Eseistică

În era vidului, când se năruie atâtea rosturi și înțelesuri, Manuscrisul de jad își ia litera din ceea ce a rămas pur și nefalsificat în opera fiilor luminii. Stând în fața lui Dumnezeu, nu în umbra Lui, ca să nu se hulească lucrul nostru cel bun, ei au știut că omul (este replică din Evul Mediu întâmplător, piesa lui Romulus Guga) nu este o cârpă cu care să te ștergi pe frunte din când în când în istorie, ci e chiar istoria; ei, înaintemergătorii, trezind spiritul și făcându-ne, astfel, să recălătorim timpul prin crezul lor: Luminează-te și vei fi, voiește și vei putea! (Valentin Marica)

* * *

Valentin Marica (9 decembrie 1949, sat Zoreni, comuna Sânmihaiu de Câmpie, jud. Bistrița‑Năsăud) a absolvit Facultatea de Litere a Universității Babeș‑Bolyai, unde și‑a susținut și teza de doctorat cu tema Thanatosul ca ipostază a tragicului în literatura română. A fost profesor la Gimnaziul „Serafim Duicu” din Târgu‑Mureș, redactor al Radioteleviziunii Române, secretar literar al Teatrului Național din Târgu‑Mureș, lector universitar la Universitatea de Arte din Târgu‑Mureș, consilier al Direcției pentru Cultură Mureș. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, senior‑editor la Radio România Târgu‑Mureș, directorul Editurii Cezara și al Centrului de Studii Literare „Grigore Vieru”. A debutat cu versuri în revista Cronica, prezentat de poetul Mihai Ursachi.

A publicat: Cruci în deşert (Marele Premiu la Concursul Naţional de Poezie „Ion Minulescu”, 1999); Alluviuni‑Alluvia, ediţie bilingvă, română‑engleză, traducere de Virgil Stanciu, Ed. Dacia, 2000, cu ilustrația grafică a artistului Florin Strejac (Premiul Uniunii Scriitorilor); Ziua canonului (Premiul I la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” de la Lancrăm, Alba Iulia, și Premiul Ministerului Culturii, 2001); Mâini de alint (Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Mureș, 2001); Îndurarea amiezii (Marele Premiu la Festivalul Naţional de Poezie Religioasă „Credo”, 2007); În apa Duhului. Reporter în Ţara Sfântă (Marele Premiu la Concursul Naţional de literatură „Romulus Guga”, 2009); Vânători de inefabil, interviuri literare (Diploma de excelență a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, 2009); Iarba Golgotei (Premiul revistei Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, 2016); Schituri transilvane (2017).

Deține Premiul Uniunii Scriitorilor pentru emisiunile culturale‑radio, Premiul pentru Înalt profesionalism și Premiul Cel mai bun prezentator radio la Festivalul Internațional al Emisiunilor de Radio și Televiziune de la Ujgorod, Ucraina, Ordinul Andrei Șaguna acordat de Mitropolia Ardealului.

Periculoasele derive. Reflecții asupra unui prezent fără viitor este un volum care ne atrage atenția asupra numeroaselor dezechilibre din societatea contemporană internațională. Situație care nu devine periculoasă decât atunci când state, corporații, lideri și organizații regionale/globale neglijează gestionarea adecvată și la timp a respectivelor debalansări. Preocupare care ar trebui să fie permanentă în mintea și acțiunea liderilor și cetățenilor Planetei. Din textele incluse în acest volum transpare îngrijorarea autorului față de modul cum în diferite zone ale globului, inclusiv în cea europeană, sunt gestionate problemele prezentului și viitorului. Grigore Arbore este un optimist și consideră că omenirea ar trebui să evite repetarea unor greșeli ale trecutului și să învețe a trăi în comuniunea valorilor umaniste pe care înaintașii ni le‑au oferit, sugerând, precum o făcea și Vasile Pârvan, că datoria generațiilor de azi și de mâine este să contribuie mereu la umanizarea lumii. Actualul volum de eseuri al distinsului cărturar care este Grigore Arbore ni se adresează nouă, celor care suntem în căutarea unei căi de evoluție pentru secolul al XXI‑lea. (Vasile Pușcaș)

* * *

De câteva eșantioane din problematicile cu care s‑a confruntat această lume în ultimii ani m‑am ocupat în paginile din această carte. Uneori ele sunt reprezentative pentru ce se întâmplă la scară regională, alteori, pentru fenomene ce își lasă amprente asupra cursului întregului sistem economic și politic mondial. Alteori au o relevanță care, deși transcende frontierele naționale, nu are decât efecte limitate în jurul lor. Mini‑ciclurile de articole „pe temă” nu încheagă un întreg, ele sunt fragmente, însă dintr‑un cadru global ce nu poate să nu genereze neliniști. Din când în când omenirea își aduce aminte că trebuie să supraviețuiască și trage semnale de alarmă. (Grigore Arbore)

* * *

Grigore Arbore (pseudonimul literar al lui Grigore Popescu) s‑a născut la 11 iunie 1943 în comuna Pietroșița, Dâmbovița. A parcurs studiile universitare la Cluj și București, finalizate cu specializarea în istoria lumii antice și arheologie. A refăcut parcursul universitar obținând licența în istoria artei și doctoratul în teoria și istoria criticii de artă la Scuola Normale Superiore di Pisa (1975). A predat Istoria culturii europene și Istoria artei la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” (1970‑1973) și la Universitățile din Pisa, Ferrara și Universitatea de Arhitectură din Veneția (după ce a emigrat în Italia în 1987). În țară a publicat, înainte de 1987, numeroase cărți de istoria artei, foarte apreciate, unele devenite repere în învățământul universitar umanistic de istoria artei: Piero della Francesca (1974); Futurismul (1975); Cetatea ideală în viziunea Renașterii (1978), Forma ca viziune. Bernini și stilistica barocului (1984). De asemenea, este autorul a zece volume de poezie care s‑au bucurat de succes și de o bună receptare critică. Din 1989 a lucrat în cadrul Consiliului Național de Cercetare din Italia, mai întâi ca cercetător, apoi ca expert național, fiind ulterior senior scientist și director pentru tehnologie în cadrul aceleiași structuri. În Italia, în paralel cu activitatea științifică, a fost membru, din 1987, al Comitetului Științific al „Electa”, editură de prim‑plan la nivel mondial în ce privește publicarea de cărți de istoria artei și culturii și istoria arhitecturii. A îngrijit volume din categoria „Mari opere” și a planificat, coordonat și a fost coautor al colecției „Pictura în Europa”. Lucrarea sa Arta în timpul monarhiilor absolute (1997) este una de referință în bibliografiile universitare pentru arta europeană în faza înfloririi barocului. A coordonat științific realizarea unor mari expoziții de istoria artei și culturii, acordând o deosebită atenție promovării valorilor culturale ale României (De la Antonello la Rembrandt – Milano, 1996; Dacii – Florența, 1997; Omul de Aur – Mantova, 1998; Traian: la hotarele Imperiului – Ancona, 1998; Creștini din Orient – Triest, 1999; Siberia, oamenii fluviilor înghețate – Triest, 2001 etc.). A îngrijit volume dedicate științei și tehnologiei bunurilor culturale, culturilor antice din stepele nord‑pontice, relațiilor culturale între Țările Române și Veneția. A fost director de cercetare al Fundației Casa Regiunilor Mediteranei, organ guvernamental (2006‑2011). A publicat, la Editura RAO, volumele pe teme social‑politice și culturale Libertatea fără democrație și „glonțul de aur” (2005) și Destrămări Multicolore (2007). În 2014, cartea sa Isus între tâlhari, conținând studii de istoria artei și culturii, a primit Premiul Academiei Române pentru Istoria artei. În același an i s‑a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș‑Bolyai din Cluj‑Napoca. În 2017 a publicat antologia de poeme Apa de  zăpadă (Ed. Școala Ardeleană), iar din decembrie 2018 este Directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneția.

