Filozofie

Prin perspectiva ei inovatoare si originala asupra procesului de individuatie a femeii, Toni Wolff contribuie la intelegerea psihicului feminin. Revelatoare si stimulative, studiile sale abordeaza chestiuni existentiale din unghiuri inedite.

Dand dovada de o finete psihologica de-a dreptul geniala, in viziunea lui C.G. Jung, Toni Wolff desluseste in volumul de fata spatiul spiritual si fundalul filosofic al Psihologiei Complexe, insistand mai ales asupra concluziilor practice din experienta terapeutica si acordand o mare importanta proceselor de grup. O terapie poate sa fie pe masura omului actual doar atunci cand include toate domeniile de viata care il ating nemijlocit.

Viața fiecăruia dintre noi se desfășoară pe fundalul unor narațiuni sau teorii filosofice discrete și insesizabile, care ne oferă sens și ne îndrumă în momentele de cumpănă. Au o istorie fascinantă și uneori extrem de agitată, care stă mărturie pentru strădaniile noastre de a înțelege lumea și de a o transforma într-un mediu familiar.

Cartea de față ne prezintă istoriile a trei dintre aceste narațiuni, cunoscute mai mult filosofilor, cu toate că ele încearcă să ofere răspuns la întrebări tulburătoare și de o importanță covârșitoare pentru noi toți: de ce există lumea, în ce constă identitatea persoanei, ce este realitatea. Laurențiu Staicu este profesor de filosofie la Universitatea din București și consilier filosofic în cadrul Asociației Române de Filosofie Practică.

Text stabilit de Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Sorin Vieru. Indice de nume și de lucrări de Victor Bârsan.

A ține un „jurnal de idei“ a fost preocuparea constantă a lui Noica începând din 1939, anul primelor notații pentru viitorul Jurnal filozofic, publicat în 1944. Știm că până în 1958 umpluse nouă caiete cu însemnări și reflecții, caiete care s-au pierdut. În anii de detenție politică (1959–1964), Noica, desigur, n-a mai făcut însemnări. După moartea lui (1987), s-au găsit, pe lângă un caiet din 1958 abia început, șase caiete și agende acoperind perioada 1965–1987. Ele au fost descifrate și publicate sub titlul Jurnal de idei în 1990. Volumul de față reia cu minime modificări acea ediție.
Notațiile Jurnalului – acumulări de atelier în vederea unor viitoare cărți, încercări succesive de definire și nuanțare a ideilor filozofice proprii, cugetări, aforisme, comentarii de lectură, însemnări autobiografice – dau simultan o impresie de policromie și coerență. Autorul își alimentează și verifică ideile-obsesie recurgând la cele mai diverse discipline, de la matematică și logică până la științele naturii, teologie sau arte, dar în desfășurarea aceasta speculativă există o perfectă armonie internă.
Jurnalul de idei este cea mai bună introducere în gândirea lui Noica, în sistemul său filozofic și chiar în Weltanschauung-ul și psihologia sa.

„Nimic nu va putea să-mi scoată din minte că lumea asta e fructul unui zeu tenebros ce-şi prelungeşte umbra în mine, şi că misiunea mea este să duc la ultimele consecinţe blestemul ce apasă asupra lui şi a operei sale.“ (CIORAN)

„Dacă esențele pe care oamenii le stimează atât de mult, fără să le iubească, n-au putut salva nimic, atunci nu ne mai rămâne decât curajul amăgirilor.
Să rămânem adică aici pe pământ, să ne compromitem și să ne lichidăm ca amăgiri între amăgiri.
Esențele ne distrug dincolo de lume: este o distrugere mai interesantă, dar nu mai dureroasă.
A te distruge cu toți amărâții acestui pământ este o renunțare mai mare, mai tristă, mai nemiloasă.
Să știi că lupți numai pentru amăgiri și că pentru esențe n-are rost să faci sacrificii presupune atâtea lucidități, atâtea rostogoliri și atâtea victorii, încât nu te mai poate opri de la un suprem orgoliu și de la o supremă umilință.“ (CIORAN)

Emil Cioran. S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti.

Emil Cioran. S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti.

