Filozofie

Filozofia are darul de a ne împinge nu atât să găsim răspunsuri, cât să formulăm întrebările potrivite. De câte ori nu am auzit în jurul nostru experți care ne recomandă ce să facem ca să ne îmbunătățim viața, calitatea timpului petrecut împreună sau alegerile personale? Or, căutarea filozofică este exact opusul acestei tendințe acaparatoare; ea ne îndeamnă să găsim sursele umanității din noi prin recursul la reflecție și curaj.

Fabrice Midal, un esprit libre prin excelență, ne propune în Trei minute de filozofie să renunțăm la ideile preconcepute și să analizăm, pas cu pas, patruzeci de citate din textele unor gânditori care au schimbat normele societății și au propus diferite definiții ale libertății. De la Socrate și Aristotel până la James Baldwin, Matisse sau Toni Morrison, cartea lui Midal este un periplu istoric și cultural pe cât de captivant, pe atât de folositor, încurajându-ne astfel să gândim și să simțim totul un pic diferit.

„Orice minte, la intrarea în viaţă, e crudă şi «sălbatică». Dar dacă ne este dată în grijă ca minte a noastră, noi suntem cei chemaţi s-o ajutăm să devină «o minte adevărată», s-o cultivăm şi s-o facem să se coacă. Răspundem, mai presus de orice, pentru mintea noastră, pentru felul în care i-am trasat contururile şi pentru cel în care, pornind de la ea, ne-am ales apoi viaţa. Adevărul e că nu poţi spune «eu» şi nu poţi revendica un destin decât la capătul unui act solitar de gândire.“

„Titlul, spune Schopenhauer undeva, «trebuie să fie pentru o carte ceea ce este adresa pentru o scrisoare». Dar cui i se adresează atunci titlul acestei cărţi, Nebunia de a gândi cu mintea ta? Cine anume e interesat de ce înseamnă să gândeşti cu mintea ta? Răspunsul mi se pare evident: oricine. Oricine care, vorba lui Kierkegaard, vrea să fie mai mult decât un exemplar într-un banc de heringi.“

„Dacă sfârşeşte ca dialog continuu cu sine, gândirea pe cont propriu este lucrul cel mai greu de suportat. Căci din acest dialog decurg la tot pasul corecţiile care se impun pentru ca viaţa să rămână pe linia de plutire. Iar viaţa celui care nu poate să le facă este în mod fatal una eşuată. Până la urmă, mai toate vieţile sunt, privite cu un ochi distant, incoerente. De aceea, poate că e preferabil să-ţi dai întâlnire cât mai rar cu necunoscutul din tine. Altminteri, judecata căreia i te vei supune va fi în mod fatal o «aspră judecare de sine».“ (Gabriel LIICEANU)

"După un deceniu de la apariția ei, Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității rămâne una dintre cele mai valoroase contribuții la înțelegerea consilierii filosofice." Sandu Frunză

"Această carte este un eveniment semnificativ pentru cultura română, pentru că (...) pornind de aici, tot mai mulți gânditori români au scris sau măcar au reflectat asupra beneficiilor consilierii filosofice, adică asupra modului în care filosofia poate deveni o sursă de autenticitate pentru toată lumea, mai ales pentru cei care nu studiază filosofia la nivel academic." Jurnal for the Study of Religions and Ideologies

"O lucrare bine articulată, clar scrisă, provocatoare prin ineditul și echilibrul susținerilor, pe scurt: un excelent prilej de controversă." Valentin Mureșan

Cu un portret însoțitor de Monica Lovinescu

„Facultatea mirării îi este proprie omului. Ne propunem aici să o reactualizăm. Cititorul va regăsi, sper, în mirarea altuia propria sa capacitate de a se mira. Va putea s-o recunoască și să spună: Da, aşa este! Cum se face că eu nu m-am mirat încă în legătură cu asta? Mirarea e o componentă esențială a condiției umane.“ — JEANNE HERSCH

