Filozofie

Grigore cel Mare poate fi considerat ultimul mare scriitor crestin al Antichitatii latine tarzii si, in acelasi timp, primul mare autor crestin al Evului Mediu. La cumpana dintre cele doua perioade, papa Grigore a fost o personalitate complexa, in care s‑au intalnit traditia vietii crestine si cea, mult mai indepartata, dar inca vie, a spiritului roman. 

S-a afirmat, pe bună dreptate, că nu avem dreptul și nici calificarea să spunem lucruri noi, înainte de a le fi înțeles pe cele vechi. Abia de la înălțimea umerilor înaintașilor noștri putem vedea suficient de departe în viitor și suficient de clar în prezent. După cum bine se știe, nu există școală mai bună decât școala clasicilor, orice pretenție la un început cu totul nou fiind bazată pe iluzii. În spiritul acestei înțelepciuni, pe care am putea-o numi tradițională, trebuie privit și textul care urmează, un text care s-a născut din dorința de aprofundare a unei înțelepciuni antice și din plăcerea de a însoți un gânditor, pe drumul lui. Dacă ai cunoștință de existența unui înțelep, ni s-a spus, pasul tău să tocească pragul casei lui. În cazul acesta, ne întâlnim cu Plotin, marele cugetător care a realizat sinteza filosofiei antice grecești și care a pus bazele unei părți semnificative din gândirea Evului Mediu. Dacă ne-am familiarizat cu seria de texte comentate, din care face parte și prezentul volum, cunoaștem deja că tema centrală a gândirii plotinene este sufletul omului, lumea noastră lăuntrică și glasul ei șoptit, pe care puțini îl mai aud, în zgomotul de tinichea al civilizației noastre contemporane. Dacă în volumele anterioare l-am urmărit pe Plotin discutând despre frumusețea lăuntrică a ființei umane, în Despre frumos, sau despre asemănarea sufletului cu divinul, în Despre nemurirea sufletului, în volumul de față, îl vom vedea aplecându-se cu pătrundere asupra problemei delicate a libertății. 

Un suflet generos vede aproape in toate intamplarile vietii posibilitatea unei fapte care nu-i trece prin minte unui suflet obisnuit. Sunt clipe cand posibilitatea acelei fapte devine vizibila pentru sufletul generos, e chiar in interesul lui s-o savarseasca. Daca n-ar savarsi fapta pe care a intrezarit-o, s-ar dispretui pe sine, ar fi neneorocit. Fiecare isi vede indatoririle pe masura inteligentei sale. - Stendhal

Acest dumnezeu neştiut despre care totuși se vorbește, care totuși este numit, caracterizat şi făcut comprehensibil, e un Altul decât Dumnezeu în sine, o alteritate sublimă ce păstrează în figurile ei diverse urmele înălțimii neasumate. Acest Altul decât Dumnezeu este de fapt urma, Arhi-urma întâlnirilor noastre cu absolutul, trauma pozitivă a proximităţii în contextul căreia ne fisurează transcendenţa, pentru a ne remite apoi judecăţilor nostalgice, comemorării sau evocării. E impropriu să numim teologie produsul unor atari prestaţii şi, cu toate acestea, întrucât obiectul lor indirect, adică prin urmă, este tot Dumnezeu, avem de-a face totuşi cu un gen teologic. Însă pentru a nu insinua performanţe la care natura noastră încă nu ne îngăduie să ajungem, pentru a nu confunda discursul nostru cu cel al veritabililor teologi, trăitori întru Dumnezeu şi îmbogăţiţi de experienţe mistice, vom completa că nu facem decât o teologie a Alterităţii. Şi mai spunem o dată, acest Altul este urma lui Dumnezeu în lume, pe care însă o resimţim cel mai adânc în propria constituţie personală.

