Eseistică

„Impactul lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat şi a lăsat urme de durată. Tratatul lui rămâne pledoaria clasică pentru libertatea individuală.“ (ISAIAH BERLIN)

„Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.“ (JOHN STUART MILL)

Despre criza culturii se vorbește astăzi pe nenumărate voci și pe toate meridianele. Dar înseamnă asta că înțelegem ce se întâmplă cu noi și că vedem mai clar încotro ne îndreptăm? Roger Scruton încearcă să dea un răspuns pornind de la rădăcinile culturii înalte și de la avatarurile suferite de ea odată cu „dezvrăjirea“ lumii petrecută în secolul Luminilor.

„O carte strălucită și încântătoare.“ (ALA Booklist)

„Puțini gânditori se ridică, astăzi, la nivelul lui Scruton. Modul în care este diabolizat și respins de establishmentul academic e de-a dreptul dizgrațios. În comparație cu el, cei mai mulți dintre criticii lui sunt niște pigmei intelectuali.“ (BRYAN APPLEYARD, The Sunday Times)

„În trecut, omenirea, ghidându-se după valorile impuse de cărturarii ei, făcea răul, dar cinstea binele. Dar se poate afirma că Europa modernă, călăuzită de magiștrii ei care-i laudă frumusețea impulsurilor realiste, face răul și cinstește răul. Ea seamănă cu tâlharul din povestirea lui Tolstoi; călugărul care-i primise spovedania exclamă uluit: «Ceilalți măcar se rușinau de tâlhăriile lor; dar ce mă fac cu ăsta, care se mândrește cu ele!»“ (JULIEN BENDA)

„O splendidă și controversată critică a culturii americane, vândută în aproape un milion de exemplare. Eminent specialist în filozofie politică, Allan Bloom realizează o dare de seamă asupra Americii, având «forța și efectul unei terapii cu electroșocuri».“ (The New York Times)

„Mai mult decât orice, cartea mea trebuie să fie privită drept o relatare de pe front. Cititorul poate judeca el însuși gravitatea situației în care ne găsim. Fiecare vârstă își are problemele ei, și nu pretind că lucrurile erau minunate în trecut. Descriu situația noastră prezentă și nu intenționez să folosesc vreo comparație cu trecutul pentru a ne felicita sau blama, ci doar pentru a clarifica ce contează pentru noi și ce e special în situația noastră.“ (ALLAN BLOOM)

„Dacă vrem să înțelegem cu adevărat de ce viața politică e în criză, de ce dreptul, drepturile omului și piața afectează statul-națiune sau de ce vorbim despre «ambiguitatea de nerezolvat a Europei», atunci această carte e una dintre cele mai lămuritoare. Și orice om, cetățean, are datoria morală de a o citi.“ (L’Expansion)

„Cultura, în sensul tradițional al cuvântului, e în prezent pe cale să dispară.“ (MARIO VARGAS LLOSA)

Banalizarea artelor și a literaturii, triumful presei de scandal și frivolitatea politicii sunt simptome ale unui rău mult mai mare care chinuie societatea actuală: sacralizarea divertismentului drept valoare supremă și scop ultim al existenței noastre. Dacă în trecut cultura era o busolă, o călăuză și un fel de conștiință care ne împiedica să întoarcem spatele realității, astăzi, în epoca falșilor idoli și a postculturii, întâietatea spectacolului și a superficialității a devenit regula care face ca orice conștiință morală, intelectuală și politică să adoarmă, orbită și anihilată dimpreună cu libertatea noastră.

„Această carte e unică prin tonul ei seducător, plin de durere și de pasiune. Are o expresivitate încărcată de înțelesuri și o anume stringență, ceea ce o face una dintre cele mai frumoase și complexe scrisori de dragoste trimise vreodată." (COLM TÓIBÍN, The Guardian)

Omenirea, privită ca specie biologică, pare să-și fi pierdut firescul instinct de conservare. Un rău cu mai multe chipuri amenință dezvoltarea noastră și, în același timp, e tocmai rezultatul acestei dezvoltări: suprapopularea, distrugerea mediului natural, competiția umană acerbă, atrofierea simțurilor, degradarea genetică, ruptura de tradiție, receptivitatea la îndoctrinare și cursa înarmărilor. Aceste opt păcate capitale sunt analizate cu finețe de Konrad Lorenz, unul dintre marii savanți ai secolului XX.

