Istorie & Politologie

Cartea aduce în prim-plan relația tumultuoasă și pătimașă dintre Maria, prima regină a României Mari, și fiul său cel mare, Carol al II-lea, prilejuind publicarea în premieră a mai multor scrisori deloc comode, de-a lungul a aproape patru decenii. Descoperă o pagină foarte personală din istoria familiei regale a României.

Publicarea acestui nou volum din activitatea ilustrului nostru om de stat și diplomat Nicolae Titulescu constituie un demers științific de continuitate în realizarea marelui obiectiv al Fundației care îi poartă numele, acela de a pune în valoare pilduitoarea sa viață și operă în serviciul neamului românesc și al Țării sale.

Editorii

Pamfil Şeicaru este considerat, spunem noi pe bună dreptate, cel mai mare jurnalist român. Unii îl consideră drept creatorul presei moderne româneşti. Până să apuce drumul exilului, Şeicaru era perceput de mulţi colegi de breaslă drept „figura numărul unu a presei bucureştene”. Unii autori, după cum notează profesorul Fănel Teodoraşcu îl numesc pe Şeicaru chiar cel mai mare gazetar al României Mari, pentru că el a fost „fondatorul presei moderne sub aspectele stilisticii şi tehnologicului”. Iar un alt exeget, Mircea Coloşenco merge chiar mai departe şi îl aşează pe Pamfil Şeicaru alături de pionierii presei din ţara noastră: Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Asachi şi Gheorghe Bariţ.

Pamfil Şeicaru are în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS) mai multe dosare conexe, de problemă, dosarul deschis de Siguranţă, dar şi cel penal. Cel mai interesant, din puncul nostru de vedere, este dosarul personal, predat CNSAS de Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi care are nu mai puţin de şase volume, cu un total de 2083 pagini!

Evident avem posibilitatea de a lămuri câteva aspecte rămase până acum învăluite în mister: graţierea lui Şeicaru la solicitarea lui Nicolae Ceauşescu şi vizita incognito pe care acesta o realizează la invitaţia şi sub protecţia Departamentului de Informaţii Externe (DIE) la Bucureşti în august 1976. Ca o ironie a sorţii trebuie spus că viaţa lui Pamfil Şeicaru se învârte fatidic în jurul unei date: 23 august. Părăseşte România în 1944 cu câteva zile înainte de 23 august – act pe care l-a atacat pe tot parcursul vieţii – şi îşi încheie cariera urmărind pe viu manifestările consecrate aceluiaşi 23 august, pe viu, la Bucureşti în 1976. Un condei de geniu, strivit între două date 23 august 1944 – 23 august 1976!

Geneza acestei cărţi este lungă, poate prea lungă. În 1990 printr-o împrejurare, zic eu fericită, am intrat într-o corespondenţă fertilă cu Traian Popescu, patronul revistei “Carpaţii” din Madrid, dar şi prietenul intim al lui Pamfil Şeicaru. Cu acest prilej am reuşit să citesc tot ce publicase Pamfil Şeicaru în exil, dar şi să-l cunosc în 1991 la Koln pe ultimul comandant al Mişcării Legionare, Horia Sima.

Despre Pamfil Şeicaru s-a scris mult şi în mod evident se va mai scrie. Noutatea acestei cărţi constă în faptul că pune pentru prima oară în istoriografie problema colaborării marelui gazetar cu serviciile secrete de la Bucureşti. Nici cel mai recent cercetător al lui Pamfil Şeicaru şi ne referim aici la profesorul Fănel Teodoraşcu – vezi volumul „Pamfil Seicaru”, editura „Ars Docenti”, Bucureşti, 2014 nu crede în colaborarea gazetarulului. „În afara graniţelor ţării, reputaţiei de şantajist a lui Şeicaru i se adaugă cea de colaborator al regimului comunist de la Bucureşti. Acuzaţia se bazează pe o informaţie incertă referitoare la perioada în care Pamfil Şeicaru ar fi făcut o vizită în România pentru a se întâlni cu Nicolae Ceauşescu şi care a dat naştere unor polemici aprinse între colaboratorii din exil ai gazetarului. Din păcate, legătura ziaristului cu regimul comunist de la Bucureşti şi vizita acestuia în ţară sunt subiectele cel mai intens tratate, în ultimii ani, de autorii care se declară interesaţi de activitatea jurnalistică a lui Pamfil Şeicaru, lăsând astfel în plan secundar textul jurnalistic propriu-zis.

În ciuda numeroaselor discuţii purtate pe marginea acestui subiect, nu există nicio dovadă clară că Pamfil Şeicaru ar fi vizitat România în timpul regimului lui Nicolae Ceauşescu. Aşa cum am văzut, în această chestiune, există unele semne de întrebare, dar acestea nu permit, încă, tragerea unei concluzii”, scrie Teodoraşcu.

Dincolo din datele aflate în Dosarul 66/SIE cred că este importantă pentru cititori mărturia ofiţerului Nicolae Sporiş, cel care a avut o contribuţie esenţială la racolarea lui Pamfil Şeicaru dar şi la aducerea acestuia la Bucureşti.

Volumul de faţă nu este nici unul hagiografic, nici unul al desfiinţării marelui gazetar. Istoria acestui caz este mult mai complexă decât pare la prima vedere…

Exact în urmă cu zece ani publicam la Editura Militară volumul “Pamfil Şeicaru. Un condei de geniu, strivit între două date: 23 august 1944–23 august 1976”, care s-a bucurat de o competentă prefață a lui Ion Cristoiu, dar și de un studiu introductiv al domnului comandor (r) dr. Marian Moşneagu, pe atunci Şeful Serviciului Istoric al Armatei. Cartea s-a bucurat de un succes deosebit tirajul fiind epuizat imediat. Sper că și acest nou volum, care a mai suferit mici modificări să fie bine primit. Rămân adeptul marelui gazetar Pamfil Şeicaru, care spunea că „cititorul îţi iartă chiar o atitudine care îi va fi ultragiat sentimentele, convingerile, dacă atitudinea este sinceră, dezinteresată. Dar nu iartă absenţa de opinie, strecurarea printre evenimente cu o gângăveală poltronă de opinii. În fond, cititorul este un aspru, dar drept judecător”.

Conf.univ.dr.Florian BICHIR

Cercetător științific al Academiei Române

În ultima jumătate de secol, studiul componentei materiale a civilizației Daciei romane a reprezentat una dintre direcțiile prioritare de cercetare. Într-o primă fază, interesul a fost trezit mai ales pentru corpusul de inscripții, urmat de repertoriul cultelor romane din Dacia, a ceramicii de lux, a statuetelor de bronz, a fibulelor romane, a pieselor de echipament militar, a statuariei din piatră, a drumurilor din Dacia. Astăzi, prin voluminoasa lucrare a doamnei Ana Hamat, a venit și rândul repertoriului de accesorii vestimentare, element constitutiv al vieții spirituale și materiale a Daciei romane.

