Eseistică

Cât vezi cu ochii este o culegere de studii de semiotică a vizualului.

Destinată celor interesaţi de domeniu, mai ales studenţilor, urmăreşte să demonstreze că ochiul, şi creatorul de artefacte vizuale, construieşte imaginile, oricât de simple ar părea unele dintre acestea.

O retorică a vizualului poate revela multe frumuseţi discrete ale lumilor în care ne mişcăm; înţelese, ele ne fac mai bogaţi.

Viaţa e mai mult decât scrisul, îmi spun asta practic în fiecare zi, dar, îmi spun şi asta, eu nu pot percepe viaţa decât prin scris, e diformitatea, monstruozitatea mea. De-asta nu pot renunţa la literatură, cum am vrut de-atâtea ori. Leapădă-ţi pielea, e cel mai greu organ al corpului tău, nu vezi cât te gârboveşte? Fără piele ai fi mult mai dezinvolt şi mai fericit, poate-ai putea chiar să zbori.

Da, dar fără piele n-aş putea trăi.

 

 

Solidaritatea înseamnă să rămâi în mijlocul conflictelor care nu pot fi mereu rezolvate - să rămâi, cu alte cuvinte, cu ceea ce este de nerezolvat, să continui lupta împotriva formelor de putere - capitalistă, rasistă, patriarhală, transfobă - care ne neagă viețile și libertățile fundamentale, care ne-ar răpi, dintr-o singură mișcare, limbajul, dorința și capacitatea de a respira și de a ne mișca liber. Chiar dacă nu ne putem depăși diferențele, le putem duce cu noi, certându-ne în timp ce construim o solidaritate pentru viitor – fiindcă una dintre cele mai urgente sarcini este să identificăm și să amplificăm forța coalițiilor capabile să garanteze libertățile și egalitatea fără de care nicio democrație viitoare nu poate fi demnă de acest nume. - Judith Butler

Această carte este mult mai mult decât un ghid despre cum să amesteci băuturi; este o incursiune profundă în istoria, cultura și arta care definesc fiecare sorbitură, transformând actul de a bea într-o experiență profundă și informată.

Jane Peyton, scriitoare premiată și expertă recunoscută în băuturi alcoolice – prima Pommelier acreditată din Marea Britanie și autoare a succeselor Filosofia Ginului și Filosofia Berii – vă ghidează într-o explorare captivantă. Aflați cum cocktailurile au evoluat de la elixiruri medicinale antice la simboluri de eleganță și rebeliune. De la influența distilării asupra civilizațiilor timpurii la rolul lor în abolirea Prohibiției americane și glamorizarea lor pe marile ecrane de la Hollywood, fiecare capitol dezvăluie fațete surprinzătoare ale acestor băuturi.

Cartea abordează teme variate și captivante:

• Originile misterioase: Cine a inventat cuvântul „cocktail” și cum a evoluat arta distilării?
• Mari personalități ale mixologiei: De la „Profesorul” Jerry Thomas la Harry Craddock, Harry MacElhone și Dale DeGroff, cunoașteți geniile din spatele artei băuturilor mixte.
• Impactul cultural și social: Descoperiți cum Prohibiția, femeile flapper și epoca Tiki au modelat gusturile și obiceiurile unei națiuni.
• Iconuri cinematografice: Cum au devenit Martini-ul lui James Bond și Cosmopolitan-ul din „Sex and the City” simboluri culturale definitorii.
• Glosar detaliat și rețete clasice: Un instrument esențial pentru a înțelege terminologia și a vă inspira propriile creații.

Filosofia Cocktailurilor este o invitație la a privi dincolo de lichidul din pahar, la a înțelege ritualul, inovația și povestea ce se ascund în spatele fiecărui cocktail. O lectură obligatorie pentru oricine dorește să aprofundeze arta și istoria uneia dintre cele mai rafinate forme de expresie a culturii noastre.

Care este, de fapt, relația dintre artă și psihanaliză?

Cu ce instrumente psihanalitice putem înțelege o operă de artă – și cum ne ajută arta, la rândul ei, să ne descifrăm propriul inconștient? În Psihonauții – Psihanaliza artei, Sînziana Ravini ne poartă într-o aventură intelectuală plină de farmec, umor și profunzime, prin 12 capitole ce corespund unor etape și tendințe majore ale esteticii contemporane – din artele vizuale, literatură, film și filosofie. De la mitul lui Oedip la The Matrix, de la Duchamp și Lee Lozano la Martin Margiela, Pierre Huyghe și Marina Abramović, cartea trasează o hartă a inconștientului artistic modern și arată cum acesta este influențat de noile tehnologii, inclusiv de inteligența artificială.

Îmbinând analiza psihanalitică, reflecția filosofică și întâmplări personale memorabile, Ravini scrie cu o libertate rară, transformând teoria într-o formă de literatură vie. Cu pasiunea unui „psihonaut” al ideilor, coboară în abisurile creației, punând în dialog Freud, Lacan, Blaga, Baudrillard, Žižek, Chantal Mouffe, Badiou și Bell Hooks cu miturile moderne și imaginile culturii pop. Filosofia devine aici busolă, arta – teren de explorare, iar psihanaliza – cheia secretă care deschide porțile inconștientului.

Revenirea în țară a Sinzienei Ravini – doctor în filosofie la Heidelberg, conferențiar la Universitatea Sorbona 1, unde a predat estetica, filosofia artei  moderne, psihanalistă de orientare lacaniană, autor de beletristică și eseuri – mă bucură în mod deosebit. Cultura română va putea beneficia de experiențele sale academice și artistice pentru a se diversifica și aprofunda. 
Vasile Dem. Zamfirescu

Arta este cea care ne permite să explorăm vestigiile unei amintiri personale sau colective, să tragem cu ochiul la coșurile de gunoi ale societății, să ne liniștim sau să reactivăm rănile uitate, să ne stârnim fanteziile, temerile și dorințele și să ne conducă pe căi pe care nu ni le‑am fi imaginat vreodată. Arta nu oferă un leac, dar ne poate aduce împăcare cu natura traumatizantă a experienței umane. - Autoarea

Sinziana Ravini a publicat, între altele, teza de doctorat Goethes Schöpfungsmythen (Peter Lang Verlag, 2008), romanul La diagonale du désir (Éditions Stock, 2018) și Les Psychonautes (Presses Universitaires Françaises, 2022). Lucrările sale explorează relația dintre artă, dorință și inconștient, la intersecția dintre filosofie, estetică și psihanaliză. Sinziana Ravini este conferențiar la UNARTE.

