Filozofie

„Napolitanul Giambattista Vico (1669–1744) a fost primul mare filosof din istorie. În ciuda discreției sale personale, gândirea sa a avut ecou în diverse cercuri intelectuale. L-a criticat pe Descartes, dar, în același timp, s-a raportat cu entuziasm și originalitate la inovațiile filosofice ale epocii sale. Vico a apărat o idee revoluționară, care pretindea că omul, și nu divinitatea ar fi creatorul și protagonistul propriului destin. Considerând produsele culturale ale societăților drept mărturii ale principiilor adevărului etern, Vico vedea literatura, poezia și politica drept arte care fac vizibile toate posibilitățile creativității umane. Artele, filosofia, metafizica și antropologia se unesc, așadar, într-o idee originală a științei, care continuă să ofere și astăzi argumente de discuție și dezbatere.” - Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

„Martinichezul Frantz Fanon (1925–1961) a desfășurat o intensă activitate în munca sa de psihiatru și filosof, vizând emanciparea indivizilor și a popoarelor. A abandonat insula colonizată din Caraibe, unde crescuse, și a plecat în Franța pentru studii. Răzvrătirea și-a făcut simțită prezența atât în modul său de a gândi, cât și în acțiunile sale: pe de-o parte, numeroasele sale scrieri au avut un impact remarcabil asupra studiilor postcoloniale, asupra teoriei criticii și evoluției marxismului dintr-o perspectivă radicală politic, ce combina viziunea panafricană cu un umanism ateu; pe de altă parte, s-a angajat personal în Războiul de independență din Algeria, una dintre multele situații în care a luptat pentru decolonizarea pe care o dorea extinsă în întreaga lume. Eforturile sale antirasiste și anticolonialiste continuă să aibă influență și astăzi în diferite procese de eliberare națională.” - Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

„Prin opera sa eseistică, poetică și dramatică, Friedrich Schiller (1759–1805) s-a remarcat ca unul dintre cei mai importanți promotori ai filosofiei clasice germane. Talentul său poetic și filosofic l-au impus ca o personalitate multilaterală, pe care cultura europeană a iluminismului târziu o vedea cu ochi buni. Alternând mereu între pasiunea literară și profunzimea filosofică, Schiller a marcat într-un mod decisiv trecerea dinspre secolul al XVIII-lea spre secolul al XIX-lea, situându-se la înălțimea unor genii precum Goethe și Kant. Acest volum se axează, în special, asupra scrierilor sale privind estetica, în care problema iluministă a educației omului este prezentată alături de teme ce vizează frumosul și arta, prin care este definită o lume conceptuală, a cărei influență își va face simțită prezența pe tot parcursul secolului XX.” - Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

„Arta războiului este o operă interesantă chiar și pentru cititorul care nu e un specialist savant în Renaștere sau, mai exact, în războaiele din modernitatea timpurie. Interesul care-l incită pe gânditorul ce transpune orice manifestare colectivă a vieţii umane la o dimensiune complet laică a acţiunii politice rezidă în privirea acută a celui care cercetează pasiunile profunde ale indivizilor și modalităţile în care ele devin factori ce produc energia colectivă, construct de mecanisme identitare și de valori împărtășite. Tratatul machiavellian propune un manual tehnic, înveșmântat însă într-un dialog umanist elegant, încredinţat unei limbi fără constrângeri, caracterizată de un lexic ales și de structuri sintactice armonioase, prezentând un model «înalt» de cultură literară, încredinţată unei limbi florentine vioaie, dar elegante, care se dorește un model de inspiraţie naţională.“ — CARLO VAROTTI

„A citi Principele înseamnă a face un exerciţiu important de pătrundere critică. Lectura lui este un excelent teren de antrenament al gândirii, unde privirea asupra realităţii devine o explorare care ne învaţă să dăm la o parte elementele accesorii și marginale pentru a pătrunde în adânc, acolo unde operează factorii esenţiali (pe care i-am putea numi antropologici) ai acţiunilor indivizilor, în societate și în istorie. În acest sens, fiecare pagină a Principelui este o solicitare adresată cititorului de astăzi (deși el trăiește într-o lume mult diferită) de a-și pune întrebări cu privire la dinamica faptelor omenești, la fenomenologia puterii, la mecanismele prin care liderul își întărește puterea și își construiește imaginea publică. Iată de ce Principele continuă să fie pretutindeni în lume, îndeosebi în instituţiile care formează manageri și lideri politici, un clasic: pentru că, dincolo de reţete specifice, el sugerează principii care permit înţelegerea și controlarea complexului joc al raporturilor de forţă în care noi toţi suntem, fie că știm și vrem sau nu, mereu implicaţi.“ — CARLO VAROTTI

