Eseistică

Paginile dense și precise pe care Teodor Baconschi le consacră sfinților-mimi și nebunilor întru Hristos descriu un tip ideal, realizat prin mijlocirea unor experiențe particulare. Rîsul și deriziunea sînt armele acestor oameni spiritualizați, care desfid lumea din iubire față de Dumnezeu, ironizează cu smerenie puterea structurilor ecleziastice, așa cum denunță, de dragul autenticității, pietatea conformistă. Hohotele lor – pe care mulți le asociază prea ușor cu grosolănia sau țicneala – atestă, înainte de orice, deplina lor libertate de copii ai lui Dumnezeu. (Michel Meslin)

Cititorul acestei cărți va descoperi o viziune proaspătă, mai puțin sever-hieratică, asupra creștinismului bizantin, definit prin simțul unei sacralități deschise, care nu se opune și nici nu se substituie profanului. Teodor Baconschi ne ajută poate să presimțim – și deci să regăsim – acel mod de a fi „aureolat de voioșie”, al cărui secret părea pierdut. (Olivier Clement)

Este uimitor că atît de mulți oameni de știință, filosofi și teologi cred că există un conflict serios între știință și religia teistă. În această superbă carte, cel mai de seamă filosof al religiei lămurește, cu inteligența și perceptivitatea caracteristică, de ce nici unul dintre motivele principale pentru credința că există un astfel de conflict nu are nici pe departe succes. (Michael Bergmann, Profesor de filosofie, Purdue University)

Alvin Plantinga (n. 1932) este un filosof analitic american, profesor emerit de filosofie John A. O’Brien la Universitatea Notre Dame. Foarte cunoscut pentru scrierile sale de filosofia religiei, epistemologie, metafizică, este autor al cărţilor God and Other Minds (1967), The Nature of Necessity (1974), Essays in the Metaphysics of Modality (OUP, 2003) şi Warranted Christian Belief (OUP, 2000).

„Antisemitismul îi abate pe oameni în mod deplorabil de la efortul real care le este cerut. El le abate privirea de la cauzele reale ale răului lor – care își are sălașul în același timp în inima noastră egoistă și mincinoasă și în structurile sociale care sînt în cauzalitate reciprocă cu această mizerie morală – pentru a-i ațîța împotriva unei mulțimi inocente, asemenea unui echipaj mizerabil care, în loc să lupte împotriva furtunii, ar vrea să arunce peste bord o parte din tovarășii săi, așteptînd ca toți să încerce să se omoare unii pe alții și să dea foc vasului în care este îmbarcată omenirea visătoare.
Rasiștii rămîn tributari Vechiului Testament, iar comuniștii Noului [Testament]. Primii au extras din Scripturile evreilor, pentru a o corupe, ideea unei rase predestinate, a unui popor al lui Dumnezeu; ceilalți au primit de la Evanghelie, denaturînd-o, ideea eliberării universale și a fraternității umane”. Jacques Maritain

E ceva ce vorbeşte direct şi viu în aceste texte: cunoaşterea sigură a subiectului, stapînirea ramificaţiilor lui (atît la nivelul bibliografiei, cît şi la cel al gîndirii), lipsa de emfază, tentativa generoasă de a-l convinge pe celălălt pe baza argumentelor, disponibilitatea de-a accepta obiecţiile şi de-a regîndi subiectul, calmul judecăţii şi francheţea interogaţiei.

O spun cu mînă pe inimă: nu e un singur rînd din cele scrise de el asupra educaţiei româneşti la care să nu subscriu întru totul. Şi asta nu doar pentru dreapta cumpănă a gîndului şi eleganţa exprimării, ci – mai ales – pentru că fiecare rînd al acestor texte mă (şi ne) îndeamnă la meditaţie. Dincolo de orice altceva, e în aceste texte o teribilă sinceritate. Vorbind despre şcoală, Doru Căstăian vorbeşte despre sine şi despre elevii săi, despre perplexităţile şi incertitudinile sale, despre mirarea – deopotrivă uimire fascinată şi spaimă a – felului în care ideile se articulează în lume. Aceasta mi se pare a fi măsura paginilor ce urmează: exerciţiul de sinceritate al unui profesor adevărat. (Mihai Maci)

Profesor, traducător, publicist, scenarist de softuri educaţionale, om fascinat de tineri şi de educaţie. Născut la Galaţi, la 16 februarie 1979, a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în anul 2001. Master în filosofie franceză contemporană în 2002, doctor în filosofie al Universităţii de Vest din Timişoara în 2008, cu o teză despre conceptul de diferenţă în filosofia franceză post-structuralistă. Profesor de filosofie şi ştiinţe socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi, începînd cu anul 2003. Interesat profund de problemele educaţiei în general şi ale şcolii româneşti în special, Doru Căstăian a avut intervenţii nu foarte dese, dar limpezi şi provocatoare, pe marginea unor subiecte de actualitate privind educaţia şi tendinţele pedagogice contemporane, aducînd în spaţiul public românesc contribuţii substanţiale şi informate.

