Istorie & Politologie

Acest atlas inedit este o prezentare plina de viata a lumii in epoca marilor descoperiri. Avand harti frumos ilustrate si mustind de informatii despre natiuni si imperii, aceasta carte este ghidul ilustrat perfect al lumii intre 1450 si 1800.

Pachetul contine 4 volume:

Criza Balcanica: 1912-1914
Neutralitatea: 1914-1916
Beligeranta: 1916-1917
Marea Unire: 1918

Dintre toate crizele care au prefatat marea inclestare din anii 1914-1918, cea balcanica a fost cea mai grava, intrucat a provocat fisuri adanci, nerecuperabile in sistemul international. Ea a reprezentat avanscena, preambulul conflagratiei mondiale si a (re)confirmat statutul de „butoi de pulbere" al Europei.
Criza balcanica a influentat decisiv si evolutia Romaniei in perioada premergatoare izbucnirii razboiului si la inceputul sau. In fond, schimbarea de orientare politica pe plan extern, decisa in doua etape bine conturate (august 1914 - neutralitatea; august 1916 - beligeranta alaturi de Antanta impotriva fostului aliat, Austro-Ungaria), a fost anticipata clar de trecerea Dunarii in iulie 1913, dupa cum participarea armatei la al doilea conflict balcanic a reprezentat matricea, din pacate nefericita, a pregatirii campaniei din toamna anului 1916, incheiate cu o grava infrangere. Volumul de fata este o sinteza a implicarii statului roman in criza balcanica din anii 1912-1913, un preambul al angajarii Romaniei in Marele Razboi. (Criza Balcanica: 1912-1914)

In cei doi ani cat Romania s-a aflat in afara conflictului s-au conturat doua mari proiecte. Primul, majoritar la nivelul clasei politice si al opiniei publice si cu o componenta francofila importanta, preconiza reunirea provinciilor romanesti aflate in componenta Austro-Ungariei si intrarea in actiune alaturi de Antanta.
Al doilea argumenta pe larg necesitatea pastrarii aliantei cu Puterile Centrale si recuperarea Basarabiei, rapita de Imperiul Rus in anul 1812, marele vecin de la rasarit fiind considerat principala amenintare la adresa existentei statului roman.
Ambele aveau in vedere interesul national, dar perspectivele si modalitatile de infaptuire erau diferite. Prinsa intre cele doua mari coalitii beligerante, suportand presiuni de o parte si de alta, Romania se afla in cea mai ingrata situatie posibila. Multi contemporani erau constienti ca se impunea o alegere.
Romania a fost intens curtata de ambele tabere beligerante, fiecare venind cu argumente de natura militara, economica etc. Prin urmare, clasa politica romaneasca s-a aflat in perioada neutralitatii sub un permanent asediu diplomatic al Vienei, Berlinului, Petrogradului, Parisului si Londrei. (Neutralitatea: 1914-1916)

La intrarea in razboi, armata romana era destul de numeroasa, dar avea mari neajunsuri in ce priveste structura organizatorica, dotarea, instruirea, calitatea corpului de cadre, doctrina, organizarea terenului etc. S-a spus ca am fost „prea mici pentru un razboi asa de mare", dar aceasta apreciere este partial valabila. Romania era un stat relativ mic, iar potentialul sau era, evident, mult inferior marilor beligeranti. Ca atare, statul roman nu a putut sa influenteze decisiv cursul razboiului. Pe de alta parte, cu exceptia Germaniei, toate celelalte armate participante la conflict au fost, in buna masura, nepregatite pentru tipul de confruntare din anii 1914-1918. Ele au cunoscut transformari profunde determinate de mutatiile tehnice si tactice ale campului de lupta industrializat. Asa s-a intamplat si cu armata romana care s-a adaptat continuu la cerintele razboiului modern. (Beligeranta: 1916-1917)

In pofida aprecierilor pesimiste ale unor lideri, 1918 avea sa fie ultimul an al Primului Razboi Mondial, Puterile Centrale fiind invinse. Victoria Antantei a creat conditii ca romanii sa se stranga la un loc in cadrul aceleiasi alcatuiri politico-statale. A fost o mare realizare, cea mai mare de pana atunci din istoria nationala.
Acest ultim volum al seriei isi propune sa analizeze modul cum s-a ajuns la un asemenea deznodamant fericit, evolutia extrem de sinuoasa a vietii interne, complicatiile in raporturile cu inamicii (Puterile Centrale) si fostul aliat rus, devenit, din luna ianuarie 1918, adversar, neintelegerile cu aliatii occidentali ai Antantei pe tema conduitei Romaniei, eforturile remarcabile pe ambii versanti ai Carpatilor din lunile octombrie-decembrie 1918 pentru a organiza si finaliza Marea Unire, masurile de aparare a acesteia in fata incercarilor fostilor stapani de a opri cursul istoriei, activitatea diplomatica intensa pentru a obtine recunoasterea internationala. (Marea Unire: 1918)

Volumul „Vieţile lui Alexandru Paleologu” apare la editura Vremea sub semnătura lui Tudorel Urian. Este o trecere în revistă a circumstanţelor în care s-a desfăşurat viaţa unuia dintre cei mai cunoscuţi literaţi ai secolului XX, o viată caracteristică pentru contextul istoric al acestui veac şi pentru contextul geografic al României. Tudorel Urian prezintă viaţa lui Alexandru Paleologu (1919 - 2005) din perspective multiple: cea a personajului, cea a prietenilor sau simplilor martori ai existenţei sale şi cea a Securităţii.

