Istorie & Politologie

Deși Sfântul Pavel este unul dintre cele mai cunoscute personaje ale creștinismului, figura sa este înconjurată până în zilele noastre de controverse. Cine a fost cu adevărat Pavel din Tars?

Un rabin influențat de elenism? Ori mai degrabă adevăratul fondator al unei noi religii? A fost el oare un apostol autentic, deși l-a cunoscut pe Isus doar într-o vedenie avută în deșert? Și nu cumva a preschimbat după bunul său plac învățătura misteriosului profet din Evanghelii, pe care l-a proclamat apoi Mesia?

Călăuzindu-ne printr-un labirint istoric fascinant, Paula Fredriksen dă la o parte prejudecățile și stereotipurile acumulate încă de la începuturile creștinismului și ne mijlocește astfel întâlnirea directă cu omul și gânditorul Pavel.

„Dacă putem trece de vălurile tradiției ecleziastice de mai târziu… îl vom vedea mai clar pe acest alt Pavel. Pavel cel dinamic, original, vizionar al celui de-al Doilea Templu, complet devotat. Pavel, apostolul acelui Mesia davidic al sfârșitului. Pavel, strălucitul învățat al legii ebraice. Pavel, interpretul expert al vechilor Scripturi ale neamului său. Pavel, săvârșitorul harismatic al faptelor minunate. Pavel, vestitorul Împărăției. Pavel, apostolul păgânilor.“ — PAULA FREDRIKSEN

„Cărțile Paulei Fredriksen sunt o magnifică incursiune în istorie; ele pun începuturile creștinismului într-o lumină nouă și lămuritoare.“ — PETER BROWN

În doar o generație, de la Constantin până la nepotul său Iulian, zis Apostatul, ultimul împărat filozof – și păgân –, zeii cei vechi au fost sfărâmați de zelul celor care voiau să schimbe totul: religia, societatea, politicul și însuși locul omului în lume. Universul antic, în care conviețuiau sute de divinități mari sau mici, grecești, romane, orientale, a fost nivelat de adepții unui singur zeu.

Cum au trăit oamenii epocii conflictele aprinse cu creștinii, pe când templele le erau distruse, iar legile și administrația imperială sprijineau din ce în ce mai mult noua religie?

Urmărind viața și alegerile unor figuri de seamă – retori, filozofi sau oameni de stat –, cartea lui Edward Watts ne dezvăluie un peisaj fascinant, care stă la temelia lumii noastre de azi.

„Profund nuanțată și umană, această carte ne arată ce a însemnat pentru romani trecerea la creștinism.“  — DAVID POTTER

„Edward Watts a reușit să zugrăvească o frescă fascinantă a secolului al IV-lea d.Cr., perioadă care a transformat profund Imperiul Roman. Autorul povestește cu măiestrie istoria epocii văzută chiar prin ochii acelei generații…“ — BRENT D. SHAW

Cetăți, castele și alte fortificații din România este un proiect conceput în patru volume, care adună, în premieră, date și imagini legate de arhitectura de apă­rare de la noi. Volumul de față poate fi citit, în aceeași măsură, ca un compendiu de istorie militară a celor trei țări din jurul Carpaților în secolul al XVI-lea – de la bătălia de la Mohács (1526) până la moartea lui Mihai Viteazul (1601), cu un accent aparte pe zbuciumata istorie a Transilvaniei.

Cartea conține peste 130 de imagini: fotografii vechi, fotografii aeriene, desene istorice și planuri de locuri fortificate, stampe și documente puțin cunoscute din arhive românești și mai ales străine – germane, maghiare, austriece. Reconstituirile istorice ale lui Radu Oltean aduc în fața cititorilor, pentru prima oară, tablouri vii ale cetăților și mănăstirilor întărite, așa cum vor fi arătat ele acum patru secole.

Celebritatea Cleopatrei se întemeiază mai ales pe legendele exotice ale Renașterii, care au circulat până în epoca modernă, dând naștere unor la fel de celebre reprezentări în pictură, teatru, film. Deși a fost una dintre cele mai puternice femei ale lumii antice, până la noi a ajuns doar povara reputației sale postume – o figură artificială a istoriei culturii.

Istoricul și clasicistul Duane W. Roller scrie o biografie a Cleopatrei VII Theá Philopátor bazată exclusiv pe sursele antice – romane, grecești sau egiptene, inclusiv pe textele reginei care ni s-au păstrat – și pe mărturiile arheologice, despărțind personajul real de mit și redându-i locul cuvenit în istorie. Cu atât mai limpede devine genealogia figurii legendare a Cleopatrei: astfel, de pildă, bine- cunoscutele episoade romantice legate de Cezar sau Marc Antoniu se lămuresc pe deplin ca investiții politice într-un joc extrem de complicat.

Dincolo de ascensiunea și căderea uneia dintre cele mai renumite femei ale istoriei, ni se așterne în fața ochilor o lume fascinantă, exotică, nebănuită astăzi: Egiptul ultimilor Ptolemei.

