuri dezvăluie că admirabilul său efort are darul de a tămădui amnezia, de a elibera trecutul de sub crusta indiferenței și a neputinței, de a înfrunta obstacole și adversități, de a preface suferința sutelor de mii de victime ale terorii – îndelung ocultată sub spectrul unei tăceri asurzitoare – într-un simbol arhitectonic de netăgăduit.
  • Penumbra
    19.03 LEI
    Epuizat din stoc
    Eseurile filosofice reunite în volumul de față prefigurează un adevărat decalog al devenirii umane, sub semnul căruia paradigma ființării se transfigurează într-o necontenită căutare a sinelui lăuntric, într-o călătorie unică și individuală spre esențele tainice ale lucrurilor. Omul se descoperă treptat ca penumbră, cu privirea îndreptată spre două lumi opuse, asemenea unui Ianus care ia în posesie realitatea exterioară, prin verb și faptă, dar și propria interioritate, grație spiritului și conștiinței ce-l animă. Andrei Cornea revigorează discursul filosofic, căutând calea regală de recuperare a pierdutei armonii dintre om și cosmos, cea a rigorii, a bunei chibzuințe și, mai ales, a umanității repliate în stare de defensivă, dar nu de demisie. Sublim elogiu al penumbrei, în ale cărei contururi vagi și difuze se profilează însăși unicitatea ființei omului, cartea ne dezvăluie că lumea nu este doar atât cât se vede, ci ea se reflectă deopotrivă în speranțele și reveriile noastre, în dorul omenesc de bine, frumos și adevăr.
  • La început n-a fost cuvântul. Arta fără muză. Filmar
    52.86 LEI
    Pătrunzătoare exerciții de admirație, țesute cu migală pe blazonul celei de a șaptea arte intrate în Olimpul marilor creații, cronicile cinematografice ale lui Romulus Rusan reconstituie vârstele filmului, izvorâte dintr-o insolită mitologie a imaginii. Întreaga lume care gravitează în jurul „artei fără muză”, privită parcă printr-un periscop cu unghiuri fine de reglaj, își mistuie fervoarea într-un joc secund al realității, din ale cărui interstiții viața se multiplică în noi virtualități, căci destinul cinematografiei se întrepătrunde cu cel al omenirii înseși, din ultimul său secol. Cineaști, actori și spectatori – suntem cu toții martorii acestei fascinante călătorii a filmului de artă, încercând să întrezărim, dincolo de măști, gesturi sau obiecte, fața nevăzută a lumii.
  • Literatura între două lumi
    42.28 LEI
    Epuizat din stoc
    Pe linia fină dintre lumi, în spațiul primitor al bibliotecii, acolo unde literatura se prelungește într-o miraculoasă odisee a cuvântului scris, criticul și istoricul literar Mircea Anghelescu se dedică unei cercetări laborioase, dar captivante prin puterea de pătrundere în țesutul de semne al cărților. Prin cronicile, eseurile și dialogurile reunite în volumul de față, ne propune o adevărată dioramă a literaturii române, cu multiple puncte de articulație, printre care se regăsesc literatura exilului, memorialistica, scrierile cu un pronunțat caracter documentar, publicistica din diferite epoci culturale, dar și un corpus de texte rare și prețioase, a căror recuperare este esențială pentru înțelegerea evoluției diferitelor curente și tendințe literare. Observând că demersul analitic reprezintă, mai presus de toate, un act dialogic, în urma căruia criticul literar îi oferă cititorului imaginea unei lumi filtrate prin lecturile sale, Mircea Anghelescu redimensionează această relație și îi adaugă o nouă instanță, opera literară, în măsura în care, dincolo de vocea fiecărui autor, se aude pulsând însăși viața cărții.
  • Scrieri 1. Puterea schismei. Turn inclinat
    54.97 LEI
    Reîntoarcerea spre valorile creștine, înnoirea spiritului, concilierea dintre tradiție și modernitate, dar și situarea conștiinței omului între îndoială și revelație reprezintă o parte din provocările adresate intelectualității românești la începutul acestui secol. În pătrunzătoarea cronică a unui moment inaugural, consemnată în anii laboriosului proces diplomatic care a precedat intrarea României în arhitectura comunitară europeană, Teodor Baconschi inițiază un dialog alert, de o amplă apertură ideatică, pe teme patristice, ecumenice, antropologice și hermeneutice, structurate într-o varietate de studii, conferințe, articole, recenzii, note de călătorie, portrete ale unor personalități emblematice pentru spiritualitatea europeană. Riguroasa analiză, dublată de o rafinată cambrare eseistică și de inedite joncțiuni etimologice și culturale, examinează relațiile dintre Biserică și Stat în noul context istoric, transformările lăuntrice ale omului religios în contemporaneitate, sinteza elementelor contradictorii ce definesc peisajul etic românesc, precum și efortul de a recupera fervoarea religioasă în numele idealului unității creștine.
  • Imposibila pace în Mediterană
    15.86 LEI
    Epuizat din stoc
