Filozofie

„Cand doi iubiti se gasesc fata in fata, incepe masurarea continerilor din ei. Tu ma contii pe mine? Eu te contin pe tine? Exista in tine vieti si destine pe care eu nu le contin? E diferenta dintre noi atat de mare, incat suntem ca un arc de cerc in fata unui cerc intreg?“

Care este anatomia indragostirii? Cand incepe si cand se termina dragostea? Iubim o idee despre Frumos si Bine preexistenta in noi? Dizolva sexualitatea dimensiunea morala a amorului?

Ovidiu Raetchi pune sub lupa unele dintre marile intrebari despre iubire. Raspunsurile din eseurile sale presupun o intoarcere critica la idei clasice precum cele ale lui Platon, Stendhal, Kierkegaard sau Ortega y Gasset.

Ioan Petru Culianu scruteaza partea esoterica a Renasterii, Cabala crestina si mistica neoplatonica inflorite in Italia secolului al XV-lea, constructii speculative solidare cu stiintele oculte ale Evului Mediu. Gindirii renascentiste ii este specifica o „cunoastere fantasmatica” pe care o pun in evidenta tratatele de magie, astrologie sau filozofie analizate. Gratia si melancolia jocului intelectual, magic sau alchimic, indelungata straduinta a lui Ficino de a-si intoarce sufletul catre Dumnezeu, cunoasterea lui geamana cu iluminarea – toate au un relief unic in Iocari serio, studiu de istorie a ideilor religioase, dar si evocare simpatetica a figurilor din „teatrul de umbre” al Florentei medicee. 

„A juca jocul lumii, ludus globi, iata poate cea mai potrivita expresie a proiectului filozofic al Renasterii; dar a-l juca serios, iocari serio – cu vorbele lui Marsilio Ficino –, intr-un fel bine cumpanit si chibzuit. Jocul in Renastere este o atitudine initiatica, un simbol ambiguu, melancolic prin excelenta, deopotriva insa si exaltant. E folosit in general spre a indica stapinirea unei discipline deosebit de dificile precum alchimia, sau Arta prin excelenta, magia. Nicolaus Cusanus il introduce intr-un sistem pedagogic si exegetic tipic crestin, in vreme ce Ficino il aplica mai ales studiului insusi al filozofiei, care este o doctrina patimita, pentru ca este traita...” (Ioan Petru Culianu)

"Sa nu uitam, nu trebuie sa se uite crimele naziste!"

 Autor a peste 20 de carti, in care mai nimic nu ramane pe dinafara spiritului de observatie etologic, de la obiceiurile rudelor maimute pana la tabieturile cailor si comportamentul felinelor, Desmon Morris (n. 1928) ia la bani marunti animalul din noi. Zoolog activ inca din anii ’50, dar si pictor suprarealist, expus alaturi de Juan Mirὀ, Morris incearca sa dezlege, inca de la primul volum din 1963 (The Biology of Art), complicatele ite ale sociobiologiei.

     Fragment din volum:

„Sacrul şi profanul sunt două modalităţi de a fi în Lume, două situaţii existenţiale asumate de om de-a lungul istoriei sale. Ele nu prezintă interes doar pentru istoria religiilor sau pentru sociologie, nu fac doar obiectul unor studii istorice, sociologice, etnologice. De fapt, cele două moduri de a fi, sacrul şi profanul, sunt determinate de diferitele poziţii pe care omul le-a cucerit în Cosmos şi sunt importante atât pentru filozofi, cât şi pentru orice cercetător care doreşte să cunoască dimensiunile posibile ale existenţei umane.“ (Mircea ELIADE)

„O lectură obligatorie pentru toţi cei care doresc să trăiască astăzi după valorile lui Isus Cristos.” – Steve Coffey, “Book Nook”

Zilnic, ziarele anunţă la nesfârşit fisuri în suprastructurile noastre economice, politice şi tehnologice moderne. Teroarea, disperarea şi teama sunt în plin avânt – iar media şi elita politică nu mai deţin soluţii care să aducă lumii pace durabilă şi alinare.
În această carte pătrunzătoare, Catherine Doherty abordează cu înţelepciune unică şi claritate dilemele şi anxietăţile lumii moderne. Ea răstoarnă insecuritatea şi temerile lumii, arătându-ne modul prin care „sfânta insecuritate” ar putea fi calea cea mai dreaptă către pacea adevărată. Scrie impresionant despre numeroase chestiuni luate în derâdere de societatea de astăzi: reînnoirea, sacrificiul, comunitatea şi multe altele. Explică modul în care putem învăţa să depăşim teama şi să trăim în pericol, toate acestea cu credinţă bucuroasă (dar niciodată naivă sau nerealistă) şi speranţă în Cristos.
O aristocrată rusoaică ce a renunţat la tot pentru a sluji săracilor din America de Nord, Catherine realizează o abordare pătrunzătoare şi aparte a realităţilor vieţii întru credinţă, atât în cazul celor aparent bogaţi şi liniştiţi, cât şi în privinţa celor săraci. Răspunsurile sunt uimitor de simple, dar bogate în înţelepciunea Evangheliei – şi cu rădăcini în convingerile Catherinei cum că trebuie să ne schimbăm noi înşine înainte de a aştepta schimbarea lumii.
Construită pe fundamentul bestsellerului ei, „Evanghelia fără compromis”, această ediţie nouă, revizuită şi adaptată, oferă sprijin concret în alegerea univocă a trăirii Evangheliei – fără compromis! – în viaţa noastră de zi cu zi în lumea modernă.
Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi care se declară creştin. Ne cheamă în mod direct. Nu există compromis în chemarea Sa: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea… Dacă Mă iubiţi, împliniţi poruncile Mele...”. Chemarea Lui este revoluţionară. Nu există nicio îndoială. Dacă noi, creştinii, am pune-o în practică, am schimba lumea în câteva luni…