„Orice pericol își pierde considerabil din capacitatea de a ne îngrozi, dacă îi sunt cunoscute cauzele. Astfel, eu sper și cred că această cărticică va contribui puțin la diminuarea pericolelor ce amenință omenirea.“ (KONRAD LORENZ)

Dubla flacără explorează legătura intimă dintre sex, erotism și dragoste – temele preferate ale lui Octavio Paz, laureat al Premiului Nobel. Pornind de la Banchetul lui Platon și sfârșind cu romanele moderne, Paz scrie, de fapt, o istorie a dragostei și a erotismului. Paginile de față trec totul în revistă, de la tabuuri la reprimări, de la Sade la Freud, de la păcatul originar la inteligența artificială.

„Marele pericol care îi paște pe îndrăgostiți, capcana mortală în care mulți cad, este egoismul. Pedeapsa nu se lasă așteptată: ei nu văd nimic și pe nimeni în afară de ei înșiși, până când devin stană de piatră sau… se plictisesc. Egoismul e un puț adânc. Pentru a ieși la aer curat trebuie să privim dincolo de noi înșine: acolo este lumea și ne așteaptă.“ (OCTAVIO PAZ)

„Czesław Miłosz a ilustrat, cu splendidă clarviziune, condiția precară a omului în această lume dominată de conflicte.“ (Motivația juriului, Premiul Nobel)

„O carte de căpătâi pentru înțelegerea totalitarismului.“ (The New York Times Book Review)

„Un document esențial al literaturii antitotalitare, o lucrare demistificatoare, o incursiune în universul magiei exercitate de doctrina comunistă asupra atâtor intelectuali din însângeratul și absurdul secol XX.“ (VLADIMIR TISMĂNEANU)

Terapia prin ras - Un lucru amuzant intamplat pe calea spre iluminare.   

In domeniul psihologiei rasul este de mult timp recunoscut pentru calitatile sale benefice. Oamenii de stiinta au confirmat faptul ca simtul umorului este un atribut necesar pentru cei care vor sa functioneze la capacitate maxima. In timpul unei portii copioase de ras, organismul inhaleaza mai mult oxigen, face muschii sa se contracte, activeaza organele interne, hipotalamusul, glanda pituitara si glanda suprarenala. Drept urmare, secretia de endorfine va creste.

Umorul sporeste creativitatea si este unul dintre instrumentele-cheie folosite pentru combaterea stresului. Rasul poate fi folosit cu succes la scoala, la locul de munca, in terapie si consiliere, precum si in medicina, ca adjuvant in procesul de vindecare. Rasul imbunatateste respectul de sine, sporeste interactiunea sociala si, in general, face viata mult mai placuta.

Lenny Ravich este unul dintre sustinatorii terapiei prin ras, cartea sa fiind o oglinda vie a optimismului. Terapia prin ras s-a vandut in peste 50 000 de exemplare, fiind un bestseller in Israel. La 1 iulie 2001 a castigat premiul "The Israeli Book Award's Platinum Plaque."

„Sfatul meu pentru toata lumea este sa gaseasca umor si buna-dispozitie in fiecare zi. Nu incetam sa mai radem pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca am incetat sa mai radem. Asa ca haideti sa avem visuri. Cand ne pierdem visurile, murim. Asa ca multi oameni se plimba in jur ca mortii si nici macar nu stiu asta. Imbatranirea este obligatorie. Sa cresti insa este optional. Nu este niciodata prea tarziu sa fim tot ceea ce ne este cu putinta sa fim. Traieste‑ti viata, dragul meu cititor, dar nu te atasa de ea. E un dar temporar. Alege dragostea in locul fricii. Opusul dragostei nu este ura. Este frica. Priveste lumea cu iubire, rasete, umor si optimism - si toate ti se vor intoarce din abundenta... Incurajez pe fiecare sa‑si urmeze inima. Daca facem ceva fara inima, nu merita facut. Trebuie sa facem ceea ce iubim cu adevarat." - Lenny Ravich

Desi Gibran s-a considerat intotdeauna pictor si nu scriitor, celebritatea si-o datoreaza aproape in intregime cartilor sale. Reconcilierea celor doua inclinatii, literara si artistica, care si l-au revendicat fiecare pentru sine, s-a realizat totusi in opera lui scrisa, caci Gibran a scris ca si cum ar fi pictat. Chiar daca putin numeroase, povestirile lui pline de viata precum si „poemele in proza" au avut o influenta considerabila in epoca. Limbajul sau este simplu si colocvial, dar intotdeauna grav, iar daca inspiratia sa are neindoielnic radacini in traditie, cum bine observau exegetii sai arabi, stilul si „tusa scriiturii" raman puternic marcate de cultura occidentala. 

