Istorie & Politologie
-
Revolverul Arhanghelului. Mișcarea Legionară și mistica asasinatului politic49.89 LEI
Mișcarea Legionară este și astăzi o hârtie de turnesol a societății românești, astfel că o nouă cercetare, care ține cont de toate aspectele fenomenului, e binevenită. Istoricul Cristian Manolachi reușește performanța unei sinteze cuprinzătoare – de la contextul politic la ideologia mișcării, la bazele ei sociale, organizare, facțiuni și jocuri de putere –, adăugând o serie de întrebări și unghiuri noi de abordare.
Cine au fost anonimii care au luptat în acest război civil ce cuprinsese societatea românească? Cine au fost victimele – evrei, români, oameni politici, studenți, comercianți, liberali sau carliști, țărăniști sau frați legionari din facțiuni adverse? Care a fost reacția autorităților? De ce nu și-a făcut justiția datoria aproape niciodată? Care era climatul opiniei publice? Cum arăta propaganda? Cum arăta frica?
Dincolo de inventarul minuțios al crimelor Legiunii, care întrec în inventivitate macabră orice alt episod violent din istoria politică a României, cum a fost, de fapt, cu putință punerea în funcțiune a mecanismului crimelor? La aproape un secol de la înființarea Mișcării Legionare, ecourile acelei epoci sumbre sunt departe de a se fi stins. Mai mult decât o cercetare istorică, cartea lui Cristian Manolachi este o lecție și un avertisment.
„Investigația lui Cristian Manolachi aduce o contribuţie importantă la elucidarea mecanismelor violenței, restituind și analizând formele pe care aceasta le-a îmbrăcat în viața politică a României interbelice, dar și climatul mental în care s-au născut atitudinile violente care au condus la punerea în act a asasinatelor politice. O cercetare cu atât mai actuală azi, când fenomenul violenței își face din nou loc în societate, sub cele mai diverse aspecte și forme.“ — TOADER NICOARĂ
-
Michelangelo, the Byzantines, and Plato59.00 LEI
The book connects Michelangelo’s education within an environment marked by Byzantine artistic presence with his work. There are no publications that underscore the exposure of the Florentine artist to the culture of Byzantium, and this volume fills that gap.
Prof. Elena Ene Drăghici-Vasilescu teaches and researches in the fields of the History of Ideas (Philosophy, Art History) with particular focus on Late Antiquity and Medieval Studies. She does it for the University of Oxford and independently. Most recently her work has treated aspects of Mediterranean culture.
She is Fellow of the Royal Historical Society in Great Britain.
Dr. Vasilescu has published numerous books and articles with Oxford University Press, Palgrave, Routledge, Peeters, and Vasilescu Academic Oxford (her own publishing house). She is often invited to give lectures at national and international events.
Among her latest books are Bucuria verii cu fluturi- A summer with butterflies (2025), Byzantine and Medieval Cappadocia (2024), Creation and Time. Byzantine and Modern (2021), Michelangelo, the Byzantines, and Plato (first edition, 2021); Glimpses into Byzantium. Its Philosophy and Arts (an anthology of peer-reviewed articles published by the author from 2019 to 2021). Dr. Vasilescu has also published chapters in collective volumes by Ashgate, Routledge, etc. The author also writes poetry. She published poems in Luceafărul (using the name Guliman), in Mezomorf and the volume E Dreptul Meu.
-
O istorie a românilor de la Tudor Vladimirescu la Marea Unire, 1821-191860.00 LEI
Acest volum captivant reface, cu precizie și profunzime, o sută de ani cruciali pentru destinul național, perioada 1821-1918. Este o epocă marcată de redeșteptare, reforme profunde și afirmare pe scena europeană, culminând cu împlinirea idealului național – Marea Unire.
Concepută ca un manual universitar, lucrarea este un ghid indispensabil pentru studenții de la specializarea Istorie, dar și o resursă valoroasă pentru profesori, cercetători și pentru oricine dorește o înțelegere aprofundată, clară și concisă a acestei epoci definitorii. Autorii, universitari cu o vastă experiență la catedră, au integrat cele mai recente perspective historiografice, oferind o lucrare actualizată și extrem de bine structurată.
Ce veți găsi în paginile cărții:
- Contextul Mișcării de la 1821: O analiză detaliată a evenimentelor care au dus la revoluția lui Tudor Vladimirescu și la căderea regimului fanariot.
- Regulamentele Organice și Domniile Regulamentare: Fundamentele modernizării administrative și sociale a Principatelor.
- Revoluția de la 1848: Aspirațiile, eșecurile și moștenirea mișcării pașoptiste în toate teritoriile românești.
- Unirea Principatelor și Domnia lui Cuza: De la dubla alegere la marile reforme care au pus bazele statului unitar.
- Instaurarea Monarhiei Constituționale: Alegerea lui Carol I, elaborarea Constituției de la 1866 și primii ani de domnie.
- Războiul de Independență (1877-1878): Contextul european al Crizei Orientale, proclamarea Independenței și recunoașterea internațională la Berlin.
- Evoluția Partidelor Politice: Analiza Partidului Național-Liberal și a Partidului Conservator, pilonii vieții politice moderne.
- Politica Externă și Diplomația: Alianța cu Puterile Centrale și rolul României în războaiele balcanice.
- Românii de peste Hotare: Situația națională a românilor din Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia și Dobrogea sub stăpâniri străine.
- Primul Război Mondial și Marea Unire: Participarea României la conflict, rezistența din Moldova și triumful Unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei în 1918.
-
Scurtă istorie a comunismului românesc, 1948-198960.00 LEI
Peste patru decenii de comunism românesc. O perioadă întunecată, complexă, care încă ne modelează prezentul.
Volumul „Scurtă istorie a comunismului românesc (1948-1989)”, ediția a II-a revizuită a lucrării inițiale Traversând infernul, semnat de istoricul Cezar Stanciu, oferă o sinteză concisă și riguroasă a acestei epoci cruciale. Cartea analizează mecanismele care au transformat fundamental societatea românească, de la instaurarea forțată a regimului până la prăbușirea sa spectaculoasă în decembrie 1989.
Cum a fost posibilă o represiune de o asemenea amploare, cu închisori politice, Canalul Morții și experimentul Pitești? Ce impact a avut ingineria socială a „omului nou” asupra vieții cotidiene, a libertăților individuale și a familiei, prin măsuri precum interzicerea avorturilor și supravegherea constantă? Cum s-a transformat economia de la ambiții uriașe la faliment total, marcat de penurie și proiecte megalomane? De ce a ales România o cale „independentă” pe scena internațională, pentru a ajunge în final la o izolare deplină? Și cum a reacționat cultura sub cenzură și cultul personalității?
Această lucrare este un ghid indispensabil pentru generațiile actuale și viitoare. Într-o lume în care adevărul istoric este adesea contestat, cartea lui Cezar Stanciu este un avertisment necesar și o invitație la înțelegerea profundă a unui trecut care refuză să fie uitat.
Conf. univ. dr. Cezar Stanciu este un istoric, profesor și publicist recunoscut, cu o contribuție substanțială în istoriografia românească și internațională. S-a impus prin analizele sale detaliate asupra Războiului Rece, a sistemului internațional postbelic și, în special, a comunismului românesc. Autor a numeroase cărți de specialitate și zeci de articole în reviste academice de prestigiu, cercetările sale acoperă teme variate, de la divizarea Europei și crizele din Blocul Sovietic la diplomația globală a anilor ’60-’80.
Printre lucrările sale notabile se numără: Devotaţi Kremlinului. Alinierea Politicii externe româneşti la cea sovietică în anii ’50, Frăţia socialistă. Politica RPR faţă de ţările „lagărului socialist” 1948-1964, Războiul Nervilor. Dispute Ceauşescu-Brejnev. 1965-1971, Nicolae Ceaușescu și mișcarea comunistă internațională (1967-1976), Prietenul de la Belgrad. Întâlnirile Ceaușescu – Tito (1966-1979), precum și recenta RĂZBOIUL RECE și LUMEA BIPOLARĂ. O istorie a lumii (1945–1991), publicată în 2026.