Ediție îngrijită, prefață, tabel cronologic și notă asupra ediției de Mircea Popa

Victor Papilian s-a făcut cunoscut ca romancier, nuvelist, dramaturg, om de teatru, conducător de publicații literare, animator al vieții artistice clujene în calitate de director al Teatrului Național, al Operei Române și al Societății Scriitorilor Români din Ardeal și Banat. A fost un spirit prodigios, autor insațiabil, de la care ne-a rămas o bogată colecție de scrieri inedite, dintre care încercăm să dăm la lumină doar o mică parte din nuvelistică, publicistică (conferințe) și dramaturgie. Sperăm că în curând va veni vremea și pentru celelalte. (Mircea Popa)

Lucrarea Noeminei Câmpean ne oferă un demers exegetic de excepţie dezvoltând, pe parcurs, o triplă performanţă schiţată deja în titlu: un comparatism estetic în proximitatea unghiului psihanalitic atingându-se, adesea, pragul sinestezic între creaţia proteică a lui Strindberg şi polimorfismul artistic al lui Bergman (centrat pe memorialistică, teatrologie şi cinematografie). Apoi, vertebrarea acestei relaţii prin tema durerii inocentului amplificată ca o punte de legătură între tragedia greacă şi drama modernă. În al treilea rând, circumscrierea eşafodajului religios – în speţă luteranismul, dar şi cel propriu-zis artistic, legat de specificitatea avangardismului nordic – şi, prin extrapolare, a celui european, cu precădere din prima jumătate a veacului al XX-lea. Intricate până la osmoză, cele trei perspective conferă lucrării o structură rizomatică şi, mai ales, profunzime interpretativă, toate acestea fiind girate de o triadă metodologică corespunzătoare, respectiv: un comparatism multiplu etajat, analiza interdisciplinară şi examenul imagologic al integralei cinematografice şi teatrologice lăsate posterităţii de Bergman. Rezultanta acestui demers structurat în patru părţi defalcate în capitole şi subcapitole este o personală şi arborescentă meditaţie despre tragicul modern cu punctul de plecare în asumarea firească a concepţiei potrivit căreia destinul este imanent fiinţei umane. Or, tema „durerii inocentului”, obsesivă la „duplexul” Strindberg/ Bergman, nu doar acompaniază ori exemplifică, ci este parte integrantă din procesualitatea tragicului într-o analiză ce ajunge până la nivelul capilarelor. (Mircea Muthu)

* * *

Jocul perspectivelor multiple, al reflectărilor poliedrice și al oglindirilor reciproce este ținut laolaltă de o structură subiacentă fermă, de un subiect cu un înalt grad de originalitate și de o construcție științifică serioasă. În ceea ce privește chestiunea influenței, e vorba, desigur, nu de una directă, mimetică, ci de o influență care conduce la o serie de anamorfoze, alambicări și transfigurări creatoare. Analiza de tip comparatist e structurată de o serie de cupluri dialectice uneori inversate, iar influența este abordată pe mai multe paliere. Din perspectiva teoriei artei, de exemplu, în care este urmărită metamorfoza conceptului teatral de „piesă de cameră” inventat de Strindberg în „cinematograful de cameră” bergmanian. Dar și din perspectiva psihanalitică, nu doar freudiană, ci și lacaniană, utilizând triada: tatăl real, tatăl simbolic şi tatăl imaginar. (Liviu Malița)

* * *

Noemina Câmpean (născută Răduț, la 24.11.1987 în Târgu-Mureș). Studii: Facultatea de Litere, Univ. Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, specializarea Limba și Literatura Română – Literatură Universală și Comparată (2009); Masterat în „Filosofie, cultură și comunicare” la Facultatea de Istorie și Filosofie, Dep. de Filosofie, Univ. Babeș-Bolyai (2011); Doctorat în Filologie cu calificativul Excelent (Summa cum laudae), 2015, tot la Literele clujene. Stagii de cercetare: Univ. Jean Moulin Lyon III, Facultatea de Filosofie, Franța (2010) și Univ. din Copenhaga, Facultatea de Științe Umaniste, Danemarca (2015). Bursieră a Academiei Române București în proiectul „Cultura română și modele culturale europene: cercetare, sincronizare, durabilitate” (2014-2015). Debut în poezie cu volumul Nudul lui Pilat (Ed. Pro Transilvania, București, 2005, pref. Tudor Opriș).

* * *

Omul contemporan va trebui să găsească un alt Răsărit – cel „de sus”. E ceea ce Colecţia ORIENS vă propune: recuperarea unei anume verticalităţi. Ea promovează apropierea dintre două discipline ale Spiritului – filosofia şi psihanaliza –, mizând pe adagiul din Exod care ne avertizează că Fiinţa este Persoana. Şi invers.

