Eseistică

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 451-480 din 1684

  • Muzica gândirii. Gabriel Liiceanu în dialog cu prietenii săi
    51.80 LEI

    Totul a început de la scrisoarea câtorva dintre „elevii lui Gabriel Liiceanu“, adresată în luna mai a anului trecut unor oameni de cultură presupuși a fi având „afinități elective“ cu cărțile sale. Prilejul? Împlinirea unei vârste la care se presupune că un „îndrăgostit de gândire“ ajunge să se coacă.

    „Nu vom fi ipocriți, spunându-vă că nu despre un omagiu este vorba. Și, totuși, nu la un «volum omagial», care cuprinde texte despre persoana celui aniversat, vă invităm să participați, ci la o carte care pornește de la întrebările cuiva care s-a mirat cu toată ființa, crezând că ele țintesc chiar în punctele-cheie ale existenței omenești, atât de enigmatică în fond.“

    Avem așadar dinainte o carte a întrebărilor. O carte a întrebărilor, poate că a unor întrebări recurente, dar preluate mereu în jocul altor minți și devenind astfel replici ale unui dialog privilegiat. Aceleași întrebări așadar, dar nu și aceleași răspunsuri. Și atunci, deopotrivă, avem înainte o carte a răspunsurilor pe mai multe glasuri, din care, până la urmă, se înfiripă muzica gândirii. — EDITORII

    VLAD ZOGRAFI • ANA BLANDIANA • MIRCEA CĂRTĂRESCU • CĂTĂLIN CIOABĂ • MIRCEA FLONTA • WILHELM TAUWINKL • MIHAI FRĂŢILĂ • DORU CĂSTĂIAN • GRIGORE VIDA • CRISTINA CIOABĂ • IOANA PÂRVULESCU • GHEORGHE PAŞCALĂU • DANA JALOBEANU • GABRIEL CERCEL • SMARANDA VULTUR • THIERRY WOLTON • SORIN IONIŢĂ • MELANIA CINCEA • IOAN STANOMIR • MARIAN VOICU • OLIVER JENS SCHMITT • RADU PARASCHIVESCU

  • Note despre suferinta
    31.61 LEI

    În Note despre suferinţă, o elegie scrisă pentru a onora și a procesa moartea tatălui ei în primele luni ale epidemiei COVID-19, Chimamanda Ngozi Adichie face experiența morții și a doliului viscerale. Cu o onestitate și o vulnerabilitate palpabile, construiește o narațiune a jelaniei, a absenței și a iubirii.

    „Cu o elocvență brută, Note despre suferință este deopotrivă dureros de personală și incredibil de familiară pentru oricine a simțit „pulverizarea permanentă” [a suferinței]. În aceste pagini, scrise și publicate la mai puțin de un an de la moartea tatălui ei, durerea lui Adichie este atât de palpabilă, încât aproape că îi putem simți fizic supliciul. Suferința este lipsită de politețe… Cuvintele autoarei conferă o voce autentică celei mai universale dintre emoții, care e și cea mai universal evitată.”

    — The Washington Post


    „În textura acestor fraze aproape că putem simți că autoarea a refuzat să recurgă la instrumentele de rafinare ‒ limbajul și memoria ‒, pentru a permite realității ei emoționale să rămână despicată și tăioasă.”


    —The New York Times Book Review

  • Nebunia de a gândi cu mintea ta
    52.75 LEI

    „Orice minte, la intrarea în viaţă, e crudă şi «sălbatică». Dar dacă ne este dată în grijă ca minte a noastră, noi suntem cei chemaţi s-o ajutăm să devină «o minte adevărată», s-o cultivăm şi s-o facem să se coacă. Răspundem, mai presus de orice, pentru mintea noastră, pentru felul în care i-am trasat contururile şi pentru cel în care, pornind de la ea, ne-am ales apoi viaţa. Adevărul e că nu poţi spune «eu» şi nu poţi revendica un destin decât la capătul unui act solitar de gândire.“

    „Titlul, spune Schopenhauer undeva, «trebuie să fie pentru o carte ceea ce este adresa pentru o scrisoare». Dar cui i se adresează atunci titlul acestei cărţi, Nebunia de a gândi cu mintea ta? Cine anume e interesat de ce înseamnă să gândeşti cu mintea ta? Răspunsul mi se pare evident: oricine. Oricine care, vorba lui Kierkegaard, vrea să fie mai mult decât un exemplar într-un banc de heringi.“

    „Dacă sfârşeşte ca dialog continuu cu sine, gândirea pe cont propriu este lucrul cel mai greu de suportat. Căci din acest dialog decurg la tot pasul corecţiile care se impun pentru ca viaţa să rămână pe linia de plutire. Iar viaţa celui care nu poate să le facă este în mod fatal una eşuată. Până la urmă, mai toate vieţile sunt, privite cu un ochi distant, incoerente. De aceea, poate că e preferabil să-ţi dai întâlnire cât mai rar cu necunoscutul din tine. Altminteri, judecata căreia i te vei supune va fi în mod fatal o «aspră judecare de sine».“ (Gabriel LIICEANU)

  • Lecuind adevăruri luate razna. Înțelepciune medievală pentru vremuri moderne
    30.00 LEI