    Teritoriu vast și plural, spațiu al tuturor contradicțiilor posibile, Mediterana constituie miezul dialogului dintre Boris Cyrulnik și Boualem Sansal, care cercetează împreună sinuoasa istorie și relațiile culturale, politice și economice care s-au țesut de-a lungul acestor maluri. Preocupați să înțeleagă cauza războaielor care au fracturat, de mii de ani, această regiune aflată la granița dintre creștinism și islam, cei doi gânditori descoperă, în mod surprinzător, o suită de contraste care conferă Mării Mediterane caracterul unic în peisajul geopolitic al zilelor noastre. Pe de-o parte, evocă spiritul legendar al locului unde s-a născut civilizația, impulsionat de creativitate și de o vitalitate intempestivă, iar pe de alta, atrag atenția asupra amenințării islamismului, ce pune în pericol însuși viitorul regiunii. Între granițele sale friabile, reapar vechile resentimente, agravate de terorism și noile migrații – o constatare îngrijorătoare care, în viziunea interlocutorilor, nu oferă prea multe motive de optimism.
  • O discuție la Masa Tăcerii. Brâncuși viu
    21.15 LEI
    Cartea scriitorului Romulus Rusan readuce într-o neştirbită realitate mărturiile luate acum mai mult de un sfert de secol unor personalităţi orânduite de el, simbolic, în jurul Mesei Tăcerii. […] Sunt convorbirile lui Romulus Rusan cu doisprezece contemporani, care cu toţii au avut privilegiul de a fi stat faţă în faţă cu Brâncuşi, de a-l fi ascultat, apoi de a-şi reaminti cuvinte cândva rostite de el – iar, în cele din urmă, performanţa autorului şi a cărţii este că acestea formează un portret viu şi unitar. […] Discuţiile la Masa Tăcerii au fost așadar de-a dreptul culese de la chiar ultimii supravieţuitori români care efectiv l-au cunoscut pe Brâncuşi – cei mai mulţi într-o „primă audiţie” –, mărturiile lor având o neprețuită valoare.
  • America ogarului cenușiu
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc
    Document afectiv al unui itinerar geografic și spiritual, America ogarului cenușiu depășește formula convențională a jurnalului de călătorie, devenind cronica unei lumi policrome, de o plasticitate robustă și un eclectism cuceritor, asemenea unui creuzet în miezul căruia s-au distilat, de-a lungul timpului, cele mai contradictorii atitudini, concepții și stiluri de viață. Între febrilitatea așteptării și visul transformat în realitate, Romulus Rusan consemnează, cu deosebită acuratețe, un caleidoscop de emoții și imagini surprinse în ritmul alert al Greyhoundului, acest martor tăcut al incursiunii în topografia palpabilă a Lumii Noi, în timpul ei pulsatoriu, modelat de succesiunea meridianelor străbătute, ori în geometria marilor orașe ce amintesc, necontenit, de fremătătorul spectacol al civilizației americane.
  • Alt jurnal indirect
    39.12 LEI
    Epuizat din stoc
    În Alt jurnal indirect, Mihai Zamfir ne propune un suprinzător tablou cultural, reflectat în evocarea personalităților și evenimentelor care au influențat spațiul dezbaterilor majore din ultimii cinci ani. Alcătuit dintr-o selecție de articole publicate, între 2015 și 2020, în revista România literară, sub rubrica sugestiv intitulată Întoarcerea la cărți, volumul impresionează prin anvergura pasionantă a reflecțiilor, reluate cu o sporită vigoare odată cu reîntoarcerea autorului în spațiul protector al bibliotecii. Desantul eseistic de înaltă ținută stilistică, fermentul ideatic, finețea inserțiilor istorice, articulate în mod revelator asupra contextului literar-artistic, recuperarea unor volume de referință pentru cultura românească și universală, toate aceste trăsături permit reconectarea la o lume care s-a înălțat în orizontul spiritualității datorită cărților. Edificând o galerie de portrete în jurul unor parcursuri intelectuale de excepție, Mihai Zamfir confirmă sau, după caz, recurge la o justă repoziționare axiologică a unor creatori autentici, pe nedrept ignorați în memoria culturală.
  • Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti
    31.61 LEI
    „Ne-am obişnuit să spunem că Eminescu este un geniu. Cu aceasta nu spunem nimic chibzuit şi spunem în schimb două lucruri proaste: că Eminescu este, în fond, dincolo de orice explicaţie; că noi, oamenii de rând, suntem în definitiv dincolo de orice răspundere. Înainte însă de a socoti un creator geniu, este bine să vezi ce anume a făcut el spre a fi unul sau ca să-şi slujească geniul. Şi, înainte de a te scuza că tu nu eşti un geniu – sau alteori de a da vina pe împrejurări că n-au favorizat genialitatea ta ascunsă –, este bine să vezi care-ţi sunt răspunderile, în spiritualitatea şi chiar în animalitatea omului de cultură din tine. În amândouă privinţele, caietele lui Eminescu sunt o binecuvântare. Cu un câştig în plus: acela de a demitiza pe Eminescu.“ — CONSTANTIN NOICA
  • Despot de nuanțe
    53.28 LEI
    Epuizat din stoc
  • Fals tratat de antropologie
    33.30 LEI
    Epuizat din stoc
  • Despre frumusețea uitată a vieții
    72.94 LEI
    Epuizat din stoc

