Eseistică

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

„În noaptea aceea la spital... mi-a trecut prin minte o imagine cu mine, care de-atunci mă însoțește. Mi s-a părut că toată viața mea fusese ca în călușei: încă de la început mi se întâmplase să mă urc pe calul alb și pe el mă învârtisem și mă legănasem după bunul plac, fără ca vreodată cineva să venit să mă întrebe dacă am bilet. Bine. Acum trecea controlorul, plăteam ce datoram și, dacă-mi mergea bine, poate reușeam chiar să fac... încă o tură în călușei.“

ADRIAN LEONARD MOCIULSCHI este dublu licentiat in muzica si in teologic romano-catolica. Dupa oblinerea doctoratului la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti a intreprins, in calitate de bursier al Institutului MIDAS (Music Institute for Doctoral Advanecd Studies), variate investigatii multidisciplinare. Urmare a propriilor cerectari, a publicat cartile Stefan Niculescu: Poetica matematica si armonie muzicala (2010), Evul Mediu: Arhitectura si Muzica (2011) si Arta si Commticare (2013)

Volumul "Mic tratat de buntastare" este o reflectare asupra framintarilor existentiale ale omului modern, care cauta o cale de iesire din labirintul propriilor lipsuri. Prosperitatea este identificata cu starea la care omul poate ajunge prin eliberarea de grijia materiala, dupa ce a promovat examenul abundentei. Pentnu a putea atinge acest nivel omul trebuic sa treaca prin mai multe incercari asemeni lgendarului Heracle. Despre acestea trateaza capitolele cartii, asezonate cu picanterii financiare si condimente istorice. 

„Cititorul trebuie sa inteleaga ca traim intr-o lume tot mai tehnicizata. De la espressoul preparat de cafetiera de pe birou pana la numerarul eliberat de bancomatul de la coltul strazii, masinizarea este pe cale de a inlocui mana de lucru. In fata magiei tehnologice apare tot mai clar faptul ca omenirea va ajunge, din nou, la munca campului. Marii investitori au intuit deja insemanatatea dreptului de proprietate asupra mosiilor de alta data. Faplul ca piata funciara fierbe de la o vreme este un semn ca renasterea feudala se apropie cu pasi repezi. Tarinile vor fi mai ravnite decat metalul pretios, pentru ca numarul gurilor flamande va tot creste." Adrian Leonard Mociulschi

Nu este simplu pentru nimeni, dupa ce mari ganditori ai modernitatii s-au caznit sa descopere sursele prosperitatii, sa reia, intr-un text relativ restrans, o tema perena, si anume bunastarea. E nevoic de etuditie ca sa-si sustina teza cu exemple, e nevoie de nonsalanta spirituala pentru a pune in legatura idei si concepte. E nevoie si de o viziune altruista pentru a da deoparte scenarii sofisticate si pentru a gasi adevarul cel simplu, aflat, de fapt, la indemana oricui. Valorile pe care Adrian Leonard Mociulschi le considera esentiale pentru a ajunge la bunastare sunt simplitatea, cumpatarea, rabdarea si munca staruitoare. 

„Adevărul este că nu ştim exact care sunt condiţiile generale în care un stat devine democratic sau menţine acest fel de regim. Există diverse teorii. Una dintre acestea scoate în evidenţă rolul bunăstării materiale. O democraţie săracă lipită pământului este greu de imaginat. Alte teorii subliniază rolul culturii politice din societatea respectivă. Pentru Tocqueville, de exemplu, democraţia nu este doar un regim politic, ci şi o stare socială. Altfel spus, contează elemente cum ar fi educaţia sau valorile democratice. În sfârşit, există teorii care consideră democraţia ca fiind mai înainte de orice un set de instituţii şi de reguli.“ (Cătălin AVRAMESCU)

„Când totalitatea cetățenilor nu vrea să se ocupe decât de treburile particulare, partidele au toate șansele să devină stăpânele treburilor politice. Putem vedea atunci adesea pe scena mare a lumii o mulțime reprezentată de câțiva oameni. Aceștia vorbesc singuri în numele unei majorități absente sau neatente; numai ei acționează în mijlocul unei nemișcări generale; ei hotărăsc în toate, după capriciul lor; ei schimbă legile și tiranizează după plac moravurile; și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor mare." (Alexis de TOCQUEVILLE)