Ilie Sorin Cociș

***

O tratare monografică a podoabelor și accesoriilor vestimentare din Dacia romană reprezintă o cercetare astăzi foarte necesară, în pas cu tendințele moderne de exploatare maximă a artefactelor arheologice. Domeniul, ca și atâtea altele din istoriografia provinciei noastre, Dacia, a fost insuficient abordat și, cel mai adesea, slab racordat la progresele înregistrate la nivel european. Așadar, cartea prezentată acum constituie o binevenită completare a unei vechi lacune din cercetările de specialitate.

Radu Ardevan

***

Lucrarea de faţă reprezintă rezultatul preocupărilor noastre pentru studiul bijuteriilor în Dacia Superior. Într-un anumit fel, se poate spune despre ea că este în acelaşi timp un început de drum, dar şi încheierea unui alt drum, început odată cu  lucrarea de licenţă.  Baza acestor preocupări a reprezentat-o fascinaţia pe care copil fiind, am simţit-o pentru antichitate dar şi farmecul aurului antic şi strălucirea lui.  Dincolo de această strălucire însă, bijuteriile ascund secrete  a căror descifrare  aduce lumină asupra originilor, legăturilor comerciale ale epocii şi nu în ultimul rând asupra oamenilor care le-au purtat, le-au îndrăgit  şi le-au preţuit. Studiul bijuteriilor poate contribui la descifrarea misterelor care stau în spatele acţiunii umane. Prin urmare am încercat să  trecem dincolo de suprafaţa acestor vehicule de civilizaţie,  pentru a surprinde   motivaţiile  ascunse în fiecare bijuterie în parte.

Pentru zona Daciei,  un astfel de studiu nu este o noutate, se cunosc deja rezultatele cercetării întreprinse de doamna Maria Bălăceau pentru zona Olteniei romane şi ale lui Adriana Isac pentru Dacia Porolissensis. Acesta este motivul pentru care  conceptul spaţial al lucrării noastre urmăreşte să inventarieze şi să discute  teritoriul Daciei Superior,  aflat între  cursul superior al Mureşului la nord şi linia imaginară   Drobeta- Bumbeşti  la sud- est. Între  piesele aflate în cadrul catalogului întocmit de noi  nu se află piese inedite, acest lucru fiind compensat, sperăm, de   interpretarea nouă pe care o aducem în discuţie  în ceea ce priveşte unele dintre aceste exemplare. Deşi aceste piese au mai fost publicate, în studii, articole şi monografii de specialitate, ele au fost tratate  ca şi o mică parte a unui întreg. Am încercat în lucrarea de faţă să reinterpretăm unele rezultate ale cercetărilor mai vechi pentru a pune într-o lumină nouă bijuteriile, exponente ale unei tradiţii  vechi şi ale unei mentalităţi  de mult dispărute. Dintre categoriile de bijuterii, ne-am ocupat cu predilecţie de bijuteriile pentru împodobirea mâinii( inele, pietre de inel şi brăţări)şi de cele pentru împodobirea capului şi a gâtului(coliere,lănţişoare, mărgele,  medalioane şi pandantive, cercei, ace de păr şi diademe). Nu am inclus în acest studiu fibulele, deoarece acestea au făcut obiectul mai multor cercetări separate.

Uşa pe care am deschis-o spre trecut cu ajutorul lucrării de faţă, nu ar fi putut  să fie nici măcar întredeschisă fără ajutorul pertinent al câtorva persoane, cărora ţinem să le mulţumim în mod special. Doamnei profesor dr.  Doina Benea, îi mulţumim pentru răbdarea de care a dat dovadă în toţi aceşti ani de studiu şi pentru sfaturile fără  de care nu am fi putut  să prezentăm astăzi această lucrare.

De la Muzeul Unirii din Alba Iulia, dorim să mulţumim colegilor  Radu Ota şi George Bounegru, care ne-au ajutat cu informaţii despre piesele aflate în custodia muzeului  şi de care aveam foarte mare nevoie.  Totodată dorim să mulţumim conducerii acestui muzeu pentru faptul că în doi ani consecutiv am beneficiat de  informaţiile oferite  de biblioteca muzeului.  Îndatoraţi îi rămânem şi colegei Oana Tutilă de  la Muzeul oraşului Deva, pentru  ajutorul primit  din partea ei. Tuturor celor care ne-au sprijinit  de-a lungul acestui drum lung şi greu, le mulţumim.

Ana Cristina Hamat

„ Frumuseţea este un dar al zeilor , însă câte femei se pot mândri cu acest har.[..] Îngrijirile prin podoabe vă vor înfrumuseţa, iar  în lipsa gătelilor cel mai frumos chip îşi pierde întreaga  strălucire”

Ovidiu, Arta Iubirii, 3.

Cartea explorează cu meticulozitate tacticile, echipamentele și strategiile armatei române în cooperare cu Germania nazistă, oferind o perspectivă documentată asupra complexității și dificultăților întâmpinate între 1941 și 1944. Prin cercetări aprofundate, autorul reușește să ilustreze nu doar tehnica de luptă, ci și contextul politic și militar al epocii, evidențiind rolul semnificativ, dar adesea controversat, al României în această parte a istoriei mondiale.

***

”Lucrarea analizează Campania din Est a armatei române, alături de Germania, din perioada 22 iunie 1941-23 august 1944, dar unghiul de vedere este puțin studiat, cel puțin la nivelul istoriografiei românești și privește rolul (impactul) tehnicii de luptă asupra principalelor operații desfășurate de trupele române.
Opțiunea pentru Campania din Est este deplin justificată. În primul rând, această secvență belică este cea mai amplă din istoria militară românească, sub raportul duratei, al efectivelor angajate, al spațiului de desfășurare, al pierderilor suferite. Pentru o țară de dimensiunile și posibilitățile României, amputată în 1940, efortul militar a fost impresionant. În al doilea rând, statutul său istoriografic este unul aparte. Timp de peste patru decenii, până la evenimentele din decembrie 1989, ea a fost practic ignorată de specialiștii români, în pofida unor inițiative și deschideri, care, însă, erau tributare exigențelor ideologice ale epocii. O asemenea situație s-a datorat, în esență, situației geopolitice și geostrategice a României din perioada postbelică, plasată la sfârșitul războiului, prin înțelegerile puterilor învingătoare, în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Deși regimul comunist de la București a reconsiderat din anii 60 ai secolului trecut, raporturile cu „fratele mai mare”, participarea României alături de Germania în anii 1941-1944 a rămas o temă interzisă.
În mod firesc, după 1990, mai ales în primii 10-15 ani, odată cu dispariția celor mai multe restricții, „fructul oprit” a reprezentat un subiect predilect de cercetare pentru istorici, sociologi, economiști ș.a. Pe cale de consecință, s-a acumulat o bogată istoriografie, constând în volume de documente, monografii, dicționare, albume, culegeri de studii, filme documentare etc. Dar, în pofida unui mare efort recuperator, înzestrarea armatei române, funcționarea armamentului și a tehnicii de luptă aflate în dotarea unităților și marilor unități au fost abordate tangențial. Este meritul autorului de a fi sesizat această oportunitate și de a se fi angajat la o cercetare serioasă a unei problematici foarte complexe.”

