Istorie & Politologie

Această nouă ediție, care conţine o introducere din 2019 a autorului, aniversează 30 de ani de la Revoluția – sau „revolta populară confiscată de comuniști“, cum o caracterizează generalul Pacepa – din decembrie 1989.

„O carte fidelă adevărului, un adevăr crud, orwellian.“ – WAYNE A. BARNES, agent special FBI

În 1978, în plină glorie, cumulând câteva funcții esențiale – consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu, director adjunct al Departamentului de Informații Externe și secretar de stat în Ministe¬rul de Interne –, generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa a făcut un gest paradoxal, părăsind România. Apoi, publicând în SUA volumul memorialistic Orizonturi roșii, Pacepa a demascat natura criminală a partidului comunist și a Securității, aducând prejudicii ireparabile regimului de la București. Cartea sa a dat în vileag un sistem al crimei organizate la nivel de stat care funcționa în virtutea unei autentice tradiții leniniste. Dar de data asta nu era vorba de ideologia omniprezentă în materialele de propagandă, ci de faptul că Ceaușescu, la fel ca Lenin odinioară, își finanța proiectul politic personal din acțiuni profund ilegale: trafic de persoane și de armament, spionaj industrial, extorcare de bani, acțiuni de influență, mită și corupție. Dacă în Rusia presovietică gangsterul însăr¬cinat să facă bani pentru partid era Stalin, în România lui Ceaușescu, cei ieșiți pur și simplu la furat bani și secrete de prin toată lumea erau miile de ofițeri acoperiți ai DIE. O asemenea depoziție a perturbat afacerile colosale ale acestei veritabile mafii. De aceea, Securitatea și moștenitorii săi nu i-au iertat niciodată generalului Pacepa așa-zisa lui trădare.

Generalul Pacepa este considerat de comunitatea de informaţii a SUA singurul reprezentant al Occidentului care a demolat o întreagă reţea de spionaj inamică şi a jucat un rol remarcabil în preîntâmpinarea celui de-al Treilea Război Mondial. S-a spus despre el că este „omul cu cea mai mare influenţă din secolul XX, dacă nu şi din secolul XXI“.

„Pacepa nu numai că ne-a ajutat să înţelegem istoria şi multe dintre operaţiunile de dezinformare – îndeosebi din partea Rusiei şi a ţărilor din Orientul Mijlociu – la care încă asistăm, dar ne-a oferit avantajul de a învăţa cum să le înfrângem. Pe scurt, a deschis o lume a cărei existenţă nu era cunoscută multora dintre noi, în timp ce aceia care o cunoşteau o subestimau considerabil.“ – R. JAMES WOOLSEY, Jr., fost director al CIA

Cele șase veacuri de istorie înfățișate în această carte sunt, poate, epoca cea mai pasionantă și una dintre cele mai puțin cunoscute din trecutul strămoșilor noștri. Radu Oltean ne spune povestea lor așa cum nu a mai făcut-o nimeni, în cuvinte limpezi și cu sute de ilustrații detaliate și explicate pe larg: scene de luptă, de viață cotidiană sau de ritual, arme, podoabe, veșminte sau cetăți desenate și pictate cu măiestrie artistică și cu atenție la cele mai mici amănunte arheologice și istorice. De la legendele romantice până la caricaturile propagandei ceaușiste sau la fanteziile SF din ultimii ani, imaginea strămoșilor noștri din Antichitate a fost falsificată mereu și redusă la clișee convenabile. Precum un arheolog, Radu Oltean ne aduce în fața ochilor izvoarele antice și urmele pe care le-au lăsat oamenii de acum mai bine de două milenii, punându-le în legătură cu teoriile istoricilor din ultimele decenii, publicate în lucrări care nu au circulat decât în cercurile specialiștilor, dar și cu descoperirile cele mai recente, necunoscute chiar și pentru cei pasionați de trecut. O carte-unicat, un spectacol vizual și narativ, un adevărat documentar de reconstituire istorică.

„Copleșitor de frumos și bogat ilustrată, noua carte a lui Radu Oltean confirmă, pagină cu pagină, ideea că reconstituirea grafică este o formă legitimă de cercetare arheologică.“ — Maria-Magdalena Ștefan, arheolog

„Știu foarte puțini istorici care pot face acest exercițiu istoriografic și nu știu pe nimeni care poate desena atât de realist cum o face Radu Oltean.“ — Cătălin Borangic, arheolog

„O lucrare îndelung și minuțios documentată, atât din perspectiva izvoarelor istorice, cât și din cea a descoperirilor arheologice, care prind cu adevărat viață prin intermediul graficii de excepție.“ — Dragoș Măndescu, arheolog

Legendara Elena din Troia, fiica lui Zeus, nu a fost singura mare frumusețe a carei rapire a dat naștere unui lanț de consecințe greu de anticipat. Spre sfârșitul secolului al XII-lea, lui Temujin, un mic șef al unui trib mongol, i-a fost furata soția, Borte, de catre liderul unui clan rival. Luptele ce au urmat s-au soldat finalmente cu formarea unei ample confederații tribale, care s-a transformat într-o teribilaforța pustiitoare a Pamântului.

Temujin și-a luat numele Ginghis Han, a organizat o armata mobila, disciplinata și bine antrenata, în care a atras trupele unor aliați naturali sau de circumstanța și, între 1207 și 1223, a invadat și jefuit Siberia, China de Nord (inclusiv Beijingul), Asia Centrala, India și Rusia Kieveana, devenind unul dintre cei mai mari cuceritori din istorie, care a facut ca Iadul sa se coboare pe Pamânt…

Chiar daca, dupa moartea lui, Imperiul Mongol s-a farâmițat în urma luptelor fratricide dintre descendenții sai, dupa un secol și jumatate, Timur Lenk („Tamerlan“) îi va reface și chiar spori mareția. Noul lider istoric se va legitima luând în casatorie o descendenta a lui Ginghis Han, dar și continuând tradiția expansionista a acestuia. A fost întemeietorul unui nou imperiu, cu capitala la Samarkand, care se întindea din vestul Chinei pâna la Marea Caspica și din Pakistan pâna în Siria. În 1402, expansiunea hoardelor sale spre vest l-au adus în conflict cu Imperiul Otoman. În batalia de la Ankara, l-a înfrânt și facut prizonier pe Sultanul Baiazid Yildirim („Fulgerul”), întârziind astfel expansiunea Imperiului Otoman.