Lucrarea profesorului Cezar Stanciu se distinge printr-o analiză riguroasă și echilibrată a tuturor fațetelor regimului comunist din România, de la instaurarea sa forțată până la colapsul dramatic din decembrie 1989. Pe parcursul capitolelor, cititorul este ghidat printr-o poveste a transformărilor radicale, a speranțelor iluzorii și a realităților brutale care au modelat societatea românească timp de peste patru decenii.
Ce aduce nou această ediție? Păstrând calitatea academică și claritatea expunerii care au consacrat prima ediție, volumul de față beneficiază de o revizuire atentă și de integrarea celor mai recente cercetări istorice. Noul titlu, „Scurtă istorie a comunismului românesc (1948-1989)”, reflectă mai fidel caracterul de sinteză academică și o face mai accesibilă publicului larg și studenților, facilitând în același timp căutarea și identificarea ei ca un ghid esențial al perioadei.
Tematici Abordate:
- Instaurarea și Consolidarea Regimului: Analiza metodelor de represiune (Securitate, închisori politice, experimentul Pitești, Canalul Morții, deportările) și a procesului de colectivizare forțată, inclusiv rezistența armată anticomunistă din munți.
- Ingineria Socială și „Omul Nou”: Impactul profund al regimului asupra vieții cotidiene, a familiei, a libertăților individuale (interzicerea avorturilor, supravegherea, controlul culturii și religiei).
- Economia Planificată: Drumul de la industrializarea forțată la criza profundă a anilor ’80, marcată de raționalizări draconice, penurii și proiecte megalomane, care au adus țara în pragul falimentului.
- Politica Externă și Cursul „Independent”: De la alinierea totală la Moscova, la tentativa de „desatelizare” sub Gheorghiu-Dej și politica de pseudo-independență a lui Ceaușescu (1968, relațiile cu Occidentul), până la izolarea internațională completă.
- Cultura sub Cenzură și Cultul Personalității: Rolul artei și literaturii în slujba partidului, proletcultismul, rescrierea istoriei, protocronismul și cultul personalității, dar și modalitățile prin care creația autentică și dizidența au supraviețuit.
- Prăbușirea Regimului: Contextul regional al anului 1989 și evenimentele dramatice de la Timișoara și București, care au pus capăt celor peste patru decenii de dictatură comunistă.
-
Revoluția morală. Regimul politic sanatist din Polonia, 1926-193021.00 LEI
Republica polonă configurată in 1918 – 1922 a reprezentat, așadar, un hibrid intre două curente de gandire și practică politică. Aliații (Franța și Marea Britanie) au sprijinit poziția lui Dmowski; aceiași Aliați l-au incurajat, insă, și pe Piłsudski, in 1919 – 1920, in proiectul politic – militar de incorporare a Ucrainei, Bielorusiei și Lituaniei. “Cud nad Wisła” (“Miracolul de pe Vistula”), victoria obținută la 16 – 17 august 1920 de trupele polone impotriva Armatei Roșii care asedia Varșovia, a decis balanța in favoarea Mareșalului. Invitați, pur și simplu, să aleagă intre Dumnezeu și Satana (bolșevicii) , polonii au decis. Acest “miracol” a dat, fără indoială, expresia noii identități polone in secolul XX. Șeful statului, Mareșalul Piłsudski, a acceptat intrarea Poloniei in ritmul obișnuit al societăților constituționale – parlamentare: in decembrie 1922, la Varșovia se investea primul președinte al Republicii. Piłsudski a decis, simbolic, retragerea sa din viața politică și din capitală: s-a mutat la Sulejwek, pe malul Vistulei, intr-o modestă vilă din lemn. Unul din prietenii statornici, care nu l-a abandonat acum, a fost N. Iorga, singurul om politic străin care nu s-a sfiit să incalce interdicția impusă de guvernele polone după 1923 in ceea ce privește vizitele la Sulejwek.
-
Verde. Istoria unei culori magice68.00 LEI
În această fascinantă istorie a culorii verde din timpurile preistorice până în prezent, Michel Pastoureau urmărește ce rol a jucat această culoare în artă, vestimentație, literatură, religie, știință și viața de zi cu zi. El arată cum s-a schimbat percepția și semnificația culorii de-a lungul mileniilor și de ce avem în prezent anumite superstiții legate de culori.
Simbol al vieții, norocului și speranței, dar și al dezordinii lăcomiei, otrăvii și diavolului, verdele a fost asociat în trecut cu tot ceea ce este schimbător și trecător, de la copilărie până la dragoste și bani. Abia de curând a devenit definitiv simbolul naturii și al prospețimii.
Cartea Verde expune drumul sinuos și cu multe răsturnări de situație al acestei culori, precum și soarta ei dramatică până să ajungă, în ziua de azi, să nu mai fie ignorată sau respinsă. Verdele este astăzi o prezență liniștitoare, simbol al vindecării și al grijii față de planetă.
„Verdele nu este doar culoarea vegetației, ci și culoarea destinului. Instabil din punct de vedere chimic, atât în pictură, cât și în tehnica vopsirii, verdele a fost de-a lungul secolelor asociat cu tot ce este schimbător, versatil, efemer: copilăria, dragostea, speranța, norocul, jocul, hazardul, banii. Abia în romantism el a devenit culoarea naturii, apoi a libertății, sănătății, igienei, sportului și ecologiei. Povestea lui în Occident este legată de inversarea valorilor. După ce a fost multă vreme discret, neiubit sau respins, verdelui i se încredințează astăzi misiunea imposibilă de a salva planeta.“ - Michel Pastoureau
Istoric, specialist în culori, imagini și embleme, Michel Pastoureau este director de studii la École Pratique des Hautes Études, unde a condus catedra de Istoria simbolismului occidental. Este președinte al Societății Franceze de Heraldică și Sigilografie.A publicat numeroase lucrări, unele fiind traduse în peste 30 de limbi. Printre acestea se numără istoriile dedicate principalelor culori, o analiză a relatărilor legate de Cavalerii Mesei Rotunde, o istorie a animalelor celebre și una a heraldicii și emblemelor europene. -
Roz. Istoria unei culori diafane68.00 LEI
Explorează istoria provocatoare a unei culori ambigue!
Deși rar prezentă în natură (plante, minerale și chiar animale), culoarea roz a fost fabricată și folosită de oameni relativ târziu, atât în pictură, cât și în vopsitorie. Rozul devine mai frecvent în îmbrăcăminte la sfârșitul Evului Mediu, datorită utilizării unor coloranți importați din India și apoi din Lumea Nouă. Popularitatea lui atinge apogeul spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când a devenit atât romantic, cât și feminin, simbol al tandreții, plăcerii și fericirii. Cam în aceeași perioadă, horticultorii reușesc să creeze trandafiri roz – un succes atât de mare, încât floarea a dat în cele din urmă numele acestei culori, care până atunci nu avea nume și era considerată mai degrabă ca ținând de galben decât de roșu.
Astăzi, rozul este mai puțin prezent în viața de zi cu zi decât era în epoca romantică. Mai mult, este extrem de ambivalent: unii dintre contemporanii noștri îl consideră prea strident sau de prost gust, mai ales atunci când este folosit singur, în timp ce alții îl admiră și îl consideră o culoare emblematică a modernității (pop art, pink culture).
Cartea Roz, semnată de prestigiosul istoric și profesor Michel Pastoureau, este a șaptea dintr-o serie dedicată istoriei sociale și culturale a culorilor și reia această lungă și turbulentă saga a rozului în Europa, din Grecia antică până în prezent, bazându-se pe numeroase documente și o bogată colecție de imagini.
