Istorie & Politologie

Crezi că ai o zi proastă? Crede-ne, poate fi și mai rău.

National Geographic și autorul Michael Farquhar ne dezvăluie câte un exemplu de ghinion, nenorocire epică și haos pur pentru fiecare zi a anului. De la sfârșitul sângeros al lui Caligula până la nefericitul incident al hotelierului Steve Wynn cu un Picasso neprețuit, aceste 365 de povești vesele și sumbre includ averi pierdute (cum ar fi potențialul investitor Apple care s-a retras în 1977 și a ratat un câștig neașteptat de 30 de miliarde de dolari), povești de dragoste eșuate (cum ar fi cea a șahului din secolul al XVI-lea care a experimentat cu o formă timpurie de Viagra cu rezultate care i-au afectat iremediabil imperiul) și momente cu adevărat bizare (precum Marea Inundație de Melasă din 1919).

„Faptele comise de această paradă de ticăloși perfizi, lași răutăcioși, mincinoși incompetenți și doar câțiva oameni ghinioniști care au alunecat pe coji de banană fac lectura să fie extrem de plăcută – și dezvăluie cu siguranță un tipar care va continua.“  - Kirkus Reviews

„Un catalog de anecdote istorice ale căror personaje au trăit zile cu adevărat foarte proaste.“ - Library Journal

MICHAEL FARQUHAR, fost editorialist și redactor la The Washington Post, este autorul a numeroase cărți de succes, printre care se numără Behind the Palace Doors și Secret Lives of the Tsars, volume apreciate de critici, precum și populara serie Penguin „Treasury”: A Treasury of Royal Scandals, A Treasury of Great American Scandals, A Treasury of Deception și A Treasury of Foolishly Forgotten Americans. Locuiește în Washington, DC.

Istanbul, 1538. Cel mai mare dintre sultanii otomani se află la apogeul puterii mondiale, în timp ce familia și viitorul său sunt la mila propriilor legi dinastice: oricare dintre cei cinci fii ai săi îi va succeda va trebui, în cele din urmă, să-i ucidă pe ceilalți. În aceste condiții, de ce să nu furi startul?

În următorii 15 ani, în timp ce Suleyman Magnificul și teribilul său căpitan pirat Barbarossa înfruntă dușmanii imperiali din două emisfere, blestemul otomanilor, care se împlinește de la sine, capătă un avânt de neoprit.

De la rugurile în flăcări din Paris la munții biciuiți de ploaie din Transilvania, de la Buda la Basra, din Crimeea la coasta Indiei, Tronul de aur este o reconstituire intens captivantă, dar în întregime istorică, a vieții și a lumii celui mai temut și mai puternic om al secolului al XVI-lea, dezvăluind prețul succesiunii și costul teribil al succesului.

„Ritmul, limbajul și narațiunea sunt pur și simplu magnifice.“ - Victoria Hislop

„Divertisment palpitant creat pe baza unei istorii cercetate meticulos.“- Robert Peston

„Fascinant, superb, imposibil de lăsat din mână.“ - Simon Sebag Montefiore

„Minunat și extrem de plăcut.“ - Margaret MacMillan

„O lucrare de istorie narativă meticulos documentată... palpitantă... La fel ca Mantel, de Bellaigue își prezintă povestea într-un amestec de limbaj colocvial contemporan și descrieri splendide... Rămânând fidel documentelor scrise, el folosește talentul de romancier pentru a da viață arhivelor într-un mod palpitant.“ - Guardian

CHRISTOPHER DE BELLAIGUE este autorul premiat al cărții The Lion House: The Rise of Suleyman the Magnificent, care a fost aleasă cartea anului de către The Times, Sunday Times, Spectator și New Yorker, printre altele, precum și al altor cinci cărți, inclusiv al The Islamic Enlightenment, care a fost nominalizată la Premiul Baillie Gifford pentru nonficțiune și la Premiul Orwell pentru scrieri politice în 2017. În calitate de reporter, a acoperit subiecte legate de război, politică, societate și mediu pe cinci continente pentru Economist, New York Review of Books, Guardian și BBC. Este fondatorul Festivalului de Carte Lake District din Cartmel, Cumbria, membru onorific al Universității St Andrews, iar în 2026 va deveni profesor invitat la All Souls College, Oxford.

O analiză esențială a amenințărilor digitale la adresa democrației în secolul XXI.

O lucrare fundamentală în peisajul politic actual, o analiză profundă și urgentă a transformărilor prin care trec democrațiile contemporane sub influența copleșitoare a tehnologiei.

Într-o eră a hiperconectivității și a inteligenței artificiale, temerea că noile tehnologii vor submina democrația nu mai este o ipoteză, ci o realitate concretă. Profesorul Radu Carp explorează modul în care populismul, odinioară un fenomen politic, a evoluat într-o formă mai sofisticată, mai invizibilă și mai insidioasă: Tehno-populismul.

Cartea disecă mecanismele prin care rețelele sociale, algoritmii de micro-targetare și Inteligența Artificială devin instrumente cheie în remodelarea peisajului politic. Autorul arată cum promisiunea inițială a democratizării online s-a transformat într-o „balcanizare digitală”, unde „bulele de filtrare” erodează adevărul bazat pe fapte, alimentând o „politică cuantică” a convingerilor subiective și o polarizare afectivă intensă.

