Istorie & Politologie

HANNAH PAKULA este o autoare specializată în biografii. A studiat la Wellesley College, la Sorbona și la Southern Meth-odist University. A scris recenzii literare pentru Los Angeles Times și New York Times; a semnat volumele An Uncommon Woman: The Empress Frederick şi The Last Empress: Mad-ame Chiang Kai-shek and the Birth of Modern China.

Hannah Pakula, care a studiat literatura comparată, și-a întâlnit personajul încă din anii liceului, trebuind să traducă un poem despre regina Maria. Apoi, în 1975, o descriere citită într-un roman a îmboldit-o să meargă și mai departe. Atunci și-a dat seama că e nevoie de o biografie deopotrivă acurată și atrăgătoare. A fost începutul unui crescendo pe care faimosul regizor Alan J. Pakula l-a descris astfel: „Pe măsură ce Hannah afla tot mai multe lucruri despre Maria — cum s-a transformat dintr-o naivă prințesă într-o adevărată forță politică a țării sale — și soția mea se descoperea ca scriitor și ca istoric.“

Ultima romantică este povestea unei vieți fără asemănare, cu regi, regine, prinți și prințese. La sfârșitul secolului al XIX-lea, a fi principesă născută într-o mare casă domnitoare a Europei era mai mult un neajuns decât un privilegiu. Rațiunile de stat au obligat-o și pe Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea, să accepte căsătoria cu prințul moștenitor al unui regat foarte tânăr de la porțile Orientului, România. Însă calculele capetelor încoronate și ale politicienilor s-au dovedit cu totul greșite. Ajunsă la București, Maria a descoperit că frumusețea, farmecul și inteligența o îndreptățesc să joace un rol mai important și mai folositor pentru noua sa patrie, pe care a învățat să o iubească pătimaș. Ca regină, Maria a fost simbolul dătător de speranță al României în anii grei ai Primului Război Mondial, fie mergând pe front, fie implicându-se în jocurile aparent subtile ale diplomațiilor occidentale. Ca femeie, a avut pasiuni și decepții, trebuind să lupte cu prejudecățile epocii sale. Ca mamă, a fost împlinită și a îndurat și durerea pierderii unui fiu. Ca scriitoare, a cunoscut succesul în țara ei și în întreaga lume. Ca personalitate, iradiantă și excentrică, a fost favorita presei internaționale, care a răsfățat-o cu superlative. Ca personaj istoric, a învins uitarea, chiar și în timpurile în care în patria sa nu mai era îngăduit să se vorbească despre marile simboluri și despre marile personalități. A fost, cu adevărat, ultima romantică a unei epoci irepetabile.

„Ultima romantică este povestea regalităţii luate de valurile crude ale secolului al XX-lea. Hannah Pakula combină erudiţia cu eleganţa narativă într-o fascinantă redare a unei vieţi pline de iluzie, dramă şi patos.“ ARTHUR M. SCHLESINGER, JR. istoric şi om politic american

„Hannah Pakula are un stil clar, precis, încărcat de spirit. Regina Maria este una dintre acele personalități fascinante care marchează trecerea de la secolul al XIX-lea la secolul al XX-lea, legând lumea de dinaintea Primului Război Mondial de cea care i-a urmat. Hannah Pakula recreează lumea reginei Maria şi dovedeşte că aceasta a fost o personalitate a istoriei cu totul ieşită din comun.“ ROBERT K. MASSIE istoric, laureat al Premiului Pulitzer

După ani de cercetări minuțioase în biblioteci și în arhive, Hannah Pakula a scris una dintre cele mai bune biografii de personalități istorice, care l-a sedus până și pe marele scriitor Graham Greene. Mai întâi trebuie salutată ambiția autoarei de a recompune tabloul istoric al unei vieți fabuloase valorificând toate sursele care i-au stat la îndemână, cărți, documente, corespondență și, în vremuri în care era aproape imposibil să ajungi la ele, jurnalul personal al Mariei și peste 1 200 de scrisori intime, aflate la Arhivele Statului de la București. Apoi trebuie salutate observațiile istorice pătrunzătoare, notele de umor și de ironie și mai ales stilul acestei cărți, agreabil și alert, vădind un puternic talent scriitoricesc, pe care l-a probat și în alte două biografii, una a împărătesei Victoria a Prusiei, iar cealaltă a lui Soong Mei-ling, soția liderului chinez Chiang Kai-shek.

„O carte monumentală, copleşitoare prin măreţie şi realism.“ (Wall Street Journal)

A pleca de la zero înseamnă a lua totul de la capăt. Dar oare poţi să iei totul de la capăt după un război care a schimonosit planeta? Poţi să ceri doar dreptate, nu şi răzbunare? Poţi să ierţi? Poţi să ieşi teafăr din cel mai negru coşmar? Sunt câteva dintre întrebările pe care şi le pune Ian Buruma într-o carte fundamentală pentru înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Pornind de la experienţa prin care a trecut tatăl său, Ian Buruma scrie despre câteva dintre lucrurile care au marcat anul 1945: reinserţia supravieţuitorilor, violenţa anarhică sau sistematizată, răzbunarea sălbatică, fanatismul, concesiile, cedările şi complicităţile fără de care nu se putea pune problema revirimentului.
1945 a fost un an tulbure şi însângerat („Iar sângele cere sânge“, după cum spune Macbeth). A fost anul în care unii vinovaţi pentru oroarea războiului au plătit, iar alţii au scăpat. A fost anul în care s-au descoperit ororile din lagărele de exterminare naziste. A fost anul în care torţionarii au cumpărat de pe piaţa neagră certificate de supravieţuitori ai lagărelor. A fost anul în care, întorşi acasă mai mult morţi decât vii, unora dintre supravieţuitori li s-a spus: „Şi la noi a fost rău. Ne-au furat bicicleta“.
1945 sau Anul Zero a fost şi punctul de plecare al ideii şi construcţiei europene, animate de idealurile generoase, deşi utopice, ale păcii eterne şi unităţii creştine. Şi chiar dacă, aşa cum scrie undeva Monica Lovinescu, „în rău, specia umană ne va surprinde mereu“, 1945 a fost anul în care lumea s-a redeprins cu un adevăr esenţial: că temperatura naturală a existenţei noastre e temperatura libertăţii.

Sintetizind datele oficiale disponibile, volumul ofera o analiza a situatiei demografice a Romaniei extinsa pe aproape sapte decenii din istoria noastra contemporana, perioada in care au avut loc evenimente politice, economice si sociale majore, ce au influentat drumul parcurs de populatia tarii si situatia ei actuala. Informatiile prezentate in cele doua sectiuni care se ocupa de demografie in perioada comunista si dupa 1989 – de la natalitate si sporul natural la politicile demografice sau speranta medie de viata in Romania si evolutia ei – le sint utile atit specialistilor in demografie, cit si studentilor sau cititorilor interesati de acest sector atit de dinamic.