    „Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“ — ANDREI PLEȘU

  • Noua povesti muzicale
    66.60 LEI

    Cele noua capitole cuprind povestile unor compozitori de geniu sau ale unor curente muzicale:

    • W.A. Mozart si Alchimia sunetelor
    • Barocul in Muzica: Dantela si Otel
    • Ludwig van Beethoven sau Sublima Revolutie
    • Piotr Ilici Ceaikovski si muzicienii rusi
    • Scoala franceza si Impresionismul in muzica: Geometria norilor
    • Richard Wagner: Fascinatia operei de arta totale
    • Gustav Mahler: Geniul contrastelor
    • George Enescu: Muzica dincolo de timp
    • Fenomenul muzicii contemporane si relatia compozitorului cu dirijorul: un dialog intre Dan Dediu si Tiberiu Soare

    Fiecare capitol este deschis de o ilustratie originala realizata de Maria Surducan.

  • Pentru ce mergem la Opera?
    66.60 LEI

    „Ce este, de fapt, această carte, nu vă pot spune cu siguranţă. Ea nici nu a fost concepută ca atare: la ora la care vorbeam nu ştiam că se va transforma într-o culegere de texte tipărite. La drept vorbind, nici măcar nu am scris-o. Doar am povestit-o, seară de seară, la acele întâlniri. Cred că mi-ar fi mai uşor să vă spun ce nu este această carte: nu este un text de specialitate, rezultatul vreunei cercetări de ordin muzicologic, şi nici vreo enciclopedie de operă şi balet. Nu este un curs, nici măcar pentru începători, şi nici vreo lucrare de istorie a genului, cu atât mai puţin vreo colecţie de analize ale partiturilor aduse în discuţie. Ca într-o parabolă orientală, ea nu este luna, ci doar degetul care arată înspre aceasta.” ne spune Tiberiu Soare.

  • Obiecte rănite
    52.85 LEI

    „Dintotdeauna am iubit și am respectat obiectele vechi, obiectele rănite, puse sub semnul timpului ce curge ca un fluviu și al evenimentelor umane, care se succed la infinit. Nu mă consider nici pe mine altfel, decât un lucru care a servit din plin, care a călătorit mult și pe care utilizarea îndelungată l-a șlefuit și l-a obosit“, scria celebrul Henry Miller.

    În același spirit, George Banu reunește aici obiectele rănite din apartamentul său, care atestă trecerea timpului și care se dezvăluie în toată fragilitatea lor. Ele își expun accidentele suferite, obligându-ne să le privim cu aceeași tandrețe pe care o avem față de ființele dezarmate. Statui crăpate, tablouri deteriorate, opere sfărâmate…

    Nici distruse, nici restaurate, dar încă în viață.

    Obiectele rănite inițiază un dialog personal cu cel care le iubește și care le privește. Să le fim aproape, fiindcă ele sunt niște parteneri care ne cer ajutorul și, ca într-o oglindă, ne reflectă propriile răni. Obiecte rănite, suflete rănite.