• Evoluția populismului: De la manifestările tradiționale la formele sale digitale, exacerbate de „dezintermediarea” specifică mediului online.
• Politica identitară: Cum identitatea a devenit un pilon central al discursului populist, fragmentând societățile și subminând valorile universale.
• Tentația democrației iliberale: O analiză a regimurilor care mențin aparențele democratice (alegeri), dar erodează sistematic drepturile fundamentale și statul de drept, navigând în „zona încețoșată” dintre democrație și autoritarism.
• Mecanismele tehno-populismului: Dezinformarea, deepfake-urile, astroturfing-ul și „jocul oglinzilor paralele” prin care se creează și se amplifică realități alternative.
• Rolul „inginerilor haosului” și al „tehno-monarhilor”: Gânditori și actori care folosesc tehnologia pentru a submina democrația liberală, promovând idei neo-reacționare și forme de „tehno-fascism”.
• Cazul concret al „fenomenului Călin Georgescu”: O ilustrare detaliată a modului în care tehno-populismul s-a manifestat în România, arătând cum o „mașinărie de rezonanță” externă poate orchestra un „jihad informațional” și influența „mintea alegătorului”.

Studiul istoriei recente a României, și în special a istoriei regimului comunist instaurat după cel de-Al Doilea Război Mondial, nu poate fi realizat fără o analiză minuţioasă a mecanismelor represive prin care puterea politică și-a asigurat dominația asupra societății. În centrul acestor mecanisme complexe s-a aflat, indiscutabil, Securitatea – instituția creată în august 1948 și concepută ca „scut și sabie” ale Partidului Comunist Român.

• Geneza și Structura: De la contextul înființării Securității, motivațiile și modelele sale, până la organizarea internă complexă, ierarhii și cine erau „oamenii din vârful piramidei”.
• Obiective și Metode: O analiză clară a direcțiilor de acțiune în plan național și extern (spionaj economic, contraspionaj, urmărirea emigrației, operațiuni valutare), precum și a metodelor infame de lucru: rețeaua de informatori, filajul, tehnica operativă și sistemul dosarelor.
• Traseul Represiunii: Modul în care un „suspect” ajungea din vizorul Securității în fața Justiției, cu descrierea etapelor de urmărire, arestare și anchetare, inclusiv abuzurile și tortura.
• Controlul Politic: O examinare a relației Partidului Comunist cu Securitatea – cine pe cine controla și cum s-a menținut această subordonare prin pârghii complexe și o ideologizare excesivă.
• Relații Inter-instituționale: Dinamica dintre Securitate și celelalte instituții de forță ale regimului (Miliția, Trupele de Securitate, Grănicerii, Justiția și Armata) – de la alianțe la rivalități.
• Arhivele și Adevărul Istoric: Un ghid esențial al surselor documentare disponibile la CNSAS și ANR, subliniind importanța unei cercetări critice și etice pentru reconstituirea trecutului.

Cui se adresează această carte? Această carte este un must-read pentru:

• Pasionații de istorie: Cei dornici să înțeleagă complexitatea Războiului Civil Grec (1946-1949) și impactul său.
• Iubitorii Greciei: Cei care vor să descopere o altă față a istoriei contemporane elene.
• Cercetători și studenți: Oferă o perspectivă unică asupra fenomenului exilului politic și a relațiilor româno-elene în perioada comunistă, bazată pe documente de arhivă inedite.
• Generația a doua și a treia a emigranților greci: O sursă prețioasă pentru a înțelege parcursul părinților și bunicilor lor.
• Oricine este interesat de destinele umane: O poveste despre traumă, adaptare, idealuri și deziluzii.

Ce veți descoperi în carte:

• Contextul istoric detaliat: De la rezistența anti-nazistă la Războiul Civil Grec, cu luptele fratricide și rolul forțelor externe.
• Drama evacuării copiilor: O analiză obiectivă a controversatei decizii de „salvare” sau „răpire” a zeci de mii de copii greci, mulți dintre ei ajungând în România.
• Viața intelectualilor greci în exil: 30 de micromonografii captivante ale unor scriitori, jurnaliști, artiști, profesori, ingineri și medici, care au trăit și activat în România. Veți afla despre adaptarea lor la o societate nouă, despre provocările impuse de regimul comunist și despre contribuțiile lor culturale.
• Paradoxurile integrării: Procesul prin care comuniștii greci au fost forțați să adere la Partidul Muncitoresc Român și să devină cetățeni români, și impactul acestei decizii.
• Mărturii din arhive: Cartea se bazează pe o cercetare exhaustivă a „dosarelor foștilor membri PCR emigranți politici greci” de la Arhivele Naționale ale României, oferind informații inedite și surprinzătoare.
• O perspectivă obiectivă: Autorul abordează subiectul cu o rigoare documentară și o delicatețe remarcabilă, evitând părtinirea și oferind o imagine echilibrată.

Despre autor – Apostolos Patelakis: Născut în 1951 la Craiova, din părinți greci refugiați politic, Apostolos Patelakis este el însuși o punte culturală româno-elenă. Formarea sa de istoric în România și activitatea ulterioară în Grecia, ca promotor al limbii și culturii române, îl recomandă ca pe cea mai potrivită voce pentru a scrie această poveste. O „voce calmă, echilibrată, care aduce împreună două culturi unite nu doar prin istorie, ci și prin oameni.” (Carmen Theo Făgețeanu).