„Nouă ne-a fost greu să schimbăm paradigma societății totalitare cu una democratică și să înțelegem că «cei aleși» au să ne dea socoteală pentru tot ce fac. Că puterea cu care au fost învestiți trebuie să se consume numai pentru binele nostru. Întorcând spatele celor chemați să ne slujească, i-am lăsat să-și facă de cap. Obișnuindu-i cu lenea noastră cetățenească, ei au ocupat spațiul rămas gol, s-au destrăbălat în el, și-au creat mecanismele de autogenerare a puterii sub masca jocului democratic. Au făcut ce-au vrut cu forța de decizie care le-a fost pusă în brațe, simțind că nimeni nu-i controlează și nimeni nu le va cere vreodată socoteală. Au furat cu nemiluita banii publici, au sărăcit țara, ne-au lăsat fără spitale și medici, cu școala și mințile vraiște, ne-au distrus patrimoniul, au închis drumurile celor mai buni dintre noi și i-au făcut să plece. Nepăsându-ne de felul în care se iau hotărârile în numele nostru, am ajuns la bunul plac al intereselor și capriciilor lor. Lenea socială, acesta e «păcatul cetățenesc» în care trăim de un sfert de secol." (Gabriel LIICEANU)

P U Ț I N Ă   C O N F E S I U N E ,   U N    S T R O P D E   P S I H O L O G I E   Ș I   O   T U Ș Ă   D E   E S T E T I C Ă  Î N T R - U N   J O C   P E   C Â T   D E   N E V I N O V A T , P E   A T Â T   D E   R E V E L A T O R

O serie de întrebări puse în tihnitele jocuri de societate cu parfum de fin de siècle, la fel de actuale și în grăbitul secol XXI: bucurii și tristeți, oameni iubiți și personaje detestate, speranțe, renunțări și gânduri înalte – sau poate mai puțin înalte, cu darul de a schița un profil cât mai aproape de adevăr. De adevărul pe care vi-l doriți. Sau de adevărul pe care vă doriți să îl știm noi?

„V-aţi gândit cumva când aţi fost fericit(ă) pentru prima oară? Eu mărturisesc sincer că nu. Şi nici care-i cel mai frumos lucru din viaţa mea. Dar observ abia acum că nu m-am întrebat niciodată ce mă caracterizează, ce-mi place, care-mi sunt calităţile şi defectele, ce anume caut în prietenie, ce am visat să fac în viaţă ş.a.m.d. 
30 de ispite interogative necruţătoare, dar vindecătoare: asta-i miza cărţii de faţă.  
Avem aici un pariu cu sinele, plus un hazliu, surprinzător şi instructiv joc de societate. Un soi de tombolă, unde comesenii pot să-şi adune răspunsurile, să (se) tragă la sorţi şi să încerce fiecare să ghicească identitatea celorlalţi. 
Zău că merită. Pregătiţi masa!“ - DAN C. MIHĂILESCU

„Omul care, privind în străfundul sufletului, aspiră sincer să afle ceva riscă să descopere despre sine adevăruri nu foarte măgulitoare. Teama de a face asemenea descoperiri conduce, cum era şi de aşteptat, la ideea imposibilităţii cunoaşterii de sine. Această idee ne convine: preferăm să ne odihnim capul în întunericul călduţ al nisipului, decât să ne vedem, la lumina zilei, mutra de struţ. Cunoaşterea de sine riscă să devină o insultă la adresa amorului propriu, deşi ea rămâne, nu mai puţin, o năzuinţă trufaşă. Un ideal ce aşează Adevărul mai presus de Bine şi de bunele intenţii cu care e pavat drumul spre iad. Un ideal ce aşează, de asemenea, Adevărul mai presus de Frumos – adică de simbolul (cum s-a spus) al binelui moral şi, chiar în mai mare măsură, al lumii aparenţelor.“ (Andrei VIERU)

O carte cu două personaje: un cunoscut şi un necunoscut, care se întâlnesc şi se înfruntă.
Cunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de persoană publică. Necunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de om pur şi simplu. El e personajul principal al cărţii: omul cu tainele şi spaimele lui, acela pe care orice scriitor adevărat caută să-l descopere odată cu fiecare nouă pagină. Cine sunt eu? Aceasta e întrebarea. Răspunsul e de căutat în însemnările care, deşi par legate de o zi sau de alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.
Din întâlnirea celor două personaje cu cititorul — şi el un necunoscut — ia naştere imprevizibilul acestor pagini. Din forţa lor confesivă — tensiunea lor.
Dacă aţi apucat cândva să deschideţi „uşa interzisă“, urmarea este că aveţi acum, iată, o „întâlnire cu un necunoscut“.