„În patima vidului, doar zâmbetul cenușiu al ceții mai însuflețește descompunerea măreață și funebră a gândului.
Unde sunteți voi, cețuri crude și amăgitoare, de nu vă răsturnați încă pe o minte împăienjenită? În voi aș vrea să-mi sfâșii amarul și să-mi ascund o spaimă mai vastă ca amurgul plutirii voastre!“ (CIORAN)

„Nu stiu daca si in alte parti Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. In orice caz, eternitatea romaneasca despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorica, nu realizari majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut cand sa le infaptuiasca -dau garantia duratei; ci sentimentul ca, in fond, exista un plan fata de care toata framantarea istorica este irosire si pierdere. Dar – si aici e aspectul nou fata de tanguirea biblica – neamul romanesc e si el, intr-un fel, solidar cu acel plan neschimbator. I se intampla si lui multe, se framanta ceva in marginea lui, in inima lui, peste trupul lui chiar – dar el ramane neschimbat. «Trece si asta» e una din cele mai curente vorbe romanesti. Neamul nostru ramane pentru ca si el participa, in felul lui, la eternitatea fiintei.“ (Constantin Noica)

„Aducându-l pe Hegel în sufletele noastre, Constantin Noica a scris o carte tulburător de contemporană, pe care, spre a-l parafraza, nu o vom putea ignora nepedepsiţi.“ (Vladimir Tismăneanu)

„Încercat-am să înțeleg de unde vin lacrimile și m-am oprit la sfinți.
Să fie ei responsabili de strălucirea lor amară? Cine ar ști?
Se pare însă că lacrimile sunt urmele lor.
Nu prin sfinți au intrat ele în lume; dar fără ei nu știam că plângem din regretul paradisului.
Aș vrea să văd o singură lacrimă înghițită de pământ… Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfinții n-au făcut altceva decât să le reabiliteze.“ (CIORAN)

„Sunt fericit doar când mă gândesc la renunțare și mă pregătesc pentru ea. Restul e amărăciune și zbucium.
Să renunți nu-i lucru ușor. Totuși, ajunge să aspiri la renunțare ca să te simți deja mai împăcat. Să aspiri la ea? Până și simplul fapt de-a te gândi la ea îți dă iluzia că ești altul, iar această iluzie este o victorie, cea mai măgulitoare, dar și cea mai amăgitoare.“ (CIORAN)

„Am scris aceste divagații în 1935—36, la 24 de ani, cu pasiune și orgoliu.
Din tot ce am publicat în românește și franțuzește, acest text este poate cel mai pasionat și în același timp îmi este cel mai străin.“ (CIORAN, 1990)

„Am scris o cărticică intitulată Silogismele amărăciunii, cuprinde lucruri insolente, am scris-o imediat după război, când eram foarte sărac și foarte cinic. Când a apărut cartea era la puțină vreme după apariția Tratatului de descompunere, și prietenii mei mi-au spus: «Te-ai compromis, este insolentă, dar nu e serioasă.» [...] După douăzeci și cinci de ani, a apărut în ediție de buzunar și acum este cartea mea cea mai citită din Franța și Germania. Se poate prevedea destinul unui om, dar nu cel al unei cărți.“ (Anarhie, disperare, tinerețe, interviu realizat de LEA VERGINE în 1984)

Ediţie bilingvă
Tratatul Despre filosofia primă al lui al-Kindī, primul dintre numele răsunătoare ale filosofilor arabi din Evul Mediu (secolul al IX-lea), reprezintă o interpretare a fizicii şi metafizicii peripatetice din perspectiva proprie a neoplatonismului arab, cu influenţe notabile ale apocrifului Teologia lui Aristotel: el conţine o constantă raportare a conceptelor aristotelice ale filosofiei naturale şi a teoriei predicabilelor la semnificaţiile diferite ale unităţii şi Unului.