 Daca privim cerul noaptea cu un telescop vom vedea milioane de stele. Este ca si cum ne‑am uita la o pictura care a fost facuta de milioane de artisti in milioane de ani. Avem senzatia ca vedem un singur tablou, dar el este o compozitie in care tot ceea ce vedem nu apartine prezentului. (…) Metafora cerului instelat se refera, de fapt, la ceva real, care nu are conditie existenta. Datorita stiintei contemporane, noi stim ca ceea ce vedem nu exista acum cand cercetam cerul, dar totusi noi percepem un ceva care este real pentru noi. Pare doar un joc de termeni, dar voi arata ca este vorba de o dialectica complexa care tine de esenta procesului de cunoastere a lumii, un proces eminamente social.

Sceptic, solipsist, platonist, realist, logicist, anti-realist, formalist, intuiționist, constructivist etc., etc.... Wittgenstein a neglijat toate aceste etichete, curente, orientari, vizând deschis neajunsurile tuturora, reliefând punctele lor labe, fara sa adere explicit la vreuna din ele, caci nu în astfel de opțiuni consta filosofia autentica, libera, creatoare. Atunci cum sa-i spunem filosofiei sale? Nici logicista, nici formalista, nici holista? Poate fi o filosofie nici realista-nici antirealista? Daca logica elementara ne spune ca nu, filofia ne spune ca DA! Dar cum sa numim o astfel de filosofie? Pur si simplu, wittgensteiniana! Wittgenstein descopera și demasca supoziții și situații filosice non-necesare, ipotetice, false, gasindu-și propriul drum bântuit de puterea absurdului. Pe timp de razboi asumându-și o cunoaștere nesatisfacuta, iar pe timp de pace, inconsistenta jocurilor de limbaj. Un filosof antidogmatic, necanonic, inclasificabil. Wittgenstein! (Autorul)

Un model semiotic al cunoașterii este un model extins, el poate să explice ce este cunoașterea, atât la nivel zoologic,cît și antropologic, atât individual-gnoseologic, cât si colectiv-epistemologic. Plecând de la semn - în esență o relație, mai precis o relație de semnificare, putem vedea că modul de a fi în lume, atât al nostru, cât și al celorlalte viețuitoare, se manifestă prin semn, prin ceea ce semnifică lumea penru noi sau pentru celelalte ființe vii. Dacă restul viețuitoarelor trăiesc in monada Umwelt-ului lor, fără să conștientizeze că ea are limite si că există o diferență între Obiectul Imediat si Obiectul Dinamic al experienței lor, omul a conștientizat aceste limite si existența uneii relații de semnificare. Pe această relație de semnificare în care se află cu tot ce-l inconjoară, a extras-o si a folosit-o pentru a-si construi Lebenswelt-ul, pentru a elabora cel mai complex sistem de semne, limbaDin acest motiv limba este mai întâi un sistem de modelare ce are ca scop adaptarea si cunoașterea lumii si,apoi, comunicarea.. Ceea ce am urmărit noi în acest demers a fost tocmai identificarea acestor elemente prin care se poate fomula acest model semiotic al cunoașterii.

...eu spun ca unul dintre darurile naturale ale lui Dumnezeu este filosofia, alaturi de descoperirile ratiunii umane, de stiinta [...] Accept pentru fiecare onoarea ce i se cuvine. Sf. Grigore Palama

Daca ar trebui sa se spuna despre Dumnezeu, literal, numai ce transmite Sfanta Scriptura, ar urma ca niciodata nu ar putea vorbi cineva despre Dumnezeu in alta limba decat in cea in care a fost transmisa, la inceput, Scriptura Noului si Vechiului Testament. Insa nevoia de a discuta cu ereticii ne-a determinat sa gasim cuvinte noi care sa exprime credinta straveche. Sf. Toma din Aquino

In ultimii ani se tin intruniri periodice dedicate operei lui Cioran si Noica. Am vazut, insa, foarte putina lume care sa participe la ambele manifestari. La care, de altfel, nu se aminteste niciodata nimic despre colegul lor de generatie si spiritualitate, Mircea Eliade. De aceea am iscodit un pretext – care nu e doar un pretext – de a-i aduna pe cei trei, alaturi de filosoful Martin Heidegger, inteleptul din Freiburg, cu celebra sa provocare privitoare la timp. Fie ca aceasta evocare, facuta in afara politicului, sa scoata in relief diferenta intre lumea ce am parasit-o odata cu ei, si misterioasele orizonturi ale lumii in care am intrat. - Mircea Lazarescu