  • Scrisoare pentru un copil niciodată născut
    31.71 LEI

    Volumul Scrisoare pentru un copil niciodată născut reprezintă monologul emoționant al unei femei care așteaptă un copil și care privește maternitatea ca pe o alegere personală și responsabilă și nu ca pe o datorie. Într-o analiză a raționalității exemplare, în care folosește un limbaj clar și esențial, fără a renunța la pasiunea obișnuită, Fallaci își pune la îndoială propria conștiință, abordând fundamentul naturii feminine. Este suficient să-ți dorești un copil pentru a-i forța venirea pe lume? Este corect să sacrifici o viață care încă nu a văzut lumina zilei? Cartea depășește dilemele legate de avort și se impune în atenția cititorilor din întreaga lume, fiind astăzi considerată clasic al literaturii din toate timpurile.

    ,,Privește, se aprinde o lumină… Se aud voci… Cineva aleargă, țipă, disperă… Dar altundeva se nasc mii, sute de mii de copii și mame de viitori copii: viața nu are nevoie nici de tine, nici de mine. Tu ești mort. Acum mor și eu. Dar n‑are nicio importanță. Pentru că viața nu moare.”

  • Narațiuni ale erosului
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc

    „Autoarea are și bosă teoretică, reușind să pună ordine într-un domeniu al nuanțelor și al imponderabilului, dar are și un mare talent analitic, interpretările sale fiind de fiecare dată extrem de inteligente și îndrăznețe. Cartea Ninei Corcinschi se va fixa, nu am niciun dubiu, ca reper în cercetarea erotologică românească. Alături de Eroticonul Mihaelei Ursa.” (Bogdan Crețu)

  • Corpuri radicale in spectacole contemporane
    47.57 LEI
    Epuizat din stoc

    O incursiune în istoria occidentală a teatrului/performance și dansului contemporan, vizitând unele dintre cele mai relevante și controversate performance-uri din anii ’70, ’80 și ’90, cu accent pe reprezentări ale corpului expus în contexte care îi radicalizează prezența. Cartea este structurată în trei capitole care urmăresc transformările reprezentării corpurilor în TEATRU, PERFORMANCE și DANS, reprezentări modelate de transformări sociale și politice relevante: de la Artaud și Mayerhold, trecând prin Grotowski și până la Castellucci, Angélica Liddell, dar și teatrul românesc; de la Marina Abramović, Orlan sau Gina Pane, până la Ana Mendieta, dar și performance-ul românesc înainte și imediat după 90; de la Pina Bauch la Sacha Waltz, Maria La Ribot, sau Vera Mantero, Jérôme Bel, Xavier le Roy, dar și dansul contemporan românesc.

  • Privind soarele în față
    45.45 LEI
    Epuizat din stoc

    O carte profund personală, izvorâtă din confruntarea autorului cu ideea morţii, Privind soarele în faţă ne priveşte pe fiecare dintre noi, punându-ne înaintea acestui subiect tabu, dar de neocolit: propria moarte.

    Martin Heidegger remarca odată că suntem liberi să devenim noi înşine îndată ce înfruntăm moartea şi anxietatea provocată de ea. Irvin Yalom încearcă să pună acest principiu în practică, propunându-ne o meditaţie optimistă pe tema morţii şi luând ca sprijin exemple din filosofie, literatură, film, conversaţiile cu pacienţii săi, dar şi experienţa personală.

    Odată confruntaţi cu ideea propriei morţi, scrie Irvin Yalom, suntem inspiraţi să ne rearanjăm priorităţile, să comunicăm mai profund cu cei pe care îi iubim, să ne bucurăm intens de frumuseţea vieţii şi suntem dispuşi să riscăm mai mult pentru a ne simţi împliniţi.

    Arătându-ne nu cum să înfrângem teama de moarte, ci cum să devenim îndeajuns de înţelepţi pentru a o înţelege şi a o tolera, Irvin Yalom dă naştere unei cărţi indispensabile celor aflaţi în căutarea armoniei în viaţă.

  • Darul psihoterapiei
    45.45 LEI

    Rezultatul a treizeci şi cinci de ani de practică în domeniul psihoterapiei, cartea lui Irvin Yalom este un cadou oferit psihoterapeuţilor şi pacienţilor deopotrivă. Studiile de caz adunate de autor în 85 de capitole perfect şlefuite constituie un adevărat rezervor de sfaturi practice completate de o viziune onestă şi revelatoare asupra provocărilor şi recompenselor profesiei de psihoterapeut

    Într-o epocă dominată de “Nu te ataşa de pacienţi” şi “Nu le povesti clienţilor despre viaţa ta”, sfaturile lui Irvin Yalom (“Lasă pacientul să conteze pentru tine”, “Fă vizite la domiciliu” sau “Nu-ţi fie teamă să îţi atingi pacientul”) ne ajută să ne amintim de umanitatea pe care o împărtăşim cu restul lumii.

Filter by

Preț

Voce audiobook

Editura