Militant pentru drepturile culturale şi naţionale ale românilor bucovineni şi basarabeni, Ion Nistor a avut un merit incontestabil în reîntregirea ţării. Ca istoric, şi-a închinat întreaga activitate cercetării a numeroase probleme cu rezonanţă publică, cu scopul vădit de a oferi argumente temeinic documentate în sprijinul cauzei naţionale, în dezbaterile istorice, culturale şi politice ale vremii sale. În plan politic a avut o carieră marcantă, pe care, de asemenea, a dedicat-o unui singur scop: integrarea accelerată şi necondiţionată a provinciilor alipite în urma Unirii din 1918 în structura centralizată a statului şi încadrarea acestora în sistemul administrativ, cultural şi economic al regatului român. Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, ce a însemnat pierderea definitivă a celor două provincii de care era atât de ataşat, ocupaţia sovietică şi instaurarea regimului comunist au fost pentru Nistor momente de grea încercare — astăzi, o mărturie despre drama generaţiei care a făurit România Mare. Istoria Basarabiei este prima sinteză istoriografică românească referitoare la acest spaţiu. Deşi a fost interzisă în perioada comunistă, această carte rămâne — la o sută de ani de la Unire — la fel de valoroasă şi necesară. (VIRGIL PÂSLARIUC)

Gândul meu a fost să dau în mână cetitorilor o carte în care să se reoglindească faptele săvârşite de moşii şi strămoşii noştri pe meleagurile basarabene, de la aşezarea lor acolo până în zilele noastre, cu toate necazurile şi suferinţele lor, cu toată munca şi jertfa lor, cu toată nădejdea şi încrederea în izbânda care era să vină, pentru a încununa jertfele şi străduinţele lor milenare. (ION NISTOR)

Fotografia de pe copertă: Cetatea Albă la începutul sec. XX

 In 1989, Zidul Berlinului a cazut. La scurta vreme dupa aceea, cele doua Germanii s-au reunificat, iar Germania de Est a incetat sa existe. Bestsellerul Annei Funder, Stasiland, ne aduce povesti extraordinare din viata reala, asa cum era ea in fosta Germanie de Est. Se intalneste cu Miriam, care a incercat sa fuga in Germania de Vest cand avea doar saisprezece ani; ne spune povestea trista a lui Frau Paul, care a fost despartita de copilul ei la Zidul Berlinului si se imbata cu legendarul „Mik Jeger al Estului“, pe care autoritatile l-au declarat – informandu-l si in persoana – mort. Si se intalneste si cu insisi membrii Stasi, in continuare foarte mandri de metodele lor de supraveghere. Povestirea plina de forta a lui Funder despre o lume plina de brutalitate a intrat in randul operelor clasice ale contemporaneitatii.

    "Lirica, amara, amuzanta si trista, scrierea sa le permite multor martori sa se elibereze a doua oara de poveara trecutului." - The Observer
    "O carte fascinanta... Nu ma pot gandi la o introducere mai buna in realitatea brutala a represiunii din Germnaia de Est.: - The Sunday Telegraph

   Copiii uitati ai lui Hitler este o carte de memorii tulburatoare, dar si o investigatie devastatoare despre crimele teribile si despre scopul monstruos ale programului Lebensborn.

Creat de Heinrich Himmler, programul Lebensborn a dus la rapirea a jumatate de milion de copii din toata Europa. Printr-un proces numit germanizare, acestia trebuiau sa devina generatia urmatoare a rasei ariene stapanitoare, in cea de a doua faza a Solutiei Finale. In vara anului 1942, parintilor din Iugoslavia ocupata de nazisti li s-a cerut sa isi supuna copiii examenelor medicale menite a le evalua puritatea rasiala. Erika Matko avea doar noua luni cand doctorii nazisti au declarat-o apta de a fi un „copil al lui Hitler“. Dusa in Germania si plasata unor parinti adoptivi corespunzatori din punct de vedere politic, Erika a fost rebotezata Ingrid von Oelhafen. Dupa multi ani, Ingrid a inceput sa descopere adevarul despre identitatea ei. Desi nazistii au distrus multe dintre dovezile programului Lebensborn, Ingrid a scos la iveala multe documente rare, inclusiv marturii de la procesele de la Nurnberg despre propria ei rapire. 

    "Von Oelhafen aduce povestirii o dimensiune umana inegalabila". - Kirkus Reviews

Sub aparenţa democraţiei, Viktor Orbán conduce Ungaria cu o mînă de fier. Drumul său spre putere nu a fost nici scurt, nici lipsit de obstacole, dar în 2010, cînd Fidesz – organizaţia de tineret independentă pe care a fondat-o în 1988 împreună cu cîţiva studenţi, devenită între timp un partid de dreapta conservator – a obţinut victoria în alegerile legislative, Orbán a ajuns în centrul scenei politice. Următorii ani au dovedit în repetate rînduri că noul „om puternic” de la Budapesta nu poate fi oprit din mersul său spre un regim autoritar nici de opoziţia politică, nici de societatea civilă. Între timp însă, statisticile referitoare la economie, politică, instituţii guvernamentale, cercetare şi alte domenii esenţiale arată un declin al Ungariei în comparaţie cu alte state postcomuniste...

Sumar: Cel ridicat de foarte jos • Strălucirea şi suferinţele unui tînăr politician • Groparii stîngii • Victoria lui Orbán în războiul rece civil • O victorie electorală discutabilă • Preţul „orbánizării” • Potentaţii de la curte • Rolul lui Orbán într-o Europă în descompunere

Paul Lendvai (n. 24 august 1929) a părăsit Ungaria natală după revoluţia din 1956 şi s‑a stabilit în Austria. În perioada 1960‑1982 a fost corespondent pentru Europa de Est al Die Presse și Financial Times și a scris mai multe cărţi despre istoria ţărilor central‑ şi est‑europene. Între 1982 şi 1987 a fost redactor‑şef pentru Europa Centrală şi de Est al postului de televiziune Österreichischer Rundfunk (ORF), iar între 1987 şi 1998, director la Radio Österreich International (RÖI). În prezent este coeditor şi redactor‑şef al revistei Europäische Rundschau. De acelaşi autor: Der rote Balkan (1969); Antisemitismus ohne Juden (1972); Die Grenzen des Wandels (1977); Der Medienkrieg (1981); Auf schwarzen Listen. Erlebnisse eines Mitteleuropäers (1996); Mein verspieltes Land. Ungarn im Umbruch (2010); Hungary: Between Democracy and Authoritarianism (2012); Leben eines Grenzgängers (2013).

Asemeni initiativei generoase si vizionare din anul 1895, cand, sub domnia Regelui Carol I si prin efortul folcloristului Dumitru Stancescu si al editorului Carol Muller, a fost pusa temelia colectiei de carte „Biblioteca pentru toti“, astazi, Curtea Veche Publishing vine, altruist si inspirat, in ajutorul copiilor si tinerilor tarii.

Numarul cititorilor de carte a scazut foarte ingrijorator in Romania ultimelor doua decenii. Tot mai putine volume ajung in mainile copiilor si adolescentilor, tot mai putine titluri se asaza in biblioteca de familie a contemporanilor nostri.

La fel ca primii nostri Suverani, Carol I si Elisabeta, care erau absolut convinsi de nevoia de carte pentru prosperitatea natiunii, Familia Regala a Romaniei de astazi crede ca ignorarea cuvantului tiparit intre copertele cartii reprezinta o vulnerabilitate a natiunii si a patriei.

Parinti, aduceti cartea aproape de copiii vostri! Asa cum au nevoie de iubire, de soare si de familie, cei mai mici romani au nevoie de carti, pentru a se intregi ca oameni. - Principele Radu al Romaniei

Din zorii istoriei pana in secolul XX, soarta a nenumarati indivizi siliti sa rataceasca prin lume in cautarea unei vieti mai bune s-a asemanat, intr-o masura mai mica sau mai mare, cu aceea a miticului Odiseu. Fascinanta aventura a lui Hristu Danielopol, un Odiseu modern pornit sa isi implineasca destinul de intreprinzator pe fondul radicalelor prefaceri ce au zguduit Europa de Est incepand din perioada razboaielor balcanice si pana dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, i-a oferit autoarei volumului de fata, istoricul si omul de litere Marianna Koromila, prilejul de a-si pune in valoare cunostintele si talentul in evocarea unui periplu plin de culoare, prin spatii geografice si medii sociale de o uimitoare diversitate. Negustor de coloniale la Constanta, zaraf la Galati, proprietar de cafenea/cofetarie in statiunea Berdianska de la Marea Azov, importator de succes in Dobrogea interbelica, angrosist in oborul bucurestean, director al Cooperativei de Stat a Cofetariilor din capitala, fermier pe pamantul sacru al Aticii, personajul central parcurge un itinerar captivant, a carui prezentare inspirata a contribuit, nu putin, la succesul binemeritat al cartii in patria autoarei.