În exerciţiul său, criticul autentic are la-ndemînă două modalităţi complementare de a se apropia de o operă: judecata de valoare şi judecata de gust. Pentru bunurile artistice, însă, gusturile „se discută (deşi nu se dispută)” (Luc Ferry). Prin Critica judecăţii de gust, ratificăm axiologic varii texte printr-o serie de lecturi şi interpretări. Prima parte a cărţii este consacrată lui Petre Pandrea, care se manifestă în gazetărie ca un fel de zorbagiu balcanic. Ne-au interesat judecăţile sale de filosofie politică, economie, sociologie politică, filosofia dreptului, dar şi cele asupra omului oltean, situat cumva între perfectul simplu şi perfectul (des)compus. Excursul critic de justificare valorică a fost pliat apoi pe cărţi de filosofie, sociologie, proză sau poezie, chiar de ştiinţe ale comunicării. Dintre autori, îl amintesc pe gînditorul Alexandru Surdu, care, prin filosofia pentadică, vrea şi poate să se situeze într-un raport de ruptură / continuitate cu metafizica lui C. Noica. Eseul cuprinde şi unele pagini de jurnal domestic (Zilele după Iov), o încercare de ispăşire a răului prin pătrunderea cu adevărat a sensului suferinţei.

Nu este un secret ca femeile constituie majoritatea Bisericii. Ce gindesc femeile, cum Il vad ele pe Dumnezeu, ce cred despre pacat sau despre alte aspecte ale credintei ne este foarte putin cunoscut, predica in Biserica Ortodoxa fiind un monopol al barbatilor. Jurnalista Doina Popa de la revista mondena VIP Magazin, cea mai influenta revista din Republica Moldova, are ideea sa puna un set de intrebari despre credinta celui mai citit scriitor ortodox contemporan din Romania. Autorul Antiparentingului, cartea cu cel mai mare rasunet si cele mai mari vinzari in 2017, raspunde in stilul sau caracteristic la 33 de intrebari despre Dumnezeu si credinta.

O carte plina de candoare si prospetime, care te poarta in adevarate excursii biblice si patristice, asemenea unei plimbari in fapt de seara. De la gradina Raiului si facerea lumii pina la stihiile care ajung sa se razbune pe oameni, intrebarile te mentin intr-o asteptare plina de emotii si incintare intelectuala. O poveste despre zodii si genealogii, spaime si prejudecati, iubire si tradare, scrisa cu iscusinta unui romancier si delicatetea unui poet. Referintele la texte vechi si comentariile de mare finete teologica descopera un Dumnezeu plin de iubire si explica in cuvinte simple marile contradictii reprosate Bibliei.

Ieromonahul Savatie Bastovoi este un scriitor, poet, traducator si editor roman nascut in Chisinau. Este autorul a peste douazeci de carti vindute intr-un tiraj cumulat de aproape jumatate de milion de exemplare. Este unul dintre cei 27 de scriitori romani contemporani care au reprezentat Romania la Salonul de Carte de la Paris din 2013, anul in care Romania a fost tara invitata de onoare. Cartile si conferintele sale despre credinta au adus un suflu nou in predica din Romania anilor 2000. Intotdeauna intrigant, folosind mijloace artistice si practicind amestecarea genurilor, S.B. reuseste totodata sa ramina fidel traditiei ortodoxe. Este prezent in Enciclopedia Ortodoxiei Romanesti editata de Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane sub indrumarea Patriarhului Daniel. Este membru al Uniunii Scriitorilor si al Uniunii Jurnalistilor din Moldova. Dintre cartile sale cele mai cunoscute fac parte: Antiparenting, A iubi inseamna a ierta, Intre Freud si Hristos, Cartea despre femei, Nebunul (roman), Diavolul este politic corect (roman), Iepurii nu mor (roman tradus in franceza si italiana), Invataturile unei prostituate batrine catre fiul sau handicapat (roman tradus in franceza). 