Tommaso Campanella. Poti invata mai mult din anatomia unei furnici decat din toate cartile lumii. Aceasta este povestea unui copil din sudul Italiei, fiul unui tata analfabet, care a devenit unul dintre oamenii intelepti ai timpului sau; este epopeea unui personaj care s-a prefacut ca este nebun doar pentru a putea continua sa-si apere viziunea originala asupra lumii; este vocea unui calugar cu faima de eretic, care a vorbit despre revolutie si a predicat aparitia unei societati de oameni drepti pe pamant, chiar inainte de moartea sa; este strigatul unui calabrez care, cu o puritate neinfricata, a rasturnat teoria prin practica. Cartea de fata relateaza peripetiile unui filosof care ne invata sa preferam natura - plantele, animalele si toate fiintele vii in carne si oase - cartilor si silogismelor.

Lakatos si Feyerabend. Stiinta intre metoda si anarhie. Ce intelegem prin stiinta? Cum putem hotari daca o teorie este stiintifica? Maghiarul Imre Lakatos (1922-1974) si austriacul Paul K. Feyerabend (1924-1994) au incercat sa raspunda acestor intrebari. Chiar daca au fost influentati in mod decisiv de Karl Popper, ambii s-au indepartat, pana la urma, de maestrul lor comun. In timp ce Lakatos introduce o versiune mai sofisticata a falsificationismului, ajungand sa elaboreze o metodologie a programelor de cercetare stiintifica, Feyerabend devine sustinatorului unei adevarate viziuni anarhice proprii a stiintei. Colegi si buni prieteni, cu un trecut politic controversat, Lakatos si Feyerabend se afla printre marii filosofi ai stiintei secolului XX. - Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Dewey. Experimentand gandirea. John Dewey (1859-1952) a fost unul dintre parintii fondatori ai pragmatismului american, alaturi de William James si Charles S. Peirce. Insa, in timp ce acestia din urma si-au limitat activitatea filosofica la discipline specifice, Dewey a adus contributii fundamentale in aproape toate domeniile gandirii, de la logica la sociologie, de la psihologie la estetica, de la epistemologie la etica si politica. Volumul de fata prezinta directiile esentiale ale filosofiei sale, urmand un traseu tematic pornind de la originea pragmatismului pana la multitudinea de idei originale si fecunde care i-au marcat cariera ulterioara, si care au modelat decisiv cea mai riguroasa gandire din America de Nord. Dewey se impune astfel ca fiind primul intelectual public de referinta din Statele Unite. - Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Rorty. Rorty si axa pragmatica Richard Rorty (1931-2007) a fost unul dintre cei mai influenti filosofi din ultimele decenii ale secolului XX. Gandirea lui s-a inscris intr-o miscare filosofica aparuta in Statele Unite in anii '80, neopragmatismul, insa avea elemente comune si cu o axa pragmatica adoptata de unii filosofi europeni. Rorty a dialogat cu traditii filosofice diferite, precum hermeneutica si analitica, si a purtat dezbateri cu personalitati ca Rawls, Habermas si Vattimo. In numeroase carti si interventii a pus la indoiala forma traditionala de teoretizare a unor probleme ca adevarul, natura umana si validitatea principiilor morale, si a propus un mod istoric de explicare a valorii limbajelor umane, a luminilor si umbrelor democratiei, a tensiunilor dintre raspundere si libertate, a separarii dintre religie si politica si a functiei literaturii intr-o societate mai putin cruda. - Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Berkeley. Empiristul ingenios In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea apare empirismul britanic, o miscare filosofica ce se caracterizeaza, in general, prin ideea conform careia cunoasterea omeneasca trebuie sa se bazeze pe experienta. Considerat de catre filosoful italian Mario