Istorie & Politologie
-
Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu52.75 LEIEpuizat din stoc
LAVINIA BETEA a absolvit Facultatea de Istorie și Filozofie, secția filosofie-istorie și a obținut doctoratul în psihologie la Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca. În prezent, este profesor de psihologie socială și politică și director al Institutului European „Serge Moscovici” al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Abilitată pentru coordonare de doctorate în științe umaniste de Universitatea „Paul Valéry” Montpellier 3 și pentru coordonare de doctorat în științele comunicării de Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Jurnalistă de presă scrisă și televiziune, a înființat și a condus secția de Istorie Recentă a ziarelor Jurnalul Național (2004–2011) și Adevărul (2011–2013). Actualmente este colaboratoare a TVR și coordonatoarea Colecției Istorie a Editurii Corint. A publicat în calitate de autor sau coordonator 20 de volume, circa o sută de articole științifice și peste două mii articole publicistice. În 2003 a obținut Premiul ,,Nicolae Bălcescu” al Academiei Române pentru cartea Lucrețiu Pătrășcanu – moartea unui lider comunist. Domenii de interes științific: psihologie politică, istorie recentă, istorie orală, comunicare media. Apariții editoriale (selecție): Gladiatorii lui Stalin. Începuturile comunismului în România, Editura Leistung Publishing, București, 2018; Viața lui Ceaușescu (coord., 3 volume), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015; Editura Adevărul, București, 2013, 2012; Stăpânul secretelor lui Ceaușescu. I se spunea Machiavelli. Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea, Editura Adevărul, București, 2011; Povești din Cartierul Primăverii, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2010; 21 august 1968 — Apoteoza lui Ceaușescu (coord.), Editura Polirom, Iași, 2009; Psihologia politică – o disciplină societală (coord. Lavinia Betea, Alexandre Dorna), Editura Curtea Veche, București, 2008; Partea lor de adevăr, Editura Compania, București, 2008; Mentalități și remanențe comuniste, Editura Nemira, București, 2005; Lucrețiu Pătrășcanu. Moartea unui lider comunist, Editura Humanitas, București, 2001.
-
A fost odată ca niciodată. Partidul Comunist Român (1921-2021)63.38 LEIEpuizat din stoc
Adrian Cioroianu este profesor, doctor în istorie. Decan al Facultății de Istorie a Universității din București (2012-2015), ministru al Afacerilor Externe (2007-2008), ambasador al României la UNESCO (2015-2020). Domenii de interes: istoria comunismului și postcomunismului românesc (structură socială, istorie intelectuală, reprezentări), relații internaționale contemporane. Dintre volumele publicate menționăm: Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc (2005), Geopolitica Matrioșkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială (2009), Epoca de aur a incertitudinii. America și China, ideile și Primăvara arabă, Clio, Clausewitz și Lady Gaga la începutul secolului XXI (2011), Cea mai frumoasă poveste. Cîteva adevăruri simple despre istoria românilor (2013), Un Centenar și mai multe teme pentru acasă. Ce au învățat și ce nu au învățat românii în ultimul secol de istorie (editor, Polirom, 2018).
-
Pogromul de la Iași42.24 LEIEpuizat din stoc
Radu Ioanid, istoric de origine română stabilit din 1987 în SUA, s-a născut la Bucureşti, a studiat în România şi Franţa. Este autorul cărţilor The Sword of the Archangel, The Holocaust in Romania, Ransom of the Jews şi The Iaşi Pogrom, June-July 1941: A Photo Documentary from the Holocaust in Romania. La Editura Polirom a mai publicat: Lotul Antonescu în ancheta SMERŞ, Moscova, 1944-1946. Documente din arhiva FSB (ed., 2006), Dosarul Brucan. Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securităţii Statului (1987-1989) (coord., 2008, 2013), Tragedia romilor deportaţi în Transnistria, 1942-1945 (în colab., 2009), Securitatea şi vânzarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel (ed., 2015) şi Mihai Botez. Trei schiţe de portret. Documente (ed., 2018).
