Istorie & Politologie
-
Despre Isis si Osiris - Mitul fundamental si misteriile din religia egipteana32.19 LEIEpuizat din stoc
Redactat in jurul anului 100 d.Hr., tratatul Despre Isis si Osiris este unul dintre cele 78 de texte semnate de Plutarh, pe care, calugarul grec Maximos Planudes, le-a adunat, in secolul al XIII-lea, sub titlul Moralia (dialoguri si discursuri pe teme etice, politice, religioase, filosofice s.a.). Puternic influentat de scrierile lui Platon, imprumutand elemente din filosofia lui Aristotel, de la stoici si epicurei, Plutarh face o prezentare interpretativa a religiei egiptene: concentrandu-se asupra cultelor si misteriilor lui Osiris, el prezinta in detaliu atat practicile din timpul ceremoniilor religioase, simbolismul zeitatilor raportat la ciclul anual al vietii pe pamantul binecuvantat de Nil, cat si conceptia egitenilor despre univers.
Desi este una dintre cele mai longevive religii din istoria omenirii – inceputurile ei situandu-se, aproximativ, in mileniul al IV-lea i.Hr. sau, poate, la o data si mai indepartata, in Epoca Predinastica – nu exista nicio relatare detaliata in textele si inscriptiile din piramide care sa contina o prezentare completa a mitului osirian. Iata de ce textul lui Plutarh are o importanta capitala pentru oricine studiaza aceasta cultura. Reunind elemente din traditia egipteana, precum si unele informatii furnizate de autorii care au scris inaintea lui despre Egipt, adunand informatii pretioase, bucata cu bucata, Plutarh reuseste sa reconstituie mitul zeului, asa cum Isis insasi a adunat si a pus laolalta bucatile din trupul lui Osiris, reconstruindu-l.
-
Scandaluri regale47.46 LEIEpuizat din stocScandaluri regale. Povesti socante despre regi, regine, tari, papi si imparati
De la mama cicalitoare a lui Nero pana la Ecaterina cea Mare, cu a ei colectie de „armasari” (si nu este vorba despre cai), autorul realizeaza o privire plina de farmec asupra celor mai scandaloase fapte regale despre care, cu siguranta, cititorul nu a aflat niciodata la orele de istorie.Dinamica, indrazneata, uneori perfida, ca multe dintre capetele incoronate prezentate, Scandaluri regale ne dezvaluie cele mai odioase comportamente de care au dat dovada monarhii de-a lungul timpului.De la Roma antica pana la Anglia edwardiana, de la incaperile fastuoase ale Palatului Versailles pana la cele mai intunecate colturi ale inchisorii Bastilia, marii suverani ai Europei au „excelat” in relatii pline de cruzime cu propriii copii, in rivalitati ucigatoare, in pofte trupesti patologice si in alte lucruri nedemne de pozitia lor.Intr-un stil provocator, Farquhar spala in public nu numai rufele regalitatii europene, dar si ale imparatilor si papilor... Un asemenea sir de tablouri savuroase atrage cititorii si este perfect pentru o lectura reconfortanta. - Publishers WeeklyAvand ca surse cronici, tratate de istorie, carti de diplomatie ale vremii, dar tinand cont si de detaliile picante ale unor zvonuri, autorul construieste o imagine a capetelor incoronate paradoxala pentru publicul larg, interesanta pentru pasionati, cunoscuta pentru specialisti, dar nu mai putin fascinanta pentru oricare dintre aceste categorii. - Simona Preda -
Memoriile unui trădător44.40 LEI
„Urmărit, în timp de pace, de Curtea Marţială, sub învinuirea de criminal politic, pentru activitatea mea publică din timpul ocupaţiei germane asupra Munteniei şi Dobrogei, mă văd silit să vorbesc. În chipul acesta cred că voi da oamenilor de bine putinţa de a mă judeca în cunoştinţă de cauză şi de a aprecia dacă am fost sau nu capabil de a săvârşi faptele ce mi s-au imputat.“ – LUPU C. KOSTAKI
„Mare parte dintre așa-zișii «germanofili» erau animați mai curând de teama de Rusia decât de atașamentul față de Puterile Centrale. Această rusofobie, alimentată de istoria familiei și a ținutului de baștină, este fățișă în atitudinea lui Lupu Kostaki, boierul moldovean numit de guvern la cârma Ministerului de Interne pentru perioada ocupației. De pe poziția de «gerant», obiectivul său era să netezească raporturile cu autoritățile militare străine și să asigure subzistența locuitorilor din teritoriul ocupat. În schimb, după încheierea războiului a fost acuzat de colaborare cu inamicul. Firește că Lupu Kostaki a colaborat cu autoritățile de ocupație, între anumite limite: în fond, de aceea fusese lăsat la București, în virtutea strălucitei sale cariere în administrație. El vedea în coabitare singura soluție pentru a salva populația civilă rămasă în teritoriul ocupat și chiar pentru a evita dezintegrarea țării. Rămâne de stabilit dacă publicarea, un secol mai târziu, a memoriilor lui Lupu Kostaki îi va face sau nu dreptate.“ – LUCIAN BOIA
-
Notre-Dame30.66 LEI