„Istoria rozului este una incertă, zbuciumată, dificil de reconstituit, atât de mult timp această culoare pare insesizabilă, fragilă, efemeră, rebelă la analiză și la sinteză.
Probabil de aceea există atât de puține studii despre ea, cel puțin din punct de vedere istoric. Majoritatea lucrărilor disponibile se referă doar la ultimele decenii. Ele sunt adesea dezamăgitoare, concentrându-se în principal pe aspecte legate de gen: rozul feminin, albastrul masculin. Este regretabil că această problemă a distincției de gen se referă doar la o perioadă scurtă, cu atât mai mult cu cât ea reprezintă doar un aspect al bogatei simbolistici a rozului.“ - Michel Pastoureau
Istoric și specialist în culori, imagini, embleme și bestiare, Michel Pastoureau este director de studii emerit la École Pratique des Hautes Études, unde a condus catedra de istoria simbolismului occidental timp de 37 de ani.
A publicat numeroase lucrări, multe traduse în aproximativ 30 de limbi. În afară de faimoasele istorii ale culorilor, traduse în limba română la Editura For You, este și autorul următoarelor lucrări: L’Ours. Histoire d’un roi déchu (2007), L’Art héraldique au Moyen Âge (2009), Bestiaires du Moyen Âge (2011), Les Couleurs expliquées en images (cu Dominique Simonet, 2015), Le Grand Armorial équestre de la Toison d’or (cu Jean-Charles de Castelbajac, Seuil/BnF, 2017), Rayures, une histoire culturelle (2021). În seria sa dedicată istoriei culturale a animalelor a publicat Le Loup (2018), Le Taureau (2020), Le Corbeau (2021) și La Baleine (2023).
-
O istorie a Bisericii de Răsărit45.00 LEI
Cartea aceasta este o reflecţie asupra lungului pelerinaj istoric al Ortodoxiei, este o încercare de a discerne în trecutul nostru ce este esenţial şi etern, şi ce este secundar, care rămâne în trecut.
Dintotdeauna am fost uimit de lipsa dinlăuntrul Bisericii Ortodoxe a unei reflecţii istorice care să vizeze întreaga Biserică, Biserica în plenitudinea ei. Memoria noastră istorică pare să fie fragmentată în memorii locale şi naţionale, ca şi cum – vai! – viaţa noastră ar fi Biserica însăşi.
Însă fără recuperarea memoriei comune, fără o înţelegere comună a trecutului nostru comun, nu vom recupera acea universalitate a vieţii şi a experienţei ortodoxe, pe care le mărturisim şi proclamăm ca fiind esenţa însăși a Tradiţiei noastre. (...)
Prezentul depinde întotdeauna de nivelul la care am „receptat” trecutul; sper ca această carte să fie un oarecare ajutor în acest proces esenţial.
Alexander Schmemann
-
Bizantini, latini și musulmani în perioada cruciadelor60.00 LEI
Importanţa cruciadelor nu poate fi negată. Prin ele, două civilizaţii și culturi diferite, occidentală și orientală, s-au întâlnit sub o formă violentă, însă acest lucru nu le-a împiedicat să se influenţeze involuntar.
Cruciada ne dezvăluie întregul mecanism de gândire al europeanului, spiritul omului medieval, universul său intim. Nu putem vorbi despre o simplă expansiune a feudalilor apuseni în Mediterana, ci de impactul complex al întâlnirii dintre societăţile bizantină, occidentală și islamică. Istoria acestor confruntări ne descoperă, pe lângă istoria unor fapte de arme, și anumite mentalităţi, concepții despre viaţă și moarte, obiceiuri, rodul conviețuirii și disensiunilor unei lumi îndepărtate de noi, care, toate încadrate, conduc spre un proces istoric susceptibil de noi interpretări. Analizarea și recitirea istoriei cruciadelor poate risipi multe semne de întrebare și oferi multe lecții utile, acesta fiind scopul lucrării de față.
În contextul mondializării, al globalizării, al violențelor acestui început de secol XXI, deciziile întârziate ale unor lideri europeni pot fi și produsul universalizării Europei. Cultura sa materială s-a impregnat cu tot felul de influențe, multe din lumea musulmană. A defini o identitate europeană care să nu țină cont de multiplicitatea componentelor sale este la fel de riscant ca și definirea unui musulman separat de restul lumii. Soluțiile acestei noi cruciade, exprimate în zilele noastre sub forma jihadului, nu trebuie să uite o realitate a acestor timpuri: în Europa există o parte musulmană, cum în fiecare musulman, o parte de Europă. De aceea, violența pe care credem că o îndreptăm spre celălalt, poate fi, de fapt, manifestată chiar împotriva propriei persoane.
-
Inimi smulse din piept. Mayașii, incașii și aztecii43.00 LEI
Când conchistadorii au ajuns pe tarâmurile Americii Centrale, au fost întâmpinați ca niște zei de catre indigeni. Doar ca nu le-a trebuit mult timp sa înțeleaga care erau adevaratele scopuri ale nou-veniților, nicidecum niște emisari „extratereștri” ai lui Quetzalcoatl – „Șarpele cu pene”, principala zeitate din Mesoamerica. În fața unei strategii coloniale care a îmbinat diplomația înșelatoare, puterea armelor de foc și forța distructiva a epidemiilor aduse din Europa, marile și bogatele imperii de aici nu avut nicio șansa. Deși exponențial mai numeroase, au fost grevate de o naivitate aproape mistica. Astfel, s-a conturat treptat o America Latina care a ocultat o serie de civilizații spectaculoase, dar de neînțeles pentru misionarii veniți cu armurile, muschetele și praful lor de pușca. Scopul era convertirea populației la catolicism, dar, mai ales, praduirea imenselor depozite de aur și argint ale mayașilor, aztecilor și incașilor, ale caror piramide marețe și cunoștințe bogate de astronomie nu le-au fost de niciun folos. Nici implorarea ajutorului divin, inclusiv printr-un șir de sacrificii umane, care mergeau pâna la smulgerea inimilor din piept pentru îmbunarea zeilor, nu a schimbat soarta orașelor Chichén Itzá, Tenochtitlan sau Machu Picchu.
-
Europa, continentul imperiilor43.00 LEI
Încoronat, în anul 800, la Roma, în ziua de Craciun, de catre Papa Leon al III-lea, Carol cel Mare, unificatorul francilor și cel mai mare lider creștin al Apusului, a înființat un prim imperiu medieval, cu capitala la Aachen, care, cu toate ca nu a durat decât un secol, a reprezentat o forța europeana considerabila, rivalizând cu Imperiul Roman de Rasarit (Bizanțul). Influența sa a fost enorma. Carol a devenit protectorul locurilor sfinte și a trimis un emisar la Bagdad califului Harun al-Rashid, care i-a raspuns trimițându-i în dar un… elefant alb.
De la Otto I, în 962, la Carol Quintul, ultimul care a primit, în 1530, coroana din mâinile Papei, Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germana a succedat Imperiului Carolingian.
Chiar daca, ulterior, ambițiile coloniale ale puterilor europene au dus la înființarea de imperii cu posesiuni în America, Africa sau Asia, și pe Batrânul Continent s-au format astfel de structuri, care, într-un fel sau altul, s-au perpetuat pâna la finalul Primului Razboi Mondial, cu un epilog odios constituit de Al Treilea Reich al lui Hitler, care ajunsese la un moment dat sa cotropeasca cea mai mare parte a Europei și încerca sa-și extinda „spațiul vital” avansând dincolo de Moscova, eroare facuta cândva și de Napoleon.
Un caz aparte l-a reprezentat Uniunea Polono-Lituaniana (un soi de „commonwealth”), însa, între 1207 și 1918, Casa de Habsburg a fost cea care a realizat, periodic, o „colecție” de teritorii ale Europei Centrale, echivalente nucleului unei entitați imperiale.
