Istorie & Politologie

În 23 martie 1993, Ioan Mircea Pașcu prelua funcția de secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, într-o perioadă de mari mize politico-diplomatice pentru România și de reconfigurări geopolitice. Aflată în acești ani sub conducerea a doi miniștri – generalul Niculae Spiroiu (1992–1994) și Gheorghe Tinca (1994–1996) –, armata română a intensificat contactele cu NATO, concretizate prin demararea programului Mil-to-Mil de cooperare cu americanii și semnarea documentului-cadru al Parteneriatului pentru Pace.

Chiar dacă România nu a făcut parte din primul val al aderării fostelor state comuniste la alianța nord-atlantică, a consolidat acest proces. Volumul, scris asemenea unui jurnal, dezvăluie o felie de istorie, toate negocierile secrete din domeniul apărării, precum și întâmplări de la cel mai înalt nivel al vieții politice, financiare și economice a României în tranziție.

„În urma discuțiilor purtate cu ofițerii, s-a desprins concluzia că cel mai agreat pentru funcția de secretar de stat este Ioan Mircea Pașcu, pentru calitățile sale profesionale și umane cadru universitar, absolvent al unor cursuri în Occident, fost membru al echipei preș-edintelui țării, vorbitor de limbi străine, cunoscut ca o persoană inteligentă, conciliantă, empatică și de echipă. Desigur că au existat nemulțumiri, neajunsuri, răutăți, dezinformări ori atacuri nemeritate, dar prezența sa în conducerea ministerului a fost un real succes. Ministerul a beneficiat de numeroasele sale conexiuni în lumea politică, diplomatică, financiară, academică și sportivă, pe care le-a întrebuințat în folosul armatei. Ca șef al direcțiilor Contraspionaj și de Informații Militare, am beneficiat permanent de sprijinul său calificat în numeroasele noastre întâlniri cu delegații militare străine în cadrul cărora intervențiile sale erau pline de conținut, constructive și prezentate în manieră diplomatică.” General Decebal Ilina

Descrierea Angliei din secolul al XIV-lea, cu referiri pasagere la Europa continentală este o adevărată incursiune în istorie. Sunt prezentate informații despre alimente, vestimentație, legi, obiceiuri, călătorii sau divertismentul din acele vremuri.

Prezentarea conflictului dintre romani și hunii conduși de Attila, cu accent pus pe personalitatea căpeteniei hunilor, dar și a perioadei premergătoare prăbușirii Imperiului Roman. Un răsfăț literar pentru cei interesați de Imperiul Roman, dar și pentru pasionații de istorie militară.

În 1923, E.O. Hoppé a realizat primul și cel mai veridic portret fotografic de țară – portretul României Mari –, lăsând o moștenire iconografică de valoare perenă.

Artistul a adus numeroase servicii României și familiei regale prin fotografiile și publicațiile sale. Pe lângă portrete și reușite peisaje citadine, Hoppé a fotografiat și câteva frumoase peisaje naturale, câmpenești, acvatice sau montane care l-au atras prin spectaculozitatea lor.

În anii 1830, Dobrogea era aproape necunoscută lumii occidentale. Călătorii străini o descriau drept o câmpie nepopulată și săracă.

Zonă periferică a Imperiului Otoman, Dobrogea a căpătat o mai mare importanță strategică după ce Rusia a ajuns la Gurile Dunării, preluând astfel controlul asupra liberei navigații. Inginerii, negustorii și diplomații europeni au propus construcția unui canal sau a unei linii ferate care, ajungând la Constanța, trebuia să ușureze comunicațiile dintre Europa Centrală și Constantinopol, ocolind și zona periculoasă a Deltei. În 1860, la scurt timp după Războiul Crimeii, un consorțiu britanic a finalizat prima cale ferată din regiunea Balcanilor, legând Cernavodă de Constanța. Era o scurtătură în spațiu și timp care promitea să revoluționeze profitabilul comerț cu cereale dunărene.

Povestea Dobrogei ne este și astăzi puțin cunoscută. Pornind de la destinul spectaculos al căii ferate dobrogene, de la conturarea primelor proiecte și până la vânzarea ei către statul român, în 1882, Constantin Ardeleanu ne oferă, cu rigoare documentară, dar și cu gust pentru narațiune, o adevărată istorie a acestei provincii. Infrastructura modernă de transport este un punct de plecare pentru a analiza complexitatea „civilizării“ Dobrogei Centrale, cu referire la transferul de tehnologie modernă, colonizarea și urbanizarea rapidă, reprimarea fărădelegilor și domesticirea naturii. Episoadele pe care le întâlnim în carte par adesea desprinse dintr-un western clasic. Inginerii britanici au adăugat noi tușe imaginii Dobrogei ca „Est Sălbatic“, un spațiu periferic, primitiv, exotic și violent, dar bogat în resurse naturale, care se putea dezvolta doar prin tehnologie modernă și capitalism.

