Istorie & Politologie

În calitate de lunetist SEAL şi veteran de război, Brandon Webb a fost cooptat pentru a reinventa şcoala de lunetişti a puşcaşilor marini din Armata SUA, incluzând cele mai recente progrese din domeniul tehnologiei şi al balisticii. În cartea de faţă, Webb le prezintă cititorilor, în detaliu, fiecare aspect al antrenamentelor la care participă lunetiştii de la Operaţiuni Speciale, descriind modul în care aceştia sunt învăţaţi pas cu pas cum să ucidă.

Şcoala lui Brandon a fost absolvită de câţiva dintre cei mai calificaţi lunetişti ai acestei generaţii, printre care fraţii Luttrell, Adam Brown şi Chris Kyle. De la misiuni de recunoaştere şi cercetare, până la ajustări complexe de ultim minut şi, în final, momentul în care trag, Instruiţi să ucidă demonstrează că lunetistul de astăzi este învăţat să funcţioneze ca o adevărată armată.

„Dacă ţi-a plăcut filmul American Sniper, cu siguranţă o să-ţi placă la nebunie şi cartea Instruiţi să ucidă.”  America's 1st Freedom

„Cartea lui Brandon Webb şi a lui John David Mann este o privire profund sinceră şi personală asupra a ceea ce fac lunetiştii de la Navy SEAL pentru noi toţi... Toate relatările din viaţa reală a acestora vă vor ţine cu sufletul la gură şi nu veţi putea lăsa cartea din mână prea uşor.” Forbes

„Instruiţi să ucidă se citeşte ca un scenariu pentru cea mai cinematografică aventură militară pe care ai văzut-o vreodată – cu excepţia faptului că fiecare cuvânt din ea este dureros de adevărat. Regizorul este aici Brandon Webb, iar filmul este despre cei patru lunetişti (Jason Delgado, Nick Irving, Rob Furlong, Alex Morrison) de la Operaţiunile Speciale ale căror poveşti le urmăreşte în cele mai mici detalii." Kris „Tanto” Paronto, coautor al bestsellerului 13 Hours

In a doua jumatate a secolului XX, Germania a devenit puterea politica si economica dominanta in Europa si arbitrul tuturor deciziilor importante ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, Uniunea Europeana condusa de Germania este organizata de o asa maniera incat sa apere interesele nationale ale acestei tari. Germania isi exercita puterea cu scopul de a proteja economia germana si de a-i permite sa joace un rol influent in lume. Dincolo de acestea, nu exista nicio viziune sau vreun scop ascunse.

In cartea de fata, fostul ambasador britanic la Berlin, Paul Lever, ne ofera o prezentare aprofundata si unica a Germaniei moderne. Acesta arata felul in care istoria tarii i-a influentat structurile economice si politice actuale si furnizeaza perspective importante asupra probabilelor provocari si alegeri viitoare, in special in contextul crizei refugiatilor din 2015, in urma careia Germania a oferit gazduire pentru mai mult de un milion de imigranti.

Avand in vedere ca Marea Britanie se pregateste sa paraseasca Uniunea Europeana, aceasta carte este o lectura esentiala care sugereaza forma viitoare a unei Europe dominate de Germania.

PAUL LEVER a fost ambasadorul Marii Britanii in Germania intre anii 1997-2003. La inceputul carierei sale diplomatice s-a specializat in probleme de securitate politica si economica europeana.
A lucrat la NATO, la Comisia Europeana, ca presedinte al Joint Intelligence Committee – JIC (Comisia Mixta pentru Serviciile de Informatii) si ca director economic din partea Uniunii Europene la Ministerul Afacerilor Externe al Marii Britanii.
Intre 2004 si 2010 a fost presedinte al Royal United Services Institute (Institutul Regal al Serviciilor Unite).

„Oportuna si edificatoare, cartea lui Paul Lever ne spune de ce Germania este vitala pentru Europa si de ce Europa este atat de importanta pentru Germania. - Peter Mandelson, om politic britanic, fost Comisar European pentru Comert (2004-2008)

Intuitiile lui Paul Lever nu pot fi ignorate de politicienii, diplomatii si negociatorii care vor fi insarcinati cu trasarea viitorului nostru, dar si al Uniunii Europene, in urmatorii ani. - Gisela Stuart, fost parlamentar britanic

In acest raport facut la rece, patrunzator si foarte detaliat despre Germania in Europa, un fost ambasador britanic analizeaza ascensiunea si dominatia Berlinului. Fara temeri sau iluzii, Paul Lever este nemilos de clar in privinta declinului influentei franceze in UE, lasand Germania doamnei Angela Merkel sa controleze intru totul o Uniune ale carei structuri le reflecta aproape fidel pe acelea ale Germaniei insesi. «Uniunea Europeana inseamna Germania, scrisa cu majuscule.» insa Paul Lever, increzator in democratia germana, este de parere ca aceasta putere nu va fi intrebuintata gresit, cu atat mai putin pentru ca Germania nu ar avea o idee clara despre felul in care ar trebui sa se dezvolte UE. Europa ii convine doamnei Merkel asa cum este acum, iar Lever – facand opinie separata fata de pesimismul si nelinistea din prezent – anticipeaza ca peste douazeci de ani Uniunea Europeana nu va fi radical diferita. - Neal Ascherson , scriitor si jurnalist scotian

România de astăzi. O ţară care se încăpăţânează să fie altfel.