Vedem limpede poziția integratoare a lui Doru Căstăian. Poziția lucidă a ascultării reciproce, a ne-anihilării reciproce, a supraviețuirii în condiții de diferență, fără posedare exclusivă. Adevărul nu e la noi, nu e la voi și, dacă există, există strict în întîlnirea dintre lumile noastre diferite. În tensiunea reală a unor diversități ireductibile. Eu, creștinul, și tu, ateul, eu, teologul, și tu, omul de știință, eu, raționalistul, și tu, misticul. Cunoaștere, dar și împăcare.
Cu Doru, tu, stimate cititor, ești în siguranță. Și în siguranță voi fi și eu în întîlnirea cu tine, fiindcă autorul gînditor a sădit în avans apropierea noastră. (Andrada Ilisan)

Profesor, traducător, publicist, scenarist de softuri educaţionale, om fascinat de tineri şi de educaţie. Născut la Galaţi, la 16 februarie 1979, a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în anul 2001. Master în filosofie franceză contemporană în 2002, doctor în filosofie al Universităţii de Vest din Timişoara în 2008, cu o teză despre conceptul de diferenţă în filosofia franceză post-structuralistă. Profesor de filosofie şi ştiinţe socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi, începînd cu anul 2003. Interesat profund de problemele educaţiei în general şi ale şcolii româneşti în special, Doru Căstăian a avut intervenţii nu foarte dese, dar limpezi şi provocatoare, pe marginea unor subiecte de actualitate privind educaţia şi tendinţele pedagogice contemporane, aducînd în spaţiul public românesc contribuţii substanţiale şi informate.

”Mircea Eliade trebuie gândit în triunghiul: Dumnezeu, om și natură, în care domină Sacrul, adică realul atotcuprinzător, cauza unică a tuturor lucrurilor.” (Petre Țuțea)

Al patrulea volum al Enciclopediei imaginariilor are în vedere imaginarul religios al românilor. Antropologii contemporani privesc religiile drept sisteme autonome și autosuficiente, capabile să ofere o înțelegere funcțională și completă asupra lumii, care dau specificul identitar al comunităților. Analiza credințelor religioase din România, de la cultele Antichității la creștinismul cu toate formele și confesiunile sale, nu reprezintă doar o modalitate de conservare a diversității culturale, ci și o formă de practică socială pentru învățarea respectului reciproc și pentru acceptarea diferenței. De asemenea, demersul face posibilă nu doar evaluarea patrimoniului religios spiritual, ci și a celui material, constituit din așezăminte, icoane, vitralii, fresce, biblii, manuscrise sau texte imprimate.

„Enciclopedia imaginariilor din România își propune să ofere o perspectivă sinoptică asupra moștenirii culturale și a identităților spirituale din România. Avînd în centru conceptul de imaginar cultural și social, proiectul folosește mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune în evidență principalele domenii ale reprezentărilor colective românești. Conceptele științifice directoare sînt: cercetarea imaginarului, bazine semantice, cîmpuri culturale și lingvistice, constelații de imagini, identitate fractală. Această imagine panoramică a patrimoniului cultural și spiritual românesc dorește să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga)

 

Despre roata destinului, urzeala sorții și chipurile neașteptate ale ursitei se vorbește și se scrie de când lumea. Vechi și noi, culturile și civilizațiile dau înțelesuri tulburător-obscure acestor forțe nevăzute care par să conducă din umbră viețile oame­nilor. Ce este, până la urmă, destinul? O zeitate legată la ochi? Libertatea omului de a-și asuma propriile fapte și decizii? Voia lui Dumnezeu? Fatalitatea?

Zece scrisori schimbate cu eleganța și firescul unei prietenii intelectuale vechi de peste patruzeci de ani, pline de reflecții, umor, experiențe personale și culturale, un turnir modern al ideilor în care se confruntă două concepții despre destinul omului. Un epistolar despre soartă și sorți care se citește pe nerăsuflate.

