Istorie & Politologie

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 451-480 din 4261

  • Hayek vs Keynes. Confruntarea ideilor
    54.97 LEI

    „Ar fi greu să găsești alți doi economiști care să fi influențat politica secolului XX așa cum au făcut-o John Maynard Keynes (1883–1946) și Friedrich Hayek (1899–1992). Primul a vândut iluzia șomajului zero, al doilea a pledat pentru libertate economică într-o vreme în care statele totalitare transformau societățile în economii de război, iar mai târziu în economii planificate. Keynes a influențat masiv nașterea statu­lui-providență postbelic din Occident, în vreme ce Hayek a marcat în chip covârșitor politicile tranziției din Estul postcomunist. Cartea lui Thomas Hoerber ni-i înfățișează dintr-un punct de vedere original, și anume pornind de la întrebarea privind direcția economiei, pentru a-l face și pe un profan să înțeleagă încotro ne duc deciziile luate de guverne privind taxele, investțiile, moneda ori mărirea salariilor și a pensiilor.“ — CRISTIAN PREDA

    „Concentrându-se pe cei doi mari teoreticieni economici ai secolului XX și pe cele mai semnificative cărți ale lor – Drumul către servitute (1944), de Friedrich Hayek, și Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor (1936), de John Maynard Keynes –, Thomas Hoerber încearcă să vadă dacă aceste două «arhetipuri ale teoriei economice» rămân valabile și astăzi.“ — Wall Street Journal

  • Lenin, dictatorul. Omul și Revoluția
    95.04 LEI

    Biografia lui Lenin, pe numele său real Vladimir Ilici Ulianov, cel care va deveni liderul Revoluției bolșevice din 1917.

    La mai bine de o sută de ani de la izbucnirea Revoluției Ruse, Lenin continuă să inspire o mare fascinație, atât în Rusia, cât și în afara ei. A intrat în istorie ca un politician rece și autoritar, creând un nou model de stat. Această biografie revelatoare este una din cărțile de istorie în care jurnalistul Victor Sebestyen se bazează pe surse primare inedite pentru a reconstitui viața lui Lenin, activitatea sa revoluționară și, mai târziu, conducerea Uniunii Sovietice.

    Această carte despre Lenin este una din acele scrieri istorice, în care autorul merge mai departe și dezvăluie persoana din spatele revoluționarului – omul, familistul, îndrăgostitul, cititorul, scriitorul, agitatorul, condamnatul, exilatul, conducătorul suprem, mereu modest, mereu predispus la accese de furie, bărbatul care a avut un lung menage à trois cu soția sa, Nadejda Krupskaia, și cu seducătoarea tovarășă bolșevică Inessa Armand.

    Volumul de față reprezintă un adevărat tur de forță prin istoria Rusiei, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea, și, totodată, explică devenirea lui Lenin, din copilul studios al unei familii mic-burgheze la arhetipul revoluționarului socialist. O adevărată plăcere literară și istorică!

    „Un portret excelent, original și captivant al lui Lenin ca om și ca lider.” SIMON SEBAG MONTEFIORE

    „Un portret viu și convingător al lui Lenin, care vine exact la momentul potrivit.” ANNA APPLEBAUM

    „O lectură bogată în detalii [...]. Sebestyen face dreptate incredibilei povești a lui Lenin.” FRANCIS WHEEN

    „Un volum de istorie de primă mână, care se citește ca un thriller [...]. Victor Sebestyen a reușit o adevărată ispravă.” The New York Times

    „O biografie încântătoare, care urmărește începuturile lui Lenin în calitate de conspirator, precum și anii de exil, și care ajunge la apogeu odată cu apariția erei tulburărilor revoluționare.” The Guardian

  • Învățătorii. Autoportretul unei generații
    63.33 LEI

    Un interviu de grup al unor absolvenți ai Preparandiei arădene, la împlinirea a 250 de ani de la nașterea lui Dimitrie Țichindeal (1775–1818), primul director al instituției. Un dialog incitant despre evoluția sistemului de educație din România, de la fondarea celei mai vechi școli de calificare a învățătorilor-preoți pentru românii din Transilvania (1812) până la proiectul „România educată”.

    Cei șase foști colegi ai Liceului Pedagogic din Arad, absolvenți ai promoției 1975–1976, s-au reunit într-o săptămână de vară pentru a evoca experiențele personale, competențele și expectanțele despre misiunea și caracteristicile uneia dintre cele utile profesii: ÎNVĂȚĂTORUL. Cartea aduce în prim-plan problematici actuale și perene ale psihopedagogiei învățământului primar și ale formării cadrelor didactice pentru acest segment primordial de educație formală.

    Cu umor, cu talent narativ, uneori cu nostalgie, alteori cu ironie și spirit critic, dar mai ales cu exigență și expertiză la adresa școlii, a relației educator-educat-părinte, a curriculumului, stereotipiilor, derapajelor și anomaliilor... de ieri și de azi.

  • Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee
    Preț special 48.21 LEI Preț standard 60.26 LEI

    Pe fundalul prăbușirii imperiilor și a monarhiilor, între noile granițe ale României Mari, viața politică e zguduită de o poveste de dragoste. Prințul moștenitor fuge în lume, în plină epocă antisemită, cu o femeie cu origini evreiești. Despre ei și povestea lor se va vorbi necontenit timp de decenii. Legionarii și, pe linia lor, comuniștii îi vor descrie în contururi îngroșate de ură, invidie și resentiment. Presa internațională va căuta să-i situeze când în descendența marilor iubiri interzise, când în anticamera unor tenebroase intrigi și comploturi politice. Vor fi condamnați de toți, bârfiți, hărțuiți și defăimați în ziare, în manuale și în cărți de istorie. Vor rămâne împreună în ciuda tuturor. Ce se află însă dincolo de bârfe și clișee și ce ascund ele sub masca discursului patriotard, antisemit sau moralizator? Din documente de arhivă, scrisori inedite, memorii, jurnale și mărturii ale contemporanilor, această carte reconstruiește culisele celui mai stăruitor scandal politic din istoria interbelică a României.

  • Bistrița. Nostalgie și modernizare (vol. 1)
    87.21 LEI
    Volumul de fata isi propune sa reconstituie, pe baza documentelor existente in Arhivele institutionale si particulare, relatia dintre orasul vechi si extinderile impuse prin planurile de sistematizare, consecinta a industrializarii si a cresterii demografice a localitatii, prin ridicarea noilor cartiere de blocuri. O lume veche, dintr-un oras devenit cosmopolit, pe care avem datoria sa nu o uitam.
  • Liberalismul şi românii din Transilvania şi Ungaria (1838- 1914)
    76.11 LEI
    Cum ajungem la libertate? Prin reforme, prin revoluție, prin eliberare lăuntrică… În principiu, răspunsurile pot fi diferite. Dar în planul acțiunii concrete, în contextul istoric al modernității, liberalismul a descoperit că singurele instrumente care asigură împlinirea efectivă a nevoilor fundamentale ale societății, atât cât este omenește posibil, sunt limitarea puterii politice, parlamentarismul, economia de piață, democrația, drepturile omului, libertatea individuală, de gândire și de exprimare. Adică instituțiile, conceptele și practicile sociale pe care le-a teoretizat, le-a promovat, le-a construit și le-a apărat liberalismul. Cartea de față pune în evidență, în mod sistematic și până în cele mai mici amănunte, modul în care românii ardeleni din secolul al XIX-lea au conceptualizat aceste adevăruri cardinale.
  • Un geograf francez si Romania. Emmanuel de Martonne (1873-1955)
    41.23 LEI
    Cartea de fata reprezinta o editie revizuita si adaugita a volumului Un geographe francais et la Roumanie: Emmanuel de Martonne (1873-1955), volum publicat in anul 2012 la editura L'Harmattan, Paris. Ea a fost gandita pentru a marca, in Romania si la Universitatea din Cluj, implinirea a 150 de ani de la nasterea renumitului geograf francez Emmanuel de Martonne.
  • Mitologia tracilor
    29.60 LEI

    Au trecut mai bine de 15 ani de la prima editie a acestui volum. Am incercat ca, intr-un numar limitat de pagini, sa abordam cele mai importante aspecte ale credintelor tracilor. Putem afirma ca tracii au avut nu numai niste credinte populare, ci un sistem religios complex, chiar daca ne este doar putin ori partial cunoscut. Grecii erau impresionati, uneori chiar fascinati, de traci. Stim acest lucru din scrierile ior. Detaliile, partiale ori deformate, asa cum le vedeau grecii, sunt astazi surse pretioase de informatii pe care am incercat sa le folosim si in acest volum. - Sorin Paliga

  • Istoria ilustrata a secuilor
    66.60 LEI

    Această lucrare a fost editată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita și este traducerea revizuită și adaptată a volumului „A székelység története” (ediția a 2-a revizuită, 2015).

    Redactor principal: Hermann Gusztáv Mihály, profesor de istorie la UBB Cluj Napoca, colegiul de redacție: Ferencz S. Alpár, Novák Károly-István, Orbán Zsolt, profesori de istorie. Autorii capitolelor care prezintă istoria Ținutului Secuiesc din cele mai vechi epoci până epoca contemporană sunt profesori de istorie, specialiști în diferite epoci ale istoriei: Ferencz S. Alpár, Forró Albert, Hermann Gusztáv Mihály, Kádár Gyula, Mihály János, Novák Csaba Zoltán, Novák Károly-István, Orbán Zsolt, Sepsiszéki Nagy Balázs, Sófalvi András, Sztáncsuj Sándor József.

    O parte a ilustrațiilor lui Gyöngyössy János a fost realizate pe baza unor cercetări de teren, altele au fost inspirate de prezentări grafice din cronici, ori ilustrații apărute în cărți și alte publicații.

