Istorie & Politologie

Povestea adevărată a scufundării „navei copiilor“, din Al Doilea Război Mondial Premiul Golden Kite pentru Nonficțiune Distincția Horn Book Fanfare Premiul de Excelență Yalsa pentru Nonficțiune, volum finalist Liverpool, vineri, 13 septembrie 1940. Al Doilea Război Mondial este în toi. Peste Anglia plouă cu bombe, iar din adâncurile oceanului pândesc submarinele naziste. Nouăzeci de copii pășesc emoționați la bordul unei nave imense ce urma să-i ducă spre un loc mai sigur, pe celălalt țărm al Atlanticului. Dar minunata aventură pe care o așteptau se va transforma într-un coșmar.

„Bunul meu prieten George Bezviconi, de care mă leagă 30 de ani și mai bine de strânsă amiciție și colaborare, cunoscut și familiei mele – nu mai este! Uimirea mea – trebuie să repet – este mare și încă nu-mi vine să cred de cele ce îmi scrieți. Într-adevăr cu stingerea sa atât de timpurie din viață, știința istorică românească pierde un mare animator, un adevărat pioner sârguitor, dotat de o rară modestie, de o erudiție și competență mare ! Dar așa se întâmplă cu noi toți ce trăim pe acest pământ. Fiecare se va duce pe neașteptate – la urma urmei noi toți nu suntem decât niște simpli muritori. Cunosc bine activitatea lui George, pe care am apreciat-o și am prețuit-o totdeauna. Tot ceea ce a scris dânsul va prezenta un monument ce va dăinui perpetuu, neputând fi distrus niciodată de nimeni. Aceasta îi va fi, așa cred, răsplata cea mai bună a zecilor săi de ani de muncă dezinteresată, împletiți cu multe necazuri și puține bucurii.” (Dimitrie N. Mincev, istoric bulgar) „Istoria nouă este scrisă de oameni noi şi din ea nu va lipsi numele acestui mare romantic al istoriei basarabene – Gheorghe Bezviconi. Iar el a fost nu doar un mare istoric, ci și un aristocrat al Istoriei.” (Iurie Colesnic)

Romanii si crestinatatea dupa caderea Bizantului Stefan al III-lea cel Mare (1457-1504) a avut cea mai lunga domnie medievala - de aproape o jumatate de secol - din istoria romanilor si, prin infaptuirile sale, a fost cel mai important suveran roman din Evul Mediu. De aceea, viata si soarta sa au fascinat, incepand cu secolul al XVI-lea, toate generatiile de istorici romani si pe multi dintre istoricii straini, din tari vecine sau mai indepartate. De aceea, despre Stefan cel Mare s-a si scris cel mai mult. Anii din urma, insa, au adus la lumina, in urma unor laborioase cercetari, noi izvoare de epoca, in limbile latina, italiana, germana, franceza ori spaniola, culese din anumite arhive occidentale (Venetia, Roma, Milano, Mantova, Florenta, Munchen, Paris, Barcelona etc.), izvoare care, alaturate surselor mai vechi, publicate in colectii si volume obscure sau ramase necunoscute scrisului istoric romanesc, au evidentiat noi fatete ale acestei personalitati de exceptie. - Autorii

In ce greutate ma aflu eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fiindca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin influente speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale.

Aceste insemnari cuprind date si evenimente al caror martor ocular a fost si sunt desprinse din cotidian si puse direct pe hartie. Atunci cand o informatie se dovedeste a fi gresita, pe parcurs autorul o corecteaza. Din stiri, mai mult sau mai putin comentate, din conversatii, audiente, vizite se incheaga imaginea vietii politice din perioada 1935-1944.