„Filozofia s-a născut din acel tip de gândire care are nevoie de o capacitate prealabilă a mirării. Aristotel vorbeşte despre naşterea filozofiei tocmai în legătură cu capacitatea oamenilor de a se mira – thaumázein – în privinţa faptului că există un lucru şi că el există aşa cum există. Iar mirarea filozofică în splendoarea ei ajunge să atingă cel mai adesea fiinţa lucrurilor de care nimeni nu se mai miră. Iar lucrurile de care nimeni nu se mai miră sunt tocmai cele pe care le întâlnim la fiecare pas şi care, prin îndelunga lor frecventare, au căzut direct în subînţeles. Filozoful vrea să înţeleagă ceea ce toată lumea, subînţelegând, nu mai înţelege: De vreme ce sunt înconjurat de oameni la fel ca mine şi trăiesc laolaltă cu ei, care este fiinţa coabitării? De vreme ce sunt prins într-o tradiţie şi trăiesc într-o casă, care este fiinţa locuirii? De vreme ce mă raportez necontenit la mine, iar propriul meu sfârşit, chit că ştiu sau nu, iradiază în mine clipă de clipă, care este fiinţa sinelui meu? De vreme ce totul este sau nu este, ce înseamnă «este»?“ — GABRIEL LIICEANU

„I-am văzut odată împreună pe Czesław Miłosz şi pe Jeanne Hersch. Era la o conferință aici, la Washington, la Universitatea Georgetown. I-am zărit plimbându-se agale prin parcul din campus, printre clădirile neogotice, două siluete evanescente, mesagerii unui alt univers, oaspeți stingheri dintr-o cosmopolită Europă Centrală, supraviețuitori ai unei lumi pierdute, năruite, distruse. Lumea lui Stefan Zweig și a lui Thomas Mann, a lui Franz Kafka și a lui Paul Celan, a lui N. Steinhardt și a lui Aleksander Wat… Cosmosul burghez, deci urban, deci liberal, atât de disprețuit și de hulit de nihiliștii revoluționar-totalitari, cu pasiuni mistice şi/sau dialectice. Frumusețea indicibilă a unei lumi în care civilitatea conta.“  — VLADIMIR TISMĂNEANU

„Cu o săptămână-două înainte de a muri, la începutul lui iunie, în ajunul celor 90 de ani ai săi ce urmau să fie sărbătoriţi la Sorbona, Jeanne Hersch mai participa încă la dezbateri radiofonice în Elveţia, vădindu-şi până în ultima clipă încrederea în virtuţile comunicării cu semenii… Pedagogia limpezimii, adoptată de ea, de aici provenea: pentru a fi «un om» trebuie să ştii a-ţi pune întrebările dintâi… Aşa şi-a petrecut viaţa Jeanne Hersch. Dacă se risipea, era fiindcă acorda fiinţelor şi faptelor mărunte tot atâta importanţă ca şi celor de primă mărime. Dumnezeul filozofilor i-a dăruit în schimb ani mulţi pentru a putea propovădui nu numai «dreptul» de a fi un om, dar şi întrebarea cu care începe şi nu se mai sfârşeşte orice gândire.“ — MONICA LOVINESCU

În ultimii ani, stoicismul a revenit în atenția noastră. Dar care erau credințele stoicilor? În acest volum, filosoful John Sellars strânge laolaltă idei-cheie propuse de trei mai stoici romani – Seneca, Epictet și Marcus Aurelius – și detalii despre viețile lor fascinante, pentru a ne dovedi că ne pot fi de mare folos astăzi.

Într-un text alert, Sellars ne arată cum au influențat scrierile acestor trei stoici cititori de-a lungul timpului, prin abordarea unor probleme perene de care se lovește oricine. Operele lor, în esență, sunt despre cum să trăiești – cum să îți înțelegi locul în lume, cum să acționezi când lucrurile nu merg bine, cum să-ți gestionezi emoțiile și cum să te comporți cu ceilalți.

Acum mai bine de două mii de ani, filosoful grec Epicur a oferit un răspuns aparent simplu: avem nevoie doar de plăcere.

Astăzi tindem să asociem cuvântul „epicurism“ cu aprecierea unor mâncăruri sau vinuri bune și cu o indulgență decadentă. Însă, precum afirmă filosoful John Sellars, aceste concepții sunt total opuse ideii vieții plăcute dezvoltate de Epicur și de discipolii săi, care erau mai preocupați de plăcerile mentale și de evitarea durerii. Scopul acestora, pe scurt, era o viață trăită în liniște.