  • Olanestii. Un neam de boieri olteni
    98.00 LEI

    „Nu este ușor să asiști, din primul rând, la stingerea unui neam vechi, chiar foarte vechi, care pe partea bărbătească a dat țării românești conducători, politicieni și oameni de cultură de înaltă calitate și de înaltă ținută, care pe linie maternă a venit cu personaje celebre ca Gheorghe Brătianu sau Neagu Djuvara, istorici, sau ca Maria Björnson, scenografa de renume mondial, care însă în contextul de astăzi, după părerea mea, nu-și mai are locul, sub forma avută, în societatea actuală. Aceasta este reali­tatea astăzi și această realitate trebuie privită în față și acceptată.
    Așa cum am scris mai înainte, tot ce se naște crește, trăiește și după un timp piere!
    Nimic nu este nou pe lume și totul se repetă!” - Barbu Ollănescu-Orendi

    „Precizez că lucrarea de față nu este o carte polemică iar inten­ția a fost să strângem laolaltă informații și date despre viața și activitatea boierilor Olănești, pe care le adunăm din 1973. Cartea are două părți mari: în prima parte relatez ceea ce am adunat despre viața și activitatea boierilor Olănești iar în partea a doua, în ANEXĂ, reproduc documente istorice pe care am putut să le consultăm, integral sau în rezumat – care se referă la boierii Olănești în calitate de funcționari administrativi, participanți la cumpărări și vânzări de bunuri, măsurători și hotărnicii, jură­tori, martori ca trimiși ai Domnului Țării, judecați și judecători ai altora, scriitori de documente, unele comportări ale lor în dife­rite situații: viața de familie: căsătorii, nașteri, botezuri, divor­țuri, decese, întocmirea de testamente, ctitori sau reparatori de biserici. Relatarea despre boierii Olănești se face în ordine cro­nologică.” - Prof. Dr. Ion Al. Popescu

  • Civilizatia
    62.37 LEI
    O panorama a artei si arhitecturii occidentale de la prabusirea Imperiului Roman si pana la izbucnirea Primului Razboi Mondial, Civilizatia lui Kenneth Clark narativizeaza literar cele treisprezece episoade ale serialului BBC montate de autor in 1969. Considerand ca o civilizatie poate fi, mai presus de toate, judecata prin arhitectura pe care a lasat-o in urma, Clark calatoreste prin insulele Irlandei din secolul al VI-lea, prin Florenta renascentista si New Yorkul modern si arata efortul colectiv al oamenilor care au vrut sa spuna adevarul despre societatea lor. Se desfasoara astfel o distributie impresionanta de personaje care si-au daruit toata energia pentru a ne largi intelegerea lumii si a civilizatiei noastre. De asemenea, Kenneth Clark scoate in evidenta capodoperele pe care le-au creat - in arhitectura, sculptura si pictura, filosofie, poezie si muzica -, de la Scoala din Atena a lui Rafael si pana la podurile lui Brunel.

    Civilizatia ne-a aratat ca exista ceva in arta si in arhitectura despre care merita sa vorbim si sa polemizam. - Mary Beard
     
    Civilizatia le-a schimbat viata multora dintre urmaritorii serialului BBC. - Mary Beard
     
    Civilizatia are nevoie, cu siguranta, de un minimum de prosperitate materiala - suficienta pentru a-i permite putin timp liber. Dar, mai mult decat atat, are nevoie de incredere, de incredere in societatea in care se traieste, de credinta in filosofia ei, in legile ei si in propria putere a mintii. - Kenneth Clark
     
    Kenneth Clark e omul care a reusit cel mai bine sa-si transforme sentimentele profunde pentru arta in ceva contagios. Cartea e o incantare pentru noi, publicul larg. - The Sunday Times
     
    Ne indeamna iar si iar sa admiram arta si s-o vedem de fiecare data cu alti ochi. - The Observer
  • Statul national-legionar (septembrie 1940 - ianuarie 1941)
    68.61 LEI
    O analiza inedita asupra statului national-legionar, din perspectiva conceptelor de "stat dual" si "regim comisarial". Proclamarea statului national-legionar, in 6 septembrie 1940, nu a fost rezultatul vreunei victorii a "revolutiei fasciste" in Romania si nici al presiunii exercitate de Ion Antonescu asupra regelui Carol al II-lea, ci consecinta esecului total in materie de politica externa a regimului carlist. In noul sistem politic, in care generalul Antonescu era Conducator al Statului, iar Horia Sima, vicepresedinte al guvernului, s-au confruntat doua conceptii diferite: conservator-autoritarista a elementelor antonesciene si dinamic-revolutionara a adeptilor radicalismului fascist-legionar. Cele cinci luni de existenta ale acestui adevarat "stat dual" au fost presarate cu numeroase violente si infractiuni ale membrilor Miscarii Legionare, care au atins punctul culminant prin Asasinatele de la Jilava, Snagov si Strejnicul, in 26-27 noiembrie 1940. Cu arbitrajul celui de-Al Treilea Reich, conflictul a fost transat in 1941, cand Armata a invins rebeliunea declansata de "camasile verzi". Din acel moment, Miscarea Legionara a iesit definitiv de pe scena istorica activa a Romaniei.
  • In furtuni de otel
    63.33 LEI
    Memoriile ofiterului german Ernst Junger despre participarea sa la Primul Razboi Mondial. Constituita pe baza notelor aproape zilnice luate de-a lungul celor patru ani petrecuti in campania din Belgia si Franta, [...] In furtuni de otel este prima carte publicata de Ernst Junger (1920), bestseller in anii 1920, si prima carte de rasunet international izvorata din experienta cruciala a Marelui Razboi, traita cu intensitate tragica si platita funest de o intreaga generatie. - Viorica Niscov
  • Cine a tradat-o pe Anne Frank?
    73.89 LEI
    Povestea investigatiei cu privire la identitatea celui care i-a tradat pe Anne Frank si familia ei, precum si a motivelor din spatele acestui gest. Mai degraba un secret bine pastrat decat un mister nerezolvat...
  • Războiul lui Heisenberg. Istoria secretă a bombei germane
    95.04 LEI

    Unul dintre ultimele secrete ale celui de-Al Doilea Război Mondial este motivul pentru care germanii nu au reușit să construiască o bombă atomică. Germania era locul de naștere al fizicii moderne, poseda materiile prime și baza industrială și avea la dispoziție unele dintre cele mai strălucite minți din domeniul fizicii nucleare.

