Eseistică

O colectie de eseuri, unele inedite, in care Marta Petreu reia teme ce au preocupat-o dintotdeauna, dar abordeaza si subiecte mai putin prezente in alte scrieri ale sale.

„Să foloseşti cronica pentru a-i critica pe cei mari, a îndrepta strâmbătăţile, a cutremura guvernele, a-i face pe îngâmfaţi să-şi coboare nasul! Dar să subliniezi din când în când faptul că trăim într-o lume nespus de frumoasă, uimitor de plină de oameni fascinanţi, de întâmplări care îţi încălzesc inima, de râsete, şi că Dumnezeu este în ceruri.“ (Paul JOHNSON)

EUGÈNE IONESCO (1909-1994) s-a născut la Slatina, şi-a petrecut copilăria în Franţa, pentru a reveni în 1924 în România, unde a urmat studiile liceale şi universitare. Debutează cu poezii în revista Bilete de papagal.

„Mario Vargas Llosa, un maestru al ficţiunii, scrie despre Juan Carlos Onetti, un împătimit al visării. Cartea de faţă arată drumul către ficţiune şi demonstrează încă o dată ca o ficţiune bine scrisă întemeiază o lume, apoi ajunge să consacre o realitate.“ (Marin MĂLAICU-HONDRARI)

Studiul Estetica lui Norman Manea reprezintă prima monografie dedicată cunoscutului prozator român, exilat din 1986 la New York.

Eseul Grădina de dincolo propune o interesantă interpretare a basmului Harap Alb ca alegorie a iniţierii. Eroul parcurge un drum spiritual, de perfecţionare şi purificare, în care trece prin mai multe trepte de iniţiere – încercările la care e supus –, iar la final atinge starea de iniţiat, reprezentată de încoronarea sa şi căsătoria cu fata lui Roş Împărat.

„Impresia mea personalã este cã Freud nu este un simplu fiziolog experimentalist, ci emblema unei campanii care a avut drept scop înfruntarea mostenirii crestine. Întîmplãtor sau nu, Freud îsi lanseazã teoriile sale «revolutionare» cam în aceeasi perioadã cînd apar primele gesturi avangardiste în artã si literaturã în persoana unor autori precum Kazimir Malevici în Rusia sau Tristan Tzara (Samuel Rosenstock) în România si Franta. Avangardismul este un curent prin excelentã anticrestin, spulberînd în mod programat traditia iconicã si evanghelicã a popoarelor vizate.”

''Când i-am citit primele scrieri dedicate filmului, acum 15 ani, am înţeles că Andrei Gorzo este cel mai talentat dintre noi. Acum pot spune, fără ezitare, că e şi cel mai bun.“ (Dana DUMA)

GEORGES SOREL s- a născut la Cherbourg în 1847. A făcut studii de inginerie la Paris, dar a fost mereu preocupat de filozofie şi sociologie. În 1893, la un an după ce a demisionat din postul de inginer-şef deţinut la Perpignan, şi-a afirmat adeziunea la socialism şi marxism.

În marea tradiţie a filozofiei, Noica refuză orice lamentaţie asupra soartei culturii europene. El află un sens pentru toate avatarurile suferite de ea timp de mai bine de două milenii – acela, tocmai, de a fi ştiut să integreze toate experienţele şi, mai ales, de a fi ştiut să propună un model care a sfârşit prin a se impune lumii întregi.

Descrierea fenomenologică pe care o face acestui model sfârşeşte printr-un racursiu al istoriei continentului nostru, în care fiecare epocă e aşezată sub semnul unei categorii gramaticale.

Indiferent de deceniul, ideologia sau problematica pe care o investighează, indiferent că se ocupă de reprezentările transversale (la fixarea cărora participă operele mai multor scriitori) sau de cele individuale (care angajează doar opera unui singur autor), eseurile Sandei Cordoş trasează o hartă a literaturii române postbelice, evidenţiind ideologii literare şi reprezentări comunitare acute şi de neignorat, şi dau seama, astfel, de forţa de reprezentare a literaturii, ca şi de puterea de seducţie a lumii asupra căreia se exercită, cu atât mai seducatoare (într-o ecuaţie proprie artei) cu cât este mai primejdioasă.

MICHEL ONFRAY (n. 1959), filozof şi eseist francez, profesor de filozofie, autor a peste cincizeci de volume, traduse în douăzeci şi cinci de ţări. Între 1983 şi 2002 a predat filozofia la un liceu catolic din Caen (Normandia).

Preocupat de arta şi puterea ei de fascinaţie, N. Steinhardt caută forme artistice în literatură, dar şi în teatru sau în viaţa de zi cu zi.

In aceasta colectie de eseuri despre literatura si despre el insusi, Orhan Pamuk ne arata cum se alcatuiesc cele doua lumi – a scrisului si a cititului – si cum ajung ele sa se uneasca.

„Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi.'' (Constantin NOICA)

S-ar putea ca evenimentele surprinse aici să fie niște preludii pentru noi tragedii sau poate pentru noi izbînzi. Dar s-ar putea să fie cu totul date uitării, ca și multe lucruri pe care nu le băgăm în seamă, dar de care uneori depinde viața noastră.

"Cartea include dezbaterile pe care le-am avut cu oameni ai şcolii în anii 2009 şi 2010 şi exprimă pariul meu educaţional, pentru care am primit în octombrie 2009 Premiul LYKEION al Alianţei Colegiilor Centenare." (Solomon Marcus)

Acest elogiu al eroului şi al eroismului personal propune o analiză epistemologică ce reface traseul iniţiatic al eroului din orice timp.

„Din datoria de a trăi şi a muri pentru adevărul nostru nu văd cum am putea deduce dreptul de a constrânge şi pe semenii noştri de a trăi şi de a muri pentru adevărul nostru. Şi din datoria de a ferici pe semenii noştri nu se vede cum am putea deduce dreptul de a-i ferici, impotriva voinţei lor, cu adevărul nostru." (Lucian BLAGA)

„Corpul meu este o gloabă; sunt prizonier într-o gangă de cărnuri şi oase. Mă lupt ca să merg, ca să vorbesc, ca să scriu, ca să îmi mişc muşchii care mă rănesc în fiecare moment….Nu mai sunt decât un om instabil care meditează la nesfârşit, şi dacă am iubit cândva acest corp, acum îl detest. De acum înainte, el şi cu mine coabităm, şi el este cel care are ultimul cuvânt în toate. Nu m-am împăcat cu această idee decât constrâns.”

Structurată în patru părţi: eseuri, evocări, schiţe şi convorbiri, noua apariţie editorială aşteaptă acelaşi cititor instruit şi rafinat, iubitor de surpriză a gândirii şi de măiestrie artistică, cititor de care s-a bucurat întotdeauna scrisul subtil al lui C.D. Zeletin.

Tonul sarcastic şi ironia muşcătoare fac ca tuşele groase în care scriitorul italian infăţişează o realitate sau alta să scoată în evidenţă tocmai acele detalii stânjenitoare şi sâcâitoare, pe care, dintr-o prea mare obişnuinţă cu ele, nici măcar nu le mai băgăm în seamă.

Morala este simpla: cu totii ajungem sa avem datorii la un moment dat, dar sa faci asta fara metoda si fara stil e o blasfemie! Asa ca, in loc sa ne chinuim sa scapam de ele, mai bine am invata cum sa le facem "ca la carte".

Analiza operelor la şcoală nu ar mai trebui să aibă ca scop ilustrarea conceptelor (tocmai introduse de cutare ori cutare lingvist, cutare ori cutare teoretician al literaturii) şi să ne prezinte astfel textele ca o concretizare a limbii şi a discursului. Datoria sa ar fi de a ne face să accedem la sensul lor – căci se pretinde că acesta ne conduce, la rândul lui, spre o cunoaştere a umanului care îi interesează pe toţi. După cum am spus, această idee nu îi e străină unei părţi importante a lumii profesorale, dar ar trebui să se treacă de la idei la acţiune.

RAZBOIUL TIMPURILOR

Paginile Apelului către lichele au fost scrise pe fundalul unei drame istorice. Ele sunt febrile pentru că au fost puse pe hârtie sub febra urgenţei de a evacua trecutul şi sub teama că ar putea să ni se întâmple ceea ce între timp ni s-a întâmplat. Din acest punct de vedere volumul Apel către lichele este documentul unei societăţi învinse şi, confruntat cu ceea ce a urmat şi cu momentul în care ne aflăm, un document al triumfului lichelelor.

In prezentul volum, Nina Munteanu aduna anecdote, observatiisi sfaturi desprinse din experienta ei personala de scriitoare, furnizandu-le celor decisi sa urmeze o cariera scriitoriceasca intregul instrumentar necesar reusitei: exercitii si ponturi, sugestii si pasi de urmat in parcurgerea drumului de la scrierea unui text narativ si pana la publicarea propriu-zisa.

Excelenta cunoscatoare a traseelor lor literare, biografice si ideologice, autoarea examineaza fara menajamente modul in care acestia isi contrafac, de la caz la caz, imaginea pentru posteritate, culpele pe care le eufemizeaza sau le trec, pur si simplu, sub tacere, eroizarile si edulcorarile de tot felul.

Volumul reface istoria decaderii si a liberalizarii criticii postbelice, prin stabilirea liniilor de forta ale relatiei dintre literatura si ideologie.

O fascinantă istorie a căsătoriei din dragoste.