Această carte este una de eseuri și nu de studii erudite. În aceste eseuri, insă, am preluat argumentele specialiștilor, dincolo de argumentele bunului simţ, pe care le-am semnalat de fiecare dată. Este foarte bine să ne vorbim limba și s-o preţuim, dar, ca să facem acest lucru, trebuie s-o și cunoaștem și nu oricum, ci corect.

Limba, ca și poporul care o folosește, are nevoie să fie apărată, protejată, ferită de intruziuni nefirești, ocrotită părintește. Limba maternă o primim cu toţii, din fericire, de la mamele noastre, dar faptul acesta nu este suficient pentru prosperitatea și perenitatea ei, nici pentru exprimarea noastră corectă.

 

IOAN-AUREL POP este președinte al Academiei Române, profesor și fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, autor și coautor a peste 70 de cărți, tratate și manuale și a peste 500 de studii și articole. Este Doctor Honoris Causa a 10 universități din țară și din străinătate și membru al unor academii și societăți savante străine. A fost visiting professor al unor universități din SUA, Italia, Franța, Ungaria și Austria.

Prima secțiune conține cinci interviuri cu Mircea Eliade realizate în anii 1970-1980. Traducerile îmi aparțin, cu excepția celui din engleză, pe care l-am revizuit parțial. În partea a doua am adunat patru convorbiri despre biografia și opera profesorului de la Chicago, pe care le-am purtat, în 1996, cu Paul Barbăneagră, realizatorul filmului Mircea Eliade et la redécouverte du sacré (1987); cu Natale Spineto, istoric italian al religiilor, autorul monografiei Eliade, storico delle religioni (2006); cu Juan Martín Velasco, teolog catolic spaniol, autorul unei Introduceri în fenomenologia religiei; iar, în 2001, cu Alexandru Paleologu, martor implicat al vieții culturale interbelice din România. Convorbirea cu Al. Paleologu a fost realizată efectiv de Toader Paleologu pe baza unui set de întrebări sugerate de mine, dar pe care Toader le-a îmbogățit exponențial. În fine, secțiunea a treia reia un dosar publicat, în 1986, de revista Limite, apărută la Paris sub îngrijirea lui Virgil Ierunca. Numărul dublu 48-49 conține texte in memoriam Mircea Eliade, scrise de mai mulți exilați români, între care Emil Cioran, Eugen Ionescu, Vintilă Horia, Neagu Djuvara ş.a.m.d.

CRISTIAN BĂDILIȚĂ

 

Traducere de Cornelia Rădulescu​

Isabel Allende plonjează în adâncurile memoriei și ne oferă o carte emoționantă, dar îmbibată de umorul său caracteristic, despre relația cu feminismul și condiția de femeie, o pledoarie pentru viața care trebuie trăită, simțită și savurată cu deplină intensitate. În cea mai nouă carte a sa, marea autoarea chiliană ne invită s-o însoțim într-o călătorie personală în care, cu harul ei de povestitoare, revizitează episoadele ce o leagă de feminism, din copilărie până astăzi. Ne face cunoscute portretele unor femei cu rol esențial pentru destinul său, ne vorbește despre scriitoare și activiste, laudă creația unor tinere artiste care exprimă revolta generației lor și, nu îl ultimul rând, se înclină în fața anonimelor care, cunoscând suferința produsă de violență, s-au ridicat și, cu demnitate și curaj, au mers mai departe. Ele sunt cele care au inspirat-o și au însoțit-o pe întregul parcurs al al vieții, sunt femeile sufletului ei. Toate acestea fără să piardă nici o fărâmă din inconfundabila sa bucurie de a trăi și amintindu-ne că, dincolo de vârstă, există întotdeauna o vreme pentru dragoste.

Ediţie îngrijită şi prefaţă de Vincent Debaene

Recuperînd o perioadă importantă din evoluţia gîndirii lui Lévi-Strauss anterioară faimoasei Antropologii structurale (1958), volumul reuneşte articole scrise între 1941 şi 1947 la New York, unde autorul se refugiase din calea războiului. Cele 17 texte care îl compun, majoritatea publicate iniţial în engleză şi devenite astăzi aproape de negăsit, abordează subiecte de o mare diversitate: de la evoluţia şi realizările din epocă ale sociologiei franceze pînă la „politica externă” a unei societăţi primitive şi de la organizarea dualistă a triburilor din Brazilia pînă la arta indienilor de pe coasta de nord-vest a Americii, trecînd printr-o critică a societăţii americane şi a tehnicii ei de a asigura fericirea indivizilor. Atent selectate, excelent prefaţate, ele conturează o adevărată preistorie a antropologiei structurale şi justifică întru totul titlul volumului.

