Eseistică

„Scrisul e singurul meu mod de a funcționa în acord cu mine însumi, mai ales dacă se întâmplă să am și ecouri binevoitoare din partea câtorva cititori. În rest, știu foarte bine că nu scriitorii și artiștii în genere determină mersul lumii. Rostul lor este doar, uneori, să o facă suportabilă. Sau pur și simplu să o povestească, cu un glas obosit sau ironic, în ideea că, în anumite situații, întunecimea se poate «salva», melancolic, prin comentariu...“ – Andrei Pleșu

„Deși toată viața m-am îndeletnicit cu încercarea de a înțelege lucrurile, și am căutat în toate, în mult mai mare măsură decât plăcerea mea, luciditatea fără rest, a mea și a culturii, foarte târziu am înțeles că tema vieții mele a fost dintotdeauna paradisul. Încă de când mă lăsasem fascinat de ideea posibilității de a-ți începe viața din nou, de astă dată perfect – iar asta s-a întâmplat când am descoperit, la șaptesprezece ani, La vita nuova a lui Dante –, eram deja în căutarea paradisului. L-am căutat, fără să știu că îl caut, în toate formele de frumos la care, de-a lungul vieții, mintea și inima m-au făcut sensibil, recunoscându-l, întotdeauna același, cald, emoționant, încărcat de nostalgie și de promisiuni, în marile pagini ale marilor literaturi, în ideile metafizice ale filozofiei, în ecuațiile fizicii matematice, în construcțiile teologiei, logicii formale sau muzicii, raportându-mă mereu, ca la un orient viu și la un nord polar deopotrivă, prin el, la splendorile poeziei.“ – Horia-Roman Patapievici

Ilustrația copertei: Paradisul, Cântul XXIII (Cerul al optulea, al stelelor fixe). Dante, Divina Comedie, cca 1564, colecția Cornell University Library

Traducere de Simona Cioculescu

„Se poate face un circ cu purici. Puricii trebuie dresați, primul lucru care trebuie făcut este să se obțină ca puricii să nu mai sară. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii încearcă să sară, se lovesc de sticlă, cad la loc. Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Paharul poate fi ridicat. Și iată-i pe purici avansând încet, prostiți; ei pot fi împinși cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai sar.“

În clipa când s-a pus problema discutării noilor planuri-cadru și latina a fost eliminată din curriculum, Solomon Marcus s-a implicat în susținerea păstrării acestei discipline de studiu la gimnaziu, motivând că este extrem de important ca toți elevii din școala românească să știe de unde vine poporul căruia îi aparțin și limba pe care ei o vorbesc. Acest aspect fundamental de cultură identitară devine, în procesul de învățare, decisiv pentru legarea domeniilor cunoașterii, așa cum le-a structurat școala, în arii curriculare, asigurând înțelegerea limbii materne și a limbilor străine, dar și elemente din sfera altor discipline, în manieră transdisciplinară. De fapt, Solomon Marcus a considerat că această disciplină de studiu este una cu un mare potențial de a deschide perspectiva transdisciplinară în procesul de învățare, având un rol integrator. Latina are nu doar o componentă comunicativă, ci și una culturală, acționând în multiple puncte nevralgice ale sistemului de educație actual, dar în primul rând fiind o punte solidă în abordarea transdisciplinară a cunoașterii.

„Paginile de faţă aduc în atenţie unele chestiuni ce par să scape preocupărilor şi urgenţelor noastre obişnuite. Bunăoară, cea privind distanţa – uneori greu de înţeles – dintre a trăi şi a exista. Sau cea a unui posibil sens, mai bine spus a felului în care sensul şi nonsensul survin în economia instabilă a existenţei noastre. Dar şi altele, precum cea privind confruntarea omului cu propria libertate şi, în definitiv, cu timpul ca atare. Reluarea lor îşi află pretextul, cel mai adesea, în anumite scrieri şi mărturisiri ale celor care, precum Nietzsche şi Tolstoi, Borges, Eliade şi Kawabata, ne-au lăsat destule spre reflecţie. Contează atît ce s-a spus deja, cît şi întrebările omului de astăzi, nevoia lui de a revedea singur o anumită stare de lucruri. În definitiv, la oarecare distanţă de grijile noastre obişnuite există nevoi sau întrebări care, uneori, ne pun viaţa la încercare şi ne măsoară cu aparentă naivitate propria existenţă. Constituie, într-un fel, replica din umbră a celorlalte, îndoielile mereu amînate, odată cu acele aşteptări ce par definitiv ascunse.” (Ştefan Afloroaei)