-
Economia și pandemia. Ce urmează?15.86 LEI
Daniel Dăianu este profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti şi membru al Academiei Române. Din 2014 este membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României. Membru al EU High Level Group on Own Resources condus de Mario Monti. Europarlamentar (2007-2009), fost ministru de Finanţe (1997-1998), economist-şef al Băncii Naţionale a României (1992‑1997) şi ministru adjunct de Finanţe (1992). În iunie 2011 a devenit membru al Consiliului European pentru Relaţii Externe (ECFR), iar în 2014 a fost ales în Board of Trustees of Friends of Europe (Brussels). Este cercetător asociat al institutului CASE din Varşovia şi cercetător invitat, de-a lungul anilor, la Russian Research Center (Harvard University), Woodrow Wilson Center (Washington, DC), NATO Defense College (Roma), FMI, OCDE, Comisia Economică ONU pentru Europa. Între 1999 şi 2004 a fost profesor la ASE – Bucureşti, la universităţile Berkeley şi UCLA (SUA) şi la Universitatea din Bologna. Este membru în colegiul editorial al mai multor publicaţii din străinătate, preşedinte al Societăţii Române de Economie (SOREC) şi fost preşedinte al European Association for Comparative Economic Studies (EACES) în perioada 2002-2004. Domenii de interes ştiinţific: monedă şi finanţe publice, economia tranziţiei, analiza sistemelor economice, complexitatea sistemelor sociale, Uniunea Europeană etc. Dintre volumele publicate, amintim: Funcţionarea economiei şi echilibrul extern (Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992); Echilibru şi monedă (Humanitas, Bucureşti, 1993); Economic Vitality and Viability (Peter Lang, Frankfurt am Main, 1995); Transformation as a Real Process (Ashgate, Aldershot, 1998); Încotro se îndreaptă ţările postcomuniste? (Polirom, Iaşi, 2000); Balkan Reconstruction (coord., în colaborare cu Thanos Veremis, Routledge, Londra, 2001); România şi Uniunea Europeană (coord., în colaborare cu Radu Vrânceanu, Polirom, Iaşi, 2002); Pariul României (Compania, Bucureşti, 2004); Ethical Boundaries of Capitalism (coord., în colaborare cu Radu Vrânceanu, Ashgate, Aldershot, 2005); Frontiere etice ale capitalismului (coord., în colaborare cu Radu Vrânceanu, Polirom, Iaşi, 2006); Ce vom fi în Uniune. Pariul modernizării României (Polirom, Iaşi, 2006); Which Way Goes Capitalism? (CEU Press, Budapesta, New York, 2009); Capitalismul încotro? (Polirom, Iaşi, 2009); Cînd finanţa subminează economia şi corodează democraţia (Polirom, Iaşi, 2012); Marele impas în Europa. Ce poate face România? (Polirom, Iaşi, 2015); şi Emerging Europe and the Great Recession (Cambridge Scholars Publishing, Newcastle upon Tyne, 2018). Este coordonator, alături de Giorgio Basevi, Carlo D’Adda şi Rajeesh Kumar, al volumului The Eurozone Crisis and The Future of Europe (Palgrave Macmillan, Londra/New York, 2014) şi al ediţiei în limba română Criza zonei euro şi viitorul Europei (Polirom, Iaşi, 2016). Coautor, alături de Ella Kállai, Gabriela Mihailovici şi Aura Socol, al lucrării România şi aderarea la zona euro: întrebarea este în ce condiţii (Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017). Analize ale sale au fost publicate pe site-urile OpiniiBNR, Eurozine, ECFR, Friends of Europe, Les Echos, Aspen Romania, World Commerce Review, Revista 22, Dilema Veche, HotNews, ziare.com şi Curs de Guvernare. Articolele sale apar în Adevărul, Bursa, Ziarul Financiar şi Economistul.
-
Adevărul47.57 LEI
Tom Phillips este redactor-șef la Full Fact, principala organizație britanică independentă de fact-checking. Înainte, a fost director editorial la BuzzFeed UK, unde și-a petrecut timpul între relatări foarte serioase despre probleme importante și… glume.