„S-a spus mereu că îngerii sunt «dublul» ceresc al omului. Suntem mereu însoţiţi de «modelul» nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Și suntem – sau, în orice caz, ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal. Lângă fiecare «este», îngerul aşază un «cum ar trebui să fie». El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.“ (Andrei PLEȘU)

„Citind aceste pagini, mi-am dat seama că am tăcut bine atâţia ani de zile. Neputinţa de a mă exprima m-a făcut, desigur, nefericit, dar ceea ce până acum m-a împiedicat să vorbesc liber a fost tocmai «sentimentul conştient al insuficienţei personale».
Veninul strâns în mine nu atinsese concentraţia necesară pentru a deveni leac. Eram pur şi simplu necopt. A trebuit să cunosc spaima cărnii şi lehamitea ultimă a sufletului, să mă desprind de oameni care plecând au luat părţi din mine, să-mi îngrop prieteni, să trăiesc o revoluţie şi să am şocul întâlnirii cu poporul meu, să mă destram, să mă detest, să mă înec în regrete şi remuşcări şi să mai vreau, totuşi, să mă adun din nou. Fără toate astea, orice pagină scrisă în nume propriu nu este decât o enormă pălăvrăgeală.“ (Gabriel LIICEANU)

„Împărţim istoria în bucăţi, pe tranşe cronologice, domenii, probleme, structuri, în timp ce Istoria adevărată le cuprinde pe toate de-a valma. Punem în istorie o ordine pe care Istoria nu o are. Ne referim la Antichitate ori la Evul Mediu, ca şi când asemenea împărţiri chiar ar exista. La fel, identificăm o istorie economică, socială, culturală, politică şi aşa mai departe. Sunt simple sertare, pe care noi le-am confecţionat şi pe care am lipit etichete. De asemenea, fiecare fapt în parte e construit sau reconstruit, extras din încurcata ţesătură a Istoriei şi învestit astfel cu o existenţă de sine stătătoare.
Nu e de negat câtuşi de puţin utilitatea, necesitatea chiar, a unui asemenea demers. Trebuie un dram de ordine, pentru a face trecutul cât de cât inteligibil. Construim ceea ce Max Weber a numit «tipuri ideale», nici adevărate, nici neadevărate; precum pipa lui Magritte. Totul e să nu uităm că această vastă reamenajare e opera noastră, să nu pretindem că aşa ar fi pur şi simplu Istoria.
Nu e Istoria, sunt istoriile. Istoria autentică e un amalgam nediferenţiat în neîncetată fierbere. Operaţia de «disciplinare» şi «sistematizare» ne aparţine. Istoricul e un neobosit făuritor de coerenţă. Sub bagheta lui, totul ajunge să se lege, toate se explică, iar trecutul se încarcă cu semnificaţii.“ (Lucian BOIA)

„Civilizaţia europeană e în curs de restructurare radicală nu în urma vreunei invazii, ci a accelerării istoriei, cu schimbările inevitabile de paradigmă. Se schimbă totul – şi repede: condiţiile de trai, reperele culturale, mentalităţile, comportamentele… Aceasta e principala provocare a anilor ce vor veni. Sunt toate indiciile că ne vom instala durabil într-o istorie fluidă, extrem de schimbătoare, cu totul alta decât lumea, nu imobilă, dar cu evoluţii lente şi aproape imperceptibile la scara unei vieţi umane, pe care au cunoscut-o înaintaşii noştri. E, aşadar, cu totul altă poveste decât „sfârşitul Antichităţii“: povestea, care abia începe a fi scrisă, a unui viitor cu totul diferit decât trecutul. Să ne ţinem bine, e ameţitor!“ (Lucian BOIA)

Ilustrația copertei: René Magritte, La Trahison des images (1929)

„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“ (Andrei PLEŞU)

Naomi Klein a absolvit London School of Economics și semnează articole în The Nation și The Guardian. A devenit cunoscută în întreaga lume datorită lucrărilor No Logo (2000) și Doctrina șocului (2007) plasându-se în avangarda luptei împotriva globalizării corporatiste. Doctrina șocului a fost tradusă în 30 de limbi, vândută în peste un milion de exemplare și desemnată New York Times Critics’ Pick of the Year.

Fiction-non-fiction (Catalin Partenie) • Despre fictiune (Stephen Halliwell) • Thucydides Mythistoricus (Zoe Petre) • Minciuna nobila a legiuitorului? Adevar si fictiune in convingerile morale si politice ale lui Rousseau (David Lay Williams) • Despre fantezie la Brentano si Husserl (Ion Tanasescu) • Minciuni in care nu totul e fals. Levinas, filozofie si fictiune (William Buckingham) • Spunerea de povesti in economie (Deirdre N. McCloskey) • Fictiune si interpretare in sociologie (Lazar Vlasceanu) • Nu vom fi niciodata postmoderni. Fictiune si autenticitate (Vintila Mihailescu) • Draga mincinosule. Actorie, amagire si spectatorul inteligent (Vladimir Mirodan) • Despre iepuri si oameni. Fictiunea in modelarea stiintifica (Roman Frigg) • Cunoastere si fictiune (Alfred Bulai)