Europa natală nu este doar o rememorare a trecutului, ci o încercare de a înțelege mecanismele prin care istoria modelează conștiința individuală. În acest sens, volumul depășește limitele autobiografiei tradiționale și se apropie de o formă de auto-analiză culturală. Experiența personală devine un instrument de interpretare a unei realități istorice mai largi, iar biografia se transformă într-un spațiu de intersecție între individual și colectiv. Relevanța actuală a volumului este evidentă. Într-o epocă în care Europa se confruntă din nou cu tensiuni identitare și politice, reflecțiile lui Miłosz oferă un cadru de interpretare care privilegiază complexitatea și evită simplificările. Europa apare aici nu ca un dat stabil, ci ca un proces în continuă transformare. Pentru cititorul român, această carte poate funcționa și ca o formă de auto-reflecție indirectă. Experiențele descrise de Miłosz nu coincid în totalitate cu cele ale spațiului românesc, dar există suficiente puncte de contact pentru a permite o recunoaștere. Tocmai această combinație de familiar și alteritate conferă textului o forță particulară. - Constantin Geambașu

Cine suntem și încotro ne îndreptăm? Volumul Neumanna. În gură de șarpe ar putea fi așezat sub semnul speculației continue, al unui prezent care nu oferă decât ipoteze de lucru asupra viitorului. Și totuși, istoria umanității, cu toate bunele ei intenții, în toate sferele, fie că e vorba de științe sau de religie, de drepturile omului sau de tehnologie, ne-a pus și la grele încercări, venind ulterior cu o îndreptare. Cu bine-cunoscutul său stil direct și incisiv, Cristian Tudor Popescu ne oferă o carte alcătuită dintr-o sumă de texte care conturează imaginea lumii contemporane și a mecanismelor care o guvernează.

„Eseurile Optzeci și nouă de cuvinte și Praga, poem ce dispare ar putea fi privite, alături de Literatura și națiunile mici și mai ales de Un Occident răpit, ca o tetralogie despre destinul țărilor și culturilor din centrul și estul Europei. Cu gravitate, demnitate și melancolie, Milan Kundera se analizează pe sine ca reprezentant al destinului tragic al acestei regiuni vaste, din care au pornit multe dintre avangardele, mai vechi sau mai noi, ale culturii occidentale, dar care continuă să rămână captivă între două mari presiuni hegemonice ce-o amenință, din direcții diferite, cu dispariția sau cel puțin cu mutismul, prin ocupare de o parte, prin ignorare, de cealaltă. La fel ca întotdeauna, soarta întregii Europe se joacă în Estul acesteia. Expulzat, ca atâția alți creatori est-europeni de literatură, din idiomul în care creează, Kundera s-a trezit dependent de traducerile care, uneori, îl trădau.“ — BOGDAN GHIU

„Împreună, aceste două eseuri alcătuiesc un fel de retrospectivă, distilând filozofia lui Kundera și viziunea sa asupra istoriei Europei în fraze de o limpezime tăioasă.“ — Financial Times

 

O parte dintre studiile publicate în volumul de față au făcut obiectul unor prezentări în cadrul conferinței care a purtat același titlu (Identități, ideologii și politici în Orientul Mijlociu, Mediterana și Asia de Sud), organizată, în 2024, la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, de către Centrul de Studii asupra Orientului Mijlociu și a Mediteranei (structură de cercetare din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie) și Middle East Political and Economic Institute, think-tank din București specializat în problematicile Orientului Mijlociu. Analizele din această carte acoperă subiecte variate, de la hermeneutică coranică la fenomenul islamismului contemporan, și se referă la aspecte sociopolitice, economice, securitare din diferite zone geografice, pornind din Mediterana de Nord (Franța) și de Sud (Maghreb), trecând prin Balcani, Egipt, Orientul Apropiat și Mijlociu, până în Afganistan. Ele se doresc a fi o modestă contribuție autohtonă în domeniul Middle Eastern Studies, dar sunt rezultatul unei autentice pasiuni științifice a fiecăruia dintre autori (unii abia ieșiți de pe băncile universității - sau chiar aflați încă acolo) pentru câmpul său de cercetare.

Marius Lazăr

În volumul de față se cuvin remarcate un sistem de gândire profund coerent și o metodă de interpretare hermeneutică perfect adaptată obiectului în studiu. Temele puse în discuție, teme majore ale gândirii universale, sunt regândite, reproblematizate cu ajutorul unui instrumentar filosofic de certă originalitate. Aproape toate sunt subsumate raportului – invizibil în sine – între viață și moarte, modurilor în care viața manifestă un ascendent asupra morții, sfidând-o în chiar rațiunea ei de a (nu) fi. Dacă moartea ia vieții ultimul cuvânt, acest ultim poate fi însă cel mai relevant, cel mai răsunător, deși deja aproape stins. Este cuvântul vieții de la sfârșit care trage concluzia, semnează despărțirea. Dar este totodată cuvântul tăcut, neștiut, al morții de la început. Același cuvânt și totuși spus altfel, din perspectivele diferite ale posibilității originare și a celei finale.

