Istorie & Politologie

AUTORUL CĂRȚII ISTORIE FALSĂ, OTTO ENGLISH, REVINE CU O ANALIZĂ ȘOCANTĂ, DAR HILARĂ, A ZECE DINTRE CEI MAI MARI MINCINOȘI AI ISTORIEI NOASTRE, EXAMINÂND ACEȘTI IDOLI NECONTESTAȚI PÂNĂ ACUM ȘI EXPUNÂND CEEA CE AU ÎNCERCAT SĂ ASCUNDĂ.

A fost Che Guevara cu adevărat un erou revoluționar? Ar trebui Maica Tereza să fie onorată ca sfântă? Este Henric al V-lea cel mai mare rege al Angliei? Și de ce legenda lui JFK continuă?

După ce a expus unele dintre cele mai mari minciuni spuse vreodată în Istorie falsă, jurnalistul Otto English își îndreaptă atenția către unele dintre cele mai mari (și mai iubite) figuri ale istoriei.

Fie că este vorba de lideri virtuoși în războaie drepte, de martiri care au sacrificat totul pentru o cauză sau de inovatori care au schimbat lumea în bine, de-a lungul secolelor, bărbați și femei considerați măreți s-au ridicat devenind nume familiare tuturor, sfinți și eroi. Dar cât de mult își merită ei reputația?

Explorând de la vânătoarea nesăbuită pentru glorie a căpitanului Scott și hoția flagrantă a lui Andy Warhol până la trecutul întunecat al lui Coco Chanel în lumea nazistă, Otto English pătrunde în viețile ascunse ale unora dintre cele mai cunoscute nume ale istoriei. Examinând personalități din lumea artei, a politicii, a afacerilor, a religiei și a regalității, el scoate la lumină adevărurile mai întunecate pe care aceștia ar fi preferat să le țină ascunse și în același timp celebrează eroii necunoscuți pierduți în timp. Falși eroi expune adevărul trecutului și ne ajută să înțelegem de ce acesta contează astăzi.

Mergeți o zi în sandalele unui roman... cum era oare viața într-unul dintre cele mai puternice și mai pline de viață orașe ale lumii antice – un oraș care era de opt ori mai dens populat decât new yorkul din zilele noastre? Pe parcursul unei zile, întâlnim 24 de romani din toate straturile societății – de la un senator la o sclavă, de la un gladiator la un astrolog, de la paznici la spălătorese – și, petrecând câte o oră alături de fiecare în parte, descoperim detalii fascinante ale vieții lor zilnice.

Printr-o serie succesivă de volume, colecția de față își propune să dea acces publicului din România, pentru prima dată, la cele mai relevante lucrări, publicate sau inedite, ale lui David Mitrany Publicată postum, la doar câteva luni de la moartea lui David Mitrany, această antologie e, prin studii şi eseuri, reconstrucţia unui itinerar de reflecţie şi acţiune de aproape o jumătate de secol. Teoria funcţională a politicii exprimă astfel, într-un corpus testamentar, coerenţa gândirii ştiinţifice a savantului de origine română.

Dansul Natașei a fost nominalizată pentru Duff Cooper Prize și Samuel Johnson Prize (2003). În 2009 a primit prestigiosul Premiu „Przegląd Wschodni” (Polonia) pentru cea mai bună carte străină despre istoria Europei de Est.

O cuprinzătoare istorie culturală a Rusiei, țesută din povești și personaje extraordinare, Dansul Natașei acoperă o perioadă ce se întinde de la construirea Sankt-Petersburgului, sub domnia lui Petru cel Mare, și până în anii regimului sovietic. Orlando Figes abordează domenii dintre cele mai diverse, de la arta populară până la ritualurile magice ale șamanilor asiatici, de la poezia lui Pușkin până la muzica lui Musorgski și Stravinski sau filmele lui Eisenstein, mobilizând o impresionantă distribuție de artiști și aristocrați, revoluționari și exilați, preoți și libertini, țari și tirani. Titlul volumului este inspirat de o scenă simbolică din Război și pace, în care tânăra contesă aude o melodie populară și, instinctiv, începe să danseze. Pornind de la semnificația dansului Natașei, autorul explorează tensiunile dintre cultura înaltă și cultura populară, dintre componenta europeană și componenta asiatică ale culturii ruse și examinează modul în care artiștii, scriitorii și gânditorii ruși au construit mitul „sufletului rus”.

„Splendidă. O panoramă fascinantă a artei și vieții rusești.” (The Independent)

„Dansul Natașei are toate calitățile unei tragedii epice.” (Mail on Sunday)

„E o lectură atât de plăcută, încât ezit să scriu prea mult, de teamă să nu dezvălui surprizele cărții.” (Anne Applebaum)

Printr-o serie succesivă de volume, colecția de față își propune să dea acces publicului din România, pentru prima dată, la cele mai relevante lucrări, publicate sau inedite, ale lui David Mitrany Studiul care dă titlul si substanţa acestei cărţi a fost publicat iniţial în 1943, de Royal Institute of international Affairs, şi reprezintă prima expresie editorială a concepţiei funcţionaliste asupra relaţiilor internaţionale a lui David Mitrany. Întâmpinat cu mare interes încă de la prima ediţie, Un sistem de pace operativ propune o serie de teme de interes academic si diplomatic dezvoltate coerent în această antologie de articole stiinţifice.

