Istorie & Politologie

Î.P.S. Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania a fost o personalitate multilaterală, care a lăsat urme adânci și nepieritoare în toate domeniile sale de activitate. Puține persoane, încă din tinerețe, încearcă cele mai diferite sfere de preocupări. Printre acestea se numără și eruditul Valeriu Anania. După ce, în anul 1943, își ia bacalaureatul, devine student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Opera sa literară, în proză sau poezie, este apreciată și în prezent. Un efort titanic de informare și de scriere i-au cerut diortosirea și adnotarea Sfintei Scripturi, o „muncă de ocnaș” care a durat un deceniu. Tocmai în acea perioadă, contactele noastre au fost cele mai frecvente și mai prolifice. Sincer spun că orice cuvânt pronunțat de Preasfinția Sa îl savuram, mă delecta. Mereu mă gândesc: oare de ce oameni de seamă trebuie să sufere atât? (Onufrie Vințeler)

„In ansamblu, aceasta carte reprezinta ce am trait. Cartianu a descris magistral acele momente, la fel ca un jurnalist care s-ar fi aflat in mijlocul evenimentelor si si-ar fi scris impresiile pe genunchi.“ (Gen. Victor Atanasie Stanculescu, participant la evenimente)

„Grigore Cartianu a avut si curajul, si priceperea de a fi dus la capat o treaba dificila, de care multi s-au impiedicat: adevarul despre Revolutia romana din decembrie 1989. Poate fi sigur ca si-a facut si admiratori, dar si dusmani.“ (Mihail Montanu, revolutionar)

„Sfarsitul Ceausestilor e un volum halucinant despre ultimele zile ale cuplului dictatorial. Paginile lui Grigore Cartianu aduna progresiv o tensiune innebunitoare, amplificata de salbaticia contextului dezlantuit al istoriei, in mijlocul caruia traiesc protagonistii, cu nervii si toata fiinta incordate la maximum, pana la limita rezistentei fizice si psihice. Meritul lui Cartianu e ca nu literaturizeaza, ci selecteaza cu mare discernamant acele secvente dense de realitate care contin suficient dramatism incat se constituie in veritabile nuclee epice, din care se pot dezvolta mari desfasurari cinematografice.“ (Ion Zubascu, publicist si scriitor)

„Cartea de faţă este povestea loviturii de stat transformate în revoluţie şi a revoluţiei transformate în lovitură de stat.“ (Alex Mihai Stoenescu, istoric)

„Grigore Cartianu demontează marea minciună a «revoluţiei spontane» a lui Ion Iliescu.“ (Ştefan Andrei, fost ministru de Externe)

Pasionații de drumeții care vor să redescopere istoria au la dispoziție, o excelentă broșură cu istoricul Cetății Râșnov, operă a artistului specialist în ilustrații și reconstituire istorică din România, Radu Olteanu.

În paginile acestei broșuri, cititorii vor descoperii nu doar un istoric al cetății, ci și o reconstituire a Cetății Râșnov în vremurile ei de glorie.

Jenny Erpenbeck a scris patru romane – Heimsuchung (2008), Aller Tage Abend (2012), care a primit Independent Foreign Fiction Prize), Kairos (2021) și prezentul Eu plec, tu pleci, el/ ea pleacă –, volume de proză scurtă, piese de teatru și eseuri. Proza ei a fost tradusă în peste 26 de limbi din întreaga lume și a primit numeroase premii literare.

Jenny Erpenbeck s-a născut și trăiește la Berlin.