Este de fapt, în esență, tema dominantă ce traversează captivantele studii de thanatologie filosofică ale lui Horia Vicențiu Pătrașcu, alcătuind o carte ca o casă cu toate ferestrele deschise. Doar în aparență toate, căci pe una dintre ele trebuie să o deschidem noi, privind cât mai departe și mai adânc cu un ochi filosofic întrebător: ceea ce se vede din înaltul ferestrei morții este cu adevărat viața unui a fi care rămâne să fie, darul în sfârșit posibil al nemuririi? Nu e vorba de greu credibila valență soterio-logică a filosofiei, ci de acea luminoasă „privire transfiguratoare” în așteptarea neașteptatului, a vieții ce privește filosofia. Atunci, în acea clipă kairotică, bine-cuvântată, filosofia, la rândul ei, poate privi a-fi-ul vieții – fiindul viu, neprecogitabil, al unei veșnice donații – „în lumina stelelor de pe cer sau în acea cumpănă ce ne-a brăzdat viața”.

Dorin Ștefănescu

Studiile de thanatologie filosofică ale lui Horia V. Pătrașcu reușesc performanța să fie, în același timp, pătrunzătoare și sclipitoare, tulburătoare și dătătoare de speranță, elegante și tonifiante. Pătrașcu scrie cu precizie și gândește cu dezinvoltură, iar erudiția lui e debordantă la limita perplexității: de la Platon și Sfinții Părinți, prin Albrecht Dürer și Desiderius Erasmus, până la Martin Heidegger și Gershom Scholem nimic nu pare să-i fi scăpat. Cum să devii nemuritor se citește nu doar cu mare placere, dar și cu mult folos. Cartea te poate face, dacă nu nemuritor, ceva mai bine pregătit să-ți accepți condiția precară și muritoare.

Costică Brădățan

Prefață de Andrei Pleșu

„Cartea lui C.S.Lewis nu e, nici pe departe, o pledoarie pentru îndoială. Ea ne dă doar dreptul de a nu confunda credința cu «știința», de a prefera drumul aventuros și complicat spre Dumnezeu «instalării» mieroase, birocratice, în bunăvoința Lui. Poți avea, desigur, și șansa unei iluminări salvatoare, poți fi, eventual, un beneficiar al Harului, astfel încât, prin lucrarea Lui, să te dizolvi în lumina primitoare a Creatorului. Dar asta nu înseamnă că dacă te lovești și de întuneric, de întrebări, de nesiguranță ești evacuat – necreștinește! – din efortul accidentat al Căii. Ba poate că abia atunci, asemenea lui Iov, provoci reacția limpezitoare a lui Dumnezeu.“ — ANDREI PLEȘU

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

În top 10 al celor mai bune 100 de cărți din secolul XX – National Review

Modernitatea a subminat prestigiul și statutul obiectiv al virtuților și al moralei, creând ceea ce C.S. Lewis numește „oameni fără piept“, oameni lipsiți de sălașul simbolic al curajului, onoarei și responsabilității. Cartea reunește trei conferințe susținute de autor în februarie 1943, la Universitatea din Durham, în plin război mondial. Pentru a dovedi că raportarea la o normă absolută și morala constituie fapte obiective, definitorii și universale pentru om, C.S. Lewis invocă mari nume ale gândirii grecești, romane, iudaice și creștine, precum Platon, Aristotel, Augustin, Toma d’Aquino, alături de maeștri ai gândirii orientale, Confucius sau înțelepții hinduși. Cartea se înscrie în rândul celor mai clarvăzătoare critici ale omului modern și postmodern. Obișnuit să considere adevărul și dreptatea niște chestiuni subiective, interpretabile, omul actual și-a pierdut criteriul essential care poate să-i confere rezistență în fața tiraniei și totalitarismului.

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“ — ANDREI PLEȘU

Volumul “Pe:trecere” este o culegere de texte scurte și moderne, scrise de Ruxandra Donose mai întâi în cadrul proiectului lansat pe Facebook, “Ficțiuni reale”, apoi continuate pe cont propriu într-o ramificare tematică surprinzătoare potrivită cu existența scriitoarei care călătorește, cântă, meditează, analizează lumea și, pentru că viețuiește în afara țării, alchimizează dorul de casă în forme de artă surprinzătoare.

Cele cinci capitole ale cărții sunt însoțite de desene create special de marele artist Gigi Căciuleanu, un maestru al dansului, al coregrafiei, al poeziei și al desenului, cartea căpătând astfel, și la propriu, și la figurat, culori noi.

“A trasa linii, pe hârtie, în spațiul real sau virtual, a cânta, a dansa… Este o ACEEAȘI lume a liniilor: curbe, frânte sau drepte, ondulate, întortocheate…
Litera și vorba, vocea și mișcarea sunt înșiruiri, construcții de linii: Desene. Poeme. Note pe partituri muzicale. Scrisori.
Precum meandrele unui fluviu, valurile mărilor, dansul norilor sau orbitele cosmice, drumurile noastre sunt și ele linii. Prin viață, în minte, în suflet… Care pot revela tot atâtea adevăruri pe câte lucruri tăinuiesc. Aceste ascunzișuri à double sens sunt metaforele. Care formează și prețiosul material al viselor” Gigi Căciuleanu

“Vocea Ruxandrei Donose locuiește în text cu amestecul de fervoare și vibrantă delicatețe cu care ia în stăpânire o scenă. Scrierile ei sunt stampe japoneze, tablouri care surprind arhitectura umană în devenire, în spasm, în zbucium, pe o scară din casa copilăriei, la volan, într-un album de fotografii, la telefon, sub reflectoare, în interioare tapetate cu intensități emoționale, pe scenă. O trecere între atunci și acum, între amintire și proiecție, între identități care se perindă nevralgic și, în același timp, muzical. Ruxandra Donose se scrie pe sine dincolo de granițele Divei, cu ochiul inundat de sunet și urechea invadată de culoare. Richard Strauss și Nietzsche, Aznavour și Lady Vengeance, Puccini și starea de acasă, „labirintul însuși”, anarhia verilor cotropite de iasomie și un Siegfried dependent de întunericul care-i înfășoară iubita, „ca un boa de pene negre”. Toate acestea se țes vizual în ilustrația semnată Gigi Căciuleanu, care fuzionează cu mozaicul de povești, de momente din care se recompune viața, între familiaritate și excepțional, în pe-trecere” Ioana Bâldea Constantinescu

Ruxandra Donose este născută la București, într-o familie de muzicieni. Mama, Maria Donose, a fost profesoară de teoria muzicii, iar tatăl, Vasile Donose, compozitor și muzicolog celebru, autor de cărți în domeniul esteticii muzicale.