Bibliografia e foarte generoasă în cazul acestui eseist, critic literar, diplomat şi om politic – Alexandru Paleologu a acordat numeroase interviuri, a fost adesea menţionat de oameni de cultură în memoriile sau articolele lor, iar documentele din arhiva CNSAS privitoare la el sunt şi ele numeroase.Autorul prezintă genealogia personajului său, menţionând şi legendele privitoare la descendenţa princiară, şi apoi descrie pe larg „întâlnirile esenţiale” ale lui Alexandru Paleologu – petrecute în realitate sau doar prin intermediul cărţilor – cu Alice Voinescu, Caragiale, Paul Zarifopol, Noica, Goethe, Mihail Sadoveanu, Nicu Steinhardt etc. Tudorel Urian nu trece cu vederea nici episoadele controversate – masonerie, catolicism, anii petrecuţi în închisorile comuniste, colaborarea cu Securitatea –, dar tonul volumului rămâne unul de admiraţie, respect şi simpatie pentru cel ce a rămas în amintirea sa drept „un mare senior”. Volumul e completat cu fotocopii ale unor documente din arhivele Securităţii şi cu fotografii ale lui Alexandru Paleologu. În secţiunea de anexe veţi putea citi articole referitoare la Alexandru Paleologu, interviuri acordate de acesta lui Tudorel Urian, precum şi transcrierea unor documente din arhivele Securităţii.

Tudorel Urian Născut în 1960, Tudorel UrianTudorel Urian este un critic literar cunoscut şi apreciat pentru articolele sale din Cuvântul şi România literară. Absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii din Timişoara, Tudorel Urian a fost consilier personal al miniştrilor culturii Mona Muscă şi Adrian Iorgulescu.

Colaj și versuri de Ioana Ieronim

Traducere în engleză de Adam J. Sorkin (versuri), Ernest H. Latham, Jr. (colaj) și autor

Verse and collage by Ioana Ieronim

Translated by Adam J. Sorkin (verse) and Ernest H. Latham, Jr. (collage) with the author

Trei turnee, efectuate de Ansamblul „Doina” al Armatei într-un interval de 11 ani, sunt consemnate, pas cu pas, de unul dintre membrii corului, Gheorghe „Gogu” Ghiulamila, într-un jurnal unic, cu un farmec aparte, în multe dintre notații putându-se observa – în ciuda faptului că autorul nu a fost scriitor – un extraordinar talent literar. Primul turneu din China, care a avut loc în perioada 23 noiembrie 1966 – 13 ianuarie 1967, ne arată un tărâm încremenit parcă într-o ipostază bestială a celei mai bizare manifestări „artistice” a Revoluției Culturale. Relatările sunt fidele unei realități încă necunoscute în România acelor ani. Președintele Mao era venerat ca un zeu. Tot ce mișca în China de atunci, de la politică, artă, comerț și până la organizare militară, era influențat direct de gândirea președintelui Mao. Relatările lui Gogu Ghiulamila de la fața locului au aerul unor reportaje din timpul războiului rece. Gelu Diaconu

vineri, 25 nov.

12.00 – Moscova, gara Kievskaia. Stăm în tren, pentru că nici o oficialitate nu s-a ostenit să ne aștepte și să ne îndrume. Parcă am fi căzut din Lună pe o planetă friguroasă. […]

Ajunși la gară, am fost conduși în sala de așteptare rezervată militarilor, un fel de țarc mare, amenajat cu bănci. Am stat nemâncați toată ziua, jucând cărți, citind sau discutând, ascultându-ne mațele cum chiorăie. Tranzitul e tranzit – nici o obligație din partea localnicilor. Măcar să fi știut. […]

Mulți recruți, încă civili, însoțiți de fruntași sau caporali beți, așteaptă diferite trenuri. Probabil că fără să vreau m-am uitat cu jind la unul care mânca și omul, impresionat de faptul că un străin, pe deasupra și artist, îl studiază cu interes, mi-a oferit câteva nuci, pe care după un fals refuz le-am primit, plătindu-le cu o țigară Mărășești și cu două minute de conversații prin semne. Gheorghe Ghiulamila

Acest cartier al orașului, în care se află și hotelul, este nou, construit în afara vechiului centru al Pekinului: are aspectul unui sat întins, lung și lat. La distanțe mari, între 500-600 de metri, răsare câte o clădire mai mare, instituție sau hotel. Casele de locuit sunt cele vechi rămase și nu depășesc nivelul de 2,50 metri. Ziduri de aceeași înălțime le înconjoară, încât este imposibil să-ți dai seama ce se află în spatele lor. De la etajul 7 însă, de la fereastra camerei de hotel, se vede o nemaipomenită îngrămădire de cocioabe, despărțite de „străzi” late de un metru, curți de 2 sau 3 metri pătrați, în care stă câte un bătrân supraveghind uscarea unor izmene pe o frânghie. Este greu să-mi pot da seama cum învață acești locatari drumul spre casa în care locuiesc și cum se descurcă în acest veritabil labirint de ziduri și cum reușesc să respire acolo, mai ales vara, când totul se încinge și aburește de căldură și de cocleală, în mizeria existentă. Gheorghe Ghiulamila

joi, 1 dec.