Evocînd și comentînd vechi culturi dispărute, Ivar Lissner scrie știință popularizată. Cărturar multilateral, el este de părere că în arheologie „e mai bine să sapi mai întîi în cărți și apoi în pămînt”. Procedîndu-se astfel, de multe ori s a ajuns la rezultate nebănuite. În toate cazurile, chiar dacă nu sapă decît în cărți și deloc în pămînt, ci doar văzînd, simțind lucrurile la fața locului, recunoscînd terenul, confruntînd documentul cu realitatea, el ajunge la concluzii neașteptate. A călătorit de altfel vreme de șaptesprezece ani pe aproape întregul glob: din Canada pînă pe Mississippi, prin toată America de Sud, din insulele Pacificului pînă în Noua Zeelandă și Australia, din China pînă în Japonia, prin regiunile încă necercetate ale nordului Asiei pînă spre marele cot al Amurului, din India pînă în Orientul Apropiat și pînă în Africa și apoi de cealaltă parte a Mediteranei, în Europa. De aceea, cărțile lui cumulează cele mai autorizate păreri, verificate la fața locului.

Marele dar al lui Ivar Lissner este acela de a ști să dea viață acestor istorii și acestor culturi, de a ști să le deosebească particularitatea și să le facă prezentă ființa.

Autorul acestor Culturi enigmatice nu se mulțumește cu evocarea și comentariul, nu se mărginește să reînvie și să descrie. Orice sinteză, oricît de mică, se reduce la rezumat dacă nu e însuflețită de o idee. Iar ideea ce se desprinde din suita de sinteze pe care o cuprinde această carte este aceea că omul are libertatea de a-și făuri el însuși istoria și viitorul, că nu e o minge a forțelor naturii și a destinului orb; omul acela mărunt, omul de zi cu zi, care populează orașele și templele, casele și mormintele în tainele cărora ne introduc paginile ce urmează, omul a cărui trudă țintește dintotdeauna să surprindă eternitatea și căruia uneori i-a și reușit s-o facă.

Asemenea vechilor sarzi sau vechilor locuitori din Tartessos, pe care îi evocă Lissner în paginile acestei cărți, popoare întregi s-au adunat odinioară pentru marele drum, au luptat, au construit, au iubit și au dat naștere altor vieți, au plâns și au râs, au disperat și s-au bucurat pentru ca apoi, într-o bună zi și uneori din pricini ce nu se vor afla poate niciodată, să părăsească tăcute scena istoriei și să ducă în morminte enigmele existenței lor.

Formal, moartea acestor culturi este evidentă. În esență însă ele nu au încetat să trăiască niciodată, fiindcă întreaga noastră gândire și activitate poartă în ele ceva din esența acestor culturi mute, creează și recreează din adâncurile unei lungi memorii istorice care înmagazinează nu numai ceea ce știm, ci și spiritul acelor civilizații încă neștiute, pe care le mai acoperă încă colbul veacurilor. Într-o bună zi însă ele ies la iveală și ne surprind prin enigma trecutelor existențe.

Volumul face parte dintr-o serie de cărți care le prezintă adolescenților și tinerilor de azi, într-o manieră riguroasă dar accesibilă, subiecte esențiale pentru înțelegerea lumii în care trăiesc. Seria este coordonată de Liviu Papadima și Roxana Jeler. Vă gândiți la istorie ca la o înșiruire de date și de evenimente majore, presărată de figuri mitice?

Universul unui morar din secolul al XVI-lea Una dintre cele mai cunoscute microistorii, Brânza și viermii este povestea unui morar din secolul al XVI-lea, Domenico Scandella, zis Menocchio, cercetat și condamnat la moarte de Inchiziție din cauza ideilor sale religioase și sociale considerate inacceptabile în epocă. Carlo Ginzburg reconstituie cu multă migală lumea din nordul Italiei, unde Menocchio și-a trăit aproape întreaga viață. Bazându-se pe interogatoriile Inchiziției la care a fost supus morarul, cartea dezvăluie existența unei culturi populare despre care nu se știa aproape nimic și a unor oameni simpli, țărani, care aveau curajul să gândească altfel decât și-ar fi dorit autoritățile, chiar și în vremea arderilor pe rug. Fără să fie unică, viața lui Menocchio a fost neobișnuită, acest morar care avea păreri „scoase din mintea sa”, după cum notau surprinși anchetatorii, dovedindu-se un personaj plin de fantezie și curiozitate, un precursor poate naiv, dar nu mai puțin interesant al omului modern, dispus să se îmbarce în propria călătorie a cunoașterii.