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Autorul îmbină rigoarea istoricului cu analiza politică lucidă pentru a ne ghida prin acest labirint de interese politice și acțiuni contradictorii, oferindu-ne cheia spre înțelegerea principalelor evenimente internaționale din ultimii doi ani.

Cine și ce a fost Emanuel Stein? Român, evreu, ungur, demnitar bolșevic, polițist român, spion, hoț, cabalist, ghicitor, vrăjitor, rabin, călugăr catolic, misionar anglican, francmason, pușcăriaș, turnător, bigam, călător. Sau, mai pe scurt, un escroc internațional. Ori un cameleon deosebit de iscusit. După cum afirmă și autorul Toma Roman Jr., existența acestui șarlatan genial pare o ficțiune, dar nu este. Iar în paginile acestei cărți se derulează o poveste pusă în scenă cu umor și abilitate, care se bazează în întregime pe documente datate încă din anii 1920, descoperite în arhiva CNSAS. În încheiere, îl sfătuim pe cititor să se amuze, dar să ia aminte și să nu încerce niciodată să procedeze la fel.

Mircea Damian, scriitor aprig, gazetar nemilos și, nu în ultimul rând, luptător în slujba adevărului, a iubit Bucureștiul. Din acest mare amor s-a născut cartea București, publicată pentru prima oară în anul 1935, la Fundația pentru Literatură și Artă „Carol II”. Și de-atunci s-a așternut tăcerea peste povestea interbelică zugrăvită de un autor ager și atent, cu un neobișnuit umor.

Albumul de față își propune să readucă în atenție hotelurile istorice ale Bucureștiului, ca martori ai vieții urbane și ai transformărilor sociale, politice și culturale. Fiecare hotel poartă ecoul unor vremuri în care orașul era supranumit „Micul Paris”, iar eleganța, discreția și ospitalitatea erau parte integrantă din identitatea sa.

Albumul de față își propune să readucă în atenție hotelurile istorice ale Bucureștiului, ca martori ai vieții urbane și ai transformărilor sociale, politice și culturale. Fiecare hotel poartă ecoul unor vremuri în care orașul era supranumit „Micul Paris”, iar eleganța, discreția și ospitalitatea erau parte integrantă din identitatea sa.

Înțelegerea prezentului activității hoteliere bucureștene nu este posibilă fără cunoașterea trecutului său. Valorile care defineau hotelurile de altădată – respectul pentru oaspete, atenția pentru detaliu, eleganța și discreția – rămân repere esențiale și astăzi. Chiar dacă tehnologia, designul și ritmul orașului s-au schimbat, spiritul ospitalității își are rădăcinile în memoria acestor clădiri. - Călin ILE, hotelier, președinte de onoare al FIHR

În lucrarea de față ne-am oprit, în principal, la prezentarea – prin text și reproduceri după cărți poștale ilustrate – a zece dintre vechile hoteluri bucureștene, toate menținându-și statutul până în ziua de astăzi. Cât se poate de exact, într-un caz e vorba despre o berărie/restaurant (Caru’ cu Bere), pentru ca, la rândul său, Hanul lui Manuc deocamdată să pună la dispoziția publicului doar spațiile de restaurant, camerele pentru cazare aflându-se în conservare până la o așteptată renovare. Toate aceste edificii sunt situate în lungul axei principale a orașului – de la Constantin Brâncoveanu, care a trasat-o, și până astăzi –, fostul Pod al Mogoșoaiei, devenit Calea Victoriei la 1878, și pe câteva străzi adiacente. - Nicolae LUPU

Moştenirea Kremlinului se citeşte ca un superb roman de spionaj. E populat de rezidenţi, ofiţeri ilegali şi agenţi care se întâlnesc în case conspirative, transmit mesaje codificate şi toarnă otrăvuri în băuturile inamicilor.Din nefericire, personajele care pun la cale operaţii de influenţă şi manipulare, furturi de tehnologii occidentale, extorcări de fonduri, asasinate politice şi lovituri de stat sunt Lenin, Stalin, Brejnev, Gorbaciov, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu, fapt care ne obligă să acceptăm că, de aproape o sută de ani, suferinţele produse de comunism fac parte dintr-o realitate dureroasă şi greu de schimbat. Din nou din nefericire, sarcina executării acestor operaţii abominabile a fost încredinţată serviciilor de informaţii externe, care, pe nevăzute, au acaparat diplomaţia, instituţiile statului şi întreprinderile economice.Fie că s-au numit INO, INU, PGU, în Uniunea Sovietică, sau DIE, în România comunistă, chiar aceste servicii au contribuit la înlăturarea dictatorilor compromişi, dar cu intenţia criminală de a-şi păstra, într-un simulacru de democraţie, privilegii pe care, fără a citi această carte, nu le-am cunoaşte niciodată.Fără dezvăluirile generalului Ion Mihai Pacepa, n-am putea înţelege niciodată de ce frământările politice şi sociale din anii 1990 fac parte din înspăimântătoarea moştenire a Kremlinului.

