Istorie & Politologie

Descoperiti o perspectiva detaliata si profunda asupra evenimentelor si climatului politic din Romania in contextul celui de-al Doilea Razboi Mondial prin jurnalul lui Constantin Argetoianu. In aceasta perioada cruciala, Romania, condusa de maresalul lon Antonescu, se afia alianta stransa cu Germania nazista si angajata pe Frontul de Est impotriva Uniunii Sovietice.

Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944.

Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnaste personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.

In noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1939, un grup de legionari a pus la cale un atentat minutios planificat pentru a-l elimina pe Argetoianu, sperand sa suprime astfel unul dintre cei mai mari oponenti ai lor si sa transmita un mesaj de forta. Insa, in ciuda tuturor eforturilor si a detaliilor precise cunoscute despre rutina sa zilnica, tentativa a esuat din motive imprevizibile, lasand in urma o poveste dramatica de conspiratie si violenta neconsumata. Aceasta poveste fascinanta dezvaluie tensiunile si luptele subterane din Romania interbelica, unde bataliile pentru putere si influenta politica s-au transfonnat adesea in acte de violenta extrema. Esecul tentativei de asasinat asupra lui Argetoianu reflecta complexitatea si pericolele unei epoci marcate de conflicte ideologice si de razbunari sangeroase. Tentativa de Asasinare a lui Constantin Argetoianu de catre Legionari reprezinta o incursiune captivanta in unul dintre cele mai dramatice episoade ale istoriei politice romanesti, aratand cum determinarea si ambitiile extreme pot duce la confruntari violente si la schimbari de paradigma politica.

Cel de al VII-lea volum din Însemnările Zilnice ale lui Constantin Argetoianu cuprinde perioada 1 iulie - 22 noiembrie 1939. În zilele de 23-25 noiembrie n-a consemnat niciun eveniment – fiind afectat de modul cam brusc în care Regele Carol al II-lea l-a înlocuit la preşedinţia Consiliului de Miniştri. Caietul manuscris care cuprinde perioada 26 noiembrie - 31 decembrie 1939, a fost rătăcit. Sperăm ca în curând să intrăm în posesia unor caiete cu însemnările lui Argetoianu care mai lipsesc și pe care să le asezăm alături de celelalte care alcătuiesc arhiva memorialistică a marelui scriitor politic. În Anexă la acest volum este şi o parte a Însemnărilor Zilnice din perioada 17 august – 22 decembrie 1936 care lipsea și care a fost descoperită ulterior.

Înainte de a intra în sală, Regele a chemat în salonul de alături câţiva miniştri şi i-a decorat. Celor noi, de curând, şi celor care aveau deja Steaua României clasa I nu le-a dat nimic. Lui Ghelmegeanu, lui Andrei, lui Ralea, generalului Marinescu şi lui Colan, care n-aveau Cordon, le-a dat pe al Coroanei, lui Călinescu, lui Mitiţă Constantinescu şi lui Iamandi, care aveau deja Cordonul Coroanei, le-a dat Cordonul cel mic al Stelei (clasa I).

Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944. Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnate personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.

Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944. Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnate personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.

În acest al doilea volum al Însemnărilor Zilnice, Constantin Argetoianu ne introduce într-o sumedenie de subiecte, care de care mai interesante, cum ar fi: problemele Cabinetului Tătărescu – cu formule noi de guvernare și remanieri surprinzătoare –, scandaluri provocate de afacerile oneroase ale reprezentanților Puterii și Opoziției, precum și picanterii din culisele Palatului regal. Nu este trecută cu vedere nici ascensiunea Gărzii de Fier și incidentul diplomatic prilejuit de înmormântarea liderilor legionari Moța și Marin. Un loc de seamă ocupă și lumea culturală cu portretele lui George Enescu, Lucian Blaga, Martha Bibescu sau George Georgescu. Fără această operă-fluviu a fermecătorului Constantin Argetoianu istoria noastră politică ar fi rămas infinit mai săracă.