„Un portret bogat și cuprinzător al Cleopatrei, cu numeroasele ei chipuri: orator remarcabil, medic, savant, general, cârmuitor desăvârșit. Folosind doar izvoare antice, Duane W. Roller destramă vălul de legendă țesut în jurul faimoasei regine. Adevărata Cleopatra iese la iveală în  toată splendoarea ei.“ — MARGARET GEORGE, autoarea bestsellerului The Memoirs of Cleopatra

Cartea omului politic si istoricului francez Francois Guizot este o lucrare clasica ce a marcat profund o intreaga pleiada de mari ganditori de la mijlocul secolului al XIX-lea, intre care Alexis de Tocqueville, John Stuart Mill si Karl Marx. Lucru mai mult decat firesc, caci Istoria civilizatiei in Europa reprezinta o prima abordare a societatii prin prisma metodei sociologice, in incercarea de a-i sesiza spiritul in intreaga complexitate a manifestarilor (moravuri, idei, opinii, legi, cutume) si de a intelege mecanismul institutiilor politice prin studiul ordinii sociale; iar tema competitiei si a luptei claselor in societate a alimentat deopotriva doctrina liberalismului englez si pe a socialismului european. Studiul Istoriei lui Guizot, scris cu rigoarea si claritatea carteziana a marilor ganditori francezi, este, de aceea, indispensabil pentru intelegerea evolutiei filozofiei politice europene din secolul al XIX-lea.

„Mărturiile strânse în paginile acestei cărți ca urmare a unui efort migălos de filtrare, clasificare și conservare a mii de documente identificate în arhive înfățișează modurile în care poliția secretă din România comunistă monitoriza, controla și influența activitatea unor minorități religioase despre care știm încă foarte puține. Excluși din viața publică, forțați să își asume un statut în ilegalitate și lipsiți de orice protecție legală de către o dictatură care îi privea cu suspiciune, membrii acestor minorități au reușit să integreze ceremonialul religios în viața cotidiană și să-și adapteze spațiul privat pentru a-și ascunde credința, trăindu-și religia cu curaj în condiții de mare risc, atât individual, cât și pentru comunitatea lor.

Volumul de față descoperă o latură prea puțin cercetată, materialitatea unei prezențe religioase ale cărei urme sunt consemnate – fragmentar, distorsionat, duplicitar și ipocrit – chiar de către puterea politică care căuta să o anihileze. Documentele secrete și obiectele prezentate aici reconstituie viețile trecute ale unor enoriași și lideri comunitari care au reușit să reziste potopului comunist prin gesturi mărunte, ascunse de ochii publici și nebănuite în semnificația lor. Este o mărturie a unei rezistenţe politice și religioase a cărei materialitate se manifesta deseori prin imaterialitatea sa – privirile pline de semnificație surprinse în fotografiile de grup, intrările disimulate în spațiile ad hoc rezervate ceremonialului religios și, mai ales, tăcerea monumentală care acompaniază toate aceste fragmente de viață.

Cu răbdare, competență, respect și discernământ, James Kapaló, Anca Șincan și colegii lor recreează în mod emoționant trecutul unor minorități pe care ele însele l-au pierdut în viforul totalitar.“ — LAVINIA STAN, professor Departamentul de Științe Politice St. Francis Xavier University, Canada 

Este Tragedia Germaniei o lucrare de istorie revizionistă? O reorientare către „germanofilie" a unui autor care este notoriu pentru inaderenţa la orice curent interpretativ major şi comod? Categoric nici una, nici alta. Cartea acceptă întru totul lanţul de eşecuri politice, diplomatice şi militare de care însăşi Germania este responsabilă, oprindu-se în cele din urmă asupra ororilor nazismului. Nu acceptă însă canonul interpretativ dominant al istoriografiei postbelice potrivit căruia Germania ar fi avut în mod exclusiv vocaţia unui stat generator de război, totalitarism şi antisemitism. În această privinţă este poate una dintre primele iniţiative intelectuale europene care aminteşte că în istoria modernă a Germaniei au existat aceleaşi neajunsuri care s-au văzut şi la alte naţiuni europene de seamă: expansionism, militarism, rasism, democraţie neconsolidată. Nu în deficienţele structurale ar trebui căutată o explicaţie cauzală, ci pur şi simplu în înlănţuirea unor evenimente imparabile şi necontrolabile care, de la Bismarck la Hitler, duce către un deznodamânt nefericit, deci către o tragedie.

Cu o mie de ani în urmă, civilizația occidentală se desprindea anevoie din starea de anarhie provocată de căderea Imperiului Roman de Apus. Ce șanse avea această societate frustă de țărani și războinici, atât de departe de rafinamentul strălucitor al Chinei, al lumii islamice sau al Bizanțului? Aparent, nu prea multe. Și totuși, Occidentul a ajuns să cucerească lumea, a inventat civilizația tehnologică și a schimbat destinul omenirii. Lucian Boia înfățișează cauzele multiple ale unui triumf nesperat, de la închegarea unui sistem agrar până la sensurile filozofiei creștine și la mitul Progresului. Marea originalitate a modelului occidental a stat în asumarea fără reticențe a schimbării și perfecționărilor de tot felul. Începând cu primele inovații tehnologice ale Evului Mediu, trecând prin marile descoperiri geografice și prin revoluția industrială, și până la actuala globalizare, Occidentul n-a încetat să-și diversifice propriile structuri și să-și accelereze ritmul, împletind interesul și idealul, speranța si disperarea, disprețul față de ceilalți și afirmarea demnității umane. Din această dinamică și din aceste contradicții s-a născut lumea în care trăim.