„Ţările şi naţiunile sunt diferite. Asemănătoare şi diferite. România intră şi ea, fireşte, în acest joc al asemănărilor şi deosebirilor. Nu cumva este totuşi şi mai diferită? Cu alte cuvinte, nu se situează oare mai «excentric», sub tot felul de aspecte, în raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativă normalitate europeană? Modul extravagant în care s-a derulat psihodrama politică din vara anului 2012 a lăsat impresia că ţara e defectă. Desigur, cei care privesc din afară sunt mai impresionaţi decât românii, obişnuiţi cât de cât cu ei înşişi, dar până şi printre români exasperarea creşte. Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem? Nu, e doar o istorie. Dar poate că înseamnă acelaşi lucru.“ (Lucian Boia)

Ediția a II-a, adăugită

  La Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, aflat sub egida Academiei Române, a apărut cartea „Mărturii dedicate eroilor şi martirilor noştri – o sută de ani de frământări, 1918 – 2018”. Autor este profesorul Nicholas Dima, român stabilit în Statele Unite ale Americii din 1969, născut în 1936, în legendara comună Curcani, judeţul Ilfov, şi crescut în Bucureşti, deţinător al diplomei Master of Arts şi al unui doctorat despre problemele etnice şi demografice sovietice, la Columbia University din New York. Înainte să obţină diplomele americane, a fost exmatriculat de la Institutul Politehnic în 1956. Motivele? Desigur, politice, dictate de-un regim antinaţional ce-şi făcuse ţel din – şi a reuşit – schilodirea pe zeci de ani a României. Condamnat la închisoare şi regim forţat de muncă pentru încercarea de trecere a frontierei, Nicholas Dima se reînscrie la Facultatea de Geografie-Geologie, pe care o absolvă normal. Profită de scurta deschidere spre Vest a regimului Ceauşescu şi emigrează în SUA. Acolo parcurge treptele necesare şi exigente ale sistemului de învăţământ superior, specializându-se în studii geopolitice. Ajunge profesor în domeniu şi predă, între alte instituţii, la Şcoala de comandă a armatei americane, de la Fort Bragg, North Carolina. Nu mai înşir titlurile şi distincţiile, deloc onorifice, pe care Nicholas Dima le-a cules într-o viaţă de muncă sârguincioasă, al cărei ţel n-a fost parvenirea personală, ci binele ţării sale natale. Despre care scrie: „Cred că România, şi de altfel întreaga lume, poate fi salvată numai printr-un proces adânc de renaştere spirituală. Mai este oare posibil un asemenea proces? Nu ştiu! Până la acea renaştere, doresc să văd însă o Românie întregită, bine integrată internaţional, dar stăpână pe soarta ei; o ţară condusă de lideri integri şi competenţi; o ţară care să-şi respecte toţi cetăţenii şi care să trăiască în frăţietate cu vecinii. Le doresc totodată tinerilor să nu mai ia calea străinătăţii şi să rămână acasă, unde să aibă grijă de frumoasa grădină pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu.”

         Emblematic pentru tânărul Dima, ca şi pentru mulţi dintre oamenii valoroşi născuţi pe aceste plaiuri, e momentul de la terminarea facultăţii. Atunci, absolvent fericit, deşi făcuse puşcărie politică: „Am prins chiar curaj şi m-am plâns unei profesoare, lectoriţa Prisnea, că am fost nedreptăţit ani de zile şi că tot timpul mi s-au dat note mai mici decât meritam. Aceasta m-a luat de o parte, pe un coridor al facultăţii, şi mi-a spus: «Dima, ai fost pe lista neagră. Zi mersi că ai terminat. Ia-ţi diploma şi pleacă!» Şi plecat am fost. După un an de zile, eram la Viena.” Şi dacă acum jumătate de veac părăseau România tineri, şi mai puţin tineri, ca să spun aşa – cu simţul capitalismului în ADN,  azi constatăm o hemoragie de creiere dictată de-o serie aberantă de guverne ce-au adus parcă mai multe prejudicii ţării decât vechiul regim comunist, din care, de altfel, toate au descins. 