    „Întrucît se vede pe sine doar ca un proiect sau un experiment inițiat de o umanitate ivită printr-un concurs de forțe oarbe și eliberată de orice sarcină și misiune transcendentă, lumea vremurilor moderne, deși este în stare de cele mai grozave realizări de care a fost vreodată omenirea capabilă, nu poate (și poate nici nu vrea) să răspundă la insidioasa întrebare asupra propriei legitimități: la ce bun toate aceste reușite tehnice, științifice și sociale? De ce mi-aș mai împărtăși cu alții bunăstarea mea efemeră? De ce, la urma urmei, ar fi mai bună existența ființelor umane decît inexistența sau dispariția lor? Dacă tot ne simțim în lume precum niște aruncați într-o horă jucată în jurul sicriului, de ce am mai vrea să contaminăm și pe alții cu virusul ființei? De ce aș mai continua să fiu un cobai în laboratorul de experimente al unei omeniri care a luat-o razna? De ce e bine ca specia umană să-și continue aventura și să fie dusă mai departe? – acestea sînt întrebările cu care Rémi Brague ne zgîndărește la fiecare pagină a acestei cărți nebunia rațiunii autosuficiente și confortul sinucigaș al vieții neinterogate.” (Dan Siserman)

  • Cum iubim
    43.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Ce dar prețios face Genevieve Fieraru cititorilor, alcătuind această carte! Un dar pentru vacanță care stă să înceapă, pentru orice altă vacanță, pentru oricare zi în care am șansa să petrec câteva ore în compania acestor scriitori minunați (unii dintre ei, chiar scriitorii mei iubiți), care scriu în atâtea feluri (tehnic și existențial) despre cea mai mare enigmă a vieților noastre, după viață însăși: dragostea. Cum iubim aluvioneaza aici, de fapt, multe alte întrebări: pe cine? cât? de cine ne lăsăm iubiți? etc. Până una alta, să ne lase ademeniți de cartea însăși care, n-am nici un dubiu, are puterea de a seduce. 

  • Hărțile sensului. Arhitectura credinței
    109.00 LEI

    O sinteză strălucitoare a sensului mitologiilor și a nevoii noastre umane de a transforma în poveste latura profundă a experiențelor pe care le trăim.

    De ce au formulat oameni din culturi și epoci diferite mituri și povești cu structuri similare? Ce ne spune această asemănare despre mintea, moralitatea și structura lumii în sine? Sunt conceptele științei și cele ale religiei cu adevărat ireconciliabile?

    Jordan B. Peterson încearcă să răspundă la toate aceste întrebări, oferind o nouă ipoteză provocatoare, care explorează legătura dintre ceea ce ne dezvăluie neuropsihologia modernă despre creier și ceea ce ritualurile, miturile și poveștile religioase ne spun de mult timp.

    Lucrare laborioasă, care reunește neuropsihologia, știința cognitivă și abordările freudiene și jungiene ale mitologiei și narațiunii, cartea de față prezintă o teorie complexă care face ca înțelepciunea și sensul mitului să fie accesibile minții moderne critice. Cu Hărțile sensului, Peterson revoluționează psihologia religiei.

  • Orient si Occident
    52.00 LEI

    Civilizatia occidentala a ajuns la apogeul ei? Partizanii entuziasti ai stiintei ar spune ca da, cei care judeca lumea dintr-o perspectiva spirituala ar spune ca dimpotriva. In 1924, cand René Guénon publica aceasta carte, ororile Primului Razboi Mondial zdruncinau deja increderea oamenilor in ceea ce numisera pana atunci „civilizatie” si „progres”. In analiza sa, Guénon urmareste evitarea conflictului dintre civilizatii, prezentand bogatiile traditionale ale Orientului in fata unui Occident preocupat de progresul stiintelor in detrimentul propriei mosteniri spirituale.

    Putem imparti aproximativ lucrarile lui René Guénon in doua categorii principale: pe de o parte, prezentarea pur metafizica – asa cum o descoperim in Starile multiple ale fiintei sau Simbolismul Crucii – si, pe de alta parte, critica lumii moderne, ca in Orient si OccidentCriza lumii moderneDomnia cantitatii si semnele vremurilor etc. Asa cum s-a spus pe buna dreptate, acest metafizician construieste o punte intre lumi, aducand pacea intre popoarele care se dusmaneau pentru ca nu se cunosteau. La un secol de cand a fost scrisa aceasta carte, mesajul ei este inca actual si, mai mult decat atat, ne ofera un punct de vedere prin care putem intelege mai bine sensul profund al evenimentelor pe care le traim azi.

  • Criza lumii moderne
    41.76 LEI

    René Guénon considera ca Occidentul, mai mult ca oricand, trece printr-o criza datorata rupturii de Traditia intruchipata in aceasta zona de valorile autentice ale crestinismului. Dat fiind ca Biserica Catolica, singura care ar fi putut sa ofere un sprijin in acest sens, a dovedit deja ca s-a indepartat de linia traditionala, una dintre putinele sanse de redresare ale Occidentului ar fi apropierea de spiritualitatea orientala, care pare sa fi ramas inca fidela Traditiei. Insa tendintele „moderne” au inceput deja sa invadeze si Orientul, astfel incat chiar si acolo filonul autentic trebuie cautat cu grija.

    Critica Occidentului modern atinge concepte ca „individualism”, „umanism”, „democratie”, desfiintand fara rezerve ceea ce ne-am obis-nuit sa numim „filosofie traditionala”, „stiinte traditionale”, „sistem filosofic” etc. In acelasi timp, haosul care caracterizeaza societatea moderna este vazut intr-o perspectiva mai larga, ca o consecinta fireasca a degra-darii manifestarii pe masura ce se indeparteaza de Principiul esential care i-a dat nastere, ajungand in ultimele clipe ale Varstei Sumbre, asa cum este cunoscuta in doctrina hindusa sub numele de Kali Yuga.