A studiat pianul de la vârsta de șase ani și a absolvit liceul de muzică “George Enescu” la secția pian. A decis, totuși, să nu devină pianistă, ci s-a lăsat revendicată de arta cântului și de aptitudinile sale vocale unice. A absolvit  Universitatea Națională de Muzică din București la secția canto și a început, de foarte tânără, o carieră muzicală de mare succes, devenind una dintre cele mai cunoscute și apreciate mezzosoprane din întreaga lume.

Ruxandra Donose a cucerit publicul tuturor marilor teatre de operă și critica de specialitate, evoluând pe scenele lirice cele mai însemnate, de la Opera de Stat din Viena și Covent Garden, până la Metropolitan Opera din New York sau teatrele din Tokyo și Beijing. Cu o carieră marcată de o versatilitate rară, artista a evoluat cu eleganță firească de la puritatea stilului belcanto și profunzimea partiturilor mozartiene către universul dramatic wagnerian sau cel al creației contemporane, fiind mereu apreciată pentru culoarea specială a vocii, omogenitatea registrelor, eleganța frazării, precum și pentru expresivitatea scenică remarcabilă. Având un repertoriu vast, ce cuprinde peste 80 de roluri de operă, și o discografie impresionantă, Ruxandra Donose a fost recompensată cu premii prestigioase precum Echo Klassik sau o nominalizare la premiile Grammy pentru Stabat Mater de Dvořák (apărut la Deutsche Grammophon). Recunoașterea sa internațională este în permanență dublată de o legătură profundă cu rădăcinile sale, fiind distinsă de Statul Român cu ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, laureată cu Premiul pentru Cultură „Constantin Brâncoveanu” și celebrată ca un veritabil ambasador al culturii române peste hotare.

Biografia sa solistică strălucită este însoțită de o profundă și remarcabilă activitate intelectuală și academică. Ruxandra Donose este profesor universitar doctor și profesor de onoare la Universitatea „Anton Bruckner” din Linz, Austria, vorbește cursiv șase limbi și își urmează pasiunea pentru scris în trei dintre ele. Este căsătorită și are doi copii, Anna și Max, care îi urmează destinul artistic, amândoi îmbrățișând diverse specialități muzicale.

La un sfert de secol de la debutul in volum cu „Adevar si democratie” (Editura Paideia, Bucuresti, 2001), Lucian Sarbu revine cu o noua culegere de eseuri scrise la fel de limpede, critic, argumentat, pe un ton adesea colocvial.

Precum stiu multi dintre cititorii sai, dat fiind ca este foarte activ pe retelele sociale, Lucian Sarbu are o viziune de stanga nu doar politica, ci si filozofic-existentiala. Daca in cartea de debut aceasta era doar schitata in reflectiile legate de educatia adultilor, axata pe distinctia dintre opresori si oprimati, sau in criticile punctuale la adresa neoliberalismului, in Perspectiva inversa ea este devoalata fara inhibitii, cu aplomb, ba chiar si cu o anumita radicalitate sustinuta insa de argumente din diverse domenii: filozofie, economie, psihologie, istorie. Leonid Dragomir

Daca ar fi sa aleg un singur titlu din Perspectiva inversa, o carte care, in paranteza fie spus, ofera cititorului avantajul stilului direct si al argumentarii limpezi, acesta ar fi cu siguranta cel care mi-a dat si cel mai mult de gandit dupa parcurgerea lui: Ciclurile de 40 de ani ale istoriei Romaniei. Tema ciclurilor nu e noua; s-a ocupat de ea si Kondratiev, dar aplicata asupra istoriei nationale tema devine cu atat mai captivanta, iar ciclurile de 40‒45 de ani din istoria noastra recenta sunt usor de conturat dupa ce Lucian Sarbu le arata trasaturile comune, tendintele de fundal, vectorii de suprafata care le modeleaza, modul in care adoptam si apoi abandonam cate un hegemon de conjunctura. Cristian Dogaru

„În paginile pe care le adună aici PS Mihai Frățilă se află un aliaj, special și vizionar, de limpezime, credință și lumină. Ivit din mijlocul unei lumi tulburate, textul posedă claritatea privirii ce duce spre un alt cer. Lectura acestei cărți este o poartă ce ni se deschide: frazele ei ne conduc pașii spre un prag al intensității discrete. Umanul și divinul se întâlnesc, sub semnul înțelepciunii și al speranței.“ — IOAN STANOMIR

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția? Despre întâietatea onestității vizavi de capacitatea (interesată!) de a seduce, despre încântarea de sine – inamicul principal al mărturiei creștine –, dar și despre alegeri care nu se vor irosi încerc să vă întrețin în paginile acestei cărți.“ — MIHAI FRĂŢILĂ

MIHAI FRĂȚILĂ, episcop greco‑catolic de București, s‑a născut la Alba Iulia în 1970. A studiat teologia la Roma, ca bursier al Colegiului Pontifical Pio Romeno, singura instituție românească din Cetatea Eternă aflată sub patronajul Vaticanului, și la Paris. Între anii 2005 și 2007 a fost rector al acestui așezământ. A scris eseuri în care a aprofundat relația dintre speranța creștină și sfâșierile sufletești ale omului contemporan: Dumnezeu este acolo unde dorește să te întâlnească. Simplitatea în fragmente (2005), Lumina este un dar al Cerului. Privind viața prin ochii lui Dumnezeu (2007), „Cu o singură gură şi o singură inimă“. Liturghia altfel (2007), Curajul de‑a improviza. Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieții (2014), Rigoarea speranței (2015), Paștele memorabil. Cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o ușă se închide (2020). La Humanitas a publicat: Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării (2016), Există o zare. Despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct (2019), De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți. Un jurnal din vremea pandemiei (2021), Aventura dez‑amăgirilor. Despre risipa lui Dumnezeu (2023) și a contribuit la volumele colective Ce vrăji a mai făcut pisica mea (2023), Ce pozne‑a mai făcut cățelul meu (2024), Scrisori pentru cititorii din 2125. Un epistolar pe mai multe voci (2025).