ERNST JÜNGER se naşte la Heidelberg în 29 martie 1895. Studii liceale la Hanovra. La 18 ani fuge de-acasă şi se angajează în Legiunea Străină. În 1914 se înrolează voluntar, luptă cu bravură şi i se decernează cea mai înaltă distincţie militară germană, „Pour le mérite“. După război, studii de filozofie la Leipzig şi de zoologie la Napoli. Câteva specii de insecte descoperite ulterior îi vor purta numele. În cel de-al Doilea Război Mondial participă la campania din Franţa. În urma atentatului eşuat împotriva lui Hitler (1944), este demobilizat şi declarat „nedemn de a face parte din armată“. Între 1945 şi 1949, forţele aliate îl pun sub interdicţie de publicare. Din 1950 se stabileşte la Wilflingen. În 1959 întemeiază, împreună cu Mircea Eliade, revista Antaios. În 1982 i se decernează Premiul Goethe; în 1995, la centenarul naşterii, i se aduc omagii naţionale şi internaţionale de anvergură. Ernst Jünger se stinge din viaţă la 17 februarie 1998. Între 1956 şi 1995 i s-au acordat 27 de premii, titluri şi distincţii în Germania, Franţa, Italia, Spania, i s-au închinat numeroase volume omagiale, numere de reviste, mii de pagini de critică şi exegeză literară. Opere: In Stahlgewittern (1920; trad. rom. În furtuni de oţel), Der Kampf als inneres Erlebnis (1922), Das abenteuerliche Herz (1929; trad. rom. Inimă aventuroasă), Die totale Mobilmachung (1930), Der Arbeiter (1932), Afrikanische Spiele (1936; trad. rom. Jocuri africane), Auf den Marmorklippen (1939; trad. rom. Pe falezele de marmură), Gärten und Straßen (1942; trad. rom. Grădini şi drumuri), Die Pariser Tagebücher (1949; Jurnale pariziene), Heliopolis (1949), Über die Linie (1950), Der gordische Knoten (1953), Gläserne Bienen (1957; trad. rom.Albine de sticlă), Die Hütte im Weinberg (1958; trad. rom. Coliba din vie), Subtile Jagden (1967), Annäherungen: Drogen und Rausch (1970; trad. rom. Aproximări: Droguri şi extaz), Die Zwille (1973; trad. rom. Praştia), Eumeswil (1977), Die Schere (1990), Siebzig verweht (1980–1995).

Martha Bibescu (născută Martha Lucia Lahovary, 28 ianuarie 1886, București – 28 noiembrie 1973, Paris) este descendenta domnitorului Constantin Mavrocordat pe linie maternă, iar pe linie paternă, provine dintr-o renumită familie politică. S-a căsătorit, în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, devenind prințesa Martha Bibescu și unind astfel destinele a două dintre cele mai vechi și mai ilustre familii românești de tradiție politică, diplomatică și culturală. Ca dar de nuntă a primit Palatul Mogoșoaia, care avea să devină loc de refugiu, punct strategic și martor tăcut al evenimentelor istorice de la acea vreme. Împreună au avut o fiică, Valentina.

În 1908 publică prima sa carte, Les Huit Paradis, un volum premiat de Academia Franceză şi care i-a facilitat accesul în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii. De-a lungul vieții a scris în jur de 40 de cărți (note de călătorie, poezii, romane autobiografice sau istorice, eseuri, corespondență, biografii), pentru unele dintre ele folosind pseudonimul Lucile Decaux.

În perioada Primului Război Mondial, prinţesa a condus un spital din Bucureşti, în care erau îngrijite victime ale războiului. În septembrie 1945, Martha Bibescu, ca act de protest împotriva politicii românești de la acea vreme, a plecat definitiv din țară, refugiindu-se mai întâi în Anglia, apoi în Franţa. În anul 1962, primeşte Legiunea de Onoare a statului francez, iar un an mai târziu este desemnată consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească, astfel recunoscându-i-se, în mod public, eforturile depuse pentru ţara natală.

În anul 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu pentru Literatură pentru întreaga operă, iar în 1955 devine membră a Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Bruxelles. În 1972, cu un an înainte de moarte, publică ultima carte: Échanges avec Paul Claudel. Este înmormântată la cimitirul Père Lachaise din Paris, iar pe piatra funerară stă scris: „Marthe Bibesco, écrivaine française“.

„Această carte este o poveste despre București, mărturisită și imortalizată de străini iubitori ai orașului nostru din primele clipe ale modernității. O carte despre noi scrisă de alții, veniți pe neașteptate, fiecare pe drumul lui, cu propriile vise de împlinire, iar acest oraș le-a trasat, în viteze diferite, următorii pași prin viață. Se deschidea o perioadă foarte interesantă, de mare explozie a migrației unor profesioniști occidentali către orașele și târgurile României mici, care se desprindeau de un timp medieval, pentru a micșora decalajul de civilizație față de cealaltă lume, care o aștepta. Este cartea primilor exploratori ai spațiului românesc după 1830, atrași tocmai de această frontieră unică, a desprinderii dintr-o lume străveche pentru a modifica întreaga societate, cu mari eforturi, în ceea ce va urma să fie peste un secol România modernă.