Prefaţă de Horia Bădescu

Este cartea unui chirurg, cartea cuiva care mânuieşte, cu mare stăpânire şi artă, bisturiul dar care o face având mereu în faţa ochilor ceea ce se află dincolo de ascuţişul acestuia, privirea celui care i s-a încredinţat. Privirea care spune totul despre ceea ce numeam omul în măreţia suferinţei şi umilinţei sale, omul în adevărata lui umanitate. (Horia Bădescu)

* * *

Întreaga pledoarie a cărții domniei sale e pentru inteligență, pentru educația în spiritul meritocrației. De aceea, își dorește un învățământ care să nu fie fabrică de diplome, ci descoperitor și formator de inteligențe, care sunt atât de puține. De pildă, învățământul medical, azi, pune tot mai mult accent pe cantitatea de cunoștințe îngurgitate, dar nu și pe vocație, fără de care nu vor ieși niciodată medici buni, care să fie deopotrivă oameni de știință și artiști ai medicinii. Ca și în politică și-n toate domeniile, chiar și-n cele mai neînsemnate. În aceasta și constă afirmarea adevărului, conchide autorul. (Theodor Codreanu)

* * *

Teofil Lung nu se sfieşte să ofere spre meditaţie pagini de mare gravitate umană, deoarece: „Noi avem datoria să ne înălţăm, fiecare după conştiinţa sa, spre adevărul înalt”. (Mircea Popa)

* * *

Influența clasică se poate observa în discursul domnului Lung. Înțelegerea filosofiei din Grecia antică și-a pus amprenta asupra formării intelectuale și spirituale a autorului. Platon și Socrate au fost și vor fi în continuare modele demne de urmat. Pe lângă aceasta, nume importante din cultura română sau universală își fac simțită prezența prin citate sau parafraze, astfel încât Mantaua lui Hipocrate devine un mic ghid întru înțelepciune, rațiune, sensibilitate și armonie. Jurământul depus devine laitmotiv, el dă substanță capitolelor cărții, dar și capitolelor din viața autorului. Mantaua albă, odată îmbrăcată, a fost asimilată de spirit, ea este parte integrantă a medicului, ea înnobilează și ne conduce spre progres, spre înălțare. Avem, așadar, o mulțime de teme ce ne îndeamnă la reflecție; am în fața mea o carte ce merită citită. (Simina Răchițeanu)

* * *

Născut în 1946 la Hodiş, judeţul Cluj, medic primar (chirurgie oro-maxilo-facială), profesor doctor al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, şef al Clinicii de chirurgie oro-maxilo-facială, chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, TEOFIL LUNG este autor a opt cărţi de specialitate şi aproape o sută de lucrări ştiinţifice publicate în reviste româneşti și străine. Participant la câteva zeci de congrese naţionale şi europene, dar şi din America, Japonia sau China, la care a susţinut peste nouăzeci de comunicări, profesorul Teofil Lung îşi înscrie în palmares mai bine de şase mii de operaţii în zona capului şi a gâtului, cu preponderenţă în patologia oncologică, unele dintre acestea fiind premiere naţionale sau chiar europene, cu ecou în presa scrisă şi televiziune. Este membru al multor asociaţii profesionale naţionale şi internaţionale.
Cartea de faţă este un alt mod de a rămâne în preajma omului, o încercare de investigaţie a mult mai complicatei sale anatomii sufleteşti, dar şi a aventurii sale existenţiale.

Viaţa mea de noapte porneşte de la două, pentru mine, adevăruri. Mai întâi, ceea ce vezi, simţi, înţelegi, pe scurt, trăieşti în vis/prin intermediul viselor este o experienţă/in-sperienţă de consistenţă şi însemnătate (aproape) egale cu ale experienţei diurne, în stare de veghe. Şi visele intră în definirea de sine, şi ele lasă urme, şi ele te construiesc. Pe de altă parte, povestea-vieţii-în-stare-de-veghe şi povestea-viselor-nopţii sunt ambele interpretări subiective şi larg condiţionate de contexte, sunt ficţiuni la distanţă egală de Adevărul absolut, niciodată nouă la îndemână. (Irina Petraş)

* * *

Irina Petraș (n. 27 noiembrie 1947, Chirpăr/Sibiu) e absolventă a Liceului teoretic din Agnita și a Facultății de Filologie din Cluj (1970). Doctor în litere (1980), cu o teză despre Proza lui Camil Petrescu (transformată în debut editorial: 1981). A predat limba și literatura română (la Liceul Ady-Șincai din Cluj și la Catedra pentru străini a Facultății clujene de Filologie). A fost bibliograf la Biblioteca Județeană Cluj, redactor la Editura Didactică și Pedagogică, apoi la Casa Cărții de Știință. Președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România (din 2005). Cronicar/recenzent literar la Apostrof, România literară, Tribuna, Contemporanul. Ideea europeană, Steaua, Viața românească etc. A semnat peste 30 de volume de critică, istorie și teorie literară (Camil Petrescu. Schițe pentru un portret; Teoria literaturii – dicționar-antologie; Panorama criticii literare românești. Dicționar ilustrat, 1950-2000; Ion Creangă, povestitorul; Teme și digresiuni. Scriitori clasici și moderni; Literatura română contemporană. O panoramă; Divagări (in)utile. Viață și literatură etc.), eseuri (Știința morții; Feminitatea limbii române – Genosanalize; Despre locuri și locuire; Moartea la purtător. Stări și cuvinte; Oglinda și drumul. Prozatori români contemporani etc.). A tradus cărți de Henry James, Marcel Moreau, Jacques De Decker, Jean-Luc Outers, Michel Haar, G.K. Chesterton, Philip Roth, Michel Lambert, Phillippe Jones etc. Alte detalii: www.irinapetras.ro.

Autorul surprinde cum anume, prin Kierkegaard, se conturează închiderea unui amplu ciclu, în acelaşi timp istoric şi tematic, marcat prin punerea în oglindă a începutului destinal al melancoliei – survenit prin tragedia greacă – cu sfârşitul acesteia, marcat și el de suprimarea şi conservarea posibilităţilor pe care melancolia modernă – mai ales cea romantică – le oferă prin funcţia sublimatoare a propriului ei vid. În acest sens, Kierkegaard reprezintă un moment de cotitură, deși nu spre „altceva”, spre un „nou sens”, de pildă. El operează o deschidere spre Clipa – cea singulară – care se temporalizează, la rându-i, în calitate de „pură” clipă, goală de determinații. O dublă deschidere devine astfel posibilă, o deschidere survenită în chiar deschiderea inițială. Nu e vorba despre un sfârşit melancolic al timpului, ci de un fel de timp al sfârşitului, melancolic. (Virgil Ciomoș)

* * *

Melancolia la Kierkegaard nu implică o „vampirizare” introiectivă a lumii, ci o autoexcludere a unicului – den Enkelte – care se distinge de individul romantic modern(ist) prin intrepiditatea alegerii de sine și angajarea sa asumată ca excepție față de răul mulțimii, cel secular și al secolului. Metamorfoza salturilor și dinamica stadiilor existențiale sunt sub priza vertijului melancolic deoarece interioritatea este deja melancolică, mai mult, melancolia constituie identitatea sa; interioritatea se reconstituie în stadiile existenţiale tocmai pentru că este deja divizată, purtătoare de rană, de unde rezultă că fiecare individ este deja melancolic, adică totodată „dăruit” şi responsabil de propria-i traumă: vinovat/nevinovat pe fondul unei melancolii „atmosferice”, al păcatului instar omnium care survine la nivel existenţial prin angoasă şi prin disperare. (Flaviu Câmpean)

* * *

Flaviu Câmpean este lector asociat la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie și Filosofie, unde predă Filosofie modernă și contemporană. Deține un doctorat în filosofie la aceeași universitate, absolvit Summa cum laude, cu o teză despre melancolie la Søren Kierkegaard. A beneficiat de mobilități de cercetare la Lyon (Universitatea „Jean Moulin” Lyon III) și la Copenhaga (Centrul de Cercetări „Søren Kierkegaard”). Este membru al Forumului Câmpului Lacanian din România. Interesele sale de cercetare includ Filosofia modernă și contemporană, cu accent pe secolele al XIX-lea și al XX-lea, Psihanaliza, Teologia clasică și contemporană, Fenomenologia franceză, Filosofia politică, abordările filosofice și psihanalitice ale cinematografiei și ale literaturii.