„O carte ciudată, sclipitoare, despre care se poate discuta la nesfârşit şi care ar trebui să se afle la îndemâna tuturor celor care studiază istoria.“ — Kirkus Reviews

Matthew White s-a înhămat la o întreprindere pe care nici un istoric de profesie nu şi-a asumat-o până acum: aceea de a selecta din mulţimea de hecatombe cu care este presărată istoria cele o sută de atrocităţi care au făcut cel mai mare număr de victime. Pornind de la războaiele medice şi ajungând până la Africa zilelor noastre, White ne oferă o istorie a omenirii axată pe marile mase fără nume care au tras mereu ponoasele de pe urma ambiţiilor conducătorilor lor: greci, chinezi şi azteci, germani, englezi şi ruşi sunt prinşi într-o suită nesfârşită de campanii de cucerire, conflicte civile, epurări etnice sau războaie coloniale.

Din învălmăşeala evenimentelor se desprind fapte curioase şi concluzii surprinzătoare. Haosul se dovedeşte a fi mai ucigător decât tirania. Pe timp de război e mai sigur să fii în armată decât să faci parte din populaţia civilă. Spre deosebire de celelalte ţări cu populaţie numeroasă, India a pornit rareori războaie de cucerire. Adesea, marii dictatori nu s-au născut în sânul naţiunii pe care au condus-o apoi cu mână de fier: Napoleon era corsican, Stalin – georgian, Hitler – austriac.  Deşi are în spate un efort enorm de documentare, cartea nu sacrifică fluenţa naraţiunii pe altarul discursului academic. Matthew White ştie să povestească despre oameni şi locuri şi să ofere statistici fără să rămână împotmolit în ele. Nu ţine predici, ci lasă faptele să vorbească şi se mărgineşte să condamne barbaria cu armele ironiei, de vreme ce inumanitatea, laitmotivul acestei istorii a umanităţii, transpare de la sine.

Dennis Deletant, unul dintre cei mai reputați cercetători ai istoriei României, ne propune o nouă sinteză a anilor interbelici, bazată pe valorificarea exhaustivă a surselor apărute în ultimele decenii. Contextul politic, situația țăranilor, experiențele minorităților, corupția, derapajele totalitare și colapsul democrației sunt puse în paralel cu strategiile statului român de a-și păstra integritatea teritorială în fața amenințării Germaniei naziste și Uniunii Sovietice, într-un tablou din care se desprind limpede resorturile politice și sociale pe care astăzi avem atâta nevoie să le înțelegem. 

Dincolo de sursele mai mult sau mai puțin cunoscute publicului și specialiștilor, Dennis Deletant a consultat materiale inedite din arhivele britanice. În volum sunt reproduse patru documente extrem de valoroase: un raport al spionajului britanic cu privire la situația din Basarabia, din februarie 1918; o descriere a Basarabiei din perspectiva unui ofițer britanic, începând cu 1934; extrase din însemnările corespondentului The Times în România din 1928 până în 1940 și un memoriu inestimabil despre politica externă a României în perioada interbelică, redactat de Iuliu Maniu și transmis guvernului britanic în aprilie 1942.

Într-o epocă în care confruntarea cu un trecut încă neelucidat și neînțeles pe deplin devine tot mai greu de evitat, sinteza actuală și lucidă a lui Dennis Deletant este cu atât mai necesară.

Prefață de Andrei Pleșu

„De aproape trei decenii şi jumătate, alegerile prezidenţiale sunt pentru mulţi o deplasare la pomul lăudat. Un exerciţiu de dezamăgire. Distanţa dintre promisiuni şi concretizarea lor pare la fel de mare ca aceea dintre aşteptările alegătorului şi rezultatele concrete ale alesului. Pentru scurtarea distanţei şi pentru ca mersul la urne să nu li se mai pară unora un sport inutil, Cristian Preda, Ciprian Mihali şi Sorin Ioniţă redactează o fişă de post pentru președintele țării. Pentru un om capabil să conducă ţara eficient şi sigur. Autorii nu compun portretul-robot al preşedintelui şi nu întreţin iluzia unei apariții providențiale pentru România. Ei nu creionează o imagine ideală, fiindcă, e lucru ştiut, idealul nu există. Nu are corp. Rostul acestei cărţi este să arate ce anume trebuie să căutăm în structura şi în mobilierul lăuntric al celui pe care-l votăm pentru Cotroceni. Care sunt calităţile care-l recomandă şi cum arată foaia de parcurs a României într-o perioadă atât de complicată. E de sperat că, parcurgând Ce vrem de la preşedintele ţării, vom izbuti să părăsim, după atâta amar de tranziţie, logica răului mai mic şi vom intra în cabina de vot încredinţaţi că omul pe care-l vom alege va merita învestitura noastră de încredere şi speranţă.“ — RADU PARASCHIVESCU

„N-aș vrea să am un președinte despre care să nu știu la ce se pricepe de fapt. N-aș vrea să am un președinte care a făcut, o dată sau de mai multe ori, proba lipsei de onestitate. N-aș vrea să am un președinte fără experiență de viață și de oameni, necopt, sigur de sine fără temei, mândru că e președinte, ros de ambiții impure și de parvenitism.“ — ANDREI PLEȘU