„Cultura, în sensul tradițional al cuvântului, e în prezent pe cale să dispară.“ (MARIO VARGAS LLOSA)

Banalizarea artelor și a literaturii, triumful presei de scandal și frivolitatea politicii sunt simptome ale unui rău mult mai mare care chinuie societatea actuală: sacralizarea divertismentului drept valoare supremă și scop ultim al existenței noastre. Dacă în trecut cultura era o busolă, o călăuză și un fel de conștiință care ne împiedica să întoarcem spatele realității, astăzi, în epoca falșilor idoli și a postculturii, întâietatea spectacolului și a superficialității a devenit regula care face ca orice conștiință morală, intelectuală și politică să adoarmă, orbită și anihilată dimpreună cu libertatea noastră.

România de astăzi. O ţară care se încăpăţânează să fie altfel.

„Ţările şi naţiunile sunt diferite. Asemănătoare şi diferite. România intră şi ea, fireşte, în acest joc al asemănărilor şi deosebirilor. Nu cumva este totuşi şi mai diferită? Cu alte cuvinte, nu se situează oare mai «excentric», sub tot felul de aspecte, în raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativă normalitate europeană? Modul extravagant în care s-a derulat psihodrama politică din vara anului 2012 a lăsat impresia că ţara e defectă. Desigur, cei care privesc din afară sunt mai impresionaţi decât românii, obişnuiţi cât de cât cu ei înşişi, dar până şi printre români exasperarea creşte. Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem? Nu, e doar o istorie. Dar poate că înseamnă acelaşi lucru.“ (Lucian Boia)

Ediția a II-a, adăugită

La fel cum există condiții raționale despre gândire, la fel există și condiții raționale despre acțiune. Această carte apără o înțelegere a eticii și o înțelegere asociată a naturii umane în care altruismul este o condiție rațională intrinsecă a dorinței și acțiunii. „Argumentul meu intenţionează să demonstreze că altruismul (sau principiul lui de origine) depinde de o recunoaştere deplină a realităţii altor persoane. ”- Thomas Nagel

Thomas Nagel este profesor de drept şi de filosofie la New York University. Este specialist în filosofie politică, etică, epistemologie şi filosofia Minţii. Este laureat al premiilor Rolf Schock Prize in Logic and Philosophy şi Balzan Prize in Moral Philosophy.

Premisa volumului poate fi cristalizată în câteva cuvinte simple: marile idei (unele, decis pozitive, altele, mai curând ambigue, iar altele, de-a dreptul negative) în jurul cărora s-a consumat, până în prezent, o parte covârşitoare din energia intelectuală a umanităţii sunt construite în bună măsură ca să disimuleze temeri dintre cele mai diverse. În această carte, discursul critic se axează asupra câtorva dintre aceste idei majore, aşa cum sunt ele subîntinse, corespunzător, de către o frică principală convertită prin chiar acest lucru într-un motor al progresului, al evoluţiei intelectuale. Astfel, religia este citită prin optica unei frici de autonomie, etica, prin grila unei frici de anarhie, inegalitatea de gen (concept cvasiunanim cultivat şi acceptat milenii de-a rândul şi curent încă în poziţionări religioase chiar şi astăzi), prin optica unei frici de competiţie, patriotismul, prin grila unei frici de alteritate, munca, prin optica unei frici de gratuitate şi cultura, prin grila unei frici de uitare.

Volumul de fata cuprinde o serie de eseuri care sintetizeaza gandirea lui Alan Watts cu privire la extraordinar de actuala tema a raportului omului cu lumea materiala. Ideea de baza care strabate aceasta carte este ca omul civilizat confunda simbolul cu realitatea, modul sau de a descrie si de a masura lumea cu lumea insasi si, astfel, se trezeste in situatia absurda de a prefera banii in detrimentul bogatiei si ingurgitarea meniului in detrimentul consumului hranei adevarate.

Indreptandu-si mereu atentia spre cifre si concepte, omul modern este tot mai putin constient de natura si de totala sa dependenta de aer, apa, plante, animale, insecte si bacterii. I s-a transmis ideea ca lumea asa-zis exterioara este un cumul de „obiecte”, dintre care nu face parte. Prin urmare, specia umana isi vandalizeaza mediul si este in pericol de autodistrugere.

Deoarece nu putem stabili vreo legatura cu prezentul senzorial şi concret, suntem fericiti la culme cand aşteptam sa se intample lucruri bune, nu in clipa cand ele se intampla. Suntem atat de exaltati anticipand placerile şi gonind in intampinarea lor, ca nu putem incetini suficient pentru a ne bucura de ele cand sosesc. Suntem, aşadar, o civilizatie care sufera de o deziluzie cronica – un formidabil furnicar de copii rasfatati care işi fac praf jucariile. Alan Watts, Oare materia este totul?