„Întrucît se vede pe sine doar ca un proiect sau un experiment inițiat de o umanitate ivită printr-un concurs de forțe oarbe și eliberată de orice sarcină și misiune transcendentă, lumea vremurilor moderne, deși este în stare de cele mai grozave realizări de care a fost vreodată omenirea capabilă, nu poate (și poate nici nu vrea) să răspundă la insidioasa întrebare asupra propriei legitimități: la ce bun toate aceste reușite tehnice, științifice și sociale? De ce mi-aș mai împărtăși cu alții bunăstarea mea efemeră? De ce, la urma urmei, ar fi mai bună existența ființelor umane decît inexistența sau dispariția lor? Dacă tot ne simțim în lume precum niște aruncați într-o horă jucată în jurul sicriului, de ce am mai vrea să contaminăm și pe alții cu virusul ființei? De ce aș mai continua să fiu un cobai în laboratorul de experimente al unei omeniri care a luat-o razna? De ce e bine ca specia umană să-și continue aventura și să fie dusă mai departe? – acestea sînt întrebările cu care Rémi Brague ne zgîndărește la fiecare pagină a acestei cărți nebunia rațiunii autosuficiente și confortul sinucigaș al vieții neinterogate.” (Dan Siserman)

Introducere şi note de Andrei Cornea

Cuprins: Euthydemos, Cratylos, Gorgias, Menexenos, Menon, Phaidon, Banchetul

„Nu-i o întrebare de prisos dacă Platon, eliberat de vraja socratică, n-ar fi găsit un tip de om filozofic încă și mai înalt, pierdut pe vecie pentru noi.“ — FRIEDRICH NIETZSCHE

Acest volum este al doilea din seria operei integrale a lui Platon, într-o traducere nouă, de Andrei Cornea.

Alcătuind această culegere de texte, marele filolog german Hans von Arnim a redat culturii occidentale o parte esențială din patrimoniul gândirii greceşti: operele pierdute ale stoicismului vechi.

Caracterul este izvorul vieții, din care curg faptele particulare. Înţeleptul, folosind învăţătura dobândită din experienţa vieţii, face totul aşa cum se cuvine, potrivit cu prevederea, cumpătarea şi celelalte virtuţi… Este robust fiindcă e bine dezvoltat în toate sensurile. Este înalt fiindcă participă la înălţimea hărăzită omului nobil şi înţelept. Este puternic întrucât şi-a păstrat forţa care i-a fost hărăzită, fiind de neîntrecut şi de neînvins. Mai degrabă ai putea scufunda în apă un burduf plin cu aer decât să-l poţi sili pe un om înţelept, oricare ar fi el, să facă un lucru împotriva voinţei sale. Căci sufletul pe care raţiunea dreaptă l-a întărit prin învăţături solide nu se predă şi e de neînvins.

Fotografia de pe copertă: bust grecesc din marmură albă al filozofului stoic Zenon din Kition (sf. sec. I î.Hr.–înc. sec. I d.Hr.; colecţia Farnese a Muzeului Naţional de Arheologie din Napoli)

Mario Meunier ofera o reconstituire ampla a portretului marelui intelept Apollonios, urmas demn al traditiei pitagoreice. Ne bucuram de o imagine complexa a personajului, mergand dincolo de prezentarea sa ca simplu taumaturg, asa cum a fost descris de primul sau biograf, renumitul Filostrat. Misiunea declarata a autorului este de a pune la locul cuvenit, a face cunoscuta si a reinvia bizara si atragatoarea figura a unuia dintre cei mai de seama discipoli ai lui Pitagora, a unuia dintre reprezentantii intelepciunii antice si ai ascetismului aristocratic si mistic. Astfel, avem o impletire armonioasa de date istorice reale si evenimente uimitoare, specifice stilului romanesc. Pe de o parte, il descoperim pe filozoful pornit in cautarea unor tinuturi indepartate care, in peregrinarile sale ascetice, interactioneaza cu personaje istorice reale precum Nero, Vespasian, Domitian, si, pe de alta parte, pe inteleptul care infaptuieste miracole in numele misiunii sale civilizatoare si vindecatoare, in egala masura.