„Mărturiile strânse în paginile acestei cărți ca urmare a unui efort migălos de filtrare, clasificare și conservare a mii de documente identificate în arhive înfățișează modurile în care poliția secretă din România comunistă monitoriza, controla și influența activitatea unor minorități religioase despre care știm încă foarte puține. Excluși din viața publică, forțați să își asume un statut în ilegalitate și lipsiți de orice protecție legală de către o dictatură care îi privea cu suspiciune, membrii acestor minorități au reușit să integreze ceremonialul religios în viața cotidiană și să-și adapteze spațiul privat pentru a-și ascunde credința, trăindu-și religia cu curaj în condiții de mare risc, atât individual, cât și pentru comunitatea lor.

Volumul de față descoperă o latură prea puțin cercetată, materialitatea unei prezențe religioase ale cărei urme sunt consemnate – fragmentar, distorsionat, duplicitar și ipocrit – chiar de către puterea politică care căuta să o anihileze. Documentele secrete și obiectele prezentate aici reconstituie viețile trecute ale unor enoriași și lideri comunitari care au reușit să reziste potopului comunist prin gesturi mărunte, ascunse de ochii publici și nebănuite în semnificația lor. Este o mărturie a unei rezistenţe politice și religioase a cărei materialitate se manifesta deseori prin imaterialitatea sa – privirile pline de semnificație surprinse în fotografiile de grup, intrările disimulate în spațiile ad hoc rezervate ceremonialului religios și, mai ales, tăcerea monumentală care acompaniază toate aceste fragmente de viață.

Cu răbdare, competență, respect și discernământ, James Kapaló, Anca Șincan și colegii lor recreează în mod emoționant trecutul unor minorități pe care ele însele l-au pierdut în viforul totalitar.“ — LAVINIA STAN, professor Departamentul de Științe Politice St. Francis Xavier University, Canada 

O carte precum aceea a lui Radu Tudorancea face parte, deja, din canonul istoriografic. Ea compune, prin voci și prin imagini, un tablou în care demnitatea umană se confruntă cu suprema provocare, aceea a umilirii și detenției. La un secol de la Marele Război, volumul de acum sparge un zid al uitării și onorează memoria celor care au traversat aceste vămi ale istoriei.

Ioan Stanomir

***

Dată fiind tema, în text am considerat important să inserez documente foto sau reprezentări grafice relevante cu privire la captivitatea prizonierilor de război români, de la fotografii aflate în fonduri arhivistice, la cărți poștale – fie ele și cu mesaje prelucrate de propagandă (în fond, acestea erau singurele fotografii care să poată trece de filtrul cenzurii, servind mai ales unui vădit scop de natură propagandistică) toate ilustrând detalii mai mult sau mai puțin acurate din viața din lagăre. Nu în ultimul rând, aș menționa și dimensiunea personală a acestei cercetări, în sensul că de-a lungul ei am putut identifica informații cu privire la unul din strămoșii familiei mele, soldatul Stoica Tudorancea (PR 21585), căzut în prizonierat în 1916 și ajuns în captivitate germană, de unde nu s-a mai întors.

Radu Tudorancea

Bettany Hughes ne invită într-o călătorie captivantă prin timp, la inima civilizațiilor care au modelat lumea noastră. Cu o pasiune contagioasă și o erudiție profundă, Hughes dezvăluie poveștiledin spatele acestor capodopere arhitecturale, de la impunătoarea Piramidă din Giza până la strălucitorul Far din Alexandria. Prin paginile sale, descoperim nu doar măiestria inginerilor și visul arhitecților, ci și speranțele, temerile și viețile oamenilor obișnuiți care au trăit în umbra acestor structuri magnifice.

Cu un ochi atent asupra detaliilor care animă istoria, Hughes ne poartă dincolo de piatră și mortar, într-un dialog vibrant cu trecutul. „Cele șapte minuni ale lumii antice” nu este doar o explorare a realizărilor umane de neegalat, ci și o reflecție asupra ambiției, puterii și fragilității civilizațiilor. Cartea reușește să îmbine cu măiestrie narativul istoric cu introspecția filozofică, oferind cititorilor o perspectivă unică asupra moștenirii noastre culturale comune.

Această operă este o mărturie a pasiunii neînfrânate a lui Hughes pentru trecut și a abilității sale de a face istoria accesibilă și relevantă pentru cititorii de astăzi.

În monografie este examinată viața și opera neobositului cercetător român al istoriei și etnografiei Bucovinei, preot, paleograf, culegător de antichități, publicist, membru corespondent al Academiei Române – Dimitrie Dan (1856–1927). D. Dan și-a câștigat recunoașterea europeană la vremea sa, în primul rând scriind lucrări consacrate istoriei și etnografiei grupurilor etnice bucovinene: ruteni (ucraineni), români, armeni, lipoveni, evrei, țigani.

Pe baza unor noi date de arhivă introduse pentru prima dată în circulația științifică, din analiza periodicelor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în prima jumătate a secolului al XX-lea și a lucrărilor științifice ale lui D. Dan, cititorul va avea la dispoziție cea mai completă biografie a omului de știință din zilele noastre, o listă completă a lucrărilor sale publicate, clasificarea lucrărilor științifice și publicistice, cu o analiză a semnificației internaționale a moștenirii lăsate, o descriere a unui număr mare de lucrări ale sale, o bibliografie dedicată cercetătorului științific.