         Fără îndoială, Nicholas Dima este un idealist de bună şi veche factură, crescut în cultul şi respectul muncii remunerate cinstit. Deşi ar dori ca România să fie o ţară la nivelul altora, mai bine gestionată şi cunoscută, multe iluzii nu-şi face. Anii de lucru ca reporter la Vocea Americii i-au oferit posibilitatea să observe destule momente dezamăgitoare, produse de actele diferiţilor guvernanţi români de toate culorile, de la comunişti la idolii tinereţilor sale, ţărăniştii. Repet: guvernanţi, nu popor de rând! Pentru că, ziarist şi român dornic să-şi ajute conaţionalii, Nicholas Dima a colindat ţara mai mult decât destui băştinaşi care proclamă un patriotism de paradă şi-o mândrie stupidă, însă nu întreprind nimic, ba se mai şi văicăresc de vitregia vremurilor şi de viclenia duşmanilor. Când nu era angajat la radio, Nicholas Dima se număra printre sutele de participanţi la manifestaţiile de protest contra comunismului, desfăşurate în diverse oraşe americane. Iar asta de la început, din anii 1970, când unii româno-americani, luând de bune promisiunile de la Bucureşti, încercau să „destindă” relaţiile interstatale în stilul „reciproc-avantajos”, cum suna sloganul propagandei valahe. Jurnalist apoi, cu standard deontologic ridicat, Nicholas Dima s-a străduit ca, pe lângă sarcinile de serviciu impecabil îndeplinite, să dea glas propriilor sentimente intens patriotice, lipsite de orice urmă revanşardă. Numai că patriotismul autentic devenise deja un fel de stigmat pentru noile „comandamente”, de factură corect politică sau cine ştie care alta.

         Aproape fiecare dintre textele cărţii de faţă, iniţial apărute în publicaţii cu difuzare naţională şi – mulţumită internetului – internaţională, conţine sâmburele unei dezamăgiri transparente. Cu valenţe testamentare, podoaba unei cariere de dat exemplu, cartea putea să fie chiar „acordul final” al unui om bolnav de românism. Fiindcă la puţine zile după apariţia ei, un accident vascular era să curme viaţa celui care nu cred că-şi dorea un asemenea prilej semnificativ-simbolic: în Parlamentul României, la sesiunea jubiliară dedicată Centenarului Unirii Basarabiei cu ţara.

         Dumnezeu i-a dat zile, poate chiar să trăiască re-Unirea!

Cartea este o relatare a efectelor traiului sub supraveghere, experienta care incepe sa devina familiara tuturor, chiar daca in alte forme. Acum suntem cu totii supravegheati, dar cei mai multi dintre noi nici nu au idee ce inseamna asta cu adevarat. Cum te simti sa fii spionat, sub banuiala ca esti tu insuti un fel de spion sau tradator? Cum e sa fii inconjurat de secrete despre care afli cu mult dupa ce faptele s-au produs ‒ secrete care includ numele prietenilor care au raportat despre tine la Securitate si actiunile pe care le-a intreprins aceasta politie pentru a interveni in viata ta? Care este efectul acestei experiente asupra identitatii tale si a relatiilor de incredere pe care credeai ca le-ai construit, in momentul in care amploarea ei devine cunoscuta? Speranta mea este ca aceasta carte va face vizibile un anumit set de practici de supraveghere si efectele lor, intr-o lume in care noi forme de supraveghere prolifereaza in fiecare zi. - Katherine Verdery

Pictor, scriitor, inventator, om de știință, muzician, arhitect... Atât de eclecticul Leonardo da Vinci este considerat unul dintre cele mai mari genii ale umanității, autorul celui mai faimos tablou din lume, precursorul a numeroase invenții moderne, rămânând însă unul dintre cele mai enigmatice personaje din istorie. Viața și opera lui alcătuiesc un adevărat rebus pe care Costantino d’Orazio îl descifrează pe parcursul acestei cărți într-o nouă cheie, folosind tablourile ca pe un fir al Ariadnei în explorarea minții labirintice a artistului. Astfel, fiecare pictură constituie o bună ocazie pentru aprofundarea unei laturi a capricioasei personalități a lui Leonardo, întrucât toate domeniile de cercetare cărora li s-a dedicat acesta – de la anatomie la studiul naturii, de la inginerie la muzică – și-au găsit o formă de exprimare artistică. Autorul ne va ajuta să înțelegem acele detalii care, asemenea pieselor unui puzzle, conțin indiciile unui mare tablou, cu titlul: Cine a fost, de fapt, Leonardo da Vinci?

Regasiti in paginile acestei Istorii ilustrate a lumii numeroase personalitati istorice, evenimente importante si scurte caracterizari ale fiecarei epoci, din preistorie si pana in zilele noastre.

La apogeul Razboiului Rece, in cel mai periculos moment in care te-ai fi putut afla in Uniunea Sovietica, intr-o seara, in timp ce seful statiei CIA la Moscova isi umplea rezervorul cu benzina, un strain s-a apropiat de el si i-a lasat un bilet in masina. Temandu-se de o capcana a KGB, americanul a ignorat aceasta miscare de deschidere. Dar barbatul se hotarase. Tentativele sale de a stabili contacte cu CIA aveau sa fie refuzate de patru ori, inainte de a le face cadou un plic al carui continut avea sa socheze serviciile secrete americane. In anii care au urmat, barbatul cu pricina, Adolf Tolkacev, va deveni unul dintre cei mai valorosi spioni ai SUA. Dar aceste activitati ridicau problema unor amenintari personale de proportii la adresa lui Tolkacev si a supervizorilor sai americani. Acestia aveau intalniri clandestine in parcuri si la colturi de strada si foloseau camere spion, butaforie si coduri secrete, ascunzandu-se de mereu prezentul KGB chiar sub nasul acestuia – pana ce un act socant de tradare le-a pus tuturor viata in pericol.