Sfantul Ioan al Crucii (1542-1591), marele mistic carmelitan, ne descrie in lucrarea de fata – un text clasic al spiritualitatii crestine si universale – parcursul, plin de incercari, al sufletului insetat de Iubire, intre imperfectiunea celui incatusat de patimile lumii si starea glorioasa a uniunii cu Dumnezeu.

Daca suntem deposedati de aceasta lume sau daca suntem constransi sa renuntam la ea, avem realmente senzatia de parca ar fugi pamantul de sub picioarele noastre si ca, in jurul nostru, s-ar lasa noaptea, de parca ne-am scufunda noi insine si am pieri. Dar lucrurile nu stau asa. In realitate, am fost asezati pe o cale sigura, ce-i drept, pe o cale intunecoasa, invelita in noapte: este calea credintei.

Pentru a se elibera din incatusarea in care il tine propria sa natura senzuala, sufletul trebuie sa se lupte din rasputeri, dar Dumnezeu trebuie sa-i vina in ajutor, activ, eficace, chiar anticipat: lucrarea lui Dumnezeu impulsioneaza actiunea sufletului si o desavarseste.

Sufletul care intoneaza aceasta cantare a strabatut Noaptea, a ajuns la tinta, a atins stadiul de unire cu divinul Iubit. Acesta este motivul pentru care poemul este un imn de proslavire a acelei Nopti, care a devenit calea catre o fericire incantatoare.

Georg Simmel este unul dintre marii ganditori germani din Belle Époque, filozof intuitiv si eclectic, sociolog, in acelasi timp, deloc perimat, dar si procurator al ideilor iluministe. Opera sa rezoneaza cu crizele existentiale ale hipermodernitatii noastre urbane si consumeriste. Intre subiectele sale predilecte – alaturi de bani, dragoste, cultura, moda, oras –, religia nu este un vestigiu al trecutului, ci obiectul actual, prin excelenta. In vreme ce Max Weber vorbeste despre retragerea lui Dumnezeu care conduce la "dezvrajirea lumii", Simmel pune accentul pe un Dumnezeu modern, apropiat de individ pana in intimitatea ultima a interioritatii si vietii sale psihice. Acesta este felul in care filozofia sa religioasa lumineaza resurectia actuala a unei "nevoi religioase". Religia, scrie el, este in primul rand "constructia unei lumi" autonome intre multiplele lumi posibile, cum ar fi cele create gratie artei sau stiintei.

Cele doua parti care alcatuiesc acest volum nu au fost pana acum asociate intr-un acelasi volum. In acord cu structura colectiei "Forma mentis", am plasat drept introducere un fragment din cursul lui Nae Ionescu tinut la Universitatea din Bucuresti pe data de 6 martie 1925. Aceasta prelectiune nu face o sinteza a gandirii lui Georg Simmel, ci ofera o varianta de intelegere a sintagmei "experienta religioasa", una dintre temele simmeliene predilecte. 

Actul religios este un proces psihic cu raportare inspre absolut. Parte din cursul de "Filozofia religiei" al profesorului Nae Ionescu, mai precis, un fragment din cea de-a treia lectie, acest text arata gradul de familiaritate al lumii academice interbelice din Bucuresti cu ideile simmeliene pe cale de clasicizare – inca de la acea vreme – in spatiile german si nord-american. 

Religia. Acest volum cuprinde traducerea textului publicat de Georg Simmel in 1912, cu titlul Die Religion, 2, veränderte und vermehrte Auflage, Literarische Anstalt Rutten & Loening, Frankfurt am Main, 1912.

Celebrul moralist Harry G. Frankfurt este profesor emerit de filozofie la Princeton University. În trecut a predat la Yale University, la Rockefeller University, la Oxford University și la Ohio State University.

Bullshit, sau natura unui lucru recunoscut de toți, dar neînțeles de nimeni.

Prezentul volum reunește o selecție de texte publicate în reviste culturale. Majoritatea provin din pagina lunară de eseu pe care o dețin în Revista 22, din 2013 încoace. Pe lângă acestea, propun (în Addenda) câteva reflecții mai ample, apărute de-a lungul timpului în: Idei în dialog, Dilema Veche, Lettre internationale.
Am preferat să nu grupez tematic materialul, preferând să ilustrez astfel modul spontan în care textele s-au ivit, în dinamica experiențelor și a opiniilor mele. Ideal ar fi, în ceea ce mă privește, ca punctele de vedere aduse în discuție să fie amplificate și nuanțate, în propria gândire, de către dumneavoastră, cititorii.