* * *

Omul contemporan va trebui să găsească un alt Răsărit – cel „de sus”. E ceea ce Colecţia ORIENS vă propune: recuperarea unei anume verticalităţi. Ea promovează apropierea dintre două discipline ale Spiritului – filosofia şi psihanaliza –, mizând pe adagiul din Exod care ne avertizează că Fiinţa este Persoana. Şi invers.

Arta razboiului este o carte care se invecineaza cu mitul. Cunoasterea oferita pe parcursul celor cateva sute de versete este una de tip biblic, iar misterul si numeroasele incertitudini biobibliografice au generat un plus de fascinatie. Atat despre Sun Tzu, cat si despre Arta razboiului istoricii au foarte putine certitudini. S-a convenit ca tin de secolul al V-lea i.Hr., o epoca in care China trecea de la o armata de tip feudal la una profesionista…
In mod straniu, autorul nu face nici apologia conflictelor, nici un elogiu pentru onoare. Dimpotriva, incurajeaza arta disimularii, a inselaciunii si a divizarii; ultimul capitol al cartii este dedicat spionilor si agentilor secreti.
De altfel, in ciuda conciziei si a frazarii esopice, Arta razboiului discuta marile si (la fel de) actualele probleme ale relatiilor dintre instantele de putere (fie ele state sau indivizi): razboiul drept, legaturile dintre puterea politica si cea militara, raporturile cu dusmanii etc. Spiritul lui Sun Tzu este prezent in lumea contemporana, in tot ce tine de concurenta, de strategii de marketing, de calcul rece al profitului.

Traducere de Florin Oprina

Fluviul conștiinței, una din cele două cărți la care Oliver Sacks a lucrat înainte să ne părăsească, este o colecție de zece eseuri care izvorăsc din pasiunea pentru cele mai irezisti-bile și fecunde aspecte ale aventurii umane: evoluția, creativitatea, memoria, timpul, conștiința și experiența. Ele pot fi citite în același timp ca o introducere și ca o concluzie la opera acestui mare gânditor și om de știință al vremurilor noastre – o încercare de a înțelege ce anume ne face oameni.

„Oliver Sacks își cucerește cititorul prin capacitatea de a împleti lecturile vaste, cercetarea și experiența în tratarea pacienților cu probleme neurologice pentru a ajunge la concluzii subtile și originale...“ — Chicago Tribune

„O carte extraordinar de substanțială, care poate fi citită atât de neinițiați, ca o introducere în opera unui autor cu o neobișnuită întindere a cunoașterii, cât și de admiratori, ca o scânteiere finală a unuia dintre scriitorii cei mai fecunzi și captivanți ai ultimelor decenii… E o bucurie să-l citești: o mulțime încântătoare de informații și comentarii organizate de un autor talentat, înzestrat cu o inteligență curioasă și plină de omenie.“ — The Washington Times

„Este oare posibil să definim procesul de o complexitate aproape de neconceput care formează corelatul neuronal al gândirii și conștiinței? Trebuie să ne imaginăm, dacă putem, că în creierele noastre cu o sută de miliarde de neuroni, fiecare cu peste o mie de conexiuni sinaptice, pot apărea sau pot fi selectate, într-o fracțiune de secundă, un milion de grupuri sau coaliții de neuroni, fiecare având între o mie și zece mii de neuroni… Toate aceste coaliții comunică între ele, țesând, de multe ori pe secundă, tiparele lor mereu în schimbare, dar mereu semnificative. Nici nu ne putem închipui densitatea, varietatea întregului proces, straturile suprapuse și interactive ale fluxului conștiinței… Nici măcar culmile artei – fie ele în film, în teatru sau în literatură – nu ne pot da decât o idee foarte vagă despre ceea ce înseamnă cu adevărat conștiința umană.“ — OLIVER SACKS

In "Strigatul neauzit pentru sensul vietii", Viktor Frankl revine la umanismul care a facut din cartea sa"Omul in cautarea sensului vietii" un bestseller in lumea intreaga.

        Intr-o epoca precum a noastra, o epoca a lipsei de sens si a depersonalizarii, dr. Frankl isi ridica vocea impotriva absentei dimensiunii umane in psihoterapie. El respinge „pseudo-umanismul” care a invadat literatura de popularizare din domeniul psihologiei si psihanaliticii si se apleaca asupra calitatilor remarcabile ale oamenilor.

         Logoterapia sa nu invalideaza sub nicio forma descoperirile solide si serioase ale unor deschizatori importanti de drumuri ca Freud, Adler, Pavlov, Watson sau Skinner. In aceasta dimensiune, desigur, omul nu mai poate fi vazut ca o fiinta a carei preocupare esentiala este satisfacerea impulsurilor si a instinctelor; de asemenea, nici realitatea umana nu poate fi inteleasa doar ca rezultat al proceselor de conditionare sau al reflexelor conditionate. In aceasta dimensiune omul este relevat ca o fiinta aflata in cautarea sensului vietii sale.

Cele zece studii care alcătuiesc volumul de față continuă demersul științific și teologic început cu lucrarea de masterat Călugărul și moartea (1998), continuat cu teza de doctorat Metamorfozele Anticristului la Părinții Bisericii (2005) și culegerile Glafire. Nouă studii biblice și patristice (2008); Orthodoxie versus ortodoxie (2016, ediția a doua, revăzută și adăugită). Am păstrat textele în limba în care au fost redactate: franceză și română.

