Filozofie
-
Metafizica sexului9.17 LEIEpuizat din stoc"Sexul este "cea mai mare forta magica a naturii"; in el actioneaza un impuls care prefigureaza misterul Unului,chiar daca aproape totul, in relatiile dintre barbat si femeie, se degradeaza in imbratisari animalice, se descompune si se risipeste in sentimentalisme fade si idealizante sau in regimul domesticit al legaturilor conjugale socialmente autorizate.
-
Toma d' Aquino4.59 LEIEpuizat din stocProfesorul Anthony Kenny il considera pe Toma d'Aquino unul dintre cei mai mari filozofi ai lumii, chiar daca opera sa nu este explicit filozofica, ci teologica.
-
Altfel decât a fi sau dincolo de esenţă4.59 LEIEpuizat din stocÎntemeietor al fenomenologiei franceze şi interpret al tradiţiei religioase iudaice, Emmanuel Lévinas ne propune în Altfel decât a fi sau dincolo de esenţă o meditaţie asupra paradoxului întâlnirii cu celălalt.
-
Probleme fundamentale ale fenomenologiei41.28 LEIEpuizat din stocAcest volum reprezinta, intr-un sens, continuarea la Fiinta si timp, in masura in care marele tratat heideggerian a ramas neterminat. Ultima sectiune, cea care ar fi trebuit sa dea raspunsul la faimoasa intrebare cu privire la sensul fiintei in genere, nu a mai aparut. Promisiunea implicita din titlu — aceea de a pune in lumina legatura fiintei cu timpul — nu a fost asadar indeplinita.
-
Kant7.70 LEIEpuizat din stocRoger Scruton, autor al volumului "Spinoza" aparut in aceeasi colectie, si-a propus sa prezinte gandirea lui Kant intr-o forma inteligibila cititorilor avand cunostinte minime de filozofie.
-
Despre uraPreț special 21.99 LEI Preț standard 27.48 LEI"Asa cum despre moarte nu se poate vorbi in mod fecund decat din punctul de vedere al vietii, nu am vorbit aici despre ura decat dintr-un interes plin de afectiune pentru lumea in care traiesc. Soarta ei nu are cum sa-mi fie indiferenta. Asadar, nu-mi place sa urasc de moarte si, daca am scris acest text, am facut-o pornind de la stupefactia ca ceva precum crima - si mai ales aceea facuta cu sistem - poate in genere sa existe.
-
Carte de înţelepciune10.10 LEIEpuizat din stoc
Vorbele de înţelepciune, fragmentele de filozofie "caldă", mărturisirile. Această antologie încearcă să ofere cititorului grăbit, care nu cunoaşte neapărat cărţile "grele" ale filozofului, o imagine globală asupra personalităţii şi operei lui Noica.
-
Caderea in timp23.42 LEIEpuizat din stoc"Dupa ce a stricat adevarata eternitate, omul a cazut in timp, unde a izbutit, daca nu sa prospere, cel putin sa traiasca: sigur e ca s-a obisnuit cu noua lui conditie.
-
Aforisme36.66 LEIEpuizat din stocTeoriilor mele metafizice nu le-am atribuit niciodata alt caracter decat acela de incercari, perspective, anticipatii, viziuni mistice - in nici un caz caracter de dogme.
-
Crase banalitati metafizice9.63 LEIEpuizat din stoc"…Aici, discursul meu despre «crase banalitati metafizice» se incheie. Am vrut sa arat ca suntem prinsi intr-un mediu spatio-temporal exact ca intr-o capcana. Ceea ce insemna ca actiunile noastre nu sunt limitate, ci ele ne si limiteaza […].
-
-
Mituri si simboluri in arta si civilizatia indiana5.35 LEIEpuizat din stoc„Simbolurile din arta indiana proclama acelasi adevar ca si filozofia si mitul indian. Ele sunt semne de-a lungul caii aceluiasi pelerinaj, indrumand energiile umane catre acelasi scop al transmutatiei.
-
-
Despre lautarism9.63 LEIEpuizat din stocVolumul de fata cuprinde trei texte pe care Constantin Noica le-a gandit in spiritul aceleiasi teme dominante: cultura de elita. Cum tematica celor trei texte este unitara – ce poate fi facut ca Romania sa scape de cultura diletantilor –, editorul a considerat ca locul lor nu poate fi decat impreuna, intre copertele aceluiasi volum.
-
Homo ludens35.64 LEIEpuizat din stoc"Prin formatia si activitatea sa, Huizinga apare in cultura secolului al XX-lea ca un descendent al lui Jacob Burckhardt. El infaptuieste, ca si acesta, o foarte savanta, dar totodata lipsita de pedanterie sinteza intre istoria cultural-politica si aceea artistica a Occidentului -- de unde si altitudinea discursului sau, care atinge adesea sfera celor mai cuprinzatoare vorbiri despre cultura si spiritualitatea europeana.
-
Caietele lui Cioran24.60 LEIEpuizat din stocSocotita de unii critici drept cea mai reusita carte a autorului, "Caietele lui Cioran", aparuta in prima editie in 1999, cuprinde o dubla confruntare. Prima este aceea a caietelor postume cu opera antuma a lui Cioran: Livius Ciocarlie considera ca, in timp ce in opera Cioran isi nuanteaza cu luciditate si umor imaginea de om aflat in pragul disperarii, in "Caiete" el intra pe de-a-ntregul in pielea acelui personaj, devenind mai putin convingator sub aspect literar.