Publicată în 1977, Despre fotografie câştigă premiul National Book Critics Circle Award for Criticism, devenind ulterior un bestseller al autoarei. Washington Post consideră volumul „o analiză splendidă a schimbărilor pe care fotografia le-a generat în felul noastru de a privi lumea şi de a ne privi pe noi înşine, în ultimii 140 de ani“. Perspectiva critică inovatoare asupra fotografiei propusă de Susan Sontag în acest volum pune sub semnul întrebării contextele morale şi estetice ale acestei forme de artă.

După tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, scriitoarea turcă Aslı Erdogan a fost arestată şi închisă. Vina sa era că scrisese pentru publicaţia pro-kurdă Özgür Gündem texte în care denunţa diverse acţiuni îndreptate împotriva libertăţii de opinie. A stat patru luni în închisoare, însă, deşi a fost eliberată, a devenit ţinta persecuţiilor şi în cele din urmă a fost constrînsă să părăsească Turcia. Volumul reuneşte o parte dintre articolele care i-au atras ostilitatea regimului. Sînt cronici politice, reflecţii asupra scrisului şi a exilului, eseuri despre acţiunile represive ale guvernului turc, despre povara mentalităţilor şi stereotipurilor arhaice în Turcia modernă pagini încărcate de emoţie, în care inspiraţia poetică se îmbină cu luciditatea activistei pentru drepturile omului şi literatura cu jurnalismul.

„«Libertatea este un cuvînt care refuză să tacă», iată una dintre frazele fulgurante ale lui Aslı Erdoğan. E lupta cotidiană a unei femei împotriva oricărei forme de opresiune.” (France Culture) 

„O concentrare a principiilor şi cauzelor pe care Aslı Erdoğan le-a apărat, a multitudinii de victime şi oprimaţi pentru care s-a mobilizat, a tuturor formelor de represiune condamnate de pana sa de o mare sensibilitate. Pagină după pagină, sîntem zguduiţi împreună cu şi pentru această luptătoare neobosită. Căci zîmbim rareori şi nu rîdem deloc, nici măcar forţat, nici măcar ironic, pe parcursul lecturii.” (Libération)

De formaţie fiziciană, Aslı Erdoğan (n. 1967, Istanbul) a lucrat la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva, apoi a făcut studii de antropologie la Rio de Janeiro, unde a scris primul său roman (Omul cochilie, 1994). Revine la Istanbul în 1996 şi se consacră literaturii (cu romanul Mandarinul miraculos) şi jurnalismului. În 1998 a început o rubrică într-unul dintre cele mai influente ziare turceşti, cotidianul Radikal. Articolele în care pledează pentru drepturile femeii şi tratează subiecte tabu vorbind de închisori, tortură, chestiunea kurdă au atras asupra ei, în aceeaşi măsură, faimă, dar şi tribulaţii, culminînd cu concedierea, în 2001. Cartea care i-a adus celebritatea, Oraşul în mantie purpurie, a apărut în 1998 şi a fost tradusă în numeroase limbi, printre care franceză, norvegiană, germană, bosniacă, arabă, bulgară, suedeză şi engleză. Arestată şi închisă în august 2016 împreună cu colegii din redacţia ziarului de opoziţie la care scria (Özgür Gündem), este eliberată după mai bine de patru luni şi judecată în stare de libertate condiţionată. În 2017 i s-a decernat Premiul pentru Pace Erich Maria Remarque, iar în 2018, Premiul Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor. În prezent trăieşte în exil, în Graz, Austria. Textele ei au fost adaptate şi pentru teatru, balet clasic, radio şi film. Alături de alţi şase scriitori, printre care Orhan Pamuk şi Yaşar Kemal, a fost subiectul unui documentar regizat de Osman Okkan.

În această a treia carte dedicată femeilor contemporane din România, Andreea Paul s-a lăsat inspirată de „realitățile românești emoționante care au transformat răul în bine și greul în ușor prin implicare civică” și a reușit să adune poveștile a nu mai puțin de 100 de coautoare. Volumul își concentrează atenția asupra unei conștiințe feminine treze, care nu dă niciodată vina pe soartă, sărăcie sau guvern, ci caută să genereze schimbarea pornind din interior și construind treptat o lume mai bună. Fiecare poveste a acestor femei este un exemplu de succes obținut prin eforturi susținute și dorința fermă de a realiza ceva pentru ele, pentru cei apropiați lor și, mai presus de orice, pentru comunitate. Aceste doamne activează în domenii variate și susțin proiecte dintre cele mai diverse, dar la baza tuturor mărturiilor stau aceleași noțiuni de curaj, pasiune, generozitate, iubire, putere.