-
Caleidoscop colonial43.00 LEI
La sfârșitul secolului al XV-lea, Spania și Portugalia au inaugurat colonialismul la scara planetara prin cucerirea Americii Centrale și de Sud. Bogațiile enorme acumulate aici și expediate metropolelor iberice au stârnit, firesc, apetitul imperial al tuturor marilor puteri europene, care au început o competiție acerba pentru acapararea de teritorii pe tot globul, din America de Nord și Caraibe pâna în Africa, Asia sau Pacific, ajungând pâna la „capatul lumii”, în Australia și Noua Zeelanda.
Daca Spania s-a extins din Hispaniola pâna în Filipine, iar Portugalia din Ceuta și Azore pâna în Brazilia, Macao sau Goa, Franța a colonizat Antilele, Réunion, Indochina, Polinezia și Noua Caledonie. Germania a fost prezenta în Africa, din Rwanda pâna în Namibia, dar a vizat și teritorii asiatice precum Formosa sau Nicobar. Belgia a stapânit Congo, dar și mai puțin cunoscutele Santo Tomás de Castilla (Guatemala) și enclava Lado din Sudan. Olanda, prin Compania Indiilor de Est, a dominat comerțul mirodeniilor, fondând Batavia, și a fost activa în Antile, Surinam, Mauritius și Africa de Sud; New York a fost cândva New Amsterdam. Nici statele scandinave sau Italia nu au lipsit din aventura coloniala. Astfel, colonialismul european a redesenat harta lumii și a lasat moșteniri politice, economice și culturale profunde, ale caror efecte se resimt pâna în prezent.
-
Bresle, meserii și meșteșuguri69.90 LEI
Țarile Române au fost modelate în decursul veacurilor de bresle, ghilde, eforii, isnafuri, tagme, obști, rufeturi și cinuri, în care s-au regasit o mulțime fascinanta de vechi meserii, meșteșuguri, negoțuri, ocupații și îndeletniciri – peste 800 repertoriate în acest volum! – care presupuneau alișverișul din târguri, bâlciuri, iarmaroace, piețe, pravalii, hale, cârciumi și alte locante.
Din acest caleidoscop nu lipsesc nici personajele pitorești care au scris istoria controversata (și, adesea ipocrit, ocultata) a societații românești, de la Tanti Elvira, Mița Biciclista și alte „palațandre” – practicante ale „celei mai vechi meserii din lume” – la Taica Lazar, regele comerțului de vechituri, „frecatorii de menta”, „oltenii cu cobilița”, pianiștii de cinematograf sau dinastiile de lautari care i-au vrajit efectiv pe un George Enescu sau Franz Liszt.
De asemenea, tabloul breslașilor neconvenționali de altadata este populat de figurile azi greu de înțeles ale unui „pazarghidean”, „lagumgiu”, „zgrabunțeș”, „panacodar”, „mindirigiu”, „mamular” sau „iorgangiu” ori ale unei „papaciocarițe”, „chivuțe”, „doftoroaie” și „pochinzorese”.
… Ce panorama enciclopedica pe care nu o vom gasi niciodata în manualele de istorie!
-
File din istoria Jockey Club Român150.01 LEI
Societate extrem de selectă și închisă, Jockey Club Român, în afara cultivării unor valori morale ce reprezentau regula de conduită a membrilor săi, s-a consacrat plenar organizării vieții hipice în România.
Viața hipică patronată de cunoscutul club însemna supravegherea hergheliilor, cumpărarea de cai din străinătate, omologarea lor, organizarea curselor, gestionarea unui patrimoniu imobil considerabil, precum și angajarea a sute de oameni angrenați în feluritele îndeletniciri legate de creșterea, îngrijirea și alergarea cailor.
Atmosfera elevată, politețea, stăpânirea de sine, posibilitatea întâlnirii (fără a se compromite) a adversarilor politici, a oamenilor de afaceri aflați în dispută, vizitele frecvente ale diplomaților străini reprezentau o mostră de viață europeană, civilizată, în cel mai frumos înțeles al cuvântului.
Și mai mult, Jockey Club Român s-a remarcat dintotdeauna în peisajul bucureștean ca un important centru cultural, fiind gazdă a nenumăratelor evenimente din acest domeniu vast, precum lansări de carte, expoziții, dezbateri, concerte, conferințe, piese de teatru și multe altele.
-
O sută de ani de război împotriva Palestinei. O istorie despre colonialism și rezistență, 1917-201787.69 LEI
„Riguroasă și lucidă... O relatare concisă... Rashid Khalidi, urmașul intelectual al lui Edward Said, a scris... una dintre cele mai importante cărți din câte există despre problema israeliano-palestiniană.” - David Gardner, Financial Times
„O relatare foarte informată și personalizată a unui secol de represiune îndreptată împotriva aspirațiilor naționale ale unui popor... Originală și diferită... O remarcabilă mărturie despre rezistența încăpățânată care îi caracterizează pe palestinieni.” - Walter L. Hixson, Washington Report on Middle East Affairs
Rashid Khalidi este autorul a opt cărți, printre care Palestinian Identity, Brokers of Deceit și The Iron Cage. A scris articole pentru The New York Times și The New York Review of Books, printre multe alte publicații. În prezent, predă Studii Arabe Moderne la Universitatea Columbia din New York, în cadrul departamentului care poartă numele savantului palestinian Edward Said, și este co-editor al publicației Journal of Palestine Studies. -
Cum sunt trăite și percepute limbile. Despre istoria limbilor ca istorie socială33.00 LEIEpuizat din stoc
„Mai mult de 50 de ani, numele lui Klaus Bochmann este asociat cu dezvoltarea studiilor romanice, în special a studiilor românești, în Germania. Cu cele circa 35 de cărți și peste 200 de articole științifice publicate în limbile germană, franceză, italiană, română, engleză și prin prelegerile susținute în toate țările latine din Europa, dar și în Austria, Elveția, Rusia, Ungaria, Polonia, precum și în Cuba și Canada, Klaus Bochmann și-a creat o reputație internațională impresionantă, domeniul său de excelență fiind sociolingvistica limbilor romanice.
Prezentul volum reunește o serie de eseuri, ce ilustrează în mod exemplar perspectiva autorului asupra istoriei limbii și asupra politicilor lingvistice, concepute ca o interacțiune strânsă a faptelor social-politice și lingvistice. Textele (traduse din limba germană) se adresează unui numeros public vorbitor de limba română.” (Sabine Krause)
-
Prezentul din trecut. Istoria pe care nu o înveți la școală. Modernizarea României139.90 LEIEpuizat din stoc
Secolul al XIX-lea este socotit din 1821 până în 1918, fiind epoca în care națiunea română s-a coagulat și a ajuns la conștiință deplină de sine, afirmându-și prima oară în istorie statalitatea unificată, modernă și, totodată, deplină, independența de stat, opțiunea pentru organizarea monarhică și capacitatea de a genera o prosperitate relativă și o cultură națională de înalt nivel. Acest secol este considerat al Națiunii Române, neegalat nici de secolul care a urmat, nici de cele dinainte. A fost marcat, printre altele, de unii dintre cei mai străluciți oameni politici români (Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Ion C. Brătianu ș.a.), de cea mai longevivă domnie – a lui Carol I (1866 – 1914) – și de cei mai mari autori ai literaturii române (Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici ș.a.). Tot în secolul al XIX-lea s-au afirmat în viața publică femei fără a căror participare la evenimentele cruciale ale timpului este greu de crezut că s-ar fi realizat (Ana Ipătescu în Bucureștii anului 1848, Ecaterina Conachi, căsătorită Vogoride, în 1858, Elena Cuza, în perioada de după Unirea Principatelor ș.a.). Femeile din rândul familiilor boierești au fost în acele timpuri, la rândul lor, un factor activ de racordare la Europa occidentală, imprimând educației copiilor un nou spirit. Aceasta s-a făcut prin importul de mode vestimentare și comportamentale, dar și idei și valori culturale, contribuind decisiv la turnura civilizațională românească în decurs de numai câteva decenii.