Cartea pe care o țineți în mână e tot ce poate fi mai aproape de un proces al comunismului românesc, în accepțiunea morală și istorică. La peste 35 de ani de la căderea regimului Ceaușescu, cu excepția raportului Comisiei Tismăneanu și a câteva inițiative private curajoase, comunismul riscă să scape basma curată la judecata istoriei, deși a făcut în România în jur de 800.000 de victime, dintre care 100-150.000 de morți.

Astăzi, nici vinovații, nici victimele nu mai au cum vorbi într-o sală de tribunal. O fac însă în paginile volumului lui Dennis Deletant, care, ținând seama de anvergura și acribia documentării, are toate șansele să devină o monografie definitivă a comunismului românesc. Sursele vii sau de arhivă pe care le-a consultat istoricul timp de mai multe decenii alcătuiesc un tablou complet și apăsător al celor peste 40 de ani de dictatură comunistă din România și demontează multe „adevăruri“ folclorice care continuă să circule, în lipsa unei lucrări de referință – precum acela că regele Mihai i-ar fi dat pe Ion și Mihai Antonescu pe mâna comuniștilor sau că Gheorghiu-Dej ar fi fost un politician rudimentar, cvasianalfabet.

Oricât de apropiat ar fi Dennis Deletant de România, privirea detașată a cercetătorului străin obiectivează și contextualizează lucrurile, conferind narațiunii istorice calmul necesar înțelegerii profunde.

„Implicarea mea în studiile românești s-a produs la jumătatea anilor 1960, cu studiul limbii și literaturii, și a ajuns să se extindă în mod natural la istorie și cultură, ca întreg. Studiul detaliat desfășurat pe parcursul a mulți ani s-a combinat cu experiențele proprii. Cercetările mele se bazează nu numai pe surse primare, ci și pe contactele mele cu disidenții, mai ales poeți și critici, care au apărut pe scena publică în stadiile târzii ale regimului Ceaușescu. Nu e de mirare că am devenit persona non grata pentru regim în ultima parte a anului 1988. După Revoluția din 1989, acest gen de identificare morală cu societatea – în cel mai larg sens al acesteia – mi-a deschis uși care erau închise celor mai mulți dintre cercetătorii autohtoni și «occidentali». Investigațiile mele cu privire la aparatul de securitate și conexiunile lui cu conducerea politică reflectă aceste experiențe…  Vizitatorii României de azi vor găsi încă destule vestigii ale moștenirii regimului Ceaușescu, printre care, mai ales, monumentala Casă a Poporului din centrul Bucureștiului, cea mai mare clădire din Europa, și fabricile abandonate rezultate din efortul de industrializare al regimului. Mai puțin vizibile sunt cicatricile psihologice rămase în urma regimului său represiv. Această carte încearcă să ofere o radiografie a lor.“ — DENNIS DELETANT

Cine este mai pregătit să facă față provocărilor și să apere principiile într-o lume modernă instabilă? Cei cu identități naționale, religioase, etnice sau tribale puternice, care acceptă democrația, sau democrații care renunță la identitate ca pe un fel de prejudecată care creează diviziuni?

Bazându-se pe experiența personală ca disident sovietic și prizonier politic, Sharansky explorează modul în care identitatea a fost sursa rezilienței și a sensului în fața opresiunii. După cum el însuși mărturisește, „Democrația (...) oferă libertate; identitatea oferă direcție.”

Volumul de față este considerat un succesor spiritual al volumului The Case for Democracy (2004), unde Sharansky pledează pentru extinderea democrației ca reacție la tiranie și terorism.

Natan Sharansky susține că un cosmopolitism lipsit de valori, chiar și în sisteme democratice, este periculos. Este de preferat să avem identități ostile încadrate în democrație decât democrați indiferenți la chestiunea identității. Într-o provocare viguroasă și perspicace atât pentru stânga, cât și pentru dreapta, Natan Sharansky, așa cum a dovedit în repetate rânduri, pune exact diagnosticul epocii noastre, sfâșiate între populism, criză identitară și criterii morale precum umanism, toleranță și drepturi ale omului.