Prima lui carte, Oamenii. Scurtă istorie despre cum am stricat totul (apărută la Editura Trei), a fost tradusă în mai mult de 30 de limbi.
A doua carte, Adevărul. Scurtă istorie a tâmpeniilor omenești absolute, a fost deja tradusă în peste 15 limbi. -
Cronologie universala211.32 LEIEpuizat din stoc
Explorează 13 miliarde de ani de istorie, de la Big Bang la era noastră digitală.
Cronologii vizuale uimitoare îți arată desfășurarea celor mai mari evenimente ale lumii: de la ascensiunea și căderea imperiilor la invenții care ne-au schimbat viețile, de la descoperiri științifice importante la evoluții revelatoare în artă.
Bogată în fotografii și ilustrații fantastice, alături de informații și detalii minunate, aceasta este cea mai captivantă și mai interesantă istorie a lumii!
-
Genghis-han și nașterea lumii moderne58.04 LEI
JACK WEATHERFORD a predat antropologia la Macalester College în St. Paul, Minnesota. Este doctor al Universității din California, San Diego, și a primit titlul onorific de doctor în științe umaniste al Colegiului Chinggis Khaan din Mongolia. Specializat în etnografie, antropologie și sociologie, a studiat istoria triburilor amerindiene din America de Nord, a celor din Amazon și, ceva mai recent, istoria vechilor mongoli. De-a lungul timpului, a primit diverse premii: Minnesota Book Award (de două ori, în 1989 și 1992), Anthropology in the Media Award (1992) și Mass Media Award of the National Conference of Christians and Jews (1994). Este autorul mai multor cărți de antropologie și istorie, printre care amintim: Indian Givers (1988), Savages and Civilization (1994) și The History of Money (1997).
-
Coreea de Nord. Un stat-gherilă în transformare73.89 LEI
Philippe Pons (n. 1942) este jurnalist la publicația franceză Le Monde. A scris mai multe cărți, dedicate în special Japoniei, unde își desfășoară activitatea în calitate de corespondent de presă. Dintre acestea amintim: D’Edo à Tokyo: Memoires et modernités (1988), Misère et crime au Japon: Du XVIIe siècle à nos jours (1999), Des villes nommées Tokyo (2008). A călătorit în mai multe rânduri în Coreea de Nord.
-
Stalingrad49.84 LEIEpuizat din stoc
ANAÏS NIN (1903-1977) s-a născut în Franța, la Neuilly-sur-Seine, într-o familie cu rădăcini cubaneze, franceze și, din partea mamei, daneze. Are unsprezece ani când tatăl ei părăsește familia. Imediat după aceea, în drum spre America, Anaïs începe să-și scrie faimosul jurnal. La douăzeci de ani se căsătorește cu Hugo Guiler și revine în Franța, stabilindu-se la Paris. Aici descoperă lumea scriitorilor, a artiștilor, a avangardei și psihanalizei, o lume boemă în care își trăiește liber aventurile amoroase – cu Henry Miller, Otto Rank, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Gore Vidal –, pe care le consemnează în jurnal. Își câștigă existența lucrând ca model, dansatoare, psihanalist amator. În 1939, înainte de izbucnirea războiului în Europa, se întoarce împreună cu Hugo Guiler în Statele Unite, iar în 1955, prea puțin preocupată de impedimente legale, se va căsători și cu Rupert Pole, mariaj anulat însă în 1966. Pole îi va fi totuşi alături până când scriitoarea se va stinge din viață în 1977, la Los Angeles. În 1932 Anaïs Nin publică prima carte, D.H. Lawrence: An Unprofessional Study, urmată de House of Incest (poem în proză, 1936), Winter of Artifice (1939) și Under a Glass Bell (povestiri, 1944), Stella – 1945, „romanul continuu“ Cities of the Interior (compus din Ladders to Fire – 1946, Children of the Albatross –1947, The Four-Chambered Heart – 1950, A Spy in the House of Love – 1954 și Seduction of the Minotaur – 1961), scrierile erotice Delta lui Venus (Delta of Venus, 1969; Humanitas Fiction, 2007) și Little Birds (1979, postum). Jurnalul lui Anaïs Nin este publicat în formă cenzurată începând cu 1966. Volumele aceluiași jurnal încep să apară necenzurate din anii ’90, în seria „Jurnalul dragostei“: Henry și June (Henry and June: 1931–1932; 1990; Humanitas Fiction, 2008, 2014, 2021), Incest (Incest: 1932–1934; 1992; Humanitas Fiction, 2006, 2010, 2016), Foc (Fire: 1934–1937; 1996; Humanitas Fiction, 2006, 2014), Nearer the Moon: 1937–1939 (1996), Mirages: 1939–1947 (2013) și Trapeze: 1947–1955(2017). Opera lui Anaïs Nin este tradusă în peste douăzeci de limbi.