-
Imperiile stepelor. Triburile nomade care au schimbat lumea99.90 LEI
O istorie a modului în care triburile nomade ale stepelor, conduse de importanți lideri precum Attila, Genghis-han ori Timur Lenk, și-au pus amprenta asupra civilizației, în materie de tehnologie, religie, cultură și artă a războiului.
Prefață de Ovidiu Pecican
Nomazii barbari ai stepelor eurasiatice au jucat un rol decisiv în evoluția omenirii, dar realizările lor au trecut, în mare parte, neobservate.
Acești oameni aprigi au clădit imperii de lungă durată, au facilitat primul comerț global pe Drumul Mătăsii și au răspândit religii, tehnologii, cunoștințe și diferite bunuri, aducând prosperitate în viața locuitorilor din Europa, China și Orientul Mijlociu. Hunii, mongolii, turcii și sciții, proveniți dintr-o singură regiune, și-au lăsat amprenta asupra lumii moderne și au dat unii dintre cei mai mari și mai carismatici conducători, precum Attila Hunul, Genghis-han și Timur Lenk.
În noul său volum, bogat în detalii captivante, profesorul Kenneth W. Harl descrie viața și obiceiurile acestor civilizații adesea uitate, de la originile lor până la începutul epocii moderne, dar și modul în care s-au impus pe câmpul de luptă.
„De la Attila Hunul la Genghis-han, o cronică fascinantă despre maniera în care liderii militari nomazi au influențat tehnologia, religia și cultura.” - The Guardian
„Reunind imperiile stepelor cu orașele caravanelor de pe Drumul Mătăsii și din China imperială, relatarea enciclopedică a lui Kenneth W. Harl acoperă două milenii de istorie eurasiatică.” - MARTYN RADY, autorul cărții Habsburgii. Ambiția de a stăpâni lumea
„În această cronică accesibilă și cuprinzătoare, Harl documentează impactul decisiv al popoarelor nomade din stepele eurasiatice asupra formării și dezvoltării civilizației moderne din Europa, Orientul Mijlociu și Asia.” - Publishers Weekly
„Harl demonstrează că o civilizație nu este construită doar din ziduri de cărămidă și din edificii de marmură, ci și corturi de pânză și valtrapuri de pâslă.” - Profesorul LLOYD LLEWELLYN-JONES, Cardiff University, autorul cărții Persians: The Age of the Great Kings
„Nu există nicio îndoială privind amploarea și profunzimea cunoștințelor lui Harl despre istoria stepei.” - The Spectator
-
Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov, 1933–1949119.90 LEI
Jurnalul politic al liderului Internaționalei Comuniste, bulgarul Gheorghi Dimitrov, unul dintre colaboratorii lui Stalin. Referiri la Germania nazistă, Uniunea Sovietică, Al Doilea Război Mondial, sovietizarea Europei de Est, inclusiv România.
Prefață de Cosmin Popa
Text îngrijit, note și cuvânt-înainte: Ivo Banac
Politicianul bulgar Gheorghi Dimitrov – supranumit „leul antifascist” – a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai mișcării comuniste internaționale și membru de încredere în cercul de apropiați al lui Stalin. Acuzat de naziști că a incendiat Reichstagul în 1933, el s-a apărat cu succes în procesul de la Leipzig și a devenit, astfel, un simbol al rezistenței în fața nazismului.
În 1935, a fost numit secretar general al Internaționalei Comuniste (Comintern), funcție pe care a deținut-o până la dizolvarea organizației, în 1943. După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Dimitrov s-a întors în Bulgaria și a devenit cel dintâi premier comunist al țării.
În perioada cuprinsă între 1933 și moartea sa, survenită în 1949, Dimitrov a ținut un jurnal în care și-a descris cariera tumultuoasă și a dezvăluit numeroase amănunte despre funcționarea internă a organizațiilor comuniste internaționale, despre opiniile și acțiunile conducerii sovietice, precum și despre rolul Uniunii Sovietice în conturarea Europei de Est postbelice, inclusiv prin activitățile unor activiști cum a fost Ana Pauker în România.
Acest valoros document istoric, îngrijit și prefațat de renumitul istoric Ivo Banac și beneficiind de un studiu introductiv local semnat de istoricul Cosmin Popa, este acum disponibil pentru prima dată în limba română.
O sursă esențială de informații referitoare la comunismul internațional, Stalin și politica sovietică, precum și la originile Războiului Rece.
„Jurnalul lui Dimitrov prezintă însemnările și reflecțiile celui mai cunoscut reprezentant al Internaționalei Comuniste, aflat în perioada sa de glorie.” - TONY JUDT, New York University
„Cartea oferă perspective noi și interesante asupra intențiilor lui Stalin și a politicii sale externe în anii ’30 și ’40.” - ORLANDO FIGES, London University
„Lucrarea este o sursă unică de informații valoroase despre evenimentele din timpul lui Stalin, conținând inclusiv comentariile și opiniile pe care le exprima în cadrul adunărilor neoficiale cu cei din anturajul său, din care a făcut parte și Dimitrov. Editat cu pricepere de profesorul Ivo Banac, jurnalul va fi de interes pentru toți istoricii perioadei staliniste.” - ROBERT C. TUCKER, Princeton University
-
Banii exilului. Procesul Cretzianu în Elveția64.90 LEI
În primăvara lui 1945, șase milioane de franci elvețieni erau transferate, discret, într-un cont deschis la Berna pe numele diplomatului Alexandru Cretzianu. Fond destinat exilului sau plată personală? Controversata operațiune financiară a declanșat un îndelungat litigiu în perioada timpurie a Războiului Rece.
Pe baza unor documente de arhivă inedite, lucrarea Banii exilului. Procesul Cretzianu în Elveția reconstruiește istoria unui dosar care s-a desfășurat timp de peste un deceniu în fața instanțelor din Berna, Zürich și Lausanne. Cartea urmărește acțiunile intentate în justiție de statul român – mai întâi, Regatul României, apoi Republica Populară Română – fostului diplomat, devenit simbol al exilului românesc, într-un context dominat de presiuni diplomatice, rivalități personale și strategii judiciare sofisticate.
Dincolo de chestiunea financiară, volumul constituie un studiu de caz despre continuitatea juridică a actelor de guvernământ, despre limitele competenței instanțelor elvețiene în fața dreptului public român și despre fragilitatea solidarității politice în exil. Procesul Cretzianu devine astfel „radiografia” unei epoci marcate de transformările provocate de schimbarea regimului politic, cu destine frânte și alegeri care au produs efecte la mulți ani după pronunțarea verdictului.
-
Vânătoare de comori prin București 288.00 LEI
Lucrare publicată cu sprijinul Radio România – GAUDEAMUS, din fondul Premiului de Excelență acordat Editurii Vremea de Gaudeamus 2024.
„Ca toate marile orașe din lume, București adăpostește nenumărate comori. Unele, strălucitoare și falnice, își impun prezența la prima privire, declamându‑și rolul de simboluri ale orașului. Altele, discrete și pline de farmec, se lasă descoperite cu greu, ascunse în colțuri puțin frecventate, învăluite într‑o atmosferă senină, păstrându‑se parcă pentru adevărații iubitori ai cetății, pentru cei hotărâți să‑i descopere tainele.