„Cum poţi purta potrivit conştiinţei un război izvorât din lăcomia de a-ţi spori teritoriul, în care se comit atâtea omoruri, atâtea jafuri, atâtea violuri asupra femeilor, atâtea incendieri de case şi biserici şi nenumărate alte rele? Şi cu toate astea, cineva care în senat ar invoca doar acest motiv împotriva iniţierii unui război cu sorţi de izbândă şi folositor ar fi refuzat de toţi. Aş spune şi mai mult: voi cum aţi putea accepta, potrivit conştiinţei, un război pentru a apăra pământurile care vă aparţin? Ba chiar dacă nimeni nu porneşte la război împotriva voastră şi nimeni nu vă cere să purtaţi război, cum altfel aţi putea voi să vă păstraţi teritoriile stăpânite, în care, dacă vă gândiţi bine, poate că nimic nu e al vostru, pentru că voi aţi ocupat tot sau măcar cea mai mare parte cu armele sau cumpărându-l de la cine nu avea nici un drept asupra lui? La fel se întâmplă cu toţi ceilalţi, pentru că, dacă te gândeşti bine la originea lor, toate statele sunt obţinute prin violenţă şi, în afară de republici, chiar înlăuntrul lor nu există putere care să fie legitimă, şi încă mai puţin e aceea a împăratului, care are atâta autoritate, încât justifică violenţa celorlalţi; de la această regulă nu-i exclud pe preoţi, a căror violenţă este dublă, deoarece ca să ne ţină înrobiţi folosesc atât armele spirituale, cât şi pe cele lumeşti.“ (Francesco GUICCIARDINI)

Adaptând dictonul cartezian „Cuget, deci exist“, polivalentul autor britanic Roger Scruton îşi propune să recupereze potenţialul filozofic şi estetic cuprins în experienţa vinului, dat uitării de consumismul steril al zilelor noastre. Împărtăşindu-ne propria sa experienţă, Scruton vorbeşte despre viciile şi virtuţile alcoolului, arătând că, băut cum trebuie, vinul lărgeşte orizontul existenţial şi social al individului. În faţa noastră se aşterne viaţa unui împătimit al vinului, de la primele ispite din timpul studenţiei la călătoriile sale în zone cu o îndelungată tradiţie viticolă din Franţa, Spania sau Italia. Din acest periplu plin de pitoresc şi poezie se desprind pe nesimţite o sumă de întrebări filozofice, pe care autorul le adânceşte în a doua parte a cărţii. Aporiile raţiunii, conştiinţei şi fiinţei, prezentate prin recursul la mari filozofi occidentali şi orientali, se răsfrâng şi asupra modului în care înţelegem şi bem vinul. Este experienţa oferită de vin un fel de visare cu ochii deschişi sau asemenea artei? Scruton încheie cu un tur umoristic prin istoria filozofiei, spunându-ne ce fel de vinuri acompaniază cel mai bine lectura diverşilor filozofi.

O carte ce ne va face să luăm în serios maxima „In vino veritas“.

POATE CREATIVITATEA TA SĂ SE EXPRIME LA FEL DE PUTERNIC PRECUM CEA A LUI EINSTEIN SAU GANDHI? DEPINDE DOAR DE TINE.

LA CE FOLOSESTE CREATIVITATEA CUANTICA?
Ce poate face creativitatea cuantică, pentru mine şi pentru tine, diferit de ceea ce poate oferi creativitatea mecanică, de tip „adună şi asamblează“ ?
- Creativitatea cuantică ne permite să rezolvăm probleme neobişnuite ce necesită soluţii holistice, precum degradarea mediului.
- Creativitatea cuantică ne permite să explorăm semnificaţia propriei vieţi şi semnificaţia lumii din jur. Ea ne trezeşte către evoluţia creativă a conştiinţei pe planeta noastră.
- Creativitatea cuantică ne permite nu doar să explorăm arhetipurile, ci şi să le întrupăm.
- Creativitatea cuantică ne permite să explorăm la prima mână cele trei principii cuantice majore: discontinuitatea, nonlocalizarea şi „ierarhia încurcată“. Explorarea discontinuităţii ne învaţă inteligenţa în general, explorarea nonlocalizării ne învaţă inteligenţa ecologică, iar explorarea ierarhiei încurcate ne învaţă inteligenţa emoţională.
- Creativitatea cuantică ne obligă să învăţăm cum să funcţionăm în prezenţa adevăratei libertăţi, ce ne învaţă responsabilitatea reală.
- Creativitatea cuantică ne permite să integrăm atât viaţa interioară, cât şi pe cea exterioară.
- Creativitatea cuantică ne permite să obţinem împlinirea spirituală.
- Creativitatea cuantică ne poate ajuta să devenim bogaţi şi renumiţi dacă asta este ceea ce căutăm.