Folosind documente CIA anterior clasificate si interviuri cu participanti la evenimente, Un spion de miliarde este un exemplu magistral de reportaj si o cutremuratoare poveste adevarata despre ultimii ani ai Razboiului Rece.

Un spion de miliarde este una dintre cele mai bune povesti cu spioni din timpul Razboiului Rece si cu atat mai cutremuratoare cu cat... este adevarata. Se plaseaza perfect la intersectia dintre un thriller palpitant si istoria solid documentata... Este o carte magistrala. (The Washington Post)
O poveste adevarata atat de palpitanta, incat, pe alocuri, se citeste ca un roman de aventuri cu spioni. (Los Angeles Times)

David E. Hoffman este editor colaborator la The Washington Post si corespondent pentru seria de investigatii de la PBS, Frontline. Este autorul volumelor The Oligarchs si The Dead Hand, despre finalul cursei inarmarilor din timpul Razboiului Rece, si este castigator al Premiului Pulitzer. Locuieste impreuna cu sotia sa in Maryland.

Aceasta este o istorie a unui singur popor, dar și o istorie reunită a românilor din cele două state românești de azi, state care, din păcate, nu-i adăpostesc nici ele pe toți românii. Această carte de istorie este însă menită să învingă uitarea și să conducă la frângerea risipirii noastre. Să ne amintim mereu că „Hora Unirii” a scris-o moldoveanul Vasile Alecsandri și să încercăm să ne cuprindem cu toții „de acel farmec sfânt” al iubirii de popor și de țară, de țara noastră, care, oriunde ar fi ea, se numește Țara Românească. Până o vom avea din nou întreagă pe hartă, se cuvine să o purtăm în suflete și astfel nimic nu va fi pierdut. Ioan-Aurel Pop

"Aceasta este, inainte de toate, o carte despre experienta umana”, avertizeaza Max Hastings in introducerea impunatoarei sale lucrari dedicate celui de-al Doilea Razboi Mondial. Este descrisa mai ales experienta a milioane de indivizi, soldati din prima linie sau civili, manati de nevoia de a supravietui intr-o lume devastata de violenta si groaza. Apeland la numeroase marturii ale contemporanilor, elemente ale unui enorm scenariu, autorul reconstituie teatrul „iadului” care a cuprins intreaga planeta incepand cu invazia Poloniei si pana in momentul lansarii bombelor atomice asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki. Cititorului i se ofera o ampla imagine din punct de vedere geografic, fiind tratate inclusiv evenimente adeseori neglijate, precum cele petrecute in zonele de razboi din China si India. In cele din urma, pe langa faptul ca incearca sa raspunda la intrebarea „cum a fost al Doilea Razboi Mondial?”, istoricul britanic ne propune sa cugetam la alte chestiuni importante din punct de vedere istoric, cum ar fi: ce strategii, ce fronturi, ce divizii, ce organizatii de rezistenta au determinat rezultatul istoric al conflictului? Ce influenta reala au exercitat SUA si Marea Britanie asupra evenimentelor? Cui se cuvine sa-i atribuim meritul de a-l fi infrant pe Hitler si nazismul?

Aceste interviuri trebuie intelese ca «interviuri de lucru», cu caracter istoriografic, nu ca interviuri de presa. Ele reflecta atat nivelul meu de cunoastere din anii 2003-2004 a evenimentelor din decembrie 1989, cat si perspectiva asupra evenimentelor pe care o avea gen. Iulian Vlad atunci. (…) Interviurile s-au desfasurat sporadic in anii 2003- 2008. In toata aceasta perioada si in anii urmatori, pana in pragul mortii, gen. Iulian Vlad mi-a cerut insistent sa nu le public. A argumentat ca asupra lui se fac presiuni, ca este amenintat cu reluarea condamnarii penale pe care o avea, iar alteori ca «nu este momentul». In luna septembrie 2017, aflat pe patul de spital, a declarat procurorului militar care il intervieva pentru «Dosarul revolutiei», in prezenta fiului sau, ca este de acord cu publicarea interviurilor luate de mine si cu folosirea afirmatiilor sale din interviuri in elucidarea «Dosarului revolutiei». Parchetul Militar mi-a comunicat, corect, aceasta situatie. - Alex Mihai Stoenescu

Orice eveniment mai important ar avea loc azi la Jockey Clubul Roman, Constantin Avramescu va fi acolo. Cu o combinatie rara de boierie, relaxare, sobrietate si umor, asa cum ii sade bine unui om de lume, Constantin Avramescu va sti sa conduca asa cum se cuvine orice intalnire. De ce vorbesc aici despre Jockey Club? Pentru ca aceasta institutie de prestigiu a ramas unul dintre ultimele bastioane ale unei lumi pe care comunismul a incercat sa o distruga: vechea „lume buna” romaneasca, urmasii boierimii romane si ai marii burghezii, ai elitelor intelectuale, diplomatice si creative.