Impresionat de dramaticul incendiu care a afectat catedrala Notre-Dame din Paris pe 15 aprilie 2019, apreciatul romancier Ken Follett schițează un scurt istoric al celor mai importante momente din existența aproape milenară a catedralei – de la dificultățile aparent insurmontabile implicate de construirea unui edificiu atât de grandios într-o epocă marcată de obscurantism și sărăcie până la modul în care romanul lui Victor Hugo a catalizat lucrările de renovare în secolul al XIX-lea și la intrarea triumfală a lui Charles de Gaulle în catedrala devenită simbol al Parisului a doua zi după eliberarea Franței, în 1944. „Impunătoarea catedrală Notre-Dame din Paris, una dintre marile realizări ale civilizației europene, era în flăcări. (...) Ceva neprețuit murea în fața ochilor noștri. Sentimentul era năucitor, de parcă pământul însuși se cutremura.“ KEN FOLLETT
-
Evocări din viaţa Blajului30.00 LEI
Evocări din viața Blajului e o capodoperă a literaturii memorialistice românești, interzisă sub regimul comunist. Al. Lupeanu-Melin, preot greco-catolic și profesor la Blaj, rescrie, într-un stil comparabil cu al lui Creangă, Sadoveanu, Agârbiceanu, istoria celui mai important centru al românismului din Ardeal, începând cu „descălecarea” lui Inochentie Micu și până în perioada interbelică. O serie de capitole memorabile despre Petru Pavel Aron, Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan, despre primul „teatru ambulant” al românilor ardeleni etc. Anecdote savuroase și mărturii tulburătoare. Pentru situarea operei și vieții scriitorului blăjean în istoria literaturii am făcut apel la două texte semnate de profesorii Ștefan Manciulea și Ion Buzași. Cristian Bădiliță COLECȚIA „MICA ROMĂ XXI” Coordonator Cristian Bădiliță De la Inochentie Micu Klein (1737) și până la interzicerea Bisericii Greco-Catolice de către regimul comunist (1948) Blajul, Mica Romă, cum l-a supranumit Eminescu, a fost capitala culturii române din Ardeal. Aici s a inițiat marele „proiect de țară”, occidentalizarea românilor. Sintagma „tradiție greco-catolică” n-a putut fi rostită vreme de patruzeci de ani. Or, fără această tradiție, nu se poate explica originea însăși a României moderne. Colecția „Mica Romă XXI” își propune să acopere acest gol din memoria națională. Vor fi publicate cărți de patrimoniu și autori de raftul întâi, unii dintre ei necunoscuți generațiilor recente. Alexandru Lupeanu-Melin (1887-1937) a fost profesor, scriitor şi preot greco-catolic. A urmat Liceul şi Facultatea de Teologie la Blaj, apoi Facultatea de Litere la Budapesta și la Cluj. Aproape un deceniu a fost profesor de școală și director la Biblioteca Centrală din Blaj. A colaborat la Unirea, Unirea poporului (întemeiată și condusă de el multă vreme), Cultura Creștină (Blaj), Gazeta Transilvaniei (Brașov), Tribuna (Arad), Convorbiri literare (București) etc. Dintre publicațiile sale: Blajul istoric în icoane (1924), Ce este de văzut în Blaj? (1926), La Piatra Libertății (1926), Sufletul Blajului (1931), Blajul și biblioteca lui (1932), Evocări din viața Blajului (1937).
-
Lenin. O biografie15.86 LEIEpuizat din stoc
„Cel mai bun punct de plecare pentru a-l cunoaste pe fondatorul bolsevismului este cartea istoricului britanic Robert Service. Service scrie impotriva canonului referitor la Lenin care predomina atit in Est, cit si in Occident.” (New York Review of Books) „Cea mai importanta contributie a cartii sint informatiile de ordin personal. Datorita lor, Lenin apare mai uman, dar si mai inspaimintator. Service nu lasa relatarile sa alunece in sentimentalism si nu uita nici o clipa despre cine vorbeste.” (Wall Street Journal) „Daca, datorita anumitor circumstante, istoria nu s-ar fi intors in favoarea lui, Lenin ar fi putut ramine un exilat anonim. Aceasta biografie superba arata de ce nu s-a intimplat asa.” (Booklist) Robert Service este membru al Academiei Britanice si al Colegiului St Antony din Oxford, unde este profesor de istoria Rusiei; de asemenea, este membru al Institutului Hoover de la Universitatea Stanford. A publicat mai multe volume, printre care si elogiatele Stalin: A Biography, Russia: Experiment with a People, Trotsky: A Biography (care a cistigat Premiul Duff Cooper in 2009) si Comrades: A History of World Communism.
-
Politicile SUA, Germaniei si Rusiei in spatiul romanesc (1990-2018)55.50 LEIEpuizat din stoc
Lucrarea noastra reprezinta rezultatul combinat al urmatorilor factori: reflectie indelungata, cercetare, analiza si sinteza. La capatul acestui triptic am ajuns sa apreciem odata in plus intelepciunea unui loc comun vechi de cand lumea: lucrurile nu sunt ceea ce par, indreptatind o data in plus vechiul mit platonician al pesterii. Pentru a ne explica, incercam sa demonstram ca esenta politicilor SUA, Germaniei si Rusiei in Romania post-totalitara nu a fost si nu este in nici un caz cea prezentata in mainstream-uldeclaratiilor politice publice, al publicatiilor oficiale sau oficioase, al mass mediei partizane politic, al lucrarilor stiintifice etc.