Geniul adevăratei creativităţi este inhibat în majoritatea dintre noi – a-l elibera înseamnă a deveni arhitectul propriei noastre vieţi.
A înţelege ceea ce implică creativitatea umană, ce rol joacă în dezvoltarea noastră personală, cum funcţionează procesele creative şi de unde vine propria motivaţie ne va ajuta să trecem de graniţele sinelui nostru întemniţat pentru a experimenta bucuria şi a face o diferenţă în lume.

Cum transformam o problema intr-un dar? Arielle Essex este dovada faptului ca miracolele nu sunt miraje, amagiri sau fantezii, ele sunt la indemana oricui are vointa si puterea sa deschida larg ochii si sa descopere cum poate depasi orice obstacol. Combinand tehnici din domenii diverse - psiho-somatica, medicina complementara, programare neurolingvistica - cu principii spirituale, Arielle Essex spune povestea emotionanta a propriei vindecari. Diagnosticata cu o tumoare maligna cerebrala, a ales sa nu apeleze la medicina ca sa se vindece. In schimb, a aplicat strategii descoperite de ea insasi pentru a scapa de stres, pentru a-si regasi pacea interioara si pentru a se accepta pe sine, indepartand astfel nehotararea, confuzia, nelinistea si temerile din viata sa. 
Cu aceasta carte, Arielle Essex ne asigura ca orice miracol ne este... la indemana! 

Miracole la indemana nu le ofera cititorilor vreo pilula magica pentru a se vindeca, pentru a scapa de temeri sau pentru a depasi situatiile de criza. Prezinta, in schimb, o strategie de gandire, care, odata invatata si aplicata, ne ajuta sa raspundem adecvat la intrebari precum:
► Sunt in stare chiar eu sa infaptuiesc vreun miracol?
► Cum pot face sa-mi controlez gandurile si emotiile astfel incat sa ma pot concentra pe solutii, nu pe probleme?
► Cum pot sa-mi revin si sa ma asigur ca anumite obstacole nu mai apar in viata mea? 


„Cine se simte pierdut sau coplesit de temeri se va simti in siguranta. Cine cauta raspunsuri le va gasi. Cine are nevoie de un prieten care sa-l inteleaga tocmai a gasit unul.” - ALICE BERGIN
„Citind aceasta carte, va veti simti inspirati sa atingeti un nou nivel de constientizare a mintii, a trupului si a spiritului. Practicand aceasta.strategie, nu doar va veti vindeca, veti invata sa preveniti boala, in loc sa o tratati." - DR. SATISH CHADHA
,Volumul scris de Arielle imbina cunostintele si metodele din programarea neuro-lingvistica' , dobandite dupa multi ani de lucru cu clientii ei, cu ultimele descoperiri stiintifice despre legatura dintre minte si corp si cu propriile ei intuitii privitoare la cauzele stresului, ale anxietatii si ale bolilor fizice." - KARL DAWSON

„Paginile acestei cărţi s-au născut dintr-o idee simplă: fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi – pe care
i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi – covârşitoare uneori! –, invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt.
Despre asemenea oameni este vorba în această carte. Ei poartă numele de Monica şi Virgil Ierunca, Noica sau Creţia, Sebastian sau Dragomir, Henri Wald, Andrei Pleşu sau Horia Bernea. Cu excepţia lui Mihail Sebastian, pe toţi ceilalţi i-am întâlnit în carne şi oase şi ei sunt cei care mi-au construit sau mi-au influenţat destinul.“ (Gabriel LIICEANU)

"Răgaz şi cult", această carte micuţă a lui Josef Pieper este una dintre cele mai vechi ale acestui autor, fiind totodată şi unul dintre cele mai mari succese ale sale. Apărută în anul 1948 la editura Kösel, ea ajungea în 1995 la cea de-a 9-a ediţie, ceea ce pledează de la sine pentru necesitatea de a reciti ceastă carte şi de a o adapta puţin timpului nostru.
Josef Pieper este însoţitorul potrivit în ceea ce priveşte această temă, străină pe atunci, ca şi acum. El nu este numai filosof, ci cu adevărat un gânditor independent. El îl determină pe cititorul său să se ocupe singur de căutarea adevărului vieţii sale. În vederea acestui lucru, Josef Pieper este mereu în contact cu experienţa şi este un maestru în lectură şi viaţă, în sensul lui Meister Eckhart. Timp de decenii, a luptat pentru ceea ce este „răgaz” pentru om. Dacă aceasta nu ar reprezenta o necesitate vitală, nu ar fi dedicat atâta energie şi timp acestei silabisiri. Cu adevărat ne putem încrede în el.

"Creştinul şi frica" e o carte exigentă. Cititorul poate fi derutat de profunzimea analizelor filozofice, de caracterul dramatic al unor pagini, de numeroasele citate biblice şi de comentarea lor. Dincolo de aceste dificultăți, pentru a înțelege amploarea lucrării trebuie să ne familiarizăm cu demersul lui Balthasar.

Se cuvine să lăudăm frumusețea  acestei teologii. E o teologie care ştie să exprime splendoarea, amploarea dramatică şi înțelepciunea neasemuită a dragostei trinitare, care poartă lumea şi care ni s-a arătat în frica şi mărirea lui Isus din Nazaret: căci în Isus noi ştim cât de mult lui Dumnezeu "îi pasă de lume".