„Dăm de proști la tot pasul: în familie, la birou, pe stradă, la piață, în trafic, printre prieteni și colegi, în instituții, partide,biserici și asociații. Ne amuză, ne enervează, ne plictisesc, ne deprimă, iar uneori sînt chiar chitiți să ne facă rău. Ce ne facem, așadar, cu atîția proști? Cum facem să nu ne strice cheful de viață, să nu ne contamineze, să nu ne prindă în capcana prostiei lor? Și cum evităm capcanele prostului interior care sălășluiește în fiecare dintre noi?” - Theodor Paleologu

O carte care oferă nu doar posibile răspunsuri, ci și context pentru aceste întrebări, pornind de la rădăcinile prostiei și trecînd prin soluțiile cîtorva minți strălucite sau curente de gîndire de-a lungul istoriei – de la Socrate la cinici, stoici sau creștini și pînă la Erasmus, Voltaire, Caragiale, Flaubert sau... Paleologu însuși.

Theodor Paleologu, fost elev al École Normale Supérieure și doctor în filosofie politică, predă în prezent la Casa Paleologu.

THEODOR PALEOLOGU, fost elev al École Normale Supérieure, doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris) și al Universității Ludwig-Maximilian (München), cercetător postdoctoral la Notre Dame și Harvard, a predat la Bard College Berlin, a fost ambasador la Copenhaga și ministru al Culturii, iar în prezent predă la Casa Paleologu. La Editura Trei, a mai publicat Patologiile puterii și Cine mai oprește Apocalipsa? (ambele în 2025).

Cartea aceasta se apleacă asupra unor dezbateri care obsedează în prezent societatea: teoria genului, drepturile animalelor și eutanasia. Ele au dat contur unor noi forme de activism, iar disciplinele care le abordează – studiile de gen (gender studies), studiile despre „emanciparea animalelor“ (animal studies), respectiv bioetica – s-au impus deja în mediul academic occidental. Totuși, când citim textele fondatorilor acestor discipline (John Money, Judith Butler, Peter Singer, Donna Haraway și alții), ne dăm seama că, dincolo de bunele lor intenții declarate, se desprind consecințe absurde, dacă nu chiar abominabile.

Jean-François Braunstein a parcurs miile de pagini ale acestor gânditori atât de influenți azi și le-a analizat ideile, contradicțiile, experiențele personale. A găsit în noile teorii aceeași eroare fundamentală: dorința de a șterge toate granițele – dintre sexe, dintre animale și oameni, dintre vii și morți. Concluzia e, dimpotrivă, un apel la confruntarea cu aceste granițe, care sunt parte din identitatea noastră și ne conferă substanță: să nu dăm uitării umanitatea de dragul unei filozofii care a luat-o razna!

„Un eseu de neratat, care arată că, dincolo de scopurile nobile pe care le afișează, teoriile abstracte contemporane au consecințe terifiante.“ — Le Figaro

„O carte aprigă și cu mult haz, totodată solidă și bine argumentată, despre excesele filozofice cu atât mai îngrijorătoare cu cât par să fie pavate cu cele mai bune intenții. O surpriză excelentă.“ — Atlantico

„În paginile care urmează, povestesc unele momente pe care le-am trăit, istorii care mi-au fost spuse, cugetări din vremea când parcurgeam o anume etapă a râului din viața mea“, declară Paulo Coelho în deschiderea volumului de față, o antologie de cronici din perioada 1998-2005 scrise inteligent, cu pasiune și umor, cuprinzând anecdote personale, parabole și reflecții despre literatură, istorie, dificila artă a iubirii și a scrisului: teme eterne și universale, înfățișate prin cuvintele unui scriitor unic, care se simte chemat să aducă mărturie despre adevărul și frumusețea lumii.

Fii ca râul care curge reprezintă șapte ani de călătorii, întâlniri și lecturi, fiecare aducând o nouă nuanță în tabloul complex al vieții. Coelho își reconstituie drumul parcurs, oferindu-ne o distilare prețioasă a filozofiei sale: aceea a unei ființe care își acceptă și îmbrățișează existența, văzută ca un flux mereu schimbător, uneori limpede și lin, alteori iute și tulbure, dar mereu de neoprit. Consemnându-și în stilul său inimitabil gândurile despre spiritualitate, iubire și destin, Coelho își invită fiecare cititor să pornească într-o călătorie personală.

Nu aș ști să rezum pe scurt temele acestor eseuri; și, dacă aș fi știut, probabil că nu aș fi simțit nevoia să le scriu. Majoritatea lor se referă nu la chestiuni eterne, ci la cele vremelnice, dar care – îmi place să cred – sunt importante. Multe dintre reflecțiile mele pun în lumină ambiguitățile faptelor și acțiunilor omenești, incertitudinea alegerilor și obscuritatea judecăților. Din această pricină, ele nu se pot împăca cu gândirea fundamentalistă, adică (într-unul dintre sensurile cuvântului) cu fericita credință că adeptul se află întotdeauna pe un teren solid, de unde poate striga lozinci entuziaste și condamnări, și niciodată pe un teren alunecos, instabil sau mlăștinos. Înțeles astfel, fundamentalismul este o trăsătură firească atât a minților tinere, cât și a celor senile; ambele se întâlnesc în această predispoziție.

