Istorie & Politologie

Fara sa doresc sa dau verdicte, punandu-mi mereu semne de intrebare, dand voie indoielii sa ma framante, apreciez ca necesara o revedere a problematicii [raporturilor romano-sovietice/ruse n.a.] si prin includerea in cercetare si in analiza a unor masuri si atitudini politico-diplomatice romanesti, care, privite din anumite perspective, pot fi apreciate si ca erori, unele dintre ele grave. Relatia Romania-China a avut profunzimea si continuitatea specifica unor parteneri strategici, in acceptiunea sa de astazi, partile acordandu-si sprijin reciproc si manifestand solidaritate in momente dificile. Aceasta relatie bi si multilaterala, adoptata de regimul socialist de stat de la Bucuresti, a depasit limitele unui joc politic menit sa erodeze hegemonia sovietica, prin sustinerea unui al doilea pol de putere in cadrui sistemului socialist de stat mondial. Partea romana a promovat pe parcursul mai multor generatli de lideri o relatie de prietenie cu China, care a fost preluata si in mentalul colectiv. - Corvin Lupu

„Nu știu o altă carte de istorie a civilizației europene care, asemeni celei a lui Huizinga, să fi strâns laolaltă atâta rafinament, erudiție și har narativ. După cum nu știu nici o altă epocă în care strămoșii noștri să fi atins o temperatură afectivă asemeni celor care au trăit în secolele XIV și XV, în «crepusculul Evului Mediu».

Niciodată emoțiile nu au fost atât de mult însoțite de expresia lor exacerbată. Niciodată lacrimile și disperarea nu au fost mai convingătoare, niciodată bucuria și veselia, mai exuberante. Niciodată cruzimea și mila nu s-au ținut mai strâns de mână, oferind un spectacol deopotrivă grotesc și înspăimântător. Și niciodată formele pe care le-a îmbrăcat viața nu au fost conturate cu o linie mai precisă. A fost nevoie de toate acestea pentru ca noul să apară în istorie cu surâsul Renașterii pe chip.“ — GABRIEL LIICEANU

Visuri Spulberate prezintă destinul unei figuri regale ilustre, principesa României. Dificultățile anilor de război, refugiul familiei regale la Iași au privat-o pe Elisabeta de educația clasică princiară, care avea să fie compensată de latura caritabilă, prin munca devotată de infirmieră în spitalele din spatele frontului, preluând mai târziu în Grecia modelul spitalului Coțofenești.

O lectură fascinantă pentru cei care doresc să afle mai multe despre trecutul Rusiei și să deceleze adevărul de legendă

„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil”, spune un faimos proverb sovietic, făcând referire la mitologia care însoțește ascensiunea și declinul uneia dintre cele mai mari puteri din lume. În acest volum, autorul urmărește cele mai importante evenimente istorice care au dus la apariția și dezvoltarea Rusiei, începând cu varegii veniți din Scandinavia, cu crearea Rusiei Kievene, adoptarea ortodoxiei ca religie, luptele contra mongolilor, luptele interne în spațiul rusesc, creșterea și descreșterea unor orașe, până la supremația Moscovei și a Moscoviei. Rusia ajunge să fie o mare putere după ce își supune, pe rând, vecinii prin modernizare, tenacitate și o forță militară copleșitoare. Timp de peste un mileniu, această națiune cu granițele în continuă schimbare a fost cunoscută, succesiv, sub numele de Marele Cnezat al Moscovei, Imperiul Rus și Uniunea Sovietică, reinventându-se apoi ca Federația Rusă. Fiecare nume are conotații politice și istorice care stârnesc, în prezent, controverse aprinse printre cercetători, politicieni, jurnaliști și oamenii de rând.

Precum alte popoare, și rușii își rescriu constant istoria, omițând eșecurile răsunătoare și evocând marile victorii și evenimente patriotice.

Rodric Braithwaite, fost ambasador britanic în Rusia și excelent cunoscător al acestui spațiu, separă miturile de realitate, pentru a revela cititorului adevărul.

„Pentru a înțelege mai bine o astfel de națiune frământată – și, prin urmare, modul în care Putin a ajuns să-și lanseze invazia catastrofală asupra Ucrainei –, cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să citiți acest portret revelator.” - JONATHAN DIMBLEBY, istoric, autor al cărții Barbarossa: How Hitler Lost the War

„[Braithwaite] își poartă cu farmec cititorul, precum un ghid, prin ultimul mileniu al istoriei rusești.” - The Telegraph

„Această istorie minunată dezvăluie ambițiile imperiale ale președintelui rus.” - The Times

Un volum de memorii – structurat sub forma unei conversații încântătoare – despre unele din cele mai importante familii boierești din istoria Românei, cu roluri semnificative în viața politică, economică și culturală. Aceste familii au contribuit semnificativ la formarea României moderne, prin implicarea lor în politică, economie și cultură.

Ileana Kripp Costinescu s-a născut în 1954, când cel puțin câte un membru al familiilor din care se trage era fie închis, fie trimis în domiciliu obligatoriu. Însă Ileana Kripp Costinescu a avut o copilărie fericită la Sinaia, și chiar și la București, crescând printre bunici, unchi și mătuși care aveau tot timpul ceva de povestit din viețile lor de altădată: călătorii fabuloase, iubiri interzise, intrigi politice, biografii exemplare, întâmplări din înalta societate. 

