Filozofie

Nietzsche este, poate, cea mai ilustră victimă a aventurii socratice a cunoașterii de sine. Viața nu posedă fenomene originale, ci numai unele repetitive, care prin reluarea lor veșnic identică își tocesc conturul lor original. Cadrul repetiției nu este viața, căci viața însăși este un fenomen de repetiție. Omul este condamnat să trăiască într-un plictisitor șir de repetiții și reluări din care nu poate evada. Nu există fenomene absolut unice, care să nu fie repetitive și, probabil, la fel este și cu oamenii. Toți au mai fost nu o dată, ci de nenumărate ori în trecut și vor mai fi de nenumărate ori în viitor. Tot ce trebuia și putea să se producă s-a produs deja. Restul este doar monotonă repetiție: veșnică revenire a aceluiași.

Descoperă modul în care înţelepciunea antică a stoicilor îţi poate oferi o filosofie de viaţă în secolul XXI, care te va face mai rezilient, mai pozitiv, mai de succes şi mai fericit. Învaţă meritele faptului de a trăi clipa, descoperind cum poţi să supravieţuieşti şi să prosperi în vremuri grele, şi schimbă ceea ce poţi schimba, acceptând ceea ce nu poţi face. Drumul tău către o viaţă mai bună începe aici!

Această carte simplă, dar plină de forţă îţi arată cum să foloseşti înţelepciunea antică pentru a face schimbări practice, pozitive, în viaţa ta. Folosind studii de caz provocatoare, idei-cheie şi oferind instrumente de autoevaluare, demonstrează că stoicismul este o cale profundă şi dovedită spre fericire.

Bine cunoscut în spațiul discuțiilor filosofice și culturale de la noi, Vasile Cătălin Bobb face parte din noua generație de intelectuali, pentru care, bunăoară, raportul cu filozofia occidentală și cu cea românească presupune deja acea distanțare atentă, lucidă, ce face posibilă o mai bună apropiere și înțelegere a celuilalt. Studiile publicate până acum ni-l descoperă ca un interpret excelent inițiat în hermeneutica filozofică și fenomenologie, în filosofia actuală și în studiul unor viziuni simbolice sau religioase. Cartea de față, Pâlpâiri ale ființei. Mihai Șora și problema omului, poate surprinde cititorul în modul cel mai plăcut și atrăgător. Deși anunță orientarea atenției către unele cercetări în aparență aride, precum ontologia sau metafizica, asumă o manieră de înțelegere neașteptat de vie și expresivă, de o concretețe frapantă a judecății și a modului de vorbire. În felul acesta, chestiunile pe care scrierile lui Mihai Șora le aduc în față, privind, de exemplu, verbul și numele, faptul de a exista și cel de a insista, faptul de a avea și cel de a fi, eu însumi și celălalt, întâlnirea și dialogul, sunt regăsite ca chestiuni proprii („mă explică: pe mine mie însumi și lumea în care sunt așezat”, cum spune Vasile Cătălin Bobb). Așadar, o carte în care experiența personală de lectură și înțelegere devine locul unei reale întâlniri cu o voce distinctă a filosofiei actuale. (Ștefan Afloroaei)

Noica a avut multe umbre și încă le mai poartă, unele create artificial de exegeza tendențioasă, iar altele reale și încă nedescoperite. Prin acest tur de forță, Ovidiu Pecican reușește să contureze una dintre cele mai puternice umbre noiciene, care definește mai bine omul și opera acestuia. Cartea lui Pecican deschide noi direcții de cercetare în ceea ce privește figura lui Noica, în special datorită utilizării multiplelor unghiuri de lumină prin care se evidențiază portrete nesubliniate până acum. Este în joc nu doar o umbră importantă a lui Noica, ci și altele care se conturează pe parcursul lecturii. (Florin George CĂLIAN)

Volumul de fata abordeaza tema moralitatii in intelligence, atat la nivel "strategic", cat si la nivel "operational". Aceasta lucrare isi propune doua scopuri: evaluarea teoriilor contemporane ale moralitatii in intelligence si fundamentarea unei noi conceptii ancorata in teoriile dreptatii cosmopolite. Noutatea volumului consta in abordarea in oglinda a celor doua niveluri si propunerea unei teorii unificatoare care aduce impreuna mai multe directii din literatura de specialitate.

