Filozofie

O serie de texte de matematică, de istoria matematicii și de filosofie a matematicii scrise de cunoscutul profesor Jean-Pierre Cléro de la Universitatea din Rouen. Realizările matematicianului oferă multe cunoștințe și filosofului. Pentru a fi apreciată munca asiduă a celui care se ocupă cu matematica, trebuie să parcurgem în detaliu direct scrierile matematicienilor. Este mult mai important să facem acest lucru decât să citim prin intermediari aceste texte.

Lucrarea încearcă să abordeze Biblia dintr-o perspectivă a detectivului literar pentru a înțelege omul comunitar și excelența umană evreiascăîn efortul dramatic și sublim de concepere, promovare și interacțiune cu Dumnezeul lor.

„Despre natura umană” este o adevărată introducere în gândirea filozofului Roger Scruton. Eseurile cuprinse în volum trec în revistă principalele sale teme de reflecţie. Elementul care le leagă este protestul împotriva tendinţei reducţioniste manifestate astăzi în cele mai variate – şi neaşteptate – sfere ale vieţii şi gândirii, tendinţă care se bucură, din nefericire, de o imensă popularitate. Roger Scruton analizează cu toată atenţia şi obiectivitatea teoriile pe care le critică, prezentându-le genealogia, subliniindu-le meri­tele, recunoscându-le, de câte ori e cazul, îndreptăţirea parţială.

Într-un stil polemic sclipitor, Scruton ne reaminteşte că omul nu este doar un animal înzestrat cu o construcţie aparte a creierului, că rolul religiei nu se reduce la explicarea lumii, că morala nu este doar un calcul aritmetic mai mult sau mai puţin subtil, că problema sexuală nu se rezumă la consimţământ şi că relaţiile dintre oameni nu pot fi întemeiate pe diverse tipuri de contracte.

In cele douazeci si doua de lectii de intelepciune, inspirate de viata pasarilor, aceasta carte ne propune sa le urmam invataturile pentru a trai o viata mai buna, pentru a ne gasi pacea interioara si pentru a ne bucura mai mult de prezent. Caci nu de putine ori, pentru a gasi raspuns la ceea ce ne framanta, e nevoie sa luam aminte la cei mai mici ori mai umili decat noi. Iata secretul la care ne face partasi, cu bunavointa si blandete, aceasta carte. Sa reinvatam a observa ceea ce ne inconjoara, sa ascultam lectiile de intelepciune generosimpartasite de natura. Iar in vederea atingerii acestui tel ce-ar putea fi mai potrivit decat sa intrerupem pentru o clipa goana infernala a vietilor noastre si sa ascultam ce au sa ne destainuiasca pasarile? Prin modul lor de viata, prin felul lor de a fi in lume, acesti mici "maestri ai gandirii" ne invata arta de a trai mai profund si cu mai mult respect fata de ritmurile noastre firesti. Aceste douazeci si doua de lectii de viata, scurte si simple, ne invita sa ne redescoperim fiinta naturala adormita inauntrul nostru.

CEL MAI CUNOSCUT TRATAT MILITAR DIN TOATE TIMPURILE Scris în secolul al VI-lea î.Hr., volumul Arta războiului îi este atribuit lui Sun Tzu, general de rang înalt și strateg, cunoscut pentru campaniile militare victorioase pe care le-a condus în vremea lui Confucius. Cele 13 capitole ale lucrării discută pe rând fiecare...

„Estetica” lui Th. Lipps este nu numai cea mai reprezentativă lucrare a autorului ei, ci şi opera-talon a uneia dintre direcţiile principale, definitorii şi profund originale din estetica de la cumpăna veacurilor 19 şi 20: teoria Eintühlung-ului sau, în traducerea ce s-a încetăţenit la noi, teoria empatiei estetice.

Spre deosebire, deci, de orientările speculative, estetica experimentală îşi propunea să se bazeze exclusiv pe observaţie, pe compararea plină de răbdare a numeroase şi variate fapte. Iar dacă vechea estetică metafizică îşi construia teoria „de sus”, dinspre universal spre particular, cea nouă, inaugurată prin „Introducerea în estetică” (1876) a lui Gustav Theodor Fechner, alege calea opusă, construindu-şi edificiul teoretic „de jos”, pornind de la fapte şi ridicîndu-se treptat la generalizări.