Datorită acestei memorii afective, mai târziu, în exil, Ileana Kripp Costinescu și alți membri ai familiilor românești Costinescu, Știrbey, Bibescu, Brătianu au reușit să-și păstreze spiritul și să nu se înstrăineze de țară. 

Din 2001, Ileana Kripp Costinescu se ocupă stăruitor de renașterea renumelui cramei Știrbey de pe domeniul viticol de la Drăgășani, moștenit de la bunica sa Maria Costinescu Știrbey. Totuși, a găsit timp să-i povestească editorului Cătălin Strat și ce a trăit ea însăși și ce a auzit în casele ultimilor aristocrați autentici.

Povestea vieții unuia dintre cei mai bogați români din perioada interbelică, după emigrarea sa în America (anii 1946–1965)

Prefață de Sebastian Iacob Moga

Postfață de Victor-Eugen Salcă

Proiect editorial apărut sub egida Asociația „Vechiul Cluj”

Coordonatorul volumului: Tudor Sălăgean

Coordonatorii proiectului: Sebastian‑Iacob Moga, Victor‑Eugen Salcă

Colecţia Clujul din cuvinte este coordonată de Irina Petraş

Iată că s-au publicat 10 volume și s-au împlinit 11 ani de „Povești despre Cluj”. Cum trece timpul! Trecem și noi, dar dragul nostru Cluj rămâne la fel de frumos în evoluția lui. Chiar dacă acest fenomen are uneori rezultate mai bune, iar alteori mai puțin bune. Noi iubim orașul, orice ar fi. Am descoperit în acești 11 ani oameni faini, care știu extrem de multe despre Cluj. E important ca poveștile lor să rămână scrise, să nu se piardă. Am văzut, de asemenea, oameni care sorbeau cu pasiune informațiile primite. Le mulțumesc celor inimoși care au scris în toate volumele noastre, precum și celor nu mai puțin inimoși care le-au cumpărat și citit. Sunt mândru că Asociația „Vechiul Cluj” a lăsat ceva palpabil și frumos în urmă. Totuși, purtați de valul poveștilor, aș vrea să nu uităm un lucru: Clujul e al locuitorilor săi, indiferent de locul și data nașterii. Ce ar fi el fără ei? (SEBASTIAN IACOB MOGA)

Nu trebuie să uităm niciodată cum se stătea la coadă la „Miorița” pentru lapte, pâine, unt, la Alimentara pentru zahăr, ulei, făină de mălai, la măcelăriile cu cârlige goale, în speranța că „se aduce” carne, la produse „de lux”: lămâi, portocale, banane, cafea. O mențiune specială merită, totuși, hârtia... igienică! Și asta se vindea „raționalizat”. Să ne amintim și de listele de așteptare pentru achiziționarea de autoturisme, mașini de spălat și televizoare color, de cozile la PECO (când „se băga” benzină), de circulația în „duminicile pare” și „duminicile impare” și de  întreruperea circulației în iernile grele... Și cum se trăia cu întreruperi la energia electrică, cum se raționalizau gazul natural sau apa. Cum înghețau oamenii în stații așteptând troleibuzele de Mănăștur. Autobuzele de Zorilor veneau din an în Paști. Dar nu contau toate astea! Bine că eram (!?) respectați în lume (unde numai paserile cerului și anumiți cetățeni merituoși ajungeau) și mai aveam și ț-șpe tone de oțel pe cap de locuitor. (VICTOR-EUGEN SALCĂ)

Istoricii sunt, în general, interesați de procesele de vrăjitorie încheiate cu condamnarea și executarea acuzatelor (sau acuzaților, în destul de rarele cazuri în care suspiciunile vizau bărbați), acestea oferindu-le ocazia de a sublinia realitățile dintr-o epocă marcată de nedreptăți reale și evidente. Trebuie să știm însă că nu toate procesele de vrăjitorie au fost judecate de magistrați însetați de sânge. Un astfel de caz a avut loc în luna martie 1612, când cei doi judecători ai orașului, Gergely Bonczidai și Peter Filstich, nu au luat, de fapt, în considerare acuzațiile de vrăjitorie formulate împotriva a două femei, în împrejurări care ridicau numeroase și justificate semne de întrebare. [...] Pârâtele au fost arestate și încarcerate în închisoarea orașului, fiind acuzate că ar fi folosit vin, gălbenușuri de ou și lapte stors din sân cu intenția de a-l vrăji pe Mihály Cziszmasia, căruia i-ar fi provocat o boală gravă. (TUDOR SĂLĂGEAN)

Seria I, Vol. VIII. Proiect editorial apărut sub egida Asociației „Vechiul Cluj” și a Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române
Ediţie critică în limba română de Varga Attila. Prefaţă de Tudor Sălăgean

Imagine copertă: Palatul Bánffy, arhiva Asociației „Vechiul Cluj”