Trebuie semnalată masa de prânz pentru că meniul a fost tipic chinezesc, primul pe care-l mâncăm vreodată:

Aperitive:

- pește sărat cu alune

- felii de limbă de vită rasol

- sfeclă cu castraveți acri

- crap prăjit în sos caramelizat de roșii

- salată de melci și caracatiță cu castraveți cruzi

- ouă jumări cu slănină

- tocană de melci cu castraveți de mare, șuncă și ceapă, în sos îndulcit de roșii

- ca încheiere, supă de ciuperci cu mazăre

- ca băuturi ni s-au servit pigiou și cisue, adică bere și suc. […]

Am mâncat din toate, pentru a-mi face o idee despre bucătăria chineză. Cu toate că la noi nu se prepară asemenea mâncăruri, am constatat că sunt foarte bune, unele dintre ele reprezentând chiar o mare finețe de artă culinară. Gheorghe Ghiulamila

Volumul conține 8 pagini cu fotografii din călătoriile autorului în China și Coreea de Nord.

Fruct al simbiozei dintre Orient şi Occident, Bucureşti păstrează surprize încântătoare, peste care poţi nimeri întâmplător, păşind pe sub gangul de intrare al unei case anodine sau intrând într-o bisericuţă străveche, ascunsă după blocuri. Un oraş vechi, în care frumosul extrem coexistă cu urâtul insuportabil, în care ospitalitatea şi veselia locuitorilor stau alături de lamentările cerşetorilor şi de lătratul câinilor vagabonzi, în care splendoarea şi mizeria Orientului se împletesc cu strălucirea şi răceala Occidentului. O capitală europeană. Un oraş care merită să fie cunoscut.

15 itinerare şi o hartă a centrului oraşului; tezaure de artă, muzee şi monumente, case, străzi, oameni din vremuri de demult, istoria şi istorioarele unui vechi oraş.

Ilustraţii alb-negru.

„Generaţia 127”, cum îi zic unii, nu-i o formulă acceptată pentru că ea, în fine, nu spune nimic, iar ceea ce s-a întâmplat esenţial şi semnificativ pentru programul acestor tineri s-a produs după 1930… I s-a mai zis „generaţia tragică” sau „generaţia în pulbere” (aşa a numit-o Zaharia Stancu), iar Șerban Cioculescu i-a zis generaţia „trăiriştilor” [...] Trăirismul este numele existenţialismului românesc, anterior celui francez şi sincronic cu cel german. Iată de ce trebuie să acceptăm acest concept şi să-l impunem (să încercăm să-l impunem prin argumentele noastre) în cultura română. Prin avangardă şi existenţialism suntem contemporani cu Europa spiritului. Eugen Simion

Cu modestie, discreţie şi obiectivitate, cu un anume minimalism interpretativ decurgând dintr-o voinţă fermă de neutralitate, Miruna Lepuş spune ce trebuie spus în legătură cu subiectul său cât se poate de dificil şi, mai ales, pune în faţa noastră datele, textele şi documentele fără de care o sinteză, atât de necesară, în legătură cu „generaţia neliniştii” ar fi imposibilă. Mircea Martin

Avem de-a face cu o investigaţie minuţioasă, făcută pe un teritoriu amplu, greu de prins într-o ochire de ansamblu, bazată pe o coborâre în publicistica şi factologia perioadei interbelice. Ceea ce rezultă este o cercetare care pune în prim plan un peisaj literar şi cultural credibil. Mircea A. Diaconu

 Sunt investigate la pas şi prin lectură neintermediată, ci direct a sursei, practic toate documentele  cunoscute ale tinerei generaţii interbelice. Investigaţia urmează o schemă tematică ce are în vedere mai întâi centrul tare al generaţiei criterioniste, alcătuit iniţial din „haretişti” şi lărgit treptat şi grupat în jurul lui Eliade ca lider şi, ca mentor spiritual, al lui Nae Ionescu. [...] Maniera aceasta erudită se continuă în studiul a ceea ce doctoranda numeşte „cercurile înrudite”, ca şi în celelalte capitole, vizându-i pe avangardişti, pe tinerii sburătorişti şi pe „iconari”. Nicolae Mecu

Miruna Lepuş s-a născut în 1986. Este absolventă a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a programului de masterat Teoria şi Practica Editării, la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. În 2015 a obţinut titlul de doctor în filologie (calificativ „foarte bine”) în urma susţinerii unei teze cu tema „Conceptul de generaţie în cultura română modernă. Studiu de caz – Generaţia ’27”, lucrare coordonată de prof. univ. dr. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române; referenţi ştiinţifici: acad. Eugen Simion, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, c. ş. I dr. Nicolae Mecu.
Este autoare a volumelor Despre Eminescu şi ce am învăţat descoperindu-l (Editura Vremea, 2009) şi Nae Ionescu sau împlinirea prin tineri (Editura Vremea, 2010).