  • Al doilea sex (vol. I + vol. II)
    124.74 LEI
    Epuizat din stoc

    I. Faptele și miturile

    Interzisă în Spania lui Franco, inclusă pe lista neagră a Vaticanului (Index Librorum Prohibitorum) alături de alte lucrări socotite dăunătoare sau eretice, introdusă de ziarul Le Monde pe lista celor o sută de cărți fundamentale ale secolului XX, Al doilea sex nu lasă pe nimeni indiferent.

    „Receptarea imediată a celui de-Al doilea sex a fost furtunoasă; această carte, apelând la toate domeniile cunoașterii, era o adevărată mașină de război, o mașină menită să distrugă discursul construit de secole de dominație masculină.“ — Libération

    „O anatomie a femeii care e un studiu de statură și proporții clasice, istoric, psihologic, fiziologic, social și sexual, precum și un comentariu cât se poate de pătrunzător asupra dualității rolului ei. Căci pe fundalul proiecției idealiste a femeii independente există realitatea conflictului «între revendicarea fundamentală a oricărui subiect care se afirmă întotdeauna ca element esențial și exigențele unei situații care o fac să fie un element neesențial».“ — Kirkus Reviews

    Al doilea sex a fost un act de o îndrăzneală prometeică – un furt al focului olimpian – de la care nu mai exista cale de întoarcere.“ — The New York Times

    Mi-am dat seama că a apărut o primă întrebare: Ce însemnase pentru mine să fiu femeie?… „Pentru mine“, i-am zis lui Sartre, „nu a contat, ca să spun așa“. „Totuși, nu ai fost crescută la fel ca un băiat: ar trebui să privești mai îndeaproape.“ Am privit și am avut o revelație; această lume era o lume masculină, copilăria mea se hrănise cu mituri născocite de bărbați, iar eu nu reacționasem în același fel ca un băiat. Eram atât de interesată de subiect, încât am abandonat proiectul unei confesiuni personale pentru a mă ocupa de condiția feminină în ansamblul ei. — SIMONE DE BEAUVOIR, La Force des choses

    II. Experiența trăită

    Interzisă în Spania lui Franco, inclusă pe lista neagră a Vaticanului (Index Librorum Prohibitorum) alături de alte lucrări socotite dăunătoare sau eretice, introdusă de ziarul Le Monde pe lista celor o sută de cărți fundamentale ale secolului XX, Al doilea sex nu lasă pe nimeni indiferent.

    „În această lucrare plină de pasiune și erudiție, Simone de Beauvoir cercetează de ce femeile sunt obligate să accepte în societate un loc secundar, deși ele reprezintă jumătate din specia umană. Sprijinindu-și argumentele cu date din biologie, fiziologie, etnologie, antropologie, mitologie, folclor, filozofie sau economie, ea documentează statutul femeii în istorie, din epoca vânătorilor-culegători până la mijlocul secolului XX.“ — The New York Times

    „Scriindu-și cartea în 1948, Simone de Beauvoir anunța deja mișcările pentru eliberarea femeii și reformele care aveau să urmeze.“ — Le Temps

    „Cartea lui Simone de Beauvoir despre condiția femeii în societatea noastră a stârnit imediat entuziasm și polemici, mai întâi în Franța, apoi în întreaga lume.“ — Le Monde

    „«Voi construi o forță în care mă voi refugia pentru totdeauna», spune Simone de Beauvoir în scrierile sale de tinerețe. Această forță se traduce foarte devreme în viața ei prin voința absolută de a scrie. A vrut să scape de căsătorie, maternitate, cămin. A vrut să trăiască liberă. «Nimic nu ne limita, nimic nu ne definea, nimic nu ne supunea; legăturile noastre cu lumea noi le cream; libertatea era însăși substanța noastră.» Această frază, scrisă cu vigoare în Puterea vârstei, rezumă ea singură un portret al lui Simone de Beauvoir.“ — France Culture

  • Citește periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi
    9.99 LEI

    Autoarea bestsellerului Citind Lolita în Teheran

    Uitarea este echivalentul morţii, ne spune Azar Nafisi, iar cărţile au fost dintotdeauna paznicii memoriei noastre. Cărţile ne transmit adevăruri care adesea nu pot fi rostite şi devin de multe ori forme de luptă eficiente împotriva regimurilor totalitare. În cele cinci scrisori imaginare adresate tatălui său, însoţite de inserturi autobiografice, autoarea aduce un elogiu nu doar literaturii rezistenţei, ci şi, mai ales, literaturii ca formă de rezistenţă. Sondând operele unor mari autori precum Salman Rushdie, Margaret Atwood, Tim Morrison, David Grossman, Elias Khoury, Ray Bradbury, James Baldwin sau TaNehisi Coates, sunt puse în discuţie multe dintre marile probleme cu care se confruntă lumea contemporană: dezumanizarea, lupta femeilor şi a minorităţilor pentru drepturile lor, teocraţia iraniană şi derapajele antidemocratice din SUA, războaiele din Orientul Apropiat, tortura şi lagărele de concentrare, relaţia victimă-călău, pandemiile ş.a. Transpuse în ficţiune, toate aceste teme au făcut şi continuă să facă din cărţi lecturi subversive, incitante şi „periculoase”, înlocuind minciuna cu adevărurile pe care ele le dezvăluie. Citeşte periculos este o carte care nu ne poate lăsa tăcuţi şi nici indiferenţi.