Analiza sistemului administratiei publice romanesti din perspectiva institutionala i-a preocupat deopotriva pe istorici sau juristi, fapt reflectat de multitudinea lucrarilor monografice sau de sinteza aparute pana in momentul de fata, departe insa de epuizarea intregii problematici. Pe linia unor astfel de abordari se inscrie, ca si studiu de caz, demersul intreprins de dl. Adrian-Marcel Tudor-Draghici concretizat in lucrarea pe care o prefatam si consacrat institutiei Consiliului Judetean Gorj, in primii ani de la infiintare, rezultat al explorarii a numeroase surse de arhiva, ramase in cea mai mare parte inedite. Suntem convinsi, totodata, ca lucrarea de fata poate constitui nu numai o evocare a gradului de implicare a autoritatilor locale in administratia publica a judetului Gorj la nivelul anilor 1864-1868, ci si un imbold spre cunoasterea cat mai profunda a rolului administratiei publice, in general, in amplul proces de modernizare a societatii romanesti din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. - Sorin-Liviu Damean

In aceasta lucrare doresc sa aduc o noua lumina asupra cercetarii impactului si influentei animalelor asupra mentalitatii si constiintei egiptene antice. Acest subiect este unul destul de vast si foarte studiat, motiv pentru care zeci de istorici si egiptologi au decis sa se ocupe separat cu studiul acestui subiect. Cu toate acestea, nu a existat un studiu general si cuprinzator care sa le puna cap la cap pe toate si sa explice de ce animalele au avut o influenta asa de mare asupra constiintei si societatii antice egiptene spre deosebire de alte popoare din lumea antica. Vechii egipteni erau foarte buni observatori ai naturii si ai mediului inconjurator in care isi duceau existenta, motiv pentru care au tratat animalele din mediul lor cu un alt respect pe care restul popoarelor antice care au ajuns in Egipt sau care prin forta armata au cucerit Egiptul nu l-au inteles si li s-a parut bizar.

André Gide (1869-1951), scriitor important al literaturii franceze, poate fi definit încă de timpuriu ca un răzvrătit contra oricărui tip de conformism. Anticolonialist și antifascist, devine la începutul secolului XX un adept al ideologiei comuniste. Ca mulți dintre contemporanii săi care îmbrățișau aceeași doctrină, Gide pleacă într-o călătorie în U.R.S.S., iar concluziile sale nu se lasă așteptate. Întoarcerea din U.R.S.S. apare aproape imediat și stârnește reacții violente. În ciuda faptului că oficialitățile sovietice depuseseră mari eforturi pentru a-i prezenta o imagine edulcorată, autorul vede dincolo de vitrina frumos aranjată. Și, pornind de la convingerea că „minciuna, fie chiar aceea a tăcerii, poate să pară oportună, ca și perseverența în minciună, dar ea face dușmanului un joc prea frumos, și adevărul, fie el dureros, nu poate răni decât pentru a vindeca”, aduce în atenție tot ceea ce scârțâie, și ar putea fi, cândva, îndreptat.