Cristian Bădiliță

„Prin textele sale (…), Adrian Ciubotaru încearcă să reabiliteze genul eseului erudit, să-i restabilească niște contururi mai exacte. Pentru că, oricât de proteic genul, oricât de libere şi neexhaustive abordările, eseul nu înseamnă divagaţii aproximative pe orice temă. Eleganţa şi precizia scriiturii nu sunt deloc neglijabile aici, ca şi profunzimile de substanţă sau elementara documentare (în toate cazurile). Interpretarea nu va lipsi, dar ea va fi anticipată de cunoaşterea subiectului în punctul iniţial. Şi, mai ales, el ştie cât de importantă este proprietatea termenilor, pentru a nu produce confuzii din oficiu, înainte de opinii, polemici şi exerciţii hermeneutice fără limite[le interpretării].” (Mircea V. Ciobanu)

 „Mai mult de 50 de ani, numele lui Klaus Bochmann este asociat cu dezvoltarea studiilor romanice, în special a studiilor românești, în Germania. Cu cele circa 35 de cărți și peste 200 de articole științifice publicate în limbile germană, franceză, italiană, română, engleză și prin prelegerile susținute în toate țările latine din Europa, dar și în Austria, Elveția, Rusia, Ungaria, Polonia, precum și în Cuba și Canada, Klaus Bochmann și-a creat o reputație internațională impresionantă, domeniul său de excelență fiind sociolingvistica limbilor romanice. ​

Prezentul volum reunește o serie de eseuri, ce ilustrează în mod exemplar perspectiva autorului asupra istoriei limbii și asupra politicilor lingvistice, concepute ca o interacțiune strânsă a faptelor social-politice și lingvistice. Textele (traduse  din limba germană) se adresează unui numeros public vorbitor de limba română.” (Sabine Krause)

Paul Henri Thiry, baron d’Holbach (1723-1789), savant, filozof materialist, enciclopedist de origine germana, dar de limba franceza, a fost cunoscut mai ales ca fiind primul ateu autodeclarat din Europa. Dispunand de o mare avere, a facut din locuinta sa din Paris un loc in care-si dadeau intalnire o seama de scriitori valorosi ai epocii: Georges-Louis Leclerc Buffon, Denis Diderot, Claude-Adrien Helvetius si altii. A promovat operele si gandirea unor filosofi englezi precum Thomas Hobbes, Anthony Collins, John Toland, Thomas Gordon. Insusi baronul scria lucrari filosofice, unele dintre ele fiind mult mai indraznete decat ale tuturor celorlalti. In orice caz, cele mai multe dintre cartile sale nu au fost semnate, aparand anonim. Foarte putine dintre operele sale au scapat de condamnarile Parlamentului din Paris si de punerea lor sub obroc de catre Roma.

*

Eseul despre prejudecati este publicat in 1770 sub pseudonimul Dumarsais si, cum era de asteptat, a declansat un scandal public. Critica lui d’Holbach se indrepta, pe de o parte, impotriva tendintelor tiranice ale monarhiei franceze, iar pe de alta parte impotriva superstitiei, fanatismului si a ignorantei in general. Filosoful indrazneste sa propuna o morala eliberata de religie, realizand ceea ce este considerat primul sistem de metafizica materialista din istoria gandirii europene.

Faptele ne demonstreaza ca nu exista in lume vreo constitutie strict ordonata, bine alcatuita, ci tot felul de forme de guvernare dezorganizate, intrucat legile sunt alcatuite in asa fel incat abuzurile conducatorilor fac sa nu existe o egalitate in drepturi cu supusii. Legea, care reprezinta suma vointelor societatii, ar trebui sa aiba drept scop a-l indruma pe om spre indatoririle sale, adica spre stima celorlalti, in definitiv spre interesul general al societatii. Dar, pentru a atinge acest scop invariabil, sunt necesare trei conditii: libertatea fara exceptii, garantarea proprietatii si sigurantei fiecaruia, o guvernare puternica si prietena a luminilor.

 

Putinatatea cartilor, pretul enorm al operelor cu adevarat bune care existau pe piata faceau ca stiinta si cunoasterea sa fie apanajul unui cerc restrans de oameni, aproape intotdeauna interesati sa abuzeze de superioritatea lor, in timp ce restul natiunii zacea cuprinsa de letargia prejudecatilor politice sau religioase. Poporul afla doar cateva adevaruri, care nu puteau dauna ambitiei conducatorilor. Daca se intampla sa iasa in fata vreun individ virtuos, un Socrate care sa-si cheltuiasca talentul pentru a lumina poporul, pentru a-l instrui si inarma cu ratiune contra prejudecatilor si pretentiilor sarlatanilor, preotii si tiranii isi dadeau mana si isi conjugau efortul pentru a-l trimite la moarte.

Paul Henri Thiry, Baron d’Holbach

12 autori au fost invitați să-și imagineze scaunul ideal, apoi să-l deseneze și să scrie despre el. Așa s-a născut această carte de colecție, ediție bibliofilă și limitată, o antologie-album, un pretext pentru 12 autori. O carte-obiect: 12 texte filosofice, lirice, fantastice și o colecție de desene.

“Un scaun așa, în vânt, unde eu să stau așezat și să mi se întâmple ceva... N-o mai văd posibilă decât după moartea mea... Că o să fie lume pe scaunul ăsta, care o să mă însoțească la cimitir. Asta este singura mea idee. Când ai 1oo de ani, ce altă imaginație poți să ai decât că se întâmplă ceva după moartea ta, nu?! Eu nu mai pot acum să văd în viitor decât evenimente curente. Dar asta... Ce se întâmplă cu... De pildă, că o să plece toată familia, fiindcă o să vină de la Paris și poate de la Bruxelles sau din altă parte, unde va fi fiică-mea si nepoată-mea, și chiar strănepoata mea, o copilă de 13 ani. Toată lumea asta o să vină să îl înmormânteze pe bătrânul Neagu Djuvara. Și-atunci încerc să-mi imaginez care sunt primii pași. De la cimitir, unde m-a băgat în cavoul familiei, ce face toată lumea asta? Se urcă din nou în afetul ăla, pe care am venit, și sunt aduși cu toții îndărăt aici, unde eram eu. Și-atunci cei care m-au iubit cumva o să vină să plângă puțin pe patul ăsta și la perna asta care a fost a mea. Dar bine, astea sunt gânduri de după moarte. Deci scaunul nu prea mai văd ce rost are.” Neagu Djuvara

“Zece scrieri, un interviu și un pre-text. 0 colecție eclectică de locuri, proză și grafică despre stat. Despre statul pe gânduri - variațiuni pe o temă dată - fară a căuta răspunsuri argumentate, ci propuneri de sensuri construite prin scris și desen. Schițe care vor ajunge pe perete și scaune, care vor ajunge pe tavan, ale căror reproduceri și descrieri au ajuns deja într-o carte: Cum stai?. O antologie, carte-obiect, despre cum exprimă un autor idei prin text și cum le redefinește atunci când desenează. Un test de imaginație, neapărat interioară, pe care fiecare autor de cursă lungă ar trebui să îl treacă înainte de a se aventura într-o cădere liberă pe gânduri și idei.” Justin Baroncea

Micul tratat al lui André Comte-Sponville ne apropie de morală fără să fie moralist și de filozofie fără să fie filozofard. Vom afla de ce politețea este prima virtute, de ce iubirea este cea mai importantă dintre ele, vom trece de la fidelitate la curaj, generozitate, toleranță sau blândețe, iar în acest periplu de descoperiri ne vor însoți marii filosofi ai lumii. Căci prezentarea senină a marilor virtuți umane este mai utilă decât „morala tristă“ care condamnă viciile, consideră acest autor care nu ezită să includă printre cele dintâi umorul.