Când este însoţită de ilustraţii, o carte de istorie e mai bună, iar materia sa e şi mai lesne de înţeles şi de reţinut. Imaginile spun ele însele o poveste sau o completează, iar impactul lor e mai puternic decât orice demonstraţie. Documentele iconografice din această ediţie au fost selectate astfel încât cititorul, purtat de farmecul inconfundabil al lui Neagu Djuvara, să şi-i apropie, ca şi cum ar privi într-un album de familie alcătuit de mai multe generaţii, pe oamenii din trecut: împăraţii romani, domnii şi regii români, cu aliaţii şi duşmanii lor, politicienii, buni şi răi, cum i-am avut, în momente de triumf sau de mare restrişte, şi uneori chiar oamenii e rând, pe care istoriile adesea îi uită. Împreună, textul şi imaginile alcătuiesc o minunată istorie ilustrată a românilor.

Introducere de R. James Woolsey  •  Cuvânt înainte de dr. Paul Kemgor 

După ce a demascat natura criminală a partidului comunist şi a Securităţii în bestsellerul internațional Orizonturi roșii, aducând prejudicii ireparabile regimului de la Bucureşti, Ion Mihai Pacepa, cel mai înalt oficial din blocul sovietic care a cerut vreodată azil politic într-o ţară NATO, ia în colimator, în cartea de față, o țintă uriașă: știința dezinformării, născută și perfecționată în fosta Uniune Sovietică, și astăzi uimitor de influentă. Împreună cu istoricul Ronald Rychlak, Pacepa expune angrenajele unora dintre cele mai puternice campanii de dezinformare lansate de la Kremlin. Cititorul va descoperi răspunsuri la multe întrebări esențiale ale epocii moderne: de ce în ultimii 50 de ani lumea occidentală s-a întors împotriva credinței sale fondatoare, creștinismul? De ce islamul radical, jihadul și terorismul au izbucnit cu atâta forță, după o lungă perioadă de relativă acalmie? De ce s-au înmulțit manifestările de sorginte marxistă în Statele Unite și în zona NATO?

Ce s-a întâmplat, de fapt, în Rusia după căderea Zidului Berlinului?

O carte pe care „istoria a așteptat-o“, după cum spune profesorul Paul Kengor, o mină de aur din care putem extrage toate informațiile ce se cer cunoscute despre Războiul Rece.

Lucrare de referinţă despre Holocaust, apreciată deopotrivă de specialişti şi de publicul larg, Oameni obişnuiţi îl determină pe cititor să-şi pună o întrebare incomodă: oare, în aceeaşi situaţie, eu aş fi procedat altfel?

În vara anului 1942, câteva sute de bărbaţi care, din cauza vârstei, nu mai puteau servi în Wehrmacht şi care, în viaţa civilă, fuseseră muncitori, vânzători, meseriaşi sau funcţionari au fost aduşi în Polonia cu o misiune specială: să adune populaţia evreiască din sate, să-i aleagă pe cei care puteau lucra în lagăre şi să-i împuşte pe loc pe ceilalţi – bătrâni, bolnavi, femei şi copii. Deşi comandantul unităţii le-a oferit celor care nu se simţeau în stare să îndeplinească această misiune posibilitatea de a renunţa, numai doisprezece poliţişti au făcut asta.
Autorul valorifică variatele surse avute la dispoziţie, cum ar fi interogatoriile luate unui număr de peste două sute de foşti membri ai batalionului în cadrul unui proces desfăşurat în Germania, la începutul anilor 1960, încercând să descopere şi să explice mobilul acţiunilor unor bărbaţi absolut obişnuiţi. Argumentul central este tulburător, dar şi dureros de actual: în anumite condiţii sociale, majoritatea oamenilor pot ceda presiunii grupului şi pot săvârşi acte de care, în mod normal, nu s-ar fi considerat vreodată capabili.

„O contribuţie majoră în domeniul studiilor despre Holocaust.” (Newsweek)

„Ne ajută să înţelegem […] cum nişte oameni obişnuiţi s-au transformat, psihologic vorbind, în participanţi activi la cea mai monstruoasă crimă din istoria omenirii.” (The New York Times Book Review)

Coeditare cu Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”

Ediție îngrijită de Marius Cazan

„Nicio țară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară, scria cu îndreptățire despre România Raul Hilberg. Pe fondul unui antisemitism virulent cultivat zeci de ani de extrema dreaptă românească, autoritățile statului român au declanșat și au implementat exterminarea în masă a populației evreiești din România și Ucraina aflată sub ocupație. Oportunismul și corupția acelorași autorități române au permis ca jumătate din populația evreiască a României, a treia ca număr în Europa, să supraviețuiască Holocaustului. Această enciclopedie este o oglindă fidelă a procesului de distrugere și supraviețuire a evreilor aflați sub jurisdicție românească în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.” (Radu Ioanid)

Memoriile generalului Dumitru Dămăceanu, unul dintre actorii importanți ai înlăturării regimului Antonescu.

„Tatăl meu a fost numit șef de stat-major la Comandamentul Militar al Capitalei. Așa s-a născut ideea lui 23 august 1944: politicienii și militarii au început să se întrunească și să discute. Tatei i-a revenit planul pentru București, odată cu întoarcerea armelor; orașul era plin de nemți… Când s-au succedat guvernele – Sănătescu, Groza –, tatăl meu a avut funcții. În 1946 a fost la Paris, unde a reprezentat România la Conferința de Pace.

