Filozofie

”Dacă e adevărat că Marele Anonim interpolează cenzura-i transcendentă între orice mister existenţial şi subiect cunoscător individuat, faptul trebuie să aibă o cauză mai adâncă.” (Lucian Blaga)

Fiinţa şi timp este una dintre cele mai ambiţioase cărţi ale filozofiei, ea nefiind egalată - prin efortul ei de a înţelege şi de a explica "totul" - decât de "Critica raţiunii pure" a lui Kant şi de "Fenomenologia spiritului" a lui Hegel. Miza acestei cărţi este totodată imensă şi limitată.Este imensă pentru că îşi propune să tălmăcească unitar fiinţa a tot ceea ce suntem (şi aceasta înseamnă deopotrivă a tot ceea ce ne înconjoară) fără să ştim că asta suntem.

Majoritatea se ocupă nu de fericirea în sine, ci de modalitățile de a obține fericirea, cel mai adesea doar de o singură modalitate, recomandată ca fiind cea mai eficientă sau singura eficientă. Din punct de vedere practic, într-adevăr aceasta este cea mai importantă problemă; dar teoretic nu este esențială, fiind doar una dintre numeroasele probleme referitoare la fericire. În ampla literatură despre fericire, în cele câteva mii de ani nu există cu adevărat o carte care ar putea cuprinde problemele ei în ansamblu și soluțiile acestora. O carte completă despre fericire nu a fost niciodată publicată, lucru de mirare dacă ne gândim că există atâtea cărți despre chestiuni mai puțin importante pentru oameni. Aș dori ca o asemenea carte să fie cea de față: să prezinte pe scurt tot ceea ce se poate spune obiectiv despre fericire, fără a se limita doar la o singură problemă, fie ea cea mai importantă, sau la o singură concepție, chiar dacă pare cea mai nimerită dintre toate, și nici la o singură modalitate de a se ajunge la fericire, chiar dacă ar părea cea mai eficientă. Aș dori să fie o summa de beatitudine, așa cum era numită în Evul Mediu o asemenea carte, dar care nici atunci nu a fost scrisă. (Autorul)

33 de eseuri „duminicale“ agreabile şi uşor de citit, trecând cu graţie de la subiecte banale, aproape frivole, la teme grave sau dificile; de la o celebră reclamă de şampanie la extazul religios.

Ştiinţa voioasă este rodul experienţei lăuntrice a celui ce a trecut prin proba de foc mocnit a infernului, i-a îndurat povara îndelungată, strivitoare şi a reuşit să afle în sine, într-un sfârşit, speranţa însănătoşirii. E drept că nu e foarte clar dacă se va însănătoşi pe deplin sau nu. Dar ce mai contează asta când el reuşeşte să ofere o perspectivă cu totul nouă asupra iadului, asupra bolii, asupra sumbrei nenorociri, când se întoarce din această lume a suferinţei îmbogăţit cu nemaiauzite cunoştinţe? (Friedrich Nietzsche)

Cum poate fi oare povestit ce se întâmplă în dialogurile acestea ale lui Platon, numite, după eroul lor, socratice? Căci aparent aici nu se întâmplă nimic. La capătul fiecărei înfruntări, care îi destramă partenerului de dialog — şi deopotrivă cititorului — iluzia că ar şti ceva despre tema aruncată în discuţie, nu ne alegem cu nici un răspuns. Vedem în schimb felul în care, întrebând, gândirea intră în mişcare. Iar spectacolul unei minţi care porneşte la drum este un prodigium: există oare minune mai mare decât să vezi mişcarea minţii cu ea însăşi? Să vezi ceva care lasă urma propriilor paşi nevăzuţi? Acest ceva care întreabă, răspunde, infirmă orice răspuns, revine întrebând din nou şi ia act de ştiinţa neştiinţei sale — este conştiinţa. Aşa a început filozofia: povestind conştiinţa, punând în scenă spectacolul ei prodigios.

Traducere, studii introductive şi note de Francisca Băltăceanu, Alexandru Cizek, Petru Creția,
Marta Guțu-Maftei, Gabriel Liiceanu, Simina Noica, Constantin Noica, Manuela Popescu, Dan Slușanschi
Selecţie şi prefaţă de Gheorghe Pașcalău
Ilustraţii de Mihail Coșulețu

Sunt intrebari care privesc pierderea si regretul, succesul si esecul, vietile pe care ti le-ai fi dorit si cea pe care o ai. Sunt intrebari despre moarte si finitudine, despre lipsa de sens in indeplinirea unor proiecte, oricare ar fi ele. Aceasta nu este o carte doar pentru cei aflati la varsta de mijloc, ci pentru toti cei ce incearca sa faca fata ireversibilitatii timpului. - Kieran Setiya

„Tema în jurul căreia se configurează demersul cărții este cea a ierarhiilor divine. Cadrul metodologic și de cercetare se înfiripă la confluența dintre filozofia religiei și religie comparată, cu trimiteri înspre domenii de interfață precum studiile contemplative, studiile cognitive, filozofia științei, hermeneutica. Miza este aceea de a înțelege care sunt sensul și dinamica ierarhiilor divine, așa cum sunt ele înfățișate în diferite tradiții religioase și de gândire, pentru a scoate la lumină diferitele moduri de percepție și întruchipare a structurii și dinamicii lumii/lumilor, printr-un demers care se dorește relevant pentru înțelegerea omului. Reîntorcându-ne privirea către întrebările și răspunsurile care se rostesc neîncetat în cămările sufletului, modelându-ne continuu, ne putem întoarce, pentru un răstimp, în locul de unde încercăm să privim, lămuritor, către ceea ce suntem.“ (Madeea AXINCIUC)

Marie Robert, născută pe 30 decembrie 1985, în Boulogne-Billancourt, este profesoară de litere şi de filozofie.
După absolvirea liceului Rodin, din Paris, Marie și-a continuat studiile la Universitatea Paris IV Sorbonne, în sociologie şi filozofie. În 2010 și-a încheiat studiile masterale în specia­lizarea „Logică, filozofie, istorie, sociologia ştiinţelor”, azi fiind doctorand în filozofie și predă filozofie la Universitatea de Psihologie Descartes, din Paris, şi la Liceul Internaţional Montessori, din Bailly, în același timp având și multe proiecte editoriale.

Marcel Gauchet îl descrie pe Benjamin Constant (1767-1830) drept „unul dintre Sfinții Părinți ai Bisericii liberale”. Autorul celei mai cunoscute comparații între libertatea anticilor și libertatea modernilor a explicat de ce puterea trebuie să fie neutră și de ce guvernarea reprezentativă este singura care poate proteja libertatea individuală. Volumul de față include patru scurte eseuri ale lui Constant și trei comentarii ale operei sale semnate de câțiva liberali francezi care i-au fost contemporani: Charles Dunoyer (1786-1862), Charles Comte (1782-1837) și Édouard de Laboulaye (1811-1883). – CRISTIAN PREDA

„Am apărat patruzeci de ani același principiu: libertate în toate – în religie, în filosofie, în literatură, în industrie, în politică; și prin libertate înțeleg triumful individualității atât asupra autorității care ar vrea să guverneze despotic, cât și asupra maselor care reclamă dreptul de a aservi minoritatea majorității. Despotismul nu are niciun drept. Majoritatea îl are pe acela de a constrânge minoritatea să respecte ordinea. Dar tot ceea ce nu tulbură ordinea, tot ceea ce nu este decât interior, precum opinia, tot ceea ce, în manifestarea opiniei, nu-i dăunează celuilalt […], tot ceea ce, în privința industriei, lasă industria rivală să se exercite liber este individual și nu ar putea fi într-un mod legitim supus puterii sociale.“ – BENJAMIN CONSTANT

„În Antichitate individul era, de regulă, suveran în afacerile publice, dar sclav în toate raporturile sale private. La moderni, dimpotrivă, independent în viața sa privată, individul nu este, nici măcar în statele cele mai libere, suveran decât în aparență. Suveranitatea sa e restrânsă, aproape întotdeauna suspendată; iar dacă uneori, înconjurat de precauții și piedici, el își exercită totuși această suveranitate, nu o face decât pentru a renunța la ea.“ – BENJAMIN CONSTANT

„Si-abia atunci, cand voi cu totii va veti fi lepadat de mine, am sa ma-ntorc din nou la voi. Da, cu alti ochi ii voi cauta atunci, o, frati ai mei, pe cei pe care-odata i-am pierdut; si cu-alta dragoste atunci va voi iubi.

Si inca-o data-o sa-mi deveniti prieteni si fii ai unei singure sperante: caci pentru-a treia oara am sa fiu cu voi, spre-a celebra cu voi Marea-Amiaza. Si-aceasta Mare-Amiaza este atunci cand omul la mijlocul cararii sale va sta-ntre animal si Supraom, sarbatorindu-si drumul spre amurg drept cea mai nobila speranta-a sa: caci este drumul spre-o noua dimineata.

Si-n clipa-aceea chiar cel ce-apune se va binecuvanta, pentru ca trece-o vama mai inalta; iar soarele cunoasterii sale-i va fi atunci in crucea zarii nemiscat. Morti sunt toti zeii: acum noi vrem ca Supraomul sa traiasca – aceasta ne va fi candva, in crucea amiezii celei mari, vointa ultima !“

Traducere de Teodora Nicolau

Dorința sexuală este fără îndoială una dintre cele mai importante cărți de filozofia sexului.
Roger Scruton propune o viziune originală, care, evitând deopotrivă puritanismul și permisivitatea, încearcă să depășească separația platonică între iubirea erotică și dorința sexuală. Deși vine din tradiția analitică și folosește mijloacele analizei conceptuale, intuiția fundamentală a lui Scruton este fenomenologică: dorința sexuală este caracterizată cel mai bine prin conceptul de intenționalitate, fiind un fenomen al lumii vieții, care nu se lasă redus la descrierile științei naturii și care scapă oricărei taxonomii biologice. A da seamă de dorința sexuală nu poate reveni decât filozofiei, pornind de la o analiză fenomenologică a unui fapt cât se poate de cotidian, precum acela că John o dorește pe Mary. Polemizând cu Freud și cu viziunea îngustă a sexologilor, Scruton parcurge întregul spectru al fenomenelor sexuale, de la iubirea platonică până la sadomasochism, într-un discurs care invocă nenumărate exemple din artă şi literatură.

Inghite Platon, nu Prozac! Aplicarea intelepciunii eterne la problemele de zi cu zi

„Scriind paginile acestui jurnal de idei nu m-am putut desprinde de imaginea «spiritului universal» ca activitate a unui uriaș creier al omenirii traversat fără încetare de ideile celor care, de-a lungul câtorva mii de ani, au gândit în beneficiul speciei noastre. Ramificațiile ideilor exprimate de fiecare dată altfel, adăpostite de acest mega-creier, reprezintă cultura lumii.

Urmărirea acestor zig-zaguri și ricoșeuri mintale, fie că e vorba de recu­noștință și ingratitudine, de nevoia de a te compara, de uitare, de prostie, de calomnie, de remușcare, de invidie, ură și crimă, de beție, de ticăloșie, de cruzime, de iubirea care nu așteaptă nimic, mă rog, de toate temele pe care omenirea le macină la nesfârșit de două-trei milenii în filozofie și literatură, mi-a produs mari satisfacții, m-a făcut să mă simt bine citind și notând deopotrivă, m-a făcut să nu mă plictisesc niciodată.
Am ajuns în final să sper că paginile mele i-ar putea convinge și pe alții că splendoarea este la îndemână: nu trebuie decât să deschizi un volum de pe un raft și să te lași purtat de ceea ce am numit undeva «dans cu o carte». Cei ce au lăsat în scris aceste idei au devenit, fără să știe, prietenii mei, toți prietenii mei.“ – Gabriel Liiceanu

50 de clasici. Filosofie. Sinteza celor mai importante 50 de carti despre fiinta, adevar si inteles

Editie bilingva: araba -romana

Teoria cunoasterii. Istoricul filosofiei, filosoful matematicii, epistemologul. Scrieri esentiale vol.2 

Teoria cunoasterii este al II-lea volum din seria Scrieri esentiale 

Al doilea volum din seria de Scrieri esentiale ale lui Bertrand Russell, ne pune fata-n fata cu textele despre teoria cunoasterii. Descoperim filosoful limbajului, logicianul si filosoful matematicii (cu rezumate din Principia Mathematica bine alese de editorii Robert E. Egner si Lester Denonn), epistemologul, istoricul filosofiei, filosoful domeniului economic, filosoful si comentatorul stiintei. Poate cel mai bogat in informatie din seria Scrieri esentiale, acest volum este un manual pentru pasionatii de filosofie si de istoria ideilor.

Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu, libertatea. Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rămâne după traversarea unui spaţiu populat cu limite. Limita îl inchide mai întâi pe om în spaţiul precisului. Problema este cum să parcurgem apoi treptele precisului pentru a ajunge la lucrurile vagi.

Tragicul e cartea de debut a lui Gabriel Liiceanu. Deși aparențele sunt ale unei monografii compuse în marginea unei categorii estetice, ea anunță de fapt volumul care va apărea douăzeci de ani mai târziu ca împlinire a unui parcurs speculativ-filozofic: Despre limită. Tragicul e definit ca întâlnire a unei fiinţe conştiente finite cu propria sa finitudine percepută ca limită. Așadar, cu moartea ca limită de nedepășit.

Însă ce sens poate avea înfruntarea unei limite de nedepășit? De ce e nevoie ca elanurile ființei noastre să fie măsurate prin tentativele depășirii unei limite care nu cunoaște un „dincolo“? S-ar putea – și aceasta este ipoteza discursului de aici despre tragic – ca întreaga noastră bogăție de ființă să vină din faptul că suntem singurii care trăim într-un dialog imposibil. Tragicul nu este orice „rău“. El este răul care deschide un orizont al binelui în stăruință; o nouă stare. Creezi o nouă stare prin simpla stăruință.

Zece ani mai târziu, după ce citise Jurnalul de la Păltiniș și aflase că autorul debutase cu o carte despre tragic, Cioran i-a spus acestuia: „S-ar putea să plătiți cândva acest debut. On peut pas écrire impunément sur le tragique“.

Istoria filosofiei antice - vol. 7: Renasterea platonismului si a pitagorismului, Corpus Hermeticum si Oracolele caldeene 

Singurul bine statornic si nemincinos e credinta in Dumnezeu. - Philon din Alexandria 

Iar daca exista ceva care sta in puterea noastra si nu  cunoaste  stapan,  acel  ceva  este  virtutea. - Albinus 

Oamenii  isi  atrag  relele  prin  propria  si  libera  lor alegere,  nenorocitii;  ei  nu  stiu  nici  sa  vada,  nici  sa auda  adevaratele  bunuri ce langa ei  se afla.  Putini sunt  cei  ce-au  invatat  sa  scape  de  necazurile  lor. - Pitagora

Zeul  a  impartit Ratiune tuturor oamenilor […], insa  nu  si  Minte  […].  Fiindca  a  voit,  fiule,  sa  o aseze  la  mijloc  intre  toate  suflete,  ca  o  rasplata pentru  care  trebuie  luptat. - Hermes Trismegistos  

[Tatal] este toate lucrurile, dar [toate] la modul inteligibil. - Oracolele caldeene

Planul general al lucrarii este urmatorul: 
Vol I: Orfismul si presocraticii 
Vol II: Sofistii, Socrate si micii socratici 
Vol III: Platon si Academia antica 
Vol IV: Aristotel si peripateticii 
Vol V: Cinismul, epicureismul si stoicismul 
VOL VI: Scepticismul, eclectismul, neoaristotelismul si neostoicismul   
VOL VII: Renasterea platonismului si a pitagorismului, Corpus Hermeticum si Oracolele caldeene   
VOL VIII: Plotin si neoplatonismul pagan 
VOL IX: Directiile principale ale gandirii antice si lexicul  
VOL X: Bibliografia ganditorior greci si romani

O inspirata selectie de texte religioase esentiale pentru budismul Zen, hinduism, taoism, misticismul crestin si islam, de care autorul se foloseste pentru a dezvalui „realitatea divina” comuna tuturor credintelor. Volumul include, printre altele, numeroase texte din Meister Eckhart, Rumi, Lao Zi sau Zhuangzi, precum si din Bhagavad-Gita, Cartea tibetana a mortilor sau Upanisade, pe baza carora Huxley analizeaza credintele spirituale ale diferitelor traditii religioase, evidentiind existenta anumitor constante ale spiritului omenesc, a unor idei universale ce constituie esenta oricarei mari filosofii sau religii.

Personalitate, sfintenie, intrupare divina • Dumnezeu in lume • Milostenia • Mortificare, detasare, dreapta vietuire • Adevarul • Religie si temperament • Autocunoasterea • Har si liber-arbitru • Binele si raul • Timp si eternitate • Izbavire, eliberare, iluminare • Nemurire si supravietuire • Tacerea • Rugaciunea • Suferinta • Credinta • Dumnezeu nu se lasa batjocorit • Idolatria • Sentimentalismul • Miraculosul • Ritual, simbol, sacrament • Exercitii spirituale • Perseverenta si regularitate • Contemplatie, actiune si utilitate sociala 

Traducere de Nina Façon, revăzută și adnotată de Monica Fekete
Prefață de Gian Mario Anselmi
Cronologie de Smaranda Bratu Elian

Lucrarea lui Machiavelli, adevărată piatră de hotar ce marchează întemeierea teoriei politice moderne, este rezultatul asimilării de către ilustrul florentin a unei seculare cugetări asupra istoriei, dar mai ales al experienţei sale politice şi diplomatice nemijlocite, în calitate de cancelar al Republicii Florentine. Ambele l-au condus spre o nouă şi revoluţionară gândire a fenomenului politic: ea pleacă de la analiza realităţii de fapt şi de la o antropologie desublimată, prin care Machiavelli trece peste pragul epocii sale şi păşeşte în modernitate.
Această carte, iubită şi totodată hulită de suverani, jurişti şi filozofi, a influenţat covârşitor gândirea politică modernă, păstrându-şi actualitatea şi, deopotrivă, caracterul neliniştitor.

Boris Cyrulnik și Tzvetan Todorov au traversat epoca urmând traiectorii diferite, dar amândoi au devenit gânditori validați de public și observatori angajați ai societăților noastre. Atât unul, cât și celălalt au cunoscut totalitarismul și încearcă să înțeleagă ce anume ne poate permite să rezistăm terorii. Acestea sunt motivele care stau la baza dialogului de față despre capacitatea oamenilor de a rezista „barbariei” sau de a-i cădea pradă, în momentul în care o Europă afectată de atentate își pune întrebări în legătură cu viitorul ei.

Nicolas Truong

Omul epocii noastre a ajuns să fie lipsit de apărare în faţa excesului de posibilităţi cu neputinţă de refuzat, care îi sînt puse la dispoziţie de progresul tehnologic şi de reţelele de socializare, neavînd nici un criteriu conceptual clar, care să îi permită să reflecteze asupra lui însuşi, pentru a se afirma astfel pe el însuşi. Noua fenomenologie îşi propune să îi vină în ajutor, făcîndu-i accesibilă această posibilitate, cu ajutorul unor concepte care trebuie să fie incisive şi percutante, fără să fie însă rigide. Relevanţa acestei sarcini ce revine noii fenomenologii devine evidentă abia la o privire retrospectivă asupra ambiguităţii ce a caracterizat, de-a lungul timpului, modul în care omul s-a înţeles pe sine şi lumea sa în spaţiul european. (Hermann Schmitz)

Născut în 16 mai 1928, la Leipzig, Hermann Schmitz este un cunoscut filozof german, întemeietorul noii fenomenologii. În 1955 obține titlul de doctor în filozofie, cu o lucrare despre Goethe, iar în 1958 devine asistent al Seminarului Filozofic din Kiel, unde își obține habilitarea cu o lucrare despre Hegel. Din 1971 pînă în 1993, ocupă postul de profesor în cadrul aceluiași Seminar din Kiel. Lucrarea sa fundamentală, Sistemul filozofiei, publicată în zece volume între 1964 și 1980 are drept punct de plecare experiențele cotidiene, nemijlocite de viață, propunînd o abordare care, deși tributară fenomenologiei tradiționale, își propune să o depășească pe aceasta în unele aspecte fundamentale, inclusiv în felul în care este definit însuși conceptul de fenomen.