Petre Otu

Mă numesc Renata Moiș și sunt autoarea acestei lucrări. Sunt născută în Transcarpatia (Ucraina), o regiune în care cultura, istoria și geopolitica se intersectează adesea cu profunzime, dar și cu tensiune. Proveniența mea
m-a învățat să privesc diplomația nu doar ca pe un instrument politic, ci ca pe o artă a supraviețuirii, a construcției și a păcii tăcute.

Sunt licențiată în contabilitate și audit, cu dublu masterat — în revizie financiară și în relații internaționale și diplomație — și dețin titlul de doctor în istorie. Activitatea mea profesională a inclus funcții în administrație, învățământ universitar, proiecte internaționale și antreprenoriat. Am construit atât afaceri, cât și punți între oameni, idei și țări.

Cartea „5 în 1 sau 1 în 5: Diplomația are căile ei secrete” este rezultatul unei cercetări ample și a unei experiențe care depășește granițele academice. Este, în același timp, un demers științific și o declarație de poziție: cred că viitorul aparține celor care înțeleg trecutul în adâncime și au curajul să gândească strategiile de mâine.

Unele mesaje nu se strigă — se construiesc. Unele idei nu cer aplauze — ci aplicare. Iar diplomația reală rareori se recunoaște din prima privire.

Însă pentru cei care știu să citească printre rânduri, fiecare pagină din această lucrare este o hartă.

Această carte deschide, nu închide.

***

Pe parcursul unei perioade scurte de timp, aproape trei decenii din „sângerosul secol XX” (din 1918 până în 1945), Subcarpatia a parcurs, mai întâi, statutul autonom al Ruteniei Subcarpatice și Ucrainei Carpatice (octombrie 1938 – martie 1939) în componența Cehoslovaciei; după Conferința de la München, s-a supus unei publicități internaționale largi, apoi s-a transformat în Transcarpatia – cea mai vestică periferie a Ucrainei Sovietice, în componența URSS.

Aceste metamorfoze din viața unei generații de oameni, care, fără să-și părăsească locuințele, au suportat trecerea la mai multe state, nu puteau să nu lase amprente în conștiința, psihicul și moralul locuitorilor ținutului. Ironia sorții constă în faptul că rutenii carpatici reprezintă unicul popor din Europa Centrală și de Est care, din 1772 și până la sfârșitul Primului Război Mondial (1918), n-a știut ce înseamnă cu adevărat frontiera de stat; iar după ce s-a terminat cel de-al Doilea Război Mondial, a fost despărțit și înconjurat din toate părțile de frontierele cu URSS, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și România. În plus, rutenii carpatici s-au aflat pe partea estică, după „cortina de fier”, care-i despărțea de lumea civilizată din partea vestică.

La sfârșitul lui ianuarie 1945 (conform surselor cehe) sau la 24 martie 1945 (conform datelor din arhivele sovietice), Edvard Beneš a primit la Londra, un document semnat de Iosif Stalin. Este unicul document cunoscut primit de președintele Cehoslovaciei de la dictatorul sovietic. Documentul se referea în exclusivitate la Rutenia Subcarpatică.

Renata Moiș

***

Tema abordată este una de mare actualitate în contextul conflictului din Ucraina întrucât autoarea tratează situația unei regiuni aflată la confluența mai multor grupuri etnice și care a fost mereu un motiv de dispută pentru statele din zonă. Volumul este scris de o manieră agreabilă, cu ținut academică și se bazează pe informații cercetate în arhivele din mai multe, precum și pe o impresionantă bibliografie, atât în limbi de circulație internațională, cât și provenită din statele Europei Est-Centrale.

Gheorghe Onișoru

„…Poate fi patriotismul unicul sentiment care să explice trăirile celor chemați sub arme? În nici un caz! Marea provocare pentru istoriografia românească rămâne realizarea unui studiu prosopografic despre soldatul român din Marele Război, care să dezvăluie nu doar virtuțile și slăbiciunile acestuia, ci și reperele universului său. Nu-l vom putea înțelege decât atunci când va fi umanizat și ajutat să coboare de pe piedestalul pe care l-au cocoțat discurile patriotarde. Abia atunci când vom înțelege că, de fapt, este unul dintre noi, vom realiza și valoarea sacrificiului său. Este exact ceea ce încearcă să facă editorul volumului de față.”

Daniel Cain

***

„Lucrarea de față cuprinde memorii, jurnale, scrisori, cărți poștale, telegrame, fotografii ale unor ofițeri, medici, scriitori, cercetași, care au luptat, au luat decizii, au scris despre evenimentele militare, viața pe front în anii participării României la Primul Război Mondial, 1916-1918, scrieri păstrate la Arhivele Naționale ale României (ANR). Totodată, lucrarea integrează și rapoarte, dări de seamă, scrisori ale unor femei, care au acționat în spatele frontului, au organizat și au întreținut spitale pentru soldații răniți și bolnavi, au acordat adăpost și hrană copiilor orfani, au contribuit cu diverse ajutoare și asistență sanitară la victoriile armatei române.

Având în vedere numărul și varietatea acestor scrieri din război, am optat pentru identificarea și publicarea documentelor inedite, originale, personale. Așadar, multe din documentele selectate sunt inedite, iar în cazul celor publicate, s-a făcut mențiunea într-o notă aferentă.”

