Eseistică

Două mari ideologii domină societățile occidentale: declinismul și catastrofismul. De la începutul secolului, toate evenimentele par să confirme acest pronostic: încălzirea climatică, terorismul islamic, coronavirusul și războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Singura salvare posibilă este propriul cămin, ultim refugiu și protecție contra sălbăticiei. Dar casa din zilele noastre nu este un simplu adăpost, ci un spațiu în sine care înlocuiește lumea. Poți să te bucuri de pe canapea de plăcerile oferite odinioară de cinematograf, de teatru, de cafenele. Totul sau aproape totul ne poate fi livrat la domiciliu. Și atunci de ce să ieși din casă și să te expui? Scopul eseului de față constă în analiza acestei mentalități a retragerii și a renunțării, în înțelegerea rădăcinilor sale filosofice și a formelor istorice. Fiindcă niciodată tensiunea dintre dorința de a vagabonda și înclinația spre solitudine nu a fost atât de puternică. Iar izolarea obligatorie, veritabil coșmar al ultimilor ani, pare să fi fost înlocuită în cazul multora de o autoizolare voluntară. Nu tirania sanitară ne amenință, ci tirania sedentară. Oare papucii de casă și halatul vor deveni noile embleme ale lumii viitoare?

„Cu talentul său obișnuit, Bruckner creionează portretul dulce-amar al unei omeniri ghemuite, chircite, care consideră că mai puțin înseamnă mai bine.“ - Le Monde

„COVID-ul a accentuat o tendință care ia amploare încă de la începutul secolului XXI: cea a extinderii excesive a spațiului domestic, căreia îi corespunde micșorarea spațiului public. Acest fenomen, după părerea filosofului, ar fi un răspuns la o politică a fricii, prin frică și pentru frică, o politică ce guvernează încă de la începutul secolului.“ - Le devoir

„Observator îngrijorat al unei epoci care duce lipsă de idealuri, Bruckner zugrăvește o imagine fără concesii a vieților noastre infuzate de confort și îi pulverizează pe cei care, asemenea lui Oblomov, eroul literaturii ruse, trăiesc culcați și devin treptat niște ființe diminuate. Un eseu salutar și coroziv.“ - Revue des Deux Mondes

Eleganța ignoranței sau de ce sunt miliardarii altfel

Alexander von Schönburg, temut cronicar monden, ne propune o expediție prin lumea de poveste a celor frumoși și bogați, a miliardarilor cu iahturi, avioane și submarine personale, cu descendență nobiliară sau cu palate cumpărate peste noapte, în ritmul unui dans nebun pe marginea unei prăpăstii de lux. 

Chinurile celor bogați și puternici • Arta conversației • High life în larg • Trăiască diferența de clasă! • Vatican, citadela bârfei • Hei, voi cei de jos! • Plinul de botox la Salzburg • Cap sau pajură? • De ce preferă bogații discreția? • Caritatea – la ce bun? • Snobismul – mai mișcă? • De ce nu sunt bunurile de lux un lux? • De ce sunt capetele încoronate înclinate spre nebunie? • De ce sunt bogați zgârciți?

De ce preferă bogații discreția?

Paul Allen, unul dintre întemeietorii Microsoft, și-a comandat un submarin (galben!) la constructorul Exomos din Dubai. Contractele de vânzare pentru asemenea submarine particulare includ de obicei clauze stricte de confidențialitate. Herald Tribune relatează că tuturor inginerilor li se explică foarte limpede că „o gură slobodă poate scufunda o navă“. Dar într-un articol apare totuși o scurtă relatare: Se pare că numărul submarinelor particulare din mările lumii a depășit o sută și se vorbește că și Roman Abramovici ar avea unul. „Dacă îl găsiți, al vostru să fie“, a replicat el arogant, când i s-a pus întrebarea. Iar dacă încerci să afli ceva despre clienții săi de la Bruce Jones, șeful firmei US Submarines, unul dintre producători, vei primi următorul răspuns: „Aș putea să vă dezvălui numele lor, desigur, dar după aceea ar trebui să vă împușc, din păcate.“

Autor

Contele Alexander von Schönburg, jurnalist monden și scriitor, s-a născut pe 15 august 1969 și este fiul contesei Beatrix Széchenyi von Sárvár-Felsovidék și al contelui Joachim von Schönburg-Glauchau.

Din anul 1999 este căsătorit cu prințesa Irina Verena de Hessa, nepoata prințului Christoph de Hessa și stră­ne­poata reginei Elisabeta a II-a. 

Împreună au trei copii: Maria-Letitia, Maximus Carolus Joachim Maria și Valentin Polykarp Joseph Maria. Sunt descendenți direcți ai reginei Victoria și stră-stră-strănepoți ai prințesei Margareta de Prusia, mezina împăratului Frederic. Din pricina confesiunii lor catolice, copiii au fost excluși de la succesiunea la tronul britanic.

Traducere, prefață, tabel cronologic și note de Melania Stancu

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Opera poetică şi, mai târziu, proza de idei a lui Antonio Machado au fost impregnate de frământările, contradicţiile şi conflictele finiseculare, reflectând marile transformări morale, sociale şi politice din prima jumătate a secolului XX spaniol şi european.  Inventarea personajelor apocrife, a personalităților alternative, se realizează printr-o îmbinare de elemente fictive și reale, ce întregește construcția personajelor și a episoadelor închipuite. Crearea personalităților apocrife ar putea fi înțeleasă ca o formă de autoficționalizare, un mod de a ascunde și, în același timp, de a dezvălui aspecte vitale ce ţin de identitatea autorului empiric. Mai mult decât o reflexie directă a sinelui, a ceea ce este acesta în dimensiunea sa cea mai profundă, Juan de Mairena apare ca posibilitate, complementaritate și antagonism. Personajele apocrife ale lui Machado întruchipează ideea sa despre «mobilitatea imuabilului»: aceeași substanță se metamorfozează în zeci de avataruri poetice și filozofice. Identitatea personală și opera poetică sunt ipostaze ale apocrifului machadian ca urmare a percepției și reflexiei lumii și a timpului în conștiința poetului.“ — MELANIA STANCU