  • Rusia lui Putin
    48.00 LEI

    Aceasta este o carte despre Vladimir Putin, scrisă de cel mai radical jurnalist al țării. 
     
    Putin este produsul celui mai sumbru serviciu secret al țării; el nu a reușit să-și depășească originea și să înceteze să se poarte ca un locotenent-colonel din KGB-ul sovietic, ocupându-se cu "aranjarea" concetățenilor săi dornici de libertate.
     
    Fost spion KGB, Vladimir Putin a fost numit președinte al Rusiei în 2000.
     
    Încă de la intrarea pe scena publică, s-a prezentat ca un conducător deschis, luminat, dornic să dezvolte relațiile cu Occidentul. Spre deosebire de mulți alti jurnaliști europeni și americani, Politkovskaia n-a avut niciodată încredere în imaginea de presa a lui Putin.
     
    Din poziția privilegiată pe care o ocupa, ea și-a propus să demonteze imaginea lui Vladimir Putin atât ca om, cât și ca brand, argumentând faptul că nu este decat un produs însetat de putere al propriului său trecut, incapabil să reziste impulsului de a suprima dreptul cetățeanului la libertate. 

  • Arta de a dărui libertate
    42.18 LEI

    „Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă.“ GEORGE ORWELL

     

    „Libertatea nu este nimic altceva decât o ocazie de a fi mai buni.“ ALBERT CAMUS

     

    „Lanțurile sclaviei nu leagă decât mâinile. Spiritul este cel care te face om liber sau sclav.“ FRANZ GRILLPARZER

     

    „Suntem mai interesați de libertatea de a alege decât de puterea de a face cea mai bună alegere.“ STANISLAS LESZCZYNSKI, Le philosophe bienfaisant

     

    „Libertatea e facultatea de a-ți alege constrângerile.“ JEAN-LOUIS BARRAULT

  • Arta de a dărui timp
    42.18 LEI

    „Timpul este suficient pentru cei care știu să îl folosească.“LEONARDO DA VINCI

     

    „Timpul există doar pentru ca lucrurile să nu se întâmple în același timp.“ ALBERT EINSTEIN

     

    „Aș fi scris o scrisoare mai scurtă. Dar nu am avut timp.“ BLAISE PASCAL

     

    „Oamenii (...) își pierd sănătatea ca să strângă bani, apoi își pierd banii ca să-și redobândească sănătatea.“ DALAI LAMA

  • Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi. Visul unei nopți de vară • Cum vă place
    9.99 LEI

    Visul unei nopți de vară și Cum vă place folosesc aceeași schemă dramatică: refugiul în pădure, rezolvarea conflictului, revenirea în civilizație, nunțile necesare. Natura nu e însă doar balsam pentru cei oropsiți în cetate. Mortalitatea s-a insinuat și în Arcadia din Arden, ceasul ticăie, nebunia omenească e doar atenuată. În pădurea din marginea Atenei, noaptea înșelătoare e bîntuită de spirite: amorul se face și se desface ca o vrajă, nălucile sînt la tot pasul, pe umeri de idioți cresc țeste de măgar, pasiunile sînt fantastice și crude. Noaptea din Vis e bezna minții, ignoranța neînstelată a celor care nu realizează că, rîzînd la comediile lui Shakespeare, rîd de propria nebunie. Aceasta este valoarea terapeutică a teatrului, pe care o teoretizează melancolicul Jaques în Cum vă place, dublul pastoral al comediei fantastice din toiul unei nopți de vară.

     

    Volumul face parte dintr-o serie care își propune să analizeze întreaga operă dramatică și lirică a lui Shakespeare.

  • Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare
    47.57 LEI

    Preocupat de tema ratării, care, în opinia sa, „are relevanța unei cunoașteri de sine“, Angelo Mitchievici o studiază într-o serie de eseuri pornind de la exemple din literatură, filme, bandă desenată. Cum te instalezi în eșec? Cum îți asumi ratarea, cu voluptate, ori blazat sau resentimentar? De la Cioran la Voltaire, de la Mircea Eliade la Mircea Cărtărescu, de la Locul unde nu s-a întâmplat nimic la Marele GatsbyDeșertul tătarilorMacbeth, de la decadența gurmandă (din Marea crăpelniță al lui Marco Ferreri) și erotică (din Pasiune fatală al lui Louis Malle) la aventurile lui Corto Maltese și parabola Fiului Risipitor, asistăm la o defilare a (anti)eroilor ficționali care se instalează și persistă în eșec. Evitând orice sistematizare, încercare de pedagogie negativă sau lecție de morală, autorul pornește în mod frecvent de la reflecțiile lui Emil Cioran, cu care împărtășește „atracția inavuabilă față de ratare“ și care deschide seria rataților ficționali cu cei din propria panoplie biografică.