„Cu acest volum, publicat postum în 1626, începe un tip de cercetare a naturii în care omul contemporan poate recunoaște elemente ale științei moderne. În același timp, Francis Bacon ne vorbește aici de alchimie, astrologie și magie naturală, de medicamente miraculoase, prelungirea vieții și posibilitatea de a produce animale și plante nemaivăzute. Sylva Sylvarum face parte din marele proiect baconian de a înzestra știința cu o poveste: agregare de sensuri și scenariu iniþiatic, special construite pentru a lua în stăpânire imaginația cititorului, trezind curiozitatea, entuziasmul și emulația, dar și dorința de a «intra în poveste», de a deveni parte a scenariului căutării și descoperirii de-a lungul căruia se naște cunoașterea.“ (Dana Jalobeanu)

Ilustrația copertei: Detalii din frontispiciul lucrării Sylva Sylvarum (1626) de Francis Bacon.

Dialogurile papei Grigore cel Mare, scrise la finalul secolului al VI-lea, contin o legitimare a valorilor ascetice ale Evului Mediu timpuriu, legate de nasterea culturii benedictine. Povestirile de vieti exemplare, inspirate de surse patristice, dar prinse in tumultul invaziilor barbare din Italia, contin arhetipurile valorilor si framintarilor omului european, proiectate pe un plan escatologic cu teme doctrinare noi, precum purgatoriul, dar si o filosofie a sfirsitului istoriei.

Editie bilingva
Traducere din limba latina de Cristina Horotan
Nota introductiva, tabel cronologic si plan al tratatului de Alexander Baumgarten
Note de Cristina Horotan si Alexandru Daroni

„Volumul de față cuprinde, pentru prima dată în limba română, în traducere după ediția critică daneză, două scrieri publicate de Søren Kierkegaard sub propriul nume în 1846 — O recenzie literară și Discursuri edificatoare în spirit divers.
Deși aparținând unor domenii diferite — critică literara și teologie —, cele douã texte au trăsături comune: amară critică a tendințelor epocii moderne și a judecății mulțimii nivelatoare, discutarea raportului dintre interior și exterior, sau dintre vorbire, tăcere și pălăvrageală, descrierea sinelui aflat în conflict cu structurile sociale, a suferințelor celui care se alege pe sine, a îngrijorării, dar și a posibilității unor relații autentice cu semenii, care să nu ducă la pierderea individualității. Prima scriere e predominant sociologică, a doua ține mai ales de domeniul eticii creștine, dar perspectivele se întâlnesc. O recenzie literară oferă cititorului întâlnirea cu concepte care aveau sa influențeze gândirea lui Martin Heidegger, Karl Jaspers, Martin Buber, Theodor W. Adorno și Ludwig Wittgenstein, în timp ce Discursurile edificatoare în spirit divers stau mărturie pentru profunzimea omiletică și rafinamentul oratoric ale autorului: paginile despre crinii de pe câmp și pasărea din cer sunt considerate printre cele mai frumoase și mai înălțătoare din opera lui Kierkegaard.“ (Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann)

„Impactul lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat şi a lăsat urme de durată. Tratatul lui rămâne pledoaria clasică pentru libertatea individuală.“ (ISAIAH BERLIN)

„Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.“ (JOHN STUART MILL)

„Dacă vrem să înțelegem cu adevărat de ce viața politică e în criză, de ce dreptul, drepturile omului și piața afectează statul-națiune sau de ce vorbim despre «ambiguitatea de nerezolvat a Europei», atunci această carte e una dintre cele mai lămuritoare. Și orice om, cetățean, are datoria morală de a o citi.“ (L’Expansion)

Dubla flacără explorează legătura intimă dintre sex, erotism și dragoste – temele preferate ale lui Octavio Paz, laureat al Premiului Nobel. Pornind de la Banchetul lui Platon și sfârșind cu romanele moderne, Paz scrie, de fapt, o istorie a dragostei și a erotismului. Paginile de față trec totul în revistă, de la tabuuri la reprimări, de la Sade la Freud, de la păcatul originar la inteligența artificială.