Apollonios din Tyana, misteriosul personaj care a fost contemporan cu Iisus Hristos si care a dus o viata ascetica conform doctrinei pitagoreice, a fost si este un model de intelepciune, de vointa si de credinta. Despre Apollonios se spune ca a savarsit minuni in calatoriile sale pornind din Grecia, patria natala, si pana in India. Se mai spune si ca a fost si un mare invatat, de mic studiind gramatica, retorica si medicina, pentru ca mai apoi sa adere la scoala lui Pitagora si sa-si inceapa efectiv viata de ascet, care l-a si facut renumit. Fie ca citim acest volum ca pe o carte de pilde sau ca pe un roman, este limpede ca la final ne va intregi perspectiva asupra marelui intelept idealizat si transfigurat initial de Filostrat.

Omul si devenirea sa dupa Vedānta reprezinta cea mai importanta expunere a metafizicii traditionale a lui Guénon, impreuna cu celelalte doua mari lucrari ale sale de acest gen: Simbolismul crucii si Starile multiple ale fiintei. Guénon a sustinut ca hinduismul imbratiseaza cea mai veche, profunda si cuprinzatoare expresie a metafizicii traditionale pe care o detinem, care poate functiona intr-un fel ca o cheie pentru orice alta forma traditionala, iar aceasta lucrare este considerata prima expunere demna de incredere a metafizicii hinduse intr-o limba occidentala. Inainte de Guénon, imaginea Occidentului despre hinduism era un amestec de scripturi traduse, lipsite de comentarii traditionale, fragmente de doctrina raportate de iezuiti si alti misionari, impresii aleatorii ale comerciantilor, imperialistilor si aventurierilor, constructii neintemeiate ale orientalistilor si fantezii ale Societatii Teozofice. Pana in zilele noastre, Omul si devenirea sa dupa Vedānta ramane una dintre cele mai bune (daca nu cea mai buna) expuneri ale doctrinei Vedantei, o expunere complet libera de tendintele de modernizare si occidentalizare care s-au infiltrat pentru prima data in subcontinentul indian odata cu dominatia britanica si inca nu s-au atenuat. Acest text este o adevarata biblie a metafizicii si antropologiei traditionale. In Introducere in studiul doctrinelor hinduse Guénon trateaza aspectele istorice si cosmologice ale hinduismului si mai detaliat.

Ultima lucrare scrisa de René Guénon, Marea Triada a aparut in 1946, si este un studiu riguros care se bazeaza pe ternarul „Cer, Pamant, Om” (Tien-ti-jen) al daoismului, pe care il compara cu alti ternari din diferite traditii spirituale, pentru a-i conferi un sens universal si pentru a explica bazandu-se pe el ca „misiunea” omului pe pamant este aceea de a echilibra cele doua principii metafizice simbolizate de Pamant si Cer si de a fi „mediatorul” acestora.

In cadrul acestei „mari triade”, Cerul si Pamantul sunt termeni complementari, iar Omul rezulta din actiunea lor. Structurile ternare pot fi intalnite si in alte contexte tradi-tionale, cum ar fi Sfanta Treime din crestinism, formata din Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Trimurti hindusa, continand pe Brahma, Vishnu si Shiva, triada egipteana cu Osiris, Isis si Horus, dar si ternari de tipul Deus-Homo-Natura, Providenta-Vointa-Destin etc.

Diferitele tipuri de ternari nu trebuie sa ne induca in eroare insa, caci nu intotdeauna termenii lor se aliniaza in mod identic. Autorul urmareste cum neintelegerea acestor structuri de-a lungul istoriei a dus la interpreta-rea incompleta a fiintei umane, ceea ce ar putea explica degradarea spirituala pe care o intalnim in zilele noastre.