Volumul cuprinde texte semnate de: Angela Achiţei • Nata Albot • Gabriela Alexandrescu • Violeta Alexandru • Liliana Angheluţă • Victoria Asanache • Angela Baciu • Cristina Balaban • Oana Băluţă • Marinela Bănică • Magda Bei • Simona Bişboacă • Atena Boca • Georgeta Bucur • Magda Cârneci • Daniela Ceredeev • Adela Chirică • Raluca Chişu • Teia Ciulacu • Nadia Comăneci • Dana Cristescu • Maria Culescu • Dorica Dan • Elena-Manuela David • Simona David Crisbăşanu • Crina Decusară-Bocşan • Ditta Depner • Ana Dragu • Daniela Drăghici • Roxana Dumitrache • Sandra Ecobescu • Roxana Gabor-Iliescu • Erika Garnier • Diana Gămulescu • Valentina Geamănă • Mihaela Geoană • Ligia Georgescu Goloşoiu • Anca Elena Gheorghică • Monica Gheorghiu • Carmen Ghercă • Cosmina Grigore • Cristina Guseth • Adela Hanafi • Elena Hâncu • Camelia Ionescu • Cristiana Ionescu • Gabriela Ionescu • Micaela Jugravu • Rozalina Lăpădatu • Dana Lupşa • Meryem Mambet • Alina Marin • Aurora Martin • Cristiana Mateoiu • Ana Măiţă • Melania Medeleanu • Mihaela Mihăescu • Mirabela Miron • Corina Murafa • Elena Cristina Nastasă • Nicoleta Nedelcu • Mirela Nemţanu • Andreea Mihaela Niţă • Alina I. Novac • Andreea Ogăraru • Mihaela Olaru • Mirela Oprea • Florentina Opriş • Cristina Otovescu • Liliana Pagu • Daniela Palade Teodorescu • Andreea Paul • Osnat Peled • Eleonora Pokola • Oana Popa • Daniela Popescu • Elena Preda • Camelia Proca • Monica Radu • Doris-Gabriela Rai • Lavinia Răducanu • Pamela Roussos Raţiu • Mihaela Rus • Gabriela Saulea • Mihaela Săsărman • Irina Sorescu • Raluca-Ioana van Staden • Petruţa Stănescu • Prinţesa Marina Sturdza • Karmen Suciu • Nicoleta Talpeş • Daniela Tontsch • Cristina Tudor • Mădălina Turza • Natalia Ungureanu • Daniela Vişoianu • Liana Maria Vîslan • Diana Maria Voicu • Oana Voiculeţ • Nadine Voindrouh Apostolescu • Valentina Paula Zaharia • Angela Zarojanu

Putini filosofi au exercitat in filosofia contemporana o influenta mai profunda decat Bertrand Russell. Volumul intitulat Scrieri esentiale este o antologie cuprinzatoare a celor mai definitorii eseuri scrise de Russell intre 1903 si 1959. Publicata prima oara in 1961, aceasta remarcabila antologie reprezinta testamentul unui filosof pe care multi il considera unul dintre cei mai influenti ganditori din secolul XX. Este o introducere esentiala in splendoarea filosofica a lui Bertrand Russell.

Spaima de ruși a înlocuit de mult în mentalul românesc frica de turci sau de tătari. De fiecare dată, năvălirea sau ocupația s-a numit protectorat sau alianță. Doar că, spre deosebire de alții, rușii veneau cu gândul de-a rămâne. Dincolo de raptul teritorial, de jaf, de crime, ocupația ruseascã mai avea un rezultat – și cel mai important: scotea la lumină, punea laolaltă și aducea în frunte tot ce era mai netrebnic și mai venal în societate. Tuturor vecinilor mai slabi marele imperiu eurasiatic le-a aplicat același tratament.
De trei decenii, lumea noastrã aspirã la valorile civilizației occidentale – democrația liberală, drepturile omului și libertatea individului. Rusia propune acum alternativa: societatea închisă, în care statul, iar nu individul, este supremul scop, „democrația“ dirijată, iliberală, simbioza dintre puterea politică și religie, post-adevărul, adică minciuna susținută fără scrupul, militarismul, xenofobia, protecționismul și autoritarismul unei puteri stăpâne pe viața oamenilor. În încercarea ei, se sprijină pe vocile resentimentului și urii, pe care le susține oriunde le găsește.
Cele cinci perspective din această carte ne povestesc trecutul și deslușesc prezentul, pentru ca viitorul să nu ne mai surprindă.