A îngrijit antologia Drumurile destinului românesc (Editura Vremea, 2011) cuprinzând articole semnate de Nae Ionescu, volumul Iubesc acest popor (Editura Vremea, 2015), culegere de fragmente din publicistica eminesciană, şi volumul O carte de dragoste. A ta de tot. Al tău de tot. File de corespondenţă, Nae Ionescu, Elena-Margareta Ionescu (Editura Vremea, 2015).

„Aviatoarele României... se constituie într-un exerciţiu scrupulos de recuperare a istoriei primelor aviatoare ale ţării, documentând avântul, luptele, victoriile, dar şi căderea, prăbuşirea, aripile frânte; căci Securitatea comunistă le-a urmărit şi hăituit cu obstinaţie pe curajoase – curajul lor nu era compatibil cu regimul. Hotărât lucru: scrisă cu emoţie, cu înţelegere, este una dintre cele mai frumoase cărţi ale începutului de an". (Revista HISTORIA)

„Am citit manuscrisul acestei cărţi cu sufletul la gură. Am rămas uimit să constat că în arhivele fostei Securităţi se află atât de multe informaţii despre primele aviatoare ale României. Autorul a făcut o cercetare aprofundată şi a reuşit să pună în pagină o poveste care va trezi în orice cititor cititor o emoţie puternică. Recomand această cate tuturor! (Prof. univ. dr. Valeriu Avram)

„O carte, o scriere atentă, aspru gândită, dar delicat scrisă: ca o povestire, ca o înşiruire cuminte, când s-a putut, blândă, când nu-nu!”. (Cornel Marandiuc)

„Cartea Aviatoarele României este o lucrare excepţională şi pentru că reuşeşte să îmbine perfect rigurozitatea ştiinţifică cu popularizarea istoriei. Sunteţi preocupaţi de istoria aviaţiei? De istoria României postbelice? De metodele Securităţii de anchetă şi de racolare a informatorilor? De istoria feminismului în România? De rezistenţa anticomunistă din primii ani postbelici? Poate sunteţi pasionaţi de biografiile extraordinare ale unor oameni senzaţionali. Poate sunteţi un mare iubitor de roman poliţist sau de război. Sunteţi poate un student la chimie sau un elev de liceu care vrea să-şi omoare plictiseala văratică. Indiferent în care categorie aţi fi, veţi găsi, cred, în Aviatoarele României o lectura pasionantă şi incitantă”. (Dr. Elena Dragomir)

Sorin Turturică (n. 11 septembrie 1976) este muzeograf în cadrul Muzeului Naţional al Aviaţiei Române. Este autor sau coautor a opt cărţi şi a peste 50 de studii şi articole de istorie (în special despre istoria Forţelor Aeriene Române).

Ecaterina Teodoroiu (Cătălina V. Toderoiu) s-a născut la 14 ianuarie 1894 la Vădeni, sat care azi a devenit un cartier al orașului Târgu-Jiu.

Înzestrată cu patriotism și un curaj exemplar, s-a înscris în rândurile cercetașilor, pentru a participa la lupta pentru aducerea Transilvaniei alături de trupul României.

A murit (22 august 1917) în Primul Război Mondial, în bătălia de la Mărășești, luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Cartea profesorului Ioan I. Manoliu  este reeditată din iniţiativa fraţilor gemeni Iacint Manoliu şi Arina Minei.

Un al treilea copil al profesorilor Ioan şi Alexandra Manoliu a fost campioana olimpică la aruncarea discului şi Preşedinte al Comitetului  Olimpic Român Lia Manoliu (1932-1998).

Ioan I. Manoliu (1903-1964)

Ioan I. Manoliu s-a născut la 17 martie 1903 în comuna Secueni, judeţul Roman, fiind cel mai mic dintre cei 12 copii ai preotului Ioan Manoliu.

În 1926 a absolvit Universitatea din Iaşi, cu licenţe în filosofie şi drept. A îmbrăţişat apoi cariera didactică, fiind profesor de filosofie la licee din Iaşi, Botoşani, Chişinău, iar din 1939 la liceul „Gheorghe Şincai” din Bucureşti. Pe lângă volumul consacrat vieţii vitezei de la Jiu, publicat de una dintre editurile de prestigiu ale perioadei interbelice, a scris multă literatură pentru copii: scenarii radiofonice, basme, povestiri.

A devenit membru al Uniunii Scriitorilor în 1949, înfiinţând în acelaşi an cenaclul de pe lângă clubul salariaţilor din învăţământ Bucureşti, pe care l-a condus până în 1959.