Dal Pra ca fiind "ganditorul britanic cel mai important din prima jumatate a secolului al XVIII-lea", George Berkeley (1685-1753) a fost, impreuna cu Locke si Hume, unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai acestei miscari. Viata sa intensa si opera sa, solida si bine scrisa, ne plaseaza in fata unui filosof care argumenteaza ingenios, sustinator al teismului si, in acelasi timp, precursor al lui Ernst Mach si Albert Einstein. Orasul Berkeley, din California, cunoscut pentru universitatea sa prestigioasa, preia numele acestui filosof esential pentru a putea intelege atat existenta noastra, cat si lumea in care se manifesta. - Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Rawls. Filosoful dreptatii Niciun contemporan nu a gandit dreptatea cu entuziasmul si rigoarea lui John Rawls. Si-a dedicat toata viata incercarii de a rezolva tensiunea dintre libertate si egalitate, fara a renunta la niciuna, pentru ca intr-o democratie ambele sunt indispensabile. Filosofia sa consta in conturarea unei intuitii fundamentale: o societate echitabila se evalueaza dupa destinul pe care il rezerva celor mai napastuiti de soarta. Ideile lui Rawls au inspirat o intreaga generatie de filosofi, dar si de economisti, politologi, sociologi si juristi de toate ideologiile si din toate scolile de gandire. Filosoful de la Harvard este unul dintre cei mai influenti din istoria gandirii politice, alaturi de Platon, Aristotel, Hobbes, Locke, Rousseau, Kant, Mill si Marx. - Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Cel mai influent fals literar din istoria gândirii occidentale Începând cu deceniul al treilea al secolului al VI-lea, sub pseudonimul Dionisie Areopagitul, presupus discipol atenian al Sfântului Pavel, în orientul creștin a început să circule în greacă un corpus de scrieri de o mare intensitate speculativă care propunea o lectură filosofică a credinței creștine cu scopul de a înlocui filosofia păgână aflată pe cale de dispariție, dorind astfel să rezolve disputele teologice iscate în acea perioadă. A avut un succes extraordinar, iar răspândirea lui a fost rapidă și ramificată într-atât încât în următoarele câteva secole a fost tradus în diferite alte limbi, printre care siriacă, georgiană, armeană, arabă, latină și slavonă. Astfel, figura Areopagitului a devenit un punct de referință esențial, afirmându-se ca autoritate demnă de toată încrederea. Scrierile areopagitice se compun din patru tratate și zece epistole concepute să pară opera unui autor care a trăit în secolul I, însă bogăția teoretică a Corpusului ține cont, în mod mascat, de toată gândirea filosofică și patristică elaborată până în secolul al VI-lea. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Ultima carte publicata antum de Descartes, „Les passions de l’âme“ (1649), este rodul intregii sale filosofii. Acest tratat, un rezumat al biologiei carteziene, este orientat spre o intelegere medicala concreta a elementelor de psihofiziologie. Totusi, alaturi de observatiile stiintifice, Descartes nu ezita sa adauge notatii a caror finete aforistica a fermecat saloanele aristocratice, dar si viata culturala moderna si contemporana. Concluziile stiintifice, morale si metafizice sunt imbogatite cu experienta vietii traite integral, care face din aceasta carte, scrisa pentru tanara printesa Elisabeta a Boemiei, modelul de lucrare stiintifica accesibila publicului larg. „Despre sentimente“ contine o analiza profunda si antrenanta a functionarii emotiilor si a locului lor in viata umana si prezinta o viziune asupra eticii, ca reorientare importanta a filosofiei morale. De altfel, Descartes afirma ca sentimentele „sunt toate bune prin natura lor si nu trebuie sa evitam decat reaua lor folosire sau excesele lor.“