Colecţia Clujul din cuvinte este coordonată de Irina Petraş

Istoria Clujului de Jakab Elek nu este doar un proiect istoric, ci și un simbol al efortului colectiv de păstrare și de redescoperire a identității locale ce contribuie, semnificativ, la consolidarea moștenirii culturale a orașului. Apreciem această operă istorică vastă unde orice detaliu are o importanță aparte, iar fiecare nou volum reprezintă o fereastră deschisă către trecutul nostru, oferind cititorilor o perspectivă profundă și autentică asupra istoriei Clujului și a valorilor sale identitare.
Volumul al VIII-lea al Istoriei Clujului surprinde o perioadă în care orașul nostru, ca parte a Imperiului Habsburgic, a resimțit influențele unei politici conservatoare, de reechilibrare, promovată de Leopold al II-lea în contextul complex al politicii interne și externe a Imperiului. Domnia scurtă, dar semnificativă, a lui Leopold al II-lea a avut un impact deosebit asupra organizării administrative și a vieții sociale a Clujului, aducând transformări atât în structura economică a orașului, cât și în relațiile dintre autoritățile locale și diversele comunități etnice și confesionale din Transilvania. Această etapă este caracterizată de o întoarcere la unele măsuri de compromis, păstrând totodată anumite reforme din perioada precedentă, a lui Iosif al II-lea, ceea ce a determinat un climat politic și social complex, dar și o perioadă de stabilitate și progres pentru oraș. (TUDOR SĂLĂGEAN)

Volumul al VIII-lea din Istoria Clujului, traducere după Jakab Elek, care acoperă intervalul de timp de la finele secolului al XVIII-lea, respectiv domnia Împăratului Leopold al II-lea,  pune în valoare trecutul orașului Cluj în Epoca Luminilor, așa cum o descrie „Cartea Secolelor” editată de renumitul academician maghiar în a doua jumătate a veacului al XIX-lea. (VARGA  ATTILA)

„Despre Nicolae Iorga s-a scris mult, mai ales în postura lui de titan al naționalismului românesc și de figură emblematică a panteonului național. S-a scris, însă, așa cum se scrie în general despre statui: cu teama și reținerea de a chestiona până la capăt pasiunile și interesele omului din spatele statuii.

În această carte, Georgiana Țăranu face o necesară operă de restituire: recuperarea dimensiunii umane care influențează, voit sau nevoit, conștient sau inconștient, scrierile și opiniile oricărui om de spirit, oricât de mare și de intrat în legendă ar fi el.

Îmbinând în mod echilibrat rigurozitatea științifică cu o scriitură accesibilă și lipsită de prețiozitate, volumul reprezintă, din această perspectivă, o foarte valoroasă contribuție la biografia intelectual-politică a lui Iorga. El marchează, totodată, o bornă importantă în istoriografia dedicată gândirii naționaliste din România interbelică.“ — ALINA PAVELESCU, Arhivele Naționale ale României

„Odată cu cartea Georgianei Țăranu, cititorii au la dispoziție un studiu foarte bine documentat și argumentat, care vădește rigoare și curaj istoriografic, mai ales că este vorba despre un subiect extrem de delicat: fascinația lui N. Iorga față de regimul fascist italian și față de dictatorul Benito Mussolini. A fost o temă ocultată, expediată în câteva cuvinte sau evitată mult timp îndeosebi în scrisul istoric autohton. Textul este un exemplu de exploatare echilibrată a documentului de arhivă, a surselor primare și de îmbinare a lor cu informațiile ce se desprind din literatura de specialitate, din presă și alte izvoare.“ — CRISTIAN VASILE, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“

„Georgiana Țăranu face un serviciu public atrăgând atenția cititorilor asupra unui aspect adeseori trecut cu vederea din activitatea lui Nicolae Iorga: admirația și susținerea sa pentru Mussolini. Ea își plasează demersul în contextul mult mai larg al discuției despre Iorga «istoricul» și Iorga «politicianul», reamintindu-ne că, până la sfârșitul vieții, catedra universitară pe care o ocupa, ca și publicistica sau funcțiile deținute în parlament și guvern i-au permis lui Iorga să exercite o influență uriașă asupra generației sale.“ — DENNIS DELETANT, Woodrow Wilson Center

„Viaţa rezervă surprize. Una dintre cele mai neaşteptate - pentru mine - s-a dovedit excepţionala primire de care s-a bucurat cartea, îndată după apariţia ei în mai 1997. A devenit subiect predilect de discuţie în mediile intelectuale. Au elogiat-o nume de primă mărime ale culturii româneşti. Cartea ţintea până la urmă chiar mai departe decât îmi fusese intenţia. Nu doar istoria era în discuţie, ci cultura românească în ansamblu şi conştiinţa de sine a românilor. Am scris o carte onestă despre istorie, nu o carte partizană sau de conjunctură." (LUCIAN BOIA)

Serbarea comemorativă a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, 2/15 iulie 1904: ilustrată cu desenul-acuarelă al lui Alexandru Asachi (1861) pentru un proiect de statuie a domnitorului; fotografie cu participanţi la reconstituirea istorică purtând stindardul lui Ștefan cel Mare.

Având la bază o documentare întinsă pe zece ani, inclusiv în arhive din ţară şi din străinătate sau în presa vremii, cartea istoricului vienez Oliver Jens Schmitt este prima biografie fundamentată ştiinţific a conducătorului mişcării legionare. Cu acest volum, Schmitt umple un gol important în istoriografia românească. Dar o face într-un fel care nu îl pierde nici o clipă din vedere pe cititorul nespecializat: istoria autoproclamatului mântuitor al neamului românesc se desfăşoară în faţa ochilor noştri cu o fluenţă şi naturaleţe ce integrează parcă fără efort minuţioasa cercetare a istoricului. Ascensiunea şi căderea lui Corneliu Zelea Codreanu devin pe deplin inteligibile abia pe fondul unui climat social-politic tumultuos, în care intrigile elitei politice bucureştene se conjugă, la celălalt capăt al spectrului, cu fenomene de masă precum cel declanşat de „minunea“ de la Maglavit.