„Sistemul de guvernare comunist nu a fost altceva decât o hoţie motivată ideologic. Am ajuns la această concluzie treptat, cu ajutorul experienţei acumulate în cei douăzeci şi trei de ani în care am fost părtaş la ceea ce astăzi consider a fi fost cea mai mare escrocherie comisă vreodată: furtul de tehnologie occidentală, practicat de fostul bloc sovietic. Pană la urmă crima este nerentabilă,chiar când e comisă de o superputere. Prăbuşirea comunismului în Europa de Est şi dezintegrarea intregii economii sovietice vorbesc de la sine.“

„În viaţă se întâmplă adesea să pleci după lână şi să te întorci tuns, spune un proverb românesc. Nici Gorbaciov şi nici serviciile sale de informaţii nu au putut prezice că eforturile lor de a menţine Europa de Est în ţarcul glasnostului şi al perestroikăi vor sfârşi prin a săpa groapa comunismului.“ (Ion Mihai PACEPA)

Ediție aniversară și cuvânt-înainte de Ioan-Aurel Pop Fișa biografică a autorului de Alina Hucai Pe copertă: Statuia lui Spiru Haret din Piața Universității, București, realizată de Ion Jalea în 1935, din marmură de Carrara Omagiu editorial la 175 de ani de la nașterea lui Spiru Haret (15 februarie 1851, Iași – 17 decembrie 1912, București), „Omul Școalei”, întemeietor vizionar al învățământului românesc modern, matematician, fizician, astronom, profesor, pedagog, ministru al Instrucțiunii și Cultelor, academician.

Fiecare generație și-a imaginat că ar putea construi o lume ideală, fără să înțeleagă întotdeauna că doar elitele pot orienta cursul unei societăți, care trebuie să fie organic. Acum se duce o luptă între globalizare și naționalism, iar ambele expresii se aud din gura politicienilor. Părinții globalizării și-au închipuit că pot uniformiza lumea printr-o limbă unică, aceleași obiceiuri, credințe, veșminte, alimentație etc. Naționaliștii au făcut și ei suficiente erori, dar a fi naționalist înseamnă să îți iubești națiunea. Acest fapt nu presupune însă că urăști alte nații, iar aici se face o altă eroare, naționalismul confundându-se cu șovinismul și xenofobia. În ceea ce privește unitatea între oameni, să-l cităm pe antropologul Francisc Rainer, care ne atenționează că „această unitate se cuvine nu numai să o observăm și să o declarăm, ci și să o trăim”. – Mircea Gelu Buta

Povestea evadării unui tânăr nord-coreean din lagărul în care a fost închis împreună cu familia sa de către autoritățile de la Phenian.

Lagărele de muncă din Coreea de Nord au o existență mult mai îndelungată decât au avut Gulagul sovietic și lagărele de concentrare naziste. Chiar dacă fotografiile făcute din satelit sunt mai mult decât grăitoare, guvernul nord-coreean neagă prezența acestor închisori. Nicio persoană născută în lagăr nu a reușit vreodată să evadeze – nimeni, cu excepția lui Shin Dong-hyuk, care a scăpat din acel infern și a povestit ce se întâmplă acolo.

În Evadare din Lagărul 14, un bestseller publicat în 22 de țări, jurnalistul american Blaine Harden dezvăluie secretele celui mai represiv sistem totalitar din lume, prin intermediul relatării înfiorătoare a lui Shin, un băiat care nu știa nimic despre lumea de afară, a devenit de mic „turnător” și a fost obligat să asiste la execuția familiei sale.

O narațiune a suferinței și curajului, a supraviețuirii și speranței, cartea de față constituie o mărturie șocantă despre evenimentele din spatele gardului electrificat.

„O poveste captivantă, spusă fără menajamente.” BILL KELLER, The New York Times

„O carte remarcabilă, care ar trebui să facă parte din bibliografia oricărei programme de liceu și a orelor de educație civică din facultăți.”  The Seattle Times

Născută în Volînia, teritoriu înglobat de URSS după 1921, Franceska Michalska devine victima mecanismelor implacabile ale istoriei: supraviețuiește foametei cumplite din Ucraina sovietică, îndură brutalitatea epurărilor staliniste și este aruncată în surghiunul stepelor kazahe în 1936. În numele vieții nu este însă doar un inventar al suferinței, ci cronica unei victorii a voinței asupra destinului potrivnic.

În inima stepei, tânăra deportată îndrăznește imposibilul: să viseze la studii de medicină într-o lume care îi refuză dreptul la viitor. De la Alma-Ata la Harkov și Cernăuți, într-o căutare neîncetată a cunoașterii, de la condiția de infirmieră și moașă la cea de pediatru renumit, destinul Franceskăi Michalska se transformă într-o pildă despre bucuria de a trăi în ciuda tuturor opreliștilor.

În numele vieții este o carte despre puterea spiritului de a renaște, mai puternic, din cenușa propriei tragedii.