Dumnezeul nemărginit deschide o nouă colecție în cadrul editurii Galaxia Gutenberg, colecția Adrienne von Speyr. Dar cine a fost Adrienne von Speyr? Un răspuns foarte scurt poate fi: o mistică a secolului XX. A trăit între 1902 și 1967, fiind de profesie medic. Întâlnirea cu Părintele Hans Urs von Balthasar în 1940 o va orienta spre catolicism, ea provenind din mediul protestant elvețian. Viziunile sale mistice sunt publicate în peste 50 de volume.

Iar despre „contribuția” autoarei la domeniul misticii, iată ce scrie același Hans Urs von Balthasar: „Întrucât experiențele și descoperirile acordate ei sunt în întregime de natură carismatică, aceste zone nu pot fi în niciun caz găsite logic sau deduse. Ele i-au fost pur și simplu date așa cum sunt. Dealtfel, atunci când se construia vreun edificiu cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nimic nu-i repugna mai mult Adrianei decât căutarea unui punct final.” (Adrienne von Speyr și misiunea sa teologică).

Cartea de față ne pune o întrebare fundamentală: cum îl putem întâlni pe Dumnezeu? Iar răspunsul autoarei este că Dumnezeul trinitar, Tată, Fiu și Duh, nemărginit și sfânt, nu reprezintă pentru noi o limitare – ochiul divin care ne spionează, à la Sartre – , nu ridică granițe. Dimpotrivă, iubirea sa e fără frontiere, la fel ca iertarea pe care ne-o acordă mereu. Dumnezeu umple cu viață veșnică timpul trecător al omului, timp al finitudinii și al păcatului, și prin aceasta îl scoate din moarte la viața în Dumnezeu.

Adrienne von Speyr ne oferă aici un mic tratat de dogmatică, dar nu un manual obișnuit, ci o introducere concretă în domeniul unirii cu Dumnezeu. De unde și importanța acestei mici scrieri. Alin Tat

Un inventar al ideilor false despre autorul cartii "Discurs asupra metodei", cu detaliile necesare si cu o incercare de apologie.

In gandirea contemporana, detractorii de tot felul par a intregi un consens in exigenta renuntarii la mostenirea carteziana. Renascuta din constiinta bunului simt, constiinta rationala care parea un bun castigat si o referinta statornica, risca din plin rolul unei referinte negative. Textura simbolic-narativa a vietii suporta greu suveranitatea solara a unui concept si reversul ei metodic, deductivismul. Cogito a murit, filosofia republicii se rastalmaceste in republica filosofiei, iar Descartes nu este decat un platonic ratacit in modernitate. Iata ceea ce autorul cartii de fata doreste sa preintampine, redescoperindu-l cu nesat pe ganditorul care nici macar nu ceruse un punct de sprijin arhimedic, ci doar cautase unul de plecare intr-o procesiune teoretica. 

Gandesc, deci exist nu este intocmai rationamentul lui Descartes, ci, mai curand, formula prin care filosoful desemneaza ori rezuma acest rationament, in momentul in care doreste sa reflecteze asupra-i: „Gandesc, deci exist este aproape un nume propriu, numele unei gandiri, al unui demers intelectual”, acestea sunt cuvintele prin care Denis Kambouchner surprinde si convinge, asa cum de la orice autor respectabil ne-am astepta, inca din prima treime a cartii sale. Pentru morala cogitativa, cartezianismul trebuie inteles, intai de toate, ca pilda de determinare, pentru care indoiala si provizoratul nu sunt decat strategii cu valoare persuasiva. - Cristina SAVOIU

E graitor faptul ca verbul romanesc "a invata” provine din vitium, „vitiu”, apucatura, deprindere negativa. De ce au transformat romanii viciul in invatatura, adica negativul in pozitiv? Oare asa stau lucrurile? Oare viciul sa-si fi intors camasa pe dos ori, dimpotriva, si-a pastrat-o ca atare, schimbandu-si doar numele? Invatatura pentru romani, a ramas un viciu, o apucatura, o sminteala si, drept urmare, se impune anularea ei prin dezvatatura. Dezvatatura este adevarata slefuire sufleteasca, smulgerea din radacina a Viciului primordial, contracararea blestemului, dezvitierea.

CUPRINS 

Sufletul nathanic  
Lentila ca metafora  
Radacinile crestine ale stiintei occidentale 
Libertate si autoritate  
Caderea in intelectualism a fost necesara 
Cosmologie hristocentrica   
Initierea rosicruciana  
Revelatorul adevarului despre inteligenta umana  
Epoca empatiei   
Specializare si transdisciplinaritate   
Capitularea spiritului european  
Cine a fost (este) eul lui Rudolf Steiner  
Cei doi Ioan  
Somn si veghe  
Efectele secundare ale nemuririi  
Kenozele   
Cuvint de incheiere / Matase, rina, cupru 