Cartea de față se ocupă de prințesa Elisabeta, dar pe nesimțite autorul mută atenția spre lucrurile materiale ce au înconjurat-o pe aceasta. Și o face într-o formă foarte atrăgătoare. Achiziționarea terenului din parcul național (gest rămas mereu discutabil), ridicarea palatului, înzestrarea lui, furnizorii, evenimente petrecute acolo – totul se desfășoară în fața cititorului. Punct de plecare spre vânători regale, loc de abdicare, în 1947, a Regelui Mihai I, mai apoi, după anii ’90, redevenit reședință regală, palatul Elisabeta din București dobândește sub pana lui Narcis Dorin Ion o personalitate aparte.

Urmărind-o pe prințesa Elisabeta în meandrele vieții, cu frumusețea ei rece, impersonală, calculată și bogată, constați odată în plus cât de complicată, dar și plină de învățăminte este istoria, cât de mult folos dobândești pentru înțelegerea vremurilor pe care le trăim.

Acad. Georgeta Filitti

Continuăm seria inițiată în vara anului 2024, la Editura Vremea, în colecția Planeta București, cu o monografie închinată unei insolite reședințe princiare din Capitală: Palatul Elisabeta, cunoscut astfel după numele ilustrei sale proprietare, principesa Elisabeta a României, fiica cea mare a regelui Ferdinand I și a reginei Maria, devenită regină a Greciei. Este o clădire cu valoare de monument istoric, emblematică pentru Capitala noastră, care a reușit – de-a lungul vremurilor, nu de puține ori tulburi – să își păstreze farmecul și caracteristicile arhitecturale și decorative. În plus, după un pasaj de peste cinci decenii de utilizare ca reședință de protocol (din 1949 până în 2001), Palatul Elisabeta și-a reluat firul istoriei regale prin noua destinație pe care a primit-o: reședință a regelui Mihai I al României și, astăzi, a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, și a principelui Radu al României.

Narcis Dorin Ion

Silvia Colfescu va invita la o plimbare pe strazile Bucurestilor. Conceputa sub forma unei vanatori de minunatii arhitecturale, cartea scoate in evidenta ceea ce are mai tainic si mai de pret acest oras, adevarate comori incarcate de detalii artistice, de povesti din alte vremuri si de istorie. Este o declaratie, dar si o promisiune de dragoste pentru orasul nostru. Un altfel de tur ghidat - cititorul este invitat ca, pe baza informatiilor din carte, sa mearga sa identifice cu propriii ochi detalii arhitecturale prea putin cunoscute. Sa inceapa vanatoarea!

Unul dintre cei mai cunoscuți răufăcători ai secolului al XX-lea, Pablo Escobar a fost un personaj a cărui viață tumultuoasă a ținut capul de afiș al presei din Columbia, dar și din Statele Unite ale Americii. Clădindu-și un adevărat imperiu, în special pe baza afacerilor cu droguri, El Doctor a fost deopotrivă adulat și detestat în Columbia natală, faptele sale rămânând în memoria colectivă până în prezent.

Scriitorul și gazetarul Mark Bowden reușește să ne introducă magistral în culisele operațiunii de prindere a baronului drogurilor, având acces la informații colectate chiar de la protagoniștii acesteia. Cititorul are ocazia să pătrundă, astfel, în atmosfera culturală, socială, politică și economică a vremii și să ia contact cu o epocă sângeroasă din istoria țării sud-americane, una în care au luat amploare marile carteluri ale drogurilor, dar și una în care justițiari hotărâți au încercat să facă dreptate.

Pe parcursul acestor pagini, evenimentele din viața lui Escobar și descrierea acțiunilor de urmărire se împletesc într-un mod armonios și alert, totul constituindu-se într-un captivant thriller istoric, o biografie magistral realizată.