Miza Nasterii tragediei consta in a gasi un drum alternativ spre escamotarea �spiritului istoric si critic", printr-o revenire la continuum-ul dintre viata si mit. Or, Richard Wagner, prin sincretismul operei sale, ii pare lui Nietzsche ca ar fi redescoperit originaritatea elina, incarcata de suferinta si tensiune si, astfel, autentica. Filozofia culturii pe care o practica Nietzsche este o intersectie a cunoasterii estetice si a eticii responsabilitatii politice, o contiguizare a cognitivismului si a moralitatii de tip civic. De aici deriva si violenta respingerii de catre filozoful german a meditatiei de catedra, capabila doar de reflectarea decadentei unei lumi delabrate.
A reciti textul lui Nietzsche inseamna a asista la un proces de schimbare a starii de agregare a discursului filozofic si a trai fiecare paragraf cu intensitatea emotiilor poematice. Tocmai de aceea, Nietzsche e fie un antinationalist german, fie un filosemit, fie parintele fondator al nazismului, ca unul dintre autorii favoriti ai lui Adolf Hitler. Alaturi de Wagner, de altfel...

Naomi Klein, jurnalistă aclamată, activistă și autoare de bestselleruri, și-a petrecut ultimele două decenii studiind șocurile politice, schimbările climatice și „brand bullies”. Dintr-o perspectivă unică, Klein argumentează că Donald Trump nu este o aberație, cât mai degrabă consecință logică a unuia dintre cele mai grave și periculoase trenduri ale ultimilor cincizeci de ani: naționalismul alb. Nu este suficient doar să rezistăm, ne spune ea și să spunem, „nu”. Acest moment istoric cere mai mult de la noi: un „da” credibil care inspiră spre acțiune spre a câștiga lumea corectă și plină de grijă pe care ne-o dorim și de care avem nevoie.

„Să spunem «nu» doctrinei lor de șoc este esențial, dar insuficient. Noua carte a lui Naomi Klein ne incită în mod sclipitor să nu ne dăm bătuți, să trecem rapid peste șocurile calculate de ei și să ne împletim «nu»-ul cu un «da» programatic. Este un manual de emancipare cu ajutorul singurei arme pe care o avem la dispoziție împotriva mizantropiei orchestrate: nesupunerea constructivă.” Yanis Varoufakis, fost ministru de Finanțe al Greciei

„Stringentă, oportună și necesară.” Noam Chomsky, profesor emerit, MIT

„Naomi Klein este magnifică, iar în NU nu ajunge a creat o contra-magie curajoasă și corozivă împotriva coșmarului hegemonic care, dacă i se dă frâu liber, ne va devora pe toți.” Junot Díaz, autorul cărții Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao

,,Spectacolul ascensiunii lui Donald Trump mi a provocat o senzație ciudată. Nu e vorba doar despre faptul că aplică politica șocului împotriva celei mai puternice și mai înarmate națiuni de pe planetă. E mai mult decât atât. În cărți, documentare și repor¬taje de investigație, am documentat o varietate de tendințe: dez¬voltarea supermărcilor, puterea tot mai mare a averilor private asupra sistemului politic, impunerea neoliberalismului la nivel global, adesea prin intermediul rasismului și a fricii de „celălalt“, folosite ca instrumente puternice, impactul dăunător al liberului schimb corporatist și dominația considerabilă a negării schimbă¬rilor de climă asupra aripii drepte a spectrului politic. Când am început să îl studiez pe Trump, a început să mi pară a fi ca monstrul lui Frankenstein, cusut din părți ale celor de mai sus și ale multor altor tendințe periculoase.” Naomi Klein

NAOMI KLEIN este jurnalistă distinsă cu mai multe premii, editorialistă ale cărei texte apar în mai multe publicații de pe glob, realizatoare de documentare și autoare a bestseller-urilor internaționale No Logo: Tirania mărcilor, Doctrina șocului: Nașterea capitalismului dezastrelor și Asta schimbă totul: Capitalism vs. mediu. Este corespondent senior la The Intercept, iar textele ei apar frecvent în publicații ca The New York Times, Le Monde, The Guardian și The Nation, la care este editor colaborator. Klein este membră a comitetului director al grupului de protecție a climei 350.org și una dintre organizatorii Manifestului Salt din Canada. În noiembrie 2016, a primit prestigiosul Premiu al Fundației Sydney pentru Pace din Australia pentru că, în cuvintele juriului, „ne-a inspirat să luăm atitudine la nivel local, național și internațional pentru a cere un nou plan de împărțire a resurselor planetei, cu respectarea drepturilor umane și a egalității”.