-
-
Despre neajunsul de a te fi născut23.12 LEIEpuizat din stocEseuri publicate pentru prima dată în 1973.
-
Pagini despre sufletul romanesc17.34 LEIEpuizat din stoc"Nu stiu daca si in alte parti Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi.In orice caz, eternitatea romaneasca despre care vorbesc este de acest tip.Nu o plenitudine istorica, nu realizari majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut cand sa le infaptuiasca – dau garantia duratei; ci sentimentul ca, in fond, exista un plan fata de care toata framantarea istorica este irosire si pierdere.
-
Cartea prefacerilor25.69 LEIEpuizat din stocCartea Prefacerilor, in chineza Yi King, apartine incontestabil celor mai importante carti din literatura universala. Originile sale se pierd intr o antichitate mitica. Si astazi inca, ea se mai afla in atentia celor mai de seama literati ai Chinei. Aproape tot ce s a gandit maret si esential pe durata a peste 3000 de ani de istorie chineza fie a fost inspirat de aceasta carte, fie, invers, a exercitat o influenta asupra interpretarii sale, astfel incat putem afirma dincolo de orice indoiala ca Yi King contine rodul celei mai desavarsite intelepciuni a mai multor milenii.
-
Stiinta, sensul si evolutia. Eseu asupra lui Jakob Bohme17.39 LEIEpuizat din stocStiinta, sensul si evolutia nu este doar un important si necesar eseu asupra gandirii lui Jakob Bohme, ci si o pledoarie pentru formularea unei noi filosofii a naturii, pe care Basarab Nicolescu o sustine cu eruditia savantului, dar si cu sensibilitatea poetului.
-
O contraistorie a filosofiei. Vol. I.36.65 LEIEpuizat din stocCu accente polemice uneori virulente, alteori caustice, Contraistoria filosofiei este tot o istorie, dar una diferita, in raspar cu cea „oficiala", incercind sa faca dreptate unor ginditori pe care lucrarile universitare, manualele de filosofie, antologiile si enciclopediile ii omit aproape sistematic.
-
O contraistorie a filosofiei. Vol. II.9.62 LEIEpuizat din stocOdata cu impunerea crestinismului, devenit in secolul al IV-lea religia Imperiului, posibilitatea unei filosofii hedoniste scade considerabil. Si totusi, chiar daca scolile de filosofie sint inchise, alternativa la doctrina crestina oficiala - si ascetica - subzista: gnosticisme de toate nuantele, cu invataturi si practici pe cit de diverse, pe atit de bizare, supravietuiesc veacuri intregi.
-
Ispita de a exista17.43 LEIEpuizat din stoc"Trebuie sa invatam sa gandim impotriva indoielilor si certitudinilor noastre, impotriva umorilor atotstiutoare, trebuie, mai ales, faurindu-ne o alta moarte, o moarte incompatibila cu hoitul, sa acceptam ceea ce nu poate fi dovedit, ideea ca ceva exista.
-
Filosofia in secolul XX, vol. I si II79.91 LEIEpuizat din stocLucrarea - publicata pana acum in Danemarca, Suedia si Germania - ofera o privire de ansamblu asupra celor mai importante curente, europene si americane, ale filosofiei secolului XX, in cazul celor mai autorizati reprezentanti ai acestora furnizand detaliile si corelatiile care justifica apartenenta lor la o directie filosofica sau alta sau la a caror prefigurare au contribuit ei insisi.
-
Tratat asupra principiilor cunoasterii omenesti15.60 LEIEpuizat din stocScrierile lui George Berkeley (1685?1753) ofera, intr-un stil de o admirabila claritate si concizie, o impresionanta varietate de realizari filozofice. A formulat pentru prima data critica, devenita ulterior clasica, a asa-numitei teorii reprezentationale a perceptiei prin simturi, a aparat temeinic pozitia "bunului-simt" impotriva criticilor sai sceptici si, in acelasi timp, si-a prezentat neobisnuita si fascinanta doctrina "imaterialista", motivata in general de dorinta de a apara o viziune teista asupra lumii impotriva a ceea ce el considera a fi periculoasele si nefondatele pretentii ale stiintelor fizice.
-
-
De dialectica14.70 LEIEpuizat din stocPastrat in cinci manuscris sub titlul De Dialectica sau Principia dialectica, acest opuscul al lui Augustin a fost editat mai intii la Basel, in 1558, sub numele lui Chirius Fortunatianus.
-
De libero arbitrio33.94 LEIEpuizat din stocDe unde vine raul? S-a ivit el in lume o data cu omul, sau i-a premers? Iar lumea aceasta e de tot rea, si atunci orice stradanie e inutila, sau lumea asta e de tot buna, si atunci toate relele savarsite de om nu izbutesc sa-i tulbure bunatatea originara? si cine poarta vina raului? Dumnezeu sau omul? Iata doar cateva dintre intrebarile la care lucrarea Sfintului Augustin, inceputa la Roma si terminata la Hippo Regius, cauta sa gaseasca raspunsuri.
-
Sacrul si profanul13.76 LEIEpuizat din stoc"Sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi în Lume, doua situatii existentiale asumate de om de-a lungul istoriei sale.