Ca și prima carte despre comorile Bucureștiului, și aceasta își va duce cititorul într‑o călătorie printre comori ascunse și comori etalate. (...) Pentru a face lectura mai plăcută, la sfârșitul cărții cititorii pot găsi un mic dicționar de termeni de arhitectură.” – Silvia Colfescu
„O carte tandră și fermecătoare, în paginile căreia Silvia Colfescu a adunat cele mai spectaculoase podoabe ale Bucureștiului, aflate în văzul lumii, în vitrină, dar de puțini băgate în seamă. Proiectul Vânătoare de comori prin București ne deschide un seif plin de diamante, de karate, culori, clarități și mărimi diferite, detalii mărunte sau impozante care înfrumusețează vechiul și noul București. Pagină după pagină, cu imagini și cuvinte ademenitoare, dar încărcate de informație precisă, ne dezvăluie un oraș pe cât de frumos, pe atât de ignorat.” - Antoaneta Dohotariu, jurnalist B365
-
Marea ruptură. De la căderea Zidului la Războiul din Ucraina (1989–2024)59.00 LEI
Cartea lui Georges-Henri Soutou se citeşte ca un thriller geopolitic. Autorul foloseşte material de arhivă, presa globală, cronologia fiecărui moment diplomatic important (cum ar fi summitul NATO de la Bucureşti în 2008), dar şi analizele serviciilor secrete sau declaraţiile actorilor politici implicaţi în gestionarea relaţiei occidentalilor cu Federaţia Rusă, inventariind oportunităţile ratate, contratimpii nefericiţi, percepţiile deformate de propagandă şi anatomia puterii de la Kremlin (unde FSB, bunăoară, contează mult mai mult în politica externă decât însuşi Ministerul de Externe). Şi o face sine ira et studio, demonstrând judicioasa răbdare a unui observator matur, care nu creditează automat aparenţele, dar nici nu alimentează teze conspiraţioniste. Adesea, firul expozitiv al cărţii intră pe terenul interpretărilor de profunzime şi insistă asupra profeţiilor autorealizate, ca urmare a unor temeri iraţionale şi a persistenţei unor reprezentări pe cât de „canonice”, pe atât de anacronice, întrucât sunt incapabile să ţină pasul cu o suită accelerată şi difuză de mutaţii neprevăzute. Teodor Baconschi
-
Cercul trădătorilor. Cei care s-au revoltat împotriva naziștilor și spionul care i-a trădat75.00 LEI
Autorul bestsellerului Evadatul de la Auschwitz
În septembrie 1943, în inima unui Berlin deja devastat de război, un ceai de după-amiază este o nouă ocazie de reunire a unui grup de prieteni proveniți din vechile elite germane, ostili nazismului și aflați în căutarea unui spațiu de libertate, protejat de represiunea totalitară. Unii dintre ei sunt implicați și în diverse alte activități subversive, de la salvarea evreilor persecutați la transmiterea unor informații către conaționalii refugiați peste hotare. Sunt bărbați și femei cu origini, profesii sau poziții sociale ce le-ar permite o viață comodă și lipsită de griji, dacă ar accepta pactul cu regimul totalitar. Ei refuză, ajungând să formeze ceea ce istoria va numi un „cerc al trădătorilor” – față de regimul nazist, dar nu și față de țara lor. Ce nu puteau ști, la începutul acelei toamne, era că întâlnirile lor nu scăpaseră atenției autorităților, iar la ceaiul din 10 septembrie avea să fie invitat, din neglijență, un informator al Gestapoului. Au urmat arestările, procesele, condamnările și pedepsele – toate în contextul înfrângerilor militare și destrămării politice din anii 1944-1945.
„Excelentă... Freedland spune o poveste captivantă, dar pune și o întrebare cât se poate de actuală: de ce sunt unii colaboraționiști? De ce alții luptă împotriva tiranilor? Cercul trădătorilor este deopotrivă istorie și parabolă, lectura perfectă în acest moment.” (Anne Applebaum)
„Autorul oferă informații biografice despre fiecare participant, detalii despre acțiunile de rezistență și despre derularea trădării. Îți dorești ca volumul să fie pur și simplu un roman, nu o șocantă carte de nonficțiune.” (Linda Hitchcock, BookTrib)
„Rezistența, susține Freedland, a căpătat tot felul de forme, de la obiceiul de a duce în ambele mâini sacoșe pentru a evita salutul «Heil Hitler!» până la încercarea de a-l ucide pe Hitler și de a pune capăt războiului.” (Robert Philpot, The Times of Israel)
„O carte de istorie impecabil construită, captivantă ca un thriller de citit în aeroport, dar care pune o întrebare incomodă: câți dintre noi ar găsi curajul să se ridice, să vorbească și să înfrunte consecințe care, inevitabil, vor fi teribile?” (Kathryn Hughes, The Guardian)
„Cercul trădătorilor ne reamintește că decența, moralitatea și curajul contează, chiar și în zilele cele mai întunecate.” (Meghan Riley, Jewish Book Council)
-
Cultură și civilizație în România interbelică (1930-1940)66.60 LEIEpuizat din stoc
„Opera de față iluminează un loc umbrit al istoriei noastre și o face cu multă știință și conștiință, datorate unui istoric de mare forță, consacrat demult în peisajul istoriografic românesc, Narcis Dorin Ion. Lucrarea este o celebrare a puterii de creație a poporului român.” / Acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române
„Preocupat de răstimpul monarhic al istoriei noastre, atent să afle și să folosească în mod exhaustiv toată documentația, Narcis Dorin Ion și-a exersat condeiul, publicând peste 40 de volume, cunoaște ca nimeni altul patrimoniul regal și a dovedit-o prin studiile sistematice consacrate acestuia.” / Acad. Georgeta Filitti
„În răstimpul unui deceniu (1930-1940), cultura și urbanismul au făcut remarca¬bile progrese în București și în România Mare, iar mărturiile acestei perioade de avânt al civilizației s-au păstrat până în zilele noastre. Și nu sunt deloc puține aceste admirabile creații, pe care le prezentăm detaliat aici.” / Narcis Dorin Ion
-
Povestea mirodeniilor69.90 LEI
În secolul al XVI-lea, cuișoarele, nucșoara și scorțișoara valorau mai mult decât aurul.
Povestea mirodeniilor nu surprinde doar un moment-cheie din evoluția economiei globale, este o istorie captivantă despre ambiție, explorare și obsesia umană pentru putere. Incredibil, dar câteva boabe de piper chiar au schimbat cursul lumii!
Pe insulițele izolate din Pacific, comorile creșteau practic în copaci, iar dorința de a ajunge în această „grădină a condimentelor” a declanșat o cursă mortală între Portugalia și Spania, marile puteri maritime ale secolului al XVI-lea.
Crowley urmărește firul acestei istorii spectaculoase din momentul în care Afonso de Albuquerque cucerește Malacca (1511) până la întemeierea Manilei spaniole (1571).
Într-un stil cinematic, cu detalii vii și personaje memorabile, autorul reconstruiește aventurile maritime, intrigile politice și războaiele economice care au pus bazele globalizării.
Bazat pe o documentare solidă, volumul de față devine o lectură esențială pentru pasionații de istorie și geopolitică, dar și o experiență savuroasă pentru fanii cărților de aventură.
„O istorie incitantă și plină de savoare… o perspectivă nouă și captivantă asupra istoriei condimentelor.“ — The Economist
„Crowley are talentul de a transforma fragmente disparate într-un mozaic coerent, iar Povestea mirodeniilor este o nouă saga plină de culoare.”— Kirkus Reviews
„Capacitatea lui Crowley de a împleti firele narative face ca povestea să curgă fascinant prin timp și spațiu. Detaliile despre expedițiile maritime scot în evidență ambiția și cruzimea acestora.” — Irish Times
-
Războiul Rece și lumea bipolară. O istorie a lumii (1945–1991)60.00 LEI
Cum a arătat lumea când era împărțită în două tabere? Cartea nu este doar o cronică a diplomației dintre SUA și URSS. Este o poveste despre oameni, despre revolte sociale, despre disidență, despre războiul din Vietnam și despre cum s-au prăbușit, rând pe rând, zidurile care ne despărțeau.