Cu acest volum deschidem un nou ciclu din scrierile politice ale lui Constantin Argetoianu. Însemnările Zilnice ale sale acoperă o perioadă de un deceniu și însumează mii de file, care se vor regăsi în cele 10 volume. Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944. Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile adresate unor însemnaste personalități ale timpului său. Pentru toate aceste minunate narațiuni, dialoguri, portrete, descrieri să-i mulțumim marelui scriitor politic al carui spirit bântuie în căutarea crucii pe câmpurile Sighetului.

„Cine au fost naziştii? Ce i-a motivat pe cei care le-au transformat proiectul în realitate? Ce s-a întâmplat cu busola lor morală? Au fost în vreun fel oameni denaturaţi, tulburaţi mintal sau degeneraţi? Au fost gangsteri care au acţionat cu intenţii criminale? Sau «bărbaţi obişnuiţi» (şi câteva femei) ori, poate, mai exact, «germani obişnuiţi»? Proveneau de la periferia societăţii, erau nişte paria sau făceau parte, într-un fel, din corpul societăţii germane? Ce i-a determinat pe nişte oameni, de altfel normali, să comită sau să aprobe atrocităţi ucigaşe cumplite împotriva inamicilor reali şi presupuşi? Sau poate că n-au fost normali? În plus, de ce atâţia germani proeminenţi şi responsabili, aflaţi în funcţii înalte în instituţiile-cheie ale societăţii, au acceptat dictatura, războiul şi genocidul? Şi ce-au gândit aceia dintre ei care au supravieţuit războiului despre comportamentul lor din timpul celui de-Al Treilea Reich? Au adoptat vreo perspectivă morală în ce-i priveşte, au avut remuşcări, au reuşit să înţeleagă ce-au săvârşit?” (Richard J. Evans)

In paginile acestei carti inedite, autorii realizeaza o analiza aprofundata a anumitor aspecte istorice asociate cu infiintarea Tarii Romanesti. Astfel, sunt prezentate documente care indica faptul ca exista o legatura intre Ordinul Templier si infiintarea Tarii Romanesti. In acelasi timp, autorii il identifica pe Negru Voda drept primul care a descalecat la Campulung, inainte de anul 1215.

Nu toti cei care s-au aflat - ca sa spunem asa - in umbra Maresalului Antonescu l-au "vazut" din acelasi unghi sau au dat aceeasi forta impresiilor consemnate; pe deasupra, unii s-au incredintat jurnalelor lor de indata dupa intalnirile si discutiile cu Antonescu, in vreme ce numerosi au preferat s-o faca dupa cativa ani ori cateva decenii, atunci cand, deci, figura Maresalului a putut sa le apara "alterata" de scurgerea timpului, iar insemnarile celor in cauza sa fie "viciate" de extrem de bogata literatura istorica aparuta in lume si consacrata epocii sau problemelor celui de-al Doilea Razboi Mondial. Cu mentiunea ca, din motive asupra carora nu consideram ca se impune sa mai insistam, am preferat sa-l introducem pe cititor in perioada cea mai importanta, cea mai dificila, cea mai controversata din viata si activitatea lui Ion Antonescu - aceea cat timp el a indeplinit functia de conducator al statului roman, imprimand, in consecinta, ritmul si convingerile sale desfasurarii istoriei romanesti, si nu numai atat -, ne exprimam convingerea ca este preferabil sa-l lasam suveran pe cititor, facand el singur selectia fericita dintre numeroasele "piese" sau "argumente" pro si contra ce i le ofera in continuare voluminosul, grandiosul si inca deschisul "dosar Ion Antonescu"! - Gh. Buzatu

Cartea Mari răzbionici ai lumii antice înmănunchează viețile și faptele de arme ale unora dintre cei mai de seamă generali, căpitani, și conducători de oști, dar și a unor despoți din Orientul antic.
Prezentarea acestor personalități este făcută amănunțit și se bazează pe datele ce au fost culese din largul câmp al arheologiei și din lucrările unor istorici de seamă ca: Titus Livius, Plutarh, Dio Cassius, Appianus și
alții. În această lucrare științifico-istorică consacrată celor mai strălucite figuri militare ale antichității, iubitorii genului îi vor întâlni pe: Alexandru Macedon, Cezar, Hannibal și Spartacus precum și pe Tutmes al III-lea și Nabucodonosor etc. Dar descrierea vieții și a faptelor lor mărețe nu se poate face fără a nu aminti și de alte figuri, importante și ele, cu care ei au făcut alianțe sau împotriva cărora au luptat. Triumfuri grandioase, trădări, sinucideri, iubiri mistuitoare, otrăviri și uneltiri mârșave, toate se împletesc pentru a crea o atmosferă de poveste –, dar o poveste reală, trăită – care îl va fascina pe cititor.