„Un președinte harnic, moderat și darnic – iată ce cred eu că ne trebuie în 2024.“ — CRISTIAN PREDA

„Știind că democrația este regimul politic al egalilor, devine pentru noi o datorie civică de maximă urgență să putem alege dintre noi pe egalul nostru înzestrat cu cele mai nobile calități carismatice.“ — CIPRIAN MIHALI

„Doamne ferește de ziua când va conta cine e președintele României!“ — SORIN IONIȚĂ

Selecția textelor și prefață de Monica Got

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ

„Uneori, câte un profesor de științe politice, dacă are carismă, se poate declara mulțumit când reușește să-și cucerească studenții. Dacă are darul comunicării, ajunge să se facă auzit și dincolo de catedra lui. Rarisime sunt figurile academice care devin voci publice. Însă profesorii universitari ce influențeză istoria pe care o predau sunt unici într-un loc și o epocă. E cazul lui Vladimir Tismăneanu, cu a sa Comisie prezidențială omonimă ce a etichetat comunismul, cu o formulă de neuitat, drept ilegitim și criminal. Sunt reunite aici reflecții pasionante despre secolul tuturor dezastrelor și despre anii pe care îi trăim.“ — VASILE POPOVICI

„Aceasta este istoria istoriilor comunismului. Analiza unui regim, dar și a fascinației savante pentru această formă de religie seculară. Volumul lui Vladimir Tismăneanu este o contribuție esențială la înțelegerea tensiunilor din «lagărul socialist» și a dezintegrării sale. Cititorul este invitat să participe la aceste veritabile exerciții de gândire politică.“ — CĂTĂLIN AVRAMESCU

În anul 1947, în peșterile din Deșertul Iudeii au fost găsite o serie de manuscrise ebraice misterioase; descoperirea a zguduit nu doar comunitatea științifică, ci și întreaga creștinătate.

Până atunci, cele mai vechi manuscrise ale Bibliei ebraice datau din veacul al X-lea după Cristos; cele descoperite acum la Qumran erau mai vechi cu un mileniu. Nu doar atât: ele dovedeau că autorii lor, misterioasa sectă apocaliptică a esenienilor, erau uluitor de asemănători cu primii creștini în privința doctrinei și ritualurilor. Să fi fost esenienii primii adepți ai lui Cristos, sau oare aceștia din urmă vor fi provenit din comunitatea de la Qumran? Ce legătură este între esenieni și Noul Testament? Controversatele manuscrise pot oare să rescrie acum istoria creștinismului timpuriu, răsturnând tot ceea ce știam despre Isus și ucenicii săi?

Dincolo de tumultul mediatic, cartea de față, alcătuită chiar de către unul dintre editorii și traducătorii Manuscriselor de la Marea Moartă, ne oferă o perspectivă limpede și echilibrată despre originea, istoria, conținutul și impactul acestora, precum și răspunsuri la aceste tulburătoare întrebări.

„Acesta va fi un timp al mântuirii pentru poporul lui Dumnezeu, un timp de domnie pentru toți cei ai Lui și de nimicire veșnică pentru toți cei ai lui Belial. Nelegiuirea va fi nimicită și nu va mai fi nici o rămășiță; pentru fiii întunericului nu va fi scăpare. Fiii dreptății vor străluci până la marginile pământului până se vor sfârși vremurile întunericului, iar când va hotărî Dumnezeu, slava lui măreață va străluci pe vecie pentru pacea, binecuvântarea, slava, bucuria și viața lungă a fiilor luminii.“ — Manuscrisele de la Marea Moartă, Manualul războiului 1, 5–9

If Neagu Djuvara didn’t exist, my life would have been fundamentally different. In 2001, Humanitas offered me the opportunity to illustrate a history book for young people, written by Neagu Djuvara. Entirely by chance, a year prior I had started painting, for the first time in my life, a series of illustrations inspired by Romania’s ancient history. I was hoping that one day I might put together a book of popular history for young people, a book devoid of propaganda, myths and nationalist falsehoods. It was precisely at this time that Humanitas were looking for an illustrator for The Birth of the Romanian People.

Neagu Djuvara then became for me the embodiment of a dream come true. It was a match made in heaven. Friendly and charming, he had complete trust in me, giving me free rein to choose what I wanted to illustrate. I was left with the delightful feeling that he had treated me – someone over 50 years his junior – with a respect I had never received from someone of such a venerable age. Together, we created three highly successful history books, which have educated generations of children and which to this day continue to sell almost as well as on their first day of publication. I am very proud of this collaboration and these books. I remained close with Mr Djuvara, although I visited him less over the years. My current profession is – not at all by chance – that of illustrator (and occasional writer) of popular history books.