Darul Iubirii reuneste cele mai cunoscute opere ale lui Kahlil Gibran:

PROFETUL -  este cartea care i-a adus lui Gibran o notorietate mondiala. Generatii intregi de cititori o vor considera, impreuna cu Mary Haskell, „cartea cea mai plina de iubire din cate s‑au scris vreodata".

NEBUNUL - este o colectie de parabole publicata prin curajul si viziunea tanarului editor Alfred Knopf din New York - cel care il va sfatui sa‑si schimbe numele din Khalil in Kahlil, pentru o pronuntie corecta in limba engleza.

PORTRET IN PENITA - reda cu ajutorul catorva scrisori din putina corespondenta purtata intre Gibran si Mary Haskell, muza sa, infiriparea unui delicat simtamant de afectiune intre doua persoane apartinand unor culturi diferite.

DESCHIZATORUL DE DRUMURI - este o colectie de cugetari si meditatii asupra destinului omului.

NISIP SI SPUMA - o colectie de parabole si aforisme.

GRADINA PROFETULUI - aparuta postum, este scrisa in prelungirea Profetului si ca o incununare a acestuia.

„S-a întâmplat, acum vreo trei ani, să mă trezesc aşa, dintr-odată, cu spusele lui Prospero pe buze: Şi-un gând din trei să-ndrept către mormânt. Gândul a căzut din senin, abia apoi m-am dus la text și-am constatat că ţinusem bine minte. A fost un semn şi pentru altceva: mă obseda întrebarea (cu calm însă) de ce au venit versurile astea în capul meu? Până când mi-a venit explicaţia «secretă» și cred că am înţeles mesajul subconştientului: era dorinţa, uitată de mult, rătăcită prin cine ştie ce ungher al sufletului, să scriu nişte texte despre… Shakespeare.“ (GELU IONESCU)

Ilustraţia copertei: Edwin Austin Abbey, King Lear, actul I, scena 1 (detaliu)

Mircea Flonta adună în această carte articole şi contribuţii apărute în ultimii cincisprezece ani în volume colective şi în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate. Ele acoperă o vastă arie de preocupări privitoare la teme controversate – „răspântii ale gândirii“, cum le numeşte autorul: de la situaţia filozofiei în vremea noastră la conflictul ştiinţă-religie şi de la deontologia demersului filozofic la impactul regimurilor totalitare asupra creaţiei ştiinţifice şi filozofice. În ciuda acestei diversităţi, dată chiar de varietatea peisajului gândirii filozofice de azi, volumul are o unitate conferită, mai presus de orice, de însăşi personalitatea autorului. Căci în lumea noastră frământată de patimi puţini gânditori reuşesc să întruchipeze ca Mircea Flonta idealul dintotdeauna al filozofului, pentru care pasiunea şi echilibrul, exactitatea şi îndoiala nu se exclud, ci se completează reciproc.

„Am argumentat, desigur, cu stăruinţă în favoarea a ceea ce susţin. Sunt însă conştient că pot exista replici puternice, pe care le aştept cu interes. Aşa cum m-am străduit să arăt cu referire la tot ceea ce discut aici, există puncte de vedere incompatibile ce pot fi apărate într-un mod pe deplin convingător. Sper că tonul în care port discuţia lasă să se înţeleagă că nu îmi fac iluzii în această privinţă. Concluzia nu poate fi decât una singură: Moderato cantabile!“ (MIRCEA FLONTA)