-
Ultimele zile ale aristocrației ruse63.33 LEI
„Când bolșevicii au ajuns la putere, în 1917, noul regim a început să îi transforme pe aristocrați în pauperi, exilați sau de-a dreptul în leșuri. [...] Douglas Smith, un fost diplomat american și o autoritate în istoria sovietică, autorul câtorva cărți fundamentale, [...] adoptă o perspectivă inedită atunci când optează să scrie istoria revoluției, concentrându-se asupra clasei dispărute: cine au fost membrii ei? Cum a fost viața lor înainte de revoluție? Ce li s-a întâmplat mai apoi? Cercetarea lui Smith este remarcabil de minuțioasă [...]. Percheziții, arestări, concedieri, confiscări, exilări interne, întemnițări, torturi, execuții și chiar profanări de morminte – acestea și multe alte experiențe sumbre sunt descrise de Douglas Smith în stilul său absolut captivant. Autorul menționează evenimente istorice, dar intenția sa este de a demonstra cum acestea și-au pus amprenta asupra personajelor. El zugrăvește cu o limpezime brutală adevărul exprimat și de Orwell în Ferma animalelor: o nouă aristocrație – una politică – se formează întotdeauna pentru a o înlocui pe cea dispărută și a beneficia de plăcerile traiului pe spinarea altora. Smith redă povești pilduitoare și amare despre politică și putere, dar și despre profunda suferință umană pe care acestea le generează, în mod inevitabil.” Kirkus Reviews „Absolut palpitantă, excelent documentată și cu o distribuție formată atât din aristocrați ruși de-a dreptul flamboaianți, membri a două dintre cele mai mărețe și mai nobile dinastii, cât și din comisari sovietici brutali, Ultimele zile ale aristocrației ruse este o carte de istorie extraordinar de importantă, dar și o poveste emoționantă despre oameni, despre măreția și dispariția nobilimii ruse și despre supraviețuirea individuală a unora dintre membrii săi.” SIMON SEBAG MONTEFIORE „Nemaipomenită și excelent istorisită!” ROSEMARY SULLIVAN, The Wall Street Journal „Captivantă... plină de evenimente și anecdote minuțios redate.” LIESL SCHILLINGER, The New York Times Lucrare distinsă cu Pushkin House Russian Book Prize 2013, desemnată „cea mai bună carte a anului 2012” de Salon și „cea mai bună carte a săptămânii” de BBC Radio 4.
-
Cand Churchill a dat iama in oi si Stalin a jefuit o banca31.61 LEI
Autorul volumului Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul prezintă o nouă serie de 50 de episoade din culisele istoriei. Giles Milton face din nou dovada talentului său de a reda, cu multă măiestrie și umor fin, întâmplări mai mult sau mai puțin cunoscute din istoria omenirii. De data aceasta, sunt aduse în fața cititorului personaje celebre precum Winston Churchill, care a încurajat testarea pe animale a unor arme biologice (în cazul de față, a bombelor cu antrax), I.V. Stalin, care a murit otrăvit de unul dintre apropiații săi, ori Mata Hari, acuzată pe nedrept de spionaj în favoarea Germaniei în timpul Primului Război Mondial. Lor li se alătura oameni necunoscuți publicului larg, dar care au trecut prin situații extraordinare, cum ar fi o familie care a supraviețuit 38 de zile pe mare fără apă sau provizii, după ce vasul cu care călătoreau a fost distrus de o balenă ucigașă, ori savantul rus, poreclit „Frankenstein Roșu”, care a încercat să producă un hibrid om-maimuță folosind mijloace îndoielnice din punct de vedere etic. „Maestrul istoriei narative.” The Sunday Times „Giles Milton este în stare să ia un eveniment din trecut și să-l readucă la viață... Este o sursă de inspirație pentru aceia dintre noi care cred că istoria poate fi captivantă și relaxantă” Matthew Redhead, The Times
-
Dumnezeu. O istorie umană51.80 LEIEpuizat din stoc
Traducere de Andreea Eșanu
Reza Aslan ne oferă un inedit tratat de istorie a religiilor, pornind de la religiile animiste ale preistoriei, trecând prin diferitele religii politeiste ale Antichității și ajungând la monoteismele complexe de mai târziu. Căutând „inefabila experienţă a credinţei“, autorul demonstrează că fiecare religie și fiecare credincios, conștient sau nu, își creează zeul sau zeii luând ca model omul, cu toate ale sale, bune sau rele. Istoria lui Dumnezeu este istoria omului. Respingând interpretările literale ale cărţilor sacre, fanatismul și fundamentalismul, Reza Aslan pledează pentru un „umanism spiritual“, poate singurul capabil să salveze omenirea.
„Este Dumnezeu forța însuflețitoare care unește toate ființele vii – așa cum par să fi crezut strămoșii noștri preistorici? Sau natura divinizată – așa cum credeau mesopotamienii? Sau o forță abstractă care impregnează universul – așa cum o descriau unii filozofi greci? Sau o divinitate personificată, care arată și acționează întocmai ca o ființă umană? Sau este Dumnezeu o ființă umană la propriu? Indiferent ce răspuns am da, întrebarea despre ce este Dumnezeu a reprezentat o preocupare stăruitoare atât pentru credincioși, cât și pentru necredincioși, vreme de sute de mii de ani. Întrebarea propriu-zisă a condus la formarea unor întregi civilizații, dar și la distrugerea lor. A creat pace și prosperitate, dar și război și violență.“ – REZA ASLAN
-
Lumea majestatii sale. Jubileul custodelui coroanei Romaniei52.75 LEI
Anii 2019 și 2020 marchează, deopotrivă, două date semnificative pentru regalitatea românească și dinastia națională: Jubileul Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. În martie 2019 s-au împlinit șapte decenii de la nașterea sa, iar în ianuarie 2020 se vor împlini trei decenii de la venirea definitivă, pe pământ românesc, a viitoarei suverane.