Așa cum obișnuiesc adesea, pun la îndoială valoarea sau durabilitatea diverselor clasificări și scheme învățate la școală, care se dovedesc ulterior ineficace sau inhibitoare pentru înțelegere. Deviza mea este: atunci când lucrurile par clare și ușor de înțeles, trebuie să semănăm o confuzie vindecătoare și să acoperim acea claritate aparentă cu umbra incertitudinii. Știu că este o activitate enervantă. (Leszek Kołakowski)

Leszek Kołakowski (1927-2009), unul dintre cei mai proeminenți intelectuali ai timpurilor noastre, poate cel mai de seamă filozof din spațiul central-european, ocupă un loc distinct în cadrul școlii poloneze de filozofie, care s-a impus în secolul XX cu câteva nume de rezonanță europeană: Roman Ingarden, Innocenty M. Bocheński, Władysław Tatarkiewicz, Tadeusz Kotarbiński etc. Născut în anul 1927, la Radom, în Polonia, a manifestat încă de tânăr un interes deosebit față de carte. A studiat filozofia la Universitatea din Lódź. Va deveni profesor de filozofie la Universitatea din Varșovia, până în anul 1968, când, în urma tendițelor de revizuire a filozofiei marxiste în spirit umanist și a mișcării naționaliste, îndreptate împotriva evreilor, coordonate de activiștii de partid de la vârf, a trebuit să părăsească țara și să emigreze. Ca specialist cu temeinică pregătire a găsit repede de lucru în universități de renume în Europa (Oxford) și Statele Unite (Berkeley, Chicago). În limba română au mai apărut: Principalele curente ale marxismului, 3 vol. (editura Curtea Veche), Prezența mitului (editura Curtea Veche), Este Dumnezeu fericit? (editura Curtea Veche). La editura Ratio et Revelatio a mai apărut volumul Conferințe mici pe teme mari (2024).

„Adevăratul pionier al civilizației nu este ziarul, nici religia, nici calea ferată, ci Whisky-ul!” – Mark Twain

Dincolo de savoarea sa complexă, whisky-ul este o oglindă a istoriei umane, o artă a răbdării și o celebrare a ingeniozității. Alăturați-vă lui Billy Abbott într-o călătorie fascinantă prin istoria culturală a acestei băuturi legendare.

„Filosofia Whisky-ului” completează prestigioasa colecție Filosofia… a Editurii Cetatea de Scaun, aducând în prim-plan o istorie bogată și controversată, de la distilerii ilicite la exporturi globale. De-a lungul veacurilor, scriitori de calibru precum Robert Burns, James Joyce și Haruki Murakami au meditat asupra sa, iar dezbaterile în jurul whisky-ului sunt aprinse, de la modul în care ar trebui pronunțat cuvântul, până la complexitatea procesului de creație.

Un ingredient esențial în cocktailurile clasice, whisky-ul se află în inima a diverse culturi din întreaga lume. Descoperiți tradițiile consacrate din Scoția și Irlanda, dar și inovațiile recente, precum distileria Mackmyra din Suedia, deschisă în 1999, sau recordurile stabilite de Karuizawa din Japonia și Kavalan din Taiwan, care a plasat whisky-ul taiwanez pe harta mondială.

Billy Abbott vă va familiariza cu cele patru ingrediente cheie – cerealele, lemnul, drojdia și timpul – și vă va învăța cum să degustați whisky-ul ca un profesionist, de la alegerea paharului potrivit la prepararea cocktailurilor. O carte dedicată tuturor celor care doresc să devină parte a familiei internaționale a iubitorilor de whisky.

Ce vei descoperi în paginile cărții (din Cuprins):

• Istoria „terciului dubios”: O incursiune amuzantă și educativă în originile nesperate ale whisky-ului.
• Turul Mondial al Whisky-ului: De la tradițiile din Scoția și Irlanda la inovațiile din Japonia și Taiwan – o explorare a culturilor și tradițiilor de distilare.
• Arta de a degusta: Sfaturi practice despre cum să apreciezi pe deplin complexitatea și nuanțele unui dram.
• Cele 4 elemente esențiale: Înțelege rolul cerealelor, lemnului, drojdiei și timpului în crearea acestei licori legendare.

Despre Autor: Billy Abbott este un reputat scriitor specializat în băuturi, prezentator și trainer, cu o expertiză aprofundată în whisky. Organizează degustări și cursuri în întreaga lume, este un jurat apreciat la competiții de prestigiu precum World Drinks Awards (ca judecător pentru bere și whisky) și International Wine and Spirits Competition, și scrie pentru The Whisky Exchange.

Trăim vremuri de profundă criză morală; valorile umaniste comune s-au erodat. Individualismul, polarizarea exacerbată de mediul online, provocările tehnologiei și ale noilor curente ideologice iscă pretutindeni neîncredere, agresivitate în spațiul public, demagogie, izolare socială.

De la acest tablou al societății contemporane pornește argumentația filozofului și teologului Jonathan Sacks, care face o pledoarie pentru regăsirea valorilor morale și a spiritului de comunitate sub semnul toleranței și al dialogului interconfesional. Societatea liberă este o „operă morală“, care nu se poate susține doar prin legi și piețe. Statul poate impune reguli, economia poate genera prosperitate, dar ele nu pot construi, singure, legătura dintre oameni.

Aici intervine rolul esențial al societății civile. Ca soluție pentru coagularea ei, Sacks propune reîntoarcerea la o „cultură a legământului“, care presupune angajamentul voluntar al indivizilor de a trăi împreună în baza unor valori împărtășite: încredere, empatie, întrajutorare, solidaritate, sentimentul responsabilității colective. Doar astfel mai poate fi slujit binele comun în secolul XXI. În joc, spune autorul, este însuși viitorul nostru ca societate.