La 30 decembrie 1947, eram singură acasă, când am aflat de la radio că regele a abdicat; când s-au întors părinții de la teatru, au crezut că visasem urât! După instaurarea republicii s-a terminat și cariera tatălui meu în armată: fără leafă, fără grad, a ajuns să lucreze la Plafar. A fost greu: casa a fost naționalizată, iar noi am fost restrânși numai la mansardă. Între timp, au început perchezițiile: sunau oameni la ușă, intrau și luau acte, scrisori, decorații etc. Mama a început să împacheteze lucruri, să le ducă pe la prieteni, în pivnițe, în poduri…” (Gabriela Romana Dămăceanu)

„Actul de la 23 august 1944 ocupă un loc aparte în istoriografia românească, fiind, prin sutele de cărți și studii științifice care i s-au dedicat, unul dintre subiectele istorice abordate cel mai mult. Fără îndoială, interesul istoriografic pentru această temă a atins apogeul în perioada regimului comunist, oferind de multe ori o perspectivă deformată, condiționată ideologic. Cei care studiază actul de la 23 august nu pot ignora memoriile generalului Dumitru Dămăceanu, publicate acum în prima ediție integrală, fiind totodată și o ediție critică, bazată pe studiul sistematic al multiplelor sale versiuni.” (Mihai Burcea, Tudor Vișan-Miu)

„Pentru întocmirea acestei lucrări – în redactarea ei finală – am consacrat mai mult de nouă ani de muncă [1963–1972], străduindu-mă să redau în cele ce urmează cât mai puține lipsuri de fond și formă; în acest scop, am consacrat celor scrise nu mai puțin de douăsprezece redactări complete și îmbunătățite; nu știu dacă și cât am izbutit să realizez în această direcție […]. Nu știu dacă și când vor vedea lumina tiparului rândurile de față [subl.n.]. După modul cum decurg lucrurile până acum, s-ar părea că răspunsul nu poate fi decât unul singur: este încă prea devreme să se spună dacă lucrarea va fi tipărită vreodată sau când anume.” (Gen. Dămăceanu, în 1972, după cea de-a douăsprezecea redactare a memoriilor sale)

Numit în epocă și Cartierul Roșu ori Cartierul Interzis, Primăverii are o istorie aparte. La începutul vea­cului al XX-lea, locul se numea Grădina Bordei. Acolo Uzina de Gaze și Electricitate a Capitalei a împărțit parcele funcționarilor săi pentru a-și construi case. Proiectul prevedea locuințe modeste cu parter și etaj și curți de 400 de metri pătrați. Apă curentă, gaz și electricitate s-au introdus după război.

• Mândra Gheorghiu, despre „Gheorghiu-Dej, bunicul meu…”
• Paul Sfetcu, despre cei 13 ani din anticamera lui Gheorghiu-Dej
• Cu Gheorghe Gaston Marin, despre Rezistența franceză, electrificare, Canal, Kremlin, Casa Albă…
• Ștefan Sârbu, nepotul lui Ștefan Foriș, despre trei generații în vârtejul politicii
• Ion Filimon Sârbu, fiul logodnicei lui Gheorghiu-Dej, despre romantismul revoluționar al ilegaliștilor
• Tatiana Brătescu, fiica lui Marcel și a Anei Pauker, despre copiii Cominternului
• Valeriu Petrescu, fiul lui Petrescu-Grivița, despre fluxul întrerupt al memoriei între părinți și copii
• Sorin Toma, fost redactor-șef al Scânteii, despre nefericirea de a fi trăit acea tinerețe…
• Ioana Constantin, fiica adoptivă a lui Gheorghe Pintilie, primul director general al Securității, despre schimbarea „iubiților fii ai poporului” în „torționarii neamului românesc”
• Andrei Lupu, fiul lui Petre Lupu, despre Ceaușescu și ai lui
• Copiii lui Grigore Preoteasa, despre catastrofa de pe aeroportul Vnukovo, despre cum i-a confiscat Ceaușescu soacră-sii țuica de Petrești și cum și-a răsplătit nașul de partid
• Maria Manolescu-Chivu, văduva lui Chivu Stoica, despre homosexualitatea lui Ceaușescu
• Paul Niculescu-Mizil, despre metamorfoza lui 23 August
• Dumitru Popescu, zis Popescu-Dumnezeu, despre trei decenii în apropierea lui Ceaușescu
• Ion Stănescu, fost șef al Securității, despre „fenomenul Pitești”, consilieri și agenți sovietici pe teritoriul României, birourile Securității din întreprinderi, invazia Cehoslovaciei din 1968 și turiștii străini din decembrie 1989
• Generalul (r) Constantin Olteanu, fost secretar al CC cu propaganda și relațiile internaționale în 1989, despre ultimul an al Ceaușeștilor
• Ion Stoian, ultimul ministru de externe comunist, despre inițiativa și parcursul vizitei lui Ceaușescu în Iran din decembrie 1989

Lucrarea lui Eric Storm este un argument convingător în favoarea ideii că o cercetare serioasă întreprinsă cu instrumentele istoricului, dar deschisă faţă de preocupările ştiinţelor sociale ne poate ajuta să înţelegem mai bine şi să ne poziţionăm în marile dezbateri din epoca noastră. Conceptul de naţionalism are o puternică încărcătură simbolică şi este integrat, uneori abuziv, în nenumărate discursuri ideologice. Cercetarea lui Eric Storm evidenţiază relaţia puternică dintre naţionalism, ca proiect intelectual, şi modelul politic al statului-naţiune, devenit dominant la nivel global odată cu triumful modernităţii. Naţionalismul nu este o modă trecătoare pe care să o accepţi sau să o ignori: el se întemeiază pe o serie de presupoziţii ce au influenţat decisiv felul în care omul modern se raportează la ştiinţă, religie, artă, politică sau la alte dimensiuni ale existenţei sale în lume. Soluţia adoptată de autor este de a investiga fără prejudecăţi formarea, consolidarea în timp şi răspândirea în spaţiu a ideilor centrate pe apartenenţă şi pe loialitatea faţă de un stat definit pe criterii naţionale.

Barometrul Puterii Geopolitice si Noua Ordine Mondiala reprezinta o lectura esentiala pentru oricine vrea sa inteleaga adevaratele jocuri de putere ale secolului XXI, intr-o lume a carei geopolitica este definita de lupta pentru resurse critice, rute comerciale strategice, capabilitati geomilitare si influenta civilizationala.