„Rolul lui Codreanu în istoria României nu a fost niciodată evaluat cu luciditate, nici în context cultural, nici istoriografic. Biografia lui Oliver Jens Schmitt este un pas important în această direcție, dar doar în măsura în care… va declanșa o dezbatere onestă, lipsită de patos naționalist.“ (Irina Nastasă-Matei)

„Oliver Jens Schmitt așază evoluția acestui personaj complex în contextul mai larg al istoriei României între primul și al doilea război mondial, într-o analiză penetrantă și comprehensivă. Profesorul Schmitt îl redescoperă pe Zelea Codreanu nu doar în contextul istoriei interbelice românești, ci și în cel al evoluțiilor europene.” — EMIL HUREZEANU

Volumul Istoria României își propune să înfățișeze trecutul poporului român în toată complexitatea sa, punând accent pe interacțiunea constantă a românilor cu ceilalți locuitori ai spațiului românesc, precum și pe contextul creat de realitățile internaționale care au constituit cadrul geopolitic al istoriei României. Autorii au consacrat cea mai mare parte a cărții ultimelor două secole, marcate de două evenimente majore: constituirea națiunii române și, respectiv, sfârșitul totalitarismului, urmat de primii ani ai democrației.

Machiavelli a profesat-o in multiplele sale misiuni diplomatice, intr-un moment in care Italia inventa sistemul ambasadelor perma­nente, si a creat astfel un modus operandi; esential de studiat de catre cei care doresc sa exploreze trecutul negocierii ca practica politica.

Gandirea secretarului florentin conceptualizeaza negocierea caracterizata prin autonomia principelui si prin preocuparea constanta a acestuia pentru secret, indiferent daca este al lui – si trebuie pastrat – sau al altora – si, atunci, trebuie descifrat. Prima mare teza care legitimeaza disimularea in actiunea politica.

De ce o noua traducere a cartii de referinta a stiintelor politice? Pentru ca textele mari isi modifica sensul la o noua lectura, iar actualitatea Principelui depinde de intelegerea si de acceptarea fiecarei noi generatii de cititori. Politica este la Machiavelli un calcul al beneficiilor si al costurilor, iar omul politic are a fi constient de singura realitate a lumii care este puterea si nu moralitatea. Axioma politicii machiavellice (binele are adesea drept consecinta raul si invers) a inspirat termenul realpolik, maturizat notional abia in secolul al XIX-lea si operationalizat in veacul trecut si azi.

A pune pe acelasi palier indrumarile secretarului Florentei cu abilitatile politice ale lui Otto von Bismarck sau cu cele diplomatice ale lui Henry Kissinger inseamna a construi o genealogie a unei filosofii, sau a unei tehnici, sau a unei capacitati de diagnoza si tratament. Iar Machiavelli nu a produs doar acesti discipoli ci multi altii, inclusiv dictatori, care si-au legitimat crimele prin malformarea ideii de actiune politica necesara. - Lucian Pricop

 

Coeditare cu Academia Română, Centrul de Studii Transilvane

Imediat după Primul Război Mondial, vechea ordine statală a Europei s-a prăbuşit, locul ei fiind luat de una nouă. Războiul a influenţat şi procesul de formare a statului naţional al românilor: în contextul prăbuşirii Imperiului Habsburgic şi a celui ţarist, Transilvania, Banatul, Bucovina şi Basarabia s-au unit cu Vechiul Regat. Până în 1919, toate grupările regionale germane – în special saşii transilvăneni şi şvabii şi germanii din Banatul de Munte – s-au pronunţat pentru apartenenţa la statul român. A urmat una dintre cele mai interesante şi mai benefice perioade din istoria germanilor din România. Pe fondul unei evoluţii economice şi culturale favorabile, naţionalitatea germană a fost consolidată, chiar dacă nu i s-au recunoscut drepturi colective, iar unele dintre promisiunile de la Alba Iulia n-au fost transpuse în practică.
Volumul de faţă cuprinde textele a 22 de autori din România, Germania, Austria, Serbia şi SUA, ce reprezintă diferite şcoli istorice, aducând astfel perspective diferite asupra sfârşitului Primului Război Mondial şi a urmărilor sale pentru grupurile minoritare germane din România. Studiile lor analizează reprezentările politice, disponibilităţile de a acţiona şi atitudinea concretă a elitelor politice germane în perioada interbelică, completând imaginea cititorului român asupra istoriei germanilor din această parte a Europei.

Din câmpul vast al multiplelor sale preocupări, Monarhul îşi asumă tot ceea ce poate crea nimbul de lumină şi prestigiu pentru poporul său. El face istoria. De Regele Carol I se leagă independenţa ţării, regalitatea şi primele începuturi de civilizaţie autohtonă. El a tras cea dintâi brazdă pe un ogor ce-şi aştepta sămânţa nenumăratelor înfăptuiri. Regele Ferdinand I a înscris în istoria Neamului un alt capitol de glorioase vrednicii româneşti, culminând cu epopeea întregirii. M. Sa Regele Carol al II-lea, al treilea în scaun de Regi, a deschis odată cu primul deceniu de domnie un capitol care încoronează şi pune în valoare marile înfăptuiri de până aci, statornicind o înţeleaptă pedagogie naţională, care să transforme sufletul românesc, dându-i totodată conştiinţa unei misiuni ce are de împlinit aici la porţile Orientului.