Volumul de față cuprinde amintirile lui Dinu N. Movilă, fost ofițer de jandarmi și fost prizonier de război în URSS în perioada 23 august 1944 – 1 decembrie 1955. La mijlocul anilor ’80, după mai bine de 70 de ani de viață, Dinu N. Movilă, personajul acestei lucrări, își așternea pe hârtie amintirile, punându-le sub un titlu simplu: Istoria unei vieți. Ne propunem acum, după aproape 40 de ani, un demers de microistorie, care, prin exploatarea surselor avute la dispoziție, ce se completează reciproc (amintirile menționate mai sus și care se doreau dezvoltate în vederea publicării unei cărți; memoriul original și dosarul personal, păstrate la Arhivele Militare Naționale Române; dosarul de urmărire informativă, aflat în custodia CNSAS; dosarul păstrat la Direcția Generală de Pașapoarte; documentele din arhiva familiei și interviul realizat cu domnul Dinu-Cristian Bica, nepotul lui Dinu N. Movilă), să contureze un destin individual pe parcursul secolului XX.

***

În completarea acestor amintiri, am venit cu documente din următoarele dosare, ordonate cronologic: memoriul original al căpitanului Movilă N. Dinu, păstrat la Arhivele Militare Naționale Române; dosarul personal al căpitanului Movilă N. Dinu, păstrat la Arhivele Militare Naționale Române; dosarul penal al lotului avându-l în frunte pe generalul Mihail Voicu, păstrat în Arhiva CNSAS; dosarul de urmărire informativă a lui Dinu N. Movilă, păstrat în Arhiva CNSAS; dosarul de pașapoarte al lui Dinu N. Movilă, păstrat la Direcția Generală de Pașapoarte, o copie fiind păstrată și în Arhiva CNSAS.

Le-am alăturat apoi documente din arhiva familiei Bica-Movilă și un interviu cu nepotul lui Dinu N. Movilă, domnul Dinu-Cristian Bica.

Trebuie spus că ne-am adresat și Direcției Generale Management Resurse Umane din Ministerului Afacerilor Interne în vederea identificării unui dosar întocmit pe numele lui Dinu N. Movilă, răspunsul primit fiind negativ.

Nu am primit răspuns de la Arhiva Militară de Stat Rusă, căreia ne-am adresat în speranța obținerii unor copii de pe dosarul privind anchetarea și condamnarea lui Dinu N. Movilă în Uniunea Sovietică.

Având în vedere valoarea istorică și caracterul inedit al documentelor în discuție, maniera profesionistă în care acestea au fost pregătite pentru tipar, valoarea studiului introductiv, cu o documentare amplă și cu un aparat critic care respectă perfect normele academice în vigoare, considerăm că volumul editat de Luminița Banu și Florian Banu, „Nici un atentat!” – Organizarea antiterorismului în România (1948-1989), își găsește locul în biblioteca oricărei persoane interesate de istoria terorismului și antiterorismului pe teritoriul României.

De altfel, tomul de față vine chiar în întâmpinarea misiunii istorice cu care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a fost abilitat prin legea de înființare – punerea la dispoziția publicului larg de documente și informații complete cu privire la structura, componența, metodele și activitățile Securității, în scopul stabilirii adevărului istoric asupra perioadei dictaturii comuniste.

Prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru

Implicarea României în colaborarea polițienească internațională a început înaintea instaurării comunismului, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu primele manifestări de acest fel pe plan mondial: participarea la Conferința Internațională Antianarhistă de la Roma (1898), la Conferința de la Sankt Petersburg (1904) și la Primul Congres de Poliție Judiciară Internațională de la Monaco (1914). Din acest punct de vedere, structurile de represiune și menținere a ordinii românești erau perfect sincronizate cu preocupările pe plan mondial de internaționalizare a activităților polițienești. România a făcut parte, de asemenea, și dintre statele fondatoare ale Comisiei Internaționale de Poliție Criminală, organizație înființată la Viena în 1923, și care, ulterior, va fi cunoscută sub numele de Interpol. Tradiția aceasta a continuității va fi folosită intens, mai târziu, în perioada comunistă ca justificare a readerării României la Organizația Internațională de Poliție Criminală – Interpol. Afilierea Miliției la Interpol a fost facilitată de o dublă conjunctură. O situație favorabilă externă, de deschidere a României către Occident, perioadă în care Nicolae Ceaușescu făcea figură de rebel al Blocului Estic, stabilind relații cu țări, instituții sau organizații boicotate de ceilalți lideri comuniști, și un prilej intern, constând în două evenimente cu caracter infracțional: furtul a opt tablouri de la muzeul Bruckenthal, din mai 1968, și deturnarea unei aeronave Tarom, de pe aeroportul din Oradea, survenită pe 27 mai 1971.

Valentin Gheonea

Acest volum trebuie citit în varii chei de interpretare. El are valoare istoriografică, fiindcă se referă la geneza și evoluția unui proiect instituțional în anii național-comunismului girat de Nicolae Ceaușescu. Are, în același timp, înțeles sociologic, pentru că se referă la modul în care, în context totalitar, instituțiile de forță și de represiune își dispută preeminența în raport cu factorul politic. Are deopotrivă sens etic, căci numai înțelegând mariajul complicat dintre Securitate și Miliție putem descifra substratul criminal al colaborării dintre cele două instituții, îndreptată contra dizidenței reale. Cititorului îi spunem să aibă răbdare când citește textul. Să nu se uite peste multele note de subsol decât atunci când îl va reciti. Și îi recomandăm, presupunând că face parte din generația matură dinainte de 1989, să își aducă aminte de propriile experiențe.

Prof. Univ. Mihai-Răzvan Ungureanu

Autorul lucrării nu a exagerat informațiile legate de importanța unor puncte, nici nu a minimizat aceste aspecte. Cunoașterea distribuției spațiale a așezărilor rurale, relația acestora cu marile centre urbane și militare, apropierea lor față de resursele naturale și față de căile de comunicație antice, toate acestea nu fac decât să ne ajute să înțelegem, și mai mult de atât, să vizualizăm, să cartografiem elementele peisajului din epoca romană și interacțiunea dintre aceste elemente. În fond, despre asta este arheologia peisajului („landscape archaeology”). Autorul tezei a înțeles bine aceste aspecte.