„Maestru al jurnalismului narativ, [Bowden] folosește aceleași tehnici de recreare a scenelor și a dialogului care au făcut ca bestsellerul său, Black Hawk Down, să fie o lectură captivantă.” - Linda Robinson, New York Times Book Review

„Autor al bestsellerului Black Hawk Down, care descrie implicarea militară a Statelor Unite în Somalia, Bowden dă o nouă lovitură editorială cu această cronică a vânării lordului columbian al drogurilor, Pablo Escobar.ˮ - Publishers Weekly

„Această relatare fascinantă despre asasinarea fostului lord al drogurilor, columbianul Pablo Escobar, urmărește ascensiunea și căderea baronului cocainei cu suficientă atitudine și intuiție pentru a oferi o perspectivă nouă asupra comerțului cu droguri.ˮ - The Austin Chronicle

Amintirile diplomatului Camil Demetrescu despre evenimente importante din istoria României în secolul al XX-lea, adevărate memorii politice de mare însemnătate.

Camil Demetrescu și-a scris amintirile în anii ’70 și ’80, în condiții pe care orice memorialist le-ar considera potrivnice: turnat de informatori, arestat din nou și condamnat, „influențat pozitiv”, fără succes, de persoanele de sprijin ale Securității, percheziționat și urmărit încontinuu.

În acei ani, ca și acum, amintirile lui Camil Demetrescu alcătuiau una dintre puținele mărturii veridice despre diplomații români din perioada interbelică și din anii războiului. Figuri precum Grigore Gafencu, Alexandru Cretzianu, Grigore Niculescu-Buzești, Constantin Vișoianu, Victor Rădulescu-Pogoneanu, și nu doar ei, străluceau prin spirit, bună-credință și competență.

Aceleași memorii politice mai arătau, atunci, ca și acum, că, în anii războiului, în Ministerul Afacerilor Străine, colaborând cu partidele politice democratice, cu armata și cu regele Mihai, o echipă de diplomați a căutat soluții pentru salvarea in extremis a României și a reușit să strice planurile Uniunii Sovietice. Așadar, pentru regimul comunist, fragilul fost diplomat și neînduplecatul fost deținut politic era un pericol major, fiindcă, prin Note, relatări, contrazicea versiunea oficială, mincinoasă și triumfalistă asupra actului de la 23 august 1944, pe care comuniștii l-au confiscat și l-au transformat într-un fals mit fondator al nefastei lor istorii.

„Nu datorează nimănui nimic, țara însă îi este obligată la recunoștință și pietate. Este unul din făuritorii Armistițiului, și omul care l-a felicitat ultima dată pe Iuliu Maniu, înlăcrimându-l, cu ocazia aniversării actului Unirii. A făcut-o la închisoarea din Galați, asumându-și toate riscurile ce decurgeau din nerespectarea regulamentului. Dar nu numai atât, a făcut-o solemn, distins, cu eleganța și demnitatea care-l caracterizau.” (Mihaela Bărbuș)

„Prima ediție a acestor memorii politice a apărut, în 2001, cu un cuvânt-înainte semnat de Mihaela Bărbuș, care, împreună cu Anca Cernea, este legatară universală a lui Camil Demetrescu, drept care se extinde și asupra operei testatorului. «Operă», folosit aici, nu este doar un termen specific legislației drepturilor de autor, ci și cuvântul care descrie cel mai bine acest text memorialistic cu reale calități narative și stilistice. Note, relatări, care astăzi, din cauza unui tiraj foarte mic, nu mai e de găsit nici măcar în anticariate, a circulat printre prieteni și printre cunoscătorii «problemei 23 August 1944», ca și cum ar fi fost un text clandestin, ceea ce, în anii ’70 și ’80, chiar a și fost.” (Cătălin Strat)

Serghei Jirnov a fost ofițer KGB, iar François Waroux a fost ofițer de caz al DGSE, serviciul francez de informații externe. Primul a activat în cadrul serviciului „clandestin” al KGB-ului pentru URSS, al doilea a acționat sub acoperire în întreaga lume, în slujba Franței.