„Această ultimă carte a lui Jonathan Sacks se citește ca o sinteză a operei sale de-o viață: un dar binevenit și un punct de pornire pentru dezbatere.“ — The Washington Post

„Sacks expune, fără a se lăsa copleșit de pesimism sau inerție, complexitatea problemelor cu care ne confruntăm. Și vine cu soluții pragmatice, arătând că ne putem consolida comunitatea morală în câțiva pași ușor de făcut: fii prezent, fii bun cu semenii tăi, asumă-ți o parte din responsabilitate pentru cei mai vulnerabili membri ai societății. Iar pildele din experiența personală a autorului ne oferă speranță pentru viitor.“ — TLS

„Lordul Sacks a fost o veritabilă sursă de înțelepciune și bună judecată, promotor al valorilor morale, un far călăuzitor pentru toate națiunile. Am găsit în el un îndrumător de încredere, un maestru plin de inspirație și un prieten credincios.“ — Regele Charles III

Giuliano da Empoli pornește de la o constatare tulburătoare: ceea ce pare dezordine, scandal și improvizație în politica contemporană este, de fapt, rezultatul unei inginerii sofisticate a emoțiilor colective.

Asemenea unui carnaval permanent, scena politică este dominată de lideri care sfidează regulile, transformă defectele în virtuți și convertesc minciuna, conflictul și provocarea în capital electoral. În lumea lui Donald Trump sau a lui Viktor Orbán, haosul pare spontan. În realitate, el este atent proiectat. În spatele populismului global acționează o rețea discretă de strategi politici, experți în date, psihologi, fizicieni și specialiști în rețele sociale. Sunt inginerii haosului. Ei pot să răstoarne alegeri, pot să miște o țară de pe traiectoria sa istorică, știu să transforme furia publică în putere.

Furia antisistem, discursul antielite, viralitatea online și neîncrederea în instituții redesenează rapid harta politică, sub ochii unei societăți încă nepregătite să le descifreze. Aceste mecanisme s-au extins și s-au rafinat, infiltrându-se inclusiv în democrațiile fragile din Europa Centrală și de Est. Cartea aceasta este un demers esențial de explorare a manipulării, a tehnologiei și a noii fețe a puterii politice, într-o lume în care algoritmii votează înaintea oamenilor.

„Carnavalul nu mai e o ocazie de a lua în derâdere, preț de câteva ore, ordinea politică a lumii, ci a devenit regula cotidiană a competiției pentru putere sau a exercitării acesteia. Așa descrie Giuliano da Empoli populismul hrănit de tehnologiile de azi. A rezultat un eseu plin de informații și de anecdote politice, care te înfioară sau te pune pe gânduri.“ — CRISTIAN PREDA

Cartea conține trimiteri multimedia și 10 episoade podcast video cu autorul.

Schimbul de idei continuă pe IdentitateaVirtuala.ro.

„Cu această carte, Mihnea Măruță scoate gândirea filozofică românească din rutina de a comenta lucrări străine și, totodată, ridică discursul asupra lumii digitale de la texte descriptive la o teoretizare profundă și radicală.“ — AUREL CODOBAN

„Sunt două obsesii fundamentale care presează continuu, conștient sau subconștient, individul uman. A-și dovedi sieși prin ceilalți că este prezent în lume și a nu fi absent nici după moarte. Ele creează pe internet extensia lui fantomatică, pe care Mihnea Măruță o analizează și o reinventează convocând filozofi de la Aristotel până la Heidegger și după, cu o rigoare științifică și o adecvare literară cum rar am întâlnit. Este cea mai bună carte despre relația real–digital–virtual pe care am citit-o vreodată.“ — CRISTIAN TUDOR POPESCU

„Mihnea Măruță face parte din specia de gânditori pentru care filozofia nu e filozofare asupra filozofiei, ci atacarea, cu un arsenal puternic și variat, a unei probleme concrete – destinul nostru în lumea aparențelor digitale. Rareori mi s-a întâmplat să întâlnesc atâta originalitate și curaj intelectual.“ — VLAD ZOGRAFI

In Statul cultural. 12 eseuri de sociologia lecturii, Lucian Pricop (cercetator, profesor, editor si traducator) propune o radiografie lucida si provocatoare a modului in care cultura functioneaza ca sistem de putere si legitimare. Cartea arata cum valoarea literara este descoperita, dar si construita prin mecanisme institutionale, discurs critic si strategii de vizibilitate care modeleaza ierarhiile simbolice ale prezentului. Cu rigoare analitica si claritate conceptuala, volumul exploreaza teme actuale precum non-lectura, politicile memoriei, mitologia originalitatii si economia autenticitatii. Un capitol dedicat malpraxisului cultural dezvaluie felul in care promovarea culturii poate deveni instrument de excludere, iar analiza jurnalelor contrafacute reconstituie istoria moderna a autenticitatii simulate.

Intr-o epoca a hiperproductiei editoriale si a competitiei pentru prestigiu, „Statul cultural“ ofera instrumentele necesare pentru a intelege cum se construieste autoritatea culturala si cine beneficiaza de pe urma ei. Este o carte care explica mecanismele campului literar contemporan si invita cititorul sa-si reexamineze propriile criterii de lectura si de valorizare.

Un volum esential pentru toti cei interesati de sociologia culturii, teoria lecturii si dinamica publica a literaturii de astazi. Si pentru oricine vrea sa inteleaga ce se afla, de fapt, in spatele ideii de valoare culturala.

Pe o scară de la 1 la 10, cât de educată în domeniul sănătății mintale considerați că este societatea în care trăim? Suntem cu toții diferiți. Avem alt bagaj genetic, alte experiențe formatoare, alte contexte familiale, economice și de educație. Nu suntem liberi să devenim chiar orice ne propunem, psihologic vorbind – dar suntem liberi să facem tot ce putem cu noi înșine în interiorul acestor paranteze determinante. Iar uneori se întâmplă ceva. Un fluture albastru, un accident luminos, o aberație statistică vindecătoare, ce reface traiectoria unei vieți.