Publicata in 1945, in atmosfera apocaliptica de dupa cel de-Al Doilea razboi Mondial, cartea a fost un succes atat de mare incat s-a epuizat in doua luni si a fost reeditata rapid de mai multe ori.„Lumea moderna”, abordata cu asiduitate in doua studii anterioare – Orient si Occident (aparuta in 1924) si Criza lumii moderne (aparuta in 1927) –, este din nou luata in discutie. Degradarea vizibila a societatii in toate aspectele sale este vazuta ca un stadiu necesar in ordinea fireasca a unui Univers ce tinde spre disolutie – dupa cum se considera in traditia orientala hindusa a varstelor umanitatii. Ultima dintre acestea, Kali Yuga este caracterizata in mod esential de aceasta „domnie a cantitatii”, care duce la triumful individualismului, materializarea tuturor activitatilor umane, preponderenta domeniului economic etc. Pe de alta parte, mitul cantitatii exclusive este demontat pas cu pas – nu este cu putinta sa gandim cantitatea separata de calitate, iar prezenta oricarui dram de calitate in absolut orice este marca Principiului care se afla chiar si in cele mai indepartate stadii ale manifestarii. Acest lucru face cu putinta redresarea, insa trecerea intr-un nou ciclu evolutiv se va putea face doar in ultimul stadiu al degradarii, atunci cand cantitatea extrema va trebui sa faca loc calitatii pentru un nou inceput.

Astazi, la peste sapte decenii de la aparitia acestei lucrari, constatam actualitatea mesajului acestui autor vizionar iar abordarea sa profunda si plina de speranta ne ajuta sa intelegem mai bine rostul zilelor pe care le traim.

Facand parte din trilogia doctrinara alaturi de Simbolismul Crucii (1931) si de Omul si devenirea sa dupa Vedanta (1925), cartea de fata expune si expliciteaza doctrina starilor multiple ale Fiintei, distinctia intre posibil si real, sensul universal al Posibilitatii (care include atat Posibilitatea de nemanifestare, cat si pe cea de manifestare), al Infinitului si al Totului ca expresii ale Absolutului; vorbeste despre Fiinta si NeFiinta, Vid, Tacere, Zero metafizic, eliberarea de forma sau de conditia individuala, despre ierarhii spirituale si diversele stari pe care ele le comporta.

I. Faptele și miturile

Interzisă în Spania lui Franco, inclusă pe lista neagră a Vaticanului (Index Librorum Prohibitorum) alături de alte lucrări socotite dăunătoare sau eretice, introdusă de ziarul Le Monde pe lista celor o sută de cărți fundamentale ale secolului XX, Al doilea sex nu lasă pe nimeni indiferent.

„Receptarea imediată a celui de-Al doilea sex a fost furtunoasă; această carte, apelând la toate domeniile cunoașterii, era o adevărată mașină de război, o mașină menită să distrugă discursul construit de secole de dominație masculină.“ — Libération

„O anatomie a femeii care e un studiu de statură și proporții clasice, istoric, psihologic, fiziologic, social și sexual, precum și un comentariu cât se poate de pătrunzător asupra dualității rolului ei. Căci pe fundalul proiecției idealiste a femeii independente există realitatea conflictului «între revendicarea fundamentală a oricărui subiect care se afirmă întotdeauna ca element esențial și exigențele unei situații care o fac să fie un element neesențial».“ — Kirkus Reviews

„Al doilea sex a fost un act de o îndrăzneală prometeică – un furt al focului olimpian – de la care nu mai exista cale de întoarcere.“ — The New York Times

Mi-am dat seama că a apărut o primă întrebare: Ce însemnase pentru mine să fiu femeie?… „Pentru mine“, i-am zis lui Sartre, „nu a contat, ca să spun așa“. „Totuși, nu ai fost crescută la fel ca un băiat: ar trebui să privești mai îndeaproape.“ Am privit și am avut o revelație; această lume era o lume masculină, copilăria mea se hrănise cu mituri născocite de bărbați, iar eu nu reacționasem în același fel ca un băiat. Eram atât de interesată de subiect, încât am abandonat proiectul unei confesiuni personale pentru a mă ocupa de condiția feminină în ansamblul ei. — SIMONE DE BEAUVOIR, La Force des choses

II. Experiența trăită

Interzisă în Spania lui Franco, inclusă pe lista neagră a Vaticanului (Index Librorum Prohibitorum) alături de alte lucrări socotite dăunătoare sau eretice, introdusă de ziarul Le Monde pe lista celor o sută de cărți fundamentale ale secolului XX, Al doilea sex nu lasă pe nimeni indiferent.