Majestatea Sa Margareta – prima femeie aflată la conducerea Casei Regale a României, a Dinastiei și a Familiei Regale autohtone, suverană și custode al Coroanei Române, fiică de suveran al Regatului României, nepoată a monarhilor noștri Carol al II-lea și Regina-mamă Elena a României, precum și strănepoată a suveranilor României Mari, auguștii Ferdinand I și Maria – este, prin statut, misiune și destin, o personalitate unică a României contemporane și un reper al regalității europene.
Lumea Majestaii Sale este un prilej de a o omagia pe Majestatea Sa Margareta printr-un volum jubiliar, în care membri ai Familiei Regale a României, succesori la tron sau membri ai familiilor regale europene domnitoare sau nedomnitoare, colaboratori apropiați, prieteni de familie, personalități diplomatice, nume importante ale prezentului instituțional românesc și european aștern amintirile, gândurile sau proiecțiile lor asupra vieții, misiunii și destinului Custodelui Coroanei pentru România anului 2020.
„În multele ocazii în care am stat de vorbă cu Custodele Coroanei, am auzit și am văzut profunda ei hotărâre de a îmbunătăți șansele la sănătate și educație ale poporului român. În mod special, munca Fundației sale și munca neobosită ca președinte al Crucii Roșii Române au fost cu adevărat remarcabile; la fel este și patronajul său acordat International Award of the Duke of Edinburgh, care aduce un plus de șanse în viața celor mai dezavantajați din societate.
Cu ocazia aniversării a treizeci de ani de la întoarcerea Familiei Regale române, trimit cele mai calde urări verișoarei mele dragi, Majestatea Sa Margareta a României, Custodele Coroanei, și întregului popor român.” Alteța Sa Regală Principele de Wales
-
Drumul Damascului. Spovedania unui fost tortionar36.90 LEIEpuizat din stoc
Volumul a stat la baza filmului Dupa-amiaza unui tortionar, regizat de Lucian Pintilie in 2001 si nominalizat la premiul „Leul de Aur”.
„Un unicat in memoria postcomunista. Rareori o astfel de indicatie – de gen mai curand publicitar – a sunat mai just. [...] Cu acest Drum al Damascului Doina Jela ne ofera o tripla surpriza: tortionarul Securitatii, Frant Tandara, descrie torturile in care se specializase, ia asupra-si partea lui de vina, implica sistemul communist comanditar al ororii si mai ales (aici unicatul este incontestabil) cere sa fie judecat intr-o tara care, de-a lungul a zece ani de tranzitie, nu si-a gasit inca judecatori si tribunal.” Virgil Ierunca, Romania literara, nr. 7, 1999„Drumul Damascului e o carte importanta nu doar prin extraordinara impresie pe care ti-o lasa documentul, ci si prin revelarea cu probe indubitabile a modului de functionare a sistemului represiv comunist. In perversiunea lor infinita, securistii stiau sa-si gaseasca aliati dintre cele mai nefericite si decazute elemente ale societatii. Spre a-si pastra mainile curate, ei faceau apel la indivizi pe care tot ei ii adusesera in starea de subanimalitate, creandu-le reflexul conditionat al urii si violentei. Astfel de indivizi exista si astazi, ei traiesc printre noi si, cum spune Frant Tandara, vor muri cu capul pe propria perna.” Mircea Mihaies -
Strania sinucidere a Europei63.83 LEIEpuizat din stoc
Strania sinucidere a Europei. Imigratie, Identitate, Islam este povestea unui continent si a unei culturi surprinse intr-un moment de cumpana. Rata scazuta a natalitatii, imigratia masiva si cultivarea lipsei de incredere si a urii de sine i-au facut pe europeni neputinciosi sa se sustina pe ei insisi si sa se opuna propriei lor schimbari ca societate.
Scrisa dintr-o perspectiva directa si sprijinita pe cercetari si dovezi impresionante, cartea abordeaza esecul dezamagitor al multiculturalismului, rasturnarea politicii in domeniul migratiei apartinand Angelei Merkel, lipsa repatrierii si obsesia occidentala privind sentimentul de vinovatie. Murray calatoreste la Berlin, Paris, Lampedusa, in Scandinavia si Grecia, pentru a dezvalui raul din inima culturii europene si a asculta povestile celor care au ajuns aici de foarte departe.Autorul incheie cu doua viziuni asupra Europei, una plina de speranta si una pesimista, care zugravesc un continent in criza si ofera o alegere in privinta a ceea ce putem face pe viitor. -
Un spion de miliarde42.18 LEIEpuizat din stoc
Un spion de miliarde. O poveste adevarata despre spionaj si tradare in timpul Razboiului Rece
La apogeul Razboiului Rece, in cel mai periculos moment in care te-ai fi putut afla in Uniunea Sovietica, intr-o seara, in timp ce seful statiei CIA la Moscova isi umplea rezervorul cu benzina, un strain s-a apropiat de el si i-a lasat un bilet in masina. Temandu-se de o capcana a KGB, americanul a ignorat aceasta miscare de deschidere. Dar barbatul se hotarase. Tentativele sale de a stabili contacte cu CIA aveau sa fie refuzate de patru ori, inainte de a le face cadou un plic al carui continut avea sa socheze serviciile secrete americane. In anii care au urmat, barbatul cu pricina, Adolf Tolkacev, va deveni unul dintre cei mai valorosi spioni ai SUA. Dar aceste activitati ridicau problema unor amenintari personale de proportii la adresa lui Tolkacev si a supervizorilor sai americani. Acestia aveau intalniri clandestine in parcuri si la colturi de strada si foloseau camere spion, butaforie si coduri secrete, ascunzandu-se de mereu prezentul KGB chiar sub nasul acestuia – pana ce un act socant de tradare le-a pus tuturor viata in pericol.Folosind documente CIA anterior clasificate si interviuri cu participanti la evenimente, Un spion de miliarde este un exemplu magistral de reportaj si o cutremuratoare poveste adevarata despre ultimii ani ai Razboiului Rece. -