Intelectualii din Europa de Est. Un punct de vedere românesc

Sunt mândru să fi fost coleg și – mai important încă – prieten cu Mihai Botez. Era posesorul uneia din cele mai pătrunzătoare minți. El a fost unul din acei oameni extrem de buni și de curajoși, luptând din greu în favoarea decenței și a normalității, împotriva groaznicului destin care s-a abătut asupra țării sale. Robert Conquest

Uneori, problemele comunismului sunt puse în termeni de alternativă cu problemele supraviețuirii. K. Jaspers spunea de pildă că bomba atomică este preferabilă comunismului. Cunoscuta „zicală” despre „red or dead” propune aceeași dramatică alegere. Mihai Botez

Anii săi de formare, ca matematician, i-au întreținut fascinația pentru trei culmi ale matematicii românești: Barbilian, Onicescu și Moisil. Primului – același cu poetul Ion Barbu – i-a dedicat o monografie care, dacă ar fi fost publicată atunci când el a depus-o la Editura Cartea Românească, la începutul anilor '70, ar fi avut probabil un impact important asupra modului de a-l înțelege pe marele nostru poet-matematician; cu cel de al doilea, a publicat în colaborare o carte privind aspectele informaționale ale dezvoltării sociale, simptomatică pentru emergența paradigmei informaționale în domeniul social; din verva celui de al treilea s-a impregnat pentru tot restul vieții sale, iar cei care au stat la taifas cu Mihai Botez știu că aproape de fiecare dată el evoca măcar o vorbă de spirit a lui Moisil. Ca și acesta din urmă, Botez trăia umorul ca o stare cvasi-permanentă. Moisil ne învățase că matematica trebuie făcută în stare de bucurie, iar Botez, pregătit prin toate datele sale să adopte acest mod de existență, a extins înțelepciunea moisiliană la ansamblul activității sale intelectuale. Solomon Marcus

Mihai Botez

Matematician, profesor universitar, cunoscut disident anticomunist și militant pentru drepturile omului în România, Mihai Horia Botez s-a născut la 18 noiembrie 1940, în București. Absolvent al Facultății de Matematică din Universitatea București, doctor în matematici, mai apoi cadru didactic al Universității, devine ulterior director al primului grup interdisciplinar de cercetare a viitorului din Europa de Est.

Din 1977, ca urmare a atitudinii critice față de regimul comunist, expusă deschis în diferite publicații occidentale, în țară este destituit din funcțiile importante pe care le deținuse, iar peste hotare îi crește prestigiul, fiind supranumit de jurnaliștii occidentali „un Saharov al românilor“ („Le Monde”, „Le Figaro”, „L'Express”) ori „Vaclav Havel al românilor” („Christian Science Monitor”, SUA).

Ambasador al României la ONU în 1993 și la Washington DC în 1994. A murit la București, în 1995.

Repertoriul arhitecturii în Țara Românească vol. III

Între momentul ridicării bisericii fostei mănăstiri Sf. Troiță – cunoscută de toți sub numele de Radu Vodă –, cel al sfințirii bisericii Mitropoliei Țării Românești (actuala Patriarhie) și cel al punerii pietrei de temelie a bisericii mănăstirii Cotroceni s-au scurs decenii. Acestea sunt jaloane istoriei unei arhitecturi care nu reprezintă un interval de trecere, ci o fază de fecundă împlinire.

Pe urmele celtilor este o carte de calatorie in lumea inca atat de misterioasa si exotica a spatiului celtic cuprins intre granitele Irlandei si Scotiei, facuta atat din perspectiva scriitorului cu buget redus care calatoreste din pasiune, cat si din aceea a istoricului interesat nu numai de vestigiile istorice si urmele lasate de aceste neamuri stravechi, cat si de modul in care acestea au continuat sa supravietuiasca sub diferite forme, influentand istoria, cultura si civilizatia spatiilor lor, alaturi si/sau impotriva celor langa care au trait, transformandu-se si transformand la randul lor.
    Codrut Constantinescu face aceasta incursiune cu obiectivitate de istoric, dar si cu ironia, umorul si cinismul de scriitor roman etern raportat la spatiul din care provine, propunand calatorului roman in Irlanda si Scotia un produs ambalat si altfel decat in limbajul sec si academic al cartilor de istorie si marturisind cu sinceritate deplina: recunosc ca am resimtit din plin sentimentul care-l incearca pe calatorul sarac (cum am fost, sunt si voi fi), care are constiinta faptului ca este foarte putin probabil sa mai treaca prin locurile vizitate a doua oara, si de aceea este flamand sa retina cat mai mult, sa tezaurizeze si sa instrumentalizeze/foloseasca imaginile, sa le in­te­riorizeze, sa le transforme in senzatii care sa aiba capacitatea de a dura precum granitul, cel putin pana cand totul se va sfarsi.