De la epoca protestelor și până la politicile lui Gorbaciov, volumul oferă o imagine panoramică a unei jumătăți de secol care a definit prezentul.
Editura Cetatea de Scaun vă propune o incursiune fascinantă în una dintre cele mai complexe perioade din istoria umanității. Cartea istoricului Cezar Stanciu, „Războiul Rece și Lumea Bipolară”, este o sinteză ambițioasă care acoperă aproape cinci decenii de istorie globală.
Lucrarea se distinge prin abordarea sa multidimensională. Autorul nu se limitează la nararea conflictelor militare sau a întâlnirilor la nivel înalt, ci analizează „lumea bipolară” ca pe un organism viu, aflat într-o continuă transformare socială și culturală.
Din cuprinsul volumului:
- Dinamica revoltei: Cum s-au manifestat căile naționale către socialism în Est și căutarea identității proprii în Vestul Europei.
- Lumea a Treia: Decolonizarea, nealinierea și impactul acestora asupra echilibrului global.
- Conflicte majore: O analiză detaliată a Războiului din Vietnam, a polemicii sino-sovietice și a conflictelor din Orientul Mijlociu.
- Societate și Cultură: Epoca protestelor, revolta intelectuală contra establishment-ului și apariția disidenței anticomuniste.
- Sfârșitul unei ere: De la Acordurile de la Helsinki la rolul decisiv jucat de Reagan și Gorbaciov în căderea comunismului.
O lectură obligatorie pentru studenți, cercetători și publicul larg interesat de originile geopoliticii actuale.
-
Sovietland. Triumful vieții private71.99 LEI
„Am fost primii care am zburat în cosmos… dar nu se găsea detergent și hârtie igienică. Spălam pungile de plastic și le uscam pe balcon. Ăsta era prețul pentru istoria măreață!”
Ultimul volum al tetralogiei Sovietland ne poartă dincolo de sârma ghimpată a Gulagului și de birourile Nomenclaturii, direct în bucătăria apartamentului comunal, la cozile nesfârșite pentru salam și în intimitatea cetățeanului sovietic. Antoaneta Olteanu documentează eșecul ideologiei de a anula individul. Deși statul propovăduia ascetismul bolșevic, oamenii visau la blugi, ascultau jazz pe ascuns și își foloseau „pilele” (blatul) pentru a obține o bucată de carne.
Cartea este o radiografie a „bît”-ului (viața de zi cu zi): de la criza locuințelor și a alimentelor, la moda stiliaghi care sfida griul proletar, și până la „trenurile cu salam” care aduceau provizii din Moscova în provincie. Este povestea modului în care dorința de confort, micile bucurii și retragerea în viața privată au erodat, încet dar sigur, monlitul sovietic.
O lectură savuroasă, uneori tristă, alteori absurdă, despre cum viața găsește întotdeauna o cale, chiar și în totalitarism.
***
Seria Sovietland se încheie cu volumul „Triumful vieții private”, o analiză fascinantă a spațiului în care ideologia comunistă a dus cea mai grea – și în cele din urmă pierduta – bătălie: viața cotidiană a omului de rând. Prof. univ. dr. Antoaneta Olteanu explorează falimentul „ascetismului bolșevic” în fața dorinței umane firești de confort, intimitate și proprietate.
Dacă volumele anterioare s-au concentrat pe teroare și structuri de putere, acest volum este dedicat supraviețuirii prin normalitate. Cititorul este invitat să descopere universul paradoxal al URSS, o superputere care trimitea rachete în spațiu, dar nu putea asigura aprovizionarea cu șosete sau unt.
Teme cheie ale volumului:
- Locuința și intimitatea: De la apartamentele comunale (kommunalka), unde vecinii împărțeau bucătăria și baia, la blocurile hrușciovki și refugiul la casa de vacanță (dacea).
- Cultura Penuriei: Fenomenul cozilor interminabile (adevărate cluburi de socializare), cartelele alimentare și instituția „blatului” (relații și pile) necesar pentru a obține orice, de la mobilă la o programare la medic.
- Modă și Rezistență: Lupta dintre „proletarii cenușii” și tinerii stiliaghi (hipsterii sovietici), obsesia pentru blugi și influența occidentală.
- Alimentația Publică: Cantinele muncitorești, restaurantele inaccesibile și celebrele „fabrici-bucătării” menite să elibereze femeia de corvoada gătitului.
- Ritualurile Familiei: Cum s-au transformat nunțile, botezurile și înmormântările sub presiunea ateismului de stat, și cum Bradul de Anul Nou a supraviețuit interdicțiilor.
- Nostalgia: O analiză a fenomenului nostalgiei post-sovietice – de ce mulți regretă o epocă a lipsurilor?
„Sovietland. Triumful vieții private” demonstrează că, în ciuda controlului total, viața privată a rămas o fortăreață inexpugnabilă, locul unde umanitatea s-a refugiat și a rezistat.
-
Sovietland. Patria omului sovietic71.99 LEI
Al treilea volum din prestigioasa colecție Sovietland, semnat de prof. univ. dr. Antoaneta Olteanu, abordează una dintre cele mai fascinante și complexe teme ale istoriei secolului XX: crearea și existența Homo Sovieticus. „Patria Omului Sovietic” este o analiză antropologică și culturală profundă a vieții cotidiene, a mentalităților și a structurilor sociale care au definit Uniunea Sovietică timp de șapte decenii.
Antoaneta Olteanu explorează modul în care regimul sovietic a încercat să „reinginerize” umanitatea, să creeze un „om nou”, și cum acest proiect grandios s-a ciocnit de realitatea rezistentă a individului. De la sloganurile utopice la cozile interminabile, de la cenzura sufocantă la evadările prin samizdat sau prin muzica occidentală, cartea oferă o imagine completă a vieții în „patria” omului sovietic.
Ce veți descoperi în acest volum:
- Civilizația Sovietică: O Periodizare: O cronologie a evoluției societății sovietice, de la Revoluție și Comunismul de Război, prin NEP și perioada stalinistă, până la Stagnare și Perestroika.
- Muncitorii și Țăranii: Analiza paradoxului „dictaturii proletariatului” și a „celei de-a doua legări de glie” pentru țărani, cu detalii despre munca forțată, colectivizare, stahanoviști și revolte.
- Nomenclatura – Noua Clasă Exploatatoare: O incursiune în lumea privilegiilor de partid (magazine speciale, locuințe de lux, case de vacanță), care au creat o societate de „egalitate” profund inegală.
- Ingineria Socială și Indoctrinarea: De la Oktiabriata și Pionieri la Comsomol, cartea descrie cum sistemul de învățământ și organizațiile de tineret au modelat mentalitatea tinerilor.
- Economia Deficitară și Comerțul: O descriere a crizei cronice de bunuri, a „deficitului” ca stare de fapt, a piețelor negre și a rolului „blatului” (pilelor) în supraviețuire.
- Cultura sub Control: Cenzura, realismul socialist, dar și formele subtile de rezistență culturală (samizdat, muzica interzisă, influența occidentală).
- Sărbători și Rituri: De la festivitățile oficiale (1 Mai, 7 Noiembrie) la adaptarea sărbătorilor private și la manifestările individualismului (moda vestimentară, aspirația la obiecte de lux).
„Sovietland. Patria Omului Sovietic” este o lucrare fundamentală pentru oricine dorește să înțeleagă nu doar istoria politică, ci și dimensiunea umană, psihologică și culturală a Uniunii Sovietice. Este o invitație la reflecție asupra impactului totalitarismului asupra identității și comportamentului uman, o lectură obligatorie pentru a descifra moștenirea unei lumi care, deși dispărută, încă ne modelează prezentul.