    „Cartea lui Angelo Mitchievici este un exerciţiu rafinat şi somptuos de lectură. Un obiect delicat al investigaţiei intelectuale, ratarea, este alcătuit, treptat, dintr-o suită de instantanee: o panoramă nostalgică, ce uneşte artele într-o sinteză de culori şi de parfumuri. Cei ce adoră tihna visării vor descoperi în acest volum memorabil un ghid  al propriilor călătorii. Dincolo de paginile ei se află întinsul fără de capăt al imaginaţiei eliberate.“ — IOAN STANOMIR

  • Simfonia semnelor
    58.14 LEI

    „Cartea de față m-a surprins prin temeinicie, simț al răspunderii, dedicație comunitară. Cine are urechi de auzit să audă! Cine nu, să citească!" Andrei Pleșu

    „De fiecare dată când aud îndemnul de a fi toleranți față de persoanele din grupuri vulnerabile sau diferite de majoritate, primul impuls e să mă ridic în picioare și să protestez. Tolerant în mintea multora înseamnă ceva de bine, sufletist, empatic. Nicidecum. Toleranța e o formă de dispreț pasiv, un refuz drapat într-o politețe impusă de reguli sociale minimale de a interacționa cu respectivele persoane, cu cauza și efectul pentru care cel din apropierea ta e altfel. Pot să tratez cu toleranță un prost, un neisprăvit, dar nicidecum o persoană diferită de mine din cauza unei dizabilități sau apartenențe la un alt grup decât cel din care fac eu parte." Adriana Săftoiu

    „Cu Simfonia semnelor, Adriana Săftoiu ne ia de mână și ne invită într-o cameră obscură: legați la ochi, pentru că nu știm aproape nimic despre semenii noștri surzi, și fără să auzim decât vocea autoarei care dă glas celor care vorbesc în limbajul semnelor. La început, o astfel de experiență poate părea neplăcută. Ai prefera să rămâi în lumea confortabilă în care îți imaginezi că auzi și vezi tot. Dacă, însă, îți faci curaj și intri, vei vedea cum, rând pe rând, defilează prin fața ta personaje afectate de surditate și, cu ele, poveștile lor, pe care autoarea, în anii petrecuți la Comisia pentru drepturile omului, meticulos le-a documentat. Nu descoperim doar cum arată lumea celor cu deficiențe de auz – cei „afectați de slăbiciunea statului", cum chirurgical, dar și poetic îi numește autoarea –, ci, odată ce intrăm în această lume, înțelegem și orbirea societății față de cei care nu sunt ca noi, nu vorbesc aceeași limbă și nu aud aceleași lucruri, în liniștea indiferentă care-i înconjoară." Cecilia Ștefănescu

    „Îngăduit să-mi fie un calambur cât se poate de serios: Adriana Săftoiu e singurul politician român care n-a rămas surd la problemele surzilor. Ceea ce mi se pare admirabil e că nicio miză personală nu o mână în această bătălie desfășurată pe două fronturi: cel legal, în parlament, și cel al mentalităților, în viața de zi cu zi. O luptă de uzură, în care trebuie să te înarmezi cu răbdare. Parcurgând aceste pagini, cititorul se va trezi pendulând între rușine și admirație. Rușine, pentru indiferența de care-a dat până acum dovadă față de acest întreg univers al tăcerii, dar și admirație pentru nenumăratele exemple de surzi care-și poartă crucea nu doar cu grație, ci chiar cu mândrie. Sunt lecții de viață pentru noi toți: de multe ori suntem surzi și orbi la problemele altora pentru că suntem surzi și orbi la problemele personale." Alin Fumurescu

  • Însemnări de iarnă despre impresii de vară
    29.95 LEI

    În iunie 1862, Dostoievski pleacă din Sankt-Petersburg în prima sa călătorie prin vestul Europei. În următoarele zece săptămâni vizitează mai multe oraşe importante de pe continent, inclusiv Berlin, Wiesbaden, Dresda, Paris, Londra, Geneva, Florenţa şi Viena. Îndemnat de prieteni să-şi consemneze impresiile de călătorie, scrie un eseu în care se amestecă observaţii, evocări, judecăţi de valoare, invective, schiţe şi comentarii. Elaborează o tipologie mai mult închipuită decât reală a Occidentului, din care reiese în principal că, sub frumuseţea şi eleganţa lui, acesta este măcinat de vicii şi sărăcie generalizată. În scenele descrise de Dostoievski – din Paris, din Londra sau dintr-un compartiment de tren – regăsim întreaga vervă feroce a autorului Însemnărilor din subterană.

  • Cazul Ponta. Reconstituirea celui mai infam plagiat din istoria României
    Preț special 9.25 LEI Preț standard 37.00 LEI

    Cu un Scurt cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu

    „Există, în paginile Emiliei Șercan, o pasiune a adevărului care vrea să trezească și care izvorăște din nevoia morală a jurnalistului de a deveni observator angajat al epocii sale. Cu toate riscurile, inclusiv cu acela al amenințării cu moartea. Pe care autoarea o amintește la un moment dat în treacăt, ca și cum nu pe ea ar privi-o, lăsând societatea să judece felul în care trebuie să-și apere mărturisitorii.“ — GABRIEL LIICEANU

    „În esență, povestea tezei de doctorat a fostului premier reprezintă originea și esența răului sistemic în privința sancționării plagiatului în România, iar tot ce s-a întâmplat în legătură cu studiile doctorale după 2012 poartă «stigmatul Ponta». Așa am hotărât să reconstitui episodul care, cred eu, reprezintă momentul zero al compromiterii ideii de onestitate, integritate, moralitate și onoare în viața politică și în mediul academic.“ — EMILIA ȘERCAN

  • Învățătura de minte. Eseuri despre educație
    49.00 LEI

    „Cartea de față este despre educație, despre învățământ, despre învățătură. Nu însă despre orice învățătură, ci, de preferință, despre cea «de minte». Iar asta într-un dublu sens.