Noua Ordine Mondiala (NOM) se construieste astazi, in principal, din interactiunea dintre SUA, China si Rusia, fiind obiectivata in plan public prin negocierile dintre Donald Trump, Xi Jinping si Vladimir Putin. Pe acest fond transpare, in mod evident, faptul ca Occidentul colectiv isi pierde brusc aura de tip hegemonic, iar in spatele discursurilor publice despre ordine internationala, democratie, libertati si alte valori universale, se organizeaza, de fapt, o confruntare rece, cu accente preponderent geomilitare, pentru controlul si impartirea lumii in sfere de influenta.

Aceasta carte deconstruieste miturile agreate in mod curent in analizarea interactiunilor geopolitice si analizeaza, in mod concret, fortele definitorii care vor agrega Noua Ordine Mondiala, oferind, in premiera, si un instrument de evaluare denumit Barometrul Puterii Geopolitice. Veti afla astfel cine anume si in ce masura poate domina militar, controleaza rutele de transport global, impune tehnologia sau moneda de schimb, poate decide in crizele regionale s.a.m.d., dar, mai ales, cine va capata dreptul de a trasa noile sfere de influenta.

De la prezentarea Europei care si-a pierdut suveranitatea, a Africii reactivata de jocul dintre marile puteri, la o Asie transformata in mod dinamic de catre Rusia si China, pana la o America Latina disputata intre SUA si ceilalti pretendenti, aceasta carte ofera o analiza lucida, directa si fara complezente, incercand sa raspunda marilor intrebari geopolitice ale prezentului, printre care:

• Cum isi vor imparti SUA, China si Rusia noile sfere de influenta?
• In ce fel influenteaza globalizarea si tehnologia clasamentul marilor puteri geopolitice?
• Cine defineste si controleaza pietele de resurse naturale?
• Care vor fi consecintele confruntarii dintre Orient si Occident?
• Ce scop si finalitate au conflictele din Orientul Mijlociu?
• Cum se va pozitiona Europa intr-o lume post-occidentala?
• Ce rol mai poate juca Romania in noul context geopolitic?

O VASTĂ, ERUDITĂ ȘI FASCINANTĂ ISTORIE CULTURALĂ ȘI INTELECTUALĂ A ANILOR POSTBELICI Războiul Rece nu a fost doar o competiție pentru putere. A fost o confruntare a ideilor, în cel mai larg sens – economic și politic, artistic și personal. În Lumea liberă, reputatul critic și profesor de la Universitatea Harvard Louis Menand prezintă o panoramă a culturii americane în anii cruciali de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și până la Războiul din Vietnam și ne demonstrează felul în care dinamica forțelor sociale, economice și tehnologice și-a pus amprenta asupra creațiilor minții umane în întreaga lume occidentală. Interferențele culturale transatlantice și schimbul bogat de idei și valori între America și Europa au marcat această epocă și au conturat o nouă lume care s-a forjat sub semnul definitoriu al libertății.

Este o istorie încheiată, iar la peste 30 de ani de la căderea comunismului ar fi momentul potrivit să lăsăm la o parte orice alte considerente în favoarea înțelegerii, explicației ce animă de la un capăt la altul acest demers. Nu este vorba deci despre o carte scrisă din perspectiva a ceea ce se numește îndeobște, cu o formulă mai degrabă înșelătoare, „memoria comunismului“. Nu demasc, nu țin rechizitorii, nu dau sentințe; la fel cum, invers, nu relativizez, edulcorez sau dau certificate de bună purtare. Nu acesta este rolul istoriei, ci de a relata și analiza faptele cu cea mai mare acuratețe omenește posibilă. Autorul

Eugenia Bojoga, profesoară de lingvistică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, este o doctă și foarte laborioasă cercetătoare a problematicii legate de evoluția limbii române la est de Prut și de identitatea națională reprimată a românilor din acest spațiu, supuși vreme de două sute de ani unui metodic proces de rusificare – prin exterminare fizică sau, mai insidios, prin școală și propagandă, dar cu efecte nu mai puțin devastatoare.

Autoarea pune accentul pe conexiunea strânsă între limbă și identitate, demonstrând că limba română a fost pervertită (transformată în „limbă moldovenească”), în conformitate cu politica națională sovietică, ideologia moldovenismului fiind construită pe baza graiului moldovenesc stâlcit, poluat cu rusisme, vorbit în Transnistria în anii ’20 ai secolului trecut, și augmentată cu falsuri grosolane despre un „destin moldovenesc” diferit de cel al românilor din dreapta Prutului.

Vitalie Ciobanu

Volum distins cu Premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române, în anul 2016

(fragment Introducere)

Am publicat prima ediție a prezentei lucrări în vara anului 2014, într-o perioadă care ar putea părea, prin comparație cu cea pe care o traversăm acum, una mai puțin agitată, în care tensiunile internaționale, deși existente, nu se manifestau cu amploarea și valul de pierderi umane și distrugeri, specifice confruntărilor unui război care se desfășoară deja de aproape trei ani – declanșat prin agresiunea Rusiei putiniste împotriva Ucrainei, și al cărui sfârșit este dificil de anticipat.

Într-o perioadă extrem de dificilă, în care evoluțiile de pe scena internațională stârnesc deopotrivă neliniște și îngrijorare, atât în cazul SUA, cât și al celorlalte state din NATO, democrațiilor occidentale în ansamblul lor, sursele de tensiune din peninsula coreeană, deși au trecut oarecum în plan secund în contextul războiului din Ucraina și al crizei din Orientul Mijlociu, continuă să pulseze amenințător și imprevizibil, iar principalul reper din acest punct de vedere este evident reprezentat de Coreea de Nord, mai ales prin prisma tipologiei regimului său, precum și prin natura implicării sale în conflictul ruso-ucrainean (prin livrarea masivă de echipamente și muniție de război Kremlinului). Prin urmare, analiza unor etape-cheie (precum perioada războiului din Coreea) ale background-ului politic al regimului de la Phenian, dar și a conexiunilor existente între acesta și alte state ce aparțineau taberei „democrațiilor populare”, se constituie într-o temă de cercetare de actualitate, care poate oferi indicii sau răspunsuri în legătură cu evenimente recente sau decizii asumate în cadrul mecanismului de putere de la Phenian, inclusiv privind natura relațiilor bilaterale ruso-nord-coreene.