Tzahal. O istorie a armatei israeliene55.39 LEIEpuizat din stocO radiografie in aproape 600 de pagini a istoriei si provocarilor cu care se confrunta una dintre cele mai puternice, mai active si mai apreciate armate din lume.Incepand cu primele forte de autoaparare organizate in Palestina de pionierii sionisti la inceputul secolului XX si continuand cu structurile mai complexe care au luptat pentru fondarea unui stat evreiesc (Hagana, Palmach, dar si formatiunile revi zioniste Irgun sau Lehi), lucrarea lui Ovidiu Raetchi ajunge pana in zilele noastre, trecand in revista si ultimele ciocniri cu Hamas si Hezbollah, din vara anului 2019.Operatiunile ultimelor decenii din Gaza, Cisiordania sau Liban se bucura, de altfel, de un spatiu larg; totusi, cele mai ample capitole vizeaza analiza contextului politic, psihologiei liderilor, strategiei militare si armamentului utilizat in marile confruntari cu statele arabe din 1948 (Razboiul de Independenta), 1967 (Razboiul de Sase Zile) sau 1973 (Razboiul de Yom Kippur).Raetchi isi propune sa ofere portrete detaliate ale marilor militari israelieni (de la Moshe Dayan la Yitzhak Rabin, de la Yigal Allon la Ehud Barak, de la Ariel Sharon la Mordechai Gur), dar si ale politicienilor (David Ben-Gurion, Manachem Begin) si spionilor (Rafael Eitan, Michael Harari) care au modelat istoria acestei tari. Cartea analizeaza doctrina militara, etica, armele de elita (aviatia, blin datele), industria de aparare, activitatea fortelor speciale ale Tzahal care intervin in operatiuni antiteroriste sau care opereaza sub acoperire in teritoriul inamic, dar si evolutia si mi siunile majore ale Mossad sau Aman.
-
Viitorul razboiului54.99 LEIUn istoric militar, profesor si consultant politic, castigator a numeroase premii, ne ofera istoria completa a razboiului, sub toate formele si cu toate implicatiile sale, aratand ce a impulsionat si continua sa impulsioneze aceasta forma umana unica de violenta politica.Intrebarile despre viitorul razboiului sunt o prezenta obisnuita a dezbaterii politice, a analizei strategice si a fictiunii populare. Unde ar trebui sa cautam noi pericole? Ce planuri viclene poate avea un agresor? Care sunt cele mai bune forme de aparare? Cum ar putea fi pastrata pacea sau rezolvat conflictul?De la haosul francez de la Sedan, din 1870, la insurgentele contemporane din Irak si Afghanistan, Lawrence Freedman, un ganditor militar recunoscut la nivel mondial, ne dezvaluie cum cea mai mare parte a ideilor futurologilor militari de azi sunt gresite. Dar acestea isi pastreaza, totusi, influenta.Freedman ne demonstreaza ca aceia care si-au imaginat viitorul razboiului au avut adesea o imagine idealizata despre acesta ca fiind restrans intre anumite granite, cu caracter scurt si decisiv, si au trecut constant cu vederea peste posibilitatea existentei unor razboaie lungi – de aici persistenta incapatanata a ideii unei lovituri decisive, fie printr-o ofensiva terestra indrazneata, printr-o lovitura nucleara preventiva sau printr-un atac cibernetic. Tot el observa si lipsa de atentie fata de razboaiele civile, pana ce Occidentul a inceput sa intervina in acestea in timpul anilor 1990, si cum granitele dintre pace si razboi, dintre militar, civil si criminal devin din ce in ce mai neclare.
-
Gestapo. Istoria politiei secrete a lui Hitler31.61 LEIEpuizat din stocDe la crearea sa in 1933, si pana la moartea lui Hitler din 1945, Gestapo (Geheime Staatspolizei), politia secreta a celui de-al Treilea Reich, a terorizat sute de mii de oameni din teritoriile ocupate de nazisti. Securitatea interna a Reichului era mentinuta de un aparat politienesc tentacular, pentru care lucrau in jur de 20 000 de oameni, sub conducerea malefica a lui Heinrich Himmler, birocratul cu ochelari rotunzi si veleitati de calau.Bazata pe documente de arhiva si pe declaratii ale martorilor, cartea de fata ofera o viziune cuprinzatoare asupra evenimentelor, de la infiintarea Gestapoului si pana in momentul procesului de la Nurnberg. Pe langa sursele documentare de prima mana, volumul contine 120 de fotografii ce intregesc demersul autorului de a prezenta o istorie a temutei organizatii avand sediul pe Prinz-Albrecht-Strasse nr. 8.Pentru cei dornici sa urmareasca activitatea si carierele unor oameni precum Eichmann, Muller sau Barbie, exista carti si documente in muzee si arhive peste tot in lume. Valoarea lor este cu siguranta aceea ca ofera dovezi consistente ale amenintarii diabolice a dictaturii, mai ales daca aceasta dispune de forta represiva a politiei secrete, menita sa o sprijine. Avertismentele sunt la fel de puternice ca intotdeauna.