Anemari Monica Negru

Lucrarea isi propune sa prezinte o mica parte din istoria Republicii Moldova si a Ucrainei pentru a intelege mai bine situatia actuala, iar apoi sa dezbata legislatia privind prevenirea si combaterea coruptiei din cele doua state, facand cunoscute institutiile angrenate in acest proces, si sa continue cu analiza modului de implementare a legislatiei comunitare, avand in vedere faptul ca, din 2024, ambele tari au inceput drumul catre Uniunea Europeana. Analiza modului de implementare a legislatiei Uniunii Europene doreste sa puna in evidenta atat punctele pozitive din acest proces, cat si pe cele negative, in ideea de a sublinia demersurile necesare pentru a compatibiliza si a avea o politica eficienta in prevenirea si combaterea coruptiei. Termenul propus pentru aderare este, relativ, destul de scurt, avand in vedere contextul politic regional, dar si international. In conditiile in care acesta este in viitorul apropiat, reformele in domeniul anticoruptiei trebuie sa fie realizate cu celeritate si fara sincope in adoptare si implementare. - Ciprian Vasile Rus

În Bucureștiul anilor 1930, cele mai strălucite minți se unesc pentru a forma Asociația Criterion. Legați de prietenie și de visul unei Românii noi, moderne, printre membrii asociației se numărau istoricul Mircea Eliade, criticul Petru Comarnescu, dramaturgul evreu Mihail Sebastian și mulți alți filosofi și artiști printre care Marietta Sadova. Împreună, aceștia au construit o scenă culturală plină de viață, care a prosperat pentru câțiva ani, până când fascismul și scandalurile i-au scindat.

Cristina A. Bejan prezintă cum Garda de Fier de extremă dreapta a ajuns să eclipseze liberalismul în cazul multora din elita intelectuală română, recurgând la jurnale, memorii și la alte scrieri pentru a analiza confruntarea dintre culturi și extremism în perioada postbelică. Este primul studiu apărut în limba engleză despre Asociația Crite­rion și cel mai cuprinzător scris până la ora actuală. Disponibilă acum și în limba română în traducerea Alinei Pavelescu, această carte își propune să studieze complexitatea vieții intelectuale a României în momentele dinaintea distrugerii ei.

„De ce intelectuali precum Emil Cioran și Mircea Eliade au cedat ispitei Gărzii de Fier? Și de ce alte figuri, precum Eugène Ionesco, au rezistat? Acestea sunt câteva dintre întrebările puse în studiul de față, unic și bine argumentat.“ Dennis Deletant

„O reconstrucție meticuloasă și impresionantă care pune în lumină trăsăturile fascinante și uneori contradictorii ale acestei mici elite artistice și intelectuale din Bucureștiul interbelic.“ Radu Harald Dinu, Slavic Review

„În România, noua dreaptă a fost reprezentată de Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier, condusă de Corneliu Zelea Codreanu. Această mișcare este fundalul pentru istoria bogată a Asociației Criterion, un salon intelectual sclipitor din Bucureștiul anilor 1930, pe care o scrie Cristina A. Bejan.“ Marci Shore, Times Literary Supplement

„Lucrarea Cristinei Bejan analizează ambiguitățile și compromisurile longevive ale culturii românești privind rolul intelectualilor în regimuri totalitare. (...) O lucrare precum cartea de față este o bună pregătire pentru înțelegerea fragilității democrației în fața presiunilor ideologice și rezolvarea viitoarelor șarade ale necunoscutului.“ Norman Manea

„Cristina A. Bejan, o autoare a cărei cercetare se concentrează pe fundalul cultural al fenomenelor radicale din România secolului XX, ne oferă o înțelegere profundă a dinamicilor interne, a complexităților profunde și a nuanțelor complexe care definesc o scenă intelectuală heterogenă, pentru care proiectul Criterion reprezintă un exemplu deseori trecut cu vederea.“ Răzvan Ciobanu, Studia Politica. Romanian Political Science Review

„Datorită amplorii cercetării întreprinse de Cristina A. Bejan, Intelectualii și fascismul în România interbelică ar trebui să facă parte din bibliografia obligatorie a oricărei facultăți umaniste din România.“ Liviu Neagoe, istoric

CRISTINA A. BEJAN este scriitoare prolifică româno-americană, care a publicat texte de istorie, piese de teatru și poezii. Are un doctorat și diplomă de master în istorie modernă de la Universitatea din Oxford, studiile sale fiind finanțate integral prin burse Rhodes și Fulbright. În prezent, locuiește la Paris, unde își desfășoară activitatea de artistă și autoare premiată. A fost cercetător la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington D.C., unde a publicat 64 de articole în Encyclopedia of Camps and Ghettos, volumul al III-lea, editată de muzeu. Bunicii ei români s-au cunoscut ca studenți în Bucureștiul interbelic.

De-a lungul istoriei, cele mai bune intenții – și uneori cele mai rele – au declanșat evenimente cu rezultate cu totul diferite de cele dorite inițial. În această cronică captivantă și plină de date, William Forstchen și Bill Fawcett explorează momentele decisive ale istoriei care au început ca fiind considerate cele mai bune idei și au sfârșit drept cele mai mari eșecuri.

Un război sfânt – Cruciadele medievale pentru eliberare religioasă se transformă în secole de măcel și distrugere.

Rivalitate între frați – Leif Erikson îi cruță viața surorii sale și amână descoperirea Lumii Noi cu 500 de ani.

Arme grele – Împăratul Constantin al XI-lea refuză să cumpere un supertun care i-ar fi permis să-și domine dușmanii, așa că inventatorul acestuia îl vinde turcilor, care apoi cuceresc Constantinopolul.

Cu umor și perspicacitate subtilă, Cele mai mari gafe ale istoriei ironizează și ne dezvăluie eșecurile istoriei.

„Atâtea decizii proaste, atât de puține pagini. Când studiezi istoria și ai avantajul unei priviri retrospective, ești mereu surprins de deciziile luate de lideri altminteri inteligenți. Stalin a ajutat la instruirea corpului de panzere german, Napoleon l-a refuzat pe Robert Fulton și vapoarele sale cu zbaturi, iar spionii kaizerului l-au introdus pe furiș pe Lenin în Rusia pentru a iniția Revoluția bolșevică.

Există atât de multe exemple de decizii aparent iraționale încât uneori îți pui întrebări despre sănătatea mintală a decidentului, dar și despre numeroasele alte cursuri pe care le-ar fi putut lua istoria. Pentru a fi incluse în acest volum, deciziile trebuie să întrunească o serie de condiții. Mai întâi, trebuie să fie în mod indiscutabil proaste. În plus, decizia trebuie să aibă o anumită importanță, având impact asupra a mii, poate chiar a milioane de oameni.[...] În cele din urmă, date fiind informațiile disponibile și modul în care se proceda la acea vreme, decizia trebuie să fi părut o idee bună, chiar cea mai bună dintre toate opțiunile posibile, dar din cauza unei mici greșeli de logică sau a unei posibile circumstanțe trecute cu vederea se va dovedi în cele din urmă catastrofală.

