Istorie & Politologie

În secolul XXI trăim într-o stare permanentă de conflict. Fie că se numește terorism, război hibrid, război de zonă gri sau război convențional, amenințarea este o prezență cotidiană. Cum războiul clasic – cu arme, bombe și drone – a devenit tot mai costisitor sub aspect financiar și tot mai nepopular în rândul opiniei publice, este mai eficient să ameninți o țară cu embargoul economic sau să declanșezi un atac cibernetic prin care să-i paralizezi instituțiile. Iată de ce tot ceea ce ne înconjoară poate deveni o armă. Pe măsură ce conflictul revine în Europa, expertul în criminalitate transnațională Mark Galeotti oferă un studiu cuprinzător și inovator despre acest nou mod în care se poartă războiul. Pretutindeni în lume dezinformarea, spionajul, acțiunile subversive și crimele destabilizează țările și creează crize de legitimitate. Ce avem de făcut în această situație? Galeotti ne prezintă modalități de supraviețuire, de adaptare și chiar de a profita de oportunitățile oferite de noua realitate.

Reputatul istoric Julian Jackson realizeaza portretul fidel al unuia dintre cele mai dramatice momente ale istoriei secolului XX. Considerata, in Al Doilea Razboi Mondial, un bastion inexpugnabil al Aliatilor in confruntarea cu Germania nazista, Franta avea sa cada sub loviturile lui Hitler in numai sase saptamani.

In data de 16 mai 1940, Inaltul Comandament al armatei franceze era convocat de urgenta la Quai d’Orsay. Situatia era deosebit de grava. La numai cinci zile de la declansarea atacului, armata germana strapunsese la Sedan, dar si in alte locuri, liniile de aparare franceze desfasurate de-a lungul raului Meuse. Sunat cu o seara inainte de prim-ministrul Paul Reynaud spre a i se comunica faptul ca Franta era deja invinsa, Winston Churchill se grabeste sa ajunga la Paris, la intalnirea cu liderii politici si militari ai tarii. Ajuns acolo, a fost intampinat cu o atitudine plina de defetism. Panica si disperarea erau omniprezente si se vorbea insistent despre evacuarea capitalei. Churchill l-a intrebat pe Gamelin, comandantul armatei franceze, unde este rezerva strategica, spre a fi aruncata in lupta de aparare. Gamelin a raspuns sec: „Nu exista nicio rezerva strategica”. Considerata un bastion inexpugnabil al Aliatilor in confruntarea cu Germania nazista, Franta avea sa cada sub loviturile lui Hitler in numai sase saptamani. Cine se face vinovat pentru acest umilitor esec militar? Si putea fi el evitat?

În secolul al XIV-lea, o serie de războaie, epidemii și foamete au aruncat Europa într-o mare criză economică, socio-politică și spirituală. Eforturile de a o depăși au implicat un întreg proces de schimbare, un pas înainte în evoluția de la sistemul feudal la cel capitalist. Un secol mai târziu, marile orașe s-au refăcut, iar prinții, noii protagoniști politici, au terminat de făurit instrumentele statului modern.

Istoria imperiilor care au apărut în stepele Asiei Centrale a fost în mod tradițional înconjurată de negură și legende. Am auzit de personaje precum Attila, Ginghis Han, Kublai Khan și Tamerlan. Acest lucru ne-a distorsionat viziunea asupra celor zece secole în care popoarele nomade din stepe au dominat teritorii vaste în mod epic, ajungând să facă legătura dintre China și Europa. Aceste civilizații au fost esențiale pentru istoria Eurasiei: au dezvoltat un comerț de neegalat – alimentat de ascensiunea Drumului Mătăsii - care a adus cu el un schimb paralel de idei și cunoștințe esențiale pentru formarea viitoare a două lumi care nu se cunoșteau.

Între secolele al XI-lea și al XIII-lea au avut loc schimbări în Europa. Ierarhia feudală și-a arătat primele fisuri ca urmare a reînvierii comerțului și a vieții urbane. În unele regate, cum ar fi Franța și Anglia, au apărut dinastii puternice, gata să conducă transformarea domeniilor lor feudale în state. Și Biserica, a cărei autoritate socială nu făcuse decât să crească, se lupta cu împăratul pentru putere. Conflictele și alianțele dintre papalitate și imperiu marchează în mare măsură această perioadă istorică.