In cartea de fata, lectorul neinfricat si prea putin ispitit de tocsouri tembelizuante va afla trei soiuri de textule. Nu mai multe. Fiindca in unele i se intampla autorului sa reactioneze intelectual si scriptural, dar ofensiv, la operele, operetele ori izbanzile altora: acestea, heteroceptive cat incape, stau sub titulanta Despre ei si dinspre mine. Altele, unde se pozitioneaza defensiv, recurgand la raspunsuri iscusite, poate si catihetice, fata cu agresiunile interogatorii ale unor contemporani de ambe sexe, mai mult sau mai putin amicali, curiosi, insidiosi, insa nicidecum aflatorii in treaba se vor ivi in sectiunea Dinspre ei si despre mine, eminamente conversationala, careia nu au cum sa ii lipseasca intersolarele accente polemiciene (caci nu degeaba are Magister Casvanaeus reputatia, nu stim cat de meritata, ca exploreaza in continuare, alaturi de scriitura fragmentara, moduri lirice, epice sau dramatice pentru forma eseului, hranit pasamite din materia prima oferita si de specializarea sa profesionala, si de freamatul editorial din Euromania noului mileniu). Iar la mijloc de ele, semeata, straluce o sectiune de „modeste“ contributiuni in cioranologia vremilor de pe urma, unde va da cetitorele nostru rabduriu chiar peste nitcai surprize de ordinul istoriei neevenimentiale, precum spovedania fratelui nerisipitor al Decompozitorului sibiuan si interventiile acestuia din urma, in Comoedia, valeat 1943, asupra omului din Humulesti sau a tainitelor sufletului valah.

Nu sintem nici pe departe singuri, iar fiintele nevazute aflate in preajma noastra au abilitati si cunostinte mult mai avansate decit noi si doresc sa ni le impartaseasca – tot ce trebuie sa facem e sa fim receptivi si sa descifram semnalele pe care ni le trimit. Astfel pot fi explicate multe miracole, dar si ajutoarele ori pedepsele divine de care avem parte. Acestea au la baza alte legi ale fizicii, in legatura cu care cercetatorii sint deocamdata reticenti. Bogat ilustrat cu fotografii, volumul face primul pas spre cunoasterea acestei stiinte avansate si spre entitatile dezvoltate care o aplica de milenii.

Din cuprins: Tainuiri versus dezvaluiri • Fiintele intrupate au si corpuri invizibile! • Apropiata lume a sufletelor • Incursiuni in „Lumea de Dincolo” • „Fratii buni” si „fratii rai” din invizibil • Imagini din lumea ingerilor • Aurele colorate • Beneficele emisii invizibile

Cultura înaltă nu și-a pierdut cu totul însemnătatea: faptul brut de a fi în lume nu constituie în mod obligatoriu, în ciuda afirmațiilor filozofilor existenței, orizontul ultim al gândirii. Posibilitatea formării omului prin cultură (Bildung) nu a fost încă, în ciuda aparențelor, lichidată. Menirea omului nu este de a se dărui prezentului și lumii înconjurătoare, ci de a privi dincolo de acestea, de a se cunoaște pe sine ca Individ pornind de la ideea „eterogenității” sale. Cunoașterea de sine – sau a Sinelui – este, așa cum vom vedea, scopul ultim al filozofiei. Această cunoaștere este întemeiată în ființa omului, în ființa sa istorică. Putem vorbi așadar despre dimensiunea ontologică a memoriei, jocul rememorării și al uitării constituind, așa cum a arătat Nietzche, baza culturii înalte. Dacă omul este creator de cultură, acest mod de a fi este cel al vieții înseși în procesul ei de autotransformare. Numim mișcarea sufletului dincolo de sfera imediatului spre viața din adâncuri – metafizică.

Bogdan Munteanu a trăit vreme îndelungată în vecinătatea mărturisitorilor români, trecuți prin cercurile infernului carlist, antonescian sau comunist. A meditat asiduu, cu acribie, asupra textelor care ne-au rămas de la ei, spre folosul nostru spiritual. Adevărul vieții lor i-a luminat, îi luminează și îi încălzește viața. De aceea, ne putem lăsa cu nădejde călăuziți de el. Noi nu trebuie decât să ne învingem inerția lăuntrică și să pășim treaptă cu treaptă, pagină cu pagină pe drumul ce ni se arată... (Ciprian Voicilă, fragment din prefaţa cărţii, Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide - Despre duhul „Sfinţilor Închisorilor”, Editura Evdokimos, 2016)

Editie a textului latin, traducere in limba romana, studiu si aparat critic de Alexander Baumgarten 

Prologul unui comentariu la Cartea Sentintelor contine, in traditia scolastica, o discutie asupra obiectului cunoasterii si un raspuns la intrebarea: ce se petrece cu mintea umana in efortul ei de a cunoaste fiinta care e in afara experientei sale, dar este vie, buna si creatoare a acestei minti. Godescalc de Nepomuk, magistru cistercian din secolul al XIV-lea, aparut pentru prima oara intr-o editie moderna, spune: aceasta minte descopera o radicala turnura hermeneutica.