Cititorul român interesat de istoria conceptelor şi concepţiilor estetice are, deci, prilejul de a cunoaşte, prin lucrarea de faţă, una dintre operele de referinţă ale acestei istorii, placă turnantă la răscrucea dintre caracterul speculativ al marilor sisteme estetice şi elanul experimental al esteticilor de tip ştiinţific.

Estetica este ştiinţa despre frumos, implicit, şi despre urît.

Ecoul larg al teoriei empatice nu a însemnat însă, numai acord sau asimilare, ci şi polemică sau chiar respingere.

Desigur, sarcina esteticii este, însă, de a stabili sensul cuvintelor „artă” sau „activitate artistică” în general. De aceea, ea nu construieşte şi nu decretează, ci întreabă, pur şi simplu: ce se numeşte astfel, de fapt?

Un răscolitor examen al conștiinței și un dialog cu Augustin și cu Adevărul, după modelul Consolării Filosofiei al lui Boethius, Secretul este locul reorientării gândirii lui Petrarca spre grija față de moarte. Deopotrivă critică a comunității intelectuale contemporane, critică a propriei vieți și critică a iubirii pentru Laura, tratatul dă o vârstă modernă unei meditații cu surse platoniciene, stoice și augustiniene despre finitudinea umană.

Inventar al temelor modernității, cartografie a lumii intelectuale, trecere în revistă a lipsurilor de care suferă cunoașterea și a bolilor minții umane, „Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii” constituie, în același timp, un manifest al cooperării între spiritele active ale Europei. Această scriere definitorie a umanismului renascentist schițează proiectul unei culturi instituționale fundamentale pentru dezvoltarea științei moderne. Nu mai puțin însă, ea este o afirmare a importanței perene a filozofiei. Arareori ni se ivește ocazia întâlnirii cu o operă care să ofere imaginea fidelă a unei epoci, vădind, totodată, valoare filozofică universală.

In traditia filosofiei analitice, Carnap formuleaza conceptia moderna despre esenta si rolul logicii: logica limbajului, centrata de semantica logica, constituie baza analizei logice a limbajului stiintei.

Este momentul acum sa vorbim despre maniera contemplativa de a vedea lucrurile creatiei. Ma refer la lucrurile perceptibile si la vederea cu ochii. Nu pot accentua sufficient concretetea celor spuse. Cand cineva, dupa ce a suferit multa vreme de o sete teribila, in sfarsit ajunge sa bea, simte reconfortarea pana in viscere si spune: "ce lucru glorios este apa proaspata rece!" - atunci poate ca deja a facut, fie ca stie sau nu, un pas inspre acea vedere a ceea ce este iubit in care consta contemplarea. - Josef Pieper

Citind scrierile lui Emil M. Cioran (1911-1995), esti permanent pus in postura caraghioasa a copilului care vrea sa prinda, sub causul mainii sale, razele jucause reflectate de-o oglinda, pe care cineva, hatru, o misca intruna, de colo pana colo: ceea ce credeai ca ai "prins" prin si sub greutatea lecturii tale nu mai este, sau este in alta parte, asa incat te trezesti, ca si copilul de adineauri, cu mana goala. Cioran este un autor greu de atata sens, el refuza lecturile si, orgolios si histrionic cum este orice mare creator, ne atrage involuntar in relecturi care, ca intr-un palimpsest, ne releva noi si noi intelesuri. Cartea de fata este o incercare meritorie de a prinde cateva raze si de a le darui celorlalti, poate mai putini norocosi. Avand saturatia ontologica a unui om revoltat, Cioran s-a situat aproape totdeauna in contra sau in raspar (a rebours) fata de tot ce s-a creat de la Adam incoace, un reformist radical nemultumit pana si de sinucidere, care va trebui, ea insasi, reformata. Boala si durerea sublimate in suferinta, insa cu determinatii metafizice, plictiseala, melancolia si mahnirea generate de un prea-plin existential trait pe liziera caderii in timp sunt stari negative care fecundeaza la Cioran, paradoxal, optimismul, increderea in valorile viului, chiar nevoia de Dumnezeu, finalmente: meditatia filosofica autentic moderna, validata universal. - Ion Dur (profesor universitar de filosofie)

Ediție și eseu interpretativ de Joanna Vecchiarelli Scott și Judith Chelius Stark

„Iubirea la Sfântul Augustin” este teza de doctorat scrisă de Hannah Arendt în 1929 sub îndrumarea lui Karl Jaspers. Folosindu-se de o hermeneutică cu influență heideggeriană, ea își propune să evidențieze și să lămurească ideile despre iubire sădite în adâncul operei lui Augustin. Astfel, autoarea discută trei teme majore: iubirea înțeleasă ca dorință, iubirea aproapelui și iubirea din relația dintre om și creator, scoțând astfel la iveală toată bogăția și complexitatea teologiei și filozofiei lui Augustin, un gânditor aflat în echilibru între două lumi, cea greacă și cea creștină. Dragostea, dorința, singurătatea, fericirea, bucuria, caritatea, lăcomia, credința, viața, moartea, frica, iubirea de aproapele și iubirea de Dumnezeu sunt doar câteva dintre conceptele discutate în lumina gândirii augustiniene și în vederea explicării scopului ultim al ființei umane: fericirea.

Cand omul se lasa prins in vartejul coplesitor al violentei, el se scufunda in abisurile infra-umanului, in reziduurile obscure de animalitate care il preconstituie, coborand intr-un registru pe care nu il poate extirpa.

"A trai" - intotdeauna inseamna a trai impreuna, a coexista cu alte forme de viata. Biosfera le inglobeaza pe toate. Suntem impreuna in acest glob magic. Conceptia paternalista a relatiilor noastre cu natura este cel putin nostima. Rascolind jarul viului este o carte despre relatii. Despre locul Omului printre alte fiinte vii. Baptiste Morizot este scriitor si filosof francez, doctor in filosofie, profesor la Universitatea Aix-Marseille. Cercetarile lui vizeaza relatiile omului cu alte fiinte vii, cu alte forme ale vietii. Filosoful ne propune revizuirea conceptiei noastre paternaliste asupra naturii - "un ultim colonialism, injosirea a ceea ce protejezi."

O excelenta introducere in scrierile lui Seneca, in ceea ce inseamna filosofia stoica si stoicismul: lectii comprimate pe intelesul cititorului contemporan si sfaturi practice despre cum sa duci o viata buna, despre umilinta, dragoste, batranete s.a., extrase din invataturile atemporale ale lui Seneca

Cum să încetezi vreodată de a te recompune, de a căuta să arăți „cine” eşti, de a-ți mobiliza puterile, amintirile, dorința, în ceea ce [Paul Ricoeur] numeşte „insolența” unei pofte de a trăi care câteodată este o luptă, o agonie, dar care nu e mai puțin una dintre formele profunde ale acestei lipse de griji pe care o numeşte aici bună dispoziţie? Și cum, aproape în același timp, să accepți să lași locul unui alt sine pe care nu-l cunoști, a altora diferiți de tine, cum să accepți să te faci nevăzut în fața celorlalți, în această lipsă de grijă, în această detașare de sine care ar fi cealaltă formă fundamentală a bunei dispoziții?

Influenta lui John Dewey asupra educatiei si filosofiei americane - si nu numai - ramane incalculabila. Acest volum, la fel de proaspat si inspirator astazi precum a fost la publicarea sa initiala este esential pentru oricine acompaniaza procesul de invatare sau doreste sa-si inteleaga si sa-si dezvolte propriul intelect.

Chiar și condițiile în care moștenirea sa intelectuală a fost distrusă la fel de dur și sistematic precum viața sa, Gustav Șpet a exercitat o influență filozofică considerabilă. Nu doar introducerea fenomenologiei în Rusia, ca și cercetările în acest domeniu, nu doar traducerile sale remarcabile sînt cele care conferă relevanță numelui său. Activitatea intelectuală nu este lipsită de o situație socială în care aceasta se exercită, iar pe acest plan Gustav Șpet este unul dintre cei mai importanți intelectuali ai Rusiei interbelice. E suficient să dăm un singur exemplu în această privință: turnura fenomenologică pe care a dat-o Șpet în cercul de lingvistică de la Moscova este cea care a prilejuit dezbateri ample cu privire la limbaj și care, prin Roman Jakobson, a influențat structuralismul lingvistic. Anvergura intelectuală a lui Șpet, precum și profunzimea analizelor sale, îl transformă într-un intelectual a cărui relevanță, odată descoperită, nu mai poate fi ignorată. (Vasile Visoțchi)

„Sunt cărți care ne par cunoscute de la prima lectură, căci au intrat, prin ceva din făptura sau istoria lor, în fondul nostru cultural comun. Așa sunt „Scrisorile morale către Lucilius”, despre care este vorba în volumul de față. Doar că, în cazul lor, sentimentul de familiaritate e înșelător, fiindcă nimic din ele nu este ceea ce pare: scrisorile și sfaturile morale ale lui Seneca nu sunt, de fapt, nici scrisori, nici sfaturi morale, iar personajele, fictive și reale deopotrivă, se ascund mereu în spatele unor măști. Am să vă arăt că Scrisorile sunt un adevărat teatru, cu regizor, actori, costume și decoruri. Pe scena lui se joacă spectacolul filozofiei. E un spectacol care își include și publicul, iar la capătul lui va cădea și cea din urmă mască: a noastră.“ — DANA JALOBEANU

Cine sunt eu? explorează condiția paradoxală a omului modern, această fiinţă care, rămânând mereu aceeaşi, se poate înstrăina de sine şi care, având parte de cele mai râvnite bunuri, îşi poate rata propriul bine. Întrebarea cărţii exprimă curiozitatea faţă de unele dintre cele mai pasionante teme ale filozofiei practice: ce înseamnă să fii tu însuţi și care este relația autenticității cu împlinirea de sine, sinceritatea și autonomia? Nu cumva cultul contemporan al autenticităţii a condus la o revoltă narcisistă împotriva celor mai elementare norme sociale, fie – dimpotrivă – la o paradoxală îmbrăţişare a conformismului? Este autenticitatea o sfidare a tuturor normelor sociale sau, mai degrabă, este o interpretare neconvenţională a convenţiilor care ne ţin laolaltă? Pariul lui Daniel Nica este să arate că autenticitatea este un mod de a ne pune amprenta lăuntrică pe aşteptările care vin din afara noastră.

Ediție îngrijită de Marin Diaconu. Idei ale timpului nostru reprezintă un serial de opt episoade publicat de Constantin Noica în România literară între 11 februarie și 8 iulie 1971. „E greu să declami, astăzi, ca stoicii, moraliştii francezi sau exasperaţii contemporani. Trebuie să faci pace; nu trei păci poate, ci pacea. Ideile timpului nostru – de care vom încerca să vorbim – sunt idei care fac treabă tocmai în natura, cultura şi tehnica de care ne îngrijorăm. Şi ce e frumos cu unele idei ale timpului nostru – poate cele mai rodnice – este că nu sunt grandioase şi declamatorii, ca ale pathosului războinic, ci idei discrete şi naive, ţinând de frageda fire a lucrurilor abia născute. E păcat de toate sufletele superior chinuite, nu atât pentru că insultă Viaţa şi alte lucruri mari – căci plătesc pentru asta –, cât pentru că jignesc câteva făpturi mici şi bune.“ — CONSTANTIN NOICA

Ediție îngrijită de Marin Diaconu. Volumul de față reproduce serialul de articole ale lui Noica Jurnal de idei, tipărit în revista Cronica din Iaşi între 2 septembrie 1977 şi 2 aprilie 1982. „Dacă viaţa nu este un crescendo, atunci ea rămâne o simplă chestiune de biologie. Ce splendidă este îmbătrânirea – nu bătrâneţea propriu-zisă, dacă ea trebuie să însemne decrepitudine –, cu ceasul acela când pornirile secundare ale vieţii se strâng, una câte una, şi rămâne esenţialul fiinţei tale; când înţelegi că totul a tins către punctul acesta de acumulare a vieţii, în care se condensează şi precipită întreaga existenţă!... Fiecare om se află într-o formă de suspensie – şi până la un punct este bine să fie aşa, spre a nu face afirmări de sine lipsite de maturitate. Dar cum să facem, în anii mai tineri, ca, rămânând în suspensie şi pregătire, să nu fim totuşi jumătăţi de oameni? Este aici în joc toată înţelepciunea timpurie, pe când înţelepciunea târzie reprezintă, dimpotrivă, eliberarea forţelor tale creatoare. Cei ce ştiu să îmbătrânească cu plinătate trebuie să fie ca acele «supernove» despre care vorbesc astronomii: să lumineze puternic – şi apoi să se stingă în explozie.“ — CONSTANTIN NOICA

Introducere și note de Andrei Cornea

Cuprins: Cleitophon, Republica (Statul)

„Platon, în încercarea sa de a interpreta istoria şi viaţa socială a triburilor greceşti, şi îndeosebi a atenienilor, a zugrăvit un tablou filozofic grandios al lumii.“ — KARL POPPER

Acest volum este al treilea din seria operei integrale a lui Platon, într-o traducere nouă, de Andrei Cornea.

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

De la Socrate şi faimosul său îndemn „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”, definirea identităţii a fost o problemă primordială a filosofiei. Pornind de la enigma identităţii personale, Amin Maalouf îşi propune să înţeleagă de ce atâţia oameni comit astăzi crime în numele identităţii lor religioase, etnice, naţionale sau de altă natură. De ce afirmarea de sine – a unei persoane, a unei etnii, a unei comunităţi – este însoţită atât de adesea de negarea celuilalt? A fost aşa dintotdeauna sau tensiunile sociale şi exploziile de violenţă cauzate de apartenenţele colective sunt o problemă specifică epocii actuale? Reflecţie lucidă marcată de nelinişte, dar şi de speranţă, „Identităţi ucigaşe” exprimă tocmai un refuz de a crede că ar exista o lege a naturii sau a istoriei care ne condamnă să ne ucidem între noi în numele identităţii noastre.

„Dumnezeu nu stă cu ochii pe tine, nu e arbitrul vieții tale. Nu pedepsește, nu răsplătește. Este doar reper și idee. Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca să poți apoi, având măsura a ce se cade și a ce nu, să stai cu ochii pe tine. Nimic din ce faci bun nu e menit să te salte în ochii lui și să sfârșească răsplătitor cu un loc călduț în rai. Totul, în raportarea la el, se petrece pentru a te întoarce la tine. Dumnezeu nu te judecă, ci te ajută să te judeci prin ochii lui, ca și cum ar fi și s-ar uita la tine. Dumnezeu e «banca din cer» în care ne-am depus tot capitalul moral.

Introducerea in filosofie pe care o propun aici are la baza un curs tinut la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj, avand drept scop familiarizarea cat mai rapida - in douazeci si opt de prelegeri de cate o ora - cu ideile si ganditorii care au marcat filosofia occidentala si, in anumite cazuri, care au fost relevanti pentru dialogul cu teologia crestina. Dimensiunea subiectiva - asumata si vizibila in alegerea autorilor prezentati - este inevitabila. Dar simpatia, sesizabila pe alocuri, pentru ideile si ganditorii care dialogheaza cu teologia nu transforma cursul intr-unul de filosofie a religiei. In consecinta, scopul acestei introduceri, situate intre o istorie si un compendiu, este acela de a oferi un kit de supravietuire ideatica studentilor de anul intai si, desigur, tuturor celor interesati de fascinanta si atat de necesara lume a filosofiei.

Introducerea in filosofie pe care o propun aici are la baza un curs tinut la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj, avand drept scop familiarizarea cat mai rapida - in douazeci si opt de prelegeri de cate o ora - cu ideile si ganditorii care au marcat filosofia occidentala si, in anumite cazuri, care au fost relevanti pentru dialogul cu teologia crestina. Dimensiunea subiectiva - asumata si vizibila in alegerea autorilor prezentati - este inevitabila. Dar simpatia, sesizabila pe alocuri, pentru ideile si ganditorii care dialogheaza cu teologia nu transforma cursul intr-unul de filosofie a religiei. In consecinta, scopul acestei introduceri, situate intre o istorie si un compendiu, este acela de a oferi un kit de supravietuire ideatica studentilor de anul intai si, desigur, tuturor celor interesati de fascinanta si atat de necesara lume a filosofiei.

Scrisă de Paul Ricoeur la venerabila varstă de 77 de ani şi publicată în Franţa în 1990, lucrarea Sinele ca un altul poartă în mod inconfundabil toate semnele unei maturităţi intelectuale depline şi concentrează bogăţia unui parcurs filosofic exemplar care, de-a lungul unui secol traversat de diverse mode intelectuale, a reuşit să dezvolte o adevărată şcoală de gandire – hermeneutica filosofică.

„Germanul Franz Rosenzweig (1886–1929) este unul dintre principalii filosofi evrei contemporani și inițiatorul unui nou curent de gândire care a respins abstracția dezumanizată a idealismului și a panlogismului hegemonic specifice epocii sale. În cea mai importantă operă a sa, Steaua mântuirii, filosofia occidentală și tradiția evreiască converg în căutarea experienței trăite. Pornind de la câteva teme principale – nevoia de Celălalt, devenirea temporală, limbajul, mai cu seamă cel dialogic –, Rosenzweig a propus o nouă abordare a cărei categorie fundamentală nu mai este substanța tradițională, ci relația. Plecând de la angoasa în fața morții și deschiderea către viață, Steaua mântuirii constituie unul dintre textele esențiale ale gândirii evreiești contemporane, care a marcat autori iluștri precum Martin Buber, Emmanuel Levinas și Walter Benjamin.” - Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)