Ce rol a jucat mediul înconjurător în ascensiunea și decăderea imperiilor? De ce seceta și foametea întețesc flăcările războaielor? Cum pot duce erupțiile vulcanilor la pandemii? Ne gândim rareori la felul în care mediul înconjurător a influențat războaiele, revoluțiile sau comerțul global – dar remarcabilul istoric Peter Frankopan plasează natura, mediul și clima în centrul istoriei. În cea mai recentă capodoperă a sa, Frankopan ne poartă de la Big Bang până în prezent, analizând modul în care erupțiile vulcanice, activitatea solară, schimbările de nivel ale apelor oceanului planetar, curenții maritimi, inundațiile și secetele au jucat un rol crucial și adesea neglijat în istorie. Pe măsură ce ne confruntăm cu un viitor tot mai precar, nu a fost niciodată mai important să învățăm cum anume omenirea a folosit, exploatat și adaptat Pământul la nevoile noastre, în bine și în rău – și să tragem învățăminte din acest trecut.

Am scris această carte considerând că este de datoria mea de a face cunoscute românilor de pretutindeni, figurile proeminente din război şi din închisori ale unor oameni care nu pot fi daţi uitării datorită atitudinilor pozitive sau negative prin care s-au remarcat.

Cartea mai urmăreşte aducerea la cunoştinţă a unor fapte şi discuţii ale acelora care, la un moment dat, au avut răspunderea conducerii statului român.

Dialogurile, am căutat să le reconstitui din memorie, cu cât mai mare fidelitate posibilă, şi dacă unele nuanţe s-au pierdut, de vină nu sunt eu, ci trecerea anilor, care ştergând amănuntele, a scos în evidenţă numai esenţialul.

Am socotit mai important să expun ceea ce gândeam într-un anumit timp, într-o anumită împrejurare, decât greutăţile şi suferinţele întâmpinate de mine sau de alţii. De aceea am trecut peste anchetele grele, bătăi, izolări şi greve, în aceste împrejurări creierul nemaiputând funcţiona normal. Represiunile de orice natură trec, se pierd, dar impresiile, felul de a gândi rămân, căci aşa a lăsat Dumnezeu ca omul să dispară, dar sufletul lui să supravieţuiască.

Partea I cuprinde: amintirile mele din copilărie legate de evenimente politice, de oameni politici, discuţii încă necunoscute ale acestora, care elucidează într-o oarecare măsură atitudinea lor în faţa unor evenimente pe care le-au creat sau în faţa cărora au fost puşi. În sfârşit, amintiri din război, precum şi felul meu de a gândi şi al altora în completa izolare a anilor îndelungaţi de detenţie.

Un capitol special este rezervat evadării de la Cavnic, întrucât ea reprezintă cea mai mare evadare a unor deţinuţi politici dintr-o închisoare comunistă, succesul ei simbolizând nesupunerea şi rezistenţa acestora faţă de represiunile autorităţilor comuniste.

Iar dacă această evadare a constituit sub acest aspect un succes, procesul evadării a constituit un adevărat triumf prin adevărurile nimicitoare, pe care instanţa şi autorităţile comuniste au fost nevoite să le asculte. Umilirea ce ne-a fost pregătită cu migală, s-a transformat în cel mai viguros rechizitoriu împotriva barbariei comuniste!

Mulţumesc cititorilor mei pentru atenţia acordată acestor amintiri.

Istoria Bucurestilor de Nicolae Iorga a cunoscut o singura editie, in 1939. Prevazut cu un corpus important de note, volumul, aparut astazi, restituie, pentru iubitorii Bucurestilor, viziunea marelui istoric asupra devenirii capitalei Romaniei.

Pentru judecarea situaţiei noastre politice, care e departe încă de a fi limpezită, nu pot rămâne cu totul fără interes însemnările unui publicist conştiincios, făcute zi cu zi în epoca cea mai tragică a istoriei noastre naţionale. Mai cu seamă fiindcă, cu tot caracterul caleidoscopic al jurnalisticii, astfel răsare limpede concepţia unitară care m-a călăuzit şi metoda de analiză a evenimentelor politice.

Ce-ar fi dacă tot ce știm despre Isus și creștinism e doar o parte a întregii istorii?

În primele secole ale creștinismului, imaginea lui Isus este departe de a fi închegată. Interpretări uluitor de diverse concurează pentru autoritate, de la un Isus proteic, care își schimbă înfățișarea în funcție de cei cu care stă de vorbă, la un Isus care folosește sexul ca formă de revelație. Unii creștini susțin că trupul său este o simplă fantasmă, iar alții că e alcătuit dintr-o materie cerească.

Cartea aceasta ne oferă o perspectivă mai puțin cunoscută asupra istoriei creștinismului timpuriu. În stilul captivant, accesibil și polemic care a consacrat-o, Catherine Nixey ne călăuzește într-o călătorie dincolo de dogmă și de istoria oficială a Bisericii. Ne poartă într-o lume antică vie, clocotitoare, unde se înfruntă și se contopesc în felurite chipuri credințe, idei, doctrine și practici. Și toate pretind a fi creștinismul autentic și originar.

Care din ele a biruit până la urmă, și cu ce preț? Vom putea ști vreodată cine era, cum arăta și ce a gândit cu adevărat Isus? Până unde merge în epocă unicitatea sa ca fiu al lui Dumnezeu? Întemeiată pe nenumărate surse antice, în special pe cele marginale, atâtea câte au supraviețuit tăvălugului distructiv al biruitorilor, Erezie este o pledoarie pentru libertatea de gândire și de alegere, precum și un avertisment împotriva fanatismului.