Traind intr-o perioada in care lupta pentru drepturile omului a condus la revolutie in America si in Franta, Mary Wollstonecraft (1759-1797) si-a scris, in 1792, propria declaratie a independentei femeii. Plina de pasiune si directa, In apararea drepturilor femeii ataca, prin argumente rationale si lucide, perspectiva dominanta la acea vreme cu privire la feminitatea docila si decorativa, punand in schimb bazele unei emancipari fara precedent: educatie egala pentru baieti si fete, eliminarea prejudecatilor si definirea femeii prin profesia avuta, si nu prin propriul partener. Autoarea sustine ca femeia nu este in mod natural inferioara barbatului, parand sa fie astfel doar din lipsa educatiei. Prin urmare, atat barbatii, cat si femeile ar trebui sa fie tratati ca fiinte rationale, in conditiile unei ordini sociale bazate la randul ei pe ratiune. La vremea publicarii sale, In apararea drepturilor femeii a produs un amestec de admiratie si revolta, insa astazi este considerata primul mare manifest al drepturilor femeii, transformand-o pe Wollstonecraft in fondatoarea feminismului modern.

„Sper ca femeile sa ma scuze daca le tratez ca pe niste fiinte rationale, in loc sa le admir farmecul fascinant, tratandu-le ca si cum ar fi intr-o stare de copilarie eterna, incapabile sa se baze- ze pe ele insele. Doresc, in cel mai sincer mod, sa precizez in ce consta adevarata demni- tate si fericire a omului – vreau sa determin femeile sa-si doreasca dobandirea de putere fizica, dar si mintala, si sa le conving ca vorbele dulci, sentimentele delicate, sensibilitatea inimii si gusturile rafinate sunt aproape sinonime cu slabiciunea, iar acele fiinte care transmit doar mila si o iubire de acest fel – care inseamna acelasi lucru – vor ajunge in curand demne de dispret.” Mary Wollstonecraft,  In apararea drepturilor femeii
                                                                                                                                                                                        

Volumul de eseuri "Elogiul inactivitatii" apare prima data in 1935, dar temele abordate raman la fel de actuale, chiar si in contextul celor mai noi problematici, precum inteligenta artificiala. Russell ne provoaca sa regandim concepte precum placerea intrinseca a muncii, necesitatea sociala a ocuparii timpului individual si felul in care este el folosit, nevoia de reverie ca sursa de satisfactie, propunand o schimbare a paradigmei care a structurat societatile europene timp de sute de ani.

Prin elogiul inactivitatii, al timpului liber, discursul lui Russel incurajeaza explorarea acelor aspecte care sunt cu adevarat relevante individului, si care au facilitat dintotdeauna demersul artistic, filozofic, literar, stiintific – pe scurt, ceea ce numim generic „civilizatie”. Temele discursului sunt abordate cu pertinenta, curaj si o extrema claritate, in stilul inconfundabil care i-a adus lui Russell premiul Nobel pentru literatura.

Filozof, matematician, reformator educational, pacifist, scriitor prolific si columnist, Bertrand Russell (1872 - 1970) a fost una din cele mai influente personalitati intelectuale ale secolului XX.

„…Adeseori am visat un monstru melancolic și erudit, știutor al tuturor idiomurilor, cunoscând pe de rost toate versurile și toate sufletele, și rătăcind prin lume spre a se hrăni cu otrăvuri, fervori, extaze, străbătând Persiile, Chinele, Indiile defuncte și Europele muribunde — adeseori am visat un prieten al poeților care să-i fi cunoscut pe toți din deznădejdea de a nu fi de-al lor.“ (CIORAN)

 Autori: Harold Tarrant, Jonathon Alsop, Frederick Adolf Paola, John Dilworth, Kent Bach, Keith Lehrer, Adrienne Lehrer, John W. Bender, Jamie Goode, Douglas Burnham, Ole Martin Skilleas, George Gale, Steve Charters, Kevin W. Sweeney, Randall Grahm, Matt Kramer, Orley Ashenfelter, Richard E. Quandt, George M. Taber, Warren Winiarski, Justin Weinberg, Drew Massey

    Fritz Allhoff este profesor de filozofie la Western Michigan University, fiind specializat in etica aplicata – mai ales in domeniul biomedical si al razboiului – dar si in etica teoretica si in filozofia dreptului. In timpul liber practica tenisul si ciclismul si, nu in ultimul rand, este un pasionat al vinului, pe care il degusta cu placere peste tot in lume.
    Ganditori, critici si producatori de vin isi impartasesc pasiunea pentru licoarea zeilor in eseuri organizate tematic, explorand cele mai serioase taramuri filozofice, sensurile, natura si profundele semnificatii ale vinului.