Datele și materialele cartografice care însoțesc lucrarea au o relevanță deosebită, atât din punct de vedere administrativ, în demersurile legate de protejare și conservare patrimoniului arheologic, cât și pe plan științific, în demersurile de conturare a unui tablou mai clar al perioadei romane în bazinul Arieșului.

Concluziile cărții sunt prudente. Dl. Dîscă a fost conștient, pe tot parcursul acestei cercetări, de unele limite, în principal de faptul că cea mai mare parte a informațiilor provine din cercetări de suprafață. Acest lucru nu diminuează însă valoarea lucrării, nici eforturile autorului. Din contră, ne dăm seama, încă o dată, de limitele cunoștințelor noastre cu privire la anumite aspecte ale civilizației romane, și de câtă nevoie avem, în continuare, de cercetări arheologice.

Florin-Gheorghe Fodorean

Dacă populațiile din Peninsula Balcanică ar trebui să-și aleagă astăzi o emblemă comună, expresivă pentru peisajul lor natural, cultural și istoric, movilele antropice, mai mari sau mai mici, răspândite pe culmile deluroase ori pe terasele înalte ale apelor în tot spațiul din stepele Bugeacului până la Marea Egee, s-ar putea regăsi cu tot dreptul printre cele mai adecvate opțiuni. Nu doar că sunt numeroase, de ordinul zecilor de mii, dar în anumite regiuni, cum este Dobrogea, ele au devenit chiar peisajul. Nici nu ne-am putea închipui drumurile spre mare fără acele orizonturi ondulate despre care Oreste Tafrali nota în 1927, referindu-se la Mangalia, că reprezentau „un des plus beaux et des plus étranges paysages de la Dobroudja méridionale”.

„La sfârșitul secolului 18 și la începutul lui 19, intelectualitatea românească face o adevărată „criză” de conștiință europeană. Primele semne de solidarizare spirituală cu civilizația, cultura și istoria occidentală cu ideile și valorile sale, cu stilul și concepția sa de viață datează din această epocă. Aspirația de a pleca „înlăuntru” – cum se spunea pe atunci – era directă și invincibilă; nevoia de a fi în „Europa”, de a o aduce la noi acasă, acută și imperioasă. Această noțiune magică avea un conținut global: admirație și complex de inferioritate, emulație și invidie, speranță și revoltă, ideal și integrare, dorință de progres, regenerare și reabilitare. Adevărată mutație spirituală, moment crucial al istoriei conștiinței românești și care se confundă cu prima sa fază de modernizare, descoperirea Europei de către „Luminile” românești pune o problemă esențială de istorie culturală și comparată a ideilor.”

(Adrian Marino, Pentru Europa. Integrarea României. Aspecte ideologice și culturale, Editura Polirom, Iași, 1995, p. 157)

„Europa nu poate fi construită ca un ansamblu de societăți libere, legate prin aceleași forme de solidaritate decât în urma depășirii diviziunilor artificiale și profund ancorate în conștiințe. A crede că Europa se va consolida prin treptata extindere a pieței comune nu poate fi decât visul de vară al unui contabil. Europa nu poate fi clădită decât pe o conștiință europeană. Iar această conștiință trebuie să recupereze toate eforturile făcute spre o solidaritate lărgită de către fiecare societate în parte și să ofere noi temelii lumii civilizate în care ne regăsim pe noi întâlnindu-i pe ceilalți, moștenitori ai Romei, ai Atenei, ai Ierusalimului.”

(Alexandru Duțu, Ideea de Europa și evoluția conștiinței europene, Editura All, București, 1999, p. 241)

Într-un context socio-politic delicat, în care mișcările extremist – naționaliste, suveraniste, șovine, devin din ce în ce mai puternice în țările bătrânului continent – România cunoaște și ea acest fenomen -, exprimându-se tot mai frecvent împotriva valorilor europene, a democrației inclu­zive pe care UE o promovează, ni s-a părut necesară o reflecție intelec­tua­lă care să re-contureze proiectul european autohton, istoria și dimen­siunile lui contemporane. Sigur, nu este o reflecție definitivă, nici măcar o sinteză a temelor / subiectelor europene din cultura română – poate că ar fi de imaginat un astfel de demers la un moment dat -, ci doar câteva secțiuni mai mult sau mai puțin punctuale (istorii, imagini, idei, cum le-am spus în subtitlul volumului de față) dintr-o consistentă serie istorică, de felul celor imaginate, cu mai bine de un veac în urmă, de Alexandru D. Xenopol.

„Aceasta este o carte frumoasă şi importantă. Geary stăpâneşte literatura subiectului în toate limbile relevante. Nu numai că posedă calităţile necesare pentru scrierea unei sinteze, dar este şi unul dintre cercetătorii domeniului. Eu aş adopta această carte. Am aşteptat o asemenea sinteză”.
Edward Peters, University of Pennsylvania, S.U.A.

„Oferă o sinteză a perioadei de mare originalitate şi putere explicativă… E de la sine înţeles că această carte va deveni bibliografie obligatorie pentru cursurile mele, atât la nivelul de studii de licenţă cât şi la studii aprofundate. A fost o mare plăcere să o citesc… şi va fi o mare plăcere să o folosesc în predare în anii viitori”.
Barbara H. Rosenwein, Loyola University of Chicago, S.U.A.