  Cartea prezinta remarcabilele jurnale personale ale lui Hans Roth, soldat german dintr-o unitate de vanatori de tancuri, care a participat la Operatiunea Barbarossa si la bataliile care au urmat pe Frontul de Est in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Cele trei caiete de insemnari zilnice au fost descoperite de nepotul acestuia, la 30 de ani dupa terminarea razboiului. Ele contineau o relatare nemijlocita despre brutalitate, macel si moarte.

     Fragment din jurnal:

Cartea lui Paul Varley este considerată una dintre cele mai coerente si mai bine scrise introduceri în istoria si cultura japoneză. Concisă, expli­cită, alertă, este un volum de referintă în orice bibliografie privind Japonia.

Cultura japoneză trece în revistă cei peste două mii de ani de istorie neîntreruptă a unuia dintre cele mai cultivate popoare, punând în lumină deopotrivă personalitătile, religiile, genurile si stilurile de arte vizuale, formele de expre­sie literară, insolitul creatiei teatrale, parti­cu­la­ritătile culturale (ceremo­nia ceaiului, de pildă) ori ponderea si semnifi­catia influentelor exerci­tate de-a lungul vremii de China, apoi de Occident. – Booklist

Citatele ample din clasicii literaturii nipone si ilustratiile numeroase care însoesc textul fac din cartea lui Paul Varley o excelentă expunere a evenimentelor majore ale civilizatiei japoneze. – Bulletin of the School of Oriental and African Studies

Preferinţa latentă a japonezilor pentru frumuseţea perisabilă se explică prin sen­sibilitatea lor pronunţată faţă de trece­rea timpului. „Tirania timpului“ a fost într-adevăr o temă omniprezentă în lite­ratură şi artă. Faptul că japonezii au fost în măsură să utilizeze această temă pentru a-şi găsi împlinirea înclinaţiei lor, dincolo de universul frumuseţii conven­ţionale, în lucrurile care, sub semnul ofilirii şi al degradării, sunt literal­men­te devastate de timp, reprezintă un prinos adus geniului estetic şi artistic japonez. Paul Varley

Banii... Pentru crestini, dragostea de arginti e radacina tuturor relelor. Pentru generali banii reprezinta muschii razboiului, pentru revolutionari – catusele muncitorului. Niall Ferguson sustine ca finantele stau de fapt la baza progresului omenirii. Cu claritatea si verva cunoscute, el prezinta institutii financiare si elucideaza concepte importante, demonstrind ca, pentru dezvoltarea civilizatiei, evolutia creditului si a datoriei a fost la fel de importanta ca orice inovatie tehnologica. Bancile au oferit baza materiala pentru splendorile Renasterii italiene, in timp ce piata de obligatiuni a constituit factorul decisiv in conflictele din timpul Razboiului de Sapte Ani si pina la Razboiul Civil american. Principala lectie a istoriei financiare este insa ca orice bula inflationista ajunge sa se sparga: mai devreme sau mai tirziu, cei care vind pe o piata in scadere ii depasesc ca numar pe cumparatorii agresivi, iar lacomia se transforma in frica. Si de aceea, indiferent daca ii cauti cu inversunare sau te scalzi in ei, acesta e cel mai bun moment pentru a intelege ascensiunea banilor.

     Fragment din volum:

 Setul "Mari comandanti in al doilea Razboi Mondial" prezinta biografia, tacticile, strategiile si experientele de lupta ale celor mai mari comandanti din al Doilea Razboi Mondial. Contine 10 volume:

• Dwight Eisenhower de Steven J. Zaloga (142 pagini, an aparitie: 2016)
    In lunga lui cariera de ofiter de infanterie, Eisenhower a tinut rareori o pusca in mana si nu a luptat nici macar intr-o singura batalie, dar a ajuns sa comande cea mai moderna si mai puternica forta armata care exista atunci in lume. El a reprezentat tipul comandantului militar fundamental nou, potrivit pentru solicitarile impuse de razboiul industrializat al secolului XX, in care inamicul era invins mai degraba printr-un management superior decat prin forta concreta a armelor. Probabil cea mai importanta calitate a lui Eisenhower a fost aceea de om de stat, care a reusit sa tina laolalta o coalitie fracturata, in ciuda relatiilor dificile dintre comandantii americani si britanici, si care ulterior avea sa stea in fruntea tarii ca presedinte, intr-o perioada in care Razboiul Rece era in plina desfasurare.

• Omar Bradley de Steven J. Zaloga (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Generalul Omar Bradley a fost cel mai bun comandant tactic din armata SUA pe teatrul european de operatiuni din al Doilea Razboi Mondial. Coleg de clasa cu Eisenhower la West Point, Bradley a fost comandantul american tipic, ajuns intr-o functie inalta de conducere cu putina experienta de lupta, dar cu o pregatire solida de strateg si organizator talentat. In calitate de comandant al Armatei I si apoi al Grupului de armata XII, Bradley a fost in mijlocul tuturor victoriilor importante obtinute de armata americana in 1944–1945, incepand cu Ziua Z si terminand cu ultimele atacuri din Germania. Acest nou studiu analizeaza succesele sale mai importante, dar si campaniile mai putin reusite, cum a fost crancena lupta pentru padurea Hurtgen si incapacitatea lui de a anticipa ofensiva germana din Ardeni.

• George S. Patton de Steven J. Zaloga (142 pagini, an aparitie: 2016)
    George S. Patton Jr. a fost un comandant american emblematic in al Doilea Razboi Mondial si este considerat cel mai bun specialist in razboiul cu mecanizate din armata americana. Dupa ce a urmarit banditi in razboiul de la granita mexicana din 1917, el a condus in Primul Razboi Mondial prima unitate de tancuri a Statelor Unite. Dupa dezastrul de la trecatoarea Kasserine, din Africa de Nord, in 1943, a reusit sa refaca reputatia armatei americane cu victoriile obtinute in Tunisia si mai tarziu in Sicilia, in iulie 1943. Dar faima adevarata a lui Patton avea sa vina un an mai tarziu, dupa debarcarile din Normandia, ofensiva din Ardeni si traversarea Rinului. In aceasta carte sunt descrise si analizate actiunile lui Patton, intr-un nou studiu dedicat uneia dintre cele mai interesante si mai controversate figuri ale istoriei militare americane.

• Erich von Manstein de Robert Forczyk (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Erich von Manstein a fost unul dintre comandantii germani de succes din al Doilea Razboi Mondial. Un apostol al conceptului german de Bewegungskrieg – razboi de manevra –, el a fost responsabil de planul operativ al strapungerii germane prin padurea Ardeni, in urma careia s-a reusit cucerirea rapida a Frantei in 1940. In 1941 comanda un corp de panzere in atacul de la Leningrad si o armata in Crimeea, iar in 1942 participa la cucerirea Sevastopolului. In calitate de comandant al Heeresgruppe Don, el a avut misiunea de a organiza incercarea de a recupera pozitia germana de la Stalingrad, sortita esecului, iar in martie 1943 a reusit o mare rasturnare de situatie in a treia batalie de la Harkov, probabil cea mai buna batalie a sa. Cartea de fata este o istorisire militara a celor mai importante batalii la care a participat von Manstein, in care se analizeaza tacticile, deciziile, dar si trasaturile sale de caracter care au contribuit la succesul sau in razboi si au facut din el unul dintre cei mai respectati comandanti germani.