„Cine nu vorbește unui om nu vorbește omului; cine nu vorbește omului nu vorbește nimănui. Spunea maestrul meu: A gândi înseamnă a hoinări de pe o stradă pe o străduță, de pe o străduță pe o uliță, până când ajungi pe un drum fără ieșire. Când ajungem pe drumul acela, credem că norocul ar însemna să ieșim de acolo. Și atunci căutăm poarta spre câmp.“ — ANTONIO MACHADO

Europa regăseşte speranţa atunci când se deschide spre viitor. Atunci când se deschide spre tineri, oferindu-le serioase perspective de educaţie, posibilităţi reale de inserare în lumea muncii. Atunci când investeşte în familie, care este prima şi fundamentala celulă a societăţii. Atunci când respectă conştiinţa şi idealurile cetăţenilor. Atunci când garantează posibilitatea de a avea copii, fără teama că nu vor putea fi întreţinuţi. Atunci când apără viaţa în întreaga ei sacralitate. (Papa Francisc)

Am dorit să oferim, într-o traducere liberă în limba română, aceste texte ale Papei Francisc selectate după o logică simplă, aceea de a-l cunoaște pe Bergoglio ca un gânditor profund, îndreptat cu acuitate spre problemele lumii și ale Europei, cu o foarte clară armătură conceptuală pe care o folosește cu rigoare.
De-a lungul timpului, am avut eu însumi prilejul de-a scrie despre spiritul european, despre forța și perenitatea lui. Am regăsit în paginile Papei Francisc confirmarea multor idei despre capacitatea Europei de a ieși din încercările istoriei pe calea cea bună, a progresului.
Nădăjduiesc că cititorii vor găsi și ei, la rândul lor, un punct de sprijin sufletesc în gândirea Papei Francisc. (Liviu-Petru Zăpârțan, ambasador al României la Vatican, 2016 -2021)

Autorul Capitalului considera că revoluția comunistă va izbucni în țara sau țările cele mai industrializate, unde proletariatul este mai numeros, urmărind a se extinde la nivel planetar. După cum știm a izbucnit și a fost victorioasă în una dintre țările cele mai puțin avansate industrial, în Rusia țaristă, urmată de alte astfel de mișcări în Ungaria și Bavaria, cu o perioadă de supraviețuire destul de scurtă.

Deșcolarizarea României a fost procesul prin care elevii au fost deposedați de cunoaștere și de caracter. Procesul s-a desfă­șurat conform unor metode elaborate în Occident de către echipe de experți și puse apoi în aplicare de mari instituții internaționale care funcționează ca bănci de memorie instituțională a reformei.

Cu luciditate si rigoare, Fictiunea woke pune reflectoarele pe marile clivaje ideologice ale epocii noastre, dezvaluind erorile de rationament pe care le regasim in discursurile militante dominante. De ce Friends, Psycho si Urzeala tronurilor n-ar mai putea fi produse astazi asa cum au fost la vremea lor? De ce serialele de pe Netflix seamana toate intre ele? De ce filmele produse in studiourile Disney nu ne mai fac sa visam?

IOAN PETRU CULIANU: 75 DE ANI DE LA NAȘTERE

Strălucit profesor de istoria religiilor, consecvent adversar al superstiţiilor tribaliste şi al furiilor naţionaliste, Culianu a fost ucis în clădirea Divinity School din campusul Universităţii din Chicago, pe 21 mai 1991. Temerile cărturarului asasinat cvasiritualic, cu peste trei decenii în urmă, sunt de o dureroasă şi primejdioasă actualitate. VLADIMIR TISMĂNEANU

Apariția lui Culianu printre noi a fost un miracol; părea că exemplul său ne poate face mai buni, mai profunzi, mai îndrăzneți, mai temeinici. Dispariția sa a fost o catastrofă; fără emulația stârnită de extraordinara sa reușită, am redevenit ce eram, și chiar mai puțin decât atât. O cultură nu trăiește (numai) din buchiseală, ci (mai ales) din străpungeri și iluminări. După entuziasmul stârnit de revelațiile lui Mircea Eliade, a urmat emoția stârnită de revelațiile lui Ioan Petru Culianu. Primul ne-a arătat că abso lutul filozofiei se trage din existența ontologiilor arhaice, iar acestora le-a redat actualitatea. Al doilea ne-a inițiat în absolutul cunoașterilor revolute și viitoare, cărora le-a etalat epistemologia. Amândoi s-au ocupat de religii și au căutat realul absolut în toate formele de realitate cotidiană. Amândoi au biruit lumea, ajungând mari savanți recunoscuți de toți; și amândoi au încercat să realizeze în mod subversiv absolutul – unul cu îndrăzneala savantului universal, celălalt cu străfulgerarea geniului revoluționar. Descoperirile lor ar fi putut schimba din temelii o cultură. Dar după dispariția lor nu a urmat nimic. Străpungerile și iluminările prilejuite de creația lor au rămas, în țările care le-au dat naștere, lipsite de orice consecințe. Odată ei plecați, noi am recăzut în întuneric. Bâjbâim, complet lipsiți de geniu. HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

Cărui tip de om îi adresează ultimul Culianu iluminările sale? se întreabă Horia-Roman Patapievici. O întrebare gemelară: cărui tip de om i se adresa Giordano Bruno înainte ca întregul proiect al Renaşterii, cu a sa mundus imaginalis, să fie blocat de Reformă şi Contrareformă? Portretul acestei umanităţi este portretul ultimului Culianu, un portret de reflex utopic, cum observă şi autorul, la antipodul omului recent: „…este omul cu cap de savant, inimă de adolescent, curiozitate de experimentator, acribie de filolog, vastitate de computer, rapiditate de microprocesor, claritate de matematician şi putere de a trăi orice fel de viaţă ca pe o formă de tehnologie avansată proprie cyborg-ului“. 