„Sinteză echilibrată a unei epoci în care, sub vălul „barbariei” ce acoperea ruinele instituţionale ale Imperiului Roman, căpătau formă elementele esenţiale ale civilizaţiei medievale occidentale – biserica, nobilimea şi monarhia, oraşul –, Merovingienii oferă o lectură deopotrivă facilă şi instructivă. Patrick Geary a reuşit, cu o uşurinţă pe care numai erudiţia şi talentul o permit, să îmbine precizia restituirii istoriografice, preţuită în mediul academic, cu fluiditatea narativă, apreciată dintotdeauna de publicul iubitor de istorie, oferindu-ne o imagine inedită a Occidentului de dinaintea catedralelor.”
Mircea Anghelinu, arheolog

***

În această Patrick J. Geary depăşeşte noţiunile tradiţionale ale istoriei europene pentru a prezenta perioada merovingiană (circa 400-750 e.n.) ca parte integrală a antichităţii târzii. Întemeiat pe cele mai recente rezultate ale cercetărilor din arheologie, istorie culturală, etnografie istorică şi alte domenii, el dezvoltă o interpretare originală atât a istoriei merovingiene, cât şi a lumii romano-barbare din care a luat naştere. Descriind cu măiestrie interacţiunile complexe ale unei epoci nestatornice, Geary urmăreşte romanizarea barbarilor şi barbarizarea romanilor, procese care în cele din urmă au făcut aceste populaţii de nedesluşit. Concisă, sigură şi scrisă cu eleganţă, Merovingienii reprezintă o contribuţie importantă la înţelegerea unei perioade cruciale, dar adesea neglijată a istoriei occidentale.

„O asemenea carte n-ar fi fost posibilă pînă recent din mai multe motive. Lingviștii dintre 1950 și 1989, timp de 40 de ani, au fost formați la școala continuității. Patriotismul le-a servit drept metodologie. Bățul (cenzura comunistă) și morcovul (posturi de cercetători, profesori, academicieni, poziții în comitete și comisii) au făcut restul.

M. Theodorian Carada (1868-1949) a fost o figură paradoxală a vieții publice și culturale românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și din prima parte a veacului următor, aproape uitată în zilele noastre. Conține în sine toate idiosincraziile și contradicțiile epocii în care a trăit, dar și avânturile, optimismul și încrederea în propriile capacități și în progresul națiunii căreia îi aparținea. Opțiunile sale pot contraria. În plan politic, protagonistul a oscilat între liberalism și conservatorism; în registru confesional, a trecut de la ortodoxie la greco-catolicism. Asemenea atitudini nu sunt atât expresia unei indecizii structurale, ci vădesc o personalitate complexă, autonomă, eliberată de diverse condiționări și servituți. Și opera sa reprezintă un argument indeniabil în acest sens.Ea reflectă cultura enciclopedică a lui Theodorian Carada și anvergura sa intelectuală. Autor prodigios (a semnat câteva zeci de cărți și broșuri: memorialistică, beletristică, lucrări cu caracter istoric, tomuri de drept ecleziastic, opere juridice ș.a.), a fost și un gazetar prolific și înzestrat, având nerv și inteligență.

***

Recenta lucrare a tânărului şi talentatului istoric sucevean, dr. Dinu Balan, consacrată unui personaj emblematic al vieţii publice şi culturale româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-iea şi primele decenii ale celui următor, M. Theodorian Carada, reprezintă, neîndoielnic, o contribuţie majoră la cunoaşterea aprofundată a unei epoci şi a unei societăţi marcate, deopotrivă, de multiple transformări, împliniri şi contradicţii, generate de suita năzuinţelor politice şi naţionale care au premers şi urmat tăvălugul primei conflagraţii mondiale.

Nepot al celebrului Eugeniu Carada, protagonistul cărţii de faţă a fost o personalitate controversată şi extrem de interesantă prin opţiunile politice şi religioase pe care le-a ilustrat de-a lungul unei strălucite cariere, sub varii forme de expresie. Dacă, în plan politic, a oscilat între liberalism şi conservatorism, în registru confesional, a trecut de la ortodoxie la greco-catolicism, pledând cu surprinzătoare consecvenţă pentru unirea religioasă şi cultivând ideea unei „biserici naţionale” alăturată cu cea a Romei.

Nu mai puţin importantă în configurarea şi dimensionarea personalităţii sale – admirabil ilustrată de autor în paginile cărţii – se dovedeşte a fi activitatea sa pe tărâm cultural. Pentru că M. Theodorian Carada s-a impus, în epocă, în dubla-i ipostază: de harnic şi talentat publicist, precum şi de autor al unor lucrări cu larg ecou în rândul ????ititorilor săi, semnând zeci de cărţi şi broşuri de memorialistică, beletristică, lucrări cu caracter istoric, tomuri de drept ecleziastic, opere juridice ş.a. Istoricul şi omul de cultură Dinu Balan surprinde foarte bine multiplele faţete ale omului politic şi ale intelectualului craiovean, prezentat în contextul epocii şi în dinamica evenimentelor traversate de societatea românească, asigurându-i astfel râvnita, corecta şi deplina abordare monografică, asumată prin titlu. Confruntarea continuă a acţiunilor şi scrierilor sale se realizează printr-o alternare a travaliului analitic cu propensiunea spre sinteză, creionând convingător „portretul” acestei personalităţi căzute astăzi, pe nedrept, în uitare. Om al epocii sale, conchide cu perfectă îndreptăţire Dinu Balan, ale cărui virtuţi şi slăbiciuni şi-au aflat, în cuprinsul cărţii, biograful ideal, M. Theodorian Carada rămâne un reper inconfundabil în peisajul politic şi cultural românesc al modernităţii târzii, oferind, prin puterea exemplului şi a propriei conduite, suficiente prilejuri de meditaţie, de raportare şi evaluări în posteritate, spre ştiinţa şi uzul contemporanilor noştri. Prin concepţie şi structură, prin amploarea şi varietatea bazei documentare, prin dezvoltare analitică şi, evident, prin bogăţia şi temeinicia concluziilor…