„Această carte se numește Erezie, în ciuda faptului că nu toate credințele redate aici sunt eretice – nici pe departe. Unele au fost schismatice; altele pur și simplu nu erau văzute cu ochi buni – și multe dintre povestirile mai surprinzătoare istorisite aici au fost (în ciuda dezaprobărilor ocazionale din partea Bisericii) o parte integrantă a identității creștine vreme de secole. Am ales acest titlu, Erezie, gândindu-mă la înțelesul său creștin, iar nu la cel inițial grecesc. Pentru că în această carte este vorba despre alegere și despre cum poate fi pierdută posibilitatea alegerii.“ — CATHERINE NIXEY

„Cartea îți taie răsuflarea... aduce lumină într-o lume uitată; este o adevărată desfătare…“ — The Sunday Telegraph

„Scrisă cu inteligență și imaginație, Erezie este o carte provocatoare, sclipitoare și captivantă. Într-o epocă a conformismului intelectual universal, poate fi cea mai bună șansă de a rămâne întreg la minte.“ — Literary Review

Analele cuprind istoria Romei din tumultuoasele vremuri ale dinastiei iulio-claudiene (14–66 p.Chr.), cu domniile lui Tiberius, Claudius și Nero. Volumul este urmat de Istorii, unde Tacitus continuă cu anul celor patru împărați, cu ridicarea dinastiei flaviene și cu asediul Ierusalimului.

Tacitus scrie cu condeiul nemuririi.

NIETZSCHE

Opera lui Tacitus se potrivește cu un stat tulburat și bolnav, cum e al nostru astăzi: îți vine să spui că pe noi ne zugrăvește și ne încondeiază.

MONTAIGNE

Tacitus este cel mai mare pictor al Antichității.

RACINE

Îmi ceri să spun publicului românesc impresia pe care mi-o lasă lectura paginilor d-tale despre Carmen-Sylva. Ceea ce reţin în primul rând din fericita evocare a Reginei-poete este tocmai lirismul care ţi se pare că domină personalitatea ei. Carmen Sylva a fost într-adevăr o mare, o adevărată poetă. Caracterul de poetă i-a permis să trăiască în afară şi deasupra unei realităţi pe care totuşi o ştia topi într-o viziune limpede. De aici vine şi darul ei pe care nu mă pot împiedica să-l numesc profetic, un dar pe care poezia adânc simţită îl face aleşilor ei, punându-i în comunicaţie ocultă cu viitorul. Victor Hugo, într-un poem celebru, presimţea existenţa aeroplanului şi releva chiar anumite amănunţimi tehnice în legătură cu această invenţie modernă. Natura profetică a poetului se confirmă de altminteri prin mărturiile multora dintre ei: exemplul lui Dante rămâne însă cel mai tipic în aceasă privinţă.

Carmen Sylva a prevăzut astfel numeroase evenimente, pe care le trăim astăzi cu toţii. Ea s-a înfricoşat cu anticipaţie de tulburările care cutropesc viaţa şi moravurile vremii noastre. Din aceste presimţiri ea trăgea o lecţie de indulgenţă şi de bunătate, calităţi neuitate ale rolului ei de Suverană iubită.

Şi-a iubit ţara şi a ştiut s-o ajute şi s-o pună în valoare în toate împrejurările. Paginile d-tale dovedesc aceasta îndeajuns, precum şi dragostea Reginei pentru ţăranul nostru artist şi poet el însuşi, pentru toţi oropsiţii soartei, pe care aşa de nobil i-a ocrotit. D-ta arăţi toate aceste binefaceri într-un chip convingător şi vor trebui să-ţi aducă mulţumiri toţi cei care au păstrat intactă amintirea unei Suverane adorabile, cu suflet mare şi curat de inspirată.

Elena Văcărescu

Marta Trancu-Rainer (1875-1950) a fost prima femeie chirurg din România, medic obstetrician de seamă din prima jumătate a secolului XX.

    Mobilizată în Primul Război Mondial, cu gradul de maior, a realizat numeroase intervenţii chirurgicale prin care a salvat sute de vieţi. A condus, concomitent, Spitalele „Colţea”, cel al „Şcolii de Poduri şi Şosele”, precum şi Spitalul de Chirurgie instalat în Palatul Regal, la cererea Reginei Maria. „Cele două erau mereu împreună în marile spitale şi în spitalele de campanie, în mijlocul răniţilor de război” (dr. V.T. Terenţiu). Suferind o plagă infectată din cauza deselor expuneri la infecţiile răniţilor, Regina a fost operată la mână de către prietena sa.C.I. Parhon spunea: „Marta este nu numai o profesionistă de o rară valoare și conștiinciozitate, dar și o lucrătoare de elită pe terenul publicisticii medicale și în special pe acela al biologiei”.

    S-a luptat toată viața pentru recunoașterea statutului profesional al femeilor în interiorul breslei medicale. Și-a câștigat respectul Familiei Regale, devenind medicul curant al reginelor României.

    S-a confruntat cu multe probleme și opoziții din partea colegilor, nefiind acceptată drept chirurg, pentru că era femeie. Reușește, totuși, să profeseze. Se căsătorește în anul 1903 cu Francisc I. Rainer, celebru anatomist si antropolog, intemeietorul Institutului de Antropologie din România și se mută definitiv la București. 