Scriitoarea Doina Jela și-a publicat însemnările zilnice din perioada comunistă încă de la jumătatea anilor 1990, dar, în același timp, a continuat să-și noteze în jurnal diverse întâmplări. Acum, la peste două decenii, s-a hotărât să publice notițele din perioada 19 septembrie 1989 – 30 decembrie 1995, anii unor mari prefaceri politice, sociale și economice pentru România și, de fapt, pentru întreaga Europă Răsăriteană. În jurnal se regăsesc atât informații despre viața culturală a Constanței, unde locuia pe atunci, cât și notații despre intelectuali de prestigiu cu care a intrat în contact imediat după Revoluție. Este o carte despre anii tranziției, cu referiri la fețele noi din politica internă și crizele din 1990 (conflictul de la Târgu Mureș, protestele din Piața Universității, Mineriada, alegerile din „Duminica orbului”) și cu numeroase reflecții bazate pe lecturi din domenii vaste (filosofie, religie, științe politice, psihologie politică) și din autori interziși până atunci în România.

Romanul lui Andrei Olsufiev, în egală măsură autobiografic și cronică de familie, are parfumul distins, reținut, totodată încărcat de culoare elevată al poveștilor dintr-o lume dispărută, aceea a nobililor din vechea Rusie, a balurilor organizate de familiile aristocrate și a destinului lor traumatic curmat de revoluții și războaie.

Toate faptele, personajele și locurile descrise de Olsufiev sunt reale și descriu epopeea familiei autorului. Remarcabilele reconstituiri literare și istorice se datorează atât memoriei și cercetărilor sale directe, cât și lucrărilor altor membri ai marii familii: memorii, corespondență, genealogii, precum și arhivelor sovietice, deschise după 1990.

Bine documentată şi încărcată de detalii despre conţii Olsufiev, una dintre cele mai ilustre familii aristocratice din vechea Rusie, cartea de față nu este doar o cronică de familie, ci și o adevărată frescă a istoriei Rusiei, chiar a istoriei Europei. Începând cu Adam Olsufiev, om al Luminilor, pasionat de literatură şi de artă, apropiat al împărătesei Ecaterina cea Mare, până la tatăl autorului, un rus alb refugiat în România din calea rvoluției bolşevice, cartea ni se înfățișează pasionantă şi fermecătoare, plină de umor, de autoironie şi de melancolie: personajele sunt pline de viaţă, vedem cu ochii minții conace poetice, asistăm la drame de neînchipuit, la tihnă şi haos, dar și la opulenţă şi mizerie, rafinament şi brutalitate. O lume aristocratică ce avea să fie reprimată cu sălbăticie. Familia Olsufiev nu a fost nici ea ferită de loviturile Revoluţiei bolşevice şi de drama exilului. Sunt pagini de istorie şi de literatură de calitate, scrise de un aristocrat rus, descendent și al prinţilor Trubețkoi.

Andrei Olsufiev datorează norocul de a se fi născut la București tatălui său, care a supraviețuit revoluției bolșevice și urmărilor ei traversând Amurul înot, în 1924, pentru a se stabili ulterior în România, de unde familia a plecat în Franța, în 1982.

Călători în al Treilea Reich este o extraordinară istorie a ascensiunii mișcării naziste, ce are la bază relatări directe, adunând o sumedenie de voci ale unor studenți, politicieni, muzicieni, diplomați, școlari, comuniști, cărturari, atleți, poeți, jurnaliști, fasciști, artiști, turiști, chiar și celebrități precum Charles Lindbergh și Samuel Beckett. Experiențele lor ne transmit o imagine tridimensională a Germaniei din timpul lui Hitler, una atât de concretă, încât cititorul va simți, va auzi și chiar va respira atmosfera de atunci.

Această carte, devenită bestseller în Marea Britanie imediat după publicare, tratează cazul spectaculos al agentului dublu George Blake în contextul politic al Războiului Rece din Europa anilor 1950. Mulți agenți secreți au trădat în acea perioadă, însă niciunul nu a reușit să adune atât de multe informații pe care să le transmită KGB-ului, precum George Blake. Acesta, timp de decenii, a operat pe sub nasul serviciilor de informații britanice lucrând pentru Uniunea Sovietică. Cum a reușit și încă atât de mult timp? Roger Hermiston spune povestea lui George Blake, Cel mai mare trădător, într-un stil antrenant, plin de claritate și palpitant, așa cum merită a fi redată una dintre cele mai spectaculoase istorii din lumea spionajului. Despre autor: ROGER HERMISTON este scriitor și jurnalist. A fost editor adjunct al programului Today al BBC Radio 4 între 1998 și 2010. A mai publicat volumele Clough and Revie, All Behind You, Winston și Two Minutes to Midnight.