Virtuțile stilistice ale lucrării, una eminamente științifică prin concepție, structură, fundament analitic și documentar, îi conferă, în același timp, îndreptățite valențe culturale, într-un orizont cu generoase deschideri politice, sociale, morale și confesionale, asigurându-i astfel sporul de interes și atractivitate în rândul unor largi categorii de cititori. Totodată, cartea universitarului și omului de cultură Dinu Balan oferă viitorilor beneficiari, cititorii, cheia înțelegerii depline a unor realități istorice complexe, a unor conduite și caractere, care au ilustrat o epocă de mari prefaceri înnoitoare, nelipsită însă de convulsii, dispute și erori, circumscrise, deopotrivă, pregătirii premiselor și înfăptuirii Marii Uniri, urmate de efortul deloc facil al asamblării tuturor provinciilor istorice românești într-un singur corp, semnificând împlinirea idealului național numit România Mare.
Prof. univ. dr. Dumitru Vitcu

Identitatea este ceva în continuă evoluție, și sper că lucrarea mea „Mitul națiunilor” îi va putea ajuta pe cei care gândesc mai profund să-și creeze identitățile cu o mai mare încredere în viitor.

Patrick J. Geary

***
Mitul nu înseamnă nici minciună, nici fals. Mitul este tot o realitate, dar una imaginară. Când un istoric vorbește de mituri, el are în vedere un alt tip de realitate istorică, în care faptele reale sunt substituite prin imaginile lor, imagini care se constituie în conștiința colectivă, în prezentul acestor imagini, sau, cel mai adesea, în viitor.

Națiunea modernă a evoluat din cea medievală. În cazul românesc, națiunea medievală a avut o conștiință de sine, care era bazată pe ideea originii romane și pe cea a unității lingvistice și culturale a tuturor românilor. Această conștiință exprima identitatea etnică. Orice națiune medievală era însă scindată, fiindcă nu prima identitatea dată de etnie, ci cea dată de stare sau de religie. În Europa, evoluția spre națiunea modernă a fost un rezultat al ideologiei Revoluției Franceze din 1789-1793, care a anulat privilegiile nobilimii, a desființat stările și a creat cetățeanul.

Alexandru Madgearu

***
Absolvent al prestigioasei universități Yale, Patrick J. Geary este profesor la University of California din Los Angeles, din anul 1993. Dintre celelalte publicații ale sale, amintim:
– Furta Sacra: Thefts of Relics in the Central Middle Ages, Princeton University Press, 1978 (ediție revăzută în 1991);
– Aristocracy in Provence: The Rhone Basin at the Dawn of the Carolingian Age, University of Pennsylvania Press, Philadelphia și Anton Hiersemann Verlag, Stuttgart, 1985;
– Before France and Germany: The Creation and Transformation of the Merovingian World, Oxford University Press, Oxford, 1988;
– Civilization in the West (în colaborare cu Mark Kishlansky și Patricia O’Brien), Harper Collins, New York, 1990 (ediții revăzute în 1995 și 1997);
– Living with the Dead in the Middle Ages, Cornell University Press, Ithaca, 1994;
– Women at the Beginning. Origin Myths from the Amazons to the Virgin Mary, Princeton University Press, Princeton, 2006 .

Aceste volume, ca și zecile de studii publicate în diverse reviste academice din SUA și Europa, îl situează pe Patrick J. Geary printre cei mai prestigioși medieviști americani ai momentului. Lucrarea pe care o prezentăm acum cititorilor din România este una destinată unui public mai larg. Apărută în 2002, concomitent în versiuni engleză și germană, ea s-a bucurat de o primire foarte favorabilă, deoarece a reușit să expună într-o formă accesibilă marelui public dificilele probleme ale interpretării proceselor de etnogeneză, care au fost discutate în literatura de specialitate recentă, atât de către însuși P. Geary , cât și de către alți autori . Se simțea nevoia unei asemenea sinteze, care să integreze informațiile primare despre migrațiile barbare și despre formarea regatelor din Europa occidentală într-o perspectivă modernă, bazată pe noile abordări ale conceptelor de etnie, etnicitate și etnogeneză.

Alexandru Madgearu

Lucrarea este o contribuţie semnificativă şi importantă la dosarul intelectual al unei dezbateri contemporane de actualitate.

Ioan Stanomir

***

La doar câteva zile de la începerea războiului din Ucraina, Cancelarul german Olaf Scholz vorbea despre Zeitenwende, un punct de cotitură fundamental pentru Germania. Am ales ca traducerea în limba română a acestui concept să fie titlul cărții pentru că într-adevăr agresiunea Federației Ruse în Ucraina marchează un punct de cotitură, anticipat de un alt moment calificat drept schimbare fundamental, game – changer, alipirea ilegală a Crimeii în 2014…

***

Încă înainte de începutul războiului din Ucraina s-a pus întrebarea dacă există o ideologie care poate fi numită „putinism” și dacă acest putinism poate fi considerat o nouă formă de fascism – plecând de la premisa că fascismul nu circumscrie o singură perioadă istorică, ci poate fi regăsit și în cadrul regimurilor politice actuale. Scopul demersului nostru nu este de a analiza dacă ceea ce se întâmplă în prezent în Federația Rusă a dat naștere unei ideologii politice structurate pe care o putem numi „putinism”. Premisa de la care pornim este că putinismul este o ideologie în formare, „centrată subțire”, precum populismul. Dacă fascismul se poate manifesta și în prezent, nu doar în trecut, este o întrebare deschisă și vom prezenta argumentele pro și contra acestei afirmații. De răspunsul la această întrebare depinde și asimilarea putinismului cu fascismul…

Lui Vladimir Putin îi convine războiul de uzură: nu contează pierderile de vieți omenești, important este că producția militară crește, șomajul scade, iar rușii nu mai au timp să se gândească la alternative politice, fiind absorbiți de efortul de război.