    După război își continuă activitatea profesională ca medic chirurg la spitalul Colentina din București, precum și cercetările desfășurate alături de soțul său.

Era un chiabur de mâna întâi, şi nu era un om lipsit de instruire; avea patru clase gimnaziale făcute la un liceu german, citea curent germana, avea o bibliotecă impresionantă pentru un ţăran. Am găsit la el acasă cam 7-800 de cărţi de cultură generală și politice. Fusese delegat şi la un congres internaţional agrar care avusese loc la Praga.  Groza era un om abil care-şi supraaprecia abilitatea, considerându-se înarmat cu o şmecherie care să înfrângă toate rezistenţele şi să depăşească vigilenţa şi atenţia interlocutorilor. În societate era foarte simpatic, avea o familie serioasă. Soţia lui era o ardeleancă ireproşabilă, care a făcut eforturi să-şi crească copiii în mentalitatea clasică a tradiţiilor transilvănene. Din punct de vedere politic, Groza nu pricepea mare lucru, dar încerca să suplinească prin abilitate şi vicleşug anumite carenţe de informaţie şi de orientare politică. 

 

Corneliu Coposu

Spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial apărea o criză a refugiaţilor, cu deplasări mari de populaţie, într-o Europă care tocmai se diviza pentru o lungă perioadă. Se definea astfel o frontieră de netrecut între Estul sovietizat şi Vest, ce avea să marcheze decalaje economice enorme, dar mai ales despărţirea lumii totalitare de cea democratică. Forţaţi să-şi abandoneze casele, cetăţeni români şi iugoslavi din Banat, consideraţi la plecare de etnie germană sau pur şi simplu şvabi, vorbind un dialect german sau francez, dar şi sârba, maghiara sau româna, cum se vorbea adesea în Banat, ajungeau pe teritoriul Austriei de azi, apoi în Franţa, unde aveau să se stabilească. Cartea de faţă spune povestea lor, a celor plecaţi, corelată cu mărturiile celor rămaşi. Cele două planuri ale memoriei analizate în paralel sunt completate de contextul istoric mai depărtat – colonizările habsburgice din secolul al XVIII-lea, când loreni, alsacieni ori luxemburghezi şi alţi vorbitori de franceză se instalau în Banat. Un studiu de caz atent construit, volumul arată cum se modelează reciproc memoria şi identitatea în circumstanţe specifice, cuprinse în povestiri personale, imagini şi documente, condensate în simboluri şi naraţiuni fondatoare, legende şi mituri. O arheologie a memoriei, o microistorie situată între antropologia istorică şi cea culturală, bazată pe o analiză de discurs, în care metoda se pune în aplicare sau se reinventează pe măsură ce corpusul de surse mobilizat se constituie într‑un teren de cercetare.

Gheorghe Apostol a fost un om politic român, principalul contracandidat al lui Nicolae Ceaușescu la funcția de lider al partidului după moartea lui Gheorghiu-Dej. S-a născut în comuna Tudor Vladimirescu din apropierea Galațiului. S-a făcut remarcat mai întâi prin activitatea sindicală din timpul acțiunilor greviste din perioada 1930–1933 și astfel l-a cunoscut pe Gheorghe Gheorghiu-Dej alături de care a militat întreaga viață. În 1937 este judecat și condamnat pentru activitatea comunistă și încarcerat la Doftana, unde își ispășește pedeapsa până în 1940, dar în perioada războiului trece prin diverse lagăre: Miercurea Ciuc, Caracal, Târgu-Jiu. După răpzboi (1945–1952) participă la reorganizarea mișcării sindicale, ajungând președinte al Confederației Generale a Muncii, iar mai târziu (1955–1961; 1967–1969) președinte al Consiliului General al Sindicatelor. 

În perioada aprilie 1954–octombrie 1955 a îndeplinit funcția de prim-secretar al C.C. al PMR, iar în perioada 1952–1954 și 1961–1967 de prim-vicepreședinte al Consiliului de miniștri. În 1969, intrând în conflict cu Nicolae Ceaușescu a fost eliminat din Comitetul Central și trecut director la Rezervele de stat până în 1975, apoi a îndeplinit funcția de ambasador în Argentina, Uruguay, Brazilia până în 1988. 

În primăvara lui 1989 este inițiatorul „Scrisorii celor șase“, difuzată de postul „Europa Liberă“ prin care era criticată sever politica lui Nicolae Ceaușescu. Este învinuit de „înaltă trădare“ și este arestat la domiciliu și anchetat 8 luni, dar evenimentele din decembrie 1989 îi aduc salvarea. A decedat în 21 august 2010, în București.