După ce au lucrat mult timp în umbră pentru două tabere opuse, cei doi ofițeri superiori poartă în această carte un dialog fără ascunzișuri despre cariera lor din cadrul serviciilor secrete. Pentru prima dată, un ofițer rus și un ofițer francez își compară, în cadrul acestor memorii, experiențele profesionale, analizele și metodele folosite în parte de țările lor, dezvăluind secretele muncii sub acoperire, tehnicile de supraveghere și manipulările surselor, dar și angoasele cotidiene și mustrările de conștiință pe care le implică o astfel de profesie.

Dincolo de clișeele filmelor de la Hollywood, această carte dezvăluie realitatea despre serviciile de informații, spulberând unul câte unul miturile despre spionaj și spioni și arătând o realitate cu mult mai complexă a celor care activau ca agenți de informații. De la problematica Războiului Rece până la realitățile războiului tehnologic, inclusiv noile provocări care amenință lumea, acești doi martori importanți nu evită să dezbată toate aceste evenimente cruciale, în discuțiile lor.

„Realizat într-o manieră inedită, acest volum pune la îndemâna cititorului, într-o modalitate cât se poate de atrăgătoare, mărturiile a doi spioni veniți din taberele care s-au confruntat acerb de-a lungul Războiului Rece – un ofițer sovietic, venit din „patria socialismului”, și unul francez, exponentul acelei țări care a făcut universal cunoscută deviza „Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Naționalități diferite, culturi diferite, generații diferite, formare profesională diferită, obiective diferite și, totuși!, atât de multe puncte de convergență!ˮ - FLORIAN BANU, istoric

„Cartea [aceasta] ne învață și să punem la îndoială câteva idei preconcepute despre atotputernicia KGB-ului și transmise nouă, idei care, în cele din urmă, sunt potrivite atât cinematografiei americane, cât și comunicării sovietice.” - JOKIN DUFOURG, Nonfiction

Pornind de la „arsenalul” cromatic al pictorilor și al artizanilor, Victoria Finlay ne poartă într-o călătorie de-a lungul veacurilor și meridianelor pentru a desluși povestea celor mai prețuiți pigmenți. Explorăm împreună istoria culturală a compușilor chimici care ne colorează lumea, analizând totodată simbolistica asociată spectrului cromatic.

„A scrie despre Holocaust este foarte greu. Prea mulți vectori raționali și emoționali trebuie să se sincronizeze pentru a reda o istorie traumatică unică. A citi despre tragedia evreilor în Al Doilea Război Mondial presupune să te eliberezi de prejudecăți, de stafia antisemitismului. A-ți asuma responsabilitatea pentru cele întâmplate în urmă cu mai bine de 80 de ani, cu evreii și cu romii din România, este un gest de demnitate civică. Colegii mei, câteva zeci de elevi din țară și un tânăr ilustrator au găsit ingredientul prin care au pus laolaltă, în armonie artistică, elementele subiective și obiective pentru ca povestirile din Holocaust să se convertească într-un mesaj cu maximă audiență: banda desenată! Lectură captivantă și dezinhibată!” (Alexandru Florian)

Două scrieri despre originile Țarii Severinului și, respectiv, despre cele ale țării lui Negru Vodă, cu reședința la Câmpulung, scrise la sfârșitul secolului al XIII-lea și la începutul veacului următor, deschid istoriografia viitoarei Țări Românești, a statului pe cale de a se unifica în primele decenii ale anilor 1300, anticipând o bogăție neștiută a scrisului istoric dintre Dunăre și Carpați, într-o vreme de străluciri voievodale.

