Eseistică

„Viitorul omenirii și alte eseuri deloc populare nu este nici o colecție pestriță de gânduri răzlețe, nici o articulare detaliată a unui program politic; este mai degrabă o entuziasmantă reafirmare de către Russell a valorilor liberale în mijlocul cărora s-a născut, pentru care a militat de-a lungul vieții și în care era convins că trebuie ancorată o lume nouă.

Scrisă cu luciditatea și verva-i caracteristice, cartea de față este rând pe rând exuberantă, combativă, gravă și presărată cu aforisme ambițioase… Viitorul omenirii și alte eseuri deloc populare a devenit repede una dintre cele mai accesibile și mai populare cărți ale lui Russell.“ — KIRK WILLIS

„O sărbătoare intelectuală… deliciul acestei cărți vine din acea combinație care l-a făcut pe Russell celebru, o împletire de spirit și sensibilitate, de viziune largă și exprimare firească.“ — Financial Times

„Lui Russell nu-i stă în putință să fie anost, la fel cum e incapabil de superficialitate.“ — The Observer

Banalizarea artelor și a literaturii, triumful presei de scandal și frivolitatea politicii sunt simptome ale unui rău mult mai mare care chinuie societatea actuală: sacralizarea divertismentului drept valoare supremă și scop ultim al existenței noastre. Dacă în trecut cultura era o busolă, o călăuză și un fel de conștiință care ne împiedica să întoarcem spatele realității, astăzi, în epoca falșilor idoli și a postculturii, întâietatea spectacolului și a superficialității a devenit regula care face ca orice conștiință morală, intelectuală și politică să adoarmă, orbită și anihilată dimpreună cu libertatea noastră.

Căderea Zidului Berlinului a lăsat stânga europeană într-o confuzie totală. Pe câmpul de bătălie al ideilor, progresul, libertatea și universalul au cedat locul unei noi triade importate direct din Statele Unite: genul, identitatea și rasa.
Ieri ne luptam în numele proletariatului, al Lumii a Treia și al damnaților planetei; astăzi condamnăm omul alb, făcându-l vinovat de colonialism, sclavie și dominarea femeilor. Trei discursuri – neofeminist, antirasist și decolonial – îl desemnează ca fiind dușmanul comun al omenirii. El a devenit noul Satana, cel pe care propria anatomie îl face un violator ontologic, culoarea pielii – rasist, iar puterea – exploatator al tuturor „dominaților" și „rasizaților".
Scopul acestui eseu este de a analiza cum, sub impulsul unei americanizări caricaturale a Europei, lupta de gen și cea de rasă sunt pe cale de a înlocui lupta de clasă, de a alunga meritocrația și de a distruge ideea de umanitate ca unitate. Să facem din omul alb țapul ispășitor prin excelență nu înseamnă decât să înlocuim un rasism cu altul; și, într-un viitor ce se anunță sumbru, cu societăți tribale, care-și păzesc cu strășnicie identitatea, pradă unui război al tuturor contra tuturor.

„Ce-ar fi, ne-am zis, ca într-o lume în care totul e sufocat de o pasageră «actualitate», în care totul e agitaţie cotidiană şi surescitare de tip breaking news, să vorbim despre «inactualităţile» durabile ale vieţii, singurele care contează cu adevărat? Vrând să înţelegem ce se întâmplă cu noi când spunem că «trăim», am căutat să facem un pictorial al vieţii, să surprindem existenţa din diferite unghiuri şi în diferite poziţii. Am vrut să descâlcim nodurile existenţei, am vrut s-o obligăm să iasă din subînţelesurile ei şi s-o facem să se exprime pe înţelesul tuturor. Am vrut s-o recuperăm din teritoriul penumbrei, pentru a risipi, măcar o vreme, confuzia în care ne complacem trăind.“ (Autorii)

Cartea de față este, așa cum o numește chiar autorul, „un roman care vorbește despre vremurile noastre“, alcătuit din articole publicate în reviste precum La Repubblica, Vanity Fair sau Wired, cu subiecte diferite, de la politică, filozofie și literatură până la sport și impresii de călătorie. Fotbalul, aromatul ceai de mentă din Tanger, praful și sângele coridelor, bolizii de Formula 1, desenele animate, teatrul, politica, muzica, filmul, literatura, toate se învârt într-un iureș neîncetat, pe cât de fermecător, pe atât de tulburător. Baricco e un umanist lucid, un cronicar al eternei comedii omenești, care ne invită să înțelegem mai bine lumea de astăzi, un spectacol în care fiecare dintre noi este atât public, cât și actor.