De-a lungul istoriei, puține cărți au reușit să schimbe cu adevărat modul în care ne vedem pe noi înșine, dar și lumea în care trăim. Puține au atins o înțelepciune capabilă să transcendă timpul. Scrisă în secolul al II-lea d.Hr., în timpul campaniilor militare, această colecție de texte, în esență, un jurnal personal, oferă o privire profundă în mintea unui lider puternic, dar, mai important, a unui om aflat într-o încercare constantă de a deveni mai bun și de a se înțelege pe sine. Cele douăsprezece cărți ce formează acest volum, scrise în original în greacă veche, sunt mai degrabă un exercițiu personal de reflecție și de autocunoaștere, fără a fi gândite spre publicare. Totuși, ele au supraviețuit și au devenit un text influent în filosofia occidentală, explorând teme precum virtute, destin, efemeritatea vieții, responsabilitate, împăcare cu sinele și autocontrol.

TEXT INEDIT scris în 1966 și descoperit postum

Editat sub direcția lui François Ewald, cu colaborarea lui Orazio Irrera și Daniele Lorenzini

„Discursul filosofic este, fără îndoială, cea mai mare surpriză postumă pe care ne-o putea oferi Michel Foucault. Un manuscris rămas necunoscut vreme de aproape șase decenii, această carte-eveniment caută un răspuns la întrebarea despre rostul filosofiei și îl găsește în capacitatea sa unică de a diagnostica prezentul, de a-l distinge în forța lui de a ne vorbi cu înțeles altfel decât trecutul. Filosoful este diagnosticianul vremii sale, omul zilei și al actualității, cel care spune ceea ce există așa cum există, nu în profunzimi ascunse, ci în pliurile prezentului."
Ciprian Mihali

„«A detecta evenimentul care țipă printre zgomo­tele pe care nu le mai auzim, într‑atât ne‑am obișnuit cu ele.» Acest manuscris inedit al lui Foucault reprezintă o revelaţie. Descoperim, aici, nu doar un ghid pentru o altfel de istorie a filosofiei moderne, ci şi o regândire de maximă importanţă strategică a rolului filosofiei în lumea de azi: a face diagnosticul prezentului, pregătindu-ne pentru viitor mai bine decât orice altă disciplină academică."
Cristian Iftode

Ce este filosofia și care este rolul ei astăzi? În perioada iulie-octombrie 1966, Michel Foucault, într-un manuscris scris cu foarte multă grijă, dar pe care nu îl va publica, oferă răspunsul său la această întrebare mult dezbătută. Spre deosebire de cei care, la acea vreme, s-au străduit să dezvăluie esența filosofiei sau să-i pronunțe moartea, Foucault o înțelege. Discursul filosofic propune astfel un nou mod de a face istoria filosofiei, care o desprinde de comentariul marilor filosofi. Nietzsche ocupă însă un loc aparte pentru că inaugurează o situație în care filosofia devine o întreprindere de diagnosticare a prezentului. Ține acum de filosofie să spună, pe baza „arhivei integrale" a unei culturi, ce anume o face actuală.