„O relatare pe cât de sobră, pe atât de copleșitoare. Fără a ceda niciodată patosului, Franceska Michalska descrie mecanismul implacabil al unei istorii care-i zdrobește pe indivizi, dar nu reușește să le înfrângă voința de a rămâne oameni.“ — Le Monde Diplomatique

„O lecție de supraviețuire pură. Michalska nu scrie cu cerneală, ci cu însăși forța vieții care refuză să se stingă sub gheata totalitarismului. O carte care îți taie respirația prin simplitatea adevărului său.“ — La Liberté

 

Matei Ghica Cantacuzino a fost un aviator român care a colaborat cu serviciile secrete britanice în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Lui i-a fost încredințată misiunea de a-l scoate din țară pe Iuliu Maniu, pentru ca liderul politic național-țărănist să formeze la Londra un guvern român în exil. Ca ofițer aviator, a îndeplinit misiuni de bombardament pe Frontul de Est, luptând în Basarabia, la Odessa și la Stalingrad. A fost artizanul a două fugi spectaculoase pe calea aerului, în 1944 și în 1947, când a scos din țară persoane amenințate de regimurile politice de la București. Matei provenea din două familii ilustre în istoria modernă a României. Bunicul dinspre tată, Ion Ghica, și bunicul dinspre mamă, Gheorghe Grigore Cantacuzino, au fost prim-miniștri. - Sorin Turturică

Dintre relatările, impresiile de pe front și de călătorie sau dintre textele cu caracter memorialistic privitoare la Războaiele Balcanice sau la Marele Război, scrise de militari sau de civili, mai întotdeauna avem la dispoziție și punem în prim‑plan contribuțiile unor personalități, ale unor autori cu notorietate și mai rar pe cele scrise de cărturari „de provincie”.

În anii ’80 ai secolului al XIX-lea, în timp ce puterile europene își împărțeau Africa, regele Leopold al II-lea al Belgiei a acaparat vastul și puțin exploratul teritoriu din jurul fluviului Congo. Prin intermediul oamenilor săi de încredere, suveranul belgian a jefuit ținutul de resurse esențiale – în special cauciuc, dar și aur și fildeș, printre altele –, a tratat locuitorii indigeni cu brutalitate inimaginabilă și, în cele din urmă, a redus populația cu 10 milioane – cultivându-și, simultan, cu viclenie reputația de mare susținător al cauzelor umanitare. În timp, eforturile eroice de a expune aceste crime au dus la prima mare mișcare pentru drepturile omului din secolul al XX-lea, la care au participat inclusiv personalități precum Mark Twain și arhiepiscopul de Canterbury.

O incursiune documentată, tensionată și revelatoare în culisele „legendelor” care au modelat Războiul Rece și nu numai.

Să pătrundem în universul complex al spionajului alături de Serghei Jirnov, martor privilegiat al istoriei secrete! Din perspectiva sa de fost ofițer KGB, el dezvăluie mecanismele ascunse ale unor operațiuni clandestine efectuate de ofițerii celor mai importante agenții din lume: CIA, MI6, Mossad și, bineînțeles, KGB. Volumul surprinde jocuri de putere, adevăruri nespuse, rivalități globale și momente-cheie care au modelat echilibrul de forțe pe scena internațională într-o lume în care nimic nu este zugrăvit doar în alb sau negru.

O lectură esențială pentru toți cei interesați de geopolitică, thrillere cu spioni, istorie contemporană și dinamica puterii – o invitație de a privi dincolo de versiunea oficială a evenimentelor și de a înțelege ce se ascunde în spatele „legendelor”.

Serghei Jirnov a intrat în 1984 în KGB și a devenit ofițer superior în cadrul celebrei direcții a „Clandestinilor”. A fost trimis sub acoperire într-o misiune în Franța, unde a frecventat École Nationale d’Administration. După ani de servicii loiale, a căzut în dizgrația autorităților și a fost acuzat că a divulgat secrete de stat. În 2001, fostul ofițer KGB a primit azil în Franța. Printre cărțile sale se numără: Pourchassé par le KGB (2019), L’Engrenage (2022), L’Escalade (2023) și Les pires amis (2024).

Prefaţă de Alex Drace-Francis Postfață de Ana Bărbulescu Coeditare cu Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” Ultima carte a lui Natalie Zemon Davis, care și-a câștigat faima printre istorici încă din anii 1980 și a fost profesoară la Princeton University, e despre bine-cunoscutul filolog Lazăr Șăineanu, elev al lui Hasdeu, specialist deopotrivă în limba română, idiș și franceza veche, în special cea din opera lui Rabelais. Volumul urmărește viața și opera atât de variată a lui Lazăr Șăineanu, condiția lui de evreu în România, rivalitățile cu alți lingviști de aici și respingerea de două ori a cererii sale de cetățenie, lucrările lui despre limba română, dar și cele despre limba idiș ori legăturile cu alți evrei mai mult sau mai puțin celebri, iar în final perioada de după emigrarea în Franța și renumele pe care și l-a câștigat acolo. Davis folosește „viața multifațetată” a lui Șăineanu ca o fereastră către strategiile de supraviețuire ale intelectualilor evrei care se confruntă cu antisemitismul european de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

„Rezultatele primului tur anulat al alegerilor prezidențiale din 2024 au produs un șoc în rândul puzderiei de autointitulați analiști politici și, deopotrivă, în rândul elitei intelectuale. Primele verdicte au împărțit vina cu o promptitudine suspectă: ba serviciile de informații rusești, ba TikTok-ul, ba – inevitabil – poporul însuși. Volumul de față are meritul de a ieși din acest cerc vicios al explicațiilor grăbite și de a încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci. Autorii fac ceva aproape scandalos în peisajul nostru public(istic): cercetează. Numără, compară, cartografiază, merg pe teren și stau de vorbă cu votanți reali. Din această disciplină a atenției se naște un volum de sociologie publică care mută discuția de la invectivă la explicație și de la etichetă la realitate socială. Vom găsi aici o analiză factuală a unui fenomen politic care spune multe despre România profundă, despre inegalități, despre frustrări și despre locurile în care statul lipsește. O carte serioasă, inteligentă și mult mai folositoare decât toate lozincile.“ — CĂTĂLIN AUGUSTIN STOICA, SNSPA