Criza climatică este singura amenințare cu adevărat mare la adresa supraviețuirii umanității. Și se întâmplă chiar acum. Toți înțelegem că nu mai avem timp – dar oare chiar credem asta? Și cum putem acționa asupra a ceea ce nu ne putem imagina?

Sarcina salvării planetei necesită o mare răfuială cu noi înșine – cu reticența noastră teribil de umană când vine vorba de sacrificarea confortului imediat de dragul viitorului. Dar acțiunea colectivă este posibilă – am făcut-o înainte și o mai putem face.

Totul începe de la ce mâncăm și ce nu mâncăm la micul dejun.

Cu spiritul său aparte, cu intuiție și umanitate, Jonathan Safran Foer prezintă dezbaterea esențială a vremurilor noastre așa cum nimeni altcineva nu ar putea să o facă, aducând-o la viață într-un mod cât se poate de real și de urgent și oferindu-ne tuturor o modalitate de a participa la salvarea planetei:

Schimbarea climatică este cea mai mare criză cu care s-a confruntat omenirea până acum și este o criză care va fi întotdeauna abordată împreună și gestionată individual. Nu putem să păstrăm și genul de mese de până acum, și planeta pe care o cunoaștem. Trebuie fie să renunțăm la câteva obiceiuri alimentare, fie să renunțăm la planetă. Este atât de simplu, atât de drastic.

Ar trebui să fie de la sine înțeles că vrem ca toți oamenii de pe Pământ să aibă nu doar o viață sănătoasă, ci și să se simtă acasă. Dar nu este. E nevoie nu doar să spunem asta, ci și să o repetăm. Trebuie să ne forțăm să ne îndreptăm către oglindă și trebuie să ne forțăm să privim. Trebuie să ne implicăm într-o gâlceavă permanentă cu noi înșine, pentru a face ce trebuie făcut.

O scriere puternică și frumoasă, care m-a făcut să regândesc modul în care mănânc. — Samin Nosrat, autoarea cărții Salt Fat Acid Heat

Foer folosește cu multă măiestrie metafora și paradoxul pentru a demonstra binele și răul de care sunt capabili oamenii… Mesajul lui este emoționant și dureros, sumbru și plin de speranță. Îi provoacă pe cititori să găsească o soluție la „cea mai mare criză cu care s-a confruntat vreodată rasa umană”. — Bill Schwab, fotograf

Profund contemplativă și extrem de creativă… În dorința sa de a-i convinge pe alții să ia atitudine, Foer ridică bariera filosofică, probabil cea mai eficientă metodă de a genera o implicare sinceră și de lungă durată în lupta contra unei crize care amenință viața. — Carol Haggas, Booklist

Aprecieri:
Green Prize for Sustainable Literature 2020
Top Financial Times: cele mai bune cărți ale anului 2019
The Guardian Best Food Books of 2019
Fast Company Best Climate Books of 2019

"Miza acestei lucrări, dincolo de contextul în care a fost creată, este aceea de a oferi o abordare naturală, vie, a unui tratat altfel dificil şi care se refuză aparent unei lecturi coerent înţelegătoare."

„Polemici cordiale este un titlu totemizat, o emblema ce a urcat lesne in transcendenta copertei, si-a cucerit independenta si se bucura de o cariera pe cont propriu."

În imaginarul mondial, America depăşeşte noţiunile de putere, de politică şi de geografie, devenind o matriţă a pasiunilor şi a fobiilor, un concept infiltrat obsesiv în propriile noastre discursuri. Această realitate a desprins-o, a observat-o, a gândit-o BHL în acest jurnal de călătorie în care reportajul se îmbină cu reflecţia, iar pitorescul cu filozofia istoriei.

17 mai 1973. Analiza lingvistica a unui slogan - 15 iulie 1973. Prima revolutie adevarata de dreapta - Martie 1974. Intelectualii de la ’68: maniheism si ortodoxie a „Revolutiei zilei de miine" - 10 iunie 1974.