Civilizatia este in pericol. A devenit un loc comun sa repetam acest strigat de alarma pe care-l profereaza, in sensuri opuse si ca un apel de razboi, atatea spirite divers cultivate, atatea popoare care pretind, unele, hegemonia politica si militara ca dovada si conditie a superioritatii lor intelectuale si rasiale, altele, excelenta valorilor morale si spirituale ca principiu al influentei lor liberale si al ascendentului lor civilizator. Inseamna ca insasi ideea de civilizatie, in loc sa devina, cum speram, un principiu de acord si o cale de cooperare pacifica, apare ca o sursa de conflicte speculative si practice, ca un ferment de ostilitate intre concepte exclusive care incranceneaza si exalta interese antagoniste, sentimente pasionate, apeluri echivoce de datorie patriotica, mistici ardente ale unui soi de religie capabila sa trezeasca sacrificii extreme sau sa glorifice cele mai rele abuzuri ale fortei. - Maurice Blondel

Premiul PROSE pentru Excelență în Filozofie, acordat de Asociația Editorilor Americani în 2024 

În Elogiu eșecului, filozoful și eseistul Costică Brădățan ne amintește că viața noastră apare ca o licărire între „două ipostaze ale neantului”, și anume neantul de dinainte de a ne naște și cel de după moarte. Fiecare dintre noi, ontologic vorbind, se află în vecinătatea nimicului. Și fiecare dintre noi, în ciuda precarității noastre constitutive, are ceva de pierdut. „Miturile, religia, spiritualitatea, filozofia, știința, operele de artă și literatura” – toate, potrivit autorului, ne fac apropierea de neant „puțin mai suportabilă”.

Robert Pogue Harrison, The New York Review of Books

„Blaise Pascal a regândit și reformulat, într-o formă fragmentară și provizorie, dar foarte impresionantă, ceea ce eu numesc proiectul creștin, adică ansamblul dogmelor sau tainelor creștine, așa cum sunt ele înțelese de mintea omenească și așa cum sunt acceptate de voința noastră, în stare să dea naștere unei forme de viață aparte. „Proiect“ nu are doar un sens logic sau lingvistic, ci și unul practic și activ, fiind vorba despre actul de a propune, un act al cărui prim și principal autor este Dumnezeu prezent în Biserica Sa.

Am căutat sprijin la Pascal pentru a găsi termenii preciși și pentru a recupera gravitatea și urgența întrebării creștine – cea a credinței creștine, a posibilității credinței creștine. Există vreun ocol, vreun artificiu prin care să poți folosi forța cuiva mai puternic decât ești pentru a formula cea mai personală întrebare? Aceasta e chestiunea ce face obiectul prezentei cărți.“ — PIERRE MANENT

„Sunt mulți catolici (și de acest reproș nu putem să ne disculpăm întru totul nici noi) care, ținând cont de măiestria unui limbaj mai rafinat, preferă vanitatea cărților păgânilor folosului Sfintelor Scripturi. Mai sunt încă și alții, nedezlipiți de paginile sacre, care, deși disprețuiesc toate celelalte scrieri ale păgânilor, totuși obișnuiesc destul de des să citească plăsmuirile lui Terentius și, în timp ce se delectează cu farmecul limbajului, se pângăresc prin cunoașterea unor lucruri ticăloase. De aceea eu – un strigăt puternic din Gandersheim – nu am șovăit să-l imit în scris, câtă vreme alții îl cultivă în lectură, ca prin același gen de scriere prin intermediul căruia erau declamate depravările respingătoare ale femeilor desfrânate să fie celebrată după posibilitățile măruntului meu talent lăudabila castitate a sfintelor fecioare.” (Hrotsvita, canonică în abația din Gandersheim, Saxonia, secolul al X-lea)

Într-un stil sclipitor și cu instrumentele unei erudiții de mare calibru, marele gânditor Isaiah Berlin oferă o interpretare cu totul personală a mișcării romantice, în care vede expresia cultural-istorică a unei profunde aversiuni față de încrederea nelimitată în puterile rațiunii caracteristică tradiției filozofice occidentale. Romantismul devine astfel pentru Isaiah Berlin cea mai mare transformare care a avut loc în conștiința Occidentului, transformare cu efecte ce reverberează până în zilele noastre sub o serie aproape inepuizabilă de aspecte, mergând de la mari teorii filozofice până la pasiunea pentru antichități. Înzestrat cu un rar simț „morfologic“ în sens spenglerian, Berlin vede factori și cauze ale romantismului în fenomene extrem de diverse, a căror analiză surprinde și fascinează atât prin subtilitate, cât și prin tonul fermecător.