RADU OLTEAN

„Impactul lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat şi a lăsat urme de durată. Tratatul lui rămâne pledoaria clasică pentru libertatea individuală.“ (ISAIAH BERLIN)

„Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.“ (JOHN STUART MILL)

„Vreme îndelungată, istoria distrugerilor provocate de fanatismul creștinilor din primele veacuri a fost ocultată cu bună-știință. Catherine Nixey ne spune această poveste a nimicirii lumii clasice, într-o carte care a stârnit o furtună de polemici. Epoca întunecării ne poartă într-o călătorie de jur împrejurul Mediteranei, de la Roma la Alexandria și din deșerturile Siriei până la Atena, demontând o tradiție plină de stereotipuri și prejudecăți care îi prezintă pe creștini drept victime ale persecuțiilor păgâne. Mutilarea statuilor, arderea marilor biblioteci, dărâmarea Templului lui Serapis din Alexandria, distrugerea Palmyrei, uciderea cu sălbăticie a Hypatiei, actele de vandalism ale monahilor creștini, controlul totalitar asupra vieții private, interzicerea filozofiei, misoginia, intoleranța și ura față de ceilalți sunt ipostazele mai puțin cunoscute ale primelor secole de creștinism. Epoca întunecării scoate la iveală ce s-a pierdut odată cu victoria creștinismului. Este o carte cutremurătoare despre o epocă a distrugerii și disperării, în care Catherine Nixey îmbină cu pricepere și talent tonul serios al cercetătorului cu expresivitatea și cursivitatea jurnalistului. O carte cu adevărat provocatoare, care va pune într-o lumină nouă tot ce știm despre începuturile creștinismului.“ – The Times

„Cu un curaj ieșit din comun, Catherine Nixey reușește să facă lumină în povestea tristă a intoleranței religioase.“ – The New York Times

Fotografia de pe copertă: cap al Afroditei mutilat de creştini, Colecția de sculpturi, Muzeul Național de Arheologie din Atena

 

„Ce rămâne din valorile universale ale democrației și drepturilor omului azi, când doar o jumătate de lume le mai consideră universale? Robert Kaplan a umblat vreme de decenii prin Orientul Mijlociu, iar cartea pe care a scris-o după atâta amar de călătorii este unul dintre cele mai convingătoare răspunsuri la această întrebare.

Kaplan este un autor atipic. În anii ’80, a lăsat America pentru statutul de corespondent plătit la bucată în Europa de Est și Orientul Mijlociu. În 1993, a publicat Balkan Ghosts (Fantomele Balcanilor) și a devenit brusc celebru după ce președintele Clinton a fost surprins de un fotoreporter cu cartea în mână.

Noi, românii, putem reflecta la analogia pe care o face autorul între Palatul Parlamentului de la București și Moscheea Çamlıca a lui Erdoğan. și aceasta nu este singura paralelă între țara noastră și Orientul Mijlociu.“ — IULIAN COMĂNESCU

„Toate relatările lui Kaplan despre oameni și locuri sunt pătrunse de «inevitabilitatea tragediei» dacă nu învățăm lecțiile istoriei, ale geografiei și ale culturii…“ — Policy

„Autor de bestselleruri specializat în geopolitică, Kaplan revine la Orientul Mijlociu cu un nou tur de forțță. Profitând de cei 50 de ani de întrevederi cu oficialități, intelectuali, istorici și jurnaliști, și după ce a citit, pare-se, toate lucrările de istorie și cercetările erudite despre acest subiect, de la Herodot la Gibbon și Toynbee…, el ne face să reflectăm la o mulțșime de probleme geopolitice. Vești nu prea îmbucurătoare, dar strălucit expuse.“ — Kirkus

„Urzeala timpului este o carte pe care ar trebui s-o citească oricine vrea să înțeleagă adevăratele forțe care decid războiul și pacea. După decenii de cercetare, și pe baza vastei experiențe în regiunile ale căror isto­rie și perspective le discută, Kaplan se mișcă liber din Afganistan în Kurdistan, din Asia Centrală în Etiopia, pentru a ne arăta în ce fel puterea și conflictele din secolul xx sunt înrădăcinate în realitățile geografiei… Este o carte lucidă și captivantă, de pe urma căreia experții vor avea de profitat și pe care nespeciliștii nu o vor putea lăsa din mână.“ — JOHN GRAY

În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neaşteptat şi, totodată, perfect explicabil al popularităţii familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „preţuieşte“ tot mai mult pe exponenţii Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii ţării la statutul de monarhie constituţională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice şi mai stabile reprezentări a autorităţii la nivel naţional şi internaţional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – şi din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune.

Este oare, în aceste condiţii, oportună ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie? Şi, presupunând că poporul ar opta prin referendum pentru aşa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru România, deşi în istoria mondială drumul înapoi de la republică la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al instituţiilor şi al mentalităţii, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia susţine că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puţin nuanţate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societăţii. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcţiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică.

„Se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti. Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut. Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei", de la fondarea dinastiei şi până astăzi.“ (Lucian BOIA)

Istorie culturală presărată cu amintiri și anecdote, povestea cozonacului e o fereastră spre istoria României. Trecut prin numeroase avataruri – pâine îndulcită, pâine rituală dospită, aluat boieresc preparat după rețete străine de Paști și de Crăciun, prăjitură sofisticată de familie, specialitate etnică, simbol național –, cozonacul e legat de evenimente, oameni, locuri și întâmplări care au marcat generații de români. Deliciul acestei cărți e în îmbinarea dintre harul povestirii și bogăția documentării. Atras de parfumul trecutului din memorii, jurnale, opere literare, și pus pe gânduri de întrebări, ipoteze și etimologii, cititorul e purtat într-o pasionantă căutare a bucuriei de a plămădi, din chipurile cozonacului, un acasă personal sau colectiv.