„Erodarea imaginii regelui Carol al II-lea a progresat o dată cu gafele, greşelile şi crimele pe care în final le-a înfăptuit, spre sfârşitul domniei şi al regimului. Răbufnirea din primele zile ale lunii septembrie 1940 era previzibilă. Întreaga propagandă, de-a lungul unui deceniu, paradoxal, nu a făcut decât să pregătească – prin supra-saturare – reacţia produsă după prăbuşirea regimului. Domnia lui Carol s-a sfârşit, nu mai puţin aventuros decât a debutat, printr-o fugă din ţara în care a lăsat, finalmente, un gust amar.” DANIEL FOCȘA

Adriana Cordali oferă o explorare rară, neintermediată, a modului în care puterea totalitară a funcționat (și cum i s-a rezistat) prin mijloace vizuale în România comunistă. Explorarea de către Cordali a tropilor vizuali ai ideologiei comuniste existenți în imagini, monumente și cinematografie, ca manifestări ale violenței epistemice, servește ca o reamintire importantă a faptului că regimurile politice sunt, totodată, și regimuri de vizualitate care controlează ceea ce se vede, cum se vede sau ceea ce nu se permite a se vedea. Prof. dr. Cezar Ornatowski, Profesor de Retorică și Studii de Scriere la Universitatea de Stat din San Diego, California, SUA

Dr. Adriana Cordali, cercetător în retorică, scriitoare, și traducătoare, oferă relatări personale și o analiză elegantă a instrumentelor retorice ale totalitarismului din România Comunistă (1945–1989). În egală măsură o etnografie și un regal în domeniul retoricii, cartea se axează pe experiențele de viață ale “decrețeilor”, născuți în România în urma Decretului 770 din 1966, o lege anti-avort care punea în practică comanda dată de Partidului Comunist Român femeilor, aceea de a avea cât mai mulți copii. Această carte este o capsulă de memorie care avertizează. Prof. dr. Elena Gabor, Profesor de Comunicare Organizațională, Universitatea Bradley, Peoria, Illinois, SUA

Adriana Cordali oferă o perspectivă unică asupra unui subiect subreprezentat în domeniul retoricii. Această carte este inedit de accesibilă deopotrivă omului de rând și cadrelor universitare, deși abordează două concepte dificile: regimul din România comunistă și retorica vizuală. Rezultatul este o dinamică între relatări personale, care oferă context istoric, și un discurs academic despre retorica vizuală. Dr. Christene D’Anca, Lector Universitar Doctor, Universitatea din California, Santa Barbara, California, SUA

Cartea de memorii scrisa de generalul H.-D. H. von Rohden, despre Luftwaffe in Batalia de la Stalingrad, este o radiografie a militarului care a participat direct la operatiunile de pe front si din spatele acestuia.

„Mihai Ralea e azi un personaj aproape uitat în istoria României. Și totuși, ca intelectual și ca om politic, figura sa s-a aflat multă vreme – și sub multe regimuri – în prim-planul scenei publice românești: psiholog, sociolog, profesor universitar, membru de marcă al PNȚ și redactor-șef al ziarului Dreptatea, discipol al lui Virgil Madgearu și protejat al lui Armand Călinescu, ministru al muncii în timpul regelui Carol II, susținător al modelului de corporatism inspirat din fascismul italian, apoi tovarăș de drum al comuniștilor și ambasador al Republicii Populare Române în SUA.

Acuzat de oportunism de către mulți dintre contemporani, biografia lui reprezintă, în ultimă instanță, un foarte interesant studiu de caz despre supraviețuire – politică și personală – în vremuri tulburi, la întretăierea dintre dictaturi și totalitarisme. De aceea e chiar de mirare că nici un istoric nu s-a aplecat până acum asupra ei.

O face, iată, Cristian Vasile, într-o carte scrisă cu obiectivitate, acribie și cu o riguroasă atenție la detalii. Această primă biografie dedicată lui Mihai Ralea în istoriografia românească reprezintă un adevărat eveniment editorial și o lectură pe cât de interesantă, pe atât de actuală.“ — ALINA PAVELESCU

„O cercetare sobră, precisă şi erudită: Cristian Vasile reconstruiește, din fragmentele de epocă şi documentele de arhivă, imaginea unui intelectual care alege să se reinventeze totalitar, colaborând cu carlismul şi cu regimul de «democrație populară».“ — IOAN STANOMIR

Încă de la început, francmasoneria s-a înconjurat, prin simbolurile și însemnele sale, cu o aură de mister și echivoc. Și totuși istoria Breslei e presărată cu nume dintre cele mai distinse și provenind din toate domeniile, de la Mozart, Benjamin Franklin și Churchill până la Buzz Aldrin, Walt Disney sau Shaquille O'Neal. Din 1717, când și-a pus bazele la Londra ca o frăție secretă vag umanitaristă și metafizică, masoneriei i-au fost de-ajuns doar două decenii ca să cucerească tot globul. Deja în vremea lui George Washington credințele masonice impregnau întreaga națiune americană ce tocmai se năștea.

Rețelele Breslei au ținut laolaltă teritoriile Imperiului Britanic; sub Napoleon, s-au transformat în instrument al autoritarismului, apoi în paravan pentru conspirațiile revoluționare. Și mormonii, și mafia siciliană își datorează originile masoneriei. Treptat, membrii acesteia au devenit pe cât de temuți, pe atât de influenți. În ochii Bisericii Catolice, în schimb, n-au fost altcumva decât vânduți diavolului. Hitler, Mussolini și Franco percepeau lojile ca pe niște surse de răspândire a maladiilor pacifismului, socialismului și influenței evreiești; au încercat să le stârpească.

Cartea profesorului John Dickie constituie o explorare captivantă și ieșită din canoane a unei mișcări care nu numai că a contribuit la formarea societății moderne, dar are și acum un impact substanțial asupra lumii, fie și numai prin valul de teorii ale conspirației pe care l-a stârnit. La cei 400.000 de membri în Marea Britanie, peste un milion în SUA și aproximativ șase milioane în întreaga lume, e important să înțele­gem rolul pe care îl joacă încă francmasoneria în zilele noastre.