-
Avangarda Califatului44.99 LEI
Avangarda Califatului. O istorie intelectuală a jihadismului
Jihadismul constituie continua degradare a islamismului politic. In mai putin de un secol (1928–2014, adica de la fondarea Fratiei Musulmane pana la proclamarea Califatului ISIS), jihadistii vor regresa de la formarea omului nou al islamului, prin predica si educatie, la genocid, decapitari live si sute de gropi comune.Aceasta descompunere ideologica se va produce pe fondul unor „mutatii genetice“ in cadrul doctrinei islamiste, iar mediul propice acestor alterari mutagene va fi inchisoarea. Sayyid Qutb, Ayman al -Zawahiri, Abu Musab al -Zarqawi sau Abu Bakr al -Baghdadi isi vor formula si clarifica teoriile jihadiste din ce in ce mai brutale in celulele egiptene, iordaniene sau in lagarul american de la Camp Bucca.Totusi, explicatia conform careia jihadismul reprezinta un raspuns proportional in fata detentiei si torturii nu este unul valid.Osama bin Laden, de pilda, cel mai faimos dintre jihadisti, nu a fost inchis si nu a fost victima „agresiunii Vestului“. Dimpotriva, el a beneficiat de sprijinul Occidentului in razboiul contra URSS. Osama a ales sa-si dedice viata jihadului dintr-o pozitie privilegiata de „print“ care facea parte dintr-o familie de miliardari cu afaceri in Statele Unite si Europa.Pe de alta parte, o conexiune semnificativa intre momentele de apogeu ale jihadismului si relatia tensionata a islamului cu Vestul este evidenta.Succesul lui Hassan al-Banna a aparut pe fondul nemultumirii din Egipt si Palestina in raport cu administratia britanica. Apropierea lui Sadat de America a relansat jihadismul egiptean, iar invazia sovietica din Afghanistan a generat marea sinteza jihadista din anii 1990. -
Mihnea Constantinescu: omul care a schimbat Romania fara ca noi sa stim50.74 LEIEpuizat din stocIn limba romana, cuvantul functionar provine din franceza. Am putea sa ne inchipuim ca e o persoana care face sa functioneze lucrurile, dar Larousse ne dezamageste: e titularul unei functii publice. De la a functiona la functie publica, administratia se transforma dintr-un proces, intr-o tabla de sah ale carei piese sunt intepenite in campurile lor, se muta rar si greoi.In 30 de ani de cariera, Mihnea Constantinescu a avut, in esenta, trei functii: director in MAE, sef de cancelarie de prim‑ministri (sau de cabinet) si ambasador cu insarcinari speciale. Ultima e de fapt o demnitate sau un rang, dar acopera destul de bine preocuparea lui pentru energie si securitate din ultima parte a carierei. La Cancelarie, a facut politica externa inca de pe vremea cand facea conexiunea intre Theodor Stolojan si ambasadele occidentale. Iar la Externe, a determinat transformarea Romaniei intr-o democratie pastrand-o pe drumul aderarii la UE si NATO, asumat definitiv de toti actorii politici inca din 1995. La fel, energia era o chestiune cu conotatii puternice de securitate, deci geopolitice, si administrative, fiindca implica armonizarea numerosilor actori institutionali implicati in marile proiecte.Altfel spus, Mihnea Constantinescu functiona indiferent de functii.
-
Coruptia ucide?37.00 LEIEpuizat din stocIn Romania, toata lumea vorbeste despre coruptie. Dar cu cat este mai invocat, cu atat conceptul devine mai ambiguu, mai greu de delimitat, iar fenomenul la care face referire, mai greu de contracarat.Textele acestui volum colectiv abordeaza problema coruptiei dupa chipul si asemanarea autorilor lor: analitic, speculativ, narativ, emotional, la rece si la cald. Cei 11 autori abordeaza cauzele si formele de manifestare ale coruptiei si fac clarificari conceptuale. Analiazeaza coruptia prin prisma relatiei dintre sfera morala si cea politica si prin prisma raportului dintre individ si sistemul de guvernare. Si nu in ultimul rand, isi povestesc propriile victorii si infrangeri.Diana Margarit, Cristi Danilet, Laurentiu Ungureanu, Radu Ghelmez, Dragos Dodu, Alec Balasescu, Dorina Patrunsu, Emilian Mihailov, Serban Marinescu, Raluca Feher, Oana Zamfirache.
-
O tara se construieste zi de zi (Cea mai frumoasa poveste, vol. 3)47.57 LEINu putem evada din istoria noastra. Nici macar dupa un secol. Pentru ca Istoria ne cuprinde si inca se scrie, atat prin marile evenimente sociale si politice care ne jaloneaza prezentul, cat si prin gesturile marunte ale fiecaruia dintre noi. Asa a fost si in urma cu o suta de ani, cand Primul Razboi Mondial si sfarsitul marilor imperii au creat contextul propice pentru infaptuirea Unirii. Insa cei de atunci nu au pus capul pe perna in Romania Mica pentru ca a doua zi sa se trezeasca in Romania Mare. Tara s-a construit prin mari eforturi politice si diplomatice, uneori abil si cu pragmatism sau profitand de auspiciile favorabile ale Istoriei, alteori cu sange. Cei care au facut-o merita sa ramana in memoria noastra mai mult decat ca niste nume de strazi, pentru ca oameni ca Ion I.C. Bratianu, Henri Mathias Berthelot sau Iuliu Maniu au fost figuri hotaratoare pentru timpul si lumea in care au trait.Despre destinele lor fascinante, precum si despre ale altor ilustri (ne)cunoscuti carora le datoram cine suntem astazi aflati in acest al treilea volum dintr-o veritabila halima autohtona: o suta si una povesti adevarate despre devenirea noastra, prin care autorul ne convinge ca o tara, la fel ca Unirea, se construieste zi de zi.