Expunerea la informații în era tehnologiei alimentează un egalitarism intelectual narcisist și orientat greșit, care afectează negativ orice tip de dezbatere. Astfel, omul de rând care își culege informațiile de pe internet ajunge să se creadă la fel de competent în medicină ori diplomație ca specialiștii din domeniile respective. Toate opiniile, inclusiv cele mai ridicole, se cer a fi luate în serios și orice contrazicere a acestei teze este respinsă drept elitism nedemocratic. Printre motivele respingerii experților, Tom Nichols enumeră accesibilitatea internetului, apariția modelului satisfacției clientului în cadrul studiilor superioare și transformarea industriei media într-o mașină de divertisment non-stop. În loc să formeze un public educat, diseminarea tot mai democratică a informațiilor face ca o armată de cetățeni furioși și prost informați să nege realizările intelectuale, iar în acest context înseși instituțiile democratice riscă să devină victimele populismului sau ale tehnocrației. Sfârșitul competenței analizează acest fenomen și avertizează cu privire la pericolele care amenință stabilitatea și supraviețuirea democrației moderne în era informației, cea de-a doua ediție incluzând și exemple elocvente oferite de stilul de conducere al președintelui american Donald Trump și de pandemia de COVID-19.

De ce unele persoane se radicalizează, iar altele nu? Cum modelează ideologiile creierul omenesc? Cine este mai predispus să gândească în termeni ideologici? Cum se poate elibera mintea noastră din lanțurile dogmelor nocive? Acestea sunt numai câteva dintre întrebările ale căror răspunsuri îi frământă pe cercetătorii din domeniul neuroștiințelor politice, care își propun să analizeze interacțiunile existente între mecanismele de funcționare a organismului uman și lumea în care trăiește omul. Bazându-se pe studii mai vechi sau mai noi, Leor Zmigrod ajunge la concluzia că procesele biochimice care au loc în creier influențează felul în care gândim, acționăm și ne comportăm în societate. Într-un discurs original, care cuprinde, pe lângă elemente din sfera neuroștiințelor, noțiuni de filosofie, politologie și psihologie, autoarea face de fapt o descriere a creierului lipsit de prejudecăți, liber să accepte sau să respingă, pe baza unor dovezi, ideile care satisfac sau, dimpotrivă, sunt contrare aspirațiilor specifice ființei omenești. În același timp, Creierul ideologic este o critică adusă extremismului de orice natură, precum și o pledoarie în favoarea flexibilității și deschiderii.

Însoţindu-i cu gândul pe călătorii medievali în virtuosul lor efort de a ajunge la locurile sfinte sau, cine ştie, de a explora până aproape de limita geografică minunile Creaţiei, Anthony Bale se bucură şi suferă alături de ei. Îi ironizează uneori şi îi mustră – dar blând şi fără ascuţişuri ideologice moderne – dacă încalcă în vreun fel normele scrise ori nescrise ale călătoriei. Îi vede cum sunt adesea nevoiţi să uite de calculele iniţiale şi să-şi pună soarta în mâinile Divinităţii. Uneori, vor fi călăuziţi spre siguranţa casei, a castelului sau a mănăstirii de unde plecaseră. Alteori, vor fi împinşi spre locuri îndepărtate şi periculoase, în căutarea unor minuni pe care, cel mai adesea, nu le vor găsi. Dar curiozitatea şi apetitul pentru descoperiri îi vor duce spre alte miracole – cele ale întâlnirii cu oameni diferiţi şi cu altfel de culturi. E nevoie de vigoare, de inventivitate şi, desigur, de forţă morală pentru a duce la bun sfârşit acest nou tip de pelerinaj, în multe privinţe asemănător cu cel către Ţara Sfântă: amândouă îl încurajează pe europeanul medieval să iasă din rutina existenţei cotidiene şi – altfel nu ar fi existat bogăţia de surse pe care se bazează cartea lui Anthony Bale – să destăinuie şi altora prin ce a trecut de-a lungul călătoriei. Iar veridicitatea relatărilor trebuie să se împletească, într-un ghid turistic bun, cu imaginaţia literară a autorului şi, în final, cu spiritul viu al voiajorului.