„În această lucrare plină de pasiune și erudiție, Simone de Beauvoir cercetează de ce femeile sunt obligate să accepte în societate un loc secundar, deși ele reprezintă jumătate din specia umană. Sprijinindu-și argumentele cu date din biologie, fiziologie, etnologie, antropologie, mitologie, folclor, filozofie sau economie, ea documentează statutul femeii în istorie, din epoca vânătorilor-culegători până la mijlocul secolului XX.“ — The New York Times

„Scriindu-și cartea în 1948, Simone de Beauvoir anunța deja mișcările pentru eliberarea femeii și reformele care aveau să urmeze.“ — Le Temps

„Cartea lui Simone de Beauvoir despre condiția femeii în societatea noastră a stârnit imediat entuziasm și polemici, mai întâi în Franța, apoi în întreaga lume.“ — Le Monde

„«Voi construi o forță în care mă voi refugia pentru totdeauna», spune Simone de Beauvoir în scrierile sale de tinerețe. Această forță se traduce foarte devreme în viața ei prin voința absolută de a scrie. A vrut să scape de căsătorie, maternitate, cămin. A vrut să trăiască liberă. «Nimic nu ne limita, nimic nu ne definea, nimic nu ne supunea; legăturile noastre cu lumea noi le cream; libertatea era însăși substanța noastră.» Această frază, scrisă cu vigoare în Puterea vârstei, rezumă ea singură un portret al lui Simone de Beauvoir.“ — France Culture

Despre elocința în limba vulgară pledează pentru demnitatea și noblețea rostirii poetice în general în limbile vernaculare ale Europei medievale și în particular în limba italiană. Reunind o cultură juridică, filosofică, teologică și istorică, Dante își orientează sursele și propria originalitate spre o poetică a limbii italiene, în diversitatea dialectelor ei: la rândul ei, această poetică are o profundă dimensiune politică, semnificând locul spiritual al visului unității italiene.

De la începuturile patristice până la sfârșitul secolului al XIV-lea

„Capodopera lui Gilson." - Journal of the History of Ideas

Filosofia în Evul Mediu reprezintă una dintre lucrările de referință ale lui Étienne Gilson, cel mai important istoric al filosofiei medievale. De la epoca patristică la Gerson, autorul reconstruiește povestea întâlnirii dintre revelația creștină și filosofia greacă, poveste care, trecând prin gândirea arabă și ebraică, ajunge la apogeu odată cu operele lui Toma d'Aquino, Albert cel Mare, Ioan Duns Scottus și William Ockham. Eseul de față este piatra de temelie a unui curent de gândire contemporan care demontează stereotipul „Evului Mediu întunecat" scoțând în evidență originalitatea epocii medievale. Filosofia în Evul Mediu constituie o operă magistrală, esențială pentru înțelegerea gândirii din Evul Mediu și de la începuturile timpurilor moderne.

Cele mai frumoase poveşti ale omenirii sunt anonime, iar cei mai iscusiţi povestitori sunt cei care inventează lumi şi reinventează lumea. Această minunată stirpe a „mincinoşilor", născută în zorii civilizaţiei din nevoia oamenilor de a desluşi tainele vieţii şi ale morţii, ne încântă şi astăzi cu istorii pline de farmec. Poetice, amuzante, profunde, pilduitoare, venind din spaţiul buddhist sau islamic, chinez, african ori evreiesc, indian sau amerindian, poveştile transcend graniţele istorice şi culturale, răspunzând, de-a dreptul ori pe cărări ocolite, întrebărilor care ne-au frământat dintotdeauna.

Vii, alerte, uneori deconcertante sau fals naive, istoriile alese în acest volum sunt cele mai frumoase şi mai pline de miez dintre cele adunate de-a lungul a câteva zeci de ani de neobositul Jean-Claude Carrière. Pagină după pagină, poveştile surprind diferenţele, subtile ori vădite, între o tradiţie şi alta, recompunând spiritul umanităţii în cele mai diverse ipostaze ale sale.