„Pe urmă ies la drum şi mă mut la han; vorbesc cu cei ce trec pe-acolo, îi întreb de noutăţile de la ei din sat şi aflu tot soiul de lucruri, observ diferite apucături şi tot felul de ciudăţenii omeneşti. Între timp se face ora mesei, când eu şi ai mei mâncăm bucatele pe care sărmana mea gospodărie şi minuscula-mi avere ni le îngăduie. După ce am mâncat, mă întorc la han: acolo mă văd cu hangiul şi de obicei şi cu un măcelar, un morar şi doi cărămidari. Cu ăştia stau şi mă tâmpesc jucând toată ziua şeptic şi table, unde se iscă nenumărate gâlcevi şi, la supărare, nesfârşite înjurături; şi de cele mai multe ori bătălia se dă pe o para, dar asta nu înseamnă că răcnetele nu ni se aud până la San Casciano. Astfel, înconjurat cum stau de păduchii ăştia, mă căznesc să nu-mi mucegăiască creierul, şi-mi vărs focul pe ticăloasa asta de soartă, şi sunt mulţumit că mă calcă astfel în picioare ca să văd până unde merge cu neruşinarea.
Însă când se lasă seara, mă întorc acasă şi intru în odaia mea de lucru; iar când ajung la uşă mă lepăd de hainele obişnuite de peste zi, pline de noroi şi de tină, şi-mi pun veşminte regeşti şi de curte; şi îmbrăcat astfel cum se cuvine, îmi fac intrarea sub bolţile antice în alaiul marilor oameni din vechime, unde, primit fiind de ei cu iubire, mă hrănesc cu acele bucate, singurele cu adevărat ale mele şi pentru care, doar, am fost născut; acolo nu mă sfiesc să vorbesc cu ei şi să-i iscodesc cu privire la raţiunea faptelor lor; iar ei, omenoşi cum sunt, îmi răspund; şi timp de patru ceasuri nu ştiu ce-i aceea plictiseala, uit de orice supărare, nu mă sperie sărăcia, nu mă înspăimântă moartea: mă mut cu totul în lumea lor.“ (Niccolò MACHIAVELLI)

Ilustrația copertei: Santi di Tito, Portretul lui Niccolò Machiavelli (detaliu)

Este posibil ca arta să (mai) schimbe societatea? Şi dacă da, ce etică şi metodologii trebuie însuşite? Acestea sînt cîteva probleme şi întrebări pe care ni le-am pus de-a lungul celor 4 ani de cînd Colectiv A coordonează inițiativa „La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur”. La unele am reuşit să răspundem experimentîndu-le pe teren, la altele răspund alți actori urbani, care au trecut deja prin ce urmează noi să trecem. Considerăm această publicație ca o comparație şi un dialog între metodologia aplicată în cartierul Mănăștur şi alte cazuri similare din România şi Europa. Am realizat o colecție de texte critice despre practici şi procese alternative care s-au dovedit eficiente în periferie, adică în afara centrului festivalizat sau dincolo de arta din cutia albă sau neagră. Ne interesează cum arta poate activa comunități și spații urbane, cum poate contribui la modelarea reală a spațiului fizic şi social al oraşului.

Is it (still) possible for art to change society? And if yes, what ethics and methodologies are required for this? These are some of the problems and questions that we had to deal with in the four years since Colectiv A coordinates the “La Terenuri [At the Playgrounds] – Common Space in Mănăştur” initiative. To some we managed to answer by testing them on the ground, to others there are answers from other urban actors, who already went through what will be coming for us as well. We consider this publication as a comparison and a dialogue between methodologies applied in the Mănăştur neighborhood and other similar cases in Romania and Europe. We created a collection of critical texts on these alternative practices and processes, which proved themselves to be effective at the periphery, that is, outside of the city center full of festivals and beyond the arts placed either in a white or in a black box. We are interested in how art could activate communities and urban spaces, how it could contribute to the real modeling of the physical and the social space of the city.

Iulia Popovici este ziaristă, critic și curator de arte performative. Redactor la săptămînalul Observator cultural, a lucrat anterior, timp de şase ani, la cotidianul Ziua și a publicat/publică în IDEA artă + societate, Long April, Criticatac.ro, Arta, Dilema Veche, România curată, Studia Dramatica (România), UBU, Bruit du Monde (Franța), Szinház (Ungaria); Dialog, Teatr (Polonia), Bilten (Croația), HowlRound.com, Critical Stages etc. Din 2011, este co-curator al Platformei Independente de Artele Spectacolului din cadrul Festivalului Temps d’Images, Cluj, iar în ultimii ani a fost curatorul mai multor evenimente de teatru și dans din România și Polonia. A fost expert evaluator în multiple sesiuni de finanțare culturală organizate de AFCN, Ministerul Culturii și Centrul Național al Dansului Bucureşti. Este membră în Consiliul director al ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei. A publicat cartea Un teatru la marginea drumului (Cartea Românească, 2008), a contribuit la mai multe volume colective și a editat/coordonat antologiile bilingve New Performing Arts Practices in Eastern Europe/Noi practici în artele spectacolului din Europa de Est (Editura Cartier, 2014) și The End of Directing, the Beginning of Theatre-Making and Devising in European Theatre/Sfîrșitul regiei, începutul creației colective în teatrul european (Editura Tact, 2015), ambele comisionate de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Elefantul din cameră. Ghid despre teatrul independent din România este concentrată aproape exclusiv asupra a ceea ce eu privesc drept contribuția fundamentală, pînă acum, a teatrului independent asupra scenei din România, în termeni de estetică, proces de lucru și relație spectatorială: practicile și tehnicile do­cu­mentare, sub formele lor sociale, politice, educaționale, comunitare. Și nici această arie nu o epuizează (nici nu încearcă, nici nu poate), sfîrșind astfel prin a fi nedreaptă cu mai toată lumea de pe scena independentă. Dar nu e decît prima mea carte despre independenți… Iulia Popovici

house pARTy a fost o manifestare artistică alternativă inițiată și organizată în 1987 și 1988 de către Decebal și Nadina Scriba la reședința lor din Strada Petru Cercel nr. 5, București. La ediția 1987 au participat: Călin Dan, Dan Mihălțianu, Wanda Mihuleac, Andrei Oișteanu, Decebal Scriba, Nadina Scriba și Dan Stanciu, cărora li s-au alăturat, la ediția 1988, Teodor Graur și Iosif Király. Înregistrarea video a ambelor ediții a fost realizată de Ovidiu Bojor și Dan Mihălțianu.

house pARTy was an alternative artistic manifestation initiated and organized in 1987 and 1988 by Decebal and Nadina Scriba at their house on no. 5 Petru Cercel Street, Bucharest. The participants to the 1987 edition were: Călin Dan, Dan Mihălțianu, Wanda Mihuleac, Andrei Oişteanu, Decebal Scriba, Nadina Scriba and Dan Stanciu, to whom joined, at the 1988 edition, Teodor Graur and Iosif Király. The video recording of both editions was realized by Ovidiu Bojor and Dan Mihălțianu.