-
Tzahal. O istorie a armatei israeliene52.75 LEIEpuizat din stoc
O radiografie a istoriei și provocărilor cu care se confruntă una dintre cele mai puternice, mai active și mai apreciate armate din lume. Începând cu primele forțe de autoapărare organizate în Palestina de pionierii sioniști la începutul secolului XX și continuând cu structurile mai complexe care au luptat pentru fondarea unui stat evreiesc (Hagana, Palmach, dar și formațiunile revizioniste Irgun sau Lehi), lucrarea lui Ovidiu Raețchi ajunge până în zilele noastre. Operațiunile ultimelor decenii din Gaza, Cisiordania sau Liban se bucură, de altfel, de un spațiu larg; totuși, cele mai ample capitole vizează analiza contextului politic, psihologiei liderilor, strategiei militare și armamentului utilizat în marile confruntări cu statele arabe.
Raețchi își propune să ofere și portrete detaliate ale marilor militari israelieni (de la Moshe Dayan la Yitzhak Rabin, de la Yigal Allon la Ehud Barak, de la Ariel Sharon la Mordechai Gur), dar și ale politicienilor (David Ben-Gurion, Manachem Begin) și spionilor (Rafael Eitan, Michael Harari) care au modelat istoria acestei țări.
O lucrare excepțională, despre o națiune care nu știe să se dea niciodată bătută. O istorie foarte bine documentată despre originile, înființarea, dezvoltarea și luptele statului evreiesc modern. Dragoş Nelersa, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română
Un studiu unic în literatura românească. Răzvan Munteanu, analist relaţii internaţionale, blogurile Adevărul
-
Curiozități grecești58.04 LEI
J.C. McKeown este profesor de studii clasice la University of Wisconsin-Madison. Este autorul și coautorul mai multor lucrări dedicate civilizațiilor antice.
-
SAS. Eroi si ticalosi58.04 LEI
Ben Macintyre (n.1963, Oxford, Marea Britanie) este istoric si editorialist pentru cotidianul The Times.A studiat la Abingdon School si la St. John’s College, Cambridge. In 1985, a absolvit prestigioasa institutie britanica de invatamant, specializandu-se in studiul istoriei.Este autorul a numeroase volume de cercetare istorica, lucrarile sale remarcandu-se printr-un stil ce imbina rigoarea academica cu talentul de povestitor, aceste calitati facandu-l pe Macintyre unul dintre cel mai bine vanduti autori de nonfictiune istorica ai momentului, la nivel global.
-
Atentate si crime politice in istorie37.00 LEIEpuizat din stoc
De-a lungul secolelor de istorie, in cadrul societatii umane – indiferent de momentul in care se afla aceasta pe scara dezvoltarii socio-umane – asasinatele politice, interpretand sintagma ca pe o lupta pentru putere, au constituit una dintre cele mai dure modalitati de a crea avantaje sociale sau de a accede la functii inalte in stat. Executate direct sau mai pe ocolite, in nume personal, prin comploturi ori sub umbrela unor organizatii extremiste, asasinatele politice au generat deseori rasturnari radicale de situatii, chiar daca, uneori, scopul malefic al actiunii nu a fost atins in totalitate. Daca luam in considerare si represaliile, in unele cazuri privite ca o arma a dreptatii (fals inteleasa, deseori), ajungem sa apreciem proportiile acestor crime.