„Treptat, poveștile despre cozonaci au început să-mi vorbească altfel: erau capsule ale intimității ocrotitoare, lecții despre pofta de viață în siguranța unui cămin, despre răbdare, încredere, dragoste, tărie de caracter și despre o pașnică întregire a omului în timp, care, în secolul tuturor vitezelor și al tehnologiei digitale, a devenit cu atât mai rară și mai prețioasă.“ — TATIANA NICULESCU

Ediție actualizată și introducere de Robert Sullivan

Istoria omenirii. O istorie multimilenară depănată de un mare povestitor. O istorie care poate fi parcursă cu sufletul la gură, într-o săptămână, sau pe îndelete, într-o vacanţă. Iar atunci când închidem cartea rãmânem adânciți în gânduri, pentru că, dincolo de fapte, povestitorul ne pune în față marile întrebări despre lume și om. Ediţia aceasta, adusă la zi, porneşte din zorii timpurilor şi ajunge până la dezvoltarea reţelelor de socializare (Facebook şi Twitter), vorbind despre evenimentele și personalitățile fără de care întreaga istorie a civilizaţiei ar fi fost alta.

Istoricul Michał Wasiucionek reinterpretează dinamicile politice dintre Înalta Poartă, Coroana Polonă și țările române de la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, pornind de la trei noțiuni-cheie: patronaj, rețele sociale și arene sociopolitice. Analiza sa, sprijinită pe studii de caz, pune în lumină mecanismele patronajului transfrontalier și rețelele facționale care le ofereau elitelor din epocă un mecanism alternativ viabil de a-și procura resurse politice, militare și economice, pe care le puteau folosi ulterior pentru a câștiga o poziție avantajoasă față de rivalii lor. Această geografie alternativă a puterii a avut un efect profund asupra hărții politice a Europei de Est din secolul al XVII-lea. Reiese că supraviețuirea Moldovei și Țării Românești ca entități politice distincte pe orbita otomană a fost mai puțin rezultatul geopoliticii și al echilibrului de putere dintre Imperiul Otoman și Uniunea Polono-Lituaniană, cât al rivalităților și alianțelor transfrontaliere facționale, guvernate de reguli și imperative diferite de cele ale statelor.

„Am decis să-mi fixez punctul de observație în țările române și să identific cazurile de patronaj transfrontalier care îi legau pe boierii locali de omologii lor de la Înalta Poartă și din Uniunea Polono-Lituaniană. Deși concentrarea asupra Moldovei și Țării Românești – un loc relativ izolat politic și economic – nu ar părea cea mai fericită alegere, perspectiva periferică pe care o oferă aceste țări prezintă avantaje nete. Pentru că resursele aflate la dispoziția elitei boierilor erau subțiri în comparație cu cele ale magnaților polono-lituanieni sau ale înalților demnitari otomani, viața politică locală era mai sensibilă la cazurile de patronaj transfrontalier, ceea ce le face mai ușor de identificat. În plus, de vreme ce țările române au constituit un spațiu contestat între Coroana Polonă și Poartă, avem posibilitatea să folosim facționalismul polono-moldovean ca „grup de control” pentru a pune în lumină particularitățile prezenței otomane în regiune.“ — MICHAŁ WASIUCIONEK

Neobosit în cercetările sale, Tudor Dinu documentează, cu aceeași erudiție cu care și-a obișnuit cititorii, un subiect prea puțin studiat până acum: evoluția băilor în Țara Românească și Moldova din secolul al XVI-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea, atunci când are loc trecerea de la stilul de viață de inspirație orientală la cel occidental.

Pornind de la mărturiile călătorilor străini din epocile trecute și de la puținele vestigii ale vechilor hammamuri și feredeie păstrate în zona noastră, autorul a ajuns să exploreze structuri similare din regiunea balcanică, să scoată la lumină piese autohtone din recuzita băilor, ascunse de ochii publicului în depozitele muzeelor ori în colecții private, și, pe urmele primilor vilegiaturiști, să bată drumurile în căutarea celor dintâi izvoare minerale descoperite în Principate și a stațiunilor balneare înființate în jurul lor, majoritatea cufundate în uitare azi.

În urma acestor ample expediții întreprinse de-a lungul mai multor ani, a rezultat o splendidă istorie ilustrată, o incursiune într-o epocă în care ritualurile îmbăierii și procedurile balneare alcătuiau un întreg univers, bine codificat social, al bunăstării trupești.