Martha Bibescu (născută Martha Lucia Lahovary, 28 ianuarie 1886, București – 28 noiembrie 1973, Paris) este descendenta domnitorului Constantin Mavrocordat pe linie maternă, iar pe linie paternă, provine dintr-o renumită familie politică. S-a căsătorit, în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, devenind prințesa Martha Bibescu și unind astfel destinele a două dintre cele mai vechi și mai ilustre familii românești de tradiție politică, diplomatică și culturală. Ca dar de nuntă a primit Palatul Mogoșoaia, care avea să devină loc de refugiu, punct strategic și martor tăcut al evenimentelor istorice de la acea vreme. Împreună au avut o fiică, Valentina.

În 1908 publică prima sa carte, Les Huit Paradis, un volum premiat de Academia Franceză şi care i-a facilitat accesul în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii. De-a lungul vieții a scris în jur de 40 de cărți (note de călătorie, poezii, romane autobiografice sau istorice, eseuri, corespondență, biografii), pentru unele dintre ele folosind pseudonimul Lucile Decaux.

În perioada Primului Război Mondial, prinţesa a condus un spital din Bucureşti, în care erau îngrijite victime ale războiului. În septembrie 1945, Martha Bibescu, ca act de protest împotriva politicii românești de la acea vreme, a plecat definitiv din țară, refugiindu-se mai întâi în Anglia, apoi în Franţa. În anul 1962, primeşte Legiunea de Onoare a statului francez, iar un an mai târziu este desemnată consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească, astfel recunoscându-i-se, în mod public, eforturile depuse pentru ţara natală.

În anul 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu pentru Literatură pentru întreaga operă, iar în 1955 devine membră a Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Bruxelles. În 1972, cu un an înainte de moarte, publică ultima carte: Échanges avec Paul Claudel. Este înmormântată la cimitirul Père Lachaise din Paris, iar pe piatra funerară stă scris: „Marthe Bibesco, écrivaine française“.

Istoria putea să ia o altă întorsătură dacă patru oameni ar fi reacționat diferit față de cum au făcut-o. John F. Kennedy, Nichita Hrușciov, Rudy Anderson și Chuck Maultsby, fiecare în felul lui, alături de oameni cu adevărat profesioniști, au luat decizii hotărâtoare în momente de mare tensiune, iar calmul, prezența lor de spirit, perspectiva lărgită și, nu în ultimul rând, înțelepciunea de care au dat dovadă au contribuit la evitarea celui de-al treilea război mondial, în urma căruia omenirea ar fi fost complet distrusă.

„Mai presus de orice” este povestea unor momente incredibile și periculoase din istoria mondială.

„Autorii au pus cap la cap o narațiune care schimbă perspectiva. O istorie edificatoare și, tinând cont de poziția diplomatică actuală a Americii, extrem de oportună care, sperăm, va fi și instructivă pentru cei care se confruntă cu situații la fel de grave ca aceea descrisă în carte.” - Kirkus Review

„Derulată ca un thriller de spionaj, cartea lansează un avertisment deranjant, într-o perioadă a imprudențelor politice.” - Boston Globe

Născut la 14 octombrie 1954, în Ardud, Satu Mare, Radu Sergiu Ruba este scriitor, traducător şi radiojurnalist. La unsprezece ani, şi-a pierdut complet vederea. A absolvit Facultatea de Limbi Străine, franceză-engleză, Universitatea Bucureşti. Din 1992, realizează emisiuni la Radio România. A debutat editorial cu volumul de poeme Spontaneitatea înţeleasă, Cartea Românească, 1983, urmat de Iluzia continuă, 1988, Iubirea şi Orientul, 1994, Marginal, 2001, Graţia Dizgraţia, 2003 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti), Nu înţeleg ce mi se-ntâmplă, 2017 (Premiul Ioan Flora al aceleiaşi Asociaţii). Pentru poezie, i-a mai fost decernat Premiul revistei Convorbiri literare în 2010. I-au apărut, de asemenea, două antologii de autor cu selecţii din volumele anterioare: Dacă pleci în căutarea mea, 1999, şi Traversarea, 2012.  A mai publicat trei cărţi de interviuri şi eseuri, dintre care unul în colaborare cu soţia sa, Nicoleta Ruba, două volume de proză scurtă şi patru romane. Poemele sale au fost traduse şi publicate în franceză, portugheză, bulgară, engleză, cehă, maghiară, germană şi arabă. Romanul său O vară ce nu mai apune, premiul Academiei Române în 2016, a apărut şi în engleză, italiană şi portugheză. Scriitorul a fost distins cu Premiul Ministerului de Externe al Franţei la Festivalul mondial al nuvelei francofone în 1993 şi a reprezentat România la Festivalul Noaptea literaturii europene, Lisabona, 2018. I s-a decernat, de asemenea, Ordinul Meritul Cultural al României în grad de cavaler.