„Ultimul Eliade este această figură a singurătății și a îndepărtării, într-o epocă pentru care spiritul nu este decât un epifenomen sau, cel mult, o metaforă suspectă a unui umanism creștin desuet. Eliade, prin opera sa, se dedică unei comprehensiuni a religiosului ca loc al transcendenţei. Mesajul potrivit căruia omul este o ființă spirituală fiinţă spirituală care nu poate exista lipsit de centrul fiinţei sale, centru care este origine şi dat al unei transcendenţe, este mesajul ultim al lui Eliade, relevare a ceea ce el a numit umanismul său, gândire care lasă umanităţii omului şansa de a accede la esenţa propriei sale fiinţări. Înțelegem astfel că ceea ce pune în joc umanismul eliadian este tocmai o definiţie a umanului. Împotriva definiţiilor reducţioniste succesive ale marxismului şi freudismului, Eliade a avut ca ţintă redefinirea condiţiei umane, recentrarea acestei condiţii în elementul sacrului. A reuşit?! Poate că nu, dar este un pariu care a întemeiat o operă şi o existenţă paradigmatice. Citindu-l astăzi pe Eliade, de orice parte te-ai situa, nu poţi să nu recunoşti grandoarea personajului şi umanitatea profundă a acestei încercări. În ultimă instanţă mitul eliadian este mitul culturii înseşi, mit al culturii care încearcă să construiască neîncetat o poveste a omului, a sensului existenţei sale. Ultimul Eliade ne orientează spre orizontul unei aşteptări, al unei speranţe pentru care Dumnezeu este încă Cel care va veni, iar omul este fiinţarea pentru care încă Dumnezeu poate veni.”(Mihai Gheorghiu)

„Iată o carte care și-a păstrat prospețimea abordării și subtilitatea interpretărilor! De la început, Sandu Frunză a reușit pe deplin să pună în lumină în ideea de experiență religioasă la Dumitru Stăniloae nu numai arhetipul, simbolul și alteritatea, dar și să ne conducă mai departe, prin persoană și relaționare, la conceptul ființei relaționale. Grație minuțioaselor analize, avem, astfel, nu numai răspunsul la chestionări îndatorate unor perspective multiple, dar și situarea cu acuratețe a gîndirii marelui teolog român”. (Prof. Univ. Dr. Aurel Codoban) „Unirea omului cu divinul în persoana divino-umană a lui Iisus ar trebui să schimbe multe dintre automatismele gîndirii umane. Se pare că încă rămînem captivi clișeului dual și că preferăm să exprimăm totul în criterii și expresii antinomice, iar paradoxul îl închidem în cămara stilisticii fără a cugeta că de fapt este starea profundă de depășire a contrariilor. Oprirea lui Sandu Frunză asupra teologiei părintelui Stăniloae ne oferă posibilitatea depășirii acestor stări în măsura în care admitem că avem o dispoziție naturală pentru teandricizarea făptuirilor noastre, că simțim o chemare pentru transcendent și transcendere”. (Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă) „O carte fundamentală pentru fiecare cititor educat din România actuală. În jurul temelor abordate se conturează particularitățile și originalitatea gîndirii lui Dumitru Stăniloae, dar și provocatoarea deschidere spre actualitate pe care Sandu Frunză o realizează admirabil în această lucrare. Transpusă în zona unei etici relaționale, experiența religioasă devine un prilej de cunoaștere adîncă și profundă înțelegere a noastră și a Celuilalt”. (Prof. Univ. Dr. Cristina Gavriluță)

”Conservatorul e cel care conservă omul. Conservatorul e cel care conservă omul apărându-i sursele, izvoarele: izvoarele cunoașterii, izvoarele virtuții, izvoarele ființei. Conservatorul e cel care apără rânduiala și care recunoaște ierarhia - valorilor, persoanelor - nu ca pe o samavolnicie, ci pur și simplu ca pe o sursă de viață. Spre deosebire de umanist, care face apologia ființei umane fără Dumnezeu sau confundate cu Dumnezeu, conservatorul apără omul în relație cu Dumnezeu. Conservatorul e conștient că, în afara acestei ancore scufundate în sus, omul e la voia valurilor. Că permanența valorilor stă în permanența relației sale cu Dumnezeu. Că există un Cuvânt care te face liber pentru că e Adevărul, și vorbe care înrobesc pentru că amăgesc.” (Mircea Platon)

Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm?
Familia, în sânul căreia ne-am născut, este primul formator al personalităţii noastre. Suntem descendenţii părinţilor, bunicilor, străbunicilor noştri.
Dar familia mai este şi mediul unde am învăţat să vorbim. Limba maternă este poate – împreună cu afecţiunea maternă care o însoţeşte – darul cel mai preţios pe care îl datorăm mamei şi familiei. Căci prin intermediul limbii vom percepe în mod conştient tot ce se află în jurul nostru, vom înţelege treptat sensul şi rostul tuturor lucrurilor din lume. Limba maternă ne invită apoi, odată ce trecem pragul şcolii, la o aventură mai vastă, decisivă şi ea în privinţa personalităţii. Mă refer la cunoaşterea limbii prin intermediul operelor literare. Pătrundem astfel în minunata lumea a ficţiunii artistice, care deschide treptat în faţa noastră noi orizonturi ale aspiraţiilor şi gândurilor umane. Primim în curând la întrebarea „cine suntem?” acele răspunsuri care se adresează minţii şi inimii noastre, toate fiindu-ne necesare pentru a înţelege ce sunt o serie de noţiuni abstracte precum dragostea sau datoria, patria sau istoria, Dumnezeu sau omenirea.
Folosindu-mă de propria mea experienţă din copilărie, vă propun în paginile ce urmează un şir de exemple oferite de literatura maghiară, prin care voi ilustra această traiectorie a dobândirii unei identităţi culturale conştiente. Pornesc de la ideea că literatura se află pe primul loc în rândul obiectelor de studiu care ne modelează personalitatea şi determină, în felul acesta, şi apartenenţa noastră la acea colectivitate umană mai largă numită naţiune.

Andor Horváth (n. 1944, Cluj) a absolvit Secţia franceză-maghiară a Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai”. Timp de patru ani a fost profesor de liceu la Turda, după care a trăit la Bucureşti ca redactor al unor reviste maghiare de cultură. În perioada 1990-1992 a îndeplinit funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii. În continuare a predat literatura comparată la Universitatea „Babeş-Bolyai” până la pensionare. 
Printre altele este autorul unor volume de eseuri în limba maghiară (Dávid parittyája, 1979; Montaigne köpenye, 1985) şi al unui volum de studii despre tragedia greacă (A szent liget, 2005).
Este traducătorul antologiei eseiştilor români interbelici şi a literaturii memorialistice din aceeaşi perioadă (Korszellem és önismeret, 1988; Emlékezni jöttem, 2003). A mai tălmăcit cărţi semnate de Radu Enescu, Andrei Pleşu, Neagu Djuvara.

Războiul poveștilor descrie supremația tacită a marketingului de mobilizare, de la începuturile unor companii ca Volkswagen, Apple și Nike, până la inovațiile virale Yes We Can, mișcarea Tea Party, The Story of Stuff și Patagonia. Cartea oferă trei instrumente simple pe care orice brand le poate folosi pentru a reuși să-și câștige fani și să devină iconică: Fii interesant, Spune adevărul și Trăiește adevărul.

Fidel titlului, volumul lui Jonah Sachs conduce cititorul în lumea poveștilor captivante, esențiale: Moise, Bhagavad Gita, bomba atomică, Primăvara Arabă și ascensiunea neașteptată a marketingului viral. Oferind informații din neuroștiință, mitologie comparată, istoria advertisingului și psihologie,Războiul poveștilor reușește, ca orice poveste bine spusă, să distribuie cititorul în rolul unui erou improbabil, dar cu potențial de a contribui în mod cu adevărat semnificativ la schimbarea lumii.

"Cum să lecuieşti un fanatic" reuneşte o serie de excelente eseuri şi un interviu al lui Amos Oz pe teme care, prin stringenţa problemelor subsumate lor, ar trebui să figureze pe o „ordine de zi" a gândirii fieşcăruia dintre noi: fanatismul religios, conflictele culturale, relaţia cu celalalt, ac-ceptarea diferenţei, nevoia de compromis inteligent. Lucid, ironic, perfect argumentat si informat, proaspăt şi profund, discursul lui Amos Oz deschide o nouă perspectivă, cea mai bună dintre cele posibile.

„Cred că, atunci când asistaţi la o catastrofă – o explozie, să zicem –, există doar trei opţiuni principale. Prima: să o luaţi la goană cât vă ţin picioarele, iar cei care nu pot fugi n-au decât să ardă. A doua: să-i trimiteţi o scrisoare foarte indignată editorului ziarului dumnea-voastră, cerând ca vinovaţii să fie daţi afară din serviciu. Sau să organizaţi o manifestaţie. A treia: să aduceţi o găleată cu apă şi să o aruncaţi peste foc, şi dacă nu aveţi găleată să aduceţi un pahar, şi dacă nu aveţi pahar să aduceţi o linguriţă – tot omul are o linguriţă. Da, ştiu că o linguriţă e mică, iar focul e imens, dar suntem milioane de oameni, şi fiecare are o linguriţă. Ei bine, aş vrea să fondez Ordinul Linguriţei. Mi-ar plăcea ca aceia care îmi împărtăşesc atitudinea – nu fuga, nu scrisoarea, ci linguriţa – să poarte întotdeauna la rever o linguriţă, ca să ştim că suntem în aceeaşi mişcare, în aceeaşi frăţie, în acelaşi ordin, Ordinul Linguriţei. Aceasta este filozofia mea, într-un cuvânt – sau într-o linguriţă, cu voia dumneavoastră.“ (Amos OZ)