Emanuel Badescu (n. 25 august 1952 in orasul Corabia) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie, a colaborat cu peste 1000 de articole la revistele Formula AS, Magazin Istoric, Lumea Magazin, Historia, Descopera, la Ziarul de Duminica si la multe alte publicatii. A publicat volumele 1 decembrie 1918 Alba Iulia-Bucuresti, Imnurile nationale la romani, Bucurestii subt Guvernul Vremelnicesc, Marele foc si alte povesti din Bucuresti. Este coautor al volumelor Scurta istorie a Regalitatii in Romania, Nicolae Ionescu. Bucurestii de altadata, De la Vatican la Ierusalim, Bucurestii in vremea lui Carol I (lucrare premiata de Uniunea Scriitorilor), Conspiratia Securitatii, Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucurestilor.

Emanuel Badescu este un tezaur viu de istorie bucuresteana. Ar fi fost pacat ca nenumaratele sale articole despre Bucuresti sa se piarda, risipite in publicatii. Volumul De toate din vechiul Bucuresti este primul dintr-o serie de autor care va ingloba cele mai valoroase contributii ale lui Emanuel Badescu la cunoasterea in detaliu a istoriei Capitalei Romaniei. Editura Vremea

In anul 1980, Calea Victoriei mai pastra, in preajma bisericii Sf. Nicolae Tabacu (fosta Popa Cosma sau „biserica de blestem”), cateva ramasite din vremea Podului Mogosoaiei... O adevarata desfatare pentru ochii obositi de aberatii arhitectonice! Acest nucleu, numit candva „mahalaua Popii Cosma”, considerat vetust de indivizii inculti dar puternici, in mainile carora se afla, de vreo sapte decenii, soarta patrimoniului Capitalei, este vinovat de aplecarea mea spre „vetust”, spre „boierie”, spre tot ceea ce „modernistii” apreciaza a fi caduc. Emanuel Badescu

Din ce in ce mai mult, din ce in ce mai multi, noi, romanii, intelegem ca avem o Capitala frumoasa. Un oras cu istorie, un oras cu personalitate, un oras cu o frumusete aparte, care dainuieste in ciuda avatarurilor, in ciuda nesocotintei cu care o risipim, in ciuda nepasarii cu care o neglijam. Un oras cu oameni care dau sens timpurilor pe care le traiesc, care cladesc in acelasi timp istorie si monumente, care lasa in urma lor un semn al trecerii lor pe pamant, o trasatura, fie ea cat de mica, pe obrazul urbei. Dintre acestia face parte Victoria Dragu Dimitriu, a carei contributie la scrierea istoriei Bucurestilor se concretizeaza printr-un teanc de carti care vorbesc despre oamenii care au trait aici. Dintre acestia fac parte si personajele cartilor ei, adevarati bcuuresteni, ale caror vieti inmanuncheate adauga pret si stralucire unei Capitale dintotdeauna europene.

Aparitia si dezvoltarea orasului Bucuresti au determinat o evolutie tarzie a formelor de impartire teritoriala si a toponimiei specifice. Primele forme de coagulare a comunitatilor au fost parohiile sau mahalalele, constituite in jurul bisericilor. Gruparea locuitorilor pe ocupatii a constituit un element important, la fel ca in cazul ulitelor si podurilor.

Marcat profund de marile demolari din ultimii ani ai perioadei comuniste, Bucurestii si-au recapatat, dupa 1989, o parte din traditie si valori, inclusiv prin revenirea la unele dintre toponimele pe care le credeam pierdute.

Daca denumirile strazilor constituie o modalitate de a cunoaste un oras, va invitam sa (re)descoperiti Bucurestii afland mai multe despre cei care au dat nume unora din strazile lui.

Din cuprins:
Domnitorul Vlad Tepes
Vlad Tepes avea o tiitoare
Om cu doxa la cap
Boierii razvratitori
Adevarata mila domneasca!

„Bine concepută şi bine scrisă, cartea lui Ion Pop se citeşte – şi chiar se reciteşte – cu interes şi plăcere. Avangarda literară românească nu este aici doar un obiect de studiu, dar şi unul de investiţie afectivă, de miză spirituală. Avem în faţă o sinteză menită să dăinuie."

Generalul Fonareff Dimitry Nicolaevici din Directia a XII-a KGB-FSB a asigurat paza si protectia lui Mihail Gorbaciov si a Raisei Gorbaciova, fata de care era foarte apropiat, precum si a altor demnitari sovietici rusi si straini de cel mai inalt rang. I

„Parintii Fondatori ai Americii au incercat sa ne fereasca de amenintarea pe care o stiau, tirania care biruise democratia antica. 
Astazi, ordinea noastra politica se confrunta cu noi amenintari, deloc diferite de totalitarismul secolului XX. Nu suntem mai intelepti decat europenii care au vazut democratia cazand prada fascismului, nazismului sau comunismului.
Singurul nostru avantaj este ca putem invata din experienta lor. Acum este momentul potrivit sa facem acest lucru.“ – Timothy Snyder
„Snyder este un intelectual in plina ascensiune, cu o voce in viata publica, netemator sa realizeze conexiuni indraznete intre trecut si prezent.“ – New York Times
Timothy Snyder este professor de istorie la Universitatea Yale, unde detine catedra Bird White Housum. Este autorul mai multor lucrari importante dedicate istoriei Europei de Est, nationalismului, totalitarismului si holocaustului, printre care se numara Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin si Black Earth: The Holocaust as History and Warning. Snyder este membru al Comitetului pentru Constiinta al Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite si membru permanent al Institutului de Stiinte Umane de la Viena.

ARTA IN ISTORIA UMANITATII sau, altfel spus, o istorie a artei universale, sintetica, dar totodata exhaustiva, descrie nasterea si evolutia experientelor figurative si arhitectonice din intreaga lume si din toate timpurile. Este un mozaic de mari dimensiuni pe care cititorul il poate descoperi intr-o continua intrepatrundere cu istoria umanitatii: de la arta primitiva din pestera Lascaux pana la tablourile lui Picasso, de la piramidele din Egiptul antic la moscheile lumii islamice, de la catedralele gotice la portelanurile chinezesti. Volumul prezinta peste 1 300 de fotografii color si desene, precum si harti, tabele sinoptice, un glosar si un indice general care, impreuna cu textul lucrarii, ofera cititorului toate elementele pentru a putea intelege si aprofunda motivatiile si mijloacele de care se slujeste istoria artei.

Fancy Nancy Nancy e de parere ca totul e mai bun daca e mai fitos. De la tiara sclipitoare de pe capul ei, pana la varfurile pantofiorilor stralucitori, Nancy e hotarata sa-si invete familia cate ceva despre cum e sa fii fitos. Ea isi transforma parintii si surioara mai mica pentru o singura seara magica si inventeaza o poveste dragalasa cu sau fara inflorituri... fitoase.

Cu moş Alexa aveam să împart celula multă vreme. De la el am aflat, chiar în prima zi, că mă aflu în arestul Ministerului de Interne de pe strada Uranus, la doi paşi de biserica Mihai Vodă şi de Arhivele Statului, şi că nimeni nu scapă din ghearele Securităţii necondamnat. — Dar sunt nevinovat, am zis eu. — Mai ales nevinovaţii nu scapă. — Ce condamnare ai? întreba gardianul. — Zece ani, răspundea condamnatul. — Da’ ce-ai făcut? — N-am făcut nimic. — Minţi, banditule, dacă nu făceai nimic, îţi dădeau trei. În sistemul de represiune care a stăpânit România mai mult de patruzeci de ani, există o categorie de slujbaşi ce s-a acoperit de-a pururi de ruşine. În ea s-a întâlnit corupţia magistratului civil cu brutalitatea soldatului. Din această acuplare morbidă s-a născut mercenarul de tip nou: judecătorul militar. Dacă securistul de rând urmăreşte, păzeşte şi, la nevoie, ucide oameni nevinovaţi, dacă anchetatorul smulge prin tortură mărturii mincinoase, dacă procurorul (şi el militar) lansează acuzaţii delirante, toţi aceştia pot avea sentimentul că îşi fac datoria. Însă judecătorul nu are scuză. Ţinut să împartă dreptatea, el a dat cele mai aberante sentinţe din istoria justiţiei române. Potrivit statisticilor, pierderile României în cel de-Al Doilea Război Mondial au depăşit 300.000 de morţi: 147.000 pe frontul de răsărit, 167.000 pe cel din apus. Pe timp de pace, au avut de suferit, din motive politice, peste 2.000.000 de persoane: reţinuţi, anchetaţi, condamnaţi prin sentinţe judecătoreşti, condamnaţi administrativ, internaţi în colonii de muncă sau în clinici psihiatrice, deportaţi. Dintre acestea, au pierit în celule sau în lagăre de exterminare cam 300.000.

Papa Inocentiu al III-lea (1198-1216) a avut o viziune cu totul aparte fata de imperiu si fata de relatia imperiu - ecclesia, astfel nu a avut ca obiectiv distrugerea acestuia, ci din contra o innoire a lui intr-o formula proprie. Aceasta formula era una clar favorabila papei in ce priveste dobandirea unui control si a unei dominari papale asupra statelor crestine europene. In toate discursurile sale publice in care se referea la rolul Bisericii in viata imperiului amintea de acea comparatie dintre Soare si Luna, cei doi luminatori ai cerului pusi de Dumnezeu, pe care ii aducea ca model pentru relatia Stat si Biserica; de aici rezulta primatul Bisericii asupra tuturor regilor si a statelor crestine si nu doar.

Un obiectiv central al papei Inocentiu al III-lea a fost acela de a reforma Biserica Romei atat din punct de vedere administrativ cat si canonic, dar mai ales o reforma spirituala a clerului si societatii. Politica sa papala dintre anii 1198-1215 se va regasi si desavarsi in lucrarile conciliului al IV-lea de la Lateran din 1215, un conciliu de o amploare nemaiintalnita pana atunci.