Așadar bucurați-vă de o incursiune în erorile istoriei, cu șansa de a vă simți superiori unora dintre cei mai mari lideri din trecut. Dar opriți-vă din când în când și întrebați-vă care dintre deciziile luate astăzi de liderii noștri, cele care par cât se poate de raționale, vor fi incluse în ediția din 2099 a acestei cărți.“ BILL FAWCETT

WILLIAM R. FORSTCHEN, autor a zeci de cărți în domeniile science-fiction, istorie și ficțiune istorică, locuiește în vestul Carolinei de Nord. Are un doctorat în istorie de la Universitatea Purdue și este profesor de istorie la Montreat College. Printre operele sale se numără seria bestseller New York Times Gettysburg, scrisă împreună cu Newt Gingrich, seria Lost Regiment și romanul premiat We Look Like Men of War, bazat pe teza sa de doctorat despre un regiment afro-american din Războiul Civil. Își petrece majoritatea verilor în Mongolia, unde se ocupă de cercetări arheologice și istorice, iar hobbyul său actual este restaurarea și pilotarea unei replici a avionului de vânătoare P-51 Mustang.

BILL FAWCETT a fost profesor, director de corporație și decan de colegiu și este autorul sau coautorul mai multor cărți, incluzând 100 de greșeli care au schimbat istoria, Alte 100 de greșeli care au schimbat istoria (ambele bestsellere apărute la Editura Litera) și 101 Stumbles in the March of History. Deține compania Bill Fawcett & Associates și este unul dintre fondatorii Mayfair Games, o companie care produce jocuri.

Femeile in istoria neamului nostru. Chipuri, datine, fapte, marturii Informata asupra modelor occidentale, dar constransa de rigorile orientale sa-si reprime tentatiile necurate; preocupata de aparitiile publice, dar trimisa sa-si indeplineasca rolul de mama si gospodina - iata doar cateva dintre contradictiile unei femei apartinand unei lumi demult apuse. Iorga reconstruieste din franturi de fresca, din scrisori de Doamne si Domnite, portretul femeii din spatiul romanesc, savarsind astfel un act de recuperare a unei parti semnificative din trecutul nostru imperfect cunoscut. Oferind o privire emotionanta si inedita asupra trecutului, Femeile in istoria neamului nostru de Nicolae Iorga este o celebrare a puterii, demnitatii si influentei feminine in modelarea destinului romanesc.

Prezentarea detaliată a operațiunii de invadare a Uniunii Sovietice de către Germania nazistă, începută în iunie 1941, și a desfășurării acesteia până la sfârșitul anului 1941. În zorii zilei de 22 iunie 1941 s-a declanșat cel mai vast război terestru din istorie: Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică, acțiune ce avea să fie cunoscută drept Operațiunea Barbarossa. Cele mai puternice și mai brutale regimuri au fost puse față în față, într-o confruntare unică și cu atât mai tensionată, cu cât planurile erau inepte, iar armatele, mult sub așteptările misiunilor lor. În timpul luptei, dar și al ocupației, Wehrmachtul a combinat ideologia nazistă de exterminare cu cea a propriei culturi militare, împingând a împins teroarea spre paroxism. Armata Roșie a sângerat până la moarte, prinsă între focul unui inamic lipsit de orice norme de conduită umană și represiunea sălbatică a bolșevismului stalinist.

O poveste din vremuri tulburi, despre partea întunecată a societății românești, unde entuziasmul generat de apariția României Mari pe harta Europei a acoperit limitele și slăbiciunile cu un strat subțire de aparențe convenabile.

„Titlul volumului Mustățile feldmareșalului Mackensen cuprinde cuvântul «antiroman». Aș fi putut să spun simplu: «non-fiction». Dar «antiroman» înseamnă mai mult. Este un mix de dosare de arhivă cercetate ani de zile, albume de familie, fotografii uitate, jurnale, scrisori trimise de pe front rudelor de acasă și invers. Sunt nenumărate informații din presa timpului și din cărți de memorii publicate în anii 1920. Când documentele au tăcut, am recurs la ficțiune – pasaje consemnate în carte cu caractere cursive. 

Este o cronică a anilor 1916–1918, când Bucureștiul s-a aflat sub ocupația Puterilor Centrale. A fost o încercare a destinului pentru care nimeni nu a fost pregătit. În aceste împrejurări, a ieșit la iveală și fața întunecată a societății românești: trădarea, lașitatea, denunțul, dezmățul, promiscuitatea, prostituția și afacerile veroase. Marea provocare a fost ispita colaborării cu ocupantul. Altfel spus, demisia morală pe care mulți români au practicat-o, din păcate. Bineînțeles, așa cum se întâmplă după mari răsturnări ale istoriei, odată cu retragerea armatei conduse de feldmareșalul Mackensen, s-a declanșat ceasul răfuielilor. Entuziasmul generat de apariția României Mari pe harta Europei a acoperit limitele și slăbiciunile cu un strat subțire de aparențe convenabile. 

Până la intrarea în război, în 1916, Vechiul Regat trăise bine, după decenii de pace, sub regele Carol I. Și, brusc, după înfrângerea de la Turtucaia (septembrie) și ocuparea Bucureștilor (decembrie), românii s-au trezit într-o catastrofă. În anii ocupației străine am aflat cine suntem cu adevărat. A fost sfârșitul iluziilor, dar și sfârșitul unei lumi.”  STELIAN TĂNASE

Biografia lui Kublai, nepot al lui Genghis-han si fondator al dinastiei Yuan, si modul in care acesta a cucerit intreaga China si a intreprins mai multe expeditii pe mare. Marele Genghis-han a cladit un imperiu terestru formidabil, dar nepotul sau, Kubilai-han, avea sa devina stapanul marii. Unul dintre cele mai fascinante personaje ale istoriei, mongolul Kubilai a unificat China, a fondat dinastia Yuan, a adus la curtea sa matematicieni straluciti, ale caror aplicatii practice s-au regasit in domenii precum topografie, constructii, agricultura ori navigatie, a incurajat dezvoltarea artistica si a impus folosirea bancnotelor de hartie in schimburile comerciale.

Ca tanara mireasa a mostenitorului tronului Romaniei, Missy a fost nevoita sa se desparta la doar saptesprezece ani de familia si de caminul ei. Principesa mostenitoare va fi coplesita in primii ani, in noua ei patrie, Romania, de dorul de mama, de familie, dar si de indragitul Rosenau, resedinta ducala din Coburg.

Femei în temnițele comuniste

Cititorul are la dispoziție o carte de referință despre politicile culturale din anii stalinismului dezlănțuit, dar și despre marile nume ale vieții intelectuale și artistice românești (Tudor Arghezi, G. Călinescu, Petru Dumitriu, Victor Eftimiu, Jean Georgescu, Victor Iliu, Ion Jalea, Mihail Jora, Egizio Massini, Cornel Medrea, G. Oprescu, Mihai Ralea, Mihail Sadoveanu, Jean Al. Steriadi, Lucia Sturdza Bulandra, Tudor Vianu ș.a.). În al doilea rând, această sinteză esențială de istorie îi înfățișează pe ideologii, propagandiștii și cenzorii lumii culturale: Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu, Nicolae Moraru, Sorin Toma, Mihail Roller, Ofelia Manole, Pavel Țugui. Apar și intermediari între cele două sfere (artistică și ideologică), interlocutori privilegiați ai oficialității precum: Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Matei Socor, Jules Perahim, M.H. Maxy, care nici ei nu sunt scutiți uneori de cuvintele aspre ale puterii comuniste.