***

Ideea de bază a lui Habermas din Sfera publică și transformarea ei structurală este că, pe măsură ce avansăm în modernitate, are loc o separare a rolurilor: patronul nu mai este autor sau redactor, redactorul nu mai este patron sau autor. În România s-a întâmplat exact invers; pe măsură ce am avansat în tranziție, patronii de presă, văzând calitatea slabă a analizei politice de la propriile posturi de televiziune sau ziare, au început să creadă că oricine se poate exprima referitor la politică. Așa se face că uneori patronii de televiziune intervin în emisiuni de analiză politică, iar invitații achiesează la ideile patronului – pentru a fi în continuare invitați.

Analiza politică promovată în media este de slabă calitate în general întrucât cei care sunt chemați să se exprime nu au cunoștințe elementare despre cum funcționează sistemele politice sau, în caz de politică externă, cum se poziționează principalii actori globali. Desigur, nu se poate generaliza, apar și comentarii politice destul de valoroase. Marea problemă a tuturor comen­tariilor, chiar și a celor de bună calitate, este că nu se bazează pe lecturi în domeniu. Nu este nevoie să ai doctorat în științe politice pentru a comenta politica dar este nevoie să fii informat. Analiștii politici din România își extrag informația din sursele deschise, fără abonament. Marile cotidiene, săptămânale sau lunare din Occident sunt pe bază de plată pentru a accesa conținutul electronic. Puține redacții din România își asumă asemenea costuri care de fapt sunt foarte mici. Neexistând o bază de date zilnică cu presa internațională, aceasta nu poate fi oferită nici analiștilor care sunt chemați a comenta un eveniment politic. Întregul sistem se bazează pe ideea „nu se investește nimic, nu se plătește nimic”. O investiție minimală în surse de informare și plata chiar simbolică a celor chemați să joace rolul de analiști politici ar stimula competiția pentru o mai bună calitate. Deocamdată, chiar și o asemenea idee pare cu totul hazardată.

Radu Carp

„Începutul acestei povești prinde contur în prima jumătate a secolului al XIX‑lea, în centrul Bucureștiului, într‑un palat de mici dimensiuni, situat pe strada Colței nr. 41. Palatul Suțu se profilează pe un fundal peisagistic unde picturalitatea atmosferei ulițelor înguste și întortocheate era animată de forfota mulțimii. Într‑o vegetație luxuriantă a grădinii elaborat compuse, unde tonurile naturii mereu în schimbare vibrează, iar dialogul umbrelor și luminilor se însuflețește sub razele luminoase ale soarelui, palatul strălucește în toată splendoarea sa sub ocrotirea lui Grigore și a Irinei Suțu.” Nazen Ștefania Peligrad

Nazen Ștefania Peligrad este un artist motivat, cu două diplome de absolvire (una în pictură și cealaltă în istorie), având peste 15 ani de experiență de curator în cadrul Muzeului Municipiului București. A scris numeroase articole pentru reviste de istoria și teoria artei și de istorie, implicându-se și în organizarea de workshopuri culturale și artistice. Este absolventă a Universității Naționale de Arte din București și a studiilor doctorale la Facultatea de Istorie, Universitatea din București, finalizate cu teza „Elemente de expresie în figura sacră bizantină timpurie” (ed. Universității din București, 2012). După publicarea unui album de pictură (tipar: Grafica Print & Pack, București, 2019), Nazen Peligrad revine pe plan editorial ca autoare a monografiei legate de istoria familiei și Palatului Suțu.

Povestea irezistibila a visului imperial venetian, redata cu un entuziasm molipsitor. Cunoscutul istoric si autor britanic Roger Crowley prezinta in aceasta carte ampla uimitoarea calatorie de cinci sute de ani a Venetiei spre dominatia europeana, printr-o poveste epica care nu are rival in ceea ce priveste suspansul, intriga si bogatia stilului literar.

Eseu despre legendele referitoare la Hitler și despre măsura veridicității acestora. Ce se mai poate spune despre Hitler, după publicarea a mii de articole și cărți, inclusiv numeroasele biografii bine documentate? Tocmai, nu este vorba despre a spune mai mult, ci despre a spune corect și a vedea lucrurile diferit, examinând punctele neclare pe care le întâlnim în viața lui Hitler.

Istrati a fost un om scindat. Omul tuturor contradictiilor imaginabile. S-a dezis frecvent si si-a surprins contemporanii prin declaratii, adeziuni si gesturi de sens contrar. A fost "omul care nu adera la nimic", cum ii placea sa spuna in anii '30, dar a aderat la aproape toate cauzele intalnite in cale. Se inflama usor, schimba atitudinile ca pe camasi, lua pozitie ori de cate ori descoperea o cauza. Uneori era, pur si simplu, in cautarea atentiei celorlalti. Anonimatul era o haina prea stramta pentru el. Recunoasterea sa ca scriitor a venit tarziu, a prins ultimul tren. Dar atitudinile lui paradoxale au venit si din trairi profunde - deloc circumstantiale -, din trecutul indepartat al copilului descult, hoinarind pe malul Dunarii. A nu avea nicio cauza pentru care sa lupte i se parea de-a dreptul imposibil, o nefericire si o viata fara rost.