Cătălina Dumitrescu descrie, în această carte curajoasă, un context dur pentru ceea ce credem îndeobște despre sănătatea mintală, la nivel individual și la nivel de societate. Însă cei care pot duce greul acestei treceri în revistă, riguroase și exhaustive, vor primi în dar speranța: există relații-țesătură, atingeri reparatorii, accidente luminoase. Și tu poți fi unul dintre ele. Noi toți, ca societate, putem să fim. Psihoterapeuta Cătălina Dumitrescu nu este o optimistă, dar ne deschide o „fereastră de libertate” nouă, tuturor cititorilor ei. 

De la Apel către lichele (1989) la Strigoii noștri (2026) se întinde arcul de timp al unei declarații de dragoste pentru România, dar și, în oglindă, al unei la fel de statornice declarații de război împotriva politicienilor, demnitarilor sau poeților de curte lipsiți de scrupule și neiubitori de țară.  Pătimaș și revoltat, autoironic și nu o dată cu umor amar, Gabriel Liiceanu îi cheamă pe aceștia la lumina adevărului. „Ce faceți cu noi?“ pare el să întrebe. „Ce ne facem cu voi?“

„Nu mi-am făcut iluzia că «lichelele noastre», asemeni personajelor din romanele dostoievskiene, sub biciul lui Dumnezeu și al cutremurului conștiinței, vor fi atinse într-un târziu de remușcare și căință. Uneori am sperat că, rămase în trecut, nu ne vor bântui ca niște strigoi ieșiți din groapa istoriei în care am trăit câteva decenii. Ce să fac dacă îmi pasă de țara mea? Nici după 35 de ani, tot n-aș vrea să cred că partida e pierdută. Cum să accept că această țară, care-i dă ființei mele un temei, poate fi făcută praf de niște arătări persistente, de niște «silabe imprimate pe dos» din cartea umanității?“ — GABRIEL LIICEANU

GABRIEL LIICEANU este filozof, eseist şi scriitor, personalitate civică şi academică. Jurnalul de la Păltiniş este un bestseller al anilor ’80, mijlocind întâlnirea cititorilor cu modelul cultural construit de Noica. Apel către lichele, Tragicul, Cearta cu filozofia, Despre limită, Despre minciună, Despre ură, Despre seducţie, Uşa interzisă, Declaraţie de iubire, Scrisori către fiul meu, Întâlnire cu un necunoscut, Nebunia de a gândi cu mintea ta, Isus al meu, Impudoare, Despre destin (împreună cu Andrei Pleşu), Ce gândește Dumnezeu?, Exitus, Înapoi la argument (împreună cu Horia-Roman Patapievici), Scrisoare către Dorothea, Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficțiunea ca necesitate vitală (dialoguri cu Mario Vargas Llosa), „Am inventat Păltinișul!“ (împreună cu Constantin Noica și Andrei Pleșu) sunt o parte dintre volumele publicate de-a lungul timpului la Humanitas.

O subtilă alianță a eticii cu estetica, inspirată din filosofiile orientale, o apologie a simplității, care nu înseamnă, în ruptul capului, simplificare.

Dominique Loreau ne propune o subtilă alianță a eticii cu estetica, inspirată din filozofiile orientale, o apologie a simplității, care nu înseamnă, în ruptul capului, simplificare. Purifică-ți sufletul, golește-ți șifonierul, renunță la cumpărăturile compulsive, mănâncă frugal, îngrijește-ți corpul și numai atunci îți vei bucura și spiritul. De la arta de a vă simți bine „chez vous“ la arta de a fi fericiți „en vous“, Dominique Loreau transpune principiile Orientului pentru Occident, plecând de la dictonul japonez care spune că: „Perfecțiunea nu constă în a face lucruri neobișnuite, ci în a face lucruri obișnuite într-un mod neobișnuit.“

„Spațiu, lumină și ordine, iată de ce are nevoie omul ca să trăiască, pe lângă o farfurie cu mâncare și un pat.“ LE CORBUSIER

„De ziua mea, oferiți-mi, vă rog, un singur, suplu și frumos pahar pentru șampanie – Baccarat sau Lalique. Nu vreau nici să am lucruri multe, nici să răspund de ele. Nu vreau decât să am tot ce-mi trebuie, atunci când îmi trebuie ceva. Mulțumește-te să îți alegi un frumos șirag de perle și spune-le prietenilor că nu îți dorești cadouri care să trăiască mai mult decât o sticlă de Taittinger sau un buchet de trandafiri mov. Nu, nu vreau obiecte, vreau doar momente.“ Actriță americană

Stabilită în Japonia, Dominique Loreau este pătrunsă de maniera de viață a țării sale de adopție, ce se bazează pe principiul „Moins pour plus“ aplicat în toate domeniile, de la materie până la spirit.

Procesul lui Eichmann este pentru Hannah Arendt un pretext pentru un studiu amănunțit al întregului context european din anii 1939–1945 și pentru încercarea de a determina rădăcinile răului. Refuzând să se limiteze la raportul sec al unui corespondent de presă, ea formulează o întreagă teorie, a „banalității răului“, și creionează o tipologie umană fabricată în matrițele mediocrității și indiferenței care îi susțin perpetuarea.

„Un volum remarcabil, răscolitor.“  — Stephen Spender, The New York Review of Books

„O analiză profundă și bine documentată a problemelor ridicate de procesul lui Eichmann și a contextului istoric în care s-a desfășurat acesta. Cartea are menirea să ne pună pe gânduri și să ne tulbure conștiința.“ — Hans Morgenthau, Chicago Tribune

„Tema pe care a abordat-o autoarea depășește cu mult granițele crimelor înfăptuite de un singur om, din moment ce vizează cea mai mare problemă a vremurilor noastre… problema ființei umane încartiruite într-un sistem totalitar modern.“ — Bruno Bettelheim, The New Republic