Daron Acemoglu și Simon Johnson oferă o reinterpretare curajoasă a economiei și a istoriei, care va schimba fundamental felul în care vedeți lumea. Un mileniu de istorie și de dovezi contemporane face să fie clar un lucru: progresul depinde de alegerile pe care le facem în privința tehnologiei. Metodele noi de organizare a producției și mijloacele noi de comunicare pot fie să servească interesele înguste ale unei elite, fie să devină fundamentul unei prosperități larg răspândite. Avuția generată de progresele tehnologice ale agriculturii europene din timpul Evului Mediu a fost însușită de nobilime și folosită pentru construirea marilor catedrale, în vreme ce țăranii au rămas să-și ducă traiul la limita înfometării. Primul secol de industrializare din Anglia a oferit clasei muncitoare venituri stagnante. Și în toată lumea de astăzi tehnologiile digitale și inteligența artificială subminează joburile și democrația prin automatizare excesivă, culegere masivă de date și supraveghere inoportună. Nu trebuie să se întâmple astfel. Putere și progres demonstrează că avansul tehnologic a fost cândva – și poate fi din nou – ținut sub control. Progresele tehnologice de ultimă oră pot să devină instrumente de emancipare și democratizare, nu însă dacă deciziile majore rămân în mâinile câtorva lideri din domeniul high-tech mânați de hybris.

Caius Iulius Cezar s-a născut într-o zi călduroasă de iulie din anul 100 Î.Hr., într-o casă situată acolo unde se află astăzi Colosseumul. Familia lui se mândrea cu un trecut legendar – susțineau că strămoșul lor ar fi fost chiar Iulius, nepotul zeiței Venus și fiul lui Enea, fondatorul mitic al poporului roman. În acele vremuri în care Republica Romană își trăia epoca decadentă, familia lui Caius Cezar traversa de asemenea o perioadă a incertitudinii și declinului. Ambițiile personale l-au condus până în punctul în care să influențeze însăși soarta Republicii. Seria de războaie civile pe care tânărul general și politician le-a declanșat în anul 49 Î.Hr. au grăbit răsturnarea acesteia și înființarea Imperiului Roman. A depășit granițele teritoriului controlat de Roma, extinzând dominația romană până la Rin și Canalul Mânecii, iar cu abilitățile sale de strateg și de lider a schimbat în profunzime peisajul politic din Roma. Pe 15 martie 44 Î.Hr. a intrat fără pază într-una dintre sălile senatului și a fost înjunghiat, căzând pradă unuia dintre cele mai notorii asasinate politice din istoria omenirii. Atât Antichitatea cât și istoricii moderni îl consideră o personalitate-cheie a lumii antice. Alexander Hamilton, unul dintre Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii, l-a numit „cel mai mare om care a trăit vreodată”.

Cum a fost posibil ca o mișcare religioasă apărută în Palestina secolului I, având doar câteva zeci de adepți, să se răspândească în tot bazinul mediteraneean și să se impună în fața păgânismului Romei, pentru ca peste alți o mie de ani să controleze întreaga Europă? Aceasta este în esență întrebarea la care cartea lui Peter Heather ne oferă răspuns, analizând în detaliu momente decisive din evoluția creștinismului, cum au fost convertirea împăratului Constantin și încoronarea lui Carol cel Mare, domnia lui Iulian Apostatul, consolidarea treptată a doctrinei după conciliul de la Niceea sau la al patrulea conciliu lateran, misionarismul, invazia musulmană, cruciadele și multe altele. În tot acest răstimp, creștinismul s-a readaptat continuu pentru a câștiga noi adepți din cele mai diferite popoare și categorii sociale, susținut fiind de condițiile istorice, sociale, economice și culturale specifice care au contribuit la răspândirea lui – și utilizând uneori forța și coerciția –, pentru ca, în final, după anul 1300, să devină o religie cu instituții reale solide, cu ierarhii centralizate și norme și practici ritualice de monolit. Bine documentată și plină de imagini vii și de perspective noi, lucrarea este o istorie comprehensivă a începuturilor și triumfului creștinismului în Europa medievală.