Documente SSI despre crimele comise de NKVD asupra populaţiei româneşti din Basarabia şi Bucovina • Purtarea „mizerabilă“ a evreilor comuniști din Basarabia la retragerea Armatei Române • Atentatori legionari dirijaţi de NKVD • Organizarea şi funcţionarea SSI • Documente, instrucţiuni şi metodologii despre organizarea, structura, mijloacele, metodele şi tehnicile folosite în activitatea de informaţii și contrainformații

    Ion Lissievici (1896-1974), eroul acestei cărți, a fost ofiţer de elită al Armatei Române şi a condus serviciile de spionaj în cel de-al Doilea Război Mondial. După prăbuşirea regimului antonescian a îndeplinit funcţia de director general al Serviciului de informaţii din Ministerul de Război. Timp de 15 ani, a fost deţinut în temniţele regimului comunist din România pentru „vina” de a fi făcut parte din serviciile secrete „burghe- zo-moşiereşti”.

    Şi dacă nu am reuşit până acum să le ridicăm încă tuturor eroilor câte un monument – pentru că adevărata libertate şi prosperitate a unui popor înseamnă a ne bucura şi de acest drept –, atunci să le mutăm soclurile din pieţele publice, încă inaccesibile pentru ei, în sufletele noastre, spre a dovedi cu adevărat că noi, românii, ne preţuim înaintaşii, pentru că ştim să fim uniţi şi să învăţăm din istorie.

Prof. univ. Cristian Troncotă

Alpheus Hyatt Verrill se bucura de un succes rasunator la nivelul international, cu zeci de mii de exemplare vandute din fiecare carte.

Felul in care scrie si contureaza personajele reprezinta principalele atuuri ale Alpheus Hyatt Verrill.

Autorul descrie modul în care Inchiziția a influențat nu doar viața religioasă, ci și politica și cultura Europei, prezentând mărturii despre persecuțiile asupra evreilor, musulmanilor și altor minorități religioase și etnice.

Alpheus Hyatt Verrill folosește o abordare bazată pe documente istorice, reușind să ofere o privire echilibrată asupra motivelor religioase și politice din spatele acestei instituții, dar și asupra consecințelor sale psihologice și sociale pentru cei afectați.

Conceputa ca un eseu istoric, lucrarea dedicata Infanteriei romane prezinta evolutia acestei arme din perioada sa premoderna si pana la aderarea la NATO, institutiile sale de invatamant militar, personalitatile care s-au remarcat de-a lungul timpului in Razboiul de Independenta, in Primul si in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, participarea la misiunile internationale, precum si o serie de previziuni despre care va fi viitorul sau in peisajul national si mondial.

Despre Domnii ce au stăpânit aceste ţări, despre luptele, tratatele şi nenorocirile lor, s-a vorbit destul, şi bine şi, mai ales, rău. Viaţa întregii ţări se cuprinde în faptele lor, care s-au făcut în numele ei. Dimpotrivă, o uitare nedreaptă a acoperit totdeauna, ca o buruiană de părăsire, mormintele Doamnelor, ce au stat alături de soţii lor, în mijlocul furtunilor unui trai aşa de zbuciumat, încât abia ni-l putem înfăţişa astăzi. Figurile viteze, figurile dureroase, figurile binefăcătoare şi sfinte, modestele figuri blânde se împărtăşesc de aceiaşi nepăsare din partea scriitorilor. Şi ca şi Doamnele, sunt date uitării Domniţele, a căror copilărie şi tinereţe a trecut mai totdeauna printr-un lung şir de pribegii şi rătăciri şi pe care nunta le-a strămutat în locuri foarte depărtate de noi, de unde adesea n-au mai venit niciodată să-şi vadă părinţii şi ţara. Despre Doamnele noastre se poate vorbi din două puncte de vedere: întâi din cel al originii lor şi apoi din acela, nu mai puţin însemnat, al rostului pe care-l aveau la Curtea petrecerilor sau la Curtea afacerilor. Ici şi colo, se prind de la sine în această bătătură de idei florile strălucitoare, vii ale caracterelor, isprăvilor și suferințelor acestor Doamne.