    „Una dintre cele mai alese placeri, eruditie si multa pasiune. Marii artisti ai strugurilor ataca subiectele alese cu verva socratica. Bulgari de aur ai spiritului… de la inceputul pana la sfarsitul volumului.“ - Wine Enthusiast

    • Arta si cultura vinului • Degustarea si discutiile din jurul vinului • Vinul si criticii lui • Frumusetea vinului • Metafizica vinului • Politica si economia vinului • Filozofia limbajului • Filozofia perceptiei • Estetica • Metafizica • Etica • Filozofia politica

Energia spirituala, volum tiparit pentru intaia oara in 1919, aduna sapte dintre eseurile cele mai importante ale lui Henri Bergson (1859-1941), membru al Academiei Franceze (din 1914), premiat Nobel pentru Literatura (in 1927, ca „o recunoastere a ideilor lui bogate si incitante si a stralucitei maiestrii cu care au fost infatisate“). Psihologic (in Visul sau in Constiinta si viata), filosofic (in Sufletul si corpul sau in Creierul si gandirea: o iluzie filosofica), rationamentul lui Bergson este cuceritor prin coerenta si plasticitate. „Energia“ este atestata aici numai prin actiuni care trec dincolo de varii bariere, nu cele ale unui dualism abstract, ci unele care opun o rezistenta concreta, aceea a moralei sau a religiei. Astfel, in fiecare dintre aceste texte, deja clasicizate, gasim atat unitatea cat si diversitatea unei opere care a reprezentat o cotitura majora in gandirea contemporana, o opera inca deschisa interpretarilor.

Lucrarea lui Machiavelli, adevărată piatră de hotar ce marchează întemeierea teoriei politice moderne, este rezultatul asimilării de către ilustrul florentin a unei seculare cugetări asupra istoriei, dar mai ales al experienței sale politice și diplomatice nemijlocite în calitate de cancelar al Republicii Florentine. Ambele l-au condus spre o nouă și revoluționară gândire a fenomenului politic: ea pleacă de la analiza realității de fapt și de la o antropologie desublimată, prin care, înainte chiar de Galilei și Newton, Machiavelli trece peste pragul epocii sale și pășește în modernitate. Această cărticică, iubită și totodată hulită de suverani, juriști și filozofi, a avut o influență covârșitoare asupra gândirii politice moderne și își păstrează și astăzi neștirbită actualitatea și, deopotrivă, caracterul neliniștitor. Ediția de față urmează traducerea și notele eminentei italieniste Nina Façon, revizuite în conformitate cu ultimele ediții critice apărute ale operei lui Machiavelli.

Confuzia (sau ignorarea distinctiei) intre teoria ideala si teoria nonideala este una dintre cele mai frecvente erori-daca nu chiar cea mai frecventa eroare-printre filosofii politici sau/si printre politologi, precum si una dintre principalele surse de interpretari, obiectii si argumentari precare, de dialoguri ale surzilor sau de dezbateri false si adesea inutile in filosofia si teoria politica.

,,In cartea de fata, autoarea Rarita Mihail, reconstituie cu indrazneala avatarurile conceptului de alienare in cadrul ideologiei marxiste, pornind de la paradigma secularista a iluminismului, de la hegelianism si critica de stanga care i-a fost adusa acestuia de ,,noua filosofie'' a lui Feuerbach. Printre trei reprezentanti de marca, Karl Max, Georg Lukacs, Louis Althusser, suntem initiati in intelegerea evolutiei acestei categorii antropologice care a marcat mai bine de un secol evolutia istoriei intregului mapamond. '' Prof. univ. dr. Ivan Ivlampie

„Filozoful american Allan Bloom observa că majoritatea tinerilor au relaţii sexuale, dar nu (mai) trăiesc o poveste de dragoste. Şi totuşi, lumea animală nu ne va satisface niciodată. Când iubirea se înfiripă, simţim că aparţinem Cerului. în ce fel transformăm, atunci, întâmplarea amoroasă într-un destin singular?
Trei scurte naraţiuni, interpretate filozofic de Mihail Neamţu, surprind situaţiile-cheie ale iubirii. în zorii civilizaţiei, Mowgli părăseşte jungla pentru că aude cântecul de iubire al frumoasei Shanti. Doi romantici în plină adolescenţă, Mihnea şi Dora, cunosc văpaia iubirii pasionale, al cărei jăratec se înteţeşte prin epistolarul „cuvintelor bune de mâncat”. În sfârşit, Dinu şi Nelli Pillat-personalităţi istorice - au cunoscut atât extazul erotic, cât şi suferinţa, pariind mereu pe veşnicie.
Dincolo de eşec şi blazare, dar fără să propună reţete pentru fericirea...