Există similitudini între cei doi filosofi cât privește reformarea filosofiei, cu deosebirea că îşi opun pretenţiile reformiste, în sensul în care în timp ce filosofia lui Descartes va reprezenta expresia unei mefienţe structurale înaintea valabilității tradiției filosofice, Leibniz va fi mai degrabă dispus să rescrie informaţia prin asimilare.

„Eu”-ul lui Descartes rămâne blocat în singularitate, în timp ce „eu”-ul leibnizian transgresează către un „noi” corelat multiplicităţii socioculturale, devenit totodată parte indelebilă din conştiința modernă a umanităţii.

„Filosofia banilor” este o carte fundamentală a lui Georg Simmel, în care este riguros articulată o concepţie originală şi complexă despre bani şi multiplele funcţiuni economice, sociale şi psihologice.

Banii, ca valoare concretă, realizează continuitatea economiei şi relaţia valorilor economice între ele. Stabilitatea valorii bani permite calcule pe termen lung în cadrul întreprinderilor cu domenii multiple, a creditelor pe termen lung etc. Banii conferă stabilitate în cadrul relaţiilor economice. Relativitatea obiectelor economice reiese mai puternic odată cu reducerea la un numitor comun şi mai mult ca niciodată, când acesta este reprezentat de bani. Doar relativitatea crează valoarea lucrurilor în sens obiectiv, pentru că doar ea le pune la distanţă de subiect. Însă banii reprezintă întruchiparea acestor două determinări, ei se sustrag oricărei relaţii subiective, în ei se obiectivează acest dincolo al subiectului, care este circulaţia economică. (Octavian Opriş)

Lucrarea de fata isi propune sa cartografieze istoria si semnificatiile filosofice ale conceptului de Eterna Reintoarcere a Identicului, asa cum apare el atat in scrierile lui Friedrich Nietzsche, dar si in receptarea operei sale de-a lungul timpului (punctata de nume fundamentale ale filosofiei occidentale, de la Martin Heidegger la Gilles Deleuze). Monografia conceptuala capata astfel o dubla contextualizare necesara: pe de o parte, reflectia asupra Eternei Reintoarceri este propusa in conjunctie cu celelalte concepte esentiale ale gandirii nietzsche­ene (vointa de putere, supraomul, moartea lui Dumnezeu, nihilismul, transmutarea tuturor valorilor), iar pe de alta parte ea este urmarita in dezvoltarile sale exegetice din secolele XIX si XX, cat si in receptarea ganditorilor contemporani. - Elisabeta Diana Korpos

În Conștiința de sine și alteritatea, o lucrare riguroasă și extrem de originală, Dan Zahavi susține prin argumente solide faptul că fenomenologia, în special în versiunea lui Edmund Husserl, poate să aducă o contribuție decisivă la discuțiile referitoare la conștiința de sine. Angajându-se în dezbateri atât din cadrul filozofiei analitice (Elizabeth Anscombe, John Perry, Sydney Shoemaker, Héctor-Neri Castañeda, David Rosenthal), cât și din filozofia germană contemporană (Dieter Henrich, Manfred Frank, Ernst Tugendhat), Zahavi susține că tradiția fenomenologică are mult mai multe de oferit decât se crede atunci când vine vorba de problema conștiinței de sine.