Istoria evenimentelor care au culminat cu revoluțiile de la 1821 este încâlcită, sinuoasă, țesută din faptele a sute de personaje de tot felul. Radu Oltean izbutește să o spună pe înțeles, în cuvinte și în imagini pline de viață. Așa cum ne-a obișnuit de-a lungul anilor, reconstituirile sale vizuale se bazează, până la detaliu, pe studiul minuțios al cercetărilor istorice și al izvoarelor: texte, artefacte, iconografie de epocă. Din toate acestea ni se developează filmul unor vremuri de un pitoresc sălbatic, un western balcanic în care fiecare scenă ne ține cu sufletul la gură. Figura lui Tudor Vladimirescu s-a înălțat din colbul și noroaiele unei margini de lume așezate la granițele a trei imperii. Europa era măturată de valul pornit din Franța lui Napoleon, care ajunsese să se spargă și în părțile noastre. Valahia Mică fusese devastată ani de zile de turcii lui Pazvante, pașa de Vidin, iar acum muscalii se luptau cu otomanii la Dunăre, în marginile Serbiei și Bulgariei. În aceste lupte a deprins Tudor meseria armelor și așa a ajuns el mai-marele pandurilor olteni. După război a venit vodă Caragea, și odată cu el ciuma, care părea că aduce sfârșitul lumii. După fuga lui, pe tronul Valahiei a urcat ultimul domn din Fanar. Veacul fanariot a luat sfârșit ca din întâmplare. Scânteia care i-a pus în mișcare și pe greci, și pe români a pornit dintr-o încrengătură de intrigi și ambiții. La scara istoriei, 1821 a fost doar primul act al unei înlănțuiri de evenimente și evoluții care a dus, după ani, la intrarea în modernitate și a românilor, și a elenilor. Pentru oamenii de-atunci însă, acel an a însemnat un șir de suferințe cumplite și de vise frânte. Ridicând oastea pandurilor, Tudor s-a visat pentru puțină vreme domn pământean al Țării Românești. Sfârșitul tragic l-a transformat în mit național. Cartea lui Radu Oltean ni-l aduce în fața ochilor viu – pe el și lumea în care a trăit.

„Această carte, rodul unei cercetări minuțioase, este o reconstituire istorică pe înțelesul tuturor, plină de farmec, cu informații istorice scrupulos verificate și cu imagini sugestive, impecabil documentate, care-l transpun pe cititor într-o epocă extrem de agitată, cu oameni, fapte și întâmplări ieșite din comun. Radu Oltean este nu doar cel mai cunoscut ilustrator al vremurilor de acum, ci și un cercetător pasionat al istoriei noastre. Atent la detalii și la informațiile din izvoarele narative analizate și, în mare parte, prezentate în cuprinsul lucrării sale, el reușește să reconstituie cât mai bine cu putință epoca în care a trăit Tudor Vladimirescu: ultimul sfert al veacului al xviii-lea și primele decenii ale secolului al xix-lea. Textul accesibil și imaginile splendide îi oferă cititorului o frescă de ansamblu a situației celor două principate românești în răstimpul 1800–1821.“ — CLAUDIU NEAGOE

 

Prefață de Thierry Wolton

Traducerea prefeței de Mona Antohi

„Cartea lui Kai Strittmatter răspunde unei întrebări de care ne temem: ce ar deveni lumea dacă Occidentul ar renunța să lupte pentru libertate? Iar răspunsul este acesta: uitați-vă la China. Alianța dintre Partidul Comunist și Inteligența Artificială construiește o societate în care supravegherea este permanentă, iar autocenzura este continuă; o societate în care prioritatea fiecărui cetățean este să nu fie catalogat ca «trădător al încrederii». În acest regim insidios, care funcționează deja și despre care știm atât de puține, omul este transformat deopotrivă în victimă și în propriul torționar.“ — MIHNEA MĂRUŢĂ

„Nu se pune problema că în cele din urmă China va face să triumfe cu forța modelul ei politic, ci că lumea va avea tendința să-i semene, mai cu seamă în materie de guvernare. Aceasta e perspectiva cutremurătoare pe care o lasă să se întrevadă cartea lui Kai Strittmatter. Orizontul cu pricina nu se referă la ideologie – cine poate crede că Beijingul ar face să triumfe comunismul la scară mondială? –, ci la influența tehnologică, altfel spus la mijloacele oferite de acum înainte de instrumentele digitale pentru a supraveghea, încadra, condiționa, distra o populație, astfel încât puterea care le folosește să devină stăpână în toate domeniile. Sovietele plus electrificarea, spunea Lenin în legătură cu socialismul; pentru conducătorii chinezi, această formulă a devenit partidul-stat plus digitalizarea. Dictatura 2.0 descrisă de Strittmatter îți îngheață sângele în vine.“ — THIERRY WOLTON

„Competiția dintre sisteme a revenit. Va crea oare China statul care să întreacă Occidentul și democrația liberală a lumii și va ajunge ea la vârf? Dacă dictatura se redefinește, atunci aici, la Berlin, la Atena, la Praga, la Londra și la Washington, sarcina noastră cea mai urgentă trebuie să fie redefinirea Occidentului, redefinirea Europei, redefinirea democrației. Taiwanul se află în prima linie. În cele din urmă nu va conta cât de puternică este China, ci cât de puternici suntem noi înșine. Sau mai degrabă: cât de slabi suntem, cât de mult ne lăsăm divizați, cât de mult ne lăsăm pradă fatalismului și resemnării. Mai avem un as în mânecă. Să îl folosim. Nu de China trebuie să ne fie teamă, ci doar de noi înșine.“ — KAI STRITTMATTER

Abia în veacul fanariot devine Bucureştiul capitala necontestată a Ţării Româneşti. Devastat de războaie şi năvăliri parcă nesfârşite, îngenuncheat de stihii şi de molime periodice, oraşul izbuteşte să renască de mai multe ori din propria cenuşă, dobândind de-acum un aspect eclectic şi cosmopolit, deopotrivă oriental şi occidental. Oraş al credinţei, împodobit cu nenumărate biserici ce stârnesc uimirea călătorilor, dar şi oraș al deliciilor lumeşti, Bucureştiul domnilor fanarioţi (umili robi ai sultanului la Stambul, suverani atotputernici în Valahia) devine, graţie Academiei de la Sfântul Sava, o lumină a creștinătății din Imperiul Otoman.