Peter Brown ne-a oferit ceea ce și astăzi continuă să fie cartea despre Augustin, o lucrare devenită clasică, valoroasă deopotrivă atât prin documentarea minuțioasă și limpezimea ideilor, cât și prin rafinamentul și eleganța stilului. Este o biografie, dar una intelectuală, etapele vieții lui Augustin fiind ingenios însoțite de prezentarea contextului istoric, social, cultural și ideatic al unei epoci de crepuscul al Antichității târzii ce anunța deja un Ev Mediu gata să se nască. Rând pe rând, sunt analizate numeroasele fațete ale personalității lui Augustin, încă din primii ani de școală, petrecuți sub semnul educației clasice romane, urmați de căutările intelectuale și spirituale inerente unui tânăr atras de scepticismul lui Cicero, de neoplatonicienii Plotin și Porfir și de învățăturile lui Mani. Îl urmăm la Milano și Roma ca profesor de retorică și discipol al lui Ambrozie, cel care avea să-l și creștineze. Revenit în Africa, Augustin își va duce campania polemică împotriva păgânismului, a donatismului și a pelagianismului, de pe poziția de episcop al Hipponei. Acest lung itinerariu ne prilejuiește o introducere în principalele idei filosofice și teologice aflate la baza marilor lucrări augustiniene, dar și în bogăția de fapte care decurg din studiul predicilor și corespondenței sale. Descoperirea de senzație de la sfârșitul secolului trecut a numeroase scrisori și predici necunoscute la vremea apariției cărții a făcut necesară completarea ei cu un epilog extins, în care Brown aduce informații noi și nuanțează sau reconsideră unele dintre concluziile sale inițiale, oferindu-ne astfel un Augustin în toată complexitatea și originalitatea lui, un personaj care, la sfârșitul lecturii, nu va putea să nu-și fascineze cititorii.

„După ce reușise acolo unde modernismul mimetic ratase, realizând prin ontologia etnică o sinteză între autohtonism și europenism, antimodernismul nostru radical a lăsat în urmă preocupările pentru limba perfectă și spațiul perfect, concentrându-se pe omul perfect. Iar pentru asta a ajuns, asemeni altora, la eugenism, rasism și genocid. Este istoria spusă de această carte fundamentală.” (Sorin Antohi)

„Israel, Gaza, Ucraina, Armenia... Imaginile masacrelor barbare pe care le credeam de mult dispărute reapar cu forță în secolul nostru dominat de tehnologie. În contextul revenirii epocilor sălbatice, volumul coordonat de istoricul Stéphane Courtois se dovedește de o tragică actualitate.” – Le Point

De la începuturile sale, istoria umanității a fost marcată de inomabile acte de violență – crime, masacre și suplicii – săvârșite individual sau pe fondul unor explozii colective de atrocitate. Odată cu apariția statului de drept, cruzimea devine însă un pandant al puterii politice, riscând oricând să ajungă, ilegitim și în cazuri extreme, o practică predilectă a instituțiilor de represiune. Într-o radiografie sistematică și tulburătoare a cruzimii politice din Antichitate și până în zilele noastre, studiile reunite aici sunt tot atâtea explorări fundamentale pentru înțelegerea resorturilor sociale, politice și culturale ale acestui fenomen. Un parcurs clar și extrem de documentat, care descoperă treptat o terifiantă geografie a ororilor: arenele antice romane, toposurile marilor bătălii, locurile de execuție în epocile dominate de revoluții și războaie civile sângeroase, Gulagul sovietic, lagărele naziste de exterminare sau mai recentele spații ale atrocităților din Algeria, China și Cambodgia.

„Imaginea Daciei și a dacilor în conștiința noastrã este astăzi, parcă mai mult ca oricând, tributară clișeelor. Unele s-au impus ca mituri fondatoare în istoriografia româneascã încă din secolul al XIX-lea, fiind apoi deturnate și exploatate în sprijinul ideologiei național-comuniste la finele secolului trecut. Altele sunt de dată recentă, produse stranii ale derutei identitare din era globalizării. Deși cercetarea arheologică și istorică a făcut progrese remarcabile în ultimele decenii, descoperirile stau ascunse în lucrările academice, inaccesibile amatorilor de istorie. Mi-am dorit deci să aduc în fața marelui public o sinteză a cunoștințelor științifice pe care le avem acum despre acești strămoși ai noștri. Dincolo de ilustrația neobișnuit de bogată (peste 190 de imagini color: ilustrații complexe și reconstituiri de detaliu, fotografii de artefacte și monumente, hărți), această carte vă propune o viziune proaspătă asupra istoriei conflictelor daco–romane de acum aproape 2000 de ani, o istorie curățată de balastul ideologic. Am adunat și adaptat pentru publicul iubitor de istorie marea majoritate a rezultatelor cercetărilor, studiilor și descoperirilor arheologice mai vechi și mai noi. Nu mi-am permis să speculez excesiv în privința momentelor istorice neclare, însă am folosit de multe ori cuvinte precum «probabil» sau «poate». Dar nici nu m-am ferit să sugerez unele posibilități atunci când – rar – izvoarele istorice sau urmele arheologice au fost ceva mai generoase. Unii cititori ar putea fi surprinși că anumite afirmații sau momente istorice prezentate în carte nu corespund cu ceea ce știau din filme, de la școală, din vechile cărți și reviste sau chiar din unele muzee. Sper ca tot ceea ce vor citi în această carte să fie puțin mai aproape de acel adevăr istoric pe care îl căutăm, teoretic, cu toții.“ — RADU OLTEAN

Povestea modului în care rețelele informaționale ne-au făcut și ne-au desfăcut lumea, de la autorul volumului Sapiens, aflat pe primul loc în topul bestsellerelor Sunday Times. În ultimii 100.000 de ani, noi, sapiens, am acumulat o putere enormă. Dar, în ciuda tuturor descoperirilor, invențiilor și cuceririlor noastre, ne aflăm acum într-o criză existențială. Lumea este în pragul colapsului ecologic. Tensiunile politice sunt în creștere. Informațiile eronate abundă. Iar noi suntem mult prea grăbiți să intrăm în epoca inteligenței artificiale – o rețea informațională străină de umanitate care amenință să ne anihileze. Cu toate realizările noastre, de ce suntem oare atât de autodistructivi?