„Singura autoritate pe care conştiinţa individuală nu şi-o pune niciodată sau aproape niciodată la îndoială e autoritatea morală. Capacitatea de a distinge între bine şi rău, între viciu şi virtute, dreptate şi nedreptate pare a fi la îndemâna tuturor. În materie de etică, funcţionăm constant printr-o nedemolabilă autocomplezenţă. Trăim într-o inflaţie barocă a competenţei morale, într-o lume a cărei principală dezordine riscă să fie faptul că toţi membrii ei se simt moralmente în ordine sau că toţi resimt dezordinea proprie drept neglijabilă. L'enfer c'est les autres – părem a concede cu toţii. Prin urmare, le paradis c'est nous-mêmes.“ — ANDREI PLEŞU

Perioada dintre începuturile lui Luther și etapele timpurii ale lui Kant se întinde pe mai bine de 100 de ani, o perioadă extrem de bogată filozofic, teologic, științific. Această carte tratează despre preocuparea față de problemele religioase și față de omniprezența credinței creștine, așa cum s-au manifestat în contextul intelectual mai larg al acestei perioade.

Pentru a-l înțelege pe Kant trebuie să îl situăm în linia marilor săi predecesori Descartes, Spinoza, Newton, Locke, Leibniz, Wolff, Hume și alții. Însă din moment ce Reforma și reacțiile față de aceasta au modelat curentele metafizico-teologice care l-au precedat, în special în teritoriile germane, e necesar de asemenea să înțelegem mai bine figuri ca Luther și Calvin, precum și tradiția filozofiei și teologiei protestante pe care aceștia au inaugurat-o. Prin aceasta nu afirmăm vreo influență directă a lui Luther asupra lui Kant, nici nu-l transformăm pe Kant în „filozoful protestantismului“, după titlul unui odată faimos eseu al lui Friedrich Paulsen, ci propunem un principiu hermeneutic folositor. (Edward Kanterian)

De fiecare dată cînd filozofia vrea să se redefinească (ori să se reinventeze), are de înfruntat teologia. S-a scris mult despre contaminarea teologiei de către filozofie, însă, odată cu cartea lui Kanterian, ar trebui regîndită istoria filozofiei și din perspectivă inversă, a lipsei de imunitate a filozofiei în fața teologicului. (Florin George Călian)

Kanterian posedă o erudiție vastă și o inteligență rafinată. (Anthony Kenny)

Fericirea, spune Russel, e o stare care se cucereşte. Şi nu în ultimul rând, credem noi, citind paginile spirituale şi pline de eleganţă ale acestei cărţi. Vom constata că un gânditor englez rămâne unul englez tocmai pentru că nu ne face nici o clipă să-i avem în minte, de pildă, pe moraliştii francezi. Din întâlnirea cu ceilalţi, Bertrand Russell nu trage concluzia că trebuie să ne refugiem, compensativ, în singurătate, pentru a ne rumina, cu o voluptate perversă, nefericirea şi spaimele. Să încercăm, dimpotrivă, să rămânem orientaţi către locurile marilor întâlniri cu semenii noştri. Există munca făcută cu pasiune, familia, prietenia... Nu e uşor să ajungi în aceste locuri. Pentru a le descoperi, trebuie mai întâi să ştim ce avem de lăsat în urmă: competiţia prostească, aroganţa plictisului şi antrenul vid, oboseala vinovată, obsesia culpei şi mania persecuţiei.

Tractatus Logico-Philosophicus la 100 de ani. Biografia cartii si hermeneutica receptarii Tractatus Logico-Philosophicus la 100 de ani se doreste a fi o introducere in lectura celebrului op wittgensteinian prin prisma legaturii vii dintre biografie si opera, a suspansului laconic dintre existenta si gandire.