O bună parte din istorie, cunoștințele necesare pentru funcționarea societăților s-au transmis în afara școlii. Începută chiar din primii ani de viață, învățarea avea loc în familie și, pentru mult prea mulți copii, la locul de muncă. Deși s-a impus relativ recent ca principalul loc unde se transmit cunoștințe, școala este la ora actuală, aproape pretutindeni, în pragul imploziei, confruntându-se cu uriașa creștere demografică și cu dezvoltarea rapidă a domeniului digital. În viitor, sunt posibile două scenarii de coșmar. În unul dintre ele, din lipsă de resurse, trei sferturi din omenire vor fi în scurt timp lipsite de școală și de cunoștințe. În celălalt, transmiterea cunoștințelor se va face în esență prin mijloace digitale, apoi genetice, către indivizi; aceștia vor primi cunoștințe social utile de la niște mașini din ce în ce mai direct conectate la creier, până când fiecare ființă umană va deveni ea însăși un artefact plin de artefacte.

- Anul „Iuliu Maniu” - 75 de ani de la interzicerea Bisericii Greco-Catolice - Centenar Monica Lovinescu - Cazul Ing. Gheorghe Ursu - Arheologia crimelor comunismului - Memoria in prezent

Petr Blažek a dedicat mulți ani documentării cazurilor de autoincendiere motivate politic în țările europene din Blocul de Răsărit. A reușit să acceseze numeroase documente necunoscute până acum și, adesea, a câștigat încrederea familiilor torțelor vii. De asemenea, a descris diferitele forme de evocare a lor și a vizitat locurile legate de viața și moartea eroilor acestei cărți. Cartea Torțe vii în Blocul Sovietic este cea mai amplă abordare a acestei teme și mulți ani de acum înainte va putea servi ca bază pentru continuarea cercetării. Importanța ei nu se limitează însă doar la valoarea ei științifică. Cartea este un fel de monument închinat celor care s-au hotărât să aleagă o suferință inimaginabilă ca să protesteze împotriva răului și, în multe situații, ca să-i provoace pe ceilalți la rezistență. Dr. Łukasz Kamiński Între cazurile prezentate în această carte sunt și cele ale lui Márton Moyses și Liviu Corneliu Babeș, care, din păcate, nu sunt încă bine cunoscute publicului din țara noastră. […] Autoincendierea în semn de protest a revenit, din nefericire, în actualitate. La 25 mai 2023, ziua sărbătorii creștine a Înălțării Domnului și, totodată, Ziua Eroilor, pe drumul forestier Drumul Vechi din stațiunea Poiana Brașov, Ileana Negru, în vârstă de 66 de ani, din municipiul Brașov, s-a autoincendiat. […] Femeia a decedat, nu înainte de a spune că: Am făcut gestul ăsta în numele eroilor-martiri. Dr. habil. Cosmin Budeancă

Razboi si interventie agresiva pe plan extern, represiune si control parafascist pe plan intern. Care sunt obiectivele lui Putin si ce il determina? Are democratia vreo sansa in Rusia?

Igor Eidman cunoaste sistemul din propria experienta si, in calitate de fost director al celui mai mare centru de cercetare a opiniei publice din Rusia (WZIOM), stie ce se intampla in spatele scenei. Inteligent si fara menajamente, el aduce lumina asupra regimului Putin, pe care il considera vinovat de uciderea varului sau, Boris Nemtov. O polemica extrem de exploziva despre situatia actuala din Rusia.

Joc de spioni dezvaluie un triunghi letal de spionaj din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Povestea are in prim-plan trei barbati - un britanic, un francez si un german - si duelurile pe care le-au purtat intr-o atmosfera de colaborare, tradare si asasinat, in care camarazii i-au vandut pe tovarasi, pe agentii aliati si pe pilotii doborati germanilor, la fel de intamplator, de parca ar fi fost vorba despre o simpla sticla de vin.