    Importantă și originală, un alt capitol din povestea epică a modului în care omenirea a ajuns să aibă la îndemână mijloacele propriei distrugeri.”, Richard Rhodes, Autor The Making of the Atomic Bomb.

    În volumul „Războiul lui Heisenberg”, Thomas Powers prezintă interacțiunea dintre știință și spionaj, moralitate și necesitate militară, paranoia și logica rece care au marcat programul german de construire a bombei atomice, dar și răspunsul Aliaților la acesta. Pe baza a zeci de interviuri și a anilor de cercetare intensivă, Powers concluzionează că Werner Heisenberg, care a fost figura principală a efortului atomic german, a obstrucționat în mod conștient dezvoltarea bombei, iar într-o faimoasă întâlnire din 1941, la Copenhaga, cu fostul său mentor Niels Bohr, a încercat să-i descurajeze și pe Aliați să-și atingă obiectivul de a construi propria bombă. 

    Cu o analiză detaliată, Powers dezvăluie evenimentele ce gravitează în jurul fizicianului Werner Heisenberg și echipei sale, arătând cum știința și războiul se întâlnesc într-o competiție devastatoare de putere și cunoaștere. Heisenberg, unul dintre cei mai mari fizicieni ai secolului XX, cunoscut pentru formularea Principiului Incertitudinii, devine aici un personaj complex prins între loialitatea față de țara sa și implicațiile etice ale armelor nucleare.

    Powers abordează subiectul cu o rigoare impresionantă, dezvăluind întrebări controversate: Au încercat Heisenberg și echipa sa să construiască bomba atomică? Au fost sabotați de aliați, sau au sabodat ei înșiși proiectul pentru a preveni o catastrofă globală? Fără să ofere un răspuns definitiv, Powers invită cititorii să reflecteze asupra dificultăților morale și asupra tentației cunoașterii, într-un context politic și militar periculos.

    „Războiul lui Heisenberg” este o „carte atent documentată și foarte bine scrisă” (Time), a cărei poveste extraordinară captivează și… neliniștește.

  • Sfarsitul lumii este doar inceputul
    95.13 LEI
    Epuizat din stoc
    2019 a fost ultimul an bun al economiei mondiale. Vreme de generatii, totul a fost mai repede, mai bun si mai ieftin. In cele din urma, am ajuns in punctul in care aproape orice iti doresti iti poate fi trimis acasa in doar cateva zile - chiar ore. America a facut totul posibil, dar acum America pare sa-si fi pierdut interesul de a continua in acelasi ritm.
  • Elitele din Principatele Romane in prima jumatate a secolului al XIX lea
    58.14 LEI
    Motivul pentru care am ales sociabilitatea si divertismentul ca subiecte prioritare pentru studierea istoriei elitelor romanesti din prima jumatate a secolului al XIX-lea rezida in importanta si ponderea acestor aspecte, mai ales, in viata cotidiana a elitei sociale, in speta a boierimii. Situatia este pe deplin reliefata in sursele vremii, fiind tratata insa diferentiat, de la simpla mentionare a unor aspecte specifice si redundante, pana la critica virulenta si exagerata a unei intregi clase sociale, considerata parazitara si plina de metehne sociale si morale. Radu Rosetti, descendentul unei mari familii boieresti, precizeaza ca "boierimea moldoveneasca din vremea lui Mihalache Sturdza avea doua indeletniciri de capetenie: intrigile politice si placerile". Si tot el noteaza, intr-un alt loc, ca boierimea ducea, intr-o mare masura, o existenta frivola, abandonandu-se pe "valurile vietii".
  • Bomba atomica. Cursa pentru dobandirea celei mai periculoase arme din lume
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI

    Premiul Robert F. Sibert

    Premiul de excelență Yalsa pentru nonficțiune

    Mențiunea Newbery

    În decembrie 1938, un chimist dintr-un laborator german a făcut o descoperire șocantă: atunci când a fost plasat lângă un material radioactiv, un atom de uraniu s-a scindat. Această descoperire a lansat o adevărată cursă științifică desfășurată pe mai multe continente pentru valorificarea ei. În Marea Britanie și în Statele Unite ale Americii, spionii sovietici și-au făcut loc în comunitatea științifică. În Norvegia, un comando s-a infiltrat în spatele liniilor pentru a ataca producția germană de apă grea. Iar în mijlocul unui deșert din New Mexico, la Los Alamos, a fost ascuns un grup de străluciți oameni de știință pentru a pune în practică cel mai bine tăinuit și periculos proiect de istorie.