„Acum, în 1930, la trei ani de la moartea Regelui întregitor, Regența era o realitate. Peisajul politic se completa cu opoziția dintre liberalii conduși de familia Brătianu și țărăniști, ardeleni în majoritate, veniți la putere după Marea Unire. Încă din 1914, când urcase pe Tron împreună cu regalul ei soț, Maria se manifestase plenar în luarea deciziilor esențiale privind conducerea țării. Circula chiar butada că singurul bărbat politic adevărat din România era Regina Maria…” - GEORGETA FILITTI, academician

„Însemnările zilnice din anul 1930 ale Reginei Maria sunt o mină de aur pentru cunoscători și pentru publicul larg. Regina ni se înfățișează aici în ipostaze speciale, unele inedite, altele cunoscute, pline de farmec, de duioșie sau de înverșunare și chiar de supărare, precum călătoria în Egipt, ruperea logodnei principesei Ileana, întoarcerea lui Carol al II-lea, fariseismul oamenilor politici români, grija pentru soarta țării, liniștea amăgitoare a unui apus de soare la Balcic etc.” - IOAN-AUREL POP, Președintele Academiei Române

Lucrarea de față se situează între eseu filosofic, studiu istoric și reflecție inițiatică. Ea depășește simpla descriere a unui rit masonic, devenind o meditație asupra modernității și conștiinței libere.

Autorul, mason de rang înalt și fost Înalt Demnitar al Marelui Orient al Franței, abordează Ritul francez ca pe o sinteză între tradiția simbolică și spiritul Luminilor. Cartea explică modul în care masoneria franceză a transformat inițierea într-o școală a rațiunii, a echilibrului și a demnității umane. Pentru Gérard Contremoulin, masonul francez este omul liber care nu se supune unei dogme, ci caută adevărul prin rațiune, dialog și solidaritate.

Cartea se remarcă prin metoda comparativă: autorul analizează Ritul francez în raport cu rituri anglo-saxone și cu Ritul Scoțian Antic și Acceptat. Dacă acestea se bazează pe mitologie sau teologie, Ritul francez se definește prin laicitate și rațiune. Contremoulin scrie într-un stil clar, sobru, evitând jargonul esoteric. El transformă simbolurile în instrumente de reflecție morală, accesibile și celor neinițiați. Pentru el, inițierea nu este o ascensiune ierarhică, ci o formare treptată a conștiinței, un exercițiu al discernământului și al echilibrului. Cartea devine astfel un manifest pentru modernitatea masonică: o chemare la întoarcerea la sensul originar al masoneriei construcția omului liber, rațional și responsabil.

Pentru cititorul român, această secțiune este o punte între tradiția franceză și limbajul masonic românesc. Ea oferă o terminologie clară, fidelă sensului originar, și facilitează accesul publicului cultivat la simbolismul masoneriei moderne.

Ediția în limba română reprezintă un act de cultură și de memorie. Publicarea ei în anul 2025, la 20 de ani de la reaprinderea focurilor Marelui Orient Al României, este o celebrare a continuității, rațiunii și demnității umane.

În paginile acestui volum, constatăm cu stupoare cum, în discursurile acelor vremuri întunecate, se afirma oficial că operele de literatură pentru copii nu trebuie să conțină nicio urmă a ideologiei vechi capitaliste, să nu transmită nicio formă de viață a lumii putrede capitaliste pe care să trebuiască, apoi, să o extirpăm din psihicul copiilor. Și, mai ales, descoperim cum trebuia lucrat cu abilitate asupra psihicului celor tineri, începând din primii ani de grădiniță.

„Scriind această carte mi-am propus mai întâi de toate să umplu un gol și să ofer informații despre autori și opere care au căzut în uitare. Studiul literaturii pentru copii și tineret din perioada stalinistă a avut în vedere ceva mai mult decât realizarea unui inventar de autori, opere și dosare de receptare.

Dincolo de asemenea aspecte, se află elemente care alcătuiesc specificul unei epoci caracterizate de dominația brutală și exclusivă a ideologiei marxist-leniniste, devenită dogmă oficială de stat. Studiul literaturii juvenile din perioada 1948-1953 atestă și un înalt nivel de conformare la modelul sovietic, invocat în permanență și urmat cu o slugărnicie pe care azi ne e greu s-o înțelegem. Toate marile ei teme sunt de inspirație sovietică, după cum tot de la marele vecin de la Răsărit vin realismul socialist, instituțiile și formele de organizare a suprastructurii care susțin și alimentează literatura destinată cititorilor tineri.” – Cristian Iscrulescu

Vintilă Brătianu este al treilea nume portretizat în seria „Primari de seamă”.