Ceea ce veți citi nu e o poveste cu eroi și antieroi, cu tușe limpezi de alb și negru. Este povestea unei umanități fragile, imperfecte, prinse în vârtejul unei crize sistemice, obligată să își revizuiască dramatic și în grabă reperele, să facă, tot în grabă, alegeri cruciale de care depindea întreaga sa existență viitoare. E, de asemenea, povestea indivizilor care o compun, care încearcă să supraviețuiască și care, în ultimă instanță, aleg – pentru că alegerile, mai ales cele morale, sunt întotdeauna individuale. Orice asemănare cu prezentul nu e deloc întâmplătoare.

Azi mai mult ca oricând, societatea românească are nevoie de cărți de istorie care să readucă împreună toate tipurile de memorie a evenimentelor traumatizante. Ne propunem să adunăm vocile aparent disparate, discursurile aparent paralele, perspectivele aparent contrastante într-o imagine care ne poate ajuta să înțelegem tabloul general. Toate personajele cărții noastre – militari și civili, femei și bărbați, tineri și mai puțin tineri, români și ne-români, bogați și săraci, decidenți sau cetățeni de rând, vedete sau simpli anonimi – au trăit împreună în aceeași Românie. Poveștile însumate ale vieții lor sunt piesele din care se construiește istoria epocii.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial și în lungile decenii de comunism, barbaria oarbă a făcut numeroase victime în România. Ar fi profund nedrept să le uităm sau să nu le cinstim amintirea așa cum se cuvine. Și mai nedrept față de toate victimele totalitarismelor secolului XX ar fi însă să nu învățăm nimic din istoria care le-a zdrobit viaţa… Orbirea are întotdeauna un preț greu de plătit.

ALINA PAVELESCU (n. 1972) este arhivistă, istoric, scriitoare și traducătoare. Are un doctorat în științe politice obținut în 2009 la Institutul de Studii Politice din Paris, cu o teză intitulată Le Conducător, le Parti et le Peuple. Le discours nationaliste comme discours de légitimation dans la Roumanie de Ceauşescu (1965–1989). A debutat în literatură cu romanul Moștenirea babei Stoltz (Herg Benet, 2016). În 2019, a publicat la Humanitas romanul Sindromul Stavroghin. A editat corespondență și memorialistică inedită aparținând Marthei Bibescu, Annei Kretzulescu-Lahovary și lui Louis Basset, secretarul personal al regilor Carol I și Ferdinand I. Cea mai recentă traducere: Aude Terray, Singură împotriva tuturor. Viața prințesei Martha Bibescu, Humanitas, 2025. Cea mai recentă lucrare de autor: Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o, Art, 2024.

ȘERBAN-LIVIU PAVELESCU (n. 1967) este cercetător la Institutul de Studii Politice de Apărare și Istorie Militară din București. Are un master în științe politice la Institutul de Studii Politice din Paris și un doctorat în istorie la Universitatea din București. A publicat volumul Stat și Biserică în reconstrucția politică a societăților postcomuniste din Balcani (Editura Militară, 2013). A editat și îngrijit volumul Aliatul inamic. Descompunerea armatei ruse și pericolul bolșevizării României. 1917–1918 (Humanitas, 2020). În ultimii ani a publicat, în lucrări colective apărute în România și în străinătate, studii referitoare la memorialistica și istoriografia celui de-al Doilea Război Mondial. Cel mai recent dintre acestea, „Memory, Historiography and Monuments of World War II in Comunist Romania. An Analysis of the Ideological Impact of Societal Memory“ a apărut în Areti Adamopoulo, Anna Maria Droumpouki (eds), Monuments for World War II: Memory and Oblivion in the Balkans and Central-Eastern Europe, University of Ioannina/ Hellenic Foundation for Research and Innovation, 2024.

„Unul dintre cele mai controversate subiecte din România perioadei de după Revoluția din 1989, de tranziție la democrație, a fost reforma sistemului de securitate. Chiar și astăzi, aceste servicii se află în centrul multor teorii ale conspirației. Și totuși de la ele se așteaptă să protejeze societatea și să ofere sprijin celor care iau decizii, într-o perioadă de amenințări și incertitudine. Felul în care instituțiile de apărare din România sunt supravegheate și controlate în spiritul democrației constituie un important test al funcționării și responsabilității statului postcomunist. Marian Zulean oferă o analiză solidă și bine documentată a rolului, structurii și competenței acestor servicii începând din 1990 și până în prezent.“ — DENNIS DELETANT

Sistemul de securitate al României continuă să fie marcat de dis­funcțiile moștenite din perioada comunistă: mentalități rigide, reflexe instituționale depășite, carențe structurale care persistă de peste trei decenii. În ciuda reformelor declarate, statul român funcționează încă pe o arhitectură fragilă, construită în parte pe compromisuri și improvizații. România nu este o țară cu adevărat sigură, ci una aflată într-un echilibru precar, protejată mai degrabă de conjuncturi favorabile decât de un sistem solid.

Cartea aceasta oferă un diagnostic lucid și necruțător, în mozaicul complicat al istoriei noastre recente. Într-un peisaj internațional marcat de tensiuni regionale, conflicte hibride și reașezări geopolitice la granițele țării, autorul ridică o întrebare esențială: cât timp mai poate conta România pe conjuncturi favorabile în locul unei strategii coerente?

Articolele reunite aici combină perspectiva istorică și observațiile de actualitate, oferind o imagine complexă a modului în care inerțiile instituționale, lipsa de viziune și ignorarea semnalelor de avertizare pot transforma vulnerabilitatea într-o amenințare reală. Este o carte deopotrivă necesară și inconfortabilă, o reflecție critică asupra unei securități naționale mai degrabă declarative decât garantate.