Cartea mi se pare exemplară nu numai prin argument şi acribie, ci şi prin faptul că restituie o personalitate atât de complexă precum Ioan Petru Culianu spaţiului culturii române, o cultură care nu a ştiut să valorifice intuiţiile celor câteva personalităţi prestigioase care o consacră universalităţii. ANGELO MITCHIEVICI

Pe copertă: Florin Creangă, Crâșma lui Mongolu (desen în peniță, 1983)

Proiect editorial realizat sub egida Fundației Transilvania Leaders

 

Această carte nu e o istorie a literaturii ori una a artelor plastice, nici măcar o încercare. E o bucată de suflet și o suită de oglinzi, în care s-au închegat fugoase chipuri de scriitori și pictori, de magiștri și discipoli, de comilitoni, de care el, sufletul, dar și peana s-au răsfățat răsfățându-i, așa cum ei toți l-au răsfățat cu arta lor și, cei ai timpului acesta, cu prietenia.

Ea n-a fost scrisă anume, ci s-a scris în curgerea anilor, în care îți este sortit să ai atâtea de făcut. Iar ei, cei pe care-i iubești și-i admiri, ar fi putut fi mai mulți, ba chiar mult mai mulți, dar scriitorul e și el om și nu doar ,,subt vremi”, cum zice cronicarul, ci și sub mâna timpului! Cu toții ne vom reuni într-o zi în Cafeneaua îngerilor, precum altădată Adrian Popescu, eu însumi, Florin Creangă, Petru Poantă, Ilie Călian și ceilalți din penumbra imaginii de pe copertă în subterana Arcadie clujeană, vegheați de silueta de fum a lui Mongolu. (Horia Bădescu)

HORIA BĂDESCU (n. 24 februarie 1943 la Aref pe Argeș) este poet, prozator și eseist, doctor în litere, jurnalist și diplomat; laureat al Premiului de poezie al Uniunii Scriitorilor și al mai multor premii ale Filialei Cluj a acesteia, al câtorva importante festivaluri internaționale, al Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1991) și al Premiului European de poezie francofonă „Léopold Sédar Senghor” (2004); membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor Francezi, membru al Maison Internationale de la Poésie de Bruxelles și al CIRET, membru de onoare al Academiei Francofone și al Uniunii Poeților Francofoni. A publicat peste treizeci de volume de poezie, eseuri și romane, apărute în România, Franța, Belgia, Bulgaria, Macedonia, Spania, Vietnam. Membru fondator al grupării Echinox și al Societății Culturale și Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Comandor al Ordinului național român Meritul Cultural și cavaler al Ordinului național francez Les Palmes académiques. Printre cele mai recente volume: O noapte cât o mie de nopți (roman, Limes, 2011), Cărțile viețuirii (poeme, Eikon, 2013), Roulette russe (poeme, Ed. L’Herbe qui tremble, 2015), Zborul gâștei sălbatice (roman, ed. a II-a, Școala Ardeleană, 2015), Le poème va pieds nus (poeme, Ed. l’Arbre à paroles, 2016), Decameronice (poeme, Școala Ardeleană, 2017), Doar din pământul patriei (eseuri, Școala Ardeleană, 2018), Joia patimilor (roman, ed. a IV-a, Școala Ardeleană, 2018), Căderea din Rai (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), Poduri și vămi (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), O sută și una de poezii (poezie, Editura Academiei Române, 2020), Dinaintea ta merge tăcerea (poezie, Școala Ardeleană, 2021), Între Scila și Caribda, încotro? (eseuri, Școala Ardeleană, 2022), E toamnă nebun de frumoasă la Cluj. Poeme alese și rostite de autor (ediție revăzută și adăugită, Școala Ardeleană, 2022), Rana ascunsă a fiecărei zile (poeme, Școala Ardeleană, 2023), Proba oglinzii  (eseuri, Școala Ardeleană, 2024).

Homo Sentient este o lucrare manifest care pune sub semnul întrebării locul în care ne-am plasat – adesea arogant și greșit – ca specie în raport cu restul vieții de pe planetă. Scris de Gabriel Păun, un om cu un parcurs profesional și uman rar, volumul este rezultatul unei vieți trăite pe muchie de cuțit, în lupta pentru salvarea naturii, animalelor și... a umanității.

„Ajută-te, căci şi Dumnezeu te va ajuta“ este o maximă al cărei preţ a fost de mult statornicit şi care închide într- un cadru din cele mai strâmte, roadele celei mai întinse experienţe. Spiritul de spontaneitate individuală este izvorul oricărei dezvoltări normale a individului, şi când el se dezvoltă la un mare număr de oameni, alcătuieşte adevărata temelie a puterii şi a vigoarei naţionale. Pe cât ajutorul venit din afară e moleşitor în efecte, pe atât cel ce vine dinăuntru este totdeauna întăritor.

„Cartea de față este o reușită a unui gen de abordare pe care l-aș putea numi «inter-intra-disciplinar» (adică interdisciplinar în interiorul unui domeniu foarte larg și extins, cum este cel al filosofiei contemporane), într-o zonă intelectuală destul de puțin cultivată la noi, și anume filosofia religiei. Adrian Miroiu tratează o temă gravă pe care tradiția teologică a reliefat-o cu pregnanță: problema existenței, a rolului și a rostului răului, precum și a modului în care acesta e răspândit în lume (așadar, ideea de dreptate divină). Cititorii, deopotrivă specialiști sau numai interesați de domeniu și de temă, vor găsi în cartea lui Adrian Miroiu o analiză și o construcție conceptuale foarte pătrunzătoare, creative și originale.” (Mircea Dumitru, Academia Română)

„Această carte este un tur de forță. Este un spectacol. Este ceva fără precedent în tradiția gândirii filosofice și eseistice românești. Și îi găsesc cu greu un echivalent chiar și în literatura străină cu care sunt familiarizat. Este clar un eseu în tradiția eseului conversațional anglo-saxon. O carte unică în context românesc, un dar făcut culturii intelectuale și gândirii românești.” (Paul Dragoș Aligică, George Mason University și Universitatea din București)

„O carte provocatoare, scrisă de un filosof care vine din tradiția analitică anglo-saxonă și se îndreaptă spre religie cu scopul de a pătrunde mai în profunzime legăturile dintre credință și rațiune. Adrian Miroiu răscolește convingerile religioase ale celor care cred, invitându-i să creadă mai întemeiat, și le dă de gândit celor care cred că nu cred.” (Wilhelm Dancă, Universitatea din București)

Jim Holt ne invită într-o călătorie fascinantă prin universul ideilor care au modelat știința și filozofia modernă. Cu o claritate remarcabilă și cu mult umor, cartea sa, provocatoare și totodată accesibilă, explorează concepte profunde precum natura timpului, teoria relativității, teoria corzilor și misterele mecanicii cuantice.