-
Elisabeta. Carmen Sylva52.86 LEIEpuizat din stocElisabeta. Carmen Sylva.Prima regina a Romaniei. Suverana artista
Pe cand avea numai douazeci si sase de ani, Principesa Elisabeta de Wied a avut curajul sa plece din Germania natala intr-o tara indepartata si aproape necunoscuta, fara sa stie la acea vreme ca avea sa-i devina cea dintai regina. Dar cu mult inainte sa plece pe acest drum impreuna cu sotul ei, Carol I, Elisabeta a pasit in viata ca o simpla fetita. E drept, facea parte dintr-o familie princiara – dar asta nu o impiedica sa alerge fara astampar cat era ziua de lunga. Iar cand seara se lasa peste castel, adora sa se dedice filosofiei si picturii alaturi de tatal ei, Hermann de Wied.Viata nu i-a fost deloc usoara. Si-a pierdut singurul copil pe vremea cand micuta principesa Mariuca nu avea decat patru ani. Apoi, in timpul razboiului ruso-turc din 1877, care avea sa le aduca romanilor independenta fata de otomani, Elisabeta a luat asupra ei organizarea spitalelor de campanie si a receptiilor oficiale din Capitala. Ba uneori chiar le-a purtat de grija ranitilor, lasand deoparte straiele si podoabele unei suverane, imbracandu-se in demnitatea unei regine gata sa faca orice pentru poporul ei. Dupa castigarea razboiului si incoronare, Regina Elisabeta si-a ascultat glasul launtric si s-a dedicat scrisului, lucru excentric pentru o suverana a acelor timpuri. Cutezatoare si generoasa, ea a devenit o protectoare a artelor, cunoscandu-i, printre altii, pe Vasile Alecsandri, pe George Enescu si pe Mihai Eminescu, cu care unele guri spun ca regina-poeta ar fi avut parte de o intamplare nu tocmai magulitoare...Regina Elisabeta, sau Carmen Sylva – dupa pseudonimul literar –, a fost o femeie fascinanta, atipica pentru vremea ei, moderna in gandire, puternica si ambitioasa, de o forta si de o sensibilitate care i-au uimit pe contemporani si care ne pot inspira pana in ziua de astazi.
Ilustratii de Yanna Zosmer. -
Ambasador în vâltoarea istoriei55.50 LEIEpuizat din stoc
Dumneavoastra ati jucat un rol-cheie in promovarea acestor relatii. Acum, nu numai ca autor al cartii Toate drumurile duc la... Kabul, dar si ca diplomat de clasa, cu o experienta de prima mana in problemele regiunii, veti continua sa aveti de spus un cuvant deosebit de important in a ne sprijini sa extindem relatiile prietenesti care infloresc intre Romania si Afganistan.
- DR. ABDULLAH ABDULLAH, fost ministru al Afacerilor Externe al Afganistanului
Emil Ghitulescu a trait o experienta unica in viata unui diplomat, aceea a mandatului de reprezentant al Romaniei in - la ora respectiva – cea mai fierbinte zona geopolitica de pe glob: Pakistan si Afganistan. A fost aceasta misiune o sansa sau o corvoada? (...) Noi, profanii, am fi mai degraba tentati sa raspundem ca destinul i-a jucat o festa ambasadorului Emil Ghitulescu, trimitandu-l, in locul unei destinatii exotice si linistite, in „miezul problemei“, intr-o zona in care moartea este o prezenta cotidiana si in care reprezentarea unei tari ca Romania are exigente necunoscute in alta parte.
- RAZVAN VONCU, scriitor si critic literar
Emil Ghitulescu, ambasadorul Romaniei in Pakistan, era pe aeroportul Otopeni, in drum spre Islamabad, pe 11 septembrie, cand teroristii au atacat New Yorkul. A tresarit cand si-a dat seama ca postul sau de la Islamabad devine unul de foc.
- ATALIN TOLONTAN, ziarist
Emil Ghitulescu este cunoscut si respectat in lumea scriitorilor ca un autor cu o cultura intinsa, talentat si devotat literaturii romane (...). Dupa 1989, relansat in cariera diplomatica, foloseste in mod exemplar cultura ca mijloc de acreditare in constiinta partenerilor de dialog din alte tari, ca instrument ideal de comunicare si persuasiune. Emil Ghitulescu a inteles intotdeauna corect aceasta realitate si si-a facut un stil din comunicarea diplomatica si in plan spiritual. El nu este numai un inalt functionar, ci si un om de cultura in actiune.
- ALEX STEFANESCU, scriitor si critic literar -
Istorii nescrise, infamii neprescrise58.14 LEI
Introducere și note de Constantin Ardeleanu
Ediție îngrijită de Valentina Sandu-DediuVolumul de amintiri al învăţătorului şi ofiţerului în rezervă Eugeniu Bucheru acoperă „trei tărâmuri ale morții“. Primele două sunt prezentate sub forma istoricului unor momente relevante din anii 1943–1948: luptele din Crimeea și Kuban, apoi, după 1944, anii grei de prizonierat în URSS, la Monastîrka şi Oranki, şi în sfârşit revenirea în ţară, în 1948, odată cu ultimul lot, al celor care refuzaseră înscrierea în divizia Tudor Vladimirescu. Al treilea tărâm, viața trăită în România comunistă, se referă la următoarele patru decenii și este prezentat sub forma unei radiografii hiper¬critice a regimului.