Din pacate, comunismul a reusit sa risipeasca mare parte din vechile elite si, in buna masura, sa creeze „omul nou”. Totusi, exista inca persoane si familii care duc mai departe istoria, traditiile si valorile unei lumi care a facut Romania.

Boierimea si marea burghezie romaneasca sunt „vinovate” de multe: de la biserici, scoli si spitale, la partide, institutii si la nasterea sentimentului national, de la pastrarea statalitatii in timpul stapanirii otomane, pana la obtinerea independentei si nasterea Romaniei Mari. Chiar si multi dintre marii nostri scriitori si artisti se trag din familii boieresti. Nicio tara civilizata nu poate ignora sau dispretui o astfel de categorie sociala.

Si Constantin Avramescu apartine acestei lumi careia ii datoram, in buna parte, tara in care traim. Am indraznit sa-l incurajez sa-si scrie insa si amintirile mai vechi, cele legate de familie, de primii ani de viata si de adolescenta traita inaintea si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Filip-Lucian Iorga

Actiunea acestui roman se petrece in contextul istoric al trecerii violente de la luminoasa epoca interbelica la "epoca de aur", asa cum a fost aceasta trecere resimtita de familiile aristocrate ale Romaniei. Decaderea financiara si sociala nu a atras si decaderea morala a romanilor de familie buna.

Pe unii greutatile i-au doborat prin depresie, pe altii i-au facut mai puternici, niste supravietuitori. In ciuda suferintelor pe care personajele trebuie sa le experimenteze in aceasta carte, exista un final fericit ce restabileste dreptatea - caderea comunismului si recuperarea averii abuziv rapite de stat.

"Olga sau intoarcerea la Tibanesti" este o carte de fictiune, inspirata partial din amintirile Olgai Racovita, amintiri povestite scriitorului francez Henri de Grandmaison. Cartea a aparut cu ani in urma in Franta, iar acum este tradusa in limba romana si publicata la Editura Vremea.

La 15/28 august 1916, Romania a intrat in Primul Razboi Mondial, de partea puterilor Antantei, care promiteau sprijin in realizarea unitatii nationale – visul romanilor inca din vremuri stravechi.

La decretarea mobilizarii generale, valorificand experienta proprie si pe cea acumulata pe Frontul de vest, aviatia romana avea o conceptie organizatorica si de actiune corespunzatoare timpului. Nu putem afirma acelasi lucru si despre dotarea cu aparate de zbor si instruirea personalului navigant.

In prima zi de razboi, aviatia romana dispunea de 24 de avioane (8 Maurice Farman tip 9 –11, 5 Blériot, 4 Voisin L.3/5, 4 Morane Saulnier, 1 M. Farman, 1 H. Farman – 20, 1 Caudron G.3 si 1 Aviatik), toate nearmate si de modele vechi. Alte 20 de avioane se aflau in scolile de pilotaj, aparate de zbor care nu puteau executa misiuni pe front.

Cu un efectiv de 1 293 de soldati, subofiteri si ofiteri din care 97 de piloti si 84 de observatori aerieni, aviatia romana avea un deficit de 1 462 de oameni si 130 de avioane, fata de necesitatile frontului asa cum stabilisera strategii militari romani.

In acest volum veti intalni, expunandu-si argumentele antiteiste sau antiteologice si antiecleziastice, ganditori care au contribuit, in mai mare sau mai mica masura, la faurirea societatii europene moderne seculare. Termenul ateism, folosit in titlu, in cuvintele autorului, „poate fi definit in sens larg ca negatia, din perspectiva rationala, a credintei in supranatural, iar in sens restrans ca negatia ideii de religie, adica de institutionalizare a credintei”. Ateismul inglobeaza astfel diferite pozitii exprimate in diferite perioade de liber-cugetatori si deisti, pozitii al caror continut poate intra cu usurinta in bagajul argumentativ al unei pozitii rationale atee. Alexandru Anghel

Ateismul reprezinta un mod de gandire eminamente critic in raport cu modul dogmatic propriu spiritului religios (care inseamna admiterea ca adevaruri incontestabile a unor idei, id est dogme, impuse de autoritatea ecleziastica), opunand ratiunea (inteleasa ca necredinta) credintei oarbe, irationale. In functie de miza urmarita, critica ideilor religioase este dezvoltata din perspective diferite, care uneori se imbina: o perspectiva epistemologica (demonstrarea caracterului irational al credintei si a invaliditatii adevarurilor religioase), una etica (demonstrarea imoralitatii dogmelor religioase si a incompatibilitatii lor cu binele civic) si una politica (demonstrarea caracterului opresiv al institutiei clericale si a rolului ei major in intarirea asupririi sociale).