„Marele pericol care îi paște pe îndrăgostiți, capcana mortală în care mulți cad, este egoismul. Pedeapsa nu se lasă așteptată: ei nu văd nimic și pe nimeni în afară de ei înșiși, până când devin stană de piatră sau… se plictisesc. Egoismul e un puț adânc. Pentru a ieși la aer curat trebuie să privim dincolo de noi înșine: acolo este lumea și ne așteaptă.“ (OCTAVIO PAZ)

„Czesław Miłosz a ilustrat, cu splendidă clarviziune, condiția precară a omului în această lume dominată de conflicte.“ (Motivația juriului, Premiul Nobel)

„O carte de căpătâi pentru înțelegerea totalitarismului.“ (The New York Times Book Review)

„Un document esențial al literaturii antitotalitare, o lucrare demistificatoare, o incursiune în universul magiei exercitate de doctrina comunistă asupra atâtor intelectuali din însângeratul și absurdul secol XX.“ (VLADIMIR TISMĂNEANU)

"Acest volum reunește patruzeci și una de conversații ale lui Virgil Nemoianu, realizate între 1990 și 2017, cu români din mai multe generații. Două dintre discuții au devenit cărți, celelalte au apărut anterior în periodice și volume. Avem astfel o radiografie culturală, intelectuală, ideologică, politică și istorică – deopotrivă dialogică (Bahtin) și dialectică (Hegel) – a României și a lumii. Dar și a interlocutorilor înșiși, a mediilor din care vin, a orizonturilor spre care tind." - Sorin Antohi

"Am fost obișnuiți să facem o distincție casantă între cei din țară și cei din afara României. Profesorul Virgil Nemoianu ne-a demonstrat că a fi geografic departe de țară nu exclude posibilitatea participării intense la viața culturală românească. Cu un deosebit interes urmăresc articolele pe care le publică […]. Traducerea în limba română a cărților sale fundamentale […] s-a dovedit a fi benefică pentru viața noastră culturală, lucrările respective au avut un impact impresionant, au impus un nivel superior de abordare a faptelor de cultură [...]. De un mare folos este și publicarea cărții România noastră [...], în care anvergura intelectuală a lui [Nemoianu] apare clar, cu deschidere spre toate orizonturile, fie ele literare, filosofice, istorice, politice sau religioase [...]. O carte în care problemele, de ieri și de azi, ale României sunt discutate într-un spirit critic deschis controversei." - Solomon Marcus

"[…] în cărțile lui Nemoianu publicate în America, România și cultura ei sunt mereu prezente pe plan de egalitate cu celelalte culturi europene. Opera lui e în același timp cea a unei personalități de suprafață internațională și a cuiva care, deși trăiește în capitala Americii, a rămas întotdeauna profund legat de țara în care s-a născut." - Toma Pavel

"Volumul de față reprezintă o parte numai, dar poate importantă, din activitățile mele laterale. Cum acest „lateral” revine obsesiv în scrisul și gândirea mea, poate că cititorii și cititoarele vor privi volumul cu anume interes. [...] Suita de interviuri este poate lucrul cel mai interesant. De ce? Fiindcă schițează un proces de evoluție intelectuală, fiindcă arată schimbări, pași înainte și modificări, fiindcă permite celor interesați să vadă cum a crescut și s-a schimbat în curs de două decenii și jumătate o minte, să-i zicem, harnică sau curioasă. Deci nu bucățile separate contează, ci scurgerea lor, de la an la an." - Virgil Nemoianu

"Întreaga operă de critic, de comparatist și de filosof al culturii a lui Virgil Nemoianu – și cu deosebire cele două sinteze, O teorie a secundarului, Imperfecțiune și înfrângere, cuprinse în volumul de față – se constituie ca o mărturie elocventă a faptului că autorul lor nu s-a stabilit în Statele Unite spre a se înrola cu entuziasm mimetic în mișcările intelectuale și politice la modă acolo. Cu o formație solidă, construită chiar în România comunistă, unde un „ethos al învățării” funcționa, totuși, în pofida restricțiilor ideologiei unice, formație pe care n-a făcut decât s-o fortifice și s-o lărgească în excelent-dotatele biblioteci ale Occidentului, Virgil Nemoianu n-a ezitat să-și manifeste, în țara de adopție, propriile opțiuni și să-și decupeze propriile teme, impunându-se în académia americană ca un profesor eminent și ca un autor de referință. Spre deosebire de alții, el și-a asumat apartenența românească și pe aceea central-europeană, transformându-le pe amândouă în surse de inspirație și în moduri specifice de articulare între biografie și operă. Teoria „secundarului” ilustrează și sublimează o întreagă tradiție morală și artistică. Relația intimă stabilită de Virgil Nemoianu între slăbiciune, înfrângere și pierdere, pe de-o parte, și literatură ca „știință a regresivului”, pe de altă parte, ne spune ceva esențial despre concepția sa referitoare la rolul înalt-compensator al umanismului, ca și despre felul propriu, – decent, moderat, dar eficient și puternic – de a-și afirma originalitatea." - Mircea Martin