MARIAN ZULEAN este profesor abilitat la Universitatea din Bucureşti. A obținut un doctorat în sociologie la aceeași universitate şi un master în politici publice şi relaţii internaţionale la Universitatea din Pittsburgh. A publicat mai multe cărţi şi articole despre relaţiile dintre armată şi societate, în domeniul sociologiei militare și al studiilor de securitate. Cea mai recentă carte (coeditată) este Social Values and Identities in the Black Sea Region (Bloomsbury, 2023). Înainte de cariera academică, a avut şi o bogată experienţă practică, în calitate de consilier la Preşedinţia României şi de ofiţer paraşutist (în Ministerul Apărării Naționale). Ca urmare a contribuţiei la aderarea României la NATO a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară“. În prezent, pregăteşte un volum despre Şcoala sociologică de la Bucureşti în arhivele americane, alături de Zoltán Rostás.

 

Introducere şi comentarii de Alex Drace‑Francis

„În prima jumătate a secolului al XIX-lea, lumea s-a pus în mişcare. Epoca de făurire a statelor şi culturilor naţionale a fost plină de conexiuni transnaţionale. O descoperire recentă ne permite să recitim povestea aceasta, dar să şi aflăm multe lucruri noi despre starea lumii de atunci, prin ochii unui personaj uitat. Scrisorile și reportajele lui Bernhard Stolz – jurnalist și om de litere cu ascuțit simț critic, un personaj erudit, monden, cu vederi deschise, şi un fin comentator al artei, literaturii, muzicii – se remarcă prin curiozitatea, precizia şi umorul cu care autorul observă, oriunde călătorește – la Pesta, București ori Constan­tinopol –, viața locală. 

De la ceremoniile de curte «de sus» la viaţa domestică «de jos», de la fenome­nele astronomice de pe cer la canali­zarea de sub pământ, almanahuri, artificii, bâlciuri, cântăreţe, chelneri, comete, girafe – nimic nu scapă privirii atente a praghezului Stolz.“ — ALEX DRACE-FRANCIS

„Mă voi strădui să vă zugrăvesc întâmplările ciudate și puțin cunos­cute ale capitalei noastre în adevăratele lor culori… Bukarest – mai corect Bukurest, adică după etimologia general acceptată: loc al bucuriei, al plăcerii – nu face o impresie favorabilă călătorului care vine de la Dunăre. Întinderea sa nu e mai mică decât a Parisului, dar oraşul e construit aşa de năstruşnic, încât cu greu ar putea exista vreun altul asemănător. Te crezi într-un sat mare în care sunt mai multe case frumoase, dar mai ales barăci destul de mizerabile. Amestecul frapant de elemente orientale și europene este inconfundabil și vizibil în toate privințele: mod de viață, îmbrăcăminte, obiceiuri, instituții, biserică, sistem politic. Totul poartă încă un caracter de bază oriental, dar cu multe schimbări.“ — BERNHARD STOLZ

Între speranțe, promisiuni și interesele guvernanților Prin alegeri se produce selecția și legitimarea unei elite politice de a accede și a gestiona puterea politică la un moment dat în societate. Mecanismul electoral permite alegătorilor să tragă la răspundere pe cei aleși dacă nu și-au respectat promisiunea prin care au obținut mandatul pentru a gestiona trebuirile țării. Istoria alegerilor care au avut loc pe parcursul secolului al XX-lea ne arată că acest mecanism rareori a funcționat. Cunoașterea modului cum oamenii au votat în trecut, care au fost speranțele lor în fiecare ciclu electoral și cum acestea s-au aliniat sau nu cu interesele celor care au primit votul pe parcursul secolului al XX-lea a devenit un obiect important al analizei și cercetării atât din partea istoricilor cât și a politologilor, juriștilor, sociologilor etc. Din această perspectivă, România secolului al XX-lea poate reprezenta un excelent studiu de caz. Suveranitatea poporului, afirmată în toate constituțiile care au consacrat baza juridică a statului, a fost exprimată, cu excepția anilor 1940-1946, prin organizarea perioadică a alegerilor generale, locale sau parțiale. Acestea au devenit „materia” primă pentru cercetarea istorică de-a lungul deceniilor, iar istoricii care au semnat studiile și analizele cuprinse în acest volum nu constituie o excepție.

„Mihaela Şerban argumentează convingător că legalitatea comunistă în Europa Centrală şi de Est, în perioada socialistă, ar trebui înţeleasă în egală măsură ca instrument de represiune al statului şi ca spaţiu pentru continuitate, acomodare şi subversiune. Acest argument este susţinut de multiple surse istorice şi de arhivă, precum şi de interviuri referitoare la naţionalizarea şi exproprierea locuinţelor din regiunea Banat, între 1945 şi 1965. Subliniind continuităţile semnificative dintre tradiţia dreptului civil interbelic şi dreptul socialist, autoarea depăşeşte cu mult limitele unui studiu de caz specific. Monografia are implicaţii mai largi pentru relaţiile complexe dintre orice sistem juridic şi subiecţii săi, într-o societate nedemocratică.” (Monica Ciobanu, State University of New York at Plattsburgh)

Bazându-se pe o vastă documentare pe care o sintetizează cu talent și nepărtinire, Eric Berkowitz compune o imensă frescă a modului în care societatea și instituțiile ei de putere s-au infiltrat în patul individului în tentativa de a orienta, a reglementa și a pedepsi una dintre cele mai intime acțiuni umane: sexul. Fără formalisme și teorii juridice aride, cartea reprezintă o lectură plăcută prin numeroasele relatări și povestiri – unele comice, chiar surprinzătoare pentru cititorul contemporan – despre felul cum au evoluat mijloacele prin care individul s-a văzut constrâns – și de multe ori pedepsit – de mecanismele opresive ale societății. Avem, în ansamblu, o adevărată istorie a luptei cu „păcatul originar” în diversele lui epoci și manifestări (adesea minoritare), începând cu primele legi ale vechilor regate din Mesopotamia până la faimoasele procese din timpurile mai recente ale lui Flaubert, Baudelaire, Oscar Wilde sau Roman Polanski.

Eric BERKOWITZ este jurnalist şi jurist. Ca avocat, a practicat în domeniile proprietăţii intelectuale şi al litigiilor în afaceri. A publicat reportaje de investigaţie în Los Angeles Times şi întreţine interesul publicului pentru practica judiciară în domeniile violenţei în familie şi al minorităţilor sexuale, documentate prin anchete realizate printre azilanţii politici din Statele Unite. Colaborează constant la publicaţii precum The New York Times, Washington Post, The Economist, LA Weekly. Cărţile publicate mai includ The Boundaries of Desire: A Century of Good Sex, Bad Laws, and Changing Identities (2015) şi Dangerous Ideas: A Brief History of Censorship in the West, from the Ancients to Fake News (2021).