Utilitarismul în slujba reformei Jeremy Bentham (1748–1832) a fost un iluminist trăitor pe pământ englez. Cunoscut pentru faptul că a formulat principiul utilitarist și pentru propunerile sale lipsite de prejudecăți pentru reformarea instituțiilor de învățământ și penitenciare, a fost înainte de orice omul care a încercat să introducă în dreptul anglo-saxon principiile continentale ale Constituției și centralității legislatorului. În ciuda numeroaselor sale tentative, nu a reușit niciodată să ocupe acele posturi publice care i-ar fi permis să-și pună în aplicare ideile. În deceniile de după moartea sa, însă, propunerile pe care le înaintase au fost reluate de mulți reformatori din toată lumea. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Cand Machiavelli este vazut drept fondatorul stiintei politice moderne sau creatorul autonomiei politicului, trebuie sa se aiba in vedere acest termen in acceptiunea sa extinsa, profesata teorematic in Akademia lui Platon. De aceea, reflectiile asupra puterii, aflate in centrul de interes al Principelui, modeleaza diviziunile sociale in acord cu oscilatiile diviziunii puterii si societatii civile. Asta ne confirma ca momentul Machiavelli desemneaza nu numai epoca Renasterii, ci si modernitatea insasi, care presupune ideea ca oamenii isi croiesc singuri propria istorie. Dar efectele Principelui sunt prezente si dincoace de modernitate, gratie viziunii sale creative: respingerea metafizicii, metoda empirica si istorica in studiul domeniului politic, jocul anti-utopiei si convingerea ca exista o ratiune de stat. De ce o noua traducere a cartii de referinta a stiintelor politice? Pentru ca textele mari isi modifica sensul la o noua lectura, iar actualitatea Principelui depinde de intelegerea si de acceptarea fiecarei noi generatii de cititori. Politica este la Machiavelli un calcul al beneficiilor si al costurilor, iar omul politic are a fi constient de singura realitate a lumii care este puterea si nu moralitatea. Axioma politicii machiavellice (binele are adesea drept consecinta raul si invers) a inspirat termenul realpolik, maturizat notional abia in secolul al XIX-lea si operationalizat in veacul trecut si azi. A pune pe acelasi palier indrumarile secretarului Florentei cu abilitatile politice ale lui Otto von Bismarck sau cu cele diplomatice ale lui Henry Kissinger inseamna a construi o genealogie a unei filosofii, sau a unei tehnici, sau a unei capacitati de diagnoza si tratament. Iar Machiavelli nu a produs doar acesti discipoli ci multi altii, inclusiv dictatori, care si-au legitimat crimele prin malformarea ideii de actiune politica necesara.

„Noii filosofi“ frământați și răzvrătiți Redescoperirea viziunii antice reprezintă începutul unei revoluții. Un exemplu elocvent al acestei maxime ne-o oferă cultura renascentistă din secolul al XV-lea. „Întoarcerea la Platon“, maestrul pe care filosofia umanistă începe să-l aibă din nou în vedere după lungul hiatus medieval, nu reprezintă semnul unei nostalgii pentru „lumea pierdută“ a vechii înțelepciuni grecești. Nu este nici măcar o alegere strategică prin care „noii filosofi“ ar fi luat distanță față de aristotelismul tradiției scolastice. Dacă fenomenul este observat în complexitatea sa istorică și culturală, ies repede în evidență semnele unei lumi străbătute de revoluție. Pentru a furniza omului uneltele prin care să înțeleagă și să interpreteze noua lume, filosofii renascentiști – italienii Marsilio Ficino (1433– 1499) și Pico della Mirandola (1463– 1494) și germanul Nicolaus Cusanus (1401– 1464) – devin matematicieni, medici, poeți, teologi, sursă de inspirație pentru tablouri, uneori chiar și magi. Un nou spirit experimentalist însoțește omul aflat în căutarea locului său în cosmos. Acesta este motivul pentru care platonismul renascentist reprezintă un exemplu concret de „revoluție culturală“ către care orice epocă a transformărilor ar trebui să privească plină de interes Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Actualitatea democrației Alexis de Tocqueville (1805– 1859) este un gânditor care a influențat profund reflecția contemporană asupra politicii. A fost filosof, politician și, din anumite puncte de vedere, și unul dintre primii sociologi. În opera sa cea mai cunoscută, Democrația în America, reunește analiza instituțiilor, filozofia morală și observarea obiceiurilor și ne prezintă un nou tip de om, omul democratic, caracterizat prin individualism, dezinteres față de viața civilă și scepticism religios. Perspectivele sale privind potențialul, vulnerabilitatea și defectele sistemelor democratice sunt surprinzătoare, deoarece sunt foarte actuale. Acesta este motivul pentru care Democrația în America ne vorbește și nouă și pentru care l-am urmărit pe Tocqueville în scrierile și călătoriile sale pentru a înțelege ce are de spus despre democrația noastră. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