Născut la 14 octombrie 1954, în Ardud, Satu Mare, Radu Sergiu Ruba este scriitor, traducător şi radiojurnalist. La unsprezece ani, şi-a pierdut complet vederea. A absolvit Facultatea de Limbi Străine, franceză-engleză, Universitatea Bucureşti. Din 1992, realizează emisiuni la Radio România. A debutat editorial cu volumul de poeme Spontaneitatea înţeleasă, Cartea Românească, 1983, urmat de Iluzia continuă, 1988, Iubirea şi Orientul, 1994, Marginal, 2001, Graţia Dizgraţia, 2003 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti), Nu înţeleg ce mi se-ntâmplă, 2017 (Premiul Ioan Flora al aceleiaşi Asociaţii). Pentru poezie, i-a mai fost decernat Premiul revistei Convorbiri literare în 2010. I-au apărut, de asemenea, două antologii de autor cu selecţii din volumele anterioare: Dacă pleci în căutarea mea, 1999, şi Traversarea, 2012.  A mai publicat trei cărţi de interviuri şi eseuri, dintre care unul în colaborare cu soţia sa, Nicoleta Ruba, două volume de proză scurtă şi patru romane. Poemele sale au fost traduse şi publicate în franceză, portugheză, bulgară, engleză, cehă, maghiară, germană şi arabă. Romanul său O vară ce nu mai apune, premiul Academiei Române în 2016, a apărut şi în engleză, italiană şi portugheză. Scriitorul a fost distins cu Premiul Ministerului de Externe al Franţei la Festivalul mondial al nuvelei francofone în 1993 şi a reprezentat România la Festivalul Noaptea literaturii europene, Lisabona, 2018. I s-a decernat, de asemenea, Ordinul Meritul Cultural al României în grad de cavaler.

Václav Havel (1936–2011) a fost scriitor, filosof, disident și om politic ceh, precum și unul dintre primii purtători de cuvânt ai Cartei 77, personalitate de frunte a schimbărilor politice din noiembrie 1989, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe.

Personalitate complexă, Václav Havel a marcat destinul poporului său, oferind un exemplu statelor din Europa Centrală și de Est. A lăsat drept moștenire generațiilor viitoare nu doar amintirea disidenței, a preluării puterii politice și a conturării unei căi democratice și juste, ci și creația sa eseistică și dramaturgică, ce va sta în picioare pentru mult timp ca parte a patrimoniului cultural european.

Václav Havel (1936–2011) a fost scriitor, filosof, disident și om politic ceh, precum și unul dintre primii purtători de cuvânt ai Cartei 77, personalitate de frunte a schimbărilor politice din noiembrie 1989, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe.

Personalitate complexă, Václav Havel a marcat destinul poporului său, oferind un exemplu statelor din Europa Centrală și de Est. A lăsat drept moștenire generațiilor viitoare nu doar amintirea disidenței, a preluării puterii politice și a conturării unei căi democratice și juste, ci și creația sa eseistică și dramaturgică, ce va sta în picioare pentru mult timp ca parte a patrimoniului cultural european.

Václav Havel (1936–2011) a fost scriitor, filosof, disident și om politic ceh, precum și unul dintre primii purtători de cuvânt ai Cartei 77, personalitate de frunte a schimbărilor politice din noiembrie 1989, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe.

Personalitate complexă, Václav Havel a marcat destinul poporului său, oferind un exemplu statelor din Europa Centrală și de Est. A lăsat drept moștenire generațiilor viitoare nu doar amintirea disidenței, a preluării puterii politice și a conturării unei căi democratice și juste, ci și creația sa eseistică și dramaturgică, ce va sta în picioare pentru mult timp ca parte a patrimoniului cultural european.

Václav Havel (1936–2011) a fost scriitor, filosof, disident și om politic ceh, precum și unul dintre primii purtători de cuvânt ai Cartei 77, personalitate de frunte a schimbărilor politice din noiembrie 1989, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe.