„Poveştile – inventate într-o zi de cine ştie ce geniu necunoscut – vin să semene îndoiala, să întărească ori să zguduie legile, să îndrepte ori să strice raporturile familiale şi sociale, să tulbure politica, să aţâţe ceea ce se află dincolo de noi, nevrând să se arate. Aduc în traiul nostru paşnic ceva neaşteptat, ciudat, un grăunte de nelinişte. Ating uşor tot ceea ce frământă omenirea, precum

Ediţie îngrijită de Vlad Alexandrescu

Traducere din franceză, latină şi neerlandeză de Vlad Alexandrescu, Robert Arnăutu, Cristian Moisuc, Călin Cristian Pop, Grigore Vida

Note, cronologie, notiţe biografice, bibliografie şi indici de Vlad Alexandrescu, Robert Arnăutu, Călin Cristian Pop, Grigore Vida

Note complementare de Vlad Alexandrescu, Robert Arnăutu, Ovidiu Babeș, Florin Crâșmăreanu, Călin Cristian Pop

CUM A ÎNCEPUT UNIVERSUL?

CE ESTE ADEVĂRUL?

CUM PUTEM TRĂI O VIAȚĂ BUNĂ?

MIC GHID DE FILOSOFIE răspunde acestor întrebări fundamentale și multor altora. Cuprinzând explicații pe înțelesul tuturor, ilustrații ingenioase și scheme pas cu pas care deslușesc teorii complicate, între copertele acestei cărticele vei găsi hrană din belșug pentru mintea ta, fie ca ești un novice într-ale filosofiei, un student sau un filosof în adevăratul sens al cuvântului.

În această carte de referință, Paul Kurtz analizează motivele pentru care foarte mulți oameni cred în fenomene supranaturale și paranormale în pofida multitudinii dovezilor ce le pun la îndoială. Kurtz consideră că acest lucru se datorează unei înclinații omenești către gândirea magică („ispita transcendenței“), care subminează judecata critică și pregătește terenul pentru adoptarea unor credințe neîntemeiate. Astfel, apelând la filozofie, știință și psihologie, filozoful american supune unei analize detaliate doctrina și activitatea fondatorilor celor trei mari religii monoteiste (creștinismul, iudaismul și islamul), precum și fundamentele ideilor aflate în spatele misticismului, credinței în nemurire și în Dumnezeu, reîncarnării, astrologiei și ufologiei. Ispita transcendenței este o lectură obligatorie pentru oricine vrea să înțeleagă cu adevărat lumea în care trăiește.

„Ce-ar fi, ne-am zis, ca într-o lume în care totul e sufocat de o pasageră «actualitate», în care totul e agitaţie cotidiană şi surescitare de tip breaking news, să vorbim despre «inactualităţile» durabile ale vieţii, singurele care contează cu adevărat? Vrând să înţelegem ce se întâmplă cu noi când spunem că «trăim», am căutat să facem un pictorial al vieţii, să surprindem existenţa din diferite unghiuri şi în diferite poziţii. Am vrut să descâlcim nodurile existenţei, am vrut s-o obligăm să iasă din subînţelesurile ei şi s-o facem să se exprime pe înţelesul tuturor. Am vrut s-o recuperăm din teritoriul penumbrei, pentru a risipi, măcar o vreme, confuzia în care ne complacem trăind.“ (Autorii)

Evan Thompson (n. 1962, Ithaca, New York) este doctor în filozofie, cu o diplomă obținută în cadrul University of Toronto în 1990. Este membru în consiliul director al Institutului Mind & Life și a fost codirector al unor centre de cercetare, printre care National Endowment for the Humanities Summer Institute și NEH Summer Institute on Self‑Knowledge in Eastern and Western Philosophies. Este autorul unora dintre cele mai relevante lucrări din domeniu și profesor de filozofie în cadrul University of British Columbia din Vancouver, precum și membru al Royal Society of Canada.

Jean-Luc Marion este unul dintre cei mai importanți filozofi contemporani, membru în Academia Franceză și Profesor emerit la Universitatea Paris-IV (Sorbona). Operele sale se găsesc la intersecția dintre fenomenologie, istoria filozofiei și teologia creștină.

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

Jan Patocka (1907-1977) este considerat, datorita contributiilor sale din domeniul fenomenologiei si filosofiei istoriei, unul dintre cei mai importanti filosofi ai secolului al XX-lea. Printre operele sale se numara: Lumea naturala ca problema filosofica; Introducere in fenomenologia lui Husserl; Aristotel, predecesorii si mostenitorii sai; Corp, comunitate, limba, lume; Platonismul negativ etc.