„Una dintre cele mai limpezi și atent documentate analize despre votul suveranist din România. Autorii mută întrebarea de la «cine i-a convins pe alegători» la «de ce erau pregătiți să fie convinși». Combinând analiza electorală cu munca de teren, vedem cum România s-a bifurcat în două lumi sociale tot mai depărtate, iar votul suveranist vorbește despre această ruptură. În locul unor fanatici, autorii întâlnesc oameni obișnuiți, care reflectează așezat asupra muncii, familiei și locurilor în care trăiesc. Un volum riguros și empatic, scris cu onestitate intelectuală, care ne ajută să înțelegem mai bine țara din care facem parte și să întrezărim o direcție de dezvoltare mai echilibrată.“ — COSIMA RUGHINIȘ, Universitatea București

 

Pe Balduin IV, regele Ierusalimului, îl știm cu toții din capodopera lui Ridley Scott, magnifica reconstituire cinematografică a Orientului latin din vremea cruciadelor. Slăbit în trup de boala nemiloasă, regele adolescent intră în istorie ca erou pe câmpul de bătaie. Însuflețit de credința în misiunea sa divină, în mână cu Sfânta Cruce și în fruntea a câteva sute de cavaleri și a câteva mii de pedestrași, cu o lovitură tactică de geniu Balduin spulberă marea armată a lui Saladin pornită să cucerească Orașul Sfânt. Devine astfel el însuși un miracol, reprezentantul pe pământ al lui Cristos.

Într-una dintre cele mai limpezi și convingătoare introduceri în lumea complexă a Orientului Apropiat medieval, Bernard Hamilton reușește să mențină un echilibru între analiza istorică și narațiunea vie, transformând documentele, cronicile și mărturiile vremii într-o poveste captivantă. Scriind istoria acestui rege căruia boala infamantă și slăbiciunea fizică nu îi slăbesc luciditatea politică, curajul personal sau capacitatea de a conduce într-un context foarte incert, el demontează clișeele romantice și simplificările grosiere, oferindu-ne o imagine nuanțată a relațiilor dintre creștini și musulmani, a jocurilor de putere, a alianțelor fragile și a deciziilor dramatice luate sub presiunea timpului.

Această istorie a regatului cruciat al Ierusalimului este o lectură esențială pentru toți cei pasionați de Evul Mediu – sau pur și simplu de poveștile adevărate din trecut, adesea mai surprinzătoare decât orice ficțiune.

 

Prefață de lord Michael Dobbs

O mărturie istorică esențială, care reunește unele dintre cele mai importante scrisori ale lui Winston Churchill, multe dintre ele profund personale și inedite.

Scrisorile cuprinse în acest volum ne aștern în față drama, tumultul interior, episoadele de depresie, pasiunile și provocările unei cariere de-a dreptul extraordinare, îngăduindu-ne să întrezărim universul personal al lui Churchill și să-i urmărim evoluția de-a lungul vieții. Volumul include scrisori adresate părinților săi, profesorului de la Harrow, soției sale, Clementine, precum și unor figuri istorice cele­bre ca H.H. Asquith și Anthony Eden, Franklin D. Roosevelt și Dwight D. Eisenhower, Éamon de Valera sau Charles de Gaulle.

„O perspectivă inedită asupra lui Churchill, dintr-un unghi intim și personal, pe care marile lucrări de istorie și biografiile îl pierd din vedere.“ — New York Journal of Books

„O contribuție valoroasă la istoria etern fascinantă a lui Winston Churchill. Volumul oferă o perspectivă sinceră și necosmetizată asupra lui Churchill, dezvăluit prin corespondența personală purtată cu familia, prietenii și contemporanii săi.“ — Booklist

„O lectură indispensabilă pentru pasionații de istorie și pentru oricine dorește să capete o înțelegere mai profundă a unui mare om de stat.“ — The Churchillian

JAMES DRAKE este antreprenor, filantrop și fondator al proiectului Of Lost Time, o inițiativă literară inovatoare care aduce la lumină poveștile ascunse ale trecutului prin puterea corespondenței personale. Atunci când nu cercetează scrisori istorice, James Drake se dedică sănătății și bunăstării persoanelor afectate de traumatisme craniene prin intermediul Drake Foundation și sprijinirii noii generații de muzicieni prin Drake Calleja Trust.

ALLEN PACKWOOD este fellow al Churchill College, din Cambridge, și director al Churchill Archives Centre. A fost unul dintre curatorii expoziției Churchill and the Great Republic, organizată de Library of Congress (2004), precum și al unei expoziții găzduite de Morgan Library. A publicat pe larg despre viața și activitatea lui Winston Churchill.

Prefață de François Furet

„Ceea ce s-a petrecut la închisoarea din Piteşti între 1949 şi 1952 merită un loc aparte în înspăimântătorul repertoriu al ororilor concentraţionare ale veacului al XX-lea.