„Matricea stilistică“ este ca un mănunchi de categorii care se imprimă, din inconştient, tuturor creaţiilor umane, şi chiar şi vieţii întru cât ea poate fi modelată de spirit. Matricea stilistică, în calitatea ei categorială, se întipăreşte, cu efecte modelatoare, operelor de artă, concepţiilor metafizice, doctrinelor şi viziunilor ştiinţifice, concepţiilor etice şi sociale etc. Sub acest unghi trebuie să notăm că „lumea" noastră nu e modelată numai de categoriile conştiinţei, ci şi de un mănunchi de alte categorii, al căror cuib e inconştientul. Frontul creator uman în raport cu „lumea" nu e simplu, cum cred Kant şi toţi care l-au urmat, ci multiplu, sau cel puţin dublu. „Lumea noastră" se înfruptă deci din spontaneitatea umană cu o intensitate exponenţială. (Lucian BLAGA)

Noul volum al lui Vintilă Mihăilescu conturează imaginea societăţii româneşti contemporane, trecînd de la realitatea imediată, cu noile „tehnici ale sinelui” şi device-uri ce creează dependenţă, la „actualitatea trecutului”, ţinut la loc sigur în memoria colectivă, ori la „dilemele viitorului”, pîndit prin oglinzi magice înainte de-a fi înţeles întîi şi-ntîi realitatea timpurilor în care ne ducem traiul. Incursiunile spumoase în istoria noastră mai recentă sau mai îndepărtată explică mentalităţi şi obiceiuri vechi de cînd lumea, ubicua diviziune dintre noi şi celălalt, legăturile candide dintre „rumâni” şi licorile făurite pe teritoriul nostru cu-atîta meşteşugire de-a lungul istoriei zbuciumate, toate acestea făcînd ca Etnogeneză şi ţuică să fie o lectură care ne invită la introspecţie.

„În Weltanschauung-ul românesc, autoritatea în general şi statul în particular sînt îndepărtate –sau trebuie să fie îndepărtate: sînt suspecte din principiu, trebuie evitate pe cît posibil sau păcălite cînd se poate. Cu toate acestea – sau poate tocmai de aceea... –, această reticenţă structurală a fost însoţită mai totdeauna şi de o dorinţă secretă de autoritate puternică şi justiţiară, de un Vlad Ţepeş sau măcar un nepot al lui, care să ne rezolve nenumăratele probleme şi dileme.” (Vintilă Mihăilescu)

„Pasiunea pentru superlative rămâne nestinsă în România de-a lungul timpului. Casa de avocatură spirituală a excepționalismului carpatin nu doarme și insistă să susțină, în acest avânt insomniac, că trăim într-un spațiu unde cel mai bun lucru pe care-l putem face e să ne admirăm singuri măreția. România nu e singura țară care se pretinde mare pentru a uita că e mică. Dar e cea care ne interesează, fiindcă în ea trăim. Or, a inventa formule superlative când ești corigent la atâtea criterii elementare trădează un fel de-a fugi din realitate care va trebui introdus rapid în calendarul sporturilor olimpice.
O țară lipsită de autostrăzi și spitale se leagănă în iluzia excepționalismului și a fratelui său de cruce, celmaicelismul. O țară plină de analfabeți funcțional se chinuie să-și ilustreze detenta fabricând produse care ies din conturul normalității. O țară cu școli în care plouă și în care veceul e în fundul curții se păcălește singură prin îndelungi artificii cosmetice. O țară unde lumea nu mai citește adulmecă lacom Cartea – e adevărat, a Recordurilor. O țară plină de gropi și de boli cochetează cu vârful clasamentului. O țară cu mortalitatea infantilă cea mai mare din Europa exaltă traiul bun și se visează deasupra celorlalte.“ (RADU PARASCHIVESCU)

In Bucurestiul interbelic oamenii au trait si idealul, si prostia insangerata, au simtit si rafinamentul extrem, si opacitatea grosolana, au avut generosi si ticalosi, echilibrati si fanatici, lucizi si fantasti, buni si rai, bine si rau. 
Nu semanau unii cu altii si nimeni nu-i obliga sa gandeasca la fel si sa spuna acelasi lucru.
Minunat este ca lumea lor nu era nici paradis, nici infern ci o lume normala, o lume a tuturor posibilitatilor si un loc sub soare ca oricare altul.
Au avut de toate. Bucurestiul interbelic este locul unde s-a intamplat totul.