"Asa cum se prezinta, cartea se adreseaza mai ales istoricilor religiilor, psihologilor si filizofilor.

In realitate, un om intreg si o societate sanatoasa au nevoie in acelasi timp de beneficiile subzistentei si de cele ale reflexiei, de sosete si vise, de painea zilnica si de utopii. In Est, ne lipsesc, deocamdata, si unele, si altele.

Volum coordonat de Elena Platon
Consultant științific: Gheorghe Chivu
Coordonator general: Corin Braga

Al doilea volum al Enciclopediei imaginariilor explorează patrimoniul și imaginarul lingvistic din România. Autorii abordează limba română ca un element esențial în definirea identității naționale și colective și ca un instrument important de conservare a moștenirii „imateriale”, spirituale, a unei comunități. Cercetarea îmbină inovativ două perspective asupra limbii, cea patrimonială și cea a imaginarului lingvistic, cu scopul de a releva etapele fundamentale ale devenirii limbii române, precum și cîteva dintre reprezentările asupra acesteia. Volumul oferă o sinopsă istorică comprehensivă, structurată pe fluxuri imaginare transversale, care depășesc interpretările clasice ale faptelor de limbă, deschizînd noi căi de analiză.

„Enciclopedia imaginariilor din România își propune să ofere o perspectivă sinoptică asupra moștenirii culturale și a identităților spirituale din România. Avînd în centru conceptul de imaginar cultural și social, proiectul folosește mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune în evidență principalele domenii ale reprezentărilor colective românești. Conceptele științifice directoare sînt: cercetarea imaginarului, bazine semantice, cîmpuri culturale și lingvistice, constelații de imagini, identitate fractală. Această imagine panoramică a patrimoniului cultural și spiritual românesc dorește să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga)

Metodologic, genealogia nietzscheană și arheologia foucauldiană sunt deopotrivă satisfăcute în acest volum în care Eugen Simion ne propune o filosofie a istoriei și o istorie a mentalităților care justifică o tradiție a contractului social unionist românesc prin ideologii culturale. Nu o să mai întâlniți așa ceva în nicio altă lucrare. Majoritatea cercetătorilor serioși aleg fie calea genealogiei, fie drumul arheologiei. Dar autorul acestei lucrări e un cercetător vitruvian. (…) O carte binevenită, într-o societate în care avem tot mai mulți vizionari utopici și tot mai mulți mesianici nechibzuiți. Puterea scrierii lui Eugen Simion e fabuloasă: uneori, viața lui Bălcescu, Kogălniceanu și Ghica par (pre)texte pentru lucrarea unui autor care își deconspiră ideologia culturală, gena de cercetător și vocația de umanist. Critica literară românească nu ar fi avut un destin al său fără talentul lui Eugen Simion. Dar nici cultura română. De aceea, Eugen Simion e, la rândul său, un mesianic.
Oana Camelia ŞERBAN

Lucian Blaga este autorul unui vers unic în literatură – el cântă pe o „harfă de-ntuneric” (Liniște), care contrastează cu percepția noastră încetățenită despre Poemele luminii. De la „harfa sfărâmată”  („…Un cântec fără arpă, o rază fără soare…”/ Povestea magului…) a lui Eminescu, prin acest vers de un mister nedeslușit, ajungem în vecinătatea lui Brâncuși, cel care a „eliberat sculptura de tot ce era de prisos și ne-a dat conștiința formei” (Henry Moore). Putem extrapola: L. Blaga renunță la efigia clasică a harfei printr-un „alt Orfeu” (Norul), fără „corzi de aramă” și „de fier”, care cântă „pe corzi de linște”, precum un călugăr simțind în rugăciune că „inima cântă singură” (Cristian Bădiliță). Sensul e spre lăuntric, spre „prundul tainelor din mine” (La cinzeci de ani), spre „minunile întunericului” (Mi-aștept amurgul), apropiat de luminile divine, de „deasupra întâileor ape”, de „lumina fără umbră” – „matricea din care se nasc substanțele”. Putem așeza această harfă, care și-a eliminat formele, alături de sculptura lui Brâncuși – „dăinuind în tenebre ca în povești/cu fluier părelnic de vânt/cânți celor ce somnul și-l beau/din macii negri de subt pământ”…(Pasărea sfântă). George VULTURESCU.