"Virgil Nemoianu își sprijină argumentele cu o bogăție de exemple istorice și cu vastă erudiție. Cartea sa e provocatoare și polemică în cel mai bun sens al cuvântului… [El] își pune gândirea în slujba marii tradiții liberale europene, reprezentată de Tocqueville, Guizot și Max Weber, printre alții. Pledoaria elocventă pentru jocul liber al energiilor creatoare, pentru descentralizare și pluralism, pentru o dialectică „locală” (iar nu una centralizantă sau totalizatoare) – iată, fără îndoială, lucrurile pe care cititorul le va găsi cu adevărat stimulatoare în argumentarea lui Nemoianu." - Mihai Spăriosu

"Cartea de faţă [O teorie a secundarului] pune în discuţie relaţia dintre evoluţia socio-istorică şi literatură, din punct de vedere teoretic şi tipologic. Prima parte este dedicată constatării că, în general, operele literare majore şi marii scriitori par conservatori, ba chiar reacţionari. Observaţia este exemplificată punând în relaţie autorii respectivi cu tendinţele şi poziţiile istoriceşte progresiste, fie din vremea lor, fie din perioadele ulterioare. (…) A doua parte a cărţii conţine mai multe capitole care demonstrează în ce fel activităţile culturale în general (şi cele literare, în particular) modelează sau influenţează centralul sau principalul în istorie. (…) O a treia secţiune investighează rolul dialectic jucat de literatură în istorie, printr-o analiză a caracterului indirect şi a imperfecţiunii. (…) Studiul meu se doreşte, aşadar, o explorare a secundarului, o teoretizare în jurul secundarului, dar şi o celebrare a secundarului.

[Imperfecțiune și înfrângere] Primul capitol va aborda câteva consideraţii generale cu privire la modul de funcţionare a filosofiei istoriei. (…) Următoarele două capitole ilustrează cazuri particulare şi sunt menite să servească drept exemple concrete ale temei generale. Astfel, în capitolul al treilea mă voi referi la relaţia dintre scrierile istorice şi scrierile literare, rezervând un anumit spaţiu şi utopiei, dar şi soluţiilor politice intermediare. (…) În mod similar, cel de-al patrulea capitol va încerca să ofere o ilustrare concretă a argumentelor invocate în secţiunile precedente. Europa Centrală este prezentată ca o zonă istorico-geografică individualizată, printre altele, de un „etos” al instruirii. (…) Cel de-al cincilea capitol va trasa câteva concluzii, enumerând totodată unele motive pentru care literatura a fost, de regulă, privită cu suspiciune, în nenumărate contexte socio-istorice, fiind adesea supusă persecuţiilor fără drept de apel – nu doar în trecut, ci şi în prezent." - Virgil Nemoianu

Mircea Flonta adună în această carte articole şi contribuţii apărute în ultimii cincisprezece ani în volume colective şi în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate. Ele acoperă o vastă arie de preocupări privitoare la teme controversate – „răspântii ale gândirii“, cum le numeşte autorul: de la situaţia filozofiei în vremea noastră la conflictul ştiinţă-religie şi de la deontologia demersului filozofic la impactul regimurilor totalitare asupra creaţiei ştiinţifice şi filozofice. În ciuda acestei diversităţi, dată chiar de varietatea peisajului gândirii filozofice de azi, volumul are o unitate conferită, mai presus de orice, de însăşi personalitatea autorului. Căci în lumea noastră frământată de patimi puţini gânditori reuşesc să întruchipeze ca Mircea Flonta idealul dintotdeauna al filozofului, pentru care pasiunea şi echilibrul, exactitatea şi îndoiala nu se exclud, ci se completează reciproc.