• Albert Kesselring de Pier Paolo Battistelli (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Cariera feldmaresalului Albert Kesselring este legata indestructibil de campania din Italia din 1943–1945. Pentru unii, a fost un militar deosebit, care a luptat cu vitejie si succes intr-o campanie care a tinut pe loc multe luni fortele aliate superioare. Pentru altii, este un criminal de razboi – comandantul care a dat ordine ce au dus la represalii feroce si ucideri in masa de civili in Italia ocupata de germani. Insa cariera lui Kesselring este mult mai complexa. In functia de comandant de aviatie, el a comandat stralucit Luftflotte 1 si 2 in campaniile din Polonia, apoi in Olanda, Belgia si Franta, fiind oprit numai in Batalia pentru Anglia. Trimis in Mediterana la sfarsitul anului 1941, a refacut liniile de aprovizionare care asigurau mentinerea trupelor lui Rommel pe campul de lupta. Cu aceasta cariera multifatetata, Kesselring a fost unul dintre cei mai notabili comandanti germani din al Doilea Razboi Mondial.

• Walther Model de Robert Forczyk (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Walther Model a fost cel mai tanar Generalfeldmarschall din Wehrmacht (armata germana) in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si comandantul favorit al lui Adolf Hitler. A fost un lider dur si tenace, mai ales in defensiva, si s-a bucurat de multa apreciere in cariera sa exceptionala. Model a marcat cu adevarat anii din urma ai razboiului, cand deja timpul se scurgea implacabil pentru cel de-al Treilea Reich, iar el era mutat de pe un front in prabusire pe altul, reusind sa stabilizeze temporar situatia. Model a primit porecla „Pompierul lui Hitler“ si merita sa fie recunoscut ca unul dintre cei mai mari comandanti defensivi din istoria militara moderna, asa cum o demonstreaza volumul de fata.

• Heinz Guderian de Pier Paolo Battistelli (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Heinz Guderian a fost unul dintre cei mai respectati comandanti de tancuri din al Doilea Razboi Mondial. Fiu de general, nimeni nu s-a indoit ca va calca pe urmele tatalui sau. In perioada interbelica, el s-a implicat mult in dezvoltarea razboiului cu blindate in armata germana. La inceputul celei de a doua conflagratii mondiale era comandantul trupelor de panzere din XIX Armeekorps (mot.), in Polonia, iar in batalia pentru Franta a ajuns cu trupele sale pana la marginea pungii Dunkerque, intr-o campanie furtunoasa. Pentru Operatiunea Barbarossa, invazia Uniunii Sovietice, comanda lui s-a extins la Panzergruppe Guderian. Inlaturat de la comanda operativa la sfarsitul lui 1941, deoarece nu se supusese ordinelor lui Hitler, in martie 1943 a devenit inspector al trupelor de panzere, iar in iulie 1944 sef al marelui stat major al armatei, dar nici macar un mare comandant de panzere nu putea face altceva decat sa amane inevitabila infrangere a Germaniei.

• Isoroku Yamamoto de Mark Stille (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Amiralul Isoroku Yamamoto a fost cel mai important comandant japonez de marina din al Doilea Razboi Mondial. El a planificat si executat lovitura indrazneata asupra Pearl Harbor, care a afectat flota americana din Pacific, declansand astfel Razboiul din Pacific, si a comandat Flota Combinata japoneza pana cand a fost ucis de americani in 1943, dupa campania din Guadalcanal. In ciuda succesului pe care l-a avut operatiunea de la Pearl Harbor, felul in care Yamamoto a comandat ulterior Flota Combinata a ridicat o multime de semne de intrebare. Bataliile purtate impotriva marinei americane pe Marea Coralilor, la Midway si, in cele din urma, la Guadalcanal au reusit sa ii submineze reputatia de tactician naval de elita. In acest volum, Mark Stille examineaza toate aceste campanii importante pentru a analiza stilul si strategiile de comanda folosite de Yamamoto si pentru a evalua felul in care acestea au influentat cursul Razboiului din Pacific si sansele Japoniei la victorie.

• Bernard Montgomery de Tim Moreman (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Feldmaresalul Bernard Montgomery este cel mai cunoscut si cel mai controversat general britanic din al Doilea Razboi Mondial, a carui personalitate starneste si azi dezbateri aprinse. Celebru pentru standardele inalte pe care le impunea si pentru personalitatea sa dificila, el a avut fara indoiala talent strategic si a condus catre victorie Armata VIII britanica impotriva lui Rommel, in Africa de Nord. A fost si autorul Operatiunii Overlord – invazia Aliatilor in Normandia. Aroganta si lipsa de sociabilitate erau insa cele mai mari slabiciuni ale lui Montgomery si de multe ori puneau la incercare rabdarea ofiterilor superiori aliati. In acest volum, Tim Moreman analizeaza viata si cariera acestui om genial, dar plin de defecte, oferindu-ne posibilitatea de a intelege mentalitatea uneia dintre cele mai enigmatice si interesante personalitati din al Doilea Razboi Mondial.

• Erwin Rommel de Pier Paolo Battistelli (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Generalfeldmarschall Erwin Rommel, legendara „Vulpe a Desertului“, se numara printre cei mai renumiti generali din al Doilea Razboi Mondial. Ofiter indraznet de infanterie in Primul Razboi Mondial, in primele luni ale celui de al Doilea Razboi Mondial Rommel a preluat comanda unei divizii de panzere pe care a condus-o intr-una dintre cele mai importante zone ale ofensivei germane in vest. Cele mai faimoase batalii le-a dus in calitate de comandant al Afrikakorps, din 1941, cand a fost pe punctul de a-i alunga pe britanici din Egipt. Infrant de Montgomery la El Alamein, mai tarziu a comandat trupele germane in timpul bataliei din Normandia, in 1944, dar, dupa ce a fost implicat, pare-se, intr-un complot impotriva lui Hitler, a fost obligat sa se sinucida. Rommel a fost idealizat de istoricii din perioada postbelica, fiind considerat intruchiparea a tot ce e mai bun din traditia militara germana. Volumul de fata isi propune sa reevalueze rolul sau de comandant, analizandu-i punctele forte si slabiciunile.

Leon Leyson avea numai 10 ani cand nazistii au invadat Polonia, iar familia lui a fost fortata sa se mute intr-un ghetou din Cracovia. Cu un noroc incredibil, perseverenta si curaj, Leyson reuseste sa supravietuiasca sadismului nazistilor. In final, generozitatea si iscusinta unui barbat german numit Oskar Schindler au fost cele care i-au salvat viata lui Leon, ca si unor membri din familia lui, numele lor fiind adaugate pe lista muncitorilor evrei din fabrica acestuia - o lista ce a devenit faimoasa in toata lumea: Lista lui Schindler. Aceasta este singura carte de memorii publicata vreodata de un copil supravietuitor de pe Lista lui Schindler si ilustreaza perfect demnitatea autorului.

Publicata initial in Israel in 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller international, fiind tradusa in peste patruzeci de limbi.

