Eseistică

Cand esti un plagiator sau un falsificator de citate, te poti astepta ca viitorul tau sa nu fie tocmai roz daca ajungi sa fii dat in vileag. Dar cum e sa postezi o poza neinspirata pe Facebook sau sa arunci o gluma proasta pe Twitter si sa te trezesti ca viata ti-a fost distrusa intr-o clipa? Si cum ajung niste oameni manati de principii etice absolut sanatoase sa distruga vietile unor semeni de-ai lor fara sa clipeasca? Jurnalistul Jon Ronson scrie despre persoane care au calcat stramb (intr-o mai mica sau mai mare masura) si au fost sfasiate de cruzimea colectiva a internautilor. Cartea este o ampla investigatie despre revirimentul umilirii in public si un studiu important in intelegerea unui nou fenomen social care priveste orice posesor al unui cont pe o retea de socializare.

„Venit din plaiuri primitive, din sub-lumea Valahiei, cu pesimismul tinereţii într-o civilizaţie răscoaptă, ce izvor de fioruri în atât contrast! Fără nici un trecut într-un trecut imens; cu spaima originară în oboseala finală; cu tumult şi dor vag într-o ţară scârbită de suflet. De la stână la salon, din cioban spre Alcibiade! Ce salt peste istorie şi ce mândrie primejdioasă! Strămoşii tăi se târâiau în cazne, şi ţie până şi dispreţul îţi pare acţiune, iar ironia, fără parfumul unei tristeţi abstracte, o întreprindere vulgară.“ (E.M. CIORAN)

„Destinul creator al omului nu e un fapt circumscris de un vag finalism metafizic, ci are aspectul unei saturatii finaliste, cu structuri si accesorii precise care il reliefeaza ca atare. Toate aceste consideratii nu fac, evident, decat sa aduca o noua contributie la definitia plastica a omului ca fiinta cu totul singulara in univers. Omul, asa cum e, e o fiinta unica in lume. Si sunt unele stele care ii lumineaza numai lui – stele interzise fiarelor din pesteri si ingerilor din cer deopotriva.“ (Lucian Blaga)

„Printre calităţile scrisului lui Grigore Vieru sunt unitatea stilistică, de vorbire, dublată de o mare iubire pentru limba care ne uneşte, un simţământ ce se revendică de la eminesciana simţire românească şi un acut sentiment al valorilor naţionale pe care niciun Prut nu-l poate şterge. Grigore Vieru este o rugăciune şi o rugăminte la reconstituirea ideii de unitate naţională sub egida limbii române.” (Traian T. Coșovei)

”Dacă e adevărat că Marele Anonim interpolează cenzura-i transcendentă între orice mister existenţial şi subiect cunoscător individuat, faptul trebuie să aibă o cauză mai adâncă.” (Lucian Blaga)

Avem nevoie de o nouă conştiinţă, o nouă gândire, o nouă paradigmă, o nouă spiritualitate. În fiecare clipă, cu fiecare gând pe care îl avem, cu fiecare acţiune, pledăm pentru viaţă sau pentru moarte. Alegerea ne aparţine. Respectul pentru valorile etice, pe care se sprijină însuşi Universul, nu mai reprezintă o simplă convenţie socială, ci o condiţie vitală a propriei existenţe, înscrisă în structura noastră biologică, în ADN‑ul nostru. Niciodată până la aceste studii de Neurofiziologie de la cumpăna dintre secolul trecut şi cel în care ne aflăm nu am avut o motivare ştiinţifică a Binelui şi Răului provocate nouă înşine, semenilor noştri şi mediului cosmic şi ambiant printr‑un simplu gând. Am fost aşezaţi în acest punct din Galaxie, alături de luceferi, cum le spunea genialul nostru poet, oferindu‑ni‑se toate instrumentele de care avem nevoie pentru a prospera şi a înflori, nu pentru a ne ucide. Trebuie doar să vrem. Trebuie doar să cedăm din orgoliul nostru, atât de puţin, pentru a câştiga atât de mult. Fizica actuală ne spune că suntem atât de indisolubil conectaţi unii cu alţii prin fire şi forţe invizibile, încât nu putem decât ori să evoluăm împreună, ori să dispărem împreună.