 

George Vulturescu s-a născut la 1 martie 1951 (numele la naștere: Pop Silaghi Gheorghe) în cătunul Tireac, sat Tătărești, jud. Satu Mare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Cluj-Napoca și al PEN-Clubului Român. Fondator și redactor-șef al revistei Poesis din Satu Mare (din 1990 și până în prezent), inițiator al Festivalului „Zilele culturale – Frontiera Poesis”, Satu Mare (XXVIII de ediții). Doctorat în literatură contemporană (2010). A lucrat la instituții de cultură din Satu Mare. Ordinul Meritul Cultural, categoria A, literatură, în grad de Ofițer. Volume publicate: Poezie: Frontiera dintre cuvinte (1988); Poeme din Ev-Mediul odăii (1991); Orașul de sub varul pereților (1994); Tratat despre Ochiul Orb (1996); Gheara literei (1998); Scrisul agonic – antologie (1999); Nord și dincolo de Nord (2001); Stânci nupțiale (2003); Monograme pe Pietrele Nordului (2005); Alte poeme din Nord (2007); Orb, prin Nord – antologie (2009); Aur și iederă (2011); Nordul. O gnoză a pietrei – antologie (2011); Grota și literele (2013); Negură și caligrafie (2014); Cartea de la Satu Mare – antologie (2016); Sigiliul Nordului (2016); Maladiile lămpilor (2019).  Critică literară: Saeculum. Metafizică și polemică – eseu (1995); Cultură și literatură în ținuturile Sătmarului. Dicționar: 1700-2000 (2000); Cronicar pe Frontiera Poesis (2007); Cronicar pe Frontiera Poesis, II (2012); Mihai Eminescu și scriitorii sătmăreni (Documente de istorie literară, studii critice); coord. ediție, 2014; „Complexul Ghilgameș” – Eseu despre motivul prafului în opera lui          M. Eminescu (2015); Orbul din Poemele luminii, Școala Ardeleană, 2017. Interviuri: Poesis. Conturul secret al literei (2009). Ediții bilingve: Augenlieder, gedichte (trad. de Christian W. Schenk și Simoné Reicherts-Schenk), Dionisos, Kastellaun, Germania (1996); Traité sur l′Œil Aveugle (trad. de Sabrina Russo), Libra/Humanitás, Montreal (2004); The North and beyond the North (trad. de Olimpia Iacob), Libra (2006); Do severe I dalșe od severa (trad. de Adam Puslojić), Belgrad (2007); Versek (trad. de Balázs Boróka), AB-ART/Dellart, Bratislava – Limes (2010); Other Poems from the North (trad. de Adam J. Sorkin și Olimpia Iacob), Fundația Culturală Poezia, Iași (2011); Gold and Ivy (trad. de Adam L. Sorkin și Olimpia Iacob), Eikon (2014); Ziemelu Aklais (trad. în lb. letonă de Leons Briedis), Omnia Mea, Riga, Letonia, 2014; Les pierres du Nord/Pietrele Nordului (trad. de Jean Poncet), Jacques André Editeur, Lyon, 2018.

„Plăcerea lecturii acestui volum va veni din confruntarea cititorului cu simplitatea în forma ei cea mai rafinată. Cum se poate ca atât de puţine cuvinte să spună atât de mult? se va întreba cititorul. Nimic nu e mai greu decât să obţii epura lumii reducând vastitatea ei la dimensiunile unui bob de înţelepciune. Sfatul de viaţă oferit fără pedanterie, calmul și siguranţa cu care maestrul își conduce interlocutorul până la punctul iluminării, radiografierea subtilă a firii umane, tenacitatea cu care voinţa e cultivată până acolo unde spiritul ajunge să înfrângă legea naturii, estomparea raportului realitate–vis, care generează naraţiuni construite pe efectul mise en abîme, umorul rafinat, fabula sofisticată, povești ca Arcașul fără arc și Cocorul serii, pe care cine le citește nu le mai uită niciodată – toate aceste pagini minunate m-au făcut fericit la gândul că, traducându-le, pot să le pun și la îndemâna altora.“ — ŞTEFAN LIICEANU

Ji Chang l-a întrebat pe Gan Ying unde îi este arcul.