„N-avem de unde ști dacă vor dispărea cărțile, eliminate de noile tehnologii, dar, atâta vreme cât cărțile există, trebuie apărate. Nu reușesc să-mi imaginez vreun tip de umanism care să se poată lipsi de cărți. Literatura produce dorințe, revoltă, sensibilitate la diferențe. Cartea e indispensabilă. Și-apoi, sunt convins: cultura imaginii este, în esență, o cultură conformistă, atent controlată, supusă prea multor reguli. În schimb, literatura e libertate. Așa că da, cred că trebuie apărată până în pânzele albe.“ — MARIO VARGAS LLOSA, în dialog cu Alessandro Baricco

Doi ani, două luni și două zile petrecute într-o cabană construită cu propriile mâini, în mijlocul naturii, la marginea lacului Walden, pescuind și cultivând legume pentru a supraviețui de unul singur. Astfel a luat naștere această carte-cult, o serie de meditații bazate pe o experiență reală a filosofului Henry David Thoreau, din 1845. Cufundat în natură, Thoreau pledează pentru un stil de viață simplu, pentru întrajutorare, dar și pentru independența economică față de stat. În Walden sau Viața în pădure, se discută despre ipocrizia societății și moralitate, despre sărăcie și bogăție, despre cum se poate trăi muncind puțin, dar cu cap, despre libertate și sensul vieții.

"A ales să fie bogat având puține dorințe și îndeplinindu-și-le singur." Ralph Waldo Emerson

Václav Havel (1936–2011) a fost scriitor, filosof, disident și om politic ceh, precum și unul dintre primii purtători de cuvânt ai Cartei 77, personalitate de frunte a schimbărilor politice din noiembrie 1989, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe.

Personalitate complexă, Václav Havel a marcat destinul poporului său, oferind un exemplu statelor din Europa Centrală și de Est. A lăsat drept moștenire generațiilor viitoare nu doar amintirea disidenței, a preluării puterii politice și a conturării unei căi democratice și juste, ci și creația sa eseistică și dramaturgică, ce va sta în picioare pentru mult timp ca parte a patrimoniului cultural european.

Theodor W. Adorno (1903–1969) a fost filosof și sociolog, unul dintre principalii exponenți ai teoriei critice, dezvoltată de Școala din Frankfurt, care s‑a născut în jurul Institutului de Cercetări Sociale de la Universitatea din Frankfurt. Datorită prelegerilor, emisiunilor radio și publicațiilor sale, Adorno a avut o influență formativă asupra vieții culturale și intelectuale din Germania postbelică.

Ela Mihu alias Em Sava își trage seva din Sava ardeleană a bunicilor ei, paradis care i-a amprentat copilăria, determinând-o să-și semneze scrierile cu pseudonim.

Deși locuiește din 2001 în Canada, trăiește în patria limbii române, colaborând cu o serie de ziare și reviste din România și diaspora, publicând regulat proză și poezie în limba română, pentru că, spune scriitoarea, „dacă Dumnezeu te face român, degeaba emigrezi.”

A debutat în 2018 cu romanul Pași (scris în colaborare cu Axel), a apărut în diferite volume antologice de poezie și proză, în 2020 a publicat romanul Ana și volumul de versuri Fluturi și alte frunze.