Inainte de a fi ziarist, legionar, om politic, Nae Ionescu a fost profesor… Iar, gratie vocatiei de profesor, a devenit mentorul unor studenti, chiar al unei generatii. Citind acest volum veti intelege cum, aflat la catedra, un intelectual ii poate hipnotiza pe contemporani discutand statutul individului religios. 

Din pricina identitatii multiple, de profesor, mentor, ideolog, posteritatea lui Nae Ionescu oscileaza intre extreme:

"Generatia <Criterion>, fudula noastra tanara generatie de acum cincisprezece si zece ani, s-a descompus si a pierit. Niciunul dintre noi nu avem inca patruzeci de ani – si suntem sfarsiti. Altii, atatia, morti. Noi am fost niste bezmetici, niste nenorociti. In ce ma priveste, nu-mi pot reprosa ca am fost fascist. […] Cioran e aici, exilat. Admite ca a gresit in tinerete. Mi-e greu sa-l iert. A venit sau vine zilele astea Mircea Eliade: pentru el, totul e pierdut, de vreme ce <a invins comunismul>. Asta e un mare vinovat. Dar si Eliade, si Cioran, si imbecilul de Noica, si grasul Vulcanescu si atatia altii (Haig Acterian, Mihail Polihroniade) sunt victimele odiosului defunct Nae Ionescu. Daca nu era Nae Ionescu… am fi avut, astazi, o generatie de conducatori valoroasa, intre 35 si 40 de ani. Din cauza lui toti au devenit fascisti." (Eugen Ionescu, 1945)

"Nae Ionescu ne-a invatat sa gandim. Geniul lui era, in primul rand, de structura socratica; ne ajuta sa cautam si sa scoatem singuri la iveala adevarul. Nu ni-l da de-a gata, nu ni-l impunea. Ne obliga sa judecam, noi, cu mijloacele noastre, sa tragem singuri concluzia propriilor noastre eforturi. Ne invata cum sa citim un text filosofic si ne indemna sa mergem intotdeauna la izvoare: ne interzicea cartile despre un filosof sau un sistem de filosofie. Nae Ionescu a fost cel dintai profesor care, intr-o vreme cand pozitivismul si agnosticismul domneau inca in universitatile romanesti, a aratat validitatea metafizicii si a vorbit cu intelegere despre mistica si despre experienta religioasa." (Mircea Eliade si G. Racoveanu, 1951)

Cartea reprezinta o noua si uluitoare interpretare a celei mai importante profetii continute de Manuscrisele de la Marea Moarta.

Autorul combina descoperirile din fizica cuantica, cu operele profetului Isaia si ale vechilor esenieni. El demonstreaza cum profetiile ce prevestesc o catastrofa globala si multa suferinta pot reprezenta doar descrierea unor posibilitati de viitor si nu o prognoza sigura, ce conduce la un sfarsit iminent al planetei, vorbindu-ne totodata despre puterea pe care o avem de a influenta aceste posibilitati.

In Efectul Isaia, carte menita a deschide drumuri neumblate inca, Gregg Braden isi indreapta atentia catre Manuscrisul lui Isaia, poate cel mai important document dintre Manuscrisele de la Marea Moarta, descoperite in 1946, pentru a patrunde astfel tainele unei forme puternice de rugaciune, apartinand unei stravechi intelepciuni.

In afara de faptul ca descriu mai multe variante de viitor, textele lui Isaia fac un pas inainte si se refera cu claritate la stiinta de a alege viitorul. Urmarind sensul pe care-l au cuvintele cheie din textul lui Isaia, in limba in care au fost scrise initial, descoperim ca profetul a oferit o metoda de rugaciune care s-a pierdut pentru Occident, in timpul elaborarii versiunii oficiale a Bibliei, ce a avut loc in secolul al patrulea.

Braden ofera relatari detaliate asupra modului in care elemente ale acestei metode de rugaciune au fost aplicate in situatii diverse – cum ar fi vindecarea unor boli considerate incurabile, sau salvarea unor locuri istorice de mare importanta din sudul statului Peru, in timpul incendiilor din 1998, prin credinta localnicilor, care s-au rugat in mod colectiv. In fiecare caz, legatura dintre rugaciune si modificarile de situatie survenite a fost indiscutabila, neputand fi vorba de coincidenta, intrucat rugaciunile au avut efecte masurabile!