Acesta este primarul care a lucrat gratuit în slujba bucureștenilor, renunțând la onorariul său.

Descoperă-l pe Vintilă Brătianu omul, inginerul, politicianul și edilul Capitalei.

Cartea propune și o incursiune în fascinantul București de altădată.

„Figura lui Vintilă Brătianu se detașează, în rândul edililor bucureșteni, datorită realizărilor ample și variate, obținute pe parcursul a doi ani și jumătate de mandat. Încă din tinerețe, el a oferit exemplul unui intelectual cu o viziune largă asupra societății, capabil să furnizeze soluții realiste pentru modernizarea acesteia. El a stat în primele rânduri ale unei elite active, creatoare, puternic animate de un naționalism pragmatic. Prin noi înșine a fost sintagma dragă lui, pe care a aplicat-o în toate direcțiile sale de activitate.

Cartea, ca și epoca discutată aici, îi invită la cunoaștere deopotrivă pe specialiști și pe amatorii de istorie. Nu mă îndoiesc, ea va provoca reacții variate, de la aprecieri care dau bucuria lucrului bine făcut, la critici constructive ori la emendări binevenite. Prin toate aceste demersuri, personalitatea lui Vintilă Brătianu va avea privilegiul unei cunoașteri și promovări mult mai cuprinzătoare.”

Dragoș Lucian Țigău

„Volumul de față a fost conceput ca un exercițiu de reîntregire a memoriei culturale a Chișinăului, oraș românesc care a supraviețuit deceniilor de rupturi istorice, de traume colective și de rescrieri violente ale propriei identități. Valorificând tensiunea dintre vizibil și narabil, scriitorii prezenți în volum devin, în fond, terapeuții orașului: fiecare poveste rescrie o cicatrice, fiecare frază redesenează contururile unei amintiri pierdute, fiecare imagine verbalizată reînvie o lume. Terapia memoriei culturale înseamnă exact asta: să transformi rana în poveste, absența în prezență, uitarea în frumusețe recuperată.” (Alexandru Corduneanu)

„Cea mai însemnată contribuție la regândirea originilor și cursului Primei Cruciade într-o generație.“ — Times Literary Supplement

În această lucrare deschizătoare de noi perspective, Peter Frankopan zugrăvește un tablou plin de viață al confruntărilor notorii dintre creștinism și islam. Bazându-și relatarea pe surse răsăritene multă vreme ignorate, el oferă o explicație profund originală a evenimentelor schimbătoare de paradigmă care au urmat. Victoria Vaticanului a consolidat puterea papală, în vreme ce Constantinopol, inima Imperiului Bizantin încă plin de vitalitate, nu avea să-și revină niciodată. Lucrarea revoluționară a lui Frankopan arată modul în care cucerirea Ierusalimului a creat cadrul pentru dominația Europei occidentale și a modelat lumea modernă.

„Plină de intrigi bizantine, această carte este importantă, convingătoare în abordarea ei revizionistă și impresionantă din toate punctele de vedere. Readuce în prim-plan cunoscuta poveste occidentală prin ochii împăratului din Răsărit și o completează cu piesa lipsă din puzzle-ul Cruciadelor.“ — Simon Sebag Montefiore

„O lectură antrenantă... prezentarea mașinațiunilor politice, compromisurilor și trădărilor este extrem de convingătoare.“ — Washington Post

Peter Frankopan este profesor de istorie mondială la Universitatea Oxford, director al Centrului de Cercetare în Bizantinologie și cercetător senior la Colegiul Worcester din cadrul aceleiași universități. A predat la instituții prestigioase din întreaga lume, inclusiv la Cambridge,Yale, Harvard, Princeton, New York University, Kings’ College London și Institute of Historical Research.

Printre cărțile sale premiate și devenite bestsellere internaționale, se numără Drumurile Mătăsii: O nouă istorie a lumii, Noile Drumuri ale Mătăsii: Prezentul și viitorul lumii, Pământul transformat: O istorie nespusă (apărute și în limba română la Editura Trei), precum și ediția pentru copii a Drumurilor Mătăsii (publicată în românește la Editura Pandora M).
În 1096, o expediție de o anvergură și ambiție extraordinare s-a lansat, ca un adevărat pelerinaj în masă, către Ierusalim. Trei ani mai târziu, după un periplu presărat cu dificultăți greu surmontabile, pericole din cele mai grave și mii de victime, cavalerii Primei Cruciade au luat cu asalt fortificațiile orașului și au capturat Orașul Sfânt. În ciuda șanselor precare, expediția a reușit să redea Ierusalimul creștinilor.