Ovidiu Țichindeleanu e filosof, traducător şi teoretician al culturii. Studii de filosofie la Cluj, Strasbourg şi Binghamton. Doctor în Filosofie (Binghamton University, State University of New York) cu o teză despre mediile moderne şi arheologia cunoaşterii la 1900. Cofondator al revistei independente Philosophy&Stuff (1997–2001), cofondator al platformei Indymedia România (din 2004), al revistelor CriticAtac.ro (2010) şi LeftEast (2012). Redactor al revistei IDEA artă + societate şi coordonator de colecții al editurii IDEA Design & Print. Autor al The Graphic Sign. An Archeology of Sound, Technology and Knowledge at 1900 (2009). Editor, cu V. Ernu, C. Rogozanu, C. Şiulea, al volumului Iluzia anticomunismului (Chişinău, Cartier, 2008). Editor, cu Konrad Petrovszky, al volumului Revoluția Română televizată. Contribuții la istoria culturală a mediilor (Cluj, IDEA, 2009). Membru în Consiliul director al organizației nonguvernamentale internaționale El Taller International. Traducător în limba română a unor cărți de Silvia Federici, Sylvia Marcos, Walter Mignolo, Arturo Escobar, Lewis Gordon, Immanuel Wallerstein, Ivan Illich, Giles Deleuze, şi Peter Sloterdijk.

A crea o nouă cultură nu înseamnă doar a face descoperiri „originale” în mod individual, ci de asemenea, şi mai ales, a răspîndi într-o manieră critică adevăruri deja descoperite, a le „socializa” şi, prin urmare, a le face să devină baza unor acţiuni în cadrul vieţii, elementul de coordonare şi de ordine intelectuală şi morală. Ca o mulţime de oameni să fie adusă la a gîndi în mod coerent şi unitar realul prezent – acesta e un fapt „filosofic” mult mai important şi mai original decît hazardul prin care un „geniu” filosofic dă peste un nou adevăr ce ramîne patrimoniul unor grupuleţe de intelectuali. A. Gramsci

Trăim într-o epocă dominată de ideea autonomiei individuale, o autonomie care trebuie exercitată pe o piață planetară constituită dintr-un miriad de piețe locale, naționale şi globale, în care toate dimensiunile vieții individuale şi sociale sînt supuse potențial schimbului, la valori exprimate în prețuri. ... Această ideologie domină întreaga lume, chiar dacă efectele penetrării sale variază puternic de la regiune la regiune. Ea e diseminată de prozeliți care cred că au misiunea de a anunța noul mod de a fi om. Această formă ideologică aparține puterii postsociale, postetatiste, extrem de concentrată, prin care elita globală a celor 1% conduce 99% din populația însărăcită a lumii.
Există două politici normative care contracarează în prezent ideologia autonomiei individualiste, posesive. Amîndouă operează la nivel global, deşi sînt prezente în grade diferite în regiunile lumii. Cele două politici normative la care mă refer sînt drepturile omului şi teologiile politice.
Voi începe prin a identifica problemele majore provocate de ascensiunea teologiilor politice la începutul secolului XXI asupra drepturilor omului. Apoi aleg, dintr-un peisaj cuprinzător al analizelor teologice, acele tipuri de reflecții şi practici care ar putea contribui la extinderea şi adîncirea canonului de politici ale drepturilor omului. În acest scop, introduc cîteva distincții cu consecințe semnificative: pe de o parte, între tipurile diferite de teologii politice (pluraliste contra fundamentaliste, tradiționaliste contra progresiste); pe de altă parte, între două discursuri şi practici contrastante ale drepturilor omului (hegemonice şi contra­hegemonice). Închei cartea cu teza că teologiile progresiste pot constitui o sursă de energie radicală pentru luptele contrahegemonice pentru drepturile omului.


Boaventura de Sousa Santos e profesor emerit de sociologie la Universitatea Coimbra, Portugalia, şi profesor distins de drept la Universitatea Wisconsin-Madison, SUA, doctor în ştiințe juridice al Universității Yale şi doctor honoris cauza al Universității McGill. Este directorul Centrului de Studii Sociale al Universității şi coordonator al proiectului ALICE: Leading Europe to a New Way of Sharing the World Experiences, al European Research Council şi unul dintre participanții fondatori ai Forumului Social Mondial. Printre numeroasele sale publicații despre globalizare, sociologia dreptului şi a statului, epistemologie, democrație şi drepturile omului, se numără: Estado e Sociedade em 1974–1988 (Afrontamento, 1990), Toward a New Common Sense: Law, Science and Politics in the Paradigmatic Transition (Routledge, 1995), A Crítica da Razao Indolente: Contra o Desperdício da Experiência (Afrontamento, 2000), Toward a New Legal Common Sense. Law, Globalization, and Emancipation (Butterworths, 2002), A Universidade no Séc. XXI: uma Reforma Demo­crática e Emancipatória da Universidade (Cortez Editora, 2004), The Rise of the Global Left. The World Social Forum and Beyond (Zed Books, 2006), Uma revoluçao democrática da justiça (Editora Cortez, 2007), Epistemologies of the South. Justice against Epistemicide (Paradigm Publishers, 2014), O Direito dos Oprimidos (Editora Almedina/Editora Cortez, 2014).