Pe lângă explorarea ideilor lui Einstein și Gödel, Jim Holt aduce în prim-plan portrete intime ale unor gânditori celebri sau mai puțin cunoscuți, de la fiziciana Emmy Noether la pionierul informaticii Alan Turing și descoperitorul fractalilor, Benoit Mandelbrot. Când Einstein se plimba cu Gödel ne oferă astfel o introducere captivantă în unele dintre cele mai frumoase, dar și mai puțin înțelese idei ale omenirii și ne provoacă să reflectăm asupra viitorului universului și asupra felului în care înțelegem realitatea.

„Aceste eseuri sunt curajoase și provocatoare… Povești despre oameni reali și teoriile lor matematice, fizice și filozofice.“ — Nature

„Holt este un scriitor care poate să treacă de la teologie la cosmologie și la poezie, amintindu-ne că specializarea este o invenție modernă.“ — The New York Times

„Când Einstein se plimba cu Gödel este o incursiune palpitantă în unele dintre cele mai mari revelații din fizică, filozofie și matematică. Pătrunzător, edificator și captivant, Holt explorează modul în care o serie de gânditori – unii excentrici, alții tragici, dar cu toții geniali – au redefinit înseși limitele spațiului, timpului și cunoașterii.“ — BRIAN GREENE

In Occidentul debusolat, Jean-Loup Bonnamy mizeaza, cu optimismul relativ al cvadragenarului, pe ideea ca Franta (si Europa in general) se poate salva, daca va reusi sa iasa din sfera de influenta culturala americana. Si asta pentru ca polarizarea dintre progresisti si conservatori, impinsa la limita razboiului civil, nu corespunde dinamicii societale a batranului continent, ci ilustreaza acumularea unor tensiuni si utilizarea ideologica a unor frustrari colective tipic americane: in pofida parteneriatului strategic euroatlantic, cheia de bolta a democratiilor occidentale, nimic nu ne obliga sa importam din Statele Unite o agenda publica straina de traditiile Europei. Jean-Loup Bonnamy se erijeaza astfel in succesor moral al politicii generalului Charles de Gaulle si in aparator al "exceptiei culturale franceze", care ar trebui sa inspire si celelalte state europene. - Teodor Baconschi

„Iată o autopsie sociologică deschisă de un clin d'œil ghiduş. Titlul cărţii lui Cătălin Augustin Stoica trimite, desigur, la Anul Nou care n-a fost, filmul premiat al lui Bogdan Mureşanu. Şi la un eveniment care, deşi nu a avut loc, e revendicat cu o percutantă rimă interioară («Turul doi înapoi!»). A restitui ceva ce nu s-a petrecut ţine, fireşte, de inefabilul românesc, însă am proceda simplist dacă am practica persiflarea şi gluma ieftină. Nu e locul şi nu e cazul pentru aşa ceva. Lucrurile sunt serioase şi merită tratate în consecinţă. Exact asta face Cătălin Stoica în cartea de faţă. Cu instrumentele şi argumentele sociologului, el pune lupa pe România sfârşitului de an 2024 şi descompune în secvenţe actul electoral întrerupt la jumătate de acronimele decizionale CSAT, BEC şi CCR. O face cumpătat şi expresiv, fără exasperări teatrale sau inflamări indignate. O face punând la treabă pârghiile specialistului şi având grijă să nu omită nimic din desfăşurarea alegerilor ratate, infirmate, anulate – spuneţi-le cum vreţi. Turul doi care n-a fost pune în discuţie cam tot ce poate duce la o decizie atât de neobişnuită: sondajele de opinie şi teoriile conspiraţiei, clivajele dintre aleşi şi alegători şi prestaţia serviciilor secrete, reţelele sociale şi omoloagele lor offline. Studiul lui Cătălin Stoica ne ajută să înţelegem mai bine ce s-a întâmplat în ultima parte a lui 2024 în România urnelor electorale şi dezvăluie în acelaşi timp umorul şi talentul literar al observatorului.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 au fost, fără îndoială, unul dintre cele mai stranii și imprevizibile momente electorale din istoria recentă a României. În paginile acestei cărți încerc să înțeleg și să explic cum s-a ajuns ca personaje absolut marginale și bizare să devină actori principali ai scenei politice prin intermediul votului a peste două milioane de cetățeni. Acest volum surprinde resorturile ascunse ale unei competiții aparent lunatice, în care principalii candidați s-au transformat în personaje memorabile ale unei comedii absurde. Pornind de la rolul rețelelor sociale și ajungând până la influența ascunsă a unor diverse entități, volumul este o invitație la reflecție asupra modului în care se face politică în România de azi, pe fundalul unei profunde crize sociale și de legitimitate a partidelor și liderilor politici mainstream. În același timp, cartea oferă o perspectivă sociologică asupra evenimentelor din noiembrie 2024, schițând o serie de întrebări clare și posibile răspunsuri, dar lasă cititorului libertatea de a judeca singur ce s-a întâmplat cu adevărat într-un moment în care realitatea a depășit orice ficțiune.“ — CĂTĂLIN AUGUSTIN STOICA

„În viață este preferabil să te obișnuiești să pierzi. Ca să te scutești de multă tristețe. “ Helmut Berger

 A fi înseamnă mai mult decât a avea. Iar a avea stil înseamnă totul. Le style c’est l’homme!