Istoria este memoria unui popor, dar din moment ce poporul este o abstractizare formată din indivizi, respectiva memorie este întotdeauna construită și indusă. Construită de câțiva și inserată pe neobservate în mințile celorlalți prin repetare constantă, în acel proces numit în mod eronat educație. Cine ne‑a modelat memoria? Cu ce drept? Cu ce scop deloc nevinovat?

„Revoluția din decembrie 1989 nu a fost doar despre schimbarea unui sistem politic, ci despre renașterea unei identități colective. România a învățat treptat să prețuiască din ce în ce mai mult valorile democrației, libertății de exprimare și drepturilor fundamentale ale omului.

Acum, la decenii distanță de acele zile unice în istoria națională, România este un stat membru al Uniunii Europene și NATO.

În pofida multor dificultăți apărute pe parcurs, spiritul Revoluției continuă să răsune în fiecare pas făcut de națiunea română în căutarea unui viitor luminos.

Cei care au trăit acele zile glorioase din decembrie 1989 cunosc impactul fantastic avut de Revoluție asupra destinului națiunii noastre.

Cunosc inclusiv că prin unitate și spirit de sacrificiu pot fi învinse frica și un sistem opresiv. Revoluția a fost, în cele din urmă, un act de curaj colectiv, un moment în care românii au ales să spună „nu” unui sistem absurd care îi ținea prizonieri.

Cei care au căzut în acele zile pentru realizarea unui ideal au devenit martiri ai luptei pentru libertate, iar amintirea lor trebuie să supraviețuiască în inima fiecărui tânăr român.

Tinerii trebuie să fie corect informați cu privire la tot ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989, pe de o parte pentru a aprecia la adevărata valoare libertatea de care se bucură în prezent, iar pe de altă parte pentru a cunoaște toate aspectele relevante petrecute în acele zile și astfel pentru a percepe în lumina adevărului istoria națională.

Revoluția din decembrie 1989 nu a fost un final, ci un început. Un început care continuă, dincolo de toate vicisitudinile, până în zilele noastre. Un început care nu trebuie uitat.” Cătălin Ranco Pițu, autorul bestellerelor Ruperea blestemului și Mineriada s-a născut la revoluție

CĂTĂLIN RANCO PIȚU (n. 1973, Timișoara) este licențiat în drept al Facultății de Drept, Universitatea Ecologică din București, specializarea drept penal și criminalistică. Din 2001 este membru al Asociației de Științe Penale – Filiala Timișoara. În august 2016, a fost transferat de la Parchetul Militar Timișoara la Secția Parchetelor Militare din Bucureşti, pentru a se ocupa de soluționarea Dosarului Revoluției. În 2020, a fost numit procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, consolidându-și o carieră de 23 de ani în magistratură. Procurorul a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției, un dosar alcătuit din 3000 de volume, care a avut ca obiect trimiterea în judecată a unor figuri-cheie ale evenimentelor din decembrie 1989, precum Ion Iliescu, fost președinte al României, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, și generalul (rtr.) Rus Iosif, fost șef al Aviației Militare, pentru săvârșirea unor grave infracțiuni contra umanității.

„Cu o viață frământată și plină de aventuri, brăzdată încă din copilărie de exigența părintească și de obsesia copleșitoare pentru muzică, Sergiu Celibidache este muzicianul român care s-a redescoperit neîncetat și care a dus orchestrele lumii la un grad de perfecțiune nemaiîntâlnit.
Actor permanent al unor situații conflictuale, unele cunoscute publicului, altele mai puțin, Celibidache și-a găsit în Stejărel Olaru biograful ideal, iar monografia de față are o virtute esențială: ne familiarizează cu personalitatea excepțională a unui spirit neîncătușat, care a încercat să se apropie de țară, dar s-a lovit de universul controlat de Securitate prin informatorii ei, vai, peste măsură de numeroși în lumea noastră artistică.” Academician GEORGETA FILITTI

„Inevitabil, cititorul acestui volum va descoperi, la sfârșitul lecturii, că „spațiul Celibidache” i-a prilejuit o întâlnire neprevăzută și cu un spațiu de altă croială, un spațiu analitic și hermeneutic care merită vizitat: spațiul Stejărel Olaru. E vorba de un cercetător cu studii policrome, de la politologie la teologie, de la documentare istorică la intervenție în problematica actualității, de la administrație la creativitate.
Riguros în sondajele sale tematice, dar niciodată înțepenit în slogan previzibil, Stejărel Olaru oferă cititorului o provocatoare combinație de sobrietate și umor, de solitudine studioasă și cordialitate, de acribie academică și reflecție liberă. Lectură fertilă!” ANDREI PLEȘU

Introducere de Georgeta Filitti

Note de Tudor Vișan-Miu

Noul volum al Însemnărilor zilnice ale reginei Maria, editat cu rigoare și profesionalism de distinsa doamnă academician Georgeta Filitti, cuprinde evenimente din anul 1933, unul important în istoria națională și universală: de la asasinarea premierului I.G. Duca, despre care suverana nota copleșită că „nu era puternic, dar era prieten”, la expandările în spațiul public ale naziștilor. Toate îi prilejuiesc o constatare profetică: „lumea e haotică, se îndreaptă spre pierzanie”.  Regina Maria a călătorit mult, din nordul Africii, prin Europa și până la Polul Nord, și-a vizitat sora și fiicele, ceea ce i-a prilejuit multă bucurie, mai ales în locurile unde era primită cu mult fast, pe măsura poziției pe care o avusese. Efuziunea i-a fost mereu estompată însă de tratamentul la care era supusă de regele Carol al II-lea, caracterizat nu o dată drept „nemernic”, „nenorocit”.

Prof. univ. dr. IOAN BOLOVAN, membru corespondent al Academiei Române

Urmărind consemnările cotidiene ale reginei Maria înțelegi structura sufletească, disciplina britanică, patima scriitoricească. Rutina de zi cu zi, dialogul împiedicat cu Carol, episoadele tot mai dese de afectare a sănătății nu-i știrbesc umorul, imensa bunătate, generozitatea. Acum, în 1933, se instalează o stare de spirit ca o scăpare din apăsarea neplăcerilor cotidiene. E desfătarea călătoriilor.
Trecerea anilor are un efect uimitor asupra imaginii acestei femei ajunsă să trăiască intens realitățile românești. Regină prețuită, confruntată cu probleme de familie adesea greu de îndurat, ea reușește mereu să se impună. Condiția burgheză la care e redusă, după propriile constatări, departe de a-i păli personalitatea, o apropie odată în plus de marele public, o fac un exemplu de reușită demn de studiat, mai ales acum când suntem în căutare de modele.