Perceptia muzicii la Emil Cioran este una organica. Altfel spus, in egala masura alchimica, intre Albertus Magnus si Paracelsus, si presocratica, intre Pitagora si Empedocle. Alegerea termenilor vizeaza intr-un mod ostentativ metaforicul, ca cel mai eficient procedeu retoric de transpunere in imaginar si evitand cu orice pret pana si aluziile la psiho-afectiv. lar ca substitut pentru lexicul si discursul emotional despre muzica, mult mai potrivit se prezinta a fi cel al alchimiei, cu miza ei majora pe operarea imaginara constienta cu elementele naturii, cu atributele, continuturile si efectele acestora, dar si urmarind scopul transmutatiei interioare in urma contactului cu muzica. - Oleg Garaz

Volumul de fata reuneste textele comunicarilor prezentate la Conferinta interdisciplinara Ipoteze religioase in studiul naturii umane care a avut loc la Universitatea de Vest din Timisoara, in perioada 28-29 octombrie 2022. Aceasta conferinta si-a propus sa analizeze din punct de vedere empiric si conceptual anumite ipoteze fundamentale ale literaturii religioase, preponderent crestine. Printre domeniile stiintifice reprezentate in cadrul lucrarilor dezbatute cu acest prilej s-au regasit: lingvistica, teologia, filosofia, asistenta sociala, medicina, informatica, istoria si altele.

Conferinta a urmarit prezentarea rezultatelor cercetarilor din proiectul Religious Hypothesis and the Study of Human Nature, finantat de Fundatia John Templeton si Universitatea Oxford in cadrul granturilor New Horizons for Science and Religion in Central and Eastern Europe, dar si a altor cercetari conexe. Prin aceste comunicari s-a incercat oferirea pentru publicul larg a unei imagini cat mai exhaustive asupra problematicii abordate.

Istoria filosofiei nu a fost dreaptă cu femeile: probabil că ai auzit despre nume precum Platon, Kant, Nietzsche și Locke. Dar oare ce știi despre Hypatia, Arendt, Beauvoir sau Young?

Conceput ca un indrumar in studiul filozofiei lui John Rawls, volumul este structurat in doua parti. Partea intai cuprinde, pentru prima data in limba romana, o selectie de fragmente din opera sa fundamentala, A Theory of Justice, relevante pentru intelegerea teoriei dreptatii ca impartialitate. Partea a doua contine cinci studii critice ce trateaza cateva din temele majore ale filozofiei rawlsiane si controversele pe care acestea le-au generat: normativismul si proceduralismul dreptatii ca impartialitate; supozitiile metodologice si imlicatiile idealizarilor asumate de Rawls; dreptatea ca impartialitate din perspectiva criticii lui Robert Nozick; argumentele in favoarea celor doua principii ale dreptatii si principalele obiectii critice; rolul conceptului de ratiune publica in fundamentarea consensului politic si criticile aduse de post-marxism, comunitarism, feminism si de Habermas.

Scrisa la jumatatea secolului al XII-lea si bucurandu-se de un succes enorm, Viziunea lui Tnugdal relateaza calatoria in lumea de dincolo a unui cavaler irlandez. In rastimpul de trei zile al unui episod de moarte aparenta, insotit de un inger, protagonistul are prilejul de a strabate spatiile in care sunt rasplatiti sau pedepsiti cei defuncti, in asteptarea Judecatii de Apoi.

Filosofia începe cu natura realității și cu modul în care ar trebui să trăim. Acestea au fost preocupările lui Socrate, care și-a trăit viața într-o piață din Atena adresând întrebări ciudate și punându-i pe gânduri pe oamenii pe care îi întâlnea prin faptul că le demonstra cât de puține înțelegeau cu adevărat. Această istorie captivantă ne prezintă marii gânditori ai filosofiei occidentale și le explorează cele mai importante idei despre lume și despre cum să trăiești mai bine în ea. În 40 de capitole concise, Nigel Warburton ne conduce într-un tur al ideilor fundamentale din istoria filosofiei. Warburton nu doar că face filosofia mai accesibilă, dar oferă inspirație pentru a gândi, a argumenta, a raționa și a întreba. Mică istorie a filosofiei ne prezintă imaginea generală a omenirii în căutarea înțelegerii filosofice și ne invită pe toți la discuție.

Soluțiile înțelepciunii antice la provocările moderne!