Putem chiar să facem un pas și mai departe și, oricât de paradoxal ar părea, să considerăm eșecul un secret al succesului. 

Dacă Vladimir Nabokov nu ar fi ajuns în exil, scăpătat, ar fi murit ca mărunt poet și mare colecționar de fluturi. Spre norocul nostru, al tuturor, dar probabil și spre norocul său, a avut șansa să piardă totul. 

Nu numai că triumfurile mărețe și eșecurile răsunătoare merg umăr la umăr, ci uneori paguba și nereușita, ori ghinionul, netezesc calea triumfului.

„Când hoinăresc pe străzi, prin piețe și de-a lungul canalului“, scria Nabokov, „simt difuz buza umezelii prin tălpile găurite – și îmi port cu mândrie norocul inexplicabil.“

„Prho­prhietatea, drhagul meu, prho-prhie-ta-tea este o întâmplarhe. Am pierhdut totul, în schimb ne-am rhăspândit în lumea larhgă. Parhis, Madrhid, Amerhica de Sud. Să rhămâi merheu în prhovincie, la noi în Estonia, ce plictiseală de moarhte!“ Un bătrân conte din țările baltice

Cel mai sărman copil pe care l-am întâlnit vreodată a fost Ali Kashoggi, fiul cel mic al multimilionarului Adnan Kashoggi. Camera sa din palatul lui Kashoggi, construit în munții care domină Marbella, avea dimensiunile unei hale de sport. Toate jucăriile erau model XXL: ursuleți gigantici, mașinuțe gigantice, printre care replici miniatu­rale de Ferrari și Rolls-Royce. Iar în mijlocul tumultului de sunete și lumini stridente trona Ali, un spirit agasant, insuportabil, care-și tortura nenumăratele surori, nesuportând să rămână singur nici măcar o clipă, trecând permanent de la plictiseală la agitație. Ca să fie distrat, i se aduceau clovni în fiecare după-amiază, dar nu l-am văzut niciodată zâmbind. Mai târziu, am aflat că ar fi fost trimis să urmeze școala la New York. Probabil la una din acele rich kids schools, ca Dwight, Spence ori St Ann’s. Spence se distinge grație elevelor de unsprezece ani deja echipate cu genți Prada, iar Dwight și St Ann’s prin consumul de alcool și de droguri din rândul elevilor. Ce i-ar mai putea bucura pe acești copii? Spre a-și compensa abundența din copilărie, nu le-ar mai rămâne decât să se facă hippies, în Goa, sau tramps dependenți de heroină, în Alger.

Stră-străbunicul meu, contele Stephan Széchenyi, practica altruismul vecin cu nebunia, crezând cu tărie că ar fi preferabil să renunți la lucruri înainte de a-ți fi luate.

Cum un valet de calitate prezintă particularitatea de a-și domina stăpânii, este un lux să nu ai un valet. Ultimul Duce de Marl­borough depindea în asemenea hal de valetul său, încât odată, când călătorea singur, s-a mirat de ce periuța de dinți nu face spumă de la sine. Cea mai bună soluție este să poți deveni propriul tău valet. Să îți aduci singur mâncarea la pat, să te trimiți singur la cumpărături. Economisind astfel și bani, și nervi.

Contele Alexander von Schönburg, jurnalist monden și scriitor, s-a născut la 15 august 1969 și este fiul contesei Beatrix Széchenyi de Sárvár-Felsövidék și al contelui Joachim von Schönburg-Glauchau.

A fost căsătorit cu prințesa Irina Verena de Hessa, nepoata prin țului Christoph de Hessa și strănepoata reginei Elisabeta a II-a.

Împreună au trei copii: Maria-Letitia, Maximus Carolus Joachim Maria și Valentin Polykarp Joseph Maria. Sunt descendenți direcți ai reginei Victoria și stră-stră-stră nepoțiai prințesei Margareta de Prusia, mezina împăratului Frederic.

Din pricina confesiunii lor catolice, copiii au fost excluși de la succesiunea la tronul britanic.

„Teatrul mă interesează în măsura în care îl vedem, trece pe sub ochii noştri, iar apoi s-a terminat... Este sărbătoarea clipei, dar asta nu ne împiedică să ne amintim de ea. Îmi place această scriitură în aer care nu se fixează pe o pagină, dar care impregnează poate memoria unor fiinţe: lor le las moştenire teatrul meu privat, ca să-l salveze şi să se joace cu el. Este un teatru care nu va îmbrăca niciodată veşmintele muncii vizibile, ale strădaniei şi ale sudorii, este un teatru care, fără a fi dans, împrumută de la acesta calităţile de a vorbi despre Dumnezeu sau despre inexistenţa sa, despre solitudine şi despre copilărie, despre flecăreală, acel surplus de comunicare, şi despre tăcere. Aceste lucruri sunt deja suficient de grave pentru a nu mai avea nevoie să le mai adăugăm expunerea muncii.“ (Luc BONDY)

LUC BONDY s-a născut în 1948 la Zürich şi provine dintr-o familie evreiască de oameni de teatru şi literaţi. Studiază cu Jacques Lecoq la Paris, iar în 1969 obţine un post de asistent de regie la Teatrul Thalia din Hamburg. După retragerea lui Peter Stein, în perioada 1985-1987, este codirector la Schaubühne am Lehniner Platz de la Berlin alături de Dieter Sturm şi Christoph Leimbacher. Începând cu anii '70 pune în scenă câteva zeci de spectacole de teatru şi de operă, colaborând cu mai toate scenele teatrelor germane importante. Printre producţiile sale de referinţă se numără Marea de Edward Bond (Residenztheater, München, 1973), Pământ străin de Arthur Schnitzler (Théâtre des Amandiers, Nanterre, 1984), Timpul şi camera de Botho Strauß (Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin, 1989) sau Pescăruşul de Anton Pavlovici Cehov (coproducţie Wiener Festwochen şi Burgtheater Viena, 2000). În 1997 devine director artistic al Wiener Festwochen, festival al cărui director general este începând din anul 2001. Pe lângă activitatea de regizor de teatru şi de operă, Luc Bondy a regizat, de asemenea, trei filme şi este autorul mai multor volume de proză. La ora actuală este considerat unul dintre cei mai importanţi regizori din lume, creaţia sa fiind răsplătită cu numeroase premii.