„O carte uluitoare, combinând perfect erudiția aprofundată și o lectură de mare accesibilitate.“ — John Julius Norwic

„Cartea de față a Doamnei Anca Stângaciu cuprinde între paginile sale o lume românească dezrădăcinată din porunca unui regim nefast, venit odată cu aerul înghețat al Răsăritului stalinist. Autoarea dezvăluie, prin vocea protagoniștilor alungați în Franța, Statele Unite, Germania, Italia și prin alte multe locuri, un univers de muncă, de îndârjire, de speranță, dar și de melancolie și de dor, de luptă – mai ales de luptă – pentru binele românilor. Ceea ce demonstrează cartea, prin amintirile personajelor sale și prin măiestria autoarei, este tulburător: românii aceștia luptători, exilați și autoexilați, au urât regimul totalitar comunist, au urât oameni, instituții, partide, împrejurări nefaste din România de după 1944, au urât lumea tancurilor de la Răsărit, dar nu au urât niciodată țara, pentru binele căreia au luptat și mai luptă încă – unii dintre ei –, ca și cum ar avea de îndeplinit o misiune istorică. Ei ne transmit un sens al libertății de care foarte mulți contemporani au uitat și pe care unii nu l-au înțeles niciodată. Este o libertate individuală, corelată cu una colectivă, a națiunii și a națiunilor, în concertul european, simbolizat așa de frumos de Oda bucuriei.” (Ioan-Aurel Pop)

„Dialogurile reunite în acest volum constituie nu doar un demers istoric important, ci și o veritabilă pledoarie pentru recuperarea memoriei exilului românesc. În paginile acestei cărți, Anca Stângaciu aduce laolaltă zece voci ale unor personalități care, aflate departe de țară, au găsit în cuvânt și în cultură un mod de a rezista, de a denunța și de a contracara opresiunea totalitară comunistă.
Exilul românesc nu a fost doar o comunitate dispersată geografic, ci și o forță vie, critică, ce a refuzat compromisul și tăcerea. Prin activitatea lor culturală și prin angajamentul lor civic, aceste figuri marcante au reușit să păstreze aprinsă, în lumea liberă, conștiința faptului că România era o țară sechestrată de dictatură. Cartea de față ne oferă șansa de a regăsi, prin mărturiile lor, acea energie morală și intelectuală care a transformat exilul într-o veritabilă formă de rezistență.” (Daniel Șandru)

Amintirile Elenei Hartulari sunt prima operă autobiografică feminină cunoscută din cultura română. Memoriile ei ne poartă prin culisele unei lumi pe care o știm mai bine din comediile lui Alecsandri. Într-o limbă savuros arhaică și surprinzător neologică, documentând realitatea sociologică a unor personaje literare de tipul coanei Chirița, eroina pune fără menajamente în scenă o viață de femeie prinsă între dragoste, violență conjugală, ambiție socială și dorința de a fi auzită.  Fiică a unui mic boier din rețeaua clientelară a Sturdzeștilor, măritată la cincisprezece ani cu un grec sărac, dar viclean și lipsit de scrupule, Elencu traversează cinci decenii de prefaceri radicale ale Moldovei – anii 1820-1860 –, lăsându-ne o panoramă frustă a celei mai dinamice clase sociale din epocă: mica boierime care parvine social și economic. În spatele intrigilor familiale, al proceselor de moștenire, al aranjamentelor de tot felul, descoperim spectacolul autentic al unei lumi deschise, cu un aplomb lipsit de complexe, către noile orizonturi ale modernității europene.

Ediția îngrijită de Constanța Vintilă, însoțită de un amplu studiu introductiv și de un aparat critic care coroborează textul memoriilor cu fondul documentar, ne restituie integral textul Elenei Hartulari și îl așază, în premieră, în istoria literaturii române.

Carte recompensată cu premiile Nouveau Cercle de l'Union Interalliée (2023) și Céleste Albaret (2024)

Prințesa Bibescu a fost un personaj flamboaiant, imaginea însăși a universului Belle Époque – și mult mai mult de atât. A traversat secolul XX marcându-i profund pe toți cei cu care s-a intersectat, seducându-i sau exasperându-i cu stilul ei original. A fost acuzată de colaborare cu inamicul și, în alte împrejurări, s-a bucurat de gratitudinea contemporanilor. Scriitoare de succes, rivalizând în epocă cu Anna de Noailles și Colette, s-a bucurat de admirația lui Proust, Rilke sau Paul Claudel. Se considera cetățean al lumii, călătoare, exploratoare. Seducătoare fără pereche, și-a căutat iubirea cu pasiune, fiind mereu dezamăgită. Spirit diplomatic, a acționat din umbră și i-a sprijinit pe cei care au scris istoria, uneltind cu grație și asumându-și riscuri pentru a apăra interesele țării sale și pacea în Europa.  Martha Bibescu a trăit totul: tragediile veacului său, dramele și trădările, faima, luxul exorbitant și exilul în sărăcie după 1945. Timp de unsprezece ani, a fost despărțită de singura ei fiică, prizonieră în România comunistă. Nu s-a dat bătută niciodată.