„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul său se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!» Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare.

Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit pe Cătălin Pavel în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“ — ANDREI PLEȘU

„Scopul ultim al acestei investigații arheozoologice este să demonstreze că animalele alcătuiesc primul și cel mai important alfabet simbolic extern de care s-a servit omul preistoric și antic. Afecțiunea lui pentru câini, pisici și cai este discutată în detaliu, dar nicidecum exclusiv, deoarece, alături de ele, mai toate sălbăticiunile au fost un catalizator al dezvoltării cognitive, emoționale și sociale a lui homo sapiens.

Portretele arheologice ale acestor vietăți din trecut sunt sintetizate din descoperirile a mii de săpături, de la reprezentările de delfini și urși în chihlimbar, marmură sau teracotă la aripile de gaiță și mandibulele de arici de-puse în mormintele celor vechi, de la incubatorul de ouă de crocodil din Egiptul antic la oasele de leu și cămilă găsite în România, de la mozaicul ce cuprinde singurul nume de pisică rămas din Antichitatea romană la cimitirul de câini de la Așkelon. Iar pentru că între om și sălbăticiune nu există, de fapt, o falie de tip cultură vs natură, aceste portrete, oricât de tangibile, sunt ale animalelor nu ca resursă fizică, ci ca resursă spirituală.“ — CĂTĂLIN PAVEL

Fotografia de pe copertă: Cutie cu statueta unui șoim din lemn pictat și aurit, cuprinzând pene în pânză de in. Lykopolis, Egipt, sec. 4–1 a.Chr. (Metropolitan Museum of Art, New York; Rogers Fund, 1912)

O nouă carte a lui Lucian Boia. Şi, ca de fiecare dată, un subiect nou şi o privire altfel. Noutatea demersului explică interesul din ce în ce mai mare pe care îl stârnesc lucrările sale, şi nu numai printre cititorii români, ci şi în afara României – dovadă stând numeroasele traduceri în engleză, franceză şi germană, ca şi în maghiară, polonă sau bulgară. Recent, la Universitatea din Jena i s-a acordat de către Südosteuropa-Gesellschaft medalia „Konstantin Jireček“ pentru merite deosebite în domeniul cercetării istorice. „Lucian Boia a abordat în cărţile lui teme noi, pornind pe urma unor mituri rar supuse dezbaterii“, se spune în Laudatio rostită cu acest prilej.

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia – o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ — ȘTEFAN J. FAY

„Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ — MONICA LOVINESCU

Bestseller Bookfest 2019

„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul lui se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!» Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare. Acum, citind cartea de față despre «Arheologia iubirii», mi-am dat seama că – și dacă rămâneam arheolog – aș fi ilustrat mai curând uneltele, optica, stilul și temele lui Cătălin Pavel. În orice caz, asta mi-aș fi dorit! Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“ — ANDREI PLEŞU

„Uneori nu ne rămâne decât să reconstruim sentimentele plecând de la cultura materială – chiar dacă asta pare o ambiție neștiințifică. În preistorie de exemplu, acolo unde sursele scrise lipsesc, arheologia e singura metodă, bună-rea, de a înțelege ce se întâmpla într-un cuplu. Cum altfel să aflăm cât de străină (sau nu) ne este o îmbrățișare anonimă din Epoca Fierului? Studiile de caz propuse în acest volum arată că dragostea n-a apărut odată cu romanul. Dar și că obiectele – şi oasele –, oricât de fragmentare, spun ceva ce textele despre iubire nu vor putea niciodată spune. De la mormântul lui Adam și al Evei la cele ale soldaților din Primul Război Mondial, de la papirusul orfic de la Mangalia la inscripțiile dintr-un bordel pompeian, cititorul e invitat să participe la un experiment neobișnuit în dinamica istoriografică a iubirii. Nu prin genealogii culturale, ci prin murdărirea sistematică a mâinilor – ca în arheologie.“ — CĂTĂLIN PAVEL

Pe copertă: Portret de femeie, Egipt, 150-200 p.Chr. Encaustică pe lemn de tei

This is not an ordinary history book. As readers will realise quite early on, Neagu Djuvara has the audacity to tackle some of the most delicate and controversial issues in Romanian history under the guise of light storytelling. With the addition of illustrations, the book becomes better and easier to understand: we are offered the chance to see how ancient artefacts discovered by archaeologists actually look like, or catch a glimpse of the world of barbarians and medieval warriors depicted in wonderful illuminated manuscripts. As we get nearer to the modern age, the imagery becomes even richer and we get to know Romania's princes and monarchs, their allies and their enemies, the politicians – good and bad – their triumphs, tribulations or even tragedies; and sometimes even the common people going about their daily lives. The photographic discourse focuses on the most important documents, even if their condition is not optimal.

You will also find images of pottery, jewellery and weaponry, some of them from unexpected sources, often unknown to the public, accompanied by detailed captions that complement the information provided in the text itself. Together, the story and illustrations intertwine to form a new, enhanced historical account - and hopefully, one not lacking in originality.