Cu o prefață de Andrei Pleșu

„O carte alcătuită din gânduri destinate oamenilor de peste un secol. O capsulă a timpului, cu bucăți din viața noastră exterioară și interioară, cu secvențe din cotidianul care va deveni istorie.  Desigur, în subtext, destinatarii ceva mai siguri ai acestor pagini sunteți dumneavoastră, contemporanii noștri, îngrijorați de tot ce ne așteaptă în anii următori. În speranța că acest semn de normalitate, inteligență și civilitate, că acest semn de viață care este cititul va exista și peste o sută de ani, prin volumul de față le trimitem salutări pe mai multe voci oamenilor din 2125.  Prinse bine în actualitate și totuși depășind-o, scrisorile din volum au, cu siguranță, viitor.“ — IOANA PÂRVULESCU

O minunată și, în contextul actual, emoționantă pledoarie pentru carte, pentru citit, pentru transmiterea valorilor salvatoare. 27 de scriitori, plus un invitat surpriză — inteligența artificială —contribuie la acest dialog epistolar.

Adriana Bittel  •  Lidia Bodea  •  Dan-Liviu Boeriu  •  Cristina Bogdan  •  Alexandru Călinescu  •  Cristina Cioabă  •  Livius Ciocârlie  •  Andrei Cornea  •  Bogdan Crețu  •  Augustin Cupșa  •  Mihai Frățilă  •  Alexandra Furnea  •  Gabriel Liiceanu  •  Cristian Mungiu  •  Radu Paraschivescu  •  Cătălin Pavel  •  Ioana Pârvulescu  •  Andrei Pleșu  •  Cristian Preda  •  Valentina Sandu-Dediu  •  Ioan Stanomir  •  Alexandru N. Stermin  •  Robert Șerban  •  Cătălin Vasilescu  •  Smaranda Vultur  •  Rodica Zafiu  •  Vlad Zografi

Isabel Allende plonjează în adâncurile memoriei și ne oferă o carte emoționantă, dar îmbibată de umorul său caracteristic, despre relația cu feminismul și condiția de femeie, o pledoarie pentru viața care trebuie trăită, simțită și savurată cu deplină intensitate.

În cea mai nouă carte a sa, marea autoarea chiliană ne invită s-o însoțim într-o călătorie personală în care, cu harul ei de povestitoare, revizitează episoadele ce o leagă de feminism, din copilărie până astăzi. Ne face cunoscute portretele unor femei cu rol esențial pentru destinul său, ne vorbește despre scriitoare și activiste, laudă creația unor tinere artiste care exprimă revolta generației lor și, nu îl ultimul rând, se înclină în fața anonimelor care, cunoscând suferința produsă de violență, s-au ridicat și, cu demnitate și curaj, au mers mai departe. Ele sunt cele care au inspirat-o și au însoțit-o pe întregul parcurs al al vieții, sunt femeile sufletului ei. Toate acestea fără să piardă nici o fărâmă din inconfundabila sa bucurie de a trăi și amintindu-ne că, dincolo de vârstă, există întotdeauna o vreme pentru dragoste.

Ediție aniversară 30 de ani

„Formarea mea, potrivit limbajului curent, este legată de cărţi, de experienţe şi de oameni. Sensul global pe care îl dau existenţei mele este acesta: există un sens. Cărţile care mi-au vorbit mi-au vorbit pentru că adresau în mine o parte care avea nevoie de ele pentru a se manifesta. Experienţele pe care le-am trăit mi-au fost revelate pentru a declanşa în mine acele orizonturi care altminteri, dacă nu ar fi existat, nu mi-ar fi permis punerea în lumină a semnificaţiei care îmi orientează viaţa. Făpturile pe care le-am iubit au fost acelea care au iubit în mine ceea ce, fără iubirea lor, nu ar fi meritat să supravieţuiască. Sunt de aceea recunoscător şi accept integral viaţa care mi-a fost dată. Am văzut ideileşi am cunoscut carnea lor: viaţa merită cu recunoştinţă trăită. Am devenit conştient prin a fi om de cultură.“ —  HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

Scurt cuvânt înainte de Cristian Preda

Anne Applebaum  •  Dennis Deletant  •  Sabina Fati  •  Radu Paraschivescu  •  Cristian Preda  •  Oliver Jens Schmitt  •  Ioan Stanomir

„În seara primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, două întrebări cu totul și cu totul neașteptate s-au ivit în spațiul public. Prima a fost: Cine e Georgescu? Iar a doua: Cum se poate ca un necunoscut să ocupe primul loc? Patru-cinci zile mai târziu, atunci când CSAT a declarat că Rusia a influențat scrutinul, iar CCR a cerut renumărarea tuturor voturilor în termen de 24 de ore, stupoarea a crescut. Și, de parcă n-ar fi fost de ajuns, validarea primului tur și, după trei zile, invalidarea lui au împărțit societatea în două: unii răsuflau ușurați, alții au denunțat o lovitură de stat.