  Așadar, viața e doar timpul‑spațiu ce ni s‑a dat în vederea trecerii într‑o stare pe care revelația o luminea­ză prin nădejdea Învierii și jertfa lui Hristos o ușurează prin preluarea bagajului nostru pecabil.  Dificultatea acestui puzzle e dată de faptul că supraviețuirea în altă dimensiune, spirituală și mereu personală, de­pinde de opțiunile noastre, altfel spus de felul în care ne‑am utilizat, pe drumul terestru, înfricoșătoarea calitate de a fi liberi. Nimic nu înlănțuie mai mult decât libertatea: te pune să alegi binele și, oricât s‑a străduit postmodernitatea să relativizeze granițele, răul rămâne reperabil: nu prea avem scuze. E reperabil decalogic, e ușor de surprins și prin analiza efectelor sale distrugătoare. Cu acest rău, întruchipat în fel și chip, trăim, pentru că ne aparține, e chiar rezultatul alegerilor noastre, de la cele etice și politice, până la cele axiologice.

Intre Atena si Ierusalim • Despre chipul ascuns al filozofiei iudaice • Imaginatie si profetie in Calauza ratacitilor • Facultatea imaginatiei –caracterizare din interiorul tratatului • Oglinda lui Narcis • Profetii • Despre trupul transparent al profetului si desavirsirea omului • Despre initiere • Istoria ascunsa a imaginatiei ca facultate

„Unii oameni care l-au cunoscut pe Cioran l-au descris ca pe-un geniu. El insusi a vorbit despre sine numai ca despre un om de-o nervozitate si de-o emotivitate iesite din comun. Si a fost convins ca, fata de promisiunile si proiectele lui din tinerete, n-a facut mare lucru. Eu cred ca el ne da o foarte precisa descriere a omului si-a conditiei umane la iesirea (poate ar trebui sa spun: la expulzarea) din epoca si mentalitatea teologica si teleologica. Din epoca in care omul se mai raporta, prin soapte ori prin urlete, nu conteaza, la Dumnezeu. La transcendent. Cred ca lunga epoca pe care o numesc teologica se cam apropie, macar pentru civilizatia euro-atlantica, de sfirsit, daca nu cumva s-a si sfirsit. Cum o sa faca fata omul golului care se naste pe masura ce ideea de transcendent se spulbera cu totul in vint, iar el stie asta? Ce se va intimpla cind toata lumea isi va da seama? Ce va pune omul in loc? Nu stiu. Dumnezeu, scrie la un moment dat Cioran, dovedind c-a intuit problema acuta a acestei epoci de trecere, a fost o solutie si nu se va gasi niciodata una la fel de multumitoare. Desi putem sa spunem ca s-a aflat foarte aproape de formularea problemei, dar nu si de dezlegarea ei, ma tem ca nici Cioran – care, in privinta lui Dumnezeu, s-a zbatut intre nu si da, da si nu, iar in secret a sperat din inima: da – n-ar fi stiut sa raspunda la intrebarea asta.” (Marta Petreu)

Platon. Da, sigur merită să-l recitești. Cum, e prima dată? Te invidiem, vei fi cu atât mai fericit!

„Cititorul are aici, în românește, o scriere străveche și, prin veacuri, ilustră: Banchetul lui Platon. Tot ce s-a spus despre iubire de la Banchet mai apoi în el își află obârșia și întemeierea, cu singura excepţie a iubirii întru Crist. Pe de altă parte, dialogul este una dintre cele mai mari împliniri ale prozei lui Platon, ale scrisului în Grecia veche și ale artei literare în genere. În sfârșit, scrierea, în ciuda aparentei ei transparenţe, este în multe privinţe dificilă, atât ca idei cât și ca fond istoric al acestor idei: atât întregul gândirii lui Platon, cu tot ce a precedat-o, cât și determinările specifice ale lumii grecești clasice.“ (Petru CREȚIA)