Trista poveste de viață a celei care avea să ajungă  Împărăteasa Austriei – fără a visa la mărirea aceasta –  începe la vârsta de doar 16 ani, când era un copil fericit, îndrăgostit de mare, de sport și literatură. Opera  literară preferată a ei a fost „Visul unei nopți de vară“, a lui Shakespeare, imaginându-și că este Titania, Regina zânelor, neplăcându-i numele de Sisi.

Visele ei nu s-au împlinit niciodată, nu s-a putut acomoda cu eticheta de la Curte și nici cu o soacră rigidă. Împăratul Franz Joseph o iubea nespus, dar în fața mamei sale nu avea niciun cuvânt. Nici măcar atunci când i s-au luat copiii abia născuți, chiar și animalele de companie. Deși înconjurată de multă bogăție ea rămâne un suflet trist, mereu apostrofată de soacră, chiar în public, și urmărită de damele de companie la fiecare pas.

După moartea primei fetițe, la doar 2 ani, Sisi va mai aduce pe lume un băiat Rudolf, care se va sinucide, și o fiică, Marie-Valerie. Distrusă de tot felul de bârfe și chinuită de remușcări cade în depresie, iar asta va duce și la răcirea relațiilor cu Franz Josef care își va găsi mângâierea în brațele actriței Katharina.

Aceată carte ne spune povestea tragică a vieții celei mai frumoase și îndrăgite împărătese, în cadrul istoric al acelor vremuri. Aici vom cunoaște o altă Sissi, cea adevărată nu pe cea din romanticele ecranizări.

In afara de razboiul propriu-zis - dus de armate - mai exista in omenire si alte lupte, tacute, nevazute si cunoscute numai de un numar restrans de oameni.

Nu dăm aici viaţa, mai mult sau mai puţin romanţată, a moştenitorului Franz Ferdinand, nici amănuntele dramei sângeroase, care, atât de năprasnic, i-a pus capăt. Am încercat să desprindem atmosfera în care a trăit principele habsburgic, şi care, fatalmente, i-a curmat acţiunea. Căci atentatul – şi mai cu seamă reuşita lui – este o întâmplare; dar deznodământul trebuia să vină în orice caz, în ziua aceea sau într-alta, în felul tragic de la Saraievo sau în alt fel – putea fi mai blând şi chiar banal de tot –, dar de venit trebuia să vină. 

Austro-Ungaria înfăţişa un anahronism absurd. Nu conglomeratul de neamuri pricinuia tot răul. Oameni serioşi, oameni cumpăniţi şi practici, pe care nicio himeră nu i-a bântuit vreodată, au crezut – şi cred – în putinţa statelor unite ale Europei, a tuturor statelor Europei. Cu atât mai viabilă, prin urmare, trebuia să fie alcătuirea care sub numele de Austria – apoi Austro-Ungaria – exista de atâtea veacuri, înfăţişând înlăuntru o bogată viaţă economică şi un intens focar de cultură, iar în afară un factor diplomatic şi militar hotărâtor în destinele lumii. Cum s-a putut prăbuşi într-o singură clipă această putere formidabilă? Căci, virtualmente, totul s-a produs într-o clipă: aceea în care un singur glonte, al lui Prinkip, a pătruns în corpul unui singur om, al lui Franz Ferdinand.