Astazi, cand stiinta moderna continua sa confirme existenta unei relatii intre lumea noastra interioara si cea exterioara, devine si mai probabil ca un pod uitat uneste lumea rugaciunilor noastre cu cea a experientelor noastre. De fiecare data cand alegem ca mesajul datator de speranta al lui Isaia sa conduca vietile noastre, ale celor dragi noua si ale comunitatilor carora le apartinem, nu facem altceva decat sa asiguram viitorul nostru si pe cel al Pamantului, singura casa pe care o cunoastem.

Avem convingerea ca aceasta carte de mare valoare, va oferi o modalitate prin care cititorii nostri vor atinge starea de pace si fericire pe care si-o doresc – si, prin efortul lor colectiv, prin aplicarea tehnicii uitate a rugaciunii, lumea noastra va deveni mai buna si mai plina de iubire.

Gregg Braden este si autorul cartilor Trezirea la Punctul Zero, Mersul intre Lumi si Codul lui Dumnezeu

Despre autor: De peste douazeci de ani, Gregg cerceteaza sate aflate pe culmi de munte, manastiri îndepartate si texte uitate, pentru a le descoperi secretele eterne. Activitatea lui a dus la aparitia unor carti transformatoare, cum ar fi Efectul Isaia, Codul lui Dumnezeu, Trezirea la punctul zero, Pasind între lumi, Matricea Divina.

Guvernul, firmele, viețile pe care le trăim, alimentele pe care le mâncăm s-au dezvoltat prea mult, s-au îndepărtat prea tare de realitate și au devenit prea industrializate. Este timpul, așadar, să facem ceva în această privință. 
Steve Hilton, profesor la Universitatea Stanford și fost consilier al prim-ministrului David Cameron, crede că frustrările pe care oamenii le au în privința guvernelor, a politicii, a condițiilor economice și a vieților lor de zi cu zi sunt cauzate de problemele structurale profunde din sistemele care domină lumea modernă. Prin intermediul ultimelor studii din industrie, politică, societate, educație și design, autorul ne demonstrează că schimbarea este posibilă. 

"Mai uman" este un manifest și o chemare la acțiune pentru un mod de viață mai responsabil și mai uman, care ne va face mai productivi, mai împliniți și, în cele din urmă, mai fericiți. 

"Hilton ne convinge că este necesar să lucrăm de jos în sus, la scară umană, și nu de sus în jos, în abstract. Ne îndeamnă să ne opunem standardizării elaborării politicilor publice și să facem ca lucrurile să funcționeze la un nivel uman, specific." NASSIM NICHOLAS TALEB 

"Se întâmplă mult prea frecvent ca decidenții să trateze oamenii mai mult ca pe niște ființe abstracte și nu ca pe un bun de preț, deziluzionându-i pe cei pe care îi reprezintă și pe care îi angajează și lăsând marile probleme sociale și economice să se agraveze. Mai uman analizează critic această problemă și provoacă liderii din toate domeniile să caute soluții noi și inovative privind oamenii în ochi. Nu trebuie să fiți de acord cu fiecare rețetă oferită de Hilton pentru a recunoaște valoarea abordării sale." MICHAEL BLOOMBERG 

"Avem nevoie de un mod de viață mai uman și, în această carte convingătoare, Steve Hilton ne arată cum îl putem obține." ARIANNA HUFFINGTON 

"Un manifest puternic al unei gândiri sănătoase într-o lume în care dimensiunea umană este din ce în ce mai atacată de forțe care par să o biruie."  ANTHONY SELDON

„In prima ei forma, aceasta carte se chema "Un muzeu in labirint". Revazind-o, i-am schimbat si titlul, permitindu-mi sa dau ironiei lui Pascal, «le moi est haissable», un inteles melancolic.
Ce inseamna «normal» in arta? Fata de «normal», soarele lui Van Gogh este prea mare si prea galben; umbrele lui Caravaggio sint prea brutale; muschii statuilor lui Michelangelo, prea vigurosi; bataliile lui Delacroix, prea somptuoase; Rafael e prea pur; Rubens, prea opulent; Velázquez, prea calm; Goya, prea crud. Si unde merg femeile dansind, ca la Botticelli? Unde sint caii albastri ca la Gauguin? Courbet exclama zeflemitor: «Daca vreti sa va pictez ingeri, aratati-mi-i!». Fraza nu era totusi decit o bravada a maestrului din Ornans. El insusi stia, desigur, ca pictura Renasterii e plina de ingeri pe care nimeni nu i-a vazut si de paradise in care nimeni n-a locuit. Pictorii au inchis uneori ochii pentru a vedea mai bine...” (Octavian Paler)

„Păstrează aproape această carte. Poart-o cu tine chiar şi după ce ai terminat-o de citit, întrucât energia ei îi va servi ca amintire puternică a adevăratei direcții a sufletului.