Ovidiu Pecican, profesor la Facultatea de Studii Europene a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, doctor în istorie, prozator și eseist. A publicat volume de eseuri, studii și monografii istorice: Troia, Veneția, Roma (1998; 2007), Lumea lui Simion Dascălul (1998), Arpadieni, Angevini, români (2001), Realități imaginate și ficțiuni adevărate în Evul Mediu românesc (2002), Trecutul istoric și omul Evului Mediu (2002), Hașdeenii. O odisee a receptării (2003), Originile istorice ale regionalismului românesc (2003; ed. a II-a: Regionalism românesc, 2009), B.P. Hasdeu istoric (2004), Sânge și trandafiri. Cultură ero(t)ică în epoca ștefaniană (2005), Poarta leilor. Istoriografia tânără din Transilvania. 1990-2005 (2 vol., 2005-2006), Între cruciați și tătari (2006), Istorii intersectate (2007), Ce istorie scriem (2007), Dicționarul celor mai bune cărți de istorie românească (2008), Medievalități (2009), Letopisețul unguresc (2010), Istoria românilor (2 vol., 2010-2011), Avalon (2011), Pâlnia și burduful (2011), Istoria de sub covor (2013); lucrări de europenistică: Europa, o idee în mers (1997, 1999, 2002, 2004), România și Uniunea Europeană (2000, 2003, 2004), Acasă înseamnă Europa (2003); antologia Europa în gândirea românească interbelică (2008); a îngrijit ediții din Yves Ternon (Statul criminal, 2001), B.P. Hasdeu (Olteneștile, 2002), Geoffroy de Villehardouin (Cucerirea Constantinopolului, 2002), Robert de Clari (Cei care au cucerit Constantinopolul, 2005), Simion Dascălul (Letopisețul Ţărâi Moldovei, 2007), George Coșbuc (Comentarii la Divina Comedie, 2008, împreună cu Laszlo Alexandru). A mai publicat romane (Eu și maimuța mea, 1990; Razzar, 1998, în colaborare cu Alexandru Pecican, premiul Nemira; Imberia, 2006; Bokia, 2011; Arhitecturi mesianice, 2012; Noaptea soarelui răsare, 2014), volume de proză scurtă (Darul acestei veri, 2001, nominalizat la premiile ASPRO pe 2001; Clipuri, 2001; Zilele și nopțile după-amiezei, 2005; Povești de umbră și povești de soare, 2008), teatru (Arta rugii, 2007, editat împreună cu Alexandru Pecican, premiat de filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor), critică literară (Rebel fără pauză, 2004; Puncte de atac, 2006; Sertarul cu cărți, 2007; Reuniunea anuală a cronicilor literare, 2008), poeme (Nord. Moduri de locuire, 2008, viziune grafică Laura Ghinea; Elefanți pe o linie de tramvai, 2018; Filosofii ingenue, 2021, viziune grafică Alexandru Pecican), a antologat un volum de interviuri cu Nicolae Breban (O utopie tangibilă, 1994), a realizat un volum de convorbiri polemice (Vorbind, 2004, împreună cu Gheorghe Grigurcu și Laszlo Alexandru) și a reunit o serie de mese rotunde (Trasee culturale Nord-Sud, 2006). La Editura Polirom a mai publicat romanul Lumea care n-a fost (2018) și a tradus din limba franceză Istorie și cultură istorică în Occidentul medieval de Bernard Guenée (2018).

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

„In carticica de fata incerc sa formulez ceea ce cred despre locul omului in univers si despre posibilitatile sale de a accede la o viata implinita. Cu exceptia astronomiei, omenirea nu a dobandit priceperea de a previziona viitorul; in sfera lucrurilor omenesti putem vedea ca exista forte ce contribuie la fericire si altele ce favorizeaza nefericirea. Nu stim care din cele doua va precumpani, dar, pentru a actiona chibzuit, trebuie sa fim constienti de amandoua. Nu am cum sa dovedesc ca viziunea mea despre valorile vietii este corecta; pot doar sa enunt aceasta viziune si sa sper ca ea va fi imbratisata de cat mai multa lume. Viziunea mea este aceasta: Viata demna de trait este cea inspirata de iubire si calauzita de cunoastere.“ (Bertrand Russell)