-
Iugoslavia. Pace, razboi si disolutie52.75 LEIEpuizat din stoc
NOAM CHOMSKY este profesor laureat la Universitatea Arizona și profesor emerit la Departamentul de Lingvistică și Filosofie de la MIT. Opera sa este unanim apreciată pentru că a revoluționat lingvistica modernă și este considerat unul dintre cei mai cunoscuți critici ai politicii externe a SUA. A publicat numeroase cărți, articole și eseuri despre politică globală, istorie și lingvistică. Printre cele mai recente cărți ale sale se numără Cine conduce lumea? (Editura Litera, 2018) și Hopes and Prospects.
DAVOR DŽALTO este profesor asociat și director de programe la Universitatea Americană din Roma și președinte al Institutului pentru Studiul Culturii și al Creștinismului. Domeniile de interes pentru cercetările sale includ istoria și politica din Balcani, teologia politică și filosofia religiei.
-
Podul spionilor33.19 LEIEpuizat din stoc
În ziua de 10 februarie 1962, pe Podul Glienicke și la Punctul de Control Charlie din Berlin a avut loc primul și cel mai celebru schimb de prizonieri dintre Est și Vest de după al Doilea Război Mondial. Cine erau personajele implicate și cum s-a ajuns la această soluție de compromis între marile puteri? Cât de mult a influențat schimbul evoluția Războiului Rece?
Podul spionilor este povestea reală a trei personaje extraordinare – William Fisher, alias Rudolf Abel, agent KGB de origine britanică arestat de FBI în New York și condamnat la închisoare; Gary Powers, pilotul american de avion U-2 capturat în timpul unei misiuni de spionaj în Rusia; și Frederic Pryor, un tânăr doctorand american în Berlin, considerat din greșeală spion și arestat de Stasi, poliția secretă est-germană.
Bazat pe informații din documente declasificate și pe interviuri conduse personal de autor în Statele Unite, Europa și Rusia, volumul lui Giles Whittell surprinde o perioadă în care soarta lumii depindea într-adevăr de mesaje codate și de piloți tineri în costume presurizate.
Thrillerul de spionaj al lui Giles Whittell este palpitant, prezentând primul schimb de prizonieri între Est și Vest, în Berlinul anului 1962. Mail on Sunday
Pe 1 mai 1960, un pilot american a fost doborât de către sovietici, rezultatul fiind unul dintre episoadele cele mai dramatice de spionaj din timpul Războiului Rece. Pentru prima dată, Giles Whittell ne spune întreaga poveste a lui Francis Gary Powers. Times
-
Al Doilea Razboi Mondial158.46 LEIEpuizat din stoc
Al Doilea Război Mondial a fost cel mai devastator conflict din istoria omenirii și a oferit nenumărate lecții – militare, politice și morale. Pe tot globul, din cauza încleștării într-un război total, soldați și civili deopotrivă au îndurat suferințe la o scară nemaivăzută anterior.
Scrisă de nouă istorici eminenți și ilustrată cu peste 250 de fotografii și de hărți color, această carte examinează fiecare aspect al războiului, de la marile strategii folosite de fiecare națiune și deciziile luate de comandanți, la soldații care au luptat pe uscat, pe mare și în aer și la civilii de pe frontul de acasă. Făcând apel la o documentație contemporană abundentă și bazându-se pe o minuțioasă documentare istorică, volumul prezintă o imagine completă a celui de al Doilea Război Mondial.
-
Șeful Mossadului64.99 LEI
SHABTAI SHAVIT are peste 50 de ani de experiență în domeniul securității internaționale și al contraterorismului și este o autoritate recunoscută la nivel mondial. A servit în Mossad, prestigioasa agenție de informații a Israelului, vreme de 32 de ani, ajungând până la urmă în postul de director. Anterior, a lucrat în Forțele de Apărare ale Israelului, retrăgându-se după o carieră deosebită în Sayeret Matkal, forțele speciale de elită și echipa SWAT a Israelului.