Cum arăta lumea la 1491 sau preambul cu Martin Behaim • Pe picior de plecare cu Beatrice, Henry şi Thomas • De la Aachen la Bolzano • Popas la Veneţia şi apoi mai departe spre Roma • Călătorie peste Marea cea Mare: de la Veneţia până în Cipru • Constantinopol – tur de oraş • În Ţara Sfântă şi mai departe până la Babilon • Ierusalim – tur de oraş • Ocol prin Etiopia • Pe Drumurile Mătăsii • Din Persia până-n India • Toate drumurile duc la Hanbalâk • Călătorind în Occident • Ghid aproximativ către antipozi şi capătul lumii • Încheiere: sfârşitul călătoriei

O calatorie neasteptata de la Big Bang pana in zilele noastre O istorie care cuprinde tot ce s-a intamplat vreodata - intr-un singur volum de parcurs intr-o suflare. Cea mai scurta istorie a lumii va poarta intr-o aventura fara seaman prin timp si spatiu, acoperind totul, peste tot - toate cele 13,8 miliarde de ani de la Big Bang pana in prezent - in Univers. Fiti martori la crearea primilor atomi si la nasterea galaxiilor, stelelor si a sistemului nostru solar; pregatiti-va sa fiti uimiti de aparitia primelor eucariote; bucurati-va de prezenta dinozaurilor; faceti cunostinta cu primii nostri stramosi; fiti uimiti de aparitia scrisului in primele orase ale lumii; deplangeti ororile Mortii Negre si reveniti plini de curaj in prezent, in plina epoca a productiei in masa.

V-ati intrebat vreodata cine a fost al treilea om care a ajuns pe Luna? De ce a fost un porumbel erou al armatei americane? Care este diferenta dintre un dolmen si un gorgan? Cine au fost Wu, Wei si Shu Han? Era Napoleon cu adevarat scund? Care este primul atac de rechin cunoscut din istorie? Cine a spus "Ma scuzati, domnule, nu am vrut", chiar inainte de executie? Raspunsurile la aceste intrebari si nu numai sunt parte din acest compendiu minunat de fapte, cifre si descoperiri fascinante ale istoriei, care vor uimi, distra si informa pe oricine iubeste istoria si vrea sa stie mai multe despre mai multe.

Cei care nu isi amintesc trecutul sunt condamnati sa il repete. - George Santayana Istoria iti va schimba viziunea asupra trecutului. Cartea abordeaza dezvoltarea omenirii si progresele ei din toate punctele de vedere, explorand evenimente-cheie, idei cruciale, forte politice si personalitati remarcabile, precum si salturile tehnologice care au modelat umanitatea.

Despre libertate ne poartă într-o călătorie intelectuală fascinantă. Bazându-se pe lucrări ale unor filosofi și disidenți politici, pe conversații cu gânditori contemporani și propriile experiențe formative din perioada excepționalismului american, Snyder identifică acele practici și atitudini care ne vor permite să proiectăm o guvernare în care noi și generațiile viitoare vom putea prospera. Ajungem să apreciem importanța tradițiilor (promovate de dreapta), dar și rolul instituțiilor (apanajul stângii). Cu accente personale, dar și ambițioasă, această carte contribuie la realizarea unui nou consens, ce își are rădăcinile într-o politică a belșugului, generozității și grației.

Bombe ascunse in cele mai nebanuite locuri, pistoale manufacturate pe cont propriu, substante chimice letale, sageti otravite, mitraliere extrem de sofisticate, moluste-capcana, sabii poleite cu aur, lovituri fatale din artele martiale, avioane "dotate" cu explozibil, umbrele mortale si, din cand in cand, chiar si o arma obisnuita. Acestea sunt doar cateva dintre metodele care au fost folosite intre anii 1950 si 2000 pentru a grabi sfarsitul a aproximativ 4 000 de persoane importante, dintre care 40 de sefi de stat.

Te temi să fii diferit de alţii? Este posibil să te împrietenești cu persoane care sunt foarte diferite de tine? Și de ce au existat atât de multe războaie de-a lungul istoriei?