André Comte-Sponville s-a născut în 1952 la Paris. A predat filozofia la Sorbona, înainte de a se dedica exclusiv scrisului. Printre cele mai importante cărți ale sale se numără Traité du désespoir et de la béatitude, Une éducation philosophique sau Le Sexe ni la mort. Apărut în 1995, Petit Traité des grandes vertus a primit Premiul La Bruyère al Academiei Franceze și a fost tradus în douăzeci și patru de limbi.

,„O persoană inteligentă emoțional știe că iubirea este o calitate, nu un sentiment, și că presupune încredere, vulnerabilitate, generozitate, umor și înțelegere sexuală. O persoană inteligentă emoțional își alocă timpul necesar pentru a își da seama ce îi conferă sens vieții sale profesionale și are încrederea și tenacitatea de a încerca să găsească un echilibru între prioritățile sale interioare și solicitările venite din partea lumii exterioare. O persoană inteligentă emoțional știe să spere și să fie recunoscătoare și, în același timp, să rămână fermă în fața structurii esențialmente tragice a existenței.” Alain de Botton

,,Lui Alain de Botton îi plac subiectele mari și complexe despre care scrie cu o inocență nedisimulată.” Observer

„Maturitatea emoțională nu e ceva ce ni se întâmplă în timp ce noi așteptăm pasiv, necesită educație timpurie, disponibilitate spre învățare și practică neobosită. E ceea ce ne oferă Alain de Botton, una dintre cele mai lucide și lirică minte a vremurilor noastre, în O educație emoțională.” Maria Popova, Brain Pickings

Inteligența emoțională e un concept care continuă să sune destul de ciudat, pentru că tindem să o percepem drept o capacitate unitară, și nu ca ceea ce este de fapt: un cuvânt atotcuprinzător pentru ceea ce reprezintă în realitate o suită de calități, direcționate spre o multitudine de obstacole diferite. Există inteligență matematică și culinară, inteligență legată de literatură și inteligență față de animale. Putem fi siguri că nu există o persoană complet inteligentă – și probabil nici vreuna de-a dreptul proastă. Suntem cu toții nemaipomenit de pricepuți la a ne da peste viețile peste cap, indiferent de prestigiul gradului nostru universitar, și suntem mereu în stare să contribuim sincer la ceva, oricât de neortodoxe ne-ar fi calificările.

Într-o epocă a confuziei morale şi practice, cărțile de autocunoaștere au nevoie iminentă de regândire şi reabilitare. Colecţia The School of Life susţine această direcţie discutând o serie de probleme ale vieții, printre care sănătatea mintală, banii, cariera, tehnologia și nevoia de a schimba lumea. Alain de Botton

„Aveți în față o carte alertă despre practici și reprezentări din primul veac de turism pe calea ferată. Merită să vă lăsați purtați în cadența ei, chiar dacă nu veți întîlni situații complicate, precum cele imaginate de Agatha Christie pe vremea cînd Rebreanu admira din cupeu frumusețile Italiei. Radu Mârza are darul de a vă captiva cu istorisirea sa, ca unul care gustă din plin ideea de a călători cu gîndul în anii de glorie ai Orient-Expressului.“ (Ovidiu Ghitta)

„Căutînd referințe despre modul în care călătorul cu trenul vede peisajul, am descoperit că «drumul de fier» este o prezentă nu foarte constantă în scrierile călătorilor, dar vie. În spatele unei simple relatări a unei călătorii cu trenul este o lume întreagă, formată din puțin peisaj și din mulți oameni, prinși într-o rețea complicată – și fascinantă – de relații sociale și culturale. Așa se văd lucrurile din tren și în tren. Astfel, șantierul inițial al cercetării s-a lărgit și, mergînd pe urmele surselor, a primit noi întrebări de lucru: Ce vede călătorul de la fereastra trenului? Ce vede călătorul în tren și pe peronul gării? Ce face în tren, cum se simte, la ce se gîndește, ce observă și ce nu bagă în seamă?“ (Radu Mârza)

Metafora antică a patului lui Procust îi serveşte lui Taleb pentru a-şi exprima ideile asupra tendinţelor negative ale civilizaţiei moderne: tendinţa de a modifica oamenii pentru a se adapta tehnologiei, de a învinui realitatea că nu se potriveşte modelelor economice gata făcute, de a inventa boli pentru a vinde medicamente, de a defini inteligenţa ca o trăsătură ce poate fi testată în clasă şi de a ne convinge că o slujbă plătită reprezintă altceva decât o formă modernă de sclavie.

[Taleb scrie] într-un stil amintind în egală măsură de Stephen Colbert şi de Michel de Montaigne.

THE WALL STREET JOURNAL

Cea mai profetică voce dintre toate.

GQ

Cel mai pregnant gânditor din lume.

Bryan Appleyard  THE SUNDAY TIMES (LONDRA)

De o strălucire cu totul aparte.
NIALL FERGUSON, LOS ANGELES TIMES

Nassim Nicholas Taleb s-a născut în anul 1960 în Liban. Este scriitor, filosof, specialist în epistemologia probabilităţilor şi consilier în matematici financiare. Cariera academică, începută în 2004 în cercetare, a continuat printr-un periplu în câteva universităţi celebre: Visiting Professor la London Business School, profesor la Institutul Politehnic al Universităţii din New York unde predă ingineria riscului, şi Distinguished Research Scholar la Said Business School, Universitatea din Oxford. Este numit pe pieţele financiare internaţionale, „disidentul de pe Wall Street“. Foarte cultivat, Taleb stăpâneşte franceza, engleza şi araba clasică, vorbeşte italiana şi spaniola şi citeşte în greacă, latină, aramaică, ebraica veche. Cărţile lui, Fooled by Randomness (2001) şi The Black Swan (2007, traducere în limba română Lebăda neagră,Curtea Veche Publishing, ediţia a II-a adăugită, 2010) au fost publicate în treizeci şi una de limbi.

„The Black Swan” a fost considerată de Sunday Times una din cele mai influente 12 cărţi apărute după al Doilea Război Mondial.

Dupa Hannah Arendt - Viata, trilogia despre geniul feminin continua cu Melanie Klein - Nebunia. Julia Kristeva combina ingenios datele biografice ale Melaniei cu teoria psihanalitica la care aceasta a adus o importanta contributie. Intr-o viata agitata, dominata de mama si, mai apoi, de conflictul cu fiica, pe care, la randu-i, a incercat sa o domine, Melanie Klein (1882-1960) a reusit sa marcheze semnificativ evolutia psihanalizei, introducand functia materna in viata psihica a subiectului si vorbind pentru prima oara despre matricidul cu functie creatoare in gandirea copilului.