    Pe de o parte, mă preocupă acea învățătură care contează, cea care ne poartă de mână în străbaterea anevoiosului drum de la copilărie, pubertate, adolescență la maturitate. Cea care, asemeni măselei «de minte», face parte din devenirea noastră.

    Pe de altă parte, cartea de față reflectă nedumerirea și îngrijorarea autorului față de fervoarea politicilor educaționale românești postdecembriste de a repeta, iar și iar, aceleași erori, aceleași idiosincrazii obtuze, aceleași populisme ipocrite, dovedindu-și neputința de a se învăța minte chiar și după noianul de eșecuri contorizate vreme de trei decenii.” - Liviu Papadima

    „Volumul, care adună texte mai vechi şi mai noi despre educaţie, nu este excepţional doar prin calitatea scriiturii unui om cult, profund, empatic şi plin de umor, ci şi prin aceea că reprezinta o intervenţie inedită în dezbaterea publică de la noi. Simplu spus, texte ca ale profesorului Papadima sunt foarte greu de găsit pe piaţa românească saturată de intervenţii amatoristice, puseuri motivaţionale, predici de rit nou cu idei vechi şi multe alte forme colorate şi superficiale. Liviu Papadima scrie jucăuş, tandru şi pătrunzător, cu naturaleţea dubiului şi înţelegerii de sine, cu umor şi acidul (auto)ironiei, cu toată supleţea şi greutatea culturii pe care o are. Îmi aminteşte de scrierile unui Gert Biesta, de asemenea cvasinecunoscut la noi. Mi-aş dori sincer ca volumul să ajungă la cât mai mulţi profesori, să influenţeze cu forţa pe care o simţi în fiecare pagină, să modeleze cu puterea sa aproape gravitaţională.” - Doru Căstăian

     

    “Meseria noastră e riscul. Ca părinți, ca profesori. O meserie în care poți greși, uneori amarnic. Dar nu poți să nu-ți pese. Și mi-aș dori și eu un învățământ în care să nu mai "formăm" clasamente, statistici, sondaje, grafice, standarde, baremuri, ci să creștem copii și tineri spre a deveni adulți. Dup-aia o să le vină și lor rândul.” - Liviu Papadima

  • Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)
    37.00 LEI

    „Noi suntem români“ este titlul unui cântec patriotic. „Nimeni nu-i perfect“ este ultima replică din filmul Unora le place jazzul. Chiar dacă pare straniu, cele două enunţuri nu se bat cap în cap. Între ele există de fapt o legătură pe care viaţa în România de azi o strânge de la o zi la alta. Desfăşuraţi în paralel cu musicalul de mare succes „Mama Pandemia“, ultimii doi ani de viaţă românească te pun în situaţia de-a duce frecvent mâinile la cap: fie pentru atingerea frunţii fierbinţi, fie pentru smulgerea părului. Tragicomedia naţională e surprinsă aici în câteva zeci de texte din care scot capul tovarăşi de drum mai vechi sau mai noi: excepţionalismul, reflexul de obedienţă, ciubucul, discursul urii, bunul-plac şi prostul-gust. De râs şi de plâns. De citit şi de căzut pe gânduri.

  • Foloasele pesimismului și pericolul falsei speranțe
    39.12 LEI
    Epuizat din stoc

    Marile tragedii istorice care au marcat lumea noastră și care amenință și azi buna așezare a civilizației sunt, în mare parte, consecința optimismului netemperat, lipsit de scrupule. Fascinația intelectualilor și a oamenilor politici pentru idealism și utopie este expusă în acest tur de forță eseistic unei analize riguroase; antidotul capătă forma valorilor consensuale, ale tradiției, la care s-a ajuns de-a lungul timpului prin sacrificiu și compromis. Ironia și iertarea sunt semnele pesimismului înțelept, care ne poate salva de utopiile primejdioase, îndemnându-ne spre ceea ce este poate singurul progres care ne e îngăduit – să devenim mai buni și mai lucizi.

    „Scruton este un scriitor erudit, prolific, sclipitor, complex și adesea uluitor.“ — The Weekly Standard

    „Gânditorii de stânga și de dreapta deopotrivă ar trebui să fie recunoscători că un astfel de om s-a aplecat asupra problemelor care îi preocupă. Iar filozofii ar trebui să se bucure că el abordează marile probleme ale zilei prin lentila lor. Cea mai însemnată contribuție a lui Scruton este, poate, că a întruchipat adevărul care ne arată că fără filozofie nu suntem nimic.“ — The Sunday Times

  • O filosofie a educației
    40.17 LEI
    Epuizat din stoc

    Maritain nu se mulțumește cu observații generale; împreună cu pedagogii clasici, consideră că, pentru a da unei societăți și, mai ales, unei democrații, substratul de valori comune indispensabile echilibrului său, educația este „instrumentul primordial”. Totuși, el adaugă imediat că, deși este o condiție necesară, nu este și suficientă; o altă condiție rezidă în autenticitatea regimului pe care educația este menită să-l pregătească. Dacă statul este corupt, atunci el este nociv și anihilează efortul școlii. Cât despre fragmentarea ideologică ce dezorientează deja practicile educative, în absența deciziei privitoare la ce tip de om și de societate vrem să avem, Jacques Maritain indică faptul că o „cartă democratică”, ce stabilește denominatorul axiologic minimal, trebuie să fie însoțită de un „pluralism autentic”. A identifica problemele timpului, a propune eventuale soluții, a reactiva pedagogia creștină, fără polemică, cu seninătate și siguranță, iată motivele succesului celor două prime ediții ale acestei cărți. (Guy Avanzini)