Cercetătoarea Aude Terray, doctor în istorie, i-a călcat pe urme în România, la Londra și la Paris, reușind un portret intim al unei femei incandescente.

„Prinţesă, sunteţi o scriitoare desăvârșită, şi asta nu-i puţin lucru…“ — MARCEL PROUST

„Martha Bibescu promitea să fie o mare frumusețe și visa la măreție. Crescută printre bărbați celebri, îi plăceau puterea, personalitățile, artiștii talentați, politicienii de succes, regii și prinții… Această tânără cu ochi imenși, verzi și păr roșcat magnific avea o vitalitate și o sete de cunoaștere fantastice…“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Martha Bibescu este cea mai admirabilă inteligență feminină pe care o cunosc.“ — FRANÇOIS MAURIAC, laureat al Premiului Nobel pentru literatură

„Ceea ce il distinge pe Sun Tzu de gandirea strategica occidentala este faptul ca el nu reduce razboiul la simpla confruntare armata, ci il intelege ca pe o arta subtila a mintii si a puterii. În preceptele sale, victoria
nu se obtine prin forta bruta, ci prin cunoasterea adversarului, prin stapanirea contextului politic si prin finetea psihologica a liderului. Tocmai aceasta viziune, in care diplomatia, inteligenta si echilibrul sufletesc se ridica deasupra sabiei, a facut ca Arta razboiului sa ramana peste veacuri una dintre cele mai profunde carti de strategie ale omenirii.“ (Henry Kissinger)

Admirata si citata de lideri militari, diplomati si oameni de afaceri din intreaga lume, „Arta razboiului“ depaseste cadrul strict al conflictului armat si devine un ghid universal despre puterea mintii, disciplina spiritului si arta de a obtine victoria fara lupta.
Generalul Samuel B. Griffith observa ca valoarea cartii lui Sun Tzu nu consta numai in tacticile de lupta, ci in modul in care el imbina inteligenta militara cu intelegerea contextului politic, moral si psihologic, o viziune holistica care inca modeleaza arta de a anticipa si de a decide.

„Nici un domeniu al științelor umaniste nu a ieșit mai avariat din anii comunismului decât istoria României. Și nici unul nu a fost mai radical primenit după 1990. Acest lucru românii i-l datorează lui Lucian Boia. A fost nevoie de cineva să slujească adevărul ca patimă intelectuală, pentru a înfrânge minciuna și răstălmăcirea cu cele mai puternice rădăcini afective. Grație lui Boia, istoriografia română a făcut pasul de la mitologie la știință. De aceea, locul lui e foarte sus în recunoștința pe care se cuvine să i-o întoarcem.” - Gabriel Liiceanu

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

Distinsul medic neurolog Jean-Jacques Askenasy, cercetător în domeniul neuroștiinței din Israel, membru de onoare al Academiei Române, destăinuie în această carte drumul complicat și pe alocuri anevoios de la naștere și până la destinația Israel.

„Evenimentele care au avut locul în secolul 20 şi care l‑au lovit puternic pe Jean şi familia sa arată o rezistenţă deosebită. Jean Askenasy copilul, elevul, studentul, medicul şi, în special, evreul a trăit mizericordia Primului Război Mondial şi consecințele antisemitismului românesc. Ura contra evreilor a aprins chiar şi creierele intelectualilor de calibrul lui Mircea Eliade, membru al Gărzii de Fier. Antisemitismul românesc a colaborat cu înţelegere prietenească la ura teutonică a naziştilor contra evreilor.” - Prof. Dr. Shlomo Ghiora Shoham, laureat al Premiului Israel

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia – o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ — ȘTEFAN J. FAY

„Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ — MONICA LOVINESCU

ANIŢA NANDRIȘ, căsătorită CUDLA, s-a născut în 1904 într-o familie de țărani bucovineni, în satul Mahala din județul Cernăuți. 13 000 de români din acest ţinut au trăit groaza deportării în iunie 1941, după ce, cu un an înainte, ținutul fusese cedat Uniunii Sovietice. Între ei, și Anița Cudla împreună cu cei trei copii ai ei de 17, 14 și 11 ani: au fost ridicați și duși în Siberia, dincolo de Cercul Polar, într-un univers al ostilității, unde timp de 20 de ani nimic în afara iubirii și a credinței nu le-a fost sprijin. De abia ştiutoare de carte, întoarsă acasă, Aniţa a scris în cuvinte simple povestea acestei supravieţuiri. A încredințat manuscrisul nepotului ei Gheorghe Nandriș în 1982, rugându-l să-i promită că-l va trece peste graniță în România. Abia după aceea, în 1986, s-a stins, cu sentimentul datoriei împlinite. Manuscrisul Aniței, această mărturie unică, păstrată printr-o minune timp de peste două decenii, a putut fi publicat pentru prima oară în 1991. Cartea a fost distinsă de Academia Română cu Premiul „Lucian Blaga“ (1992).