„Noi căzând, Dumnezeu ne-a pedepsit cu îngăduinţa şi mila lui infinite. Ne-a lăsat porţi către înapoi. Depindea numai de noi să ştim să le deschidem. Nu ne-a ridicat punţile, nu ne-a trântit în veci porţile Paradisului în nas. Ne-a lăsat simţurile, raze de splendoare pe care să ne putem căţăra. Când, în viaţa noastră sublunară, întâlnim strălucirea frumuseţii, amintirea lumii din care am căzut se trezeşte în noi. E o boare, o adiere, e o ameţeală, alteori e un rapt. Simţurile, aceleaşi care ne pun în contact cu lumea trecătorului şi a părelniciei, tot ele, când descoperim frumosul, ne transportă înapoi. Ele ne aduc în minte, sub forma unor tresăriri fulgurante, spectacolul Fiinţei pure pe care n-am ştiut să-l contemplăm până la capăt.“ (Gabriel LIICEANU)

„Potrivit cărui simţ vă rotiţi cu predilecţie făptura? Care dintre cele cinci (sau poate al şaselea?) vă defineşte mai apăsat şi mai autentic realitatea, aşteptările, opţiunile? Ordinea dumneavoastră lăuntrică pune tot văzul pe locul suprem, urmat de auz, miros, gust şi tactil, aşa cum ne-a obişnuit tradiţia? Cu ce simţ operează, pentru fiecare, aducerile-aminte? Acceptaţi un cutreier prin labirintul memoriei senzoriale, evocând cele mai intense, mai răvăşitoare, iniţiatice, înduioşătoare sau provocatoare senzaţii din copilărie, adolescenţă, maturitate? Ce pondere credeţi că au simţurile în manifestările profesionale ale vocaţiei dumneavoastră? Iată numai câteva întrebări menite să contureze perspectiva dintru care am gândit cartea de faţă.“ (Dan C. MIHĂILESCU)

Gabriel Liiceanu, Mihai Măniuţiu, Dan C. Mihăilescu, Angelo Mitchievici, Horia- Roman Patapievici, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Cătălin Ştefănescu, Ana Barton, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Constantin Coman, Horea Paştina, Monica Pillat, Andrei Pleşu, Mihai Sârbulescu, Victor Ieronim Stoichiţă

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

„O istorie emoționantă despre iubirea fraternă.” Kirkus Reviews

„Fără Theo, lumea nu l‑ar fi avut pe Vincent.” Așa își începe cartea Deborah Heiligman, care mărturisește că l-a iubit pe Vincent van Gogh încă din copilărie, când a și citit Bucuria vieții, romanul lui Irving Stone inspirat de destinul pictorului. Mulți ani mai târziu, aflată în vizită la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, a descoperit că Vincent avusese un frate pe nume Theo, despre a cărui existență nu știuse până atunci. După ce a citit corespondența dintre Vincent și Theo, apoi pe cea dintre Theo și viitoarea lui soție, Johanna, autoarea și-a dat seama că are în față o poveste frumoasă și complexă, marcată de iubire și sacrificiu, care până în acel moment rămăsese nespusă: povestea relației profunde și agitate dintre doi frați, care în adolescență făcuseră un legământ de a rămâne apropiați și devotați unul altuia, indiferent de ceea ce le-ar fi rezervat viitorul. 

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

„O istorie emoționantă despre iubirea fraternă.” Kirkus Reviews

„Fără Theo, lumea nu l‑ar fi avut pe Vincent.” Așa își începe cartea Deborah Heiligman, care mărturisește că l-a iubit pe Vincent van Gogh încă din copilărie, când a și citit Bucuria vieții, romanul lui Irving Stone inspirat de destinul pictorului. Mulți ani mai târziu, aflată în vizită la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, a descoperit că Vincent avusese un frate pe nume Theo, despre a cărui existență nu știuse până atunci. După ce a citit corespondența dintre Vincent și Theo, apoi pe cea dintre Theo și viitoarea lui soție, Johanna, autoarea și-a dat seama că are în față o poveste frumoasă și complexă, marcată de iubire și sacrificiu, care până în acel moment rămăsese nespusă: povestea relației profunde și agitate dintre doi frați, care în adolescență făcuseră un legământ de a rămâne apropiați și devotați unul altuia, indiferent de ceea ce le-ar fi rezervat viitorul. 