În august 1945, Marea Britanie, Franţa, URSS şi Statele Unite ale Americii au creat la Nürnberg un tribunal menit să-i judece pe conducătorii militari şi civili ai regimului nazist pentru plănuirea unui război de agresiune, exterminarea unor categorii întregi ale populaţiei, folosirea pe scară largă a muncii forţate, jefuirea ţărilor ocupate, maltratarea şi uciderea prizonierilor de război. G.M. Gilbert, psihologul închisorii înaintea şi în timpul procesului de la Nürnberg, a avut şansa unică de a-i observa şi de a-i chestiona pe criminalii de război nazişti. Cu imparţialitate ştiinţifică, i-a încurajat pe Göring, Speer, Hess, Ribbentrop, Frank, Jodl, Keitel, Streicher şi pe ceilalţi acuzaţi să-şi dezvăluie cele mai ascunse gânduri, înregistrând ce anume i-a determinat pe aceştia să creeze utopia ariană distorsionată şi lumile coşmareşti de la Auschwitz, Dachau şi Buchenwald, reacţiile lor de zi cu zi la ceea ce se întâmplă în timpul şedinţelor de judecată, opiniile lor neoficiale despre Hitler, Al Treilea Reich şi ceilalţi acuzaţi, părerile despre munca forţată, lagărele morţii şi evrei, mărturiile lor, disputele dintre ei şi manevrele disperate pe care le fac pentru a se disocia de înfrângerea celui de-Al Treilea Reich şi de vinovăţia naziştilor. Cunoaşterea temeinică de către autor a limbii germane, abordarea sa deliberat neprotocolară şi accesul neîngrădit al acestuia la acuzaţi conferă fascinantului şi înfricoşătorului său studiu o familiaritate şi o perspectivă inegalabile.

Captivanta și permanent surprinzătoarea istorie culturală a modei perfect împletită cu istoria socială și politică, o combinație vie de dovezi vizuale, literare și documentare, toate îndesate în buzunare adânci și doldora de cunoaștere, păstrătoare de timpuri și protectoare de amintiri. Tot atât de somptuos ilustrată pe cât de erudită, o carte extrem de inventivă, curajoasă și originală.

Dacă ești bărbat ai putea să te întrebi de ce s-a apucat cineva să scrie o carte despre buzunare. Dacă ești femeie, sigur poți să îi explici. Și amândoi veți fi de acord că această istorie a buzunarelor aruncă o lumină caldă și inteligentă asupra întregii istorii amestecate a omenirii.

De la Verdi și Falstaff la Mizantropul lui Bruegel, apoi la Gulliver și la Boccaccio, de la Mark Twain, Lincoln și Regele Soare la Moll Flanders și Miuccia Prada, prin fascinația secolului modelat de Salvador Dalí, Elsa Schiaparelli, Vivienne Westwood și Coco Chanel, o lecție inteligentă despre putere și posesie, o istorie socială exhaustivă, o încântătoare dovadă de curaj și erudiție care dă răspuns la întrebările esențiale: cine, ce, unde, când și de ce? Și, nu în ultimul rând, pentru cine? Pentru că buzunarele tale spun totul despre ceea ce ești, ce prețuiești și ce îți dorești.

Hannah Carlson predă cursuri de Istorie vestimentară și Cultura materialelor la Rhode Island Scool of Design, este conservatoare de costume și textile la Fashion Institute of Technology și a obținut doctoratul în Cultura materialelor la Boston University.

Istoria secreta a celor mai enigmatice nestemate ale lumii si a personalitatilor care le-au purtat.

„Niciodată nu am urât un bărbat atât de mult, încât să îi dau înapoi diamantele pe care mi le-a dăruit...“ Zsa Zsa Gábor

Splendoare și lăcomie, puritate și perfecțiune, împărătese și împărați, prințese, miliardari, actrițe și societăți secrete, vrajă și mister, trufie, trădare, speranță și disperare și bijuterii care au supraviețuit războaielor, trădărilor, incendiilor și jafu­rilor pe drumul lor prin istorie, din adâncul Pământului până în cele mai strălucitoare palate, fluturându-și grandios trena de legende amuțitoare și nemiloase.

Diamantul Hope și marele furt al mileniului • Koh-i-Noor și enigma diamantelor negre • Diamantul alb al lui Orlov și identitatea lui secretă • Colierul reginei Maria Antoaneta și o prințesă în zdrențe • Safirul mov de la Delhi și tainele muzeu­lui • Enigma Perlei Peregrina și drumul spre Hollywood • Rubinul Prințului Negru și mica lui „minciună“ • Diamantul Regent și secretul spadei lui Napoleon • Diamantul Sancy • Inelul cu opal al Bourbonilor și misterul de la Catedrala Almudena • Tiara pierdută a Romanovilor

Toate obiectele frumoase au povestea lor, dar în ceea ce privește bijuteriile blestemate povestea e întunecată și fascinantă. O istorie întrețesută cu mitul și legenda și povestită într-un limbaj care depășește cu mult cuvintele.

Fiecare nestemată care apare în această carte ascunde o taină, ceva necunoscut. Unele, precum diamantul Hope sau Koh-i-Noor, au fost studiate, examinate și analizate în profunzime, despre ele s-au scris cărți și articole academice care au apărut într-o infinitate de știri de presă și documentare.

Ana Trigo a urmat studii de muzeologie, muzeografie și istoria artei și este specialistă și Ana Trigo a urmat studii de muzeologie, muzeografie și istoria artei și este specialistă și evaluatoare de artă. Are diplomă de master în Drept și Istoria Artei și mai multe masterate în domeniul evaluării de artă și muzeologiei. A lucrat în galerii de artă și case de licitații internaționale.

Este pasionată de manuscrise antice, de egiptologie, de filme vechi alb-negru și de povești cu Sherlock Holmes, fiind și membră a Societății Sherlock Holmes, din Londra.

Primul ei roman, El secreto de la caja de sándalo, a fost publicat de MX Publishing, prestigioasa editură specializată în literatura cu Sherlock Holmes.

În timpul liber rătăcește prin piețele de antichități sau citește o carte bună, cu o ceașcă de ceai fierbinte alături.