Ca specialist în filosofie și propagandă și fiu al unor refugiați din Europa celui de-Al Doilea Război Mondial, Jason Stanley a înțeles de multă vreme că societățile democratice, inclusiv Statele Unite, pot fi vulnerabile la fascism. În cartea Cum funcționează fascismul, autorul identifică zece piloni ai politicii fasciste – apelul la un trecut legendar, propaganda, antiintelectualismul, irealitatea, ierarhia, victimizarea, legea și ordinea, anxietatea sexuală, favorizarea „inimii țării” și desființarea bunurilor publice și a sindicatelor – care constituie atât un diagnostic de urgență al tacticilor utilizate de politicienii de dreapta pentru a distruge democrațiile, cât și și o perspectivă critică asupra momentului actual.

Stanley împletește reflecții asupra istoriei, filosofiei, sociologiei și teoriei critice a raselor cu povești contemporane din Ungaria, Polonia, India, Myanmar și Statele Unite, printre alte țări, evidențiind pericolele imense ale limbajului și credințelor care separă oamenii în „noi” și „ei”. Prin revelarea unor tipare tulburătoare, la fel de răspândite astăzi ca în trecut, Stanley arată că unele elemente ale politicii – retorica și mitul – pot deveni prea rapid politică și realitate. El susține că numai recunoscându-le putem începe să le opunem rezistență și să revenim la idealurile democratice.

Un filosof de la Yale identifică cei zece piloni ai politicii fasciste, descriindu-le istoria profundă și terifianta ascensiune.

Cartea oferă o analiză fascinantă a ideologiei fasciste, împletind cu agilitate exemple din Germania, Italia, Ungaria, Rwanda și Myanmar până în Serbia și, da, SUA. Pe măsură ce avansează în cadrul său conceptual al celor mai importante caracteristici ale subiectului, Stanley include observații mai subtile care, pentru unii cititori, pot părea surprinzător de apropiate de realitatea lor. — The Guardian

Jason Stanley scoate în evidență felul în care libertățile oamenilor dispar când alegătorii susțin politicieni care promovează politica dezbinătoare a lui „noi contra ei”, denigrând cooperarea, compromisul și respectul față de ceilalți. Cum funcționează fascismul explică în termeni conciși și ușor de înțeles modul în care sunt manipulați oamenii să renunțe la drepturile dobândite care au făcut America măreață. — David Cay Johnston, câștigător al Premiului Pulitzer și autor al cărților It's Even Worse Than You Think și The Making of Donald Trump

O eternă întrebare despre istorie: se repetă  ea oare? Aliații au învins fascismul în urmă cu aproape 75 de ani. Dar renaște el? Populismul național al lui Trump și Bannon, Brexit, Orban și ascensiunea dreptei maghiare, Mișcarea Cinci Stele din Italia, Erdoğan – Jason Stanley încearcă să răspundă la tot felul de întrebări în cartea sa extraordinară. Pentru cei care neagă sau au îndoieli, cartea lui Stanley oferă dovezi copleșitoare că fascismul este viu, sănătos și în ascensiune. Este un semnal de alarmă care ne îndeamnă să ne trezim, să fim atenți și să facem ceva. — Errol Morris, regizor și autor al cărții The Ashtray

Analiza uimitoare făcută de Jason Stanley nu a făcut decât să sporească în importanță de la apariția acestei cărți, în 2018. Este una dintre cărțile definitorii ale acestui deceniu. — Elizabeth Hinton, autoarea cărții From the War on Poverty to the War on Crime

Nicio altă carte nu este atât de relevantă pentru momentul actual. — Claudia Rankine, autoarea cărții Citizen

TREI MILENII DE ISTORIE EUROPEANĂ ÎNTR-UN SINGUR VOLUM DE PARCURS ÎNTR-O SUFLARE

În această carte de mici dimensiuni, dar de o extraordinară densitate din punctul de vedere al informației conținute, istoricul John Hirst investighează calitățile care au făcut din Europa o civilizație care a schimbat lumea.

De la grecii antici până în prezent, de la Revoluția Industrială până la războaiele mondiale și perioada postbelică, Hirst explorează în detaliu ceea ce face Europa unică: evoluția sa politică; influența formativă a granițelor sale lingvistice; rolul crucial jucat de luptele pentru putere dintre papă și împărat; și, desigur, marile invazii și cuceriri care au transformat continentul. Înțelegerea extrem de clară a lui Hirst asupra cauzei și efectului ne ajută să vedem cu o claritate strălucitoare cum istoria Europei – creuzetul democrației liberale – modelează felul în care trăim astăzi. Scrisă cu claritate, sentiment și o fermecătoare doză de umor, Cea mai scurtă istorie a Europei este o capodoperă. Citită într-o zi, va rămâne în memoria cititorului pentru tot restul vieții.

„Construită cu talent și concis, bogată în fapte, sentimente și detalii, captivantă, provocatoare și amuzantă.“ James Button, jurnalist și editor

„Clară, lucidă și evocatoare.“ Australian Book Review

„Excelentă, cartea care te face să reflectezi la fiecare pagină.“ Courier Mail

„Scrisă într-un stil accesibil, care amintește de prelegerile unui profesor de istorie pe care îl iubim tocmai pentru că ne provoacă gândirea, această sinteză a istoriei europene are un larg impact. Grafica simplă și inteligentă clarifică tezele lui Hirst și le face memorabile.“ Booklist

JOHN HIRST (1942–2016) a fost un istoric și comentator social renumit, ale cărui cărți de notabile includ Australian History in Seven Questions și The Australians. Profesor de istorie la Universitatea La Trobe timp de aproape 40 de ani, a locuit în Melbourne, Australia.

Dr. FILIP SLAVESKI este profesor de istorie europeană modernă la Australian National University și autorul lucrărilor Remaking Ukraine after WWII și The Soviet Occupation of Germany.