GEORGETA FILITTI, academician

„Non multa, sed multum. Dacă aşa spun anticii, aşa o fi: nu contează cât scrii, contează ce scrii. Asta înseamnă să pleci de la ideea că există o diferenţă de neîmpăcat între calitate şi cantitate (deşi, nu-i aşa?, Nicolae Ceauşescu invita, cu decenii în urmă, «să facem din cantitate o nouă calitate» – cum anume, doar el ştia). Iată însă că avem aici un exemplu al coexistenţei lui multa şi a lui multum. Cele două ies din condiţia antonimiei şi se acceptă reciproc. Diferenţa de neîmpăcat se transformă în complementaritate prin efortul sagace şi tenace al unui autor pasionat de cercetare, de scormonire prin arhive, de politica românească, de ramificaţiile şi consecinţele ei. Cristian Preda devine, toute proportion gardée, un fel de Thierry Wolton al României prin această carte amplă, în care sunt studiate decenii de decizie şi de iniţiativă politică de la noi.

Şi nu doar atât. Există în mia aceasta de pagini o întreagă tipologie, care uneori ricoşează în faună. Lingăul şi naţionalistul cu secera şi ciocanul la brâu, sceleratul şi inconştientul, traseistul şi laşul, amnezicul de conjunctură şi bufonul, canalia fără scrupule şi prostul ca noaptea, plagiatorul cu ifos şi neostalinistul impenitent – cu toţii îşi găsesc loc în această enciclopedie în care gravitatea şi umorul se îngăduie şi se întregesc una pe alta. Ideologii şi ideologi în România contemporană nu este doar o panoramă a deşertăciunii (şi mai puţin a deşteptăciunii) politice. Mia asta de pagini ne este, întâi de toate, necesară ca să ne explicăm mai bine cum am ajuns aici, ce am fost, în ce ne-am preschimbat şi din cauza (mult mai des decât datorită) cui.

Cartea lui Cristian Preda e un spectacol de informaţie excelent pusă în pagină şi de anecdotică ilustrativă. Pe lângă asta, e o lectură captivantă. Vă veţi convinge începând primul capitol şi constatând că tocmai aţi consimţit să deveniţi prizonierii unui text scris fără cusur.“ — RADU PARASCHIVESCU

Vreme de trei secole, mănăstirile închinate Locurilor Sfinte au spus un cuvânt greu în economia, cultura, spiritualitatea și politica Țărilor Române. Dincolo de clișeele sumare ale manualelor, istoria lor ne este puțin cunoscută.

Monografia de față umple, în premieră, un mare gol istoriografic. De ce alegeau domnii și boierii noștri să-și încredințeze ctitoriile unor centre religioase îndepărtate, precum Muntele Athos, Ierusalimul sau Sinaiul? Cum funcționau aceste corporații economice și spirituale, ce averi aveau, cât trimiteau în afară? Ce erori fatale au dus la lunga lor agonie și la sfârșitul lor definitiv?

Întemeiată pe o muncă de documentare de peste un deceniu, în arhive din țară și străinătate, și pe o cercetare de teren exhaustivă, din satele uitate ale Moldovei până în ungherele neștiute ale Orientului ortodox, cartea lui Tudor Dinu nu este doar o amplă reconstituire istorică, ci și o călătorie într-o lume demult apusă, cu frământările și luptele ei pentru credință, bogăție și slavă deșartă.

Prima editie a acestei carti a aparut in anul 1993, la Editura TRINITAS din Iasi, cu binecuvantarea mitropolitului de atunci al Moldovei si Bucovinei, azi Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. In cei aproape douazeci de ani care au trecut de atunci s-au petrecut multe schimbari in viata bisericeasca si de stat a romanilor din stanga Prutului, dar au aparut si lucrari remarcabile, datorate mai cu seama cercetatorilor de acolo, toate bazate pe un valoros material inedit de arhiva. Ele pun in lumina multe aspecte necunoscute pana atunci din istoria romanilor basarabeni, mai ales din nefericita perioada „sovietica” (1944-1989).

Din aceste motive, am considerat ca se impune revizuirea si completarea primei editii, pentru ca sa o punem in mana celor care doresc sa cunoasca adevarata istorie a Basarabiei, o istorie a romanilor de acolo si a vietii lor nationale si spirituale. O inchinam tuturor eroilor neamului romanesc si mucenicilor dreptei credinte din Basarabia instrainata, adormiti intru nadejdea invierii neamului si a credintei lor stramosesti, atat celor din perioada tarista (1812-1917), cat si celor din perioada sovieto-ateista dintre anii 1944-1989. - Autorul (Sibiu, 1 ianuarie 2012)

Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in anul 2025, dedicat Centenarului Patriarhiei Romane, Editura Basilica a reeditat volumul publicat in 2012, actualizand unele informatii si pe care l-a imbogatit cu numeroase ilustratii. Lucrarea apare, totodata, spre a marca implinirea unui veac de la ridicarea Bisericii din Basarabia la rangul de Mitropolie, un moment de referinta in istoria poporului roman.

„Acum două decenii am regăsit un vechi „cominformist” când, ca președinte al Radioteleviziunii Române în vremea postdecembristă, i-am acordat interviuri charismaticului corespondent al ziarului belgrădean „Politika”, azi venerabilul și mereu tânărul Milan Petrović. Și îl regăsesc în această carte care se citește pe nerăsuflate, unde Dragoslav Simić prelucrează amintirile ziaristului sârb ce și-a trăit zilele în România. Este o viață creionată romanesc, cu flash-uri retrospective, cu multe biografii dramatice întrețesute cu aceea a lui Petrović. Ai înainte imaginea unui bărbat tânăr, ofițer cu studii moscovite, plasat de destin între două stalinisme ‒ cel sovietic și cel iugoslav ‒, aparținând emigrației antititoiste și procominformiste, create atunci când Cominformul a părăsit Belgradul pentru București (iunie 1948), imediat după faimoasa condamnare a lui Iosip Broz Tito de către Iosif Visarionovici, pe 27 martie 1948. În luna august a aceluiași an, Petrović trecea aventuros Dunărea pentru a deveni ziarist al Postului de Radio „Slobodna Jugoslavija” („Iugoslavia liberă”), găzduit de comuniștii lui Dej și susținut de sovietici ‒ situație comparabilă, întrucâtva, cu aceea a Postului „Spania Independentă” ‒ până la vizita la Belgrad a lui Hrușciov din 1955 și la București în 1956.