-
Sovietland. Țara Gulagului89.99 LEI
„Milioane de oameni de care nimeni „nu știa”, dar care erau, într-un fel sau altul, încă în sufletele familiilor mutilate, care mai așteptau cu disperare un semn de viață, oricare ar fi el, de la cel dispărut fără urmă într-o noapte, în timpul unui alt val de arestări.” – Antoaneta Olteanu
Al doilea volum al colecției Sovietland este o călătorie cutremurătoare în inima întunecată a represiunii sovietice: Gulagul. Antoaneta Olteanu nu oferă doar o cronologie a terorii, ci o radiografie complexă a sistemului, privită prin ochii celor care l-au supraviețuit.
Plecând de la Teroarea Roșie și Marea Teroare, până la detaliile chinuitoare ale vieții în lagăre, acest volum se bazează pe memoriile supraviețuitorilor. Descoperim brutalitatea arestărilor, interogatoriile infernale, transporturile inumane și condițiile inimaginabile din închisorile și lagărele sovietice, dar și din cele românești (Pitești, Aiud, Canalul Dunăre-Marea Neagră), unde modelul sovietic a fost aplicat cu o „originalitate” locală.
„Țara Gulagului” este o mărturie esențială despre rezistența spiritului uman în fața unei mașinării totalitare ce își propunea să anuleze individul. O lectură indispensabilă pentru oricine dorește să înțeleagă costul uman al utopiei eșuate.
***
„Prezența (și imaginea) Gulagului este indisolubil legată de cea a sistemului totalitar. Teroarea pe care se bazează menținerea la putere a imperiului și apelul la forță folosită împotriva cetățenilor săi aparent ostili, complotiști, dușmani ai poporului și mai ales ai politicilor întreprinse de stat, instituirea climatului de teamă permanentă pentru cei care au scăpat (deocamdată) din malaxorul represiunilor (și acesta era tot un procedeu eficient de a păstra masele liniștite) este o temă extrem de bogată, despre care s-a scris foarte mult. Au scris și politicienii, au scris și istoricii, au scris și victimele, cele mai puține, rămase în viață, au scris și rudele lor. În primul volum al studiului nostru am arătat care sunt mecanismele prin care s-a menținut la putere Uniunea Sovietică, organele de stat care au dus la îndeplinire dispozițiile sinistre de pedepsire cu moartea sau de reeducare prin muncă milioane de oameni de-a lungul întregii sale existențe. Mecanisme și organe care, mai apoi, odată cu eliberarea Europei de amenințarea nazistă, au fost aduse de Fratele de la Răsărit și în țările fraților mai mici, pentru a-i ajuta să se descurce cu dușmanii locali, din experiența de decenii din Uniunea Sovietică.” Antoaneta Olteanu
***
Al doilea volum din monumentala colecție Sovietland, semnat de prof. univ. dr. Antoaneta Olteanu, este dedicat celui mai sumbru capitol al istoriei sovietice: Gulagul. Această lucrare nu este o simplă documentare istorică, ci o incursiune profundă, bazată pe o cercetare antropologică riguroasă, în mecanismele și consecințele terorii de stat.
„Țara Gulagului” explorează sistemul represiv sovietic de la geneză – Teroarea Roșie (1918-1923), Marea Teroare (1937-1938) și teroarea împotriva țăranilor în timpul colectivizării – până la detaliile cutremurătoare ale vieții cotidiene în lagăre. Autoarea se apleacă cu precădere asupra memoriilor de lagăr, pe care le analizează ca documente istorice și literare esențiale, oferind o perspectivă personală și adesea sfâșietoare asupra experienței carcerale.
Ce veți descoperi în acest volum:
- Mecanismele represiunii: De la motivele arestărilor și interogatorii, la călătoriile infernale către locurile de detenție.
- Topografia Gulagului: O explorare detaliată a celor mai cunoscute închisori (Lubianka, Lefortovo, Butîrka) și lagăre (SLON, Dalstroi, Vorkutlag) din URSS, dar și a celor din România (Pitești, Aiud, Canalul Dunăre-Marea Neagră), subliniind asemănările și „originalitatea” locală a ororilor.
- Viața în lagăr: O descriere viscerală a condițiilor de muncă forțată, a foametei, bolilor, torturilor, execuțiilor și, paradoxal, a revoltelor și a tentativelor de evadare.
- Psihologia călăilor și a victimelor: O analiză a relațiilor complexe și adesea perverse dintre administratori, gardieni și diferitele categorii de deținuți.
- Tribulațiile eliberării: Dificultățile reintegrării, teama, amnistierile și reabilitările, precum și eterna dilemă a cifrelor reale ale victimelor.
„Sovietland. Țara Gulagului” este un apel la memorie și o mărturie despre capacitatea omului de a supraviețui și de a depune mărturie chiar și în cele mai inumane condiții. O lectură obligatorie pentru a înțelege profunzimea traumei lăsate de totalitarismul comunist și pentru a nu uita.
-
Sovietland. Utopia eșuată71.99 LEI
Uniunea Sovietică nu a fost doar un stat, ci un proiect colosal de reinginerie a umanității. În primul volum al seriei Sovietland, Antoaneta Olteanu ne propune o incursiune fascinantă în imaginarul sovietic, explorând mecanismele prin care utopia comunistă a încercat să rescrie realitatea.
De la miturile fondatoare ale Revoluției și până la birocrația absurdă a stagnării, cartea analizează prăpastia uriașă dintre promisiunile ideologice și viața cotidiană. Utopia eșuată este cronica unui vis care, în încercarea de a crea Paradisul pe pământ, a construit un univers al simulacrului, al propagandei și al dublei gândiri.
Printr-o analiză antropologică și culturală de excepție, autoarea demontează structura mentală a unei lumi dispărute politic, dar încă vie în mentalitățile spațiului estic. O lectură esențială pentru a înțelege cum ideile pot modela – și deforma – destinele a milioane de oameni.
***
„…și în 1917, când bolșevicii au luat puterea, și în zilele noastre, oamenii se întreabă: cum de a fost posibil așa ceva? Cum de a fost posibil, mai ales că partidul revoluționar nu era așa de numeros și, în ciuda teoriilor vehiculate de unii dintre lideri, nici nu se așteptau prea curând să pună mâna pe putere. Contextul socio-politic este cel important, în afara lui, nici un partid politic nu poate produce o surpriză de o asemenea anvergură. Părintele marxismului scria cu multă vreme înainte de acest moment: „Cu excepția polonezilor, a rușilor și în cel mai bun caz a slavilor din Turcia, nici un popor slav nu are viitor, din simplul motiv că tuturor slavilor le lipsesc condițiile elementare, istorice, geografice, politice și industriale pentru a fi independenți și a avea vitalitate”. Antoaneta Olteanu
Deschizând seria Sovietland, volumul „Utopia eșuată” propune o analiză de profunzime a fundamentelor pe care s-a ridicat imperiul sovietic. Antoaneta Olteanu depășește granițele istoriei politice clasice, oferind o perspectivă antropologică asupra modului în care ideologia a penetrat și a alterat țesutul social și cultural al Rusiei secolului XX.
Cartea investighează marele paradox sovietic: construcția unei societăți bazate pe egalitate și fericire universală, care a rezultat într-un sistem rigid, dominat de lipsuri și frică. Autoarea explorează:
- Mitologia puterii: Cum au fost creați și menținuți idolii sovietici (Lenin, Stalin) și ritualurile de partid.
- Limbajul și propaganda: Modul în care „limba de lemn” a modificat percepția asupra adevărului.
- Simulacrul: Viața trăită între realitatea dură și iluzia prezentată în ziare și la televizor.
Această a doua ediție revizuită aduce în prim-plan actualitatea subiectului. Înțelegerea eșecului utopiei sovietice este cheia pentru descifrarea traumelor și a comportamentelor politice actuale din spațiul ex-sovietic.
„Sovietland. Utopia eșuată” este o lectură obligatorie pentru istorici, sociologi, dar și pentru publicul larg pasionat de mecanismele totalitarismului și de istoria mentalităților.