Evenimentele din 1989 le-au permis tarilor din Europa de Est sa lanseze vaste programe de reforma in aproape toate domeniile. In Romania, tara care a avut mult de suferit sub regimul totalitarist al lui Ceausescu si a cunoscut singura revolta anticomunista singeroasa din regiune, aceste reforme au fost puternic contestate si au generat numeroase disensiuni. Desi dureroase, ele au ajutat Romania sa intre in cele din urma in NATO si in Uniunea Europeana. Reunind contributii ale unor reputati specialisti in studii romanesti, volumul analizeaza perioada care debuteaza cu entuziasmul si insecuritatile revolutiei si se incheie cu consolidarea regimului democratic. Fara sa-si propuna o prezentare in detaliu a succeselor si esecurilor romanesti in implementarea reformelor politice, economice, sociale si culturale, autorii evidentiaza cei mai importanti factori care au determinat transformarile survenite in Romania in primul sfert de secol postcomunist. Studiile lor aduc o contributie importanta la intelegerea democratizarii Romaniei in particular si a tarilor postcomuniste in general.

Dupa infrangerea Germaniei in cel de-al Doilea Razboi Mondial, Europa era in ruine. Milioane de refugiati invadasera continentul. Alimentele si combustibilul se gaseau cu greu. Marea Britanie era falimentara, iar Germania fusese redusa la o gramada de moloz. In iulie 1945, Harry Truman, Winston Churchill si Iosif Stalin s-au intalnit intr-o suburbie linistita a Berlinului, pentru a negocia o pace de durata: o pace care ar fi pus punct final conflagratiei incepute in 1914, o pace sub auspiciile careia Europa ar fi putut fi reconstruita. Istoricul Michael Neiberg readuce agitata Conferinta de la Potsdam in atentie, descriind cu talent personalitatile delegatilor: Truman, incercand sa scape de umbra lui Franklin Roosevelt, care murise cu doar cateva luni inainte; Churchill, bombastic si parand a fi pierdut legatura cu realitatea; Stalin, siret si meticulos. In prima saptamana, negocierile au decurs lin. Dar cand delegatii au luat o pauza, din cauza alegerilor din Marea Britanie, Churchill a fost inlocuit – atat ca prim-ministru, cat si ca reprezentant britanic la conferinta – de catre Clement Attlee, descris de Churchill cu dispret drept o oaie in piele de oaie . Dinamica de putere a conferintei fiind astfel schimbata, Stalin a profitat de pozitia sa forte si a cerut controlul asupra Europei de Est ca recompensa pentru suferintele indurate de poporul si armata sovietica. Rezolutiile finale ale Conferintei de la Potsdam, mai ales divizarea Germaniei si dominatia sovietica a Poloniei, au reflectat echilibrul geopolitic precar dintre Est si Vest, care avea sa domine secolul XX. Un bestseller in adevaratul sens al cuvantului. – Wall Street Journal O lectura proaspata, elegant organizata, despre Conferinta de la Potsdam... O carte excelenta. – Financial Times Michael Neiberg este profesor de istorie la Catedra Henry L. Stimson de Istorie si Studii de Securitate, din cadrul Departamentului de Securitate si Strategie Nationala al Colegiului de Razboi al Armatei SUA. Autor al mai multor volume premiate, Neiberg locuieste in Carlisle, Pennsylvania.

"Preoteasa, deejayita, escorta afectiva, mucenita kinky care te lucreaza la zona incerta, la mezzo bass. Survoleaza feminitatea si relationarile cu o formula in care imbina prospetimea perceptiei cu post-ironia, navigheaza finut printre formule hedoniste, luminite si tripuri. Imi vine sa citez la greu, dar pana la urma fiecare isi ia de aici ce vrea si ce poate, ca-n viata. O sa fac totusi un spoiler alert: a doua secventa e cu gura uscata de ura in abundenta si exces. Va las sa descoperiti si sa absorbiti beatitudinea in toata complexitatea ei." - (Andrei Dósa)

    "In era post, nu cautati sensul, mai ales nu cautati sa intelegeti. Imbibati-va de consecintele a ceea ce a fost, beatitudinea fara motiv e sensul si e peste tot, in cele mai absurde, nesemnificative, neasteptate combinatii, in mixul dj-ului dezabuzat, dar lucid, care stie unde ar fi putut fi sau unde a fost candva frumosul. Fiindca in era post totul convietuieste cu totul si nu exista discriminare de niciun fel, cu atat mai mult estetica. Și despre toate astea le zice atat de bine Cosmina Morosan. Bine ati venit in chaosmosina! Voi, toti cei care intrati aici, lasati deoparte orice speranta de a intalni ceva poetic familiar." - (Svetlana Carstean)

Testamentul unui mare gânditor, o colecție de eseuri sincere și pline de înțelepciune, descriind o carieră de implicare intelectuală extraordinară. Prima colecție de eseuri a lui Tony Judt, Reevaluări, se concentra asupra Europei secolului XX în istorie și memorie. Acum, în Când lucrurile se schimbă, văduva lui Tony Judt, istoricul Jennifer Homans, a adunat eseuri importante de pe parcursul întregii cariere a lui Judt, care fac cronica atât a evoluției gândirii sale, cât și a consistenței remarcabile a angajamentului său pasionat și a elanului său intelectual. Fie că subiectul este sărăcia intelectuală a noii istorii sociale, orbirea voită a memoriei colective franceze cu privire la ceea ce li s-a întâmplat evreilor din această țară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau provocarea morală aruncată Israelului prin așa-zisa problemă palestiniană, măreția operei lui Tony Judt stă în combinația de onestitate fără concesii, inteligență intelectuală și claritate etică. Când lucrurile se schimbă exemplifică utilitatea, chiar necesitatea, de a fi atenți la istorie și de a nu lăsa ficțiunile ieftine să îi ia locul. O demonstrație empatică a puterii unui mare istoric de a ne conecta mai profund la lume așa cum a fost, cum este și cum ar trebui să fie. Un punct final potrivit pentru o operă extraordinară.

Tony Robert Judt (2 ianuarie 1948 – 6 august 2010) a fost istoric, eseist și profesor universitar britanic, specializat în istorie europeană. Judt s-a mutat în Statele Unite pentru a ocupa postul de profesor de studii europene la New York University și de director al Institutului Erich Maria Remarque, aparținând aceleiași universități. A fost un colaborator permanent al publicației New York Review of Books. În 1996, Judt a fost ales membru al Academiei Americane de Arte și Științe, iar, în 2007, membru corespondent al Academiei Britanice. Printre cele mai cunoscute volume publicate în timpul vieții se numără: Marxism and the French Left: Studies on Labour and Politics in France 1830–1982 (1990), A Grand Illusion?: An Essay on Europe (1996), Ill Fares the Land (2010) și The Memory Chalet (2010).

Din timpuri nebanuite, au ajuns pina la noi uluitoare tezaure de cunoastere. Cine sint creatorii lor? Cum se poate ca anumite obiecte care dateaza de dinainte de aparitia omului pe Pamint sa para totusi fabricate industrial ori sa anticipeze cu zeci de milioane de ani realizarile tehnice ale prezentului? Este posibil ca oamenii si dinozaurii sa fi coexistat? Iata citeva intrebari la care, bazindu-se pe surse mai putin accesibile, ilustrate cu numeroase fotografii, Florin Gheorghita are un singur raspuns: in vremuri ancestrale, au mai existat pe Terra, in mod repetat, omeniri care, dupa ce au atins un inalt nivel de civilizatie si progres tehnico-stiintific, au fost distruse in mod ciclic de cataclisme produse la scara planetara.

Cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost, in aceeasi masura, un razboi al spionajului si unul militar. Ca atare Ziua „Z“, de pe 6 iunie 1944, inceputul sfarsitului conflagratiei mondiale, nu a fost doar o victorie a soldatilor care si-au riscat si chiar si-au dat viata atunci, ci si una a spionilor, care au convins armata germana ca debarcarea va fi la Calais sau in Norvegia.