În această carte care abundă în scandaluri și povești despre opulență, Luke Barr îi poartă pe cititori într-o călătorie în timp, în Londra și Parisul de la cumpăna secolelor XIX–XX. Din paginile volumului veți afla cum ilustrul hotelier César Ritz și faimosul chef Auguste Escoffier și-au unit forțele la Savoy, pentru a uimi lumea întreagă cu luxul modern al acestui bine-cunoscut hotel londonez, unde melanjul dintre evreii americani și înalta societate britanică anunța apariția unei noi ordini sociale și ascensiunea clasei de mijloc. Barr recreează atmosfera palpitantă a perioadei din ajunul Primului Război Mondial, La Belle Époque, atunci când aristocrația britanică a atins apogeul, femeile au început să iasă la restaurant neînsoțite, iar noii îmbogățiți americani și industriașii lipsiți de tact socializau la Londra, etalându-și bunurile de lux. Colaborând la Savoy – hotel care primea clienți fideli și, uneori, pofticioși din cale-afară, precum Oscar Wilde și Sarah Bernhardt –, Escoffier inova în domeniul bucătăriei moderne și influența decisiv gastronomia franceză, iar Ritz înființa primul hotel de lux din lume.

Această carte propune o istorie a mișcării Frăția Musulmană din 1928 până în prezent și, concomitent, o analiză a unsprezece partide desprinse din marea familie politică sunnită Ikhwan al-Muslimin. Autorul urmărește evoluția ideologică a fraților musulmani din Egipt, Libia, Maroc, Tunisia, Iordania, Siria, Kuweit, precum și a formațiunii Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), dominată de figura liderului neootomanist Recep Tayyip Erdoğan. De o atenție specială se bucură sângerosul Front Islamic Național din Sudan și gruparea teroristă Hamas din Fâșia Gaza – ambele fiind structuri fondate de Ikhwan al-Muslimin. Scopul lucrării este formularea unor răspunsuri clare la întrebări esențiale pentru viitorul Orientului Mijlociu: Se pot modera islamiștii? Ce favorizează transformarea lor în activiști politici care acceptă principiile democrației? În ce condiții riscă ei să devină, precum gruparea palestiniană Hamas, adepți ai jihadului și terorismului de tip Daesh?

Naziștii propovăduiau puritatea fizică și morală, dar, așa cum dezvăluie Norman Ohler în lucrarea sa riguros documentată, cel de-Al Treilea Reich era suprasaturat de droguri. Înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania era o mare putere în domeniul farmaceutic, iar companii precum Merck, Bayer ori Temmler purificau sau produceau și vindeau în cantități industriale cocaină, opioide și, mai presus de toate, metamfetamină. Acest din urmă drog ajunsese să fie consumat de toată lumea, de la muncitori și gospodine până la medici și militari. De fapt, soldații primeau în mod regulat rații de metamfetamină, căci substanța psihotropă le sporea energia și capacitatea de concentrare, le alunga spaimele și îi făcea să se simtă invincibili, autorul susținând că, fără ea, Blitzkrieg-ul nu ar fi avut succes. Și, cu toate că narcoticele singure nu pot fi o explicație suficientă pentru teoriile rasiale toxice al naziștilor sau pentru deslușirea tuturor evenimentelor războiului, incredibila cercetare a lui Ohler demonstrează că, fără a lua în considerare consumul de droguri, nu vom înțelege niciodată pe deplin istoria celui de-Al Treilea Reich.

„Începând din 1987, ostilitatea față de români era deja fățișă, manifestându-se nu doar față de ambasadă, confruntată cu demonstrații, unele de magnitudinea unor marșuri cu zeci de mii de participanți, ci și față de turiștii aflați în trecere prin Ungaria, molestați de poliție, înjurați de trecători, admonestați cu antipatie în magazine. Autoturismele misiunii țării noastre, ușor de identificat (Dacii negre, ponosite, cu numere de corp diplomatic), erau frecvent zgâriate cu lozinci iredentiste, telefoanele cu mesaje obscene și amenințări curgeau lanț la ambasadă, ziua și noaptea. Ofensiva anticeaușistă, pe care era grefată cu măiestrie propaganda antiromânească, era întreținută de mass-media.” George Albuț

Istoricul Martyn Rady spune povestea unei excepționale dinastii și a lumii pe care aceasta a construit-o și apoi a pierdut-o. Având origini modeste, Habsburgii au câștigat controlul asupra Sfântului Imperiu Roman, și-au extins rapid posesiunile, întinzându-se din Ungaria până în Spania și chiar dincolo de Ocean, iar apoi au ajuns să stăpânească părți din Lumea Nouă și din Orientul Îndepărtat. Parcurgând paginile volumului de față, vom călători în timp și spațiu pentru a-i cunoaște pe cei mai importanți membri ai Casei de Habsburg. Carol Quintul, Rudolf al II-lea, Maria Tereza și Franz Joseph sunt doar câteva dintre personalitățile surprinse în această cronică inedită, cu bucuriile, tristețile, succesele, eșecurile și tragediile lor. Totodată, vom descoperi cum au influențat politica, diplomația, religia, arta și istoria, nu doar din Europa, ci din întreaga lume. O carte despre mărirea și decăderea unei familii de legendă.