„Ce asigură succesul unui oraş în zilele noastre? De-a lungul ultimelor cîtorva decenii, în oraşele din întreaga lume, artiştii – şi, într-un sens mai larg, muncitorii din domeniile creative – au devenit tot mai importanți pentru discursurile despre revitalizarea urbană şi despre dezvoltarea cetățenească.
În multe locuri, artiştii aflați în căutarea unor chirii ieftine au ajuns să constituie icul gentrificării. Cu toate astea, aşa-numită clasă creativă include categorii întregi de muncitori „cognitivi”, care se bucură de condiții cu mult mai puțin precare decît artiştii, iar bogăția lor conduce permanent la dislocarea atît a rezidenților din clasa muncitorească, cît şi a acelora din rîndul artiştilor. În oraşul creativ, transformarea în mărci de piață a mişcărilor subculturale, traducerea noului în vechi şi profesionalizarea artei se combină pentru a produce o interfață „socială” prietenoasă cu utilizatorii, îmbrăcată în harnaşamentul mediilor artistice boeme.
Cum să răspundem violenței surde a unui peisaj urban care se adaptează exploziilor succesive prin dizolvarea sau suprimarea intenționată, pînă la amnezie, a distincțiilor de clasă? S-a ivit oare o contradicție între politica declarată a artiştilor şi rolul lor efectiv în fluxurile capitalului global, care trec prin bienale şi tîrguri de artă? Putem considera oare angajamentul atîtor artişti de partea mişcării Occupy ca un semn al dorinței lor de mobilizare şi de redirecționare a energiilor înspre dreptatea socială?


Martha Rosler (1943) este o artistă americană. Creează opere video, foto-text, instalații şi performance, dar este recunoscută şi ca autor de studii şi cărți vizînd domeniul artistic. Opera ei se concentrează pe viața cotidiană şi pe sfera publică, adesea dintr-o perspectivă feministă. Îngrijorările sale constante sînt mass-media, războiul, arhitectura, urbanismul, dinamica vieții culturale.

După cum a observat Fanon, rațiunea are prostul obicei de a părăsi scena pe care intră el, ca reprezentant al negrului. Fără îndoială, e o situație cu care se confruntă azi şi est-europenii şi alți europeni „periferici” atunci cînd intră în triumviratul Europei Occidentale reprezentate de Franța, Germania şi Marea Britanie. Standardele se schimbă. Cărțile se amestecă. Situația îşi pierde normalitatea. [...] Rasismul, după cum bine înțeleg cei care au suferit şi trec prin experiența sa, nu e niciodată rezonabil, ci se propune întotdeauna în moduri logice, reci. Rasismul e mereu rațional – spre amărăciunea multor analişti. [...] Cel puțin în termeni morali, albul e o măsură inferioară, regretabilă a umanității. Problema nu poate fi însă ameliorată făcînd pur şi simplu din negru noul standard, în special din cauza faptului că istoria oamenilor negri nu s-a bucurat încă de şansa de a fi chestionată în termeni dincolo de condițiile supremației albe şi ale rasismului antinegru. Ca urmare, sarcina gîndirii e ridicarea standardului umanității, trecînd prin şi dincolo de negru, alb, galben, roşu, de culoarea însăşi, pînă la condițiile standardelor însele.


Lewis R. Gordon predă filosofie şi studii afro­diasporice la Universitatea Connecticut Storrs; filosofie şi guvernare la Universitatea West Indies, Mona, Jamaica; de asemenea, a predat la Universitatea din Toulouse Jean Jaurès, France şi la Universitatea Rhodes, Africa de Sud. Membru fondator şi fost preşedinte al Asociației de Filosofie Caraibiană; membru în consiliul director al Truthout.org. A scris lucrări influente despre rasă şi rasism, existențialismul negru, filosofia afrodiasporică, fenomenologia postcolonială, opera şi gîndirea lui Frantz Fanon şi W. E. B. Du Bois. De asemenea, e bateristul formației rock ThreeGenerations (https://threegenerations. hearnow.com). Printre cărțile sale se numără: Bad Faith and Antiblack Racism (Humanities Press, 1995; Humanity Books, 1999), Fanon and the Crisis of European Man (Routledge, 1995), Her Majesty’s Other Children (Rowman & Littel­field, 1997), Existentia Africana (Routledge, 2000), Disciplinary Decadence (Paradigm Publishers, 2006), An Introduction to Africana Philosophy (Cambridge UP, 2008), What Fanon Said: A Philosophical Introduction to His Life and Thought (Fordham UP, Wits UP, 2015) şi, împreună cu Jane Anna Gordon, Aaron Kamugisha şi Neil Roberts, Journeys in Caribbean Thought: The Paget Henry Reader (Rowman & Littlefield International, 2016). Poate fi contactat pe http://lewisrgordon.com şi https://twitter.com/lewgord.