«Fenomenul Piteşti» aparţine aceluiaşi registru, la care vine însă cu o trăsătură specifică: utilizarea sistematică a torturării deţinuţilor de către alţi deţinuţi. Ideea îi aparţine pedagogului sovietic Makarenko (1888–1939), specialist în delincvenţa juvenilă şi partizan al reeducării deţinuţilor tineri cu ajutorul deţinuţilor mai vechi, aflaţi pe calea cea bună, dar făcând parte din aceeaşi clasă de vârstă.

Virgil Ierunca povesteşte una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră. Deţinuţi torturaţi cu un sadism de-a dreptul extravagant – dacă sadismul poate fi astfel –, torţionarii lor impunându-le să tortureze la rândul lor, ca să li se conteste însăşi calitatea de victime. În ultima fază a ciclului, nefericiţii sunt constrânşi să-şi tortureze cei mai buni prieteni, ca dovadă a convertirii lor lăuntrice. Toată lumea a fost torturată, toată lumea a torturat. Cei morţi acolo şi cei care au supravieţuit au fost privaţi până şi de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul să intre în acest infern şi să-i devină istoric, pentru edificarea generaţiilor viitoare.“ — FRANÇOIS FURET

VIRGIL IERUNCA s-a născut la 16 august 1920, la Lădești (Vâlcea). A făcut studii liceale la Râmnicu-Vâlcea și la Liceul „Spiru Haret“ din București. Obține licența în litere și filozofie la Universitatea din București. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub direcția lui Mircea Grigorescu) și unul dintre întemeietorii revistei Albatros, suprimată de regimul antonescian. Împreună cu Ion Caraion, a editat revista Agora (în mai multe limbi), suprimată de cenzura comunistă, în 1947. A colaborat la Revista Fundațiilor Regale, Vremea, Fapta, Viața românească, Universul literar, Kalende etc. În decembrie 1946 părăsește România, obținând o bursă a guvernului francez. Se stabilește definitiv în Franța, unde desfășoară o bogată și rodnică activitate culturală. Între anii 1952 și 1975 este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale Radiodifuziunii Franceze („Cronica ideilor“) și redactor politic al emisiunii în limba română. Din 1975 este cercetător la Centrul Național de Cercetare Științifică (C.N.R.S.), Secția filozofie, și colaborator al postului de radio Europa Liberă. În exil, sub egida lui Mircea Eliade, redactează prima revistă românească de literatură, Luceafărul. Ea este urmată de alte publicații: Caete de Dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaborează activ și la alte ziare și reviste românești din exil. Elaborează articole despre cultura românească în diferite dicționare și enciclopedii din Franța și Germania, dintre care menționăm: „Literatura română“, în Encyclopédie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura română“, în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori români“, în Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura română“, în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Viena, 1961); „Scriitori și pictori români“, în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982). Volume publicate în limba română: Românește (Fundația Regală Universitară „Carol I“, Paris, 1964, și Editura Humanitas, București, 1991); Pitești (Editura Limite, Madrid, 1981, și, sub titlul Fenomenul Pitești, la Editura Humanitas, București, 1990); Subiect și predicat (Editura Humanitas, București, 1993). Ediții critice (Al. Busuioceanu, G.M. Cantacuzino etc.), versuri în antologii publicate în exil. A murit la 28 septembrie 2006, la Paris.

Lectura Constituţiei libertăţii este astăzi o experienţă intelectuală la fel de captivantă ca în 1960, anul în care a fost publicat prima dată volumul, sau ca în 1990, când viziunea lui F.A. Hayek părea a fi una dintre marile surse de inspiraţie ale ordinii postcomuniste. Vechile adevăruri, ne aminteşte autorul, trebuie reafirmate mereu pentru a fi înţelese de noile generaţii. Tocmai de aceea pledoaria sa pentru libertate ca izvor al marilor realizări ale omenirii nu şi-a pierdut actualitatea: ea poate să-l convingă şi să-l inspire şi pe cititorul erei digitale. Pentru Hayek, libertatea – înţeleasă ca absenţă a coerciţiei arbitrare exercitate de alţi oameni – reprezintă temelia progresului civilizaţiei. Ea se sprijină pe un ansamblu de instituţii formate lent şi inegal de-a lungul timpului, dar care s-au dovedit a fi capabile să limiteze slăbiciunile oamenilor şi să le valorifice virtuţile. Menţinerea acestei ordini depinde însă de o cultură politică favorabilă, de cetăţeni capabili să reziste atât asalturilor adversarilor declaraţi ai libertăţii, cât şi intervenţiilor bine intenţionate, dar adesea nocive ale statului. Astfel de ingerinţe sunt, prin natura lor, coercitive – iar tentaţiile de a le accepta sunt astăzi la fel de puternice ca în urmă cu şase sau şapte decenii. Economist laureat al Premiului Nobel, autor al unor studii de filosofia ştiinţei şi filosofie politică, F.A. Hayek a fost una dintre vocile cele mai influente care ne-au avertizat că o civilizaţie liberă trebuie apărată, oferindu-ne repere intelectuale ale defensivei.