Cei cinci spioni germani care lucrau, de fapt, pentru britanici, si care au facut posibila debarcarea din Normandia sunt, cu siguranta, cel mai straniu grup strans vreodata de o institutie militara, parand, mai degraba, scosi din paginile unui roman de spionaj decat din realitate. Ben Macintyre ne poarta cu maiestrie printre itele intrigilor tesute de aceasta retea de agenti dubli, extrem de excentrici, care au reusit sa faca intreaga masinarie de razboi nazista, cu Hitler in frunte, sa se pregateasca sa respinga doua invazii inchipuite si sa o ignore pe cea reala. Autorul reuseste si sa arate cum aceasta plasa de minciuni aproape ca s-a destramat in cel mai periculos moment posibil, riscand sa dea in vileag imensul subterfugiu si sa asmuta intreaga armata nazista asupra celor 160 000 de soldati aliati care se pregateau sa debarce in Normandia.

Emmanuel Macron, castigatorul alegerilor prezidentiale din Franta si omul nou al politicii europene, isi spune pentru prima data povestea, vorbind despre ideile care il inspira, despre viziunea sa legata de stat, cetateni, Uniunea Europeana, intr-o lume care se confrunta cu probleme comune – imigratia, locurile de munca, terorismul –, dar pe care trebuie sa le rezolvam impreuna. Revolutia lui Macron, alternativa electorala a Frantei la nationalismul lui Marine Le Pen, a cucerit imediat opinia publica de pe tot continentul european: o provocare deschisa la adresa populistilor si a acelora care nu mai cred in institutii, o revolutie fara promisiuni desarte, care ar putea schimba pentru totdeauna modul de a face politica in Europa.

Recent ales presedinte al Frantei, Emmanuel Macron a scris aceasta carte pe cand era ministru al Economiei si candidat la alegerile prezidentiale. 
Acum, publicul larg are ocazia sa afle care este viziunea sa despre Franta si despre viitorul acesteia, intr-o lume noua ce traieste o „mare transformare", asa cum n-a mai cunoscut inca de la inventarea tiparului si din Renastere.

O carte puternica, singulara, care pune bazele unei societati cu totul noi.

„Sunt absolut convins ca secolul XXI, in care in sfarsit am intrat, este in egala masura plin de promisiuni si de schimbari care ne pot face mai fericiti. Si asta va si propun.
Aceasta va fi lupta noastra pentru Franta si nu stiu nimic mai frumos de atat." – Emmanuel Macron

Romania
este o emotie care ne-a fost insamantata in suflete 
atunci cand descopeream lumea 
si care s-a slefuit incet, ca o perla, 
din suferinte, tristeti si bucurii. 
Din spaima de lume 
si din bucuria de a descoperi prietenia sau solidaritatea. 

Romania
este un alt nume pe care il dam noi unui loc din univers 
unde am cunoscut iubirea, zambetul mamei 
sau glasul bland al invatatoarei noastre. 
Nu putem fugi de acel loc 
pentru ca se afla in inimile noastre, 
fie ca stim, 
fie ca nu mai stim.


    Fragment din volumul "O Romanie interioara" de Vasile Sebastian Dancu:

    “Propaganda a murit! Televizorul doar minte

    Propaganda a revenit destul de des in declaratiile politicienilor din ultima vreme. Recent, Victor Ponta le-a spus ministrilor intr-o sedinta, la debut, cand stia sigur ca se inregistreaza: „Va rog pe toti sa demontati propaganda fascista a PDL, ca numai fascistii si comunistii rescriau istoria."
    De partea cealalta, Tismaneanu l-a etichetat pe Ponta ca „neghiob" pentru ca acesta a spus despre Cartarescu si Mihaies ca sunt propagandisti nazisti. Ponta a raspuns: „(...) eu doar am redat limbajul tipic propagandei naziste folosit de doi asa-zisi intelectuali, nimic altceva. Sigur ca domnul Tismaneanu, platit si pregatit sa-i apere, a omis, in postarea sa, aceasta realitate evidenta, atacandu-ma tot pe mine cu aceleasi expresii si acelasi dispret fata de adevar pe care, repet, il puteti gasi fie la propaganda lui Goebbels, fie la tovarasii cu care Domnia Sa a mers la scoala si la chefuri de nomenclaturisti!"
    Evenimentul Zilei anunta ca: „Ponta acopera gaurile de la TVR prin suplimentarea fondurilor direct de la bugetul de stat. Astfel, linistea la televiziunea publica este asigurata inaintea alegerilor parlamentare. In timp ce la TVR si radioul public s-au dat 26 de milioane de euro in plus, la Institutul Cultural Roman s-au taiat 4 milioane de euro.”
    Exemple de genul acesta pot curge la infinit, caci cuvantul a redevenit la moda mai ales dupa scandalul plagiatului si suspendarea lui Traian Basescu. Nu continuam, pentru ca ar fi inutil, oamenii folosesc cuvantul propaganda fara sa-l inteleaga, doar din ratiuni de rezonanta negativa. E adevarat, cand spui propaganda, oamenii inteleg ca este vorba de manipulare sau de minciuna. Dar nu este asa, de fapt, in Romania propaganda a pierit odata cu disparitia oricarui proiect serios de societate, sau poate odata cu volatilizarea a doua modele politice polare de viziune asupra societatii.
    Momentul in care propaganda a murit in Romania nu poate fi localizat exact, dar poate fi plasat undeva dupa ce CDR a preluat puterea in anul 1996. Guvernarea sperantelor dreptei a aneantizat repede tensiunea dintre fostii comunisti si cei care doreau o alta ordine sociala. Ineficienta acelui guvern a condus la o societate amestecata, a combinat taberele prin migratie politica si diverse experimente si a decredibilizat discursurile politice bazate pe ideologia de stanga sau de dreapta. De atunci, poate doar cu exceptia perioadei dintre 2001 si 2002, cand PSD a cautat sa se fundamenteze ideologic ca partid social democrat modern, pentru a se uita de originile comuniste, propaganda a disparut.”

„Este victoria unui gladiator: singur împotriva establishmentului de la Washington”, i-am spus, în dimineaţa zilei de 9 noiembrie 2016, unui prieten. S-a uitat sceptic către mine. Trump, un gladiator? Un multimiliardar detestat, adesea caracterizat drept un bufon misogin, votat de nişte „pesedişti americani”?

Privind în urmă, cred că am avut dreptate, iar prietenii mei sceptici vor recunoaşte că s-au înşelat. La început, Trump a fost singur. Singur împotriva propriului partid, singur în faţa uriaşei maşinării birocratice din Washington, singur împotriva unei propagande formidabile, care includea CNN, New York Times şi chiar şi câteva redute ale presei republicane. Dar, la final, americanii au fost de partea sa. Trump a primit votul „Omului Uitat” care s-a săturat să tot piardă pe mâna lui „Davos Man” (pentru a relua aici formula lui Samuel Huntington).

Ce anume a declanșat furia mulțimilor care au taxat corupția Dinastiei Clinton, aroganța lui Barack Obama și mașinăria propagandei globale? Cine a propulsat mișcarea lui Trump? Care au fost loviturile de knock-out ale candidatului împotriva a două familii prezidențiale? Au contat instinctele de antreprenor în strategia de luptă? Cum le-a luat fața vedetelor de la Hollywood? Ce frici și spaime au făcut poporul american să parieze pe un outsider? Susține Donald Trump doar interesele Statelor Unite sau avem de-a face cu apărarea civilizației iudeo-creștine a Occidentului? De ce se tem astăzi Islamul radical, China comunistă și Rusia lui Putin? România: câștigă sau pierde?