    Dacă, în funcţie de împrejurările în care au fost redactate studiile despre educaţie publicate aici şi de caracterul concret şi practic al temei lor, perspectiva acestei lucrări ar trebui să fie, inevitabil, după cum o indicam mai înainte, una americană, totuşi, principiile filosofice pe care am încercat să le punem în lumină au de la sine o valoare şi o semnificaţie universale, iar dacă sunt adevărate şi întemeiate raţional, aşa cum credem, se cer a fi aplicate, în forme adecvate, sistemului educativ din ţara noastră, ca, de altfel, oricărui alt sistem educativ. (Jacques Maritain)

  • Scrieri 2. Iacob și îngerul. Ispita binelui
    42.29 LEI

    Stăruitoare pledoarie pentru edificarea unei civilizații a cărții și a cuvântului întemeietor, volumul de față aprofundează un mozaic tematic articulat în jurul marilor provocări adresate intelectualității la începutul noului mileniu, într-un răstimp prielnic pentru recuperarea simbolismului religios, a unor norme morale de sorginte creștină și a structurilor antropologice definitorii pentru o societate care se întemeiază pe conștiința sacrului. Reliefând imperativul afirmării unei noi retorici în dialogul ecumenic, dar și al descoperirii unor formule de reconciliere între spațiul ecleziastic și cel instituțional, Teodor Baconschi inițiază o pasionantă dezbatere, structurată într-un impresionant corpus de eseuri, studii de caz, mărturisiri de credință, consemnări diplomatice, recenzii și portrete esențiale pentru o stilistică a modelelor culturale contemporane. În filigran, rafinamentul argumentației se conjugă cu subtile reflecții asupra evenimentelor majore înscrise pe agenda ecumenică a epocii, configurând o adevărată estetică a speranței, într-o lume care se confruntă tot mai mult cu pericolul secularizării accentuate.

  • Între plată şi răsplată: Datoriile şi latura întunecată a bogăţiei
    48.00 LEI

    Despre povara datoriei, atunci când ea nu are legătură doar cu banii.

  • Istoriile mass-mediei. De la semnalele cu fum la rețelele de socializare și dincolo de ele
    58.09 LEI

    „Dintotdeauna, omul are nevoie să știe ce îl amenință, ce le dăunează celorlalți sau ce îi ajută. Și multă vreme doar o mână de oameni cu putere – suverani, clerici, negustori – au deținut monopolul informației, al fabricării și circulației sale. Informația liberă, difuzată de canale media accesibile tuturor și elaborată de profesioniști care caută adevărul este rodul unei istorii recente, neașteptate, fascinante. Și, în prezent, ea este extrem de amenințată.
    Cum putem distinge adevărul de neadevăr și informația de divertisment? Ce raport există între a informa, a convinge, a educa și a distra? Cum va rezista democrația diferitelor forme de cenzură și de supraveghere? Prin ce anume potopul actual și viitor de informații, adevărate sau false, ne va influența modul de a gestiona marile probleme de astăzi și de mâine? Rețelele de socializare, instrumente de supraveghere generalizată, care îl transformă pe fiecare în jurnalistul propriei persoane, vor fi oare înlăturate de o tehnologie mai puternică? Ziariștii vor fi înlocuiți de automate sau vor rămâne actori indispensabili ai democrației?
    Acestea sunt subiectele cărții de față. Și încă o dată, la fel ca în cazul tuturor celorlalte domenii cărora am încercat până acum să le prevăd devenirea, evoluția vertiginoasă a mass-mediei nu poate fi imaginată și controlată decât mergând foarte mult înapoi pe firul istoriei sau, mai degrabă, al istoriilor sale. Al pasionantelor sale istorii.” (Jacques Attali)

  • Trei inele. O poveste despre exil, narațiune și destin
    15.86 LEI

    Carte de memorialistică, biografie şi, totodată, un erudit exerciţiu de istorie şi critică literară, Trei inele spune poveştile a trei scriitori exilaţi care, analizând opere clasice ale literaturii, au creat la rândul lor capodopere: Erich Auerbach, filologul evreu refugiat din Germania lui Hitler la Istanbul, unde şi-a scris principalul studiu asupra literaturii occidentale, Mimesis, François Fénelon, arhiepiscopul francez din secolul al XVII-lea care a fost repudiat din cauza Peripeţiilor lui Telemah, o ingenioasă continuare a Odiseei şi cea mai citită carte în Europa timp de o sută de ani, şi W.G. Sebald, romancierul german autoexilat în Anglia ale cărui naraţiuni sinuoase explorează temele odiseice ale dislocării, nostalgiei şi despărţirii de casă. Acestor trei istorii li se adaugă povestea celor două cărţi scrise de Daniel Mendelsohn despre saga familiei sale marcate de Holocaust şi de aceeaşi Odisee. O carte despre exil şi destin ca temă literară, despre felul cum experienţa personală a exilului se transformă în poveste, într-o naraţiune exemplară.