Friedrich August Von HAYEK (1899-1992) a fost una dintre marile personalităţi intelectuale ale secolului XX. S-a născut şi a studiat la Viena, obţinând doctorate în drept (1921) şi studii politice (1923) şi orientându-se ulterior către economie. Contribuţiile sale în acest domeniu au urmat linia favorabilă pieţei libere a aşa-numitei Şcoli economice austriece, aducându-i recunoaştere internaţională şi stând la baza invitaţiei de a preda la London School of Economics (1931-1949) şi ulterior la University of Chicago (1950-1962). Ultima parte a carierei sale didactice a fost asociată în primul rând cu Universität Freiburg (1962-1968). Dintre celelalte contribuţii semnificative ale sale la studiul economiei şi societăţii amintim: Drumul către servitute (1944), Individualism şi ordine economică (1948) şi Drept, legislaţie şi libertate (vol. I: 1973, vol. II: 1976, vol. III: 1979).

O parte dintre studiile publicate în volumul de față au făcut obiectul unor prezentări în cadrul conferinței care a purtat același titlu (Identități, ideologii și politici în Orientul Mijlociu, Mediterana și Asia de Sud), organizată, în 2024, la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, de către Centrul de Studii asupra Orientului Mijlociu și a Mediteranei (structură de cercetare din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie) și Middle East Political and Economic Institute, think-tank din București specializat în problematicile Orientului Mijlociu. Analizele din această carte acoperă subiecte variate, de la hermeneutică coranică la fenomenul islamismului contemporan, și se referă la aspecte sociopolitice, economice, securitare din diferite zone geografice, pornind din Mediterana de Nord (Franța) și de Sud (Maghreb), trecând prin Balcani, Egipt, Orientul Apropiat și Mijlociu, până în Afganistan. Ele se doresc a fi o modestă contribuție autohtonă în domeniul Middle Eastern Studies, dar sunt rezultatul unei autentice pasiuni științifice a fiecăruia dintre autori (unii abia ieșiți de pe băncile universității - sau chiar aflați încă acolo) pentru câmpul său de cercetare.

Marius Lazăr

Evoluție economică și dezvoltare urbanistică Într-un oraș despre care comuniștii spuneau că, înaintea venirii lor la putere, era „orașul în care nu se întâmpla nimic”, efervescența dezvoltării socialiste a lăsat ca moștenire mulțimea de orășeni, foști muncitori, și o mulțime de blocuri. O parte importantă a locuitorilor de azi provin din rândul celor care au migrat din zonele rurale limitrofe, ce aparținuseră fostului județ Slam-Râmnic, în vremurile când orașului i se profețea că va deveni un centru industrial. Deși mutarea de la sat la oraș, de la casă la apartament, a însemnat o schimbare radicală, noii orășeni s-au adaptat mult mai ușor la noua realitate decât orășenii vechi, mai ales cei cărora li s-au confiscat proprietățile, care au trăit în toată perioada comunistă drama de a fi considerați cetățeni cu „origini nesănătoase”. Considerăm că lucrarea de față vine să umple un gol în istoriografia locală, prin evidențierea impactului pe care transformările sociale, economice și urbanistice impuse de regimul comunist le-au avut asupra orașului Râmnicu Sărat, un vechi târg comercial și veche reședință de județ.

Lucrarea de față a domnului Florin-Vasile Șomlea reprezintă o veritabilă „diagnoză” a fenomenului „dreptei” politice românești într-un context european, un „tom” care completează o primă abordare de gen, cea despre liberalism, care la vremea sa a constituit un succes! În acest volum remarcabil, fruct al mai multor ani de cercetare, autorul își extinde evaluările îmbogățind analiza pe un subiect care presupune urmărirea metamorfozelor politice multiple care au avut loc în familia „popularilor” de la noi. Întreprinderea științifică a domnului Florin-Vasile Șomlea este importantă din mai multe puncte de vedere.

Personajul care ni se dezvăluie în aceste pagini face parte din episodul atentatului anarhist de la Senat, soldat cu 3 victime. În noaptea de 7/8 decembrie 1920 Max Goldstein, artizanul bombei, însoțit de Leon Lichtblau, student, traversează centrul Bucureștiului, într-o iarna grea, cu multă zăpadă, ger și viscol. Ajung la etajul întâi al Universității și plantează bomba. Din troikă lipsește personajul acestei cărți, Saul Ozias. Participase la pregătiri, dar în ultima clipă s-a desistat, spunând că nu crede în mijloacele violente ale luptei revoluționare. Puțin înainte de ora 15.00, a doua zi, bomba face explozie. Explozia s-a soldat cu 3 victime: ministrul Dimitrie Greceanu, episcopul de Oradea, Demetriu Radu și senatorul Spirea Gheorghiu. Presa a presupus, ca și organele de anchetă, că atentatul a fost comandat de agenții ruși. De ce? Ar fi fost vorba de provocarea haosului, care să ducă la o revolta, poate chiar la revoluție și preluarea puterii de către bolșevicii locali instigați de Moscova.

„Deopotrivă erudită și accesibilă, impresionanta sinteză oferită de Igor Caşu vine să umple un gol istoriografic regretabil și nejustificat. Acum nu va mai fi posibil să spui: N-am ştiut ori Nu cunosc subiectul. (…) Nu se lasă influențat de acele mode care pun accentul pe o istoricitate impersonală, pe social în detrimentul politicului, ca și cum cele două ar putea fi cumva separate. În Moldova sovietizată politicul a dictat toate opțiunile sociale, economice, culturale. Dacă nu acceptăm acest fapt, neglijăm chiar natura sistemului. lar politicul era el însuși impregnat de ideologie.” (Vladimir TISMĂNEANU)