„Am argumentat, desigur, cu stăruinţă în favoarea a ceea ce susţin. Sunt însă conştient că pot exista replici puternice, pe care le aştept cu interes. Aşa cum m-am străduit să arăt cu referire la tot ceea ce discut aici, există puncte de vedere incompatibile ce pot fi apărate într-un mod pe deplin convingător. Sper că tonul în care port discuţia lasă să se înţeleagă că nu îmi fac iluzii în această privinţă. Concluzia nu poate fi decât una singură: Moderato cantabile!“ (MIRCEA FLONTA)

„Mai are voie scrisul, în lumea noastră grăbită, să fie abscons fără adâncime, complicat fără să transmită nimic, prețios și doar pentru o mână de oameni? Iar cei care au pretenția că gândesc mai pot s-o facă fără să aibă harul de a-i pune pe alții pe gânduri?
Am năzuit să scriu o carte frumoasă pur și simplu. De aceea, m-am adresat literaturii. Paginile din acest volum reprezintă modul meu de a fi întâlnit literatura dinăuntrul filozofiei. Reprezintă ceea ce a urmat după «cearta mea cu filozofia» de acum câteva decenii.
Ele sunt meditații despre nodurile vieții – despre libertate, Dumnezeu, plictis, prostie, frumusețe, îndrăgostire, neîntâlnire și altele asemenea –, dar împletite și strânse din «materia primă» a literaturii. Am gândit cu ajutorul Bibliei, al lui Shakespeare, al lui Flaubert, al lui Joyce, al lui Musil, al lui Caragiale sau Mircea Ivănescu și, făcând-o, mi s-a părut că aflu mai multe și într-un mod mai prietenos decât aș fi aflat dacă aș fi rămas singur, față în față cu «esențele pure».“ (GABRIEL LIICEANU)

Sa fim, oare, numai rezultatul interactiunii dintre genele transmise de parintii nostri si mediu? Cu ce scop se afla fiecare dintre noi pe acest pamant? Reusesc oare psihologia si stiintele actuale sa explice extraordinara forta care ne ajuta sa ne urmam drumul, in ciuda vicisitudinilor? De-a lungul timpului, numerosi ganditori, filosofi, psihologi au incercat sa identifice acel ceva din noi ce cu totii stim ca exista, care ne calauzeste viata, dar pe care nu-l gasim cautand in laboratoare sau in statistici. Unii l-au numit daimon, soarta, duh, inger pazitor. James Hillman il numeste „ghinda". Asa cum stejarul, pana sa ajunga falnicul copac pe care il cunoastem, este mai intai o ghinda ascunsa in pamant, un proiect, o promisiune, la fel si noi, oamenii, ne nastem cu ideea a ceea ce urmeaza sa devenim. Aceasta carte prezinta exemplele graitoare ale unor personalitati din lumea artistica si politica, ale caror vieti arata ca nimic nu este intamplator. Antrenanta, usor de urmarit, se adreseaza oricarui cititor aflat in cautarea propriului sine.

    CUPRINS:

    Toata lumea doreste sa aiba o viata plina de bucurii si de satisfactii! Unii aleg calea stiintei, altii imbratiseaza religia si practica spirituala. Dar oare aceste doua abordari se exclud in mod necesar? Un studiu recent referitor la efectele meditatiei asupra creierului a descoperit ca, atunci cand subiectul incepe sa mediteze, activitatea neuronala dintr-o anumita zona, presupusa a avea legatura cu starea de fericire, s-a intensificat intr-o incredibila proportie de 700%! Subiectul in cauza era calugarul budist Yongey Mingyur Rinpoche, caruia i-a fost atribuita, in revistele Time si National Geographic, calitatea de „cel mai fericit om de pe pamant“.