    Trei inele aminteşte de Jorge Luis Borges, Italo Calvino, Walter Benjamin şi Hannah Arendt. Mendelsohn este unul dintre foarte puţinii specialişti şi critici care acordă aproape aceeaşi importanţă cunoaşterii şi sentimentelor. Rezultatul e o carte pe atât de subtilă, profundă şi bine documentată pe cât e de sinceră, directă, dureroasă şi emoţionant de umană.” (The Times Literary Supplement)

    Trei inele nu este doar o continuare a volumului O odisee, simplă dezvoltare a unei teme. Ceva s-a schimbat. Putem spune că între O odisee şi Trei inele construcţia circulară se transformă dintr-o preocupare literară într-una metafizică. Aici miza e mai mare: nu vorbim numai de mecanismele povestirii, ci şi de alcătuirea cosmosului.” (James K.A. Smith, Literary Hub)

  • Pe urmele celor fără nume
    9.99 LEI

    În anul 2020, la cererea revistei Paris Match și a altor publicații internaționale, Bernard-Henri Lévy realizează o serie de reportaje pe opt teatre de conflict care, inclusiv din cauza pandemiei de Covid-19, au trecut în planul doi al știrilor. Călătorind în Nigeria însângerată de acțiunile teroriștilor Boko Haram, în Kurdistanul sirian și cel irakian, în Ucraina, în Somalia pradă războiului civil și în Bangladeshul amenințat de schimbările climatice, în insulele grecești cu tabere de refugiați, în Libia și în Afganistan, filosoful și jurnalistul francez ne reamintește că în toate aceste locuri uitate oamenii continuă să lupte, să sufere și să moară.
    Ca o introducere la aceste reportaje dramatice, prima parte a cărții cuprinde câteva eseuri în care autorul arată cum au luat naștere gustul pentru aventură, convingerile și idealurile ce l-au făcut să devină un filosof care cutreieră lumea pentru a da mărturie despre războaie uitate sau ignorate.

  • De ce ne plac supereroii? Mitologia și simbolistica filmelor Marvel
    36.95 LEI

    „Ne plac (super)eroii pentru că ne spun povești frumoase. Străvechile mituri se regăsesc desacralizate în poveștile lumii de azi. Pe ecranul cinematografului, povestea mitologică este și mai expresivă. Dacă vizionăm filme cu supereroi în 3D, atunci povestea este cu adevărat captivantă, incitantă, provocatoare, într-un fel «participăm» și noi la acțiunea filmului. Imaginile-șoc se derulează cu o viteză amețitoare. Facem parte din misterul și magia lumilor cu supereroi. Urmărindu-le aventurile, visăm, plonjăm pentru un timp în universul beatific al copilăriei. Evadăm astfel din constrângerile realității cotidiene în lumea minunată a imaginarului personal, unde ne identificăm cu acești supereroi.” (Nicu Gavriluță)

    Omul de Oțel, Căpitanul America, Thor, Gardienii Galaxiei, Omul-Furnică, Pantera Neagră și Shang-Chi sunt doar o parte dintre cei mai faimoși supereroi Marvel ai momentului care își reunesc poveștile în noul volum al lui Nicu Gavriluță. Pentru a răspunde la întrebarea din titlu, autorul își propune să ofere răspunsuri la alte întrebări care pun în prim-plan spectatorul: supraviețuiește arhetipul eroului camuflat în viața noastră? Trăind indirect aventurile imaginare ale supereroilor, mai reușim noi oare să scoatem la lumină „natura superioară” a propriei ființe? Devin super-eroii Marvel modele de viață pentru noi? Ne ajută poveștile frumoase din filme să plonjăm oricând în universul magic al copilăriei? Trăim o stare extatică atunci când ne cuplăm reprezentările imaginarului nostru personal cu avatarurile supereroilor? Ne satisfac aceste filme nostalgiile tainice după experiențe inițiatice de mult apuse în lumea modernă? În căutare de explicații, Nicu Gavriluță ne oferă o serie de analize ale marilor mituri și simboluri ascunse în filmele Marvel, fără a uita să evidențieze legăturile subtile dintre eroii de ieri și supereroii de astăzi.

  • Testul psihopatului. O calatorie prin industria nebuniei
    49.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Jon Ronson este fascinat de ticniti. Si de nebunii care par sa fie normali, si de cei aparent sanatosi, care se poarta nebuneste. In Testul psihopatului, o carte care reuseste sa fie pe atat de bizara si amuzanta, pe cat este de bine documentata, Ronson se balaceste din nou in zonele mlastinoase ale normalului.“ Los Angeles Times

  • Viitorul omenirii și alte eseuri deloc populare
    37.00 LEI

    „Viitorul omenirii și alte eseuri deloc populare nu este nici o colecție pestriță de gânduri răzlețe, nici o articulare detaliată a unui program politic; este mai degrabă o entuziasmantă reafirmare de către Russell a valorilor liberale în mijlocul cărora s-a născut, pentru care a militat de-a lungul vieții și în care era convins că trebuie ancorată o lume nouă.

    Scrisă cu luciditatea și verva-i caracteristice, cartea de față este rând pe rând exuberantă, combativă, gravă și presărată cu aforisme ambițioase… Viitorul omenirii și alte eseuri deloc populare a devenit repede una dintre cele mai accesibile și mai populare cărți ale lui Russell.“ — KIRK WILLIS

    „O sărbătoare intelectuală… deliciul acestei cărți vine din acea combinație care l-a făcut pe Russell celebru, o împletire de spirit și sensibilitate, de viziune largă și exprimare firească.“ — Financial Times

    „Lui Russell nu-i stă în putință să fie anost, la fel cum e incapabil de superficialitate.“ — The Observer

Filter by

Preț

Voce audiobook

Editura