    Reconstruind destinele fizicianului Robert Oppenheimer, generalului Leslie Groves și spionilor Klaus Fuchs și Harry Gold, Steve Sheinkin relatează istoria riscurilor, intrigilor, trădărilor și intuițiilor de geniu care au condus la crearea celei mai formidabile arme, bomba nucleară.

    „Această incitantă, impresionantă carte de nonficțiune poate fi tonicul necesar oricărui adolescent blazat care își închipuie că istoria este plictisitoare.” The Wall Street Journal

    „Un volum excelent despre o epocă și un demers care au schimbat lumea pentru totdeauna.” Kirkus Reviews

  • Regina Maria si Joe Boyle, o dragoste imposibila
    63.43 LEI
    Aceasta carte aduce in prim-plan o poveste de iubire neobisnuita, desfasurata pe fundalul tumultuos al inceputului de secol XX. Regina Maria a Romaniei, una dintre cele mai carismatice si influente figuri regale, si Joe Boyle, aventurierul canadian devenit erou al Romaniei, traiesc o relatie marcata de admiratie, devotament si un dor neimplinit.
  • Tradiții uitate în Balcani
    79.00 LEI

    Prin prisma mitologieiprof.dr.habil. Antoaneta Olteanu dorește să ofere o prezență de adâncime a unității balcanice pe care o regăsim adesea în sistemul de gândire, de viziune asupra lumii, dar și în cel al tradițiilor și obiceiurilor vechilor comunități din Balcani, elemente care vor fi reluate și în cadrul unor studii comparatiste introduse în acest volum. Așa cum spune autoarea, „Mitologia constituie unul dintre cele mai vechi straturi culturale, care cuprinde atât elemente de credință, cât și ritualuri, practici cotidiene indispensabile activităților cotidiene. Spre deosebire de alte culturi, mitologia ca atare nu s-a păstrat în întregime, fiind marcată de oralitate ca element dominant de transmitere a ei, dar multe elemente au supraviețuit chiar și în eposul eroic, în balade, legende, descântece, farmece și practici divinatorii”. Măcar din comparațiile cu mitologiile vecinilor – slavă, germanică, romanică, se vede destul de bine că pentru o mare parte din această zonă fondul mitologic nu este de sorginte indo-europeană, ci chiar mai vechi, prin prezența masivă a personajelor mitologice femei, mature și chiar în vârstă. Nu moșii, ci babele constituie depozitarele sistemelor de credință, sunt păzitoarele oamenilor și ale întregului univers și sunt prezente tot timpul în viața lor, într-o formă sau alta. Studiul respectiv vorbește despre personificări-patroni ai elementelor, duhuri protectoare ale bolilor și nu în ultimul rând babele descântătoare, moașe etc. O altă particularitate desprinsă este cea constatată în legătură cu duhul casei în acest spațiu, reprezentat mai ales sub formă de șarpe, și nu cu o înfățișare antropomorfă. Spațiul balcanic cunoaște, de asemenea, în mitologia sa, un set de personaje colective demonice, mai degrabă păzitoare ale normelor de comportament, decât marcate de un demonism animalic, oameni-centauri care își fac apariția în perioade-cheie pentru exercitarea acestui control. La greci și bulgari, macedoneni, sârbi avem Kallikantzaroi și Karakongiolî, iar la români – pe Sântoaderi. În afară de fondul vechi, influențe importante vin și din stratul turcesc.

    „Volumul de față este rezultatul unui efort colectiv pe care l-am coagulat în cadrul unui vast proiect de cercetare asupra Balcanilor, demarat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (IASCCL). M-am oprit asupra istoriei culturale a Balcanilor și, din aceasta, am încercat să pun accent pe aspectele etnologice și antropologice pe care le revelă cercetările din spațiul balcanic, în acord și cu preocupările mele principale. Am declanșat astfel, în anul 2022, o serie de prelegeri pe teme balcanice, susținute de specialiști în domeniu. De asemenea, am organizat, tot sub egida ISACCL, două sesiuni de comunicări consacrate acestei pro­blematici, sub numele Tradiții uitate în Balcani. Subiectul general a stârnit un mare interes, și nu numai pentru etnologii și antropologii pe care contam, ci și pentru cei preocupați de domeniul imagologiei, studiului mentalităților, istoriei și chiar politologiei. Astfel a apărut acest volum compozit. Într-un fel, era și normal, realitățile balcanice prezintă în continuare interes pentru mulți cercetători și temele de dezbatere merg la pachet – de la tradiții vechi, extrem de bine conservate, la relații sociale și comportamente naționale pătimașe ce fac să vorbim mai mereu de scântei ce continuă să iasă din butoiul cu pulbere niciodată stins.

    Oricât de ciudat ar părea la prima vedere, toate studiile sunt legate între ele, toate reflectă spiritul balcanic în complexitatea lui. Am putea constata, de asemenea, la o privire superficială, că sunt multe teme deja bătute, care nu mai merită să fie abordate. Revizitările sunt necesare, am văzut și vom mai vedea. Comparații nu sunt făcute așa cum ar trebui – sunt bune și cele între două culturi, dar, pentru spațiul balcanic, ar fi nevoie de jonglarea cu mai multe, pentru a surprinde și mai bine trăsăturile zonale. Oricum, nu există studii superflue, toate sunt niște piese de mici dimensiuni într-un puzzle uriaș care încă își mai așteaptă închegarea.”