Donald Trump e un personaj spectaculos care a șocat o lume întreagă. Miliarde de locuitori ai planetei au privit uimiți parcursul vertiginos al unui businessman care a luptat feroce pentru funcția de Președinte al Americii. Și a câștigat-o. Reputați jurnaliști și analiști politici, comici sau vedete la Hollywood, diplomați și specialiști în relații internaționale, filozofi, clerici și cărturari au vorbit despre Donald Trump ca despre o glumă.

Publicația conservatoare National Review a cerut intelectualilor Dreptei americane să boicoteze ascensiunea magnatului american. Jonah Goldberg a văzut în Trumpism o radiație toxică. David Brooks l-a socotit „nebun” și i-a prevăzut o suspendare în douăsprezece luni de la inaugurare. Filozoful Andrei Pleșu l-a numit „un mahalagiu oblu”. Politologul Vladimir Tismăneanu l-a acuzat de latențe fasciste. Poetul Mircea Cărtărescu a pariat pe renumărarea voturilor în favoarea doamnei Clinton. Publicistul Sorin Ioniță l-a comparat pe Donald Trump cu… moldoveanul rusofon Igor Dodon (sic). Sebastian Lăzăroiu a sugerat că Vladimir Putin ar fi dejucat serviciile secrete aflate sub comanda lui Barack Obama, avându-l pe Donald Trump drept … „cârtiță a rușilor”.

Personal, am ales să părăsesc acest bulevard aglomerat cu argumente năprasnice, dar și cu o mulțime de prejudecăți, silogisme frânte, enormități stilistice și fraze propagandistice. 

Cu douăzeci și patru de ore înaintea scrutinului din 8 noiembrie 2016, am pariat pe eșecul candidatei Hillary Clinton în fața lui Trump The Outsider. N-a fost o prognoză științifică, ci doar o intuiție consolidată empiric. 

Dornic să înțeleg revolta Americii profunde, am ascultat în ultimii ani sute de monologuri sau intervenții radiofonice ale unor formatori de opinie precum Mark Levin, Rush Limbaugh, Sean Hannity, Ben Shapiro sau Julia Hahn. Am citit zeci de articole din presa alternativă indexate de DrudgeReport și scrise pentru FoxNews, Breitbart, DailyWire sau LifeZette. Ca analist informat, înțelegeam potențialul exploziv al spiralei tăcerii.

Ziua votului a venit. Nimeni n-a pronosticat amplitudinea cutremurului de la Washington DC. Clasa cuvântătoare și noua nomenklatură au amuțit în fața cifrelor. 

Peste 2600 de districte și 306 colegii electorale l-au declarat învingător pe Donald Trump. Un număr de 62 milioane de americani i-au oferit votul. Miliardarul a câștigat cu cea mai largă margine văzută de republicani vreme de aproape trei decenii. A surprins triumful din Wisconsin (stat pierdut de candidații republicani care i-au urmat lui Ronald Reagan), victoria din Michigan și Pennsylvania (ultima oară câștigate de George Bush Sr. în 1988) sau Ohio (cucerit de Barack Obama în 2008 și, respectiv, 2012).

​Cine l-a votat pe Donald Trump? Patronul unui restaurant de cartier, sătul de controale abuzive ale Fiscului; polițistul onest care dimineața își sărută copiii pe frunte, fără să știe dacă se mai întoarce viu acasă; inginerul constructor, obosit de reglementările birocratice ale guvernului; mama pasionată de homeschooling; antreprenorul din Texas care își dorește să reinvestească profitul; familia cu trei copii, afectată de creșterile asigurărilor obligatorii de sănătate (Obamacare); preotul misionar, dezgustat pentru că Statul federal spune despre Biblie c-ar fi un text politically incorrect; dirijorul de la Operă căruia criticii îi spun că Flautul Fermecat de W.A. Mozart ar fi o producție… rasistă; muncitorul unei fabrici de strunguri din Midwest, care știe că Trump luptă pentru interesele industriei americane; jurnalistul care documentează corupția din Washington DC sau traficul de droguri la granița cu Mexic; tatăl unei fetițe de șapte ani, îngrijorat că băile transgender ar putea încuraja pedofilia; pensionarul octogenar, nemulțumit de străzile murdare și parcurile neîngrijite ale unui sanctuary city… 

Iată portretul unei țări ieșite în stradă pentru a cere schimbarea din temelii a unui sistem inuman, corupt și falimentar.

Înaintea alegerilor, majoritatea oamenilor au privit dezbaterile între Hillary Clinton și Donald Trump ca la o întrecere sportivă. În loc să studieze atent loviturile pugiliștilor din ringul de box, mulți au căzut în capcana comentariului marginal. Maestru al controversei și agent provocateur, Donald Trump și-a ascuns tactica de-a lungul întregii competiții. În loc să vadă eficiența mișcărilor de picior, „experții” au comentat culoarea chiloților sau coafura lui Donald Trump.

Într-un context saturat de intoxicări, câțiva analiști și gazetari au spart consensul ideologic al timpului. Doresc să-i menționez aici pe Dragoș Paul Aligică (profesor la George Mason University), Radu Moraru (ziarist indepedent și patron la Nașul.tv), Dr Cătălin Avramescu (conferențiar la Universitatea București), Traian Ungureanu (europarlamentar), Gabriel Purcăruș (scriitor și antreprenor), Ionuț Popescu (fost ministru al Finanțelor) și George Mioc (om de afaceri rezident în Texas). Îi felicit pentru îndrăzneală și perseverență!

Ceilalți oameni inteligenți n-au prognozat victoria pentru că și-au dorit, cu orice preț, să aibă dreptate. Donald Trump a utilizat strategii de intimidare a corectitudinii politice, scheme retorice de abatere a atenției dinspre ceilalți candidați către propria persoană, dar o veritabilă ofensivă de atragere a voturilor celor abandonați, din comoditate și superbie, de Hillary Clinton.

Sunt trei elemente-cheie care explică succesul Președintelui Trump: (1) viziunea strategică, etica muncii și instinctele unui businessman; (2) revolta oamenilor abandonați, trădați și sufocați de corectitudinea politică; (3) orbirea ideologică și corupția morală a unui sistem birocratic și administrativ care a pierdut orice legătură cu fricile, nevoile și visele poporului american. Fenomenul Trump și America profundă este prima analiză care adună laolaltă câteva elemente-cheie ale unei biografii puțin cunoscute, direcțiile de gândire ale antreprenorului Trump, temele favorite ale mișcării Tea Party, expunerea valorilor creștine, erorile administrației Obama și filozofia politică a conservatorilor de la Casa Albă.

A curs deja multă cerneală în jurul întrebării: cine l-a făcut pe Donald Trump cel de-al 45-lea Președinte al Americii? Care a fost gestul determinant care a anticipat victoria acestui personaj inclasabil? Ne lipsesc multe detalii dintr-un puzzle complex. Săptămâni la rândul, presa de stânga a atacat legitimitatea alegerilor prezidențiale pe baza colegiilor electorale. Unii, pesemne, își doresc ca locuitorii aglomerațiilor urbane să decidă soarta milioanelor de cetățeni din America tradițională.

Alți jurnaliști și oficiali de la Washington DC au declarat, fără prea multe probe, că Rusia a influențat rezultatul alegerilor. Cum? Nu știe nimeni. Care sunt cetățenii din Wisconsin sau Michigan persuadați de Vladimir Vladimirovici Putin? N-am aflat niciun nume sau prenume. Știm doar atât: liderul de la Kremlin este foarte iritat pentru că Donald Trump a lovit Siria lui Bashar Al-Assad, pentru că a întărit arsenalul militar al Statelor Unite, pentru că a susținut dezvoltarea industriei energetice americane și pentru că a sancționat aspru Republica Islamică Iran.