Imaginea pe care mi-am făcut-o despre americani, în călătoriile mele precedente în Statele Unite, a fost numai întărită prin apariţia primului lor cetăţean, căci el are cele mai multe din calităţile şi slăbiciunile poporului său. Pe cât este Roosevelt, prin spiritul său, cetăţean al lumii − pe atât este el american prin natura sa. Aşa apare el şi în paralelele pe care, după pilda maestrului meu Plutarh, le-am trasat între el şi anumiţi contemporani. Firea sa deschisă, precum şi ocaziile deosebite pe care mi le-a oferit pentru a studia persoana sa în timp ce-şi împlinea funcţiile în cadrul variat al ţării, mi-au înlesnit cunoaşterea caracterului său. Am controlat această cunoaştere cu judecăţile colaboratorilor şi ale potrivnicilor săi, pe care i-am chestionat în cursul celor două călătorii făcute în 1937. Roosevelt ştia, din biografiile mele precedente, în ce sens tind cercetările mele − şi a dat mână liberă portretistului, să-l studieze în plină acţiune, ceea ce nu mi-a fost niciodată cu putinţă până acum. Emil Ludwig

Ion Iachim – născut la 1 ianuarie 1950 în satul Cornova, raionul Ungheni. Mama, Elena Jianu, ţărancă din Cobâlca (Codreanca), raionul Străşeni; tatăl – Eudochim Iachim, felcer, fost ostaş de gardă la Palatul Regal din Sinaia, participant la operaţiile militare pe frontul de est, în cadrul Armatei Române, 1942-1944. Ion Iachim a absolvit facultatea de filologie a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă” din Chişinău. Profesor de română. Ziarist. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul pedagogiei. A scris peste 40 de cărţi (romane, povestiri, publicistică, piese de teatru, versuri).

Portrete si Tipuri Parlamentare de George Panu este o incursiune fascinanta in viata politica a Romaniei din secolele XIX si XX. Cartea ne poarta prin culisele parlamentului, pictand portrete vii si pline de nuante ale unor figuri emblematice care au marcat istoria politica a tarii. Aceasta colectie de portrete politice nu este doar o trecere in revista a personalitatilor care au contribuit la formarea Romaniei moderne, ci si o analiza profunda a tipologiilor umane, a ambitiilor si intrigilor care au definit epoca respectiva. Fiecare personaj prezentat de Panu devine o poveste in sine, dezvaluind atat punctele forte, cat si stabiciunile acestor figuri istorice, surprinse in momentele lor de triumf si esec. Portretele descrise de George Panu sunt mai mult decat simple descrieri: ele sunt oglindiri ale caracteretor complexe si ale ideologiilor care se ciocneau in arena parlamentara. De la diplomatia calma a lui Lascar Catargiu, la energia debordanta si vizionara a lui Tache Ionescu, de la intelectualismul rafinat si eleganta discursului lui Titu Maiorescu, pana la viziunea pragmatica si incisiva a lui P.P. Carp si influenta notabila si ambitioasa a lui Alexandru Marghiloman, cartea contureaza un tablou viu al vietii politice din Romania acelor vremuri. Este un tablou plin de contraste, in care ideile conservatoare se intalnesc cu impulsurile modernizatoare, iar discursurile patetice se impletesc cu calcule pragmatice, intr-un joc continuu de putere si influenta. Scrisa intrun stil captivant si plin de ironie fina, cartea reuseste sa ne apropie de personajele istorice intr-un mod intim si direct, oferind atat detalii biografice, cat si perspective inedite asupra caracterului si ambitiilor fiecaruia.