-
Războiul Rece. Înțelegerile, spionii, minciunile, adevărul58.14 LEI
John Lewis Gaddis este profesor de istorie „Robert A. Lovett” la Yale University şi directorul fondator al Brady-Johnson Program in Grand Strategy. Dintre lucrările sale amintim The United States and the Origins of the Cold War: 1941-1947 (1972), Strategies of Containment: A Critical Appraisal of American National Security Policy during the Cold War (1982), The Landscape of History: How Historians Map the Past (2002) şi Surprise, Security and the American Experience (2004). The New York Times l-a numit „decanul istoricilor Războiului Rece”. A primit două distincţii pentru activitatea sa didactică la Yale, iar în 2005 i s-a decernat medalia National Humanities. În 2012, studiul său George F. Kennan: An American Life a primit premiul Pulitzer pentru biografie. La Editura Polirom i-a mai apărut Despre marea strategie (2020).
-
Sa ucizi SS46.51 LEI
„Să ucizi SS", o carte de non-ficțiune care spune povestea vânătorilor de naziști ajunși în această postură din cauza circumstanțelor internaționale, unde Vaticanul, Crucea Roșie și, nu în ultimul rând, Statele Unite ale Americii au fost verigi principale în lanțul numit „calea șobolanilor", drumul prin care o serie de naziști de frunte au scăpat temporar sau definitiv de justiție.
Începând chiar de la Procesul de la Nürnberg și ajungând până în zilele noastre, acești „vânători de naziști" și-au predat unii altora ștafeta căutărilor, de-a lungul generațiilor, și ei reușesc încă să mai descopere în viață naziști/naziste care au reprezentat niște figuri sinistre ale lagărelor de concentrare.
-
Traind cu zeii64.99 LEI
Neil MacGregor a fost director al National Gallery de la Londra între 1987 și 2002, director al British Museum între 2002 și 2015 și președinte al Comitetului Director al Forumului Humboldt de la Berlin între 2015 și 2018. A mai publicat A History of the World in 100 Objects [O istorie a lumii în 100 de obiecte], Shakespeare’s Restless World [Lumea neobosită a lui Shakespeare] și Germany: Memories of a Nation [Germania: Memorii ale unei națiuni], traduse în peste 12 limbi. În 2010 a primit Ordinul pentru Merite Deosebite, cea mai înaltă distincție civilă a Marii Britanii. În 2015, a primit Medalia Goethe și Premiul Național German. În 2018, emisiunea radiofonică Living with Gods a primit Premiul Sandford Saint Martin pentru Transmisiuni Religioase.
-
Homo Sapiens. O istorie plina de speranta63.33 LEIEpuizat din stoc
RUTGER BREGMAN, istoric și colaborator la Correspondent, este unul dintre cei mai importanți tineri gânditori europeni. Ultima sa carte, Utopie pentru realiști, apărută în 2020 la Editura Litera, a fost bestseller Sunday Times și New York Times și a fost tradusă în 32 de limbi. De asemenea, Istoria progresului a câştigat Premiul belgian Liberales pentru cea mai bună carte de non-ficţiune în 2013, Bregman fiind nominalizat de două ori pentru prestigiosul Premiu al Presei Europene pentru activitatea sa jurnalistică de la Correspondent. Bregman trăiește în Olanda.
-
Adevarul despre minciuna52.75 LEI
Aja Raden a studiat istoria antică și fizica la University of Chicago și a fost coordonatoarea diviziei de licitații a faimoasei House of Kahn Estate Jewelers. Timp de peste șapte ani a lucrat ca designer pentru compania de bijuterii fine Tacori, cu sediul la Los Angeles, fiind unul dintre cei mai buni experţi în domeniu. Locuiește în Beverly Hills, California.
-
Introducere în istoria Bizanțului63.33 LEI
Jonathan Harris revizitează istoria Bizanțului dintr-o perspectivă nouă și poate nu întâmplător extrem de actuală. Imperiul din răsăritul Europei a fost excepțional de longeviv. Care să fie explicația? – se întreabă istoricul englez. Peste Constantinopol au venit valuri de populații, de multe ori puternice și agresive, cu armate capabile să distrugă orice împotrivire. Şi se pare că soluția salvatoare a fost de cele mai multe ori abila transformare a dușmanilor în aliați și apoi integrarea lor în imperiu. Autorul este profesor de istorie a Bizanțului la University of London.
-
Agent dublu în Războiul Rece. Autobiografia lui Oleg Gordievski52.75 LEIEpuizat din stoc
Oleg Gordievski s-a născut la Moscova, în 1938. A absolvit Institutul de Stat de Relații Internaționale, specializându-se în limba germană. În august 1961, a fost trimis în Berlinul de Est pentru a-și face ucenicia în domeniul diplomației. La două zile de la sosirea sa la post, a fost ridicat Zidul Berlinului. În 1962, a intrat în KGB, fiind trimis la Copenhaga și la Londra. Din 1974, a lucrat ca agent dublu vreme de 11 ani, până la dramatica sa fugă în Occident, petrecută în 1985. Este autorul mai multor cărți de succes despre serviciul secret sovietic: KGB: The Inside Story (1990), Instructions from the Centre: Top Secret Files on KGB Foreign Operations, 1975–85 (1991), More Instructions from the Centre: Top Secret Files on KGB Foreign Operations, 1975–85 (1992). În 2007, regina Elisabeta a II‑a l‑a decorat cu Ordinul „St Michael and St George” pentru „serviciile aduse securității Marii Britanii”.
-
La porțile Leningradului44.93 LEIÎnrolat în Wehrmach în august 1939, la vârsta de 19 ani, Wilhelm Lübbecke primește botezul focului în timpul invaziei Franței din 1940. În vara anului următor, divizia lui participă la Operațiunea „Barbarossa”, acționând pe flancul stâng al Grupului de Armate Nord. După marșuri înfiorătoare printre nenumărate cadavre și vehicule arse, încurajați de populația din regiunea baltică, el și camarazii lui ajung până la periferia Leningradului. Germanii au întâmpinat mari greutăți pe timpul iernii, încercând să facă față atât contraatacurilor sovieticilor, cât și frigului cumplit. Divizia 58, din care făcea parte Lübbecke, a fost aruncată dintr-o parte în alta a frontului ocupat de Grupul de Armate Nord, de la Novgorod la Demiansk, luptând la un moment dat pe gheața lacului Ilmen.Preferând să fie aproape de focul luptei, Lübbecke a îndeplinit misiunea de observator înaintat pentru compania sa, având de a face cu lunetiști, partizani și atacuri în toată regula ale trupelor sovietice. În septembrie 1943, este trimis la o școală de ofițeri din Dresda. În momentul în care se întoarce pe frontul rusesc, armata germană se află în plină retragere. Lübbecke reușește să scape din haosul care domnește în Prusia Răsăriteană îmbarcându-se pe un distrugător german și ajungând cu acesta în largul coastelor Danemarcei, într-o zonă controlată de britanici. După eliberarea din captivitatea britanică, se căsătorește cu iubita lui, Anneliese, iar în 1949 emigrează mai întâi în Canada, apoi în SUA. Aici, la bătrânețe, cu ajutorul lui David B. Hurt, William Lubbeck își deapănă amintirile, iar pe baza lor se naște La porțile Leningradului, o poveste despre triumf și dezastru, o incursiune fascinantă în realitatea războiului de pe Frontul de Est.
-
Reginele scriitoare ale României58.04 LEI
Silvia Irina Zimmermann a studiat la universităţile din Sibiu și Marburg filologie germană şi engleză, istoria artei și sociologie. Este doctor în literatură germană al Universităţii din Marburg, cu o teză despre opera literară a Reginei Carmen Sylva.
A publicat mai multe cărţi despre personalitatea şi însemnătatea primei regine a României, Elisabeta de Wied (Carmen Sylva), şi este iniţiatoare şi coordonatoare a Centrului de Cercetare „Carmen Sylva” al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied.