"Paul Arden este un brand. Cand zici Paul Arden, zici neobisnuit, diferit, altfel. N-am mai intalnit pe nimeni ca el." Graham Fink, director de creatie M&C Saatchi

"Genial, malitios, fermecator, irascibil si complet neconventional - inzestrat cu un geniu creativ insotit de un bun-simt deloc ...obisnuit, Paul Arden are o minte originala, dinamica si o energie extraordinara." Roger Kennedy, designer

De cand exista omenirea, nici un subiect de pe fata pamantului nu a starnit mai mult mintea umana decat Dumnezeu - si, cu toate acestea, nu suntem mai luminati. Aceasta carticica ne spune cum stau lucrurile, o data pentru totdeauna.

Volumul este un ghid original, care se folosește de lumea filmului pentru a analiza comportamentul fiinţelor umane, luând drept exemplu personajele de pe marele ecran. Pornind de la premisa că „întrucât atât în viaţă, cât și în film acţiunile indivizilor sunt determinate de feed back, cunoașterea realităţii contemporane ar fi, la rândul ei, imposibilă fără film", autorul a selectat 47 de filme, care ilustrează cu precizie diverse aspecte care ilustrează modul în care se comportă un om. Și, după opinia sa, „este greu să găsești aspecte ale comportamentului uman pe care cinematografia să nu le fi abordat în niciun fel". Comentând aceste filme, autorul studiază motivele care stimulează personajele să se comporte așa cum o fac. Prin lectura cărţii, cititorul se poate regăsi în personajele acestor creaţii cinematografice, poate fi impresionat de emoţiile și sentimentele lor, poate reflecta asupra motivelor comportamentului acestora: frică, încredere, prietenie, dragoste, tristeţe și, în cele din urmă, să înţeleagă mai bine propria sa natură și cauzele ultime ale acţiunilor sale. Această carte ne arată că cinematografia este mai mult decât o fabrică de vise. Un exerciţiu practic, menit să facă din cititori subiecţii activi ai lecturii la care îi provoacă autorul de la o pagină la alta, invitându-i să participe și să-l însoţească în această călătorie fascinantă.

Pentru Chesterton ereticul nu este cel care alege o doctrină religioasă originală, ci gânditorul care își idolatrizează cugetarea, preschimbând-o într-o dogmă infailibilă. Cu înțelepciune, vervă satirică și cu rafinat spirit critic, „excentricul prinț al paradoxului“ răstoarnă prejudecăți, demontează stereotipuri și combate locuri comune încetățenite în literatură, filozofie și religie, ironizând relativismul modern, căruia îi opune, fără pic de fanatism, adevărurile eterne ale Evangheliei. În aceste eseuri mai mult decât actuale, Chesterton polemizează amical cu mari eretici ai umanității, ca Ibsen, G.B. Shaw, H.G. Wells, Kipling, Oscar Wilde și Nietzsche pe diverse teme sensibile: familia, naționalismul, arta și morala, creștinismul și păgânismul, știința, condiția umană, creștinul în lumea modernă etc.

„Adevărurile se preschimbă în dogme de îndată ce sunt contestate… Totul va fi tăgăduit. Totul va deveni crez. Este foarte rezonabil să contești pietrele de pe drum. A le afirma va deveni o dogmă religioasă. A crede că toți suntem într-un vis este o poziție rațională. A spune că suntem cu toții treji va deveni o judecată mistică. Ruguri se vor aprinde pentru a arăta că doi plus doi fac patru. Ne vom lupta pentru minuni vizibile ca și când ar fi invizibile. Vom privi imposibila iarbă și cerul cu un curaj straniu. Vom fi dintre aceia care au văzut, și totuși au crezut.“ (G. K. CHESTERTON)

„Numărul indivizilor imbecili în viaţă este mereu şi în mod inevitabil subestimat de toată lumea.“ Aceasta este Prima Lege Fundamentală a Imbecilităţii Umane.
Despre imbecili şi nebuni se scrie cu o nesfârşită fascinaţie cel puţin din vremea Renaşterii; de la elogii la studii sociopsihologice, de la piese de teatru de Shakespeare la poveşti de Creangă, satisfacţia descoperirii unei lumi din care toţi suntem convinşi că nu facem parte a atras cititorii secole de-a rândul. Nimeni nu a încercat să îmbine însă ironia fină cu o metodă ştiinţifică înainte de Carlo M. Cipolla, ale cărui afirmaţii caustice devin teritoriul unei desfăşurări de sisteme carteziene şi statistici de-a dreptul încântătoare.