Cartea aceasta cuprinde rezultatul studiilor mele de peste un sfert de secol. Mi-am dat silinţa, ca să fie scrisă în aşa chip ca să poată fi citită şi înţeleasă cu uşurinţă de orice om.. Am făcut-o din dorinţa de a face cunoscute faptele glorioase ale marilor noştri Domni şi sacrificiile lor pentru apărarea pământului strămoşesc în cercuri cât mai largi. Cruzimea de care a dat uneori dovadă era caracteristică vremurilor în care trăia, căci cei mai mulţi şefi de state erau pe acea vreme cruzi. Dar toate acestea n-avem indicii ca el să le fi comis din cruzime, din capricii, ci numai dictate de interesul de stat. Singurele decapitări constatate sunt ale celor trei boieri, Vornicul Isaia, paharnicul Negrită şi stolnicul Alexe, care au făcut acte de trădare. Avem convingerea că patriotismul adevărat nu se dezvoltă decât prin cunoaşterea istoriei noastre naţionale. Numai când cineva cunoaşte sforţările, pe care le-au făcut eroicii noştrii Domni pentru apărarea țării, numai când va vedea spiritul lor de sacrificiu pentru patrie, numai atunci se va considera ca o verigă din lanţul strămoşilor şi va dobândi sentimentul iubirii de ţară. Când se va constata hotărârea cu care strămoşii mergeau la moarte pentru ţară şi sacrificiile de orice natură, pe care erau gata să le facă în orice moment pentru patrie, se vor trezi fără de voie sentimentele nobile, care au dispărut astăzi la o bună parte din compatrioţii noştrii, copleşiţi de concepţia materialistă, care coboară pe om în rândul fiinţelor conduse de instincte şi îl dezonorează. Numai exemplul marilor noştrii strămoşi, care s-au sacrificat pentru ideal, mai poate trezi din amorţire sentimentele frumoase. Numai amintirea eroicilor luptători pentru ţară şi lege mai poate răspândi o rază de idealism.

Nicolae Stoicescu încearcă reconstituirea reală a personalităţii acestui domnitor, atât de controversat prezentată în literatura ştiinţifică, ca şi în cea beletristică. Cu o răbdare de benedictin, Nicolae Stoicescu a reexaminat izvoarele istorice, le-a confruntat între ele şi şi-a putut da seama, pe baza analizei lor critice, de fondul de adevăr pe care-l cuprind, ca şi de adaosurile subiective. Înlăturând cu grijă stratul fals de informaţii ce denatura chipul domnitorului şi acţiunile lui, autorul lucrării de faţă ni-l redă pe Ţepeş ca pe un conducător de stat al epocii lui, în tot ce a avut ea măreţ, dar şi reprobabil.

Raţiunea de stat i-a dictat acţiunile, iar mijloacele folosite au fost cele ale vremii. Situaţia din ţară şi poziţia ei internaţională cereau măsuri hotărâte şi urgente. Mai uşor de observat decât înţelegerea mobilului măsurilor întreprinse de domn şi a efectului acestora pentru viitorul ţării, asprimea manifestată de domn a dat naştere la o mulţime de speculaţii literaro-fantastice. Ele n-au păstrat de la domnul român decât numele, luat de la tatăl său, „Dracula”, nume căruia i-au asociat cele mai incredibile poveşti.

Cartea lui N. Stoicescu nu are nimic ocazional. Bogăţia faptelor prezentate, logica prezentării lor, sobrietatea de stil îl câştigă pe cititor şi îl asociază anchetei întreprinse în vederea luminării adevărului despre Ţepeş. Dându-se la o parte mitul, apare în toată grandoarea figura lui Ţepeş, despre care nu poate fi rostit un elogiu mai mare decât acela pe care Chalcocondil l-a pus în gura lui Mahomed al II-lea „că nu poate să ia ţara unui bărbat care face lucruri aşa de mari şi mai presus de fire ştie să se folosească aşa de domnia şi supuşii lui”.

Prof. Ștefan Ștefănescu

“De mult scriitorii de anale slave în Balcani, pornind de la împăraţii romani şi bizantini şi trecând pe la țarii bulgari şi sârbi, ajungeau la domnii români ca la continuatorii autorităţii lor. Supuşi unor prelaţi greci, ca Dionisie Rali al Târnavei, din care Mihai făcu capelanul său în Ardeal şi în Moldova, reorganizatorul canonic al Bisericii locale, bulgarii cerură prin aceştia, prin tot soborul acestor şefi religioşi ai lor, libertatea de la Mihai. Iar sârbii, care, o clipă, crezuseră în Sigismund, proclamându-l ca rege al lor, pentru a-l vedea părăsind, ruşinos, asediul, îndelungat şi zadarnic, al Timişoarei turceşti, puseră bandele lor, sub Baba-Novac, ars apoi de unguri pentru cauza, învinsă, a lui Mihai, şi sub atâţia alţii, în serviciul eroului, care era şi al lor, alături cu ţăranii şi boierii munteni şi moldoveni care înconjurau pe şeful firesc al rasei lor.