Deși a trecut ceva timp de la seria aproape incredibilă de momente unice în istoria noastră electorală, uimirea, deruta și teama sunt atotprezente. De unde și ideea volumului de față. Care îi aparține Lidiei Bodea. «Nu știm ce va fi», zicea ea când am discutat prima dată despre volum, «dar e musai să se știe că am încercat să înțelegem ce a fost».  Am pus împreună texte semnate de Anne Applebaum, Dennis Deletant, Sabina Fati, Radu Paraschivescu, Oliver Jens Schmitt, Ioan Stanomir și de mine. Adaug că, optimist peste medie fiind, îndrăznesc să cred că alegerile din luna mai se vor încheia totuși cu bine.“ — CRISTIAN PREDA

„România chiar se găseşte într-un context fără precedent, care, negestionat cum trebuie, poate să declanşeze neplăceri şi tulburări cărora nu li se poate anticipa deznodământul.“ — RADU PARASCHIVESCU

„România se află în prezent într-unul dintre cele mai critice momente din istoria sa postcomunistă, comparabil doar cu contrarevoluția violentă a lui Ion Iliescu realizată prin intermediul mineriadelor din 1990.“ — OLIVER JENS SCHMITT

„Democrația din România nu are nevoie de salvatori, ci de cetățeni care să se regăsească în valorile legii fundamentale. Demnitatea umană, iar nu demagogia, se află în centrul proiectului pe care trebuie să îl apărăm împotriva inamicilor săi.“ — IOAN STANOMIR

„Într-o lume în care numai carisma contează, nu există responsabilitate politică și nici echilibru; într-una în care emoția bate rațiunea, rămâne doar un vid pe care oricine are o poveste șocantă și atrăgătoare îl poate umple.“ — ANNE APPLEBAUM

„Este necesară o schimbare de mentalitate, care să favorizeze integritatea profesională, competența și respectul față de concetățeni, nu care să tolereze incompetența, dacă nu chiar s-o recompenseze.“ — DENNIS DELETANT

„De ce serviciile secrete românești au rămas vulnerabile după 20 de ani de la aderarea la NATO și după 35 de ani de tranziție? De unde vine fragilitatea lor? Sunt slăbiciuni instituționale, sau trădări individuale?“ — SABINA FATI

Corect! Comportament corect. Consum corect. Concediu corect. Restaurant corect. Meniu corect. Automobil corect. Shopping corect sau „Elegance is refusal“, cum spunea Coco Chanel.

Să reluăm: gunoi corect. Selectat corect. Gândiți că e prea plicticos? Gândiți incorect, pentru că natura a fost plină de gentilețe cu noi când ne-a dat jos din copaci, iar noi, cu sălbăticie, am năvălit peste ea și am început să îi schimbăm legile.

„«Fiecare om este capabil să împingă lumea, câte puțin, spre direcția bună sau spre cea rea», iată esența strălucitului discurs ținut de Aleksandr Soljenițîn la acceptarea Premiului Nobel. Fiecare om are influența sa, cu atât mai mult cu cât fiecare om – ceea ce eu îmi asum, și ar trebui să vă asumați și dumneavoastră – servește cuiva drept exemplu.“ ALEXANDER VON SCHÖNBURG

…Așadar la Copenhaga se trece pe lângă grădini citadine pe jumătate sălbatice și se cotește pe Jægersborggade. Este mică, poate fi străbătută în cinci minute, dar i se pot aloca și câteva ore, fără nicio greutate. Toată strada miroase a prăjituri ca la mama acasă, fiecare mic magazin poartă un nume nostim, iar în vitrina unuia dintre ele se poate citi „STOP FUCKING BUYING!“, în magazinul de jucării nu există decât marfă la mâna a doua sau a treia, în fața shopului pop-up cu chimonouri stau femei despre care îți dai seama, după alură, că practică yoga, iar bărbații, în ciuda bărbilor uniforme și a T-shirturilor ironice, au un aer suveran și calm.

Peste tot ai WLAN gratis, gelateria se cheamă „Banana”, cu sloganul „Less worry! More life!”, o idee care sună trăsnet. În cel mai bun local de pe stradă, „Manfreds”, se servesc doar legume livrate dimineața de la mica fermă proprie, aflată la doar cincizeci de kilo­metri; există și preparate din carne, dar cine comandă are posibilitatea, înainte de a se înfrupta din animal, să asculte povestea vieții lui și să îi studieze pedigriul.

Popoare și populații, sminteală și înțelepciune, război și pace, mărire și decădere, artă, religie și arhitectură, îngeri și monștri, idei briliante și rateuri de geniu, cele mai statornice erori și cele mai formidabile invenții, care din păcate nu ne-au adus fericirea.

„Monștrii există cu adevărat, dar ei sunt prea puțini ca să devină periculoși. Mai periculoși sunt oamenii normali.“ PRIMO LEVI

Cheia acestei povești – preluate de la Roald Dahl – este că nou-născutul, pe numele lui Adolf, a supraviețuit.

„Am cunoscut în lagăr oameni care ucideau alți oameni cu hărnicie și dăruire de sine, își denunțau aproapele cu altruism, conștiinciozitate și punctualitate, oameni care aplicau tortura onest și vrednic, dovedind permanent o exemplară ordine și rigoare.“ ANDRZEJ SZCZYPIORSKI, supraviețuitor din lagărul de concentrarede la Sachsenhausen

Un Hitler, un Napoleon, un Jan van Leiden, un Idi Amin, un Pol Pot nu reprezintă anormalitatea. Nu sunt excepții. Excepția sunt cei care, când situația o cere, apără demnitatea omenească împotrivindu-se consimțământului unanim.