Personalitate complexă, Václav Havel a marcat destinul poporului său, oferind un exemplu statelor din Europa Centrală și de Est. A lăsat drept moștenire generațiilor viitoare nu doar amintirea disidenței, a preluării puterii politice și a conturării unei căi democratice și juste, ci și creația sa eseistică și dramaturgică, ce va sta în picioare pentru mult timp ca parte a patrimoniului cultural european.

Václav Havel (1936–2011) a fost scriitor, filosof, disident și om politic ceh, precum și unul dintre primii purtători de cuvânt ai Cartei 77, personalitate de frunte a schimbărilor politice din noiembrie 1989, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe.

Personalitate complexă, Václav Havel a marcat destinul poporului său, oferind un exemplu statelor din Europa Centrală și de Est. A lăsat drept moștenire generațiilor viitoare nu doar amintirea disidenței, a preluării puterii politice și a conturării unei căi democratice și juste, ci și creația sa eseistică și dramaturgică, ce va sta în picioare pentru mult timp ca parte a patrimoniului cultural european.

Theodor W. Adorno (1903–1969) a fost filosof și sociolog, unul dintre principalii exponenți ai teoriei critice, dezvoltată de Școala din Frankfurt, care s‑a născut în jurul Institutului de Cercetări Sociale de la Universitatea din Frankfurt. Datorită prelegerilor, emisiunilor radio și publicațiilor sale, Adorno a avut o influență formativă asupra vieții culturale și intelectuale din Germania postbelică.

Theodor W. Adorno (1903–1969) a fost filosof și sociolog, unul dintre principalii exponenți ai teoriei critice, dezvoltată de Școala din Frankfurt, care s‑a născut în jurul Institutului de Cercetări Sociale de la Universitatea din Frankfurt. Datorită prelegerilor, emisiunilor radio și publicațiilor sale, Adorno a avut o influență formativă asupra vieții culturale și intelectuale din Germania postbelică.

Theodor W. Adorno (1903–1969) a fost filosof și sociolog, unul dintre principalii exponenți ai teoriei critice, dezvoltată de Școala din Frankfurt, care s‑a născut în jurul Institutului de Cercetări Sociale de la Universitatea din Frankfurt. Datorită prelegerilor, emisiunilor radio și publicațiilor sale, Adorno a avut o influență formativă asupra vieții culturale și intelectuale din Germania postbelică.

Theodor W. Adorno (1903–1969) a fost filosof și sociolog, unul dintre principalii exponenți ai teoriei critice, dezvoltată de Școala din Frankfurt, care s‑a născut în jurul Institutului de Cercetări Sociale de la Universitatea din Frankfurt. Datorită prelegerilor, emisiunilor radio și publicațiilor sale, Adorno a avut o influență formativă asupra vieții culturale și intelectuale din Germania postbelică.

Theodor W. Adorno (1903–1969) a fost filosof și sociolog, unul dintre principalii exponenți ai teoriei critice, dezvoltată de Școala din Frankfurt, care s‑a născut în jurul Institutului de Cercetări Sociale de la Universitatea din Frankfurt. Datorită prelegerilor, emisiunilor radio și publicațiilor sale, Adorno a avut o influență formativă asupra vieții culturale și intelectuale din Germania postbelică.

Theodor W. Adorno (1903–1969) a fost filosof și sociolog, unul dintre principalii exponenți ai teoriei critice, dezvoltată de Școala din Frankfurt, care s‑a născut în jurul Institutului de Cercetări Sociale de la Universitatea din Frankfurt. Datorită prelegerilor, emisiunilor radio și publicațiilor sale, Adorno a avut o influență formativă asupra vieții culturale și intelectuale din Germania postbelică.

Theodor W. Adorno (1903–1969) a fost filosof și sociolog, unul dintre principalii exponenți ai teoriei critice, dezvoltată de Școala din Frankfurt, care s‑a născut în jurul Institutului de Cercetări Sociale de la Universitatea din Frankfurt. Datorită prelegerilor, emisiunilor radio și publicațiilor sale, Adorno a avut o influență formativă asupra vieții culturale și intelectuale din Germania postbelică.

Theodor W. Adorno (1903–1969) a fost filosof și sociolog, unul dintre principalii exponenți ai teoriei critice, dezvoltată de Școala din Frankfurt, care s‑a născut în jurul Institutului de Cercetări Sociale de la Universitatea din Frankfurt. Datorită prelegerilor, emisiunilor radio și publicațiilor sale, Adorno a avut o influență formativă asupra vieții culturale și intelectuale din Germania postbelică.