― Arc? Ce arc? a răspuns bătrânul maestru râzând. Atâta timp cât ai nevoie de arc și de săgeată încă tragi cu arcul. Când tragi cu arcul fără arc, nu ai nevoie nici de arc, nici de săgeată. Tocmai atunci, în înaltul cerului se rotea în zbor lin un uliu. Era atât de departe, încât părea a fi doar o sămânţă de susan. Gan Ying l-a privit un timp, apoi l-a ochit, făcând gestul de a pune o săgeată în arc. Numai că nu avea nici arc și nici săgeată. Pe urmă a întins arcul nevăzut la maximum, ca o lună plină, și, deodată, a slobozit săgeata, și ea nevăzută. Fulgerat, uliul nici măcar nu a mai apucat să zvâcnească din aripi și a căzut ca o piatră din cer. Ji Chang a rămas trăsnit. Pentru prima oară a văzut cu ochii lui măiestria desăvârșită a trasului cu arcul. — Arcașul fără arc

Pe copertă: Koyama Shokei, Peisaj de iarnă (detaliu), cca 1890

Personajele principale ale investigației lui Ronson - fundamentaliști islamici, neonaziști sau membri ai Ku Klux Klanului - au în comun convingerea că lumea este condusă de o societate secretă, dintr-o cameră aflată nu se știe unde. Fără să scape din vedere efectele fanatismului acestor oameni, jurnalistul britanic încearcă să găsească acea presupusă societate învăluită în mister, sau cel puțin să înțeleagă de unde vine credința lor că istoria e o imensă conspirație.

 

În călătoria lui, Ronson ajunge să fie urmărit de bărbați cu ochelari fumurii, să fie demascat drept evreu într-o tabără de antrenament jihadistă sau să vadă directori de multinaționale și diverși politicieni participând la un bizar ritual păgân în pădurile din nordul Californiei.

 

"Cartea e când înfricoșătoare, când hilară. Atitudinea relaxată, marcă înregistrată a lui Ronson, este o încântare." The Independent

 

"O aventură picarescă amuzantă - care se citește la modul compulsiv -, printr-o lume dosnică paranoidă." Louis Theroux, The Guardian

 

"Pentru cartea asta, Ronson a reușit să se apropie de câțiva grei ai unor mișcări cu agende și convingeri foarte diferite, dar unite de extremismul și de virulența cu care le susțin. A fost, printre altele, acasă la Thom Robb, mare maestru de cavaleri la Ku Klux Klan, și a petrecut timp cu Omar Bakri, fundamentalist musulman susținător al lui Bin Laden. Împreună cu Alex Jones (care pe-atunci n-avea deloc notorietate), fondatorul InfoWars, acum faimos site de conspirații și fake news, a încercat să se infiltreze la o întâlnire a „grupului Bilderberg”, despre care se crede că ar fi o organizație exclusivistă de oameni influenți și bogați, aflată în miezul multor teorii conspiraționiste."

Societatea occidentală contemporană pune mai mare preț pe moderaţie decât pe reacţia violentă şi preferă compromisul în locul conflictului. Plecând de la analiza faimosului prim vers al Iliadei, care devine o meditaţie asupra valorii mâniei ca factor de consolidare politică, Sloterdijk discută pe rând etosul creştin, comunist, islamist şi arată, dimpotrivă, că rezervele de furie şi resentiment ale populaţiilor pot fi traduse pozitiv, așa cum s-a întâmplat adesea de-a lungul istoriei, în soluţii şi structuri politice.

Pe urmele lui Nietzsche, cel mai în vogă filosof german urmăreşte în datele ei genealogia ideologică a acestui afect universal şi ne vorbeşte, cu erudiţie şi polemic, despre valenţele istorice ale mâniei şi, mai important, despre rolul pe care-l are de jucat azi în resurgenţa mişcărilor violente. 

Primul volum al Enciclopediei imaginariilor este dedicat cercetării imaginarului literar din România, o componentă fundamentală a moștenirii culturale și a identității noastre naționale și locale. Metodologic, volumul propune o abordare a literaturii pornind de la teoria imaginarului, creată de filosofi francezi precum Gaston Bachelard, Gilbert Durand sau Jean-Jacques Wunenburger, o teorie mai profundă și mai fertilă decît definițiile uneori peiorative date imaginației și fanteziei. Spre deosebire de diversele istorii ale literaturii române, originalitatea volumului constă în structurarea materialului pe baza conceptului de „bazin semantic”, care permite analiza constelațiilor de imagini și simboluri ce traversează mai multe epoci, depășind împărțirea tradițională pe secole și grupuri de scriitori.