Presă, presă, presă. Adicție și toleranță, reacții adverse, știri, probleme și soluții, mass-media și imperiul lor de negativity bias. Hei, mai sunteți acolo? Mai citește cineva?

Lumea merge din rău în mai rău. Totul e groaznic. Și ce bine se vinde! Știrile proaste sunt o mină de aur. Opriți-vă totuși, vreți să înnebunim cu toții?

Alimentându-ne continuu cu informații adaptate la ceea ce ne face plăcere, social media creează o bulă informațională, îngustându-ne percepția asupra lumii și privându-ne de posibilitatea de a învăța, de a fi înfruntați și de a gândi altfel. Dezvoltăm, în schimb, preferința de a ne consolida convingerile existente, care nu fac decât să perpetueze modul nostru curent de înțelegere a lumii. Este înfricoșător că ni se livrează mereu numai ceea ce vrem să aflăm, și nu ceea ce avem nevoie să știm.

„Mai degrabă decât să facem apel la morala sau răspunderea industriei de a lua decizii în interesul nostru, vreau să vă aduc aminte că puterea de a schimba se află chiar în mâinile dumneavoastră. Industria mediatică va fi mereu guvernată de angrenarea publicului, prin urmare noi suntem cei care putem aduce schimbări ale acestei industrii – hotărând ce anume consumăm.“ Jodie Jackson

Media reprezintă o forță formidabilă de tras pe alții la răspundere, în schimb nu sunt capabile să se examineze pe sine. Prin urmare, ne întrebăm: cine trage media la răspundere?

Răspunsul este: noi. Jurnaliștilor le trebuie un public; fără public, produsul lor este inutil.

Nimic pe lumea asta nu este gratis. Trebuie să fim conștienți că jurnaliștii nu ne pun pe tavă știrile din bună­voință, fără să fie remunerați – prin urmare, dacă noi nu plătim conținutul pe care îl citim, o face altcineva. Și, în ultimă instanță, organizațiile specializate sunt cele care răspund de cine plătește nota. În multe cazuri, este vorba despre agențiile de publicitate. Nevoia ca toate cheltuielile să fie suportate de corporații provoacă o bătălie constantă pentru a obține controlul editorial în organizațiile media. Drept rezultat, corporațiile câștigă influență în mass-media prin faptul că plătesc organizațiile de știri – atât pentru conținutul sponsorizat, cât și pentru buna reclamă de modă veche.

Autor

Jodie Jackson este autoare de cărți, cercetătoare, lideră de campanii și parteneră în Constructive Journalism Project. Are un masterat în psihologie pozitivă aplicată la University of East London, program în care a studiat efectul psihologic al știrilor, și participă frecvent ca vorbitor la conferințe media și în universități. Locuiește la Londra.

Arta relaxării – o carte superbă care ne reamintește un adevăr mult prea adesea uitat: odihna nu e un răsfăț, ci o parte esențială dintr-o viață bine și frumos trăită.

Un răgaz în plină forfotă, harta vieții relaxate, relieful stării de bine și priceperea micului confort personal.

Șarm și relaxare, artă și înțelegere de sine, fără teama de a experimenta relaxarea într-o epocă a celor mai ocupați oameni, for ever on call, al căror statut social e dat de absența oricărui răgaz și de tirania fitnessului și a mărcilor iconice.

„Feriți-vă de goliciunea unei vieți prea pline.“ SOCRATE

Arta relaxării este o lectură extrem de plăcută, à la légère, și o suită de anecdote și dovezi științifice de ultimă oră care susțin ideea că odihna este la fel de importantă ca somnul pentru starea de bine. Și ne oferă exact pauza de care avem nevoie ca să înțelegem cum am putea să ne relaxăm. Conform participanților la „Testul odihnei“, pe care Claudia Hammond îl invocă adesea, lectura este una dintre cele mai potrivite metode de a ne relaxa. Când vă hotărâți să vă schimbați stilul de viață 24/7, primul pas este să citiți Arta relaxării.

Practicile de lucru moderne, stilurile de viață moderne și tehnologiile moderne „și-au dat mâna” și au conspirat împotriva noastră, astfel încât viața de la începutul secolului XXI să devină peste măsură de solicitantă. Vrem să ne odihnim mai mult, am putea să ne odihnim mai mult și poate că ne odihnim mai mult decât credem – dar cu certitudine nu ne simțim odihniți.

Oboseala poate să aibă un impact semnificativ și asupra abilităților cognitive. O sarcină care pare simplă când ești odihnit devine mult mai dificilă când ești epuizat. Oboseala duce la pierderi de memorie, la o amorțire a emoționalității, la lipsă de concentrare, la episoade mult mai dese de înțelegere greșită a unor afirmații sau situații ori la cazuri de judecată deficitară. Așadar la o stare în care nu-ți dorești să se afle nici pilotul avionului în care călătorești, nici doctorul care se ocupă de tine.

Autor

Claudia Hammond a absolvit facultatea de psihologie aplicată din cadrul Sussex University. Este profesor de psihologie la Boston University, filiala din Londra, și prezentatoare de emisiuni la posturile BBC World Service și BBC Radio 4. Locuiește la Londra.

Rousseau la Disneyland sau lupingurile educației • Montaigne, în ritmul meu, sau cursa lentorii pierdute • Descartes sau să te îndoiești ca să sari mai bine • Foucault se revoltă sau cum să îți cucerești libertatea • Sartre à la crème sau infernul e rușinea • Voltaire ca refugiu sau toleranții au întotdeauna dreptate • Ricœur sau uppercutul realității • Simone de Beauvoir și dorul de ducă sau cum se naște o femeie • Camus la mijloc de codru des sau natură și senzualitate • Valéry și râsul prostesc sau cum să îți învingi timiditatea • Baudrillard sau reconectarea la realitate • Simone Weil și starea de veghe sau curajul de a lua viața în piept

„Pe ei am avut chef să îi invit în vârtejul confuziilor, lacrimilor și supărărilor noastre. Ce ajutor am primit? Simplu! O carte care nu are altă ambiție decât să aducă ceva confort lipsei de confort și să ridice o punte între înțelepciunea lor și propria noastră intimitate, ca să le devenim complici și să zâmbim subțire în fața îndoielilor.“

Rousseau, Montaigne, Descartes, Foucault, Sartre, Voltaire, Ricœur, Simone de Beauvoir, Camus, Valéry, Baudrillard, Simone Weil.
De câte ori ai auzit aceste nume?
Fiecare silabă este o împărăție, un munte de cultură, un fragment de patrimoniu. Îi simt familiari și ciudat de îndepărtați...

Filozofie all season: un filozof pe lună. În total doisprezece.