Lucrarea de fata contine o cautare atotcuprinzatoare a Adevarului, bazata pe descoperirile psihologiei, ale fizicii, ale biologiei, precum si pe doctrinele religioase occidentale si orientale. Michael A. Singer investigheaza cunostintele acumulate de umanitate pentru a afla un model al omului si a raspunde astfel la intrebarea: cine sunt si in ce raport ma aflu cu Universul?

„Iubiţi cititori, credeţi-mă şi încredinţaţi-vă: fiecare dintre voi are dreptate, numai ceilalţi greşesc. Totdeauna. Cu o condiţie: nici unul dintre voi să nu-şi închipuie că e celălalt. Nu vă încredeţi în afirmaţiile altora. Repuneţi totul în discuţie. Fiţi voi înşivă. Nu ascultaţi nici un sfat: cu excepţia acestuia. [...]

Nici o societate nu e bună. Toate societăţile, revoluţionare sau nu, sunt ratate. S-ar zice că Istoria şi-a bătut joc de om. A făcut contrariul decât au vrut sau au pretins oamenii că vor să facă. Sau poate Istoria a dezvăluit pornirile profunde, inconştiente sau reale, intenţiile ascunse ale întemeietorilor de societăţi. Îndărătul celor mai nobile idealuri şi ale celor mai generoase intenţii, există o voinţă de putere, o voinţă malefică sau o sete de distrugere.“ (Eugène Ionesco)

„In carticica de fata incerc sa formulez ceea ce cred despre locul omului in univers si despre posibilitatile sale de a accede la o viata implinita. Cu exceptia astronomiei, omenirea nu a dobandit priceperea de a previziona viitorul; in sfera lucrurilor omenesti putem vedea ca exista forte ce contribuie la fericire si altele ce favorizeaza nefericirea. Nu stim care din cele doua va precumpani, dar, pentru a actiona chibzuit, trebuie sa fim constienti de amandoua. Nu am cum sa dovedesc ca viziunea mea despre valorile vietii este corecta; pot doar sa enunt aceasta viziune si sa sper ca ea va fi imbratisata de cat mai multa lume. Viziunea mea este aceasta: Viata demna de trait este cea inspirata de iubire si calauzita de cunoastere.“ (Bertrand Russell)

„Singura autoritate pe care conştiinţa individuală nu şi-o pune niciodată sau aproape niciodată la îndoială e autoritatea morală. Capacitatea de a distinge între bine şi rău, între viciu şi virtute, dreptate şi nedreptate pare a fi la îndemâna tuturor. În materie de etică, funcţionăm constant printr-o nedemolabilă autocomplezenţă. Trăim într-o inflaţie barocă a competenţei morale, într-o lume a cărei principală dezordine riscă să fie faptul că toţi membrii ei se simt moralmente în ordine sau că toţi resimt dezordinea proprie drept neglijabilă. L'enfer c'est les autres – părem a concede cu toţii. Prin urmare, le paradis c'est nous-mêmes.“ (Andrei PLEŞU)

  Masoneria sustine ca exista o cale de viata superioara si mai tainica decat aceea pe care calcam de obicei si ca atunci cand lumea exterioara isi pierde atractia pentru noi si se dovedeste insuficienta pentru implinirea nevoilor noastre mai adanci, vom fi siliti sa ne intoarcem in noi insine, sa batem la usa lumii noastre interioare. Pentru aceasta lume interioara si pentru calea care duce la ea, Masoneria ne promite lumina, ne traseaza jaloanele si arata conditiile care ne permit progresul. Acesta este singurul scop al Masoneriei. In spatele simbolismului elementar, in spatele indemnurilor pentru cultivarea virtutii si a unei moralitati conventionale, in spatele frazeologiei grandilocvente cu care, potrivit modei acestor zile, redactorii ceremoniilor din secolul al XVIII-lea au imbracat invatatura ei, se gaseste cadrul unei scheme de initiere in acea cale superioara de viata unde secretele si misterele fiintei noastre urmeaza sa fie dezvaluite: o schema care, in plus, reproduce pentru lumea moderna principalele caracteristici ale Misteriilor antice. Aceasta este noutatea pe care o aducea, la vremea ei, cartea lui Jean-Marie Ragon, Ortodoxie masonica. Istorie, rituri, doctrine.