Impactul emotional si psihologic al atacurilor aeriene din anii celui de-Al Doilea Razboi Mondial asupra Bucurestiului este deconstruit la o distanta de 80 de ani de prospetimea marturiei directe. Documentele de arhiva asigura baza unei realitati istorice pe care nu o putem surprinde decat in esenta profund umana, contorsionata si lipsita de aparare a martorilor romani, americani si englezi care au avut sansa de a scapa de focul bombardierelor americane si engleze. Moartea miilor de civili nevinovati amplifica o vinovatie difuza, resimtita de aviatorii prizonieri (supusi ei insisi bombardamentelor propriilor camarazi), uimiti de tratamentul bun si civilizat al romanilor. Traumatizati de actiunile militare ale Aliatilor si vulnerabilizati de apropierea trupelor sovietice, romanii au facut fata acestor momente grele cu profesionalism si empatie.

Cat de semnificativ poate un singur lider sa schimbe cursul istoriei? Scrisa de unul dintre cei mai importanti istorici ai Europei secolului XX si autor al biografiei lui Hitler, Personalitate si putere este o analiza maiastra a modului in care caracterul a conspirat cu oportunitatea pentru a crea despotii unici ai epocii moderne - si cum si de ce unele tari au gasit cai mai bune pentru progres.

Volumul rememoreaza istoria inceputurilor a doua institutii pana azi functionale avand ca obiect protejarea proprietatii intelectuale: a unei asociatii internationale a societatii civile (ALI-ALAI) si a unui tratat multilateral acceptat astazi de 179 de state (Conventia de la Berna). In istoriografia noastra, aportul lui Trandafir G. Djuvara (1856-1935) la edificarea celor doua institutii constituie un aspect distinctiv si singular al activitatii sale, care a fost tinut in umbra, si cu elemente care induc confuzia.

La 16 iulie 1945, în deșertul din New Mexico, este testată în secret prima bombă atomică. Șocat de puterea distructivă a creației sale, J. Robert Oppenheimer, directorul Proiectului Manhattan, se dedică din acel moment luptei împotriva bombei cu hidrogen și a războiului nuclear. Fiind suspectat de activități comuniste de autoritățile americane din epoca lui McCarthy, este persecutat de FBI, calomniat drept spion al Uniunii Sovietice și obligat să demisioneze din orice funcție publică. Repercusiunile se extind nemilos și asupra vieții sale private. Abia din 1963, după ce președintele Kennedy îl reabilitează, lumea întreagă îl va putea percepe într-o cu totul altă lumină, ca pe o personalitate emblematică a secolului al XX-lea.

Biografia semnată de Kai Bird și Martin J. Sherwin este rezultatul a 25 de ani de întâlniri cu rude, prieteni și colegi de-ai lui Oppenheimer, de trecere în revistă a mii de mărturii din arhive și colecții personale din Statele Unite și de peste hotare și de investigare a dosarelor FBI, cu scopul identificării documentelor relevante. Volumul oferă o viziune intimă asupra celui mai cunoscut om de știință al generației sale – un personaj simbolic, în al cărui destin s-au împletit irevocabil triumful și tragedia.

„O carte esențială!”     Time

„Se citește ca un thriller captivant și, pe alocuri, terifiant.”        JOHN CAREY, The Sunday Times

„O lucrare voluminoasă, de o mare erudiție și luciditate, ce unește numeroasele fațete ale portretului lui Oppenheimer cu înțelegerea exactă a felului său natural de a fi.”          The New York Times

„Doi experți în istoria Războiului Rece și-au unit forțele pentru a spune tulburătoarea și deopotrivă extraordinara poveste a lui Robert Oppenheimer.”           Foreign Affairs

„Cea mai bună carte care s-a scris vreodată despre Oppenheimer!”       American Scientist

„O relatare magistrală a ascensiunii și a decăderii lui Oppenheimer, plasată în contextul deceniilor turbulente ale transformării Statelor Unite. Un adevărat tur de forță!”       Los Angeles Times Book Review

„O capodoperă scrisă într-un stil savant și captivant, care izbutește să-i dea viață cu limpezime complicatului și adesea enigmaticului Oppenheimer.”  Chicago Tribune

Despre Holocaust se vorbeşte şi se scrie mult şi totuşi unele aspecte majore ale istoriei sale rămân neglijate. Prin abordarea cuprinzătoare a subiectului, Dan Stone ne ajută să înţelegem mai în profunzime una dintre cele mai mari crime de război comise vreodată. Volumul analizează Holocaustul de pe continentul european din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi antisemitismul în creştere şi atacurile împotriva evreilor din anii premergători ori eliberarea lor din lagăre la finele războiului şi memoria genocidului evreiesc. Teza principală a cărţii, amplu ilustrată cu exemple, este că Germania şi naziştii nu sunt unicii responsabili de Holocaust şi că atât autorităţile, cât şi populaţia din diferite ţări s-au angajat de bunăvoie în acţiuni împotriva evreilor, care au mers până la exterminarea acestora în cele mai brutale moduri imaginabile. Bazându-se pe documente naziste, ale Aliaţilor sau ale adversarilor lor, dar şi pe jurnale sau pe mărturii de după război, autorul argumentează că, în vremurile noastre marcate tot mai mult de naţionalism şi xenofobie, este imperativ să înţelegem adevărata istorie a Holocaustului.