Valoarea politică a lui Mihai Viteazul, după tot ce s-a găsit în timpul din urmă cu privire la spusele şi faptele lui, nu mai poate fi tăgăduită. Ea face dintr-însul, biet bastard domnesc, lăsat fără instrucţie, crescut prin străini, fără țară ani de zile, ajuns întâmplător Domn al unei ţări fără tezaur, fără armată, fără alianţe ca şi fără mijloace de acţiune, una din marile personalităţi ale veacului al XVI-lea. Acela pe care, pentru vitejia şi martiriul său, ai săi îl consideră drept un sfânt şi mucenic, se ridică astfel şi în stima cercetătorului străin al politicii universale.”

N. IORGA

Prințul Barbu Alexandru Știrbey este o personalitate strâns legată de istoria noastră. Lucrarea aceasta oglindește pe bază de documente, etapele biografice ale prințului, descendent după bunică din neamul Brâncovenilor și nepot dinspre tată al domnitorului Țării Românești, Barbu Dimitrie Știrbey. După cum se știe, domnitorul Cuza abolise rangurile boierești, dar Știrbey, prin acțiunile sale, a rămas un prinț în bunul sens al cuvântului, angrenat puternic în viața țării.

Constantin Constantinescu, autorul lucrării, paralel cu viața plină uneori de peripeții a prințului Știrbey, descrie și principalele etape ale activității sale politice ca sfetnic principal al regelui Ferdinand. A fost un prieten devotat al tronului, atât până la moartea regelui survenită la 1927, cât și în timpul domniei lui Mihai I (1927-1930 și 1940-1947). A fost un colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu. Deși au susținut monarhia, au fost adversari ai regelui Carol al II-lea (1930-1940). Cartea este împărțită în 21 de capitole care se lecturează ușor, ca un roman polițist, unde istoria familiei se îmbină cu cea națională și chiar cu cea mondială. Sunt descrise amănunțit lucrările Păcii de la Buftea, sunt amintite unele evenimente ale vieții politice dintre cele două războaie legate de viața și activitatea lui Știrbey, precum și acțiunile sale diplomatice de la Cairo și Moscova ca emisar al lui Iuliu Maniu și ca mijlocitor al încheierii armistițiului cu Aliații. A semnat cu durere Armistițiul de la Moscova. Lucrarea cuprinde multe detalii și alte probleme mai puțin cunoscute din viața și activitatea prințului, pe care cititorul le va descoperi acum, în anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea sa. Barbu Știrbey rămâne o figură luminoasă în galeria marilor patrioți români, dar mult prea lăsată în anonimat.

Prof. univ. dr. Nicolae Ciachir

Dimitrie R. Rosetti, cunoscut si sub porecla "Max", a fost una dintre figurile remarcabile ale epocii sale in istoria romaneasca. Nascut in 1837 intr-o familie influenta, el a jucat un rol crucial in miscarea pentru unirea principatelor romane si in dezvoltarea societatii romanesti din secolul al XIX-lea. Rosetti a fost un politician, jurnalist si om de cultura deosebit de activ si influent.

A fost un sustinator fervent al idealurilor nationale romanesti si a militat pentru modernizarea si democratizarea societatii romanesti.

El a fost un lider in lupta pentru emanciparea taranilor si pentru imbunatatirea conditiilor de viata ale populatiei romanesti. Ca jurnalist si editor, Rosetti a fost o voce puternica in presa vremii, folosindu-si influenta pentru a promova cauza nationala si pentru a critica nedreptatile sociale si politice.

In plan politic, Rosetti a detinut diverse functii importante in guvern si in Parlamentul roman. El a fost un sustinator al modernizarii institutiilor statului si al consolidarii independentei nationale a Romaniei. Contributiile sale au fost deosebit de valoroase in perioada de tranzitie de la statutul de principate sub suzeranitate otomana la cel de stat national independent. Un alt aspect notabil al activitatii sale a fost lucrarea sa De la Capsa la Palat, in care a oferit o privire detaliata asupra intrigilor politice si a culiselor puterii din acea perioada.