    Antoaneta Olteanu

  • Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca
    65.00 LEI

    Pentru cei care au trait cu iluzia unui timp interbelic cu valoare de model, Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca a lui Z. Ornea a avut un efect demitizant major. Cartea a aratat ca, departe de a fi fost paradiziaca, epoca a fost si a unei grave maladii sistemice, maladia extremista si prototalitara, care n-a lasat nimic neatins, de la istoria politica la cultura si viata personala. Ba, mai mult, studiul lui Z. Ornea a aratat, cu citate extinse si convingatoare pentru orice cititor de buna-credinta, ca destui autori care abia incepeau sa fie recuperati, cum ar fi Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Eliade, Cioran si altii, departe de a fi un model bun la toate - de la profunzimea viziunii metafizice la concretetea solutiilor politice -, trebuie cititi precaut, fiindca au fost ideologi sau numai adepti ai extremismului de dreapta. - Marta Petreu

  • Povestea vietii mele. Capitole tarzii. Memorii regasite ale Reginei Maria
    79.18 LEI

    Volumul de fata, al patrulea din Povestea vietii mele, reprezinta un document istoric de exceptionala importanta pentru istoriografia regalitatii, scris de unul dintre cei mai reprezentativi participanti la evenimentele imediat urmatoare Primului Razboi Mondial. Regina Maria ofera amanunte din pozitia de diplomat ad-hoc al Romaniei la Paris, in contextul desfasurarii Conferintei de Pace. Este un martor regal inedit, care consemneaza intrevederi cu personalitatile momentului, Woodrow Wilson, Raymond Poincare, Georges Clemenceau ori David Lloyd George. Calatoria in Anglia la familia regala britanica are aceeasi insemnatate diplomatica, facilitand, printre altele, o intrevedere premierului Bratianu cu regele George al V-lea. Reintoarsa la Bucuresti, Maria sustine o conferinta de presa, fapt neobisnuit, iesind din regulile strict monarhice, mai ales pentru o regina consoarta. Volumul memorialistic cuprinde deopotriva impresiile vizitei facute alaturi de regele Ferdinand in Transilvania, apoi ultima intalnire cu mama sa, ducesa de Coburg, precum si momente postbelice cu simbolistica speciala: deschiderea primului parlament al Romaniei Mari, incoronarea de la Alba Iulia, un ceremonial suprem regal ce consfintea noul statut politico-juridic al tarii, toate acestea alaturi de eforturile sale diplomatice pentru reconstructia tarii si ajutorarea celor saraci, a vaduvelor si orfanilor de razboi. - Diana Mandache 

  • Dincolo de Zid. Germania de Est, 1949-1990
    79.29 LEI

    „Sclipitoare. Exhaustiv documentată, inteligent construită și superb scrisă… o lectură obligatorie. Cinci stele.“– Daily Telegraph

    „Superbă, absolut fascinantă și captivantă, Hoyer ne oferă prin aceastăprimă istorie completă a ascensiunii și decăderii Germaniei de Esto cercetare revelatoare, de o incredibilă originalitate – și o lecturăirezistibilă, cu o distribuție de personaje fenomenală. O lectură esențială.“ – Simon Sebag Montefiore

    „O carte fantastică, efervescentă, ce pătrunde nu numai în esența Germaniei de Est, ci abordează și Războiul Rece și felul în care au fost forjate secolele XX și XXI.“ – Peter Frankopan

    „Hoyer redă într-o manieră fascinantă istoria Germaniei de Est, prezentând-o ca pe un capitol important din istoria Germaniei,nu doar ca pe o notă de subsol sau o copie a Uniunii Sovietice.Ca să înțelegem Germania de astăzi, trebuie să înțelegem istoriași moștenirea Estului ei aproape abandonat.“ – Serhii Plokhy

    De la cenușa celui de-Al Doilea Război Mondial până la căderea Zidului Berlinului, „o istorie extinsă și bogată“ a Germaniei de Est (New Republic)

    Reputatul istoric Katja Hoyer lasă în urmă obișnuiele caricaturi ale RDG-ului tipice Războiului Rece pentru a ne oferi o nouă viziune caleidoscopică a acestei țări dispărute, scoțând la iveală bogatul peisaj politic, social și cultural de dincolo de opresiune și greutăți. Bazându-se pe o vastă sursă de interviuri și documente inedite, aceasta este istoria definitorie a celeilalteGermanii, cea de dincolo de Zid.

    În 1990 a disparut o țară.

    Când a căzut Cortina de Fier, Germania de Est a încetat să mai existe. Vreme de patruzeci de ani, din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial și până în pragul unui nou mileniu, Republica Democrată Germană a reprezentat o Germanie radical diferită de tot ceea ce fusese până atunci șitot ceea ce există astăzi. Solidaritate socialistă, poliție politică, planificare centralizată,sârmă ghimpată: aceasta erao Germanie ridicată pe liniile de falie ale ideologiei și geopoliticii.

    KATJA HOYER este un apreciat istoric, membră a Royal Historical Society și cercetător invitat la King’s College London. Este cunoscută deopotrivă și pentru activitatea sa jurnalistică, îndeosebi caeditorialist la Washington Post și gazdă a podcastului The New Germany. S-a născut în Germaniade Est și locuiește în prezent în Marea Britanie.