„Mai are voie scrisul, în lumea noastră grăbită, să fie abscons fără adâncime, complicat fără să transmită nimic, prețios și doar pentru o mână de oameni? Iar cei care au pretenția că gândesc mai pot s-o facă fără să aibă harul de a-i pune pe alții pe gânduri?
Am năzuit să scriu o carte frumoasă pur și simplu. De aceea, m-am adresat literaturii. Paginile din acest volum reprezintă modul meu de a fi întâlnit literatura dinăuntrul filozofiei. Reprezintă ceea ce a urmat după «cearta mea cu filozofia» de acum câteva decenii.
Ele sunt meditații despre nodurile vieții – despre libertate, Dumnezeu, plictis, prostie, frumusețe, îndrăgostire, neîntâlnire și altele asemenea –, dar împletite și strânse din «materia primă» a literaturii. Am gândit cu ajutorul Bibliei, al lui Shakespeare, al lui Flaubert, al lui Joyce, al lui Musil, al lui Caragiale sau Mircea Ivănescu și, făcând-o, mi s-a părut că aflu mai multe și într-un mod mai prietenos decât aș fi aflat dacă aș fi rămas singur, față în față cu «esențele pure».“ (GABRIEL LIICEANU)

„Cu excepţia celor care se referă la poezie, aceste texte sunt dovada măsurii în care istoria i-a răpit istoriei literare drepturile pe care le avea de la naştere asupra mea.“

„Nu există nici o îndoială că omenirea de azi este în criză. Dar există oare un singur moment al lungii sale istorii când să nu fi fost? Etimologic, în greaca veche cuvântul «criză» vine din verbul krinein, care înseamnă «a judeca», «a analiza». Acest sens și consecințele sale fiind de altfel și partea de câștig a încercării. Dacă în acest moment Europa își vede puse sub semnul întrebării toate principiile – care au făcut-o să fie ceea ce este și pe care a făcut tot ce-a putut nu numai să le respecte ea însăși, ci să-i convingă și pe ceilalți să le respecte –, ea este obligată să se oprească din goana irațională a profitului și progresului («un élan vers le pire», spunea Cioran), să tragă aer în piept și să se judece, să se analizeze, să privească în trecut ca într-o oglindă retrovizoare pentru a putea înainta corect. De altfel, Winston Churchill spunea: «Mă uit în trecut ca să am perspectiva drumului pe care îl am de urmat».“ (ANA BLANDIANA)

Cit de tragica e pierderea definitiva a unui manuscris? Dar daca autorul manuscrisului pierdut a scris alte opere de o valoare inestimabila? De la Aristotel la Hemingway exista o intreaga istorie a manuscriselor definitiv disparute, despre care se crede ca ar fi putut revolutiona literatura, filosofia, matematica sau fizica. Fie ca a fost vorba despre accidente tragice, precum mistuirea Bibliotecii din Alexandria, despre moartea autorului, cum s-a intimplat cu I.L. Caragiale, care se pare ca n-a mai reusit sa termine o presupusa drama istorica, sau despre interventii exterioare, precum valiza de manuscrise pe care Gao Xingjian ar fi fost constrins sa o arda, toate cartile ce nu au mai ajuns la generatiile urmatoare reprezinta lacune cu neputinta de acoperit. Istoria lacunelor analizeaza citeva dintre aceste pierderi si impactul lor asupra cursului istoric al civilizatiei, mereu pornind de la intrebarea „Ce ar fi fost daca...?”.

In cautarea miracolului
Spiritual ma simt mai aproape de Pitagora, care a dat o definitie stiintifica Necunoscutului; de gandirea lui Platon, care a esentializat cunoasterea inaltand-o pe un pisc ce va ramane un etern reper pentru filosofie; de marea arta a lui Eduard Schure de a face sa invie sub ochii nostri mirati o lume care, cu mii de ani inaintea noastra, stia sa se adape la marile comori ale spiritului; de Lyall Watson, aflat intr-o permanenta cautare a miracolului; de Jung, in a carui viata nu stim niciodata unde inceteaza realul si unde incepe fantasticul; de intelegerea moderna a fizicianului David Bohm, care face legatura intre vizibil si invizibil, intre clasic si modern; de toti aceia care au facut din taine o stiinta pusa in slujba umanitatii.

Dumitru Constantin-Dulcan

Fragment:

"Orice război, orice crimă, orice suferinţă provocată unui om este în primul rând un eşec al religiei.
Ştiinţa ne spune că lumea a venit din haos şi, având în vedere dorinţa ei acerbă de a se întoarce la origine, ar trebui să credem...
Religia atribuie lumii o origine divină. Este limpede că nu toţi oamenii au o capacitate egală de percepere a adevărului despre sine. De vină este nivelul diferit de evoluţie spirituală. Din acest motiv, concepţiile despre divinitate au variat de-a lungul timpului de la simplismul naiv la negare şi la înţelegerea prin raţiune, sentiment şi experienţă.
În lumea noastră contemporană, religia este la fel de diferit percepută. Pentru unii este doar expresia unei tradiţii păstrate sentimental, pentru alţii, un instrument de afirmare politică şi, în fine, pentru câţiva, o convingere. Din nefericire, aceştia sunt prea puţini pentru a putea fi auziţi, pentru a impune o opinie, pentru a determina în rândul oamenilor o conduită adecvată, pentru că, în clipa în care conştientizăm existenţa unei surse primordiale, este obligatoriu să-i înţelegem şi legea după care funcţionează şi să acţionăm în consecinţă. Altfel, o astfel de cunoaştere, fără implicaţii în concretul existenţei umane, rămâne o insignă fără valoare afişată ostentativ pe stofa de pe noi.
Codul marilor religii, creştină şi extrem-orientale, susţine principiul nonviolenţei; şi violenţa marchează viaţa tuturor comunităţilor umane sub formele ei cele mai diverse - de la simpla clevetire la ură, de la agresivitatea fizică la crimă şi război.
Violenţa este un eşec nu numai al religiei, ci şi aI raţiunii, al culturii şi al civilizaţiei. Şi omul se declară ritos şi orgolios un animal dotat cu raţiune şi instruit prin cultură şi civilizaţie.
Să nu ucizi, să nu urăşti, să nu furi - sună legea cosmică a fiinţării noastre. Dar câţi dintre semeni o respectă, în ciuda pretinselor sentimente religioase? Şi, când faptele lor care demonstrează contrariul capătă o largă notorietate, se ridică o cohortă de apărători care vor să ne convingă cum că limba i-a fost dată omului pentru a ascunde gândul. Raţiunea, atâta câtă a mai rămas, este spoliată de sensurile ei binecunoscute. Agresiunea devine în accepţiunea lor dreptul forţei, democraţia devine un cuvânt golit de conţinut, războiul devine pace, iar violenţa devine un răspuns legitim la violenţă. Vechea înţelepciune conform căreia răzbunarea este considerată arma... îşi pierde valabilitatea. Noul precept, plămădit în minţi fără suflet ajunşi hotărâtori de destine, vrea să ne spună că răzbunarea este arma celor inteligenţi... 

Volum coordonat de Oana Bârna
Texte de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tăpălagă, Jean A. Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici
În loc de introducere: Cioran despre (ne)fericire
În loc de încheiere: Punctul 7 din chestionarul lui Proust: „Fericirea pe care mi-o visez“

„Ce-ar fi să descoperim că adevărata fericire e cea care ne pune viaţa la încercare și îi dă o împlinire tocmai pentru că a fost smulsă unei lumi ostile? S-ar putea ca trecerea noastră pe pământ să capete altă forţă când, în strădania naturală spre fericire, suntem puși în situaţia de a compune un destin nu cu bunăstarea, răsfăţul și trufia marilor popoare, ci cu suferinţa celor «insignifiante» (Cioran).
Ce miză extraordinară intră în joc când întrebarea privitoare la fericire se naște dinăuntrul unei istorii nefaste! Cum de-au existat oameni care și-au găsit fericirea într-o lume în care totul predispunea la nefericire? Să existe oare o alchimie graţie căreia, dintr-o viaţă atacată pe versantul ei negativ, sfârșești prin a extrage poftă de viaţă și gândul final că nu ai trăit degeaba?
Pe scurt: cum e cu putinţă ecuaţia paradoxală a fericirii? (GABRIEL LIICEANU)

Volum coordonat de Tatiana Niculescu

Texte de George Bălan, Andrei Pleșu, Martin S. Martin, Gabriel Liiceanu, Petru Creţia, Michael Fieger, Victor Bărbulescu, Tarciziu Șerban Adam, Emanuel Conţac, Teodor Baconschi, Florin Buhuceanu, Constantin Necula, Wilhelm Tauwinkl, Domnica Petrovai, Andrei Șerban, Florentina Ionescu, Cristi Danileţ

„Ideea acestei cărţi a pornit de la un dialog epistolar între doi scriitori: Andrei Pleșu și George Bălan. Apărându-și fiecare felul lui de a fi, ei pledează ori pentru iubirea dintre bărbat și femeie, care încheagă cupluri heterosexuale și familii, ori pentru iubirea între parteneri de același sex, care cer drepturi civile și religioase. În jurul acestui nucleu am adunat păreri pro și contra, abordări istorice, hermeneutici literare, amintiri, ilustrări biblice, mărturii personale, deslușiri legislative. Iubirea din oglindă este, până la urmă, o poveste despre cum se construiește o identitate din cine credem că suntem, din imaginea celorlalţi despre noi, din lecturile noastre, din iubiri și fantasme, din fricile și din instinctele care pândesc în noi. Această carte se adresează deopotrivă heterosexualilor și homosexualilor, nouă, tuturor, căci fiecare în felul nostru jinduim să iubim și să fim iubiţi.“ (TATIANA NICULESCU)

„De câte ori, de-a lungul istoriei, omenirea s-a organizat ca turmă, cruzimea și excluderea au dictat regula comportării faţă de cei puţini care nu erau la fel ca ceilalţi. Nimic nu poate fi mai asupritor decât teroarea numărului mare. Așa încât e bine că ne rușinăm azi de ce le-am făcut noi, «oamenii normali», celor din stirpea lui Oscar Wilde sau a lui Alan Turing. Numai că, în exuberanţa «ieșirii la lumină», a părăsirii catacombelor în care «celălalt eros» a fost obligat să se ascundă secole la rând, n-ar strica să găsim de astă dată acea cuminţenie a minţii care să ne împiedice să ajungem, cu o vorbă a lui Pascal, la o nouă «dereglare a oamenilor».“ (GABRIEL LIICEANU)

Ilustraţia copertei: Egon Schiele, Femei îmbrăţişându-se (detaliu)

„Iubiţi cititori, credeţi-mă şi încredinţaţi-vă: fiecare dintre voi are dreptate, numai ceilalţi greşesc. Totdeauna. Cu o condiţie: nici unul dintre voi să nu-şi închipuie că e celălalt. Nu vă încredeţi în afirmaţiile altora. Repuneţi totul în discuţie. Fiţi voi înşivă. Nu ascultaţi nici un sfat: cu excepţia acestuia. [...]

Nici o societate nu e bună. Toate societăţile, revoluţionare sau nu, sunt ratate. S-ar zice că Istoria şi-a bătut joc de om. A făcut contrariul decât au vrut sau au pretins oamenii că vor să facă. Sau poate Istoria a dezvăluit pornirile profunde, inconştiente sau reale, intenţiile ascunse ale întemeietorilor de societăţi. Îndărătul celor mai nobile idealuri şi ale celor mai generoase intenţii, există o voinţă de putere, o voinţă malefică sau o sete de distrugere.“ (Eugène Ionesco)

„In carticica de fata incerc sa formulez ceea ce cred despre locul omului in univers si despre posibilitatile sale de a accede la o viata implinita. Cu exceptia astronomiei, omenirea nu a dobandit priceperea de a previziona viitorul; in sfera lucrurilor omenesti putem vedea ca exista forte ce contribuie la fericire si altele ce favorizeaza nefericirea. Nu stim care din cele doua va precumpani, dar, pentru a actiona chibzuit, trebuie sa fim constienti de amandoua. Nu am cum sa dovedesc ca viziunea mea despre valorile vietii este corecta; pot doar sa enunt aceasta viziune si sa sper ca ea va fi imbratisata de cat mai multa lume. Viziunea mea este aceasta: Viata demna de trait este cea inspirata de iubire si calauzita de cunoastere.“ (Bertrand Russell)

„Singura autoritate pe care conştiinţa individuală nu şi-o pune niciodată sau aproape niciodată la îndoială e autoritatea morală. Capacitatea de a distinge între bine şi rău, între viciu şi virtute, dreptate şi nedreptate pare a fi la îndemâna tuturor. În materie de etică, funcţionăm constant printr-o nedemolabilă autocomplezenţă. Trăim într-o inflaţie barocă a competenţei morale, într-o lume a cărei principală dezordine riscă să fie faptul că toţi membrii ei se simt moralmente în ordine sau că toţi resimt dezordinea proprie drept neglijabilă. L'enfer c'est les autres – părem a concede cu toţii. Prin urmare, le paradis c'est nous-mêmes.“ (Andrei PLEŞU)

Volumul Regele se-nclină și ucide reunește o „familie“ de nouă eseuri autobiografice. Experiențele traumatizante ale autoarei sunt descrise cu o luciditate precisă fără egal, constituindu-se într-o radiografie a vieții sub dictatură. Dar nu numai persecuțiile Securității și vătămările suferite sunt reliefate în aceste eseuri, ci și felul cum de aici se poate naște literatura, prin scris Herta Müller încercând să se elibereze de frică.