„Obsesia mea legată de iraționalitatea modernă a prins rădăcini în timp ce scriam o carte despre secte. Se întâmpla în 2020, iar analizarea mecanicilor influenței de tip sectar în confuzia generală a acelui an mi‑a oferit o nouă înțelegere a multiplelor fațete ale dereglării de secol douăzeci și unu. După debutul noului mileniu, omenirea a asamblat un mega‑mall plin cu moduri noi și distractive de disociere: teorii marginale ale conspirației au ajuns în prim‑planul opiniei publice. Venerarea celebrităților a atins un zenit halucinant. Adulți Disney și fanatici MAGA se îmbătau criță cu nostalgie, înecându‑se în himerele trecutului. Falsele credințe apăreau în nenumărate arome, de la ciudate la războinice, dar un lucru era tot mai limpede, dincolo de orice - înțelegerea comună a realității ne alunecase printre degete.” - Amanda Montell

„Scrisă cu inteligență și autoironie, cartea de față este poate cel mai bun ghid pentru a naviga în această eră a dezinformării în masă, dar și un excelent companion care ne poate spulbera credințele false care au ajuns să ne ghideze viețile.” - Mary Roach, autoare de bestsellere New York Times

„Amanda Montell ne arată legăturile dintre limbaj, psihologie și comportamentele noastre bizare.” - Elle

„Poate cel mai bun instrument pentru oricine vrea să navigheze și să înțeleagă mai bine haosul care domnește în societatea modernă. Modalitatea prin care Montell abordează fenomenul iraționalității, devenit mainstream în ultimii ani, este plină de erudiție și de inteligență vie.” - Kirkus Review

„Confruntați cu un exces brusc de informație, biasurile cognitive fac mintea să gândească prea mult sau dimpotrivă, prea puțin, pe marginea lucrurilor greșite. Ruminăm obsesiv și neproductiv în jurul acelorași gânduri paranoide (de ce mi-a sugerat Instagram să-l urmăresc pe fostul meu șef toxic? De ce mă urăște universul?), dar trecem în viteză prin deliberări complexe ce ar merita mai multă atenție.” - Amanda Montell

Amanda Montell este o scriitoare și lingvistă cu reședința în Baltimore. Este autoarea mult apreciatelor volume Wordslut, Cultish și The Age of Magical Overthinking, în traducerea de față. Este gazda podcastului Sounds Like a Cult, iar scrierile sale au fost publicate printre altele în publicații de renume precum The New York Times, Marie Claire sau Cosmopolitan. Deține o diplomă în lingvistică obținută la NYU și poate fi urmărită pe contul de Instagram @Amanda_Montell.

Pășește în tihnă pe aleea dintre prunii și cireșii înfloriți, 

pe lângă felinarele de piatră, spre magia sălii de ceai, 

unde te așteaptă o experiență cu adevărat unică...

De la o manieră idealizată de a-l consuma până la un adevărat cult și o veritabilă artă de a trăi, cu profunde implicații spirituale, ceaiul reprezintă mai mult decât o marcă a culturii japoneze. Kakuzo Okakura, acest connoisseur privilegiat de vasta lui experiență de viață atât în Orient, cât și în Occident, te ghidează cu grație și fermitate prin istoria și sinuozitățile unei practici fermecătoare și pilduitoare pentru orice epocă: ceremonia japoneză a ceaiului. 

Plină de rafinament și înțelepciune, ceremonia ceaiului propune de fapt un stil de viață, inspirat de tradițiile taoistă și Zen, și mobilizează resursele creatoare ale celor mai talentați maeștri ai ceaiului pentru a oferi o veritabilă inițiere spirituală. Această practică, devenită filosofie și artă, ni se prezintă și azi cu aceeași forță sugestivă și același farmec artistic, îndreptându-ne sufletul către contemplarea măreției și frumuseții vieții.

„Filosofia ceaiului nu este un simplu estetism în accepțiunea obișnuită a termenului, întrucât ea exprimă, alături de etică și religie, întregul nostru punct de vedere despre om și natură. Are de-a face și cu igiena – pentru că impune curățenia. Are de-a face și cu economia – pentru că manifestă confortul inerent simplității, prin comparație cu ceea ce este complex și costisitor. 

Ține și de geometria morală – în măsura în care ne definește modul în care resimțim proporțiile Universului. 

Ceaiul reprezintă și adevăratul spirit al democrației orientale prin faptul că își face toți votanții să fie aristocrați în gusturi.“ Kakuzo Okakura

Dumitru Constantin-Dulcan este un om rar. Se spune ca Universul nu are maretii. El numai exista. Pentru ca putini ca numar si rari ca fond uman si mental sunt cei care pot sa vada cu ochii deschisi coplesitoarea minune a Creatiei. Prietenul, Omul si Savantul Dumitru Constantin-Dulcan a vazut cu ochii senini aceasta maretie unica si neasemuita a Universului si, iata, o impartaseste prin aceste carti, cu generozitatea specifica alesilor, tuturor oamenilor care vor sa o cunoasca. Prin profunzimea si coerenta adevarului din operele sale, Profesorul Dulcan si-a creat "scaunul patriarhal" al neuitarii. -- Dorel Visan

„Foarte rar mi-a fost dat să citesc o carte atât de neîndurătoare cu realitatea imediată, în același timp atât de logică și de riguroasă în demonstrații. Da, Mihai Maci n-are soluții pentru impostura generalizată din sistemul universitar românesc sau din cercetare; dar o vânează splendid și necruțător în toate cotloanele unde se ascunde și o fotografiază impecabil, arătându-i originile și semnificația socială. Da, recunoaște că nu știe cum ar trebui recuplată cultura de învățământ, nu mai speră că s-ar putea îngrădi dezastrele produse limbii române de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decât consemna declinul ireversibil al culturii înalte, dar și al satului tradițional și al «familiei tradiționale»: dar cât de magistral și, mai ales, lipsit de complezență sentimentală completează fișele sociologice ale principalelor mutații sociale și culturale din ultimele decenii! Ce-i de făcut, totuși? Atâta (și e deja mult), crede el: să privim drept în ochi dezastrul și să-i punem interogațiile esențiale: «Înainte de-a da răspunsuri, se cuvine să punem întrebările».” (Andrei Cornea)

Mergand pe algoritmul stabilit de Gerard Genette, primul con­tact al cititorului de literatura cu aceasta carte a lui Mihail Sebastian ii va pune cel putin doua probleme de relationare. Probleme de naturi diferite, dar concurente.

Pe de o parte, va fi surprins de alegerea autorului unui roman, anterior aparut, de a face un dosar al receptarii sale, in care include preponderent reactiile critice ale detractorilor, carora le raspunde, intr-o incercare stranie de a demonta varii acuzatii, mai toate ideologice.