De cele mai multe ori, critica religiei inseamna critica doctrinei religioase oficiale (de regula crestine), care este combatuta din multiple puncte de vedere, autorii (de la romanul Celsus la contemporanul american Sam Harris) reliefand inconsistenta izvoarelor istorice, contradictiile dintre relatarile acreditate oficial, neverosimilitatea faptelor, irationalul dogmelor, imoralitatea anumitor acte prezentate ca modele si, mai ales, efectele funeste ale fanatismului si ale intolerantei religioase. Ovidiu Morar 

Numărul 1 pe lista New York Times de book-selleruri.

Având un extraordinar acces la Aripa Vestică a Casei Albe, Michael Wolff dezvăluie ce s-a întâmplat în culisele primelor nouă luni ale cele mai controversate președinții din vremurile noastre, în Fire and Fury: Inside the Trump White House.
„De la Harry Potter încoace, nicio altă carte n-a avut un asemenea succes”- The Economist
„Nu este o carte. Este cartea.” – The Weekly Standard
„O cronică indiscutabil suculentă” – The San Francisco Chronicle

Larry Watts ofera publicului roman o noua lucrare in care analizeaza evenimentele si actiunile care au conturat politica Romaniei in anii de confruntare dintre Est si Vest. Aici, autorul examineaza demersurile Romaniei de dupa moartea lui Stalin in vederea iesirii de sub controlul sovietic, detaliaza rolul pe care l-a jucat Criza Rachetelor din Cuba in a determina Romania sa-si schimbe politica in domeniul dezarmarii, in 1962, analizeaza felul in care Bucurestiul a intermediat contactele intre Washington si Hanoi in timpul Razboiului din Vietnam si expliciteaza modul in care si-a folosit calitatea de membru al Pactului de la Varsovia pentru a influenta politica Moscovei si a transforma agenda de securitate a aliantei.

Traian Doman – ține să te asigure de cum începe să vorbească – nu e un fotograf profesionist. A fost toată viața profesor de istorie și acum, mărturisește el cu un zâmbet cald, e un „pensionar fericit”. Dintre toate lucrurile cu care s-ar putea mândri – familia, un master în arhivistică după 1990 – cea mai mare realizare a vieții sale încape într-un pachet cam de mărimea unui plic A42, ticsit, e drept, pe care îl ține cu grijă la piept.
Înăuntru, rodul a doi ani de discretă, dar curajoasă și persistentă rezistență în fața regimului comunist: fotografii ale unor clădiri sau cartiere bucureștene dispărute la mijlocul anilor ’80, părți din orașul vechi, toate familiare, dragi, mai cu seamă, căzute pradă unor planuri megalomane de reconstrucție urbană.

O călătorie pe firul memoriei, o călătorie interogativă, cu atât mai interogativă cu cât prezentul post-comunist este mai confuz. O provocare, aceea de a-mi regăsi trecutul românesc și de a-l lăsa în urmă, ca să nu mai revin asupra lui. Să închid ușa după mine, despărțindu-mă de amintirea lui.
Am făcut cunoștință cu România lui Ceaușescu în 1967, iar ea continuă să mă obsedeze. Am traversat „frumoșii ani șaizeci” la București, ca studentă, am observat cum se aluneca spre închiderea cu premeditare a țării în anii șaptezeci, m-am azvârlit în cruciada pentru drepturile omului încă din 1977 și am crezut în cauza aceasta până la căderea regimului, în 1989.
Tulburările, incertitudinile și luptele anilor 1990 le-am urmărit ca analist din partea Ministerului Apărării, am fost fascinată de schimbarea la față a unor români cuprinși de elanul integrării în NATO și în Uniunea Europeană, dezolată, dezamăgită de rătăcirea fără obiect a anilor 2000 și, asemenea prietenilor mei români, am intrat fără nicio bucurie, totuși, am intrat în era scepticismului, știind astăzi că fericirea nu mai trece prin politic. Constatând că în România, ca și în alte părți, democrația bate în retragere. Cât despre idealul rupturilor și speranța reclădirilor revoluționare, acestea s-au uzat, apoi s-au năruit odată cu blocul sovietic în 1991 și pare handicapat.

Acest studiu al arhitectului Vlad Mitric-Ciupe, Arhitectul G.M. Cantacuzino în dosarele Securității, poate fi considerat o organică continuare, abordată la alt nivel, a unor opusuri care au devenit de referință în literatura de specialitate: Arhitecții români și detenția politică 1945-1964. Între destin concentraționar și vocație profesională, Arhitecți în recluziune, În numele tatălui. Supraviețuire și integrare socioprofesională în familiile arhitecților foști deținuți politici din România comunistă, îngrijirea memoriilor arhitectului Jean Schafhütl – deportat în U.R.S.S., precum și Mecanisme represive în școala românească de arhitectură 1944-1958 – o cercetare care va vedea în curând lumina tiparului.