Tulburările din prezent și manipularea mediatică și prin rețelele de socializare ne conduc către a nu mai ști nimic, a nu mai înțelege nimic, a nu mai spera la nimic... Cum și ce să gândim într-un climat pe cât de turbulent, pe atât de anxiogen? Cum să nu ne mai afundăm în frică și tristețe și cum să ne reactivăm dorința de a trăi?

Profunda carte Socrate vindecătorul, scrisă într-un stil viu, motivant și umanist, ne propune să ne întoarcem la surse, la înțeleptul Socrate, care, prin interogația filosofică, și-a invitat concetățenii la o nouă practică: îngrijirea de sine. În vremea lui Socrate, Atena era în criză, zguduită de o epidemie, de o succesiune de războaie și de conflicte politice interne, la marginea unei prăpăstii istorice.

Ca și în cazul lui Socrate, existența noastră se desfășoară într-un context violent și incert. Filosofia pe care el a conceput-o și practicat-o ne ajută să navigăm printre crizele lumii de azi, cu adevărate soluții terapeutice pentru fiecare dintre dificultățile cu care ne confruntăm ca indivizi și ca societate.

Ediție îngrijită de Mona Antohi şi Sorin Antohi

Studiu introductiv şi post-scriptum de Sorin Antohi

„…istoria intelectuală a omenirii nu este decât jocul minții umane cu ea însăși și nici nu poate să fie altceva. Interacțiunea dintre minte și lume produce simboluri. Dar și aplecarea minții asupra ei înseși și asupra propriilor ei posibilități produce simboluri, iar acestea sunt mai durabile decât celelalte.” (Ioan Petru Culianu)

„Conjectura mea este că spre sfârșitul vieții sale Culianu a intrat în posesia unui principiu cognitiv care i-a reevaluat într-o manieră radicală toate cunoștințele anterioare și l-a aruncat într-o cursă vertiginoasă de transvaluare a întregii istorii culturale, pe care însă nu a apucat decât să o schițeze. Dacă până în 1985 (dată indicatorie a cezurii) creația lui Culianu este aceea a unui erudit extrem de talentat, distins de colegii săi printr-o înclinație filozofică mai pronunțată, după cezură creația sa capătă un profil nou, deopotrivă straniu și ultimativ. Ceea ce se desprinde din tonul ei este somația descoperirii unui nou temei al unității lumii. Totul la ultimul Culianu devenise urgent și trepidant…” (H.-R. Patapievici)

„Gândirea lui Andrei Pleșu stârnește mereu idei în mintea cititorului, ceea ce o face greu – aproape inutil – de rezumat. Scrisul lui ilustrează un tip de gândire trăită, în contact cu viața, la antipodul organizării și reorganizării de concepte, de abstracțiuni. Cum o spune el însuși la un moment dat, «conceptele sunt cadavre de îngeri. Iar cei care, în exercițiul gândirii, nu văd nimic dincolo de ele practică – nu neapărat cu rea-credință – o formă patetică de necrofilie». Andrei Pleșu a scris o stimulatoare lucrare de filozofie.“ — ANDREW LOUTH

Pe copertă: Hans Memling, Îngeri muzicieni (detalii), cca 1490, Muzeul Regal de Arte Frumoase, Anvers

Scrisa in secolul al XVIII-lea, Tratat despre toleranta este o lucrare in care celebrul filosof si scriitor, Voltaire abordeaza tema fundamentala a tolerantei religioase si a libertatii de constiinta. Argumentand ca toti oamenii ar trebui sa aiba dreptul sa-si practice propria religie si sa-si exprime liber convingerile religioase, fara teama de persecutii sau discriminare din partea statului sau a institutiilor religioase, Voltaire a criticat vehement practicile de persecutie religioasa si intoleranta care erau raspandite in societatea acelor timpuri si a pledat pentru o mai mare intelegere si respect reciproc intre diferitele confesiuni religioase.