„Enciclopedia imaginariilor din România își propune să ofere o perspectivă sinoptică asupra moștenirii culturale și a identităților spirituale din România. Avînd în centru conceptul de imaginar cultural și social, proiectul folosește mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune în evidență principalele domenii ale reprezentărilor colective românești. Conceptele științifice directoare sînt: cercetarea imaginarului, bazine semantice, cîmpuri culturale și lingvistice, constelații de imagini, identitate fractală. Această imagine panoramică a patrimoniului cultural și spiritual românesc dorește să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga)

Traducere de Simona Drelciuc

 

Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea deciziilor. Aflăm astfel de ce, de multe ori, virtutea nu îşi este propria răsplată, de ce extrovertiţii sunt de fapt mai fericiţi decât introvertiţii şi de ce gândirea conştientă nu e atât de importantă cum ne-ar plăcea să credem. Inspirându-se atât din filozofie, cât şi din ştiinţă, Ipoteza fericirii ne arată cum am putea deveni mai buni, mai echilibraţi şi mai fericiţi.

 

„Fericirea nu e ceva ce putem găsi, obţine sau atinge în mod direct. Trebuie să ne asigurăm condiţiile potrivite şi apoi să aşteptăm. Unele dintre acele condiţii ţin de noi înşine, precum coerenţa din­tre părţile şi nivelurile personalităţii noastre. Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm aceste relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite.“ — JONATHAN HAIDT

 

„O carte captivantă... ce împleteşte într-un mod strălucit vechea înţelepciune cu psihologia modernă.“ — The Times

 

„Din punct de vedere intelectual, Ipoteza fericirii este poate cea mai substanţială carte produsă de mişcarea psihologiei pozitive.“ — Nature

 

„Ipoteza fericirii... are mai multe de spus despre plăcerile, pericolele şi adevărurile existenţei decât orice altă carte pe care am citit-o în ultima vreme.“ — San Francisco Bay Guardian

În devenirea ființei istorice, timpul rostirii îl include şi pe Constantin Noica, un alt semădău preocupat de cuvintele şi sufletul limbii române, de gândul ce se înfiripă în orizontul universalului. Noica dă seama de cultura română și, mai ales, de posibilitatea rostirii filosofice. Pentru el, limba română este o limbă care „poartă cu ea întregul logos-ului, chiar dacă nu este limbă universală”, fiind astfel potrivită să însuflețească gândirea și să-i dea întruchipări originale. (Florea Lucaci)

Cele arătate pe parcursul acestei lucrări credem că îndreptățesc aprecierea lui Tudor Vianu, după care „Lucian Blaga este un om de știință, preocupat să distingă, să clasifice, să ordoneze o materie intelectuală de care se apropie cu minuțiile unui analist”. La care putem adăuga sublinierea lui Vasile Băncilă – despre care filosoful nostru spunea la un moment dat că este „cel mai prețios exeget” al operei sale din generația mai nouă –, tânărul brăilean de atunci socotind că  Blaga „a încercat să facă pentru inconștient ceea ce Kant a făcut pentru conștiință”. Și, adăugăm noi, a încercat să lărgească hotarele logicii pentru a face loc metodologiei conceptelor dogmatice, fără de care nu am găsi nicio cale rațională pentru cuprinderea transcendentului. (Ioan Biriș)

In directa legatura cu interesul major al sociolingvisticii, acela de a studia covariatia sistematica a sistemelor lingvistice, culturale si sociale, obiectivul general al cartii de fata, consta in evidentierea unor tendinte contemporane si a unor elemente esentiale din domeniul sociolingvisticii, dar si a unor cercetari de teren in spatiul romanesc.
Volumul incepe cu geneza sociolingvisticii si constructia obiectului sau fundamental: viata limbajului si a limbilor in cadrul societatilor umane si a unui set de directii in tratarea acestui obiect. Perspectiva istorica, teoretica si metodologica, care constituie subiectul esential al primului capitol, se regaseste si in celelalte capitole, fiecare dintre ele prezentand analize concrete. O alta parte interesanta a cartii suprinde fenomenele lingvistice observate in zonele urbane, interes justificat prin motivatiile teoretice, dar si sociale precum si tacerea, un element rar abordat in comunicarea sociala. Omniprezenta si universala, tacerea inglobeaza o multime de fatete, care o disting, in forta, de vorbire, de limbaj. Polimorfa si variata, tacerea se ridica deasupra cuvintelor si, desi semnalizeaza o absenta, o privare importanta, nu este nicidecum un vid, ci dimpotriva un buchet de semnificatii pe care le atinge prin locutori, discursuri si circumstante.