Împărtăşeşte poveştile şi lecţiile cu alții. Procedează ca mine şi oferă cartea fiecărui suflet asemănător. Prin pasiunea ta, poți aprinde scânteia în inimile şi minţile altora. Învăţându-i pe alţii, vei înţelege şi mai multe.

Ai încredere în tine însuți şi în viaţa ta, în Univers. Mai presus de toate, recunoaște că ești iubit şi preţuit aşa cum ești. Sursa ştie ce a făcut atunci când te-a creat. Sursa nu face lucruri fără rost. Mi-am permis să cresc, devenind sinele meu autentic, şi ştiu că şi tu poți să o faci. Ai atras povestea mea drept exemplu deoarece porți în tine aceeaşi vibraţie. Dacă nu ai fi purtat potenţialul Sinelui tău Superior şi dacă acesta nu ar fi căutat să se exprime prin tine, nu ai fi putut percepe expresia acelui potenţial în alţii.

Datorită acestui fapt, te încurajez să ai încredere în propria ta extindere. Ai încredere în direcţia în care te trage propriul entuziasm.”    Mira Kelley

„Dincolo de vieţile trecute este o carte extraordinară despre speranţă şi transformare. Ea poate fi folosită ca manual şi ca lucrare de referinţă; fiecare capitol conţine relatări ale unor experienţe de vindecare profundă şi exerciţii uşor de realizat. Cartea se adresează oricărei persoane interesate de vindecare – m-am apucat să o citesc şi nu m-am oprit până când nu am terminat-o, spre orele dimineţii! Poveştile incluse în ea sunt foarte convingătoare, iar stilul Mirei Kelley – foarte accesibil şi, totodată, dinamic. Ca psihoterapeută, am avut ocazia să constat în mod direct puterea de vindecare a regresiilor în vieţile trecute, lucrând îndeaproape cu clienţi ce făcuseră astfel de regresii cu Mira. Transformarea lor a fost uluitoare, iar acum, graţie acestei cărţi, toată această informaţie este accesibilă oricărei persoane interesate de subiect. V-o recomand cu drag!”     Terri Cole                              

„Cartea Mirei Kelley ne reaminteşte faptul că, în fiecare zi, viaţa noastră se deschide spre posibilităţi, alegeri şi rezultate noi. Poveştile şi sfaturile înţelepte pe care ni le împărtăşeşte în Dincolo de vieţile trecute sunt daruri ce ne permit să vedem miracolele posibile în viaţa noastră de zi cu zi.” Anita Moorjani                                                                                                                       

„La o oră după sosirea ei, am intrat într-una din cele mai captivante experienţe de călătorie hipnotică în timp pe care mi le-aş fi putut imagina…” Wayne W. Dyer

Sf. Ioan Paul al II-lea se desprinde din paginile cartii ca un inger bun si intra cu blandete in inima cititorului, atingand toate corzile si lasand o amprenta de nesters, asa cum a atins odinioara pe toti cei cu care s-a intalnit, buni sau rai, in calatoriile sale lungi cat de trei ori distanta de la pamant la luna, schimband in bine si cele mai impietrite inimi...

Paginile cartii surprind pe un Karol Wojtyła nascut din suferinta poporului polonez, suferinta de care nu va fi scutit nici el, dar care il va cali si forma pentru misiunea petrina, pe care o va implini cu zel apostolic pana la ultima suflare. Nenumaratele sale calitati si dragostea de munca il vor face curand remarcat de ierarhia bisericeasca si-i vor deschide drumul spre cea mai mare responsabilitate in Biserica, pe scaunul lui Petru, dar firul rosu care strabate toata viata sa si care-l caracterizeaza cel mai bine pe Karol ca tanar, student, preot, episcop si papa este de om al rugaciunii. Toate actiunile sale sunt insotite de rugaciune; deciziile mari sunt rodul rugaciunii. Increderea in puterea rugaciunii este nemarginita.

Cartea aceasta nu este o simpla biografie a Marelui Papa Ioan Paul al II-lea, iar personalitatea sa complexa, prinsa in contextul istoric in care a trait si cu referinta la momente din alte perioade istorice poloneze semnificative, invita la reflectie asupra multor afirmatii indraznete si provocari riguros argumentate, dar care vor face subiect de dezbateri interesante in cercul celor vizati.