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

„O istorie emoționantă despre iubirea fraternă.” Kirkus Reviews

„Fără Theo, lumea nu l‑ar fi avut pe Vincent.” Așa își începe cartea Deborah Heiligman, care mărturisește că l-a iubit pe Vincent van Gogh încă din copilărie, când a și citit Bucuria vieții, romanul lui Irving Stone inspirat de destinul pictorului. Mulți ani mai târziu, aflată în vizită la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, a descoperit că Vincent avusese un frate pe nume Theo, despre a cărui existență nu știuse până atunci. După ce a citit corespondența dintre Vincent și Theo, apoi pe cea dintre Theo și viitoarea lui soție, Johanna, autoarea și-a dat seama că are în față o poveste frumoasă și complexă, marcată de iubire și sacrificiu, care până în acel moment rămăsese nespusă: povestea relației profunde și agitate dintre doi frați, care în adolescență făcuseră un legământ de a rămâne apropiați și devotați unul altuia, indiferent de ceea ce le-ar fi rezervat viitorul. 

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

„O istorie emoționantă despre iubirea fraternă.” Kirkus Reviews

„Fără Theo, lumea nu l‑ar fi avut pe Vincent.” Așa își începe cartea Deborah Heiligman, care mărturisește că l-a iubit pe Vincent van Gogh încă din copilărie, când a și citit Bucuria vieții, romanul lui Irving Stone inspirat de destinul pictorului. Mulți ani mai târziu, aflată în vizită la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, a descoperit că Vincent avusese un frate pe nume Theo, despre a cărui existență nu știuse până atunci. După ce a citit corespondența dintre Vincent și Theo, apoi pe cea dintre Theo și viitoarea lui soție, Johanna, autoarea și-a dat seama că are în față o poveste frumoasă și complexă, marcată de iubire și sacrificiu, care până în acel moment rămăsese nespusă: povestea relației profunde și agitate dintre doi frați, care în adolescență făcuseră un legământ de a rămâne apropiați și devotați unul altuia, indiferent de ceea ce le-ar fi rezervat viitorul. 

„Această carte e unică prin tonul ei seducător, plin de durere și de pasiune. Are o expresivitate încărcată de înțelesuri și o anume stringență, ceea ce o face una dintre cele mai frumoase și complexe scrisori de dragoste trimise vreodată." (COLM TÓIBÍN, The Guardian)

Katherine May scrie atât ficțiune, cât și nonficțiune, printre cărțile sale numărându-se romanul The Whitstable High Tide Swimming Club (2018) și The Electricity of Every Living Thing: A Woman’s Walk in the Wild to Find Her Way Home (2019), un memoir despre sindromul Asperger. A coordonat programul de Creative Writing la Canterbury Christ Church University și, de asemenea, a ținut cursuri de scriere pentru Tate Britain și National Gallery. 

De-a lungul timpului a scris numeroase articole și eseuri pentru diverse publicații, precum: Times, Good Housekeeping, New York Times, Cosmopolitan sau Psychologies.

Locuiește pe țărmul mării în Whitstable, Maria Britanie, și este o mare iubitoare a traiului în aer liber.

Memoir-ul său, Iernile sufletului. Despre tihnă și refugiu în perioade dificile (Wintering: The Power of Rest in Difficult Times), a apărut în 2020 și a fost bestseller New York Times.

NICOLAE DRĂGUȘIN este doctor în filozofie și bursier postdoctoral în cadrul Universității din București, cu stagiu la Universitatea „Aristotel“ din Salonic. A publicat articole în Dilema Veche, Observator cultural, Revista 22 etc.