După 20 ianuarie 2017, lumea s-a trezit într-o nouă eră. Un miliardar excentric a ajuns liderul celei mai puternice țări occidentale. Susținând o candidatură anti-sistem, națiunea fondată de geniul politico-militar al lui George Washington și Thomas Jefferson s-a reîntors la excepționalismul american. Alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA rescrie manualul democrației și readuce în prim plan expresia: „We the People”.

"El Narco" este o analiza patrunzatoare a comertului cu droguri care transforma oameni obisnuiti in criminali in serie. Cartelurile au devenit atat de puternice, incat au ajuns o amenintare la adresa guvernului mexican, a carui lupta impotriva drogurilor a degenerat in violente, transformand regiuni intregi ale tarii in adevarate zone de razboi. Cartea lui Ioan Grillo, in care autorul incearca sa demonstreze ce anume se afla in spatele actiunilor cartelurilor, urmarind transformarea mafiotilor din contrabandisti marunti in conducatori ai unor imperii ale crimelor, este cutremuratoare.

     Fragment din romanul "El Narco. Cartelurile de droguri din Mexic" de Ioan Grillo:

    “Asasinii mexicani au preluat multe tehnici columbiene si au inceput sa-si ia si ei titlul de sicario. Asemenea partenerilor lor, sefii mafioti recrutau tineri din ghetouri. Si blocau calea victimelor cu masini. Insa, pe cand columbienii circulau pe motociclete, mexicanii dadeau atacul din jeepuri si masini de teren. Iar in timp ce columbienii omorau cu pistoale, mexicanii isi foloseau indragitele pusti „corn de capra”.
    Pe masura ce razboiul drogurilor se intetea, atacatorii inarmati cu AK-47 au inceput sa improaste cu gloante in prostie. Victimele incasau adesea 50 de gloante, iar in jur, pe ciment, erau imprastiate inca 300 care nu-si atinsesera tinta. O asemenea abundenta de gloante garanteaza ca victima a murit. Si sporeste drastic riscul de a rani civili. Ajungeam la din ce in ce mai multe crime soldate cu victime printre oamenii din zona: o femeie de afaceri care tocmai trecea prin spatele tintei la volanul unei broscute VW. Vanzatorul de taco de la marginea strazii. Mama care tocmai trecea cu bebelusul ei in carucior. Presa mexicana le spunea victime ale „gloantelor pierdute”. Numarul victimelor civile a devenit de ordinul sutelor.
    Insa sicarios isi executau intotdeauna tintele. Si reuseau mai tot timpul sa se indeparteze netulburati. Nu intelegeam cum puteau asasinii mexicani sa dea simultan lovituri in trei parti ale Culiacanului sau Juarezului, in prezenta a sute de politisti si soldati, ca apoi sa se faca nevazuti. Si nu reuseam sa inteleg cum de reuseau atat de usor mafiotii sa rapeasca victime de la domiciliu, serviciu sau restaurante si sa le abandoneze apoi fara viata in public. De ce se preda lumea pur si simplu unui comando care urmeaza sa-i tortureze si ucida, dupa cum stiu probabil foarte bine? De ce nu incearca sa fuga? 
  Cand l-am vizitat in inchisoarea din Ciudad Juarez, i-am pus aceste intrebari si lui Gonzalo, asasinul cartelului care a pus la cale multe dintre aceste rapiri si asasinate. Barbatul de 38 de ani sta pe patul sau din aripa penitenciarului controlata de evanghelistii crestini si-mi povesteste despre anii violenti petrecuti in slujba mafiei.”

Este povestea unei lumi care a stralucit prin stil, prin inteligenta, bun-gust si subtilitatea conversatiei din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvantati nu numai cu avere si ranguri, ci si cu patriotism, spirit de sacrificiu si simtul datoriei. Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocari, literatura „cu staif”, reeditari sau marturii inedite ne vor ajuta sa recuperam istoria dramatica si plina de farmec a vechilor elite romanesti sau de pe alte meleaguri.

Complotul lui Stauffenberg pentru asasinarea lui Hitler este destul de bine cunoscut, dar mai putin se stie ca acesta se inscrie intr-un lung sir de tentative de eliminare a Fuhrerului – ale germanilor, sovieticilor, polonezilor si britanicilor. Pistolari singuratici, ofiteri germani in rezerva, Rezistenta poloneza, NKVD-ul sovietic si SOE-ul britanic au fost cu totii implicati. Metodele lor au diferit in ingeniozitate: s-au folosit bombe, otrava, lunetisti, s-a incercat infiltrarea in cadrul SS-ului si a existat chiar ideea de a-l trimite inapoi in Germania pe Rudolf Hess, sub hipnoza. Multe dintre aceste planuri nu au trecut de faza de proiect, altora li s-a dat curs. Toate au esuat.
    De-a lungul povestilor dramatice si in mare parte necunoscute ale numerosilor atentatori, aceasta carte prezinta o investigatie fascinanta a unor probleme mai ample, ca de exemplu motivele complexe ale Rezistentei germane, capriciile britanicilor si eficacitatea aparatului de securitate nazist. Bazata pe memorii si surse de arhiva din Polonia, Germania, Rusia si Marea Britanie, lucrarea ofera o perspectiva unica cu privire la istoria celui de al Treilea Reich.

    Roger Moorhouse a studiat la universitatile din Londra, Dusseldorf si Strathclyde. Este coautor, alaturi de Norman Davies, al lucrarii Microcosm: Portrait of a Central European City, publicata la editurile Jonathan Cape si Pimlico din Marea Britanie. A publicat lucrarile: Killing Hitler, The Third Reich and the Plots to Kill the Fuhrer; Devil’s Alliance, Hitler’s Pact with Stalin 1939-1941; Berlin at War, Life and Death in Hitler’s Capital 1939-1945.

    In noaptea de 19 spre 20 iulie 1927, inainte de a trece la cele vesnice, ultimele cuvinte ale regelui Ferdinand I al Romaniei au fost: „Ma simt obosit… obosit… obosit”. Fusese cu adevarat obositoare domnia lui? O domnie deloc lunga, din septembrie 1914 pana in iulie 1927. Doar  13 ani. Putin fata de domnia lui Carol I, ce durase 47 de ani. Dar..., non multum sed multa. Pentru ca, desi scurta, domnia lui a fost plina de evenimente, de schimbari radicale, de zbucium si trairi. O domnie care a trecut printr-un razboi european si mondial, cu toate transformarile aduse in plan regional. Europa imperiilor anului 1914 devine, in 1918, Europa statelor nationale. Romania Mica din 1914 devine, in 1918, Romania Mare. Unde este locul lui Ferdinand I in toata aceasta opera de transformare? Aceasta e intrebarea la care noua noastra carte incearca sa raspunda. Ceea ce propunem nu este doar un gest de politete al istoricului de dincolo de timp (adica este foarte firesc sa scriem si povestea sotului dupa ce am scris povestea sotiei). Ceea ce ne-a interesat a fost sa observam cum, coborand parca din istoria noastra mai veche si din mandria prusaca, Ferdinand al Romaniei, produs al istoriei si totodata victima a ei, exprima cum nu se poate mai limpede un proces de asimilare. In cazul de fata, asimilarea personajului principal de catre mediul peste care i-a fost dat sa domneasca. Linia dinastica construita de Carol I a fost asezata de Ferdinand I pe tronul implinirii nationale.