Cartea Cele 10 porunci pentru România, semnată de Sebastian I. Burduja și Dragoș Baltă, este mai mult decât un eseu politic sau economic. Este o încercare de a oferi un cadru moral și pragmatic pentru renașterea unei națiuni aflate încă în căutarea drumului ei.

Autorii nu se mulțumesc să facă diagnoze ale prezentului, ci încearcă să formuleze un set de reguli simple și clare, care să fie ușor de reținut și de aplicat. Aceștia pornesc de la convingerea că România are nevoie de un decalog al dezvoltării, o listă de principii fundamentale pe care fiecare cetățean să le poată înțelege și aplica în viața de zi cu zi. Astfel, într-o lume în care proiectele de țară se nasc și mor în birouri guvernamentale, volumul acesta încearcă să coboare discuția în spațiul public și să o transforme într-o invitație la acțiune colectivă, la o reconstrucție fundamentală a României care să pornească din școli și care să continue în firme, în comunități locale și în inițiative civice. -- Dr. Dragoș Petrescu

Conotația biblică a titlului cărții semnate de Sebastian I. Burduja și Dragoș Baltă este una puternică, testamentară. Cele 10 porunci pentru România nu ne îndeamnă la meditație, ci la acțiune. România „noastră”, în spatele căreia ne dezvinovățim inacțiunile și ne argumentăm absența responsabilităților, trebuie recompusă din milioane de Românii. Fiecare dintre noi trebuie să fie un apostol al schimbării. Fiindcă schimbarea României derivă din schimbarea propriilor Românii. Acele Românii particulare.

Acesta este decalogul autorilor. E unul mobilizator, care ne solicită să ne reformăm individual pentru a reforma, finalmente, România. Este o lucrare care se adresează oamenilor, nu celor care guvernează. Nu este un manifest politic. Ci unul uman. Și așa cum afirmă autorii, „cărțile bune au puterea de a schimba vieți în doar câteva pagini”, și această carte, veți constata, are puterea să ne schimbe și pe noi. -- Adrian Artene

Canada, Australia, Noua Zeelanda, India, Pakistan, Cipru, Malta, Gibraltar, Palestina, Irak, Yemen, Egipt, Sudan, Kenya, Uganda, Africa de Sud, Gambia, Sierra Leone, Somalia, Rhodesia, Zambia, Botswana, Nigeria, Ghana, Malawi, Jamaica, Singapore, Malaysia, Birmania, dar și Hong Kong, Weihaiwei, Ceylon, Borneo, Brunei, Sarawak, Sikkim, Fiji, Solomon, Kiribati, Pitcairn, Tuvalu, Vanuatu, Bermude, Trinidad Tobago, Anguilla, Belize, Bahamas, Turks and Caicos, Saint Kitts and Nevis, Cayman, Montseratt, Saint Helena, Ascension, Tristan da Cunha, South Georgia ori Falkland: la apogeul sau, imediat dupa Primul Razboi Mondial, Imperiul Britanic, cel mai întins din istorie, cuprindea un sfert din populația și suprafața lumii, reunite în coloniile, protectoratele și alte teritorii conduse sau administrate de Regatul Unit al Marii Britanii (Anglia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda).

Efectiv, acesta era „imperiul unde care Soarele nu apune niciodata”, deoarece astrul stralucea mereu pe cel puțin unul dintre teritoriile sale, care însumau 35,5 milioane de kilometric patrați.

În 1496, în urma succeselor obținute de Spania și Portugalia în explorarea tarâmurilor de peste mari Regele Henric al VII-lea al Angliei l-a însarcinat pe John Cabot sa conduca o expediție pentru a descoperi o cale de trecere catre Asia prin Atlanticul de Nord.

Povestea imperiului început cu posesiunile și punctele comerciale de peste mari stabilite de Anglia la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea.

În secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, a devenit cel mai mare imperiu din istorie și, timp de un secol, a fost cea mai importanta putere globala.

Astazi, Commonwealth este o asociație internaționala formata din 56 de. state, marea majoritate dintre acestea fiind foste teritorii ale Imperiului Britanic.

O carte unică în România, în ediție limitată. O piesă de colecție pentru orice bibliotecă de bucureștean. Este prima oară când pe piața de carte din România apare o astfel de lucrare: cele patru volume tratează, în mod exhaustiv, fiecare arteră de circulație din capitală, cu toate detaliile posibile privitoare la acestea, de la evoluția lor istorică la denumirile purtate de-a lungul vremii, dar și informații geografice, istorice, social-politice, lexicale.

Cartea aduce în prim-plan relația tumultuoasă și pătimașă dintre Maria, prima regină a României Mari, și fiul său cel mare, Carol al II-lea, prilejuind publicarea în premieră a mai multor scrisori deloc comode, de-a lungul a aproape patru decenii. Descoperă o pagină foarte personală din istoria familiei regale a României.