Autor

Marie Robert, născută pe 30 decembrie 1985, în Boulogne-Billancourt, este profesoară de litere şi de filozofie.

După absolvirea liceului Rodin, din Paris, Marie și-a continuat studiile la Universitatea Paris IV Sorbonne, în sociologie şi filozofie. În 2010 și-a încheiat studiile masterale în specializarea „Logică, filozofie, istorie, sociologia ştiinţelor”, azi fiind doctorand în filozofie și predă filozofie la Universitatea de Psihologie Descartes, din Paris, şi la Liceul Internaţional Montessori, din Bailly, în același timp având și multe proiecte editoriale.

„Ordinea e prima regulă a Paradisului“, spunea George Gissing. Iar noi ne petrecem mare parte a vieții făcând ce nu trebuie sau nefăcând nimic. Prin urmare, când și mai ales în ce fel putem să facem ordine și curățenie în casă, în minte și în suflet, astfel încât propria existență să-și redobândească eleganța, stilul și candoarea?

„Cel mai fericit om, fie că e rege sau cerșetor, e acela care se simte bine acasă la el.“ GOETHE

Seninătatea interioară pare atât de greu de atins în această lume super-teh­nologizată care ne fură timpul, dar pretinde că ni-l restituie, care ne anulează visurile și promite că ni le înaripează, care ne înstrăinează de ceilalți și de noi înșine, cu făgăduința că ne aduce mai aproape de toți și de sufletul nostru.

„Nimic nu-mi aparține, doar pacea inimii și prospețimea cerului.“  ISSA

„În mare parte, succesul stă în voința de a învinge.“  SENECA

„Menajul… iată prima și cea mai simplă dintre lucrările inimii.“  JEAN-CLAUDE KAUFMANN

Autor

Stabilită în Japonia de peste douăzeci de ani, Dominique Loreau este pătrunsă de maniera de viață a țării sale de adopție, ce se bazează pe principiul Moins pour plus aplicat în toate domeniile, de la materie până la spirit. Purifică-ți sufletul, golește-ți șifonierul, renunță la cumpărăturile compulsive, mănâncă frugal, îngrijește-ți corpul și numai atunci îți vei bucura și spiritul. De la arta de a vă simți bine chez vous la arta de a fi fericiți en vous, Dominique Loreau transpune prin­cipiile Orientului pentru Occident, plecând de la dictonul japonez care spune că: „Perfecțiunea nu constă în a face lucruri neobișnuite, ci în a face lucruri obișnuite într-un mod neobișnuit.“

În viață se întâmplă întocmai ca în Anna Karenina, Madame Bovary sau Othello. Majoritatea viciilor din viața privată sau a relelor din viața publică sunt stârnite și întreținute de minciună. Adulterele, trădările, fraudele financiare, corupția guvernamentală – până și crimele și genocidele – au la bază, în general, un cusur moral, și anume predispoziția spre minciună.

În Despre minciună, Sam Harris, autorul a cinci bestsellere New York Times, cu pregătire atât în domeniul filosofiei, cât și în acela al neuroștiinței, susține că ne putem simplifica radical viața și putem îmbunătăți societatea prin afirmarea adevărului în situații în care alții preferă să mintă. El se concentrează asupra minciunilor „nevinovate” – acele minciuni pe care le spunem cu scopul de a-i scuti pe oameni de disconfort –, fiindcă acestea sunt cele mai tentante pentru cei mai mulți dintre noi. Și ele par să fie singurele minciuni pe care oamenii buni aleg să le spună, închipuindu-și că rămân buni în continuare.

„În această scurtă, dar revelatoare lucrare, Sam Harris aplică o logică sensibilă și blândă, atât de specifică lui, unui subiect care ne afectează pe toți – capacitatea umană de a spune minciuni. Iar până la sfârșitul cărții, Harris a reușit să te convingă să duci o viață mai bună, de vreme ce beneficiile adevărului depășesc cu mult costul minciunii – pe care ți-o spui ție însuți, celorlalți, societății.” (Neil Degrasse Tyson, astrofizician, American Museum of Natural History)

În toate culturile, sexul și genul și-au găsit expresia în cel mai concis gen literar, și anume în proverbe. Acestea oferă perspective revelatoare asupra condiției femeii de-a lungul secolelor și al continentelor, iar, în mod surprinzător, asemănările dintre miile de proverbe despre femei sunt mai numeroase decât diferențele.

Cartea, care parcurge sute de limbi și mai mult de o sută cincizeci de țări, reprezintă un ghid uimitor și amuzant, ce ne dezvăluie cât de mult au progresat cele două sexe pe calea cosmopolitismului contemporan.

Mineke Schipper s-a născut în 1938 și este autoare de ficțiune și non-ficțiune, publicând cărți de literatură comparată și studii interculturale. Pentru acest volum, autoarea a primit Eureka Award.

Despre carte:

„Fascinantă. O carte captivantă.” — Times Literary Supplement

„Proza lui Schipper este ușoară, intensă și inteligentă, iar analiza a ceea ce stă în spatele proverbelor este absolut fascinantă.” — Daily Telegraph

„…o carte vie și tăioasă... Autorii feminiști și profesorii îi vor analiza și cita cu recunoștină materialul vreme de cel puțin o generație.” — National Post, Canada

Wabi-sabi poate fi considerat un sistem estetic „multilateral“. Filosofia sa de viaţă este autoreferenţială. Oferă o abordare integrată asupra naturii fundamentale a existenţei (metafizică), a cunoașterii sacre (spiritualitate), a bunei dispoziții emoţionale (stare de spirit), a comportamentului (moralitate), cărora li se adaugă aspectul și senzația pe care o dau lucrurile (materialitate).

O completare utilă adusă cărții Wabi-sabi pentru artiști, designeri, poeți și filosofi, în care sunt dezvoltate ideile influentului volum.

Wabi-sabi este o frumuseţe a lucrurilor imperfecte, nepermanente și incomplete.

Este o frumuseţe a lucrurilor modeste și umile.

Este o frumuseţe a lucrurilor neconvenţionale.

O versiune adusă la zi a influentei cărți publicate de Leonard Koren în 1994, în care autorul discută despre frumusețea lucrurilor imperfecte, efemere și incomplete.

Aproape fiecare carte apărută ulterior, care conține în titlu „wabi” sau „wabi sabi”, pornește de la conceptele abordate de Koren în acest volum.

Puțini filosofi au exercitat în filosofia contemporană o influență mai profundă decât Bertrand Russell.

Volumul intitulat Scrieri esențiale este o antologie cuprinzătoare a celor mai definitorii eseuri scrise de Russell între 1903 și 1959.

Publicată prima oară în 1961, această remarcabilă antologie reprezintă testamentul unui filosof pe care mulți îl consideră unul dintre cei mai influenți gânditori din secolul XX. Este o introducere esențială în splendoarea filosofică a lui Bertrand Russell.