Aceste studii sunt produsul interesului particular al editorului pentru descifrarea mecanismelor care au martirizat atâtea trupuri și conștiințe, fără să fie simple înșiruiri de fișe ale celor care au pătimit în sinistra perioadă care a înlocuit dragostea cu ura, fie ea de clasă, fie de rasă, și nici o simplă prezentare a destinelor unor oameni născuți și formați în normalitate și care au fost obligați să trăiască și să activeze într-o lume anormală.

Genealogia a fost si este la noi inca, din pacate, o disciplina stiintifica vitregita. In Occident este tratata cu multa seriozitate, recunoscandu-se foloasele certe pe care le poate aduce la investigarea trecutului, a comunitatilor umane, a societatii in general, dar si la cercetarile de patologie genetica etc. Pe de alta parte, cautarile genealogice raspund legitimei curiozitati a fiecaruia dintre noi de a sti de unde si din cine se trage. In societatile evoluate ale lumii, interesul pentru cunoasterea stramosilor este cultivat cu asiduitate.

Liviu Radu (20 noiembrie 1948 – 17 octombrie 2015) a absolvit Facultatea de Automatică a Institutului Politehnic București, secția calculatoare.

A debutat cu povestirea „Faţa reală a planetei Marte” în revista Quasar nr. 5/1992. A publicat proză scurtă, romane, recenzii, eseuri.

A tradus peste 40 de cărți. A obţinut numeroase premii, printre care: Premiul Vladimir Colin (2000), Premiul Ion Hobana (2010), Marele premiu Seniorii Imaginației (2011), Premiul Galileo pentru întreaga activitate (2012), Premiul Convenției Europene de SF (2000, Gdansk, Polonia).

Este prezent în antologiile: Nemira ’96, Plaja nudiștilor (1999), Don Quijote, prostituata şi alte personaje (2000), Timpul eroilor (2001), România SF 2001, Alte lumi, alte legende (2002), AtelierKult: povestiri fantastice (2005), Millennium 1 (2009), Millennium 2: șase ani de ficțiuni (2009), Dansând pe Marte și alte povestiri fantastice (2009), Alte țărmuri (2009), Pangaia (2010), Venus (2011), Călătorii în timp (2013), Best of: proza scurtă a anilor 2000 (2013), Xenos. Contact între civilizații (2014), Best of Mystery & Horror (2014), Argos Doi (2015), Galaxis. Noua operă spațială (2016).

Cartea de fata are in centrul ei pe Carol I, cel mai important dintre regii nostri, creatorul unei dinastii in Romania, singura pe care am avut-o. Si care nu este o dinastie germana. „Dinastia mea e romana, declara regele Ferdinand la Consiliul de Coroana de la Palatul Cotroceni din Bucuresti, din august 1916. Romanii n-au adus aici pe unchiul meu, pe regele Carol, ca sa intemeieze o dinastie germana la gurile Dunarii, ci o dinastie nationala. Si revendic pentru Casa mea cinstea de a fi indeplinit in intregime misiunea pe care acest popor i-a incredintat-o.” Spunea aceasta constient fiind ca unchiul sau nu crease doar o dinastie la intalnirea Dunarii cu marea. Crease si o monarhie constitutionala si stabilise reguli de functionare a statului roman modern.

Venita din economie, globalizarea nu s-a redus la economie. Ea a antrenat, in virtutea unor legaturi launtrice, tot mai multe domenii. Comunicatiile, cercetarea stiintifica, educatia au fost printre primele. Nici astazi nu s-a atins globalizarea tuturor domeniilor, dar tendinta este prezenta pretutindeni. Asupra tuturor se exercita presiunea la intrarea pe piata globala si, cu aceasta, la a face din competitivitate cheia intelegerii de sine si a vietii sociale si individuale. Asa stand lucrurile, nu poti da seama de globalizare fara a lua contact cu analizele ce i se consacra in economie, sociologie si fara a detecta consecintele ei. Traim, ca ulterior nascuti, epoca globalizarii, cu enormele ei schimbari si marile probleme pe care le pune. - Andrei Marga

GCHQ, succesorul faimoasei organizatii de spargere a codurilor pe timp de razboi de la Bletchley Park, este cel mai mare si mai misterios serviciu de informatii din Marea Britanie. Cu toate acestea, nu stim aproape nimic despre el.

O lectura obligatorie pentru cine doreste sa afle mai mult despre istoria lumii islamice.