«Omul total» nu este niciodată complet desacralizat, şi avem toate motivele să ne îndoim chiar că o desacralizare totală este posibilă. (Mircea Eliade)

Primul volum Varia din cadrul Integralei Steinhardt recupereaza, in primul rind, doua texte aflate in arhiva Manastirii «Sfinta Ana» Rohia, din care autorul a publicat, de-a lungul timpului, citeva fragmente carora le-a conferit – prin unele demersuri de revizuire – statutul unor articole autonome. Este vorba de doua dactilograme, intitulate Andre Gide si Post Bellum, care in proportie de doua treimi sint inedite. In al doilea rind, am inclus aici articolele publicate de N. Steinhardt in revista Liceului «Spiru Haret», Vlastarul, in Adevarul, Victoria, Lumea, Viata sociala CFR si Contemporanul in perioada 1928-1948 si care apar pentru prima data in volum. In Addenda figureaza textele cuprinse in rubrica «Da si Nu», precum si «Programul Facultatii de Filosofie pe anul 1955» – parodie prin care este vizata «Tinara Generatie» – , recuperate din Revista burgheza, care, desi nesemnate, il indica drept autor, atit prin stil, cit si prin continut, pe N. Steinhardt, iar la final – un fragment de jurnal steinhardtian din deceniul patru al secolului trecut. - Florian Roatis

Traducere de Vasile V. Popenaru

Așa cum este în realitate, lumea vie poate fi mai spectaculoasă decât orice plăsmuire. Deschizător de drumuri în zoologie, Konrad Lorenz o demonstrează cu prisosință în această carte, ce a avut drept imbold, conform propriei mărturisiri, mânia pe care i-au stârnit-o „nenumăratele povestiri cu animale prost scrise și pline de minciuni“. Dacă viclenia vulpii, blândețea porumbelului și alte idei de acest fel se dovedesc doar clișee fără vreun temei faptic, cititorului i se oferă în schimb o perspectivă asupra unui univers uimitor. În paginile lui Konrad Lorenz trăiește o lume populată cu personaje memorabile, precum gâsca Martina, vorbăreața cioară Hansl ori stăncuța Tșoc. Deosebirile și asemănările dintre lumea necuvântătoarelor și lumea oamenilor se vădesc deopotrivă de tulburătoare. 
Cartea aceasta i-a adus autorului recunoașterea internațională dincolo de granițele comunității academice.

„Eu sunt om de ştiinţă, nu artist. Aşadar nu îmi voi permite nici un fel de libertăţi şi «stilizări». De altfel cred că nici nu este nevoie. Cred că pentru a-i arăta citito¬rului cât de frumos este animalul e de ajuns să redai faptele, aşa cum se-ntâmplă în cazul unei riguroase lucrări ştiinţifice. Căci adevărurile naturii organice sunt de o frumuseţe îmbietoare şi copleşitoare, şi devin cu atât mai frumoase cu cât îi pătrunzi mai adânc detaliile şi particularităţile specifice.“ – KONRAD LORENZ

33 de eseuri „duminicale“ agreabile şi uşor de citit, trecând cu graţie de la subiecte banale, aproape frivole, la teme grave sau dificile; de la o celebră reclamă de şampanie la extazul religios.