Memoriile lui Eugeniu Bucheru, povestitor inteligent şi talentat, se înscriu în seria mărturiilor lăsate de foşti prizonieri de război în URSS, precum Radu Mărculescu. De altfel, greva foamei pe care o aminteşte autorul în această carte este evocată şi de Radu Mărculescu în Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică. -
Sociologia proastei guvernari in Romania interbelica121.57 LEI
Am trudit la redactarea şi perfecţionarea acestei lucrări timp de 10 ani (...), din dorinţa ca România postdecembristă, care este patria mea, să încerce să nu mai repete erorile înaintaşilor. Ştiu că acest lucru nu se întâmplă. Dar această iluzie, de care sunt conştient, m-a determinat să perseverez. De altfel, nu doar în ţara noastră, ci pretutindeni, aproape nimeni nu învaţă din greşelile celorlalţi. (...) Totuşi, consider că sacrificiul românilor care şi-au pierdut viaţa pentru integritatea teritoriului naţional (în cele două războaie mondiale) sau pentru libertate politică şi revenirea la democraţie (în decembrie 1989) trebuie respectat şi omagiat, în primul rând, prin bună guvernare, lucru de care n-am avut parte, din nefericire, aproape niciodată în istorie.
-
Romania in perioada Administratiei Emil Constantinescu146.94 LEI
„A scrie, după rigorile disciplinei istorice sau după metodele a ceea ce Marc Bloch numea «meseria de istoric», o carte monografică de peste 1 000 de pagini despre România în perioada Administraţiei Preşedintelui Emil Constantinescu este un act de curaj intelectual. (...) Evident, ca orice lucrare de istorie, cartea nu se limitează la reconstituirea evenimentelor celor patru ani, ci plasează în epocă mandatul prezidenţial aflat în atenţie, analizând în detaliu perioada precedentă de după 1989 inclusiv şi perioada următoare până la zi, având însă reverberaţii în întreaga istorie modernă românească, europeană şi mondială de după 1800." Acad. Ioan-Aurel Pop
-
Noua ordine mondiala de la primavara araba la brexit61.05 LEIEpuizat din stoc
Cartea realizeaza o analiza detaliata a marilor evenimente mondiale din ultimele decenii pentru a sublinia fragilitatea unei ordini mondiale. Prin argumente istorice bine documentate, autorul nu numai ca pare sa combata ideile care circula frecvent despre o conspiratie ce incearca sa stapaneasca lumea, ci afirma deschis ca „ordinea globala este in pragul colapsului“. Volumul face o radiografie a relatiilor intre cele trei mai puteri mondiale – SUA, Rusia si China –, incercand sa identifice intentiile acestora de expansiune in alte teritorii. Astfel, viziunea autorului se extinde la nivel mondial. Autorul avanseaza ideea ca ecourile Razboiului Rece inca se resimt la nivel global si exista semnele unor provocari planetare si de durata, similare anilor ’50-’60.
-
Manual de lupta impotriva francmasoneriei41.23 LEI
Francmasoneriei din Romania, a masurilor adoptate la nivel central si transmise organelor de securitate, ci o abordare dintr-un spectru larg de perspective. Volumul se bazeaza pe o gama larga de documente, inclusiv o lista a lojilor masonice si a membrilor acestora, scheme de organizare, ritualuri, reguli si regulamente, taxe, certificate, brosuri, articole din ziare si reviste, programele de masuri pentru cunoasterea si contracararea ''actiunilor ostile tarii noastre preconizate de Francmasonerie'', registre cu semnaturile participantilor, membri si vizitatori, la Tinutele rituale si Conventele Marii Loji Nationale din Romania sau a Marelui Orient Roman, ceea ce demonstreaza ca ''Francmasoneria a fost permanent sub lupa organelor Securitatii Statului'' (Marian Craciun). Autorul sesizeaza si lipsa cunostintelor si ignoranta celor care au intocmit ''manualul'', dand de multe ori alte sensuri unor simboluri ce apartin Francmasoneriei.
-
Cultura si elitele romane sub comunism, din perspectiva securitatii (1964 - 1989)58.14 LEIEpuizat din stoc
Vasile Malureanu, fost general in cadrul Serviciului Roman de Informatii, isi scrie memoriile din perspectiva unui fost ofiter, realizand un studiu despre problemele cu care s-a confruntat cultura in perioada 1964-1989. Autorul analizeaza pozitia oamenilor de arta si cultura, si nu numai, fata de comunism, in general, si fata de regimul Ceausescu, in special, si incearca sa raspunda la o serie de intrebari care framanta inca societatea romaneasca, prin prisma documentelor Securitatii, respectiv produsele informative finite.
-
Istorii (ne)spuse. Strategii de supravieţuire şi integrare socioprofesională în familiile foştilor deţinuţi politici din Europa Centrală şi de Est în anii ´50-´6047.52 LEI
„Măsurile represive directe sau indirecte luate de regimurile comuniste împotriva celor consideraţi inamici sau împotriva familiilor acestora şi efectele derivate din ele fac parte dintr-o realitate cu care sute de milioane de oameni s-au confruntat. Iar traumelor fizice şi psihice îndurate de foştii deţinuţi în închisori li se adaugă cele cărora au trebuit să le facă faţă atît ei, cît şi familiile lor timp de zeci de ani: marginalizarea socială, teama permanentă de posibile represalii ş.a. Ei au fost nevoiţi să trăiască cu un stigmat al «impurităţii», să accepte că sînt o categorie aparte, inferioară. Din nefericire însă, după schimbările de regimuri politice, măsurile reparatorii şi compensatorii pentru suferinţele îndurate nu au reuşit să restabilească echilibrul care a fost rupt cu brutalitate, schimbîndu-le dramatic vieţile.” (Cosmin Budeancă)