„Autoarea caută să pună pe hârtie ceea ce nici cea mai subtilă istoriografie a precedentului secol al terorii nu reușește să facă, anume să înfățișeze tehnicile de supraviețuire sub domnia groazei, care oscilează între acomodare pasivă, supunere și muțenie sau refugierea în confirmarea de sine morală printre disidenți. Cum intri la un interogatoriu și, încă mai important – cum ieși de-acolo?“ (Die Zeit)

„Firele care, în fluxul rememorării narative și al reflecției însoțitoare, se țes încolo și-ncoace între copilărie, maturitate și opera scrisă aruncă o lumină asupra izvoarelor de energie și a liniilor de forță ale limbajului poetic al Hertei Müller.“ (Frankfurter Rundschau)

„Cred că a exista este o mare nenorocire. Cred că a nu fi ar fi o nenorocire încă şi mai mare. Însă, printre oamenii care există, sunt într-adevăr unul dintre cei mai norocoşi. Sunt mai favorizat decât regii, pentru că regii înşişi muncesc, pe când eu mă pot duce unde vreau, când vreau, cu un caiet şi cu un creion: nu trebuie să semnez condica de prezenţă (am semnat altădată şi ştiu ce înseamnă!). Am deci impresia că sunt un copil bosumflat, că sunt afurisit, că nu e frumos din partea mea să trăiesc aşa de nemulţumit. Când există oameni care se războiesc, care se omoară, în timp ce alţii mor de foame, când alţii muncesc ca să trăiască, eu, pur şi simplu, trăiesc.“ (Eugène Ionesco)

„Iraţionalitatea este cu mult mai puternică decât raţionalitatea: ne-o dovedesc anume comportamentul, erorile noastre. Nu ştim ce facem, credem că ştim sau că putem face acte care ne-ar duce către un ţel – întoarcem spatele ţelului, facem ceea ce n-am fi voit să facem, ajungem la contrariul scopurilor dorinţei noastre, ale sărmanei noastre voinţe. Nu suntem stăpânii evenimentelor, care se întorc împotriva noastră. [...]

Am avut, poate, în operele mele clipe de rugăciune, inconştient, clipe de spiritualitate… spiritualitate dincolo, deasupra putreziciunii.“ (Eugène Ionesco)

Un tip intra in vagonul restaurant si…

„Inițierea se află în miezul oricărei existențe umane autentice. Și aceasta din două motive: pe de o parte, pentru că orice viață umană autentică presupune crize profunde, încercări, suferință, pierderea și recucerirea eului propriu, «moarte și înviere»; pe de altă parte, indiferent de gradul de împliniri la care a ajuns, la un moment dat orice om își vede viața ca pe un eșec.
În astfel de momente de criză totală, numai o singură speranță pare să ofere o soluție: aceea de a-și lua viața de la capăt. Dacă putem spune că inițierea constituie o dimensiune specifică a existenței umane este înainte de toate pentru că numai inițierea conferă morții o funcție pozitivă: aceea de a pregăti noua naștere spirituală, accesul la un mod de a fi nesupus acțiunii devastatoare a Timpului.“ (MIRCEA ELIADE)

„Inițierea se află în miezul oricărei existențe umane autentice. Și aceasta din două motive: pe de o parte, pentru că orice viață umană autentică presupune crize profunde, încercări, suferință, pierderea și recucerirea eului propriu, «moarte și înviere»; pe de altă parte, indiferent de gradul de împliniri la care a ajuns, la un moment dat orice om își vede viața ca pe un eșec.
În astfel de momente de criză totală, numai o singură speranță pare să ofere o soluție: aceea de a-și lua viața de la capăt. Dacă putem spune că inițierea constituie o dimensiune specifică a existenței umane este înainte de toate pentru că numai inițierea conferă morții o funcție pozitivă: aceea de a pregăti noua naștere spirituală, accesul la un mod de a fi nesupus acțiunii devastatoare a Timpului.“ (MIRCEA ELIADE)