Anul 1396 îl află pe tânărul scutier Johann Schiltberger pe câmpul de luptă de la Nicopole, în oastea adunată de regele Sigismund al Ungariei împotriva otomanilor. Johann Schiltberger (1381–după 1438) a trăit în perioada unei mari confruntări între Occidentul creștin (Europa) și Orientul islamic, în esență, Imperiul Otoman în ascensiune și Imperiul Mongol efemer al lui Timur Lenk (Tamerlan). Viața lui prezintă interes pentru români și România, fiindcă a lăsat un „jurnal“ în care sunt pomenite și realități din Țările Române de la cumpăna secolelor al XIV‑lea și al XV‑lea. Ajungând prizonier al sultanului Baiazid I, apoi al lui Timur Lenk și al urmașilor acestuia, trăind în cele din urmă ca sclav și pe lângă prințul tătar Cekra și călătorind până în Siberia, a strâns date despre numeroasele locuri prin care a trecut și despre oamenii pe care i‑a cunoscut.

O poveste despre tradare, supravietuire si speranta la granitele Israelului Descrierea atacului gruparii Hamas impotriva Israelului, din 7 octombrie 2023, relatata de un jurnalist israelian, martor al evenimentului, precum si o istorie a conflictului din Gaza. Un volum despre istoria recenta care pune intrebari esentiale despre securitate, responsabilitate si umanitate in fata terorii.

O istorie de dimensiuni epice a revoluțiilor care au cuprins Europa în 1848 și a figurilor carismatice care au impulsionat aceste mișcări, semnată de reputatul profesor de la Cambridge Christopher Clark

Din punct de vedere istoric, revoluțiile de la 1848 au fost eclipsate de Revoluția Franceză din 1789 și de revoluțiile produse în Rusia la începutul secolului XX. Totuși în 1848 aproape toată Europa a fost cuprinsă de flăcările conflictului. Tulburările politice s-au răspândit ca un incendiu de vegetație pe întreg continentul, provocând schimbări semnificative, care continuă să modeleze lumea chiar și azi.

„O realizare remarcabilă... Îmbogățește considerabil felul cum înțelegem anul 1848 ca fenomen politic“ – The New York Times

„Christopher Clark este o personalitate rar întâlnită: un istoric de anvergură, dar totodată un povestitor strălucit, capabil să contureze scene și personaje memorabile din doar câteva tușe fine. Primăvara Revoluțiilor este o relatare detaliată și superb scrisă a unui moment istoric care rimează și rezonează, în multe moduri stranii, cu propria noastră epocă de tulburări și instabilitate.“ – Amitav Ghosh

„Palpitante, eroice, îngrozitoare și tragice – evenimentele produse în Europa la mijlocul secolului al XIX-lea invită la o repovestire inspirată... Noua carte a lui Christopher Clark este, probabil, cea mai bună de până acum... minuțios documentată, densă, captivantă și incitantă din punct de vedere intelectual. În prezent, nu există o sursă mai potrivită către care să-și poată îndrepta atenția cititorii dornici să se afunde în această perioadă istorică și să reflecteze asupra felului cum ea rezonează cu lumea de azi.“ – Literary Review

Alegerea editorilor de la New York Times Book Review

DECLARATĂ UNA DINTRE CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI de către The New Yorker, The Economist și Financial Times

Christopher Clark este profesor de istorie modernă a Europei și membru al St. Catharine' College din cadrul Universității Cambridge. El este autorul volumelor The Sleepwalkers, Time and Power, Iron Kingdom și al altor lucrări de succes. 

Ce ne poate învăța căderea Romei despre declinul Occidentului de astăzi? Un istoric și un economist politic, ambii experți în domeniul lor, încearcă să ne răspundă.

În ultimele trei secole, Occidentul a ajuns să domine planeta. Apoi, brusc, la începutul mileniului, roata istoriei s-a întors. Confruntat cu stagnarea economică și diviziunile politice interne, Occidentul s-a trezit într-un declin rapid.

Nu este prima dată când ordinea mondială este martoră la o ascensiune și la o cădere atât de dramatice. Imperiul Roman a urmat un parcurs similar, de la putere amețitoare la dezintegrare – un fapt care este mai mult decât o coincidență istorică ciudată. În De ce se prăbușesc imperiile, istoricul Peter Heather și economistul politic John Rapley folosesc acest trecut roman pentru a reflecta într-un mod inedit asupra Occidentului contemporan, asupra stării sale de criză și asupra căilor pe care le-am putea urma pentru a ieși din ea.

În această intervenție excepțională și transformatoare, Heather și Rapley explorează paralelele stranii – și diferențele utile, care pot duce la nașterea unor idei noi – dintre cele două cazuri, depășind locurile comune ale invaziei barbarilor și decăderii civilizației pentru a învăța noi lecții din istoria antică. Din 399 până în 1999, ciclurile de viață ale imperiilor, susțin ei, au semănat semințele distrugerii lor inevitabile. Era dominației globale occidentale a ajuns la sfârșit – ce va urma?

„Fascinant, plin de informații și profund.“ Financial Times

„Acest eseu mi-a schimbat viziunea atât asupra trecutului, cât și asupra prezentului.“ The Observer

„O introducere utilă, în stilul lui Gibbon, despre motivele pentru care lucrurile au mers prost pentru romani – erudiția lui Heather strălucește în toate paginile... o polemică interesantă.“ Daily Telegraph

„[O] carte de mici dimensiuni, dar provocatoare... cu o răsturnare de situație neașteptată.“ The Economist

„O carte fascinantă.“ Financial Times

„O relatare scurtă, sobră (și care dă de gândit) despre locul în care ne aflăm acum și încotro ne îndreptăm... lucidă și captivantă... fapte și cifre uluitoare.“ Times Literary Supplement

„Acest eseu mi-a schimbat viziunea atât asupra trecutului, cât și asupra prezentului... Este convingător și relevant pentru Occidentul de astăzi.“ Carlo Rovelli, The Observer

„Doi cercetători experimentați se angajează în mod lucid în dezbateri despre viitorul Occidentului și paralelele sale cu Imperiul Roman. Un exemplu de istorie comparativă de cea mai bună calitate.“ David Potter, autor al Disruption: Why Things Change

„Revelator... Cartea lui Heather și Rapley nu este pesimistă. Nu prezice un colaps al Occidentului similar cu colapsul tragic al Romei din secolul al V-lea. Dimpotrivă, oferă o analogie istorică pătrunzătoare ca instrument de interpretare a prezentului, astfel încât să ne ajute să evităm greșelile politice ale imperiului târziu.“ Carlo Rovelli, Corriere della Sera