  • Nadia și Securitatea
    83.52 LEI

    În 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia a devenit simbolul perfecțiunii în gimnastică. Din admirație, despre ea s-au scris scenarii de filme artistice și documentare, biografii, romane și chiar cărți pentru copii. Dar despre Nadia, devenită parte a avuției naționale a României socialiste, se mai scria în penumbră, iar „admiratorii” săi, care adunau material documentar pentru un roman straniu, în parte de groază, în parte politic, erau cei din lumea sa: antrenorii, oficialii federali, medicii, asistentele, coechipierii… Cu toții îi urmăreau orice mișcare, orice vorbă și orice gând și împletiseră, la cererea poliției politice de atunci, înfricoșătoarea Securitate, o plasă nevăzută din care marea sportivă a reușit să scape abia în toamna lui 1989. Acum, după zeci de ani, studiind aceste dosare până nu de mult secrete, Stejărel Olaru a construit o carte de istorie, însă una ca un roman, în parte de groază, în parte politic.

    „Cartea lui Stejărel Olaru nu este doar o biografie tradițională. Contextul și împrejurările în care Nadia Comăneci a crescut și s-a format, familia, gimnastele din generația sa, antrenorii, și mai ales puzderia de informatori, securiști și decidenți politici, care au țesut o încâlcită plasă de relații în jurul ei menită să o țină captivă în mod irevocabil, toate acestea sunt scoase la iveală de autor. În drumul spre glorie, Nadia a trecut prin stări diferite. Când însingurată și aproape de abandon, când disperată și supusă, adesea neînțeleasă și folosită, dar mereu perseverentă, ambițioasă, visând cu îndârjire să atingă perfecțiunea. Și a atins-o.”
    AURORA LIICEANU

    „Povestea Nadiei Comăneci, aşa cum o citim aici, seamănă foarte puţin cu ceea ce ştiam din presa de atunci şi din zvonistica ultimelor decenii. Iar frunţile înfierbântate, care se mândresc prin contaminare cu performanţele campioanei, merită o compresă. Nadia n-a fost o răsfăţată a vieţii în România lui Ceauşescu. Dacă a „răsfăţat-o” totuşi cineva, această entitate s-a chemat Securitatea, care a avut grijă să-i înfăşoare zilele într-un păienjeniş la limita credibilului.
    Stejărel Olaru deschide arhivele, cercetează documentele vremii şi pune pe hârtie o aventură pe care o citeşti cu un nod în gât. Este aventura unui idol batjocorit, a unui om care, la un moment dat, n-a mai putut să suporte. Şi a plecat.”
    RADU PARASCHIVESCU

  • Trei zile de foc. Roosevelt si intalnirea de la Teheran
    84.47 LEI
    Portretul presedintelui american Franklin Delano Roosevelt si intalnirea dintre acesta, Winston Churchill si Iosif Stalin de la Teheran, din 1943.
     
    O relatare bine construita, riguroasa, dar usor de citit a implicarii natiunii noastre [americane] intr-unul dintre acele momente cruciale care determina cursul istoriei mondiale. - The Washington Times
     
    Noiembrie 1943. Aproape intreg continentul european era controlat de nazisti si de tarile Axei, iar Japonia inca domina zona pacificului. Prin victorii succesive in Mediterana, la Guadalcanal si pe Frontul de Est, Aliatii avansasera pe un mare teritoriu, dar cu un cost extraordinar.
  • Zvonuri despre sfarsitul lumii. Album de familie: Bucuresti 1944-1953
    89.75 LEI

    O istorie a vietii de zi cu zi din ultimii ani de razboi si primii ani de pace, cand romanii de rand sufereau abuzurile Armatei Rosii "eliberatoare".

    Cu talentul sau inegalabil, autorul descrie fapte de zi cu zi, viata cotidiana. Sinucideri si crime care au cutremurat Bucurestiul, drame sentimentale, intrigi de tot felul si violente ale bandelor de gangsteri care seamana haosul, teroarea si panica. "Istoria mica", asa cum se spune. Doar in fundal regasim marile evenimente: lovitura de palat de la 23 august 1944, intrarea Armatei Rosii, armistitiul de la Moscova, conferintele de la Ialta si Potsdam... Si, fireste, "granzii" epocii: Iosif Vissarionovici Stalin, Franklin D. Roosevelt, Winston Churchill, regele Mihai, Harry Truman. Ii intalnim si pe "semizeii" autohtoni: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Emil Bodnaras, dr. Petru Groza, Lucretiu Patrascanu. Dar si pe Mihail Sebastian, Zaharia Stancu, Tudor Arghezi, George Enescu, Sergiu Malagamba...
  • Imperiul Bizantin. O scurtă istorie
    105.61 LEI

    Spectaculos de variate scene de război, intrigi, dezbateri teologice, conflicte marțiale, sacrificii, răzbunări, ambiții aprinse și capete încoronate pline de vanitate, note încărcate de grație și digresiuni delicioase, căldură umană și credință disperată, pasiuni dezlănțuite și cruzimi fără margini, unsprezece secole de grandioasă strălucire și depravată decadență...