La Belle Époque a făcut din Paris centrul lumii. Și, ca un magnet, a atras două categorii privilegiate de ruși: membri ai bogatei familii imperiale și artiști talentați. Romanovii erau celebri pentru ușurința cu care cheltuiau sume imense pe proprietăți și pe distracții. Artiștii au deschis în Paris noi orizonturi, au dominat uneori paginile ziarelor – fiind adulați sau criticați – și au devenit personalități recunoscute ale celei mai vibrante capitale artistice a lumii. Revoluția bolșevică a schimbat însă totul. Vechea și bogata elită rusă s-a prăbușit ca un meteorit. Nobilii care au reușit să fugă din țara cuprinsă de haos și război civil s-au văzut – în capitala Franței – pe cea mai de jos treaptă a societății: erau niște exilați de care nimeni nu avea nevoie. După ce au vândut obiectele de valoare pe care reușiseră să le ia cu ei din Rusia, au fost nevoiți să-și câștige existența ca muncitori și șoferi de taxi. Măcinați de sărăcie și depresie, mulți și-au înecat amarul în băutură sau au ales calea sinuciderii.

Cartea Monedele Regelui Carol I a apărut pentru prima dată în anul 1932, la editura bucureșteană Cartea Românească, într-o serie de volume dedicată de autor, Mihail Gr. Romașcanu, istoriei economice a României. Volumul de față reproduce integral tex­tul acelei ediții, inclusiv cele 11 planșe expli­cative aferente. „Baterea monedei de 20 de lei, din aur, în 1868, a marcat apariția primului «pol» românesc. Echivalent al napoleonului francez. Dar moneda de 20 de lei, din aur, nu a putut fi emisă. Din cauza inscripției de pe avers, unde Regele Carol I era numit «Domnul Românilor». Și astfel cele 200 de exemplare ce au fost bătute nu au putut fi puse în circulație. Spre a fi evitat un conflict cu Austro-Ungaria, care nu era de acord cu această titulatură: «Domn al Românilor».” Adrian Vasilescu

New York Times Bestseller

Au folosit grecii antici substante psihedelice pentru a-L gasi pe Dumnezeu? Si au mostenit primii crestini aceeasi traditie secreta? A existat o cunoastere profunda a plantelor, ierburilor si ciupercilor vizionare, transmisa de la o generatie la alta, inca din Epoca de Piatra?

Cu o sete nestavilita de dovezi, Brian C. Muraresku il poarta pe cititor intr-o vanatoare pasionanta care a durat doisprezece ani. Apeleaza la ajutorul arheologilor guvernamentali ai Greciei pentru a explora siturile adapostind posibile raspunsuri. Obtine acces la colectiile ascunse ale Muzeului Luvru pentru a arata continuitatea de la vinul pagan la cel crestin. Desluseste greaca veche a Noului Testament impreuna cu un preot catolic. Coboara in catacombele de sub strazile Romei pentru a descifra simbolurile pierdute ale celor mai vechi monumente crestine. Patrunde in arhivele secrete ale Vaticanului pentru a scoate la iveala manuscrise niciodata traduse in limba engleza. Si, cu ajutorul chimistilor arheologi de la Universitatea din Pennsylvania si de la Institutul Tehnologic din Massachusetts, dezvaluie primele date stiintifice privind utilizarea rituala a psihedelicelor in Antichitatea clasica.

Volumul de față include prima parte dintr-o istorie românească urmărită pe o diversitate de planuri, recuperând cele mai variate aspecte, unele lăsate în trecut deoparte; de la obiceiuri populare la schimbări de mentalitate, de la eșecuri și erori la aspirații și izbânzi.O istorie cu domnitori, bătălii și succese diplomatice, dar și una atentă la modificările structurale dintr-o societate policentrică, trăind în mai multe state. Este o istorie a civilizației și culturii românești, din care nu lipsesc nici femeile, nici obiceiurile locului. … O poveste adevărată, scrisă de un istoric neînregimentat politic, unul dintre puținii autori de sinteze aparținând generației ’80, cea care a făcut Revoluția Română.

Cartea de față reconstituie scene din istoria românilor de când există ei ca popor și până în zorii

Epocii Moderne, adică de pe la anii 600–700 până pe la 1700. Sunt cam o mie de ani de istorie, bună și rea în același timp, cu de toate, ca viața. Românii nu au trăit în tot acest timp singuri în spațiile sudest europene, la Dunăre, Nistru, Tisa și în Carpați, ci pe lângă alte popoare și amestecați cu alte popoare și părți de popoare. În tot acest timp, românii au muncit ca să trăiască, s-au apărat de inamici, i-au și atacat pe aceștia, și-au construit instituții și case, au cultivat câmpuri și au crescut animale, au ridicat biserici pentru iertarea păcatelor lor și pentru slava lui Dumnezeu. Au iubit și au urât. Viața lor nu pare ieșită din comun. Toate popoarele au făcut la fel. Și totuși, există în viața aceasta care pare comună, neinteresantă, ternă, multă unicitate. Românii nu au fost nici slavi, ca polonezii, nici fino-ugrici, ca ungurii, ci romanici, singurii romanici din sud-estul Europei.

Nu au fost catolici, precum vecinii lor dinspre vest și nord, dar nici ortodocși exact ca bulgarii, sârbii sau rușii. Ortodoxia lor latină a fost sui generis. Nu au constituit state multietnice și pluriconfesionale, cum erau regatele polono-lituanian și ungar, nici țarate precum bulgarii și sârbii și nici imperii ca grecii. Asta deși erau și sunt cel mai numeros popor din sud-estul Europei. Ei au trăit în două state libere sau aproape libere, conduse de domni și voievozi, state cu instituții românești și cu viață politică românească. Circa jumătate dintre ei au trăit în Regatul Ungariei sau la sud de Dunăre, în provincii otomane ori în teritorii de la nord de Dunăre, transformate vremelnic în raiale sau vilaiete, fără conducere politică românească și ortodoxă sau chiar fără conducere creștină.

Edward Wilson-Lee este profesor de literatură modernă timpurie la Sidney Sussex College, University of Cambridge, specializat in istoria cărții, opera lui Shakespeare și Renaștere.

„Catalogul cărților naufragiate” spune povestea incredibilă a fiului nelegitim al lui Cristofor Columb, Fernando, cel care a înființat, în perioada de început a tiparului, o bibliotecă universală, unul dintre cele mai ambițioase proiecte renascentiste.

După ce a călătorit în Lumea Nouă alături de tatăl său, Fernando a lucrat la un dicționar al limbii latine, a scris o carte de geografie a Spaniei, a participat la crearea cartografiei moderne, a înființat cea dintâi grădină botanică europeană cu specii exotice și a redactat prima biografie a lui Cristofor Columb.

În căutarea tipăriturilor, Fernando Columb a străbătut Europa, a fost primit la curțile regale și s-a întâlnit cu mari învățați și artiști, precum Erasmus din Rotterdam, Thomas Morus și Albrecht Dürer. Pe lângă cele 15000 de cărți strânse, dintre care 2000 s-au păstrat până astăzi in fondul Bibliotecii Colombina, din Sevilla, a adunat, totodată, cea mai mare colecție de stampe și de partituri din epocă.

Victorie însângerată. Decembrie 1989 reprezintă o radiografie a modului în care evoluţia relaţiilor internaţionale, cu precădere cele Est – Vest, a influenţat evoluţia economico-socială şi politică a României socialiste, a metodelor şi mijloacelor prin care Nicolae Ceauşescu şi-a subordonat Partidul şi Statul, precum şi structurile de forţă şi de „intelligence” şi, totodată, a incapacităţii unei elite politico-militare şi de „intelligence” de a porni la reformarea societăţii şi a sistemului politic. Revoluţia Română din Decembrie 1989 a fost generată de o revoltă populară născută ca urmare a acestor eşecuri politice şi economice ale elitei politice româneşti din acele timpuri istorice, s-a radicalizat pe măsură ce represiunea regimului Ceauşescu se dovedea tot mai dură şi a atins apogeul prin respingerea totală a vechiului sistem politic. „Fără comuniști!” reprezintă nu numai o lozincă şi un deziderat al mulţimii aflate în Piaţa Palatului, în seara de 22 decembrie 1989, ci şi începutul unui proces menit să restabilească adevărul istoric şi să ofere României şi românilor un nou drum, un nou destin istoric.

Volumul de față, al doilea din seria celor trei dedicate monografiei Securității, reprezintă continuarea proiectului de cercetare al colectivului din cadrul Serviciului Cercetare Editare al C.N.S.A.S. concretizat, în primă fază, cu apariția, în 2016 a unui prim volum. Acesta a cuprins o prezentare sintetică a predecesorilor instituționali ai Securității, a evoluției structurii organizatorice, dar și o analiză a subordonării interne și externe a Securității. De asemenea, au fost evidențiate relațiile cu celelalte structuri de forță ale regimului comunist din România (Miliția, Trupele de Securitate, Justiția, Sistemul penitenciar și Ministerul/Departamentul Cultelor) dar și colaborarea cu instituții similare din alte state socialiste.

Securitatea, a cărei existenţă a numărat 41 de ani, a avut perioade în care personalul său a depăşit cifra de 22.000 de oameni (excludem aici numărul cadrelor din Trupele de Securitate). (…) Practic, nu a existat nici un domeniu de activitate socială care să nu fi reprezentat un obiectiv pentru Securitate. De la procesele de producţie din unităţile industriale, până la situaţia din licee şi facultăţi sau din spitale, de la foştii membri ai partidelor politice interbelice şi până la diplomaţii trimişi peste hotare, actori, jurnalişti, sportivi, magistraţi, tot şi totul trebuia cunoscut, căci „guvernul unui stat totalitar poate considera toate persoanele care nu fac parte din partidul de guvernare drept actuali sau potenţiali duşmani”. Evident, nici membrii P.C.R. sau chiar unii dintre liderii partidului nu erau la adăpost de urmărirea informativă, după obţinerea aprobărilor de rigoare din partea „conducerii superioare de partid”.

Termenul de morlac, cel mai adesea un exonim, desemnează o populație care locuiește în teritoriile rurale ale Dalmației venețiene continentale. În decursul secolelor al XIV-lea, al XV-lea și al XVI-lea, morlacii erau cel mai adesea identificați prin prisma activităților pe care le desfășurau. Ei apar în documente fiind: păstori, negustori, soldați, răufăcători sau imigranți. Fie că sunt atestați fiind implicați în una dintre aceste activități sau mai multe dintre ele, de cele mai multe ori morlacii sunt menționați de surse ca venind din afara Dalmației, din teritoriile croate (în nord) și bosniace integrate Imperiului Otoman. Cum cercetarea noastră s-a concentrat pe tipologia activităților în care s-au manifestat morlacii și cum ne-au lipsit sursele relevante referitoare la formele de auto-definire am ales ca metodologic să cercetăm istoria morlacilor ca o populație identificată pe criterii sociale reunite sub acest exonim venețian de morlac.

O istorie de referință a celui mai mare conflict militar european de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace, elaborată cu competență și autoritate de autorul bestsellerului Porțile Europei În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume. Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia.

„Întoarcerea Principelui Carol și proclamarea lui ca Regele Carol al II-lea a însemnat retragerea, în mare măsură, a Reginei Maria din viața publică. E o «îmburghezire dureroasă», cum singur avea să se caracterizeze. Cultivarea florilor, călătoriile în Italia, Franța, Iugoslavia, Germania – riguros controlate de «Marele Tâlhar», adică de regalul ei fiu, și organizarea nunții Ilenei, iată preocupările celei care se implicase plenar în conducerea din umbră a destinului României între 1914-1927. Paginile Jurnalului Regina Maria a României Însemnări zilnice 1931 –, de cuceritoare expresivitate rămân o cronică plină de savoare a României interbelice. ” Georgeta Filitii