O filosofie a percepției, a corpului, a sensului „Cine sunt eu?“, „De ce am venit pe lume?“, „Sunt cu adevărat liber?“, „Cum a fost făcută lumea care mă înconjoară?“ Iată întrebări pe care ni le punem cu toții când începem să gândim, și începem să facem, chiar dacă inconștient, filosofie. Sunt întrebări deseori tulburătoare, dar care ne pot ajuta să ne perfecționăm pe noi înșine și să ne îmbunătățim viața. Acestor întrebări și multor altora de același fel a încercat să le dea un răspuns Maurice Merleau-Ponty (1908– 1961), unul dintre cei mai importanți și inovatori gânditori din secolul XX. În această carte vom încerca să reconstituim aventura gândirii sale, care a traversat domenii dintre cele mai diverse – știință, literatură, psihologie, pictură – și a intersectat curentele culturale cele mai importante, de la hegelianism la fenomenologie, de la marxism la structuralism. O scurtă călătorie în compania unui filosof care ne va face să găsim, dacă nu toate răspunsurile, atunci măcar un mod de a ne formula bine întrebările! Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

O filosofie eroică Giordano Bruno (1548–1600) nu este doar unul dintre cele mai importante nume ale Renașterii italiene. Nu este doar unul dintre cei mai mari filosofi din toate timpurile. Nu este numai ereticul ars pe rug de Inchiziția romană în 1600. Giordano Bruno este, mai presus de toate, un om cu multe vieți. Rând pe rând, călugăr într-o mănăstire, intelectual de curte, profesor universitar, mag cu o memorie prodigioasă, călătorește prin Europa războaielor religioase pentru a lăsa peste tot un mesaj de toleranță, de libertate de gândire, de deschidere la dialog. Giordano Bruno este numele unei filosofii eroice, care are curajul de a privi în față infinitul, Viața, perindarea și de a extrage din furoare o formă de cunoaștere. În această carte vom încerca să reconstituim povestea intelectuală a lui Bruno, operele și temele care l-au făcut celebru de-a lungul secolelor, până la tragicul său sfârșit. O introducere cu tramă de roman, pentru că gândirea lui se lasă explicată numai când o vedem trăită. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Un umanist coerent în vremuri tulburi Thomas Morus (1478-1535) e cunoscut pretutindeni ca autor al Utopiei, dar sa-l reducem la rangul unui utopist oarecare ar insemna o adevarata limitare a perspectivei. Morus a fost un personaj important in Anglia inceputului de secol XVI: a ocupat importante functii publice, a fost un avocat celebru, judecator al ereticilor, laic devotat credintei catolice, poet care a scris in latina si in limba populara, traducator din greaca, polemist pe teme teologice, satirist, istoric si inovator al limbii engleze.

Herbert Marcuse. Intre utopie si revolutie Herbert Marcuse (1898 - 1979) a fost unul dintre ganditorii de varf ai teoriei critice a secolului XX. Alaturi de Horkheimer si de Adorno, este unul dintre cele mai cunoscute nume ale "Scolii de la Frankfurt". In analizele sale referitoare la societatile ultra-industrializate si la raportul dintre umanitate si tehnologie a scris pagini care sunt si azi capabile sa ridice probleme concrete si sa stimuleze dezbateri. Cunoscut si ca filosof al Marelui Refuz, Marcuse a avut un rol central in cadrul miscarilor de contestare juvenila din secolul trecut. Plecand de la pozitii care priveau favorabil existentialismul, a incercat sa dea viata unei conceptii marxiste despre lume care imbina critica psihanalitica a scolii freudiene cu o tensiune utopica inspre emanciparea omenirii. - Manuel Cruz, profesor universitar de filosofie