Dar cartea nu este doar o simpla insiruire a evenimentelor trecute. Este si un ghid indispensabil pentru intelegerea dezbaterilor si conflictelor politice de astazi, de la 11 septembrie pana la razboaiele din Irak si Afghanistan, de la piratii somalezi la conflictul palestiniano-israelian. Asa cum arata Ansary in Concluziile sale, «conflictul care distruge lumea moderna nu poate fi inteles ca o ciocnire a civilizatiilor… Este inteles mai bine daca este vazut ca o divergenta generala la intersectia a doua istorii mondiale discordante». - San Francisco Chronicle

„Critic moderat al regimului comunist din România, Mihai Botez a testat cu relativ succes limitele acestuia. Dar disidenţa lui Botez, care nu a fost imaculată, nu ar fi durat fără sprijinul guvernului SUA şi al Europei Libere. Documentele accesibile în arhivele guvernamentale româneşti, fragmentare şi relativ puţine, sînt insuficiente reconstituirii parcursului său. Evoluţia lui Botez poate fi acum mai bine revelată prin recentele desecretizări ale documentelor aflate în arhivele guvernamentale din SUA, la Departamentul de Stat, FBI, INS şi la diferitele biblioteci prezidenţiale, la care se adaugă documentele din arhiva Europei Libere. Reunind cele mai semnificative dintre aceste documente inedite, cartea oferă cititorului posibilitatea unor noi lecturi în privinţa personalităţii lui Botez.” (Radu Ioanid)

„Celor care nu au trăit într‑un sistem cu partid unic le este greu să evalueze măsura în care se amestecă un asemenea regim în viaţa cetăţenilor. Opoziţia era ghidată de o analiză a riscurilor – ce risca oponentul dacă înfrunta regimul? În unele cazuri, se punea în balanţă şi ce ar putea avea disidentul de cîştigat. Unde îl plasăm pe Mihai Horia Botez în acest spectru al analizei? Iată sarcina pe care şi‑o asumă Radu Ioanid în admirabilul şi convingătorul lui studiu de caz.” (Dennis Deletant)

Ce i-a deosebit pe securişti de restul oamenilor? Cum au ajuns ei să‑i bată, să‑i aresteze şi chiar să‑i ucidă pe cei cîţiva care aveau curajul să spună că regele e gol şi să‑i umilească pe cei care îndrăzneau să asculte într‑o tăcere resemnată adevăruri elementare? Formulînd răspunsuri la asemenea întrebări şi plecînd de la propria experienţă a contactului cu Securitatea în 1988, Marius Oprea alcătuieşte o istorie a transformărilor acesteia de la totalitarism la democraţie, cu scopul de a descoperi ceea ce se află dincolo de amintirea traumatizantă sau de mit. Volumul oferă informaţii despre ce s-a ales de moştenirea şi mai ales de moştenitorii fostei poliţii politice comuniste, într-o încercare de a-i cuantifica reziduurile în lumea în care trăim.

„Eroii cărţii nu sînt doar securiştii pe care am avut nefericirea să-i cunosc direct, ci şi activiştii fostului partid comunist, ofiţerii fostului DSS şi informatorii lor, toţi cei care reprezintă atăzi nu numai «securitatea mea», ci «a noastră, a tuturor». Ei, moştenitorii sistemului comunist şi ai poliţiei politice, ei, zeii de lut ai unui trecut întunecat şi ai acestui prezent confuz, sînt personajele acestei cărţi.” (Marius Oprea) 

Numeroasele atentate teroriste din ultimii ani ne-ar putea face să credem că terorismul constituie o caracteristică a lumii contemporane. Dimpotrivă, au fost rare perioadele din istorie și regiunile care nu l-au cunoscut. Cu colaborarea unor reputați specialiști, Gérard Chaliand și Arnaud Blin descriu și analizează fenomenul terorist în toată complexitatea sa, urmărind diferitele tipuri de terorism cu care s-a confruntat lumea de-a lungul secolelor, din Antichitate și pînă în epoca modernă și contemporană. Înțelegem astfel rădăcinile islamismului radical, apariția spectaculoasă a terorismului islamist odată cu al-Qaida, viitorul mișcării islamiste, operațiunile sinucigașe, amenințarea terorismului după 11 septembrie, precum și jihadismul din perioada Daesh. Volumul include de asemenea discursurile și manifestele actorilor principali ai terorismului, de la Bakunin și ayatollahul Khomeini la Osama bin Laden.

„Trebuie să înăbușim dușmanii dinăuntru și din afară ai republicii ori să pierim împreună cu ea. Or, în această situație, cea dintîi maximă a politicii voastre trebuie să fie că poporul se conduce prin rațiune, iar dușmanii poporului, prin teroare. Dacă resortul guvernării populare pe timp de pace este virtutea, resortul guvernării populare în vreme de revoluție îl constituie simultan virtutea și teroarea; virtutea, fără de care teroarea e funestă; teroarea, fără de care virtutea e neputincioasă.” Maximilien de Robespierre, Discurs în fața Convenției din 5 februarie 1794 

„Teroristul este nobil, teribil și exercită o fascinație irezistibilă, căci îmbină în el cele două culmi sublime ale măreției umane: martirul și eroul. Din ziua în care jură, din adîncul inimii, să‑și dezrobească poporul și patria, știe că e sortit morții.” Serghei Stepniak Kravcinski, Rusia clandestină (1863)