A publicat în seria centrului de Cercetare „Carmen Sylva”, între altele: ediţia completă germană a corespondenţei perechii regale Carol I şi Elisabeta în 2 volume: In zärtlicher Liebe Deine Elisabeth – Stets Dein treuer Carl. Der Briefwechsel Elisabeths zu Wied (Carmen Sylva) mit ihrem Gemahl Carol I. von Rumänien aus dem Rumänischen Nationalarchiv in Bukarest. 1869–1913, 2018; Die Feder in der Hand bin ich eine ganz andre Person. Carmen Sylva (1843–1916). Leben und Werk (Cu pana în mână sunt o cu totul altă persoană. Carmen Sylva. Viaţa şi opera, 2019); The Child of the Sun: Royal Fairy Tales and Essays by the Queens of Romania, Elisabeth (Carmen Sylva) and Marie, 2020.
În România a publicat, între altele: Carmen Sylva, Poveştile Peleşului (Corint, 2016, 2018). Medalia „Regele Mihai I pentru Loialitate”, 2013.
-
NOI versus EI. Eşecul globalismului31.61 LEIIan Bremmer (n. 1969) este un politolog american, specializat în politica externă americană şi risc politic global.A creat şi conduce Eurasia Group, o firmă de cercetare şi consultanţă privind riscul politic, precum şi GZERO Media, o platformă de ştiri dedicată chestiunilor globale. De asemenea, este editorialist la publicaţia Time si profesor la Columbia University. Printre cărţile publicate se numără Superpower: Three Choices for America’s Role in the World şi bestsellerurile The End of the Free Market: Who Wins the War Between States and Corporations? şi Every Nation for Itself: Winners and Losers in a G-Zero World.
-
Zece cezari. Împărații romani de la Augustus la Constantin cel Mare63.38 LEI
Barry Strauss este profesor de istorie la Cornell University. A susţinut un doctorat la Yale University şi a primit premiul Clark pentru excelenţă didactică la Cornell. Este expert în istorie militară antică şi autor a numeroase cărţi, printre care: Athens after the Peloponnesian War: Class, Faction and Policy, 403-386 B.C. (1987); The Battle of Salamis: The Naval Encounter That Saved Greece – and Western Civilization (2004); The Trojan War: A New History (2006); The Spartacus War (2009); Masters of Command: Alexander, Hannibal, Caesar, and the Genius of Leadership (2012); The Death of Caesar: The Story of History’s Most Famous Assassination (2015). Este pasionat de canotaj, a apărut în numeroase filme documentare pentru televiziune şi a colaborat la diverse publicaţii, cum ar fi The Washington Post, Los Angeles Times, USA Today ş.a. În prezent locuieşte în Ithaca (New York). La Editura Polirom, a apărut în traducere cartea sa Mari comandanţi. Alexandru, Hannibal, Cezar şi arta conducerii (2012).
-
Animalele care ne fac oameni. Blană, cozi și pene în arheologie47.57 LEI
CĂTĂLIN PAVEL (n. 1976) este doctor în arheologie și scriitor. A participat la săpături arheologice în țară, în Germania, Franța, Anglia, Maroc, Israel și în special în Turcia (la Milet, Troia și Gordion). Burse doctorale și post-doctorale la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Universitatea din Oxford, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim și Colegiul Noua Europă din București. Volume academice: Describing and Interpreting the Past (Editura Universității din Bucureşti, 2010) și Dicţionar de mitologie greco-romană (coautor, Corint, 2011). Volume de poezie: Altera pars (A.T.U., 2013, Premiul „Mircea Ivănescu“), Tulburarea la ființele vii (Limes, 2014), Doi oameni într-o poză (Limes, 2015) și Adagietto (FrACTalia, 2016). Romane: Aproape a șaptea parte din lume (Humanitas, 2010, tr. franceză La septième partie du monde, Non Lieu, Paris, 2017), Nici o clipă Portasar (Cartea Românească, 2015), Trecerea (Cartea Românească, 2016, Premiul „Ziarul de Iași“, nominalizată la premiile USR) și Chihlimbar, Polirom, 2017. Din 2016 ține rubrica săptămânală de arheologie din Dilema veche.