Boethius. Consolarea in filosofie Intre secolele al V-lea si al VI-lea, lumea antica se confrunta cu amenintarea invaziilor barbare, caderea Imperiului Roman de Apus, limba greaca pare destinata disparitiei si odata cu ea toata mostenirea sa filosofica, puterea credintei crestine si contrastele din interior se acutizeaza. Acestea sunt etapele finale ale unei crize ireversibile care a deschis calea catre Evul Mediu. Boethius a fost intotdeauna constient de complexitatea anilor in care traia, de transformarile istorice si culturale care aveau loc in jurul sau - de pericolele, riscurile si oportunitatile acestora - si, din acest motiv, a reflecta asupra operelor sale inseamna in acelasi timp a ne pune intrebari despre raportul pe care si noi il stabilim cu timpul nostru si cu lumea in care traim. Ce lectii ne ofera filosofia pentru a face fata unor evenimente mult mai importante decat noi insine, care par sa ne copleseasca? Ce inseamna sa traiesti intre doua epoci? Ce inseamna sa locuiesti in propriul timp? - Manuel Cruz, profesor universitar de filosofie

Ludwig Feuerbach. Feuerbach si antropologia religiei Ludwig Feuerbach (1804 - 1872) a fost unul dintre primii mostenitori ai marii filosofii clasice germane. Opera sa acopera intru totul dezvoltarea asa-numitei "stangi hegeliene", impartasindu-i soarta atat in bine, cat si in rau. Discipol al lui Hegel inca din primii ani de studiu, Feuerbach se indreapta rapid in directia unei critici taioase a filosofiei speculative si sistematice. Pe aceasta traiectorie acorda o atentie deosebita temei religiei, care ii va deveni, de fapt, cel mai mare obiect de interes. Gandirea lui cu privire la o antropologie a religiei, departe de a elimina chestiunea lui Dumnezeu, intr-o perspectiva pur negativa, reprezinta una dintre tentativele majore de regandire a constiintei religioase a Occidentului intr-o perspectiva concret umana. - Manuel Cruz, profesor universitar de filosofie

Claude Levi-Strauss. O calatorie initiatica in cautarea omului Claude Levi-Strauss (1908 -2009) este unul dintre intelectualii care au influentat intreaga viziune contemporana, iar operele sale au reusit sa iasa din cercul restrans al "initiatilor" si sa ajunga in mainile tuturor. Tropice triste reprezinta o capodopera a etnologiei si a literaturii, o opera "completa". Nu doar ca Levi-Strauss s-ar putea sa fie cel mai mare antropolog al secolului XX, ci este si unul dintre cei mai relevanti ganditori ai vremurilor noastre. "Salbaticul" nu mai pare atat de indepartat, iar civilizatul descopera o parte din el in privirea "primitivului", o oglinda care ne starneste respectul pentru Celalalt, deoarece acesta reprezinta mereu bogatie. Pornim intr-o calatorie initiatica printre relatii complexe de rudenie, totemuri, vraci si samani, iar la final descoperim ca suntem diferiti de noi insine, dar asemanatori cu Celalalt. Opera lui Levi-Strauss ramane o piatra de temelie pentru oricine vrea sa inteleaga mai multe despre lumea complexa, dificila si feroce care ne inconjoara. - Manuel Cruz, profesor universitar de filosofie

Filosofia romantica. Arta, religie si critica Romantismul a fost unul dintre episoadele principale ale istoriei culturale din Occident si unul dintre cele mai efervescente. De la momentul aparitiei sale in Germania, intre secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, a influentat necontenit cultura artistica si filosofica. Urmele sale sunt vizibile in aproape toate curentele estetice, religioase si de gandire contemporane. Aceasta carte prezinta pulsiunile initiale care au generat o miscare de dimensiuni reduse, dar care ne-a marcat decisiv gandirea si simtirea. Schlegel, Novalis, Schleiermacher si Schelling apar in aceste pagini ca protagonisti, pe un fundal variat si complex pe care il putem intelege datorita operelor acestor ganditori unici. - Manuel Cruz, profesor universitar de filosofie

Descopera filosofia. Walter Benjamin. Arta, media, filosofie a istoriei. Pentru o arheologie a vremurilor moderne Initial, obiectivul intelectualului evreu de origine germana Walter Benjamin (1892-1940) era sa devina "cel mai important critic din literatura germana". Insa pana sa-si puna capat zilelor la granita franco-spaniola din teama de Gestapo, pasiunea lui speculativa se alimenteaza cu teorii dintre cele mai diverse, devenind unul dintre ganditorii originali ai ,,stiintelor culturii" europene la cumpana dintre cele doua secole. Critic literar, teoretician al artei, istoric al perceptiei si filosof al istoriei, Benjamin este un fizionomist al realitatii, care ii strange acesteia amanuntele si le recompune sub forma de ,,imagini de gandire". Se numara printre primii moderni care inteleg potentialul cultural si politic al noilor media, precum filmul si montajul, si este promotor al unei idei despre progres care o desfide pe aceea sangeroasa a totalitarismelor aflate in ascensiune. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie).