Inocentiu al III-lea a fost un bun diplomat si un excelent strateg, calitati care l-au facut un lider de temut in intreg spatiul politic, dar a fost mai ales singurul papa ce a supus intreaga Europa.

Cartea se incheie cu o concluzie care plaseaza personalitatea papei Inocentiu al III-lea in centru celor patru puncte cardinale care pot defini pontificatul si persoana sa: misiunea divina - lider spiritual, misiunea profana - lider politic, puterea absoluta - binomul Biserica si Imperiu, si puterea credintei - teologie si reforma spirituala.

Istoria l-a consemnat in filele sale atat ca papa cat si ca om politic, dar mai ales prin ceea ce a reprezentat cruciada a IV-a si apogeul papalitatii.

Jorge Luis Borges a revolutionat literatura sud-americana a secolului trecut, fiind considerat de multi critici cel mai mare scriitor de limba spaniola dupa Cervantes.

In urma unei serii de interviuri cu rude, prieteni, cunoscuti ai scriitorului, in Borges - O viata, autorul profesor la Oxford, coreleaza informatiile de ordin biografic cu opera literara, realizand un portret dinamic al scriitorului al carui destin literar a fost atat de strans legat de istoria zbuciumata a Argentinei.

Cartea analizeaza conspiratiile prezente in viata cotidiana, atat pe cele ascunse, cat si pe cele deja cunoscute.

Examineaza relatia dintre globalizare si ridica intrebarea cine detine avantajul in aceasta batalie incrancenata si sangeroasa pentru suprematie.

Printre subiectele acoperite se afla rolul corporatiilor straine in realizarea muncii in diverse tari si rolul serviciilor secrete si de securitate in aparitia Al-Qaeda din randurile mujahedinilor sprijiniti de CIA. Influenta presei, puterea statului de a reprima drepturile si valoarea adevarata a banilor sunt, de asemenea, explorate si examinate.

Concluziile la care ajunge Cine conduce, de fapt, lumea? ii pot soca si scandaliza pe unii - mai ales pe ferventii sustinatori ai democratiei, dar ii vor fascina pe toti. 

In Washington D.C., unde puterea si jocurile politice inseamna totul, patru barbati excentrici, cu trecuturi misterioase, formeaza Camel Club. Misiunea lor: sa afle ce se petrece cu adevarat in spatele usilor inchise ale birourilor liderilor americani. Dupa ce asasinarea presedintelui Camerei Reprezentantilor din Statele Unite socheaza natiunea, membrii Camel Club face o legatura neasteptata cu un alt asasinat: cel al directorului Departamentului de carti rare al Bibliotecii Congresului, al carui cadavru a fost descoperit intr-una din incaperile-seif unde, aparent, ar fi trebuit sa fie in per- fecta siguranta. Oliver Stone, liderul neoficial al grupului, descopera insa ca cineva vinde secrete ale politicii tarii dusmanilor Americii. De la o ingenioasa escrocherie infaptuita in Atlantic City si posibila falsificare a uneia dintre cele mai rare si mai valoroase carti din istoria Americii si pana la confruntarea de proportii care are loc chiar in inima capitalei, David Baldacci realizeaza o splendida si tensionata poveste in care fiecare colectionar este in cautarea premiului care-i lipseste: acela pentru care si-ar da si viata...

Cand au inceput Jocurile Olimpice?

In ce joc popular se utilizau oasele de capra si de oaie?

De ce traversau oamenii Raul Styx?

Ce putea manca un musafir la un banchet in Grecia Antica?

Grecia antica este o enciclopedie de referinta pentru copii. Detaliata, cu ilustratii bogate, fotografii relevante si descrieri surpinzator de vii, antreneaza si incurajeaza cititorii sa descopere o parte a acestei istorii fascinante. Fiecare pagina este creata pentru a stimula imaginatia si a satisface curiozitatea.

Omul care i-a cucerit pe italieni si i-a tarat intr-un razboi mondial!

Iosif Stalin a exercitat puterea supremă în Uniunea Sovietică din 1929 până la moartea sa, în 1953. Pe parcursul acestui sfert de secol, după estimările lui Oleg Hlevniuk, Stalin a ordonat încarcerarea și executarea a nu mai puțin de un milion de cetățeni sovietici pe an. Alte milioane au fost victime ale foametei care a rezultat direct din aplicarea politicilor sale. Ce l-a condus către o asemenea cruzime? Această biografie esențială, scrisă de autorul cel mai familiarizat cu arhivele din era sovietică, oferă un portret fără precedent, în cel mai fin detaliu, al lui Stalin – omul și dictatorul. Fără a-l mitologiza, fie ca pe un geniu binevoitor, fie ca pe un geniu al răului, Hlevniuk răspunde numeroaselor controverse despre anumite evenimente din viața dictatorului, adunând sute de scrisori anterior necunoscute, memorii, rapoarte și jurnale, într-o poveste exhaustivă a vieţii lui Iosif Vissarionovici Djugaşvili, omul care a lăsat cicatrici greu de vindecat asupra popoarelor peste care a domnit și care a schimbat cursul istoriei.