Nascut in Bucuresti intr-o familie bilingva (tatal sau e compozitorul Anatol Vieru, mama lui - muzicologul de origine rusa Nina Vieru), Andrei Vieru se stabileste in 1988 la Paris, unde desfasoara o cariera de pianist. Discografia sa cuprinde Arta fugii, Variatiunile Goldberg, Clavecinul bine temperat de J. S. Bach, Tablouri dintr-o expozitie de Mussorgski, Sonata in si minor de Liszt, Variatiunile Diabelli de Beethoven etc. Isi face debutul literar in limba franceza in revista NRF, la care colaboreaza timp de cativa ani. Prima colectie de eseuri reunite in volumul Le gai Ecclésiaste apare la editura Seuil in 2007. Unul din criticii francezi il compara pe Vieru cu Cioran, intrebandu-se daca romanii nu sunt cumva "ultimii nostri mari prozatori".In 2013 ii apare la Grasset al doilea volum, Eloge de la vanité, primit cu entuziasm de critica franceza. Comparandu-l cu Chamfort, Le Figaro il inscrie printre romanii din Paris "de la care francezii au avut ce sa invete" (Cioran, Ionesco, Paul Celan…) iar revista Marianne afirma in privinta lui Vieru ca "nimeni nu mai indrazneste azi sa insulte atat de spiritual si cu atata finete mizeria umana". Les Lettres Francaises il compara cu Mme du Deffand, iar Nouvel Observateur cu La Rochefoucauld.

Banatul si Transilvania, este bine sa o stim cu totii, au fost leaganul romanismului in istorie. Ele sunt cele doua stanci de granit pe care a dainuit poporul roman in timp. Alaturi de Moldova si Muntenia, desigur. Unirea Romanilor de la 1918 a fost posibila prin jertfa nemasurata a neamului nostru, prin vitejia si rabdarea unui popor ce a crezut neclintit in dreptate si in destinul sau. Iar faptul ca, in chiar momentul incheierii unificarii statale, Romania aseaza la baza existentei sale ideea de dreptate sociala pentru toti si de libertate pentru toate neamurile ce traiesc si vor trai in interiorul granitelor sale, dovedeste marea noblete a unui popor atat de lung timp asuprit de unguri, rusi, germani si de alte neamuri. Declaratia de la Alba-Iulia de la 1 Decembrie 1918 arata in vesnicie lumii, maretia, omenia, toleranta poporului roman. Toleranta sprijinita in toata istoria sa pe bravura fara egal cu care Dumnezeul Popoarelor a inzestrat nobila natiune romana. - Gica Manole

Volumul nu isi propune sa deconstruiasca sau sa denunte toate preconceptiile existente in lumea culturala si academica de la noi cu privire la paradigma feminista, ceea ce nu inseamna ca autorii de fata sunt inocenti cu privire la ele. Asezand cliseele feministofobe in rezervatia curiozitatilor istorice pe care o merita si convinsi ca, transportand viata, literatura transporta si ideologie, autorii acestor pagini se concentreaza asupra unui proiect constructiv: acela de a oferi cateva mostre de practica analitica in cheie feminista.

Cartea aceasta se adreseaza celor binecuvantati cu copii, aratandu-le pistele clasice ale unei bune educatii. Veti gasi in ea suficiente argumente si sfaturi practice pentru a redeveni optimisti, dar si realisti, adica foarte rabdatori, caci buna educatie nu e o marfa, ci un proces delicat de interactiune pedagogica, pe fondul caruia noi insine, ca parinti, suferim o necesara evolutie. Buna educatie nu este nici o prada, nici un premiu, ci un spor inteligent adus propriei umanitati, intr-o lume complicata si nelipsita de riscuri. Odata obtinuta, ea ii pregateste pe urmasii nostri pentru o viata autentica, de care se vor putea bucura pe deplin, mai ales in momentele de cumpana, cand trebuie sa aleaga o schimbare de parcurs.

Jeremy Schonfield oferă o nouă perspectivă asupra culturii ebraice, axată pe modul în care au fost percepute textul, timpul și teritoriul în ritualurile și gîndirea iudaice de la începuturi pînă în prezent. Analizînd textele liturgice, cartea de rugăciuni și calendarul sărbătorilor ebraice, autorul arată că, deși memoria colectivă evreiască are un caracter sacru, ea este în același timp conectată cu realitatea trăită.

„Dacă «teritoriul», în absența elementului fizic, se confundă metaforic cu însăși Torah, «timpul» – și deci «istoria» – are altă valoare, care se revendică exclusiv de la narațiunea subsumată Pentateuhului. «Istoria» evreilor, așa cum o înțelegem astăzi – ca scriere despre trecut sau ca istoriografie –, e mult mai nouă decît interpretarea rabinică a «timpului» și este exclusiv produsul Iluminismului, cumva sincronă cu istoriografia modernă europeană (adică creștină). Trecutul este o paradigmă a identității și despre aceasta este vorba în rîndurile pe care vi le punem astăzi în față.” (Mihai-Răzvan Ungureanu)

Fugea limba de sub picioare si alunecam in adancurile limbii ce se dezintegra. Constatarea «gresit» zdruncinase limba si de-la-sine-intelesul singurei limbi pe care o vorbisem dintotdeauna se retragea. Si ma opream, dupa un balbait baroc, in mijlocul unei propozitii ca sa intreb daca exista in limba romana un cuvant sau altul, cuvinte banale, comune. Apoi renasteam, fiara cu zeci de antene, gheare si colti, pentru a detecta greseala celorlalti, iar «gresit!» devenea o sentinta data celui ce greseste, caci o greseala nu era doar o greseala «de limba» – omul care a rostit sau a scris gresit este el insusi o eroare, e o fisura in fiinta lui… Cum am ajuns victima si tortionar in colivia limbii? De ce a fost posibila aceasta vanatoare reciproca in limba care ar trebui sa fie instantaneu si neconditionat prezenta, numita si limba materna? Si ce se intampla atunci cand, de prea multe corectari, de-la-sine-intelesul acestei limbi este zdruncinat? Cartea incearca sa raspunda la aceste intrebari povestind istoria unui tragicomic l’amour de la langue. - Tamara Caraus

Indopati si infometati. De pe camp in farfurie: lupta nevazuta pentru sistemul alimentar mondial. Pentru o lume infometata de dreptate

Una dintre cele mai impresionante carti pe care le-am citit in ultima vreme. Este produsul unei minti stralucite si un cadou pentru o lume infometata de dreptate. - Naomi Klein

Este corectitudinea politica un dusman al libertatii de exprimare si al schimbului de idei? Sau, dimpotriva, contestand relatiile de putere dominante si normele sociale care exclud grupurile marginalizate, corectitudinea politica contribuie la crearea unei societati mai echitabile si mai drepte? Pentru unii, raspunsul este simplu: ea suprima dezbaterea libera care sta la baza democratiei, instituie diviziuni sociale artificiale si promoveaza conflictele intre diferitele grupuri care alcatuiesc o comunitate. Altii sustin ca, dimpotriva, prin crearea de norme si spatii publice care le ofera dreptul de a se exprima unor grupuri si persoane marginalizate, se largeste domeniul libertatii. Eforturile indreptate spre incluziunea sociala sunt esentiale pentru crearea unor societati diverse si sanatoase.

Maestrul recunoscut al comediei și una dintre cele mai sclipitoare minţi ale epocii noastre, Terry Eagleton este un filosof, critic şi teoretician literar britanic. S-a născut în 1943, în Salford, Marea Britanie, într-o familie de irlandezi catolici. Şi-a făcut studiile la Trinity College şi la Jesus College, Cambridge. A început să predea la University of Oxford şi, în calitate de visiting-professor, la Cornell University, Duke University, Iowa University, Melbourne University, Yale University şi la Trinity College, Dublin. Deţine titlul de Distinguished Professor of English Literature la Lancaster University. Este autorul a peste patruzeci de lucrări de teorie literară, postmodernism, poli­tică, ideologie și religie, care au avut un succes fantastic în întreaga lume.

Începând încă din primii ani ai secolului trecut, câţiva filozofi şi istorici, câţiva eseişti şi antropologi au semnalat intrarea culturii occidentale într-un iremediabil declin. Astăzi, despre criza culturii se vorbeşte pe nenumărate voci şi pe toate meridianele. Dar înseamnă asta că înţelegem mai exact ce se întâmplă cu noi, că pătrundem mai adânc sensurile tradiţiei noastre culturale şi că vedem mai clar încotro se îndreaptă cultura contemporană? Roger Scruton încearcă să dea un răspuns la aceste întrebări pornind de la rădăcinile religioase ale culturii înalte şi de la avatarurile suferite de ea odată cu „dezvrăjirea“ lumii petrecută în secolul Luminilor. Rând pe rând, romantismul, modernismul şi avangardele artistice au căutat să dea un răspuns consistent evacuării sacrului şi ritului din viaţa socială, apoi comercializării tot mai accentuate a artelor şi, în sfârşit, naufragiului lor deplin în ceea s-a numit kitsch. Cât priveşte speranţa într-o renaştere a culturii înalte, ea nu poate veni, crede Scruton, decât din regăsirea sensurilor originare, a acelor sensuri care ne pot purta către o participare reînnoită la viaţa etică a comunităţii.

„Merită spus că această carte nu este doar pentru cei pasionați de tehnologie. Este pentru oricine are probleme cu numărul tot mai mare de încărcătoare care‑i iau cu asalt noptiera. Este pentru directori și angajați care se străduiesc să‑și crească productivitatea, dar îi ustură ochii și îi doare spatele după ore întregi în care au fixat monitorul. Este pentru mamele cu mașină de tip monovolum, cărora le place cum le ajută dispozitivele să‑și calmeze copiii când sunt în mașină sau în public, dar după aceea au de‑a face cu „istericalele tehnologiei“, când este oprit dispozitivul. Este pentru tinerii profesioniști copleșiți de amprenta lor digitală și care au nevoie să se deconecteze în mod strategic de la dispozitive.”

Amy Blankson

„Cartea aceasta este încercarea mea de a realiza exact opusul unei lucrări de popularizare a economiei: dacă voi reuși, cititorii se vor simţi ispitiţi să ia economia în propriile mâini, înţelegând totodată că economiștii, experţii autodeclaraţi ai economiei, nu au aproape niciodată dreptate. A te asigura că toţi cetăţenii au dreptul de a vorbi în cunoștinţă de cauză despre economie este una dintre cerinţele esenţiale ale unei societăţi bune și o precondiţie a democraţiei autentice. Suișurile și coborâșurile economiei influenţează vieţile tuturor; ne obligă să transformăm democraţiile noastre în caricaturi; tentaculele sale răzbat până în adâncimile sufletelor noastre, unde ne modelează speranţele și aspiraţiile. Lăsând pe mâna experţilor în economie chestiunea economică, pur și simplu le acordăm drept de decizie asupra tuturor aspectelor economice.”

Yanis Varoufakis

Traducere şi note de Mugur Zlotea

Yu Hua este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori chinezi – atât pentru romanele sale, cât și pentru bestsellerul China în zece cuvinte, care ne împărtășește o perspectivă onestă și curajoasă asupra Chinei din ultima jumătate de secol.
Reflecțiile lui Yu Hua asupra istoriei și transformărilor sociale care i-au marcat patria continuă în acest volum, în care sunt grupate pentru prima dată 26 de texte scrise între 1999 și 2018. Scopul acestor scurte eseuri este să surprindă rapiditatea și profunzimea schimbărilor prin care trece China în noul mileniu. Cu toate că temele abordate sunt uneori puțin cunoscute cititorului străin, Yu Hua reușește să redea, limpede și cu umor, toate detaliile de care avem nevoie ca să înțelegem societatea chineză aflată într-o continuă schimbare.
Fiecare mini-eseu abordează câte un subiect esențial: cenzura omniprezentă în China și metodele ingenioase ale chinezilor de-a o fenta, corupția endemică, poluarea și efectele ei asupra oamenilor, felul în care este percepută America, sărăcia extremă în care trăiesc tot mai mulți chinezi etc.
Instructive, profunde și câteodată grave, însă niciodată lipsite de umor, textele care compun acest volum spun povestea uneori de succes, alteori de o tristețe copleșitoare a Chinei contemporane așa cum n-a îndrăznit nimeni să o facă până acum.

„Yu Hua surprinde un portret al Chinei moderne atât de incisiv și de pătrunzător cum rareori avem ocazia să vedem.“ – Time

„Yu Hua dezvăluie o față a Chinei diferită de tot ceea ce ați auzit până acum de la cei care au citit despre ea sau au vizitat-o.“– The Wall Street Journal

Prefaţă de Marius Vasileanu

„Cultura noastră – lucrul acesta îmi apare foarte limpede – a ajuns la o mare răscruce: încă un pas greșit și, pentru multă vreme, întunericul o va înghiți. Reafirmarea ei depinde numai de putința noastră de rugăciune, de întâlnire cu noi înșine, de re-întoarcere la izvoarele originare ale vieții, ale existenței. Trebuie să aflăm din nou temeiurile încrederii în destinul nostru și în valorile vieții, ceea ce este totuna cu o recunoaștere a caracterului spiritual al atât de încercatei noastre umanități. Și – ca să rostim, încheind, ultimul cuvânt – reafirmarea culturii noastre înseamnă o redescoperire, înlăuntrul nostru cel mai adânc și mai tainic, a rădăcinilor religioase ale întregii creații.“ – ALEXANDRU MIRONESCU

Fotografia de pe copertă: Icoana Rugului Aprins (detaliu), Rusia, secolul XVI

„Tema în jurul căreia se configurează demersul cărții este cea a ierarhiilor divine. Cadrul metodologic și de cercetare se înfiripă la confluența dintre filozofia religiei și religie comparată, cu trimiteri înspre domenii de interfață precum studiile contemplative, studiile cognitive, filozofia științei, hermeneutica. Miza este aceea de a înțelege care sunt sensul și dinamica ierarhiilor divine, așa cum sunt ele înfățișate în diferite tradiții religioase și de gândire, pentru a scoate la lumină diferitele moduri de percepție și întruchipare a structurii și dinamicii lumii/lumilor, printr-un demers care se dorește relevant pentru înțelegerea omului. Reîntorcându-ne privirea către întrebările și răspunsurile care se rostesc neîncetat în cămările sufletului, modelându-ne continuu, ne putem întoarce, pentru un răstimp, în locul de unde încercăm să privim, lămuritor, către ceea ce suntem.“ (Madeea AXINCIUC)

„În 1946, George Orwell spunea că scrie pentru că există minciuni pe care vrea să le denunțe şi fapte asupra cărora vrea să atragă atenția; în primul rând, spunea el, doresc să fac să se audă o voce.
Am scris multe dintre articolele cuprinse în această carte cu acelaşi sentiment: că există undeva o minciună şi că sunt dator, față de cei care nu o văd ori se complac în ea, să o scot la iveală – sau, mai bine spus, să o dau în vileag. 
Devenită prin mistificare şi distorsiune ortodoxia morală a unor politici din ce în ce mai agresive, minciuna asta ne-a marcat viețile atunci şi continuă să ni le infecteze acum. Atunci propovăduia eliberarea de o dictatură care nu exista, acum profesează eliberarea de o conspirație, a statului paralel, care nu există.
Scopul, atunci şi acum, era controlul statului prin ocuparea lui. Pentru a fi permanentă, ocuparea trebuia urmată de transformarea sistemului legal într-un sistem de legalizare a încălcărilor legii.
Este ceea ce se petrece de câțiva ani cu justiția, sub ochii noştri uluiți şi neputincioşi. Mecanismul, cinic și nerușinat, e foarte simplu: subordonarea justiției față de interesele de partid şi legalizarea abuzurilor derivate din aceste interese prin scoaterea în afara legii a sancțiunilor legale prevăzute împotriva lor. În Faust II, Goethe numea asta impunerea în mod legal a fărădelegii. E ceea ce trăim.“ – Horia-Roman Patapievici