Schelling. Intre natura si melancolie "Schelling e Schelling si trebuie sa-l luam asa cum e": aceste cuvinte il descriu foarte bine pe filosoful german Friedrich Wilhelm Joseph von Schelling (1775-1854), un ganditor excentric al carui elan melodramatic a impins periculos atat viata personala, cat si filosofia lui pe marginea prapastiei. In echilibru permanent intre strigatul de triumf si prabusirea in anonimat, Schelling reprezinta o cale de mijloc intre intelectualul sobru, care face din rigoare scopul sau cotidian, si dandy-ul fascinant si nelinistit, fiu legitim al unei epoci romantice tanjind dupa pasiune. - Manuel Cruz, profesor universitar de filosofie

Fichte. Absolutul si libertatea Filosofia lui Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) este, folosind cuvintele autorului, "primul sistem al libertatii". La fel cum Revolutia franceza rupe lanturile exterioare ale umanitatii si doctrina stiintei lui Fichte le sfarama pe cel interioare: libertatea Eului este plasata de Fichte la originea oricarei cunostinte si a oricarei obligatii. Aceasta carte intentioneaza sa ofere, intr-un limbaj accesibil, o introducere in lectura unuia dintre cei mai fascinanti si complecsi filosofi din istoria gandirii. Fiecare capitol ataca, dintr-un punct de vedere diferit, marele paradox al unei libertati care trebuie sa fie, simultan, un impuls interior al fiecaruia si un principiu absolut si universal care se impune mereu tuturor. - Manuel Cruz, profesor universitar de filosofie.

Ioan Scotus Eriugena. Conceptia uniunii dintre Dumnezeu, om si cosmos Ioan Scotus Eriugena (circa 810 - circa 875) a fost unul dintre cei mai importanti ganditori din Evul Mediu Timpuriu, fiind considerat cel mai mare autor de limba latina in perioada dintre Sfantul Augustin si Anselm de Canterbury. Bucurandu-se de protectia lui Carol cel Plesuv, nepotul lui Carol cel Mare, filosoful de origine irlandeza a scris opere de mare profunzime speculativa, insa a fost totodata si exeget de texte biblice, maestru al artelor liberale, poet si traducator. Capodopera sa, Periphyseon, este o mareata fresca ce ofera o sistematizare a intregii realitati pornind de la un singur concept, cel de natura, care este investigat din perspectiva imbinarii revelatiei crestine cu aplicarea rationamentului dialectic. Eriugena a fost de asemenea unul dintre cei mai prolifici traducatori din greaca din Evul Mediu: lui i se datoreaza traducerile unor importante opere apartinand Sfintilor Parinti rasariteni, care au avut o mare influenta asupra dezvoltarii filosofiei medievale si asupra lexicului acesteia. - Manuel Cruz, profesor universitar de filosofie

Comte. Un ganditor pozitiv Nascut in provincie si izolat de-a lungul intregii vieti, in permanenta agitatie din cauza rasturnarilor de situatie ale unei cariere academice nefericite si mereu afectat de casatorii nepotrivite sau de lipsa lor, Auguste Comte (1798 - 1857) este initiatorul unei noi stiinte: stiinta pozitivista. Odata abandonate pretentiile fanteziste ridicate de teologie si metafizica, cunoasterea umana va fi refondata intr-o cunoastere organica si sistematica, devotata rigorii metodologice si puternic ancorata de fapte. Prin intermediul ratiunii stiintifice, proiectul pozitivist va reorganiza intreaga societate europeana careia ii va stabili o noua ordine politica, o noua ierarhie spirituala si chiar o noua religie, odata cu alegerea noului pontif: Auguste Comte. - Manuel Cruz, profesor universitar de filosofie.