    Secole pline de frământări și de aprige dispute despre natura lui Hristos și Biserica Lui. Secole de cunoaștere, în care copiștii și învățații au păstrat și au transmis mai departe moștenirea lumii antice. Secolele unor împărați ca Iustinian cel Mare, Teodosiu și Vasile Bulgaroctonul, oameni pioși, eroici sau monstruoși, însă niciodată, dar niciodată plicticoși. Și, mai presus de orice, secole ale creativității, în care arta și arhitectura au atins profunzimi spirituale aproape fără egal.

    John Julius Cooper, viconte de Norwich (1929–2018), este un celebru autor britanic de lucrări în domeniul istoriei. 

    După studiile urmate în Canada, Franța și Marea Britanie (New College, Oxford) în timpul și imediat după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a lucrat în diplomație, pentru ca apoi să se dedice realizării de programe de radio și televiziune, realizării de filme documentare, călătoriilor, operelor de binefacere (spre exemplu pentru salvarea Veneției), dar în primul rând scrisului. S-a distins printr-un mare număr de publicații, într-o paletă enciclopedică, fiind preocupat în primul rând de spațiul bizantin și de lumea mediteraneeană, dar și de trecutul Franței și al Angliei. 

    Interesul său față de istorie se îmbină permanent cu dragostea de artă, arhitectură, literatură, bogăție culturală și intelectuală în general.

  • Istoria României moderne
    49.95 LEI

    Istoria României moderne este – la scara celor două milenii trecute de la începutul formării poporului roman – sinonimă cu ieşirea românilor din lumea medievală, cu asumarea idealurilor generale de construire a naţiunii române şi a statului naţional, în contextul modelului european. Modernitatea s-a clădit, însă, pe acumulările trecutului, pe experienţa general‑umană (a Europei şi a lumii) şi locală (românească). Marii intelectuali ai poporului român – între care s‑au aflat în prim plan şi istoricii cei mai valoroşi – şi‑au dat seama, mai intens din secolul al XVII‑lea încoace, că românii au deopotrivă rădăcini vest‑ şi est‑europene.

    Pe de o parte, prin originea romană, prin limba neolatină, prin modul de creştinare şi prin numele purtat, românii se trăgeau de la Roma, adică din Occident, pe când, pe de altă parte, prin biserica organizată după model bizantin, ca şi prin limba slavonă a cultului, a cancelariei şi a culturii medievale şi prin alfabetul chirilic, se revendicau din Noua Romă (Constantinopol), din moştenirea bizantino‑slavă, adică din Răsărit.

    Această stranie dualitate făcea din români – unicii moştenitori de marcă ai romanităţii orientale – o realitate sui generis, lăudată de unii, veştejită de alţii şi aşezată acolo unde cele două jumătăţi ale Europei se întâlnesc şi interferă. (Ioan-Aurel Pop)

  • Identitatea românească. Felul de a fi român de-a lungul timpului
    49.95 LEI

    „Toate popoarele sunt preocupate de identitatea lor, dar la români această chestiune a îmbrăcat forme speciale.
    Românii, locuitori până în epoca modernă în două principate autonome supuse Porții Otomane și râvnite de mulți alți vecini, dar trăitori și în vaste provincii ocupate de unguri, de austrieci, de ruși și de turci, pierduți în mijlocul atâtor străini rapace, s-au întrebat, parcă mai mult decât alții, de unde vin și cine sunt ei.

    Până la urmă însă, toate popoarele mici, lovite de soartă și lăsate la cheremul celor mari, au asemenea preocupări, transformate uneori în adevărate obsesii.” (Ioan-Aurel POP)

  • Sub semnul Marii Uniri
    83.25 LEI

    Anul 1918 constituie un punct de reper definitoriu pentru istoria noastră multimilenară, pentru evoluţia neamului românesc. Izvorâte din sămânţa binecuvântată a iubirii de neam şi ţară, faptele înaintaşilor noştri de acum un veac, jertfa de sânge a celor peste un milion de fii ai pământului românesc au condus la cea mai măreaţă victorie a poporului român: realizarea dezideratului suprem al Unirii Românilor într-o singură entitate statală, independentă şi suverană. Ea trebuie să reprezinte pentru cei de azi şi de mâine nu numai un argument de a fi şi de a rezista pe pământul pe care ne-am născut şi ne-am dezvoltat, dar şi de a fi mereu pregătiți să ne apărăm libertatea, identitatea şi demnitatea naţională.  Victor Voicu

    Azi, la trecerea unui veac de la înfăptuirea Unirii românilor din 1918, rod al vredniciei și perseverenței conducătorilor adevărați, urmați de majoritatea poporului, al vitejiei și credinței ostașilor în dreptatea cauzei și a izbânzii acesteia, constatăm faptul că dincolo de deciziile care s-au luat şi s-au semnat la Paris, în 1919-1920, sau mai târziu de alte foruri internaționale, Unitatea românească rămâne o realitate pe care vicisitudinile politice şi actele vremelnice de forță n-au putut şi n-o pot schimba.
    Iată de ce, ea se cere apărată cu dârzenie şi curaj, întărită prin propriile eforturi de păstrare şi dezvoltare a identității specifice şi a elementelor, printre care armata, care-i conferă în timp putere şi permanenţă. Soarta ei stă, în primul rând, în puterea brațelor şi minților noastre, în tăria inimilor milioanelor de români, în noi înșine.  Dumitru Preda

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura